DIN CÂND ÎN CÂND, ÎN SEPTEMBRIE

DIN CÂND ÎN CÂND, ÎN SEPTEMBRIE

Era seara de 23 august 1985. La televizor începea “Stejar extremă urgență”, un film despre evenimentele din august 1944, pe care îl mai văzusem de câteva ori, dar pe care îmi propusesem să îl urmăresc din nou. Și aceasta, pentru că îmi plăcea că pe eroină o chema Corina, la fel ca pe mine, și era violonistă. După telejurnal, m-am așezat în fotoliu, în fața televizorului și în timp ce pe micul ecran rula genericul peliculei, am rememorat acea zi: defilarea de dimineață, transmisă integral de Televiziunea Română, mijloacele de transport în comun, purtând stegulețe tricolore și cu însemnele Partidului Comunist Român, mama și tata care avuseseră liber de la serviciu.

Apoi, o ușoară tristețe ce însoțea de fiecare dată, finalul lui 23 august, m-a cuprins: avea să se termine în curând, vacanța mare. Îmi era dor, mai dor ca niciodată, de nisipul fierbinte al plajei, de umbrelele colorate de la malul mării, de acel “Aici Radio Vacanța” rostit în mai multe limbi și chiar de “Cotele apelor Dunării”, care la difuzoarele de la “Radio Vacanța” aveau pentru mine aceeași aromă specială cu aceea a înghețatei asortate pe care o savurasem într-o seară, la restaurantul Acapulco din Eforie Nord. Mai era atât de puțin și mă întorceam la școală.

Totuși, până atunci, începea filmul. Cam după o jumătate de oră de privit, mă plictisisem deja. Ceva mă nemulțumea și nu mai gustam bucuria de altădată, când o auzeam și o vedeam pe Corina din acel film. Ceva mă făcea să mă întorc iarăși, cu gândul la vacanță. Îmi era dor să joc volei pe plajă, să alerg după mingea ușoară și multicoloră, să merg în șlapi, să vizitez Acvariul, să beau bragă rece și să mănânc plăcintă caldă pe terasa plăcintăriei aflată chiar în fața statuii lui Ovidiu, din Constanța și să merg seara, la grădina cinema din Mamaia. 23 august fusese întotdeauna, semnalul că s-a dus vacanța, vacanța mea, asemenea unui semn de carte ce marca finalul celui mai important capitol din cartea acelui an. De data aceasta însă, simțeam mai intens că se apropia toamna.

Nemulțumită, am renunțat să mă uit la televizor și m-am dus în dormitor. De pe un raft, am luat un volum pe care mama mi-l adusese la începutul vacanței, cu împrumut, de la biblioteca instituției unde lucra. Un roman de dragoste semnat de Maurice Baring și intitulat “Leagănul pisicii”. Și în timp ce la televizor, în prim-plan apărea violonista Corina, eu m-am așezat pe pat, am deschis la prima pagină și am început să citesc. Tot ce îmi mai amintesc acum, din acea carte, sunt două cuvinte în limba rusă: “bîvșaia crasavița” (“o fostă frumusețe”). Dar țin minte ca și cum lucrurile s-ar petrece în această clipă, că undeva, între filele volumului, am dat peste o hârtie împăturită. Am luat-o și am desfăcut-o. Era o hârtie fină, asemenea celei de calc, pe care o așezam în primii ani de școală, deasupra desenului pe care îl aveam de copiat din cartea de biologie și pe care trasam cu creionul, conturul unei păsări, al unui animal ori al unei insecte ce trebuia să o reproducem în caiet. Pe această foaie de calc, o femeie lipise litere decupate dintr-un ziar. Erau câteva cuvinte, în franceză, ce vorbeau telegrafic, despre o poveste de dragoste petrecută la Paris în septembrie 1983: “EXCLUSIF ACTUALITE POUR NICOLAS Je t’aime… Performance absolue. GABRIELLE Paris SEPT. 1983”.

Mult timp după ce am citit aceste cuvinte, am tăcut. Din sufragerie se auzeau când vocea căpitanului Matei Udrea, când glasul liniștit și egal al Corinei, amândouă făcând notă discordantă cu mesajul secret ce ajunsese la mine dintr-o întâmplare, legându-mă astfel, părtașă, la o poveste de dragoste petrecută la Paris.

“Leagănul pisicii” l-am terminat cu o zi înainte de 15 septembrie. L-am înapoiat la bibliotecă fără bucata de hârtie de calc ce făcuse din acea seară de 23 august 1985, o amintire specială. Răvașul de dragoste scris de Gabrielle către Nicolas se află și acum la mine, într-un plic, alături de un ambalaj de ciocolată, câteva ilustrate și o bucată de panglică de mătase lila, primite în dar de la o elevă din U.R.S.S. cu care am corespondat în anii de școală generală și un pliant de la expoziția “Teatrul American ieri și azi”, vizitată, cu o toamnă înainte, împreună cu clasa. Din când în când, în septembrie, îmi doresc să revăd “Stejar extremă urgență” și să ascult la “Radio Vacanța“, ”Cotele apelor Dunării”.

Corina Diamanta Lupu

București,

20 august 2017

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s