Author: nelurs

Premierul Republicii Moldova, domnul Vladimir Filat, întîmpinat cu pâine de casa la Washington

On By nelursIn News, USALeave a comment

by Madalina Corina Diaconu
Washington D.C., USA

Prima vizita oficiala in SUA a prim minstrului Republicii Moldova, domnul Vladimir Filat, a avut loc în perioada 19 – 23 Ianuarie 2010. Însotit de Ministrul Afacerilor Externe si al Integrarii Europene, domnul Iurie Leanca, precum si de Ministrul Economiei si Comertului, domnul Valeriu Lazar, delegatia a participat la o serie de întâlniri în Washington, dintre care mentionam “Centrul pentru Strategie si Studii Internationale”, unde s-a discutat pe marginea prezentarii programului “SUA si Moldova, construirea unui parteneriat de oportunitate” si Comisia Helsinki, unde au fost puse in discutie “Schimbarile si directiile democratice din Moldova”, prezentare la care au participat senatorul Benjamin L. Cardin (D-MD) si congressman-ul Alcee L. Hastings (D-FL).
Cea mai importanta întâlnire din capitala americana, a avut loc la data de 22 Ianuarie, în prezenta secretarului de stat al SUA, doamna Hillary Rodham Clinton, moment în care s-a semnat acordul cu “Millenium Challenge Corporation” (MCC) prin care Moldova primeste un ajutor de 262 milioane de dolari din partea SUA, într-o perioada de cinci ani, pentru dezvoltarea sectorului agricol si al drumurilor.
“Vrem sa construim o societate bazata pe toleranta” au fost cuvintele premierului Vlad Filat, referindu-se la viitorul politic al tarii sale, precum si al noilor oportunitati în cadrul relatiilor SUA – Moldova. Acordul MCC reprezinta în acest caz, un exemplu tangibil al prieteniei si parteneriatului între cele doua tari.
În seara aceleiasi zile, premierul Vladimir Filat a fost întimpinat de catre membrii comunitatii basarabene din zona Washington-ului, cu traditionala pâine de casa. Un gest care a deschis un dialog prietenesc între premier si membrii comunitatii, acestia din urma exprimându-si gândurile pozitive, dar si negative cu privire la relatiile de colaborare dintre noua conducere a Republicii Moldova si reprezentantii sai in SUA. Au fost aduse în discutie si idei care ar putea ajuta la intelegerea si integrarea mai rapida a noilor tendinse democratice în rândurile celor care pâna în prezent au trait sub reguli comuniste. S-a subliniat si necesitatea unui sistem de reintegrare a tinerilor reveniti în Moldova dupa studiile în strainatate si ajutarea acestora pentru a folosi cunostintele acumulate în timpul studiilor peste hotare în beneficiul tarii. Timpul scurt acordat acestei întilniri nu a putut acoperi toate întrebarile celor prezenti, însa în final, participantii s-au aratat multumiti de întrevederea cu premierul pe care l-au ales din dorinta de schimbare si integrare a Moldovei în noile directii ale lumii moderne.

„Femeie in fata lui Dumnezeu” – Simboluri, credinte si cautari intr-un volum semnat Melania Cuc

On By nelursIn Christian Perspective, literature, MediaLeave a comment

In romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc intre ele sau se aseamana, dupa cum merge firul ,,povestii”. In „Femeie in fata lui Dumnezeu”, prozatoarea se apleaca spre civilizatia Samizegetusei si credinta batranului Zamolxes, dar face si trecerea spre conditia femeii in lumea de azi. Romanul se inscrie in proza erosului, avand ca tema mitul iubirii si motivul cuplului. Experientele limita traite de eroina, aflata in cautarea iubirii perfecte, simbolizeaza unitatea primordiala a spiritului uman, dorinta de a descoperi absolutul. Totusi, o astfel de iubire nu poate fi oferita decat Dumnezeu, Cel despre care autoarea afirma in carte ca venea „calarind un asin; nu avea plete, nici barba, nici mustati… doar o coroana aprinsa de spini.”

Melania Cuc – „O scriitoare originala”

,,Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu.

Autoare a douazeci de volume de versuri si proza, printre care „Impozit pe dragoste”, „Tablete contra disperarii”, „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusa” sau „Graal”, Melania Cuc este detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii si medalii. Intre acestea se remarca Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Targoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I , acordate la Concursul National de Proza “Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. In 2009, Melania Cuc primeste Diploma si Titlul de Femeia Europeana pentru Municipiul Bistrita, pentru cultura europeana. Fiecare din cartile pe care le-a scris Melania Cuc are viata ei, destinul si vibratia proprie. De referinta pentru opera sa sunt cartile de proza, dar si cele cu tablete.

“O moneda subtire”

Actiunea din povestirea Melaniei Cuc, “Femeie in fata lui Dumnezeu” oscileaza undeva, la limita dintre real si fabulos. Asa cum o spune si titlul, eroina este o femeie, “Dacia Diugan, singura artista din lume care isi asigurase nu averea imobiliara, nu contul din banca, nu sanatatea, nu viata, ci… picioarele”, dansatoare in trupa Gloria Mundi. Dacia ajunge intr-un moment de rascruce in viata, cand are de parcurs un intinerariu spiritual decisiv. Fugita de acasa pentru ca este satula de existenta artificiala pe care o duce in lux, alaturi de Sergio, un barbat care nu o iubeste, ci doar profita de pe urma ei, Dacia o intalneste in tren pe baba Chiva, tiganca daruita cu “harul” ghicitoriei, un fel de oracol, de profetesa, care ii anunta dansatoarei, viitorul. Calatoria ei spre Munte se realizeaza intr-o atmosfera fantastica, noaptea, cu acest personaj misterios, Chiva, care in cele din urma, dispare, ca si cum ar fi fost „extrasa prin vraja.”

De la Chiva, Dacia afla “ce va va fi sigur”, cu ea. “Acolo, unde vaz ca te-o trimes Soarta, nu-s-exista pravalii cu chiloti-snur si cu pijamale de matasa… Tu, soro, daca mai ajungi pana la capat de linie ii bine, ii tare bine…”, o anunta Chiva.” Mai mult, baba dispare si pe bancheta unde statuse, ramane “o moneda subtire” ce “marturisea, fara cuvinte, ca fiinta aceea nu fusese chiar o fantasma… Dacia simti cum acvila regala din efigie, isi implanta clontul, scormoneste in carnea sa tanara, cum ii cuibareste cu indiferenta la durere, celula dupa celula, cum ii atinge si maduva din sira spinarii, dar… osul vertebrei este inca puternic, tare si nu se rupe, nu se frange de bunavoie.» Acvila sau pajura reprezinta in simbol, un spirit protector al lumii, inceputul, arhaicul, primordialitatea.

“Lumea din care plecase”

Dacia are parte de un “dincolo” si un “dincoace”. Ea se crede “detasata de lumea din care plecase. Dincolo, in lumea din care ea evadase sau din care fusese ,,extrasa”, era inca zi plina, era amiaza, cu arsita trasa in aparate sofisticate de climatizare, canicula purtata direct dintre ciulinii baraganelor de odinioara. Dincoace, in vagonul de lemn vechi, lumina Lunii pline manjea noaptea ca pe o ciozvarta de carne cruda, vopsea in rosu de lupanar fetele celor doua fapturi – una ca si batrana si cu aur cat sa astupe cu el o fantana; cealalta inca in putere, dar… fara dorinte strict personale, fara bagaje si care se credea detasata de lumea din care plecase.”

Dacia paraseste aceasta lume civilizata, in care ramane Sergio, cel pe care il iubea si pe care “il asteptase sa urce pe munte, sa o caute si s-o gaseasca.” Fosta Diva ajunge pe Munte si patrunde intr-o alta lume, o lume veche, arhaica, cu rosturi din vesnicie. Aici o gaseste Mutu, om ce traieste “in cealalta parte a Piscului”, care vaneaza impreuna cu lupii. El o duce in casa lui Barba, barbat “voinic ca un taur, dar bland din fire ca mielul si frumos ca un zeu pregatit de ursitoare sa infrunte pentru altii primejdiile”, ce isi castiga traiul din “negot cu miere si pastravi”.

“Un alt Dumnezeu”

Dacia, femeia cu nume simbolic, traieste un vis, intr-o lume arhaica, a cutumelor, in care oamenii se inchina „batranului Zeu”, nefiind inca pregatiti sa accepte “rosturile si legile primite de la un alt Dumnezeu, unul care Se nascuse din femeie pentru ca mai apoi sa se lase prins, crucificat, cum le povestea preotul sosit la ei de la Pont.” In timp ce asista la o ceremonie ritualica, “in creierul” ei “se dadea lupta intre fantasmagoric si realitate… Chiva, vrajitoarea, ii ramanea singurul detaliu clar din viata.” Cei in mijlocul carora traieste se inchina Soarelui, asteptand “un semn de la vechiul lor Zeu”. Ne aflam intr-un univers in care crestinismul abia acum incepe sa patrunda, in lumea dacilor, la Sarmizegetuza. Aici , Dacia, nume predestinat, ajunge sa “execute in fata lui Dumnezeu numarul forte al luptei ei decisive dintre doua civilizatii atemporale”, intre doua realitati – una pe care o cunoaste si alta spre care aspira.

Intre simbolurile care se detaseaza in carte este acela al casei in care Dacia locuieste cu Barba, “barbat si femeie, pereche unita prin timpi si spatii nedefinite.” Aceasta locuinta este un simbol al intoarcerii dinspre o lume, lumea civilizata, contemporana, spre trecut. Este un spatiu al initierii in ritualurile celeilalte lumi, o trecere de “dincolo” catre “dincoace”. Tot din lumea de “dincoace” face parte si printul TalariK, fiul Matcii, indragostit si el de Dacia. Pentru ea, “Sergio juca rol de print, se numea TalariK! Sergio-TalariK-Barba devenisera trei imagini intr-o singura rama decolorata.” Dacia se intoarce mereu in trecutul din care vine, incearca sa recupereze macar momentele semnificative, insa singura certitudine este ca sta “nepasatoare, dezbracata de vointa personala, sta in fata lui Dumnezeului care… era nehotarat intre a-i arata ce e bine sau rau.”

“Drumul… spre Piscuri”

Important este si ritualul la care Dacia este supusa de Matca, mama printului TalariK, decisa sa isi desparta fiul de aceasta “vrajitoare” aparuta de niciunde, pe care vrea “s-o jertfeasca cu mana sa”. Cele doua urca spre Piscuri. “Drumul acela, spre Piscuri, Matca nu-l mai facuse niciodata nici cu gandul, nici cu pasul, doar auzise, de la ciobanii din vale, despre locul unde urcau si se rugau, locuitori vechii dave, cei care aveau curaj si putere sa ajunga pe culme si sa depuna jertfa in vin si in grane Zeului lor, un zeu ca toti oamenii, adica din carne si sange.” Dacia se loveste de rezistenta Matcii si de duritatea conceptiilor ei conservatoare, specifice lumii careia ii apartine. Si totusi, Dacia invinge. Religia noua invinge vechiul, paganismul, profanul. “Chiar sub ochii ei, Dacia sta in vesminte ca din aur, nu pe stalp si nu legata cu franghii de maini si picioare. Era rastignita direct pe o cruce de aer.” Din acest moment, Matca ii ofera respectul si atentia cuvenite celei pe care o iubeste printul TaraliK.

„Armasarul din vis”

Un moment de referinta in carte, marcand finalul istoriei Daciei, este nasterea inorogului – “calul din vis”, Vifor. Dacia si TaraliK, femeia si barbatul, cuplul, asista la venirea pe lume a acestuia. “Nu se insela, era un inorog de-adevaratelea! Manzul din poveste o asteptase pe ea, acolo in pustietate, sa o convinga ca tot o Lume era cat incapea si cat nu incapea in basme… Era un inorog adevarat, poate ultimul de pe Pamant.” Inorogul, numit si licorna sau unicorn, este un animal mitologic, reprezentat ca un cal alb avand un corn in mijlocul fruntii. Legendele descriu acest corn ca detinand puteri miraculoase: vindeca bolile, curata raul, da viata. Inorogul este si simbolul omului superior, neinteles de cei din jurul sau.

Cu simbolul inorogului de altfel, se si incheie „Femeie in fata lui Dumnezeu”. Dacia Diugan, dansatoarea fugita de acasa si salvata de pe un varf de munte, dintr-un sloi de gheata, ajunge in urma unei operatii fatale, intr-un scaun cu rotile. Tot ce s-a intamplat in carte a fost visul acesteia, in timp ce zacea, zbatandu-se intre viata si moarte, pe stanca Muntelui. Aici, planul fantastic pare sa se incheie, lasand loc celui real. Dacia scapa cu viata, insa ramane paralizata, intr-un scaun cu rotile. Picioarele ei asigurate nu ii mai sunt de niciun folos. Intr-o seara, Dacia se afla alaturi de Sergio, la un spectacol de circ. In program urmeaza o dresura de cai. „Brusc, Dacia se ridica din caruciorul supersofisticat… De la locul ei, din sala, vazuse armasarul din vis,- un cal cu coama spulberata ca o zapada… Era el, manzul inorog! Retraia cu intensitate colosala clipa, limita dintre real si poveste. Printre oamenii cu grija facturilor care le umpleau zilnic cutiile postale, trecea Inorogul!”

„Pana cand coama sa alba acoperi palmele ei”

Fiinta aceasta din alta lume, o recunoaste. Stie cine e Dacia, nu a uitat ca ea l-a ajutat sa vina pe lume. „Inorogul nu mai stia, uitase ce-i teama stapan, de povara, ce-i cravasa sau galeata cu apa statuta, din regie. Era iar un simbol fara dimensiune precisa. Se cambra falnic, isi apleca doar grumazul pana cand coama sa alba acoperi palmele ei.”

Tragismul este ilustrat indirect in carte, prin descrierea starilor Daciei, care oscileaza permanent intre speranta si deznadejde. Semnificatia paradisiaca a visului Daciei, in care este descris un univers nevazut, naste o intrebare – ceea ce am citit pana acum a fost o simpla calatorie prin intuneric sau o incursiune intr-un fragment exceptional redat, din viata si religia strabunilor nostri, dacii? Cu certitudine, cititorul va intelege ca a avut ocazia, prin talentul de prozatoare al Melaniei Cuc, sa asiste „pe viu” la o autentica pagina de istorie antica. De altfel, evadarea Daciei in acest necunoscut este pentru autoare un simplu pretext. Intentia sa a fost si ramane aceea de a ne provoca la descifrarea unor semnificatii tainice si adanci, cum este de exemplu, cea a Muntelui. In final, intre cele doua divinitati, Dumnezeu adevarat si un zeu „din carne si sange”, ramane Dacia, o femeie in fata lui Dumnezeu. Iar ea stie ce are de facut. „Trebuie doar sa astept trenul meu, poate drezina care sa ma scoata in lumea adevarata. Voi dormi in halta, pe banca scrijelita-n briceag, voi reciti revistele mototolite… cu date de aparitie care nici nu exista!”

PERIPETII DE ANUL NOU

On By nelursIn History, literature, RomaniaLeave a comment

by Elena Buica

Canada
Cu câteva saptamâni în urma, am cunoscut o familie de români care locuiesc în Pickering, ca noi. S-a legat usor firul prieteniei si repede am trecut la subiectele de conversatie specifica celor aflati pe tarâmul înstrainarii. Am început apoi sa ne tragem cu vorba de pe unde am venit. “Din Deva” ne-au spus ei. ?i deodata, am auzit pe creier un “clic!” si s-a aprins un beculet care a facut sa sara broasca de la închizatoarea cutiei cu amintiri, ca atinsa de iarba fiarelor. “A…, de la Deva am o amintire extraordinara! Cum de nu i-am mai dat eu târcoale cutiutei unde se ascunsese mai bine de 40 de ani?”, ma miram si eu cu gura mare de o asa nedreapta scufundare în uitare.
În calea vremilor de-atunci, pe când locuiam în Cluj, era si o draga prietena, doamna Irina Moldovan, caci doamna era dupa cum îi întocmise Bunul Dumnezeu inima ei generoasa, o doamna despre care am mai scris, pentru ca a intervenit crucial în drumul meu de viata.
Domna Irina iesise la pensie, era singura si cineva i-a recomandat un tovaras de viata cu care sa îsi împartaseasca zilele ce i le mai harazise Domnul si astfel, a ajuns în Deva. M-a invitat în noua ei familie si i-am promis ca în vacanta de iarna voi merge la ei sa petrecem împreuna Anul Nou si ziua mea de nastere, împreuna cu Paul, sotul meu. Eu m-am dus cu doua zile înainte si în seara revelionului a venit si Paul, încarcat cu bunatati si bauturi scumpe, raritati pe vremea aceea, ambalate special. Dar surpriza: doamna Irina, cu fata congestionata si cu ochii siroind de lacrimi, a iesit din dormitorul lor, spunându-ne ca sotul ei a facut o criza nervoasa, ca nu accepta sa ramânem acolo si deci, trebuie sa plecam. Am plecat, linistind-o pe doamna Irina, spunându-i ca ne vom duce la un restaurant. Era noapte si noi nu cunosteam Deva – cunosteam doar drumul spre gara – si pe acela am plecat. În gara, am stat câteva ore în sala de asteptare, am mâncat si ne-am veselit ca de ceva inedit – petreceam revelionul ca nimeni dintre cunoscutii nostri. Paul era un neîntrecut umorist, abia puteai sa-ti tragi aerul în piept între glumele lui, care curgeau spontan în cascade. Ne-am urcat apoi în trenul care se forma din gara. La clasa I-a compartimentul era încalzit, luminat, cu un plus rosu, ca de sarbatoare. Ne-am instalat comod, am desfacut pachetele cu mâncaruri si bauturi si ne-am continuat potopul de glume. Nici nu am bagat de seama când a plecat trenul. A venit conductorul sa ne controleze biletele, dar s-a lasat pagubas în fata bunatatilor. Trebuia sa schimbam trenul la Teius, cu cel care venea de la Bucuresti spre Cluj. Controlorul ne-a spus ca avem legatura tot cu un personal la care se va atasa si acest vagon, dupa o pauza de 2-3 ore. Cu atâta timp la dispozitie, ne-am permis sa tragem si un pui de somn. Am extins canapelele, ne-am învelit cu paltoanele, am stins lumina si pâna sa adormim, am privit pe geam splendoarea unei ninsori abundente.
Cât om fi dormit, nu ne-am dat seama, dar ne-am sculat îngrijorati ca poate am trecut de Cluj. Era ziua, dar multe nu puteam vedea, din cauza ninsorii, iar în tren nu mai era nimeni care sa ne dea vreo informatie. Când ajungeam în statii, nu puteam citi numele garilor, din cauza ninsorii si a distantei, vagonul nostru se afla cam în coada trenului. Am bagat de seama ca se însereaza si noi ar fi trebuit sa fim demult în Cluj. Când am deslusit numele unei gari, am tresarit. Era un nume cunoscut, fiindca nu cu mult înainte, aici fusese un accident feroviar de rasunet si ne-am dat seama ca eram aproape de Brasov, adica, mergeam în sens invers. Am coborât imediat. Era pe înserate. Am intrat în gara, frig, întuneric si pustiu. Paul îsi continua glumele, în noi nu se terminase buna dispozitie, râdeam ca de ceva nastrusnic. A intrat omul de serviciu, s-a minunat de întâmplarea noastra si ne-a spus ca urmatorul tren este spre ziua, ca pe el îl chema Vasalie si la el acasa este mare petrecere de Sf. Vasile cel Mare si ca s-ar înteti si mai mult petrecerea, daca ne-am duce si noi sa petrecem cu ei. Cum noi eram plini de veselie si veselia la veselie trage, ne-am dus la Vasalie acasa. Acolo, lume în petrecere, bunatati, bautura, caldurica îmbietoare. Totul ca pentru o petrecere de pomina. Le-am pus si noi bunatatile noastre pe masa. N-au avut trecere. “Nu dam noi palinca noastra, nici vinul nost’ cel bun pe bautura americanilor. Sa si-o beie ei, daca n-au ca noi ceva ase de bun.” Am petrecut toata noaptea, pâna ne-a toropit somnul si acolo ne-am culcat, asa îmbracati cum ne aflam. Dupa-amiaza, n-am apucat bine sa deschidem ochii si sa ne amintim pe unde ne aflam, ca s-a deschis usa larg si a aparut celalalt Vasile, vecinul cu care petrecusem în ajun cu o zi înainte. Cu caciula pusa pe-o ureche, c-o mâna tinând nevasta dupa umeri si cu alta tinuta în sus, trosnind din degete, topaind si cântând, au venit sa ne duca la ei la petrecere, sa nu le facem rusinea sa-i refuzam, ca vor râde oamenii din sat de ei. ?i, cum era sa-i suparam noi pe niste oameni care ne-au oferit atâtea momente de deosebita ospetie?!
Ca sa încheie frumoasa lor ospitalitate, a doua zi ne-au dus la gara cu sania cu clopotei, ca pe niste oaspeti importanti. Cei care n-au mai încaput în sanie, au mers pe jos la gara, caci sania mai avea de facut o plimbare cu noi, ca sa le vedem localitatea. Când am sosit în gara, peronul era plin cu cei care venisera sa-si ia ramas bun de la noi. În mijlocul lor era seful statiei de gara, bucuros ca în comuna lui s-a petrecut ceva deosebit. Ne-au mai înmânat câteva sticle de bautura si mâncare pentru drum. “Cum sa plecati de la oameni de seama, ca de la nimeni pe lume!”
De multe ori, când ma gândesc la felul cum petrecem aici sau cum am petrecut în mai multe locuri de pe “multul rotund”, îmi amintesc ca ardelenii – si Paul era ardelean, get-beget – au un anume mod de a petrece, au un farmec cuceritor, un iz special si îti ramân în urechi cuvintele din graiul lor atât de îmbietor. Pe drept cuvânt, a mai petrecut cineva zilele de Anul Nou ca noi, în acel an?
Îmi este nespus de dor de ardelenii mei dragi, în mijlocul carora am petrecut cei mai frumosi ani ai tineretii mele – 22 de ani – nu-s putini la numar. Asa ca, întâlnind familia din Deva, pe care am alaturat-o altor ardeleni dragi, mi-am refacut si aici microclimatul din tinerete, în care îmi regasesc câte ceva din veselia si farmecul de atunci.

„PERENNA” DEVINE CELEBRA ÎN LUME

On By nelursIn Life and Health, Romania2 Comments

PerenaAPA MINERALA „PERENNA” PUNE ÎN PERICOL SUPREMATIA CELEBREI „EVIAN”

Apa minerala „Perenna”, care izvoreste dintr-un satuc uitat de vreme din Banat, este singura din lume care pune în pericol suprematia celebrei „Evian” din Franta, cea mai pura apa din lume.

Organizatia Mondiala a Apelor Minerale a comparat diferentele dintre etalonul mondial al puritatii apei, „Evian”, si sute de alte probe trimise de producatori de pe toate continentele. Testele au aratat ca „Perenna” din România si „Evian” din Franta sunt identice în proportie de 96,1%. Rezultatele analizelor arata ca atât gustul, cat si calitatile apei „Perenna” sunt aproape identice cu ale celebrei ape minerale din Alpi.

Izvorul apei românesti cu aceste calitati deosebite este în satul Calina, Caras-Severin, unde nu mai locuiesc decat 40 de oameni, dintre care jumatate lucreaza pentru scoaterea la suprafata, prelucrarea si îmbutelierea apei Perenna. Apa izvoraste din stânca de calcar, se filtreaza prin sisturi cristaline de 200-300 de metri, are o durata de valabilitate foarte mare, de pâna la 7 ani, si o puritate microbiologica extraordinara.

Capacitatea sursei este una dintre cele mai mici din tara, iar fabrica n-are mai mult de 400 mp. În sat sunt peste o suta de case parasite, deoarece, din cauza solului stâncos nu se poate face nici macar agricultura. Ceea ce s-a dovedit un mare avantaj pentru puritatea apei minerale din zona este lipsa oricarei activitati industriale sau agricole fapt care contribuie la calitatea sursei de apa.

Apa „Perenna” este exploatata de Teodor Craciun Tuducan, un om de afaceri din Timisoara, care din 2004, apare în mod constant în Top 300 Capital, al celor mai bogati români. Tuducan, care este de profesie avocat, a intrat în afaceri din 1992 si a facut avere din imobiliare si constructii. Ideea de a cumpara dealul Moghila i-a venit în 2006, iar pontul i l-a dat profesorul geolog Costel Gruiescu, pe care l-a întâlnit în timpul unei vizite la muzeul din Ocna de Fier. A investit 4 milioane de euro în linia tehnologica, fabrica reusind sa exploateze în acest moment 10 milioane de litri, dintr-un debit total de 72 milioane litri anual.

„Perenna” detine în acest moment o cota de doar 3,9% din piata româneasca, evaluata la 1,2 miliarde de litri. Desi nu numara mai mult de doi ani de viata, într-un singur an, vânzarile s-au triplat. 70% din productie este distribuita în retelele HoReCa, existând momentan contracte de distributie cu un singur lant de hipermarketuri (Real), precum si cu benzinariile OMVPetrom V. „Perenna” iese si la export, în Germania, Statele Unite si Israel.

În ciuda calitatii sale certificate, apa Perenna costa de patru ori mai putin decât Evian, iar producatorul promite ca nu o va scumpi: sticla de doi litri va costa în continuare 1,69 lei plus TVA.

SURSA: http://aplr-doctorat.blogspot.com/2009/11/apa-minerala.html

***

DATE OFICIALE DESPRE APA MINERALA NATURALA „PERENNA”

CONTACT:

S.C. APOLLINI COMPANY S.R.L.
300588 Timisoara, Str. Linistei, Nr. 7;
tel: 40 256 215 500; fax: 40 256 214 086
mobil: 0741 122 844; 0788 938 624

COMPONENTE:

Componentele caracteristice ale apei minerale sunt, prin definitie, cationii si anionii care au un minim de concentratie de 20 meq Principalele componente ale apei de la Calina sunt calciu si hidrogen carbonat.

Compozitia apei minerale naturale PERENNA-PREMIER este :

CATIONI

SODIU (Na) – 1.7 mg/l
POTASIU (K) – 0.6 mg/l
MAGNEZIU (Mg) – 7.8 mg/l
CALCIU (Ca) – 94.5 mg/l

ANIONI

FLUORURI (F) – 0.07 mg/l
CLORURI (Cl) – > 1.0 mg/L
NITRITI (Na) – 0.005 mg/L
SULFURI (SO4) – 15 mg/l
REZIDUU SEC
LA 180ºC – 329
PH-20ºC – 7.20
Hidrogen Carbonat (HCO3) – 312
Total minerale= 329 mg/l

Extras din analizele:

Conform Certificat 425727 din data 06.02.2008
Controlat la intervale reeeegulate de catre SGS Institut Fresenius.

Puritatea apei face ca azotul sa fie de 0,03 mg/l, azotitii 0,005 mg/l si azotatii 1,22 mg/l. Echilibrul perfect intre Natriu si Potasiu al apei PERENNA-PREMIER insumeaza 3 mg/l, acesta fiind ceea ce denumim noi in termeni populari sarea si piperul unei ape, sau o apa moale.

Alaturi de celelalte minerale rezulta o duritate a apei de 15° GE, incadrand-o in randul apelor minerale naturale rare din lume. Avand aceste proprietati si cu un reziduu sec de 329 mg/l masurat la 180°C, apa minerala naturala, denumita comercial PERENNA-PREMIER, se situeaza intre primele 10 cele mai bune ape minerale naturale necarbogazoase din lume.

Apa PERENNA-PREMIER din izvorul de la Calina contine 329 mg de substante minerale la 1 litru de apa.

In Romania, conform datelor statistice oferite de ANMR si SNAM, in apele care se incadreaza in mineralizatia de 250-400 mg/l reziduu sec la 180°C se mai afla doar o singura apa.

Analizele au fost efectuate de catre renumitul Institut Fresenius SGS din Germania, institut care controleaza regulat izvorul – sursa PERENNA-PREMIER. SGS Fresenius a catalogat apa Perenna-Premier ca fiind o apa cu origine pura.

Calitatea microbiologica este, fara discutie, in conformitate cu directiva UE. Colonia, socotita la o temperatura inalta de incubare de 20°C este probabil potrivita pentru conditiile de analiza si transport.

Ca urmare a rezultatelor obtinute prin inspectia locala, analizele locale, analizele fizice, fizico-chimice, chimice si microbiologice, efectuate de Institutul Fresenius, si dupa evaluarea acestor rezultate, apa Perenna-Premier din izvorul de la Calina, langa Resita, este considerata:

in stare naturala – de origine pura

Echilibrul ideal al mineralizatiei face ca apa PERENNA-PREMIER sa fie una dintre cele mai bune ape minerale naturale imbuteliate in Romania si nu numai.

GAMA DE PRODUSE:

APA MINERALA NATURALA PLATA
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,25l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,33l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,7l
TIP DE AMBALAJ PET 0,5l
Cutie carton 16 sticle/cutie
Paletizare 60 cutii/960 sticle/palet
Bax folie 12 sticle/bax
Paletizare 96 bax/1152 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 1,1l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 95 bax/570 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 2l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 64 bax/384 sticle/palet

APA MINERALA NATURALA CARBOGAZIFICATA
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,25l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,33l
TIP DE AMBALAJ STICLA 0,7l
TIP DE AMBALAJ PET 0,5l
Cutie carton 16 sticle/cutie
Paletizare 60 cutii/960 sticle/palet
Bax folie 12 sticle/bax
Paletizare 96 bax/1152 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 1,1l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 95 bax/570 sticle/palet
TIP DE AMBALAJ PET 2l
Bax folie 6 sticle/bax
Paletizare 64 bax/384 sticle/palet

Imbutelierea se face incepand cu anul 2008 si in recipiente de sticla, de unica folosinta, la urmatoarele gramaje”

0.25 ml/0.33ml. 0.7ml

Societatea comerciala APOLLINI COMPANY din Timisoara a investit in fabrica de imbuteliere si captare de la Calina 4.000.000 Euro. Hala tehnologica a fost construita in anul 2006 dupa normele igienico-sanitare ale Comunitatii Europene.

Linia de imbuteliere are o capacitate de 6.000 butelii/ora.

Imbutelierea se face in PET-uri de 0,5l, 1,1l si 2l pentru apa minerala naturala plata si in PET-uri de 0,5l si 1,1l pentru apa minerala naturala carbogazificata.

Din anul 2009 capacitatea a fost dublata prin achizitia unei noi linii pentru ambalaje de sticla.

Capacitatea totala fiind de 56 de milioane de unitati anual.

DISTRIBUTIE:

distribuitori de referinta:
InterTrade-DeSilva Bucuresti
Lorena – Bucuresti
Apollini Company Timisoara
Power Team – Sibiu
Seaview – Constanta

ISTORIC:

Satul Calina, comuna Dognecea, judetul Caras-Severin se afla situat in extremitatea sud vestica a muntilor Dognecei, la baza varfului Moghila (496m altitudine), la 12 km de soseaua Resita-Oravita.

Satul este atestat inainte de anul 1736, anul in care este ridicata prima biserica de lemn, care exista si azi. Calina, desi numara doar 50 de familii (110 locuitori), pastreaza cele mai vechi traditii din Banat. Numele locuitorilor satului, precum : Boru, Vic, Dia, Ghila, Hersia denota vechimea si perenitatea locuitorilor acestei asezari, precum si originile mult mai timpurii ale satului.

Monografia satului, documentele existente in biserica ortodoxa din sat, cartile si cercetarile renumitului profesor geolog Costica Gruescu, dar si declaratiile autentificate ale locuitorilor din Calina, dovedesc faptul ca inca din anii 1700 principala sursa de apa potabila a zonei este izvorul de la poalele Moghilei, situat la altitudinea de 235m.

DESPRE IZVOR:

Profesorul geolog Costica Gruescu aminteste ca exista relatari in folclorul local care spun ca in preajma anilor 1860 apa izvorului de la Calina era apreciata de curtea imperiala de la Viena, drept pentru care erau organizate transporturi regulate de apa cu carele trase de boi. Acest fapt denota calitatile extraordinare ale apei din izvorul de la Calina, sursa de imbuteliere pentru apa minerala naturala PERENNA-PREMIER, inca din acele timpuri cand nu exista posibilitatea sudierii mineralizatiei si a caracteristicilor fizico-chimice.

Izvorul de la Calina debuseaza din stanca calcaroasa si dolomitica cu probabilitatea de filtrare prin straturi de sisturi cristaline de 200-300 de metri, ceea ce conduce la o puritate microbiologica extraordinara si un bun echilibru al mineralelor existente in apa. Debitul izvorului, sursa de imbuteliere a apei PERENNA-PREMIER, este de 2,1l/sec, ceea ce in decursul unui an inseamna o cantitate de 67 de milioane de litri… din pacate tot ce este bun este putin.

ZONA DE PRODUCTIE:

Zona de protectie se intinde pe o suprafata de cca. 100 kmp, in toata aceasta suprafata aflandu-se doar cele 50 de familii din satul Calina. Este o zona cu pondere de impadurire de 60 continand 40 formatiuni calcaroase si dolomitice.

Nu au existat in perimetrul respectiv erbicidari, unitati agricole sau industrie, ceea ce denota nealterarea din punct de vedere biologic sau fizico-chimic a apei din izvorul captat pentru PERENN-PREMIER.

Terenul accidentat, cu pereti abrubti si paduri de foioase, va mentine multa vreme de acum inainte agricultura si industria departe de aceasta zona, acestea din urma fiind factori de poluare.

Zona imprejmuita, ca limita de protectie sanitara in norme, este de 50×20 m insa, in cazul nostru, izvorul este protejat cu gard pe o distanta de 1000×1000 (100 ha), toate acestea fiind posibile datorita acordului Consiliului Judetean Caras-Severin si a Primariei comunei Dognecea.

ULTIMELE NOUTATI:

Conform datelor oficiale date de catre Organizatia Mondiala a Apelor, apa perenna premier, se afla pe locul 2 in topul celor 20 de ape comparative cu evian. (www.mineralwaters.org)

– La Berkley Springs USA in 2008 Perenna Premier intra in top 10 mondial, din 250 de participanti la prima testare a apei.

Perenna Premier… un gust inegalabil!

Bruxelles 2009 – ITQI Institutul International al testului si gustului decerneaza apei Perenna Premier doua stele recunoscute de renumitul ghid Michelin si Gault Milau din juriu facand parte cele mai celebre case culinare din intreaga lume.

Academia culinara franceza, Federazione Cuochi Italiana, Asociatione dela Sommelliere Internationale (ASI) precum si alte noua Institutii printre cele mai celebre din Europa.

De Ziua Mondiala a Apei la un concurs national cu juriu international, Perenna Premier s-a clasat pe locul 1 la sectiunea Apa Minerala Naturala Plata si pe locul al 2-lea la sectiunea Apa Minerala Naturala Carbogazificata. La acest concurs participand 10 producatori de apa minerala din Romania.

Este singura apa din Romania care a intrat vreodata in cel mai celebru ghid alimentar ce catalogheaza cele mai renumite locatii si produse culinare din intreaga lume.

SURSA: http://www.perennapremier.ro/

———————————–
A consemnat,
4 ROM VIP
George ROCA
roca@rexlibris.net
29IAN10

NICOLAE MANOLESCU A PUS „ROMÂNIA LITERARA” ÎN SLUJBA GOLD CORPORATION

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Intelectualii GOLD

„Distrugerea comunitatii Rosia Montana, veche de peste 2000 ani, prin stramutarea unei parti a populatiei, demolarea de cladiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire si alte actiuni similare este inacceptabila pentru o societate civilizata”. Citatul face parte din Declaratia solemna privind proiectul Rosia Montana, adoptata de Adunarea Generala a Academiei Române, for suprem al intelectualitatii române din care Nicolae Manolescu face parte ca membru corespondent, din 1997. Cu toate acestea, Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, presedinte al Uniunii Scriitorilor din România, presedinte al Consiliului National de Acreditare Titluri si Diplome Universitare de pe lânga Ministerul Educatiei si Cercetarii, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu, profesor doctor la Universitatea Bucuresti, director al revistei „România literara“, comentator sportiv la „Evenimentul Zilei“ si editorialist la „Adevarul“ lui Patriciu si, în acelasi timp, simultan si concomitent, ambasador la Paris al României, la institutia internationala însarcinata cu protejarea patrimoniului cultural si natural mondial, UNESCO, s-a gândit ca, în folosul banilor, poate nesocoti decizia Academiei Române. Drept urmare, si-a pus revista pe care o patroneaza, „România literara“, cu tot cu angajatii ei, intelectuali de la sate si orase, în slujba „Gold Corporation – Rosia Montana“, care o sponsorizeaza oficial, ca pe o echipa de fotbal oarecare, împreuna cu Fundatia Anonimul, dar nu venetian, ci moscovit, tinând cont ca e vorba de însusi vânzatorul Rompetrol, Dinu Patriciu.

„Academia Româna este dispusa sa participe, prin specialistii ei, la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru români si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de «tara» lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a românilor din Transilvania“, se afirma în Declaratia Academiei. E drept, s-ar putea sa fie vorba si de niscai resentimente, tinând cont ca distinsul intelectual a fost rejectat chiar de doua ori de catre forul academic, ultima oara anul trecut. „Respingerea titularizarii (pentru a doua oara!) a lui Nicolae Manolescu e cel mai limpede indicator al dezastrului moral în care Academia se balaceste de ani si ani de zile“, avea sa afirme la vremea respectiva angajatul sau Mircea Mihaiesi, evident, chiar în „România literara“. Cu toate acestea, punerea intelectualilor pe care se presupune ca îi reprezinta cunoscutul director al revistei, presedinte al USR si al atâtor alte comitii si comitete, sub steagul unei companii atât de controversate nu poate decât sa dovedeasca din nou înaltul nivel moral în care se scalda erijatul „for moral“ al României, cu Cartarescu, pupilul lui Manolescu, plasat în fruntea brigazilor „Gold“.

Nicolae Manolescu, devenit milardar în 2005, gratie unui premiu oferit de aceeasi marinimoasa Fundatie Anonimul Patriciu, a mimat dizidenta înainte de 1989 pentru a se urca, în 1990, pe cadavrele Pietei Universitatii, la conducerea Aliantei Civice care, la fel ca si Frontul Salvarii Nationale, avea sa se transforme rapid în partid, tradând propriile declaratii de la întemeiere. În memoria celor care le pasa de România, Manolescu a ramas bine întiparit, dupa ce, imediat dupa sângeroasa mineriada din iunie 1990, când înca se aflau închisi studenti arestati ilegal de regimul FSN, distinsul intelectual s-a înfatisat cu Zigu Ornea la poarta lui Ion Iliescu pentru a-i lua un „interviu cretin“, dupa cum l-a caracterizat Paul Goma, de spalare a noului „conducator iubit“. Este de amintit doar întrebarea principala: „Nicolae Manolescu: Domnule Presedinte, dati-mi voie sa încep cu o întâmplare. Ea este semnificativa în privinta sperantelor pe care multi intelectuali le-au nutrit, înca din epoca Ceausescu, în legatura cu eventuala dumneavoastra cariera politica. Un prieten scriitor, care nu va cunostea personal, s-a prezentat, când v-a vazut acum un an si ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strâns mâna (n-ati discutat nimic) si apoi mi-a spus mie, dupa o zi sau doua, când ne-am întâlnit întâmplator: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeti – si va rog sa ma iertati ca va pun atât de direct întrebarea, dar eu reprezint aici o revista literara, principala revista literara din tara si sunt obligat sa o fac – credeti ca ati pastrat simpatia scriitorilor si a intelectualilor, care a fost într-un fel cel dintâi si (îndraznesc sa spun) poate cel mai pretios capital politic al dumneavoastra?“.

Patrimoniul UNESCO sau aurul de la Gold?

Iata cum, dupa 20 de ani, aceeasi „principala revista literara din tara“ socoteste firesc sa puna „simpatia scriitorilor si intelctualilor“ între faldurile trenei celor care platesc mai bine, indiferent ca reprezinta un proiect distrugator al valorilor României, cele pe care trebuie sa le apere, nu-i asa, un ambasador la UNESCO. Ce sperante pot avea toti realii intelectuali români care se lupta sa prezerve siturile arheologice milenare, pentru înscrierea localitatii Rosia Montana în patrimoniul UNESCO, atunci când însusi reprezentantul României la forul mondial este platit de firma care si-a propus distrugerea acestuia?

Duplicitatea si decaderea morala a lui Nicolae Manolescu, consacrat drept demolator al lui Eminescu, cu scopul de a-l instala pe soclul românului absolut pe fiul sau literar nelegitim, Cartarescu – nu dureaza de azi-ieri. Într-un interviu publicat anul trecut în (acelasi) „Adevarul“, Manolescu afirma fara jena: „Înainte de 1989 n-am scris niciodata despre 23 August, sarbatoarea nationala a Republicii Socialiste România. Desi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reusit sa evit orice comentariu. Compromitator, indiferent ce ar fi continut.“

Manolescu se pare ca uitase o parte importanta din biografia sa. Astfel, în „Contemporanul“, nr. 34 din 21 august 1964, în cinstea „marii sarbatori“, distinsul „anti-comunist“ scria: „23 august 1944 a avut urmarile cele mai profunde în literatura pusa în fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotarâtor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înteles ca literaturii noastre îi revine – asa cum spunea tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinta pe tara a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare raspundere de a contribui prin toata forta ei de înrâurire la formarea si dezvoltarea constiintei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…“.

Manolescu: „Constructorul comunismului cultiva lumina“

Scriitorul George Mirea, care-l cunoaste mai bine, din tinerete, îi aduce aminte criticului amneziac ca tocmai la aceste comentarii era folosit de protectorul sau, George Ivascu: „Dupa doua decenii de la prabusirea (în sus!?) a comunismului, înca mai înregistram gesturi incredibile de lasitate, sfidare violenta a memoriei, profit imoral bazat pe maladia devastatoare a subculturii galopante în proportie de masa. Ar fi bine ca acest drept câstigat sa nu ne mai fie, în niciun fel, terfelit în minciuna. Adevarul, oricât de vinovat, de neplacut, de apasator asupra constiintei, trebuie recunoscut si asumat de demnitate. Nu pentru ca un om sau mai multi oameni sa fie judecati, condamnati, ci, mai important, reabilitati; valoarea lor si a ceea ce ne-au oferit/daruit depasind cu mult mai mult momentele unor rataciri în care au crezut ori s-au prefacut ca accepta, aflându-se si ei sub vremuri“.

Începând din anul 1961 (v. „Viata româneasca“, nr. 7) si pâna 1965 (v. „Literatura româna de azi“, încercare de sinteza, în colaborare cu D. Micu), domnul Manolescu a fost un incredibil propagator al ideologiei literare bolsevice… La vârsta de 23 ani, proaspat absolvent si colaborator la revista, de mare prestigiu pe atunci, „Contemporanul“, condusa de comunistul-ilegalist George Ivascu, seful lui Nicolae Manolescu, tânarul critic facea exact contrariul a ce se spune în Postfata de catre Sorin Alexandrescu.

Sa citam de ici-de colo: „Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzând mutatiile profunde, determinate în cunostinta de ideea socialismului, promovând idealuri de viata noi, îndeplinind, adica, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavârsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugravirea acestui erou al revolutiei.“ (Înnoire, în „Contemporanul“, nr. 34, 24 august, 1962).

A se observa ca este vorba de articole aniversare. Ultimul slaveste cele doua decenii de la Eliberare. Un bilant literar al socialismului victorios. Manolescu a semnat saptamânal asemenea cronici în «Contemporanul» si, normal, era bine stipendiat.

În anul 1965, împreuna cu D. Micu (binescolit la «Scânteia» ani de zile!), editeaza volumul «Literatura româna de azi» (se reia titlul aniversar de mai înainte!), într-un tiraj de 12.120 de exemplare. Un diluviu de laude Partidului, lui Marx, Lenin, Gh. Gheorghiu-Dej si lui Nicolae Ceausescu si literaturii socialiste/comuniste“.

Asadar, echipa de intelectuali profitori, de la Ceausescu la Iliescu, la Constantinescu si, apoi, iar la Iliescu, pâna la Basescu, se pare ca stie sa profite cu brio de toate oportunitatile „Gold“.

Victor RONCEA
SURSA: CURENTUL INTERNA?IONAL
http://www.curentul.ro/
Vineri, 29 ianuarie 2010

MARI EMOTII

On By nelursIn History, Inspirational, literature, RomaniaLeave a comment

by Elena Buica Canada Cu câteva zile în urma, am sarbatorit ziua Unirii si mi-am amintit de cea mai emotionanta sarbatorire a acestei zile. La 24 Ianuarie 1959 era centenarul Unirii. Atunci, tara noastra era dominata de marea “prietena”, URSS. Dupa 23 august 1944, treptat, ni s-au interzis manifestarile patriotice. Dragostea pentru tara noastra era considerata nationalism sovin. Erau cu desavârsire interzise cântecele patriotice: ”Tricolorul”, “Pe-al nostru steag”, “Desteapta-te române”, “Hora Unirii”, “Imnul Eroilor”, “Ardealul” si multe altele, sa nu mai zicem de acele cântece despre rege sau cele ale legionarilor, caci acestea însemnau închisoarea pe viata sau chiar moartea. Era vremea când URSS era “mai presus” în toate. Mi-amintesc ca se ajungea de multe ori, la aberatii. Cadrele didactice trebuia sa faca “actualizarea” la lectii cu orice prilej, chiar fortând nota. Daca, spre exemplu, se vorbea despre morcov si le aratai elevilor un desen, trebuia neaparat sa adaugi: ”Sa stiti, copii, ca în URSS morcovii sunt cei mai mari din lume.” Circula o gluma din gura în gura :“În URSS, totul este mai mare si piticii sunt cei mai mari din lume”. “Tatuca” Stalin pusese mare stapânire pe tara noastra. O dorea integrata tarii lui, cam asa cum s-au petrecut evenimentele cu Basarabia si nordul Bucovinei. Stalin murise de cativa ani, dar strânsoarea comunismului înca o simteam la fel de dureros. În aceasta zi de 24 Ianuarie a anului 1959 eram la Cluj si stateam în casa cu copilul meu, nou-nascut. Locuiam lânga aeroportul Someseni, sotul fiind pilot. Am simtit ca pe afara este un fel de forfota si dupa fetele si gesticulatiile oamenilor simteam ca se petrece ceva neobisnuit, dar nu am putut sa deslusesc ce-i. Traiam un sentiment straniu, ca atunci când simti ca umbla cineva strain prin casa si nu-l poti vedea prin întunericul noptii. Aveam prea putini vecini, iar sotul era plecat la parintii lui în Oradea, asa ca nu aveam pe cine sa întreb despre ce se întâmpla. Pe la amiaza, a venit o vecina. “ ?titi ce se întâmpla în centrul Clujului? Minune mare!” “Ce-i?”, am întrebat-o eu cu inima cât un purice, dar si cu gândul la acel mult asteptat “vin americanii”. ”Minune mare! minune mare! S-au adunat mii de oameni în centrul Clujului si de dimineata cânta si joaca Hora Unirii!” Nu ma puteam dezmetici. Simteam ca ma sugruma emotia. Cum adica, vine asta? Nu cu mult înainte, un bun prieten, îmi povestise în mare taina, patimirile lui prin beciurile securitatii, pentru ca a cântat cu prietenii la un pahar de vin, “Tricolorul” si “Hora Unirii”. Eram înca zguduita de relatarile lui si acum sa aud ca oamenii cânta si joaca Hora Unirii!? Era un amestec nedeslusit de puternice emotii. Era o explozie de bucurie si speranta, dar era si mare îngrijorarea pentru posibile represiuni. Nu am putut sa merg sa vad si sa traiesc la fata locului, aceasta zi de neuitat. Nu aveam cu cine lasa copilul. M-am framântat toata ziua, ca leul în cusca. La radio nu se transmitea nimic despre aceasta sarbatoare. Probabil ca autoritatile nu voiau sa îi irite pe rusi si faceau neobservata aceasta explozie de sentiment patriotic, izbucnit din piepturile miilor de români. Apoi, tot mai des ajungeau la mine vesti din centrul orasului. Vecinii si prietenii veneau la mine ca sa îmi împartaseasca marea bucurie. Ei îmi povesteau despre marea masa de oameni, despre veselia cu care cântau si jucau. Oamenii se mai duceau pe rând pe acasa, mâncau, se mai încalzeau, de bucurie mai luau câte o palincuta si, ca trasi de ata, se întorceau la hora cea mare din centru sau la altele mai mici, de pe margine. Au cântat si au jucat neîntrerupt toata ziua, pâna seara târziu. Nu era doar ziua Unirii ce sarbatoreau oamenii acolo, în piata, ci eliberarea de o za din lantul ce ne sugruma. Nu voiau sa plece acasa, voiau sa se convinga de aceasta realitate si sa se bucure, sperând si la altele. Se întrezarea acel drept legitim de a fi noi însine, de a fi români si de a avea istoria noastra. Era un crâmpei de libertate asemenea unei ferestre prin care sa mai patrunda putin aer, pentru a supravietui. Asa cum descriau cei care au fost la fata locului, entuziasmul era ca o explozie revarsata pâna în departari. Cum intrau în casa, cântau “Hora unirii”, ma luau de mâna si ma învârteau si pe mine în hora, bateau din palme sau le frecau, ca dupa un lucru bine facut, azvârleau cu caciula în tavan, chiuiau, râdeau în hohote si scoteau fel de fel de exclamatii si chiuituri, asa cum stiu sa o faca ardelenii, din tot sufletul. Acum, privind prin sita vremii, mi se pare ca entuziasmul de atunci, parca a fost o prefigurare a zilelor din decembrie 1989. Pastrând proportiile, pot spune ca era aceeasi suflare în noi, aceeasi teama de ce s-ar putea întâmpla si aceeasi nadejde care sta ca un puternic stâlp sa nu se darâme fiinta umana. De atunci, au trecut mai bine de 50 de ani si vremurile acelea întunecate si prapastioase poate ca ar trebui lasate sa stea în întunericul care le-a zamislit. Ma gândesc totusi, ca relatarea lor ar putea sa prinda bine celor care nu le-au trait si sa reflecteze asupra posibilelor orori, prin înscaunarea altor valuri de teroare în lume.

A ridica pe cel cazut…

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, poetryLeave a comment

Atunci Te-ai pravalit sub bici,

Sfârsit, cu crucea Ta, cu tot,

Si n-ai putut sa Te ridici,

Ca de pe cruce sa spui: “Pot!”

Cadeau sudalmele suvoi,

Si bicele pe carnuri goale,

Dar Dumnezeul de Apoi,

N-avea putere sa se scoale –

Si-ai fi ramas acolo-n drum,

Un Hrist ce nu putea sa urce,

De n-ar fi fost un om de fum,

Sa-Ti duca crucea, catre cruce –

Pesemne-avem un rost mereu –

Noi, oameni, care vesnic cer –

Sa-L ajutam pe Dumnezeu

Sa-si duca crucea pâna-n cer –

27 ianuarie 2010

Jianu Liviu-Florian

DUMNEZEUL MEU

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, Miracles, poetry, Theology3 Comments

by Corina Diamanta Lupu

Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit –
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.

De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.

Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.

Lauda luminii

On By nelursIn Inspirational, literature, poetryLeave a comment

by Elena Armenescu

Veniti sa ne veselim…*Aliluuuiaaa!
In inimi sa ardem ca smirna si tamaia
Mireasma gândului bun va cuprinde
Cerul si Pamantul cât se-ntinde!

Zorii apar furisându-se împatimit
Sarutând pamantul dinspre rasarit
Crestele muntilor înca opresc
Tulburatorul lor alint, dumnezeiesc.

Incins cu lumina, întunericul noptii
Se retrage smerit supunându-se sortii
Se departeaza ascultator, ca un sfetnic
S-adoarma alte vietuitoare, sfielnic.

Astept extaziata si inima-mi tresalta
Când vine unda aceasta luminata
O înghit, e calda atingerea, pura
Te-nfioara dulce, ca o cuminecatura!

De dupa munti si piscuri, abia acum
Se-nalta Soarele pe cunoscutul drum
Croit în Ziua întâia, de propria-i lumina
Despletita-n raze la porunca divina.

Cu slava Sa, în ochi adânc patrunde
Rostogolind mereu corpusuli-unde
Ne cheama-n fapte si spre noi zidiri
Cum îmbie clopotul spre mânastiri.

Lumina blânda matasos ma înfasoara
Sadeste-n mine magic, o vioara
Vibrez sub maretia ei, sinele meu
Îl premareste-n duh pe Dumnezeu!

Mi- arata-n semn si soapta noile carari
Pios desprinse drepte, dinspre zari
Cu duioasa-ngaduinta apoi ma duce
Cu sufletul spre Înaltata Cruce.

E dezmierd, tumult si încântare
Când razele se înmultesc, altare
De slava devin pomii din gradini
Când pasarile sunt trezie de lumini.

Desi nu-i cald, încep si ele ciripitul lor
Ca slova voalata, cu acel viers înaltator
Care lui Dumnezeu, simbolic îi da stire
Tradus în limba noastra: Parinte, Preamarire !

Miroase a alb si a vazduh nuntit
In mine Doamne cu lumina ai miruit
Tot freamatul si toata cautarea
Adormite în samânta lor, ca floarea.

Aici vin Îngerii Stelari sa se adape
Din fluviu de lumina, nu din ape
Vor revarsa apoi întremator lumina lor,
Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

Arhangheli veghetori grabit alearga
S- ajute ordinea ce vesnic se reîngheaga
De aceea, cu cap plecat sa te închini
Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

Vin heruvimii sa savârseasa liturghie
Cât Dumnezeu va-ngadui sa fie
Viata, bucurie, sub acest albastru cer
Plin de miracole si miscator mister.

Merg pe urmele lupilor, spre înaltimi
Las în urma-mi dâre de lumini
Sus Îngerii Virtutii ma mângâie cu vânt
Cuvinte-mi pun pe limba, legamînt.

Doar aici în munti, între zapezi
Cu sacra lumina te înmiresmezi
Doar aici te întâlnesti cu îngerii
Atras de lumina, uiti Valea Plângerii!

În vazduh, serafimii danseaza lin
Cu aripile ating eteric padurile de pin
În ritmul Simfoniei Rotirii, astrelor ceresti
Simfonia izbânzii Creatiei dumnezeiesti.

Sonoritati purtand pe aripi: Aliluia!
Se fragmenteaza-n ramurile de tuia.

BATUT LA CAP

On By nelursIn literatureLeave a comment

by DOREL SCHOR

Multi politicieni si bucatari au pintecele mare. Poate nu maninca sanatos…!?
Mi s-a spus ca exista doua categorii de adulti. Cei care cred ca geniul e ereditar si celalti, care nu au copii.
Daca te admiri, nu te vezi (Nae Cernaianu).
Atunci cind spui numai adevarul, pregateste-te sa suferi… (pro-verb).
Intelectual de unica folosinta…
Unii isi pling mortii…Altii isi pling viii….
“Iti spun un secret, dar sa fie confidential” (Roni Caciularu).
Daca numai pentru ale tale esti bun, nu esti bun de nimic (Zoltan Terner).
Autoportretul unui pictor abstractionist.
Ce e gol pe dinauntru zdrangane pe dinafara.
Ai toti sacii in caruta..? Important e insa ce ai in saci!
Nu oricine poate fi batut la cap.
De sus pina jos, totu-i falnic si frumos! (Eli Cojocaru, optimist).
Tot raul e spre bine… Ca directie.
“Fa-ma, mama, cu noroc si arunca-ma la…loc”.
Poti vedea lumina de la capatul tunelului, intorcindu-te.
Verba volant, Cartea ramine (Mircea Radu Iacoban).
Munca nu-i asa de grea, dar se pierde timp cu ea (din arhive).
Totul era cusut cu ata rosie…Apoi s-a schimbat ata .
Ce vrei sa dureze, trebuie facut incet.
Devotamentul duce la jertfa de sine, adica de tine, fiindca de mine e discutabil (Vlad Nicolau).
Nu ma las pacalit decit atunci cind imi convine mie (Andrei Bacalu, si el optimist).
Oamenii inteligenti adorm mai greu, dar se trezesc mai usor.
Toata viata ne maturizam.

„M-am reintors la vechile mele pasiuni: literatura, istoria, religia” – Interviu cu scriitoarea Elena Armenescu Ciuhrii

On By nelursIn Inspirational, Interview, literatureLeave a comment

Elena Armenescu Ciuhrii, medic si scriitoare, este presedinta Fundatiei Mirabilis – Medicina Alternativa (ONG club UNESCO), secretar general al Uniunii Nationale a Femeilor din Romania (UNFR), vicepresedinte al Academiei Dacoromane, membra a Uniunii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania si membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Nascuta la 22 mai 1948, in localitatea Tatarasti de Sus, judetul Teleorman, Elena Armenescu Ciuhrii isi aminteste cu dragoste de parintii sai. Tatal a fost cel care a educat-o pe viitoarea scriitoare in spiritul respectului fata de valorile trecutului si ale dreptatii. Mama, fire visatoare si religioasa, iubitoare a curateniei interioare si exterioare, i-a oferit acesteia nu doar caldura unui camin, ci si intelepciunea vietii, pe care a descoperit-o pe paginile Bibliei. Licentiata in 1972, a Facultatii de medicina din Timisoara, Elena Armenescu Ciuhrii este autoarea volumelor “Ferestrele somnului”, “Regatul ascuns”, ‘Exodul uitarii”, “Dictatura iubirii”, “Strigat spre lumina”, “Memoria statuilor”, „Iubirea imparateasca”. Scriitoarea este casatorita cu Dr. Doc. Mircea Ciuhrii, virusolog de prestigiu international, inventator in biotehnologie, detinator a numeroase brevete de inventie, si are doi fii, amandoi licentiati in medicina.

„Am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura”

– Cum s-a nascut pasiunea dvs. pentru medicina si pentru scris?
– Empatia pentru oamenii in suferinta, sentimentele altruiste, umanismul, armonia care se poate gasi doar in starea de bine, de sanatate, dorinta de a vedea in jurul meu oameni plini de viata mi-au indreptat pasii spre medicina. Dupa ce m-am linistit, in sensul ca terminasem cu examenele grele prin care mi-am asigurat exercitarea profesiei de medic, am avut ragazul necesar si m-am reintors la vechile mele pasiuni: literatura, istoria, religia. Eram in perioada dictaturii comuniste si aveam timp mai mult decat in anii care au urmat dupa 1990. Carti, slava Domnului, gaseam de cumparat atat de la librarii, anticariat cat si din biserici – acum avem o biblioteca foarte bogata!
In ciuda aparentelor, eu fac parte din categoria oamenilor introvertiti. Aveam multe de spus si nu aveam cui sa le impartasesc, decat asternandu-le pe hartie, si nu oricum, ci de multe ori in mod subtil, greu de descifrat la prima citire pentru unii, si usor pentru cei care au „cheia”. Incepuse sa ma bantuie sentimentul singuratatii, desi aveam doi baieti frumosi, expansivi, dar cand ramaneam cu mine insami era altceva. Se spune ca un om care scrie nu este niciodata singur. Probabil, am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura, scriind eram permanent intr-un dialog imaginar cu cineva serios, demn de incredere, in contrast cu starea de non-comunicare din vremurile acelea cand eram urmariti de securitate. Acest lucru nu era o gluma, la CNSAS am vazut negru pe alb cum se spune, dupa anii 90- cand am avut acces la dosare, ca am avut microfoane in casa din anul 1984, ex-sotul meu fiind fost detinut politic. In acele dosare mi-am gasit doua poeme transcrise de „baieti” (dupa benzile lor audio) pe care le citisem unor prieteni in sufragerie, alaturi de alte convorbiri intregi.

Concursul literar “Tudor Arghezi”

– Stiu ca inainte de debut ati obtinut doua premii la concursul literar “Tudor Arghezi”. Ce anume v-a determinat sa incepeti sa scrieti?
– Trairea extatica este mult mai intensa decat se poate exprima in cuvinte! Acelasi fenomen se intampla si in momentele de inspiratie poetica… Adevarul revelat intr-o fractiune de secunda iti apare clar pe cerul mintii si la lumina lui vezi ce nu ai vazut o viata. Aceasta este diferenta intre cei care simt, dar nu vad si poetul care simte si vede ceea ce nu vad ceilalti si nici chiar el in toate momentele, ci doar cateodata si anume atunci cand asupra sa coboara harul de a scrie ce a simtit si vazut – chiar nevazutul. Initial, nu indrazneam sa arat nimanui priceput in ale scrisului ceea ce scriam, dar dupa ce am citit intr-un cerc restrans cateva poezii, am fost indemnata sa frecventez mai intai cenaclul „Clepsidre” din Bechet, apoi cenaclul „Haralamb Lecca” din localitatea Caracal, unde practicam profesia de medic.
Cum fiecare cenaclu trebuia sa se afirme prin activitatea sa, am primit propunerea sa fac o selectie a catorva poezii si sa le trimit la concurs. Intamplarea face ca au fost premiate. Acest lucru m-a incurajat si am trimis si in anul urmator, apoi chiar ma gandeam sa tiparesc o placheta de versuri.

Debutul

– Cand si unde ati debutat si cum a fost acest debut?
– Primul poem publicat intr-o revista literara de prestigiu a fost poemul: Confluente, aparut in “Luceafarul” din august 1989 ca o promisiune subtila a unei schimbari, si schimbarea a sosit! Se cunosc evenimentele din acel an!
– Cine sunt mentorii dvs., cei care v-au ajutat sa va descoperiti talentul si v-au incurajat sa scrieti?
– Incurajatori au fost colegii de cenaclu, mentorii, as putea spune ca au aparut mai tarziu, dupa ce am ajuns cu postul in Bucuresti, in urma unui concurs sustinut in anul 1990.
A inceput atunci o efervescenta perioada atat de dobandire a noi competente profesionale (diabet, boli de nutritie, acupunctura) si implicarea mea pe plan social, devenind membra fondatoare ori sustinatoare a diferitelor organizatii nonguvernamentale, in paralel cu afirmarea literara.
Am devenit membra a Societatii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania, condusa de Prof. Dr. C.D.Zeletin, ( cunoscut prin opera proprie, dar si prin traducerea celebrelor “Sonete” ale lui Michelangelo, ”Florile raului “ de Baudelaire), am colaborat sporadic la revista “ Viata medicala” condusa de dr. M.Mihailide, am participat la activitatile SMSPR din Romania.
Am cunoscut si alti scriitori, identificand printre apropiatii pe plan spiritual pe Vasile Andru, ( nascut in aceeasi zi cu mine, dar in alt an!) care, ca un adevarat initiat, sustinea cursuri de Oratio mentis la Universitatea Populara, Sala Dalles.
In acei ani am inceput colaborarea la diferite reviste literare periodice: Luceafarul, Convorbiri literare, Poesis, la radio, etc.

La cenaclu si la concurs

– Vorbind despre inceputuri, ce a insemnat cenaclul “Clepsidre” pentru dvs. si ce ati dori sa ne relatati din perioada cand participati la intalnirile acestui cenaclu?
– In 1981, ca medic specialist, am fost repartizata la Bechet, adica in Comuna Literara Bechet, cum le place catorva literati din zona s-o numeasca, localitate situata pe malul Dunarii, unde exista cenaclul literar “Clepsidre” infiintat in 1970 de filozoful Paul Bala si prof. D.Duta – carora li s-au alaturat profesorii : G. Boaghe, Janet Nica, cenaclu cu o bogata activitate animata de intalniri cu redactori ai revistelor literare: Luceafarul, Ramuri, Contemporanul. (Atunci am cunoscut-o pe I. Negreanu, poeta de mare sensibilitate, despre care din nefericire, nu mai scrie nimeni nimic) etc., cu scriitori romani (Marin Sorescu , Ioan Alexandru), bulgari (Crizantema Raseva) si sarbi (Petre Cardu-Varset, V. Barbu-Iugoslavia). Sa nu uitam ca eram in plina perioada de dictatura comunista, cand erau admise relatii de prietenie doar cu cei din lagarul (sic!) socialist.

– Un alt moment important in activitatea dvs. literara este cenaclul « Haralmb Lecca ». Va rugam sa ne prezentati pe scurt, in ce a constat contributia dvs. la acest cenaclu.
– Erau acolo cativa scriitori remarcabili de diferite profesii, ale caror nume se regasesc acum pe volume de versuri sau proza : Paul Aretzu, Dumitru Nicolcioiu, Ion Precupetu, s.a.
Contributia ? Le-am adus premii…, dar subliniez, toate acestea se intamplau inainte de anul 1989.

– La ce alte concursuri literare ati mai participat si cu ce rezultate?
– Am participat, cred ca prin 2005 la concursul de poezie “Una favola per la pace” de la Lugo, Italia, organizat sub egida universitatii din Bologna si acolo am primit un Atestat de merit.

„Din atasament pentru nespus, neauzit, nevazut”

– Cum v-ati defini propriul stil?
– Cred ca este bine ca la aceasta intrebare sa citez ceea ce scria in urma cu cativa ani in revista Luceafarul, Dan Stanca:
“Din fericire, la ora actuala in poezia romana contemporana mai exista un strat aproape necunoscut, ca si ignorat de critica literar sau considerat in cel mai bun caz ca diletant, care mai pastreaza un minim record cu spiritualitatea, reusind sa intemeieze ceea ce altfel ar fi iremediabil pierdut in vartejurile stilistice. Din acest strat- foarte interesant! – fac in general, parte femei (Monica Pillat, Donca Teodorescu, Nazaria Buga, Silvia Chttimia si iata, Elena Armenescu) toate fiind unite, contopite in acelasi atasament pentru nespus, neauzit, nevazut, toate slujind in acelasi altar al inefabilului, cu mai mult sau mai putin talent, dar crezand in capacitatea de transcendere, de depaasire a limitelor in perimetrul carora au fost sortite sa traiasca”.
– Am remarcat pe Internet ca scrieti frumoase poezii de dragoste…
– Da! Spre surprinderea si incantarea mea, ele sunt preluate de tineri si transcrise pe blog-urile lor. In urma cu cateva luni, am primit un e-mail in care cineva imi scria un lucru foarte frumos, intr-o singura propozitie, care mie nu mi-ar fi trecut prin cap: Ai seva vietii!

– Intr-adevar, frumos si profund! Dar scrieti si poezie religioasa. Cum explicati aceasta tendinta, aceasta chemare?
– Traim vremuri tulburi, se incheie un ciclu astrologic plin de zbucium, razboaie, nedreptati, minciuna, „ atat de apasat de chipul de Iuda…”, trebuie sa inceapa altul, luminos.
Geofizicienii vorbesc despre modificarea vibratiei pamantului, scaderea magnetismului si chiar posibila schimbare a axei polilor pamantului.
Toate acestea si altele nestiute vor fi, altele nu, unele vor trece, dar cuvintele inscrise-n Cartea Sfanta nu vor trece! Apropierea de religie este o cerinta! Ea asigura respectarea legilor morale, da stabilitate atat individului cat si societatii. Tema este vasta, am scris si un studiu despre Puterea de vindecare a rugaciunii. Cred ca am fost printre primii medici din Romania, care vorbind – in calitate de presedinte – despre Fundatia Mirabils ( nume derivat de la Terra Mirabilis- Pamant minunat) si metodele naturale de vindecare, am subliniat Sacroterapia.

„Destinul calatorului”

– Scrieti si proza?
– Da! la inceput tot timid, pana intr-o zi cand i-am citit Silviei Chitimia urmatorul fragment din :

„Destinul calatorului”
Desertaciune a desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! (Ecleziastul cap I-2)
Pe buna dreptate, afirmatia din Ecleziast a cutremurat toate generatiile prin adevarul care-l contine: „desertaciune a desertaciunilor, totul e desertaciune si vanare de vant!”
Masa pe care scriu, ieri a fost un copac falnic. Maine va fi cenusa…
Din mugetul taurului care m-a speriat alaltaieri pe izlaz, azi am auzit doar sunetele zdrangului si pocnetele biciului facute din pielea lui. Maine si ele vor fi pulbere sau cenusa…, se spune intr-o frumoasa lectie indiana de intelepciune. Toti am venit aici, pe Pamant, pentru o scurta perioada.
Azi este o zi aspra, geroasa, cu vant ascutit de decembrie. Zorile s-au lasat indelung asteptate. Perdeaua de nori nu vrea sa se retraga si cerul ramane in continuare intunecat. Obiectele din camera, din jur, care stau cuminti pe locurile lor, invaluite in gri, par mai triste ca de obicei. Asteapta cu siguranta, lumina triumfatoare a soarelui care sa patrunda rand pe rand pana la ele, sa le inveseleasca, iar tremorul, dansul razelor, pe suprafata lor, sa le aduca aminte de vremea cand erau insufletite.“
Dupa ce a ascultat, aceasta mi-a spus:
-Elena, apuca-te de scris proza!
Acelasi indemn l-am primit de la profesorul Ion Rotaru, cand cu prilejul lansarii celui de al saselea volum – “Memoria statuilor” – si-a exprimat convingerea ca voi scrie o proza interesanta, plina de substanta. De altfel, ma bucur de aprecierea profesorului Ion Rotaru prin faptul ca mi-a oferit onoarea de a-mi analiza scrierile de pana atunci, in monumentala sa opera “O istorie a literaturii romane de la inceputuri pana in prezent”.

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Pentru ca suntem in luna ianuarie, cand recitim sau ne gandim mai mult la scrierile si mesajele operei eminesciene, vreau sa le reamintesc cititorilor dumneavoastra ( si ai mei!) sa fie la inaltimea acelor urmasi visati de poet, care prin comportamentul, daruirea si faptele lor, sa-i raspunda peste veac lui, poetului, care a identificat, demascat si condamnat dezbinarea ca fiind raul suprem in aceasta natie, si intr-o adevarata urare de mare sarbatoare, rostea:

“Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tanara mireasa, mama cu amor
Fii tai traiasca numai in fratie
Ca a noptii stele, ca ai zilei zori
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!”

Confluente
Priveste cu ochiul acela nevazut
(imi spuse el)
Priveste insusi nevazutul
Nu simti ca este ceva
Ca un zvon dintr-o limba de clopot
Ca un dangat de clopot
Ce se revarsa si acopera o lume?
Priveste si povesteste lumii intregi
Despre razboaiele invizibile
Despre sabiile de aer
Si cuvintele injunghiate de cuvinte
Despre cercurile doncentrice
In jurul punctului care esti
Cercuri ce se departeaza, se apropie
Si-ti aduc miresme de sunete
Si culori dau cuvitelor neatinse
Ca un flux si reflux
Ce acopera si descopera desnadejdea tarmului
Ce ascund intrebari
Si semne pun implinirilor trecatoare
Ce dezgolesc cuvantul magic- raspunsul
Si-l acopera fulgerator cu nepatrunsul.
(poem aflat in vol Ferestrele somnului)

UN INDIVID INSUPORTABIL, NESUFERIT, DEZAGREABIL: CERSETORUL DE ATENTIE

On By nelursIn Inspirational, literatureLeave a comment

by Carmen CATUNESCU

Peste noapte, nu stiu, nu-mi dau seama precis când, cum, de ce, am devenit si eu, ca atâtia altii un cersetor de atentie. Adica un ins insuportabil, nesuferit, dezagreabil. Nimic mai simplu, nimic mai deranjant. Culmea e ca nu-mi sta în fire… ca de felul meu sunt rabdatoare, concilianta, o buna ascultatoare. De aceea, probabil, vin multi sa plânga pe umarul meu, sa-mi povesteasca mii si sute. Ceea ce nu înseamna ca am o multime de prieteni… dar asta e o alta poveste.

Cum s-a întâmplat problema cu cersitul?! Cum am afirmat mai sus: peste noapte… Iata! De putina vreme am intrat în lumea mirifica a scriitorilor. Nu pentru ca n-as fi scris pâna acum, doar fac asta mai sistematic de la 13 ani, ci pentru ca am crezut ca un creator de literatura e un solitar, n-are treaba cu nimeni, obsesia lui e sa scrie, sa scrie si iar sa scrie, ca, mai devreme ori mai târziu, i se va descoperi înzestrarea si va fi apreciat la justa valoare… Visuri naive de tinerete… Plus ca o vreme n-am mai vrut sa public nimic… nu stiu ce-am asteptat… de fapt, stiu, dar am obosit sa semnalez si acest lucru evident pentru toata lumea, numai pentru cine trebuie – nu.

Peste noapte, deci, m-am trezit ca socializez. Ca mi-ar placea sa-mi cunosc confratii. Sau, ma rog, macar pe unii. Ce nu stiam despre colegii mei? Ca unii dintre ei sunt extrem de înzestrati si ca ar fi fost bine sa fie cunoscuti în tara si peste hotare. Ca opera lor e cu adevarat remarcabila si merita alta soarta. Ce stiam despre ei? Ca sunt niste indivizi speciali, cu un program deosebit, preocupati, absorbiti, pasionati de ideile lor, de a gasi modalitati inedite de exprimare etc. Destula lume vede scrisul ca pe un hobby. Multi spun ca vor scrie si ei la batrânete, cand vor iesi la pensie, când se vor linisti cu treburile, când nu mai au griji mari etc. Multi, adica cititorii, cei care apreciaza pe cei ce scriu, însa nu înteleg ca scrisul e o necesitate, un mod de a fi, de a exista…

Dorinta mi-a fost indeplinita si chiar am cunoscut câtiva. Însa în ciuda modestiei lor, amabilitatii, respectului afisat si simtit, am observat ca nu putem comunica. Îsi expuneau obstinat, staruitor punctul lor de vedere. Si deveneau surzi la expunerea punctului de vedere al altuia. Am vazut retrospectiv ce-au patimit altii cu mine… dar parca eu tot mai gaseam timp pentru o parere, un sfat, un cuvant bun. (Vedeti ce parere buna are fiecare despre sine?) Erau unii care vorbeau exclusiv despre ei însisi. Atunci am simtit ca ma revolt: eu nu pot capata putina atentie?! Raspunsul unuia a fost fara oscilatii: nu-ti dai seama ce-mi ceri? Nu pot… oricât as vrea, nu pot… întelege ca nu sunt în stare… nu ma pune sa fac ceva ce nu sta în firea lucrurilor… Si atunci a început cersetoria: numai o data… un pic… o data pe luna… de doua ori pe an… nici atât… un strop…!

De ce faceam asta??? Pentru ca, asa cum observa un apreciat scriitor contemporan: „Fiecare om, de pilda, are nevoie, ritmic, de un ‘cuvânt întelept’, de o ‘vorba buna’ … Mai întâi, pentru ca, desigur, nimeni nu face mereu doar lucruri proaste. În al doilea rând, pentru ca toti avem nevoie si de confirmari exterioare, oricât de puternici, oricât de de siguri am fi pe noi însine…”. În zadar am insistat. Interlocutorul a pastrat o tacere semnificativa. Am priceput ca nu poate sa depuna un asemenea efort… În fond, si eu scriu si ar trebui sa percep cum stau lucrurile… Era clar ca nu mai puteam sa schimb nimic.

Ceea ce constat nu e in favoarea mea. Si, totusi, cine poate sa-i înteleaga pe scriitori mai bine decât mine?

CRAIOVA, PREZENT SI TRECUT: UNIREA PRINCIPATELOR

On By nelursIn Europe, History, Inspirational, RomaniaLeave a comment

by Carmen BARBU
Craiova

Trecut

Acum 153 de ani, înca din primavara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul caruia se remarcau fostii luptatori de la 1848: Petrache Cernatescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, s.a. Miscarea unionista luase avânt în ambele Principate datorita apropierii alegerilor pentru adunarile ad-hoc. Adunarile ad-hoc au purtat discutii în perioada octombrie-noiembrie 1857, cea mai importanta rezolutie fiind unirea Moldovei cu Tara Româneasca într-un stat numit România.

Astfel la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Tarii Românesti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor.

A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societatii se adunasera la flacara tortelor si ovationau. Participând la aceasta istorica manifestatie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul sau tablou.

Peste doi ani, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electiva din Bucuresti, desi era alcatuita în majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei Nationale si datorita interventiei directe a maselor adunate pe Dealul Mitropoliei, în jurul cladirii unde aveau loc dezbaterile si manifestând pentru Unire, l-a ales în unanimitate, domn al Tarii Românesti pe domnul Moldovei, Al. I. Cuza.

Unirea fusese înfaptuita! Poporul român a pus puterile garante în fata unui fapt împlinit – care va deveni de altfel, în anii urmatori, politica de stat („politica faptului împlinit”).

Astfel ca în iunie 1859 primul domn al Principatelor Române poposea si la Craiova. Toata suflarea locala, barbati de toate vârstele, femei, copii, tarani de la sate l-au primit la locul numit „Cântarul de Piatra” (cântarul public al orasului). Momentul nu putea fi trecut cu vederea de presa vremii: „Ca din pamânt au iesit în câmpie toate cetele de lautari si toate tarafurile de cântarete, cu tot felul de instrumente românesti, care placeau mult Domnitorului. Erau o învalmaseala si o larma de valuri omenesti ca nu mai vedeai si nu mai auzeai în laturi. În zadar cautau unii sa aseze lumea pe rânduri, ca sa poata trece Voda, ca nimic nu se mai putea face. Când a venit Domnitorul… au început sa cânte lautarii si tobele sa bata. Lumea striga cât o lua gura, de credeai ca tot pamântul se salta în sus! Cuza a umblat în dreapta si în stânga prin lume, apoi s-a încheiat o hora mare”.

În preajma Unirii, Craiova numara circa 25 de mii e locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat dupa capitala Tarii Românesti, Bucurestiul.

Prezent

În fata Primariei Craiova sunt strânsi aproximativ 200 de oameni… Câtiva s-au prins în Hora Unirii! E frig! Muzica populara le încalzeste putin inimile, trecând pentru o clipa peste amaraciunea traiului sugrumat de criza.

De asta data, Cuza priveste solemn, de pe postamentul sau, micuta hora si dragul oltenilor care, înca nu l-au uitat.

Din negura vremii razbat mai trainice ca oricând cuvintele lui Kogalniceanu: „… Alegându-te pre tine Domn în tara noastra, noi am voit sa aratam lumii aceea ce toata tara doreste: la legi noua, om noua, om nou. O, doamne! Mare si frumoasa-ti este misiunea! Constitutia din 7/19 august ne înseamneaza o epoca noua; si Maria Ta esti chemat sa o deschizi. Fii dar omul epocei; fa ca legea sa înlocuiasca arbitrariul, fa ca legea sa fie tare; iar Tu, Maria ta, ca Domn, fii bun si blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toti Domnii trecuti au fost nepasatori sau rai. (…) Fa, dar, ca domnia ta sa fie cu totul de pace si de dreptate; împaca patimile si urile dintre noi si reintrodu în mijlocul nostru stramoseasca fratie”.

Astazi, Craiova numara peste 300 de mii de locuitori, situându-se undeva în Europa…