Author: nelurs

Părerea mea și a altora, despre mine!

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Eveniment, Familia, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

 George Danciu

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.”

PROVERBE, 22.1

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                      Evanghelia dupa Matei, 16.

 .

Cine spun oamenii că sunt Eu?

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare că a zis și acest gând: Trăsătura esențială a geniului răului, e aceea că aceasta se va afla cu foarte mare întârziere! Continue reading “Părerea mea și a altora, despre mine!” →

MOARTEA VINE PRINTRE NAMETI!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Magdalena ALBU

  .

„Ce înseamna adevarul?

Omul – iata singurul adevar!”

                                   Maxim GORKI

 

.

Ati citit piesa de teatru „Azilul de noapte” a scriitorului rus Maxim Gorki? Daca da, e bine, daca nu, parcurgeti-i, va rog, rândurile! Este deosebit de necesara spiritului omenesc în aceste vremuri cumplite, când moartea si saracia domina fiecare metru patrat de caldarâm al unei Românii înghitite de nameti si de ger cumplit. „Toti oamenii mor? De ce? Ei si, n-au decât sa moara cu totii!”, rosteste, la finalul uneia dintre scrierile gorkiene, personajul principal al acesteia – Bulîciov. Trebuie spus faptul ca Aleksei Maksimovici Peskov, care si-a publicat toate textele sale sub pseudonimul atât de cunoscut lumii de Maxim Gorki, a asezat la temelia dramaturgiei universale a tuturor timpurilor, alaturi de nu mai putin celebra „Vassa Jeleznova”, „Micii burghezi”, „Dusmanii” ori „Egor Bulîciov si altii”, una dintre capodoperele extrem de mult jucate pe scenele lumii – „Azilul de noapte” – tocmai pentru problematica profunda pe care aceasta o scoate la iveala prin intermediul replicilor date de personaje sale aflate la granita dintre vietuire si supravietuire, dintre viata si ceea ce poate oferi ea ca perspectiva fiintei umane sarace sau saracite din varii motive existentiale – moartea sub toate formele ei firesti ori ba.

Aidoma tabloului gorkian din azilul de noapte al lui Costîliov, unul total anti-romantic, ce alunga din centrul sau exact Omul – acel individ dovedit neputincios în lupta lui cu tarele unei societati dominate de haos si de deziluzii dureroase cu privire la orice, chiar si la un simplu tratament de dezalcoolizare -, imaginea unei bune parti a tarii românesti scufundate în zapada, saracie si deznadejde ni se aseaza în aceste zile în fata ochilor precum un luciu imens de apa care acopera Viata. De colo pâna colo, infernul alb îsi întinde cu repeziciune trupul înghetat, chemând dupa el, ca o cucuvea cu privirea fixa si cu tipatul ascutit, cobind nemilos a rau, moartea. „O-mul! Trebuie sa ai respect fata de om! Nu trebuie sa-l compatimesti … sa-l înjosesti cu mila ta … trebuie sa-l respecti!”, spune cu profunzime si inteligenta Satin, actorul sinucigas din „Azil”. Un principiu pe care, din nefricire, nu l-a respectat nimeni nici ieri si nu îl respecta absolut nimeni nici azi.

Anul 2012, dincolo de izurile sale mai mult sau mai putin apocaliptico-electorale, a fost declarat de catre Patriarhia româna drept „Anul Sfântului maslu si al îngrijirii bolnavilor”. Ma tem ca este doar o simpla formulare de tip PR-istic si-atât. Pentru ca, de când gerul si viscolul au lovit România, oameni mor pe capete în aceasta tara si nu doare pe nimeni acest fapt dramatic. Doar sunt niste simple cifre statistice prinse într-un recensamânt oarecare, nu-i asa ?!… Izolati printre nameti, cu ambulante care nu mai cum sa ajunga din cauze meteorologice evidente, unii dintre ei nu mai au parte nici macar de o lumânare în ceasul ultim. Altii mor din picioare secerati de ger si astupati de viforul zapezii sau, pur si simplu, înghetati de frig în propriile case insuficient spre deloc încalzite.

Am încercat în aceste ultime zile negre din decorul cvasialb un sentiment al deznadejdii pure si al micimii fiintei umane în fata stihiilor naturii, dar si în fata naturii umane analizata în întregul ei. Priveam cum Omului în sine putin îi pasa în ziua de azi de Celalalt semen al sau. Si nu am scris Celalalt cu majuscula din greseala, ci din respect. Antropologic vorbind, asa este corect. Numai ca omeneste vorbind, nu mai stiu exact ce mai este corect, din pacate, fiindca Omul a uitat, mai nou, de Om, de el însusi si de Celalalt ca oglinda a sa – cultivându-si sau cultivându-i-se, mai bine zis, acum, din nefericire, extrem de puternic acest sentiment distructiv al uitarii, asa cum nu a experimentat-o, cred, niciodata în lunga sa istorie legata de planeta Pamânt -, însingurându-se pe zi ce trece în propria-i vizuina a mortii sinistre.

„Minciuna este religia robilor si a stapînilor … Adevarul e credinta omului liber!”, ne transmite ca mesaj Maxim Gorki prin acelasi complex personaj al sau, Satin. Stau si eu si ma întreb, în conditiile foarte grele de trai ale zilei de azi, când oamenii mor de frig în ger si în nameti ori sunt gazduiti, care dintre ei apuca acest lucru, evident, într-un azil de noapte românesc de aceasta data, daca oamenii au reflectat vreodata asupra propriei lor vieti si conditii individuale din perspectiva discursului fiecarui personaj al cunoscutei piese de teatru gorkian?!… Poate ca da, poate ca nu. Cert este ca, având filozofia pe buze în momentul mortii sau nu, principiul ca Omul e „singurul adevar” a disparut, se vede, de mult. Caci, tot asa precum îi este tratata viata pacientului-marfa în spitalul-algocalmin, tot la fel de „nepretuita” devine, iata, aceeasi viata pentru semenii sai în conditii naturale extreme. În era fibrei optice si a nevroticelor strategii de comunicare date la-ntors, pare-se ca lumânarea în clipa sfârsitului a devenit ceva mult prea demodat si totalmente incomod sub semnul luciferic dominator de azi – crucifixul rasturnat, batu-i-ar Dumnezeu pe toti sa-i bata si sa-i lumineze, în acelasi timp!…

 

FERICIREA – atitudinea fata de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

„Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul caruia nu-i tine în seama Domnul nelegiuirea si în duhul caruia nu este viclenie!” PSALM 32

„Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati!”

                                         Evanghelia lui Matei, 5.4

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

.

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti prin reclame, dar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei.

Societatea a functionat dupa o regula simpla: Cererea si Oferta. Dar, din dorinta de câstig, profitorii, au inversat aceasta regula fireasca. Reclamele ne întâmpina si ne agaseaza cu oferte la care nici nu ne-am fi gândit si nici n-am fi visat vreodata, pentru lucruri de care nu doar ca nu avem nevoie, dar care, în final se vor dovedi ca ne-au fost nefavorabile.

Televiziunile, prin emisiunile comerciale de tot felul, nu doar acelea gen «show», vin ca adevarate spectacole, chiar si atunci când prezinta stiri, emisiuni sociale sau de politica,  toti urmaresc propriul câstig, un rating cât mai bun.

Legendarul Solomon, probabil cel mai întelept om care atrait vreodata, în Cartea Proverbelor ne spune ca în lume sunt doua feluri de voci care striga oamenilor: Prostia si Întelepciunea! Iar omul are câteva posibilitati ca raspuns si manifestare: sa auzim vocea Prostiei (Prov., 9.13-18) si s-o luam de buna si s-o îmbratisam. Fie sa auzim,  vocea Întelepciunii care striga (Prov., 1.20-33; 2.1-9.12), s-o credem si s-o urmam, fie sa le urmam când pe una, când pe alta…

Solomon arata exact cum se întâmpla. Si una, si alta, vin cu aceleasi cuvinte:

Întelepciunea (…) striga…:

„Cine este prost, sa vina încoace!” Celor lipsiti de pricepere le zice:„Veniti de mâncati din pâinea mea si beti din vinul pe care l-am amestecat! Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov., 9.4-6)

Prostia si nebunia, Solomon o personifica cu o femeie galagioasa, proasta, care nu stie nimic, care, însa, striga:

„Cine este prost, sa vina aici!” Iar celui fara minte îi zice: „Apele furate sunt dulci, si pâinea luata pe ascuns este placuta!” El nu stie ca acolo sunt mortii si ca oaspetii ei sunt în vaile Locuintei mortilor. (Prov., 9.16-18)

Ambele voci, striga la fel: „Cine este prost, sa vina încoace!”

Solomon mai subliniaza ca cei chemati, din ambele categorii, au aceeasi trasatura comuna: le lipseste întelepciunea si priceperea. Aici intervine, din partea celui ce aude, atitudinea sa la auzul vocii, sinceritatea lui, ce cauta si ce-si doreste el?  Care e scopul vietii?

Adesea, omul e plin de sine, mândru, el crede ca el le stie pe toate, si, în final, va alege glasul prostiei… drumul cu Satana, care e tatal minciunii.

***

CONSTIINTA – busola si ajutor

Dumnezeu e Cel care vede în inima noastra. Înaintea Lui totul e gol si descoperit. Nu ajunge gândul sa se înfiripe bine si El ne stie vrerea. Nu putem ascunde nimic de El! La El trebuie sa venim ca niste copiii la Tatal lor. Un copil, la Tatal, vine în rugaciune, cu umilinta si credinta ca va fi intele pe deplin si ajutat.

David, împaratul lui Israel, avusese si el pacatele lui. Dar el îl iubea pe Domnul, avea o atitudine buna, însa cazuse în pacatul curviei cu Batseba, pe când barbatul ei era plecat la razboi. David a cautat sa-si acopere urmele, sa ascunda nelegiuirea comisa. Prin viclenie si intrigi, sotul Batsebei moare, iar el o ia de sotie. Dupa mai bine de un an totul parea ca e de domeniul trecutului, ca se asternuse peste pacatul crimei praful uitarii. Dar n-a fost asa.

Plata pacatului, e moartea: a murit copilul nascut de Batseba. Si s-au mai întâmplat si alte nenorociri în familia lui David. Iar el  era fara vlaga, secatuit, uscat, el care altadata era în fruntea celor care-L preamareau pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca a pacatuit  si nu si-a marturisit înaintea Domnului  pacatul, nu  s-a rugat de iertare. Iar mâna Domnului apasa greu asupra lui, i se topeau oasele de gemetele lui necurmate. Era bolnav. Suferea. Pacatul aduce boala în viata omului. Nu mai avea partasie cu Dumnezeu. Omul e facut de Creator astfel ca sa fie într-o relatie de prietenie cu El. Ori pacatul pune un zid de despartire.

David este vizitat de prorocul Natan care-i spune o istorioara in care un om se purtase imoral. David da cu usurinta verdictul, e bun de plata omul. Însa acela facuse asemenea pacatelor comise de el! Plata, nu e alta decât moartea! Dar, Natan îi dezvaluie ca povestea l-a prezentat pe el, pacatul lui,  el e vinovatul!

David se lasa cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de constiinta sa, si îsi recunoaste întreaga vina. Si scrie Psalmul 32.

Atunci  Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: „Îmi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu.

Pagubele produse de pacat, când nu cauti iertarea:

– gemetele omului; mâna Lui apasa greu asupra sa;

– o personalitate distrusa (uscat spiritual);

– trupul slabit, bolnav;

– constiinta apasa.

Câteva cauze care nu aduc iertarea celor vinovati:

a)Iuda, vânzatorul lui Isus, si-a marturisit greseala mai marilor preoti, celor care l-au platit cu 30 de arginti (Am vândut sânge nevinovat). Acestia, i-au raspuns simplu: Treaba ta. El trebuia sa se pocaiasca înaintea lui Dumnezeu si Domnului Isus, caruia le-a gresit.

b) Nu marturisim acum, personal în dreptul nostru. N-o vom putea face dupa moarte. (Popa, la groapa, zice: Îsi ia iertare de la … de la… Sa avem curajul si întelepciunea de-a veni acum sa ne împacam cât mai suntem pe drumul acesta al vietii pamântesti, cât mai avem timp, pâna nu e prea târziu.)

c) Timpul le rezolva pe toate. Asta auzim adesea, dar nu este adevarata zicerea. Trebuie sa venim cu pocainta acum. Cu trecerea timpului, doar ca miroase si mai tare si mai urât.

d) Marturisim viclean. Si aia nu e marturisire. Atunci când avem ocazia sa marturisim, raspundem viclean si superficial: sunt pacatos; nu e om sa nu greseasca, zilnic. Dar nu numim greseala, nu promovam pocainta. La TV, când vedetele sunt întrebate, dupa îndelunga lauda care li se aduce… Sunt întrebate: Dar, ce defecte aveti …? A, da, am si defecte, sunt adesea prea credul, prea sincer…! Sinceritatea, defect!!!! Dimpotriva, e virtute.

Rezolvarea problemei pacatului si primirea iertarii:

Demascarea pacatului. Trebuie sa fie personala; eu recunosc greseala, nu mi-o pune altul în cont, desi e adevarata; eu mi-o însusesc ca îmi apartine si raspund de consecinte;

Marturisirea pacatului. Cui? Mai întâi, Domnului, caci ofensa e adusa întotdeauna si Domnului. Apoi în fata celui caruia i-am gresit. Apoi, dupa caz, public. Caci David a facut publica pocainta sa, prin Psalmii sai.

Marturisirea e specifica. Nu e globala: am pacatuit, am gresit. Ci, identific clar care-mi sunt faradelefile comise.

Chestiunea e urgenta. La vremea potrivita, sa se roage orice om evlavios, Tie. Acum este vreema potrivita, e urgent, nu amâna.

Statisticile Bisericii catolice arata ca din 1962 – 2012, în România au fost petse 20 de milioane de avorturi. Iar marturisirea acestor pacate si iertarea nu vin. Iata de unde seceta mare, lipsa de vlaga si de putere a poporului român. Mâna lui Dumnezeu înca apasa tare asupra României. Nu e pocainta, nu va veni curând bucuria neprihanitilor de care vorbeste David spre sfârsitul psalmului, dupa iertarea sa.

Cum de sunt iertati pacatosii

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1 Ioan, 1.9)

La moartea Sa pe Cruce, Isus a luat pacatele noastre si ne-a înlocuit, în moarte:

– Datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii lui de Tata si a milei Sale (nu pentru ceea ce am putea fi noi);

– Numai printr-o relatie directa cu Dumnezeu se obtine iertarea, prin Mijlocitorul Isus, care e El Înssusi Dumnezeu:1 Timotei, 2.5;

– iertarea e în baza credintei noastre, prin har; o gasim redata prin 3 cuvinte în limba greaca: nasa, casaf, hasaf.

Nasa= 1.29 Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

Casaf= El ascunde dinaintea ochilor Lui pacatele noastre

Hasaf= a nu tine seama, a anula datoriile; a nu-si mai aduce aminte de ceea ce am facut noi, El îsi impune sa uite aceste datorii. În Pvrov. Gasim ca e o cinste sa nu ne mai amintim ce au gresit altii fata de noi. Iar Dumnezeu e Cel mai onest, gata sa nu ne mai aminteasca cât am fost noi de rai si de neascultatori si sa ne primeasca ca pe niste fii. Marturia vamesilor nu era acceptata de nici un Tribunal Evreiesc (Matei, Zacheu), dar Dumnezeu le-a sters zapisul cu ce le statea împotriva…

Oamenii spun: „evreii L-au omorât pe Isus,Mântuitorul lumii”, dar Dumnezeu zice altfel: „pacatele voastre, alefiecarui om L-au omorât...”. Asrfel ca ura nu e deloc corecta a fi îndreptata spre evrei, ci spre pacatul din noi însine, si sa-l abandonam, întorcându-ne cu pocainta la Dumnezeu.

Marile beneficii aduse în viata omului iertat de Dumnezeu

  1. Calauzirea duhovniceasca

  2. Bucuria (Drumul spre fericire)

  3. Trezirea spirituala

Versetele 1 si 2: enuntul conditiilor pentru a fi fericit.

Versetele 3 si 4: consecitele pacatului.

Versetul 5: marturia pacatului, pocainta si primirea iertarii.

Versetul 6: Aici începe calauzirea pacatosului iertat pe drumul credintei.

David, a trecut hopul. El este deja pe cealalta parte a baricadei, el este în interiorul mâinilor protectoare ale lui Dumnezeu. Primeste lumina, pace, calauzire…

Versetul 8: Dumnezeu însusi este la cârma vietii credinciosului iertat:

„Eu – zice Domnul – te voi învata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea îndreptata asupra ta.”

Într-o carte, autorul arata ca, copil fiind, i-a murit mama. I-a cerut tatalui sa doarma cu el în acelasi pat, de teama ca nu cumva sa-l piarda si pe el. Pe întunerec, i-a cerut tatalui sa doarma cu fata spre el. L-a întrebat:

– Tati, esti cu fata la mine?

– Da, fiule, sunt cu fata la tine!

Si, copilul, a adormit în pace, în baza promisiunii tatalui, ca e cu fata spre el.

Pentru credinciosul iertat, cel cu pacatul acoperit de sângele protector al lui Isus, pe lemnul crucii de la Golgota, Dumnezeu sta cu fata spre el, plin de bunavointa. Mai înainte, însa, pacatul facea un zid de despartire, fata-i era ascunsa.

Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. (Psalm, 34.5) 

„… cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihanitilor, bucurati-va în Domnul si înveseliti-va! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana!” (Psalm, 32.10-11)

Dupa iertare, întorcându-te cu fata spre Dumnezeu, si El spre tine, te luminezi de bucurie.

Fara iertare, omul, în vesnicie va fi în iad, despartit de fata si lumina lui Dumnezeu.

Numai iertarea îti poate da bucuria si fericirea de care are nevoie fiinta ta, dar si sanatatea fizica si spirituala. Iar în final, fericit, omul va fi în vesnicie cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Glorie Domnului! Amin.

 

ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, TineriLeave a comment

 George Danciu

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii (…) Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”” Isaia, 6.

 .

„Vai de mine! Sunt pierdut…!”

Democrația ca doctrină a societății, atât cât poate ea să existe, are părțile ei bune și rele. Dacă în epoca comunistă nu aveai voie să-ți manifești nemulțumirea față de conducătorii suspuși, acum, în democrație, în anumite limite o poți face fără să te aștepți că vei da vreodată socoteala cuiva Continue reading “ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT” →

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA

 

UN OM NEBUN SI-ATÂT DE OM!

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Roni CACIULARU

 

Convorbire cu  ZOLTAN TERNER,  

autorul recentei carti de succes:

. 

„LUMEA DE SUB POD SI ZARVA EI”

 

 . 

Roni CACIULARU: V-am citit cartea recent aparuta la Bucuresti si trebuie sa recunosc ca am avut un „soc”. Pozitiv. Socul viitorului. Si al prezentului. Socul trecutului actual. Mi-a placut! Si, sincer sa fiu, m-a surprins. Si m-a pus pe gânduri. In final, mi-am spus: Cartea asta „Lumea de sub pod si zarva ei”, se cere recitita. Ea promite placeri noi si noi întelesuri. Te cheama la o noua patrundere. E ca o femeie aparte, atragatoare. Si ascunsa. Chiar si când o saruti. E o carte de senzational si de fantastic, de idei si trairi surprinzatoare; o carte profund umana, uneori prea profund, încât… ma cam sperie. Ca si autorul ei. Dar o face cu o anume dulceata intelectuala. Cartea are pe vino-ncoa’, te învaluie si te prinde. Te-aduce unde vrea si te lasa, apoi, sa te descurci. Sa te-ncurci si apoi sa ajungi la unele din concluziile autorului, adica la ale lui si ale tale. Adevarul e ca citind „maratonul narativ”, cum numiti pe drept aceasta scriitura în proza, am încercat, domnule Zoltan Terner, sa va cunosc mai bine. Din pacate, n-am reusit, decât într-o oarecare masura. Am dat, spre bucuria mea, peste un Hamlet. Un fel de Hamlet, un întelept jucând cartea dementei, dubitativ si paradoxal, care stie, în esenta, foarte bine ce si cum. Dar care pune mereu întrebari, afirmând. Un Zoltan Terner care cântareste destinul lumii, întrebându-se si el, în felul sau specific, acum când toata lumea se apropie deprapastia existentei: „A fi sau a nu fi?”. Sunteti cam încifrat. Sunteti cam ascuns în dumneavoastra însiva. Repet: n-am reusit sa va cunosc în destula masura. Acesta este, de fapt, si scopul convorbirii noastre de acum: sa încerc sa va descifrez ceva mai bine. Cu scuzele de rigoare, dar mi se pare ca, în ochii unor cititori, apareti în postura de nebun. Un nebun bun, totusi nebun! Sunteti un Hamlet predestinat, dar poate ca trasaturi din Hamlet avem, în anumite privinte, fiecare dintre noi. De fapt, domnule ZoltanTerner, sunteti cunoscut ca eseist, regizor, cineast, poet, filozof, prozator. Si totusi, la-ntrebarea mea simpla „Cine sunteti?”, s-ar impune un raspuns. Poate chiar mai multe… Va propun sa pornim tocmai de la „nebunia” amintita. De acord?

Zoltan TERNER: Dupa un astfel de preambul, nu prea am încotro. Dar îti raspund: ai si n-ai destula dreptate, ai în destule dar nu în suficiente privinte, deci ai uneori dreptate. Modestia ma obliga sa primesc filtrate unele aprecieri prea  pozitive (fie si daca numai sugerate). In esenta, despre orice om cu o puternica obsesie, se poate spune ca e „nebun”. Sa ne gândim la marii „nebuni” ai literaturii: Hamlet, Don Quijotte… Cum se manifesta nebunia mea? Levitez. Imi curat si îmi pieptan zilnic aripile. Nimic din ce e omenesc nu mi-e strain: gârâi, sughit, tusesc, grohai… Joc tontoroiul când aud gemetele lumii. Stau bine cu viata omeneasca, mai ales atunci când ma închipui a fi un câine credincios. Imi plac si ma nelinistesctautologiile. „A” este „A”, adica identitatea a ceva cu sine mi se pare un mister de nepatruns si o imposibilitate. Repet mereu, mirându-ma de fiecare data, ca ceea ce este, chiar este cu adevarat. Ma uimeste de fiecare data faptul ca reuseste sa existe chiar si ceea ce mi se pare a fi un miracol. Ma gândesc cu groaza ca tot ce fiinteaza ar putea sa nu mai fie. Ca miracolul Fiintei poate sa ia sfârsit. Mi se mai nazare ca si imposibilul e posibil. Ca si inefabilul poate fi perceput. Ca si indicibilul poate fi exprimat. Nu ti se pare ca toate acestea sunt gânduri de narod, de netot? Sau de poet. Ori poate, cum ziceai, de nebun. Adica de firoscos. „Scos din fire”. Intelept iesit din minti! Om prin care vorbesc zeii. Un Iresponsabil. Un sfânt. Sau un Demon. Ori chiar Daimon-ul lui Socrate. Ori Mefisto al lui Faust. Ori Iluzia pe care o traia „Cavalerul tristei figuri”, sublimul nebun Don Quijotte de la Mancha. Cu prietenul sau, prostul binevoitor, plin de bun simt si blândete, Sancho Panza. Imi amintesc cu ce ma ocupam, când eram copil nebun. Cu chestii aiuristice. Intram cu capu-n gard. Tata zicea ca sunt bolund la capatâna. Bunicul ma linistea, laudându-ma pentru aiurelile mele. Bunicul ma îndemna sa fac pipi contra vântului, sa tai frunze la câini, sa numar stelele, sa vorbesc alandala, adica pasareste, profetic, poetic, mistic, aiuristic. Sa pictez lumea în culoarea vântului turbat. Sa ma scufund în balta cu papura si pipirig…Eram tralala si asa am ramas! Bunicul era la fel. De la el am învatat ca toate-n lume sunt paradoxale, adica sunt si „asa” si „invers”. Ca ce e aproape e departe, ca ce e rece e cald, ca ce e mare, e mic, ce zici ca vine, de fapt pleaca, iar ce e bun, e rau.Si viceversa.  Desi parea serios si grav, bunicul era hâtru, vorbea în dodii, era un întelept de-a-ndoaselea, un fel de Cilibi Moise ceva mai habauc si mult mai profund. Tata spunea sa ma-nvat minte. Iar eu ma dezvatam ne-cuminte. Si acum asta fac. Gândesc de-a curmezisul, în raspar, înnot contra curentului. Inca nu m-am dat pe brazda. Si nici n-am de gând, cu toate ca împlinesc, ca mâine, 80 de ani! Tata spunea mereu sa-mi bag mintile în cap, iar eu mi le scoteam din cap.

Roni CACIULARU: Le scoateti din cap si acum, iar ele devin eseuri, filme, povestiri, versuri… Cartea de curând aparuta („Lumea de sub pod si zarva ei”) este, de exemplu, un succes incontestabil. Face valuri, cum se spune. Ma gândesc, printre altele, si la Colocviul de la Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Româna, condus cu inteligenta si subtilitate de Profesor Doctor Honoris Causa, Andrei Strihan. S-au implicat acolo, la o buna temperatura intelectuala, numerosi scriitori si distinsi oameni de cultura. Dovada ca scrisul dumneavoastra este percutant, incitant, intrigant. Apropo, de ce scrieti?

Zoltan TERNER: Imi place sa fiu singur… cu mine. Cu lumea din capul meu, cu capul din lumea mea. Si totusi, scrisul îl percep ca pe un risc si ca pe o penitenta. Când scriu, parca as tine în palma un cartof fierbinte. Asta ma tine treaz, viu, lucid, chiar în alerta uneori. Pe cale de a ma naste. Asta cred ca este scriitorul: mereu pe cale de a se naste, un amestecator de nori, un pieton descult pe carbuni încinsi. Dar asta se întâmpla doar la cei vânduti definitiv. Înhamati pe veci la jugul minunat  al scrisului. Eu sunt doar un diletant. Ruda cu Pandele de la scularie, vecin cu bormasina de cartier. Agatat de frontispiciu, înscris la tabula rasa. N-am destule cuvinte sau am prea multe. Vin greu ori dau navala sa-mi ciuguleasca din palma. Sau sa-mi dreaga ochii cei nevazatori. Când îmi iese ceva ca lumea, am sentimentul rar si pretios ca scrisul ma daruie mie însumi, sau ca îmi restituie sinele. Asta face scrisul, în ultima instanta, te restituie pe tine tie însuti. Repet: asta se poate spune numaidaca e vorba de un adevarat scriitor. Poate sunt si eu, când si când, o asemenea struto-camila. Chestia asta n-am descoperit-o acum, la spartul târgului. Dar trag tare abia acum, aproape de stinsul felinarelor.

Roni CACIULARU: Dupa felinare pot urma becuri, neoane, lampi fluorescente… Iar literatura prelungeste lumina, chiar si-n timp.

Zoltan TERNER: Nu fac din umorile mele literatura. Mai degraba din viziuni, naluciri  si obsesii. Din chinuitoarele mele pierderi sau din gaselnitele care ma urmaresc. Nu din cele fixe. Ma mândresc cu faptul ca nu am idei fixe. Pentru asta sunt taxat de schimbator de sine în pareri. Eu, pur si simplu, mi le revizuiesc. Altfel as plonja în senilitate. În scleroza vârstei a paispea. M-as repeta la infinit. Cazând în pacatul de a gândi, îmi aleg cuvintele. Ma bâlbâi. Nu am ticuri verbale. Nu am formule prestabilite. Am grija sa ma feresc de clisee. Totusi, uneori pic si eu în capcana câte unui cliseu. O clipa de neatentie si…

Roni CACIULARU: Sa recunoastem ca ne place mai mult ceea ce facem fiecare din noi, si mai putin ce-i al altora. Ceea ce e bine dar, mai ales, daunator. Arghezi scrisese – si câta dreptate are: „E parca un facut ca nimanui/ Sa nu-i miroase murdaria lui,/ Pe când, pe vrute sau nevrute,/ Parfumul altuia îi pute” („Inscriptie pe un flacon de cristal”). Nu-i usor sa-ti recunosti, nu numai calitatile, ci si propria prostie. Ca nu suntem numai destepti, ci si prosti. Importanta e proportia.

Zoltan TERNER: Dublul sau Triplul meu, într-adevar, nu recunoaste întotdeauna ca nu întelege. Îl înteleg. Accepta greu ca ar avea si defecte. Inteleg si asta. Adica e de înteles. Asa e omeneste. In orice om exista dorinta de a apare în lume mai bun decât este, mai frumos, mai destept. Asta-i de când lumea. Spunându-i cuiva ca e prost – chiar daca faptul e vizibil pentru oricine – echivaleaza cu o insulta. In fond, cine esti tu sa apreciezi nivelul de inteligenta sau de neghiobie al unui om? Nu-ti cunosti sau nu recunosti propria prostie, dar pretinzi de la altuls-o faca

Roni CACIULARU: Deci, nu-i spui omului tot ce crezi despre el?

Zoltan TERNER: Anumite lucruri le pastrez numaipentru mine, sau nici macar pentru mine. Si, de altfel, de când a început sa-mi dea târcoale senectutea, m-am jurat sa ma dezvat de naravul de a judeca oamenii din jurul meu. Oamenii trebuie întelesi, nu judecati. Cine are caderea sa ridice primul piatra? Cine are autoritatea morala sa condamne pe semenul sau?   

Roni CACIULARU: In acest context, care este relatia lui Zoltan Terner cu el însusi?

Zoltan TERNER: Când ma asez fata catre fata cu mine însumi, îmi apar ca în ochii unui vecin. Sau ai unui trecator oarecare. Eu si umbra mea. Eu si corpul meu, mâna mea, fata mea. Chipul meu de nerecunoscut. Relatiile dintre mine si strainul din mine sunt, în general, destul de complicate, adeseori de nedescâlcit. Uneori, între mine si mine  e un adevarat razboi rece. Alteori – seisme. Ciocniri. Tornade si alte fenomene climatice extreme. Nu sunt un ascet si nici nu practic violentarea sinelui. Nu beau si nu ma droghez. M-am lasat si de fumat acum treiscinci de ani. Nu stiu sa fi trecut prin derive morale. Consum fermenti sufletesti tot mai bine distilati. Nu stiu daca si cât sunt de drept cu mine. Am la activ si autogoluri. Am jucat cu mine si la remiza. Chiar si în anul optzeci al vietii ma mai joc cu mine de-a câinele si pisica. Sau si mai rau, de-a soricelul caruia i se arata, periodic, motanul.

Roni CACIULARU: Saracu’ de dumneavoastra! Numai ca un soricel, sau chiar un guzgan, nu consuma „fermenti sufletesti bine distilati”. Care „soricel”, domnule Zoltan Terner?! Unul cu zeci de premii cinematografice si literare? Ala-i soricel? Sunteti o forta intelectuala, un om toba de carte, un creator cu succese. Aproape pe tot ce ati pus mâna, ati reusit. Si înca cu brio! Dialogând cu dumneavoastra însiva, vorbiti cu o lume întreaga. Cum sa va sperie vreo mâta insignifianta?! Va rog , lasati delicatetea si spuneti-mi cu mâna pe inima, tocmai pornind de la dimensiunile pozitive reale, evidente ( dar si de la unele ascunse în intimitatea dumneavoastra): ce nu va place la Zoltan Terner ? 

Zoltan TERNER: Ce sa spun despre mine, acela pe care nu îl plac?! Ca îl cam detest. Exista si un Zoltan Terner mereu nesatul de hrana mintala…

Roni CACIULARU: Asta suna mai mult a lauda.

Zoltan TERNER: Ai dreptate. Asa-i cum zici! De-aia nu-l pot suferi. Cade în prosteasca fudulie. E voinic la proiecte si  trândav la fapte, se complace în comoditate, e neînstare sa se hotarasca la un singur drum, vrea sa le încerce pe toate, împrastiindu-se în toate vânturile. N-are destula rabdare sa ajunga la miez, la esenta, la sâmbure. E fricos si excesiv de timid. Sau de arogant.  Este ori prea tolerant cu sine, ori excesiv de pretentios si deaspru. In momentul în care îsi pierde simtul desertaciunii, cu greu îl mai pot suferi. Mai vrei sa continui? Mai am ocari pentru cel care sunt si care nu sunt.

Roni CACIULARU: Nu. Dar as vrea sa-mi spuneti ce regretati din viata dumneavoastra.

Zoltan TERNER: Timpul pierdut cu fleacuri. Ocaziile pierdute. In masura în care le cunosc. Regret ca n-am scris cartile pe care le-am trait în închipuire si as fi putut sa le scriu. Regret filmele pe care le-am visat si cred ca as fi fost în stare sa le realizez. Pe unele nu le-am povestit nici prietenilor. Pe altele, nici mie însumi…

Roni CACIULARU: Sunteti un om prietenos, domnule Terner? Aveti prieteni adevarati?

Zoltan TERNER: Am vocatia, amchiar cultul prieteniei. Ma bucur de câteva prietenii care dureaza de o viata si jumatate. Am prieteni din copilarie  cu care comunic  telepatic chiar si la mii de kilometri. Cred în existenta unor suflete-pereche. Am experimentat miracolul coexistentei pe  aceeasi lungime de unda. Am fost atent, desi nu întotdeauna îndeajuns, la însotiri. S-a întâmplat ca, din sminteala, sa mai cad în capcana unor însotiri proaste. Astea de acum, din aceasta perioada, mi se par bune. De exemplu, Eugen Campus, Ion Stiubea, Dorel Schor, Miriam si Eli Cojocaru… Dar am si prieteni virtuali, datând înca din tinerete. Si cu ei ma întâlnesc mereu: Montaigne, Heine, Rilke, Baudelaire. Mai recenti – Kafka, Camus, Borges. As fi fost fericit sa le pot strânge mâna si sa le spun cât de tare îi iubesc si îi admir. Apropo, tot în aceasta perioada îi reîntâlnesc si stau la taifas si cu alti vechi prieteni, pe numeGogol, Flaubert, Gide, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Bulgakov. Recitesc si filozofie. „Constiinta nefericita” a lui Fundoianu am reluat-o a nu stiu câta oara, în ultimii zece ani. La fel – cartile lui Ortega Y Gasset, febletea mea în materie de eseistica filozofica. Si pentruca am trecut de la prietenii mei în carne si oase, la cei tot vii, din carti, cu care îmi umplu sufletul si o buna parte din timpul meu, vreau sa-ti spun cu mândrie ca am aici, în casa, lânga mine, cu mine, toate marile carti ale omenirii – multe dintre  ele în format electronic. Copil fiind, ori adolescent, citeam calare, citeam în caruta care troncanea alene pe-nserate; mai târziu – în troleibuz, în tren, sau flanând pe aleile Cismigiului. Chiar si în somn visam ca citesc. Ma umpleam de realitatea din preajma. Ma istoveau dragostele din podul cu fân de deasupra grajdului (întelegi, desigur, ca ma refer la o parte din tineretea mea!). Cititul din marea carte a vietii ma înnebunea, deopotriva cu buchisitul cartilor. Citeam de toate si întelegeam mai nimic. La pasune, cu calul; cu gâstele; la pescuit… Era fericirea! Aveam si carte, visând si meditând la ea, aveam si viata frematând în mine si în jurul meu…

Roni CACIULARU: Nu vreau sa-ntrerup fluxul amintirilor, chiar daca alunecam putin  de la întrebarea mea. Imi permit doar sa subliniez ce patima mare este cartea pentru dumneavoastra. 

Zoltan TERNER: Ce sa fac?! Biografia mea e jalonata de lecturile care m-au format. Nu ma laud cu femeile pe care le-am cucerit, ci cu cartile care m-au sedus ele pe mine. Cum sa nu ma fudulesc cu patima mea pentru carte, din moment ce ma socotesc, în privinta culturii europene, prima generatie a familiei mele „iesita în lume”?! Tata era taran. N-a citit o carte-n viata lui. Dar era doldora de anecdote si povestiri pe care le servea cu un farmec inegalabil. Eu ma consider, fata de el, prima generatie încaltata. N-am avut în familie nici medici, nici avocati, nici bancheri. Dar bunicul dinspre mama, despre care ti-am mai vorbit, bunicul „haham”, cu stiinta de carte a unui mare rabin, el da! – a fost un intelectual, un erudit, un întelept. Asa nebun cum se straduia sa para.

Roni CACIULARU: Si-asa, cu-n bunic bolund, pe care îl aveti mereu în suflet si în cap, ati trecut prin lume, prin viata… Mâine-le de ieri a devenit azi. Sunteti multumit de viata dumneavoastra, domnule Zoltan Terner? Mai exact, sunteti multumit de biografia dumneavoastra spirituala?

Zoltan TERNER: N-am motive serioase sa nu fiu. Daca as zice „Aduceti cerneala,/ sa facem socoteala”, cum spune Arghezi, pe care vad ca-l iubesti si dumneata, as spune ca am vazut principalele muzee ale lumii. Am cunoscut la fata locului toate monumentele culturii universale, visate de mine înca din copilarie: Acropole, Marile Piramide, Valea Regilor, Sfânta Sofia, cele mai frumoase catedrale gotice… Doar în Mexic, India si la Zidul Chinezesc n-am ajuns. Dar nici n-am dorit foarte tare. Am citit marile carti, inclusiv Poemul lui Ghilgames si Ramayana. Am frecventat texte ale marilor întelepti si filozofi. M-am cufundat în istoria artelor, fizica atomica, cosmologie, psihologie si antropologie. Facând filme despre Einstein, am învatat cu pasiune Teoria Relativitatii. Mi-a fost dat sa înteleg câte ceva esential despre om si lume. Sa-ti spun sincer, n-am urmarit reusite materiale sau sociale. N-am alergat cu limba scoasa dupa bani sau obiecte. Am convietuit cu Don Quijotte. Dar, din pacate, n-am fost îndeajuns de nebun sa ma bat cu morile de vânt. Am avut întrebari comune cu Micul Print. I-am fost partas de nedumeriri lui Alisa înTara Minunilor . In mine au salasluit un visator si un lucid. Fiecare dintre acestia având momente de prea-prea si de foarte-foarte. Si tot vorbind de viata mea, trebuie sa recunosc ca am avut si norocul de a face ceea ce ma pasiona: filme. M-am jucat de-a imaginile. Am avut un hobby destul de bine platit. Ma duceam cu placere la „munca”. Retine te rog, n-am avut niciodata sefi. Si am mai avut un mare noroc: am întâlnit si am ramas cu femeia vietii mele.

Roni CACIULARU: As vrea sa revenim putin la ce am mai discutat mai înainte. V-ar deranja sa va referiti la neputintele, la nerealizarile dumneavoastra?

Zoltan TERNER: Ma întorc la neputinta mea de a ma limita, de a alege. M-am dedulcit aproape cu toate cele ale cunoasterii: biologie,chimie, psihologie, mitologie, filozofie, mistica, estetica, lingvistica… Singurele stiinte care m-au lasat indiferent au fost cele tehnice, economice, medicale, cartografia si turismul. Nici geografia nu ma pasionat. N-am fost un elev silitor. Adica n-am facut nimic în sila…  Ma gândesc la ce m-ai întrebat, la hibele mele ca om, si-mi dau seama, înca o data, ca n-am stiut niciodata sa cultiv „relatiile” sus puse si influente. Ma tem mai tare de oameni decât de câini. Ma multumesc cu raul, de teama si mai raului. Repet vorba tatalui meu: „Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Si înca o vorba de-a lui: „Las-ca-i bine si-asa rau.” Neputinte mele? Nestiintele mele? Multe dintre cele practicate de oameni eu nu le stiu si nu le pot face. Nu stiu sa înnot, sa joc poker, sa trag cu pusca, sa pescuiesc în ape tulburi, sa laud prostia si ticalosia. Si chiar daca ma repet: sunt timid, rusinos cu nerusinare. Pot spune si eu ca Arthur Rimbaud: „Par delicatesse j’ai perdu ma vie”. Metehnele care mi-au casunat mult în viata au fost timiditatea excesiva, hipersensibilitatea. Am fost prea simtitor si prea repede scos din fire. Am suferit, cum s-ar zice, de un grad ridicat de seismicitate. De când ma stiu. Dar nu fac pagube în jur. Sunt un nestapânit, oarecum stapân pe sine. Fac exercitii sa ma tin în frâu, dar rezultatele sunt partiale. Si, mai presus de toate, ma simt uneori mult prea  înlantuit de viata mea. Nu am loc de întors. Din pacate, fac prea dese pariuri cu viata. Iar când pierd, ma arunc în pariuri si mai si…

Roni CACIULARU: Ar fi înca multe sa va-ntreb. Dar trebuie sa punem, odata si o data, punct. Suntem datori, cu totii, unui punct. De final. Când vrem, dar mai ales când nu vrem. Daca ar fi sa încercati o schita de portret a lui  Zoltan Terner, cam cum ar fi ea?

Zoltan TERNER: Dar pâna acum, ce-am facut?

Roni CACIULARU: Totusi, eu sunt convins ca ati mai avea de adaugat…

Zoltan TERNER: Ar fi niste tuse, cu lumini si umbre, poate mai mult umbre; si niste linii de contur. S-a afirmat ca as fi erudit. Vreau sa stii ca nu dau doi bani pe eruditie si nu cred nici o iota din ce se spune despre stiinta mea. La ce foloseste sa stii? Trebuie sa si intelegi ce stii. Altfel esti un computer, adica un geniu imbecil. Autoportret? Si înca sincer! Nu e o treaba usoara. As putea sa-ti spun ca ma fascineaza scânteierile jucause ale ideilor. Si curgerea formelor. Vibratia culorilor. Reverberatiile cuvintelor. Sunt fascinat de infinitatea de oglindiri ale lumii. Si stii ceva? Ma farmeca ideile si simtamintele indicibile, expresiile ambigue, lumile cetoase, inefabilul, misteriosul, tainele tainelor. Concomitent, sunt prapastios, închipui scenarii peste scenarii, sunt de-adreptul bolnav de „scenarita”. Merg pâna la ultimele consecinte ale unei temeri. Sunt perfectionist peste masura. Sunt avid de toate cele nemateriale: ahtiat dupa idei si cuvinte, jinduitor de întelesuri, hraparet la frumusete, vesnic nesatul de luminile neîntelegerii lumii. Am fost totusi – si am ramas! – un risipitor. Nu sunt parcimonios: urasc zgârcenia, reticentele, masura farmaceutica, rezervele si insinuarile. Nu-mi plac oamenii prea moderati.

Ma fascineaza tot ce e nemasurat. Masurile ma lasa rece. Cred ca numai nemasura merita suprema admiratie. Sublimul, geniul, capodopera, Divinitatea, absolutul, infinitul nu au masura. In rest, ce sa zic? M-am nascut stângaci. Am devenit ambidextru. Nu am platfus. Nu sunt miop, decât când ma prefac ca sunt. Nu sunt sportiv si nici jucator la loto. Si înca ceva, care îmi cam da de furca si-mi cam face nume rau: sunt plin de contradictii. Cred ca se observa si în convorbirea noastra. Ti-am mai spus: am multe certuri cu mine. Am si zile când fac pace cu mine si ma simt oarecum multumit cu persoana mea. Pastrez o relatie amiabila cu mine. Dar nu tine mult. Ma trezesc izbindu-ma de neputintele mele, de limitele mele, de prostia mea. In general, nu ma plictisesc cu mine însumi. Asta e unul din marile mele noroace. Dar nu prea stiu sa-mi pun lacat la gura. Mi se-ntâmpla sa fac si oaresicare abuz de ego. Sa las nestrunite orgoliile mele.Ca orice om cu limitele lui, si eu  realizez ca am facut o prostie numai dupa ce am facut-o. Am „mintea românului cea de pe urma”. Mediocritatea mea are si momente de uitare de sine si de salturi în golul necunoscutului, adica iesiri din conditia mediocra. Am destule hibe. Sunt retractil, recalcitrant, capricios, alunecos, obscur si neprevazut. Am fost si am ramas pentru mine o enigma, un misterios necunoscut. Stiu totusi câte ceva despre mine. Cred ca rau nu sunt în stare sa fac nimanui. Nu stiu sa fi facut vreodata. Mai degraba invers. Totusi, sa supar pe cineva, mi s-a mai întâmplat. Nici nu e greu. Oamenii sunt suparaciosi. Iar eu, printre ei. Dar mie îmi trece repede. Si stiu sa iert. Mai e ceva. Nu duc lipsa de prostie personala, la purtator. Altfel, ce m-as face? As fi într-o minoritate insuportabila. Din moment ce prostia conduce lumea, de ce sa nu fiu si eu în clasa conducatoare?

Roni CACIULARU: Mi-ati subliniat atâtea defecte pe care considerati ca le aveti!… Nu stiu cum se face, dar ele se-ntorc, pâna la urma, tot în favoarea dumneavoastra. Aveti un farmec aproape mistic si un mister mai mult luminos. Cel putin asa mi se pare mie. De fapt, ati conturat aici un portret, mai ales spiritual, convingator si neconventional, al lui Zoltan Terner. Asta am si vrut! Va multumesc. Dar nu pot sa nu va spun ca, personal, ma cam tem de dumneavoastra. Pentruca nu stiu cine sunteti. Nu stiu, pur si simplu!… La urma urmei – nu va cunosc. Ar trebui sa mai vorbim…

 

Zoltan TERNER: Cu placere.

 

A consemnat,

Roni CACIULARU

Israel, februarie 2012


Sarah Palin si-a cumparat o vila de lux în Arizona

On By nelursIn USALeave a comment

 Octavian Curpas

.

„O investitie (reusita) îti baga bani în buzunar, o cheltuiala îti scoate bani din buzunar.”

Robert Kiyosaki

.

În ideea ca investitiile reprezinta cheltuieli care angajeaza cel mai mult viitorul, amintim ca în urma cu câteva luni, presa americana semnala faptul ca fosta candidata la vicepresedintia Statelor Unite, Sarah Palin, si-a cumparat o proprietate de lux în statul Arizona. Nici o publicatie însa nu a divulgat adresa acestei achizitii.

În calitate de „expert imobiliar” în zona, am decis sa faccâteva investigatii, pentru a afla mai multe detalii si a satisface implicit curiozitatea cititorilor nostri. Astfel ca, dupa cinci minute de cautari în baza de date „MLS” (Multiple Listing Service) din Maricopa County – un site la care au acces brokerii imobiliari licentiati în zona metropolei Phoenix – am gasit o proprietate care îndeplinea toate criteriile descrise în presa (inclusiv dimensiunea casei, data vânzarii si numele companiei doamnei Sarah Palin ca si „cumparator”, la adresa : 29005 N 82nd Street, Scottsdale, AZ 85266.

Aflata în partea de nord a celui mai mare oras de lux din statul Marelui Canion, aceasta locuinta cu o suprafata de 7972 square feet (aproximativ 740 de metri patrati) si care contine 6 camere, 6 bai si jumatate, a fost construita în anul 2001 pe un teren de 4,42 acri (1,78 hectare). Casa are de asemenea un demisol cu camera privata de teatru, living si family room – toate spatioase -, garaj pentru sase masini si o bucatarie supra-utilata. De asemenea, pe premisele proprietatii se afla un bazin de înot ultramodern, construit recent.

Compania „Safari Investments LLC” a platit pentru aceasta proprietate suma de 1.695.000 dolari (cash), tranzactia finalizându-se pe data de 13 mai 2011.

Uitându-ma putin la istoria imobilului, am aflat ca acesta a fost reposedat de banca „J.P. Morgan Chase Bank”. Pe data de 25 martie 2010, agentul imobiliar Ian Whitmore cumpara acest „mansion” (very large dwelling house) de la banca, la pretul de 803,650 dolari. Un an mai târziu, investitorul vinde aceasta casa doamnei Sarah Palin (Safari Investments LLC) la pret mai mult decât dublu! Desigur, în ultimele luni, înainte de vânzare, Whitmore a facut mai multe îmbunatatiri la imobil, printre care, construirea unei piscine ultramoderne.

Oponentii doamnei Sarei Palin au lansat speculatii, potrivit carora fosta guvernatoare a statului Alaska îsi pregateste terenul pentru a candida pentru functia de senator din partea statului Arizona. „Nu am nici un fel de intentii de acest gen si nu am de gând sa ma mut în Arizona. Este o piata a cumparatorului, iar acest stat are acum cele mai rentabile preturi la imobile. Foarte multi investitori din Alaska cumpara proprietati în Arizona”, a declarat jurnalista Palin la postul de TV Fox News.

Aceste afirmatii sunt sustinute si de faptul ca în luna decembrie 2010, fiica doamnei Palin, Bristol Palin, a cumparat o casa noua cu cinci dormitoare (construita în 2006) în orasul Maricopa din Arizona, la pretul de 172.000 dolari. Imobilul pe care Bristol sustine ca l-a achizitionat pe banii câstigati la „Dancing with the Stars – U.S. TV series” , are o suprafata de 3929 square feet (aproximativ 365 de metri patrati) si actualmente este închiriat la pretul de 1.400 dolari pe luna.

La vremea respectiva, mai multe ziare din SUA, printre care si câteva de prestigiu (ex. Washington Post and Wall Street Journal) au avansat idea ca Bristol Palin intentioneaza sa se înscrie la facultatea de jurnalistica „Cronkite School” din cadrul „Arizona State University”, urmând exemplul mamei sale, care este de profesie jurnalist. Aceste zvonuri au fost infirmate ulterior de catre decanul acestei facultati.

În sens financiar o investitie reprezinta cheltuirea unei sume de bani în speranta obtinerii unor venituri superioare. Nu este exclus ca pe viitor, familia Palin sa paraseasca glacialul Alaska, în favoarea celui mai însorit stat american, având în vedere ca în ultimii ani, vizitele lor în Arizona au fost destul de frecvente…

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

 .

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” PSALM 32

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti  prin reclame, iar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei. Continue reading “FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu” →

JULEA WARD – CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.rooffice@alianta-familiilor.ro  2 februarie 2012   

JULEA WARD – CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE
.
Cu siguranta ca majoritatea dintre d-tra nu ati auzit sau citit despre Julea Ward, si cu siguranta nici nu veti auzi sau citi despre ea decât in materialele noastre. Motivul este ca Julea Ward nu e o vedeta lumeasca sau un supermodel care pozeaza in pozitii seductive pentru a atrage atentia barbatilor sau pentru a i se afisa pozele in tabloide. Nici pe departe. Dimpotriva, Julea Ward este un exemplu contemporan al constiintei crestine in actiune. O tânara al carei caracter se asemuieste modelelor de viata morala mentionate in Biblie, in primul rând Estera, Daniel, Iosif, ori alte personalitati care si-au pastrat puritatea mintii si a trupului in mijlocul unei generatii de oameni imorali.
O tânara crestina de culoare din Michigan, credinciosia si devotamentul pe care ea le-a dovedit in confruntarea cu presiunile universitatii i-au dat câstig de cauza intr-un tribunal federal de recurs din Cincinnati, Ohio. Intr-o decizie unanima de 3-0, emisa pe 27 ianuarie, judecatorii influentei curti americane au declarat, raspicat si pe intelesul tuturor, ca discriminarea impotriva crestinilor care se opun homosexualitatii pe baza convingerilor lor religioase este strict interzisa.
Decizia este foarte importanta si implicatiile ei pentru libertatea de constiinta, vaste. Inca asteptam curtile europene si canadiene sa emita decizii similare pentru protejarea drepturilor crestinilor Europei si Canadei.
In ultimii ani am fost obisnuiti cu decizii ingrozitoare parvenite din tribunalele britanice, olandeze, germane, si mai ales Curtea Europeana a Drepturilor Omului care au rezolvat conflictul intre valori, in majoritatea cazurilor, in favoarea homosexualilor. In Canada pastori si crestini care s-au pronuntat impotriva homosexualitatii sau au refuzat sa oficieze “casatorii” unisex, au fost concediati sau amendati cu amenzi exorbitante. In Suedia si Marea Britanie pastori au fost arestati pentru ca au propovaduit impotriva homosexualitatii, din altar sau de pe strazile Stockholmului sau ale Londrei.
Iata insa ca credinciosia lui Julea Ward a schimbat, spre bine, cursul, care pina acuma parea ireversibil, al discriminarii crestinilor in raport cu “drepturile” homosexualilor.
 
 
Despre ce Este Vorba?
In mai 2006 tinara Julea Ward s-a inscris intr-un program de masterat in consiliere (couseling) la East Michigan University. A fost o studenta de nota zece, intrind, in 2009, in ultimul an de masterat cu o medie de 3.91. [Nota AFR: media maxima in universitatile SUA este 4.00] Pe parcursul anilor si-a exprimat fara echivoc convingerile crestine in cursurile pe care le-a luat. A afirmat cu curaj, in confirmitate cu convingerile ei religioase, ca homosexualitatea este un pacat, ca relatiile intre persoane de acelasi sex sunt imorale, la fel cum sunt si relatiile sexuale intre persoane de sex opus necasatorite, ori adulterul. Profesorii nu au privit-o cu ochi buni, dar Julea a perseverat. Nimic rau nu i s-a putut imputa in comportament, iar notele i-au fost mari.
In ultimul an de cursuri Julea a inceput si practica cind s-a izbit de un conflict intre convingerile ei religioase si cerintele viitoarei profesii. De la inceput si-a informat profesorii ca nu va putea consilia cupluri homosexuale atita timp cit i se cere sa le afirme in mod pozitiv stilul lor de viata pe care ea il vedea ca fiind imoral si incompatibil cu convingerile ei religioase. A ramas dispusa sa-i consilieze in alte probleme de viata, fara insa a-si exprima aprobarea fata de modul lor de viata. In toamna lui 2009 i s-a dat exact acest subiect si l-a refuzat. A cerut sa i se permita sa fie scutita de consilierea cuplurilor homosexuale. Profesorii au fost indignati, au dus-o inaintea senatului universitatii unde au acuzat-o de discriminarea impotriva homosexualilor si i-au oferit doua alternative – fie isi schimba opiniile fata de homosexualitate, fie se retrage din progamul de masterat. A refuzat ambele alternative iar senatul a votat in unanimitate (11 – 0) sa fie exmatriculata din program. Dupa exmatriculare Julea a dat universitatea in judecata. A pierdut cazul in instanta si a facut recurs. Pe 27 ianuarie tribunalul de recurs i-a dat cistig de cauza.
Julea a fost reprezentata de un grup de avocati crestini de elita, iar universitatea la fel. Profesori de drept de la diferite facultati de drept americane au intervenit in caz, la fel ca si citeva grupuri homosexuale. Liniile acestei batalii spirituale si intelectuale au fost marcate si argumentele s-au derulat in succesiune rapida. Tribunalul, insa, nu a fost impresionat. Intr-o decizie de 22 de pagini a afirmat in termeni raspicati si clari libertatea religioasa si de constiinta. In conformitate cu Constitutia, a afirmat tribunalul, pedagogii nu au dreptul de a suprima opiniile religioase ale studentilor universitari. Chiar in contextul secular, a adaugat curtea, simtamintele religioase sunt protejate de constitutie. Iar toleranta trebuia inteleasa in ambelse sensuri. “Toleranta este ca o strada cu doua sensuri.” Se da, dar se si primeste. Altfel e tiranie si discriminatorie. Universitatea cerea toleranta din partea studentilor, dar si universitatea trebuia sa dovedeasca toleranta fata de convingerile religioase ale studentilor.
 
 
Un Exemplu Demn de Imitat
Am ales sa dedicam editia de astazi acestui caz exceptional pentru ca el constituie un model demn de urmat pentru toti crestinii, dar mai ales pentru cei tineri. Vrem nu vrem, suntem angajati intr-o lupta pentru valori. Majoritatea dintre noi suntem pasivi fata de acest conflict. Unora ne face impresia ca si acest val anticrestin va trece – curind. Ori ca nu ne va afecta valorile. Ori nu pe noi, in Romania. Ori nu bisericile noastre, din Romania. Ori nu familiile noastre sau copiii nostri, din Romania. Cum ne inselam! Ne spunem ca o data intrati in Europa, trebuie sa acceptam “valorile Europei,” adica cele seculare, asa cum ele sunt definite, intelese sau practicate la Londra, Stockholm si Amsterdam. Ori cele devizate si raspindite de stanga seculara europeana. Nu tocmai.
Aici e vorba si de responsabilitatea noastra ca parinti. Caracterul tinerei Julea a fost, fara indoiala, fasonat de educatia primita acasa, in familie, in biserica, de la pastorul ei sau de la invatatorii de scoala duminicala. Ajunsa matura nu a uitat educatia crestina acumulata in vremea prunciei si a adolescentei. La vremea sorocita de Dumnezeu si-a pus in actiune constiinta crestina, iar rezultatul integritatii ei este unul foarte benefic pentru crestinii Americii. Si nu numai. Crestinii nu mai pot fi constrinsi sa actioneze impotriva constiintei lor. Dar pentru asta au nevoie de curaj. In lupta pentru valori nu e loc pentru timiditate, sovaire sau indoiala. Julea nu si-a conformat tiparul mintii gindirii “veacului acestuia,” si, asemenea lui Daniel, a refuzat sa isi murdareasca mintea cu invataturile si “valorile” murdare ale secularismului Mileniului Trei. (Daniel 1:8 “si Daniel si-a pus in gand sa nu se spurce cu bucatele si vinul regelui si a cerut voie capeteniei famenilor sa nu se pangareasca.”) Asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel la Romani 12:2 (“Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit.”) Biruinta cazului Ward nu poate fi subestimata. E o biruinta pentru crestinii de pretutindeni, pentru toti care, ca si noi, doresc sa-si traiasca viata si sa-si afirme valorile crestine in spatiul public.
 
 
 
 
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!
Socotim potrivita discutia despre Julea Ward si constiinta crestina sa va rugam din nou sa semnati Declaratia de la Timisoara. Va reamintim ca AFR a lansat o Declaratie a constiintei crestine, numita Declaratia de la Timisoara. Ea puncteaza valorile crestine si locul primordial pe care trebuie sa le aibe in spatiul public. Nu este nici un secret pentru ca o afirmam des – dorim sa stimulam si la crestinii din Romania o constiinta autentic crestina care sa afirme valorile crestine in spatiul public. Pentru asta e nevoie de unirea a cit mai multor voci – ale milioanelor de crestini din Romania. Constiinta crestina la romani trebuie trezita si pusa in aplicatie. Inceputul e aici – semnati Declaratia de la Timisoara si dati-o la toti ai vostri sa o semneze. In ianuarie spatiul romanesc online a fost invadat de petitii pentru demiterea din functie a unor personalitati sau partide politice din Romania. Oamenii au semnat cu miile si zecile de mii. Dar pentru constiinta si valorile crestine nu sunt semnaturi? Haideti sa ne punem semnatura pe un document care trece de interesele temporale si afirma interesele si valorile eterne, crestine, traditionale – Semnati Declaratia de la Timisoara: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
 
 
FELICITARI ROMANIEI!
In Romania se petrec si lucruri bune cu care ne putem mindri. Recent a fost emis clasamentul mondial al tarilor in privinta libertatii presei. De pe locul 53 in 2010 Romania a urcat pe locul 47 in 2011, la acelasi nivel cu SUA si Argentina. Moldova e pe locul 53. Tot in urma noastra se afla Italia, Grecia, Bulgaria, Brazilia, Ucraina, Rusia, si Turcia. Pe unele din tarile care sunt inaintea noastra, printre ele Olanda, Suedia, Canada, Spania si Marea Britanie, le socotim mai putin libere decit Romania. Presa acestor tari se autocenzureaza, iar politica editoriala e in general anticrestina. Cei care refuza sa se autocenzureze sunt acuzati de homofobie, hate speech (“incitare la ura”), amendati sau dati in judecata. Felicitam Romania! Ne bucuram de libertatea cuvintului de care avem parte. Spre deosebire de alte tari europene, ne-am cistigat-o prin revolutie si dorim sa o pastram. Clasamentul tarilor dupa libertatea presei se afla aici: http://en.rsf.org/press-freedom-index-2011-2012,1043.html
 
 
Cum mai pot spune unui tanar: casatoria este de neinlocuit?
De Pr. Emil Marian Ember
„Iubiti-va unul pe altul!” este indemnul unic al apostolului Ioan catre doi tineri, care urmau sa se casatoreasca. De prea multe ori, „inteleptii momentului”, carturarii sau intelectualii de moda veche se multumesc sa constate criza familiei din societatea contemporana si sa asiste neputinciosi la destramarea casatoriei, pe fondul promovarii unor non-valori. Un discurs moralizator sau acuzator de acest gen nu ar da prea mare rezultate in fata unui tanar din ziua de azi. Nu aceasta ar fi metoda de adoptat! Nu ar fi mai usor nici daca am edita un set de reguli sau un cadru fix pentru tanarul nostru pentru a-l calauzi cu forta spre casatorie: nu fa asta… nu e bine sa privesti asa… trebuie sa respecti asta… L-am pierde din prima clipa fara drept de apel! Si atunci?
Ne reprofilam, inghitim in sec si mergem mai departe? Nici aceasta atitudine nu este satisfacatoare. Nu putem sta nici cu mainile in san, nu putem trece nici cu buldozerul pentru a anihila „noua ordine sociala”, care este de fapt anarhia! Avem nevoie sa renuntam la a privi negativul si sa cautam solutii pentru ca viata sociala in cotidian sa se sprijine pe valorile traditionale, intrinsece. Este o tentativa curajoasa si nu ma erijez intr-un profesionist sau magician care scoate solutia „din teaca”. Dimpotriva, vreau sa adaug cateva reflectii la observatiile care mi s-au facut de-a lungul timpului privind vocatia naturala a omului la casatorie. Daca vrei sa convingi pe cineva de valoarea casatoriei, cuvintele de cele mai multe ori sunt ineficiente sau sunt chiar de prisos. Daca ii spui unui tanar: eu cred in casatorie si ii impartasesc experienta de viata de familie, cu bune si cu mai putin bune, chiar daca el prefera „sexul fara obligatii” poate va incepe sa se gandeasca un pic mai serios la semnificatia casatoriei, pornind de la : de ce parintii mei au ales sa se casatoreasca? De ce au ales sa ma aiba, sa ma creasca, sa imi lase o mostenire (nu neaparat materiala!)? Iar odata antrenat in iuresul acestei introspectii, va descoperi ca inima lui stie sa bata, poate sa iubeasca, poate sa se angajeze pentru o relatie de durata, recunoscuta in plan social sau chiar si eclezial. De ce? Fiindca nu exista siguranta adevarata decat in casatorie… caci doar in cadrul casatoriei se poate vorbi de o paternitate responsabila, oricat de multa bunavointa ar exista in cazuri exceptionale extra-conjugale.
Investitia pentru casatorie este de durata, nu se vede decat in timp. Casatoria este o scoala in cadrul careia fiecare partener este novice, dar dispus sa invete pana la sfarsitul vietii. Este o scoala grea, cu examene multe, iar majoritatea lor nu se promoveaza o data pentru totdeauna, ci trebuie sa fii pregatit sa le repeti pe indelete, de fiecare data cand ti se cere. Dar acest lucru se poate realiza, deoarece este necesara indeplinirea unei singure conditii: sa iubesti cu fidelitate pana la sfarsit! Pare o poveste pentru copii… e mult prea greu – ar fi raspunsul tanarului nostru la aceasta provocare… Si totusi, atunci cand savurezi bogatia satisfactiilor din viata de familie intemeiata pe casatorie ajungi sa fii deplin convins ca: mariajul este de neinlocuit! Viziteaza www.marriageweek.ro pentru mai multe detalii si poti fi alaturi de cei care inca mai cred in valoarea casatoriei!
 
 
FELICITARI SLOVENIEI!
Colegii din Slovenia ne informeaza ca au reusit sa stringa peste numarul minim de semnaturi necesare pentru referendul constitutional de interzicere a casatoriilor homosexuale in Slovenia. Felicitari lor! Referendul probabil va avea loc in martie.
 
 
FELICITARI SPANIEI!
In alegerile din toamna spaniolii au demis de la putere pe socialistii. Radicala si anticrestina, stanga spaniola a instituit casatoriile homosexuale, a atacat biserica, a liberalizat avortul, si a introdus un curs de indoctrinare sexuala a copiilor in scolile elementare. L-au numit un curs de “educatie civica.” Anul trecut citeva sute de parinti spanioli au dat Spania in judecata in Curtea Europeana a Drepturilor Omului cerind abrogarea lui. Colegii din Spania ne-au informat acum doua zile ca deja cursul a fost abrogat de noul guven spaniol. Felicitari si lor!
 
 
ANUNT – MARS PENTRU VIATA
Pregatiti-va din timp si consemnati in calendar: Martie 24, 2012 la ora 10 va incepe un Mars Pentru Viata in diferite orase din Romania. Anul trecut au avut loc marsuri pentru viata in Bucuresti, Timisoara, Satu Mare si Falticeni. Haideti sa dublam numarul oraselor in care vor avea lor marsuri pentru viata anul acesta. Cei interesati sunt rugati sa contacteze prompt pe Gerda Chisardu la darulvietii@yahoo.com.
 
 
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
 
 
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
 
 
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania

CAUTAM MODELE!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Crestine suferim acut de o mare Criza –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânara generatie.

Putem intreba si sonda, în care domeniu exista acum oameni  modele de urmat? Televiziunea informeaza ce se întâmpla în lume si promoveaza diverse modele, dar ele, în fapt, nu corespund, caci nu sunt demne de urmat.

Pâna la un punct sau doar pentru un aspect al vietii lor, ar putea sa fie un model pentru altii, deoarece la o cercetare mai atenta a vietii sale vom constata ca el nu e un model.

În acest sens, ma gândesc la sportivul român Horia Tecau, promovat peste tot în lume de mass media, care a câstigat în 29.01.2012, la dublu mixt, împreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands, turneul de Mare Slem de la Melbourne. Si e primul român care a intrat în aceasta galerie a campionilor dupa 40 de ani, cf. Gazeta Sporturilor (Ilie Nastase la mixt la Wimbledon-1972; Virginia Ruzici, în 1978, la Roland Garros, însa la dublu fete).

De ce îl remarc ca un posibil model – pâna la un punct – pe Horia Tecau? Deoarece el a ramas tenace pe fâsia îngusta a preocuparilor si pregatirii si antrenarii îndelungate de la vârsta copilariei si pâna la 27 de ani, prin grija parintilor lui. El nu s-a încurcat si împiedecat pe drum ca un Florin Mergea, talent enorm, cu care câstigase ca junior si alte finale de Mare Slem. Dar Mergea s-a stins repede, netinând mâna pe plug…

***

Apostolul Pavel

„Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. Unii s-au îngâmfat si si-au închipuit ca n-am sa mai vin la voi. Dar daca va voi Domnul, voi veni în curând la voi, si atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în vorbe, ci în putere. Ce voiti? Sa vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste si cu duhul blândetii?” (1 Corinteni, 4.14-21)

Copiii învata de la cei mai mari, parinti si învatatori, prin imitare. Învatatoarea si mama, pe fiecare ne-au învatat cum sa tinem creionul în mâna pentru scris si desenat. Cu mâna ei, dar si cu îndemnul, mama a condus mânuta copilului si atunci când l-a învatat sa-si lege sireturile la încaltaminte. Îi învatam cum sa se poarte previzibil, pentru situatii imprevizibile. Odata un câine înainta catre un copil amenintator. Dupa ce a scapat, mama l-a întrebat: Cum ai scapat? Mama, a zis copilul, am închis ochii si m-am rugat la Dumnezeu si am zis asa: „Doamne, Tu care ai zis ca dai hrana leilor, da si acestui câine hrana, sa manânce, iar pe mine sa ma lase sa ajung acasa.” Pentru credincios, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, nu lipseste nici într-o nevoie!

Apostolul Pavel aflase si el de Marea trimitere facuta ucenicilor Sai de Domnului Isus înainte de Înaltarea sa la cer:

„Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.”

Pavel a cautat sa împlineasca întocmai cerintele Domnului. El a facut ucenici în Corint si i-a pastorit si i-a învatat si le-a trimis pretioasele sale Epistolel inspirate de Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, actioneaza cu responsabilitate în largirea si consolidarea Împaratei lui Dumnezeu.

În textul de stiudiu de mai sus, 1 Cor, 4.14-21, Pavel creeaza o atmosfera propice pentru ceea ce doreste sa transmita comunitatii cu care se afla într-o fructuoasa partasie. Relatia lui Pavel cu cei din Corint este definita de acele cuvinte minunat alese: va sfatuiesc; copii preaiubiti ai mei; parinti.

Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele.

Apostolul, îi sfatuieste ca un tata pe copiii sai, iubiti! Nimeni nu te întelege si nu te iubeste si nu te sfatuieste mai bine, decât un tata.

În Evanghelii si Epistole avem modelul divin-uman: Tatal nostru-Dumnezeu, care ne este si tata si mama, care împlineste în mod desavârsit acele aspecte la care se refera Pavel:întelegerea, iubirea, sfatuirea. Tatal are si întelepciunea si dragostea si puterea de a raspunde dupa nevoi slabiciunilor copiilor sai. Si e de datoria tatalui sa faca acest lucru.

De aceea, inspirat, Pavel se recomanda sub metafora de parinte.

Poti avea multi învatatori în viata ta, dar cine-ti e parintele spiritual?

Vedem ca azi, majoritatea tinerilor nostri îsi aleg drept parinti spirituali oameni care au o morala si o filozofie de viata îndoielnica si dubioasa, ba chiar catastrofala.

Nenumarati tineri, îsi iau ca izvor de întelepciune si idoli spirituali, modele din îndepartata Indie, pe cei care au dus în boala si ratacire pe multi adepti. Unul dintre ei, ceva mai nou, e Osho, care a ajuns lider de opinie si filozof, profesor universitar la 25 de ani. Filozofia sa si învatatura sa sunt atât de periculoase încât tinerii înca de la un prim contact cu opera sa îi ramân fideli. Filozoful, dupa o munca universitara de doar câtiva ani, pleaca în America unde îsi întemeiaza un orasel cu adepti, pe undeva aproape de Dallas si, fiind unul dintre cei mai publicati scriitori în viata, face si multi bani. Dar americanii, simtind cancerul spiritual Osho, fac tot posibilul si-l expulseaza ca persoana non grata, fara drept de revenire în USA…

Însa numerosi tineri sunt atinsi de acel cancer Osho de care nu mai reusesc sa scape, boala instalându-se adânc în ei, secatuindu-i de orice putere de ridicare si de umblare în lumina si adevar.

La fel sunt de periculoase si alte filozofii, cum este si yoga. Cât întunerec spiritual a promovat si pipernicitul guru român Grig Bivolaru! Fara nici un efort, yoga si adeptii sai, reuseste anual sa inregimenteze o multime de adolescenti si oameni maturi care, în fapt, nu fac decât sa promoveze imoralitatea si murdaria pornografica a secolelor întunerecului (XX si XXI), îndrumati spre întunerecul gros al spiralei sinuoase si mincinoase, în detrimentul unei morale si trairi oneste, pe calea cea dreapta si luminoasa oferita de Evanghelia Mântuitorului Isus Cristos.

***

Sa cunoasca azi, prin Biserica

Apostolul Pavel  scrie bisericii din Efes asa:

“Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos si sa pun în lumina înaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, dupa planul vesnic pe care l-a facut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni, 3.8-11)

Asa vrea Dumnezeu, Creatorul nostru, ca noi sa primim cunoasterea în detaliu prin Biserica, prin lucrarea bisericii, deci prin oamenii bisericii.

a) Invatarea si învatatura se primeste sub calauzirea Duhului Sfânt:

Ioan, 16.13-14: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

  • Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se promoveaza pe Sine, învatatura Sa,  nu aceea a oamenilor;

b) Biblia se interpreteaza prin Biblie (ceea ce e duhovnicesc prin ceea ce e duhovnicesc):

 „Fiindca mai întâi de toate, sa stiti ca nicio prorocie din Scriptura nu se tâlcuieste singura. Caci nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt. ” (2 Petru 1.20-21)

– fiecare om, el personal, trebuie sa studiaze Scriptura; abia mai pe urma, celor care au credinta, asemenea celor doi care mergeau spre Emaus împreuna cu Isus, Domnul Însusi prin Duhul Sfânt le va deschide mintea sa înteleaga Scripturile:

„Atunci le-a deschis mintea, ca sa înteleaga Scripturile. Si le-a zis: „Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa învie a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, începând din Ierusalim.” (Luca 24.45-47)

Concluzia care se impune e aceea ca Modelele de urmat se vor gasi printre acei oameni care sunt trimisi si împuterniciti de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, din Biserica vie a Mântuitorului, care-l proslavesc pe Dumnzeu!

Doar aceia care, cu mâna pe inima, cu constiinta curata, vor putea declara ca si apostolul Pavel:

Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Isus.

Unii – din Biserica Domnului din Corint – ziceau ca sunt ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui Chifa (Petru).

De ce nu puteau ei, cei din Corint, sa-i aiba parinti spirituali pe Chifa sau Apolo?

Nu puteau sa-i aiba pe acestia parinti spirituali, deoarece Pavel a înfiintat biserica din Corint, pe el l-au avut între ei mult timp, peste 1 an si jumatate. El le-a fost o pilda în toate. Cu Pavel au avut ei comuniune, partasie, împreuna au trait mai mult timp.

Si din celelalte scrieri ale apostolului Pavel, constatam felul de purtare exemplar al lui Pavel.

– Daca soseste Timotei, aveti grija sa fie fara frica la voi; caci el este prins ca si mine la lucrul Domnului. Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult sa vina la voi cu fratii, dar n-a voit nicidecum sa vina acum; va veni însa când va avea înlesnire. (1 Cor., 16.12-14)

– Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.1 Cor., 4.17

– Dumnezeu ne-a gasit vrednici sa ne încredinteze Evanghelia, cautam sa vorbim asa ca sa placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cerceteaza inima. (1 Tesaloniceni, 2.4)

– Voi sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, ca am avut o purtare sfânta, dreapta si fara prihana fata de voi care credeti. Stiti iarasi ca am fost pentru fiecare din voi ca un tata cu copiii lui: va sfatuiam, va mângâiam si va adeveream sa va purtati într-un chip vrednic de Dumnezeu, care va cheama la Împaratia si slava Sa. (1 Tesaloniceni, 2.10-12)

 Ce model urmezi? Unul care calca pe urmele lasate de Domnul?

Celor care se cred si sunt modele, primesc întrebarea:Esti un model?

Caci trebuie sa crestem mereupentru ca fiecare, la maturitate, sa fim, în acelasi timp, un model de parinte spiritual, dar si un ucenic al Domnului Isus Cristos!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa urmez un model care calca pe urmele Tale!

IOAN CHIRILA – LUPTATOR ANTICOMUNIST PENTRU LIBERTATE!

On By nelursIn History, MemoriesLeave a comment

Ion DUMITRU

IOAN CHIRILA

* 27 decembrie 1931 Crasnaseni, judetul Falciu (Vaslui)

† 21 ianuarie 2012 München

Sâmbata, 21 ianuarie, orele 22:10, la spitalul Großadern din München, în urma unui atac de cord, s-a stins din viata Ioan Chirila, combatant cunoscut în exilul român, participant – alaturi de Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu si Teodor Ciochina – la actiunea anticomunista de la Legatia Româna din Berna, Elvetia, 14-16 februarie 1955. Alte detalii vor fi posibile pe parcurs. În cazuri de urgenta cei interesati se pot adresa fiului, Ioan Chirila Jr., e-mail: jc@sputnik-film.de

Cu permisiunea si cu toata compasiunea alaturi de familia îndoiliata, a fiului – Ioan Chirila jr., fiicei – Natalia Kober, sorei – Maria Cosma si a celor apropiati,

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aibe în paza!

Ion Dumitru,

München

ANEXA I:

Ion CHIRILA – scurta biografie

Ioan CHIRILA, s-a nascut la 27 decembri 1931, în satul Crasnaseni, judetul Falciu (actualmente Vaslui). Tatal, Ioan CHIRILA (nascut în 1905 la Crasnaseni, comuna Tatareni, judetul Falciu, a fost preot ortodox la Crasnaseni si Leoesti si a facut doi ani de detentie la canal (între 1951-1953) si mai apoi alti trei ani de închisoare, ca anticomunist. Mama sa, Natalia CHIRILA (nascuta DRAGOI, în 1900 la Husi, judetul Falciu), a fost învatatoare la Crasnaseni, com. Tatareni. Ioan CHIRILA jr. a facut scoala primara si elementara la Crasnaseni si în Husi, apoi liceul la Liceul „Cuza Voda” din Husi, trecând mai târziu la Scoala “Profesionala Economica”, tot din Husi, pe care a absolvit-în 1950 cu succes. În anii 1949 si 1950 a fost parte componenta de frunte a organizatiei de lupta anticomunista, în ilegalitate “Cruciada alba”, cu sediul la Iasi, condusa de Dr. Niculescu.

În prima decada a lunii iulie 1950, a fost emis de catre Securitatea locala, ordinul de arestare a anticomunistului Ioan Chirila si a lui Dumitru Ochiu, bun prieten si luptator în aceasi cauza. Pe data de 31 iulie 1950, împreuna au parasit satul natal si în noaptea de 6 august.1950, au trecut frontiera, în Iugoslavia, unde s-au predat autoritatilor jugoslave, fiind arestati si tinuti timp de 3 luni în închisoarea de la Zrenianin. În aceasta teribila închisoare l-au întâlnit pe Oliviu Beldeanu, cu care s-au împrietenit, iar dupa eliberare, au fost dusi în orasul Vârset, pentru 4 saptamâni, dupa care am fost repartizati la lucru în diferite orase din Serbia.

Pe data de 1 septembrie 1951, împreuna cu Oliviu Beldeanu au reusit sa ajunga la Triest, unde au ramas în lagarul de refugiati „Gezuite”, pâna în octombrie 1953, când au reusit sa traverseze frontierele Triest-Italia, Italia-Austria si Austria-Germania, ajungând la München.

În decembrie 1953, împreuna cu Oliviu Beldeanu, a fost înrolat în trupele auxiliare franceze de la Konstanz – Germania, lânga granita cu Elvetia, de unde, dupa pregatiri minutioase, în noaptea de 14 februarie 1955, la ora 24, împreuna cu Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu si Dumitru Ochiu, au ocupat legatia comunista româna din Berna, Elvetia.

Dupa 48 de ore de clarificari, tratative si asigurari din partea autoritatilor elvetiene, ca vor fi judecati în Elvetia si nu vor fi extradati în România (Republica Populara Româna) – cum cerea guvernul comunist de la Bucuesti – fiind acceptata conditia de recunoastere a actiunii lor pasnice ca una cu caracter de protest contra îndreptarii ideii comuniste spre dictatura si totalitarism în R.P.R., s-au predat autoritatilor elvetiene.

În iunie 1956 a avut loc Procesul de la Berna, si dupa doua saptamâni, la 21 iunie 1956, s-a dat verdictul, Ioan Chirila fiind condamnat la 2 ani si 6 luni. Dupa 20 de luni de închisoare, pe data de 16 octombrie 1956, a fost eliberat si expulzat în Germania, tara în care îi fusese acordat azilul politic. În România, a fost condamnat în lipsa – la moarte -, prin sentinta penala Nr. 202 din 31 octombrie 1959, pronuntata de Tribunalul Militar al Regiunei a II-a Militara – Colegiul de Fond, în dosarul penal Nr. 2898/1959 si deciziei penale Nr. 527 din 4 noiembrie 1959, pronuntata de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar în dosarul penal 521/1959. În martie 1957 a plecat în Spania, locuind la Madrid, pâna în ianuarie 1960, rastimp în care s-a casatorit cu Cocuta, fiind cununati de scriitorul Vintila Horia si sotia acestuia. Ulterior, bolnava de cancer, Cocuta a decedat.

Din prima decada a anului 1960, s-a stabilit în München, R.F. Germania, în calitate de cetatean român cu statut de refugiat politic recunoscut, unde s-a recasatorit cu Edith, si a devenit tata a doi copii. A fost succesiv unul dintre membri activi din comitetele Asociatiei Românilor Liberi din R.F.G. si Berlinul Occidental, ai Actiunii Crestin Sociale Române din Germania, s.a., însotind si ajutând -dupa puteri – pe noii refugiati la autoritatie locale pentru efectuarea diverselor formalitati, în cautarea de lucru, locuinta s.a. si în nenumarate cazuri oferindu-le, pentru scurte perioade, gazduire în propria locuinta. A lucrat ca receptioner la diverse hoteluri din localitate pâna la pensionarea prematura, pe motive de sanatate. Ulterior, beneficiind de o pensie minora, a trait modest si tot mai retras de tumutul învrajbirilor fratricide din ultimii ani de exil si din cei ai numitei “tranzitii” care a avut loc în tara.

Dupa gratierea condamnarii la moarte si clarificarea statutului de luptator anticomunist, reprimind pasaportul românesc, s-a bucurat însfârsit de sansa de a-si putea vizita locurile natale, sora si rudele ramase în viata, fiind unul dintre ultimii exilati politici care si-a putut revedea Patria. A trait în continuare, ca rezident român – cu sejur permanent – la München.

ANEXA II. (2 Februarie 2012)

 

La 14-16 februarie a.c., se împlinesc 57 de ani de când a avut loc actiunea de la Berna, al carei rasunet s-a bucurat de o ampla si diversa ilustrare în luarile de pozitii, în mass-media si mijloacele de informare din acea vreme, în lumea întreaga.

 

Pentru informarea dumneavoastra redau mai jos, un fragment dintr-o relatare a unuia dintre numeroasele publicatii din exil care au salutat aceasta actiune. Citez:

„I. Cine sunt cei patru dela Berna?

Seful grupului si initiatorul actiunii, Oliviu Beldeanu s-a nascut la 16 Februarie 1924 la Dej, familia sa se trage însa din Maramures. Dupa ce a terminat liceul la Cluj, s-a prezentat voluntar pe front, la o unitate de transmisiuni în Crimea. A urmat apoi cursurile Scoalei de ofiteri de rezerva de Infanterie la Ineu-Arad, devenind ocotenent în rezerva. Dupa razboi, a studiat Artele Frumoase la Cluj, activând totodata în Tineretul National-?aranist. Mai târziu, a colaborat la ziarul „Ardealul”, care aparea la Bucuresti sub conducerea lui I. Anton Muresanu. Arestat de securitatea din Oradea, dar sub nume fals, reuseste sa fuga în Jugoslavia, în 1948. Pe când se afla înca în închisoarea din Oradea, era condamnat „în lipsa“ sub adevaratul sau nume. Jugoslavii îl retin pe Beldeanu pâna în 1951 când reuseste sa fuga la Triest, unde organizeaza si conduce „Asociatia Românilor Liberi“. Împreuna cu un grup de prieteni, vine în decembrie 1953 la München. Pleaca apoi în Baden-Würtemberg. Timp de un an de zile lucreaza la pictarea unei biserici…

Ion Chirila s-a nascut la 27 Septembrie 1931 la Crasnaseni, în Jud. Falciu. Elev al Liceului din Husi, Chirila este pus de responsabilul utemist sa spioneze pe colegul sau Dumitru Ochiu (nascut la Husi, în 1930). Se înroleaza în acelas grup de rezistenta din care facea parte si Ochiu… Participa cu accesta la actiuni de sabotaj… Fug împreuna în Jugoslavia, în 1950. Tot împreuna sunt si la Berna…

Cel mai tânar din grup, Soare Codrescu s-a nascut la 16 Noiembrie 1932 la Maluri, în judetul Severin. De meserie sofer mecanic, Soare Codrescu a fost pâna-n 1951, soldat granicier. A trecuit în Jugoslavia înarmat… Constituiti în grup de soc, acesti patru compatrioti au trecut la actiune fara sugestia si fara sprijinul nimanui.

Un singur Front

Temerara actiune dela Berna a avut darul sa mobilizeze pe toti cei cu simtire româneasca, fara nicio deosebire de apartenenta politica. Românii din America, în frunte cu dl. Sofron Fechete, presedintele Uniunii si Ligii, au lansat liste de subscriptie si au constituit comitete pentru apararea celor dela Berna. La fel s-a întâmplat în Anglia, Franta, în Spania, în Italia, în Turcia, în Grecia… Este locul sa subliniem aci admirabila comportare a Grecilor din România si a Elvetienilor din România care au tinut, si de data aceasta, sa se declare solidari cu noi. Mesagii de simpatie si ajutoare sosesc de pretutindeni, dela prietenii României si dela luptatorii pentru cauza libertatii. Avocati de seama, din toate tarile, s-au înscris ca aparatrori la proces… Pentru cauza româneasca si acea a tuturor popoarelor tradate si vândute în procente, cei patru baieti viteji dela Berna au facut un serviciu de nepretuit. Ei au reusit sa strânga într-un singur front, cu fata la acelas dusman, pe toti Românii si pe toti combatantii anticomunisti.”/…/

(Citat din articolul „Dupa evenimentele dela Berna”, Stindardul, Anul II, Nr. 18/19 Aprilie/Mai 1955, p. 3)

 

Parte din vasta Bibliografie ce poate fi consultata:

Laurence Wilkinson, No Fruit More Bitter, Heinemann, London 1958;

Magda Neuweiler, Zwischen Galgen und Kreuz – Das Leben des rumänischen Freiheitskämpfers Oliviu Beldeanu;

Oliviu Beldeanu, Memorial anticomunist din închisoare, Editura Jurnalul Literar, Bucuresti 1999

Stejarel Olaru, Cei cinci care au speriat Estul – Atacul asupraa Legatiei RPR de la Berna (februarie 1955). Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu, Polirom, Bucuresti 2003

ROSIA MONTANA/vs/LOCURI DE MUNCA…???!!!

On By nelursIn Europe, RomaniaLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Golanul-Sef al României, Traian Basescu, afirma ieri, 31 ianuarie 2012, de la o „tribunuta” de la Bruxelles („leaganul” Francmasoneriei moderne…!): „Veti observa ca si la nivelul UE nu mai exista dubii – ce spuneam acum câteva zile si mi se întorcea în cap – <<presedintele vrea aurul de la Rosia Montana>> – nu, vreau locurile de munca” – cf. http://www.ziare.com.

În primul rând, nimeni nu te „suspecteaza”, golane, ca n-ai vândut zarafilor lumii (dimpreuna cu antecesorii tai, „prezidentii” Iliescu si Constantinescu) toate bogatiile României. România/Duhul României PE TAVA!!! – …dlui Max Rich si acolitilor sai israeliti, „mascati” sub „egida” G.C. „Rosia Montana”…!

…Dar de unde si pâna unde au devenit bogatiile României – OPOZABILE „locurilor de munca”? Numai un individ lipsit de minima logica si de buna-credinta (…sau, poate, având grave probleme cu capul/sistemul nervos si tiroida…sau cu loialitatea fata de tara pe care o conduce?!) – poate afirma asa o absurditate!

NU!!! Eu vreau, pentru România si românii mei:

  1. SI aurul, si argintul, si uraniul, si wolframul de la „Rosia Montana” – dar SI
  2. „locurile de munca”, pentru cei care le exploateaza/le vor exploata!!!

…Nemernic ordinar si tradator unsuros, rânjitor si jegos !

…Cu alte cuvinte, mai clare:eu vreau ca exploatarea bogatiilor României sa se faca de catre români, cu foloase de 100% pentru români (…nu cu „concesii” israelite, de la dl Max Rich, cam de…2%!!! – …care „concesii” devin, pe parcurs, „punga care pute a PUSTIU”, a lui Danila Prepeleac!!!).

CUM AU PUTUT STRAMOSII NOSTRI DACII (sa-si exploateze aurul!), VOM PUTEA SI NOI!

Fie si sa scurmam cu degetele în si pe sub pamânt – DAR NU NE ÎNSTRAINAM MOSTENIREA DE LA DUMNEZEU SI DE LA STRAMOSII NOSTRI!!!

…Nu accept ca Golanul-Sef al României, sustinut de alde Adina Valean-Antonescu (sotia lui Crin Antonescu!) si de Antena 3 (a altui tradator, cu…”blana de oaie”! – Dan Voiculescu) sa azvârle cu bogatiile patriei noastre/mele, în „dreapta si-n stânga” planetei Terra, în veneticii si-n vampirii cei lacomi!

…Nu accept distrugerea siturilor arheologice (pentru ca în ele este comprimata si încifrata istoria tarii mele, a Neamului Românilor!), nici distrugerea/otravirea pamântului si apelor României, prin exploatarea cu cianuri…dar, daca se va ajunge la o exploatare judicioasa, EA SA FIE FACUTA PRIN NATIONALIZAREA BOGATIILOR STRATEGICE ALE ROMÂNIEI!

…Cel ce nu nationalizeaza (adica, nu vrea sa redea AdministratoruluiDE DREPT DIVIN AL ROMÂNIEI – POPORUL ROMÂN!) Inima si Plamânii României – cel care atâta, una împotriva alteia, paturi sociale românesti (minerii din Apuseni contra activisti ecologisti si/ori ingineri specialisti si academicieni!) este un terorist si un tradator de patrie! – si, pentru astfel de monstri, trebuie prevazuta, în Constitutie (daca tot se…”revizuieste”!) – PEDEAPSA CU MOARTEA!

Decât sa fie distrus si îngropat destinul unei tari si al unui Neam – mai bine sa „producem” un hoit de câine turbat, cu mutra mongoloida, de khazar…!

…Asa sa stie si sa ia seama toti cei ce nu vor si nu vor voi binele nostru, în veci de vesnicie! – ci asasinarea Neamului Românesc, incendierea Gradinii Lui Dumnezeu!

 

MODELUL DE URMAT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Creștine suferim acut de o mare Criză –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânăra generație Continue reading “MODELUL DE URMAT” →