NICOLAE GEANTĂ: Dirigenție pe un peron

Ceas.Un an întreg am fost îmbulzit pe peronul vieții –  de indivizi care așteptau veseli sau buimaci, carismatici ori tăcuți ca melcii, trenuri care parcă întârziu s’ apară. Ori sosesc prea devreme… Am învățat că prea ades ne prind pe-un picior greșit. Cehov zice că nu mergem înainte, din dragoste de viață, ci pentru că nu avem încotro. Înapoi nu putem da, căci în trecut nici Dumnezeu nu mai schimbă nimic…

Pe peronul lui 2014 am văzut mulțimi de călători, grăbiți, cu valize de aceleași dimensiuni. Doar că unii știu să-mpacheteze frumos și le încap multe lucruri. Și m-am gândit că așa-s și zilele. Egale pentru toți. Numai că lucrurile fără de valoare le fac prea strâmte de nu-nțeleg de ce le le-ghesuie printre bagaje…

În fața gării șerpuiește calea ferată. Cele două linii vin și se duc păstrând același ecartament. Deși nedespărțite, nu se sărută niciodată. Privindu-le, îmi vorbesc că nu putem separa răul de bine. Ambele sunt componente ale vieții, zice și Rick Warren. Deci, trebuie să suportăm și răul, dar și să-l învingem prin bine…

Zilnic se colora peronul, cu indivizi. Un puzzle uriaș. Cei mai mulți pașnici. Gândind la problemele lor trec unii pe lângă alții ca pe lângă niște statui. Unii stau tolăniți pe bănci, în lumina reflectată, șușotind, încercând a ascunde ceva. Alții  făcut-au mare gura ca sirenele în port. Cine n-are importanță, și-o dă! O sectă de perturbatori, prieteni nevinovați mi-au lovit. Nevinovat să fii, lovitura tot doare!

Mai devreme am încercat să le cânt de bucurie., dar nu m-au ascultat. Seara, am vrut să le predic de jale. Nu le-a păsat. Și-au fugit ca furnicile zgândărite. Am învățat că cel ce fuge de Dumnezeu, dimineața,  greu Îl va găsi în timpul zilei!

Cineva m-a întrebat cât e ceasul. Avea și el unul dar nu-i mai funcționa decât minutarul. Prin urmare, timpul a încetat să mai curgă normal, vorba lui Paler. Am înțeles atunci că fără limba mare, adică fără Dumnezeu, mersul minutelor poate deveni zadarnic.

Ca și dumneavoastră, aștept 2015 tot pe un peron. Acolo Dumnezeu ne face orele de dirigenție. Și ne-nvață un singur lucru: să nu apucăm pe-o cale greșită,  ci să urcăm cu Domnul Isus  în Raiul Lui!

Nicolae Geantă

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.