AVORTUL, POATE FI JUSTIFICAT?

teenageabortionAlianța Familiilor din România

Continuăm să publicăm materiale pe aceste teme, începând cu un comentariu primit din partea unui cititor care ar părea să spună, printre rînduri, că avortul ar fi justificat de “suprapopularea” planetei, scrie AFR, preluat de Romanian Global News.

Stimate doamne, Stimati domni. Eram in Germania Federala, in plin Razboi rece. Americanii aduceau cu avioanele in Germania, la Frankfurt bombe cu gaz paralizant. Germanii care se impotriveau au blocat autostrada ce duce de la Frankfurt  la Nurenberg la baza Militara. Pe distanta de 65 km germanii au blocat autostrada formand un lanț in zig-zag. Cancelarul Germaniei pe atunci era Iosef Schmith. La Posturile de TV a declarat: Nu Bombele cu gaze sau atomice sunt pericol pentru omenire. Pericolul mare este  “Explozia demografica”, peste 10  ani pe Glob vor fi circa 15 miliarde le locuitori, cu ce-i hranim? Aceasta este intrebarea domnilor IM.

Onorabilul nostru cititor probabil subscrie punctului de vedere promovat de cei alarmati de “explozia demografica”, o ideologie lansată de Paul Elrich in anii 60 in “Population Bomb”. Ceea ce probabil cititorul nostru nu stie este un fapt stiintific care infirmă pozitia dînsului si a celor care gîndesc ca el: populatia lumii nu va ajunge la 15 miliarde in 10 ani, iar tehnologia disponibila la ora actuală si resursele planetei sunt suficiente pentru a sustine viata a 35 de miliarde de fiinte umane la 1.800 de calorii pe zi.

Explozia populatiei in ultimele două sau trei generatii a rezultat intr-o explozie si mai spectaculoasa in tehnologia agricola si industria alimentara. Mai putini oameni mor de foame ori sunt infometati in 2013 decit acum 100 de ani. [Cei sceptici sunt invitati sa citeasca nuvelele lui Mavis Gallant, “The Hunger Diaries”, – “Jurnalul Foametei” – despre Spania anului 1952, o natiune atunci infometata, si republicate in iulie 2012 in The New Yorkerhttp://www.newyorker.com/reporting/2012/09/120709fa_fact_gallant?printable=true]

[Dar Mântuitorul Isus  zice: De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6:25-26) – Notă a  Revistei Armonia]

Pozitia implicit afirmata a cititorului nostru, este, din nefericire, impartasita de personalitati influente contemporane. Am relatat saptamina trecuta ca feminismul radical justifică avortul chiar dacă el de fapt e omor. In iulie 2009 Ruth Bader Ginsburg, una din judecatoarele Tribunalului Suprem SUA, afirmase, intr-un interviu publicat in The New Yorker, ca e pro-avort si datorita “suprapopularii” planetei. [Interviul poate fi citit aici: http://www.nytimes.com/2009/07/12/magazine/12ginsburg-t.html?pagewanted=all]

Personalitati influente din Marea Britanie si alte țări occidentale, filozofi, academicieni ori jurnalisti,  postuleaza necesitatea reducerii drastice a populatiei planetei, chiar daca asta implică avort, sinucidere legala ori eutanasie. Ei constituie asa-numita miscarea de control a populatiei, pe care unii o numesc, de fapt, miscarea de “eradicare” a populatiei.

Intrebam deci: poate fi avortul justificat? Poate o civilizatie moderna justifica avortul? Sunt motivele mereu invocate pentru justificarea avortului – inconvenienta, saracia, depresia, situatiile dificile de viata, durerile nasterii, complicatiile pe care mamele insarcinate uneori le au pe timpul sarcinii, “suprapopularea” planetei, dreptul la libera alegere – acceptabile? Convingatoare? Articolul de mai jos, scris de o femeie si publicat la inceputul lunii in Baltimore Sun, raspunde negativ acestei intrebari: avortul nu poate fi justificat intr-o lume civilizata. Sub nici un fel. Titlul articolului, in engleza, e “Intellectual dishonesty at the heart of abortion law. How can we defend the killing of an unborn child in the name of ‘choice’”? (“Frauda intelectuala in esenta legii avortului. Cum este posibil sa justificam avortul unui copil nenascut in numele “dreptului la alegere”?) Textul in engleza poate fi citit aici: http://articles.baltimoresun.com/2013-03-04/news/bs-ed-anti-abortion-20130304_1_unborn-child-womb-human-egg, iar traducerea romaneasca urmeaza. Autorul este Maria Santo.

Fraudă intelectuală în dezbaterea despre avort

E timpul sa punem în discutie frauda intelectuala uimitoare care a rezultat in uciderea a 55 de milioane de copii prin avort in ultimii 40 de ani.

[Nota AFR: e vorba de 55  de miloane de copii nenăscuti avortati in SUA din 1973 cînd a fost legalizat avortul pînă in prezent. In Romania statisticile reflecta ca în ultimii 60 de ani Romania a avortat 22 de milioane de copii nenascuti.]

Trebuie, ca si chestiune de dreptate sociala, sa gasim solutii mai bune privind sarcinile dificile. Societatile civilizate prospera prin solutii inteligente, creative, generoase, dadatoare de viata si juste privind dificultatile cu care se confrunta. Societatile civilizate nu ucid copiii nenascuti ca solutie la vreo problema, fie ea cit de grava. Nici o societate nu poate pretinde sa fie dreapta atita timp cit isi ucide proprii copii in numele dreptului la alegere. (“We must, as a matter of justice, find better solutions to difficult pregnancies. Civilized societies thrive through smart, creative, generous, life-giving and just solutions to their difficulties. Civilized societies do not kill children as a solution to any problem, no matter how grave. No society can claim to be just while legally killing its own children in the name of “choice.”)

Avortul este uciderea intentionata a unei alte fiinte umane. Nu este nevoie de nici o convingere religioasa sa intelegi lucrul acesta, dar e necesar sa intelegi elementele de baza ale biologiei. In privinta geneticii, care determina natura fiintei umane, nu exista nici o diferenta fundamentala intre un embrion de 10 zile, un fetus de 8 luni si jumatate, un nou nascut in intregime dependent, un micut neascultator, un adolescent rebel, ori o bunica in varsta handicapata. Din momentul conceptiei, cind ovulele umane sunt fertilizata de sperma umana, nimic nu se mai adauga decit nutritie si timp – ambele fiind necesare pentru cresterea oricarui organism. Nu e momentul conceptiei singurul stadiu logic cind se poate spune ca organismul e uman?

Unii afirma ca organismul din pintece nu devine uman pina cind e capabil sa supravietuiasca in afara pintecelui. Problema cu definitia asta este ca ea depinde de tehnologia medicala nu de realitatile biologice. In masura in care tehnologia avanseaza, varsta de la care fetusul poate supravietui in afara pintecelui devine tot mai scazuta. Organismul nu e facut mai uman doar pentru ca un aparat medical poate sa-l tina in viata de la o varsta tot mai scazuta.

In timp ce determinarea umanitatii fiintei nenascute e importanta din perspectiva medicala, in fapt putini sunt aceia care disputa umanitatea fiintei nenascute. Chiar si cei care favorizeaza avortul legal admit ca fiinta nenascuta e o fiinta umana. Fundamentele biologiei ne forteaza sa admitem acest lucru. Tragic insa, o sarcina neasteptata poate fi o povara atit de mare incit unii au conchis ca, cu toate ca umanitatea copilului nenascut e clara, dreptul mamei de a se debarasa de sarcina are precedent asupra dreptului copilului de a trai. Trebuie sa respingem vehement acest argument. Argumentul acesta nu e mai putin irational decit a propune ca e acceptabil sa ucizi un copil de 2 ani, ori de 10 ani, ori o persoana de 45 de ani care cauzeaza stres sever in viata unei alte persoane. Generatiile viitoare vor privi in urma cu groaza la justificarea groteasca a avortului si la daunele care le-am cauzat femeilor nefiind capabili sa devizam solutii care respecta viata privind aceste probleme.

Continuarea în Romanian Global News

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/economic–social/8702-alianta-familiilor-din-romania-poate-fi-avortul-justificat-.html

One thought on “AVORTUL, POATE FI JUSTIFICAT?

  1. sarah

    Este scris frumos, dar care este solutia pentru a nu face avort? Atat fetele cat si femeile maritate crestine mai ales. Cine le invata in biserica , si pe baieti?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s