ȘOCANT: Prima televiziune care luptă ca şi preşedintele României (Klaus Iohannis) împotriva demersului Coaliţiei pentru familie!

imagescby Mircea Levi Brădeanu

În momentul în care săptămâna asta clasa politică PSD a demarat procedura minunată și îndreptățită de a trece prin Parlament proiectul de revizuire al articolului 48 din Constituţia României, proiect iniţiat de Coaliţia pentru Familie, în acel moment s-a declanşat un cutremur în  întunecata mişcare care luptă împotriva familiei din România, din care face parte şi preşedintele Iohannis,  și toți progresiștii aserviți banilor și ideologiei lui SOROȘ.

Planurile negre au fost însușite şi de televiziunea DIGI, VEZI AICI, care a început o campanie de neimaginat împotriva familiei creştine şi al demersului Coaliţiei pentru Familie, în fapt, împotriva lui Dumnezeu care a și creat familia alcătuită din bărbat şi femeie.

Forţele negre (inclusiv ONG-urile lui SOROȘ), care sunt şocate de faptul că avansează repede demersul Coaliţiei pentru Familie, s-au gândit cum să lupte împotriva acestui proiect duhovnicesc şi în mod josnic și mincinos au ales să-l asocieze cu mişcarea legionară de azi din România, reprezentată de Noua Dreaptă. Această tactică josnică de manipulare şi de împiedicare a unui demers civic și politic îndreptățit, prin asociere cu nişte elemente controversate,  este vechi și degradant pentru autori, care sperăm să și fie taxați pe măsura răutății lor.

familiaDemersul Coaliţiei pentru Familie, care este susţinut de către toate cultele din România, este coordonat la nivel de bord de conducere de către profesionişti în domeniile lor de activitate, oameni morali din mai multe denominaţiuni, și nici unul, din câte se ştie public, nu face parte din mişcarea  legionară.

Ceea ce este şocant este că televiziunea Digi, care este cea mai puternică din România, patronul ei fiind unul dintre cei mai bogaţi români, în primii 5, alege să denigreze demersul Coaliţiei pentru Familie prin asocierea acestui demers cu mişcarea legionară din România. Ceea ce este şocant este că acestă mare televiziune are mesajul preşedintelui României, Iohannis, atunci când luptă împotriva Coaliţiei pentru Familie, foloseşte mesajul împotriva fanaticilor și extremiştilor, ca şi cum noi toţi cei care susţinem familia și normalitatea am fi extremişti.

Aceată poziţionare a televiziunii Digi alături de Iohannis, inclusiv în limbaj, această contra-ofensivă care vine acum când se pregăteşte punerea în scenă a Referendumului pentru modificarea Constituţiei, acest plan stricat împotriva dreptului nostru de modificare a Constituţiei, ne determină să avem toată convingerea că această televiziune Digi este controlată și influenţată puternic de mişcările de globalism (SOROS și ONG-uri)  care luptă împotriva valorilor morale (creștinești),  care au mers în unele state până acolo încât au schimbat mentalitatea locuitorilor şi oamenii doresc să se căsătorească cu animalele, copiii sunt furaţi din case şi daţi cuplurilor homosexule, vor să legalizeze necrofilia, homosexualitatea  etc.

Prin acest mesaj doresc să rog ca susținătorii familiei tradiționale să continuaţi, pe orice cale legală, să promovaţi mesajele Coaliţiei pentru Familie şi orice mesaj în favoarea familiei sfinte și să priviţi cu scepticism orice mesaj venit din partea televiziunii Digi. Probabil mai sunt şi alte televiziuni și moderatori din TV împotriva familiei, dar mulţumim lui Dumnezeu că acum se vede cine le controlează. Dar să conştientizăm gravitatea situaţiei în care ne aflăm, că cea mai mare televiziune din România se luptă împotriva demersului Coaliţiei pentru Familie, dacă au scos această armă înseamnă că cei care luptă împotriva familiei, şi a tuturor valorilor sfinte din România  sunt disperaţi şi sunt racordaţi  puternic la societatea noastră.

Să nu ne lăsăm manipulaţi de această televiziune, şi nici de alta,  de cei care fac jocurile mişcării demonice de globalizare împotriva familiei. Să realizăm că preşedintele României, care nu s-a ruşinat să calce în picioare peste 3 milioane de români, pe care i-a numit fanatici religioşi, va încerca pe orice cale să împiedice acest demers care, citez vorbele preşedintelui, „nu a penetrat” societatea

Dragi români iubitori de familie și  de normalitate, nu în ultiumul rând, această luptă pentru familia tradițională, în fond pentru binele familiilor noastre, ale copiilor și nepoților noștri, deci această luptă cu forțele întunerecului să fie susținută în rugăciune înaintea lui Dumnezeu (un ajutor în vreme de necaz) în odăiţă, în familie, în Casa Domnului, în biserică, să ne vărsăm cu lacrimi (prin post și rugăciune) necazul și dorința de-a se face după voia lui Dumnezeu, cum va găsi El de bine.

Familia este sub asediu! Să susținem demersurile Coaliției pentru Familie! Doamne, ajută!

sursa

Advertisements

One thought on “ȘOCANT: Prima televiziune care luptă ca şi preşedintele României (Klaus Iohannis) împotriva demersului Coaliţiei pentru familie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s