Inimă de mamă!

Mama si copilul Care-i cel dintâi și cel mai de folos gând al omului în viața asta și ce-i trebuie omului ca să se mântuiască?

Pe lângă credința dreaptă îi trebuie aceste trei lucruri, după învățătura Sfinților Părinți: sa aibă către Dumnezeu inimă de fiu, către sine minte de judecător, iar către aproapele să aibă inimă de mamă.

Iată, așa trebuie să fim noi, fiii lui Dumnezeu după dar! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a născut pe toți prin apă și prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul înfierii, fii după dar ai lui Dumnezeu, nu după ființă, că după ființă numai unul este, Hristos.

Dar dacă suntem fiii lui Dumnezeu după dar și dacă zicem lui Dumnezeu: “Tatăl nostru, Care ești în ceruri“, apoi cum este un fiu adevărat al unui părinte pe pământ? Un copil adevărat, care într-adevăr iubește pe tatăl său și nu cu viclenie, ci cu toată inima, el se teme tare să nu-l mâhnească pe tatăl său, nu de frică, ci ca nu cumva să-l supere pe cel care i-a dat ființă și l-a născut și l-a crescut.

Îndată ce a gresit acest copil, aleargă la tata si își cere iertare. “Iartă-mă, tată, că am gresit!” Si-i foarte bucuros când tata îl iartă și-i spune: “Dragul tatei, fii atent, să nu mai gresesti!” Așa trebuie să avem si noi grijă față de Tatăl nostru cel din ceruri.

Noi suntem fiii lui Dumnezeu după dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Părinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul: Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cercetează pe fiii oamenilor ( Psalm 10, 4 ). Iar Mântuitorul ne învață: Voi tată să nu numiti pe pământ! De ce ? Unul este Tatăl vostru, cel din ceruri ( Matei 23, 9 ).

Ai auzit că Tatăl are toată zidirea cea de sub cer și cea din cer; Tatăl, Care a făcut toate din cer și de pe pâmânt? Deci când îl supărăm, măcar atât respect să avem, cum are un copil cuminte către tatăl său, că, îndată ce-a greșit, își cere iertare. Aceasta ne trebuie și nouă ca o condiție a mântuirii.

Să avem către noi minte de judecător. Cum? Să ne judecăm pe noi totdeauna: “Ce gândim noi, îi place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi, îi place lui Dumnezeu? Ce facem noi acum, îi place lui Dumnezeu? Ce intenționăm noi, oare îi place lui Dumnezeu?” Și dacă constiința, care este oglinda sufletului, ne spune că nu, atunci să încetăm de a gândi aceste lucruri, de a le vorbi și de a le pune în plan să le facem.

Aceasta înseamnă să se judece omul pe sine, că auzi ce spune dumnezeiasca Scriptură: De se va judeca omul pe sine, nu mai cade în judecata lui Dumnezeu (1 Corinteni 11, 31 ). Și dacă îți spune constiința că da, atunci este bine, căci avem mărturia constiinței noastre bune. Apoi să avem știința gândului curată despre ceea ce gândim sau vorbim sau facem.

Al treilea plan, spre mântuire și datorie prea mare și sfântă, este să avem către aproapele inima de mamă. Așa se cere, să iubim pe toți oamenii din lumea asta, precum o mamă își iubește pe toți copiii la fel. O mamă bună, care-i adevărata mamă, dacă ar avea și zece copii, ea ține la toți deopotrivă.

O mamă bună este ca o cloșcă, care, ati văzut, chiar dacă are 30 de pui, si numai unul dacă i-l iei, îțti sare în cap. De ce? Este tot al ei. Așa face și o mamă bună!

Ea când pune mâna pe vargă și lovește copilul, mai tare o doare pe dânsa decât pe copil. Ea îl lovește cu atâta milă! Și, ca să nu se facă rău, îl bate cu vărguța. Și nu-l bate din ură, ci din dragoste îl bate, ca să se facă bun.

Este un proverb creștinesc: “Unde dă mama, crește!” Ea din dragoste ceartă pe copii și foarte mult îi iubește. Uneori se mânie, se face că-i ocărăște, pune mâna pe vargă, în tot chipul, ca să-i facă buni. Ceartă și pe cei buni și pe cei răi, dar în vreme de primejdie uită toate. Care este adevărata mamă, își pune sufletul pentru toți.

Si dacă ar avea unul bețiv, rău, înjurător și n-o ascultă, Doamne ferește, dacă l-ar vedea că a intrat în apă și se îneacă, sau în foc, sare după dânsul! Moare odată cu dânsul ca să-l scoată. Nu mai ține minte că a suparat-o. Uită toate, uită că a necajit-o. Moare pentru dânsul. Când strigă : “Mamă, nu mă lăsa!” ea uită totul. Pentru ce? Că-i mamă adevărata, iar copilul este rupt din inima ei și nu poate să-l lase, când îl vede în necaz.

Iată așa trebuie să facem și noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mamă bună, care își pune sufletul pentru copii, așa trebuie să iubim și noi pe toți deopotrivă și să ne punem sufletul pentru ei. Să fim exact ca o mamă bună cu toti, și cu cei buni si eu cei răi; să nu facem deosebire, să-i iubim pe toți ca pe noi înșine.

*

In aceasta privință o să vă spun o istorioară cu inima de mamă, ca să vedeți până unde merge inima de mamă.

Era o biată mamă tânără. A murit soțul ei în război cu perșii. Era din Grecia și i-a rămas un copilaș. Ea, femeie serioasă, cu frica lui Dumnezeu, a hotărât în inima ei să nu se mai căsătorească. A dus viață cinstită, în curăție, în post, în milostenie, în cercetarea bisericil și a crescut copilașul ăsta. Toată mângâierea ei era copilul.

Așa l-a crescut biata mamă dintr-o fărămătură de carne, cu multă dragoste, ca o mamă când are unul singur și când nu are, mai ales, nici soț. L-a învățat școala, mă rog, ținea la el ca la ochii din cap. Dar, crescând copilul, creștea și grija mamei.

Așa a trecut tinerețea copilului și a făcut armata. Mama, până la armată, l-a crescut ca pe o fată mare în casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvânt n-a zis împotriva mamei, nici n-a mâhnit-o vreodată; nimic nu făcea ceva fără cuvântul mamei.

Dar, o, răutatea lumii! Când a venit din armată, i s-a schimbat mintea. A început să nu mai asculte de mama. A început să nu-și mai arate dragostea față de mama ca mai înainte; se ducea seara prin sat și venea tot mai târziu. Mama se topea de durere acasă. Aprindea candela […]  și se închina lui Dumnezeu și îl  cum se pricepea ea mai bine. “Păzește-l!” Și când venea Ioan mai târziu, că Ioan îl chema, îi zicea:

Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu așa de târziu, că mare durere am avut? Uite, ai mâncare caldă, ai camera ta îngrijită. Eu am plâns, că tu n-ai frați; te vei fi întâlnit cineva, ai fi greșit sau niște oameni răi te-or bate.

Dar el a început, ca niciodată, să vorbească împotrivă:

– Mamă, lasă-mă în pace! Ce mă păzești ca pe copii? De acum înainte eu știu să mă port în lume!

Niciodată nu vorbise el așa. Mama se topea când auzea.

Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru că te urăsc îți spun asta? Eu te iubesc! Dar mă tem, că numai pe tine te am, singura mea nădejde! Dacă nu te mai văd, mai bine să mor și eu!

Să vedeți ce s-a întâmplat.

În satul vecin era o fată rea, blestemată, trăgeau mai mulți de ea. A început să se ducă și el acolo. Mamă-sa nu știa nimic.

– Unde te duci tu? l-a întrebat ea. Eu am auzit că te duci la vrăjitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decât să aud aceasta!

El, în loc să asculte, a zis:

– Lasă-mă, mamă! Ce mă păzești? Eu știu să-mi port căciula de-acum!

Niciodată in viață nu vorbise așa cu mama lui. Iar ea se topea de plâns, că nu mai avea ce să-i facă. Ce s-a întâmplat? Blestemata aceea de vrăjitoare a auzit de la alții că mama lui nu-l lasă să vină pe la dânsa. Odată, mergând el la casa ei, i-a spus:

– Ia ascultă, măi! Să-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult? Pe mine sau pe mama ta? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemată, stă oleaca și zice :

– Pe tine te iubesc mai mult!

– Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasă și, dacă mă iubești pe mine mai mult decât pe maică-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine! Faci așa sau nu?

A stat oleaca și, îndemnat de Satana, a zis :

– Și asta o fac !

Și s-a dus din fața ei și a venit acasă. Mama, săraca, îi pregătise mâncarea, îi încălzise camera și plângea […] Domnului să-l aducă sănătos acasă. Iată ce pregătea mama pentru dânsul și iată ce pregatea el pentru mama lui!

Ce contrast era aici? Ce fărădelege nemai pomenită? Mama îl astepta plângând, să-l păzească Dumnezeu de primejdii și el vine să-i scoată inima.

Vine acasă. Trecuse de miezul nopții. Mama i-a ieșit în cale :

– Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multă grijă am avut de tine!

El nu vedea nimic. Se uită în stânga și-n dreapta prin casă, după cuțit. Și vede cuțitul cel mare din bucătărie. Ia cutițul în mână, o ia pe mama de grumaz, să nu răcnească, și o junghie în inimă.

Biata mamă s-a dus! Sângele a înăbușit-o, s-a stins mama cea scumpă, care se jertfea pentru el!

Ce-a făcut? Auzi până unde l-a dus Satana! A spintecat sânul stâng al mamei, a scos inima mamei, a pus-o într-un castron, a spălat-o de sânge, a îmbrăcat-o pe mamă-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a încuiat ușa și a luat inima mamei lui în basma și a pornit prin pădure să o ducă vrăjitoarei, ca să-i arate că o iubește mai mult.

Ați vazut, când merge un om repede prin pădure, dacă-i pădurea deasă, te lovesc crengile. El mergea repede, ca până la ziua să vină înapoi, să nu afle nimeni crima pe care a facut-o, și totodată s-o încredințeze pe aceea că o iubeste mai mult decât pe mama lui.

Mergând el repede cu inima mamei într-o basma albă, o creangă din pădure s-a arcuit și l-a lovit peste ochiul drept; și-l durea și a pus mâna la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era în basmaua albă: “Puiul mamei, te doare rău?

Atunci de abia s-a trezit el! “Vai, mamă, cum am ajuns până aici? Unde sunt eu? Unde mă duc? Mamă scumpă, mamă bună, cum ți-am scos inima ta de la loc și încă te mai doare pentru durerea ochiului meu?”  Și a început a plânge groaznic.

Atunci a văzut că-i fermecat și s-a întors înapoi, când a auzit glasul mamei din inimă: “Puiul mamei, te doare rău?

A venit acasă – mai era un ceas-două până la ziuă -, a desfăcut pieptul mamei, a pus inima la locul ei și apoi a început să strige tare că a murit mama lui. Se făcea ziuă și au auzit vecinii.

– Ce-i, măi Ioane?

– A murit mama!

– Dar cum se poate?

– Mama mea a murit! Mama mea a murit!

A venit lumea să-l mângâie, dar el nu se putea mângâia, că mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert în sfert de oră, unde se ducea, auzea glasui mamei: “Puiul mamei, de ce m-ai omorât?” Când auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsă pentru el!

Atunci toata lumea se mira, oare de ce plânge el așa de tare disperat după mamă, că de obicei bărbații sunt mai tari de fire! Dar el știa de ce plânge, că auzea glasul mamei, care îl mustra cu milă: “Puiul mamei, de ce m-ai omorât?

Ce s-a întâmplat? S-a dus repede la două bătrâne și le-a adus să o scalde pe mamă. Când au scaldat-o, au văzut că este junghiată în inimă:

– Măi Ioane, mama ta a fost junghiată!

El, când a auzit, s-a topit de plâns, că știa cine a junghiat-o. A îmbrăcat-o, după trei zile a înmormântat-o; dar el, în loc să se linistească, mai tare plângea și bocea, încât toată lumea zicea : “Iată cât de mult a iubit-o el pe mama lui!” Dar el știa și auzea glasul mamei mereu, mereu, care îl mustra si zicea: “Dragul mamei, de ce m-ai omorât?

După ce și-a pus mama în mormânt și-a adus aminte și zicea, plângând, în casă: “Mamă scumpă, mamă bună, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai să mă scoți din ispite, să mă duci la mănăstire, și acum am rămas singur.

Ce-a pus Dumnezeu în mintea lui? Să se ducă singur la un duhovnic […] și să se spovedească: “Mă duc, că mama săraca voia să mă scoată din ispite și eu nu cunoșteam atunci! Mă duc eu!” A încuiat ușile și s-a dus la un bun duhovnic și a căzut cu fața la pământ:

Părinte, eu sunt cel mai rău om din lume, cel mai mare criminal! Bătrânul l-a liniștit, i-a citit Cuvântul de spovedanie, l-a spovedit, și el i-a spus duhovnicului cum a omorât pe mama lui bună. Iar duhovnicul, om înțelept, i-a vorbit despre pocăință și despre iertare. […]

– Parinte, a zis el, se întâmplă ceva. Aud glasul mamei de câteva ori pe ceas, care zice: “Puiul mamei, de ce m-ai omorât?

Și a zis duhovnicul :

– Tot bine vrea sa-ți facă, ca să-ți aduci aminte de crima pe care ai făcut-o și să te pocăiești, ca măcar, dacă nu te-a avut în lumea asta, să fii cu dânsa dincolo!

– Cum să mă pocăiesc, părinte ?

– Iată cum, fiule. Dacă vrei să te apropii mai mult de Dumnezeu și să capeți iertarea, trebuie să-ți recunoști tot păcatul în fața lui Dumnezeu; să-l plângi cu durere și mare jale și, apoi, să aștepți glasul iertării lui Dumnezeu.

– Nu-mi mai trebuie nimic din plăcerile lumii, numai să mă ierte Dumnezeu !

– Du-te, fiule, plânge-ți păcatul și te va ierta Dumnezeu!

– Mă duc, părinte !

Și a început o nouă viață, de milă față de nevoiași, ajutând și împărțind cu ei din avuția sa; ajuta pe alți, ingrijea pe  bolnavi. Făcea cu atâta dragoste, și numai plângând, aducându-și aminte de păcatele lui și cum și-a omorât mama.

Dar, pe masura ce se pocăia, glasul mamei venea mai rar. La câteva zile îl mai auzea. Mai târziu, la câteva luni, duhovnicul i-a spus :

– Cu cât glasul mamei vine mai rar, cu atât Dumnezeu se apropie de tine, că mama vrea să te aducă la cer, că-i pare rău că te-a pierdut  în lumea asta! 

Mulți dintre oameni când îl vedeau pe Ioan, acum, ziceau: “Măi, acela are dar de la Dumnezeu, că zilnic plânge!

*

Iubiti credinciosi, v-am spus această istorisire ca să vă fie milă unul de altul. Acestea să le țineți: Să avem către Dumnezeu inimă de fiu, către noi, minte de judecător, și către aproapele, inimă de mamă!

Oricine ne-ar greși, să-l iertăm; și cum este o mamă bună care iartă pe toți copiii ei, așa să iertăm și noi. Dacă ar fi așa, pe fața pământului, să se iubească toți unii cu alții cum iubește mama pe copii, pământul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecăți, n-ar mai fi morți, n-ar mai fi războaie, n-ar mai fi tulburări, ci ar fi milă și îndurare și bucurie în toată lumea.

Dumnezeu, Cel în Treime Sfânt, Tatăl, Fiul și Duhul Sfant, pentru rugăciunile pocăinței copiilor Săi, să ne miluiască, să ne ajute și nouă păcătoșilor să ținem minte această învățătură, ca să avem către Dumnezeu inimă de fiu, către noi să avem minte de judecător, și către aproapele, inimă de mamă.

_______________________________________

Adaptare biblică la “Inima de mama” de Ilie Cleopa

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Recomandată de Liviu Jianu-Florian

FOTO: Nicolae Tonitza, Mama si copilul

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s