Constantin Stancu: OMUL SIMPLU FACE PARTE DIN DECOR

Recenzia lui Constantin Stancu, la vol. teatru, REGE ÎN VACANȚĂ, de Adrian Botez

OMUL SIMPLU FACE PARTE DIN DECOR

Adrian Botez a intrat în zona dramaturgiei cu volumul de piese de teatru Rege în vacanţă*, apărut la Editura Rafet, în anul 2018. Scriitorul, mereu activ, implicat în mişcările sociale actuale, prin textele sale, îşi menţine temele, viziunea sa este cea ştiută din poeme, din proză, din eseuri. El apelează la pilonii de sprijin, oferiţi de cultura solidă, de mitologia greacă, de valorile creştine, ajungând la punctul în care lumea este decodificată, până la ultimele consecinţe. Umanitatea este pusă sub lupă, personajele joacă aparent liber, dar o presiune enormă apasă pe umerii lor. Libertatea este presupusă, nu este reală. Cuvintele se rostogolesc peste cititor/ spectator, ca o avalanşă, autorul ştie să transmită adevărul, pe care-l consideră important, pentru supravieţuirea lumii. Continue reading “Constantin Stancu: OMUL SIMPLU FACE PARTE DIN DECOR”

Radu Beligan, pionier al teatrului românesc

28610179360_54cce3a92c_b

Motto: Nu există ieri și azi în teatru, de atunci, de acum; există teatrul și bucuria pe care nu încetează să o ofere oamenilor, de la facerea lumii încoace…

În lumina reflectorului contemporan, alergăm către meterezele înalte ale panteonului artei românești, sperând ca de acolo, de sus, să respirăm aerul dulce românesc ce l-au inspirat înaintașii noștri. Continue reading “Radu Beligan, pionier al teatrului românesc”

Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani

 Eveniment caritabil la Cluj Napoca

Membrii unei fundații s-au gândit să îi distreze ei pe cei mici, în timpul liber.

Mai și mici, mari amici

Copiii din familiile dezorganizate sau foarte sarace au parte de un strop de bucurie datorita unor voluntari din Cluj

Îi duc la teatru, la librărie, sau fac mișcare.

Continue reading “Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani”

5 Personaje în căutarea adevărului

06112013113208-500x3335 PERSONAJE ÎN CĂUTAREA ADEVĂRULUI

 

Ganduri dupa vizionarea spectacolului cu piesa “Profu’ de Religie”

Teatrul National Marin Sorescu – Craiova

 

Ce spune dogma ortodoxa, daca imi aduc bine aminte: Adevarul sa-l spui preotului. Daca el nu se indreapta, preotul, impreuna cu tine, sa-l spuna Parohiei. Daca nici atunci nu se indreapta, sa-l spuneti public. Nu stiu daca acesta este adevarul Bisericii. Si al carei Biserici. Continue reading “5 Personaje în căutarea adevărului”

Anca Ţurcaşiu şi-a lăsat TOATĂ AVEREA în grija lui! “Nu sunt SCLAVA BANILOR”

turcasiu_m-landscape-320x1În timp ce majoritatea artiştilor sunt foarte atenţi la câştigul financiar pentru orice serviciu prestat, Anca Ţurcaşiu face parte din generaţia celor care se concentrează doar ca lucrurile să iasă foarte bine.

Cântăreaţa ne-a povestit cât de puţin e interesată de subiectul bani şi cine se ocupă de gestionarea lor. În comparaţie cu alte vedete, Anca Ţurcaşiu se pare că nu se concentrează pe câştigul financiar, ci pe reuşita activităţilor ei, dar, cu toate acestea, nu duce lipsa banilor.

Continue reading “Anca Ţurcaşiu şi-a lăsat TOATĂ AVEREA în grija lui! “Nu sunt SCLAVA BANILOR””

Actorul fără speranță

120927-590x393 (1)aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos … fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.

Epistola către Efeseni,  2.12

 

În 19.12.1996 a murit la Paris actorul italian Marcello Mastroianni. El şi-a dovedit capacităţile sale actoriceşti în peste 150 de filme şi multe turnee de teatru. Mastroianni a obţinut în 50 de ani de muncă neobosită ceea ce mulţi doar visează: a fost onorat şi omagiat, a fost unul din marii scenei. Dar moartea a venit şi la el: s-a îmbolnăvit de cancer. Înainte de moartea sa a spus: „Orice prelungire a vieţii m-ar îmbărbăta. Ideea de a dispărea mă irită foarte mult, pentru că nu am nicio credinţă care m-ar putea ajuta. Continue reading “Actorul fără speranță”

MĂ FRATILOR…

Amza Pellea

Mă fraților,

Plecă fie-mea, Oana, plecă la școală. La teatru. Că acolo, se face teatru. Să invete despre scriere. Lăsă o carte deschisă pe masă. Mă uitai și io. Sumer. Bine. Mesopotamia. Bine. Egipt. Bine. Mă fratilor, nește alea, de nu-mi dete prin minte cum puteau să le priceapă. Cuie. Fel de fel. Cimilituri. Povesti lungi. Le scriau, si le pricepeau, numai savantii. Dai imi adusăi aminte de Tartaria. Asta nu era trecută in carte. Mă uitai și io pe internet. Să imi aduc aminte. Când colo, ce să vezi, mă fratilor? Continue reading “MĂ FRATILOR…”

Povestea omului care stătea pe 99 de perne de puf

Perne de pufA fost odată un om care lucra în Uzina Viselor, şi care stătea pe 99 de perne de puf.

De la un timp, una câte una, pernele au inceput să îi plece de sub fund.

Pernele nu sunt plătite niciun minut peste timpul regulamentar de lucru, au spus misionarii sindicali ai Uzinei Viselor. De aceea pleacă !

Pernele ar trebui să stea ore şi zile, şi luni şi ani, de veghe, fără nicio plată, pentru bunul mers al afacerii ! Au spus misionarii din staff-ul Uzinei. Continue reading “Povestea omului care stătea pe 99 de perne de puf”

CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE GALAŢI 2013

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” GalațiConcurs național de comedie

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” , în calitate de organizator, lansează cea de-a treia editie a Concursului Naţional de Dramaturgie – Comedie, în cadrul Festivalului International de Comedie ediţia XXV.

CND – Comedie se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România sau  diaspora.

Concursul are ca obiectiv central selectarea şi promovarea unor texte (comedii) inedite (care nu au mai fost montate sub nicio formă artistică ori publicate).

Piesele vor fi trimise într-un plic cu specificarea “Pentru Concursul Naţional de Dramaturgie – Comedie“, pe adresa: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, str. Domnească nr.59, cod 800008. Continue reading “CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE GALAŢI 2013”

Interviu cu Adina Sas-Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupari culturale si inepuizabile resurse crestine!

by Octavian Curpaș

.

JURNALISTA DE TELEVIZIUNE CARE ARDE PENTRU SEMENII SĂI –

pentru cei care nu-L cunosc pe Isus ca Domn si Mântuitor personal

 

Adina a venit pe lume intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad si ca orice copil si-a iubit parintii, care din nefericire, astazi nu se mai afla printre noi. Pe tatal ei il descrie ca pe un om cu ochi bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mica. Un om pasionat de poezie si care a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism, de la el  mostenind de altfel, Adina pasiunea pentru versuri, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Continue reading “Interviu cu Adina Sas-Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupari culturale si inepuizabile resurse crestine!”

Adina Sas-Simoniak – un jurnalist din Chicago cu preocupari culturale si inepuizabile resurse crestine

by Octavian Curpas

.

Adina a venit pe lume intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad si ca orice copil si-a iubit parintii, care din nefericire, astazi nu se mai afla printre noi. Pe tatal ei il descrie ca pe un om cu ochi bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mica. Un om pasionat de poezie si care a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism, de la el  mostenind de altfel, Adina pasiunea pentru versuri, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama, de profesie asistenta medicala, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul ca s-a aflat mereu in slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine apreciau la ea cel mai mult consacrarea si dragostea sincera pentru cei suferinzi. Daca femeia care i-a dat viata Adinei Sas-Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizica a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, insa sub aspect interior, pentru ca si-a dorit dintotdeauna sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

Tavi:Sa ne intoarcem in ziua in care te-ai nascut. Cand s-a intamplat acest eveniment, unde si ce ai vrea sa ne spui despre parintii tai?
Adina: – Tavi, in primul rand, iti multumesc pentru initiativa acestui interviu. Interviul are o parte buna, aceea ca pot impartasi publicului despre Dumnezeul pe care Il iubesc, dar si o parte mai putin buna, ca sa zic asa, deoarece prin aceasta ma fac vulnerabila, ma deschid, imi iau jos valul care ma facea “misterioasa”…
Inceputul a fost in 10 ianuarie si asa cum ai ghicit, n-am sa iti spun anul in care m-am nascut ci doar ca m-am nascut in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, Jud. Arad. Tatal meu, plecat la Domnul, ca de alfel toti din familia mea, a fost un om pasionat de poezie, a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism… L-am iubit pe tata cu ochii lui bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea asta mica. De la el am mostenit pasiunea pentru poezie, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama a fost un om practic, a fost mereu in slujba oamenilor, fiind asistenta medicala; toti oamenii din satele din imprejurimi apreciau consacrarea si dragostea ei sincera pentru cei suferinzi. Daca ea s-a ocupat sa vindece fizic pe oameni, eu i-am urmat intr-un fel chemarea, dar sub aspect interior, astfel imi doresc sa fiu un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

Tavi: – Care este cea mai frumoasa amintire pe care o pastrezi din vremea copilariei?
Adina: – Imi amintesc multe experiente frumoase din copilarie, totusi, legata de primii muguri ai talentului actoricesc, imi amintesc vag,  mai mult stiu din ce imi spuneau parintii si vecinii, ca pe la 4 ani, suparata fiind ca bunica m-a pedepsit datorita unei nazbatii, mi-am facut “bagajul”- o bocceluta in care mi-am pus cateva haine, o pereche de pantofiori, o bucata de paine si o sticla de plastic cu apa si… am plecat de acasa. O, nuu, nu pe furis, pur si simplu mi-am luat ramas-bun de la ai mei si le-am spus ca merg sa locuiesc in padure, unde este libertate sa fac ce vreau, departe de “rautatea” bunicii si de pedepsele aplicate. Si fiindca tata imi tot striga din prag ca acolo sunt lupi furiosi, am luat si o bata mare proptita de poarta, cu care bunicul “batea” nucii… Am privit spre padure si cu ochii la deal m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmarit indeaproape fara sa stiu. Sigur ca m-am mai oprit pe drum si unor persoane mirate le-am explicat ca tocmai am decis sa imi parasesc caminul si sa iau drumul salbaticiei, ca pot fi mancata de lupi, dar decat sa fiu certata pentru lucruri “de nimic” mai bine sa ma “pape” lupul, ca mi-ar placea sa ii vad pe toti ai mei cum se rup in doua de plans dupa mine, daca cumva imi vor mai gasi osemintele… Imi placea mult sa joc acel rol de victima. Dar, nu am facut prea multi pasi ca o vecina intuind care este situatia, m-a invitat la o “cafea” de vorba, inainte de a merge sa imi dedic viata “pustiului padurii”. Si acolo, la un pahar de sirop de capsuni si intinzandu-ne la mult la vorbarie, a aparut Mos Ene care m-a trimis direct in bratele iubitoare ale bunicii ce astepta cuminte semnalul la care putea sa ma “recupereze”. De asemenea, tot in jurul acestei varste am compus primul cantecel pe care il cantam pe “scena” (banca de la strada), imitand chitara, pianul, imbracata cu hainele mamei stranse cu tot felul de cordoane si incaltata cu pantofii ei. Asa ca toti trecatorii beneficiau de un spectacol gratuit care se spune ca nu era rau, Dumnezeu inzestrandu-ma cu voce frumoasa.

Tavi: – Cum ai descrie anii de liceu si ce a avut special aceasta perioada pentru tine?
Adina: – Am absolvit liceul de matematica-fizica “Ioan Slavici” (azi “Moise Nicoara”) din Arad. Inca din copilarie am cochetat cu ideea de a fi actrita, asa ca si in liceu mi-am alimentat mult dorinta aceasta si am facut pasi “faptici”, inscriindu-ma in trupa “Teatru vesnic tanar” din Arad, o trupa de tineri talentati, selectati de actrita Emilia Dima-Jurca din Arad. Am luat lectii de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatru de Stat din Arad, un om care a pus in mine temelia pe care am cladit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a descoperit insa si tentatia pacatului, dorinta avida de glorie, de a fi cineva, dar a fost si un timp in care m-am infruptat cu literatura clasicilor pe care ii iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu… Am jucat in cateva piese de teatru, am realizat cateva momente poetice, unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a placut momentul poetic: “A venit toamna…” de Nichita Stanescu.

Tavi: – Sa inteleg ca nu ai avut si alte optiuni, doar… Teatrul?
Adina: – In adolescenta am studiat muzica clasica si folk si o vreme m-am gandit sa dau examen la Conservator, dar dragostea de Teatru a invins.

Tavi:-  In ce an ai devenit studenta la Teatru si cand ai absolvit facultatea?
Adina: – Am reusit la Academia de Teatru din Tg. Mures, sectia Actorie in 1991 devenind licentiata in actorie in 1995.

Tavi: – Ce materii ti s-au parut cele mai interesante si ce roluri ti-au placut?
Adina: – Mi-au placut – Arta vorbirii scenice, Tehnica vorbirii scenice, Istoria Teatrului Universal, Istoria Culturii si civilizatiei, Dansul, Canto. Sigur ca au fost interesanta si de materii ca: Acrobatie, Scrima, Pantomima. Am savurat fiecare curs, mi-a placut sa cunosc cat mai mult si m-am straduit sa imi insusesc aceste cunostinte pentru a fi o actrita buna. In facultate am jucat Eleva din Lectia lui Eugen Ionescu (Regia Radu Dobre Basarab)- mi-a placut mult acest rol, a fost greu, dar frumos. De asemenea, la clasa am jucat-o pe Sonia, intr-o dramatizare dupa “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legata.

Tavi: – Ai avut ceva in comun cu personajele pe care le-ai interpretat?
Adina: – N-as putea spune ca am avut cu toate ceva in comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindca l-am trait. Adica, pur si simplu m-am transpus in personaj, iubindu-l asa cum era, chiar negativ. Am vrut sa merg pe linii noi, fara sa ma inspir din ce au facut altii. L-am considerat rolul meu si trebuia sa il traiesc in modul meu unic, cu toate celulele fiintei mele.

Tavi: – Ai avut vreo experienta deosebita in perioada studentiei?
Adina: – Da, am avut o experienta care mi-a schimbat sensul, viata, tot, m-a renascut dintr-un alt “aluat”. Este cea mai frumoasa experienta din viata mea. Inca inainte de a da admitere la teatru l-am cunoscut pe Simi, actualul meu sot. El era crestin, eu credeam in tot felul de filosofii, ii citisem pe Kant, Shopenhauer si era un mare amalgam in mintea mea. Bunicii m-au dus la biserica, copil fiind, dar crescand mi-am zis ca Dumnezeu nu este “modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trai. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorinta de a stii daca Isus exista. Si daca da, sincer, vroiam sa iau cumva legatura cu El pentru a ma schimba si pe mine si pentru a gusta pacea Sa. Interesant este ca in nevoia mea de a-L gasi, am dorit sa acopar acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles cand am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cat ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atat simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara imi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sangele Sau. Alegandu-L pe El ca Domn si Mantuitor personal am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a implinit.

Tavi: – S-a vazut o diferenta in viata ta?
Adina: – Da! “Daca este cineva in Hristos este o faptura noua, cele vechi  s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a vazut o mare diferenta in modul meu de a gandi, in raportarea la semeni, iar valorile crestine au doborat idolii non-valorilor din viata mea.

Tavi: – Totusi ai decis sa nu profesezi. De ce?
Adina: – Am vazut ca mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (si aceasta este ceva trecator in aceasta lume), dar Hristos mi-a dat viata vesnica, a revarsat iubirea Sa in viata mea… Cum sa mai traiesti intr-o lume iluzorie, jucandu-te de-a viata, cand poti sa traiesti deplin si sa te bucuri de prezenta lui Dumnezeu?

Tavi: – Care a fost urmatorul pas dupa absolvirea Academiei de Teatru?
Adina: – Dupa absolvirea Academiei de Teatru m-am ambitionat sa “atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii “Viata spirituala” la Televiziunea din Arad si am reusit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat in fiecare sambata o ora de emisiune crestina, program care s-a retransmis in fiecare duminica dimineata. O scurta perioada am realizat si emisiunea “Agenda culturala”, in cadrul careia am avut bucuria sa ii iau un interviu regretatei actrite Leopoldina Balanuta, o actrita de mare valoare pe care am admirat-o mult.

Tavi: – Sa trecem la viata ta particulara. Cand te-ai casatorit cu Simi si cand ati venit in Statele Unite?
Adina: – M-am casatorit cu Simi in decembrie 1995, iar in aprilie 1997 am venit in State.

Tavi: – Cum a continuat cariera ta aici?
Adina: – Fiindca sunt sentimentala, mi-a trebuit mult timp sa inteleg ca “aici trebuie sa imi fac rostul”, m-am simtit ca un lastar rupt din trupul copacului si ma dureau nervurile de atata dor de ai mei, de tara, de prieteni, de “acasa”…  Dupa cateva saptamani de la sosirea in Chicago am inceput sa realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditatii crestine si uneori prezentam emisiunea), iar cand aceasta si-a incheia activitatea am colaborat cu Televiziunea Crestina Romana din Chicago. O scurta perioada am realizat emisiuni crestine, de turism, dar si recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

Tavi: – Vorbeste-ne despre activitatea ta publicistica. La ce ziare si reviste ai colaborat si ai publicat?
Adina: – Debutul a fost in revista “Oastea Domnului” unde am publicat cateva articole. De asemenea, am publicat in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvantul Adevarului”, “Meridianul Romanesc”, “Genesis”, apoi, timp de cativa ani am editat revista Televiziunii Crestine Romane: “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003 a vazut lumina tiparului prima editie a revistei “Orizont crestin” pe care am publicat-o cativa ani, iar din 2008 am inceput sa realizez site-ul:  http://www.orizontcrestin.org
Revista “Orizont crestin” este, probabil singura care i-a unit pe crestinii din diferite confesiuni: ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti. Inca de la inceput am dorit ca aceasta sa-i uneasca pe crestini in jurul lui Hristos si nu in jurul unei orientari sau biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoti, crestini cu condeiul in mana, arzand de dragul Domnului si pe paginile revistei niciodata nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbatut doar subiecte comune din Sf. Scripturi si teme care ne unesc. Revista a fost distribuita in toata comunitatea romana din Chicago si imprejurimi, in bisericile romane de aici si a fost bine primita, mai ales ca a fost un fel de revista-caleidoscop care cuprindea: articole crestine, articole diverse, rubrici ca: “Stiati ca…?” (curiozitati), “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc.  In 2002 am publicat prima mea carte de versuri: “Perpendiculara pe un colt de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat doua carti de versuri: “Semnul vietii” (o placheta cu versuri ale pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) si cartea de versuri “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.
Si sigur, am avut bucuria sa imi vad scrierile publicate pe site-uri crestine: http://www.bruxellesmission.org, http://www.pasi.ro , http://www.saltmin.com , mihaimarin.wordpress.com , http://www.crestini.com , http://www.confluente.ro , etc.

Tavi: – Esti un crestin implicat, activ?
Adina: – Daca a fi implicat, activ inseamna a te “arunca” in apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un crestin activ. Fac insa prea putin din cate ar trebui sa fac, dar ma doare durerea lumii si am o mare pasiune de a castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu.

Tavi: – Ce altceva mai faci in prezent, pe langa scris? Care e preocuparea ta de capatai la ora actuala?
Adina: – In primul rand ma straduiesc sa fiu o mama si o sotie buna. Sunt binecuvantata de Domnul avandu-l pe Simi si doua fetite: Shanea, de 5 ani si jumatate si Mayra, care a implinit in iunie 2 ani. In al doilea rand m? ocup de consiliere spirituala. Sunt multe femei singure, neintelese, in depresie si au nevoie de cineva sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu. De asemenea, ma intalnesc aproape zilnic cu persoane care sunt in cautarea lui Dumnezeu si le ajut sa gaseasca drumul spre cer.

Tavi: – Pentru ca esti actrita, te-ai gandit vreodata sa faci film crestin?
Adina: – Da, de multe ori. Si inca ma gandesc. Astept insa ca Dumnezeu, daca va fi voia Lui, sa ma directioneze intr-acolo, sa imi deschida o usa… Mi-ar placea sa fac si teatru crestin, considerandu-l o forma contemporana eficienta de evanghelizare.

Tavi: – Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
Adina: – Da, as vrea sa va povestesc cum Domnul, in indurarea Sa cea mare, ne-a daruit-o pe Shanea, minunea pe care o asteptam de 10 ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea si dupa doua esecuri, dupa perioade in care ma simteam umilita, ca apoi sa devin resemnata, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfatuieste: “Este vreunul printre voi bolnav? S? cheme pe presbiterii Bisericii; ?i s? se roage pentru el, dup? ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii, Luigi Mitoi s-a rugat pentru mine si mi-a facut ungerea cu untdelemn, conform Cuvantului Domnului. Raspunsul a venit in scurt timp. Am ramas insarcinata, spre marea noastra bucurie. Dar iata ca, dupa 8 saptamani au reaparut exact aceleasi simpome premergatoare pierderii sarcinii, asa cum s-a intamplat cu doua sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul si El m-a vindecat imediat. Din acel moment, perioada de sarcina a decurs fara nici o complicatie, fara sa intrerup lucrarea la care eram chemata. Pe 17 decembrie 2006 s-a nascut Shanea, care este o binecuvantare pentru noi, ca si Mayra, de altfel. Domnul a facut multe minuni in viata mea si consider ca acesta este modul Lui obisnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecatorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), este un Dumnezeu “activ”, as putea zice, care comunica cu noi si intervine in viata noastra, daca Ii dam voie.

Tavi: – Ce hobby-uri ai?
Adina: – Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sf. Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Ii citesc cu placere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala si unele carti mi se “lipesc” de maini. Consider un hobby, dar si o responsabilitate sa vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: http://www.orizontcrestin.org si pe care va invit sa il vizitati. Sunt fascinata de drumetii, imi place muntele, dar si marea, padurea, pescuitul, fotbalul, muzica. Freamat la frumos, la arta.

Tavi: – Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
Adina: – A ramane in Hristos. Imi amintesc acum o rugaciune pe care i-o adresa Domnului Oswald J. Smith si care suna asa: “Doamne, iata mainile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu atinga nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care-L pot intrista pe Duhul Sfant! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gand si nici o imaginatie care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decat lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala Lui, ramanere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.

Tavi: – Ce planuri de viitor ai?
Adina: – Nu as vrea sa las din mana condeiul, desi grija pentru sufletul oamenilor a devenit primordiala pentru mine. Daca Dumnezeu ma tine sanatoasa, as dori sa public o carte de versuri si eseuri: “Clepsidra cu sentimente” si lucrez la un roman despre viata traita fara Domnul si intoarcerea mea in bratele Sale. Mai am inca multe de spus despre dragostea lui Dumnezeu, de aceea vreau sa stau la dispozitia Domnului, ca El sa imi deschida oportunitati de a-L sluji. Sunt flexibila in mainile Sale si linistita. Sunt linistita ca lutul in mainile olarului, care il modeleaza sa fie frumos si folositor.

Tavi: – Cum crezi ca ar trebui sa fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influenta in lume?
Adina: – Eu cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea aceasta de intuneric si pacat. Crestinii ar trebui sa iasa din zidurile ei frumoase cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde. Menirea Bisericii este de a fi un spital pentru cei suferinzi, aici Duhul mangaie, leaga ranile, ridica poveri. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am fost la Casa Domnului. Sau poate, daca avem un pic de “ravna” ne indreptam atentia spre cei din tara (vorba unui crestin: “Toti fac misiune in Romania, aici, in “Ierusalimul” nostru, ce facem?”). Si are dreptate. In Chicago, de exemplu, sunt cateva zeci de mii de romani care nu au o intalnire personala cu Domnul. Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rand sa fie imbracata cu putere de sus, fiindca numai Duhul Sfant poate sa scoata un om din mocirla pacatului. Apoi, cred ca biserica trebuie sa isi cunoasca bine menirea de evanghelizare si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” unde ne-a asezat Domnul si in al treilea rand, sa foloseasca resursele mass mediei (care este o putere) pentru a raspandi Vestea Buna.

Octavian D.  Curpas
Phoenix, Arizona

DE VORBA CU ACTORUL LUCIAN SPIRU IANCU

Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul !”

Actorul Lucian Spiru Iancu s-a nascut în data de 3 februarie 1940 la Botosani. În 1964 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti. A interpretat numeroase roluri în teatru si a jucat în peste douazeci de filme pe marele ecran si la televiziune. Debutul si l-a facut la la Teatrul „M Eminescu” din Botosani, apoi a fost actor al

Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde a jucat în celebrele spectacole ale regizorului Andrei Serban: „Noaptea încurcaturilor” si „Omul cel bun din Siciuan”. În martie 1985, îmbarcat pe mineralierul Uricani, unde comandantul vaporului a fost Florentin Scaletchi, au plecat, fara aprobare, catre Turcia, catre lumea libera. Au ajuns în apele teritoriale ale Turciei, dar au fost prinsi cu ajutorul unei nave libaneze, care a anuntat paza de coasta. Pentru acest fapt a fost condamnat la 20 ani de puscarie.

Am stat de vorba o ora cu maestrul Iancu si l-am ascultat cu mare drag. Are o voce blânda si placuta.

Am aflat lucruri interesante din viata unui actor ce a fost greu încercat pe drumul presarat cu flori si jar încins.

*** Adalbert GYURIS: Maestre Iancu, pentru început as dori sa va întreb de unde pasiunea pentru actorie?

Lucian Spiru IANCU: A fost în cazul meu un „dat” nativ personal ce l-am descoperit la momentul potrivit. Tine de o trasatura anume de a deveni ceva, în cazul meu actor. M-am prezentat la examen si spre bucuria mea am reusit. Acest „dat” personal a iesit la suprafata si s-a valorificat. Sunt bucuros ca mi-am urmat chemarea. Pentru mine teatrul este a doua casa!

Adalbert GYURIS: Ati debutat la teatrul „M.Eminescu” din Botosani, credeti ca meseria de actor se poate face pe orice scena?

Lucian Spiru IANCU: Da, unul ce-si iubeste meseria nu tine cont de loc pentru exercitarea ei. La Botosani a fost un public mai bun decât în multe alte orase. A fost un oras patriarhal cu multi evrei de la care ceilalti au avut de învatat. Chiar si cladirea teatrului a fost – si este superba. Exista aceasta apetenta, lumea se ducea la teatru pentru ca era singura posibilitate de a se întâlni, de distractie si de frumos. Era un public avid de teatru. Îmi aduc aminte cu mare drag de debutul meu la Botosani. Aici am lucrat si primul meu rol mare Cyrano din „Cyrano de Bergerac” de E. Rostand, o piesa superba de altfel. Eram tânar, venisem câtiva de la institut si cucerisem orasul. Era o placere sa lucrez.

Adalbert GYURIS: Unde va simtiti mai bine, în fata aparatului de filmat sau pe scena?

Lucian Spiru IANCU: Pe scena ma simt mai bine. Am jucat la Botosani, Piatra-Neamt, Bucuresti si Constanta. Filmul consuma si multa energie fizica. Ca exemplu am jucat în „Pintea” care s-a filmat în Maramures. Am mers cu trenul de la Constanta la Bucuresti. Apoi cu avionul pâna la Baia Mare. Mai departe cu un autobuz pâna pe Gutâi si de acolo cu o sanie trasa de cai.

Adalbert GYURIS: Care a fost ,,nebunia” plecarii din tara cu un… vapor? Lucian Spiru IANCU: N-a fost deloc o nebunie. Toate se leaga, eu care am cultul libertatii, m-am simtit întotdeauna întemnitat, ca într-o camasa de forta. Eu am facut atunci un gest de condamnare. Am fost director de teatru, membru de partid si asa m-au trecut pe listele de deputati pentru Marea Adunare Nationala. Am avut chiar întâlnire cu alegatorii. S-a întâmplat într-o sala mare, afara era rece si înauntru la fel. Eu stiam ca plec peste doua zile si de aceea le-am recitat „Strofe de iarna” o poezie de Topârceanu: „Doamne, tu te tii de glume?/ Nu ne vezi mizeria?/ Pentru ce-ai lasat pe lume/ Geruri ca-n Siberia?// (…)// Asta-noapte mi se pare/ Gazda mea, Emilia,/ S-a-ncalzit la lumânare/ Cu toata familia!” Cei din sala au ramas cu gura cascata. În poezie era vorba despre frigul si mizeria care de fapt o îndurau ei. Activistul de partid care era cu noi s-a îngrozit si era panicat. Ca sa schimb registrul am facut o invitatie la teatru unde noi actorii ne vom încalzi cu aplauzele lor si ei prin glumele noastre îsi vor descretii fruntile. Peste doua zile am plecat… si toata Constanta vuia de cele întâmplate. În perioada aceea cred ca mai multi trebuiau sa faca gesturi asemanatoare.

Adalbert GYURIS: Care a fost cea mai grea perioada din detentie? Lucian Spiru IANCU: Detentia pentru mine a fost ca un film, eu fiind în rolul principal la propriu, din pacate. A existat o dedublare a personalitatii. Mizeriile materiale, frigul, lipsa de mâncare, cel de lânga mine care-si facea nevoile si faptul ca am stat într-o celula de doi metri pe trei metri,toate acestea au amplificat durerea. Am stat o perioada singur si apoi la Aiud cu înca cinci persoane în celula, trei paturi pe o parte si trei pe partea cealalta. Am stat sase luni legat în lanturi la picioare si mâini. Când mi s-a dat prima oara mâncarea într-un blid, am uitat ca mâinile-mi sunt legate si mi-am rasturnat mâncarea pe burta. În primele zile totul a fost asa de interesant, n-aveam timp sa sufar efectiv. Impactul informational era asa de puternic pentru mine care sunt o fire curioasa. Când am intrat în holul de la Poarta Alba, ne-au dezbracat, ne-au dat haine, mi-au tuns barba. Se întâmplau multe lucruri noi, pe care nu le vazusem nici macar în filme. Au venit cu nicovala si mi-au pus lanturile la mâini si la picioare cu nituri. Când am ajuns la Aiud peste câteva luni, aveam drept la pachet si sotia mi-a trimis printre altele o pereche de ghete. Când mi-am pus ghetele în picioare, ceva s-a întâmplat… nu s-au potrivit! La început n-am stiut ce este, apoi am realizat ca încaltamintea din puscarie erau cu defecte, una mai înalta cealalta mai îngusta. Asa ca pot spune ca toata perioada a fost grea. Nu degeaba este proverbul: „Nu-i da, Doamne, românului câte poate sa îndure!”

Adalbert GYURIS: Dintre cei care v-au înjurat si umilit a venit cineva dupa 1989 sa-si ceara scuze pentru ce v-a facut?

Lucian Spiru IANCU: Pâna în 1985 am fost director de teatru, un actor pretuit si lumea ma iubea. În cercul meu de prieteni si uneori chiar pe scena îmi permiteam glume la adresa puterii si regimului. Se dezvoltase un limbaj, se putea citi printre rânduri sau întelege printre vorbe rostite si prin gesturi. Ai spus ceva si se întelegea altceva. Era o atitudine. Mi-am vazut dosarul si eram denumit obiectivul „Barbosul” sau „Actorul”. În grup, cei care am luptat împotriva comunismului si împotriva dictatorului, am fost denumiti „balene sinucigase”. Dupa detentie, imediat ce am iesit, asupra mea s-au aruncat cu „pietre”! Imediat dupa 1990 „baietii” s-au regrupat, având toate mijloacele, si au început sa dea cu noroi în tot ce reprezenta un posibil lider de opinie. Am fost sunat la telefon si mi s-au adus fel de fel de injurii la adresa mea. Prezenta noastra, a celor care au fost împotriva comunismului a fost inconfortabila oriunde si poate ca mai este….

Adalbert GYURIS: Ar trebui sa se faca film despre viata dumneavoastra, în care ati putea interpreta chiar rolul dumneavoastra, ce spuneti?

Lucian Spiru IANCU: Daca s-ar face un film dupa viata mea si eu sa interpretez chiar rolul de acum mi-ar face placere însa pâna la un punct care mi-ar da poate chiar anumite satisfactii. Dumneavoastra folositi termenul „ar trebui” iar eu spun ca „era obligatoriu” sa se faca filme si nu neaparat despre mine… Sunt nenumarate cazuri de oameni care au luptat împotriva comunismului. Sunt numeroase personalitati care ar putea sa faca subiectul unor filme extraordinar de emotionante puternice. Era obligatia celor care în mod formal au condamnat comunismul. Presedintele Basescu în fata unui parlament în „clocot” a citit declaratia de condamnare a comunismului. Au fost de fata presa straina, diplomatii acreditati la noi în tara, a fost invitat regele. Vadim Tudor si o sleahta de derbedei urlau si strigau! Era un vacarm de huiduieli împotriva acestui document asa de important. Asa ne putem da seama cine se afla printre cei care conduc tara si daca sunt acestia interesati sa faca un film împotriva comunismului si implicit împotriva celor ce sunt acum la putere. Un asemenea film ar merge la sentimente si emotii de revolta, dispret, ura si chiar de dorinta de razbunare. Toate acestea ar face efectul unui film în sustinerea unei ideei, împotriva la ceva rau care nu mai trebuie sa fie facut. Ori noi observam ca în România dupa 1989, acum dupa atâtia ani ca la televizor se proiecteaza filme de propaganda… comunista. În concluzie nu exista vointa politica de condamnare reala a comunismului, o condamnare a celor care au fost torsionari, care au fost în esalonul doi,activisti, securisti si care au pus mâna pe putere dupa revolutie. Asta-i societatea în care traim! Doamna Lucia Hossu-Longin face o treaba buna cu serialul „Memorialul durerii”. Felicitari! Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul! Sa condamne ce s-a întâmplat. Nu avem dreptul sa fim într-o pozitie echidistanta între calau si victima.

Adalbert GYURIS: Acum privind peste umar ati schimba ceva din viata dumneavoastra?

Lucian Spiru IANCU: Nu! Asta mi-a dat-o Dumnezeu, asta o duc! Mai târziu o sa ma duc la El si o sa-i spun ca mi-am facut datoria asa cum am putut eu. Daca puteam sa fac mai mult as fi facut! Însa atât s-a putut… Ma bucur ca am gustat din toate ce mi s-a oferit bune si rele, frumoase si grele. Actorul are o atitudine politica sau nu are, el trebuie sa fie un artist-cetatean. Actorul poarta tichia de nebun, el este nebunul de la curtea regelui. El are dreptul sa spuna adevarul chiar daca uneori nu este pe placul regelui însa pentru asta nu este si nu trebuie sa fie omorât.

Adalbert GYURIS: România este departe de normalitate sau nu?

Lucian Spiru IANCU: Este înca foarte departe de imaginea care ne-o facusem noi cei care am stat în puscarie despre viitorul acestei tari. Noi am crezut ca va fi mai bine, ca într-o ecuatie matematica în care rezultatul se va schimba în bine. Din pacate nu s-a întâmplat asa!

Adalbert GYURIS: Maestre Iancu multumesc pentru ca ati acceptat sa realizam acest interviu! Va doresc sanatate si înca multe realizari în domeniul artei teatrale si cinematografice.

Adalbert GYURIS, Germania

 

mai 2011