DANCIU ȘTEFAN (1946-2016): Profesor de matematică, informatician-programator

PAȘAPORT NOMINAL PENTRU ETERNITATE!

«Eu sunt calea și adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. […] pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.» (Evanghelia lui Ioan, 14:6;19)

Ana Brîncoveanu de Noailles (1876-1933) era o persoană activă a vieții literare de la Paris pe vremea lui Marcel Proust (1781-1922). Ana de N. cu Marcel ProustEa are o mărturie interesantă despre autorul grandioasei opere literare În căutarea timpului pierdut, notând în jurnalul ei  că scriitorul juca foarte bine rolul omului din planul secund, de om oarecum bolnăvicios și neajutorat, dar și de-o modestie subtilă. Însă, mărturisește Ana de Noailles, abia la dispariția prematură a marelui scriitor își dă seamă că, în fapt, Marcel era liderul grupului acolo unde se afla prezent. Continue reading “DANCIU ȘTEFAN (1946-2016): Profesor de matematică, informatician-programator”

STRUŢII…

Tg Mures(sau:…”Circul VALAH” vă anuţă continuarea spectacolelor…)

…”Circul VALAH” vă anuţă continuarea spectacolelor…iar STRUŢII VALAHI CONTINUĂ SĂ ŢINĂ CAPUL ÎN NISIPIŞTE!!!

…În timp ce Naumovici-Ponta, azi, 10 Martie 2014, îl „ungea”, pe la amiază, preşedinte al Senatului României pe…”bijuteria” de CCAT (în traducere: Călin Constantin Anton Tăriceanu – zis şi „omul fără acuzativ”!) – tot azi, 10 Martie 2014 Continue reading “STRUŢII…”

Cum Elena Ceausescu a lasat-o pe Vavila Popovici fara dreptul de a-si tipari propriul volum de versuri

by Octavian Curpas

 

Poetei si prozatoarei Vavila Popovici stiinta i-a dat multe cunostinte, însa literatura a încercat sa o învete cum sa le foloseasca.

Stiinta i-a exersat si i-a ordonat mintea, iar preocuparile artistice si literare i-au slefuit-o, atât cât s-a putut. Nascuta la Sulita, în judetul Hotin, în nordica Bucovina (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic sensul cuvântului adaptare, pentru ca a copilarit în diferite orase, a schimbat mereu scolile, a pierdut si a câstigat prieteni. Pentru ea, cea mai frumoasa amintire din vremea începutului este alegata de natura, de parcul din Tg. Jiu, unde alerga dupa orele de scoala, pe lânga Poarta Sarutului si Masa Tacerii. În adolescenta scria versuri, citea mult, în paralel cu liceul teoretic avea zilnic, ore de pian si balet la Conservatorul din Tg. Mures, iar în vacante facea sport, vara tenis si înot, iarna – patinaj.  Cu toate ca visa sa îmbratiseze o cariera artistica, acest lucru nu a fost posibil din mai multe motive. Problemele de  sanatate, lipsa unui dosar bun, dezacordul parintilor ca fiica lor sa se orienteze spre un asemenea domeniu, precum si pledoaria profesoarei de fizica si chimie, care a convins-o sa mearga pe drumul stiintei, au facut ca destinul sa o poarte la doar saptesprezece ani, în 1952, în toiul unor vremuri tulburi, în Iasiul lui Eminescu, unde sustine si promoveaza examenul de admitere la Facultatea de Chimie, Institutul Politehnic. Diploma de inginer o dobândeste la Institutul Politehnic din Gala?i.
I-a placut sa lucreze în fabrica si muncea adesea, peste program; era destul de obositor, dar credea în profesia pe care o facea, pâna acolo încât viata de familie si cariera au avut prioritate în fata scrisului si aceasta din dragoste si simt al datoriei. Si-a iubit sotul si pe cele doua fiice, pentru care si-a dorit dintotdeauna sa fie sanatoase si destepte, si la fel de mult îsi iubeste si nepoata pe care a crescut-o pâna la vârsta de doisprezece ani si pe care o considera ca fiind al treilea copil al ei. Ea însasi afirma ca nu a avut o viata usoara, mai ales ca adesea tânjea dupa clipe de liniste, în care sa poata scrie. Cu timpul, s-a consolat cu învatatura crestina care spune ca esential este ca timpul sa nu-l petreci în inactivitate, ci lucrând cu zel si sârguinta, cu harnicie, într-o directie în care te dirijeaza inima. Asa a si facut, astfel ca din acelasi preaplin de dragoste au aparut în timp, douasprezece volume de versuri si alte treisprezece de proza. Vavila Popovici este în prezent, pensionara si locuieste în Statele Unite ale Americii.

O.C.„Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare./ E melodia cântata/ pe strunele viorii Stradivarius./ E culoarea si lumina/ dintr-un tablou a lui Rembrandt./ E marmura de Carara/ daltuita de Michelangelo./ E o pirueta a Anei Pavlova.” Citind aceasta definitie pe care ati dat-o poeziei, am înteles ca sunteti un om pentru care arta reprezinta un alter ego, o a doua natura.  Cât din Shakespeare, din Rembrandt, din Michelangelo, din Ana Pavlova se regaseste în poezia dvs.?

– Da, poezia este prietenul meu nedespartit! Împreuna cu ea m-am bucurat, alteori am plâns, ea m-a consolat. A fost si ramâne refugiul meu sufletesc! Nu este super egoul, ci alter egoul meu. Subliniez acest lucru, fiindca Jung si alti psihologi se grabesc sa afirme ca în domeniul creatiilor si al hobby-urilor se produce un dezechilibru între sine, ego si super ego. Poate ca exista si aceste dezechilibre, dar atunci când te nasti cu acest har, el nu poate fi decât, asa cum spuneti, un alter ego.
Cred ca poezia trebuie sa aiba din toate acestea, adica din perenitatea pieselor lui Shakespeare, din lumina lui Rembrandt, din taria si puritatea marmorei cautata si slefuita de Michelangelo, din gratia unei piruete… Ne  straduim noi, poetii, dar asta nu înseamna ca si reusim.

O.C. – Ati debutat în revista „Chimistul” din Onesti, în anul 1965, pe vremea când lucrati ca inginera la Combinatul Chimic din Borzesti, însa debutul absolut a fost în revista „Ramuri”, din Craiova, în 1982. Ce imagine îi pastrati lui Marin Sorescu, în conexiune cu momentul dvs. de debut?

– La revista „Chimistul” lucrau doi redactori foarte buni, le pastrez o amintire frumoasa. Combinatul Chimic, pe atunci, era cea mai mare întreprindere din tara. M-au descoperit ca scriu versuri, desi ascundeam pe cât posibil aceasta preocupare si mi-au publicat câteva poezii. Pe Marin Sorescu regret, dar nu l-am cunoscut personal. I-am trimis doua poezii si mi le-a publicat. Înseamna ca a citit si i-a placut ce am scris.

O.C. De ce „13 poeti” si nu un volum de versuri semnat de Vavila Popovici, mai ales ca erati câstigatoarea unui important premiu pentru poezie, premiul Editurii Eminescu, în 1988? Cine erau ceilalti doisprezece?

– Editura era în cladirea „Casa Scânteii”. Când m-am dus prima oara sa întreb de premiul de care aflasem dintr-o scrisoare trimisa pe adresa mea, mi s-a comunicat ca din motive de economie de hârtie, Elena Ceausescu a dispus sa se editeze un volum colectiv. Ceilalti 12 erau: Paul Androne, Diana Barbu, Claudiu Bazalt, Octavian Berindei, Gheorghe Dinica, Petru Dunca, Liliana Gradinaru, Claudiu Iordache, Vasile Morar, Ioana Pârvulescu, Teodor Purice, Ion Ruset. În 1990, cei care s-au perindat la directia editurii, toti, pe rând, mi-au promis ca-mi vor publica volumul de versuri si au plecat tot pe rând, foarte curând de la editura: Mircea Ciobanu, Eugen Negrici, Valeriu Râpeanu. Poeta Virginia Carianopol îmi facuse referat pentru volumul „Oglinda lumii” (acesta ar fi fost titlul primului volum), întrucât ea fusese lectorul volumului. Mi s-a comunicat ca volumul a fost predat unei tipografii, nu am putut sa-l recuperez, s-a pierdut. Acelasi lucru mi s-a întâmplat si cu primul roman, predat unei edituri din Bucuresti. Cu mari insistente l-am recuperat, dupa ce a fost refuzat spre editare.

Redactorul care mi l-a înapoiat, m-a condus pe scarile editurii, spre iesire si m-a întrebat: „De ce nu mi-ati spus ca sotul a fost condamnat politic?” Am ramas stupefiata, nu i-am raspuns, m-am uitat insistent în ochii lui, i-am întins mâna si am plecat.

Repet ceea ce am mai spus cu ocazia unui alt interviu: nici nu se putea edita înainte de 1989 ceea ce scrisesem în cartile mele; nu puteai marturisi gândurile si întâmplarile în acea perioada a comunismului; sinceritatea nu putea fi pretuita, ci speculata si pedepsita, tristetea era un pacat. ?i oricum, pâna la acea data, sa poti edita o carte, ori erai un mare talent, ori aveai relatii, ori faceai compromisuri. Sa nu-mi spuna cineva ca mai exista o alta cale! Mare talent nu eram, relatii nu aveam (poate mai curând piedici!), iar compromisuri nu am acceptat sa fac. Unchiul nostru care era Episcop pe vremea aceea si caruia m-am plâns, mi-a spus, mai în gluma, mai în serios: „Astazi la putere este  banul, politica si femeia.” Ma gândesc acum, ce radacini adânci avem…

O.C. Ce a urmat dupa 1989, atât în versuri, cât si în proza?

– Imediat dupa acele întâmplari am hotarât sa-mi public volumele pe cont propriu si le-am publicat pe rând, cu greutate, fiindca între timp aparuse „cenzura economica”. Au fost si oameni buni care m-au sponsorizat.

O.C.„Te-ai aratat în ceasca de cafea / dimineata, în balconul plin cu flori. / Soarele stralucea pe marginea cestii / si tu erai piticul negru / din ceasca de cafea.” Stihurile dvs. m-au trimis cu gândul la mitologia scandinava, dar si la literatura fantastica a evului mediu. În ce masura se regasesc aceste accente în volumul „Piticul din ceasca de cafea”, ca un „semn ca sufletul nu cere odihna”?

– Un critic literar din Iasi a scris despre aceasta poezie: „Cine poate fi acest pitic din ceasca de cafea? Decât daimonul creatiei, care staruie în mintea si sufletul creatorului….” Alt critic a scris: „Poemul «Piticul din ceasca de cafea» care da titlul volumului, are un efect aproape straniu, în care dorinta de reînviere te duce la mitul lui Horus si totusi cea mai puternica realitate este cea din puterea visului, pentru ca aceasta dezvolta, transforma, educa transcendenta traita, este adevar, o ontologie de care, de altfel, poeta nu se poate desparti.”
Dumneavoastra v-ati gândit probabil, la cosmogonia scandinava, despre care se spune ca da frisoane cititorilor, frisoane metafizice desigur, întrucât viata cu toate bucuriile si suferintele ei, nu este decât amânarea unui sfârsit… V-ati gândit la „Frasinul cosmic”, din mitologia europeana: Frasinul si Stejarul. Da! Sufletul ascuns de frunzele stejarului si iarna venind si vântul scuturând frunzele si ramânând doar sufletul fara haina… Da, el, sufletul care nu cere niciodata „odihna”!

O.C. „În zilele de vara / când caldura / îmi învaluia trupul, / închideam ochii / si ma rugam soarelui. / Din prea multa iubire / ma rugam” („Anotimp interior”). Vi s-a spus vreodata ca o paralela între aceste versuri ale Vavilei Popovici si cele ale lui Ion Barbu din „Riga Crypto si lapona Enigel” (Ma-închin la soarele-ntelept,/ Ca sufletu-i fântâna-n piept/ ?i roata alba mi-e stapâna/ Ce zace-n sufletul fântâna./ La soare, roata se mareste,/ La umbra, numai carnea creste/ ?i somn e carnea, se dezumfla,/ Dar vânt si umbra iar o umfla…”) este absolut normala? Cum se autodefineste lumea spirituala a Vavilei Popovici în lumina soarelui, adepta al carui tip de cunoastere filosofica sunteti?

– Nu m-am gândit pâna acum la aceasta paralela si comparatia ma onoreaza; acolo este o drama lirica puternica, în lumea Laponiei, în drumul lui Crypto cu renii sai, o dragoste fulgeratoare fata de Enigel care iubea soarele: „Eu de umbra mult ma tem/ Ca daca-n iarna sunt facuta/ ?i ursul alb mi-e varul drept,/ Din umbra deasa desfacuta,/ Ma-nchin la soarele-ntelept…” Este reluata oarecum tema din Luceafarul lui Eminescu, tot atât de liric redata imposibilitatea dragostei, cu inversare de roluri…

Referitor la a doua întrebare, legata oarecum de prima, nu pot sa afirm ca ma încadrez strict într-o cunoastere filosofica. Pot aminti doar cuvintele lui Constantin Noica pentru ca m-au obsedat multa vreme: „Daca iubiti poezia sau muzica, pierderile, cresterile, curgerile, daca va plac geometria si rigoarea fara sa vi se împietreasca inima, daca sunteti în stare de un dram de nebunie si un munte de masura, veti întâlni filosofia.” ?i cred ca am întâlnit-o si nu am ocolit-o. Dar este doar o întâlnire! Metafizica nascuta din mirare în fata rânduirii acestei lumi… Asa se întâmpla, cu cât omul dobândeste mai multe cunostinte, cu atât are mai  multe lucruri nelamurite, îsi pune mai multe întrebari. Mirarea aceasta filosofica rezulta si din perceperea intensa a durerii, în urma careia vin întrebarile. M-am convins cu timpul ca prin acumulare de cunostinte, de experiente mai placute sau mai triste, vine momentul când începi sa ordonezi raspunsurile si îti construiesti o filozofie asupra vietii care este numai a ta si pe care o poti pastra în tine sau poti s-o faci cunoscuta semenilor, prin una din formele artei. În ce cred? Cred în Dumnezeu si în Împaratia Lui, cred în dreptate, adevar, iubire; în libertate, în fericire,  în lumina – spirit viu care coboara din soare si intra în contact cu spiritul nostru, cred!

Aristotel spunea la vremea sa ca oamenii au început sa filosofeze mânati fiind de „mirare”. ?i asa este! Daca ai ochi sa privesti cu atentie aceasta lume, începi sa te miri. ?i te miri si te miri si te întrebi si raspunsurile vin, alteori  nu vin… Dar în tot ce facem si gândim trebuie sa-l avem pe Dumnezeu în viata noastra. Libertatea si fericirea spre care tindem nu se pot obtine decât prin iubire si daruire; iubire fata de aproapele nostru; iubirea care ne este însamântata în suflet si pe care trebuie s-o îngrijim, ca aceasta samânta sa ajunga sa rodeasca. Cred ca trebuie sa ne straduim pentru a înlatura animalitatea, egoismul si barbaria din noi, ceea ce ar duce la o convietuire normala de care avem atâta nevoie, iata în ce cred! Mai cred ca trebuie sa ne debarasam de teama care ne-a însotit si ne însoteste înca. Sa devenim încrezatori în fortele binelui, sa fim curajosi, cu compasiune fata de aproapele nostru, dar si fata de departe-le nostru, de ce nu? si cu spirit de sacrificiu, asa cum ne învata Hristos, iar sacrificiul înseamna renuntare în favoarea semenului tau, izvorâta din preaplinul dragostei.

O.C. “Sus – un cer îndepartat, albastru./ Sub mine un astru./ În mine – universul reflectat./ Infinitul – mister plin de mistere./ Moartea – printre ere,/ În mine – universul reflectat.” Cum explicati aceasta înclinatie specifica simbolismului, spre nostalgie si spre valentele fonice ale cuvântului, cu valoare terapeutica ce va caracterizeaza?  

– Simbolurile în general, ne sunt necesare exprimarii lucrurilor spirituale. Un poet simbolist pe care-l ador este Bacovia. Dupa mine este un mare poet! Am gasit într-o revista un articol în care se spune despre Bacovia ca este „un ins epuizat prematur, ca percepe timpul ca un batrân, îmbatrânit de esecuri si celibat prelungit, locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu clima aspra… pentru batrâni, provinciali, « nordici » timpul trece greu, monoton si chinuit”. M-a durut si m-a revoltat cumplit acest articol, acest mod de a gândi si a blama un mare poet român, simbolist. M-am consolat însa, cu caracterizarea lui Ion Caraion: „Bacovia are un instinct al poeziei mai puternic decât poezia lui, cu care obtine arta.” Cred ca m-a influentat în scrierea unor poezii. Am scris cândva o poezie intitulata „Dragoste de Bacovia” care se termina cam asa: „Privea în sus si-mi arata/ „corbii poetului Tradem”./ Corbi ce se duceau „pe pustii”, în amurg, „pe zari argintii”./ Râdea emotionat, vibrau în el “scântei de vis”/ sub cerul gri, deschis./ Am cazut în genunchi si-am început a-l implora:/ Maestre, atinge-ma cu pana ta!”

Cât priveste nostalgia, melancolia versurilor mele, îmi permiteti a cita cuvintele lui Constantin Noica: „Melancolia este fericirea ce se hraneste din absente.” ?i aceasta absenta a persoanei iubite, pierduta pentru totdeauna, face loc momentelor de inspiratie, de exaltare, de fericire a scrisului, ca o compensatie a absentei, cu iluzia transformarii ei în prezenta. Andrei Plesu spune ca melancolia este un moment de înstrainare, de izolare: „Privesti ceva, ai vrea sa-l iubesti, dar nu poti, simti ca între tine si el este o distanta pe care n-o poti diminua.” Câta dreptate are!

O.C. A aparut cu ceva timp în urma, „Jurnalul unei fete greu de multumit”, o carte scrisa de Jeni Acterian. În literatura româna, jurnalul se întâlneste la Mircea Eliade („Jurnalul adolescentului miop”), Camil Petrescu, Nicolae Steinhardt („Jurnalul fericirii”). Vavila Popovici ne propune „File de jurnal”, „Jurnalul unei veri”, dar si „Jurnal american”. Va considerati o continuatoare a scriitorilor anterior mentionati, în ceea ce priveste marturisirea de sine, transpunerea imaginii propriei personalitati reflectate ca o confesiune generata de anumite împrejurari de viata?

– Unii si-au pus întrebarea daca un jurnal al unui om anodin poate interesa cititorul. Ei bine, eu cred ca da! Îmi place sa scriu jurnale deoarece în jurnal ideile nu sunt expuse conform unui plan, ci ele sunt evocate de un peisaj, de o întâlnire cu un om, de o convorbire, de o lectura, etc. Contemplu, gândesc si reflectez. Reflectia deci, însoteste contemplatia. Îti exprimi propriile gânduri si pareri si stârnesti gândurile cititorului care intra într-un dialog al undelor cu scriitorul. Parerea lui Mircea Eliade era ca cel ce scrie un jurnal, în masura în care el încearca sa capteze macar o parte din ceea ce vede si simte, trebuie sa accepte riscul de a fi confundat cu un caiet de note sau cu fragmente autobiografice. ?i totusi, a scris jurnale. Tolstoi spunea ca jurnalul este o redare a realitatii. Eu accept ideea de a fi o redare a realitatii, dar ca sa fie si literatura, cred ca trebuie depasita într-un mod aceasta realitate, trebuie transcendentalizata, daca se reuseste, bineînteles…
Un jurnal se scrie dintr-o nevoie de destainuire, de sinceritate. Exista poate si o sete de comunicare pe care o are orice om, unii o fac verbal, altii în scris. Calinescu spunea ca este o prostie sa scrii un jurnal, actualul critic Ion Simut spune (am gasit un articol în „România literara”) ca jurnalele ar trebui sa stea în raftul doi sau trei, acolo unde le este locul. Sunt pareri si pareri, dar jurnalele se vând si se citesc cu mult interes. Ion Caraion spunea ca Jurnalul poate avea capricii, lejeritati, copilarii, confesiuni si chiar indiscretii. Asa si este! Jurnale s-au scris si se scriu si rezista si chiar au mare succes în comparatie cu literatura de fictiune. Consimt spuselor lui Marquez: „Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I Domnului taria si întelepciunea pentru a le exprima”.

O.C.Suntem la capitolul memorialistica, „Albumul cu fotografii”. Ce a stat la baza realizarii acestei cercetari a societatii românesti? Cât si cum v-ati documentat pentru a realiza un studiu atent prin care prezentati viata în complexitatea ei sociala si psihologica?

– „Albumul cu fotografii” este o carte editata în 1999, în care am folosit ca pretext literar fotografiile albumului de familie si este o lucrare memorialistica alcatuita din amintiri dragi, dureroase majoritatea, purtate în mintea si inima mea. Singura fictiune este cel de al treilea copil (baiatul), spre a scoate în evidenta mentalitatea tinerelor mame din acea vreme de a nu face copii (redata în romanul „Binele si Raul”). Scriind toate cartile la persoana întâia, am fost întrebata dupa citirea fiecarei carti daca este viata mea si am subliniat ca m-am inspirat din realitate, dar am introdus si elemente fictive, spre a da o continuitate actiunii. Aceasta carte însa, nu este fictiune, ci realitatea vietii pe care am trait-o.

O.C. De unde provine dramatismul scrierii de fata? Daca ar fi sa ne întoarcem în timp, care este fotografia ce va este cea mai draga din acest album?

– De unde provine dramatismul? Din viata pe care am trait-o. Fotografia cea mai draga este a sotului pe care l-am pierdut.

O.C. La ce lucrati în prezent ?  

– Acum definitivez un nou volum de versuri, fiindca a tâsnit ca un izvor din sufletul meu. Am baut repede din apa lui, sa nu sece cumva. Dupa ce îl termin, voi lucra la un volum bilingv – englez-român – pentru care am si pregatit o selec?ie de poeme din volumele publicate pâna acum.

O.C.Cum arata viitorul?

– Hm! Mult a fost, putin a ramas! Pentru mine vorbind. Timpul vietii nu l-am chemat, mi s-a dat, nu-l alung, dar simt cum pleaca… Îmi pare rau, fiindca va fi plin de evenimente. Cred ca nu trebuie sa ne speriem, fiecare generatie a avut probleme noi, mai grele, mai usoare, dar le-au trecut. Fiecare om trebuie sa poarte în suflet credinta în Dumnezeu. Cu ea va depasi mai usor greutatile.

O.C. Ce recomandare ati dori sa le faceti celor care abia acum încep sa scrie?

– Sa iubeasca mult si sa viseze mult, ori de câte ori realitatea din jur îi va obosi. Sa citeasca mult si sistematic. Sa caute valoarea în viata. Sa-si faca biblioteca si fise pentru cartile citite. Sa scrie, dar sa nu se grabeasca sa publice. Eu m-am grabit, fiindca am pierdut din timpul scrierii si acum îmi dau seama ca ar fi trebuit sa revizuiesc cu atentie textele si sa fiu mai exigenta cu editarea lor.

O.C.Ce hobby-uri aveti?

– Am avut destul de multe în viata. Acum mi-a ramas doar muzica.

O.C. Cât de multa poezie exista într-o reactie chimica?

– O reactie chimica se prezinta ca un fenomen în urma caruia doua sau mai multe substante puse în contact în anumite conditii, formeaza substante diferite, altele decât cele initiale. Te minunezi când vezi ca una pui si alta iese. În poezie, folosim cuvinte din bogatia limbii, dupa gradul de afectivitate pe care-l avem fiecare, le alaturam într-un mod, ele se atrag, se amesteca, explodeaza, uneori (ce mult asteptata este explozia cuvintelor!), formând idei si imagini pe care cititorul le gusta… Ne minunam, uneori, pentru ce a iesit. Se întâmpla sa nu-ti mai recunosti gândurile care te-au însotit. Poezia este, da, o alchimie, o modelare în cuvinte, în fraze, în metafore a unei lumi care întocmai ca o reactie chimica, ne tulbura, ne misca, ne fascineaza.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

*     *     *     *     *     *     *     *     *     *     *      *     *     *     *

           OFERTA DE CARTE A SCRIITOAREI VAVILA POPOVICI

CARTI TIPARITE :

 Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

 Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

 Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003;   (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

 Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. Barbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

 Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

 Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

 Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

 Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

 Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proz?) SUA 2012;

 Fulguratii (proza) SUA 2012

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

Daca este pentru prima data când comandati de la Amazon CreateSpace, va trebui mai întâi sa va creati un cont (desi CreateSpace face parte din grupul Amazon, conturile sunt separate, deci chiar daca aveti deja un cont deschis la Amazon, pentru CreateSpace trebuie sa va creati unul nou, separat). Veti stabili un nume de identificare si o parola. Apoi vi se va cere sa va introduceti câteva date personale (adresa de email, numele personal, adresa unde locuiti, etc.) si datele unei carti de credit (Visa, MasterCard, etc.). Fara carte de credit nu se poate comanda. Tot acest proces trebuie facut numai la prima vizita, la vizitele ulterioare doar faceti sign-in cu numele de identificare si parola.
Odata încheiata deschiderea contului, precizati numarul de exemplare dorite si plata se va face automat de pe cardul înscris anterior, iar expedierea se va face la domiciliul personal (la adresa pe care ati introdus-o deja la deschiderea contului).

 

Dialog cu solista Oana Seman

by Octavian Curpas

Despre diversitatea stilurilor în muzica crestină contemporană

 

De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solistă de muzică crestină Oana Seman se face remarcată, în 1995. Cântecele interpretate de ea se disting si câstigă prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, înălțând si sustinând, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.

Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. Continue reading “Dialog cu solista Oana Seman”

Adina Sas-Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupari culturale si inepuizabile resurse crestine

by Octavian Curpas

.

Adina a venit pe lume intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad si ca orice copil si-a iubit parintii, care din nefericire, astazi nu se mai afla printre noi. Pe tatal ei il descrie ca pe un om cu ochi bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mica. Un om pasionat de poezie si care a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism, de la el  mostenind de altfel, Adina pasiunea pentru versuri, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama, de profesie asistenta medicala, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul ca s-a aflat mereu in slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine apreciau la ea cel mai mult consacrarea si dragostea sincera pentru cei suferinzi. Daca femeia care i-a dat viata Adinei Sas-Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizica a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, insa sub aspect interior, pentru ca si-a dorit dintotdeauna sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

Tavi:Sa ne intoarcem in ziua in care te-ai nascut. Cand s-a intamplat acest eveniment, unde si ce ai vrea sa ne spui despre parintii tai?
Adina: – Tavi, in primul rand, iti multumesc pentru initiativa acestui interviu. Interviul are o parte buna, aceea ca pot impartasi publicului despre Dumnezeul pe care Il iubesc, dar si o parte mai putin buna, ca sa zic asa, deoarece prin aceasta ma fac vulnerabila, ma deschid, imi iau jos valul care ma facea “misterioasa”…
Inceputul a fost in 10 ianuarie si asa cum ai ghicit, n-am sa iti spun anul in care m-am nascut ci doar ca m-am nascut in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, Jud. Arad. Tatal meu, plecat la Domnul, ca de alfel toti din familia mea, a fost un om pasionat de poezie, a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism… L-am iubit pe tata cu ochii lui bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea asta mica. De la el am mostenit pasiunea pentru poezie, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama a fost un om practic, a fost mereu in slujba oamenilor, fiind asistenta medicala; toti oamenii din satele din imprejurimi apreciau consacrarea si dragostea ei sincera pentru cei suferinzi. Daca ea s-a ocupat sa vindece fizic pe oameni, eu i-am urmat intr-un fel chemarea, dar sub aspect interior, astfel imi doresc sa fiu un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

Tavi: – Care este cea mai frumoasa amintire pe care o pastrezi din vremea copilariei?
Adina: – Imi amintesc multe experiente frumoase din copilarie, totusi, legata de primii muguri ai talentului actoricesc, imi amintesc vag,  mai mult stiu din ce imi spuneau parintii si vecinii, ca pe la 4 ani, suparata fiind ca bunica m-a pedepsit datorita unei nazbatii, mi-am facut “bagajul”- o bocceluta in care mi-am pus cateva haine, o pereche de pantofiori, o bucata de paine si o sticla de plastic cu apa si… am plecat de acasa. O, nuu, nu pe furis, pur si simplu mi-am luat ramas-bun de la ai mei si le-am spus ca merg sa locuiesc in padure, unde este libertate sa fac ce vreau, departe de “rautatea” bunicii si de pedepsele aplicate. Si fiindca tata imi tot striga din prag ca acolo sunt lupi furiosi, am luat si o bata mare proptita de poarta, cu care bunicul “batea” nucii… Am privit spre padure si cu ochii la deal m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmarit indeaproape fara sa stiu. Sigur ca m-am mai oprit pe drum si unor persoane mirate le-am explicat ca tocmai am decis sa imi parasesc caminul si sa iau drumul salbaticiei, ca pot fi mancata de lupi, dar decat sa fiu certata pentru lucruri “de nimic” mai bine sa ma “pape” lupul, ca mi-ar placea sa ii vad pe toti ai mei cum se rup in doua de plans dupa mine, daca cumva imi vor mai gasi osemintele… Imi placea mult sa joc acel rol de victima. Dar, nu am facut prea multi pasi ca o vecina intuind care este situatia, m-a invitat la o “cafea” de vorba, inainte de a merge sa imi dedic viata “pustiului padurii”. Si acolo, la un pahar de sirop de capsuni si intinzandu-ne la mult la vorbarie, a aparut Mos Ene care m-a trimis direct in bratele iubitoare ale bunicii ce astepta cuminte semnalul la care putea sa ma “recupereze”. De asemenea, tot in jurul acestei varste am compus primul cantecel pe care il cantam pe “scena” (banca de la strada), imitand chitara, pianul, imbracata cu hainele mamei stranse cu tot felul de cordoane si incaltata cu pantofii ei. Asa ca toti trecatorii beneficiau de un spectacol gratuit care se spune ca nu era rau, Dumnezeu inzestrandu-ma cu voce frumoasa.

Tavi: – Cum ai descrie anii de liceu si ce a avut special aceasta perioada pentru tine?
Adina: – Am absolvit liceul de matematica-fizica “Ioan Slavici” (azi “Moise Nicoara”) din Arad. Inca din copilarie am cochetat cu ideea de a fi actrita, asa ca si in liceu mi-am alimentat mult dorinta aceasta si am facut pasi “faptici”, inscriindu-ma in trupa “Teatru vesnic tanar” din Arad, o trupa de tineri talentati, selectati de actrita Emilia Dima-Jurca din Arad. Am luat lectii de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatru de Stat din Arad, un om care a pus in mine temelia pe care am cladit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a descoperit insa si tentatia pacatului, dorinta avida de glorie, de a fi cineva, dar a fost si un timp in care m-am infruptat cu literatura clasicilor pe care ii iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu… Am jucat in cateva piese de teatru, am realizat cateva momente poetice, unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a placut momentul poetic: “A venit toamna…” de Nichita Stanescu.

Tavi: – Sa inteleg ca nu ai avut si alte optiuni, doar… Teatrul?
Adina: – In adolescenta am studiat muzica clasica si folk si o vreme m-am gandit sa dau examen la Conservator, dar dragostea de Teatru a invins.

Tavi:-  In ce an ai devenit studenta la Teatru si cand ai absolvit facultatea?
Adina: – Am reusit la Academia de Teatru din Tg. Mures, sectia Actorie in 1991 devenind licentiata in actorie in 1995.

Tavi: – Ce materii ti s-au parut cele mai interesante si ce roluri ti-au placut?
Adina: – Mi-au placut – Arta vorbirii scenice, Tehnica vorbirii scenice, Istoria Teatrului Universal, Istoria Culturii si civilizatiei, Dansul, Canto. Sigur ca au fost interesanta si de materii ca: Acrobatie, Scrima, Pantomima. Am savurat fiecare curs, mi-a placut sa cunosc cat mai mult si m-am straduit sa imi insusesc aceste cunostinte pentru a fi o actrita buna. In facultate am jucat Eleva din Lectia lui Eugen Ionescu (Regia Radu Dobre Basarab)- mi-a placut mult acest rol, a fost greu, dar frumos. De asemenea, la clasa am jucat-o pe Sonia, intr-o dramatizare dupa “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legata.

Tavi: – Ai avut ceva in comun cu personajele pe care le-ai interpretat?
Adina: – N-as putea spune ca am avut cu toate ceva in comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindca l-am trait. Adica, pur si simplu m-am transpus in personaj, iubindu-l asa cum era, chiar negativ. Am vrut sa merg pe linii noi, fara sa ma inspir din ce au facut altii. L-am considerat rolul meu si trebuia sa il traiesc in modul meu unic, cu toate celulele fiintei mele.

Tavi: – Ai avut vreo experienta deosebita in perioada studentiei?
Adina: – Da, am avut o experienta care mi-a schimbat sensul, viata, tot, m-a renascut dintr-un alt “aluat”. Este cea mai frumoasa experienta din viata mea. Inca inainte de a da admitere la teatru l-am cunoscut pe Simi, actualul meu sot. El era crestin, eu credeam in tot felul de filosofii, ii citisem pe Kant, Shopenhauer si era un mare amalgam in mintea mea. Bunicii m-au dus la biserica, copil fiind, dar crescand mi-am zis ca Dumnezeu nu este “modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trai. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorinta de a stii daca Isus exista. Si daca da, sincer, vroiam sa iau cumva legatura cu El pentru a ma schimba si pe mine si pentru a gusta pacea Sa. Interesant este ca in nevoia mea de a-L gasi, am dorit sa acopar acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles cand am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cat ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atat simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara imi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sangele Sau. Alegandu-L pe El ca Domn si Mantuitor personal am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a implinit.

Tavi: – S-a vazut o diferenta in viata ta?
Adina: – Da! “Daca este cineva in Hristos este o faptura noua, cele vechi  s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a vazut o mare diferenta in modul meu de a gandi, in raportarea la semeni, iar valorile crestine au doborat idolii non-valorilor din viata mea.

Tavi: – Totusi ai decis sa nu profesezi. De ce?
Adina: – Am vazut ca mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (si aceasta este ceva trecator in aceasta lume), dar Hristos mi-a dat viata vesnica, a revarsat iubirea Sa in viata mea… Cum sa mai traiesti intr-o lume iluzorie, jucandu-te de-a viata, cand poti sa traiesti deplin si sa te bucuri de prezenta lui Dumnezeu?

Tavi: – Care a fost urmatorul pas dupa absolvirea Academiei de Teatru?
Adina: – Dupa absolvirea Academiei de Teatru m-am ambitionat sa “atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii “Viata spirituala” la Televiziunea din Arad si am reusit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat in fiecare sambata o ora de emisiune crestina, program care s-a retransmis in fiecare duminica dimineata. O scurta perioada am realizat si emisiunea “Agenda culturala”, in cadrul careia am avut bucuria sa ii iau un interviu regretatei actrite Leopoldina Balanuta, o actrita de mare valoare pe care am admirat-o mult.

Tavi: – Sa trecem la viata ta particulara. Cand te-ai casatorit cu Simi si cand ati venit in Statele Unite?
Adina: – M-am casatorit cu Simi in decembrie 1995, iar in aprilie 1997 am venit in State.

Tavi: – Cum a continuat cariera ta aici?
Adina: – Fiindca sunt sentimentala, mi-a trebuit mult timp sa inteleg ca “aici trebuie sa imi fac rostul”, m-am simtit ca un lastar rupt din trupul copacului si ma dureau nervurile de atata dor de ai mei, de tara, de prieteni, de “acasa”…  Dupa cateva saptamani de la sosirea in Chicago am inceput sa realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditatii crestine si uneori prezentam emisiunea), iar cand aceasta si-a incheia activitatea am colaborat cu Televiziunea Crestina Romana din Chicago. O scurta perioada am realizat emisiuni crestine, de turism, dar si recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

Tavi: – Vorbeste-ne despre activitatea ta publicistica. La ce ziare si reviste ai colaborat si ai publicat?
Adina: – Debutul a fost in revista “Oastea Domnului” unde am publicat cateva articole. De asemenea, am publicat in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvantul Adevarului”, “Meridianul Romanesc”, “Genesis”, apoi, timp de cativa ani am editat revista Televiziunii Crestine Romane: “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003 a vazut lumina tiparului prima editie a revistei “Orizont crestin” pe care am publicat-o cativa ani, iar din 2008 am inceput sa realizez site-ul:  http://www.orizontcrestin.org
Revista “Orizont crestin” este, probabil singura care i-a unit pe crestinii din diferite confesiuni: ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti. Inca de la inceput am dorit ca aceasta sa-i uneasca pe crestini in jurul lui Hristos si nu in jurul unei orientari sau biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoti, crestini cu condeiul in mana, arzand de dragul Domnului si pe paginile revistei niciodata nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbatut doar subiecte comune din Sf. Scripturi si teme care ne unesc. Revista a fost distribuita in toata comunitatea romana din Chicago si imprejurimi, in bisericile romane de aici si a fost bine primita, mai ales ca a fost un fel de revista-caleidoscop care cuprindea: articole crestine, articole diverse, rubrici ca: “Stiati ca…?” (curiozitati), “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc.  In 2002 am publicat prima mea carte de versuri: “Perpendiculara pe un colt de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat doua carti de versuri: “Semnul vietii” (o placheta cu versuri ale pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) si cartea de versuri “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.
Si sigur, am avut bucuria sa imi vad scrierile publicate pe site-uri crestine: http://www.bruxellesmission.org, http://www.pasi.ro , http://www.saltmin.com , mihaimarin.wordpress.com , http://www.crestini.com , http://www.confluente.ro , etc.

Tavi: – Esti un crestin implicat, activ?
Adina: – Daca a fi implicat, activ inseamna a te “arunca” in apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un crestin activ. Fac insa prea putin din cate ar trebui sa fac, dar ma doare durerea lumii si am o mare pasiune de a castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu.

Tavi: – Ce altceva mai faci in prezent, pe langa scris? Care e preocuparea ta de capatai la ora actuala?
Adina: – In primul rand ma straduiesc sa fiu o mama si o sotie buna. Sunt binecuvantata de Domnul avandu-l pe Simi si doua fetite: Shanea, de 5 ani si jumatate si Mayra, care a implinit in iunie 2 ani. In al doilea rand m? ocup de consiliere spirituala. Sunt multe femei singure, neintelese, in depresie si au nevoie de cineva sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu. De asemenea, ma intalnesc aproape zilnic cu persoane care sunt in cautarea lui Dumnezeu si le ajut sa gaseasca drumul spre cer.

Tavi: – Pentru ca esti actrita, te-ai gandit vreodata sa faci film crestin?
Adina: – Da, de multe ori. Si inca ma gandesc. Astept insa ca Dumnezeu, daca va fi voia Lui, sa ma directioneze intr-acolo, sa imi deschida o usa… Mi-ar placea sa fac si teatru crestin, considerandu-l o forma contemporana eficienta de evanghelizare.

Tavi: – Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
Adina: – Da, as vrea sa va povestesc cum Domnul, in indurarea Sa cea mare, ne-a daruit-o pe Shanea, minunea pe care o asteptam de 10 ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea si dupa doua esecuri, dupa perioade in care ma simteam umilita, ca apoi sa devin resemnata, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfatuieste: “Este vreunul printre voi bolnav? S? cheme pe presbiterii Bisericii; ?i s? se roage pentru el, dup? ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii, Luigi Mitoi s-a rugat pentru mine si mi-a facut ungerea cu untdelemn, conform Cuvantului Domnului. Raspunsul a venit in scurt timp. Am ramas insarcinata, spre marea noastra bucurie. Dar iata ca, dupa 8 saptamani au reaparut exact aceleasi simpome premergatoare pierderii sarcinii, asa cum s-a intamplat cu doua sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul si El m-a vindecat imediat. Din acel moment, perioada de sarcina a decurs fara nici o complicatie, fara sa intrerup lucrarea la care eram chemata. Pe 17 decembrie 2006 s-a nascut Shanea, care este o binecuvantare pentru noi, ca si Mayra, de altfel. Domnul a facut multe minuni in viata mea si consider ca acesta este modul Lui obisnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecatorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), este un Dumnezeu “activ”, as putea zice, care comunica cu noi si intervine in viata noastra, daca Ii dam voie.

Tavi: – Ce hobby-uri ai?
Adina: – Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sf. Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Ii citesc cu placere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala si unele carti mi se “lipesc” de maini. Consider un hobby, dar si o responsabilitate sa vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: http://www.orizontcrestin.org si pe care va invit sa il vizitati. Sunt fascinata de drumetii, imi place muntele, dar si marea, padurea, pescuitul, fotbalul, muzica. Freamat la frumos, la arta.

Tavi: – Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
Adina: – A ramane in Hristos. Imi amintesc acum o rugaciune pe care i-o adresa Domnului Oswald J. Smith si care suna asa: “Doamne, iata mainile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu atinga nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care-L pot intrista pe Duhul Sfant! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gand si nici o imaginatie care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decat lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala Lui, ramanere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.

Tavi: – Ce planuri de viitor ai?
Adina: – Nu as vrea sa las din mana condeiul, desi grija pentru sufletul oamenilor a devenit primordiala pentru mine. Daca Dumnezeu ma tine sanatoasa, as dori sa public o carte de versuri si eseuri: “Clepsidra cu sentimente” si lucrez la un roman despre viata traita fara Domnul si intoarcerea mea in bratele Sale. Mai am inca multe de spus despre dragostea lui Dumnezeu, de aceea vreau sa stau la dispozitia Domnului, ca El sa imi deschida oportunitati de a-L sluji. Sunt flexibila in mainile Sale si linistita. Sunt linistita ca lutul in mainile olarului, care il modeleaza sa fie frumos si folositor.

Tavi: – Cum crezi ca ar trebui sa fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influenta in lume?
Adina: – Eu cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea aceasta de intuneric si pacat. Crestinii ar trebui sa iasa din zidurile ei frumoase cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde. Menirea Bisericii este de a fi un spital pentru cei suferinzi, aici Duhul mangaie, leaga ranile, ridica poveri. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am fost la Casa Domnului. Sau poate, daca avem un pic de “ravna” ne indreptam atentia spre cei din tara (vorba unui crestin: “Toti fac misiune in Romania, aici, in “Ierusalimul” nostru, ce facem?”). Si are dreptate. In Chicago, de exemplu, sunt cateva zeci de mii de romani care nu au o intalnire personala cu Domnul. Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rand sa fie imbracata cu putere de sus, fiindca numai Duhul Sfant poate sa scoata un om din mocirla pacatului. Apoi, cred ca biserica trebuie sa isi cunoasca bine menirea de evanghelizare si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” unde ne-a asezat Domnul si in al treilea rand, sa foloseasca resursele mass mediei (care este o putere) pentru a raspandi Vestea Buna.

Octavian D.  Curpas
Phoenix, Arizona

Biserica Penticostală din Târnăveni (MS)

Editor George Danciu

…fiecare om să ia un miel de fiecare familie. (…)  Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (…)

În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace şi voi face judecată (…).  Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.”                                                                                    EXOD, 12

Ioan Botezătorul a văzut pe Isus și a zis:  Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!

                                               Evanghelia IOAN, 1.29 Continue reading “Biserica Penticostală din Târnăveni (MS)”

Mai presus de mirajul scenei

ADINA-SASBy Roxana Curpas

Arnold Bennett, un renumit scriitor englez, comenta intr-unul din romanele sale „acea calitate misterioasa numita stil”. Stilul constituie modul în care spunem, facem sau exprimam ceva, stilul reprezinta însasi manifestarea persoanei noastre, a ceea ce ne defineste, a ceea ce suntem. Metaforic vorbind, stilul este vestmântul gândurilor pe care le avem, un dar, o mirodenie ce ne deosebeste de ceilalti, cu alte cuvinte, stilul conteaza si face de cele mai multe ori diferenta, mai ales atunci când vine vorba de celebritati.

O prezenta cu stil, dar si o celebritate este si românca Adina Sas-Simoniak, licentiata în actorie a Academiei de Teatru din Tg. Mures, în prezent unul din numele de marca ale Televiziunii Crestine Romane din Chicago, unde realizeaza emisiunea „Cuvinte pentru suflet”. Nascuta intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad, aceasta emigreaza împreuna cu sotul ei in Statele Unite în aprilie 1997, lasând în urma un debut la Televiziunea din Arad, dar si mirajul efemer al scenei.

Cu toate ca scandura i-a adus popularitate, iar dupa absolvirea facultatii in 1995, a trait într-un fel unic fiecare partitura interpretata, transpunându-se în pielea personajului si încercand o abordare noua, diferita de cea clasica, Adina întelege ca în arta resursele sunt nelimitate, iar granita dintre teatru, jurnalism si literatura se întrepatrunde, astfel ca un actor poate sa se simta inspirat sa încerce noi modalitati de exprimare. Propria structura sufleteasca îi permite acest lucru, iar începuturile ei în publicistica se produc în revista Oastea Domnului, dupa care Sas-Simoniak continua sa se afirme cu articole in Flacara Rusaliilor, “Cuvântul Adevarului, “Meridianul Romanesc”, “Genesis.

Are de asemenea, sansa sa editeze câtiva ani la rând, revista Televiziunii Crestine Romane – Crestinul in actiune, iar in aprilie 2003, vede lumina tiparului prima editie din Orizont crestin, probabil singura tiparitura ce reuseste sa îi uneasca pe crestinii de diferite confesiuni – ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti.

Distribuita în toata comunitatea româna din Chicago si împrejurimi, construita în jurul unor rubrici precum “Stiati ca…?”, “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. si finantându-se doar din reclame, revista publicata de Adina Sas-Simoniak îsi întrerupe aparitia cu putin timp în urma, în favoarea site-ului http://www.orizontcrestin.org/

De la jurnalism la literatura nu mai este decat un pas, iar talentul ei odata confirmat, urmeaza un alt moment crucial în cariera Adinei – anul 2002, când iese de sub tipar “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, prima carte de versuri ce îi poarta semnatura. Pe lânga aceasta, Sas-Simoniak se mai ocupa de editarea a înca doua volume – “Semnul vietii” (o placheta cu stihurile pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si poze realizate de artista-fotograf Lia Deznan din Chicago) si “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.

Ca orice iubitor de arta, Adina se hraneste la rândul sau, cu frumos si se delecteaza lecturând din John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth sau Jim Cymbala. Si pentru ca o veche zicala spune ca pâna la urma, carti din carti se nasc, una dintre dorintele despre care aceasta vorbeste la timpul viitor este aceea de a publica, pe lânga romanul la care lucreaza în prezent, un tom de poezii si eseuri, întitulat “Clepsidra cu sentimente”.

Un om cu contururi clasice, în care simtamintele se masoara ireversibil, asemenea timpului, relevand inteligenta, sensibilitate si spirit, atribute prin excelenta feminine – aceasta este Adina Sas-Simoniak care, într-o încercare fireasca si elevata de a simti vremurile, oamenii si situatiile si de a da raspunsuri la unele din problemele importante ale vietii într-un stil practic de întrebuinatare a celebritatii, s-a apucat si de consiliere spirituala, reusind sa se ridice din nou, la înaltimea asteptarilor. Preocupata de faptul ca exista nenumarate femei singure, neîntelese, în depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu, Adina exploreaza si exploateaza si acest domeniu, încercând sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave” pe care le ajuta sa isi redobândeasca integritatea fizica si psihica. Ea însasi o mama si o sotie devotata pentru micuta Shanea, de doi anisori si pentru Simi, cel alaturi de care a pornit la drum în decembrie 1995, stie cât de important este sa reusesti sa “repari” si sa readuci echilibrul în viata celor care desi au dorit sa se bucure de sansa unei familii împlinite, nu le-a fost dat sa traiasca o asemenea fericire.

Daca ar fi sa formuleze într-o fraza stilul care o defineste, indiferent ca este vorba de televiziune, publicistica, literatura sau consiliere spirituala, Adina Sas-Simoniak, cândva eleva din “Lectia” lui Eugen Ionescu, ar spune astfel – inima mea sa nu iubeasca altceva decât lucrurile lui Dumnezeu. Fie ca apare pe sticla ori ca mânuieste condeiul sau ca încearca sa le sustina cu generozitate pe semenele ei si sa le convinga ca o pot lua de la capat, pentru ca o doare durerea lumii, aceasta o face în stilul ei optimist, motivat, atractiv. Un stil natural si plin de afectiune, ce a facut-o deja celebra.