Seminar despre cuvinte (1)

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. – Ioan, 1.1

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – Ioan, 1.14

Cuvântul Tău este adevărul. – Ioan, 1.17

                                                                                    Evanghelia lui Ioan

  1. Cuvintele bine gândite au rădăcina în tăcere adâncă – Richard Wurmbrand
  2. Cuvintele sunt vocea inimii. – Confucius
  3. Jocul de cuvinte e un pistol descărcat la ureche, nu o pană menită să gâdile intelectul. – Charles Lamb
  4.  Cuvintele sunt cărările faptelor.- Ioan Gură de Aur
  5. Cuvintele alese sunt ca florile frumoase de primăvară. – George Danciu Continue reading “Seminar despre cuvinte (1)”

Seminar despre iubire (4)

 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Evanghelia lui Ioan, 3.16

.

  1. Dumnezeu este iubire. – Sfântul apostol Ioan
  2. Dragostea este cea mai puternică forță din univers. –  Moliere
  3. Iertare si iubire! Iubire si iertare!  – Vavila Popovici
  4. Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.  – F.M. Dostoievski
  5. A iubi inseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. – Octavian Paler
  6. Dragostea, flacără divină, este asemeni unei raze a asfintitului care luminează un munte intunecat. – Victor Hugo
  7. Spiritual, iubirea te îmbogățește, în timp ce bogăția materială, adesea, te sărăcește. – George Danciu Continue reading “Seminar despre iubire (4)”

Vorbe de duh despre iubire (1)

Iubirea este legea spirituala a universului.
Vavila Popovici

.

                Seminar

     despre iubire …

.

 

  ..

  1. Daca dragoste nu e, nimic nu e. –  Marin Preda
  2. Nu piroanele L-au rastignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
  3. Nu conteaza atât de mult ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci.  – Maica Tereza
  4. Vocatia mea este iubirea. –  Tereza de Lisieux
  5. Dragostea este bunul cel mai de pret al sufletului.  – Vavila Popovici
  6. Iubirea deschide portile cetatii sufletului. – Vavila Popovici
  7. Iubirea este cea mai frumoasa muzica din partitura vietii. Fara ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider
  8. Iubirea este cel mai frumos resentiment. – Victor Mar Manuel
  9. Iubesti pe cineva atunci când ajungi sa vrei sa-i dai ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine însuti… – Octavian Paler
  10. Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…  – Octavian Paler
  11.  Fara iubire, nu valorezi nimic. – George Danciu
  12. Iubirea este “a darui” la infinit.  – Ioan Gyuri Pascu
  13. Eu îmi iau hrana de la iubire; când iubirea va muri, voi muri si eu; firea mea, cu iubire se hraneste… –  Nezami Ganjavi
  14. Dragostea consta în dorinta de a da ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta. –  Emanuel Swedenborg
  15. Este mai greu sa învingem pasiunile invizibile decât sa cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii ceea ce conduce omenirea. In focul iubirii si fierul cel mai tare se înmoaie. –  Mahatma Gandhi
  16. Nu iubesc cei ce nu-si arata iubirea. –  William Shakespeare
  17. Eu m-am nascut ca sa iubesc. –  Sofocle
  18. Ah, ce usor ne lasam convinsi de persoanele pe care le iubim! – Moliere
  19. Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a se urca pâna la El. – Michelangelo Buonarroti
  20. O iubire adevarata inseamna sa ajungi sa nu poti gândi contrariul ei. –  Camil Petrescu
  21. Iubirea noastra se va hrani din dureri si greseli, asa cum focul se hraneste din tot ce-i sta în cale. –  Camil Petrescu
  22. Iubirea este arhitectul universului. –  Hesiod
  23. Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasa care guverneaza si orânduieste totul, de la atomul neinsufletit pâna la fiintele rationale: de la ea pleaca si spre ea converg, ca spre un centru de irezistibila atractie, toate gândurile si actiunile noastre.  – G.A.Becquer
  24. In iubire nimeni nu-i mic. (…) Un fir de iarba devine punctul de sprijin al cedrului. –  Victor Hugo
  25. Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fara sa urasca pe altii. – Victor Hugo

Seminar despre iertare (1)

Iertare și iubire! Iubire și iertare!

Vavila Popovici

SĂ NE IUBIM UNII PE ALȚII, CĂCI DRAGOSTEA ESTE DE LA DUMNEZEU

                                             (Epistola lui Ioan, 1 Ioan 1:4.7)

.

  1. Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. –   EVANGHELIA LUI MATEI (6.14-15)
  2. Oamenii cu pumnii strânsi nu-si pot da mâna. –    Autor necunoscut
  3. Iertând altora, vouă insivă vă iertati. –  Ioan Gură de Aur
  4. Partea cea mai nobilă a rațiunii este împotriva furiei mele. Ea îmi spune că este lucru mai prețios să ierți decât sa te răzbuni. –  William Shakespeare Continue reading “Seminar despre iertare (1)”

Seminar despre iubire (2)

Iertare și iubire! Iubire și iertare!

Vavila Popovici

.

.

25 de  vorbe de duh despre IUBIRE

.

  1. Tot ce pot să inteleg, înțeleg doar din cauză că te iubesc. –  Lev Tolstoi
  2. Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină.  – J.W. von Goethe
  3. Vrei un mijloc care să te conducă la perfecțiune? Numai un singur mijloc cunosc, și acesta este iubirea.  – Tereza de Lisieux
  4. Întâmplător, oricine poate iubi. –  F.M. Dostoievski
  5. Iubirea este un act de iertare nesfârsită, o privire tandră care devine un obicei. –  Peter Ustinov
  6.  Dragostea – rădăcina si izvorul binelui. –  Ioan Gură de Aur Continue reading “Seminar despre iubire (2)”

Seminar despre iubire (1)

   Iubirea este legea spirituală a universului.
Vavila Popovici

.

25 de  vorbe de duh despre

IUBIRE

..

  1. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. –  Marin Preda
  2. Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
  3. Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.  – Maica Tereza.
  4. Vocatia mea este iubirea. –  Tereza de Lisieux
  5. Dragostea este bunul cel mai de preţ al sufletului.  – Vavila Popovici
  6. Iubirea deschide portile cetăţii sufletului. – Vavila Popovici
  7. Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider Continue reading “Seminar despre iubire (1)”

Focul pacatului si apa curata a virtutii

 Sa fii abil e ceva, dar sa fii cinstit, asta merita osteneala.”

Constantin Brâncusi

.

Citim în ziarele acestei saptamâni: „Cel mai cautat infractor al momentului”. „Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au emis, joi 22 martie a.c. un mandat de arestare în lipsa a unui deputat acuzat de mai multe înselaciuni imobiliare…” Iata o noua tema de reflectie care m-a determinat sa astern gânduri despre virtute, cuvânt ce provine din latinescul „virtus”, însemnând integritate morala, existenta ei nefiind posibila fara libera alegere, a spus-o chiar unul din cei mai reputati Sfinti Parinti ai Bisericii – Origene (185-254).

Se poate vorbi de mai multe virtuti, despre virtuti religioase si virtuti morale.

Virtutile religioase sunt considerate a fi suprafiresti sau insuflate – daruri puse de Dumnezeu în inima omului – care îi orienteaza viata spre fapte bune. Aceste virtuti sunt: dragostea, credinta si speranta. Opusul lor: ura, lipsa de credinta si disperarea.

Dragostea este puterea, energia trairii spirituale manifestata prin sentiment, ratiune si vointa fata de sine, de lume si fata de Dumnezeu, fiindca Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16) ; credinta este un dar de la Dumnezeu, prin care primim si pastram ca adevaruri, toate cele scrise în Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie: „Cel ce crede în Mine chiar de va fi si muri, viu va fi”; speranta este asteptarea cu încredere a împlinirii tuturor binefacerilor,„Hristos în voi, nadejdea slavei” (Col. 1:26-27).

Virtutile morale sunt deprinderi dobândite în practica vietii. Ele exprima esenta si perfectiunea morala; controleaza toate actele, faptele si atitudinile noastre, modeleaza si structureaza întreaga noastra viata. Ele sunt: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea si taria. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si pe ele se reazema viata cinstita. Opusul lor: prostia, nedreptatea, neînfrânarea, slabiciunea.

Întelepciunea este cea care ajuta echilibrului vietii noastre, înfaptuirii de lucruri cinstite, prin prudenta, prevedere; dreptatea presupune raportarea activitatilor noastre la respectarea normelor divine (Cuvântul lui Dumnezeu) si a normelor de drept juridic (stabilite de conducatorii tarilor); cumpatarea presupune stapânirea poftelor, masura în toate actele si faptele vietii (în mâncare, bautura, îmbracaminte, în vorbe, avutie si în tot comportamentul); taria este virtutea morala care întareste sufletul si cugetul în urmarirea binelui; ne face capabili sa depasim toate greutatile vietii.

Sf. Macarie cel Mare spunea ca toate virtutile sunt legate între ele, formând un lant duhovnicesc, una atârnând de cealalta.Fiinta tuturor virtutilor este însusi Iisus Hristos si El trebuie sa fie etalonul comportamentului nostru.

În alt eseu afirmam ca cinstea nu este o vocatie (atractie înnascuta), dar este o optiune dobândita prin educatie sau autoeducatie si prin vointa. Cinstea ca atare este o virtute, una dintre cele mai complexe, pentru ca în ea se aduna si se sintetizeaza multe alte virtuti, este o calitate morala care include: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea, sentimentul demnitatii, corectitudinii si serveste drept calauza în conduita omului. Opusul cinstei este coruptia. Un om cinstit lupta în viata pentru biruinta binelui, pentru fericire. Orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera, atunci când se afla în ea o majoritate de oameni cinstiti. Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” scria William Shakespeare.

Coruptia, acest mare pacat omenesc, este definita ca fiind: decadere, depravare, desfrânare, destrabalare, dezmat, imoralitate, perversitate, pierzanie, stricaciune, viciu, desantare, descompunere, putreziciune, seducere… Sf. Ioan Gura de Aur (347-407) spunea ca focul pacatului se stinge doar prin apa curata a virtutii. Se pare ca în zilele noastre izvorul acestei ape a cam secat… focul se extinde, pompierii nu mai prididesc a-l stinge.

Politicienii definesc coruptia ca fiind „abuz de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”.

Majoritatea oamenilor privesc coruptia ca fiind determinata de legi prost facute si încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar trebui sa vegheze la aplicarea lor; clientelism si clici în competitie pe resurse. Sunt destui oameni abili în a eluda legile, netinând seama de moralitatea necesara unui om care intra în afaceri si trag probabil dupa ei în mocirla si pe alti oameni, profitând de lacomia sau de naivitatea lor. Ma tot întreb, când si cum au dobândit acesti oameni o atât de bogata cultura infractionala? Cum de s-au putut perfectiona într-un timp atât de scurt? Baieti destepti, nu gluma! Bine sesiza cineva ca astazi „bisericile si manastirile sunt aproape goale, în timp ce salile tribunalelor, puscariile, tripourile, bordelurile, discotecile sunt mereu pline.” Chiar ma întreb unde or încapea atâtia nemernici? Dar au grija judecatorii sa le dea condamnari cu suspendari! Platesc, fiindca au de unde si stau bine-mersi acasa. Cam asta înseamna, nu? Câte ore de munca ar putea presta toti acesti inculpati în schimbul acestor procese tergiversate, plimbari prin tribunale? Câta energie pierd toti acesti tineri în discoteci si bordeluri, în loc sa practice diverse sporturi, sa viziteze muzee, sa caute sali de concerte, biserici pentru a se cultiva, sau sa creeze ceva folositor prin munca lor?

Filozofii vremurilor au fost preocupati de integritatea morala a oamenilor, pentru binele societatii în care traiau. Socrate (470 î.Hr.-399 î.Hr.) afirma la vremea sa ca oamenii nu sunt virtuosi de la natura, virtutea nu e chibzuinta, adica judecata cumpanita, logica, ea nu se poate învata, ci e data oarecum prin har divin celor care o au; ceea ce îi calauzeste însa spre virtute este parerea adevarata.

Filozoful grec Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.), considera virtutea de doua feluri: o virtute a ratiunii si o virtute morala; prima se dezvolta prin învatatura si are nevoie de experienta si de timp, virtutea morala însa, se capata prin obisnuinta. Astfel trage concluzia ca nici una din virtutile etice nu este data de natura, caci nimic din ce apartine naturii nu poate fi schimbat prin obisnuinta. Avem doar o dispozitie naturala sa le primim în noi. Aceasta dispozitie nu poate deveni realitate decât prin obisnuinta: „construind, devii un constructor, cântând la chitara devii un chitarist, tot asa prin actiunea dreapta devenim drepti, prin observarea masurii devenim masurati, prin actiuni de curaj – curajosi.”

Virtutea morala a caracterului este însa un habitus, adica o deprindere care ramâne sub forma de dispozitie activa. „Ea nu se învata!”, este raspunsul lui Aristotel la problema care, de la Socrate a preocupat toata filozofia greaca, anume de a sti daca virtutea se poate învata, capata prin stiinta. „Cunoaste-te pe tine însuti” spusese Socrate, fiindca raul este facut când nu cunosti binele; nu este o cunostinta capatata, cât o deprindere, un stil al actiunilor noastre obtinut prin exercitiu.

Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie sa te departezi de rau, de ispite. Cineva sfatuia: „Acolo tine-ti caruta, departe de apa care clocoteste si de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtutilor, cinstea s-ar putea cuprinde în cele doua: justitie si prudenta, iar necinstea: profit bazat pe înselaciune. Ratiunea omului îi serveste pentru a distinge si a alege ceea ce este bun. Pentru Aristotel viata trebuie condusa de ratiune, întrucât ratiunea apartine numai omului si cu ajutorul ei viata poate fi fericita pentru el.

Teologul, filozoful crestin, Fericitul Augustin (354-430) considera ca sufletul care este de esenta spirituala si nemuritor, poate contempla în el ideile eterne, aceasta contemplare formând întelepciunea, dar el poate contempla în el si adevarurile morale, aceasta însemnând ca si adevarurile morale au o origine transcendenta; de origine divina fiind, ele sunt eterne, exprima iubirea si calitatea lui Dumnezeu. Aceasta se traduce prin iubire în relatiile dintre oameni. Raul nu poate fiinta definitiv, el fiind numai „o lipsa”, „o neîmplinire”, asa cum mai târziu avea sa spuna si Einstein.

Filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) este intransigent si ne avertizeaza în scrierile lui: „Nu aripi trebuie sa se puna spiritului omenesc, ci plumb, caci cu prea mare usurinta se avânta în cele mai înalte abstractiuni, pierzând orice contact cu experienta.”

René Descartes, filozof si matematician francez (1596-1650), sustinea ca nu este necesar ca ratiunea noastra sa nu se însele; este de ajuns constiinta noastra sa ne arate ca nu ne-au lipsit niciodata hotarârea, vointa si virtutea de a executa toate lucrurile pe care am judecat a fi cele mai bune si în acest fel virtutea singura este suficienta pentru a ne face fericiti în viata aceasta, fiindca virtutea când nu este luminata îndeajuns de intelect, poate fi falsa, poate sa ne duca pe drumul raului, ori tocmai ratiunea împiedica falsitatea ratiunii, considerând totodata ca Seneca – considerat un mare moralist – nu a dat toate principalele adevaruri pentru cunoasterea mai usoara a virtutii, pentru reglementarea dorintelor si pasiunilor noastre. Fac o paranteza amintind o îndrumare pretioasa a lui Seneca: „Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta”.

Pe de alta parte, matematicianul, fizicianul si filozoful Blaise Pascal (1623-1662) ne spune sa nu cautam siguranta si certitudine în ratiunea noastra; ea va fi totdeauna înselata de inconstanta aparentelor. Suntem plini de lucruri care ne arunca în afara: pasiunile ne împing în afara, obiectele din afara ne tenteaza si ne cheama si astfel filozofii ar propovadui în zadar „Intrati în voi însiva!” Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastra este divertismentul si el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre, caci el ne împiedica sa ne gândim la noi si ne duce spre pierzanie. A avut oscilatii între rationalism si scepticism (era si foarte tânar pe atunci; moare la numai 39 de ani), spre finalul vietii alegând credinta. Din punctul lui de vedere, gândirea determina maretia omului: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gândeste.” Concluzia lui este sa evitam excesele – atât excluderea ratiunii cât si neadmiterea ei. Despre inima, Pascal spunea ca „Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste”. Tot el amintea ca în lumea noastra „Iisus a venit cu stralucirea ordinei sale.”

Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) afirma clar ca virtutea – întelegându-se acel ansamblu de calitati umane printre care si cinstea – poate fi dobândita, ea nu e nascuta, acest fapt ar reiesi chiar din notiunea ei fara a fi nevoie sa ne raportam la cunostinte antropologice din experienta, caci facultatea morala a omului nu ar fi virtute daca nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu puternicele înclinari contrare. Vorbind despre virtute, Kant concluziona: „Ea este produsul ratiunii practice pure, întrucât aceasta în cunostinta superioritatii sale, din libertate câstiga predominanta asupra înclinarilor.”

Kant, cel caruia doua lucruri îi umpleau mintea cu o vesnic înnoita si sporita admiratie si veneratie: „Cerul înstelat deasupra mea si legea morala din mine” al carei scop, spunea, nu se opreste la hotarele acestei vieti, ci se întinde spre infinit (Critica ratiunii practice).

Vavila Popovici – Raleigh, NC

 

Ce bine sa fac…?

George Danciu

.

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis:

„Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.”

                                                                               Matei, 19.16-17

.

Ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?

.

În trecut se auzea o vorba pe care azi doar ecoul ei mai razbate cu greu: meseria e bratara de aur. O bratara de aur, nevazuta, poarta omul care are darul unei meserii. Cu ea poate face banii necesari  pentru el si familie.   

Nu orice poate învata sau lucra orice, fiecare om are o valoare intrinseca. Dumnezeu e cel care a dat daruri oamenilor, unuia un talant, altuia mai multi talanti, dar omul întelept îi va pune în negot sa aduca profit stapânului (Dumnezeu), celui care l-a binecuvântat cu îndemânare la lucru (fizic si/sau intelectual).

Cât de bine punem în practica vietii darul primit, ne va califica sau nu pentru scopul vietii, acela de-a intra în viata vesnica pregatita de Dumnezeu pentru cei care doresc aceasta!

***

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis: „Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.

Poruncile Domnului, în esenta lor, sunt:

  • Ascultarea
  • Credinta
  • Iubirea (dragostea)

Pentru a avea viata vesnica, omul trebuie sa aiba fata de Dumnezeu o atitudine de asculatare si credinta, si de dragoste fata de Dumnezeu si de apropele sau.

 

Ti s-a aratat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine decât sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?” (Mica, 6.8)

 

***

Seminar despre viata

Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (…) Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Evanghelia Ioan, 14.6; 17.3)

Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, va rog sa ma credeti, nu atârna decât de un fir de par. (Alexandre Dumas)

Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. (Ioan Gura de Aur)

Viata nu-i decât o suflare. (Katherine Beauvoir)

Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. (Isus – Ioan, 5.24)

Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine. (Isus – Ioan, 5.26)

Dupa cum o zi bine întrebuintata ne da un somn linistit, tot astfel o viata bine folosita ne da un sfârsit fericit. (Leonardo da Vinci)

Viata-i o gluma foarte serioasa. (Victor Hugo)

Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge? (Umberto Eco)

Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre Mine. (Isus, Ioan.5.39)

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. (Isus – Ioan, 6.63)

Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Isus – Ioan, 8.12)

Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine o va câstiga. (Isus – Matei, 16.25)

Cine îsi iubeste viata o va pierde; si cine îsi uraste viata în lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica. (Isus – Ioan, 12.25)

Isus a mai facut înaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Isus – Ioan, 20.30-31)

Totul se sfârseste pentru ca totul sa reînceapa, totul moare pentru ca totul sa traiasca. (Jean Henri Fabre)

Adevarata savoare a vietii se gaseste înlauntrul vostru. (Osho)

Spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai multa nevoie de o inima plina si de un cuget bun, decât de un portofel tixit si de o trasura de lux. (Friedrich Wilhelm Foerster)

O singura viata avem si ea ne este data odata pentru totdeauna. (Ion Gavanescu)

O imensa dragoste de viata ti o puternica încredere în trumful ei spulbera orice neliniste în fata mortii. (Ion Dodu Balan)

Viata ia prea mult timp oamenilor. (Stanislaw Jerzy Lec)

Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne îngadui luxul de a ne plictisi? (Friedrich Nietzsche)

A reflecta asupra vietii – asupra vietii în fata mortii – nu înseamna fara îndoiala decât a ne aprofunda interogatia. (Andre Malraux)

Nu exista compasiune profunda pentru cei a caror viata nu are sens. Vieti închise. Lumea se reflecta deformat în ele, ca într-o oglinda strâmba. (Andre Malraux)

Nu accepta viata asa cum ti-o propun oamenii. (…). Din ziua în care vei începe sa întelegi ca nu Dumnezeu, ci oamenii sunt raspunzatori de aproape toate nenorocirile vietii, nu te vei mai resemna. (Andre Gide)

O data ce ai aflat ce reprezinta cu adevarat viata ta, nu mai poti sterge si ignora aceasta cunoastere. Daca vei încerca sa faci altceva cu viata ta, vei avea mereu senzatia unui gol. (James Redfield)

Viata este o lupta, dar nu un razboi. (John Burroughs)

A trai înseamna sa simti si sa gândesti, sa suferi si sa te bucuri. Orice altfel de viata înseamna moarte. (Vissarion Grigoryevich Belinski)

Viata e scurta dar, nevrednic folosita, scurtimea ei ar fi înca prea lunga, chiar daca asezându-ne calare pe acul de ceasornic am opri viata în loc dupa ora. (William Shakespeare)

Viata nu e numai o contemplare întelegatoare, plina de mila, fata de tine sau fata de altii, ci si o lupta necurmata împotriva tuturor piedicilor care se opun realizarii binelui, frumosului, dreptatii, fie în viata ta, fie în aceea a semenilor tai. (Ion Agârbiceanu)

Viata-i o taina. (Ion Agârbiceanu)

Viata îti are farmecul ei, depinde numai cu ce ochii o privesti. (Al. Dumas fiul)

Viata este o piatra de încercare a cuvintelor. (Alessandro Francesco Tommaso Manzoni)

Viata este o tragedie plina de bucurie. (Bernard Malamud)

Viata este un drum mare cu multe semne. (Bob Marley)

Viata este un voiaj spre acasa. (Herman Melville)

Viata ne obisnuieste cu moartea prin somn. Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vis. (Eliphas Levi)

Privesc viata precum un pasager important de pe Titanic: s-ar putea sa nu ajung la destinatie, dar macar merg la clasa întâi. (Arthur Buchwald)

Viata e un risc. (Diane von Furstenberg)

În viata, daca nu te multumesti cu putin, de regula primesti mai mult. (Somerset Mugham)

Viata este o aventura în iertare. (Norman Cousins)

Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. (Emil Cioran)


Seminar despre viață…!

George Danciu

Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis:

„Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”                                                                                                                                                                                       Matei, 19.16-17

Ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?

 În trecut se auzea o vorbă cu  care azi te întâlnești mai rar: meseria e brățară de aur. O brățară de aur e mâna omului care e iscusit în munca pe care o face, aducând propășire în viața personală  și a familiei. Asta chiar dacă  pe vremuri tinerii  învățau o meserie la o școala profesională sau de meserii, ori  ca ucenic lângă alți meseriași experimentați de la care  furau meseria. Continue reading “Seminar despre viață…!”

CINSTEA – FLOARE RARA, MULT CAUTATA, MULT DORITA

A trai cinstit este totuna cu a trai corect si drept” –

                                              Platon

                                            

   

Vavila POPOVICI


Ei, da! „Pentru 50.000 de euro nu ma dau jos din pat!”Asta proba de cinism! Iata omul nou creat de aceste vremi post – revolutionare! Asta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerata în propriile capacitati! Asta, da, narcisism! Om care si-a vazut imaginea reflectata în nu stiu ce oglinda si s-a îndragostit de ea… Asta da, orgoliul – manifestare exagerata a egoului care se doreste superior celorlalti! Asta da, neobrazare – lipsa de cuviinta, poate chiar impertinenta?

Cu adevarat omul cinic are ceva diabolic, pervers în fiinta sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Sa traim conform naturii” – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era un câine. Cinismul a aparut în acele vremi ca un antidot, ca rezultat al descurajarii societatii grecesti dupa razboiul peloponeziac din secolul V î. H. care a dus la decaderea Atenei, dar si la ruinarea statelor grecesti, iar dupa razboi economia a intrat într-o perioada de criza. În vremurile noastre ce îi determina pe oameni sa devina cinici? Cinismul este o manifestare a cruzimii, iar dupa cum afirma Nietzsche, este „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii”. Nu cumva este si lipsa iubirii de semeni?

Viata omului este un motor în miscare care trebuie sa produca energie într-un mod oarecare. Orice energie nefolosita slabeste, dispare. Activitatea este legea vietii; trândavia însemna moarte. Ni se da viata pentru ca noi sa facem ceva în tot acest timp daruit, cât ne functioneaza „motorul”, lumeacandela a existentei fiind, iar omul flacara ei”. Si la sfârsit daruim noi împlinirea sau neîmplinirea vietii – Creatorului… Dar nu orice fel de miscare, ci activitate îndreptata spre un scop util si creator, lenea si harnicia fiind doua stari în care omul se poate încadra. Prin lene sau trândavie – atitudine necinstita fiind, energia sufleteasca se scurge, trece în degradare morala ce vizeaza viata spirituala, si care, în acelasi timp tensioneaza relatiile cu cei din jur. Astfel lenea este definita ca „o ratacire si nepasare pentru mântuirea vesnica a sufletului, prin care omul se întristeaza si se dezgusta de binele pe care trebuie sa-l savârseasca; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele”, ne învata Religia. Omul harnic are o dispozitie pentru munca – conditia existentei, dovada a sanatatii fizice si sufletesti. Munca asigura dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale si spirituale; aduce adevarata bucurie. Chiar daca munca pretinde efort si sudoare, ea nu constituie o povara a vietii, ci angajeaza spre un ideal care, pe masura împlinirii, aduce sufletului satisfactia deplina; ne face viata mai frumoasa, cu rezultate care bucura pe fiecare om si bucuria se însumeaza, ajutând întreaga societate. Conditia esentiala a vietii fiind, munca este sfânta ca viata însasi. Dupa învatatura crestina „Munca este izvor de virtuti. Ea lumineaza mintea, întareste vointa, înalta simtamintele, aduce rabdare, barbatie, stapânire de sine, potoleste patimile si înlatura ispitele.” Si sa nu uitam ca „pasarea este mai în siguranta când zboara, iar omul când munceste.”

Acum, în aceste vremuri, nu e timp pentru prea multa odihna! Viata înseamna munca, stradanie, jertfa. Important este însa felul în care ne desfasuram munca. Adevarata bucurie a vietii o simt numai cei ce pot aduna si folosi bunurile vietii prin munca lor cinstita, aflata sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viata celor din jur, asa cum orice instrument dintr-o orchestra intra în armonie cu celelalte. Nu se poate cânta fals! Iata ca se poate! ne dovedesc unii prin actiunile lor. Nu are ureche muzicala sau refuza sa-si armonizeze unele impulsuri si instincte si spune cu dezinvoltura: „Nu ma dau jos din pat pentru doar 50.000 de euro!” Ati auzit? Iata motorul care îl poate misca si o spune fara jena, metaforic. El are etalonul sau. Cum îndraznesti tu, un „oarecare” sa nu-l respecti? Acest gen de oameni nu au acel sentiment moral „prin esenta activ”, dupa cum spunea un filozof; emotia morala fiind sentimentul unei solidaritati, o armonie pe care o simti, uneori o cauti; ea este macar simpatia, daca nu dragostea sociala; ea este dragostea de tara care trebuie sa ne înstapâneasca inimile. Pot dormi linistiti oamenii necinstiti? Nu îi apasa greul pacatului?

Sa ajungi un om serios si cinstit, trebuie în primul rând sa fii calauzit de principii si valori. Cinstea nu este o vocatie, dar este o optiune dobândita prin educatie, prin vointa; defectele de caracter se pot corecta; pâna la sfârsitul vietii avem a ne stradui de învatat… Cinstea e o floare rara, este adevarat! Ar trebui sa fie mult dorita, mult cautata! Omul cinstit nu minte, nu înseala pe nimeni, nu umbla cu siretlicuri, nu fura, în nici unul dintre nenumaratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândeste si ceea ce nu distruge pe celalalt, el nu vrea sa aiba decât ceea ce este al lui si ceea ce a dobândit pe drept.Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” spunea William Shakespeare.

Necinstea înseamna coruptie, înseamna abatere de la morala. Autorul unui articol ne spune ca „Transparency International definea coruptia astfel: Coruptia, în sens larg, reprezinta folosirea abuziva a puterii încredintate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup; definitia data coruptiei în cadrul ONU si reluata în strategia nationala anticoruptie este: Esenta fenomenului coruptiei consta în abuzul de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat; dezbaterile din Parlament: Pentru populatie cauza principala a coruptiei se transforma într-un complex de cauze situate la nivel sistemic, adica legi prost facute si pe deasupra încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar fi trebuit sa vegheze la aplicarea lor. Clientelism si clici în competitie pe resurse.” Necinstea este o haina care îmbraca toate tarile din lume, iar Transparency International a comunicat zilele acestea ca România este mai corupta în anul 2011 decât în 2010.

Un alt exemplar al tipului de corupt al tranzitiei spunea într-un interviu (citit într-un ziar), ca acela care încalca legea e un prost pentru ca legea e atât de permisiva în Romania, încât poti sa faci si sa desfaci o gramada de lucruri cât se poate de legal, precizând ca el nu a încalcat legea niciodata, si întrebat daca a încalcat moralitatea în afacerile sale, a raspuns ca asa ceva nu exista daca vrei sa câstigi bani în afaceri. Nu este si aceasta o dovada de cinism? Ma întreb: Oamenii cinstiti si cu judecata dreapta ce pot întelege din toate aceste exprimari, afirmatii? Din toate aceste fapte necinstite si nepedepsite?

Mântuitorul ne spune ca „orice pom care nu aduce roada buna se taie si în foc se arunca” (Matei 7, 19). Cine o va face? Cine trebuie sa o faca?

Dar sa închei optimist, cu un citat al unui filozof sicilian: „Omul este o eterna fagaduinta”- adevar izvorât dintr-o patrunzatoare si îndelungata analiza a sufletului omenesc. Eterna promisiune, eterna asteptare a schimbarii omului în bine…

( Vavila Popovici – SUA)

JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

TEAMA SAU CURAJ?

Usile pe care le închidem si deschidem în fiecare zi, hotarasc vietile pe care le traim.

                                                             Flora Whittemore

Teama si curajul sunt emotii ale sufletului nostru, care se exclud, dar pot alterna. Când îti este teama, usa curajului se închide; când prinzi curaj, cealalta usa se închide. Sunt vibratii ale sufletului în fata realitatii acestei lumi si ca orice vibratie, au suport energetic. Teama determina un impact dureros asupra fiintei noastre, cum ar fi accelerarea batailor inimii, intensificarea ritmului respiratiei, contactarea musculaturii, racirea trupului. Se întâmpla uneori sa dam mâna cu cineva si sa ni se spuna ca avem mâinile reci… Da, sunt reci din cauza unei emotii puternice la vederea sau întâlnirea acelei persoane, în asteptarea sau la aflarea unei vesti placute sau neplacute. În momentele în care esti stapânit de o emotie, ceva tremura în tine; sunt momente de nesiguranta! Creierul începe sa produca substante care actioneaza prietenos sau neprietenos cu trupul. Mesagerii chimici pe care medicina îi numeste neuro- transmitatori se agita, transmit informatia de la un neuron la altul. Descoperiti destul de recent, în 1977, acesti neuroni sunt de doua feluri: Mesageri ai Fericirii, care ne mobilizeaza si ne fac fericiti si Mesageri ai Tristetii, care ne demobilizeaza si ne întristeaza. Când traim în armonie cu noi si cu cei din jur, s-a dovedit ca nivelul celor doua tipuri de Mesageri este în echilibru. Când actioneaza cei din a doua categorie, simtim o senzatie de gol si de neliniste. Aparesentimentul de teama, frustrare, uneori pâna la panica. Si ne poate fi teama de foarte multe lucruri, un infinit de temeri chinuiesc omul: de pierdere, de boala, de ceea ce s-a întâmplat cândva pentru a nu se repeta, sau de ceea ce se întâmpla în prezent, sau de ceea ce se poate întâmpla în viitor, cu alte cuvinte ne este teama de viata însasi. Si plantele lesina de frica si copacii tipa când mor, si animalelor le este teama de oameni… Toate aceste frici, temeri, spaime care patrund în suflete, greu pot fi uneori alungate. Dupa cum afirma si George Calinescu: „observatia milenara s-a fixat în proverbe…” si multe sunt proverbele românesti referitoare la frica! Unele persoane manifesta o frica exagerata, bolnavicioasa: „Se sperie de umbra lui”, se spune despre acestia. „De apa mica sa-ti fie frica”, adica de prosti; „La placinte înainte, la razboi înapoi”, se refera la cei fricosi care fug de orice primejdie ivita în cale. Uneori teama se face simtita alaturi de o dorinta. Horatiu spunea: „Cine doreste se si teme”. O dorinta puternica poate chiar învinge teama, deschizând usa curajului. Sau, teama se poate face simtita ca o aparare, nelasându-te sa actionezi, sau sa te atingi de orice, ca sentimentele tale sa nu fie ranite. Îti aduci aminte atunci de proverbul: „Frica pazeste pepenii.”

Teama o pot avea oamenii slabi, ignoranti dar si oamenii instruiti, puternici. Se pare ca toti oamenii au temeri mai mari sau mai mici, în diferite momente ale vietii. Unii negasindu-le justificarea logica, le-au numit ciudatenii, altii – superstitii. Oricum, la baza superstitiilor stau totusi fricile. Oameni puternici ca Iulius Caesar, Henry al II-lea, Charles al XI-lea si Napoleon aveau teama de pisici, spre deosebire de Abraham Lincoln care iubea pisicile si cât timp a stat la casa Alba a avut patru pisici, sau scriitorul Ernest Hemingway care avea 30 de pisici la casa lui! Maria Antoaneta se temea de stingerea unei lumânari, crezând ca i se va întâmpla o nenorocire. Aceasta teama i-a transmis-o si sotului ei, regele Ludovic al XVI-lea. Darwin tremura de groaza la vederea unui sarpe. Immanuel Kant, în timpul prelegerilor îsi fixa privirea într-un punct lipsit total de însemnatate si fara legatura cu cele spuse, ca de exemplu locul în care unui student îi lipsea un nasture de la haina si când studentul a venit – dupa mult timp – cu nasturele cusut, Kant si-a întrerupt prelegerea; i-a fost teama ca nu se va mai putea concentra asupra expunerii. Schiller credea ca fara mirosul merelor putrede nu va putea beneficia de forta creatoare si le cauta cu înfrigurare. Doamna de Staël tinea în mâna un obiect în timp ce vorbea, pe care-l învârtea continuu, de teama sa nu piarda sirul ideilor. Într-o zi, cineva luându-i obiectul din mâna, scriitoarea stapânita de teama, nu a mai putut continua conversatia. În spatele tuturor acestor manifestari ciudate sta teama, ca o umbra a fiintei.

Se constata ca teama nu se manifesta atât de mult la oamenii lacomi care se lupta pentru a avea ceea ce le prisoseste, ci mai mult la oamenii cu firea modesta, lipsita de trufie, la oamenii cu bun simt, carora le lipseste ceva de care au nevoie si nu pot obtine: serviciul, banii, anumite lucruri, situatii, pozitii de viata, simpatii sau aprecieri ale oamenilor, dragostea, femeia sau barbatul la care viseaza etc. Sunt si temeri mari aparute mai nou: de terorism, de cataclisme, de saracie, de sfârsitul acestei lumi. Se pare ca ele sunt temeri ciclice în viata omului, dupa cum si întâmplarile s-au dovedit a avea ciclicitatea lor, caci ceea ce este – a mai fost – chiar daca acum îmbraca alta haina; iar ceea ce va fi – nu putem sti! Sa ne gândim la samânta – loc al începutului, permitatoare a transformarii, cresterii, ascensiunii, mortii, întoarcerii la viata -, ciclicitate distantata în timp si spatiu, nuantata diferit de ceea ce a fost înainte si ce urmeaza a fi. Câte „batai ale aripilor de fluturi” or fi fost pâna în zilele noastre si câte vor mai fi!?

Daca stam sa ne gândim bine, teama este o emotie normala pe care o încearca orice om în diferite momente ale vietii. Toti suntem curajosi uneori si fricosi alteori, sau fricosi uneori si dintr-o data dam dovada de curaj, depinde în ce moment suntem surprinsi sau ne surprindem, ce usa a sufletului a fost dispusa sa se deschida… Dar unde este hotarul normalitatii acestor emotii? Ce se întâmpla cu noi daca-l depasim?

Unele temeri îsi gasesc justificarea, cum ar fi dezlantuirile violente ale naturii, în fata carora omul se simte neajutorat. Mai sunt însa si schimbarile din viata actuala, dorite sau nedorite, cu viteza lor accelerata si care, de cele mai multe ori, nu permit repausul pentru gândire, analizare cu responsabilitate a starilor pe care le declanseaza în noi aceste schimbari. Ele pot avea repercutari în plan psihologic, si cu cât o schimbare este mai radicala, cu atât mai mare este pretul platit. Gândul unei schimbari poate provoca bucurie dar si teama: teama de necunoscut, teama de inadaptabilitate, de clacare, de a nu fi ajutat de puterea fizica, teama de a nu fi în stare sa faci fata unei probleme pentru care nu vei gasi raspunsuri, teama de situatii de care înca nici nu te-ai izbit dar îti formezi o imagine mentala despre ceea ce urmeaza sa se întâmple… Cu alte cuvinte – teama unui esec existential. Omul trebuie sa fie un luptator în aceasta viata! Exista totusi niste granite care nu ar trebui depasite, dar tinem cont de ele? Uitam ca elasticitatea noastra nu este infinita, precum nici cea a pamântului! Uitam ca viitorul este expresia a ceva care nu s-a realizat înca, si doar speranta este aceea care ne poate determina sa fim încrezatori ca se va realiza la modul dorit, favorabil noua. Daca nu ne este deloc teama, se întâmpla sa încercam mult peste limita puterilor noastre si sa ajungem la un rezultat catastrofal. Curajul ne însoteste, dar pâna unde poate creste acest curaj? „Nimic fara Dumnezeu”, ar trebui sa fie deviza pentru toti care dau dovada curajului si lupta pentru îmbunatatirea vietii lor, a semenilor, sau pentru descoperirea „noului” în aceasta lume. Viata ne-a demonstrat ca extremele sunt periculoase! Omului îi sunt atât de necesare judecata, echilibrul, masura! Numai astfel s-ar putea asigura linistea sufletelor, linistea acestei lumi.

De asemenea temerile intense (extrema cealalta), provoaca îmbolnaviri, alienari, sinucideri. Teama sta ca o emblema în fata tabloului vietii noastre de astazi. Daca analizam, judecam, ne rugam pentru putere si curaj, ne înteleptim – cu alte cuvinte -, teama lasa loc curajului – atâta cât este necesar -, încrederii, iubirii sa se infiltreze prin acea fanta a sufletului, asemeni unui izvor de lumina. Se purifica gândurile din mintea noastra, se produce o schimbare interioara si ajungem sa ne bucuram de liniste, de seninatate. William Shakespeare spunea: „Unde-i iubirea mare, si cea mai mica îndoiala în teama, se transforma.”

Potrivit Sfintei Scripturi, omul cu credinta în Dumnezeu afla calea pentru înfrângerea fricii si dobândirea curajului, iar un reprezentant al Bisericii ne spune ca întelepciunea vietii îl scoate pe om de sub tirania irationalului, ducându-l „spre pamântul luminos al sperantei si al iubirii”.

Daca întelepciune vom cauta si vom avea, echilibrul în viata vom sti a ni-l pastra!

 Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Comunicarea, de la omul nou, la intelectualul analfabet

Nicolae Balasa


În unul din articolele noastre anterioare, ,,Discursul, stiinta în a comunica sau forma de a bate câmpii”, selectam câteva idei sugerate de specialistii din domeniu tocmai din dorinta de a mai clarifica lucrurile, dar mai ales de a arata ca, noi, românii, ruginitii timpurilor, alaturi de tinerii lucizi ai acestui popor, nu suntem nici prostii momentului si nici ai omenirii, ce pot fi luati oricând, de oricine, peste picior. La cele spuse atunci despre discurs, repetam, în primul rând pentru o mai mare limpezime, dar si pentru a ne dezice de ,,intelectualii” prezentului, adaugam, în materie de comunicare, câteva notiuni absolut necesare. Înainte de orice, trebuie însa amintit ca, în forma sa cea mai simpla, comunicarea umana este conceputa ca un transfer ordonat de semnificatie. În al doilea rând, trebuie spus ca principalele elemente implicate într-un act comunicational sunt: un comunicator sau un transmitator, un mesaj, un limbaj sau un cod, un mijloc de transmitere, un receptor capabil sa ,,citeasca” sau sa ,,decodifice” mesajul. Pe de alta parte, orice act de comunicare presupune o succesiune de evenimente a carui forma de baza cuprinde: decizia de a transmite o semnificatie, formularea mesajului intentionat într-un limbaj sau cod, actul de transmitere si receptarea. Pâna aici, nimic nou. Orice începator în domeniu întelege sau cel putin intuieste mecanismul. Din acest motiv, si noi mentionam faptul ca aceasta perspectiva asupra comunicarii este doar un cadru de pornire pentru discutarea altor elemente constitutive. În realitate, majoritatea evenimentelor comunicative sunt mult mai complexe daca se are, cel putin, în vedere:

– existenta unei rationalitati si intentionalitati privind comunicarea, urmarirea unor anumite scopuri si de aici relevanta unui criteriu de eficienta rationala;

– faptul ca, în general, comunicarea nu are un caracter linear, cum ne este sugerat de model:

– posibilitatea (probabila) conform careia comunicarea nu începe tot timpul cu transmitatorul a carui intentie defineste semnificatia evenimentului comunicational.

– importanta aparte, pe care o are în procesul de comunicare codificarea, transpunerea ideilor în forma unui mesaj adecvat. La acest ultim punct de vedere, amintim ideea lui Morris, idee conform careia un limbaj sau un cod ,,înseamna o pluralitate de semne care au o semnificatie comuna pentru un numar de interpreti si care pot fi produse de acestia. Semnificatia semnelor limbajului trebuie sa ramâna relativ constanta în diferite situatii, iar semnele trebuie sa se constituie într-un sistem în care sa se interconecteze si sa se poata combina în anumite moduri si nu în altele, pentru a genera o varietate de procese-semn” (D. McQuail, Comunicarea, Institutul European, Iasi, 1999, p. 31).

,,Bine zici, numai ca si nea Ion ,,comunica” – vor sari ,,specialistii”, iar eu, obiectiv si sincer, am sa le dau partial dreptate. Si asta fie si numai din câteva motive:

1). Nea Ion este si el om!

2). Nea Ion vorbeste si, evident, în vorbirea obisnuita, el transpune gândurile în cuvinte fara prea multa atentie, dar atunci când urmareste un scop, chiar si el are grija sa formuleze (dupa puterile sale), expresiile astfel încât sa transmita o anumita interpretare sau sa obtina efectul dorit.

3). Lasând gluma, (intentiile noastre tind spre o analiza pertinenta a actului comunicational) cu usurinta putem observa ca unei codificari îi urmeaza o decodificare ce presupune interpretare si, în sensul hermeneuticii clasice, întelegere. Descifrarea mesajelor, a textelor, si, în general, a oricaror materiale, presupune interpretarea lor, iar de aici, întreaga strategie a hermeneuticii de a stabili criterii precise în acest sens. De altfel, nu de putine ori (mai ales când bâjbâim prin toate), confundam definitia hermeneuticii, teoretic si practic, cu definitia interpretarii. Pentru rigoare, amintim faptul ca gânditorul francez, Paul Ricoeur, distinge între interpretarea ,,obiectiva” si ,,subiectiva” si ,,situarea interpretului în însusi sensul de interpretare indicat de text” P. Ricœur, De la text la actiune, Editura Echinox, Cluj, 1999, pp. 128-132.

Pe acelasi fir al gândirii cu autorul precizat anterior este si Mircea Eliade, filosoful român, care considera conditie principala, ,,situarea permanenta în planul de referinta al textului interpretat, considerarea sa în orizontul sau specific, cu excluderea oricaror alte perspective, puncte de vedere”. Altfel spus, ,,nici un text nu poate fi interpretat dintr-o alta perspectiva decât cea originara si originala” (A. Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 34).

O alta conditie spre limpezire si claritate ar consta în ,,concilierea validitatii si pluralitatii interpretarilor, luarea unei decizii legitime în cazul divergentei, fixarea criteriului de arbitraj în cazul divergentelor” (Ibidem, p. 34). Pentru aceasta chestiune, o metoda clasica ar consta în încadrarea noii interpretari într-unul din tipurile sale traditionale pe deplin cristalizate, înca din Evul Mediu: literala, alegorica, morala sau analogica.

Toate bune si la locul lor, numai ca, vorba lui nea Ion (tot l-am pomenit), ,,una e socoteala de acasa si alta e cea din târg”. Din acest motiv, trebuie mentionat si faptul ca:

– Interpretarea si întelegerea sunt date, într-un anume sens, chiar de la început. Probabil de aici si defintia data de Talcott Parsons: ,,un fapt descris, devine un fapt dat”. Aceasta înseamna ca într-un text, eveniment petrecut si povestit într-o actiune contextual desfasurata, ,,gasesti, descifrezi , interpretezi de fapt doar ceea ce doresti, ceea ce cauti. Scopul interpretarii nu este în realitate decât regasirea, reîntâlnirea punctului de plecare, însa ca sa descifrezi, sa decodifici un mit, un simbol etc., trebuie mai întâi sa stii ce este un mit, un simbol, apoi care este structura mitului, a simbolului respectiv. Cu alte cuvinte, sa operezi cu o serie de preconcepte incluse în schema solutiei esentiale a problemei” (Ibidem, p.35). De altfel, fara acest element prealabil dat, procesul de interpretare-comunicare nu poate nici sa înceapa, nici sa rezulte. Orice întrebare sau interpretare presupune o preîntelegere. Hans-Georg Gadamer vorbeste si el de ,,prejudecati legitime”, care nu au nimic de a face cu prejudecatile negative ce împiedica întelegerea. În consecinta, trecerea de la comunicare la întelegere, în contextul interpretarii, se face prin intermediul preîntelegerii, al întelegerii predeterminate, preorientata sau anticipata. Preîntelegerea este însa strict legata de o experienta anterioara, de o pregatire specializata si organizata. Pentru a avea loc acest proces de comunicare-întelegere, trebuie sa existe un ,,cadru” comun, un spatiu social, fizic si temporal, în limitele caruia sunt localizati pacientii. Esenta acestui spatiu este experienta împartasita a universului referential. Mesajele au sens, în consecinta ele sunt interpretate si întelese, numai daca privesc probleme care apartin atât experientei transmitatorului, cât si celei a receptorului, adica unei cunoasteri comune. Noi întelegem, de obicei, ,,mai ales ce suntem predestinati sa întelegem prin propria noastra vocatie, orientare culturala sau a momentului istoric caruia-i apartinem” (Ibidem, p.108)

– Indiferent cât am sintetiza si concentra ideile, nu ne putem opri, în demersul nostru, doar la cele afirmate anterior, deoarece, în procesul de comunicare, decodificatorul (în special) nu poate întelege un fenomen decât dupa ce l-a comparat îndeajuns cu alte fenomene asemanatoare, ,,dupa ce l-a situat în cadrul lor”, în cadrul care ,,l-a nascut’’ si alimentat, altfel spus, în contextul de actine si semnificare.

– Procesul de comparare este urmat de procesul de omologare, metoda ce se bazeaza pe ,,stabilirea unor echivalente si concordante morfologico-structurale, pe relatii si corespondente în interiorul unor ansambluri omogene, pe un sistem de echivalente si asimilari în cadrul unui vast efort de unificare si sinteza. Omologarea nu este posibila fara recunoasterea unor experiente existentiale, metafizice, religioase sau estetice comune, a unei baze comune accesibile constiintei hermeneutice actuale” – ne spune, în aceeasi lucrare, Adian Marino. Într-o exprimare mai simpla, prin compararea, extrapolarea si generalizarea unor elemente comune, omologarea devine posibila, iar odata cu ea, si întelegerea (în masura în care exista si minte).

– Daca ne respectam, alaturi celor doua concepte, interpretare si întelegere, vom strecura si un al treilea, explicatia (cu toate nuantele sale, de la cea practica la cea teoretica sau invers), tocmai pentru a plia totul (ca si Max Weber), pe actiunea sociala, actiune ca proces specific uman, ce este, dupa autorul amintit, un comportament caruia individul care actioneaza îi ataseaza o semnificatie subiectiva. În acest sens, actiunea (semnificativa) se deosebeste de comportamentul (reactiv). Din acest motiv, al evidentierii si atribuirii de semnificatie prin intermediul interpretarii, întelegerea poate fi sau o calitate rationala (logica si matematica), sau o calitate emotional empatica, ori artistic apreciativa. În toate stiintele privitoare la actiunea umana, spune Weber, procesele si fenomenele care n-au semnificatie subiectiva trebuie considerate drept stimuli, rezultate, conditii care favorizeaza sau împiedica actiunea umana.

,,Astfel, pentru o stiinta a semnificatiei subiective a actiunii, «explicatia» cere o prindere a contextului semnificatiei al unei actiuni direct inteligibila conform cu semnificatia sa subiectiva. În toate cazurile de acest fel, ca si în procesul afectiv, semnificatia subiectiva a actiunii si contextul sau de semnificatie se vor numi «semnificatie intentionata»” (M. Weber, ,,Definition of Sociology”, în Wolf Heydebrand (ed.), Max Weber, Sociological Writings, Continuum, New York, 1994).

Cei din jurul vârstei mele, tinerii bine instruiti de acum ( ce-i drept, din ce în ce mai rari), cei de bun simt stiu sau intuiesc, la nivel logico-gramatical, ca am dreptate. Teoretic, chiar si practic, am dreptate. Si pentru ca am, macar de la aceste idei ar trebui sa plece orice abordare analitica a unui act comunicational, adica orice analiza a unui proces în care se face vorbire despre ceva, adica se comunica. În realitate, „specialistii prezentului” procama cu totul altceva. Susoteli! Ca o fi, ca o pati… Pe alocuri, balacareli doar pentru a iesi ca paduchele în frunte etc. Mai pe româneste, doar pentru faptul ca singurul produs autentic al societatii românesti de dupa 89, „intelectualul analfabet” îsi doreste redirectionarea trecutului (supus judecatii, vesnic si dupa bunul plac), prin prezentul (gata doar sa sfâsie, aproape, orice), spre un viitor al lor, ce se vede, deocamdata, din pacate, cameleonic, de parada si chiar de prada. „Ce haita trebuie sa fie acea haita care sa nu cada prada altei haite?”- întreaba si se întreaba William Shakespeare. Ar face-o si „intelectualul” daca n-ar fi orbete, adica… (nu de oftamologie e vorba!), adica nu ar avea probleme crase de morala.

Ca sa si argumentam cele spuse, reluam ideea de mai sus, idee conform careia interpretarea si întelegerea sunt date (stiintific vorbind), într-un anume sens, de la început si spunem ca, daca avem de a face cei rau intentionati (de exemplu, cu orbeti, ca tot i-am trecut la ,,cele sfinte” cu fosta militie sau fosta securitate politica), sau chiar pentru cei ce umbla cu usurica (acum sau oricând) prin viata, periculoasa chestiune! Mai ales când cercetarea se rezuma doar la aceasta idede. Am vazut-o înainte de1989. Cei care au trait atunci au si simtit totul pe propria lor piele. În al doilea rând, trebuie reamintite tendintele omului (dincolo de omul, fiinta sociala supus contractului social), macar din ultimele doua secole: omul, expresie „a lumii ca vointa si reprezentare” – Arthur Schopenhauer, Supraomul, rezultat al „vointei de putere” – Friedrich Wilhelm Nietzsche, si în sfârsit, „Omul nou”, concept al societii totalitare de tip comunist. E, tocmai acesta, ultimul, „Omul nou”, acum, dupa 20 de ani de democratie (mai mult sau mai mult originala), a ajuns, cum era si firesc (conform legilor specifice evolutiei) intelectualul analfabet, intelectualul ce are în dotare licente, diplome care mai de care, are atestate, pe ici pe colo, chiar si doctorate… Are! Numai ca el, intelectualul analfabet, nu prea stie carte. Prostia, de când lumea se plateste! – o sa spuneti dumneavoastra si în parte va dau dreptate. Daca însa nu luam în calcul banii (truda si sudoare a celor necajiti si prostiti de te miri cine), bani ce au îngrosat pungile militienilor, securistilor, politrucilor ferchezuiti si reîncadrati dupa 89 la… (prietenii stiu si unde si de ce), ca daca îi luam, atunci mintea oricarui om normal la cap se tulbura.

Când vezi ,,intelectualul” despre care spuneam, la catedra, în universitate (unde mai si da, din când în când, în cabinetul cutare, la un whisky, la babaroase, când ai francu` îl pui si-n mamaliga), când îl vezi la tribuna sau în nu mai stiu care functie ce presupune stiinta de carte, cu siguranta o iei razna.

Când însa ,,intelectualul” te mai si combate cu stiinta lui ce se rezuma la „n-ai, ba, dreptate! Comunicarea e-n pantaloni, e… câta vreme e tatuca la butuoane, la licente si la doctorate”, aproape ca îti vine sa te repezi la el, sa-l sfâsii si sa-l manânci. Nu de alta, dar vorba lui Cioran, placerea vine abia dupa ce-l vomiti în closetul din fundul curtii!

19 iunie 2011 Bulzesti