Inimă de mamă!

Mama si copilul Care-i cel dintâi și cel mai de folos gând al omului în viața asta și ce-i trebuie omului ca să se mântuiască?

Pe lângă credința dreaptă îi trebuie aceste trei lucruri, după învățătura Sfinților Părinți: sa aibă către Dumnezeu inimă de fiu, către sine minte de judecător, iar către aproapele să aibă inimă de mamă.

Iată, așa trebuie să fim noi, fiii lui Dumnezeu după dar! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a născut pe toți prin apă și prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul înfierii, fii după dar ai lui Dumnezeu, nu după ființă, că după ființă numai unul este, Hristos. Continue reading “Inimă de mamă!”

Ce înseamnă – A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT!

Elena TomaArticol din arhiva blogului

Elena Toma Club XXL 

.
Datorită faptului că în creștinism sunt multe confesiuni care toate pretind că ele  sunt cele adevărate, în cele ce urmează, voi răspunde la întrebarea din titlu, dar foarte pe scurt, fără a intra în profunzime. Fiecare punct prezentat ar putea constitui un subiect aparte, dar intenția mea este ca cei ce citesc să-și dea seama dintr-o privire de…

felul în care trebuie să arate si sa se poarte un creștin, familia lui, cum sa fie slujirea și închinarea lui; ce este și cum arată Biserica lui Hristos din care și el face parte, termeni, reguli, practici, principii, sărbători creștine și desigur să vorbesc despre Cel care are suveranitatea și autoritatea totală în creștinism: DUMNEZEU; despre Cuvântul Său scris în Biblie, care este Cartea de căpătâi a creștinilor, unde Dumnezeu și-a revelat voia Sa cu privire la ființa umană, și S-a revelat chiar pe Sine Însuși prin Fiul Său, Isus Hristos, pe care L-a trimis pe Pământ să-i salveze pe oameni de la iad. Sa începem, deci, cu Cel care este începutul tuturor lucrurilor:

1 – DUMNEZEU – este Creatorul tuturor lucrurilor, văzute și nevăzute Continue reading “Ce înseamnă – A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT!”

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

Parastase pentru un loc vesnic cu verdeata

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj  si  preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 4

In acest episod fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a primit treptat intelepciune de la Dumnezeu, si intelegerea biblica  privind  traditia omeneasca a parastaselor. Vom vedea daca „asigura” sau nu pot asigura pe cei morti de locuri vesnice cu verdeata!

NECHITA IOAN: … Acum, intram in planul doi de slujire, liturgical.

Vedeam adesea venind la oficiul parohial oameni cerniti, cu sufletul plin de durere, impovarati, cu fetele intristate, mimica fetei ii trada ca poarta o durere in sufletul lor, imbracati in acele haine de doliu.

[pullquote] Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om.

Paisie Olaru [/pullquote]

– Ce s-a intamplat?

– Parinte, x, y, cel mai drag sufletului nostru ne-a parasit!

Cautam sa le aduc o raza de speranta, o raza de lumina, sa le incalzesc sufletul.

– N-am venit in aceasta lume toti deodata, si nici nu vom pleca toti deodata. Mai devreme sau mai trâziu, toti vom pleca, la rândul cetei noastre. Dar si raspunsul lor venea imediat:

-Parinte, problema este tragica si ne framânta. A plecat. Stim ca vom pleca toti. Dar durerea care este si ne framânta este asta: el a murit nespovedit, neimpartasit si fara de lumânare. El va avea parte de lumina invierii lui Christos?

[pullquote] Constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi.

Oscar Wilde [/pullquote]

– Desigur!, le dadeam eu incredintarea:

“Prin aprinderea cât mai multor lumânari, un numar cât mai mare de lumânari, veti aduce lumina in sufletul lui, in viata lui. Apoi, sa pregatiti 6 kg de ceara fara parafina, sa confectionati o lumânare de inaltimea defunctului si in noaptea invierii, acolo, când voi striga pentru prima data „Veniti de luati lumina!”, aprinzând de la mine, pentru prima data, veti aprinde lumina in sufletul lui.”

Dar, dupa aceste indemnuri, iata ca am sesizat ca evanghelistul Ioan vine si prezinta ce spune Isus : „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla in intunerec si va avea lumina vietii.

Apoi, in cele 3 zile când se indeplineau formele actului de deces, ora plecarii, procesiunea de inhumare, veneau si imi cereau consultanta si asigurarea:

– Parinte, el a dus o viata cam necanonica, cam neortodoxa, i-a placut si paharul si desfrânarea si hotia si a fost si clientul penitenciarelor si Internelor, oare el va avea parte de imparatia lui Dumnezeu? Asta ne intereseaza.

– Desigur, prin moliftele pe care le voi da eu citire la data inhumarii. Si-n una din molifte, se zice asa: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, care ai calcat moartea, pe diavol l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale…; pâna aici textul era valabil, biblic. Dumnezeu a surpat moartea, a daruit si vrea sa daruiasca viata lumii Lui.

Numai ca de aici textul schimba intelesul biblic: Pe robul Tau, pe roaba Ta, plecata de la noi, ea a cazut sub pacatul lui, sub pacatul mamei ori al tatalui, ori pe un preot a amarât si a luat de la el legatura nedezlegata, eu il dezleg de pacatul trupesc si sufletesc in veacul acesta si in cel ce va sa vie si-l asez in loc de verdeta, in loc de odihna unde nu este durere, chin sau intristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit.

Ca viata e fara de sfârsit, adica ireversibila, era un adevar. Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, preotul paroh isi saluta enoriasii, el primul, din noaptea invierii, pâna in Duminica Tomii:

[pullquote] Sfântul numeste sufletul constiinta.

Cuviosul Agaton [/pullquote]

– Christos a inviat! Enoriasii raspundeau:

– Adevarat, a inviat!, imediat venea confirmarea.

– Iubiti credinciosi, aveti incredintarea ca aveti parte de lumina invierii lui Christos?

– Nu stim, parinte! Dumnezeu stie!

– Dar nu ati dori sa stiti?

Parinte, mai are vreun rost sa stim? Pentru ca de când ati venit in Cluj-Napoca d-voastra si altii inaintea d-voastra, slujbasi ai altarelor, mereu aud, indiferent de viata lui, de traire si de rugaciune, de viata lui cu Dumnezeu, de a fost pacatos, de a fost nepacatos, dvs. tot in sânul lui Avraam ii ingramaditi, acolo.

– ?!

– Si când vin enoriasii la dv. si va intreaba: Parinte, va avea el parte de imparatia lui Dumnezeu, dv. ziceti:  „- Desigur, pentru ca daca veti savârsi cât mai multe parastase, numarul parastaselor il aseaza pe mort in pozitia cea mai favorabila!

– ?!

– Dar unde e mai potrivit, parinte, in dreapta, ori in stânga lui Avraam? In fata, mai in spate, in centru, unde e locul mai potrivit si va fi mai bine?

– Depinde de dumneavoastra, de numarul de parastase pe care le faceti!

Dar iata ca imputatia si reprosul pe care mi-l aduceau enoriasii, erau indreptatite!

Retragându-ma in biblioteca cancelariei Parohiei, deschizând Sfânta Scriptura, intâlnesc urmatoarele, in Ezechiel: „Tatal, nu raspunde de nelegiurea fiului. Fiul, nu raspunde de nelegiurea tatalui. Sufletul care pacatuieste, negresit va muri.

Apostolul Pavel vine si enunta in Epistola catre romani: „Plata pacatului este moartea.” Si deodata parca imi dadeam raspunsul. Punându-mi intrebarea, se cerea sa-mi dau si raspunsul.

Deci, tatal, nu raspunde de nelegiuirea fiului, fiul nu raspunde de nelegiuirea tatalui. Din a cui autoritate, din a cui incredintare, din partea cui am primit eu aceasta autoritate, aceasta incredintare de a-i ierta pacatul (unuia, altuia, mortului etc), pentru ca gasim scris in Biblie: ” Ia aminte Israele, Eu iti iert pacatul si-ti indepartez nelegiuirea ca pe un nor.”.

Eu îti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele, ca o ceata: întoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.” – Isaia, 44:22

ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, când îti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” – Ezechiel, 16.63.

Apoi, ca:  in Ceruri s-a deschis o carte de aducere aminte si in ea au fost scrise faptele oamenilor. Fericiti de mortii care mor in Domnul, caci faptele lor ii urmeaza! Cei morti au fost judecati dupa faptele lor.

Apoi, evanghelistul Ioan, in Apocalipsa scrie: nimic spurcat, pacatos, intinat, defectuos, nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor auzi si au facut cele bune vor iesi in invierea vietii, cei ce au facut cele rele, in invierea osândei.

Acestea versete enuntate aici, mi-au rascolit atât de puternic inima, incât, sufocat de intrebari, ma vedeam ca sunt intr-o pozitie nebiblica!

Dar totusi imi venea in gând sa decupez aceste versete citate, aceste capitole si versete din Biblie, pentru ca-mi sunt potrivnice! Pentru ca aveam (pâna atunci) incredintatrea, ca, prin punerea mâinilor episcopului, aratându-ma in fata opiniei publice, in fata bisericii, in fata asistentei in serviciile acelea liturgice solemne, ca am incredintarea, puterea de a ierta si de a dezlega pacatul.

Si iata ce am constatat, ca rezolvarea pacatului nu era acolo, prin molifte sau in scaunul de spovedanie, dupa ce audiam neputintele, scadentele celor ce-si marturiseau lacunele din viata lor.

Si unii veneau cu toata sinceritatea, dorind eliberarea, dorind usurarea si deindata le dadeam: „- Te iert si te dezleg de toate pacatele tale!

Am constatat ca toate acestea, in plan liturgic, si in plan liturgical, nu-si au asezarea biblica, nu-si au temelie scripturistica.

Ca si in celelalte planuri de slujitre in ce priveste cultul sfintilor, cultul icoanelor, sunt atât de potrivnice, ca practica, desi le practicam cu sinceritate si credinciosie, cu toata incredintarea, erau potrivnice Sfintei Scripturi, Bibliei – singura autoritate divina.

Nutream acea incredintare ca sfintii sunt mijlocitori, sfintii sunt cei care ne reprezinta, cei care intervin, ei sunt ca o casa de avocatura in fata lui Dumnezeu. Si ei te reprezinta, daca te rogi lor, ei te absolva de orice penalitate, de orice responsabilitate a pacatului.

Dar iata ca deschid in Faptele apostolilor capitolul 4 cu versetul 12, unde Apostolul Luca relateaza cum atunci cand Petru a fost chemat in fata mai marilor rabini si preoti, incultul si fricosul de altadata, Petru, acum, când li s-a pus in vedere sa nu mai predice mântuirea in Numele lui Isus Christos, el va spune cu mare indraznela si apasat: “In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.!”

Apoi in 1 Timotei, 2:5, apostolul Pavel vorbeste si mai clar: „ Nu este nici un alt Mijlocitor intre om si Dumnezeu decât Omul Isus Christos.

Si asa am constatat ca rezolvarea pacatului s-a facut acolo la Golgota, pretul pacatului, nota, s-a achitat pe Crucea de lemn prin rastignirea lui Isus, cel neprihanit. Si,  preotia, pe care eu o predicam si o profesam nu avea nici cel putin fundament din punctul de vedere al Vechiului Testament, al preotiei aaronice.

Când Isus a spus pe Cruce „Sfarsitu-s-a”, „Savarsitu-s-a”, Evanghelistul Matei (27.51) arata: „catapeteasma Templului s-a rupt de sus pâna jos. Una din editiile biblice, din vremea diaconului Coresi, a Noului Testament de Balgrad, iesite din teascurile Târgovistei,  arata foarte clar (nu stim cum de corectorii sinodali au permis acest fapt): Catapeteasma Bisericii s-a rupt in doua de sus pâna jos, aratând incheierea si caderea preotiei.

Si, despre incheierea acestei preotii o arata atât de clar apostolul Pavel in Epistola catre Evrei, capitolele 7, 8 si 9. Acolo se arata ca preotii erau multi, pentru ca moartea ii impiedeca sa ramâna pururea.

Dar astazi avem un Mare Preot, pe Isus Christos. Pâna atunci era un mare preot pamântesc, care intra odata pe an in Sfinta Sfintelor cu jertfe de sange pentru pacatele sale si ale poporului. Dar, de-acum, odata cu Invierea Domnului Isus, avem un Mare Preot, care S-a adus pe Sine ca Jertfa fara cusur odata pentru totdeauna si care sta la dreapta lui Dumnezeu (fara pacat) si Mijloceste pentru sfinti (oameni) dupa voia Sa. S-a terminat cu acea preotie, acolo si atunci (in Ierusalim, la Cruce). Lucrarea marelui preot din VT directiona spre ce avea sa vina prin Domnulm Cristos, prin Jertfa Lui, il prefigura pe El.

Constatând toate acestea, am inceput sa renunt la o parte din patristica, sa renunt la o parte din sfânta traditie, din randuielile bisericii, la predanii (datina, obicei, traditie) si sa aduc Cuvântul lui Dumnezeu cât mai aproape de enoriasi, eliberat de obiceiurile acestea atât de stufoase, de tenebroase, atât greu de suportat (nebilice fiind), sa-i indrept catre Christos Domnul.

Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul  bisericilor evanghelice, sectare…

VA URMA !!!

Puteti vedeaZorii    Ep. 1   Ep.2   Ep. 3   Ep.5

Foametea – o suferinta la ordinea zilei

In publicatia CAPITAL de marti 12 iulie a.c. citim un titlu alarmant:

Noua Ordine Mondiala- Lumea ramane fara mancare.


[pullquote] Când voi închide cerul si nu va fi ploaie, când voi porunci lacustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: daca poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la caile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara.”

2 Cronici, 7.13-14 [/pullquote]

... zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu.

Cei de la Business Insider au realizat o lista cu 12 semne care arata ca lumea ramâne fara mâncare. Enumeram si câteva dintre ele:

1. Mai mult de 3 miliarde de oameni, aproximativ jumptate din populatia lumii, traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi.

2. În ultimii ani, pretul global al alimentelor a crescut cu 37%.

3. Preturile unor cereale “cheie” precum porumbul au explodat de-a dreptul: de exemplu, pretul grâului a crescut cu 77% într-un singur an, orezul cu 39%, iar zaharul cu 64%.

4. Conform FAO, pretul alimentelor va cunoaste o crestere de 240% fata de nivelul din 2004.

5. Se estimeaza ca 80% din populatia globului traieste în state unde diferenta de venit dintre bogati si saraci se adânceste.

6. Aproximativ un miliard de oameni se duc seara la culcare înfometati. În fiecare zi!

7. La fiecare 3,6 secunde cineva sfârseste de foame, trei sferturi fiind copii sub 5 ani.

Publicatia Capital, a tras un semnal de alarma, fapt pentru care le multumim.

Acum trebuie sa venim sa ne facem si noi, fiecare, partea noastra.

[pullquote]

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si îngerilor lui! Caci am fost flamând, si nu Mi-ati dat sa manânc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati îmbracat; am fost bolnav si în temnita, si n-ati venit pe la Mine.” Atunci Îi vor raspunde si ei: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau în temnita, si nu Ti-am slujit?” Si El, drept raspuns, le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.” Si acestia vor merge în pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge în viata vesnica.”

Matei 25, 31-46

[/pullquote]

Intrebari utile

Ce e de facut?

Sa facem doar statistici si sa stam nepasatori?

Ce fac mai marii lumii?

Ce le putem propune?

Dar MASS-MEDIA, ce mai asteapta?

Vorbim aici de marile Televiziuni, sau mai mici, care nu cred ca trebuie sa stea nepasatoare fata de nultimea de oameni aflata in suferinta!

Cred ca nimic nu e mai apasator, mai chinuitor si mai neuman decat sa-ti lasi aproapele sa moara de foame si sa nu-i intinzi o mana de ajutor.

TV-unile pot si trebuie sa initieze teledoane.

Sa vedem, ce ne invata Dumnezeu, ce pretentii are?

Vom privi doar in Noul Testament, deoarece populatia Romaniei este crestina peste 95%.

Sunt binecunoscute acele intamplari cand Domnul Isus Hristos a inmultit painile baietelului si a dat multimii sa manance. Atunci s-a folosit de putinul avut in mana unui copil. Acum se poate folosi de ce avem fiecare in mana (posesia) noastra. Sa cedam din „putinul” nostru, caci Dumnezeul il va inmulti dupa nevoi. Se vor satura toti si va mai si ramane acele cosuri pline cu faramituri, dovada belsugului, care vine ca o confirmare, presarata de binecuvantarea lui Dumnezeu in fata multimilor.

In Evanghelie gasim scris ca, intr-o imprejurare, Isus le-a spus ucenicilor Sai „Dati-le voi sa manance!”. El ne-a dat o pilda ca noi s-o urmam, ca si crestini, dar si ca oameni creati dupa chipul si asemanarea Sa! Doamne ajuta!

Implinirea Legii – Legii Duhului de viata – este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, mai intai, si apoi, pe semenii nostri ca pe noi insine.

In Matei 25, unde ne vorbeste despre Judecata Viitoare, gasim in Cuvantul Mantuitorului Isus Cristos o invatatura care trebuie luata in seama. Sa-l imbracam pe cel gol si sa-i dam hrana celui flamand. Acum avem aceasta ocazie.

Pastorul cel Bun, Domnul Isus, a spus ca va fi o turma si un Pastor, dar ca acum mai are si alte oi care sunt intr-alt staul.

Sa dam hrana necesara tuturor oillor Marelui Pastor, pentru ca sa nu duca lipsa de nimic.

Eclesiastul (11.1) spune: Arunca-ti pâinea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!

Si daca n-am cunoaste aceste indemnuri sfinte, si inima noastra si constiinta ne indeamna sa nu stam nepasatori cand altii sunt intr-o situatie atat de grava.

Sa ne indemnam unii pe altii la dragoste si la fapte bune, pentru semenii nostri care sunt acum in mare nevoie.

Altadata am fost noi, si am fost ajutati, caci Domnul Dumnezeu poarta de grija tuturor, si va rasplati fiecaruia dupa credinta si fapta lui…

Sa venim inaintea Domnului cu post, cu rugaciune, sa ne smerim si sa ne intoarcem fata spre El, de unde ne va veni iertarea, pacea si salvarea sufletului…!

Sa participam cu totii la teledoanele, care speram, ca nu vor intarzia prea mult, deoarece e o stare de extrema urgenta!

Glorie si slava, multumire si inchinare sa-i aducem din toata inima, acum si-n vesnicie, Domnului Dumnezeu!

Slavit Sa-i Fie Numele in Veci! Amin.


Ce model de sofer suntem pentru copii?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si  tineri.

[pullquote]

…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

[/pullquote]

I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vârste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

 

II. Tiparul Divin – din paginile Sfintei Scripturi

Se stie ca micutii imita ceea ce vad la parintii lor, cum vorbesc si ce fac.

Sa vedem in acest sens, câteva porunci ale Tatalui Ceresc pentru copiii Sai:

(1) „…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

(2) Sa stii dar în ziua aceasta si pune-ti în inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer si jos pe pamânt, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau pe vecie.” (Deut., 6.39-40)

(3) Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai în inima ta. Sa le întiparesti în mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele când vei fi acasa, când vei pleca în calatorie, când te vei culca si când te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la mâini si sa-ti fie ca niste fruntare între ochi. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale. „(Deut., 6.5-9)

(4) Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

(5) „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.27-30)

(6) „Nu va înselati preaiubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavârsit este de sus, coborându-se de la Tatal luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvântul adevarului, ca sa fim un fel de pârga a fapturilor Lui.” (Iacov, 1.16-18)

Tatal din Ceruri este modelul pentru fiul Isus Hristos.

[pullquote]

croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schioapata sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat.” (Epistola catre Evrei, 12.13)

[/pullquote]

Domnul Isus este modelul pentru toti crestinii.

Apostolul Pavel ii indemna pe corinteni sa-i urmeze pilda: „Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos. „ (1 Corinteni, 11.1)

Pricepem asadar ca trebuie sa-L avem in inima si in gândurile noastre pe Dumnezeu si invatatura Sa?

Psalmistul spune:”Strâng cuvântul Tau în inima mea, ca sa nu pacatuiesc împotriva Ta!” (119.11)

[pullquote]

Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, îmbracati-va cu o inima plina de îndurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare. Îngaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul. Dar mai presus de toate acestea, îmbracati-va cu dragostea, care este legatura desavârsirii. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapâneasca în inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvântul lui Hristos sa locuiasca din belsug în voi în toata întelepciunea. Învatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cântari de lauda si cu cântari duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastra. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, sa faceti totul în Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni, 3.12-17)

[/pullquote]

Iar apostolul Pavel gândeste si vorbeste conectat la o ascultare perfecta de Dumnezeu:

Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos. „ (2 Corinteni, 10.5)

 

CONCLUZII:

Fara a urma invatatura Tatalui, care ne-a fost adusa si exemplificata perfect de Fiul Sau, Isus Hristos, care L-a ascultat pe Tatal si i-a urmat cu fidelitate invatatura si pretentiile Tatalui, nu avem nici o sansa in a croi acele carari drepte si bune de urmat pentru copiii nostri.

Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.” (Coloseni, 4.6)

Tiparul – matricea comportamentului nostru – trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile si standardul Lui Dumnezeu. Atunci, si numai atunci, procentele din sondajele facute copiilor nostri vor tinde catre 90 -100%- in ceea ce este demn de urmat, caci Dumnezeu este Cel care da si vointa si infaptuirea.

A Lui sa fie toata Slava, toata Lauda si tot Creditul, acum si in eternitate! Aleluia! Amin.

 

 

 


Cum conduc eu ?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si tineri.


…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)


I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vâvarste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.
Continue reading “Cum conduc eu ?”

Ioan…

Nicolae Nicoara

 

Si-i vei pune numele Ioan!”

Asa i-a spus îngerul,

celui mut

în ne-credinta Cuvântului…

IOAN!

IO-AN!

 

 

Dezleaga-mi, Doamne, limba,

sa pot grai cu ea,

nu am crezut când Vestea

i-a spus desartaciunii,

un Prunc la batrânete din Duh

tu vei avea,

azi Fiul meu se naste

din pântecul minunii.

Ca el Prooroc în lume,

Botezator nu îi,

acela care striga,

cum în Scriptura scrie-

sa fie netezita în veci

cararea Lui,

dar cine îi aude porunca

din pustie?

Dezleaga-mi limba, Doamne,

de lut si iarta-i vina,

ma leaga pe vecie

de numele lui sfânt,

slavita fie ziua

când l-a numit Lumina

Nainte-mergatorul Iubirii

pe pamânt.


La început cu Dumnezeu

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Ioan 1:2 „El era la început cu Dumnezeu.“

 

de Ana Tatar Andras


 

Sunt eu cu Dumnezeu?

 

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

 

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

 

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

 

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

 

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

 

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

 

Ti-amintesti de un timp special în trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

 

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

 

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

 

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

 

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata? Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste? Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?


Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu. Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!

 

OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

DINCOLO DE ORIZONT SE AFLA MEREU ALBASTRUL NEMARGINIRII

Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.

Octavian LUPU,

Bucuresti


Despre secularizarea si desacralizarea imaginii religioase si a limbajului religios în exprimarea Mass – media din perspectiva vietuirii si a trairii duhovnicesti într-o lume multimedia

1. Introducere

Din a doua jumatate a secolului al XX – lea, cultura occidentala, apuseana s-a remarcat ca o cultura deschisa, plina de întrebari, profana, fara autoritate spirituala, duhovniceasca recunoscuta si fara ideologie religioasa dominanta si unificatoare. Domeniile existentei colective, precum politic, economic, social, politic, cultural, s-au eliberat, treptat, de crestinism. Statul si viata economica se situeaza, de acum înainte, în afara sferei asa zis „religioase”. Statul nu pretinde sa controleze Biserica sau Bisericile si nici invers. Filosofia nu mai serveste de multa vreme teologia. Pentru o aceeasi realitate exista mai multe modalitati de abordare, interdependente unele de altele si fara organizare unica. Fiecare stiinta depinde de propriile norme, iar „religia” a devenit de mult un compartiment al culturii, pe aceeasi directie cu celelalte compartimente: stiintific, filosofic, psihologic, sociologic, estetic…
Societatea devenita secularizata cunoaste o ideologie difuza, lipsita de constrângeri, dar, care patrunde sufletele simple, mai cu seama prin intermediul mass-media. Este, în acest fel, prezentat sistemul de lectura al unei lumi (de)limitate la ea însasi, un fel de empirism al vizibilului si de subiectivism al placerii. Însa individul, eliberat fiind de comunitarismele greoaie si protectoare ale culturilor vechi, dar statistic, nu mai are vreo speranta ori nadejde eshatologica si de comuniune, deoarece se limiteaza numai la prezent. Doar un semn natural deosebit îl mai trezeste din când în când, spre ideea divinitatii. Ignorând „cerul”, omul de astazi regaseste „pamântul”. Dezvoltarea tehnicii a permis si îngaduit ori tolerat un fel de explozie a societatii urbane. Pamântul, erosul, corpul sunt frenetic exaltate împotriva unui crestinism care, de-a lungul timpului, n-a încetat sa se detaseze de ele, fara sa le anuleze, ci sa le recunoasca ineficienta în colucrarea cu dumnezeirea. Astfel, în interiorul omului, apar diverse tensiuni, cu toate ca el crede ca este suficient sa fii satul si static si inert.
Foarte putini ai observat ca cultura occidentala ori apuseana, în momentul în care tinde sa-si asume toate aspectele „aventurii umane”, intervine în structura altor culturi, afectând mai întâi spiritul acestora si, în final, propria sa mostenire culturala. Sunt cunoscute deja efectele sau consecintele ambigue, insa redutabile, ale unei asemenea civilizatii.20% din consuma 80% din resursele planetei. Societatile bogate din „nord” sunt într-un contrast enorm cu societatile sarace din „sud”, devastate de molime numite „naturale”, dar si cu societatile schimbatoare si haotice din „est”. Mai mult decât atât, aceasta sciziune si fractiune este prezenta si în interiorul fiecarui tip de societate: „nordul” are proscrisii sai, „sudul” are îmbogatitii peste noapte iar „estul” are îmbogatitii de tip mafiot.
Gândirea instrumentala, prin masinile sale de vise, de la televiziune pâna la „spatiile virtuale”, penetreaza si conditioneaza psihismul colectiv, anulând marile referinte simbolice, care nu au încetat sa protejeze si sa anime ori sa însufleteasca umanitatea. Sa luam, de exemplu, relatia masculin – feminin, compromisa pâna acolo încât homosexualitatea se popularizeaza si se glorifica, lesbianismul este considerat ca fiind ceva absolut normal, iar relatia paternitate – filiatie sau maternitate – filiatie este denuntata ca fiind opresiva si face acum obioectul unei nostalgii fuzionale a incestului. Ce educatie poate primi un copil crescut într-un astfel de mediu, napadit si asediat ori invadat de forme neînchegate, incoerente, droguri si hedonism, ce provoaca un fel de surescitare sodomista? În felul acesta se poate distruge foarte usor o cultura. Prin urmare, ceea ce trebuie afirmat cu tari si cu mult curaj ori convingere, fara a se pune problema consecintelor, este ca tot ce se poate obtine prin mijloace tehnice (con)duce la distrugerea naturii si la riscul sinuciderii umanitatii, a omenirii: patura de ozon scade zilnic, cerul se destrama, pamântul se cutremura – precum a facut acum în Japonia, apar nenumarate manifestari ale naturii pe care nu le poate controla nimeni, masa acvatica este poluata, specii de animale si plante, cu alte cuvinte flora si fauna, dispar în mod iremediabil, iar omul, în pofida tuturor acestor realitati si evidente se compromite si se complace în „succesul sau”.
Civilizatia noastra, care respinge si critica dur si cu vehementa revelatia biblica, este preocupata de neant, iar moartea, oricât ar fi de respinsa ca idee, nelinisteste si fascineaza. Mult timp, desi progresul stiintei si tehnicii n-a stirbit cu nimic etica traditionala, aceasta se destrama treptat si ai senzatia unei gauri negre ce se deschide în chiar inima culturii noastre, lasând cale libera doar spectaculosului, senzationalului, reîncarnarii, erotismului, violentei si drogului. Învierea este lasata în uitare, indiferenta si ignoranta. În acest fel survine nihilismul, care pare a fi categoria sintetica paradigmatica a modernitatii filosofice. Nihilismul neaga orice sens existentei, îi refuza acesteia orice fundament, refuza dreptul la existenta oricarui adevar obiectiv, proclama totala lipsa de scop în ampla devenire umana si cosmica. Din el se naste, în plan moral, scepticismul în ceea ce priveste valorile, sensul, certitudinile. „Nihilismul” este un termen semantic care (împreuna cu altii precum: „anarhism”, „scepticism”, „ateism”, „pesimism”) este prezent în gândirea occidentala, apuseana chiar dintru începuturi. A intrat în cultura europeana când scriitorul rus Feodor Dostoievski si filosoful german Frederich Nietzche l-au folosit pentru a diagnostica conditia omului modern. De atunci termenul (ca are ecourile si reverberatiile unui ateism radical) este acceptat unanim ca fiind „negare a transcendentei”. Cu alte cuvinte, adica, nihilismul teoretic apare în reflectia lui Nietzche ca o consecinta a discreditarii celor mai înalte valori ale existentei: Dumnezeu, sufletul, libertatea, nemurirea. În viziunea si perceptia lui Heidegger el este „sentimentul lipsei de valoare a toate”. Se manifesta în primul rând ca lipsa a sensului în întreaga devenire si evolutie, apoi ca faliment al proiectului de gasire a unui sens comun si profund întregii deveniri, ca refuz al recunoasterii existentei unei lumi metafizice care transcende lumea sensibila, pamânteasca…
Revenind însa, la tema si subiectul nostru principal, vom sustine ca în ziua de astazi tot ceea ce înseamna valoare poate fi evaluat prin bani. Aceste hârtii, elemente efemere, au devenit fundamentul social – economic, accepta si aprobat în mare masura de catre toti. Majoritatea actiunilor este subordonata si subjugata acestui tel, de a face bani, care se transforma încet în stari, în arhetipuri inefabile, devin parte a fiintarii. Profilul si cursa ori capcana nebuneasca dupa puterea iluzorie si amagitoare pe care ti-o ofera banii, sunt câteva dintre coordonatele principale si principiale ale acestui nou secol si mileniu. Ceea ce este foarte trist este faptul ca si Biserica, ca institutie, se modeleaza si adapteaza pe zi ce trece dupa o societate „scapata de sub control”, secularizata pâna în strafundurile ei, în loc sa se întâmple invers, societatea sa fie cea care se ghideaza si orienteaza dupa Biserica. Astfel, Biserica apare ca o corabie a mântuirii în valurile secularizarii si în furtuna desacralizarii. Biserica nu mai poate sa se impuna si îsi restrânge lucrarea ei la o comunitate foarte mica de credinciosi. Ea este discreditata pe zi ce trece si încep sa faca compromisuri, care au ca punct central si prioritar tot „banul”.
Datorita libertatii excesive si necontrolata acordata presei, dupa opresiunea comunista, si datorita tendintelor ascunse ale unor jurnalisti, s-a ajuns, la ora actuala, la folosirea unui limbaj prozaic la adresa institutiilor bisericesti ortodoxe si a reprezentantilor acestora. Cauza si pricina esta foarte clara si limpede: lipsa de credinta a jurnalistilor sau tendinta confesionala si discreditarea persoanei sau institutiei prin mijloace care sa atraga atentia publica spre ceea ce s-a scris ori s-a filmat. Mijloacele necinstite, neoneste si netransparente pe care pe care le folosesc demostreaza si confirma atât lipsa de prefesionalism, cât si tendinta de a scoate în evidenta „marile” lipsuri si scaderi ale conducatorilor spirituali si dihovnicesti ori bisericesti. Biserica este acuzata mereu ca nu se implica suficient si eficient în societate, iar slujitorii sunt terfeliti în presa si televiziune, ca unii care parca nu ar fi deloc constienti de misiunea pe care o detin si o exercita, cu timp si fara timp. Cazurile rare ce apar datorita neglijentei vreunuia dintre ei sunt dramatizate, generalizate, speculate si expuse într-un mod exagerat si extrem. În timpul marilor sarbatori si prasnice crestin – ortodoxe apar foarte multe reportaje care nu au nimic comun cu semnificatia religioasa a sarbatorii respective. Oprindu-se doar asupra traditiilor populare si folclorice, care sunt reminiscente ale vechilor culturi antice, reporterii nu amintesc de frumusetea religioasa si spirituala a sarbatorii sau de faptul în care se pregatesc, din punct de vedere duhovnicesc, crestinii pentru întâmpinarea prasnicului. În felul acesta ignora tot ceea ce are sublim si spiritual sarbatoarea respectiva, determinându-i pe nenumarati oameni sa-si iroseasca timpul prin marile magazine si supermarket-uri pentru tot felul de cumparaturi si cadouri, comercializând, în acest mod, toata sarbatoarea respectiva, în loc sa se pregateasca mai întâi duhovniceste si apoi sa se preocupe de cele ale mesei.
Mai mult decât atât, frumusetea miresei lui Iisus Hristos, adica Biserica Sa cea Sfânta – Cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui, o batjocoresc, o profaneaza, o pângaresc si o desacralizeaza. În nebunia exprimarii lor îi determina pe oameni sa se scârbeasca de Ea, ca nimeni sa nu îsi mai doreasca o asemenea mireasa, care, de fapt, este propria noastra mântuire. În acest fel procedeaza toti cei care de sarbatorile Învierii Domnului si Nasterii Domnului dau pe posturile de televoziune, de nenumarate ori, imagini de dicreditare si desacralizante, precum modele de magazine pline, mese cu îmbuibare de mâncare si bautura, petreceri mari, locuri de vacanta peste tot, nu de rugaciune, stiri despre crime si sinucideri, stiri despre preoti si monahi care se îmbogatesc si pacatuiesc sau care se razvratesc, spre a întina ori murdari sfintele sarbatori si a ne determina sa ne scârbim de cele ce fac „popii” în biserica si de Dumnezeu. În acest mod oamenii petrec linistiti în timpul marilor sarbatori, se distreaza, manânca si beau de toate, unii petrec în locuri si zone necrestine, iar la sfintele slujbe participa aceeasi credinciosi cunoscuti, cu constiinta curata si respect fata de Biserica. Spre exemplu, Craciunul, care este o sarbatoare a nasterii si vietii, cu toate ca de-a lungul timpului a fost profund folclorizat, acum au aparut pe micile ecrane si „craciunitele”, personaje pe cât de rosu, pe atât de sumar îmbracate, care îmbogatesc decorul desacralizarii prin împartirea de cadouri, cu iz si cu scop pur comercial. În acest chip se fac tot felul de reclame la diferite produse, unele cu promotie, se vorbeste despre renii lui Mos Craciun, despre animalele ce se sacrifica de Ignat, iar despre semnificatia religioasa nu se spune absolut nimic. Totul este un show platit de interesele comerciantilor si a auditorului.
Prasnicul cel mare al Sfintelor Pasti este tot la fel de mediatizarea prin obiceiurile privind pictarea oului, framântarea cozonacului si prepararea mielului. Mai mult, pe linie occidentala, unde Pastile, pentru cei mai multi, nu constituie altceva decât un consum crescut de dulciuri, a invadat micul ecran „iepurasul”, care nu are absolut nimic comun cu traditiile românesti, cu atât mai putin privind aceasta mare sarbatoare, ce reprezinta biruinta vietii asupra mortii. În timpul celorlalte sarbatori mari, în care sunt cinstiti mucenicii si marturisitorii lui Iisus Hristos, se scot în evidenta toate obiceiurile extracrestine si superstitiile, cu diferite reminiscente ale traditiilor religioase antice si reminiscente dualiste de factura bogomila, care pierd adevarata semnificatie a sarbatorii prin exprimarea desacralizata a jurnalistilor si ziaristilor. Nu este amintita nici macar viata si activitatea sfântului sarbatorit. Prin aceasta desacralizare a Bisericii, Iisus Hristos si Biserica nu îsi pierd sacralitatea, însa îsi retrag progresiv sfintenia din sufletele si din vietile celor care dau si care primesc în mintea si în inima lor desacralizarea. Chiar daca nu sunt împotriva lui Iisus Hristos si a Bisericii, oamenii care se supun, cu sau fara voia lor, imaginilor si cuvintelor desacralizante si secularizante, îsi pierd, la rândul lor, sfintenia, fiindca îsi pierd, de fapt, inocenta cereasca. Asemenea oameni secularizati si desacralizati, voalati sufleteste, suntem noi toti. Am ajuns sa fim oameni despre care aproape ca se poate spune ca nu mai avem nimic sfânt în noi, si, pe drept cuvânt, în prea multe cazuri.
Nu trebuie sa încurajam mediocritatea, nu trebuie sa încurajam limbajul facil, nu trebuie sa încurasam banalitatea. Niciodata nu vor create opere de arta prin intermediul banaltatii, niciodata un limbaj vulgar nu va reusi sa sustina si sa enunte mari devaruri. Rafinamentul continutului este cel mai bine exemplificat de rafinamentul exterior. În absenta acestuia din urma, judecatile cele mai elevate sunt în van. Gânditorul care nu stie sa devina la nevoie un bun orator nu este un gânditor întelept. De aceea, mai mult ca oricând, trebuie sa ne cultivam intelectul si sa devenim nu doar buni oratori ci foarte buni marturisitori. Asaltul si invazia mundanului a destabilizat componenta sacra a vietii omului. Miturile si-au pierdut de mult componenta simbolica, sensurile ascunse nu mai sunt cautate, societatea se bazeaza în exclusivitate pe învelisul exterior, superficial. Intruziunea brusca si pripita a sacrului în profan se rezuma la existenta televizorului. Oamenii refuza sa mai sintetizeze si sa mai selecteze informatia, ei vor sa primeasca totul de-a gata, ei vor sa nu mai faca nici un efort de întelegere, problematizare si dezbatere. Formatorii de opinie detin controlul, însa, din pacate, si ei, la rândul lor, refuza sa îsi asume misiunea de culturalizare si formare religioasa, refuza sa „formeze” un public nou, multumindu-se sa se complaca în aceasta supraabundenta de imagini si de limbaj, inutila si distrugatoare. Ceea ce e trist este ca nimeni nu încearca sa evadeze din aceasta stare de somnolenta culturala si religioasa, pentru ca toti au, pentru moment, „lucruri” mai importante de facut. Trebuie sa învatam sa actionam cu toata taria si fermitatea pentru îndreptarea acestor neajunsuri. Sa întelegem si sa învatam sa ne aparam punctele de vedere si onoarea, sa învatam sa fim noi însine, sa învatam sa nu ramânem captivi într-o paradigma eronata si înselatoare numai pentru ca vrem cu orice pret sa urmam modelul celorlalti, doar pentru ca dorim cu orice pret sa fim acceptati de ceilalti, nu trebuie sa coborâm stacheta doar pentru a-i lasa pe cei mai putini înzestrati sa patrunda pe sub ea. Religia si cultura nu trebuie sa fie vulgarizate pentru a fi accesibile, fiindca rolul religiei si culturii este sa îi faca pe oameni sa se autodepaseasca. Nu trebuie sa le oferi totul pe tava, trebuie sa îi inviti la cautare, întrebare si cercetare pe cei care vor sa afle mai mult. Lupului nevazut nu-i va ajunge niciodata prada sa. Va racni si va scrâsni din dinti pâna când va fi sigur ca nimeni nu va dobândi ori capata ce i s-ar fi cuvenit lui. Asemenea sunt cei care vin si ne învata altceva decât Biserica si stramosii, încercând sa ne faca sa ne îndoim de valoarea si de dreptatea învataturilor crestine prin tot felul de teorii umaniste si nihiliste, deja falimentare, dar interesante si seducatoare. Desi aparent rationale, asa cum cum a fost si îndemnul sarpelui catre Eva de a musca din mar, asemenea idei au fost urzeala pe care s-a tesut cel mai alineant secol din istoria omenirii, respectiv secolul XX. Daca nu stim sa facem fata unor asemenea idei, atunci sa ne legam de catargul întelepciunii si al credintei, spre a nu fi robiti de iluzia stiintei. Mai bine este sa se iroseasca niste „idei bune”, decât sa pierdem mântuirea.
Acceptând desacralizarea, ne lipsim pe noi însine de sfintenie si sacralitate, caci Dumnezeu este singura sursa a sfinteniei, iar lipsindu-ne de sfintenie, ne lipsim de haina curata si luminoasa a credintei si devenim noi însine lupi pentru ceilalti, pe care îi desacralizam fie si prin simpla noastra prezenta de fiinte desacralizate, nefiind nevoie sa le mai facem vreun rau. Ne aflam în mijlocul unei „noi ere”. Este posibil ca, în viitor, planeta sa se unifice si linistea sa se instaleze la nivel politic, social si economic. Atunci vor fi puse, probabil, ultimele întrebari. Atunci va veni vremea acestor mari „razboaie ale spiritului” pe care le-a anuntat Nietzche. Doar un crestinism profund renovat va putea înfrunta aceste provocari. Un crestinism al divino-umanitatii în care vor putea sa-si gaseasca loc toate celelalte credinte religioase si spirituale, inclusiv umanismul occidental modern, un crestinism care le va aminti tuturor ca Dumnezeu nu merge fara om, iar comunitatea se înscrie în inima omului, un crestinism care va reaminti ca omul nu-si poate împlini umanitatea decât unindu-se cu Dumnezeu, Care s-a facut om pentru ca omul sa devina dumnezeu, dupa har si sa-l poata întelege, un crestinism care sa transmita permanent si continuu ca Iisus Hristos uneste divinul, umanul si cosmicul, în lucrarea Duhului, un astfel de crestinism poate salva întreaga umanitate. De aceea, ca si crestini suntem toti responsabili de salvarea umanitatii, inclusiv prin oprirea desacralizarii si secularizarii, ori profanarii.

2. Mass-media – un „amvon” abandonat?!…

Vorbind despre mass-media si urmarind unul din scopurile sale principale, putem zice ca ne „furnizeaza” o imagine despre om asa cum este el în realitate, valide ocazii de reflectie critica asupra conditiilor concrete în care acesta îsi duce si îsi traiesete viata: implicarea în social, denuntarea si deconspirarea violentei, a marginalizarii, a razboiului si a injustitiei. Ea ar trebui sa fie preocupata de soarta omenirii, provând acele valori universale pe care Biserica le propune societatii; numai în aces fel mass-media poate contribui decisiv si hotarâtor la raspândirea si popularizarea valorilor prin mijloacele de cel mai mare impact asupra publicului larg. Regizorii, de pilda, au preluat foarte mult din rolul marilor autori de beletristica si artisti ai veacurilor trecute, fiindca sunt astazi „ambasadori” pe lânga alte culturi ai unei viziuni despre lume, impregnata de valori nascute din umanismul crestin.Uneori ei însa au fost pusi în situatia de a surprinde tocmai criza acestor valori. Cei care actioneaza în lumea aparte a mass-mediei trebuie, în calitatea lor de „atleti” privilegiati ai comunicarii, sa se arate deschisi dialogului cu realitatea care-i înconjoara, sa încerce sa sublinieze evenimentele mai importante pe care le traim, stimulând la reflectia critica asupra lor
Mass-media în general si cinematografia în particular pot deveni un instrument al misiunii Biaericii în lume. Biserica îi îndeamna pe regizori, cineasti si pe toti cei care, la diferite nivele, recunoscân-se si revindicându-se drept crestini, lucreaza în complexa si eterogena lume a mass-mediei, sa actioneze în totala coerenta cu propria credinta, luând initiative curajoase în planul productiei de programe TV si radio, pentru a face mai prezent, mai simtit si mai eficient mesajul crestin în lumea mass-mediei. Ideea de a transforma ecranul cinematografic sau TV într-un amvon de la care sa se proclame în lume mesajul crestin a dinamizat multi crestini (preoti, laici si credinciosi), care în diferite perioade ale istoriei s-au lansat cu mult zel în acest dificil plan al apostolatului, social si comunactional. Mass-media constituie, într-un mod indubitabil, un instrument valid de actiune pastorala, chiar si când vorbim despre realizari, produse ori emisiuni care nu-si propun în mod explicit raspândirea mesajului evanghelic. Este foarte importanta însa mentalitatea de fundal a mesajelor televizate: aceasta ar trebui sa fie în armonie si simfonie cu valorile promovate de crestinism, iar nu în contrast si antinomie cu ele. Astazi, asistam, din pacate, la o propunere la scara planetara si mondiala, datorita si datorata televiziunii, a unui model de om „aplecat” spre realizarea obiectivelor imediate, în linia tripticului: sex, bani, succes (sau cei trei „s”: sex, sânge si scandal) care se situeaza exact la opusul masajului evanghelic, spiritual si duhovnivesc sau mântuitor.

3. Despre trairea duhovniceasca care este nevointa de a intra în firescul vietuirii crestine

A fi crestin ortodox nu înseamna a adera la o ideologie ci înseamna a trai în Biserica viata duhovniceasca pe care ne-o ofera si dariuste Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, „viata cea noua cu Iisus Hristos si în Hristos condusa de Duhul Sfânt”. Viata duhovniceasca îmbraca întraga existenta si înseamna trairea vietii de zi cu zi în comuniune cu Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfânt, asa încât orice act al nostru sa fie un act duhovnicesc, adica inspirat de Duhul Sfânt spre împlinirea voii tatalui asa cum a fost descoperita de Fiul. Trairea duhovniceasca aduce odihna, pace si bucurie deoarece înseamna dobândirea harului Duhului Sfânt care întipareste chipul lui Iisus Hristos în inima noastra si ne face asemenea Lui, este intrarea într-un firesc al vietuirii ortodoxe care ne face fericiti si liberi. Cu toate ca reprezinta firescul vietuirii ortodoxe, deoarece firea omeneasca s-a pervertit din cauza pacatului, viata duhovniceasca nu poate fi traita fara ajutorul lui Dumnezeu si fara efortul omului de a împlini voia lui Dumnezeu. Omului patimas viata duhovniceasca i se pare ostenitoare si solicitanta, plina de îngradiri si fara bucurie deoarece angajarea în trairea ei este o nevointa, un efort si o jertfa, o silire a voiii proprii care nu înclina spre împlinirea voii lui Dumnezeu ci spre pacatul ce promite placere. Lipsit fiind de har din cauza pacatului, patimasul nu întelege ca, dupa cum subliniaza Sfântul Maxim Marturisitorul, nu exista decât o singura bucurie, „unirea sufletului cu Cuvântul”, si o unica placere, „dobândirea celor dumnezeiesti”. El nu-si cauta împlinirea în Dumnezeu ci se iubeste pe sine (într-un egoism si egocentrism sau filavtie) si realitatea sensibila, scotând din sine si din aceasta, în principal prin mijlocirea simturilor, deci a trupului, placerile si desfatarea. Dar, „Cel ce se îngrijeste de mântuirea noastra a înfipt în mod providential în placerea adusa de simturi, ca un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip întelept în firea trupului legea mortii, ca sa limiteze nebunia mintii care-si misca, potrivnic firii, dorinta spre lucrurile sensibile”. ?i astfel viata omului patimas devine o fuga disperata dupa placere si, în acelasi timp, o fuga de durere, fuga care îl îndeparteaza tot mai mult de Dumnezeu si de propria lui fire si îl afunda tot mai mult în multe pacate si diferite patimi. Biruitor si învingator fiind asupra pacatului si mortii Mântuitorul nostru Iisus Hristos face posibila trairea duhovniceasca în Biserica de catre cei renascuti în El prin Sfintele Taine. Însa, pentru a trai o viata duhovniceasca, crestinul întarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, astfel încât sa faca din poruncile lui Dumnezeu legea vietii sale. În timpurile si vremurile noastre aceasta lupta duhovniceasca ia forme noi deoarece progresul tehnologic a facut posibila o dezvoltare fara precedent a mijloacelor de comunicare în masa care schimba radical lumea în care traim pâna acolo încât sa putem vorbi despre o lume multimedia, o lume în care mediile de comunicare se suprapun fascinând si captivând mintea omului, modelându-i gândirea si comportamentul.

4. Despre mass-media care tinde sa substituie forta si impactul cuvântului lui Dumnezeu asupra vietii omului contemporan
Mass-media a ajuns o prezenta atât de importanta în lumea contemporana încât, chiar si în cazul celor care se considera credinciosi, expunerea prelungita la mesajele mediatice tinde sa înlocuiasca forta si impactul cuvântului lui Dumnezeu asupra vietii lor. Studiile sociologice si psihologice arata ca mass-media reuseste sa domine câmpul vizual si spatiul uman contemporan cu propriile simboluri în detrimentul credintei religioase. Cantitatea uriasa de material simbolic (imagini, informatii, idei), caracterul cotidian, persuasiunea si presiunea uriasa a mesajelor mediatice, caracterul public al recunoasterii lor, lipsa timpului de reflexie sunt doar câteva din cauzele care duc la aceasta situatie extrem de grava din punct de vedere spiritual si duhovnicesc. Mass-media îsi asuma astazi în societate functiile pe care în societatea traditionala le avea religia si anume functia educativa, functia axiologica si functia de orientare. Ea „ne spune cine suntem, ne ofera o identitate. Ne învata ce vrem sa fim; ne da aspiratii. Ne arata cum sa devenim ce ne-am propus; ne confera tehnica potrivita. ?i ne spune ce si cum sa ne simtim atunci când nu reusim; ne ofera salvarea. Altfel mass-media modifica calitativ modul în care apar si opereaza constiinta si identitatea noastra”.
Efectele si consecintele asupra societatii si a fiecarui om în parte a asumarii de catre mass-media a functiilor educativa, axiologica si de orientare au fost identificate de catre cercetatori ca fiind efectul de agenda, efectul de cultivare si asa numita spirala a tacerii. Efectul de agenda consta în faptul ca principalele preocupari mentale ale publicului sunt determinate de agenda mass-media care indica problemele cele mai importante pentru ca, în functie de aceasta ierarhizare, sa ne orientam în a le acorda atentia corespunzatoare. Posibilitatile de manipulare, atât la nivel social cât si personal, sunt imense si experienta ne arata ca se profita din plin de ele. Urmarea principala la nivel personal este înstrainarea mintii într-o lume exterioara si, partial, ireala transformând omul într-un spectator al marelui spectacol pus pe scena mediatica a lumii, spectator care însa îsi traieste într-o masura tot mai mica propria viata. Efectul de cultivare se refera la faptul ca mass-media are puterea de a cultiva în masa publicului opinii, conceptii si credinte ce vor influenta în mod decisiv si hotarâtor felul de raportare a oamenilor la lume si viata. Realitatea trista este ca, de regula, aceste opinii, conceptii si credinte sunt diferite si variate si chiar divergente cu învatatura crestina. Spirala tacerii este legata de notiunea abstracta de opinie publica care, de fapt, este formata, în conformitate cu credintele si interesele lor, de catre cei care controleaza mass-media. Ea înseamna ca aceia care nu împartasesc opinia indicata de mass-media ca fiind dominanta tac, chiar daca sunt majoritari si au tendinta de a-si scimba opinia în sensul celei promovate de mass-media.
În conditiile în care, pe de o parte, societatea în care traim nu este o societate crestina ci una secularizata în care permisivitatea, toleranta si relativizarea valorilor sunt noile dogme si, pe de alta parte, câstigul si manipularea sunt de multe ori interesele care stau în spatele si la baza mass-mediei, concurenta si dorinta de a câstiga audienta duce la difuzarea unor mesaje tot mai nocive care cultiva patimile prin exaltarea erotismului si a violentei, a lacomiei si a orgoliului, stiut fiind faptul ca omul patimas este foarte vulnerabil la acestea si, de asemenea, ca este un bun consumator si totodata, este foarte usor de manipulat.Dupa cum s-a remarcat deja, mass-media în general si televiziunea în special se afla „cu câtiva pasi înaintea societatii pe calea degrdarii si deteriorarii morale, a descompunerii pacatului, devenind model al societatii de mâine si pedagog al omului (pos)modern pe calea îndepartarii de Dumnezeu”. Omul educat de catre mass-media este de fapt omul cel vechi, rob al pacatului, care îsi cauta mângâierea în placerile pacatoase si este prins în cercul vicios al fugii dupa placere si al fugii de durere, afundându-se tot mai mult în pacat.

5. Despre mass-media care submineaza trairea duhovniceasca

Mass-media este o imensa provocare pentru crestinul sincer, doritor de viata duhovniceasca. Daca, pentru a trai duhovniceste, crestinul întarit de har trebuie sa-si asume nevointa luptei cu pornirile pacatoase ale firii slabanogite de pacat, mass-media îl împinge tocmai în directia opusa, a împatimirii. Cu cât apelam mai mult la mass-media si cu cât mediile de comunicare sunt mai complexe cu atât impactul negativ este mai puternic si este o iluzie si o utopie sa credem ca cineva poate fi invulnerabil. Pentru a întelege mai bine la ce ne expunem atunci când ne conectam internet, de pilda, vom încerca în cele ce urmeaza sa identificam felul în care mass-media submineaza viata duhovniceasca.
Referitor la împrastierea si risipirea mintii Sfintii Parinti ai Bisericii ne învata ca trairea duhovniceasca presupune linistirea mintii si adunarea ei în inima si ca pentru aceasta este foarte importanta ferirea de tot ceea ce o împrastie. Mass-media aduce însa o adevarata explozie si un adevarat bombardament informational asupra mintii omului, umplând-o cu informatii, de regula nu doar neimportante ci chiar nocive, nu doar din punct de vedere duhovnicesc ci chiar si din punct de vedere al vietuirii sociale. O mica parte sau chiar nimic din cuprinsul unui buletin de stiri ori al unei emisiuni oarecare ne este de folos si ne priveste ori ne vizeaza în mod direct. De cele mai multe ori mass-media profita de curiozitatea oamenilor care este amplificata în mod voit si intentionat de dorinta bolnavicioasa de a intra în intimitatea altora. ?i, în acest fel, în loc sa se opreasca asupra sinelui, sa-si identifice pacatele, sa se pocaiasca si sa se îndrepte catre Dumnezeu, omul se risipeste cuprins fiind de curiozitate desarta, pierzându-si, în acest mod, pacea sufletului si linistea inimii. Nu se mai poate aduna si concentra în rugaciune, aceasta devenind, astfel, foarte superficiala, definind, în acest fel, relatia sa cu Dumnezeu. Cu aproape 100 de ani în urma, când mass-media era reprezentata numai de presa scrisa si era cu mult mai putin agresiva decât astazi, Sfântul Siluan Athonitul avertiza: „Cel ce voieste a se ruga curat nu trebuie sa cunoasca nici o veste din ziare, nu trebuie sa citeasca din carti rele ori sa afle cu iscodire ceva din viata altora. Toate acestea aduc mintii gânduri necurate iar când omul voieste a le deslusi, ele din ce în ce mai mult vor rataci si vor chinui sufletul”.
Un alt aspect îl reprezinta fondul sonor pe care îl ofera mass-media vietii noastre. Omul de astazi s-a obisnuit sa fie însotit mereu de mass-media nemaistiind sa aprecieze linistea. Nu întelege ca mass-media îi ofera o fasla senzatie de comuniune si ca linistea nu înseamna o absenta ci, dimpotriva, prezenta lui Dumnezeu, sansa regasirii de sine si a întâlnirii cu Dumnezeu. „Linistea este o conditie esentiala – ne arata Parintele Paisie Aghioritul. Chiar daca nu s-ar ruga cineva cu cuvinte singura linistea îi este rugaciune. Ea este o rugaciune tainica si ajuta mult pe cel care se roaga, asa cum îl ajuta pe om respiratia, care este nevazuta. Cel care face lucrare duhovniceasca în liniste, se adânceste dupa aceea în rugaciune.”
Cu privire la discreditarea valorilor crestine, într-un amplu si bine documentat studiu despre efectele televiziunii asupra mintii umane, Virgiliu Gheorghe demosntreaza ca principalul continut al mesajelor televiziunii, al mass-mediei în general, este nihilismul, despre care am mai vorbit în acest material, adica relativizarea si chiar negarea valorilor, în primul rând al celor crestine. Cu alte cuvinte, nihilismul îsi are cauza în îndepartarea omului de Dumnezeu pâna la a nu-I mai recunoaste Creatorului dreptul, puterea sau eficienta interventiei Sale în istorie sau chiar pâna la negarea existentei Sale si a întregii rationalitati pe care Cuvântul lui Dumnezeu a pus-o în lume. „Televiziunea ofera fiecarui ins acea pedagogie ce corespunde nivelului de negatie pe care-l poate accepta (corespunzator caderii sau îndepartarii de Dumnezeu). Cu mâna pe telecomanda, alegem ceea ce ne atrage cel mai mult, dar si ceea ce putem accepta în momentul de fata ca nivel de negatie. În timp, mentalitatea schimbându-se, va deveni tot mai probabila alegerea unor atitudini sau modele de viata corespunzatoare unui studiu superior al negarii nihiliste, deoarece odata intrati pe aceasta cale a negarii, indiferent de forma în care se manifesta ea, nu se poate decât înainta. Acest fenomen se manifesta cu putere, odata patrunsi în lumea micului ecran, deoarece foarte putini au puterea de a rezista presiunii seductiei si fascinatiei aproape demonice, care te îndeamna în mod continuu la însusirea, prin participare empatica, a unei atitudini nihiliste cât mai avansate. Televiziunea este pedagogul ideal al unei atitudini nihiliste.”
Acelasi autor scoate în evidenta felul în care nihilismul mediatic discrediteaza valorile crestine. Credinta cultivata mediatic (fara a include aici mass-media bisericeasca) nu este cea crestina. Pe de o parte suntem învatati sa credem în stiinta, democratie, institutiile conducatoare si mai ales în propriile pareri, pe de alta parte este promovata o credinta de tip magic, panteist si sicretist, în puteri, forte nevazute, supranormale, paranormale, extraterestrii etc. Dragostea se identifica cu atractia erotica, smerenia si blândetea sunt semne ale slabiciunii si neputintei. Ascultarea este negata si ignorata prin promovarea atitudinii razvratite si contestarea autoritatii, iertarea este înlocuita ori substituita cu razbunarea, înfrânarea este este exclusa pentru ca submineaza controlul ideologic al persoanei umane si consumul. În schimb sunt promovate nonvalorile nihiliste: placerea, hedonismul, banii si puterea, adica tocmai ceea ce Sfânta Scriptura si Parintii Bisericii identifica a fi radacinile tuturor patimilor: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2, 16) sau iubirea de placere, iubirea de avere si iubirea de slava desarta. Concluzia analistului si autorului Virgiliu Gheorghe este un mare semnal de alarma adresat tuturor celor care cred ca pot îmbina si împleti trairea duhovniceasca cu televiziunea: „Nu exista virtute crestina care sa nu fie subminata pe micul ecran, prin cultivarea pacatului si a patimii care i se opune sau, pur si simplu, prin excluderea ei din orizontul de gândire si comportament al eroilor lumii TV. Chiar daca cineva ar putea identifica în aceasta infinita lume de imagini si mesaje prezenta unora care pot fi încadrate mesajului crestin, acestea nu fac decât sa sporeasca forta de persuasiune a televiziunii, prin justificarea actului televizionarii ca unul ce poate oferi si ceva folositor. Dar, de fapt, telespectatorii nu constientizeaza ca tot ce se transmite si se retine de la televizor sunt comportamentele si mentalitatile care apar cu cea mai mare frecventa si care definesc spiritul general al acestui mediu. Privit într-o perspectiva crestina, mediul TV, spiritul acestuia este cea mai buna sinteza a ceea ce este propriu lumii cazute, colectie a faptelor si conceptiilor unor oameni adânciti într-un mod de viata vicios. „Realitatea” de la televizor este complet opusa atmosferei evanghelice a Împaratiei lui Dumnezeu sau vietii crestine.”
În ce priveste cultivarea întelesurilor patimase ale lumii Sfintii Parinti ai Bisericii subliniaza faptul ca viata duhovniceasca a omului este determinata în mod decisiv si hotarâtor de felul în care îsi reprezinta în minte lumea si de cum se foloseste de aceste reprezentari în ceea ce face în viata. „Lucrurile sunt în afara de minte, arata Sfântul Maxim Marturisitorul, dar ideile lor stau înauntru. În minte este deci puterea de se folosi bine sau rau de ele. Caci folosirea gresita a ideilor este urmata de reaua întrebuintare a lucrurilor.” Caderea omului si despartirea de Dumnezeu vine din faptul ca, în loc sa contemple ratiunile dumnezeiesti din creatie si sa se înalte astfel spre Dumnezeu, atribuie creaturilor un înteles patimas privindu-le prin prisma iubirii patimase de sine si a placerii sau a durerii pe care o pot aduce. „Lucru este de pilda: barbat, femeie, aur si asa mai departe. Întelesul este aminitirea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai înainte. Înteles patimas este gândul compus din patima si înteles.” Întelesul patimas consta asadar în asocierea gândului la lucruri si persoane cu placerea sau durerea simtuala pe care ne-ar putea-o aduce si care stârneste în noi dorinta de posedare sau, din contra, mânia si pornirea violenta împotriva lor. Lupta celui ce doreste sa traiasca o viata duhovniceasca consta tocmai în despartirea patimii de înteles pentru a ramâne gândul simplu cu privire la lucruri si persoane. „Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu lupta împotriva lucrurilor, nici împotriva întelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu întelesurile. De pilda, nu lupta împotriva femeilor, nici împotriva celui ce l-a suparat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele.” Aceasta face ca un sfânt precum Ioan din Kronstadt sa poata privi poza unei femei goale dând slava lui Dumnezeu pentru felul minunat în care a alcatuit o faptura pentru a fi mama. Omul patimas, din contra, are tendinta de a amesteca întelesurile cu patima si mass-media se foloseste de aceasta neputinta si slabiciune si chiar o cultiva. Legarea întelesului de patima în mass-media se datoreaza mai întâi faptului ca produsele acesteia reflecta starea duhovniceasca arealizatorilor lor care, de regula, sunt oameni patimasi. În mod deosebit ecranul (fie televizor sau calculator), prin puterea de atractie si falsa evidenta a imaginilor în miscare, ne face sa vedem lumea cu ochii realizatorilor emisiunilor si filmelor urmarite. Mai mult decât aceasta însa, în mod programatic, mesajele mediatice cultiva întelesurile patimase pentru a provova si produce emotii si astârni dorinte si a deveni astfel atractive pentru public. Publicitatea este prin excelenta actul în care se urmareste legarea întelesului lucrurilor de dorinta de a le avea si de placere promovându-se ideea ca fericirea se dobândeste prin consum si posedare. A reduce aspiratiile omului la lucruri, a frustra prin desteptarea unor nostalgii a caror împlinire este promisa prin consum, a erotiza produsele sunt doar câteva din menevrele publicitare utilizate. Consecinta este ca mintea celui supus bombardamentului mediatic se împatimeste capatând deprinderea de a privi lumea si oamenii prin prisma poftei, a dorintei de posedare si dominare. „Ne întrebam: în ce masura mai poate telespectatorul sa pazeasca gândul produs de vederea unui lucru sau de amintirea lui, fara sa-l lege de o dorinta patimasa? În ce masura mai poate lupta sa-si despatimeasca mintea, atât timp cât, uitându-se la televizor, aceasta este permanent intoxicata cu imagini patimase? Efectul vizionarii nu poate fi altul decât o întunecare gradata a vederii mintii, deoarece toate gândurile patimase ce întuneca partea poftitoare a sufletului, ce o tulbura pe cea irascibila, întuneca ratiunea si în final orbesc mintea. Adica omul poate ajunge sa nu mai gaseasca nici un alt sens al existentei afara de acela de a experimenta fiorii placerii trupesti, de a poseda lucruri si de a se îmbata cu ideea ca este cineva când, de fapt, doar a reusit sa atinga în mod ideal statutul de consumator, care, în viziunea Parintilor Bisericii, este o fiinta necuvântatoare, supusa vietii instinctive.”
Referitor la spurcarea mintii prin consimtirea cu gândul pacatului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, tâlcuindu-ne felul în care trebuie sa întelegem poruncile lui Dumnezeu, ne învata ca savârsirea pacatului începe la nivelul gândului: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: „Sa nu savârsesti adulter”. Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 26-27). În fata disputei dintre fasrisei si ucenici cu privire la spalarile rituale, Iisus Hristos afirma cu claritate ca consimtirea cu gândul pacatului îl spurca pe om: „Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, înselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om (Marcu 7, 21-23). Parintii duhovnicesti dezvolta tema savârsirii pacatului aratând ca în zamislirea acestuia se parcurg mai multe etape care în esenta se reduc la patru: atacul sau momeala, însotirea, consimtirea si fapta sensibila. Momeala este nepacatoasa si nevinovata deoarece nu tine de voia omului, însotirea nu este întru totul nevinovata dar nu este nici cu totul pacatoasa, dar consimtirea este întru totul pacat deoarece este învoirea cu placere a sufletului cu momeala si pe aceasta se straduiesc diavolii sa o câstige.
Conectarea la mediile de comunicare înseamna deschiderea mintii fata de gândurile transmise de ele, o însotire a mintii cu aceste gânduri. Însa, asa cum am aratat mai sus, mass-media este un propagator al întelesurilor patimase ale lucrurilor. Acceptarea cu placere a întelesului patimas înseamna de fapt consimtirea cu pacatul. Toate acestea se petrec mai ales în fata ecranului. Privirea imaginilor încarcate de întelesuri patimase si îndulcirea cu acestea ne arunca direct în faza de consimtire cu pacatul deoarece, potrivit Sfintilor Parinti ai Bisericii, aceasta este faza în care gândul pacatului se concretizeaza în imagini: „Atacul este o miscare fara imagini a inimii care este prinsa de îndata de cei încercati, ca într-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimtirea.” Parintii duhovnicesti contemporani ne avertizeaza ca, prin transmiterea de imagini cu întelesuri patimase, mass-media devine un mijloc prin care lucrarea demonica de despartire a omului de Dumnezeu ia o noua forma, directa si mult mai eficienta: „Vedeti cu câta diplomatie intra Satana în omenire ca sa o distruga! Ceea ce ne spunea la ureche ispititorul, pentru ca el este duh, duhul rautatii, vistierul tutor rautatilor, ceea ce ne închipuiam în minte ca oameni, acum ti le arata fatis.” Aflat în fata ecranului omul traieste placerea oferita de întelesurile patimase ale lucrurilor, constientizând mai mult sau mai putin ca, de fapt, consimte cu pacatul cu care se îndulceste prin însusi faptul vizionarii. Impactul televiziunii este prin excelenta unul dramatic, intens emotional. Cu cât emotia este mai intensa, cu atât impresia este mai puternica si mintea îmbratiseaza mai strâns imaginile vazute, consimtind cu pacatele sugerate. Impactul emotional este dat în primul rând de întelesul patimas al imaginilor si, în special, de erotismul explicit sau implicit si de violenta programelor care îi fascineaza si îi pervertesc chiar si pe cei care au preocupari spirituale si duhovnicesti. De regula oamenii se uita la televizor la lucruri ce se afla la limita simtului lor moral, însa au tendinta de a coborî mereu stacheta si de a accepta si chiar de a cauta imagini cu o încarcatura negativa tot mai mare, fara sa tina seama de faptul ca, mai ales în ceea ce priveste desfrânarea, „pentru corp este necesar sa fie înlaturate chipul si materia care ispiteste, pentru ca pofta sa nu se dezlantuie, iar pentru suflet la fel, ca sa nu ia nastere în el gânduri necurate”.
Parintii filocalici ne învata ca o conditie fundamentala pentru vietuirea duhovniceasca este pazirea mintii de gândurile pacatoase, gânduri care ar trebui taiate înca din faza de atac asupra mintii deoarece „într-o clipa sufletul nostru se încânta de momelile diavolesti, se îndulceste de ele si le urmeaza”. A permite gândului sa patrunda în minte pâna la etapa de însotire nepacatoasa si apoi a-l combate este o lupta rezervata celor sporiti duhovniceste care nu se lasa amagiti de momelile vrasmasului, nu le urmeaza si nu sunt biruiti sau învinsi de ele. Dar nici pentru acestia o astfel de lupta nu este lipsita de primejdie: „Nu avem în toata vremea puterea sa ne împotrivim tuturor gândurilor ce se ridica împotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori primim de la ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai ca potrivnici pe unii care au sase mii de ani. ?i aceasta îi face în stare sa te poata rani peste masura întelepciunii si a întelegerii tale. ?i chiar de îi vei birui, întinaciunea gândurilor îti murdareste cugetul si raul lor miros ramâne multa vreme în mirosul narilor tale.” De aceea Sfântul Varsanufie recomanda: „Este propriu celor desavârsiti sa lase gândul sa intre în inima lor si apoi sa-l scoata. Tu nu lasa focul sa intre în padure, ca sa nu o arda. Nu lasa sa ti se ia hainele, ca sa nu trebuiasca sa le iei înapoi cu lupta. Nu te juca cu tulburarea, caci nu vei ramâne neclintit în aceasta ispita.” Iar cuvintele Sfântului Ioan Casian cu privire la nevoia pazirii mintii sunt foarte actuale în ceea ce priveste expunerea la mass-media: „Trebuie necontenit sa ne amintim de acea povata: „Pazeste inima ta mai mult decât orice” si, potrivit principalei porunci a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de seama capul vatamator al sarpelui (Facere 3, 15), adica începutul tuturor gândurilor rele, cu ajutorul carora încearca diavolul sa se strecoare în sufletul nostru. Sa nu îngaduim sa patrunda prin nesinchisire în inima noastra tot corpul acestui sarpe, adica încuviintarea ademenirii, care fara îndoiala, de va fi intrat, va ucide prin otrava muscaturii lui mintea robita.”
Gândindu-ne la deschiderea mintii spre a fi înrobita de fantasme, vom sustine ca mijloacele de comunicare cu cât combona mai multe medii si mai ales atunci când în centru sta imaginea în miscare (televiziune, filme, jocuri pe calculator), creeaza un mediu virtual în care mintea este atrasa si în care omul are parte de trairi reale. Este o lume a fantasmelor, a nalucirilor, cu atât mai seducatoare cu cât promite împlinirea visului dintotdeauna al omului cazut si anume trairea placerii în absenta durerii. Identificându-ne empatic cu personajele de pe ecran ne îndulcim de desfrânare, gustam placerea de a fi bogat, de a stapâni, dând frâu liber patimilor care zac în noi. Evadarea din real într-o lume a fantasmelor creata cu ajutorul imaginatiei si conforma cu dorintele si patimile sale, adica reveria ori visarea fara a dormi, este o tendinta a omului cazut asupra careia parintii filocalici ne atrag atentia cu foarte multa seriozitate. Imaginatia, ca si capacitate a omului de a transforma perceptiile în imagini, de a reproduce imaginile si de a crea imagini noi, este una din facultatile de cunoastere. Imaginatia îl poate ajuta pe om sa cunoasca cele sensibile si, prin contemplarea naturala a ratiunilor dumnezeiesti din creatie, sa-si înalte mintea spre Dumnnezeu. Pentru omul împamântenit imaginatia devine însa un mijloc de separare de Dumnezeu fiindca el are tendinta de a-si umple mintea separata de Dumnezeu cu produsele si rezultatele imaginatiei sale, construindu-si o lume a fantasmelor si închipuirilor de care se alipeste si se ataseaza cu atât mai mult cu cât corespunde patimilor care l-au cuprins. Pe de o parte imaginatia trezeste patimile, dându-le hrana care le face sa lucreze si sa sporeasca, pe de alta parte patimile suscita în mod deosebit lucrarea si plasmuirile imaginatiei pentru ca se hranesc mai ales cu aceste închipuiri. Este tocmai consimtirea mintii cu pacatul prin primirea si îndulcirea cu imaginile încarcate de întelesuri patimase, fiecarei patimi corespunzându-i anumite chipuri. Însa lumea închipuirilor „la om este aceeasi cu cea a cazutilor diavoli, drept pentru care închipuirea este poarta deschisa lucrarii diavolesti”. Fantasmele, nalucirile imaginatiei sunt principala cale prin care diavolii „intra în comuniune cu sufletul si se amesteca cu el, facându-l un fel de cuib de viespi si o pestera de gânduri sterpe si patimase”.Odata patrunsi în suflet diavolii pun stapânire pe acesta târându-l tot mai mult în pacate si patimi si despartindu-l de Dumnezeu. Neavând îmaginatia la dispozitie, remarca Cuviosul Isihie Sinaitul, „Satana nu poate fauri gânduri înselatoare pentru a le înfatisa mintii spre amagire mincinoasa”.
Fantasmele, fie ca sunt produsul imaginatiei omului, fie ca sunt insuflate de diavoli, dobândeste putere în masura în care dorinta si vointa omului înclina spre ele. „?i chipurile diavolesti, si cele faurite de însusi omul pot înrâuri asupra oamenilor, schimbându-le înfatisarea si chipul, dar într-un astfel de caz un lucru este de neocolit: tot chipul zidit de însusi omul sau insuflat de diavoli si primit în suflet va stâlci chipul duhovnicesc al omului zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.” De aceea, parintii duhovnicesti insista ca, pentru a ajunge la rugaciune curata si traire duhovniceasca autentica, este nevoie sa ne eliberam mintea de orice închipuire si imaginatie. „Calea nevoitorului ortodox este urmatoarea: el cauta pe adevaratul Dumnezeu – Facatorul, drept aceea, prin rugaciunea mintii, duce o lupta cu miile de felurite chipuri, si cu cele, adica cele ce poarta o anume forma exterioara, o înfatisare, o proiectie a spatiului si avremii, o culoare, si altele asemenea, si cu cele gândite, adica conceptele – pentru ca, despuindu-se de tot chipul facut, sa se roage lui Dumnezeu fata catre fata.” În lumea virtuala creata de tehnologia multimedia confruntarea cu fantasmele ia forme noi pentru ca acestea se materializeaza în imaginile care, pe masura dezvoltarii tehnologiei, dau tot mai mult iluzia veridicitatii si accesibilitatii unei lumi a placerii fara durere. Este o lume care promite fericirea prin împlinirea poftelor, o lume virtuala dar care ofera trairi intense si reale, o lume în care omul postmodern se simte foarte important. O lume care devine pentru el lumea exemplara a existentei plenare, în contrast cu realitatea stearsa a vietii cotidiene, o lume în care are tendinta de a evada cât mai mult. „Imaginea de pe ecran nu numai ca a ajuns sa aiba un statut egal cu acela al elementelor din sfera autenticului, dar lumea a ajuns sa se împarta în ceea ce este comun (viata cotidiana) si ceea ce este televizat, iar televizorului i se acorda un statut privilegiat.
Imaginile de la televizor sunt sau alcatuiesc fantasme si imaginatii pentru ca au încifrate în ele un înteles strain, al mintii care l-a produs, sunt legate de ceva (un lucru, o idee) si au puterea de a lega mintea de acea realitate.Transferând centru de greutate al vietii sale dinspre lumea reala spre virtual, spre aceasta lume a fantasmelor, omul nu realizeaza ca se deschide influentei creatorilor acestor închipuiri, pierzându-si libertatea duhovniceasca si modul personal de a fi. Fantasmele carora îsi deschide mintea în timpul vizionarii la televizor, odata ajunse în minte capata propria lor viata înrobind-o. Ele ramân prezente si active si dupa încetarea televizionarii si chiar se înmultesc, hranindu-se din imaginatie si împiedicând rugaciunea curata. Fantasmele îl vor marca tot mai mult, influentând felul în care gândeste, simte si actioneaza si îl vor face sa se raporteze la lumea reala prin intermediul lor. Posibilitatea manipularii constiintelor prin intermediul fantasmelor este imensa iar manipulatorul prin excelenta, ce sta în spatele tuturor este diavolul, care are acum un instrument extrem de eficient pentru înrobirea oamenilor si departarea lor de Dumnezeu. Daca, potrivit învataturilor parintilor filocalici, viata duhovniceasca autentica înseamna eliberare de fantasme, tehnologia multimedia realizeaza exact contrariul.
Cu privire la substituirea adevaratei vieti duhovnicesti cu un surogat de traire religioasa, analizând locul pe care mass-media, televiziunea în special, îl ocupa în viata omului postmodern din punct de vedere al fenomenologiei religiei, teologul, apologetul si misionarul Virgiliu Gheorghe ajunge la o concluzie socanta: televiziunea joaca rolul unei religii fara a fi însa o religie propriu-zisa ci doar un surogat de traire religioasa, un mod profan prin care omul de astazi poate sa-si amageasca setea de viata duhovniceasca autentica. Principalele caracteristici care fac ca televiziunea sa poata fi considerata un comportament religios sunt: Lumea virtuala creata de televiziune defineste un alt spatiu si un alt timp decât cele cunoscute din viata obisnuita; importanta centrala pe care aceasta lume virtuala o are în existenta lumii contemporane si a fiecarui om în parte, având caracterul unei lumi mitice, exemplare, aflate la un nivel ontologic superior celei reale; Larga paleta de stari experimentate pe parcursul vizionarii la televizor între care domina fascinatia, emotiile puternice, teama, sentimentul coplesirii, stari similare celor traite în preajma misterului în religiile pagâne; Obiceiul televizionarii îmbraca un caracter ritual; Orizontul de valori sau comportament al telespectatorilor este oferit tot mai mult de mesajele televiziunii. Televiziunea este un mijloc care reuseste sa deturneze pe nesimtite energia cu care omul ar trebui sa se dedice trairii duhovnicesti spre o falsa experienta religioasa de tip magic fiindca televiziunea nu cere cainta si pocainta ci promite placere, oferind trairi emotionale puternice. Fara sa se lepede în mod formal de credinta sa, crestinul conectat la mass-media ajunge sa-i acorde mai multa importanta acesteia decât lui Dumnezeu, lucru care poate fi costatat cu usurinta comparând timpul si interesul alocat televizorului si calculatorului în raport cu rugaciunea, participarea la slujbe si tot ceea ce înseamna angajare în viata duhovniceasca.
Obisnuindu-se cu o experienta facila care pasivizeaza si captiveaza, dând în acelasi timp senzatia implicarii active si a eliberarii, o experienta care cultiva patimile prin participarea la lumea virtuala a televiziunii dând însa si iluzia detasarii si a lipsei de responsabilitate, crestinul telespectator devine tot mai putin capabil de o traire duhovniceasca autentica ce presupune pocainta, adunarea mintii, eliberarea de fantasme si de întelesurile patimase pentru a putea sesiza prezenta delicata a harului dumnezeiesc.
Cu privire la eliberarea din plasa mass-mediei ca fiind conditie a vietuirii duhovnicesti, vom sustine, la unison, ca traim într-o lume multimedia, o lume în care se exercita o puternica presiune asupra societatii si a fiecarui om în parte spre a-si transfera centrul de existenta dinspre comunitatea umana reala spre cea mediatica, dinspre real spre virtual. În mod paradoxal, participarea la lumea mediatica prin informare, proiectie si identificare, confera omului de azi sentimentul ca exista, ca este cineva.Dar participarea la lumea mediatica, în functie de gradul de implicare, ridica obstacole uriase în calea trairii duhovnicesti împingându-ne înapoi, la starea omului vechi, rob al pacatului, supus stricaciunii si mortii. De aceea, pentru crestinul sincer se pune cu multa acuitate problema eliberarii din „matrix-ul” mediatic.

6. Concluzii

Concluziile, atât a mea în acest studiu, cât si a celui de-al treilea volum dedicat de Virgiliu Gheorghiu fetei nevazute a televiziunii, ne încurajeaza aratând ca acest lucru este posibil, este cu putinta: „În societatea moderna, mass-media lasa sentimentul ca este atotputernica. Controleaza mentalitatile, defineste atitudini, modeleaza comportamente. Prin moda, defineste criteriile frumosului, prin opinia publica, pe cele ale adevarului. Ea hotareste cine este bun si vrednic de admirat si care sunt ierarhiile de valori dupa care sa ne orientam în viata, dupa care sa-i judecam pe oameni si lumea. Însa, în pofida acestei aparente, mass-media nu are nici o putere prin sine si în sine. Ea nu are decât puterea pe care i-o dau oamenii si lumea în ansamblul ei. Mass-media este ca paianjenul care nu are absolut nici o putere asupra acelei insecte care nu se prinde în plasa pe care o tese. Libertatea acesteia este foarte mare însa, din moment ce ea nu vede plasa ce o are o tesatura foarte fina sau nu constientizeaza pericolul acelei inefabile tesaturi, atunci exista un risc destul de mare sa cada în plasa paianjenului. Cu cât va prinde mai multe insecte, hranindu-se cu ele, cu atât îsi va putea construi o plasa tot mai mare. Tot asa se întâmpla si cu mass-media. Cu toate ca aceasta si-a întins paienjenisul în toata lumea, exista înca si va exista întotdeauna suficient de mult spatiu de realitate, de libertate si de miscare în afara realitatii virtuale. Totul este sa fie identificate liniile de forta ale acestei realitati, sa fie cunoscut pericolul patrunderii si, practic, al captivarii în interiorul acestei lumi si sa fie evitat, prin urmare, contactul cu universul fenomenelor de constiinta – mass-media. Aici este întelepciunea, nadejdea si scaparea omului contemporan. Daca ne pazim mintea si inima de înfasurarea cu fiarele realitatii mediatice, ale placerii si divertismentului.”

7. Încheiere

Asadar, acum în încheiere putem concluziona ca post-modernismul într-o societate multimedia reprezinta un pericol major la adresa misiunii si vietii Bisericii lui Iisus Hristos. De asemenea, desacralizarea, relativizarea si secularizarea constituie un atentat la viata si fiinta omului ce urmareste transformarea omului într-o realitate profana si profanata sau profanatoare, atotsuficienta si în permanenta cautare doar a împlinirii pamântesti. Desacralizarea determina prabusirea tuturor sistemelor (noetic si axiologic) precum si a reperelor pentru omul de astazi. Ea intra în contradictie cu dimensiunea ontologica religioasa a omului, este potrivnica naturii si firii umane, stralucita creatie a lui Dumnezeu – Sfânta Treime, si are drept consecinta dezumanizarea totala a omului. Pe de alta parte, desacralizarea pregateste terenul contaminarea cu diverse concepte preudo-religioase, care pot prolifera si coplesi pe semenul nostru. Solutiile misionar-pastorale ortodoxe cu privire la fenomenul secular al desacralizarii se gasesc pe doua planuri: 1. pe planul prevenirii sau profilaxiei cu privire la desacralizare si 2. pe planul tratarii sau combaterii flagelului desacralizarii existent în societatea contemporana. Pe primul plan, educatia autentic religioasa realizata de catre Biserica, atât la amvon, cât si de la catedra, poate preveni aparitia si generalizarea fenomenului. Cât priveste planul combaterii, credem ca solutia ar fi în efortul de a accentua viata autentica în Iisus Hristos, în efortul de a transforma cu ajutorul si puterea lui Iisus Hristos pe omul necredincios, indiferent, ignorant, sincretist ori sectant într-un sincer si autentic practicant ortodox. În sfârsit, am vazut ca mass-media a devenit noul idol al omului desacralizat. Solutia pe care o vedem noi consta în sustinerea unei alternative media de tip crestin – cum sunt mijloacele mass-media ale Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române – care sa accentueze dimensiunea formativ-educationala care este, fie eliminata, fie subevaluata în mass-media comerciala. Numai în acest fel, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu participarea omului contemporan, vom putea sa contracaram tendintele desacralizate într-o lume care pare sa fi uitat de Dumnezeu, care devine din ce în ce mai utilitarista, mai consunista si mai hedonista si care prin încurajarea non-valorilor si a falselor modele puternic mediatizate afecteaza atât viata Bisericii cât si a societatii moderne, contemporane.

Drd. Stelian Gombos

Despre asumarea personala a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Va întâmpin pe toti cu Hristos a Înviat! Este realitatea ce cuprinde în sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului-Om, ci a tuturor în Iisus Hristos. Si în acelasi timp ma întreb, daca a înviat cu adevarat si în mine, daca eu am murit odata cu El pacatului si am înviat odata cu El virtutii, faptei celei bune. Si nu stiu ce sa raspund si atunci ma cutremur caci mi-e teama ca pentru mine El a înviat în zadar, însa încerc si ma straduiesc sa nu fie asa!… Simt, observ si constat cu multa amaraciune ca înca în mine nu a murit mândria, orgoliul,vanitatea, egoismul, pacatul si matima; în schimb zac în nesimtire, adormire si nemiscarea fapta cea buna, smerenia, milostenia, ascultarea, postul si rugaciunea!… Si în aceste conditii aflându-ma vin si îi cer ajutorul Preaînaltului, Bunului si Milostivului Dumnezeu – Care toate le poate celui ce crede în el, fiindca El pe „cele neputincioase le întareste iar pe cele bolnave le vindeca”… Si am nadejde, un firicel de credinta si tare putina dragoste, însa stiu si traiesc cu toata convingerea ca atunci când rostim Hristos a Înviat nu spunem numai taina negraita a lui Iisus Hristos ci si chemarea noastra, a fiecaruia dintre noi, de a participa la Învirea lui Iisus Hristos, pentru ca numai asa putem fi autentici crestini. A raspunde la întrebarea cum particip eu la Învierea lui Iisus Hristos nu este un lucru usor. Dar Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori au dat un raspuns nu doar teologic ci si personal. Ei au aratat ca omul daca participa, ca experienta la viata lui Dumnezeu si în aceste conditii ori împrejurari poate sa si învie în Iisus Hristos.

Practica, expertiza, experienta si metodologia lor este unica, si sigura în acelasi timp, ei au aratat ca întâi traim ca experienta, ca realitate personala, ca practica, viata în Iisus Hristos si numai dupa aceea teologhisim, vorbim ca discurs, marturie si marturisire despre Iisus Hristos. La ei, în teologia Bisericii Ortodoxe unitatea, relatia si raportul dintre teologie si viata, dintre teorie si practica este organica, simfonica, unitara si de nedespartit.

Astfel pentru ca noi sa fim vrednici de învierea lui Iisus Hristos în plan eshatologic, al împaratiei lui viitoare trebuie sa înviem în El înca de acum, participând la viata în Iisus Hristos data în Biserica din ziua cincizecimii. Asadar, participarea la viata în Iisus Hristos, la învierea lui Iisus Hristos este calea Bisericii întrucât ea, Biserica este un trup viu, al carei cap este Iisus Hristos precum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „ci în iubire traind dupa adevar, în toate sa crestem întru El care este Capul, Hristos” (Ef 4,16).

Prin urmare, viata în Iisus Hristos ne este data în Biserica si de catre Biserica, si de aceea Însusi Iisus Hristos a instituit Sfintele Taine. Omul îsi poate crea premisele mântuirii numai participând la Sfintele Taine. În ele el se rînoieste, participa la viata lui Iisus Hristos, se ilumineza si se desavârseste .
De la Sfântul Botez, Harul Duhului Sfânt este în sufletul omului, si de la acest început el poate spune ca are premisele vietii în Iisus Hristos. La Botez se cânta „Câti în Hristos v-ati botezat în Hristos v-ati întrupat”. Dar aceasta haina ce o îmbraca credinciosul este natura umana asumata de Iisus Hristos, cu tot ce a facut El, în ipostasul sau, pentru noi. În Sfintele Taine este Iisus Hristos personal, si asumat în mod personal; aceasta este taina ce multi nu o cunosc. În ele omul, fiecare credincios participa la tot ce a facut el pentru noi, ca întrupare, rastignire, moarte si înviere.

A participa la viata lui Iisus Hristos este identic cu a spune a participa la taine. De aceea când vorbim teologic despre Sfânta si Dumnezeiasca Euharistie (sau Împartasanie) Sfintii Parinti, continuând pe Parinti Apostolici si Sfinti Apostoli spune ca lumea, noi avem pe Iisus Hristos – A doua Persoana a Sfintei Treimi, Cel ce s-a întrupat pentru noi, a patimit, s-a rastignit, a înviat si s-a înaltat de-a dreapta Tatalui.

Ce mare taina, ce cutremur, ce pronie si iconomoie dumnezeisaca, în Sfânta Împartasanie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos arata apostolilor ca el este Pâinea vietii: „Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu”(6,51).
Si le-a zis Iisus: „Adevar, adevar va spun: Daca nu veti mânca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata întru voi. Cel ce manânca Trupul meu si bea Sângele Meu are viata vesnica si Eu îl voi învia în ziua de apoi”(53, 54). Vedeti asadar, ca viata de veci, învierea sunt legate de participarea si împartasirea de Iisus Hristos data de El în Sfânta Biserica, în Sfintele Taine si mai precis în Sfânta Euharistie.
Acest adevar ar trebui sa ma înfricoseze si sa ne înfricoseze toti, dar totodata, sa ne minunam si de marea iconomie a lui Dumnezeu facuta cu noi. Ma întreb ce spun ereticii care s-au rupt de viata lui Iisus Hristos din Biserica. Cum poti sa participi la viata de veci, la învere daca nu esti în Biserica, daca nu te împartasesti de Iisus Hristos. Aici în Biserica este realism, este anamneza, este jertfa, la secte este neadevar, ceremonialism. În Sfintele Taine el ni se da cu natura sa umana rânoita, restaurata antologic si numai participând la viata lui Iisus Hristos, data realitate în taine, noi participam la reînoirea naturii noastre, la iluminarea si desavârsirea ei. Viata în Iisus Hristos data în Sfintele Taine este începutul vietii vesnice, si premisa învierii noastre.

Drept urmare, viata aceasta nu este un simplu ascetism sau moralism, nu este o împlinire juridica a poruncilor. Orice spiritulailtate, orice forma de asceza, de efort personal se altoieste pe acesta viata în Iisus Hristos data în Sfintele Taine, în special în tainele initierii: Botezul, Mirungerea si Sfânta Euharistie. Aceste probleme, ar trebui mult abordate de Biserica, este timpul ca acum sa se de-a lamuriri, sa se insiste asupra faptului ca temeiul oricarei vieti personale, orice forma de asceza si mistica îsi are sursa, originea, puterea, si seva de viata numai în Sfintele Taine.Numai participând la vita trupului tainic al Bisericii putem vorbi de o despatimire, de ilucinare si desavârsire. Aceasta este credinta bisericii ca viata în Iisus Hristos si cu Iisus Hristos de doua milenii. Restul este o iluzie, o cale fara finalitate, un verbalism despre Iisus Hristos, o teoretizare, dupa cum afirma, sustine si numeste Sfântul Ioan Scararul.

Acesta este Testamentul Domnului si Mântuitorului nostru – Cel rastignit, mort si înviat: „Eu sunt vita, voi mladitele. Cel ce ramâne întru Mine si Eu Întru el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (In. Cap. 15. 5). Acesta a fost si Crezul Bisericii în istorie când si-a precizat învatatura sa dogmatica. Ea arata ca continutul dogmelor priveste viata si participarea la adevar ca viata, ca mântuire. Am aratat pâna acum ca viata în Iisus Hristos si Învierea în Iisus Hristos ne este data în Sfintele Taine si am particularizat cu Taina Sfintei Împartasanii.
Este cuprinzator si esential sa spun ca în Sfânta Împartasanie ne este data si starea de jertfa a lui Iisus Hristos – Mortul si Înviatul, si ca din aceasta se hraneste si dispozitia noastra de jertfa. Precum tainei cruci urmata de slavvita înviere asa si în cazul nostru, din dispozitia si capabilitatea de jertfa va urma ca o încununare învierea noastra în Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Alexandriei a aratat în lucrarea sa intitulata „Închinarea în duh si Adevar” ca la Iisus Hristos nu se intra numai în starea de jertfa, iar noi împartasindun-ne cu Hristos, ne împartasim si de acea stare ca disponibilitate. În Euharistie starea de jertfa si cea a Învierii sunt unite organic. Acesta l-a facut pe dascalul Ortodoxiei, Sfântul Maxim Marturisitorul sa afirme ca Iisus Hristos vrea cu „fiecare dintre noi sa savârsesca taina întruparii sale” (Ambigua).
Aceasta stare de jertfa este foarte importanta pentru spiritualitatea ortodoxa, ce nu s-a numit niciodata numai ascetica sau mistica ci în primul rând este bisericeasca, comunitara, eclesiala si evanghelica. Traditia filocalica este vazuta ca o viata în Iisus Hristos, iar treptele de despatimire, iluminare si desavârsire sunt vazute ca o înoire, ca o înviere în Iisus Hristos, sau ca o înainte înviere în Iisus Hristos – Domnul si Stapânul, Fiul Omului, Cel ce a venit „pentru noi si pentru a noastra mântuire”, ca sa ne rascumpere din boala, din pacat si din moarte pe mine si pe noi, cei multi…

În alta ordine de idei, Sfântul Ioan Scararul spune despre curatire: „o numesc liberare de patimi si pe buna dreptate, caci ea este începutul învierii de obste si al nestricaciunii celor stricacioase” (treapta XXIX), ce ne duce pe noi la adavarata libertate, cea în Iisus Hristos. El vrea sa ne arate, ca un al doilea Moise ca cel ce ajunge partas al nestricaciunii ca si culme a vietii spirituale, este partas chiar al învierii sufletului si trupului, înainte de învierea obsteasca. Toata asceza si mistica lui practica este vazuta ca o moarte si o înviere în Iisus Hristos.
Acesta ma îndeamna ne îndeamna pe noi toti, la un dialog si o reflectie: „Sa cercetam, va rog, cine este mai mare cel care a murit si a învaiat, ori cel care de fel nu a murit. Cel care a fericit pe cel de-al doilea s-a înselat deoarece, murind Hristos a si înviat, cel care fericeste pe cel dintâi adevereste ca acei ce mor si, mai mult înca, acei ce cad, nu sunt încercati de vreo deznadejde”(XV.-Despere curatenie). Acest cuvânt este de o mare forta a caintei, o putere în a lasa viata pacatului si a placerii si a învia în Iisus Hristos, si de o nadejde ca chiar daca cazi, ridicarea ta si a mea este oricând posibila.

Parintii au aratat ca nimeni nu moare sub cruce, cine îsi asuma crucea,ca metania, ca pocainta, pronie si judecata biruie si învinge pacatul, moartea, lumea si pe diavolul. Dar ei au aratat ca pe cruce în final trebuie sa fim, nu sub cruce, cel ce se rastigneste pe ea în sens personal, în viata acestei lumi, în lupta fara odihna fata de pacat si de diavol cunoste propria sa înviere, a naturii sale înca de acum. Asa au gândit toti parintii mari ai Bisericii. Însasi salutul Hristos a Înviat! Este un realism, un adevar si o realitate, o convingere ce o traia fiecare sfânt parinte în planul vietii de zi cu zi. Sfântul Serafim de Sarov, de pilda, a vazut, din punct de vedere cotidian, în toate sfintele sale nevointe învierea sa în Iisus Hristos, de aceea el întâmpina pe fiecare om cu cuvintele: „Hristos a înviat, bucuria mea!

Caci iata, în mijlocul istoriei sta pururea Învierea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos – Marele Eveniment si Marea Taina a Crestinatatii, a lumii, a cosmosului si a universului întreg… Caci, cu adevarat a Înviat!

 

Stelian Gombos