Tag: scriitor

Scriitorul VASILE ANDRU

On By nelursIn literatureLeave a comment

 

Interviu realizat de Angela BACIU

 

[pullquote]

MOTTO: „Într-o vreme m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte”

„Destinul de a fi scriitor are un substrat tainic”

 

[/pullquote]

 

Domnule Vasile Andru, care este cartea care v-a chinuit cel mai mult? Si care este cea pe care o iubiti cel mai mult?

Scrierea unei carti, d-na Angela Baciu, oricât ar dura, oricâte înaripari sau înfrângeri ar presupune, nu te chinuie, ci te înviaza. Chiar când scrisul este un canon – adica devine ca un travaliu zilnic, ascetic, mortificator (vazut din afara) – eu îl resimt ca pe o sansa, ca pe o extatica mânare dinlauntru.

Dar înteleg, buna doamna Angela Baciu, ca ati vrut sa întrebati: care-i cartea ce v-a chinuit dulce cel mai mult. Mult ca durata, mult ca intensitate.

Este romanul Gradinile ascunse (aparut recent). M-a chinuit dulce si mult: ca durata întâi. Romanul acesta are o vârsta notabila. Are deja un curriculum! Într-o forma embrionara, a fost schitat prin 1973, când eram asistent universitar la Suceava. Într-o forma structurata, capitolata, romanul s-a nascut în 1984, la Bucuresti: s-a nascut în acelasi an cu fiica mea, Tamara. De altfel, nasterea fiicei a dat un alt sens proiectului initial. La început, aceasta proza era un exercitiu de supravietuire, în vremi siluitoare. Dupa nasterea fiicei, s-a mai adaugat un sens: l-am simtit ca pe o poveste pentru ea, jucaria ei, zestrea ei.

Romanul acesta are subiect, intriga, are personaje, în­tâm­plari. Este vorba de pataniile unui om ajuns în „tara hazardului”, în tara dresajului total, în tara dictaturii perfecte, a dictaturii desa­vârsite – la concurenta cu Dumnezeu! as zice.

În aceasta „tara” (la început, un oras: o Suceava concentrationara; apoi extinsa la un continent, la o planeta!) – un om cauta gradinile. Un om urmat de alti oameni. Un om cu statut antropologic enigmatic (ca noi toti) cauta gradinile ascunse. Cititorul va vedea cum si unde le-ar gasi.

Am terminat cu regret acest roman. În sensul ca scrisul la el devenise nu doar un „canon”, ci si „ratia” de bucurie zilnica.

În 2004 am zis: „Gata, îl public!”; si am angajat cu doua edituri aparitia cartii. Dar am vazut ca nu-i gata; si l-am mai rescris de doua ori, lucrând la el ceva mai intens în 2005. Daca compar prima si ultima varianta, vad ca, dupa decenii, din prima varianta au mai ramas circa 10 capitole (din cele 46 capitole ale cartii). Iar propozitiile ramase de atunci sunt parca atavisme…

Cartea a aparut în aprilie 2006, la editura „Paralela 45”, chiar în saptamâna patimilor. Ziceam, având o oarecare tristete ca l-am terminat. As fi vrut sa mai scriu la el, înca un an macar… Cred ca scrisul la o carte nu are sfârsit. Dupa cum omul nu este terminat, ci se afla înca în lucru, în atelierul Creatorului. Dar, desi neterminat, omul „functioneaza”. Cu toate sucelile lui, cu toate neroziile lui, cu toata cruzimea lui, cu toate dizabilitatile lui, omul „functioneaza”. Dumnezeu îl lasa sa functioneze asa neterminat. Poate cu oarecare amuzare… caci eu simt ca Dumnezeu se amuza un pic de nevolnicia si infantilismul omului; dar El stie ca a pus Legea în toti atomii omului si ca Legea îl va îndrepta pe om, în timp… Asa zicem si noi, când publicam o carte: ar mai fi de lucru, dar s-o lasam sa functioneze asa neterminata si-n faza aceasta… La anu’ ce vine, as vrea sa scriu o varianta restrânsa a „Gradinilor”. O varianta de circa 120 de pagini.

 

Gradinile ascunse este alt gen decât romanul non-fiction, care s-a vazut ca va este specific? Ce loc va avea acest roman în creatia D-vstra? Dar în peisajul literaturii de azi? Va rasturna clasamentele conventionale ale zgomotosilor critici care fac piata literara? Este acel roman-eveniment pe care-l asteapta un scriitor în cariera sa? Cum îl definiti?

Este ceva nou în scrisul meu. Un critic l-a si inclus în genul utopie (Al. Cistelecan). Este o utopie, prin idealismul sau total, prin geografia sa carpatica dar trans-pamânteana. „A-topos”, adica loc/ tara imposibile… Si totusi, usor de recunoscut sursa inspiratiei: „lagarul socialist” estic, cu dictatura cea mai „perfec­tionata” din câte a cunoscut istoria. Parabola concentra­tionara si utopia se întâlnesc, se îngemaneaza. Caci si în istorie, comunismul începe ca o utopie, sfârseste ca o crima; si din el mai supravietuiesc cioburi psihice, epigrame mintale.

În al treilea rând, sau mai presus de planurile semnalate, este vorba de un roman sapiential (sa-i zicem: initiatic), al unui autor care iubeste Ecleziastul si considera Ecleziastul o culme a romanului sapiential. Si un autor care iubeste Filocalia si considera Filocalia o culme a genului paideic. Aici romanul s-ar deschide spre revelatoriu, spre râvnita „întâlnire” cu Dumnezeu. Acel Dumnezeu care exista cu adevarat, si care va exista chiar si dupa ce omenirea va fi atât de sus, atât de nazdravana încât se va iluziona ca se poate lipsi de EL…

Nu uit ca m-ati întrebat ce loc are acest roman în scrisul meu. Desi are o factura aparte, Gradinile ascunse sta în continuitatea romanului Muntele calvarului (ducând mai departe teza precaritatii legii) si a romanului Pasarile cerului (si acolo este vizibila parabola concentrationara).

Dar, mai ales, Gradinile ascunse are un loc aparte prin aceea ca îl simt ca pe ultimul meu roman. si având în vedere ca a mijit prin 1973, se poate spune ca este si primul, si ultimul…

Asa, câte o proza scurta voi mai publica. Voi publica si acel jurnal Amintiri din jurul lumii, care-i gata de tipar. Dar un alt roman-roman, coerent si filimonez, nu cred ca voi mai scrie. Mapele continând minereul romanului indian Jagat nitya (adica Parelnica lume, sau Buna ziua, iluzie) va ramâne un conglomerat de nuclee narative si atât. Gradinile ascunse este ultimul, este un final de „cariera” literara.

 

Cum apreciati pozitia si locul pe care-l aveti în literatura? E vorba si de „imaginea” care s-a format despre Dvs – dupa carti, dupa aparitii publice, dupa ureche, dupa ecou, uneori cu rezerve, alteori cu nuante chiar „legendare”. Pentru unii existati ca prozator, autor al romanului istoric Noaptea împaratului sau al romanului postmodern Turnul; pentru altii ca redactor asezat pe viata la „Viata Româneasca”. Pentru altii ca îndrumator de scoala sapientiala (ipostaza în care multi va urmaresc scrierile, si multi va urmeaza; ipostaza în care sunteti azi invitat la biblioteca „V.A. Urechia”, Galati). Sunt oameni care au citit din Dvs. doar Terapia destinului sau Isihasmul, si care ignora ca aveti si romane! Dar sunt altii, si ma refer în primul rând la critici, care va iau în considerare doar romanele, doar proza. Asadar, sunteti multumit de LOC, sau de ROL? Când spun rol, ma refer la îndrumatorul de practici sapientiale. Când spun loc, ma refer la pozitia în plan literar. Sunteti multumit de acest „loc” în ierarhie?

Nu stiu exact ce loc am, dar sunt multumit de el. Joaca de-a numerotarea treptei pe care stai (joaca foarte serioasa în plan imediat), sau joaca de-a excelarea – tin de o solida gândire arhaica, straveche, când era absolut vital sa obtii un loc de frunte în hoarda primara: eventual sa devii „tatal hoardei”.

Ce loc detin eu în „hoarda literara”? Cred ca, într-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte… La alegerile din 1990, am fost ales seful sectiei de proza, Bucuresti. Si m-am complacut sa fiu vreo trei mandate „tatal” micro-hoardei prozatorilor din Asociatia Bucuresti (vreo 300 prozatori legitimati). În romanul Turnul, pe junii optzecisti îi numeam chiar „hoarda de aur a literaturii române”.

Dar, drept sa spun, n-am grija competitiei. Scriu elaborat, cu exigenta, dar fara grija competitiei. Ma bucur tare de performantele altora, de parca prin ele m-ar scuti pe mine de o truda. Ma bucur ca Svetislav Basara (un sârb optzecist) a scris romanul subconstientului balcanic mai bine decât puteam s-o fac eu în Pasarile cerului. Si ca Anton Doncev (bulgar saptezecist) a scris Cavalerul cartii de taina – depozite din subconstientul crestin al Europei. Simt continuitate, nu competitie.

Stiu bine, însa, ce loc am eu în ansamblul spetei umane: un atom din cei sase miliarde. A-tom, pre greceste; in-dividus, pre latineste. Dotat cu (sau daruit cu) „gena multumirii”. Sunt o suma de celule gânditoare; în continuitate buna cu alte celule gânditoare ale spetei. Un episod (românesc) din dorul materiei de a se povesti pe sine.

 

V-am trimis prin posta înca 12 întrebari, as vrea sa raspundeti macar la una-doua, la temele în care sunteti mai implicat. Stiu ca aveti legaturi cu diaspora literara. Ce destin au acesti scriitori? Mai sunt ei astazi vitregiti?

Am legaturi cu diaspora, cu scriitorii din exil, din emigratia fortata dinainte de 1989, si cu emigratia libera de dupa 1990. Ei nu mai sunt vitregiti, acum. Dar altadata, oare erau mai vitregiti scriitorii din exil, decât cei ramasi în „lagarul” de-acasa? Scriitorii din exil au stiut sa-si transforme trauma smulgerii în sansa de creatie. I-am cunoscut în Occident pe Emil Cioran, pe Virgil Ierunca, pe Matei Visniec, pe Dumitru Tepeneag. Acum am o buna relatie cu scriitorii românii din America. Chiar acum merg pentru lansari si dezbateri la New York, San Francisco, Atlanta. Am scris despre diaspora literara si neliterara, în volumul Viata si Veac, secventa „Povestind suflet românesc la românii de departe”. În revista „Viata Româneasca”, recent, vorbind despre viitorul lite­raturii române, am scris ca vad posibil „un viitor anglo-a­merican” al literaturii române.

 

Dar despre viitorul romanului românesc, ce parere aveti?

Romanul românesc de azi este în forma. Se scrie prea lung, prea valmasit, dar merge! Se scrie fluvial, dezgradit, dezlânat, mâlos, dar merge!

În fond, si ultimele succese internationale: Naipaul (premiul Nobel) sau Arundhati Roy (premiul Booker) – sunt dezgradite, mâloase, dar merg! (Nici o aluzie la faptul ca, în latina, mergere înseamna „a cufunda, a îneca”…)

Dupa ora poeziei, care se încheie cu Cezar Ivanescu, Mihai Ursachi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Cartarescu, – vine ora prozei. Sau macar minutul prozei. Vine cu Constantin Virgil Negoita, Mircea Sandulescu, Adrian-Christian Kuciuk, Dan Stanca, Marius Marian Solea, Alexandru Ecovoiu, Marian Ilea, Cecilia Stefanescu.

Si mai adaug doi autori, buni, dar nemediatizati, cvasiimolati: indianista Oma Stanescu, prin romanul Arsita Karmei (1997) este la fel de frapanta ca belgianca „nipona” Amelie Nothomb, cu care are în comun o energie a demitizarii Orientului.

Alexa Gavril Bâle publica romanul etno-psihologic America de dincolo de gard (2003). Proza aceasta are un firesc, o acuratete si o polifonie cum de la Cuptorul de pâine al lui Mircea Nedelciu eu n-am mai citit. Alexa Gavril Bâle atesta si o mondializare a ruralului carpatic – fara precedent în scrisul nostru, cred.

Uneori simt totusi o neadecvare (trecatoare?) între noi si veac, între noi si chemare. Nu-i vorba de diferenta de viteza dintre plaivaz si computer (deja rezolvata de unii). Ci vad autori predestinati unei carti mari care însa ard ca si „în treacat”, facând în principal altceva, ca sa subziste.

Oricum, „destinul de a fi scriitor”, sau de a da „the book of the century” are si un substrat tainic. Si, personal, singura certitudine pe care o am în privinta rezultatului este bucuria lucrului la o carte. Restul se decide dincolo de noi.

 

În încheiere, as vrea sa discutam despre împlinire profesionala. În ce consta împlinirea Dvstra? În cartile publicate (circa 25 de volume), sau în discipolii care urmeaza cercul D-vstra de „stimulare mentala”? Sau în amândoua? Sunteti, evident, înainte de toate scriitorul Andru. Ati lasat cândva o catedra universitara – pentru a scrie, sau pentru o alta perspectiva de împlinire?

Împlinirea profesionala înseamna pentru unii sa devii bogat, pentru altii sa devii vedeta. Este acceptia populara a împlinirii, sau acceptia salbatica a împlinirii, dupa care suntem clasati, distribuiti în functii, capatuiti… Pentru mentalitatea salbatica (generala azi) vedetele sunt mai graitoare decât modelele. Vedetele sunt exhibate de mass-media, sunt masini de facut bani. Vedetismul se extinde, de la artisti la politicieni, pâna la clerici… Am vazut un cleric care, foarte roditor în asceza lui, a fost împins usurel pe panta vedetismului si a fost transformat într-o masina de facut bani la manastirea lui… Marile vedete politice, mai ales, dar si artistice, fascineaza multimile. Vedetele întorc spatele oamenilor, totusi oamenii le iubesc foarte tare, pentru ca ele sunt un fel de reparator (iluzoriu) al frustrarilor imense, sunt o proiectie a setei universale de a tâsni din cenusiul existentei… Am lasat cândva catedra universitara pentru scris, dar mai ales pentru a trai altfel.

Sa vorbim de împlinirea umana, – cea profesionala fiind doar un aspect, un instrument de etapa. Adevarata împlinire o da trecerea de la înrobitoare griji la eliberare; de la conditia nefericita la liniste; adica trecerea de la simturi la duh; si aceasta este cu putinta chiar în vremea noastra.

 

Expozitie foto despre Torino

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

EXPOZITIE

de Mihaela CHIRVASUTA


CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
CENACLUL “ION  CHIRIC”

“Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu” va invita la expozitia inedita de fotografie:

“VIATA, CREDINTA SI  ISTORIE”

autor: MIHAELA CHIRVASUTA

* expozitia cuprinde fotografii  inedite din TORINO
– “imagini de basm, de neuitat, un loc mirific in care sufletul ramane acolo pentru totdeauna” – cum spune chiar autoarea
* in expozitie, alaturi de imagini publicul poate citi poeme haiku si ganduri inspirate din fotografii semnate de Angela Baciu si Antohe Chirvasuta

* expozitia va fi deschisa publicului larg pe perioada vacantei de vara,
incepand cu data de 16 mai 2011 la et.1, Casa de Cultura a Sindicatelor Galati.
sponsor eveniment: “CHIROMAX”
(afis realizat de “adquest image”, foto afis: mihaela chirvasuta)
Va asteptam!

Angela BACIU scriitor, promotor cultural, membru U.S.R consilier cultural C.C.Sind.Gl.

AL MIRODAN – UN MONUMENT

On By nelursIn Culture, MemoriesLeave a comment

In memoriam (1927-2010)

A trecut un an de la disparitia fizica a lui Al Mirodan. Cu putin înainte de tragicul eveniment, pe care nu-l prevazusem, am scris un articol despre el si revista sa. Desi scriitorul nu mai vorbea la telefon cu nimeni, m-a sunat si a apreciat acest reportaj – numit de unii literar. S-a scuzat ca nu poate vorbi mai mult, bolnav fiind (se simtea asta si-n vorbele-i din receproc), dar nu a vrut sa treaca sub tacere reactia sa asupra celor însemnate de mine. Mi-a multumit, iar eu i-am spus neconventional ca nu are pentru ce. Am scris doar adevarul.

… A trecut un an! Deja? Reiau, în memoria Marelui Disparut Fizic, rânduri care mi-au ramas dragi. IN MEMORIAM; caci ce altceva as putea face acum? Mirodan si revista „Minimum” au fost si sunt UN MONUMENT. Aici – în Israel, acolo – în România, oriunde în lume, unde oameni inteligenti îl citeau, respirau cu el, cu paginile sale, se bucurau de fructele inteligentei artistice si gazetaresti ale Mirodanului. Al Mirodan a plecat. Monumentul sau EXISTA!

CAFENEAUA DE LA NR. 88 – TEL AVIV,  STR.  DISENGOFF
Rânduri despre stralucita revista „Minimum”, a scriitorului Al Mirodan

„Minimum”, revista domnului Mirodan. De la primele pagini, cortina se deschide. Spectacolul începe. Caci domnu’ Mirodan, se stie, este un mare autor de piese de teatru. Are „scena” în sânge. „Minimum” e facuta de el (si numai de el), cu sânge mirodanian. Si e facut de înca un milion de ziaristi si scriitori. De fiecare data, cu fiecare numar, avem de-a face cu un mare spectacol. Al lumii. Al lumii din noi si de-acum. Cu evrei si români si oameni de pretutindeni. Al lumii  în lupta. Pentru mai bine, pentru mai frumos, pentru normal, pentru bun simt, pentru adevar, pentru omenie, pentru libertatea spiritului. Pentru idealuri curate, asa cum, de altfel, începuse Mirodan ca reporter, la o publicatie de tineret din România, de prin anul  46, la numai 17 ani.

De atunci si pâna azi  scriitorul ziarist Al Mirodan s-a constituit într-o apriga reactie împotriva a tot ce „violeaza si umileste individul”, dupa cum îsi recunoaste si singur alergia, într-un interviu acordat Lucretiei Berzintu din Israel, pentru revista româneasca „Agero”, din Germania: „Nu suport pe nici un plan al relatiilor interumane – contiunua scriitorul – conditia de prizonier.” Începuse cu reportaje, interviuri, stiri. Era înfulecator de realitate, naiv si exacerbat în lupta pentru o lume noua, mai omenoasa, atât de dorita dupa salbaticiile razboiului mondial. O lume mai buna si pentru evrei, desigur…

El, Mirodan, este de fapt Cerchez: ziaristul din piesa de debut a actualului director de la „Minimum”, piesa care s-a bucurat de un mare succes – „Ziaristii”. A scris apoi: ”Celebrul 702”, „Seful sectorului suflete”, „Camuflaj”, „Transplantarea inimii necunoscute”, Primarul lunii si iubita sa”… Un moment de noua directie tematica al teatrului mirodanian, moment de rascruce, îl constituie apoi piesa „Contract special de închiriat oameni” – în care ataca ascutit si raspicat antisemitismul.

Aplauze la scene deschise, premii precum cel al Academiei Române, sau cel al Ministerului Culturii etc., etc. sunt lasate în urma: drama vietii sale se produce! Are loc parasirea României, plecarea în Israel. Are loc ruptura cu sine, cu viata lui, spre a-si fi credincios siesi, gândirii si sperantelor sale. A lasat fizic, dar a luat cu sine, în inima  si constiinta sa, prietenii adevarate, amintiri si vise. În Israel, unde se stabileste definitiv, în inima Tel Aviv-ului, porneste tot de la gazetarie. Începuse a scrie un fel de „Dictionar” cu  privire  la scriitorii evrei din România si din Israel, si de oriunde ar fi ei, dar vorbitori ai limbii în care ne-am nascut. E vorba de o reactie unicat si substantiala, inteligenta si puternica, împotriva antisemitismului. Dar desigur, nu numai atât… Dramaturgul Dorel Dorian subliniaza, pe drept, ca Mirodan a „nemurit” o sumedenie de scriitori…

Publica cu regularitate pagini din acest „Dictionar” în ziarul de limba româna de aici, care apartinea atunci unui tartor, sef de trust de presa, un anume Himelfarb. Nimeni nu sufla în front! Totul la porunca si pe gustul lui. Un Neica Nimeni, haladuind prin culisele ziaristicii de aici, din Israel, si dirijând-o dupa un Nord al lui, altul decât cel adevarat: nordul politic, legat de nordul totalitar si, desigur, financiar. Într-un astfel de context Mirodan a facut o ancheta despre mascarada premiilor literare cu diplome de carton si bani de fason; premii de batjocura – mai ales prin sumele minuscule – la adresa condeielor de pe „ulita româneasca”. Mirodan se situase astfel în fruntea scriitorimii „românesti” de aici.

Articolul este oprit de la aparitie, autorul – chemat la „Spaima spaimelor”. Un gest de-al dictatorului si ramâneai fara pâine, sau chiar si macar fara perspectiva ei. In esenta, nu mai aveai unde publica! Pentru un literat ca Mirodan, asta putea însemna sfârsitul. Prietenii îi spun: „te sinucizi!”…  Dar Mirodan nu raspunde chemarii himelfarbului. Nu sta cu capul plecat. Nu e în firea lui. Si scoate, nici mai mult, nici mai putin decât o REVISTA! Fara bani, fara alte mijloace, doar cu talent, cu prieteni, cu ambitie si, mai ales, cu încrederea în libertatea spiritului, a omului!

Revista „a prins!”. S-a vândut, a devenit cautata. În tara dar si peste hotare. Azi se fac abonamente nu numai în Israel, ci si în U.S.A., Canada, America de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Insulele Fiji… Revista e citita cu placere si în România. A fost „o victorie asupra fricii”, spune Al Mirodan. A fost o razbunare. Împotriva oricarei forme de prizonierat! A fost o sanatoasa reactie alergica. La întrebarea: „Ce va caracterizeaza?”, Mirodan raspunde: „Teama de frica”.

(…) 33 de ani în Israel. Si îsi zideste sufletul, tânar si tenace, în „zidurile” acestei minunate catedrale care este „Minimum” si în care se desfasoara, mereu nou, un mare spectacol, unul din cele mai bune spectacole ale lumii noastre de azi!

Rasfoiesc revista cu o placere anume, precum aceea pe care o aveam când, la sfârsit de saptamâna, lipseam de la cursuri si seminarii si, în Iasii studentiei mele, singur, singurel, ma ascundeam în a doua camera a unei cofetarii de pe strada Lapusneanu,  goala de lume la acele ore de dimineata, cu „Contemporanul” lui G. Ivascu, cu „Gazeta literara”, cu „Tribuna” de la Cluj si cu alte vreo doua publicatii pe masa. Eram rege! Faceam ce-mi placea! Si ma îmbatam cu farmecul unor litere de aur, atât de dragi sufletului meu…

Tel Aviv.  Strada Disengoff – renumita strada a cafenelelor de mai ieri. Renumita strada a taifasurilor, a promenadei, a discutiilor de-o clipa, de-o ora, la un cataif de omorât ziua si pensia… Disengoff – strada toaletelor cochete ( mai mult sau mai putin!), a modelor amestecate, a unor flirturi scurte, strecurate parca dintr-o alta lume. Dimineata de iarna israeliana, luminoasa, care poate echivala oricând cu o primavara bucuresteana.  Este acum si aici un aer burghez, usor modern si, totusi, cam patriarhal.

Iata-ma ajuns. Cafeneaua de la numarul 88. Intru. Mese libere, ora de neafluenta. Mobilier de culoare închisa. Deasupra mesutelor, la care sunt doar câte doua scaune, lampadare care lumineaza discret dar eficient. Loc elegant, vizibil si retras, destinat parca, la ore matinale, discretiei, dar  si jocului perfid al imaginatiei. La fereastra, alaturi de o doamna delicata, vad un cunoscut si reputat istoric. Discuta ponderat. Desigur, chestiuni stiintifice. Dar eu îl caut pe domnul Mirodan. M-a onorat, stabilindu-mi aici o întâlnire. Privesc în jur. Nu-i. Nici mai în spate, în sala cu mesute ce-mi aminteste de genul de cofetarie provinciala din România. Nu-i! Ma uit si pe terasa. Goala. M-ntorc sa plec. Dar cine-i tipul asta, dintr-o parte a salii, aplecat peste masa astfel ca nu i se vede fata, având deja a doua ceasca de cafea, si câteva file desprinse de prin diferite publicatii straine? Citeste absorbit, cu pixul în mâna, transcriind ori traducând ceva pe un caiet de lucru. O ceasca e deja goala. Da, el e!  Ne salutam, foile rupte si caietul intra repede în servieta; comand si eu „una turceasca”, mica.

Discutia se leaga repede, e antrenanta, cu Mirodan nici nu poate fi altfel. Ma gândesc- amintindu-mi ca în chenarul redactional de la „Minimum” e amintit numai numarul casutei postale, nu si sediul – ma gândesc ca, de fapt, aici este, într-un fel, redactia. Aici Cerchez – Mirodan urmareste, scrie, devine si detectiv când e nevoie, scoate un pistol din teaca vreunei carti dintre atâtea „politiste” traduse de el în româneste, îl pune tot pe masa de lucru. Aici el asociaza, deduce, rescrie, sterge, are probleme de constiinta, fumeaza trabuc si bea cafele, decupeaza, desface si lipeste texte, poze, caricaturi. Se cearta. Intriga. Darâma si cunstruieste. Face gazetarie „la catarama”! Acum, în zilele astea, ca si ieri, ca si alataieri, ca si în urma cu un an, cu doi sau cu douazeci si doi, ori douazeci si patru, el face nu un reportaj sau doua. Nu face, sa zicem, un ziar. Nu! Mirodan creaza si recreaza o REVISTA! „Revista oamenilor inteligenti”, cum scria pe coperta, la-nceputul aparitiei sale.

Mesele, când am venit, erau majoritatea goale. Scaune libere, scrumiere. Acum, rod sigur al imaginatiei mele de visator nevindecabil, au luat loc, tinând cont, sau nu, de vicioasa mea închipuire, tot felul de tipi, dar si nume deosebit de respectabile. Condeie alese sau acceptate dupa preferintele si gustul domnului director. Ziaristi si scriitori. Din Israel. Din România. Din întreaga lume. Cred ca este redactia cu cei mai multi redactori si colaboratori din câte am cunoscut.

Am nimerit, deci, la o asa zisa sedinta redactionala, condusa de însusi domnul Mirodan. Pâna se ridica „cortina” pentru marea avanpremiera, mai este putin. Asteptam. Deodata  îmi vine o idee, tot de jurnalist. Ma retrag de la locul meu. Ii las pe convivii acestei „cafenele literare si gazetaresti” cu discutiile dintre ei, în asteptarea dezbaterilor de rigoare, înainte de aparitia unui nou numar. Scot „celularul” si dau telefoane. Scurte si grabite. Am cerut mai multor cititori ai revistei „Minimum”, pe care-i cunosc nu de azi, sa-mi caracterizeze, de asta data doar printr-un cuvânt, aceasta publicatie. Iata, tot în graba, un rezultat sintetic si neordonat: Actuala. Buna. Cu nerv. Atragatoare. Percutanta. Credibila. Adevarata. Scrisa clar. Scrisa bine. Conflictuala. Stimulatoare. Inteligenta. Dura. Interesanta. Perfida. Curajoasa. Insinuanta. Bârfitoare. Parsiva. Sensibila. Normativa. Decenta. De scandal. De bun simt. Armonioasa. Pasionanta. Pasionata. Patimasa. De dreapta. De centru. Incomoda. Substantiala. Cu greutate. Colaj. Lipicioasa. Umanista. Culturala. Anti-antisemita. Obiectiva. Subiectiva. Cu umor. Informata. Morala.Trasnita. Desteapta. De idei. Consecventa. Realista. Echilibrata. Autoritara. Îndârjita. Spumoasa. Coltoasa. Generoasa. Subtila. Evreiasca. Româneasaca. Justitiara. Universala. Sociala. Satirica. Istorica. Intelectuala. Populara. Recuperanta. Luptatoare. Guvernanta. Literara. Colocviala. Malitioasa. Vivanta. Parfumata. Eleganta. Supla. Are nuri. Are draci. Are ace. Are pe vino-coace!

Bun! ?tiam eu ca, de fapt, nu numai subsemnatul gândeste astfel. Deci – pe de-o parte astia din sala cafenelei de pe strada Dizengoff, nr.88; pe de alta – „anchetatii” mei. Mai confrunt cu ce s-a angajat Cerchez – Mirodan, la primul numar al lui „Minimum” ( desi mi se pare ca sedinta de lucru a-nceput de-acum). „Vrem – spunea el laconic – sa facem o revista buna. Asta-i tot.” Iar în interviul (de clasa!) luat de ziarista Lucretia Berzintu, când aceasta îl întreaba „Ce-ati vrea sa transmiteti cititorilor?”, Al. Mirodan spune: „Angajamentul meu solemn de a ma stradui sa nu-i plictisesc niciodata!”. Daca cumva cineva mi-ar spune ca Mirodan nu-i om de cuvânt, i-as pune sub nas colectia revistei.

Se discuta acum – si-s destule luari de pozitie în contradictoriu –  rubricile „La închiderea editiei”, „Ne place… Nu ne place…”, Se zvoneste ca…”, „Etc… Etc”. Rubricile sunt orchestrate, regizate, ba chiar interpretate tot de „Omul orchestra”, adica jurnalistul Mirodan, pe baza agentiilor de presa de pe mapamond, a ziarelor si revistelor de oriunde, a informatiilor obtinute prin contactele sale cu tot felul de oameni din întreaga lume larga. Omul nostru de pe Disengoff filtreaza totul si ne reda esenta. Se discuta apoi articolele de la „Lumea româneasca” si cele de la „E o lume”. Cât priveste continutul paginilor de „Dictionar  neconventional al scriitorilor evrei de limba româna” el este doar amintit. Nimeni nu comentreaza. La fel e si cu „Posta Dictionarului”… Dintr-o mapa speciala sunt scoase si comentate alte materiale. Doamna Sanda Peri, relizatoarea graficii revistei „Minimum” (care e pe baricada revistei înca de la primul numar! ) îi arata între timp  boss-ului câteva  machete, mai adauga ici o caricatura, colo un „nasture” vitriolant.

?igara de foi a domnului Mirodan a devenit, acum, doar un ciot: „Domnisoara, ai grija dumneata, te rog, de cafele!”… si face un gest larg, dar scurt, spre sala. Discutiile continua. Câte unul se mai supara., da-i trece, ca de!, n-are încotro. Sunt forfecate mai departe articole, recenzii, paginile de literatura… Si uite-asa, cam asa, s-a mai închegat un numar de revista. Se-ntelege, n-am mai vorbit aici de munca imensa, de laborator, de repetitiile silnice facute pentru avantpremiera la care am avut norocul sa asist. Înca un pic si tot materialul, cu semnaturile unora dintre cei prezenti, merge la tipar.

Recunosc, am avut o sansa reportericeasca aparte, încât sa se nimereasca a fi întâlnirea mea reala cu domnul Mirodan – întâlnire care era  pe o cu totul alta directie – tocmai când sa fie si sedinta aceasta imaginara, de lucru, a atâtor condeie de clasa care sunt prezente în „Minimum”.
– La mai multe numere, domnu’ Mirodan!, îi spun la sfârsit.
– Multumesc, da’ nu depinde numai de mine …
Am iesit afara  din cafeneaua care era aproape goala. Totusi, înainte de noi doi nu plecase nimeni de aici! Înauntru ramasese doar ceva fum parfumat de la Havanascriitorului. Fata aia, într-adevar draguta, strângea linistita de pe masa la care sezuram. Soarele primavaratec din amiaza asta de martie, mângâia delicat strada Disengoff. Iar eu, desi îmi luasem „la revedere” de la Marele Mirodan, nu vroiam sa cred ca imaginatia mea continua sa ma mentina alaturi de el. Singur, spre statia de autobuz, sunt totusi împreuna cu maestrul. Si continui sa vorbesc cu el:
-Domnule Mirodan, zic eu, revista e atât de iubita, de apreciata! Aici si în lume. Dati-mi voie sa va spun : „La multi ani!”.
– Ati spus ceva?
Autobuzul ne clatina usor.
-Nu doamna, cred ca vi s-a parut…
La semafor prindem culoarea rosie.
Oprim.
———————————————————-

Roni CACIULARU
Aprilie 2011
Tel Aviv

GARBEA BATE URBEA!

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

(Scrisoare deschisa catre domnul scriitor si Mare Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, HORIA GARBEA)

Iata ce scrisoare stalinista primeste, azi, 4 martie 2011, o aspiranta la „fratia” USR – si scrisoarea cu pricina imi parvine, in timp util, prin intermediul unui amic bucurestean, scriitor si el:

„Stimata doamna,

Acum sint lamurit. Faptul ca aveti legaturi cu o organizatie de securitti si ati acceptat un premiu care poarta numele
securistului Arthur Silvestri, care a facut atita rau scriitorilor romani la fosta revista protocronista Luceafarul din anii 80
va exclude de la orice posibilitate de a fi primita in USR.
De altfel pretedintele comisei de validare este Dan Cristea, victima directa a acestei reviste, obligat sa emigreze din cauza acestor „protocronitti”.
Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.

Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.

M-at bucura sa scrieti literatura adevarata ti sa va situati de partea valorilor autentice.
Acuzatiile pe care le-ati lansat la adresa colegilor din filiala Pitetti se dovedesc nefondate ti a devenit pentru mine clar ca ati fost respinsa pentru lipsa de valoare a operei ti referintelor.

Horia Garbea ”

…Habar n-am cine este doamna cu pricina (amicul bucurestean imi scrie ca este vorba de doamna DANIELA VOICULESCU, din Pitesti…), dar nu asta conteaza! Ci modul perfect STALINIST al dlui GARBEA („doctor in inginerie din 1999, cu o teza din domeniul fiabilitatii constructiilor, cadru didactic la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din Bucuresti din 1987…”), de a trata problema userista (si a o…”imbunatati funciar”!), in Romania anulului 2011…
…Tin minte ca surorile mai mici (gemene) ale  mamei mele, cand au solicitat statului roman (aflat, pe atunci, sub ocupatia Armatei Rosii Sovietice…!), sa dea examen de intrare la Scoala Normala din Falticeni, au primit, in anii ’50, un raspuns oficial (mazgalit pe marginea cererii de inscriere la examen), care suna cam asa:

“Tinand cont cas (sic!) fetele tovarasului ipodiacon Prodan Simion, care este un sarpe de chiabur si aduce si otraveste cu religie opim popoarelor (s. mea si nota mea: probabil, voia sa zica: “opiumul popoarelor”…), se respinge numita cerere de inscriere la scoala normala din falticeni (sic!). Semnat: indescifrabil.”

…Auziti ce senin si cinic, ranjind ca o hiena, scuipa (azi, 4 martie 2011!), printre colti, cu eleganta de crocodil, un alt politruc de serviciu, Marele Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, jupan (sau…”jupan”?!) HORIA GARBEA: “Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.

Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.”

… “Sa va situati de partea valorilor autentice” – …adica, de partea “valorilor” basisto-pedeliste, nu?! Pentru ca, altminteri, va anunt, cu scuzele de rigoare, ca Arta Autentica nu se situeaza… “ de partea” NIMANUI!!! Cel mult, confirma alchimii intime ale Duhului Umano-Divin si sugereaza (sau chiar comunica, expresiv!) Revelatii Divine…!

…”Garbea bate urbea”, da? Deci, Basescu, pe care numitul GARBEA (dimpreuna cu seful sau direct, dl N. Manolescu) il venereaza, a fost, cumva (si n-am aflat noi…SI NICI DOMNIA SA DL BASESCU…MACAR!…PENTRU CA, SINGUR, A RECUNOSCUT, LA TELEVIZIUNEA PUBLICA A ROMANILOR,  CA A FOST ACTIVIST COMUNIST…cat despre Securitate, a dat din umeri…adica: ”Puteti s-o dovediti? – …sa mai gasiti arhivele pe care am pus sa le…<<pieptene>>?!… – n-aveti decat, cu placere!”),  detinut politic anticomunist, “prizonier de constiinta”, martir la Sighet si Aiud, da?
Si, deci, intr-o linie de consecinta logica,  daca ar fi recomandat-o analfabetul de hlizit mongoloid de la Cotroceni, numit Traian Basescu, pe Daniela Voiculescu (…din Pitesti), pentru a face parte din USR – totul era/ar fi fost “in ordine/regula”, nu, domnilor Garbea si Dan Cristea?! – “REFERINTELE CRITICE AR FI AVUT RELEVANTA”, nu?…si “putea sa insiste”, sau chiar…”N-AR FI FOST NEVOIE DE NICIO <<INSISTENTA PE SEGMENT>>” (se vad, clar si to-o-ocmai “din zare”, reusitele dvs., in domeniul “fiabilitatii constructiilor” si al “Imbunatatirilor Funciare”, domnule…”scriitor” GARBEA!!!) , pentru ca gardienii/pretorienii pedelisti sunt, cu totii, incuscriti intre ei!!! – …dar daca o recomanda Premiul oferit, “in memoriam”, de catre familia regretatului ganditor enciclopedist Artur Silvestri…lucrurile… “se modifica radical”, se invart cu…”360 de grade”, cum zice un elev de-al meu…deci, “SE CONFISCA AVEREA” si…”SE CONDAMNA PE VIATA”…pentru ca doamna…”e chiabur de-al lui Silvestri”, nu?! Sau, in limbajul “asezonat” americaneste, de azi: “Este o terorista Al- Qaida, de-a lui Silvestri!”

…Ia-ia-ia si mai-mai-mai…ce stalinism …”après la lettres”, la Garbovitul!!! Nu prea stie ce-i cu virgula, in romaneste – …dar, altminteri, e tare, stimabilul, tare de tot!
Pai, venerabile, sa-ti marturisesc ceva: si pe mine, subsemnatul, Adrian Botez, m-a onorat dl Artur Silvestri, cat traia, cu nominalizarea la Premiile ARP pe anul 2007, pentru volumul de hermeneutica literara “Loja Iohanica Romaneasca – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si
Ioan Slavici” – Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006 (n-a mai apucat sa le mai acorde, Premiile lui 2007, pentru ca…l-au prapadit, se zice “in sat” – … “ne-securistii” vostri!) – si eu ma mandresc cu corespondenta atat de fertil-ideatica si cu prietenia cu acest autentic si luminat erudit si patriot roman (…nu era ruda cu Bin Laden, asigur lumea de asta…)! “Securist”?! Poate, in sensul ca incerca sa “securizeze” Romania de niste lepre staliniste, precum sunteti (si va dovediti/confirmati, zi de zi si zi dupa zi!) domniile voastre…domnilor HORIA GARBEA si Dan Cristea si…si…si…!!!

…Daca nu ar fi existat, acum 7 ani, in USR, si oameni de valoare si integri, evident ca “stateam, si eu, pe dinafara” de USR…”INSISTAND DEGEABA, PE SEGMENT” – …nici cartile mele n-ar fi fost premiate de USR (ci puse la Index, fireste!) – dar asa, uite ca, acum, sunt publicate, citite si cunoscute scrierile mele, pe vreo trei-patru continente ale lumii…desi  domniile voastre va faceti ca nu ma cunoasteti…Nici sa nu ma cunoasteti vreodata! M-as simti groaznic de jignit, mi s-ar intoarce stomacul pe dos…de atata… “placere”! – sa va simt ochii cei de broaste raioase, rostogolindu-se si tarandu-se catre mine!!!

…Ehe-hei! Vedeti, domniile voastre, ca nu greseam si nu schimbam “nicio iota, nicio cirta” din Adevar, cand ziceam ca “USR-ul este ultima institutie care ar avea dreptul moral, in Romania, azi, de a confirma valori estetice si morale”?!

Pentru ca, in fruntea ei, acum, nu mai sunt niste scriitori cu idealuri morale si estetice inalte si dumnezeiesti, ci doar niste gardieni politici pedelisto-maoisti, care pazesc sa nu cumva sa se strecoare, Doamne fereste (…chit ca, pentru domniile lor, Dumnezeu este…”opim popoarelor”!), vreun individ cu spinarea dreapta si cu idealuri estetice si morale inalte (nu de cei ce vor/”se screm” sa-l impuna, drept “Canon National”, in locul lui Eminescu – pe nefericitul si scatologicul acela, bun de Sectia de Maniaco-Depresivi a Spitalului 9 – Bucuresti, de …Mihail Galatanul!!!).
Daca nu esti un “yesman” si mancurt si un lingau exemplar si “competitiv”, al “rabinatului useristic” (citez!) – atunci…”OUT!” Cum au mai patit-o si-o patesc inca zeci si sute de talente autentice si “verticale”, din Romania Reala (…a se vedea “celebrul”, de-acum… –  de fapt, tragicul … – “caz Liviu Ioan Stoiciu”!)   – dar…”cu convingeri politice nesigure si cu origine nesanatoasa”!

…Ma intreaba cineva, de la cot: “Si ce-o sa faci acu’, daca citesc astia ce-ai scris?”
Pai, eu de ce-am scris-o?! CA SA SE CITEASCA!!! Poate ca, in sfarsit, vor intelege (si vor SI invata!!!) ca si nerusinarea si sfruntarea trebuie sa aiba o limita, ba pana si rabdarea (unora) dintre romani (de cei cu…”bube politice-n cap”!…cum zicea Securitatea invocata de domniile lor…fara sa-si vada “barna din ochi”!)… are (in fine!) o limita!

…Doamne,-ajuta Neamul Romanilor Celor cu Frica de Dumnezeu – … dar, rogu-Te, Doamne Sfinte, ai oleaca de grija si ocupa-Te si de… “sanatatea” precara a iudelor! 
prof. dr. Adrian Botez

DIALOG CU GEORGE ROCA

On By nelursIn InterviewLeave a comment

1. Ce este educatia literara?

GR: Consider ca educatia literara este efortul cognitiv pe care il depunem pentru dezvoltarea cunostintelor noastre literare. Este abilitatea noastra de a descifra si interpreta un text literar, de a invata si poseda secretele unei limbi, de a comunica intr-un mod elevat, de a putea fi inteles in totalitate de cei cu care comunicam. Dezvoltarea cunostintelor literare rezulta intr-o mai buna intelegere a componentelor transmise prin scris, prin limbaj sau prin mijloace audio-vizuale. Se creeaza astfel o mai buna comunicare si intelegere intre cei implicati in comunicarea literara, respectiv autor – cititor, profesor – elev, sau vorbitor – ascultator. Desigur, educatia literara pentru a fi de calitate trebuie sa fie indrumata, controlata si monitorizata de experti, de profesori.

2. Cum este privita litera azi?

GR: Litera, sau exprimarea prin scris este un fenomen absolut necesar pentru om. Oamenii sunt dotati cu curiozitatea/dorinta de a se informa, de a invata, de a cunoaste. Litera ofera cel mai bine prezentarea informatiei, conservand-o si pastrand-o prin scris in carti, in publicatii, in note, in calculatoare si in alte mijloace de stocare electronica…, pentru accesibilitatea individului actual sau pentru generatiile viitoare. De aceea se scrie atat de mult, de aceea se foloseste atat de mult litera. Ea a devenit deci, un instrument de dezvoltare a societatii umane, un miloc de comunicare, de trasmiterea a cunostintelor, a istoriei, a evenimentelor, a ideilor si a sentimentelor. Litera trebuie sa fie privita ca unul din cele mai de pret daruri ale umanitatii.

3. Ce este arta?

GR: Arta este poate, frumosul care incanta ochiul. Ceva care creeaza o emotie sufleteasca. Arta poate fi si „estetica” uratului, sumbrului, pesimismului, prostiei, cotroversului, anarhiei, mizeriei, nebuniei… (Vezi „Strigatul” lui Edvard Munch, unele desene grafitti, arta decadenta, epiderma mutilata prin tatuaje sau inele multiple, etc.). Nu cred ca arta poate avea o definitie precisa, o definitie satisfacatoare. Este mai usor de definit modul prin care este facuta decat ceea ce este. Arta poate fi o ilustrare a existentei umane, o exploatare estetica a simtamintelor, un produs al constiintei, o dorinta de schimbare, o fantezie a mintii, o terapie, o revelatie, o eliberare de tensiuni interioare, o creatoare de iluzii si chiar… un mod de viata.

4. De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

GR: Din dorinta de-a ma exprima, de a comunica, de a-mi face cunoscute gandurile, ideile, sentimentele, de a-i reprezenta pe altii, de a lasa ceva in urma mea.

5. Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

GR: Pe o strada a copilariei din Oradea, unde eram vecin cu Blandiana. Strada Postei! Dupa cum am mai spus, poeta „mai pierdea” cate o poezie, pe care eu o „ridicam timid de jos”, sau uneori o decupam dintr-o revista literara, asezand-o in albumul sufletului pentru a-mi fi caluza si exemplu in viitoarele mele creatii literare. Asa m-am apucat de poezie…

6. Sustin institutiile de cultura scriitorii?

GR: Intrebarea e cam tendentioasa! Daca zic „da”, imi vor sari multi in spinare si ma vor combate! Daca raspund „nu” vor zice altii ca nu am simtul realitatii, ca… pierdut prin Tara Cangurului nu sunt la curent cu viata literara de „acasa”. Eu cred ca exista o sustinere de grup, de clan, de afiliere zonala, politica, religioasa, nationala, etnica, de faima, de interese, de perioada istorica, de varsta, de vendeta… chiar. Dar… bine ca exista! S-au creat zeci si sute de organizatii apartinand gruparilor mai sus-mentionate care se ajuta, se finanteaza, se auto-finanteaza, isi cer drepturile, fac presiuni asupra guvernului, sau asupra forurilor internationale, pentru a obtine fonduri si recunoastere! Foarte bine! Multi au succes! Mai primesc un sediu, o indemnizatie pentru o revista pe hartie, un banut pentru tiparirea unei carti, o bursa in strainatate, un premiu de alde Herder, Aristeion sau al Uniunii Europene pentru Literatura, un sprijin material de la Institutul Cultural Roman  si… chiar o juma’ de pensioara de la Uniunea Scriitorilor!

7. Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

GR: Multumesc pentru laude! Palmares mediu, fara modestie! Dar incerc destul de tare sa fiu in rand cu „oastea” penitei! Am publicat materiale in vreo cinci antologii. Mi-au fost tiparite aproximativ 500 de pagini format A5, reprezentand trei carti proprii (Arhitectura stefaniana, Evadare din spatiul virtual, De vorba cu stelele), am editat si tehnoredactat vreo zece carti ale altor producatori de literatura. Am facut grafica la peste 20 de coperte de carte. Am construit sigle pentru cinci reviste romanesti. Am fost sau mai sunt redactor la vreo zece reviste virtuale sau pe hartie. Am fost redactor sef la revistele romano-australiene „Rexlibirs”, „Prolibris”, „Jurnal Olimpic” si „Spirit romanesc” – toate sucombate – si la revista romano-americana Romanian VIP din Dallas. Sunt senior editor la revista „Miorita” din Sacramento – California si la revista „Roman in lume” din Spania – care apare intr-un tiraj de treizeci de mii de exemplare pe hartie!

8. Cum va va fi drumul din acest punct spre viitor?

GR: Daca voi fi sanatos, la fel ca si pana acum! Cu reviste pe hartie si virtuale… Cu o noua revista proprie! Cu inca vreo cinci carti tiparite (am materialele!), cu colaborari cu alti oameni de litere… Pace, corespondete, scris si prietenie!

9. Ce ne asteapta dupa 2013?

GR: 2014! Simplu, nu-i asa! Nu prea cred in nostradamusi si in predictii dupa calendarele mayase. Cat despre Romania… sunt convins ca o va duce mai bine ca in 2010. Am invatat multe in ultimii ani! Vom cultiva propriile noastre rosii, ca pamant avem har domnului! sa nu le mai aducem din Turcia! Se preconizeaza ca va fi terminat canalul Bucuresti-Dunare! Moneda euro va fi adoptata/oficializata si in Romania. Leul va deveni o moneda de gradina zoologica! (Pacat!) Vom alege un conducator mai tanar, mai bun si mai capabil. Dar numai daca vom merge cu totii la vot! Iata ce am aflat de pe blogul analistului politic Florin Scutaru: „Prezidentialele din 2014 vor avea urmatorii candidati: Teodor Baconschi din partea Polului Popular sau Crestin-democrat (Partidul Popular, PDL si eventual UDMR), Victor Ponta din partea PSD, Crin Antonescu din partea PNL, sustinut probabil si de PC, Cristian Diaconescu din partea UNPR pentru a rupe din electoratul de stanga, Kelemen Hunor din partea UDMR si eternul Corneliu Vadim Tudor din partea PRM (pentru ca altfel nu ar mai avea din ce trai partidul sau).” http://codrinscutaru.blogspot.com/2010/10/presedintia-romaniei-2014-ce-va-fi-dupa.html
Si nu m-ar mira sa le vad in cursa si pe cele doua Elene! Una blonda, una bruneta! Frumoase sunt, destepte sunt, capabile sunt, tinere asisderea… Posibil sa avem si un-doi laureati ai Premiului Nobel! Cum… cine? Doi medici romani, sunt la un pas de descoperirea tratamentului universal pentru cancer: Dr. Nicolae Ghinea, acum director de cercetare la Institutul National al Sanatatii si Cercetarii Medicale din Paris si Dr. Aurelian Radu, de la Scoala de Medicina „Mount Sinai” din New York. Poate vor fi bagati in seama de catre ilustra fundatie norvegiana/suedeza si grupul de cercetatori al proiectului spatial romanesc „Arca”. Acestia sunt pe cale sa lanseze un om in spatiul cosmic cu mijoace proprii… autohtone! (vezi: https://www.arcaspace.com). Vom trai si vom vedea!

10. Cum ar fi viata fara cultura?

GR: Dumneavoastra glumiti, ori sunteti pesimist! Nu exista asa ceva! Cultura va dainui atata timp cat va dainui si omenirea! Vezi cultura Cucuteni, Sumer, Tartaria & Co… Refuz sa discut asemenea scenarii imposibile!

11. Pasiuni…

GR: Fotografia digitala. Estetica. Relatiile interumane. Si desigur scrisul!

12. Un crez al omului?

GR: Cred in oameni! Chiar daca ma considera cateodata naiv.

13. Un crez al sufletului.

GR: Sper ca maine va fi mai bine decat azi!

14. Un crez al scriitorului.

GR: Cred ca scrierile vor ramane perene si peste 1000 de ani!

15. Mesajul care poate salva lumea…

GR: Dar ce credeti dumneavoasta ca sunt Mafalda? Sa fim buni unii cu altii! Sa ne bucuram de ziua de azi! Am scris pe vremuri o poezie… despre bucurie! Mai bun mesaj nu am: „bucurati-va oameni cand va treziti dimineata/ veti avea o zi mai buna/ veti fi mai sanatosi/ veti fi mai intelegatori cu mediul inconjurator/ veti fi mai buni cu voi/ veti fi mai buni cu semenii vostri/ veti fi mai iubiti de cei din jur/ va vor iubi oamenii/ va vor iubi animalele/ va vor iubi plantele/ si astfel veti trai in armonie cu Universul!” (Ma bucur)

A consemnat,
Menut MAXIMINIAN
ianuarie 2011
Bistrita – Sydney

161 DE ANI DE LA NASTEREA LUCEAFARULUI

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Toate generatiile au ca datorie sacra sa transmita mai departe ideea ca Eminescu este, a fost si va ramane cel mai mare poet al nemului sau. Sunt cuvinte scrise cu evlavie de cel mai mare critic literar al romanilor, George Calinescu. De ce aceasta dorinta, acest indemn al sau? Pentru ca Eminescu a fost nu doar un geniu pe care poporul l-a nascut in vremuri de prefaceri spirituale, politice si economice, ci si sufletul insusi al poporului sau, chintesenta gandirii sale, dar si a lumii intregi, a fost sufletul impovarat de patima pentru dreptate, adevar si frumos, acele valori perene ale civilizatiei umane.

Eminescu este oricand actual, ca orice mare scriitor, dar mai mult decat oricare  el are intuitii de geniu, are taria expresiei poetice care poate fi comparata cu cea a diamantului. Daca azi scoala in general pare ca si-a incheiat misiunea, pentru ca elevii nu admit sa mai fie indrumati de mentori care le cer sa memoreze papagaliceste totul, dar acest lucru e reclamat si in alte timpuri istorice, vezi Evul Mediu cu sistemul lui de invatamant, vezi scrierile lui Ion Creanga, „Amintirile” sale despre ceasloave si formele pronumelor personale, scrieri din epoca moderna, daca azi elevii si profesorii lor cer tot mai mult mutarea accentului pe creativitate, pe studiul individual, nu inseamna ca versurile lui Mihai Eminescu trebuie blamate, uitate prin sertare sau rafturi de biblioteci, ori doar analizate in comentarii care par sofisticate si nesuferite pentru ca impun aceeasi metoda a memorarii; azi, ca si ieri, ca si maine, Eminescu este al nostru, al romanilor, dar e deopotriva al tuturor oamenilor de pe aceasta planeta, altfel de ce o indianca celebra, Amita Bhose ar fi avut atata daruire pentru opera sa, pentru intelegerea legaturii spirituale dintre India si Eminescu, dintre Tagore si Eminescu, dintre Budha si Eminescu.

O soarta de om deplin al culturii romane cum il caracteriza filosoful Constantin Noica, o soarta deloc favorabila pentru ca marile spirite nu au vocatia adaptabilitatii intr-o lume predominata de rau, copilului Eminescu i-au harazit astrele si ursitorile sa invete devreme limba lui Goethe, a lui Heine si Schiller, a lui Shopenhauer, Kant si Hegel. Tot soarta i-a permis studiul la Cernauti cu un mare patriot, Aron Pumnul, profesorul care l-a impresionat atat si prin viata sa si prin moartea care i-a deschis adolescentului portile cugetarii si ale poeziei elegiace.

Destinul i-a scris apoi pagini de studiu, de munca, alaturi de trupe de teatru ale unor mari artisti romani ai epocii: Tardini, Pascaly, Iorgu Caragiale, amprenta Marelui Will atingandu-l deci si permitandu-i sa cunoasca marile valori ale literaturii dramatice de care toata viata sa va fi atras. Anii petrecuti la Viena si Berlin, ani de studiu si de munca, au fost incununati de rezultate pentru ca, desi nu a obtinut titlul de doctor in filosofie, cu o lucrare despre opera lui Immanuel Kant, asa cum proiectase mentorul sau Titu Maiorescu, marele poet a scris versuri, ceea ce stia el cel mai bine, neintrecut de nimeni, poetul nepereche.

A tradus din opera lui Kant, a tradus un dictionar german-sanscrit, voind sa creeze unul roman-sanscrit, a inceput scrierea unei gramatici sanscrite, a creat piese de teatru, a scris articole de presa  mai ales, pentru ca daca i s-ar intocmi o carte de munca post mortem, el a avut serviciu de la 16 ani, ceea ce inseamna nu neaparat ca era sarac, dar nici bogat, era un om de conditie modesta, dintr-o familie apartinand clasei sociale de mijloc a Romaniei, a Modovei la nastere, apoi a Romaniei din timpul lui Cuza si a lui Carol I.

A lucrat ca sufleor, ca si copist, ca secretar de agentie diplomatica a Romaniei la Berlin, ca director al Bibliotecii centrale de la Iasi, ca profesor de logica la Institutul Academic de la Iasi, ca revizor scolar, ca ziarist si redactor-sef, pentru ca pe de o parte trebuia sa lucreze ca sa aiba din ce trai ca orice om, pe e alta parte aceasta era vocatia sa de om al literelor, al studiului cartilor, indeletnicire placuta, dar atat de nefolositoare dupa unii.

Nu i-a dat nimeni premii, nici nu si-a dorit, nici pomana nu voia de la nimeni, invatat de mic cu munca si cu lipsurile, nu a huzrit si nici nu a cheltuit banii aiurea prin carciumi, el a citit si a scris, a trudit pentru a intelege sensul existentei sale si a fiecaruia din noi ca indivizi si ca apartinatori ai poporului nostru, a trudit pentru a intelege si explica si altora sensul trecerii noastre prin viata si lume si ce trebuie sa facem ca acesta trecere sa fie una morala si demna.

Cum a murit, care a fost cauza mortii sale e atat e neimportant in contextul intelegerii operei, demitizarea pe care o vor unii e insignifianta, degeaba arunci cu pietre acolo unde nu cunosti cauza. Asemanarea lui cu Iisus nu e o blasfemie daca vom crede in teoria conspiratiei, a atentatului politic, daca avem acest curaj pentru ca nu prea il avem, preferam sa spunem ca a murit de sifilis sau de extenuare psihica datorata faptului ca nu stia sa traiasca echilibrat. Oare? Candva poate va fi cineva care sa elucideze si acest mister pe baza de documente clare sau poate nu, poate nici nu este necesar, Eminescu ramane Eminul nostru iubit, eminenta nostra cenusie, etalonul de frumusete, adevar si dreptate pentru poporul nostru, reincarnarea lui Budha sau a Dochiei sau a lui Decebal sau a vreunui balaur, sau doar urmas al unui turc, Emin efendi sau Luceafarul sau poetul nostru drag, al tuturor.

Prof. Gigi STANCIU
Constanta
15 ianuarie 2011

CUM?

On By nelursIn Life and Health2 Comments

Fiecare inceput de an este privit ca un nou debut in viata, ca un nou punct de start spre realizarea viselor aflate inca pe lista personala. Fiecare inceput de an este, pentru majoritatea, un moment al reinnoirii promisiunilor facute cu un an in urma… Sau poate cu doi… Ori poate chiar cu trei sau patru…

Da, anul acesta am sa ma las de fumat… Da, anul acesta am sa ma apuc sa pun bani deoparte… Da, anul acesta ma voi apuca sa fac exercitii fizice… Da, anul acesta voi incepe realizarea proiectului pe care il am in minte de peste un deceniu!

Ce se intampla, insa, de nu apucam sa facem ce ne propunem si anul trece ca vantul peste noi, ajungand ca in ultimele zile din decembrie sa ne trezim tot in ipostaza ingrata a celui care nu se tine de promisiune? De ce oare nu izbutim sa rupem cercul si sa evadam din zona de confort, pentru a face ce trebuie facut, atunci cand trebuie facut? Cum reusesc unii sa realizeze atatea, iar noi ne zbatem an de an si, desi ne propunem marea cu sarea cand ne aliniem la start, ne impotmolim pe traseu, fara a apuca vreodata sa vedem linia de finish?
Toate aceste intrebari au un singur raspuns, iar el se rezuma tot la o intrebare. O simpla intrebare, dar ale carei mii de raspunsuri reprezinta cheia tuturor realizarilor omului pe acest pamant. O intrebare care ar trebui pusa dupa fiecare tel pe care ni-l propunem la inceput de an. O intrebare in spatele careia se gaseste Succesul in absolut tot ce intreprindem: C U M ?

Ani de zile mi-am stabilit teluri si m-am entuziasmat, le-am trecut pe hartie, asa cum spunea la carte, le-am pus o data fixa, sa le pot masura temporal si… multe dintre ele asa au ramas. Simple visuri trecute in agenda. De ce? – m-am tot intrebat. De ce se intampla asta? Ce lipseste? Ce nu vad in aceasta imagine a realizarii telurilor? Lipsea CUM! Sau mai precis raspunsul la aceasta intrebare!
Exemplu: „Imi doresc, pana la 30 iunie, sa slabesc, intr-un mod natural, 15 kilograme.“ Acesta e telul. Are si data, are si dorinta in spate. Dar lipseste modalitatea de realizare. Cum sa fac sa slabesc 15 kilograme, intr-un mod natural, nu fortat, pana la 30 iunie? Ei, si de aici inainte incepe adevarata planificare a realizarii telului! Trec pe hartie toate modalitatile care imi strabat mintea pentru a realiza acest scop, chiar daca unele dintre ele mi se par dificil de abordat acum, la inceput de drum:

– sa fac miscare in fiecare dimineata, timp de 30 de minute;
– sa fac miscare in fiecare seara, timp de 30 de minute;
– sa beau mai multa apa plata zilnic;
– sa nu mai mananc tot din farfurie cand ma asez la masa;
– sa mananc alimente cu nivel caloric redus;
– sa stau cat mai mult in compania unor persoane suple, sportive;
– sa citesc cat mai multe informatii despre cum se slabeste natural si fara efort;
– sa imi reafirm in fiecare dimineata si in fiecare seara decizia de a ajunge la o greutate normala;
– sa imi pun pofta-n cui, la petreceri, cand mi-e lumea mai draga;
– sa ma intreb mereu daca nu cumva imbucatura urmatoare este in plus;
– sa le cer membrilor familiei sa imi incurajeze atingerea telului si sa ma sustina cand imi e greu;
– sa imi pun fotografii de-ale mele prin casa, cat mai mari cu putinta, de pe vremea cand eram suplu;
– sa ma incurajez in fiecare zi si sa ma motivez ascultand speech-uri motivationale.
– sa imi formez si sa-mi clarific in minte, cat mai clara, imaginea mea de dupa 30 iunie etc., etc., etc.

Dupa ce trec in agenda aceste raspunsuri la intrebarea cum, iau fiecare raspuns in parte si il trec, la randul sau, prin intrebarea miraculoasa cum? La primul raspuns, ar veni raspunsurile:
– sa ma trezesc cu o jumatate de ora mai devreme;
– sa-mi pregatesc de cu seara tinuta sport si sa o pun langa pat, astfel incat sa nu iau alte haine pe mine la trezire;
– sa imi stabilesc un traseu de alergare usoara pe care sa-l urmez;
– daca vremea nu permite iesirea la alergare, sa imi pregatesc pe hol sau in baie un „colt pentru exercitii fizice“;
– sa rog unul din membrii familiei sa ma insoteasca in aventura mea zilnica pe taramul exercitiilor fizice;
– sa propun prietenilor sa iesim impreuna la alergat dimineata;
– sa imi pregatesc sticla cu apa pentru hidratare;
– sa imi pregatesc un mp3 player, pentru a asculta la casti materiale de dezvoltare personala si motivationale, in timp ce alerg etc., etc., etc.

Dupa ce trec in agenda aceste raspunsuri la intrebarea cum, iau fiecare raspuns in parte si il trec, la randul sau, prin intrebarea miraculoasa cum? La primul raspuns, ar veni raspunsurile:

– sa pun ceasul desteptator sa sune cu o jumatate de ora mai devreme decat de obicei;
– sa ma culc seara cu o jumatate de ora mai devreme, pentru a ma odihni suficient etc., etc., etc.

Practic, trebuie sa ajung la raspunsuri care nu-l mai accepta pe CUM, ci doar simpla actiune. Raspunsuri care, ele insele, sa reprezinte actiuni. Si cand, intr-un final, voi avea pe agenda o lista intreaga de actiuni care trebuie facute, sunt ordonate si planificate, le cunosc rezultatele pe care le poarta in spate, atunci pot fi sigur ca Visurile mi se vor implini!

O astfel de tehnica de stabilire si planificare necesita, ce-i drept, mult mai mult timp pentru a fi pusa in practica, insa transforma procesul planificarii intr-unul cu rezultate predictibile si realizabile 100%! Functioneaza in absolut orice domeniu, fie viata personala, sanatate (ca in exemplul descris mai sus) afaceri, bani, cariera, relatii sociale, dezvoltare personala ori leadership.

Odata ce stii CUM si ai pe hartie, scris chiar de mana ta, actiunile care trebuie facute, intr-un sir logic si ordonat, in care crezi – pentru ca sunt chiar raspunsurile tale –, atunci tot ce ai de facut este sa le executi!

Daca inca ai dubii privind puterea ta de a face actiunile respective, inseamna ca trebuie sa reiei procesul si sa te intrebi, iarasi, CUM? Cum sa fac sa ma motivez, cum sa fac sa gasesc in mine forta de a actiona asa cum mi-am planificat, asa cum am trecut in agenda? Raspunsurile vor razbate din mintea ta si se vor constitui, unele in simple actiuni, altele in noi generatoare de cum.
Si intr-un fel si in altul, puterea clarificarii te va duce acolo unde vrei sa ajungi: la linia de finish a fiecarui Vis!

Acum te afli, iata, la linia de start intr-un nou an. Folosind aceasta tehnica, ai sansa sa te recladesti si sa-ti implinesti in mod real visele! Si sunt 100% convins de ceea ce-ti spun! De ce? Pentru ca acum stii CUM!

Constantin D. Pavel,
Scriitor si Trainer motivational

ACADEMICIENII NOSTRI

On By nelursIn literatureLeave a comment

Liga Scriitorilor din Romania, filiala Bucuresti (LSRBUC) are din luna decembrie, 2010 printre membrii sai un ilustru reprezentant al Academiei Oamenilor de Stiinta: dr. Ion  M. PUSCA, un  oenolog*  renumit, cu importante premii si distinctii in tara si in strainate.

Una dintre cartile, pe care le-a enumerat in fisa sa de scriitor la inscriere in Liga Scriitorilor Romani (in 2009), a fost „Vechi soiuri romanesti de vita de vie”, considerata printre cele mai valoroase aparitii editorial din lume, premiata la Paris in 2007 de Organizatia Internationala a Viei si Vinului.

Discursul de receptie al scriitorului, al inventatorului sampaniei de Panciu, dr. Ion Pusca, din 14 decembrie, 2010 (cu patru zile inainte de ziua sa de nastere) n-a fost altceva decat o pledoarie pentru acest patrimoniu al tarii, datand de pe vremea geto-dacilor, soiurile fiind cultivate in spatiul cuprins intre Tisa la vest si Nistru, la est, considerand viticultura un argument al continuitatii poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic. Si ca martor l-a luat in finalul discursului sau pe Ovidiu.

Exilat la Tomis (intre anii 8-17 d.hr.) de catre imparatul roman Octavianus Augustus, poetul latin Ovidiu (43 i.Hr.-17d.hr.), confirma  in „Tristele” si in „Epistolele de la Marea Neagra”, existenta plantatiilor viticole in zona:

„Toamna de asemenea sta manjita
De mustul de struguri… (dar iarna – n.n.)
In  vas ingheata vinul de-l scoti in bolovani
Pastrand figura oalei
Si-n loc de-a soarbe spuma,
Mananci bucati de vin”

Cand Ovidiu sorbea din cupa vinul dac, spre a se inspira pentru a scrie renumitele Pontice, nu avea de unde sa stie ca si aceste epistole vor deveni, peste veacuri, o marturie a traditiei cultivarii vitei de vie pe meleagurile geto-dacice. Incercand sa afle care ar fi fost vinul preferat al poetului Ovidiu, academicianul dr. Ion M. Pusca, e rugat sa nu uite sa inmoaie pana sa in vinul „Puterea tigrului” (creatie proprie), atunci cand va scrie urmatoarea carte.

Elisabeta IOSIF
Presedinta LSR (Filiala Bucuresti)
decembrie 2010

Interviu cu Ana BLANDIANA

On By nelursIn InterviewLeave a comment

-25 martie 1942  se naste la Timisoara, ca prima fiica a cuplului Gheorghe si Otilia Coman, Otilia-Valeria, cea careia in familie si printre prieteni i se va spune constant Doina, iar in literatura se va numi Ana Blandiana.
-1959 Debuteaza in revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate, semnand pentru prima oara Ana Blandiana
– 1960 Se casatoreste cu scriitorul Romulus Rusan.
-1963 Dupa o interdictie de patru ani, redebuteaza, de data aceasta irevocabil, in revista Contemporanul, condusa de G. Ivascu.
-1963-1967 Urmeaza si termina cursurile Facultatii de filologie a Universitatii din Cluj
-1964 ii apare prima carte,,Persoana intaia plural “,versuri,cu o prefata de Nicolae Manolescu,Editura pentru Literartura.
-de-a lungul anilor ii apar numeroase carti,la diferite edituri si face multe traduceri

– 2001 Este aleasa membru fondator al Academiei Mondiale de poezie care ia fiinta la Verona sub egida UNESCO.
Ana Blandiana este o militanta de frunte a vietii publice romanesti.O femeie frumoasa,inteligenta,cu o voce blanda,receptiva cu tot ce se petrece in jurul domniei sale si este o adevarata profesionista.                                                           Multumesc din suflet ca a acceptat interviul care urmeaza.Prenumele domniei sale de poeta,ziua si luna de nastere coincid cu ale mamei mele,o bucurie in plus pentru mine.

“Nu e nevoie sa ajungi la poezie, este destul sa tinzi catre ea pentru a fi salvat.”

Adalbert  GYURIS – De cand e colaborarea cu poezia  si cu    cuvintele ?
Ana  BLANDIANA- Imi amintesc momentul cand am scris primul text cu rime si ritm,asta intelegeam atunci prin poezie,in clasa a doua.Dar nu imi mai amintesc de cand toata lumea considera ca acesta este destinul meu,in orice caz, tot din prima copilarie.N-am avut niciodata problema optiunii.A hotarat pentru mine cineva mai de sus.

Atunci v-a venit ideea de a folosi un pseudonim ?
– Pseudonimul s-a nascut,din numele satului Mamei – Blandiana – si rima sa, cand eram in ultima clasa de liceu am trimis, mai multi colegi, poezii semnate cat mai melodios la revista ,,Tribuna” din Cluj.Ale mele au aparut,iar pseudonimul  s-a transformat in nume pentru ca Tata fiind detinut politic,n-as fi putut publica cu numele meu real-Otilia Valeria Coman.De altfel,nici asa nu mi-a folosit prea mult,pentru ca oficialitatile din orasul meu,Oradea, au avut grija sa comunice tuturor publicatiilor din tara ca”sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui dusman al poporului”.

Cantariti mult inainte de a asterne pe hartie gandurile dumnea-  voastra ?
– In poezie,de obicei, inceputul vine de undeva din afara mea,primele cuvinte,sau primele versuri.Munca este sa fiu in stare sa continui,sa rotunjesc si sa inchei la acelasi nivel .Este ca si cum ar trebui de fiecare data sa dovedesc ca merit sa fiu destinatara acestor mesaje.

Poetului i s-a dat un talent de la Dumnezeu pentru a remodela lumea,de a o retrai si apoi  a o retransmite celor ce iubesc  poezia ?
– Nu cred ca poetii au fost vreodata in stare sa remodeleze lumea,ceea ce Dumnezeu le-a dat a fost puterea de a transmite oamenilor revelatia samburelui de lumina pe care il ascund fiecare,de multe ori fara sa stie,in ei insisi.

Credeti ca poetul e un ales in felul sau ?
– Da,cu siguranta,da.El este ales sa transforme suferinta in cuvinte si cuvintele in suferinta.

Este un avantaj ca sotul dumneavoastra Romulus Rusan este scriitor ?
– Da.Am avut in felul acesta fiecare cate un critic de uz propriu.Ceea ce nu e putin lucru.

Care este deosebirea dintre un poet si scriitor ?
– Poetul transcrie “vocea zeeasca” despre care vorbea Socrate,scriitorul este un intelectual care incearca,muncind din greu,sa creeze oameni si lumi.

Poezia poate salva frumusetea unor sentimente care azi risca sa fie macinate de partea materiala ?
– In masura in care oamenii vor intelege ca “a aseza poezia in centrul lumii”(asa cum se spune in textul fondator al Academiei Mondiale de poezie UNESCO) este un fel de a salva lumea.De altfel nici nu e nevoie sa ajungi la poezie,este destul sa tinzi catre ea pentru a fi salvat.

Sunteti implicata in ,,Memorialul Sighet”,a venit cineva la dumneavoastra care a lucrat la penitenciarul din Sighet spovedindu-se ?
– Nu.Ar putea face asta doar daca le-ar fi frica sau rusine de ceea ce au facut.Dar atata vreme cat reprezentanti ai fortelor de represiune au inca pozitii importante in societate nu au de ce sa le fie frica de oameni,iar de Dumnezeu nu le-a fost frica niciodata.In ceea ce priveste rusinea,ea nu poate sa apara decat acolo unde exista discernamant intre bine si rau.

Credeti ca Romania intrand in Uniunea Europeana va scapa de partidele nationaliste ?
– Nu mai mult decat celelalte tari europene. De altfel, nici acum situatia nu e mult diferita de alte tari, ca Franta, ca Austria,ca Slovacia.

Stimata doamna Ana Blandiana va multumesc tare mult pentru aceste destainuiri si va doresc dumneavoastra si domnului Romulus Rusan,sotul domniei voastre inca multe realizari in domeniul scrisului.Sarut mainile !

Adalbert  GYURIS

…S-A MAI STINS, MULT PREA GRABNIC, O FACLIE A NEAMULUI ROMANESC…

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

-In memoriam GABRIEL STANESCU –
…Duminica, 21 noiembrie 2010, la Bucuresti, s-a mai stins, mult prea grabnic, o faclie a Neamului Romanesc: GABRIEL  STANESCU – om de vasta si rafinata cultura, scriitor, editor, publicist de marca, manager extrem de energic si, in primul rand, om de mare curaj si cu un caracter puternic. Cu crezuri neclintite – intru crestinismul ortodox. Probabil, efortul de a se bate, intr-una, cu o lume impotriva strambatatii careia lupta inca din tinerete (cu nadejdea ca, daca nu el, macar generatiile ce vor veni, vedea-vor lumina izbavirii, prin re-indumnezeire, a Neamului Romanesc si a Lumii Umane de pe Terra!…) – l-a frant…Dintr-odata, fulgerator, ca pe stejarii  multiseculari!
…Nu avea decat 59 de ani. Se nascuse la Bucuresti, in 1951. Era Licentiat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, 1977. Doctor in filosofie, in 2002, cu teza: Particularitati etno-culturale ale romanilor americani. Contributii la studiul comparativ al etnosului romanesc. A debutat la revista iesana Cronica, in 1969. Era membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. In 1983, a fondat, alaturi de ?tefan Damian si Sergiu Stefanescu, cenaclul Universitas , sub conducerea dlui profesor Mircea Martin. Fondator al revistei-blazon de onoare si demnitate romaneasca, Origini (revista cu un continut hotarat de dreapta – un continut elevat, atat ideatic, cat si estetic) – dar si al revistei Caietele Internationale de Poezie!!! – …si director al unei prestigioase edituri (cu rasunet nu doar romanesc, nu doar american, ci international: Criterion Publishing.

…Dupa 1990, Gabriel Stanescu a emigrat in SUA, revenind in Romania dupa mai multi ani de exil. A condus si o revista romano-americana de cultura: Romanian Roots. Prin aceasta revista si prin tot ce-a facut, din punct de vedere cultural, in SUA, GABRIEL STANESCU S-A DOVEDIT UN CU MULT MAI BUN SI AUTENTIC AMBASADOR AL CULTURII ROMANESTI, AL VALORILOR TRADITIONALE SI DE DUH ROMANESTI, DECAT  AMBASADORII NUMITI OFICIAL, DE LA PALATUL COTROCENI/BUCURESTI…si infinit mai luminos, sincer si util Neamului nostru, decat “sefi /responsabili” (IRESPONSABILI!)…aculturali, tradatori de neam, cum este “seful” I.C.R., dl Horia Roman Patapievici (de fapt, directorul onorific al I.C.R. este dl presedinte al Romaniei, Traian Basescu…!!!)… – tradator “patapievicean” care a devenit blasfemiator de frunte, ca autor al “expozitiilor cu cantec” (…cea cu zwastica de pe “posteriorul” poneiului roz si cu “erectiile necontrolate” ale, cica, Neamului Romanesc!!!…cea din SUA, fireste… )  – si, apoi, cea de la Bochum/Germania: “Omagiu lui Iuda”…!!! Ca Neamul care a fost “intai crestin, si apoi roman”, cum zice Nichifor Crainic, despre noi, cei crestinati de Intaiul Chemat, Apostolul Andrei…  – da, noi… noi lui Iuda ne inchinam, iar nu Luminii Lumii-HRISTOS!!! Si ne mai miram de bataia Lui Dumnezeu…
…Practic, GABRIEL STANESCU “facea naveta”, de cateva ori pe an,  intre Romania (unde avea familia…si toate dorurile Duhului!)  – si S.U.A., unde-si implinea, cu o constiinciozitate martirica, misiunea culturala, intru recunoasterea DEPLIN DESLUSITA a Vocii Neamului Cultural Romanesc, in simfonia vocilor Corului  Neamurilor de Duh ale Pamantului!
…Cartile lui Gabriel Stanescu, publicate la diverse edituri: Exercitii de aparare pasiva, Ed. Albatros, 1984; Impotriva metodei, Ed. Albatros, 1991; America! America!, Ed. Euphorion, 1994; Sfarsitul care incepe, Ed. Panteon; 1996;; Stress, Ed Helicon, 1998; Identitatea neantului, Colectia Poeti optzecisti, Ed. Axa, 1998; Manuscrisul unei veri fierbinti, Editura Muzeul Literaturii Romane, 2008.
Cartile lui Gabriel Stanescu,  publicate la Editura sa, Criterion Publishing: Peisaj cu memorie, Poeme haiku memory landscape, 1996; Unde am fugit de acasa?, 2001; Pentru o definitie a specificului, 2006; Curajul de a sfida moartea. Convorbiri cu Mircea Nicolau, 2007; Day after night; O speranta numita Mayflower, 2008; Ultimele dialoguri cu Petre Tutea, 2008; Dumnezeul lui Borges – poeme (editie bilingva), 2009; Jurnal in cautarea poeziei; Mircea Eliade, in constiinta contemporanilor sai din exil; Aventura culturii romanesti in America, 2010…
… Destul de recent, prin 2007, a aparut ANTOLOGIA DE POEZIE A DIASPOREI ROMANESTI DIN AMERICA (lucrare excelenta, calitativ! – si exprimand un viguros punct de vedere al culturii poetice romanesti, ajunse pe  taramul “modelului democratiei mondiale” – SUA…) : „Timpul – Rana Sangeranda. Poeti romani in Lumea Noua”, volum aparut la Editura „Criterion Publishing”…Antologatorii volumului: Stefan Stoenescu si Gabriel Stanescu.
…L-am cunoscut, intai, indirect, prin unchiul meu, profesorul universitar si oratorul crestin Constantin Em. Bucescu, alaturi de care a tinut, prin toata tara, dar si in strainatate, pentru romanii (cu lacrimi in ochi…) din diaspora cea necajita…, sute de conferinte fierbinti si inspirate, inchinate acelei miraculoase miscari de renastere nationala si, deci, ortodoxista, a tineretului roman interbelic – Miscarea Legionara, cunoscuta si sub numele (incriptand zori ai unei noi etape de evolutie spirituala a planetei Terra si, implicit, a Romaniei) de Legiunea Sfantului Arhanghel Mihail.
…Apoi, l-am  cunoscut si direct, la Tecuci: era o lansare de carte a unui prieten comun, acum vreo 4-5 ani (si, vazandu-mi cele cateva carti publicate, mi-a si propus nu doar sa colaborez  la revista lui draga, cu care se mandrea, precum cu un blazon nobiliar, autentic si  boreal de stravechi – Origini – ci s-a oferit sa-mi publice si o carte…mai greu publicabila, de vreo editura, in aceste vremi de dictatura anti-national/globalista,  drapata gretos sub faldurii…“democratiei liberale”!)  – …apoi, ne-am re-intalnit pe Internet, de sute de ori (pana chiar acum doua saptamani!)…si, in cele din urma, la Targul de Carte din Bucuresti/Bookfest, de acum 2 ani (…printre alti scriitori, imi lansa si mie o carte  scoasa de editura sa, la standul sau relativ mic, dar extrem de bine pus in valoare si  de frecventat, in cele 5 zile de expunere, de catre sute si mii de impatimiti ai cartii-care-nu-minte!).
…Anul acesta, omul de rafinata cultura Gabriel Stanescu mi-a acordat, prin fundatia revistei sale, Origini, Premiul pentru Publicistica… Ii raman profund recunoscator…in eternitate!
…Era un om extrem de deschis, fara fasoane si  cu o mobilitate intelectuala absolut remarcabila: prindea ideile, sugestiile… din zbor, ca un destoinic Vanator al Vazduhului Celui Tare, al Duhului Dumnezeiesc. In acelasi timp, insa, era extrem de meticulos, chiar acribios, cand era vorba de scoaterea unei carti: daca nu iesea cum era el convins ca e frumos si e bine – intorcea cartea si pe corectorii si pe tehnoredactorii ei, fie si  de zece de ori intr-o zi! Niciun rabat de la calitate! – fie ea calitate morala sau estetica!!!
…Dumnezeu sa-ti odihneasca sufletul tau generos, harnic intru ale Cerului si atat de luminos, GABRIEL STANESCU! Fie ca insasi “editarea” (cu “toate drepturile rezervate  Editorului Ceresc”!) Cartii Noii Creatii Dumnezeiesti/a Noului Ierusalim ioanic, de dupa Sfarsitul lumii ticalosite de acum –  sa-ti fie incredintata tie… – tie, smerit scriitor si editor al cartilor despre si pentru Credinta si Omenie, aici, pe Pamant – si la fel de credincios slujitor al Lui Dumnezeu, “Supremul Editor al Lumii”! – …lumea  NU in “formatul” actual…ci …”IN FORMATUL EI CEL DINTAI SI DESAVARSIT,  PARADISIAC”!!!

prof. dr. Adrian Botez

PANA LA URMA… S-A DUS SI ION BURNAR

On By nelursIn Devotional, News, RomaniaLeave a comment

“Pana la urma oi muri si eu”, mi-a spus acum vreo 20 de ani, la OJT-ul din Baia Mare, Ion Burnar. Eram mai tineri atunci, si eu – si el, am ras, am zis ca poetul poet ramane, ori ca iese din OJT-ul baimarean, ori ca isi baga picioarele in istoriile literaturii romane tot mai ambigue. Pe vremea aceea, Marian Ilea pleca in Italia. Pe vremea aceea nu exista Ioan Romeo Rosiianu, Dumitru Maris, Dorin Stef, Nicoara Mihali, prefecti, primari, increngaturi politice – nici macar Gheorghe Mihai Barlea, nici macar Gheorghe Parja nu existau, abia de-si scotea capul un Gheorghe Peter de la Borsa.

Pe vremea aceea am crezut in Augustin Cozmuta, in Ion Bogdan (Dumitru Iuga), in Vasile Dragomir si in acest Ion Burnar – ca restul mentorilor migrasera spre Bucuresti ori se inchisesera in „turnul de fildes”, dupa funestul an 1992, ale carei urmari le incasam azi cu varf si indesat.

Ion Burnar (si acum plang, imi curg lacrimile pe tastatura) mi-a spus cand toata revolutia noastra din 1990 a devenit apa de ploaie: „Stefane, Dorule drag, nu te uita la ei, tu esti un mare poet, tu trebuie sa fugi din Baia Mare ca astia is ca si canii, te-or manca de ziu”. I-am lasat pe Parja, pe Marchis, pe Barlea sa puna cu botul pe labe un Maramures care nu le apartine numai lor.

Asa cum l-ati vazut pe Burnar: surd, insignifiant, umbland de la un ziar la altul pentru a mai aduna oarece leuti sa traiasca, sa-si poata plati vodca la OJT, omul acesta mi-a spus ceva incredibil: „Nimeni nu-i profet in cetatea lui, Dorutule, mai bine ai pleca” – ceea ce am si facut.

Voiam sa lansez volumul „Scrum” la OJT in Baia Mare, cu el alaturi, sa-i dau revista „Singur” unde, la pagina 3, la rubrica „Scriitorul cu scrisul de mana”, era el, Ion Burnar. Chiar am vorbit cu Vasile Dragomir sa fac lansare acolo. Acum, ce rost mai are?

Odihneasca-te Dumnezeu in pace, bun parinte al meu care mi-ai spus: „astia is ca si canii, te-or manca de ziu”.

Stefan Doru DANCUS
Director al revistei „Singur”
http://www.revistasingur.ro
21 octombrie 2010

———————————————
Burnar Ion, (24 octombrie 1947 – 20 octombrie 2010), nascut la Dragomiresti, judetul Maramures. Absolvent al Facultatii de filologie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj. Om de litere, scriitor, poet,  jurnalist, secretar literar si traducator. Redactor si redactor sef la mai multe reviste de prestigiu din Baia Mare precum „Archeus”, „Babylon de Maramures”, „Clipa Zilei”, „Informatia Zilei”, „Maiastra” si din capitala precum: „Expres Magazin” si Evenimentul Zilei”. Carti publicate: „Adunarea si scaderea punctelor cardinale”, „Astept metropolitii” „Galceava scopului cu mijloacele”, „Memorandum liric”, „Viata la tara cu si fara Tanase Scatiu”, „Tratat de aristologie” si altele.  A tradus din limba franceza cartea lui Tenney Merill: „Isus Cristos in istorie”. (GR, Romanian VIP)

INTERVIU CU LIGYA DIACONESCU

On By nelursIn Art, Christian Life, Devotional, Inspirational, Interview1 Comment

1 Ce este educatia literara?

O definitie standard ar suna cam asa :”Educatia literara este o constanta de-a lungul întregii pregatiri a viitorului orator care nu îl va parasi toata viata”. Parerea mea este ca educatia literara reprezinta o dorinta, o sete de a sti, a cunoaste cat mai mult si a-ti inmulti talantii atunci cand ai talent, cand Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu dragoste de frumos, de expunere a minunatelor trairi, sentimente ascunse, simtiri necontrolate si o scormonire a ceva… pentru-a gasi intotdeauna… mai mult, spre a ajunge la…  „desavarsire”.

2 Cum este privita litera azi?

De catre manuitorii penelului, „scormonitorii” trairilor adanci, de catre iubitorii si insetatii de profund… care adesea se regasesc in poezie sau proza, litera este privita ca o necesitate, ca si aerul pe care il respiram, o sete permanenta  pe care oricat de mult am dori sa o potolim , sa o stingem, reinvie, renaste din propria cenusa. Pentru responsabilii sectorului „Cultura” ai frumoasei, nepretuitei Romanii, de mult… litera nu mai reprezinta, mai nimic, nici chiar slujitorii acesteia (dar… mai bine nu mai continui, ma intristez!)

3 Ce este arta?

„Arta, spune Herder, sta in firea omului. Toate dispozitiile lui, pot si trebuie sa creeze cu timpul forma desavarsirii artistice.”

4 De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

Traiesc intens bucuria si tristetea, fericirea si durerea, nelinistea, speranta, iubirea de tot si de toate… Deseori ma ascund in adancuri… adancul inimii, al sufletului, al mintii. Nu pot „rasufla usurata” decat dupa ce „astern”, pun literele in camaruta lor, fiecare ungher fiind atat de drag sufletului meu. Este ca atunci cand te apasa o mare greutate si si trebuie sa te „eliberezi”, neputand decat astfel!

5 Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

E mult de atunci dar parca a fost ieri. Prima intalnire cu un scriitor in… carne si oase a fost la Gradinita, aveam vreo 4 anisori. Marele George Tarnea, prieten cu „tovarasa educatoare” a fost invitat la una din serbari. Ne-a vorbit pe intelesul nostru despre poezie, despre iubire, despre suflet si despre Marele Eminescu. Ne-a recitat cateva versuri, intrebandu-ne daca ne plac si urandu-ne sa devenim… scriitori. I-am recitat atunci, cu mare bucurie si profund emotionata… stiu ca imi tremurau piciorusele, prima mea poezie: “Baiatul sta la geamul mic/ Priveste-n departare/ El vede un broscoi pitic/ Si un cocos… mai mare!” A fost prima mea calauza in ale scrisului, si acum ii multumesc, aprinzand cate o luminare sufletului sau care acum scrie …pentru ingeri!

6 Sustin institutiile de cultura scriitorii?

Institutiile statului, cele care ar trebui sa sustina scriitorii, percep cultura prin prisma politicii… si asta este foarte gav. Incetul cu incetul, ne vom pierde identitatea ca neam… daca vom continua astfel. Nu exista fonduri alocate culturii, proiectelor nationale si internationale, promovarii talentului romanesc, cei ascunsi in spatele cate unui partid politic – uneori lipsiti de talent – merg adesea sa reprezinte cultura romana in lume. Ma opresc aici!

7 Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

Frumos si greu. Mi-am dorit ca fiecare, mult mai mult. Dintr-un motiv sau altul am ales si alte cai. Nu regret nimic… decat ca timpul trece prea repede. Si… mai am destule proiecte pe tapet, realizabile!

8 Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?

Voi continua, in masura in care Dumnezeu ma va sprijini – fiind singurul ajutor caruia ii pot cere orice, si-i multumesc uneori, nu atat de des pe cat ar fi trebuit, – voi continua organizarea Primului Concurs International De Poezie Pentru Romanii din Intreaga Lume „STARPRESS” care in acest an s-a aflat la editia a ll-a (fiind organizat din 2 in 2 ani de Revista Internationala STARPRESS http://www.valcea-turism.ro, revista care imi apartine si care a reunit ca truditori in sprijinul frumosului, culturii, turismului – prezentarii Romaniei in lume, altfel decat o fac multi, scriitori si jurnalisti din mai toate colturile lumii: George Roca/ Australia, George Filip/ Montreal, Elena Buica/ Toronto, Lia Lungu/ New-York, Octavian Curpas/ Arizona,USA) Albert Gyuris/ Germania, Alexandru Emil Petrescu /Spania, Lucretia Berzintu/ Israel, Mihaela Colin Cernitu/ Italia, John Gardner/ Anglia, Virgil Ciuca/ USA, etc. Am reusit sa oferim castigatorilor sositi de departe, USA, Anglia, Italia, Romania, Canada, etc. premii, la ambele editii, sejururi la munte si la mare, de cate 10 zile, 8, 6, 5. Realizez acum Antologia Scriitorilor Romani Contemporani din intreaga lume.

Intentionez sa organizez un alt concurs de poezie pentru poeti din intreaga lume, japonezi, brazilieni, canadieni, australieni, romani, etc. in limba engleza, prin intermediul unor parteneriate puse deja pe tapet cu Ambasade ale unor tari (fiind deja prieteni cu atasati culturali –care doresc chiar organizarea unor festivaluri  comune ale culturii/ poezie, traditii, pictura, sculptura, etc, asigurandu-ne de intreg sprijinul – cu siguranta, nu la fel ca si sprijinul romanesc de pana acum).

Incepand din vara viitoare vom organiza scoli de vara pentru studenti din intreaga lume,  in Romania – in limba engleza , cu profesori universitari canadieni, in parteneriat cu Asociatia Profesorilor Universitari din Canada – al carei presedinte este distinsul profesor universitar de origine romana, Eugen Roventza. Impreuna cu jurnalistul american Lia Lungu (renumita solista de muzica populara si opereta din New York) vom organiza anual „Intalnirea Romanilor din Diaspora”, altfel decat cea care s-a desfasurat pana acum 2 ani la Mangalia (la care participau, an de an, aceiasi romani din diferite tari, scriitori, solisti, artisti plastici… dorind sa avem ca oaspeti si oameni de afaceri straini, prieteni ai romanilor stabiliti in strainatate – care vor sosi prin intermediul acestora, pentru altfel de intalniri, constructive, avand o finalitate… palpabila!)

Ar mai fi… organizarea unui spectacol festival turistic European – de promovare a turismului, culturii, traditiilor), in parteneriat cu o serie de televiziuni, posturi de radio si ziare din tara si o serie de alte tari, asemenea celor realizate de mine in 2000 si 2003 , in parteneriat cuTVR International – un alt mod de promovare a imaginii Romaniei.

Proiecte mai micute sunt in derulare, apar altele noi, propuneri de parteneriate, carora incercam sa dam curs intotdeauna.

9 Ce ne spuneti de viata dupa 2013?

Fiind un om cu credinta in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, spun doar atat: „Iubindu-l pe Dumnezeu, iubindu-ti aproapele si crezand cu putere in ceea ce faci,  lasandu-ti viata in numele Domnului Iisus Hristos , fiind mai bun, zi de zi, daruind cate putin, iertand pe toti cei care ti-au gresit – si data tu nu poti, cerand: „Iarta-I tu, Tata si ajuta-mi sa-I pot ierta si eu!”, nu trebuie si chiar nu imi fac probleme, gandindu-ma la 2013. Nici pentru fiica mea, sotul meu, familie si prieteni! Bunul Dumnezeu va avea grija de noi. Imi amintesc, bunica imi povestea: „Va ramane maica, o turma si un pastor!”  adaugand: „Domnul Iisus spunea: „Nici eu nu voi sti cand va veni sfarsitul, decat numai Dumnezeu Tatal”. Trebuie, cred eu, sa traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima! Asta referitor la ceea ce circula prin Romania, printre romani. La care se adauga discutiile despre sosirea „luminii permanente” – demonstrate stiintific…, se zice, caderea curentului electric, a internetului – trairea la opait, etc. Si atunci am duce-o bine, Romania fiind inca o tara… virgina! Romanul se poate readapta rapid la vechile conditii in care traiau bunicii, strabunicii, la lumina lampii, in aerul curat, ozonat, nealterat din padurile romanesti… poate atunci cultura ar avea mai mult de catigat, chiar si „versurile imortalizate cu carbune, pe piele”.   Ar dispare stresul… cel mare, cotidian, am deveni  mai buni si poate am scapa de „avaritia” valorilor materiale, adunandu-le pe cele spirituale, in care ar trebui sa ne educam pruncii, zi de zi!

10 Cum ar fi viata fara cultura?

Pentru mine, searbada, seaca, nelinistita, salcie! Alatul din care sunt cladita, bata-l vina!

11Pasiuni…

Scrisul… poezia, proza, inclusiv pentru copii, muzica buna… mai cant inca la chitara si ascult pe Alifantis, ma relaxez cu „Anotompurile” lui Vivaldi, „Balada” lui Ciprian Porumbescu imi curge prin… suflet, altfel de fiecare data… Picturile Victoritei Dutu imi fac diminetile mai frumoase, cand imi striga prin culoare „Buna dimineata”, cele ale Melaniei Cuc ma insenineaza. Calatoriile sunt hrana literelor mele, in mare parte, ma linistesc, ma „aduna”. Mai ales cele facute la Manastiri dragi sufletului meu, acolo unde… in singuratatea mea pot sa ma apropii de Maica Domnului, sa-i mai povestesc… cate ceva despre tara si despre viata romanului „cocarjat” de biruri si griji si sa-i cer ajutor pentru poporul roman si pentru neamul romanesc de aici si de pretutindeni, sa o simt cum imi mangaie crestetul si imi cere rabdare, sa o rog sa-l duca pe taicutul meu, plecat cu greseli omenesti cu tot, la Domnul, si sa-i daruiasca iertare si pace, sa-l calauzeasca spre Paradis, sa asculte muzica celor plecati, sa vada concertele celor satui de lumea aceasta, care compun si acum… dincolo, sa simta versurile lui Tarnea cum ii rasolesc… sufletul si ii dau fiori!

12 Un crez al omului

Ficare om este o veriga de aur in lantul binelui meu. Fii optimist si incurajeaza-i pe toti! Sa crezi tu insuti cu convingere… in ceea ce faci, doar asta va da roade binelui si succesului, vietii!

13 Un crez al sufletului

Pentru mine a daruit Dumnezu lumea, culorile, vorbele, dorurile, mirosul fanului proaspat cosit, al prunelor ce-si scurg sangele in licoarea tuicii, a daruit dorul de tara, dorul de dor, de iubire, de taicutul ce ma astepta cu drag in pridvor cand lacrimile i se innodau sub barbie, asadar, eu sunt datoare sa inmultesc talantul daruit si sa daruiesc lumii… frumosul realizat de semeni.

14 Un crez al scriitorului

Sunt constienta ca, daca nu duc pana la capat recuperarea  unei particele a literaturii nationale de pretutindeni, într-o forma, oricare, munca la care m-am inhamat, cu toata dragostea, aceasta  risca sa se piarda in uitarea unei lumi dezinteresate de radacinile proprii. Daca nu traiesc prin cultura, ma sufoc!

15 Mesajul care poate salva lumea…

„Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima”, iubeste si iarta pe toti cei care ti-au gresit, nu-ti fie teama sa recunosti si sa ceri iertare, fii mai bun, darnic, iubeste tot ce te inconjoara, florile, raul, soarele, ziua si noaptea dar mai ales oamenii, pe toti… in masura in care poti! Tot ceea ce daruiesti se va intoarce la tine, inmiit! Ajuta-ti aproapele!

Menut MAXIMINIAN
Jurnalist, scriitor
Presedinte tineret PROADO BN
menutmaximinian@yahoo.com