Harul Întruparii

Gelu A. Murariu

O fetita se codea sa mearga seara la culcare, sfielnica ramâne singura in odaie, cu lampa stinsa, macar ca mamica ei o incuraja cum stia mai bine, cautând sa-i risipeasca temerile.
– “Nu te teme, Dumnezeu este intotdeauna cu tine”, o asigura mama, sarutând-o mângaietor pe frunte.
– “Stiu”, raspunse fetita “dar eu vreau pe cineva cu chip, pe care sa-l pot vedea”.
Pare, la prima vedere, un gând nascut in mintea unui copil speriat de bezna. Dar aceeasi dorinta a fost exprimata si de oameni maturi, obsedati de temeri, in intunericul spiritual al lumii.

Dar când a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege” (Gal. 4:4).

A sosit si vremea revelarii depline a lui Dumnezeu si, fara ca cineva s-o banuiasca, Dumnezeu s-a facut Om. Creatorul a luat chipul celui creat de El, ni S-a descoperit in cele mai usor de recunoscut ipostaze: Tata si Fiu, vorbindu-ne pe limba noastra, umblând pe drumurile noastre, limitandu-se la conditia noastra, El – Cel nelimitat in toate…

Donald Grey Barnhouse, inventiv creator de ilustratii pentru adevarurile adanci ale Scripturii, discuta intr-o duminica dupa-amiaza cu un grup de studenti, continuand intr-un fel dezbaterea temei rascumpararii, pe care o prezentase in predica sa, cu putina vreme in urma. A folosit atunci ca ilustratie a doctrinei mantuirii situatia ipotetica a unui judecator, care vede cum fiul lui este adus in sala de judecata pentru conducere imprudenta. Vinovatia lui fiind dovedita fara urma de indoiala, judecatorul i-a aplicat amenda maxima. Apoi cand totul s-a terminat, judecatorul s-a dat jos de pe scaunul lui si a platit amenda in locul fiului sau. Una dintre studente, mai vehementa, a sarit imediat cu obiectiunea: “Dar Dumnezeu nu se poate da jos de pe tronul Lui de judecator”.

Si totusi, este tocmai ceea ce Dumnezeu a facut, când S-a intrupat in Isus Christos. A coborât de pe tron si a platit amenda in locul nostru, sentinta pe care chiar El o rostise. Dar este nevoie de credinta, ca sa accepti acest adevar esential al Scripturii, acest miez al Harului, fara de care ne-am gasi in situatia disperata de a nu putea plati rascumpararea noastra.

Initiativa I-a apartinut intotdeauna lui Dumnezeu, El a facut totul pentru noi, mult inainte ca sa devenim constienti de nevoile noastre, de primejdiile ce ne pandeau din adancimile beznei, pe cand nu eram capabili sa definim cu claritate dorurile timide dinlauntrul nostru.

Paul Harvey a ilustrat minunea intruparii in alt fel. Pe o vreme aspra de iarna, un fermier auzi batai repetate in fereatra bucatariei. Apropiindu-se, vazu cum o vrabie zgribulita de frig, atrasa de caldura pe care o simtea inauntru, se izbea in zadar de sticla geamului.
Miscat de agonia vrabiei, fermierul se infofoli bine, iesi in curte si trudi cu greu prin zapada proaspata, spre poarta hambarului. O deschise larg pentru vrabiile infrigurate. Aprinse luminile, arunca un balot de fan intr-un colt si presara o dara de faramituri pe zapada, ca sa directioneze vrabiile spre hambar. Dar pasarile, speriate de aparitia lui, se ascunsera grabite prin pomii din imprejurimi.

Incerca diferite tactici; facu un ocol mare, sperand sa le abata spre usa hambarului, arunca faramituri in aer, apoi se retrase in casa, asteptând sa le vada zburand spre adapostul hambarului. Nici una din incercari nu-i reusi. Pentru vrabiile flamande si infrigurate de afara, omul era o creatura uriasa, care le speria. Nu puteau pricepe ca fermierul nu dorea decat sa le ajute.

Se intoarse in casa, continuand sa priveasca trist pe fereastra la vrabiile condamnate sa piara de frig si foame. Cum se uita prin sticla geamului, un gând îi strabatu mintea ca un fulger cazut din senin. Daca s-ar putea preface intr-o pasare (una din ele), numai pentru un minut. Atunci nu le-ar mai speria, ar putea sa le arate drumul spre caldura, adapost si siguranta.

Apoi, parca trimis de Sus, un alt gand ii fulgera prin minte. Un gând care-l ajuta sa inteleaga mai bine conceptul Întruparii. Pentru ca un om sa devina vrabie, ar fi putin lucru, in comparatie cu ceea ce a insemnat ca Dumnezeu sa devina om prin taina Intruparii. Ideea unui Dumnezeu suveran, mai mare decât universul pe care l-a creat si infinit mai mare decat mintea noastra poate pricepe, care sa se limiteze la dimensiunile unui trup omenesc, este prea adânca pentru multi oameni, ca s-o poata crede.

Dar este tocmai ce s-a intamplat. A fost “natural” pentru Dumnezeu s-o faca, intrucât nu se poate nega pe Sine, numele Lui fiind Dragoste. In asteptarile Sale fata de noi, este ”natural” sa raspundem jertfei Sale prin credinta, recunostinta si dragoste. Daca n-o facem, ce alternativa ne ramâne la dispozitie? Caci seara se apropie si vom adormi curând. Ne va fi somnul un cosmar necontenit, sau ne va aduce odihna fagaduita de Rascumparatorul venit de Sus?

 

What is Christmas?

By Camelia Micu

Vancouver, Washington

Christmas is my favorite holiday.  Now, you’re probably be asking yourself why did I choose Christmas as my favorite and not Easter, The Resurrection…Well, to be quite honest with you, I love Easter just as much for we remember the death of the greatest King bearing our sins and celebrate His victorious and glorious Resurrection.

Not only did our great King rose from the death, but it was that through his death and His precious shed blood that our sins have been washed away and He so graciously gave us His salvation…”For God so loved the world that he gave his one and only Son, that whoever believes in him shall not perish but have eternal life. (John 3:16)”.  What an amazing remembrance we have to know that our sins have been washed away through his death and received salvation and eternal life instead.  Who does that?  And, the chorus to this song came to mind…”How many kings step down from their thrones?  How many lords have abandoned their homes?  How many greats have become the least for me?  And how many gods have poured out their hearts to romance a world that is torn all apart?  How many fathers gave up their sons to die for you and me only to reward us with life instead?” No other King has ever done that for me!!!  So, that’s way I love Christmas for without the magnificent celebration and the birth of the greatest King on earth as in heavens, there will not have been death and a resurrection…GIVING…for it was foretold long ago: “For to us a child is born, to us a son is given and the government will be on his shoulders.  And he will be called Wonderful Counselor, Mighty God, Everlasting Father, Prince of Peace (Isaiah 9:6)“ and only because, “For God so loved the world that he gave his one and only Son, that whoever believes in him shall not perish but have eternal life. (John 3:16)”.

I will not be able to ever give back as much as God gave for me, but all I can do is give Him my whole heart and life.  By letting God be my Wonderful Counselor (and not someone I may visit an hour or two in exchange for money), by trusting in God’s faithfulness for only He is the Everlasting Father and by always being grateful and thankful when down in the valleys as well as when high on the mountain and not only for the material blessings (which again He gives to us), but for the ultimate gift of salvation and eternal life coming down from the Father of Lights…”Every good and perfect gift is from above coming down from the Father of heavenly lights. (James 1:17)”.

You see, Christmas is the gift itself and I’m not talking about the wonderful gifts we give and receive from one another.  Or is Christmas all about the gifts?  Is it all about the beautiful lighting displays?  Is it all about the tall and beautifully decorated Christmas tree?  Surely not, even as much as I love giving and receiving gifts, admiring the beautiful lighting displays and decorating my Christmas tree while singing along the beautiful Christmas songs, but, to me all this does is pre-setting our lives, hearts, minds and souls for the joyful celebration, the birth of our Lord Jesus Christ!

For, He is Peace!  He is Joy!  He is Love!  He is every good gift from God’s heart to ours for only Jesus is the Gift that perfectly fits every heart and it is with His love that all celebration starts.  We rejoice in Him as we remember His birth and thank God for sending His only Son to earth.  His life led from a manger to a cross on a hill where He faithfully followed His Father’s perfect will.  He freely laid down everything so that we could live and there is no greater treasure anyone could give.  Like a scarlet ribbon His love wrapped around the cross and He offered it to us all at the greatest cost.  So each time that we give we remember what He’s done and honor the perfect Gift – God’s one and only Son.  Together, let’s celebrate and share Jesus, the perfect gift in a way that brings “Glory to God in the highest, and on earth peace, good will toward men. (Luke 2:14)”.

Wishing you all a Merry Christmas and Blessings for the New Year, from my home to yours!

IN ASTEPTAREA SARBATORII CRACIUNULUI

Craciunul este marea sarbatoare a crestinatatii. Este sarbatoarea Nasterii Domnului, un timp al bucuriei, al pacii si al linistii sufletesti; o perioada in care primim si daruim multa iubire si caldura sufleteasca. Acest lucru se remarca si in entuziasmul cu care se fac pregatirile pentru aceasta sarbatoare: cumparaturi, ornarea caselor, institutiilor, magazinelor, pomilor de pe strazi etc.
Ne reamintim cu drag trecutul istoric si religios, momentul  Nasterii lui Iisus in vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul in care au trait Iosif si tanara virgina Maria, cea vizitata de un Inger care i-a spus ca va da nastere unui Fiu al lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Iisus. Iar cand  imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati, Maria care era insarcinata si trebuia sa nasca, a parasit localitatea Nazaret impreuna cu Iosif, indreptandu-se spre Betleem. Odata ajunsi in Betleem, au innoptat intr-una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile; gasind o iesle, Iosif a intins pat din fan proaspat, cuib pentru Domnul care avea sa vada lumina zilei. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Iisus, asa cum ii spusese Ingerul. O stea mare a aparut deasupra Betleem-ului, vizibila de la departare; ciobanii au vazut cum cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicand: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui.” Ciobanii s-au indreptat spre Betleem si l-au gasit pe pruncul Iisus caruia I s-au inchinat, iar regii (craii) care traiau undeva la rasarit de Ierusalim, cand au vazut steaua stralucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat calauziti de steaua stralucitoare, au ajuns in Betleem, l-au aflat pe Iisus in iesle,  I s-au inchinat si I-au pus in fata daruri: aur, tamaie si mir. Dupa acea noapte s-au reintors in propria tara sa dea de veste Nasterea Mantuitorului…
Craciunul este Sarbatoarea Bucuriei, cand fiecare dintre noi redevine copil prin curatenia gandurilor si isi deschide sufletul catre Domnul, cu credinta, nadejde si iubire. In aceste zile Cerurile se leaga de Pamant.
Cuvantul „Craciun” se pare ca l-am mostenit din latinescul „creationem” – creatie, nastere. Unii spun ca e vorba de un cuvant mult mai vechi, tracic, de dinaintea  romanizarii Daciei, iar altii spun ca ar veni din limba slava, preluat odata cu crestinismul de la slavi. Obiceiurile mostenite pentru sarbatorire difera de la o zona la alta a Tarii, dar pretutindeni au la baza sentimentul religios.
In seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Craciun („O, brad frumos cu cetina tot verde…”), isi primesc colindatorii. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor, alcatuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi. Originea colindelor se pierde in timpurile indepartate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase si au capatat o mare varietate pe intreg teritoriul tarii. Ele creeaza o atmosfera de sarbatoare si buna dispozitie. Colindatorii intra in fiecare casa sau se opresc in fata usilor sau a portilor, cantand, vestind Nasterea Mantuitorului. Gazdele ii rasplatesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane si chiar bani. Ajunul Craciunului incepe cu colindul : „Buna dimineata la Mos Ajun/ Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati…” Copiii – cate trei, precum cei trei magi – merg din casa in casa purtand cu ei o stea si cantand colindul : „Steaua sus rasare/ Ca o taina mare,/ Steaua straluceste/ Si lumii vesteste./ Ca astazi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naste pe Mesia./ Magii cum zarira/ Steaua si pornira/  Mergand dupa raza/ Pe Hristos sa-L vaza./ Si daca pornira/ Indata-L gasira/ La Dansul intrara/ Si se inchinara./ Cu daruri gatite/ Lui Hristos menite/ Luand fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Si aici sa fie/ De la tinerete/ Pan’ la batranete.” Melodiile sunt de o rara frumusete.
Steaua vesteste nasterea lui Iisus, ingerii si pastorii se bucura, iar cei trei regi intelepti de la Rasarit (Magii) vin sa-L marturiseasca si sa I se inchine, aducandu-I daruri:  „O, ce veste minunata/ in Betleem ni se arata./ Astazi S-a nascut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Ca la Betleem Maria/ savarsind calatoria/ intr-un mic salas/ lang-acel oras/ a nascut pe Mesia./ Pe Fiul in al Sau nume/ Tatal L-a trimis in lume/ sa Se nasca/ si sa creasca/ sa ne mantuiasca…”
Am trait o perioada in care unii au incercat sa-si realizeze un adevar propriu, departe de Credinta, de Dumnezeu – Adevarul Absolut. Era in fond o problema a lor, personala. Mai sunt si astazi persoane care pastreaza „erorile”, falsele lor adevaruri. Fac o digresiune amintind un experiment care mi-a atras atentia, a unui grup de cercetatori americani, facut in 2004, dupa ce un procent destul de mare dintre cei intervievati au considerat urmatoarea afirmatie posibila: „Nu exista adevar absolut!” adaugand ca doi oameni pot defini adevarul  total diferit si ambele definitii pot fi corecte”. Au fost intrebati tinerii, si 83% dintre ei au considerat afirmatia adevarata, adica, fiecare dintre ei a considerat ca are adevarul sau absolut. Cercetatorii au aprofundat problema si au facut un experiment cu tineri carora li s-a spus sa inchida ochii si apoi sa arate cu un brat unde este Nordul. Li s-a cerut sa pastreze bratul in directia aleasa si sa deschida ochii. Nordul era… pretutindeni! Unii aratasera catre tavanul salii. Apoi au fost rugati cei care nu erau convinsi, sa se aseze, iar cei ce sunt siguri ca ei arata catre Nord sa ramana in picioare. Au ramas in picioare tineri aratand in toate directiile. Atunci experimentatorul  a scos o busola si le-a spus tinerilor ca directia in care arata ei trebuie sa fie conforma acului busolei, daca nu este, inseamna ca ei arata o directie gresita, ca atare „Exista adevar absolut!” Iar ei fusesera toti in deruta.
Toate religiile lumii incearca sa ne faca sa intelegem existenta Adevarului Absolut, a sensului vietii noastre. Religiile dovedesc ca trebuie sa existe mai mult decat simpla existenta fizica pe care o cunoastem. Religia este chiar o dovada ca omenirea este mai mult decat rezultatul evolutiei unui animal, ca exista intr-adevar un Creator care a creat omul cu un scop si a pus in oameni cunostinta existentei Lui. Si daca exista un Creator, atunci El este etalonul adevarului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat si Cuvantul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaste Adevarul Absolut este relatia personala cu Cel care a pretins ca este „Adevarul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”(Ioan 14:6) Dumnezeu este Cel care a creat cerul si pamantul si S-a facut cunoscut noua, prin Fiul Sau Iisus Hristos.
Suntem liberi sa gandim asupra existentei unei constiinte fundamentale care este implicata in realitatea profunda a existentei noastre. Cea mai profunda realitate fiind acest univers in care traim, este necesar sa credem in Adevarul Absolut si in dragostea Lui Absoluta pentru noi. Religiile pot fi intelese de toti oamenii si ele ii invata, frumos spunea cineva, cum sa inoate atunci cand se afla in mijlocul unei ape si nu stiu in ce directie s-o ia, sau nu mai au putere sa dea din maini si din picioare. Crestinismul este religia care predica iubirea pentru semeni, mila, impacarea, credinta si speranta. Iar Iisus a venit in lumea noastra sa ne invete cum sa traim, cum sa ne mantuim. Iata de ce nu uitam aceasta Sfanta Sarbatoare si ne bucuram de venirea pe lume a Mantuitorului nostru.
Viata de astazi, individuala si sociala, cu problemele ei materiale coplesitoare, ne indeparteaza uneori de adevarata viata spirituala, aruncand intre materie si spirit un val tenebros. Sarbatoarea Craciunului fiind  o sarbatoare a sufletelor noastre, tot omul da la o parte acest val…
In aceste zile ne dorim sa ninga (acolo unde este posibil!), cerul sa cearna puful alb  si moale care sa-mbrace pamantul si tot ce este in jurul nostru, aerul sa se purifice, sufletele sa ne fie pline de dragoste.
Imi amintesc de un colind pe care l-am scris candva:
Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de – Ajun de Craciun,/ o clipa nebuna te-aduca/  la mine la usa sa suni./  Credea-voi ca-s colindatorii/ si usa larg voi deschide/  si tu-mi vei canta un colind,/ tristetea o vei ucide./ Sa ninga, o, Doamne, sa ninga/  si tu prin troiene sa treci…/ Hai vino, canta-vom colinde,/ vom spune atatea povesti!/ Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de-ajun de Craciun,/  o clipa nebuna te-aduca/ la mine la usa sa suni./ In casa e cald si e bine,/ si bradul e plin cu astre,/ prin fereastra vad fulgii cum cad,/  fulgii iubirilor noastre. / Sa ninga,o, Doamne, sa ninga…

Sanatate, rod bogat si implinirea dorintelor in noul an asteptat!

Vavila Popovici, Raleigh – Carolina de Nord

“Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre Dumnezeu si existenta

In “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cartile sale precedente si compune un roman arborescent, in doua volume. Cartea sa este o analiza a esecului si triumfului in dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar si fresca unei lumi, a societatii romanesti de dinainte si dupa momentul Decembrie 1989. In constructia sa, romanul “Portrete din cioburi” imbina componente de roman crestin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit si drept unul intelectual.

Ligia Seman si lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare romana crestina de valoare. Ligia Seman debuteaza  in anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si  “ Domnind peste imprejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, imbinate cu psihoterapie, propunand solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe langa experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii.

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”

„Dincolo de experienta umana limitata este divinitatea”, afirma candva, scriitoarea. Acest adevar este exploatat si in „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstreaza cu talent ca in labirintul amenintator si plin de tentatii inselatoare al lumii, a ramane de partea binelui, adevarului si puritatii reprezinta un act plin de eroism, un test al credintei si loialitatii fata de Dumnezeu. Atat la varsta adolescentei cat si a maturitatii, spiritul de compromis ne incearca continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materiala, dar sacrificand idealurile inalte ale curatiei de suflet, de caracter.

O istorie de viata

Una din temele romanului  “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul actiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge sa repete istoria de viata a tatalui sau. Povestea se repeta cu cele doua iubiri ale sale, Stela si Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, incadrandu-le perfect in conjuncturi socio-politice specifice. Experienta traita de Gabriel cu Stela si Isa ne arata latura realista a eroului, insa pe cea si sentimentala. Aceste relatii ii determina lui Gabriel, destinul. Iata cum descrie autoarea lupta interioara a lui Gabriel, alaturi de Isa. „Cand opiul trupului nu mai actiona, in tot mai multe seri, in urma unei betii a carnii, Gabriel, obosit si nervos, rasufland langa ea in intunericul dormitorului – ii scapa printre degete. Trupul ii era lungit langa ea, dar sufletul lui se indeparta de ea, se intorcea mereu spre obsesia lui fixa, spre familia ce o parasise. Statea nemiscat si ea la inceput credea ca doarme, dar apoi a inteles ca ochii lui erau deschisi si realiza la ce se gandeste el. Era  chinuitor gandul ca poate nu va mai putea face nimic sa-l pastreze.”

In cautarea sensului propriei existente

Personajele principale, Emil si Gabriel, tata si fiu, vor afla in cele din urma, prin intermediul experientelor traite, sensul propriei existente, dar si sensul existentei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experiente, inclusiv cele amoroase, cei doi isi vor schimba, pe masura ce trece timpul, conceptia despre viata, familie si Divinitate.

Emil si Gabriel sunt personaje complexe si ocupa pozitii inalte in societate. Cei doi sunt capabili de trairi interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorica la faptul ca Gabriel e natural inzestrat pentru a urca in varful piramidei, urmand pilda tatalui sau, care in timpul studentiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscara in sufletul baiatului sentimente si ganduri contradictorii.”

Credinta in Dumnezeu, singura forta pentru supravietuire

Gabriel, tipul de intelectual care incearca sa se autodepaseasca, traieste intr-o realitate cruda.  “Dorinta uriasa din interiorul lui de a-si depasi propria conditie, de a se ridica deasupra oamenilor obisnuiti, se lupta cu aversiunea fata de armele care ii erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta aceasta filosofie in primul rand pentru ca ea reprezenta fundatia pe care se cladise viata tatalui sau. Esecul acestei vieti ii adusese atata suferinta si frustrare, incat se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemanatoare. In al doilea rand, politica bazata pe aceasta filosofie excludea credinta in Dumnezeu, despre care el nu stia prea multe, dar care fusese totusi singura forta ce o ajutase pe mama lui sa supravietuiasca si sa vada un sens in tot ce indurase.”

Moravurile unei societati

Romanul Ligiei Seman  “Portrete din cioburi” poate fi considerat si un roman politic. In paginile cartii, autoarea evoca societatea socialista vazuta prin ochii unor intelectuali, tata si fiu, Emil si Gabriel. Autoarea prezinta moravurile acestei societati, falsitatea regimului politic. Insa niciodata nu s-a putut inventa o cale sigura de adormire a constiintei atunci cand ai avut ocazia sa cunosti chemarea Cuvantului divin. Nu exista nici liniste si nici odihna pentru cei care aleg sa lase deoparte frumusetea inocentei de copil al lui Dumnezeu pentru placerile si realizarile de o clipa ale compromisului si pacatului. Nimic nu se compara cu o constiinta curata fata de sine si fata de ceea ce este bine si drept, fiindca indiferent cat de mult suntem mintiti de societatea in mijlocul careia traim, totusi Dumnezeu exista si noi am fost creati pentru El.

„O stea vesnica pe firmamentul Universului”

Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezenta in carte, in roman, ea inglobandu-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care il tine in viata pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a mentinut aprinsa flacara vietii. El nu a incetat niciodata sa creada in Dumnezeu, indiferent de circumstante si asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru sotie se circumscrie si se realizeaza ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profunda dintre un barbat si o femeie, cu siguranta sunt simbolul  Celei mai mari opere de Iubire si Rascumparare, iar reflectarea acestei iubiri in vietile celor din jur o stea vesnica pe firmamentul Universului, deosebita de orice alta stea a lumii acesteia.”

Ligia Seman, o buna observatoare a realitatii

In roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face usor inteleasa si exprima totul in fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca si in celelalte romane, si in “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar si concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii sai este tonul degajat pe care acesta il foloseste. Limbajul utilizat demonstreaza ca Ligia Seman este o buna observatoare a realitatii.

Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este ca nici negura comunismului, nici tentatiile bunurilor lumesti nu pot sa stinga dorinta dupa Dumnezeu ce ia nastere atunci cand ajungi sa cunosti Cuvantul Sau. Pretul compromisului este amar si plin de suferinta, o carare ce te arunca in abisul disperarii fara intoarcere. Totusi, farmecul iubirii divine se revarsa pe drumul celui ce ajunge sa invinga, chiar si in urma multor greseli, amagirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

THEODOR RAPAN

THEODOR RAPAN: nascut la 4 iulie 1954, in comuna Balaci, judetul Teleorman. Fiu de invatator. Absolvent al Facultatii de Drept – Sectia Juridica (Universitatea Bucuresti). Atestat ca ziarist profesionist. Poet si publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania/Sectia Poezie/Asociatia Scriitorilor din Bucuresti.

ACTIVITATE LITERARA

Debut publicistic: 1970, in ziarul Teleormanul literar•Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutantilor)•Carti publicate: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, in Caietul debutantilor, 1975)•PRIVIND IN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Romaneasca”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stanescu pe coperta a patra, 1986)•ASA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989)•HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentari de Nichita Stanescu si Gheorghe Tomozei, 1991)•LA UMBRA CUVANTULUI (Editura „Semne”, 1995)•SCHIMBAREA LA FATA (Editura „Semne”, 2001)•TAURUL LUI FALARIS – „MARTURISITORUL” – Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003)•MUZEUL DE PASTRAVI – „SCRISORI DIN LAZARET” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004)•POSTALIONUL DE SEARA – „FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005)•DINCOLO DE TACERE – „Jurnal de poet” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009)•DANSUL INOROGULUI – „ELOGIUL MELANHOLIEI” (Editura „Semne”, cu ilustratii de Aurora-Speranta Cernitu, 2010).
 
REFERINTE CRITICE

Nichita Stanescu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivanescu, I.P.S. Antonie Plamadeala, Alexandru Andritoiu, Aurelian Titu Dumitrescu, Artur Silvestri, Tudor Opris, Gheorghe Filip, Ana Dobre, Ion Badoi, Roxana Olteanu Rosu, Valeriu Bargau, Dumitrean Frunza, Victor Atanasiu, Mihai Milca, Gabriel Rusu, Giorgiana Ionescu, Constantin M. Popa, Florin Burtan, Nicolae Oprea, Marius Radulescu, Mariana Ionescu, Vladimir Alexandrescu, Ioan Barbu, Nicolae Rotaru, Gabriela Popescu, Ionel Tecsa, Andrei Milca, Nicolae Georgescu, Ovidiu Raul Illes, Alex. Stefanescu, Nicolae Iliescu, Valeria Filimon, Pr. Niculae Constantin, Al. Florin Tene, Constantin Sorescu, Ion Cristoiu, Mihai Nenoiu, Ioan Dumitrescu, Gim Laurian, Nicolae Macovei, Alexandru Popescu Tair, Anghel Gadea, Nistor Teodorescu, Florian Silisteanu, Constantin Dumitru, Laurian Stanchescu, Stan V. Cristea, Florea Miu, Horia Garbea, Alexandru Condeescu, Stefan Ion Ghilimescu, Cezarina Adamescu, Marian Popa, Ada Chifor, Pr. Nicolae State Burlusi, Gabriela Rusu Pasarin, Dan Cristea, Doru Motoc, Mircea Micu, Melania Cuc, George Baciu, Cleopatra Lorintiu, Dan Lupescu, Geo Calugaru, Gheorghe Parja, Vasile Morar, Mircea Micu, Victoria Milescu, Ion Deaconescu, Doru Dragusin, Lucian Gruia, Nicolae Scheianu, Florica Bud, Mihail Galatanu, Victor Sterom, Mihai Antonescu, Daniel Vorona, Gabriel Stanescu, Darie Ducan si altii.
PAS  IN TREI
   „Intr-o zi va veni un om
   care, aruncandu-se asupra ta,
   va incerca sa te dezbrace
   de doliul tau necunoscut,
   vorba a mea, azi atat de nuda si de clara!”
     (JUAN RAMÓN JIMÉNEZ)

Intr-o zi, nu demult, despovarat de melanholia Licornului, bantuit de persiile bucuriei de-a fi, am visat ca voi pleca intr-o calatorie imaginara prin tinutul de jad al sfiirii, in cautarea Graalului, cel bine ascuns in strafundul nevazutului, neauzitului si nestiului Taram, cutreierand anotimpurile infloririi, iubirii, intomnarii si dezdurerarii prin Cantec! Grea si temerara aventura spre ultima Thule! Si nu singur, ci insotit de prieteni de suflet, sfinti vii pe catapeteasma inimii mele: Juan Ramón Jiménez si Damian Petrescu! Primul – poet unic, de neasemuit, dus dintre noi! – „creator ocult al unui astru neaplaudat”, aureolat cu un Nobel ce nu l-a miscat nici o secunda din nemarginitul fiintei sale; al doilea – genial grafist, traitor la Paris, frate de cursa lunga intru vesnicirea „Clipei cea repede”, ah, ce Dürer roman inconfundabil! – ratacitor, si totusi, cu privirea mult atintita si mult indurerata de Padurea Nebuna a Deliormanului nostru cel sfant!
Am pandit Clipa si ea a sosit! Iata, „cenusa gloriei” noastre e strivita toata, aici, acum, intre filele acestei carti!
Drumul a fost lung si patimas, scris in frunte de la Nastere pana la Moarte, nu lipsit de pericole, bland uneori, dar si fioros pana la maduva sangelui simtitor, cand disperat, cand imblanzit precum sarpele Kundalini in iarna, cand cu frica ratarii pe chip! Totdeauna cu lira lui Orfeu in mana, cu ochii lui Apollo in destramare, naravas sau plictisit, uneori somnoros si neinfiorat, la orice pas insetat de roua trandafirilor, vesnic indragostit de parfumul cel tare al vietii, de nepentensul sacru al Visului, de rozmarinul salbatic! De viata miruit si scaldat intru Duhul sfant al Poeziei, de nespus altcuiva, decat tie, Cititorule!
Istovitoare calea spre stele! Mie mi-a revenit doar dulcea povara de-a fi scribul splendorii traite, a uimirii de-a fi ecoul nespuselor cuvinte!
Acum, ticalosul din mine smulge cu buna stiinta valul privirii si, printr-o reverenta de arlechin, cu ultima carte a tarotului zburata de vant, iti daruiesc prinosul risipirii noastre, martor fidel al Clipei durute, aidoma regilor magi, in Bethleemul din noi! Imaginati-va: Gaspar este tanar, Balthazar e maturul, Melchior, cel batran! Care sa fiu dintre ei? Desigur, fiecare din ei sunt! Si nu te speria, nu iti voi cere nimic in schimb!
Tamaia, aurul si smirna sufletelor se afla aici, in acest chenar daltuit din credinta si juramant tainic, pe ghergheful trairii desenate fiind poemele mele – pe tablite de vant cel mai adesea, cu cerneala de multi nevazuta, alteori, cu roua Gandului sacru!
Credeti-ma! N-am trait niciodata in religia iubirii ca acum, convins fiind ca ea, si numai ea, „este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la El!” Cata dreptate avea Michelangelo!
Si cum atingerea Dragostei intarata harul Poeziei, iata-ma in ingenunchere si rasfat liric, sarman drumet pe drumul sfasiat de rapele de lumina ale anilor!
N-am nicio asteptare, niciun gand de marire sau recunoastere, nicio pala de-ncurajare dinspre portile mereu ferecate ale criticilor! O, „Vanitas vanitatis, omnia vanitas!”
Imi asum riscul nevederii mele, imi jertfesc inca o data – pentru a cata oara – fericirea de a ma simti inrourat doar cu spinii iubirii de Ea – regina a inimii mele – Poezia! Cine sa ma auda, cine sa ma vada cand eu sunt simplu ca apa, diamantul tau din noroi, Nemurire!
Si vin si strig odata cu lacrima din Alfabetul Tacerii, cand soptit, cand tunator, totdeauna sfielnic:
? Vino, Cititorule, vino, si ia-ma de mana! Nu te infricosa! Vino la umbra copacului Lumii, linisteste-te si vino sa ne asezam in iarba cea deasa de umbra, in pridvorul unui vesnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!   Strange-ma tare de mana si nu-ti pleca ochii spre undele fluviului Timp!
Deschide larg fereastra vazduhului, sparge oglinda din noapte si patrunde dincolo de limpezimea de cristal a apei – in adancul ei vei vedea si tenebre! Iata cum trec incet, incet, varstele vietii – ziua si noaptea, clipa dupa clipa – Primavara, Vara, Toamna si Iarna, in mantiile lor de craiese!
Vei vedea cu ochii tai mangaindu-ti obrazul copilaria, vei recunoaste inocenta sarutului tandru si imbratisarea celui care ai fost, tineretea viselor ratacite in nopti de opal, saltul mortal al iluziilor pierdute, caruntul gand sprijinit in toiagul sperantei – caduceu inflorit sub alunul divin, dar si batranetea intelepciunii, vai, tematoare, dar demna de sine!
De ce tresari? Nu te speria, da, ai vazut bine! Spectrul  acela intunecat este chiar Moartea! Nu e Ea sfarsitul timpului meu, al tau, al orisicui? Dar nu e sfasitul Timpului! Fluviul sau linistit va curge cu meandre si sopot necurmat, furisat pe sub radacinile nevazute ale arborelui vesnic verde al Lumii!
Nascut ca si tine sub semnul mortii, nu ai decat o singura, magica zi sa te bucuri de norocul ispitei! Eu nu vreau sa-ti arat decat Clipa mea din eternitatea duratei! Asa ca vino, deschide-ti mintea si inima, tine-ma bine de mana si priveste, priveste in tine…
La indemnul meu vei recunoaste, desigur, bucuria turnirului, norocul de-a fi impreuna: ma vesteste-n petale de cantec hohotul apelor! Privesc in ochii Daimonului cu indurare si mi-e frica sa apun prea devreme!
Inserarea soseste, ostirea mea – ratacita pe cale! Eu, insa, ma arat doar tie asa cum sunt! Nu da cu piatra! Ma va durea de tine!
Aflandu-ma in Rugaciunea inimii voi trece hotarul de foc – Divinul ma stie – la umbra Cuvantului voi lacrima, nu e o schimbare la fata, in pumni tin, iata, tarana inimii mele: „Doamne, cata irosire de albastru, numai ca sa nu Te putem vedea!” 
In final, veni-va cineva la corida cu taurul lui Falaris intru jertire?! Eu voi fi prima ofranda, el ma va junghia! Mai apoi, sangerand, voi iesi din arena: in muzeul de pastravi voi innopta! Postalionul de seara nu va sosi! Fara zabava, in Piata cea mare, cu inorogul eu voi dansa! In rest, tragic balet in sanctuarul sperantei: numai mierle, o hermina, o haita de lupi si trei privighetori!
Dincolo de tacere, dincolo de disperare, Cel uitat din cuvinte pe nume ma va striga! Cu Evanghelia inimii-n brate, Poetul – Sublimul -, cu lacrimi de sange pe buze, indelung, indelung va tacea!

       Cu gand ferice,
       Theodor RAPAN
   Bucuresti, 1 decembrie 2010,
   in Anno Domini…

Dinspre Betleem spre Mare

Cele mai agitate perioade din an, si cele mai pline de semnificatii sunt sarbatoarea Craciunului, si sarbatoarea Pastelui si asta desigur, o stim toti oamenii. Dar, si cele mai propice perioade din an in care cel rau nu doarme, sunt tot in jurul celor doua sarbatori. Avem dovada vie chiar printre cei crestini evanghelici, care manati de forta nevazuta(in plasa caruia e usor sa cazi) au iarasi o motivatie de discutie cu totul alta decat bucuria Nasterii Mantuitorului. Se considera a fii prea devreme o astfel de abordare onomastica asa ca, isi mai acorda timp fiecare interesa(n)t sa despice firul in 7 despre cine si ce se mai strajuieste. Nu voi intelege niciodata de ce oamenii se asteapta ca unele  Tembleme sa nu  “cocleasca” sa nu “oxideze”. Omul este supus greselilor. Debaptizarea unora sau altora nu este si nu trebuie sa fie un motiv de mare neliniste, un motiv de dezbatere intensa si aprinsa asupra “modului de predicare” sau de tinere a unei ore de rugaciune( ba, chiar). Ma surprinde si ma intristeaza sa vad atata inversunare in a face demonstratie si reclama asupra greselilor, asupra modeleleor de:  ”asa Nu” .  Oricine ar fi si orice ar fi un om, ramane TOT… un om. Nimic din ceea ce este acum nu este NOU. Toate sunt vechi. Iar in final, Pamantul cu TOT ce este pe el va arde. Unde este Bucuria si unde este Pacea pe care o dau Credinta, Nadejdea si Dragostea ?  Risipe de teorii au fost si vor mai fii. Dar unde este raspandirea vestii si unde este Steaua ? Putin mai incolo…acum, avem timp pentru alte dezbateri. De ce? Fiindca atunci cand vom muri, sa fim impacati cu gandul ca ne-am expus bine Punctul de vedere, ca ne-am facut bine auzita vocea, ca am luat decizia corecta, ca nu am lasat la voia intamplarii caderea unora si altora si ca nu ne-am lasat dusi in ratacire de nistre idioti de strajeri care mai si atipesc la usa mormantului unde a fost trupul, iar cand vine Ingerul pur si simplu cad, se prabusesc speriat, infricosati. Daca vocea si atitudinea celor intelepti dintre adorabili au  fost/sunt  in prim plan, atunci Cuvantul Domnului va propasi. Fals. Cand vom muri nu vom fi intrebati cate dezbateri am facut, cat de bine ne-am impus teoriile, cat de mult am combatut… cred ca Fiul Omului va cauta Credinta din oameni. A dezbate un subiect cu atata inversunare, il face pe cel rau sa se bucure fiindca vede in oameni temerea din spatele portilor unde se dezbate, si unde subiectele sunt atent aranjate pe capitole. Biserica adevarata ar trebui sa dea dovada de Liniste sufleteasca, de Pace, de Bucurie de cantec. Pot veni oricate erezii pot veni oricate incercari. Ei trec peste toate, si isi concentreaza atentia si credinta in jurul persoanei Mantuitorului Hristos. Vorbesc despre El,  il slavesc pe El,  si NU se tem de niciun val. Vor fi ramanand putin din acestia dar vor fi Adevarati si ei vor pleca din Betleem catre Marea  cea (a)mare la pescuit pe un alt drum departe de ochii lui Irod.  Nu invatatilor li s-a aratat ingerul in campia intinsa in care oile pasunau spund celor ce erau acolo :” nu va temeti !”  ci, celor mici si slabi, celor ce stiau doar putintica carte.  Acelora le-a fost dat sa propovaduiasca in jurul lor, si sa se inchine intaia data pruncului, si iata ca lumea nu i-a uitat nici pana in ziua de azi.  ESTE o stea pe cer si pana in Betleemul din Iudeea, inca e cale de mers.  Pe drumul pietruit, greoi si stramt, putini, tot mai putini, mai pot pasi din vreme spre ai duce darul inimii, Pruncului Isus.

Liliana Corbu
http://liapoem.wordpress.com

PELERINAJ IN TARA SFANTA

Se facea incet dimineata – dimineata devreme – cand aeronava de Tel Aviv a companiei Airling Bruxelles a aterizat cu bine pe aeroportul bruxeleez Zaventem. Cei 48 de calatori participanti la pelerinajul in tara Sfanta pe care l-am numit «Pe urmele Mantuitorului»  ne-am mai strans odata mainile, ne-am imbratisat, ne-am facut urari si am rostit binecuvantari… Evident ca mai intai si mai intai I-am multumit lui Dumnezeu pentru felul minunat in care ne-a ocrotit si ne-a calauzit, dar si unii altora pentru colegialitate si gentilete si toti impreuna celor care ne-au inlesnit acest pelerinaj minunat, fratilor Dorin Albut, Cotta Dumitru, Coman Stefan  – promotorii excursiei.

Aveam sa constatam ca pentru multi dintre noi timpul asteptarii a mai durat minute bune deoarece ora sosirii asa cum era marcata in documentele oficiale nu insemna minutul aterizarii, ci iesirea din aeroport dupa incheierea formalitatilor vamale. Cei care ne-au intampinat erau deci in intarziere, timp suficient pentru subsemnatul  de a da contur gandurilor de fata, asa cum a fost dorinta mai tuturor celor din grup.

Prin urmare in randurile ce urmeaza voi deschide, concluzionand oarecum, o serie mai larga de imagini si amintiri ale participantilor, pe care le vom gazdui pe portalul bisericii, precum si pe cel de misiune, in masura in care oricine dintre pelerinii la locurile «istoriei biblice si cele pe unde a umblat Mantuitorul» vor dori sa  impartaseasca si altora gandurile si sentimentele pe care le-au  avut.

Lucrul care este limpede pentru toti, anume acela ca nici macar o clipa, vreunul dintre participanti nu a exprimat regrete pentru calatoria in care s-a angajat, desi bugetul total alocat pentru o persoana a fost in medie cam 1500 de euro.

Iata si alte constatari :
–  Varsta pariticipantilor incepe de la peste 20 de ani, doar patru persoane, depasind 50 de ani. in alte grupuri am vazut si persoane de peste 70 de ani. Totusi programul excursiei a fost aglomerat, iar in primele zile, chiar foarte obositor; cei care ar fi dorit sa aduca cu ei  si copiii sau persoane bolnave au procedat intelept atunci cand au renuntat la aceasta.
–  Ghizii nostri au fost oameni cu multa experienta si cu vaste cunostinte economice, geografice, istorice, biblice.  Doamna Gabriela Badour si domnul Cornel Romano ne-au uimit prin modul in care au stiut sa prezinte istoria si importanta locurilor vizitate prin prisma textelor biblice, a descoperirilor arheologice si a culturii, a traditiei si moralitatii locuitorilor din aceste tinuturi. Tot de la ei am inceput sa descifram oarecum si taina  „dezradacinarii in pace”, lucru care avea sa ne fie confirmat si de catre ceilalti romani intalniti in tara Sfanta, mai ales la Biserica Penticostala Romana din Ierusalim, unde am participat impreuna la serviciul divin si am praznuit Cina Domnului. Spalarea picioarelor am facut-o in aceeasi zi in Raul Iordan. A fost poate cea mai frumoasa amintire, au fost cele mai emotionante stari sufletesti pentru multi dintre noi.
–  Romanii traitori in Ierusalim sau in oricare alt loc pe «pamantul fagaduintei» sunt multumiti si fericiti. De Romania ii leaga dorul si amintirile cu prieteni si colegi si rudenii si concetateni, iar aici sunt cetateni loiali ai Statului Israel si chiar patrioti in sensul bun al cuvantului. Prin grija lor si a celor doi soferi palestinieni crestini catolici Kemal si Ahmed, nici macar o clipa, vreunul dintre noi nu s-a simtit in pericol, nimeni nu s-a pierdut de grup, nu au fost bagaje pierdute, nu am fost furati. Tracasarile comerciantilor stradali si micile lor jonglerii le-am trecut la capitolul amintiri.
Trimitem un gand bun  de acasa fostilor nostri companioni pe care ii recomandam cu caldura oricaror pelerini romani in Israel.
– Personalul de la bordul avioanelor, cat si cel din aeroporturi, mai ales controlorii de bagaje au fost amabili si fermi si extraordinar de atenti. Exista reguli foarte stricte pe care suntem fericiti ca le-am putut respecta; nu avem nici o pierdere, nici o plangere.  in fapt am simtit si aici mana calauzitoare a Domnului Dumnezeului lui Israel care a facut Cerurile si Pamantul si care ne-a mantuit prin Domnul nostru Isus Hristos pe ale carui urme pamantesti, fericiti am pasit.
– in Israel nu mergi ca sa faci cumparaturi, preturile de acolo nu sunt prietenoase…  Trebuie sa fii instruit in oarecare masura ca sa poti face diferenta intre arta si kitcsh, intre obiecte manufacturate si tinichele, ori cartoane de serie. Atat in Israelul propriu zis, cat si in teritoriile administrate de „autoritatea palestiniana”,  turismul si comertul legat de el este principala sursa de venit la bugetul tarii, asa ca este intelept sa fii cumpatat. Sper ca acest aspect sa-l putem ilustra si mai convingator prin comentariile la albumul foto pe care il vom posta curand, fie pe www.elim-bruxelles.org, fie pe netlog, grupul Fratii de la Elim – http://ro.netlog.com/groups/finici
– Limba „ivrit”  si moneda  „shekel”,  cele care sunt stapane in Israel ne-au ramas improprii, asa cum poate li se va intampla cam tuturor pelerinilor romani, motiv pentru care limba engleza si dolarul american ar fi oricaruia un ajutor pretios. Rar de tot intalnesti pe cineva care vorbeste franceza, poate in aceeasi masura in care intalnesti un vorbitor de limba romana, iar pentru cumparaturi in multe locuri si chiar in unele pravalii un dolar are aceeasi valoare cu un euro. Cursul de schimb de la fata locului, iarasi nu este prietenos cu turistii. Nu te supara pe mine, dragule, ca insist asupra acestor amanunte, ca nicaieri in lume daca te-ai duce nu ai comite o mai mare impolitete decat sa te intorci din tara Sfanta fara cate un mic suvenir pentru fiecare din
cei dragi ai tai.
– Nu este asta ultima referinta, sper din suflet sa revenim cu alte si alte lucruri  interesante si adevarate, dar tin sa subliniez apasat ca daca in pravalii este omniprezent kitsch-ul si se umfla pretul, apoi, prin contrast, in toate  „locurile sfinte”, adica in cele cu rezonanta biblica si in biserici, pe langa faptul ca nicaieri nu ni s-a cerut taxa suplimentara, nu erau nici cersetori gramada, nici nu ti se prezinta figuri de ceara si arhitectura de spoiala. Arheologii si restauratorii au cautat cu sarg; au scos de sub daramaturi si au reconstituit spre prezentare publicului doar acele obiecte care prezinta caracteristici autentice. Ele sunt dovezi de netagaduit ca textele biblice, atat din Vechiul, cat si din Noul Testament, sunt adevarate si sfinte.
Calitatea de  «Pelerin in tara Sfanta» pentru care am primit si diploma, poate fi  –  si sunt incredintat ca asa se intampla – un imbold puternic pentru ca credinta noastra sa mearga crescand.  Doamne ajuta, Doamne da izbanda – AMIN
– va urma –    Zaharia BONTE, Belgia
PELERINAJ iN tARA SFaNTa 2
Israelul este o tara de aproape 12 ori mai mica decat Romania, dar are o populatie numai de circa trei ori mai putina, adica la  cei 20 mii km patrati numara cam 7,5 milioane de locuitori. O tara in plin avant economic ar spune un analist sau comentator; o minune a lui Dumnezeu in vremea noastra va spune orice credincios care a vazut Israelul sau „doar a auzit si a crezut” despre transformarile ce s-au petrecut in vremea noastra, sub ochii nostri, in fasia ingusta de pamant arid dintre Marea Mediterana, Marea Rosie si Marea Moarta.

Daca luam in considerare ca cea mai mare parte a suprafetei tarii este un pustiu si ca abia in partea de Nord si in apropiere de mare exista suprafete  mici de teren fertil, atunci cum sa nu te miri, dragule,  ca aici in Israel, ’tara fara apa’ se practica una dintre cele mai avansate agriculturi din lume ? Am zis tara fara apa, deoarece este stiut faptul ca in tara Sfanta vara, care este lunga si torida, inseamna anotimpul in care nu ploua deloc. Excursia noastra a coincis cu sfarsitul verii si ploile erau asteptate, ba chiar am retinut ca erau in intarziere; cum asteptat era si frigul in Romania, dar temperaturile au urcat in fiecare zi spre 30 de grade si niciun nor nu ne-a zambit de pe cerul Pamantului Fagaduintei. Rezervoarele naturale de apa sunt putine si limitate: se face irigatie din Raul Iordan care este aproape secat si din Marea Galileii, in fapt un lac de apa dulce, dar care in ultimii ani a  pierdut mai multi metri din adancime si este in pericol real de a seca ! Desalinizarea apei din Mediterana este inca la inceput.

Sectoarele in care Israelul exceleaza; si in unele detine chiar suprematia mondiala, sunt: turismul, prelucrarea si comercializarea diamantelor, industria electronica, echipamentele de comanda si protectie pentru avioane militare si civile, sisteme moderne de irigatii, industria medicamentelor, agricultura.

Primul lucru pe care l-am inteles mai bine din ceea ce am vazut si auzit a avut multe valente:
– Pamantul pe care l-a ales Dumnezeu pentru urmasii lui Iacov, si daca luam ca exemplu „sesul Iordanului”, dupa o expresie biblica, el  nu este in nici un fel deasupra sau macar comparabil cu ceea ce au tarile lumii, cu manoasele campii ale Europei, ale Eufratului, Amazonului, a Nilului, cu Campia Romana, cu Marea Campie Rusa…  si totusi Israelul este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din lume.
Cu ceva timp in urma, traversand Germania, faceam constatarea ca primul lucru pe care l-a daruit Dumnezeu omului este Pamantul pe care l-a asezat, pe care umbla, tarina pe care o locuieste si din care sa-si scoata hrana. incaodata mi-a rasunat in toata fiinta – vazand livezile si serele si solariile din Israel  la confluenta cu pustia – gandul acela care ma urmareste de cand am strabatut in toiul verii pamantul tarii mele si peste tot ma intampina parloaga de campie, pamantul fertil nearat, nesemanat, ciulinii si palamida, acolo unde se cuvenea sa se legene in vant lanuri nesfarsite de grau. Gandul este ca blestemul pamantului nelucrat imi pare incomensurabil.
– Un alt dar de mare pret pe care Domnul Dumnezeu l-a daruit omului este harnicia insotita de rabdare si priceperea sau stiinta lucrului bine facut. De ce oare ni s-a inoculat noua ideea ca evreii ar fi un popor de comercianti si de savanti ? Ca munca fizica le-ar fi o povara… ? Nu numai ca nu mai cred asta, ci chiar spun oricui: mergeti si vedeti !
– Cuvintele Mantuitorului rostite despre Ierusalim – casa lasata pustie – au ramas in picioare pana in ziua de astazi. Cu cei circa 700 de mii de locuitori, Ierusalimul este un oras nu doar asemeni oricaruia din lumea asta, ci – lucru care se vede limpede la tot pasul –  el este la propriu „calcat in picioare de neamuri” asa cum glasuieste Scriptura.
Considerat oras sfant de catre iudei, musulmani si crestini, Ierusalimul dupa distrugerea lui de catre armatele romane in anul 70 d. H. nu a mai devenit nici macar o singura data in istoria sa post distrugere, cel putin principalul oras al tarii, de unde sa rivalizeze cu marile metropole ale lumii ? Astazi Tel Aviv, Haiffa, Iaffo, Eilat, Tiberias… sunt centre economice si comerciale infloritoare, in timp ce Ierusalimul gazduieste majoritatea marturiilor biblice si a vestigiilor crestine.

in Israel se spune ca inchinarea se aduce la Ierusalim, banii se castiga la Haifa si se cheltuiesc la Tel Aviv. De altfel cuvantul „pustiu” devine familiar in Israel in foarte multe situatii : strabatand Pustia Iudeii, traversand Desertul Galileii, cercetand atent Ierusalimul, dar mai ales – lucru care doare nespus de mult – vizitand „locurile sfinte din cetatea preaiubita”, bisericile crestine atat de vestite cu peretii lor scorojiti, cu zidurile in paragina si cu afluenta de vizitatori-pelerini in dezordine.
– Am intrat in Ierusalim pe Poarta Damascului, iar privelistea ce ne-a intampinat era de bazar oriental vechi de secole. Iata doua lucruri pe care le retin pentru moment din Ierusalim, adica trei:

1. Cladirile guvernamentale, neimpozante si chiar Knesseth-ul,  guvernul lor, au un statut mai aparte, Israelul avand unele probleme in legatura cu orasul capitala, care se imparte intre Ierusalim si Tel Aviv, fenomen intalnit si in alte parti si vremi. Faptul nu-i impiedica insa, asemeni Guvernului Romaniei, sa administreze vreo 30 de ministere; mai mult decat dublul necesar,  asa cum au dovedit mai toate tarile civilizate si cu politica stabila.
2. Nu cred ca poate fi vorba de metrou in Ierusalim, dar macar tramvai se impune in oricare aglomeratie urbana, aici cu atat mai mult cu cat caldura mare in mai tot timpul anului este un factor care ingreuiaza deplasarile. Ei bine, o companie europeana de mare prestigiu le tot construieste de peste zece ani o linie de tramvai care inca asteapta sa intre in functiune, precum la noi autostrada.
3. Din tot ce ne-a prezentat ghidul nostru la intalnirea cu pamantul tarii Sfinte, am retinut ca cel mai important edificiu laic din Ierusalim este Universitatea Ebraica si mai les Facultatea de medicina din cadrul ei. Absolventii de aici sunt printre cei mai bine pregatiti si mai cautati din toata lumea. Alaturi de industria farmaceutica, unde Israelul detine suprematia mondiala stiinta tamaduirii boalelor este in Israel la cote inalte.
si are Israelul de astazi nevoie de multe doctorii petru trup si pentru suflet, pentru ei si pentru neamurile care locuiesc, traiesc si muncesc impreuna cu ei, cam 30 la suta din populatia tarii.

Pentru scurta vreme am fost si noi printre ei, ne-am bucurat de ceea ce in ciuda a tot ce se vede si se pare ca ar lipsi, la ei exista din belsug: fagaduinta Dumnezeului Celui Viu, Dumnezeul lui Avraam Isaac si Iacov, El, cel care da binecuvantari. si in Israelul de astazi Binecuvantarile lui Dumnezeu se vad si se simt, chiar sub blestemul prin care inca sunt nevoiti sa-si astepte nadejdea.
in Cartea Genesei c 43 v 11 Iacov le spune fiilor lui: „Duceti omului aceluia putin leac alinator, smirna, mirodenii, fisticuri, migdale…”   Oare ne va fi ingaduit sa vorbim si despre lucrurile pe care le-am adus noi ca dar din tara lui Israel ? Primul si cel mai folositor castig este, evident, martuia a ce am vazut  si invatat de la ei. Ierusalimul asa cum l-am gasit, asa cum este el astazi imi pare dovada cea mai demna de crezare ca tot ce a spus Mantuitorul despre ce a fost, ce va fi si ce vom fi, este adevarat. Vom reveni in episoadele urmatoare in Ierusalim, la locurile sfinte, la locurile de pelerinaj si inchinare.

Ordinea prezentarii a fost preluata de la ghidul nostru pentru Ierusalim si tara Sfanta, domnul Cornel R, fericit participant la reconstructia  Israelului, tara care uimeste lumea. Membru intr-unul din cele mai faimoase kibutz-uri de langa Marea Galileii, dumnealui ne-a prezentat mai intai  starea natiunii pe plan economic, politic, social, cultural.  Viata religioasa si istoria biblica, teme cu care vom continua in episoadele urmatoare, au fost cu mult mai atragatoare si mai folositoare pentru noi, motiv pentru care ma rog Domnului si ii astept pe fratii pelerini sa-si alature marturiile lor, ca sa impartasim cititorului iubitor de adevar si de taine dumnezeesti, cat mai mult din comoara de intelepciune si lectia de vietuire crestina de care am avut parte.

Pana atunci „Rugati-va pentru Pacea Ierusalimului !” (Ps. 122. v 6)  Cei ce-l iubesc sa se bucure de odihna; chiar daca Ierusalimul pamantesc este inca in asteptare… Unii il asteapta pe Mesia, altii asteapta dezrobirea.
Noi de asemenea asteptam Ierusalimul Ceresc. Vezi Apocalipsa 21. 2
Bonte Zaharia,   Belgia, 16 nov 2010    – va urma –

PELERINAJ IN TARA SFANTA
BETLEEMUL IUDEII
„si tu Betleeme, Efrata,
Zaharia BONTE

Multumesc, Doamne, pentru ca mi Te-Ai revelat!

Undeva, cu o oarecare ocazie, s-a pus întrebarea, oare de ce ar trebui sa-I multumim cel mai mult lui Dumnezeu? Unii au raspuns ca pentru viata, altii pentru sanatate, pentru bani, pentru roadele pamantului. Altii pentru protectie.

Eu însa cred ca cel mai mult trebuie sa-I multumesc cu o nemarginita reverenta si recunostinta pentru ca s-a îndurat de mine si mi s-a descoperit. Si asta în situatia în care fiind copil ma îndoiam de existenta Lui, dar Il cautam cu ardoare si din toata inima mea zdrobita sub greutatea necunoasterii si rebeliunii din cauza atâtor rautati si nedreptati pe care le vedeam deja în jurul meu, înca de la o vârsta frageda.

În bunatatea Lui înnoitoare si în iubirea Lui vesnica m-a cuprins si pe mine în planul Sau de mântuire si mi s-a descoperit ca TATA, FIU si DUH SFANT într-o maniera de MÂNTUITOR SI DOMN în cer si pe pamânt.

Multi au pretentia ca ÎL cunosc, dar sunt departe de El si nu L-au cunoscut niciodata. E o mare gratie din partea Lui Dumnezeu sa se faca cunoscut unei fiinte umane în toata complexitatea, dar si simplitatea harului Sau nemarginit care îl imparte cu generozitate oricui care Îl cauta din toata profunzimea inimii. A-l cunoaste pe Dumnezeu este cea mai mare onoare si bucurie. E drept ca înseamna a te desparti de lumea asta prin adoptarea unui nou sistem de valori care confera un statut de mântuit si salvat de sub puterea carnala. O viata al carui volant este Duhului Sfant.

Când vezi cât esti de privilegiat si purtat pe brate când altii cad sub povara neprimirii si neacceptarii jertfei Lui Isus Hristos, suferi mult si nu poti tacea. Nu poti sa nu spui ce viata minunata si echilibrata îti ofera Dumnezeu.
Dupa ce Dumnezeu se face cunoscut, apoi îti arata planul Sau sacru în ansamblul lui si apoi calea ta proprie pe care trebuie sa mergi si lucrarea si rolul tau în lucrul impreuna cu El pentru salvarea vietilor de pe pamânt.
Si acum veti spune, poate, ce inseamna acest lucru? Poate va veti intreba, oare în ce masura îl cunoasteti pe Dumnezeu.

Când privesc înapoi, în viata mea, ma intreb ce m-as fi facut daca El, Dumnezeu nu ar fi facut pasul spre mine si nu mi-ar fi întins o mâna pentru a face cunostinta si sa ramân apoi în mâna Lui pentru totdeauna. Ce ar fi fost oare copilaria mea, sau tineretea mea sau batrânetea mea fara El. Un haos imens, o zbatere fara niciun rost,  o mare cadere în patimile distrugatoare de viata si nadejde, o daruire injusta si nemeritata. Mai ales ca, Dumnezeu m-a binecuvântat cu sanatate si cu un chip agreabil. Si asta înseamna ca investitia Lui în mine trebuia sa aduca roadele neprihanirii si nu ale unei risipiri nedemne.

Poate ar trebui mai des sa ne facem bilantul binecuvântarilor primite de la Dumnezeu. Si sa vedem ce mare onoare e sa-ti vorbeasca Creatorul. Sa opreasca deznadejdea sa te înfasoare când toti in jurul tau cauta sa te distruga si sa te arunce în haul desertului si al disperarii. Ce fericire e sa ceri ceva de la Dumnezeu si El sa te asculte si sa te ia mai în serios decât tu insuti. Sa vegheze asupra ta si sa te protejeze de uneltirile celor rai si sa le rastoarne planurile mârsave ca sa arate mereu ca EL este Dumnezeu. El detine puterea absoluta si nu oamenii.

Ce relaxant este faptul ca, desi, treci uneori prin grele încercari stii ca ai un Tata care vegheaza si transforma esecurile in biruinte, clipele triste in bucurii nespuse, nevoile pamântesti în plinatatea harului prin daruri duhovnicesti care te împlinesc si te maturizeaza pe calea credintei. Da. Ce greu e sa priceapa aceste lucruri cei care traiesc pentru a-si satisface capriciile aici pe pamânt si uneori chiar sub anumite fete religioase. Cât de bun e Dumnezeu care are nespus de mare rabdare cu toti sa ne transformam, sa ne intoarcem de prin pribegiile cugetului nesfintit de dorinti carnale care murdaresc nobila noastra faptura creata pentru viata divina.

Îngenunchiez cu umila mea faptura si multumesc, Doamne, ca mi Te-ai revelat prin Duhul Tau Sfânt care ma înfasoara si apoi ma inunda mereu sa ador cerul în care Esti si din care cobori sa ma sprijinesti mereu! Si asta o faci nu numai pentru mine ci pentru toti oamenii din lume! Multumim, cu smerenie si recunostinta vesnica!


Marina Glodici

Un Sezon al Multumirii

Datoram lui Dumnezeu tot ce avem si tot ce suntem, dar oare cat Ii daruim din ceea ce suntem si avem? Diferenta intre ce-I datoram si ce-I oferim reprezinta gradul nostru de recunostinta.
Sarbatoarea Multumirii bate la usa. Ne vom aduna in case confortabile si ne vom ghiftui cu bucate traditionale, romanesti si straine, amestecate in proportii diferite, dupa gustul bucatariei locale. La caderea serii ne vom duce la biserica, putini obositi, dar inca suficient de bine dispusi, ca sa ne uram de bine unii altora, sa cantam imnuri potrivite ocaziei si sa ascultam o predica.
Peste cateva saptamani vom serba Craciunul. Dar, intre timp, chiar a doua zi dupa Thanksgiving, incepe sezonul forte de cumparaturi, marea alergatura dupa chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai putin ”trebuitoare”, au fost pregatite din timp, impreuna cu fondurile banesti necesare.
Numarand din curiozitate zilele calendaristice ramase din an (intre Thanksgiving si Anul Nou), am aflat ca suma lor reprezinta aproximativ a zecea parte din numarul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuiala din timpul nostru, pe care s-o inchinam Domnului la sfarsit de an. O zeciuiala, nu din bunurile pamantesti, ci chiar din zilele, pe care El ni le daruieste cu larghete si pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuinta. Un ”post” al disciplinei spirituale, invatand si practicand datoria multumirii fata de un Dumnezeu care-?i revarsa peste noi bunatatea an dupa an, nevoit de cele mai multe ori s-o faca fara a primi in schimb ce I se cuvine.
Desigur ca sarbatoarea Multumirii n-a fost stabilita pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea aceasta ”coincidenta” si nu putem ramane nepasatori fata de potentialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim ca, din zece leprosi vindecati de Isus, doar unul s-a intors la El cu multumiri.
Am impresia ca, totusi, ne vine mai usor sa rostim un ”multumesc” decat un ”te rog”, desi rostirea in sine n-ar trebui sa ridice dificultati. Daca exista totusi o greutate, ea vine de altundeva. ”Multumesc” a capatat o nota de formalitate, sunand ca o formula de politete sociala. Nu stii totdeauna daca ”multumesc” este sincer si poate ca, de multe ori, nici nu te astepti sa fie. Dar, ca formula de politete, te astepti sa fie folosit in conversatie si te simti ofensat cand lipseste. ”Te rog” este mai personal, exprimand o nevoie, un apel de ajutor si admiterea unei neputinte.
Recunostinta veritabila va gasi cu usurinta o cale de a se exprima. A multumi inseamna mai intai a recunoaste un serviciu care ti s-a facut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaste meritul persoanei care te-a ajutat. Suna ca o proba de umilinta. Caci numai egoismul si mandria stau ca piedici in calea recunostintei. A exprima, prin multumiri, recunostinta din inima, inseamna a intoarce ca zeciuiala o parte din binefacere.
In al doilea rand, a ”multumi” inseamna a-ti da toate silintele sa satisfaci dorintele, asteptarile sau pretentiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, in al treilea rand, inseamna ”a fi multumit” (satisfacut) tu insuti cu starea personala. O inima multumita te face sa ai destul din toate lucrurile, chiar daca putine (Proverbe 15:15).
Se spune ca un nobil englez s-a intamplat sa auda pe o slujitoare de la bucatarie exclamand in fata ajutoarelor ei,
– ”Oh, daca as avea 5 lire sterline, as fi pe deplin multumita”.
Stapanul ei se gandi ca merita sa vada cum arata un om cu adevarat multumit. Astfel, dadu de inteles femeii ca i-a auzit dorinta si-i darui cele 5 lire dorite. Femeia ii multumi cu efuziune. Parasind bucataria, stapanul se opri, nevazut, in spatele usii. De indata ce crezu ca s-a indepartat, femeia se vaicari,
– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”
Sfera lucrurilor pentru care ar trebui sa fim recunoscatori poate fi largita considerabil, adaugand lucrurile rele care, prin protectia divina, nu ni s-au intamplat.
Actul de a aduce multumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabila soarta ateilor declarati, care pur si simplu n-au ”cui” sa multumeasca pentru toate lucrurile bune, de care se bucura in viata.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Vrem sa va multumim tuturor care sunteti aproape de noi!

By Daniel Pop

Din 20 septembrie am inceput Scoala de Perspectiva Crestina Biblica asupra Lumii, cursuri prin care Dumnezeu ne-a binecuvantat asa de mult. SPCBL este o scoala care are ca scop evaluarea credintelor personale, inradacinarea puternica in Scripturi si apoi aplicarea in societate.

Am vorbit astfel despre gandirea contemporana (postmodernism) si despre  influentele necrestine care au invadat in ultimele decenii europa (religiile orientale si tribale). Am vorbit si despre etica crestina si am fost socat sa realizez ca noi romanii acceptam anumite lucruri, care sunt impotriva legi lui Dumnezeu, ca fiind normale (a lucra la ” negru” – furt de la stat, a copia filme, muzica sau alte programe – dreptul al proprietate, furt si altele). A fost un moment de pocainta si intoarcere cu fata spre Dumnezeu pentru noi.

(Nemia 1:6 “pleaca-Ti, Te rog, urechea si deschide-Ti ochii, ca sa iei aminte la rugaciunea slujitorului Tau, rugaciune cu care ma infatisez inaintea Ta zi si noapte, rugaciune cu privire la israeliti, slujitorii Tai, marturisind pacatele israelitilor, pe care noi le-am savarsit fata de Tine. Atat eu, cat si familia mea am pacatuit”).

Partea practica a scolii include lucrarea cu copii si plantare de biserica. In fiecare dupamasa a zilei de marti o echipa condusa de Lidia lucreaza cu 7 copii de rromi la alfabetizare  si dezvoltare mentala, in timp ce o alta echipa, condusa de Florin Mihaly, suntem implicati in plantare de biserica in orasul Dumbraveni.

Scoala se va termina pe data de 18 dec 2010. Vrem insa, inainte sarbatori sa-i binecuvantam pe copiii de rromi, copiii de la orfelinat, copiii bisericii din Agarbiciu  cu cadouri , dar sa avem si programe de Craciun cu ei. Pentru oameni din Dumbraveni ne gandim la un concert de colinde prin care sa le readucem speranta ca Isus s-a nascut si e viu.

Rugati-va impreuna cu noi pentru:

– intelepciune in lucrarea cu copiii de rromi si in plantarea de biserica,

– am primit promisiuni ca vom primi cadouri pentru copii, cadourile sa ajunga in timp,

– sa fim intelepti in modul in care vom face concertul de colinde (locul potrivit, momentul potrivit, oamenii potriviti, etc),

– finantele de care mai avem nevoie pentru scoala.

La Sebes – Alba spiritul lui Blaga este inca viu!

Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu in lumina Cuvantului

Dupa amiaza de noiembrie – frumoasa, calda, linistita, cu frunze aramii asternute pe o parte si alta a soselei pe care o parcurg in viteza de la Sibiu la Sebes si o nesfarsita emotie generata de faptul ca in curand, impreuna cu buna mea prietena vom fi prezente la o intalnire de suflet ce se va produce la Cenaclul “Lucian Blaga” din orasul in care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos.  Si fac aceasta afirmatie cu toata convingerea pentru ca descoperind comuniunea literara de-aici mi-am dorit atat de mult sa ajung sa-i cunosc membrii, incat, chiar daca in zi de miercuri – la mijloc de saptamana – am “evadat” din tumultul problemelor cotidiene luand drumul tinuturilor in care a vazut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancramul lui – leagan de suflet  unde a scris atat de frumos: „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”.
Da, acesta este mesajul care strajuie bustul impunator al poetului filozof la intrarea in Casa de cultura din Sebes unde, spre placuta mea surprindere se desfasoara intense activitati culturale in cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Fagaras, gazda primitoare si suflet al miscarii literare de-aici ne intampina cu cate-un gingas trandafir alb, conducandu-ne spre sala rezervata intalnirii saptamanale a acestor neobositi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emotie holul de la intrare, facand plecaciune de suflet in fata bustului lui Blaga, urcam scarile spre etaj, traversam o sala care seamana cu sala de asteptare din fata unui cabinet medical dar aflam ca de fapt este anticamera rezervata parintilor ce si-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intram intr-o salita in care, in jurul unui pian invechit stau patru tineri care canta muzica folk. In cele din urma ajungem in locul care in scurt timp, tineri elevi, studenti, oameni ajunsi la maturitate deplina sau pensionari plini de spirit si vioiciune se-aduna la „sfat” pentru a croi pargiile unui spectacol de Craciun, oferit cu dragoste de oameni si frumos sebesenilor.
„Indiferent daca avem sau nu probleme, daca e vreme buna sau ploua, miercuri la noi e sarbatoare” – ne spune Petru Fagaras, un om bland dar plin de spirit care este promotorul si administratorul retelei cu acelasi nume pe care membri Cenaclului isi posteaza creatiile si unde activitatea literara se desfasoara aidoma unui cenaclu, interactiv. Facem cunostinta cu fiecare in parte, ne strangem prieteneste mainile  si simtim bucuria in ochii lor asa cum o simtim pe cea din sufletele noastre. Maria Cornelia Postescu,Ion Kamla,Petru Fagaras,Maria Berghezan,Corina Ofelia Corpodean,Emilia Faur,Ekart Casiana,Bogdan Turcu,Mariana Hagiu,Camelia Tincu,Ioana Damian,Jeni Voina,Rodica Haprean,Felicia Todor,Cristina Chiroiu,Rafila Maniu,Albu Aurel Gheorghe – iata cine vine aici in fiecare miercuri si aduce lauda Cuvantului intr-un mod care-mi aminteste de Flacara regretatulului Adrian Paunescu din anii tineretii mele. Retraiesc in taina clipele de neuitat ale anilor de liceu cand pentru a participa la intalnirile de pe Stadionul Central al Clujului imi faceam “billet de voie” si-l prezentam pedagogei ce ne veghea in caminul de elevi in care locuiam, cu mult inainte de data spectacolului pentru a nu rata ocazia de a fi impreuna cu mii de oameni  entuziasti, iubitori de poezie si muzica folk… Asa am procedat si in aceasta miercuri de noiembrie si nu glumesc, chiar mi-am cerut voie de la serviciu pentru a ajunge la Sebes.
Aflam ca miscarea literara reunita sub numele de Cenaclul literar “Lucian Blaga” a luat fiinta inca din anii ’70 .  In anul  1975 cei care l-au infiintat au fost: poetul filozof Ion Kamla, Remus Rednic-metodist, Gheorghe Maniu-fost director a Casei de Cultura, Rafila Maniu, Olga Caba, Valeriu M. Sivan si a functionat pana in anul 1988.
In 1997 s-a reinfiintat, prin efortul nemijlocit lui Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Jeni Voina, Rafila Maniu, la care s-au alaturat imediat Petru Fagaras si Maria Berghezan. Frumusetea cuvantului izvorat din suflet a adus alaturi si alti oameni minunati , tineri si maturi, in prezent activand 17 membri.  Petru Fagaras impreuna cu o prietena de suflet a Cenaclului, Virginia Smarandita Braescu au creat o retea a Cenaclului care a ajuns la 71 de membri:  http://lucianblaga-sebes.ning.com/.
Am nimerit in ziua in care mebrii cenaclului s-au adunat special pentru a se organiza in vederea sustinerii unui spectacol de Craciun, in exclusivitate pentru concetatenii lor, cu poezie si muzica adecvata, apartinand numai si numai membrilor sai. Stau cuminte cu prietena mea alaturi si ne intelegem din priviri, minunandu-ne ca ne mai putem bucura de asemenea momente intr-o lume plina de ratacire spirituala, o lume a goanei dupa bunastare sau de cele mai mule ori a luptei pentru subzistenta…
Selectarea poeziilor, a cantecelor de Craciun, alegerea machetei pentru afisul ce va instiinta locuitorii orasului asupra evenimentului, a invitatiilor, a micilor atentii pe care neobositii creatori vor sa le faca fiecarui participant, toate desfasurate “ ca la carte” – sunt supuse la vot absolut “democratic” printre “picanteriile” presarate abil  de Ion Kamla si in perfecta coordonare a Corinei Corpodean – o fiinta absolut admirabila prin vioiciunea si spiritul organizatoric neintrecut, nedezlipita de chitara pe care-o foloseste uimitor si-o numeste „painea „ ei artistica. Interventiile intelepte ale Mariei Cornelia Postescu, „regizor”  desavarsit al spectacolului din mijloc de decembrie 2010, sugestiile binevenite ale celorlalti si mai ales entuziasmul tuturor ne dau senzatia ca ne aflam in culisele unui teatru profesionist in care regizori, scenografi, sufleuri si alti artizani in organizarea de spectacole pregatesc un spectacol de gala. Toti se implica, toti au idei minunate, toti isi unesc mintile si sufletele incercand sa aduca spiritul Craciunului in inimile celor alaturi de care traiesc, muncesc se bucura sau plang…
Cand toate au fost asezate pe fagasul lor si in buna randuiala ne-am luat fiecare caietele de suflet si-am citit din creatiile personale in acordul emotiilor firesti generate de momentul in sine si cu bucuria de a ne afla impreuna. Maria Cornelia Postescu,  admirabila luptatoare pentru viata, cu dragoste de viata si frumos, plina de sensibilitate, calda, joviala si mereu zambitoare ne daruieste volumele sale de poeme – nepretuit dar de suflet pentru suflet…
Nici n-am simtit cum a zburat timpul in mijlocul acestor oameni magnifici prin ceea ce fac si ceea ce sunt; trebuind sa ne intoarcem la Sibiu in aceeasi seara, le-am multumit pentru desfatarea de care am avut parte, am facut o fotografie de grup, ne-am imbratisat regretand ca a trecut asa de repede timpul petrecut impreuna si-am promis sa revenim cu mare drag si altadata – poate la spectacolul de Craciun sau poate mai devreme, Dumnezeu stie cand, dar cu siguranta revenirea ne va face intotdeauna placere.
Drumul serpuind sub lumina farurilor in ceata usoara a serii de noiembrie mi se parea incarcat de simboluri….din aburii reci ai toamnei rasareau cuvinte si cuvintele se-mbinau in versuri iar versurile se-asterneau in imnuri de slava-nchinate frumosului din noi : „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”! ….
Georgeta Resteman, Sibiu, 19 noiembrie 2010

Ce este dorul?

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea. Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite.
Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta. in dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeste. Este cu intelegerea adanca in acela, dar, in acelasi timp, in dor se cunoaste omul pe sine insusi, cum nu se cunoaste in afara dorului.
Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste.
Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea. Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.
Dorul descopera taina negraita a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a fiintei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potentata fata de forta atractiva a altei persoane, fata de caldura ei, care te scoate din atmosfera de gheata a singuratatii, in dor te descoperi fara sa te realizezi. in el, astepti prezenta persoanei dorite ca sa te realizezi.
Dorul te cheama langa ea. Prin dor traiesti necesitatea ca comuniunea de mai inainte sa se actualizeze din nou, in mod deplin, prin prezenta persoanei dorite langa tine. Simti necesitatea sa ai caldura ei langa tine si nu numai de la distanta, ca o dovada sau ca un semn vazut al iubirii ei. in dor te duci cu gandul si cu simtirea langa persoana iubita. Dar, in acelasi timp, in dor manifesti trebuinta ca sa te duci in carne si oase la ea si ea sa vina la tine in carne si oase.
In dor, o persoana traieste valoarea eterna a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a incetat sa existe cu totul.
Pr. Dumitru Staniloae

Ce Fel de Anonim Esti?

Ai scris vreodata o anonima, ai fost tentat sa trimiti un bilet nesemnat la amvonul bisericii, o nota informativa conducerii firmei pentru care lucrezi, predicatorului pentru a-i corecta teologia, ori comitetului spre a-i reprosa distribuirea ajutoarelor?

… Fara indoiala, faptele semnalate de tine erau prea strigatoare la cer, ca sa nu pui lucrurile la punct!…
Tentatia de a rezolva probleme prin manipulare se poate preface in obsesie, materializata intr-un anumit stil de viata. Unii oameni simt o chemare irezistibila de a schimba in bine fata planetei, dar, cum lumea nu realizeaza potentialul ascuns in ei, investindu-i cu autoritatea care le-ar face sarcina mai usoara, se vad nevoiti sa recurga la o solutie la indemana tuturor – sageata perfida lansata din umbra. Ei cred ca stratagema le asigura ”beneficiul” protectiei.

Crezandu-se in siguranta sub umbrela lasitatii, anonimul ignora faptul ca ea nu-i asigura protectie impotriva lui insusi …
Cel mai simplu ar fi un telefon anonim, daca n-ar fi inconvenientul ca-i tradeaza vocea. De-ar putea sa-si dea limba la ascutit, ca lupul din poveste! De fapt, tehnologia moderna pune la indemana o solutie convenabila, printr-un mic aparat destinat sa altereze vocea. Cat priveste ale scrisului, de la inventarea masinii de scris, si mai recent a computerului, scrisoarea anonima vine tare la indemana, eliminand elementul grafologic. Nu-i nevoie decat de indepartarea cu grija a particularitatilor stilistice.

Alchimia  mentala a anonimului ii da iluzia ca sta postat ferm pe platforma corectitudinii, in timp ce toti ceilalti oameni fluctueaza jalnic pe scara rasturnata a valorilor lui, care se vrea absoluta. De fapt, manevra de a se ascunde in spatele unui paravan confectionat din material propriu il situeaza pe el insusi pe teren nesigur. Adevarul lui, sau dreptatea lui, se cuvin a fi verificate prin comparatie cu etalonul. Nimeni nu detine de unul singur monopolul adevarului, sau al justitiei. Apoi, a actiona din umbra inseamna a nu fi dispus sa acorde celorlalti spatiu vital, intr-o lume care (din fericire) nu functioneaza dupa regulile lui.
Fie ca este un mesaj anonim, sau o fapta al carei autor nu se identifica pe sine, in spatele anonimei sta un sentiment, o atitudine, care-l otraveste pe autorul ei prin acreala pe care i-o secreta in inima. De regula, actiunea anonima nici nu rezolva problema vizata (in cazul ca este reala), si nici nu descarca inima autorului de povara de vinovatie, care ii urmeaza in chip firesc.  Astfel ca, in loc sa solutioneze lucrurile, anonima le complica si mai mult.

Interesant de observat ca, in economia morala a universului uman, incarcatura negativa a anonimatului este perfect echilibrata prin reversul ei, care urca la plus tot atat de mult, pe cat poate cobori la negativ, sau poate chiar mai mult. Ca multe din lucrurile familiare oamenilor, care pot fi sau bune, sau rele! Apoi, anonimatul poarta un caracter temporar, caci nimic nu va ramane ascuns pentru totdeauna.

Si o fapta buna poate fi facuta in anonimat. Nu numai ca poate, dar anonimatul faptei bune este ridicat de Christos la nivel de norma, cand vine vorba de darnicie, milostenie, facere de bine, post si rugaciune, care trebuie facute ”in ascuns” (Matei 6:3-6, 18; 1 Petru 3:4). Modestia si bunatatea se feresc de reclama, preferand sa se exprime in anonimat (paradoxal).

Este parte din paradoxul crestinismului, care cere sa ascundem lucruri bune si sa scoatem la lumina pe cele rele (desigur, mai intai pe cele proprii).
Unele fapte pot ramane ascunse de ochii oamenilor, dar motivatia (mai importanta decat fapta) nu este o taina pentru Dumnezeu. Atitudinea devine izvor de fapte si e vazuta de Dumnezeu inainte de a fi convertita in fapta, ”De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric siva descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).

Mari oportunitati de a face fapte bune se prezinta deghizate sub hainele anonimatului, cum aflam din Evrei 13:2, ”Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea, au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”. Nici prin gand nu ne trece, de multe ori, ce implicatii pot avea faptele noastre facute in spirit de bunatate. Isus ii  uimea pe ascultatorii Sai de odinioara, cand le spunea, ”Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit …” (Matei 25:35, 40). Isus se identifica cu semenii nostri aflati in nevoie. Ingerii Sai umbla incognito pe cararile noastre si numai El stie de cate ori a fost respins, alungat, ori nesocotit de fiecare din noi. Dumnezeu insusi face multe lucruri in anonimat (Fapte 14:17), cu care nu se lauda si este nevoie de cunoasterea Lui, de memorie buna si de credinta, pentru a le recunoaste ca venind din mana Sa.

Intalnirea cu anonimatul este de asteptat, ca test al vredniciei noastre si poate aduce rasplatiri, sau regretul ocaziei pierdute, iar acestea din urma se acumuleaza in timp la negativul crestinului corigent la slujire. In ultima analiza, crestinismul nu este doctrina, teologie, organizare, sau institutie, ci slujire. Poti fi slujit de anonimi, sau poti sluji in anonimat, intr-un echilibru cantarit de marele Model al slujirii, care va rasplati tuturor dupa dreptate, in ziua cand anonimatul va fi anulat si lucrurile tainuite scoase la lumina.
Odata ce iesi din anonimat, farmecul slujirii dispare si, odata cu el, si rasplata. Dumnezeu vrea sa pastreze contul slujirii tale intre tine si El.
Gelu Aracadie Murariu