Impressions of Romania from a land far far away

Years ago, when I was beginning my adventure to Romania, I never knew what it was like over there. Much of my research I did while I was in Malaysia. Looking at the wild frontier, the old building structures caught my eyes and heart and then it also hit me that the country suffered the downfall of ‘communism’ and it was towards the road to recovery. One thing only was running in my mind that my wife comes from that country. I was curious about the people, food and culture and I know that I will not be able to find Romanian food here in Malaysia nor even find a trace of Romania here in Malaysia, probably they were not easy to identify, Romanian communities quite non-existent. After I spend a long time in Romania, I made it like my second home though initially when I arrived there life was different. It was like I went through a time machine and came to another land that is way beyond what I saw over the Internet. With images that caught me it was hard for me to blend in that society when I was like the first stranger and in this city called Oradea which lies on the West part of Romania closer to the Hungary border people at that time don’t take to foreigners too lightly and to walk with a Romanian girl was like robbing of their heritage ‘why does a colored guy takes our girl’?

What ran in their minds, people were staring at me and giving me the eye that made me very uncomfortable, but I did not care though at times they do get me on my nerves. I had made a choice to stay there because of my wife and also to learn about the Romanian history and culture in any great depth. I found myself wanting to find out more about my wife’s culture, looking for her roots and her identity as a Romanian. The story of the immigrant is always deeply emotional and melancholic. I left my country where I was born living all what was left of me in Malaysia, for different reasons and chose to live among Romanians. But no matter where we go, and no matter for how long we stay away from our home country we carry our identity with us, we become very fond of small objects and memories that remind us of home. For each of us there is always only one home. It is where our heart is, and not necessarily where we live. But to me, Romania is a mixture of feelings – good and bad, memories of a world I have found nowhere else, it’s the little diamonds of Romania that makes me treasure it. My wife is from Maramures and how happy she was coming from that little town that holds a lot of good memories. When we were there together, she showed me her home, the school she studied, where she did all her growing to teenage hood. I was going through a kaleidoscope of images she painted to me when we were communicating with each other before my trip to Romania. I recollect my childhood days when I used to live in a beautiful country side called Malacca where my brother was born. Chances like this was given to me because my dad works with the police force and whenever my dad gets posted from town to town it was our opportunity to taste the towns we lived in. So when I was growing a short while in Malacca, which is situated in the south of Malaysia, after school I used to run to an open field and sit under palm trees and watch the sheep, cows, goats, gazing in a open field and farmers plough their rice fields. Just watching nature and its wonders, feeling the warm sun on your skin is such a feeling as the day slips through your fingers. Time has so much to offer when you enjoy these beautiful moments. This was missing home and I am sure my wife has her golden moments in her home town running around, mingling with friends, and going to the market in Maramures was a nice sight I saw and the other was the butcher house just next to the market great walls. The monasteries and antique buildings have so much history to it. Walking up the hill in the mid summer and watching the mountain tops and endless hills I feel that I could communicate with GOD, as he is so close by. Walking about through small villages and towns I used to see shepherds sell cheese, and sweet honey from the market place brought in by villagers. I am pretty sure that my wife has her collection of traditional objects that belong to the national customs, painted glass, handmade traditional blouses and skirts, ceramics. I carry memories with me and they fill my Malaysian small universe in Romania. Romania has amazing historical small towns and cities that carry the international culture and customs acquired over past centuries from different foreign occupations. It is hard to remain a stranger once you get to Romania as everyone is so friendly and willing to feed you and to introduce you to the people and customs of the area where you find warmth and caring. Far away from the winding roads there are small villages, traditional ones. Maramures is a region that is very rich in tradition where old people carry on the region’s pride and customs. When they celebrate they wear national costume. In winter they rejoice in the traditional songs. One can see small children wrapped in colored clothes, sheepskins, as is the custom, young girls with red cheeks who are very fond of the colorful scarves that cover their heads. The people of Maramures are warm and friendly. I remember as me and my wife were walking through the market and through lanes breathtaking scenes and greenery beautiful mountain tops and antique buildings. It was when I approached a beautiful painting gallery and saw beautiful crafted paintings that hung on walls. There was this lady sitting on a chair and let her fingers run through cloth skins mastering her craft when I greeted her and asked her to explain me about the paintings. Instantly we became friends and she invited us for an evening barbeque they planned. I took up the offer and we were warmly greeted by her husband who is a painter and two lovely teenage children a son and a daughter and later part of the day to my surprise they told me check out from the place we were renting and to move in with them. I felt so warm and very welcome from a very beautiful family who in the end became my family. One morning they took us to Morgosa, a beautiful mountain retreat where there is a huge open lake and a beautiful ski place, where you can lose yourself in the great wonders of pure nature. It was breathless and I relived my wife’s growing years in her hometown and how she explained to me in detail how she used to go into those cable with her winter clothes and skiing equipment and glide down the snowy tops. What a lovely feeling though I have not skied in my life! I can imagine the feeling my wife went through. It was a memorable moment we spent with this wonderful family, something I will treasure with all my heart. Romania will still hold a memory in my heart and someday I hope that I will be able to make a home in this wonderful land.
By Joshua Raj
Kuala Lampur, Malaysia

CE SE-NTAMPLA, OARE, CU ROMANIA…?!-sau: despre pacate din mass-media romaneasca… –

…Privesc la televizor (Antena 3, ProTV si TVR 1), azi, 22 septembrie 2010: imagini cu grevisti, chipuri si glasuri care stiu (probabil s-au facut ceva repetitii, in culise…) cum trebuie sa „se prinda” de sticla…

…Dar nu cine stie ce revolta, dar nicicum clocotul unei razmerite, cum s-ar cuveni (…si cum doar 200 de infirmieri si asistente au stiut face, la Spitalul de Urgente, din Braila, dandu-i peste cap, vitejeste, pe „dulaii” cei grasi ai Puterii Celei Ticaloase!!! – probabil ca, pentru restul de 21 milioane si ceva de romani, din tara si de aiurea, DEMNITATEA, ONOAREA, LIBERTATEA DUMNEZEIASCA – N-OR MAI FI FIIND …”URGENTE”!!! ), intr-o Romanie tot mai dominata de foame, intuneric si absurd… – nu-nu: doar „antisepticismul” sindical, bine organizat „pe voci”… – bun de vodevil, dar nu de insanatosirea Tarii si Neamului…

Nu-i mai mangaiati cu flori, pe jefuitorii de GRADINA!!! Si Romania este Gradina Maicii Domnului, data spre jaf si spurcare, de catre niste iude nemernice de la „carma” ei (dar si de nesimtirea/non-reactiunea noastra!) , oricui e mai obraznic, mai criminal si …”mai iute de mana”!!!

…Ce se intampla, Romanie, cu Tine?! Cat mai suporti acest tembelism „generalizato-globalizat”?!
…Pe 15 septembrie 2010, in plin Parlamant al Romaniei (noroc, totusi, de cativa profesionisti onesti, de la Antena 3 si Realitatea TV…!) s-a produs cea mai nerusinata, daca nu si cea mai mare frauda nationala, cu implicatii vitale, pentru Neamul Romanesc: cand sa se voteze criminala Lege a pensiilor, ne-doamna Roberta Anastase, obraznicatura de presedinta a Camerei Deputatilor (spurcata progenitura basesciana, deh!), a numarat oamenii din sala, precum Pristanda, steagurile (…”Roberta” cea Nesimtita ajungea, mereu, de la 76 de „prezente”-  fie la 260, fie doar la…160!!!):
„- PRISTANDA: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram: doua la prefectura… – TIPATESCU: Doua… – PRISTANDA: Doua pe piata lui 11 Fevruarie…- TIPATESCU: Patru… – PRISTANDA (cautand in gand): Doua la primarie… – TIPATESCU: Sase… – PRISTANDA (acelasi joc): Unul la scoala de baieti… – TIPATESCU: Sapte… – PRISTANDA: Unul… la scoala de fete… – TIPATESCU: Opt… – PRISTANDA: Unul la spital… – TIPATESCU: Noua… – PRISTANDA: Doua… la catrindala, la Sf. Niculae… – TIPATESCU: Unsprezece.- PRISTANDA: Doua la prefectura… paispce…- TIPATESCU (razand): Le-ai mai numarat pe ale de la prefectura. – PRISTANDA: Nu, coane Fanica, sa traiti! (continua repede, pe nerasuflate) Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci… – TIPATESCU (razand): Le-ai mai numarat o data pe toate astea si aduni rau… – PRISTANDA: Doamne pazeste, coane Fanica, sa traiti, patruzeci si patru, in cap… patruzeci si patru… Cum zic, unul-doua, poate vantul… ori cine stie…”
…Da, Tipatescu rade (ii da mana: “mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache” – adica, ai poporului!) – …”vantul” (?!) cel parsiv…bate, si ia nu doar steagurile (si moneda, si Imnul Cel Sfant Romanesc…pentru ca aflaram ca in judetele Ardealului Romanesc –  Harghita, Covasna, Mures – nu se mai canta decat…IMNUL SECUIESC!!!), ci vietile celor ce sunt acum pensionari, precum si ale celor ce vor mai apuca sa fie (limita de varsta, EGAL, pentru femei si barbati, 65 de ani…deocamdata!: poate ca nu va dura mult pana se va legiui: “munca silnica PE VIATA!”), in viitorul numai Dumnezeu stie cat de lung…
SUTE DE MILIOANE DE ASASINATI POTENTIALI, INTR-O SINGURA SEARA –  PRINTR-O GURA SPURCATA DE MINCIUNA SI  PRIN 76 DE MAINI RIDICATE STRAMB…, STRAMBATE DE SEMNUL LUI CAIN!
…Pe 12 septembrie, tot la televizor, pe Realitatea TV – dis-de dimineata, o stire (pe care, apoi, la urmatoarele buletine de stiri, n-a mai dat-o nimeni…dar nici Realitatea TV n-a repetat-o! … – pe principiul: “Cine prinde, bine, cine nu, sa moara prost!”): “Mii de familii de romani din Ardeal isi dau copiii la scoala IN UNGARIA (s.n.), pentru ca, acolo, in scolile din Ungaria, exista piscine, lift si …biblioteci”. Sec!
…Am scuturat, buimac, din cap – …ma trezisem, sau, inca, visam?! : deci, romanii isi dau copiii la scoala in Ungaria, pentru piscina si pentru lift…ca bibliotecile, doar nu credeti ca ar contine carti in romaneste, despre romani si despre adevarurile cele romanesti si despre drepturile lor si despre flagrantele nedreptati, care li se fac, de catre  “vecini”, de o mie de ani incoace (SI N-AU INCETAT!!!)…Adica, romanii au ajuns sa inteleaga prin SCOALA, nu locul unde se dezleaga (sau: ar trebui sa se dezlege, daca n-ar fi, multe dintre  cadrele didactice – fie “iepuroase” intru…curaj, fie slab pregatite!) tainele Neamului si lumii, nu locul unde se vorbeste despre si se face plutire a Sfantului Duh, a Dumnezeului Neamului… – ci: UN LOC CU PISCINA SI LIFT …parca ii si vad pe “liftologii” aia de copii cum grohaie de grasime, ca nu se-ndura nici niste parlite de scari sa urce…o liota de handicapati locomotori …”handicapati” de BUNA-VOIE!!!…si, apoi, incercand sa-si mai reduca stratul de slanini rancede, azvarlindu-se in piscina…PTIU!

…Deci, faptul ca trec intr-o zona de religie ALTA DECAT A NEAMULUI LOR STRAMOSESC (maghiarii sunt fie de rit romano-catolic, fie protestanti – calvini sau lutherani…sau neo-protestanti, cu duiumul! – nicidecum ORTODOCSI!), nu-i deranjeaza ABSOLUT DELOC!  – NICI PE PARINTI, DAR NICI PE ZIARISTI!…

…Cand e sa arate/anunte tarfe “celebre” ori hoti, mardeiasi ori manelisti, care de care mai… “celebri”, dar…gasiti ”nevinovati” si grozav de…”talentati”, fiecare in “profesia” lui! – asa-zisii “ZIARISTI”, dintre care, unii/unele, uneori, nu se prea deosebesc de…”persoanele celebre” promovate… – reiau stirea si imaginea, ambele plictisitoare, tembelizatoare si scabroase –  DE SUTE SI MII DE ORI, pe toate canalele “valide”!!! – dar, cand e sa dea o stire de maxima gravitate pentru Neamul Romanesc, decazut in/la stadiul de nauca “populatie” mancurtizata, a bietei Romanii – N-O REPETA, CU GLAS DE ARAMA!!!

…PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR, care ziaristi ar trebui sa fie “dulaii stanei” ( ziaristi zisi “romani” – dar, multi, RUSINANDU-SE CA SUNT ROMANI!) – nu le produce insomnii ori frisoane nici faptul ca MULTI DINTRE PRUNCII NEAMULUI ROMANESC vor invata (daca vor invata ceva pe-acolo…) toate calomniile si falsurile/minciunile, despre Istoria Neamului Romanesc si despre Geografia Romaniei (ca, doar, noi am vazut, cu ochii nostri,  nu doar harta Ardealului din 1940, de dupa Diktat, ci si o harta recenta, de prin 2000, care arata ca, de la Marasesti la Iasi, NU ESTE ROMANIA, CI “TARA CEANGAILOR”!!!  – adica, pe de o parte, ce mai scapasera eroii nostri de pe linia Marasesti-Marasti-Oituz, din trupul sfartecat al Romaniei, in 1917, maghiarii ne luau, acum, prin “scormonirea/instigarea” perfida a nefericitilor de ceangai…pe de alta parte, era clar, prin harta asta, ca se duce o munca “ideologica” de zi cu zi si de ceas cu ceas, pentru indoctrinarea ceangailor ca sunt nu doar catolici –  asta si sunt, acum! – ci ca ar fi…MAGHIARI!!! – …pe la Cleja si Ploscuteni, cand au intrat agentii maghiari, duminica, in Sfanta Biserica plina, cu “sfintele taine” ale maghiarizarii, au fost luati cu pietre, de catre ceangaii de pe-acolo… – DAR MASS-MEDIA A INTORS SPATELE, N-AUDE, N-A VEDE, N-A GREUL PAMANTULUI…!!!).

PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR nu le pasa, deci, de stirea ca ROMANI SUNT PREGATITI, METICULOS, SISTEMATIC SI TEMEINIC, SA DEVINA DUSMANII ROMANILOR! –adica, dusmanii Neamului care i-a nascut, si ai limbii care i-a crescut  si ai credintei care i-a daruit Lui Hristos-Mantuitorul!!!

PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR “ROMANI” putin le pasa ca mii si mii de prunci romani se ridica impotriva Dumnezeului Neamului lor, si-l scuipa pe acest Dumnezeu al Luminii, cu sictir il scuipa, dintre niste buze devenite baloase, de atata nesimtire/tampenie/paralizie cerebrala!!!

…Deci, mass-media romaneasca (in majoritatea ei!) nu se sinchiseste de nimic din ce-i CU ADEVARAT GRAV!!! (“treaba ei” au devenit  balciurile demente si cretine, precum si manipularile… – atat de usor de izbutit, cu un popor care a renuntat si la informatie, si la reactie, ba, treptat, si la Credinta!). Si nu mai cere, dupa cum i s-a indicat, prin milioane de indicatoare si semne ale perversei “comunicari mass media”, decat…CIRC FARA PAINE!!!

…Putine sunt/au mai ramas si ziarele (“de hartie” sau online) carora le pasa si sangereaza de mila fata de Neamul lor Romanesc – fara fariseism ori  demagogie – ci din autentic si vital-reactiv patriotism!

….Zice (DACA il zice vreodata!) ziaristul/postul TV (sau radio) o SINGURA data, pe furis (…si cat de prost il zic! – si cat inmarmuritor analfabetism se afla “inglobat”, in formularea si comunicarea stirilor – primejduind, astfel, gandirea si Duhul a milioane si milioane de romani, de pretutindeni!!!!) , un adevar… – si-apoi: “Doar n-o sa tocam de doua ori, pentru o baba surda!”

BA, SA TOCATI, SA TOCATI, STIMABILILOR SI…VENERABILILOR DIN PRESA! – daca sunteti romani si nu cumva au dreptate cei ce afirma ca, in toata lumea, presa este aservita Ocultei Mondiale (iar in Romania, cel putin o treime dintre oamenii din redactii sunt agenti infiltrati!!! – numai Dumnezeu si Oculta stiu din ce/cate  tari sunt acele “servicii” care-i infiltreza!). Da, sa tocati aceste adevaruri (daca vreti sa nu credem zvonurile, deloc favorabile voua!) –  nu doar de  doua ori sa tocati, CI ZI DE ZI SI CEAS DE CEAS! (numai asa vor fi contracarati dusmanii Neamului Romanesc!) – …si pentru babe, dar, mai ales, pentru tineretul asta “distrofic mental”, pe care cu greu il mai scoti, azi, din gheara parsiva a discotecilor si barurilor…si cu greu mai poti acorda calificativul de “OM” acestor vietuitoare stranii si cu ochi tulburi de suferinta interioara a ignorantei celei mai crase…, cu tatuaje pana si pe…FATA (…doar suntem facuti “dupa chipul si asemanarea” unui Dumnezeu de Trib Papuas, nu-i asa, nefericitilor???!!!), imbelciugate nu doar sub burta…CI SI SUB LIMBA!!! – de aceea si graiesc atat de rinocereste, limba romaneasca, aceea “ca un fagure de miere”…!!!

…Ce se-ntampla, oare, cu Tine, Romanie?! Te tradeaza, azi, toti, cu zambetul pe buze (unii, cu zambet tampit, altii, cu zambet viclean…!) – te vand pe mai putin de 30 de arginti!!! Si nici n-au de gand, macar, sa azvarle din mana, inapoi, in curtea Templului lui Caiafas, Argintii Tradarii! Ba chiar se mandresc cu tradarea: “ASA suntem noi europeni, ASA se face in Uniunea Europeana…SCOPUL SCUZA MIJLOACELE!”

…Asta zicea unul Machiavelli, dar de ce nu va intereseaza ce ziceau Voievozii vostri/nostri (spre o pilda, Neagoe Basarab, in Invataturile sale, catre fiul sau, Theodosie…!) si Martirii vostri/nostri, si Voievozii vostri/nostri Martiri, precum Brancovenii, si  Stefan, si Mihai, si Vlad, si Ioan… – TOTI cei din veac?! Ca Uniunea asta “Europeana” este, de fapt, pe de o parte, o “incarligare” impotriva oricarei firi (nationala, istorica etc. etc.  – ca doar nu s-or impaca, sincer, pana la Judecata cea Mare, francezii cu englezii, francezii si cu nemtii…!!!) – pe de alta, este o clica de banditi si de paianjeni hulpavi si raschirati, care ne tot imprumuta cu bani, ca sa ne mane, apoi, ca pe sclavi, pe “plantatiile” lor economice (au si inceput, imediat dupa 1989!), cand nu vom putea intoarce datoria, catre creditori…! – …si ziceam noi candva (si, din pacate, cu dreptate ziceam…), in revista Epoca, a regretatului ARTUR SILVESTRI:

“La 1 ianuarie 2007, Romania a intrat in UE. Au varat-o niste politicieni total iresponsabili!!! La fel ca la „Circul-Clinton“, la Bucuresti (cand Romania fusese lãsatã afarã din NATO…), sau la „Curcubeul lui Bush“ (pe care Bush il durea, vorba lui Marin Preda, „in bumbãreazã“, de Romania si de binele romanilor) — romanii, hipnotizati de niste lideri de opinie cretini (ori trãdãtori — s-aleagã domniile lor tabãra unde vor a se-aseza!) se bucurã (de fapt, s-au bucurat, cu inconstientã, in acel moment de AN  NOU… — acum, au coborat intr-o mohorealã indiferentã…mahmurã…) — de nu mai pot/puteau… Orãsenii, dar si tãranii… — …cã, cicã, „se dã“, dacã intri in UE…Am ajuns, noi, un popor cu o istorie multimilenarã, prin ADEVÃRATII NOSTRI STRÃMOSI — TRACII — noi, cei mai vechi locuitori ai Europei!!! — am ajuns niste cersetori dezgustãtori, care se bucurã — de ce ? — cã li se dã voie, oficial, de la Bruxelles-Strasbourg-Luxembourg, sã existe in casa lor dintotdeauna!!! Si, bineinteles, ca rãsplatã pentru ce era dreptul lor, sã se lase (vorba neculcianã)“beliti“ de sapte piei, mancurtizati — sub mieroase zambete si pretentii de ajutor „dezinteresat“… Pe 24 octombrie 2006, Anglia, urmatã de Irlanda etc. — ne-au demonstrate ce inseamnã cu adevãrat, pentru tãrile estico-ortodoxe, intrarea in UE: „Treci si slugãreste unde te punem noi, aristocratii Vestului — MARS la agriculturã si procesare alimentarã, cat te vãd!!!“ Si doar raiul UE puteam sã-l vedem clar, trãgand cu ochiul la vecinii nostri unguri — mai vestici decat noi, dar care trec zilnic frontiera, dupã mancare, la romanii incã nu deplin inregimentati UE…(n.n.: azi, trecem NOI la ei, dupa mancare mai ieftina, cat de cat…!). Venit la Bucuresti, pe 27 septembrie 2006, Presedintele Comisiei Europene, JOSÉ MANUEL DURAO BARROSO, ranjindu-i complice domnului Bãsescu, din stanga sa, a lãmurit, pe sleau, misiunea komisarului European al oricãrei tãri (nefondatoare de gascã-UE): <<Comisarul European al unei tãri nu va reprezenta niciodatã intersele tãrii de unde provine — ci va transmite tãrii de unde provine COMANDAMENTELE UE!>> Ce definitie mai clarã a trãdãtorului de Patrie/Neam mai vreti, decat cea a komisarului euroman, datã de dl. Barroso si acceptatã, hlizit, de dl. Bãsescu ? Cat de idioti am putut deveni, incat ajungem sã (mai) credem cã, intr-o lume mercantilizatã la maxim, cineva strãin (devenit, printr-o istorie degenerativã, dacã nu dusman fãtis, cel putin adversar, economic si spiritual!) ar „da“ ceva — asa, de frumusetea ochilor nostri celor albastri, in mod generos si dezinteresat!…

Drept consecintã a oricãrui program strãin de „ajutorare a Estului“ — se pretind Estului, din ce in ce mai brutal — din ce in ce mai multe cedãri spirituale (esential-ontologice!), dar, fireste, se intãreste si statutul Romaniei de starv-colonie, pe care se bat Corbii cei Mari (care se scoalã mai de dimineatã: vin Clinton-Bush — ai lor suntem! — americanofono-marlani de frunte! — se face Reuniune Francofonã cu Chirac-i la Bucuresti — ai lor suntem! — francofoni la comandã si la cataramã! — cãci poate n-ati uitat tendinta, de panã in anul de gratie 2006, de a se ELIMINA pas-pas, franceza, din scolile romanesti… — sub pretext cã „ar fi corespuns doar unor vremi revolute, Socialismului Francez-Frate cu Socialismul din URSS“… — si, de s-or invartosa chinezii, japonezii ori mongolii panã la noi — vom schimba macazul „ein-zwei“ — ca tot romanul impartial…! — devenind sino-japono-mongolofonificati…) — CORBI aflati in plinã „operã“ de recolonizare/neo-colonizare a tãrilor lumii.

Priviti spre invãtãmant si fondurile PHARE: ORICE BAN PRIMIT DINAFARA TÃRII, PRIN ASA-ZISELE „PROGRAME“ — FACE SÃ DISPARÃ, CU BRUTALITATE BARBARÃ, DIN MANUALELE SI DIN SUFLETELE COPIILOR/TINERILOR, CATE UN ARGUMENT DE EXISTENTÃ NATIONALÃ, DEMNÃ SI MANDRÃ (EXISTENTÃ DE UNDEVA SI PENTRU CEVA…INALT/SFANT!!!) — CATE-UN SENTIMENT NOBIL SI OMENESC — SI VA FACE SÃ TASNEASCÃ, PE VIITOR, CATE UN BUTOI DE LACRIMI SI UNUL DE SANGE, DE LA FIECARE ROMAN!”

…In loc sa tot trambitati “fericirea” noastra, de proaspat “miluiti”/intrati in UE (adica, in gura unei haite de lupi nesatui!), mai bine, domnilor din mass media romaneasca (evident, nu ma refer chiar la toti, ci ma refer la…cei ce se stiu!), mai bine ATI SUNA, NECONTENIT, TRAMBITA DE ALARMA, PENTRU ACEST NEAM ADORMIT, PENTRU ACEASTA TARA DE RAI, IN CARE “Privighetori din alte tari/Vin doina sa ne-asculte;/La noi sunt cantece si flori/Si lacrimi multe, multe…”

…Ce se-ntampla azi, oare, cu Romania, de nu invata odata sa-si scuture, dand cu ele de pamant, OMIZILE CELE PAROASE, GRASE/INGRASATE  (PRIN LIPSA NOASTRA DE REACTIUNE)  SI SCARBOASE?! De ce nu se gaseste macar UN patriot AUTENTIC, printre toate iudele si besnitele astea, ragaind de-atatea roade furate din Gradina Romaniei – care sa-si foloseasca banii (castigati cinstit si cu frica Lui Dumnezeu!) nu pentru sine, nici pentru tradarea catre “agenturi straine” (acum am invatat, pe pielea noastra, ca Nicolae Ceausescu, Dumnezeu sa-l ierte! –  stia bine ce zicea!), ci pentru Binele Neamului Care spre Fiinta l-a Nascut?!

…Nu vor face nicio branza toate “maimutarelile” si “bulevardierele teatre” sindicaliste (de doi bani…: cum adica, din 22 de milioane de saraci lipiti pamantului, acum condamnati – …cu tineri, copii si batrani, cu femei si barbati! –  la moarte prin foame si frig si la innebunitoare si  continua umilire si la nedreptate strigatoare la ceruri, prin toate batjocurile varsate, ca hardaiele cu zoaie, peste capetele lor… – sa se stranga, pentru “proteste”, doar cateva biete mii…?!), daca nu izbucneste URAGANUL CEL PEDEPSITOR DE IUDE!!!  Daca nu izbucneste POTOPUL CEL NIMICITOR DE NEMERNICIE SI DE LASITATE – SI CURATATOR SI PLIVITOR DE TOATE UMILINTELE SI DE TOATE PACATELE CONTRA DUHULUI SFANT, POTOP PRIN CARE SA NE “MUTAM IN ALTA TARA” – cum ii zicea, candva, Martirul Goga – Oltului… – …ADICA, DIN NOU, IN “TARA-GRADINA CERURILOR DE LUMINA”, daruita noua spre/prin Misiune Dumnezeiasca…iar nu sa …”invatam”… in piscine unguresti!!!:

“Sa versi pagan potop de apa/Pe sesul holdelor de aur;/Sa piara glia care poarta/Instrainatul nost’ tezaur;/Tarana trupurilor noastre/S-o scurmi de unde ne-ngropara/Si sa-ti aduni apele toate -/Sa ne mutam in alta tara!”

…Romanie, Romanie, oare cand va veni, si pentru Tine, Slobozirea din Intunericul LASITATII SI NIMICNICIEI… (Tu, Gradina a Maicii Domnului, Candela pentru Re-Apriderea Luminii Credintei Lumii in Hristos-Mantuitorul –  Tu, Mireasa Sfanta a Lui Hristos-Lumina Lumii!)  –  …cand, oare, se va indura Cel de Sus sa intoarca pe dos toate crugurile Cerului, sa se sleiasca viforul cumplitelor incercari, sa moara tot ce-i invechit intru Rau si otravit de necredinta si de ne-vointa si nimicnicie – si SA SE NASCA, PE ACEASTA GLIE, O ALTA SI CU TOTUL NOUA GENERATIE  – PLINA DE VIATA, DE VOINTA SI CREDINTA … –  si sa vina si ceas de trezie si de bucurie (CUMPLITA BUCURIE! – dobandita fie si prin violenta vitala, precum “biciuirea zarafilor”, violenta necesara supravietuirii si continuitatii Unirii cu Hristos, a poporului Neamului Romanesc!), pentru Alesul Neam Adormit, care in Gradina Ta Dumnezeiasca haladuieste, si, din veac, te-a slavit…, DAR, ACUM, A UITAT PANA SI SA TE MAI VADA (nu-ti mai vede nici frumusetea, dar nici crimele faptuite impotriva Chipului si Duhului Tau!!!) – …cum, de altfel, nu-si mai vede nici Duhul Sau de Neam Eroic, nici pe Martirii Cei Sfinti, nici macar pe Hristosul Maririi…”CALEA, ADEVARUL SI VIATA”?!

…Ii intreb pe ei, pe “dulaii stanei” –  si le graiesc (cu, mereu,  aceeasi lacrima de revolta, durere si furie) si “dulailor  stanei” – lor, ziaristilor “paznici de Dreptate”: “Pana cand aveti de gand sa transformati Presa de Alarma – in Tejgheaua lui Iuda ori in Magazin Parsivit, de Boieli si Cosmeticale?!

…Vai voua, miseilor, caci va vede Dumnezeu, pe voi, tradatorilor de Porunca Divina – care asa suna, cu raspicata si mare manie: “ Gura ta sa rosteasca doar Adevarul, inchisa pe veci sa fie pentru minciuna si rastalmacire marsava –  iar limba ta sa fie curata, doar spre Mantuirea Neamului invartita, precum Sabia Logos-ului Dumnezeiesc!”

…Celor pe care El altfel i-a menit, iar ei de El n-au voit a asculta – dreapta si cumplita pedeapsa le va veni, intocmai dupa fapta!
Si Faptuirea lor – TOT TRADARE, MEREU  TRADARE DE NEAM SI DE TARA SE NUMESTE!!!

prof. dr. Adrian Botez

VREMURI DE COSMAR!

Vremurile astea de cosmar sunt un cosmar pentru toata lumea truditoare. Cineva, (din pacate, era chiar un prim ministru foarte demn, cu onoare si personalitate) spunea, cu cativa ani in urma, ca nu conteaza azi munca, ci capitalul, intrucat, daca nu ai capital, nu poti genera locuri de munca. Avea dreptate, desigur. Dar rationamentul sau era si este valabil pentru o societate dintr-o epoca neasezata, partajata, in care capitalul si munca erau, ca in „Capitalul” lui Marx, rupte si neinfratite, una dintre parti creand plusvaloarea iar cealalta insusindu-si-o, toata lumea fiind asa cum a fost. Numai ca sistemul se dovedeste a fi vulnerabil si haotic. Sistemul financiar al lumii, nereformat niciodata si doar cocotat in varful lumii, are evolutii haotice, deci imprevizibile si greu de controlat si de gestionat, intrucat este extrem de sensibil la variatia conditiilor. De aceea, el genereaza cutremure financiare uriase, care zguduie din temelii economia, distruge tari, firme si vieti, produce uriase conflicte si chiar razboaie.

Putin le pasa insa politicienilor romani de  asta. Si ei sunt cocotati, la randul lor, cu ajutorul celor care-i voteaza, tot acolo, in piscul tarii pe care o pastoresc si, bineinteles, nu le pasa daca oile sunt mancate de lupi. De aceea exista lupi si de aceea exista oi. Lupii nu mananca pastorii, ci doar oile.

Cam asa ceva cred, dupa cum se vede, politicienii din tara noastra. Dumnezeu stie cum au ajuns politicieni! Chirurg nu poti sa ajungi decat daca faci scoala, ai talent, stii si poti sa „repari” cu bisturiul, cu inteligenta si cu responsabilitatea viata unui om. Profesor universitar nu ajungi decat daca treci prin toate treptele ierarhiei si esti capabil sa-i inveti ceva pe studenti. General nu ajungi – si n-ar trebui sa ajungi – decat daca treci prin toata ierarhia militara pana la treapta acestui grad de demnitar militar si daca ai cunostinte, deprinderi, priceperi, abilitati si competente strategice. Asa ar trebui sa fie, desigur… Dar una este ar trebui si cu totul altceva ceea ce se intampla in realitate…

1. Realitate iesita din logica realului

Realitatea Romaniei de azi n-are nicio legatura cu cea la care au visat oamenii politici si romanii atunci, demult, in 1877, in 1917, in 1940, in 1989, si pentru care Armata Romaniei a facut sacrificiul suprem pe toate campurile de bataie ale razboaielor mondiale, ale razboaielor pacii, dictaturilor si democratiilor noastre de tot felul, foarte originale sau foarte imprumutate de pe la altii, in partile convenabile pentru protipendada. Realitatea de azi este o corcitura intre dictatura incompetentei, incompetenta dictaturii, cinismul pungasilor de averi, de voturi si de iluzii, credulilor, indiferentilor, prostilor fuduli, fudulilor prosti si restului. Adica fricosilor, oportunistilor, egoistilor, molustelor bipede, tantarilor omniferi si insipizilor.

Cei mai multi dintre militarii romani n-au nicio legatura cu cocina asta murdara de facut averi, de furat natiunea si de inrobire a tarii. La treaba asta se pricep totdeauna, in si prin toate timpurile, doar marii smecheri ai natiei, intelighentia perversa, profitorii, camatarii si impostorii. Ceilalti, grosul, doar suporta. Si trac. Dumnezeu cu mila… Toti potentatii natiei au nevoie de o masa amorfa pe care s-o manevreze, de o multime buna de indurat mizeria si umilinta, de o prostime proasta sau prostita indeajuns ca sa fie proasta-proasta si de o mare masa care se multumeste cu cinci lei, cu un ciur de malai, un kil de vin si un tricou pentru a vota pe cine i se spune. Pentru ca, oricum, oamenii, chiar si cei cat de cat instruiti, habar n-au care politician este bun si care nu-i bun, cine poate scoate tara din rahat si cine o poate baga la loc, cati potentati si cati politicieni de treaba sau de vocatie trebuie sa fie in Parlamentul Romaniei, cate camere sa aiba Parlamentul si cu ce se ocupa o astfel de institutie care, in opinia lor de oameni care nu stiu mai nimic nici despre lumea in care traiesc nici despre cea in care nu traiesc, ar putea, foarte bine sa si lipseasca. Masa asta uriasa de romani ramasi in Evul Mediu are nevoie de un tatuc, la care sa intinda mana si la care sa se inchine. Pentru ca, probabil, cred ei, pana la Dumnezeu, ai nevoie de sfinti pamanteni… Nu de tara! Tara este o notiune fara acoperire. Iar mai noii nostri dascali politici, care au invatat pe unde au invatat toti cei de teapa lor, ii considera pe cei care se gandesc la tara niste nostalgici, invechiti, depasiti, nationalisti, inactuali si barbari… Dar, la urma urmei, vorbind de cei din marea masa, cui ii mai pasa de tara cand n-are omul un colt de paine sa-l puna pe masa la copii!?

Cam acesta ar fi tabloul general construit in doua decenii de democratie post-comunista, incropita mai ales din potentati frustrati si complexati si din foarte putini politicieni de vocatia si de caracter (pentru ca sunt si dintre acestia in Romania!) care cu greu pot avea un cuvant care sa fie ascultat.

Evident, militarii romani n-au ce sa caute aici. Ei sunt foarte departe de noua elita simandicoasa, aroganta, parvenita, bogata cat cuprinde si pusa pe jaf cat nu cuprinde. Umbla si ei, militarii, prin strainatate, dar in teatrele de operatii din Africa, din Balcani, din Orientul Mijlociu si din Asia, acolo unde se moare, unde glontul sau DEI-urile te pandesc la fiecare pas, unde se genereaza mereu conflicte si tensiuni care pot aprinde cu destula usurinta fitilul unei uriase bombe ce poate distruge din temelii lumea. Astazi, este de-ajuns o singura scanteie, pentru ca lumea sa ia foc, iar incendiul sa nu mai poate fi stins. Pentru ca ar putea fi un incendiu terorist, nuclear, planetar…

Prea multe tensiuni s-au acumulat! Prea multe arme! Douasprezece de mii de capete nucleare active asteapta doar o apasare pe butonul rosu… Prea multe interese se bat si se zbat in zavoarele lumii! Si prea multi profitori folosesc incertitudinile pentru a-si umple buzunarele! Dar asa este lumea asta facuta! Unii sa nu mai poata de bine, altii de rau!

Armatele au primit misiunea sa vegheze ca o astfel de scanteie sa nu se produca… Si nu le este deloc usor… Pentru ca, in afara de o astfel de misiune care devine universala si le scoate cumva din rostul lor traditional (acela de a apara si proteja, prin mijloace militare, natiunea, inteleasa ca totalitate coerenta a indivizilor si comunitatilor care formeaza o tara),  ele trebuie sa aiba in vedere si razboiul clasic, acela de armata contra armata, precum si razboaiele disimetrice, bazate pe disproportie si pe legea fortei, si cele asimetrice care n-au nicio lege. In misiunile de gestionare a conflictualitatii lumii, toate armatele sunt aliate. Dar posibilitatea ca, in anumite conditii, unele dintre ele sa devina chiar inamice nu poate fi exclusa cu desavarsire.

Militarii romani gandesc mereu la aceste lucruri, la misiunile lor, la problemele cu care se confrunta si nu la jocurile murdare si periculoase din batalia pentru puterea politica, la jocurile de culise, la santajele de care sunt unii capabili, la precaritatea deciziilor care se iau, la analfabetismul strategic al celor care iau decizii cu implicatii strategice etc. Poate or fi si unii dintre militari care s-au gandit ca le sta bine cu un grad de general pe umar sau cu o stea de general in plus, si, drept raspuns de multumire, au plecat capul si s-au facut ca nu vad, ca nu inteleg, ca nu e treaba lor, ca asa vor altii sa fie tara aceasta – distrusa, umilita, adusa in sapa de lemn – si ca vointa noastra, a romanilor, este prea mica si prea nesustinuta pentru a indrazni sa ridicam privirea din pamantul in care zac oasele inaintasilor… Or fi, eu nu-i stiu si nu vreau sa-i stiu. Daca sunt, ar trebui sa le fie rusine! Chestiune de caracter.

Militarii romani nu apartin politicienilor Romaniei, ci Armatei Romaniei, iar Armata Romaniei apartine poporului roman. Comandantul armatei este Presedintele Romaniei, „tutorele” ei legal si legitim este Parlamentul Romaniei, iar seful ei direct este Guvernul Romaniei. Acesti sefi supremi si, in numele poporului, manageri (administratori) ai Armatei Romaniei ar trebui sa aiba grija de aceasta institutie de risc extrem, de viata si de moarte, sa-i asigure toate conditiile necesare si, desigur, posibile pentru a se instrui si pentru a-si indeplini misiunile. Armata este, deopotriva, ultima creasta, adica ultima rezistenta in cazul unei agresiuni (prima si cea mai consistenta rezistenta fiind Cultura, adica sistemele de valori ale natiunii, educatia si pregatirea oamenilor pentru a trai in Romania, potentialul economic, social, stiintific si informational) si varful de lance in punerea in opera a unei decizii politice prin mijloace militare. Orice roman – de la copilul de clasa a IV-a la savant, de la omul de pe strada la Presedintele tarii – stie acest lucru si crede ca o astfel de regula care functioneaza de mii de ani este si respectata.

Ce fac insa capii politici de azi (ca si cei de ieri, de alaltaieri si chiar de totdeauna) ai institutiei militare? Fac exact ce le trece lor prin cap. Adica nimic. Sau, dimpotriva, fac exact ce n-ar trebuie sub nicio forma si cu nici un pret sa faca. Distrug. Nu le este, desigur, de-ajuns faptul ca, intr-o forma sau alta, politizeaza si aceasta institutie dupa interesul lor foarte marunt si lipsit complet de orice conexiune cu interesul tarii. Pentru simplul motiv ca un astfel de interes al tarii este confundat cu interesul lor sau al grupusculului lor.

Politizarea armatei n-ar fi chiar o catastrofa. A mai fost, candva, asa ceva. O stim cu totii. Ar trebui doar sa o si oficializeze. Mai mult, in Armata Germana, spre exemplu, militarii pot face parte din partide politice, pot fi alesi in Parlament, pot candida pentru functia de parlamentar, de primar si pentru alte functii politice publice. Bineinteles, dincolo de incinta unitatii. Noua ne este frica de asa ceva. Nu vrem sa implicam armata – institutie de caracter si de onoare – in mizeria politicii romanesti! Nemtii nu se tem insa de armata lor si nici nu vor sa faca din ea o mare muta si surda, s-o tina departe de viata politica a Germaniei, nu se tem de partizanatul politic al armatei, pentru ca armata, ca institutie, nu este partizana din punct de vedere politic, si nu-si fac probleme in legatura cu rolul acestei institutii. Ei nu acuza armata pentru greselile sau deciziile politicienilor, ci au grija de institutia militara ca de ochii din cap.

Toate tarile civilizate au foarte mare grija de aceasta institutie, fara sa o trateze vreodata ca pe o institutie periculoasa sau inutila, ca pe o entitate de rang inferior sau ca facand parte dintr-o alta epoca istorica si nici ca pe un atu in batalia pentru puterea politica. In Franta, armata este o institutie de elita, in Statele Unite, bugetul apararii reprezinta peste 4 % din PIB, in Elvetia, armata dispune nu doar de cele mai moderne mijloace, ci si de un concept strategic caruia i se acorda o importanta uriasa, desi tara aceasta n-a mai avut razboaie de cinci secole si este protejata de toata lumea…
Ce se intampla insa in Romania?

In Romania, in ceea ce priveste institutia militara, functioneaza, din toate timpurile, o condamnabila lege nescrisa a nepasarii politice, a indiferentei politice si a oportunismului politic mizerabil, a indiferentei si dispretului politic si, deopotriva, a oportunitatilor perverse. Un jurnalist roman, de varsta respectabila, prezent mai tot timpul pe ecranele televizoarelor, facea o remarca prin care arata cam ce gandesc capetele inguste, dar arogante si cu pretentii geniale ale unor politicieni din Romania. Jurnalistul respectiv spunea ca, de fapt, n-ar trebui sa se acorde prea mare importanta militarilor acestei institutii, mai ales generalilor, nici in ceea ce priveste salariile, nici pensiile, intrucat nu sunt relevante meritele lor, pentru ca nu au mai fost de multa vreme razboaie. Asa ca, in viziunea jurnalistului respectiv si a unora dintre cei care se rusineaza cu cazonismul desuet al armatei, nu e deloc oportun si util sa se acorde acestei institutii un interes special. E o institutie ca oricare alta si atat. Si brusc politichia romaneasca a coborat bugetul apararii la 1,3%! Logic, nu? Dar s-au dus pe apa sambetei toate programele de inzestrate si de modernizare. Pentru ca, reducerea efectivelor, fara o inzestrare corespunzatoare, nu inseamna abslout nimic, in afara de distrugerea institutiei respective. Putem face apel si la clasicul silogism al Stagiritului, asa cum probabil, au facut din toate timpurile si fac si astazi unele dintre capetele politice ale acestei natii. Premisa majora: Rostul armatelor este sa faca razboaie.

Premisa minora: Razboaiele sunt din ce in ce mai putine si chiar e posibil sa dispara. Concluzia: Deci, armatele trebuie sa fie din ce in ce mai reduse si chiar sa dispara.

Intregul rationament este insa fals. Pentru ca premisele sunt false. Un silogism mai realist ar trebui construit astfel: Premisa majora: Lumea este conflictuala. Starea ei permanenta este conflictul, inclusiv razboiul. Rostul major al armatelor este acela de a asigura in permanenta securitatea militara a tarii, adica de a proteja natiunea (statul) prin mijloace militare, in caz de razboi sau in situatii limita si de risc extrem care necesita o astfel de protectie si aparare. Premisa minora: O astfel de protectie militara o pot asigura numai armatele bine organizate, bine pregatite si bine inzestrate. Concluzia: Un stat trebuie sa aiba in permanenta o armata bine organizata, bine pregatita si bine inzestrata.

Din aceste rationamente pot fi deduse si altele, cu conditia ca si celelalte principii ale logicii sa fie respectate. Desigur, nu totdeauna ceea ce este logic este si adevarat. Dar daca premisele sunt adevarate, concluzia nu poate fi falsa. Omul de rand poate chiar crede ce-i spun acei politicieni foarte abili, care se folosesc, in discursul lor, de cea mai perfecta entimema si de cea mai profunda epicherema sau de cel mai convingator rationament inductiv din lume. Daca nu sunt razboaie si tara are probleme de securitate economica si financiara – pentru ca ei, politicienii, au distrus, instrainat sau neglijat toate intreprinderile Romaniei, toata agricultura si toata viata noastra economica, cu gandul ca se vor ocupa altii, mai buni administratori ca ei, de ea –, atunci la ce bun sa ne permitem luxul intretinerii unei armate, pe deasupra, si profesioniste!? Ne apara NATO si UE, daca e ceva, au ei grija de noi – cum au avut altii mereu in istorie –, ca doar nu suntem singuri si neajutorati sub soare… Noi, romanii de rand, nu trebuie sa facem altceva decat sa-i votam pe ei, pe genialii politicieni ai Romaniei Prosterne, sa ascultam orbeste de ei, sa facem ce ni se spune si sa gandim cum vor ei, acesti potentati galagiosi si tupeisti, care sunt deja umblati prin lume, altfel decat cei ce se duc la cules de capsuni in Spania sau la munci necalificate in Italia. Ei, foarte umblatii politicieni imbuibati ai unei Romanii aduse in sapa de lemn, invata nu doar „la gat cravata cum se leaga nodul”, ci si cum trebuie sa aiuresti mintile oamenilor cu jucarele care sa-i tina in robie si sa le dea iluzia ca sunt liberi, democrati si stapani ai lumii. Sa le dai iluzia ca, in tara lor, ei sunt adevaratii decidenti. Pentru simplul fapt ca au libertatea sa injure cum vor ei, cand vor ei si pe cine vor ei – generali, magistrati, cercetatori, profesorii etc. –, sa le dea in cap pe strada si sa-i considere, precum o sugereaza tocmai primul ministru al Romaniei, ca privilegiati si nesimtiti care trebuie adusi in rand, adica in sapa de lemn, cu toata lumea muritoare de foame, precum a  fost adusa tara sarmanilor. Si pacostele astea de pensionari! Care nu mor dracului odata, pentru a scapa guvernul si toata lumea asta noua de ei… Nimeni nu mai tine seama de faptul ca toti pensionarii – chiar si cei care nu au contribui direct, cu bani, la fondul de pensii – si-au construit pensia in timpul unor decenii de munca grea, incordata, prin sacrificii imense, iar statul n-ar trebui sa faca altceva decat sa se comporte macar ca o banca unde acesti oameni si-au depus economiile pentru ca sa le aiba la batranete, dar nu dupa voia lor, ci dupa cum a stabilit statul. Si militarii – care dispun de o pensie ocupationala, adica de serviciu – au contribuit cu varf si indesat la pensia pe care trebuie sa o primeasca dupa patru-cinci decenii de slujire neintrerupta, douazeci si patru de ore din douazeci si patru, la ostire, in niste conditii in care nici cainii n-ar trebui sa traiasca. Solda lor mizerabila – cam de 2-3 ori mai mica decat solda primita de militarii altor armate – continea in ea si dreptul la pensie. Adica era diminuata ab initio cu cuantumul contributiei la pensia de serviciu, chiar daca nu se intocmeau hartii in acest sens. Mai mult, inca din timpul comunismului, cadrele militare au fost nevoite sa achite si o contributie pentru asa-zisa pensie suplimentara, care se adauga, la finele carierei, la pensia de serviciu… Ca sa nu mai vorbim de numeroasele obiective economice la realizarea carora armata a contribuit in modul cel mai substantial, fara ca militarii sa fi fost vreodata remunerati si pentru munca prestata in folosul economiei…

…Nu ma gandeam, atunci, in decembrie 1989, cand eram in strada impreuna cu toti acei oameni entuziasti care nu doreau altceva decat libertatea fiintei, a cuvantului, a vietii, a economiei, a informatiei, ca, in numai doua decenii, o noua casta aroganta de noi imbuibati din avutia tarii va pune stapanire pe tot ce s-a cladit in tara asta, va distruge tot, va acumula averi incomensurabile si, la greu, adica in situatii de criza, il va pune tot pe bietul salariat, pe omul care-si numara maruntisul pentru a-si cumpara o bucata paine, sa plateasca incompetenta, jigodismul, nepriceperea, hotia, lacomia celor care au jefuit toate unitatile economice ale tarii, tot ce s-a durat prin zeci de ani si cu eforturi uriase. Oamenii acestia clameaza astazi sloganuri impotriva Armatei Romaniei, a generalilor ei, taie bugete, salarii, instituie curbe de sacrificii si, ce-i mai rau si mai rau, infiltreaza in toate structurile statului pe care vor sa-l modernizeze un clientelism politic de cea mai joasa speta, dar de cea mai teribila aroganta.

2. Adevaratul inamic al Armatei Romaniei, azi

De cand exista tara aceasta, oamenii au fost nevoiti sa se organizeze si din punct de vedere militar, pentru a-si apara fiinta. Niciodata n-a fost altfel. Si nici acum nu este. S-au modificat doar imprejurarile. Problema este aceeasi. Numai ca, acum, spre deosebite de ieri, tara nu se mai apara construind fortificatii la frontiera, ci participand activ si efectiv la procesul de gestionare a crizelor si conflictelor, intrucat, potrivit teoriei haosului, un conflict de foarte mica amploare si de joasa intensitate ar putea genera, in anumite conditii, un razboi de mare intensitate si chiar de mare amploare…

Armata Romaniei nu se confrunta, la ora actuala, cu un inamic bine inarmat, feroce, care ameninta tara dinspre toate orizonturile, ca in preajma celui de-Al Doilea Razboi Mondial, desi, la modul cum se deruleaza azi conflictualitatea lumii, probabil, ca nu este prea departe nici o astfel de vreme. Deteriorarea grava a economiei, a patrimoniului, a resurselor, a culturii, recrudescenta unor numeroase provocari, sfidari, pericole si amenintari de tot felul, inclusiv nucleare, teroriste, energetice, informationale, la adresa lumii intregi, deci si a Romaniei, ca entitate, a ordinii si securitatii publice, sociale si societale au vulnerabilizat la maximum tara si pot genera si o astfel de escaladare.

Din pacate, Armata Romaniei este agresata chiar de proprii ei conducatori politici, ca si cum acestia ar dori sa se razbune pe aceasta institutie, s-o umileasca, s-o degradeze si s-o distruga. Ca si cum ar fi inamicii ei cei mai feroce si, in acelasi timp, cei mai parsivi. Ca si cum armata n-ar fi instrumentul lor de forta, puterea lor armata, singura institutie care poate si trebuie sa asigure apararea tarii prin mijloace militare, in cadrul Aliantei Nord-Atlantice si in cel deschis de politica europeana de securitate si aparare. Sau inafara acestora, in situatia in care aceste organisme nu vor mai exista, pentru ca nicio Alianta nu dureaza o vesnicie, pe cand o tara dureaza cat va dura aceasta lume, daca vrea sa fie o tara si sa conteze ca tara in aceasta lume…

Din 1990 incoace, impotriva Armatei Romaniei s-au desfasurat un numar foarte marte de agresiuni, dintre care as aminti doar cateva:

– desfasurarea, din 21 decembrie 1989 pana la impuscarea lui Ceausescu, a unei diversiuni radioelectronice de proportii uriase (este vorba de mii de tinte aeriene), prin care se simula o operatie aeriana de mari proportii si se sugera ca ar fi fost in derulare o agresiune cu baze interne si extreme, urmarindu-se angajarea armatei, crearea confuziei, dezinformarea, producerea de incidente grave (o unitate sa deschida focul impotriva altei unitati etc.);

• culpabilizarea ulterioara a militarilor pentru evenimentele din decembrie 1989, cand, de fapt, armata nu a facut altceva decat sa protejeze obiectivele strategice si sa creeze conditii pentru a se intra in normalitatea politica si strategica, fiind singura institutie care, in acele conditii grele, a ramas verticala, lucida si de caracter;

• acordarea, incepand cu 1990, fara nici un fel de discernamant si de justificare, a gradului de general unui numar mult prea mare de ofiteri care nu numai ca nu aveau nici un fel de pregatire militara si de competenta strategica, dar nu dispuneau nici de cele mai elementare merite care sa justifice astfel de avansari;

• introducerea masiva, pe functii importante, a unor politicieni sau clienti politici, fara nici un fel de legatura cu institutia militara, care au afectat grav verticalitatea si onoarea armatei.

Transformarea gradului de general intr-o halvita politica acordata unor oameni loiali sau oricaror altora propusi pentru o astfel de avansare constituie, fara indoiala, cea mai grava agresiune care poate fi exercitata asupra unei armate, intrucat afecteaza nivelul strategic. Gradul de general este valoarea suprema a unei armate – generalul este strategul (strategos – general) –, iar nivelul politic (care este nivel decident) trebuie sa protejeze si sa respecte acest grad. In Armata Franceza, spre exemplu, gradul de general este echivalent cu cel de demnitar. Acordarea gradului de general, chiar daca este un drept al Presedintelui Romaniei, ar trebui sa urmeze un proces riguros si destul de dificil. Gradul de general cere o trecere la un nivel de competenta strategica. Si chiar daca, spre exemplu, brigada nu este, potrivit unor viziuni, un esalon strategic, ci unul tactic – brigada este o mare unitate de lupta –, modul ei de angajare, competenta de management si rolul ei in razboi ca si in operatiile de gestionare a crizelor si conflictelor (mentinere a pacii, impunere a pacii etc.) necesita competenta strategica din partea comandantului ei. De aceea, inclusiv primul grad din corpul generalilor, cel de general de brigada, este un grad care presupune pregatire strategica si competenta strategica.

Cu alte cuvinte, gradul de general ar trebui sa se acorde numai militarilor in activitate, in urma unor rezultate stralucite si dobandirii, prin sistemul de pregatire profesionala, prin experienta si calitati manageriale remarcabile, prin cultura strategica si inteligenta creativa probata si evaluata, a competen?ei strategice.

Fel de fel de oameni – veterani de razboi, politicieni care aveau un grad militar in rezerva sau in retragere, subofiteri si chiar oameni care nu au absolut nicio legatura cu armata si cu nivelul ei strategic – au fost propusi pe liste si avansati fara nici un fel de problema la gradul de general. Ne pronuntam categoric impotriva unei astfel de practici care distruge pur si simplu nivelul strategic si introduce in sistem oameni care nu au nicio legatura cu acest nivel, cu onoarea si demnitatea armatei si, mai ales, cu uriasa responsabilitate a nivelului strategic.

Astfel de avansati corup nivelul strategic, il aservesc si, in cele din urma, il distrug. Desigur, s-ar putea obiecta ca avansarile la gradul de general nu vizeaza direct armata activa, ci se acorda unor oamenii care, la vremea respectiva, ar fi meritat sa fie avansati la acest grad, dar nu au fost. Dimpotriva, functiile de general din armata au fost reduse la minim (exista, spre exemplu, o singura functie de general cu patru stele!), iar in alte structuri, care par a fi mai utile momentului, acestea s-au multiplicat… Dar sa nu ne uitam in ograda vecinului…

Ce au administratorii politicieni alesi prin vot de poporul roman cu Armata Tarii? Cine a facut, a dezbatut, a votat si a promulgat legile de reforma, de salarizare, de pensionare si de angajare a militarilor si pensionarilor Armatei Romaniei? Cine a redus armata de la 300.000 de oameni la 75.000 de militari? Cine a stabilit cuantumul pensiilor si salariilor? Pe ce lume si in ce tara au trait, in toti acesti ani de legiuiri si nelegiuiri, cei care sunt astazi la putere si arunca vorbe grele la adresa unor oameni care au slujit si slujesc in mod stralucit Armata Romaniei? Desigur, pot sa spuna ca ei au fost in opozitie, n-au fost de acord cu aceste legi si, venind la putere, vor face altele care le convin lor. Legea nu mai e deci lege, ci doar un instrument al puterii politice pe care-l schimbi asa cum ai tu cheful sau interesul… In numele unor idealuri care nu exista. Ce va urma?

In momentul in care, in Bucuresti, in plin centru, s-a tras primul glont de razboi – chiar daca el s-a tras in sus, pentru descurajare –, normalitatea s-a spulberat si una dintre cele mai grave crize din istoria Romaniei s-a declansat. Iar vina nu apartine armatei, ci decidentului politic. Dimpotriva, Armata Romana s-a comportat eroic atunci, in decembrie 1989, intr-o situatie de maxima incertitudine pentru care nu a fost niciodata pregatita sa o gestioneze. La vremea potrivita, adica dupa ce a asigurat toate conditiile posibile pentru ca noua putere politica, legitimata de Revolutie sa-si faca treaba, s-a intors in cazarmi, si-a intensificat eforturile pentru indeplinirea conditiilor necesare integrarii in NATO si s-a supus fara cracnire tuturor reformelor si transformarilor prin care, cu sau fara voia ei, a trecut. Concomitent cu reducerea drastica a efectivelor, cu efectuarea restructurarilor succesive si cu trecerea la profesionalizare, armata trebuia sa beneficieze de punerea in aplicare a unor programe de inzestrare corespunzatoare… Decidentul politic a stopat, practic, toate initiativele, toate programele si toate strategiile de inzestrare. Desigur, pe motiv ca nu sunt bani, iar razboiul nu bate la usa… Intre timp, bancile romanesti au fost distruse, economia romaneasca – asa cum era si cat era – a fost spulberata sau vanduta pe nimic, conturile din tara si, mai ales din strainatate ale unor profitori ai momentului au crescut, tara s-a umplut de vile somptuoase ale demnitarilor si altor personalitati care se cred de anvergura europeana si mondiala, tiganii au devenit rromi, pentru ca numele lor sa fie mai usor conexat si asociat cu cel al tarii care poarta numele Romei, cu cel al clanurilor care se bat cu sabii si cu pistoale in centrele unora din orasele Romaniei, de parca tara ar fi un sat fara caini si fara oameni, invatamantul este bulversat, cercetarea stiintifica facuta varza, productia de petrol a scazut de la 14 milioane de tone, cat era in 1976, la 5 milioane de tone, marile intreprinderi romanesti au disparut, agricultura s-a intors la conditia de subzistenta marunta sau a facut pamanturile parloaga, satele s-au prapadit, sufletele s-au inveninat, crimele s-au inmultit, retelele de traficanti de droguri au proliferat, oamenii s-au scarbit sau s-au inrait… Nu se mai suporta, sar unii la gatul altora sau se ascund speriati pe unde pot, de regula pe sub propria lor piele, devenita imuna la toate. Si imunda…

3. Un precedent paradoxal, cu consecinte imprevizibile

Ar trebui ca eu, pensionar militar, sa nu-mi bat capul cu toate astea. Nu este treaba mea. Mai exact, n-ar trebui sa fie. Dar cum sa nu fie, cand, de ani de zile, inafara unor campanii electorale interminabile, unor balacareli ca la usa cortului, unor minciuni fara rusine si a unei impotente economice si manageriale strigatoare la cer, nu vezi nimic si nu intelegi nimic?! Televiziunile fac rating, fel de fel de oameni isi dau cu parerea, Puterii arogante nu-i pasa, iar intre timp totul se prabuseste. Salariile bugetarilor scad cu un sfert, pensiile, impozitate deja, se reduc cu 15 %, poporul plateste!

Eu sunt doar un soldat care se supune legilor si regulamentelor armatei si nu cer nimic in afara de ceea ce mi se ofera prin lege, prin cutuma, prin ordinele si dispozitiunile ierarhice. Daca onor Presedintele Romaniei, onor Parlamentul tarii, onor Guvernul considera ca solda mea este prea mare, n-are decat s-o reduca la cat cred ei de cuviinta. Niciodata, niciunul dintre guvernele Romaniei nu a negociat solda cu mine. El a scris si eu am semnat. Daca pensia mea este prea mare, sau, la acordarea ei, nu s-a respectat intocmai legea, n-are decat sa faca ajustarile si corecturile necesare, asa cum se procedeaza in intreaga lume civilizata. Dar sa nu-mi ridice, mie, soldatului pregatit sa invinga sau sa moara pentru viata natiunii, toata tara in cap ca am o solda prea mare sau o pensie nesimtita, cand el, Statul, a hotarat si a scris prin lege, fara sa ma intrebe pe mine, fara sa ma consulte, fara sa negocieze niciodata cu mine, cat sa fie aceasta solda si cat sa fie aceasta pensie. Tine de competenta acestor onorabile institutii democratice sau de care or fi, nu de vox populi, de care n-au auzit demult sau de care aud doar atunci cand le convine unora sau unde le convine altora.

Cand am venit in Armata, statul a facut cu mine un contract standard, nenegociabil, obligandu-se sa-mi dea echipament, solda, medicamente si o pensie (cand va veni vremea), asistenta medicala gratuita, iar eu sa pun in slujba tarii viata mea, sa fiu in orice moment gata sa pun in aplicare, prin mijloace militare, indiscutabil si imediat, o decizie politica legala si legitima cu privire la apararea tarii. Eu am fost pregatit si instruit sa fiu invingator intr-un razboi sau sa-mi dau viata pentru tara, dar sa nu fac niciodata un pas inapoi in fata inamicului. Si asa am trait toata viata. Apoi, onor Statul s-a debarasat incet, incet de angajamentul sau, a uitat ca in Legea 80 scrie asistenta si medicamente gratuite, mi-a impozitat pensia si, pe deasupra, prin vocea unui prim-ministru cazut din Luna, m-a facut si posesor al unei pensii nesimtite, deci nesimtit. Stie ca n-o sa-l dau in judecata, ca n-o sa fac nimic, iar el, impreuna cu toti cei care au conditionat dezastrul economic al tarii, abia asteapta sa trec pe lumea cealalta, pentru a face economie la bugetul de stat… Cu alte cuvinte, statul caruia ii apartin si ale carui ordine le execut intocmai si la timp a devenit inamicul meu numarul unu, cu care  nu ma pot lupta pentru ca este seful meu…

Din pacate, Guvernul acesta nu este chiar singurul care se uita la armata ca la o sperietoare sau la o institutie parvenita si nefolositoare. Unii tineri au scris, negru pe alb, pe diferite  forum-uri, ca n-o sa le fie lor bine in tara aceasta pana nu mor toti cei care au peste 50 de ani… Undeva, pe o trecere de pietoni, in orasul in care exista unul dintre cele mai bune licee din tara, liceul meu, „Fratii Buzesti”, un tanar de 21 de ani loveste cu pumnii un batran de varsta bunicului sau si il lasa acolo mort. Pe motiv ca nu a traversat mai repede pe zebra. Batranul tinea de mana o fetita, nepotica lui… Nimeni nu a sesizat faptul ca un tanar a lovit un batran, ceea ce este foarte grav, ci doar faptul ca l-a omorat. La fel de grava este si mentalitatea celor care au scris pe blog ca nu va fi bine in tara aceasta pana nu mor batranii, pe motiv ca astia ar fi fost comunisti… Dar tot cam asa se gandeste si prin alte parti, pe unde se hotaraste soarta Romaniei Neputincioase, a Romaniei Distruse, a Romaniei Sarmane. Sau cel putin asa gandim noi ca s-ar gandi prin acele cancelarii. Da, Doamne, sa gresesc! Dar nu gresesc in legatura cu modul in care primul ministru al tarii trateaza generalii si pensionarii militari. Daca avea nevoie de noi, de sacrificiul nostru, trebuia sa ne ceara cinstit sa acceptam ca, pe o durata limitata, sa cedam jumatate din solda sau din pensie pentru a sprijini iesirea din criza. Si cei mai multi dintre noi ar fi facut-o fara nici un fel de obiectie, chiar daca unii ar fi murit de foame! Sau sa fi procedat macar asa cum a procedat Stalin, dupa 1945, cu invalizii de razboi care cereau mancare si drepturi. I-a trimis pe toti in Extremul Orient sa-si ingrijeasca ranile si sa primeasca acolo un blid de mancare. Jumatate dintre ei au murit pe drum, iar cei mai multi dintre cei care au ajuns acolo, unde nu ii astepta nimic, nu s-au mai intors niciodata… Bravos Natiune! Halal sa-ti fie! Cum ar fi spus marele Caragiale, in alte vremuri fandosite.

Romanii au fost si sunt oameni ca toti ceilalti. Nu mai stiu precis daca mai sunt si astazi. Sunt prea dezamagit de injuraturile lor si de inconstienta multora dintre ei, pentru a-mi permite sa mai emit judeca?i explicative sau justificative despre mul?i dintre cona?ionalii mei. Dar sa presupunem ca sunt. Nu sunt nici mai buni, nici mai rai, nici mai rabdatori, nici mai nerabdatori ca altii. Romanii sunt un popor sedentar. Si ei fac parte din categoria acelor popoare sedentare care au castigat, asa cum afirma Gerard Chaliand in monumentala sa lucrare Anthologie mondiale de la strategie,  confruntarea cu popoarele migratoare razboinice, suferind insa si ei, ca toti sedentarii, influenta acestora, mai exact, efectul de contraasimilare. N-au invatat insa de la acestia disciplina si respectul fata de semenul lor, ci, in parte, si-au pastrat doar ura si invidia fata de celalalt, care are ograda alaturi… Si, pe vremea copilariri mele, tatele din satul meu se certau peste gard cat era ziulica de mare. Isi strigau tot ce le venea la gura, iar a doua zi se impacau sau o luau de la capat. Unele nu mai vorbeau intre ele ani buni sau chiar toata viata…

Militarii romani fac parte din poporul roman si, la randul lor, nu sunt nici ei nici mai buni, nici mai rai ca parintii, fratii, rudele si vecinii lor, ca mediul politic, social, economic si informational in care isi duc viata. Singurul lucru care-i deosebeste de acestia este ca aproape toti au invatat si stiu sa fie buni camarazi, ca sunt in stare sa isi dea viata unii pentru altii si, impreuna, formeaza o entitate de mare forta si de o moralitate ireprosabila, probata, de-a lungul istoriei, in toate razboaiele la care a participat Armata Romanie si confirmata si azi in teatrele de operatii ale lumii. Militarii romani, si azi, in teatrele de opera?ii ale lumii, sunt printre cei mai buni din lume.

Profesia de militar este tot o profesie. Profesiile nu se compara intre ele, pentru ca nu se substituie intre ele, pentru ca profesiile sunt doar complementare si nu concurente. Nu se face un tabel cu calitatile si competentele medicului si un altul cu calitatile si competentele ofiterului pentru a le compara intre ele si a spune care dintre cele doua profesii este mai cu mo?, mai importanta sau mai valoroasa. Ar fi absurd. Nicaieri in lume nu se face asa ceva. Pentru ca fiecare profesie este unica in felul ei, iar arealul ei, in ansamblul vietii si securitatii oamenilor si comunitatilor, isi are un rol absolut necesar si foarte distinct, de neinlocuit. Profesia de militar este, desigur, una de risc extrem. Dar si cea de medic este una la fel de riscanta, mai ales cand este vorba de salvarea oamenilor in timpul unor razboaie, calamitati si dezastre.

Ce au facut insa unii dintre politicienii Romaniei, aflati, in timp ce noi scriem aceste randuri, la guvernare, impreuna cu primul lor ministru? Au calificat, intr-o forma sau alta, prin cuvinte mai mult sau mai putin chibzuite, militarii romani, indeosebi generalii si pensionarii militari, ca si alte categorii de bugetari si pensionari, ca fiind beneficiari ai unor salarii de lux si ai unor pensii nesimtite, in timp ce majoritatea salariatilor si pensionarilor traiesc din pensii si salarii foarte mici. In conceptia primului ministru al Romaniei, acesta este un dezmat caruia trebuie sa i se puna capat. In acest timp, numarul ministerelor pe care el le conduce a crescut, la fel ca si cel al secretarilor de stat si consilierilor de tot felul. Ma rog, acestea sunt chestiuni de bucatarie guvernamentala, si nu e bine sa le discutam decat punctual.

Revoltator este ca, prin astfel de afirmatii nejustificate, fara un suport real, fara calcule si evaluari precise, primul ministru al tarii a creat unul dintre cele mai abjecte precedente din istoria Romaniei, ridicand populatia necajita a tarii impotriva generalilor Armatei Romaniei si a pensionarilor militari care, in opinia acestui demnitar inconstient, beneficiaza de privilegii pe care nu le merita. Legile de recalculare a salariilor si pensiilor si legea inva?amantului sunt deja in Parlament, iar guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea…

Cand situa?ia a fost analizata la bani marun?i, s-a dovedit ca onor prim ministru nu prea stia ce spune, dar raul fusese deja facut.  Este ca si cum eu m-as supara pe mana dreapta si as acuza-o in vazul lumii, ca are o manusa mai calduroasa decat mana stanga, afirmand sus si tare ca mana dreapta este nesim?ita, in timp ce mana stanga este o victima a nerusinarii mainii drepte, ca si cum nu amandoua mainile ar fi ale mele si comandate de creierul meu…

In timp ce onor Guvernul hotaraste sa reduca salariile bugetarilor cu un sfert – ceea ce este o crima! – si pensiile cu 15 %, marii oameni de afaceri datoreaza guvernului, numai pentru perioada 2004-2006, din taxe si impozite neplatite, 3,7 miliarde de euro! Dar pe astia nu-i trage nimeni la raspundere si nu-i executa nimeni silit. Conturile lor sunt, probabil, bine mersi, iar contribu?ia lor la iesirea din criza este absolut nula, intrucat ei s-au imboga?it din tranzac?ii imobiliare sau cu terenuri, din afaceri cu statul si nu din productia de bunuri materiale necesare acestei na?ii.

Concluzie sinistra

Acesti domni, ajunsi, asa cum au ajuns, pe locurile pe care odinioara au fost Carol I, Ferdinand, Bratianu si alte mari personalitati care au facut Romania de astazi, inclusiv cu jertfa militarilor romani care s-au acoperit totdeauna de glorie, de onoare si de demnitate pe campurile de bataie ale neamului, ar trebui sa stie si sa nu uite un adevar pe care orice politician cu scaun la cap il stie: Istoria oamenilor a dovedit ca, pentru a trai in siguranta si in securitate, un stat trebuie sa-si pregateasca sute de ani o armata pe care, atunci cand vine vremea, o foloseste un an, o saptamana, o zi sau doar cinci minute. Dar, este foarte posibil ca, daca, in acel moment, n-o are, sa dispara pentru totdeauna ca neam si ca tara de pe fata pamantului.
General de brigada (r) dr. Gheorghe VADUVA
http://vadgeo.wordpress.com/2010/05/

PERIPETII DE ANUL NOU

by Elena Buica

Canada
Cu câteva saptamâni în urma, am cunoscut o familie de români care locuiesc în Pickering, ca noi. S-a legat usor firul prieteniei si repede am trecut la subiectele de conversatie specifica celor aflati pe tarâmul înstrainarii. Am început apoi sa ne tragem cu vorba de pe unde am venit. “Din Deva” ne-au spus ei. ?i deodata, am auzit pe creier un “clic!” si s-a aprins un beculet care a facut sa sara broasca de la închizatoarea cutiei cu amintiri, ca atinsa de iarba fiarelor. “A…, de la Deva am o amintire extraordinara! Cum de nu i-am mai dat eu târcoale cutiutei unde se ascunsese mai bine de 40 de ani?”, ma miram si eu cu gura mare de o asa nedreapta scufundare în uitare.
În calea vremilor de-atunci, pe când locuiam în Cluj, era si o draga prietena, doamna Irina Moldovan, caci doamna era dupa cum îi întocmise Bunul Dumnezeu inima ei generoasa, o doamna despre care am mai scris, pentru ca a intervenit crucial în drumul meu de viata.
Domna Irina iesise la pensie, era singura si cineva i-a recomandat un tovaras de viata cu care sa îsi împartaseasca zilele ce i le mai harazise Domnul si astfel, a ajuns în Deva. M-a invitat în noua ei familie si i-am promis ca în vacanta de iarna voi merge la ei sa petrecem împreuna Anul Nou si ziua mea de nastere, împreuna cu Paul, sotul meu. Eu m-am dus cu doua zile înainte si în seara revelionului a venit si Paul, încarcat cu bunatati si bauturi scumpe, raritati pe vremea aceea, ambalate special. Dar surpriza: doamna Irina, cu fata congestionata si cu ochii siroind de lacrimi, a iesit din dormitorul lor, spunându-ne ca sotul ei a facut o criza nervoasa, ca nu accepta sa ramânem acolo si deci, trebuie sa plecam. Am plecat, linistind-o pe doamna Irina, spunându-i ca ne vom duce la un restaurant. Era noapte si noi nu cunosteam Deva – cunosteam doar drumul spre gara – si pe acela am plecat. În gara, am stat câteva ore în sala de asteptare, am mâncat si ne-am veselit ca de ceva inedit – petreceam revelionul ca nimeni dintre cunoscutii nostri. Paul era un neîntrecut umorist, abia puteai sa-ti tragi aerul în piept între glumele lui, care curgeau spontan în cascade. Ne-am urcat apoi în trenul care se forma din gara. La clasa I-a compartimentul era încalzit, luminat, cu un plus rosu, ca de sarbatoare. Ne-am instalat comod, am desfacut pachetele cu mâncaruri si bauturi si ne-am continuat potopul de glume. Nici nu am bagat de seama când a plecat trenul. A venit conductorul sa ne controleze biletele, dar s-a lasat pagubas în fata bunatatilor. Trebuia sa schimbam trenul la Teius, cu cel care venea de la Bucuresti spre Cluj. Controlorul ne-a spus ca avem legatura tot cu un personal la care se va atasa si acest vagon, dupa o pauza de 2-3 ore. Cu atâta timp la dispozitie, ne-am permis sa tragem si un pui de somn. Am extins canapelele, ne-am învelit cu paltoanele, am stins lumina si pâna sa adormim, am privit pe geam splendoarea unei ninsori abundente.
Cât om fi dormit, nu ne-am dat seama, dar ne-am sculat îngrijorati ca poate am trecut de Cluj. Era ziua, dar multe nu puteam vedea, din cauza ninsorii, iar în tren nu mai era nimeni care sa ne dea vreo informatie. Când ajungeam în statii, nu puteam citi numele garilor, din cauza ninsorii si a distantei, vagonul nostru se afla cam în coada trenului. Am bagat de seama ca se însereaza si noi ar fi trebuit sa fim demult în Cluj. Când am deslusit numele unei gari, am tresarit. Era un nume cunoscut, fiindca nu cu mult înainte, aici fusese un accident feroviar de rasunet si ne-am dat seama ca eram aproape de Brasov, adica, mergeam în sens invers. Am coborât imediat. Era pe înserate. Am intrat în gara, frig, întuneric si pustiu. Paul îsi continua glumele, în noi nu se terminase buna dispozitie, râdeam ca de ceva nastrusnic. A intrat omul de serviciu, s-a minunat de întâmplarea noastra si ne-a spus ca urmatorul tren este spre ziua, ca pe el îl chema Vasalie si la el acasa este mare petrecere de Sf. Vasile cel Mare si ca s-ar înteti si mai mult petrecerea, daca ne-am duce si noi sa petrecem cu ei. Cum noi eram plini de veselie si veselia la veselie trage, ne-am dus la Vasalie acasa. Acolo, lume în petrecere, bunatati, bautura, caldurica îmbietoare. Totul ca pentru o petrecere de pomina. Le-am pus si noi bunatatile noastre pe masa. N-au avut trecere. “Nu dam noi palinca noastra, nici vinul nost’ cel bun pe bautura americanilor. Sa si-o beie ei, daca n-au ca noi ceva ase de bun.” Am petrecut toata noaptea, pâna ne-a toropit somnul si acolo ne-am culcat, asa îmbracati cum ne aflam. Dupa-amiaza, n-am apucat bine sa deschidem ochii si sa ne amintim pe unde ne aflam, ca s-a deschis usa larg si a aparut celalalt Vasile, vecinul cu care petrecusem în ajun cu o zi înainte. Cu caciula pusa pe-o ureche, c-o mâna tinând nevasta dupa umeri si cu alta tinuta în sus, trosnind din degete, topaind si cântând, au venit sa ne duca la ei la petrecere, sa nu le facem rusinea sa-i refuzam, ca vor râde oamenii din sat de ei. ?i, cum era sa-i suparam noi pe niste oameni care ne-au oferit atâtea momente de deosebita ospetie?!
Ca sa încheie frumoasa lor ospitalitate, a doua zi ne-au dus la gara cu sania cu clopotei, ca pe niste oaspeti importanti. Cei care n-au mai încaput în sanie, au mers pe jos la gara, caci sania mai avea de facut o plimbare cu noi, ca sa le vedem localitatea. Când am sosit în gara, peronul era plin cu cei care venisera sa-si ia ramas bun de la noi. În mijlocul lor era seful statiei de gara, bucuros ca în comuna lui s-a petrecut ceva deosebit. Ne-au mai înmânat câteva sticle de bautura si mâncare pentru drum. “Cum sa plecati de la oameni de seama, ca de la nimeni pe lume!”
De multe ori, când ma gândesc la felul cum petrecem aici sau cum am petrecut în mai multe locuri de pe “multul rotund”, îmi amintesc ca ardelenii – si Paul era ardelean, get-beget – au un anume mod de a petrece, au un farmec cuceritor, un iz special si îti ramân în urechi cuvintele din graiul lor atât de îmbietor. Pe drept cuvânt, a mai petrecut cineva zilele de Anul Nou ca noi, în acel an?
Îmi este nespus de dor de ardelenii mei dragi, în mijlocul carora am petrecut cei mai frumosi ani ai tineretii mele – 22 de ani – nu-s putini la numar. Asa ca, întâlnind familia din Deva, pe care am alaturat-o altor ardeleni dragi, mi-am refacut si aici microclimatul din tinerete, în care îmi regasesc câte ceva din veselia si farmecul de atunci.

Amiaza în Spania

by Delia Almajan

Canada
Era la amiaza, si soarele, molesit de atâta vara, îsi raspândea lenes caldura latenta în toamna lui Septembrie. Autobuzul sosise de câteva minute în gara si priveam peronul asteptând sa-mi întâmpin verisorul. Minutele, însa, treceau si el întârzia, probabil prins în traficul infernal de pe autostrada. Asteptarea mea, prelungita în pasi lungi pe asfaltul strain de Spania, mi-a mângâiat însa urechile cu graiul de acasa. Mi-am dat seama ca limba româna, si numai ea, se despletea în nuante pline de armonie în auzul atât de însetat de vorbirea copilariei mele. Eram departe de vatra unde m-au leganat basmele lui Ion Creanga si melancolia iubirilor lui Eminescu. ?i totusi, aceleasi cuvinte ce au împodobit buzele iubitilor mei scriitori colorau acum atmosfera statuta din peronul acesta al Spaniei… Într-un sens ciudat si totusi deosebit de familiar celor în care mai fierbe înca patria, ma simteam acasa. Eram straini unii fata de altii, eu si românii ce îsi purtau cu usurinta pecetea dezradacinarii, si totusi ne lega ceva cu lanturi imperceptibile dar tari. Limba, sau acest „sirag de pietre rare”, ne încununa acum întâlnirile si simteam ca devenisem parte din acest tablou grandios a tot ce defineste ideea de român. Îi ascultam în umbra pe acesti frati de zicala, retinuta în a-mi dezvalui identitatea de românca. Ce vor crede, oare, daca m-as alatura oceanului lor de cuvinte? As fi, poate, ca un val spart pe un mal strain? Vor râde, poate, de îndrazneala mea, sau ma vor primi în cascada lor de românisme, de gesturi si deprinderi nascute la radacinile Carpatilor? I-am ascultat mult timp, si inima îmi batea cu mai multa tarie. Era ca o reîntrupare a graiului într-un loc ramas gol de multa vreme. Erau discutii banale, relatari ale unor lucruri de rutina, bucurii de reîntâlnire, asteptari de îndragostiti… N-aveau importanta, pentru mine, banalitatile lor erau ca aurul – aurul reîntâlnirii cu patria… Fusesem prevenita sa nu intru în discutie cu fratii mei de limba – i-as deranja din radacinile lor deosebit de slabe, în transplantarea lor pe pamântul lui Cervantes. În Canada ar fi normal sa intri în vorba cu cei care îti vorbesc limba si deseori ai sansa sa-ti zidesti o relatie trainica. Sa fie, oare, mai acuta durerea dezradacinarii pe pamântul Nord-Americii? Într-un târziu, a aparut verisorul meu, cu portbagajul plin de scuze. „Traficul!”, mi-a gesticulat mâna lui cu nerabdarea tipica de român sau balcanic. „Nu te îngrijora”, i-am raspuns cu un zâmbet jumatate românesc, „eu sunt deja acasa”. Îmi dadusem seama, în meditatiile asteptarii mele, ca saptesprezece ani de strainatate nu au fost destul de lungi ca sa stearga nelinistile lui Eminescu din mine. Aici, pe peronul spaniol, cufundata ca în trecut, în haos sau zgomotul de fond al conversatiilor românesti, românca din mine s-a eliberat. Era ca o iesire a celei din mine spre o identitate de multa vreme suprimata.

Viitorul poate începe astazi

by Tudor Petrut
Los Angeles, California
Numai în statul California functioneaza peste 50.000 de fundatii si alte institutii non-profit care încearca sa acopere o raza incomensurabila de cauze nobile în întreaga lume. Iar californianul, de la cetateanul de rând la vedeta de cinema, sunt generosi în a sustine, mai ales pe cei saraci si suferinzi. Orfanii si copiii bolnavi de SIDA din România au fost mereu printre sarmanii ajutati de americani.
Numai ca, în timp, du rererea lor a fost umbrita de alte si de alte cauze, în alte colturi de lume. Cum poate atunce o fundatie pentru copiii din România, una dintre multe altele care au aparut si disparut în ultimele doua decenii, sa devina cea mai importanta si recunoscuta în sudul californian? Pentru cine a avut placerea sa o cunoasca pe Stefania Magidson nu mai exista nici un dubiu, fundatia Blue Heron este rodul unei generozitati din dragoste.
”Atât de mult din viata mea este alaturi de copilarie. Ma intereseaza bunastarea copiilor, multiplele fatete ale vietii lor diurne, si cum sa facem sa le fie mai bine”, se destainuie Stefania. ”Simt ca lumea lor e înca foarte aproape de lumea mea. Înca îmi place sa ma joc ascunselea.” Pentru ca este mama a doi copii minunati, Stefania le împartaseste simtul ludic. Dupa ce s-a casatorit cu cineastul Mark Magidson, producatorul celebrului documentar Baraka, tânara brasoveanca emigrata în SUA recunoaste ca: ”am fost expusa la generozitatea neconditionata prin care sa împartasim din bunastarea si bucuriile noastre cu cei nevoiasi, sa sustinem cauze nobile. Am învatat ca misiunea mea este sa ajut, sa încerc sa îmbunatatesc viata unor suflete tinere, uitate si abandonate. Sa le ofer sansa unor oportunitati.”
Multe din initiativele caritabile se adreseaza unor nevoi de moment, necesare pentru minima supravietuire. Spre deosebire de alte actiuni de caritate, Blue Heron a optat pentru o perspectiva. Alaturi de colaboratori si de donatori, Stefania investeste în viitor. ”Eforturile organizatiei noastre s-au concentrat asupra unui program de burse universitare, acordate unor tineri orfani sau abandonati care studiaza în universitatile din România. Este o initiativa inedita, care nu a mai fost implementata în tara pâna acum.” Aceasta gândire novatoare asigura nu numai un trai decent bursantilor, cât mai ales necesarul acces la educatie.
Prin intermediul fundatiei, tinerii nu numai ca supravietuiesc, dar mai ales îsi construiesc un parcurs prin care vor functiona activ în societate si în viata.  Prin aceasta perspectiva, Stefania a reusit sa impuna cauza adolescentilor români si sa genereze interesul american, dar si al conationalilor români stabiliti în SUA. De la fosta ei colega de scoala generala, Nadia Comaneci si pâna la Anastasia Soare, Petru Popescu sau Liliana Cerepnalkoski, români-americani s-au alaturat eforturilor fundatiei, sponsorizând câte un tânar student român. De putine ori de-a lungul timpului a reusit comunitatea româneasca sa se concentreze firesc în jurul unei initiative, si prin aportul comun sa genereze un program coerent si plin de succes. Si de sperante.
Este eminamente rodul unei munci neîntrerupte si al dedicatiei prin care Stefania reuseste sa mobilizeze energiile celor din jur. Mare amatoate si sustinatoare a artelor si artistilor, Stefania este mereu prezenta la manifestarile care celebreaza artisti de origine româna. Printre altele, dupa ce a produs un spectacol teatral în România, ea a concretizat un proiect în Los Angeles, spectacolul-monolog al lui Silvian Centiu intitulat ”A Transylvanian in Silicon Valley”, foarte apreciat de public si de critica. Mereu atenta la promovarea valorilor românesti, Stefania face parte din comitetul de organizare al anualului South East European Film Festival care mereu prezinta pu blicului californian filme românesti si pe realizatorii lor. Oricând o prezenta pozitiva în mijlocul comunitatii românesti, Stefania nu face politica. Echidistanta în comentarii, ea se refera cu aceiasi generozitate la nevoi sociale: ”Peste tot în lume se gaseste mâncare organica, naturala. România ar trebui sa se evidentieze în acesta ramura pentru ca are resurse agricole traditionale. Acest lucru ar putea deveni si un punct de atractie tu ristica. Din pacate, multe din lucrurile care se gasesc în România sunt importate, desi taranul român stie cum sa cultive produse de cea mai buna calitate.
Din pacate au disparut si produse care erau atât de specific românesti. E trist sa pierdem o asemenea oportunitate. Poate este unul dintre motivele pentru care românii pleaca la munca în strainatate. Si îsi abandoneaza familia si copiii.” Si ca de fiecare data când vorbeste despre copiii nevoiasi, Stefania nu îsi poate ascunde o lacrima. O picatura de dragoste prin care Stefania Magidson si fundatia Blue Heron încearca cu sârg si omenie sa ajute, sa tamaduiasca. Sa investesca, cu speranta, în viitorul unor tineri care într-o buna zi vor fi floarea unei tari de care suntem departe, dar întotdeuna aproape.
Sursa: www.gandaculdecolorado.com

DIASPORA, ROMÂNISMUL SI CEI DE-ACASA

by Carmen CATUNESCU
4 ianuarie 2010

Romanii din diaspora sufera de romanism. E un dor care nu se lasa ostoit. Au ajuns in Valea Plangerii? Nu. Pentru ca – slava Domnului! – tara lor de bastina nu e scrum, cenusa. Pentru ca pot veni ori de cate ori vor aici. Pentru ca pot sa-i viziteze pe cei apropiati, ramasi acasa, fara restrictii. Stiu ca cei din diaspora sunt niste luptatori. Ca au reusit acolo, departe de locul unde s-au nascut. E dificil sa fii acceptat. Iar multi n-au cum sa ajunga. Multi nu se incumeta sa ramana. Si cei care se incumeta ar trebui inainte de toate sa le fie recunoscatori celor care i-au ajutat sa ajunga aici: rudelor de sange ori prin alianta, prietenilor, colegilor etc. Apoi lor insisi, ca au avut tarie si rabdare.

Dezvoltandu-si doua mari calitati: o vointa iesita din comun, o disciplinare a gandului si a faptei. Îi admir nespus pentru toate acestea. Chiar daca eu n-as urma niciodata drumul lor.// Dar cei din tara ce fac? Ei nu lupta? Nu fac nici un efort? Ei renunta? Se resemneaza …?! Cum zicea un confrate din strainatate: precum ciobanasul moldovean din celebra balada, asteptandu-si moartea… // Adevarul e altul. Si apoi de plecat nu putem pleca cu totii, „sa ne mutam in alta tara”, dupa cum sugereaza Octavian Goga in poezia “Oltul”, pentru a scapa de suferinta.// Nu voi aduce in discutie pe aceia care ar trebui sa faca, in sfarsit, ceva pentru tara aceasta si nu fac – pentru ca nu merita. Nu-i voi lauda nici pe magnati ce destepti sunt ei, castigand miliarde…. Nici macar despre categoriile sociale care se descurca greu, dar traiesc acceptabil, nu voi scrie prea multe. Acum mi-ar placea sa ne ocupam de oamenii cei mai simpli, buni si cinstiti.

Daca am lasa automobilul personal si am calatori cu autobuzul, folosindu-ne de avantajele transportului in comun, i-am vedea cu sutele, cu miile, cu milioanele cum se duc constiinciosi dimineata la slujba. Oamenii acestia care muncesc din greu pentru pentru o bucata de paine. Care nu fura, nu mint, nu inseala.

Peste tot se spune ca noi, romanii, trebuie sa muncim mai mult, pentru ca tragem chiulul. Ca Europei ii este rusine cu noi. Prea bine. Stiu ca oarece nu e in ordine. Ca imaginea noastra dincolo e stramba, urata, deformata. Ca mai avem multe de facut. Etc. Dar, dincolo de toate acestea, de ce nu vedem si partea plina a paharului?! Pentru ca ea exista cu adevarat.

Sunt atatia oameni constiinciosi, corecti, muncitori. Si asa de saraci… // Si tot ei, cei mai saraci, ne dau o lectie de supravietuire. Pentru ei fiecare zi e o lupta crunta. Nu vor sa moara, dar sunt pregatiti pentru asta. “Si de-o fi sa mor….”, zice ciobanasul din creatia populara. “De”-ul, cu valoare de “daca”, marcheaza posibilitatea de a muri pe neasteptate, nu absenta luptei. Nu e resemnare. E o lupta apriga. Oamenii acestia simpli, curati, care, in ciuda conditiei mizere, reusesc sa se pastreze neintinati, buni, adevarati… Oamenii acestia n-au visat si ei o casa frumoasa, spatioasa, cu peretii albi si inalti, cu ferestre mari prin care patrunde soarele, cu perdele dantelate si ghivece de flori, o casa respirand o bunastare cu miros de paine proaspata scoasa din cuptor si parfum de chiparoase? Un trai decent si linistit?… Cine le-a furat visul?!

Nu suntem un popor de hoti, pungasi, prosti… Cine ne-a furat visul?// Cel din strainatate sustine un adevarat razboi. E traumatizant, devastator, naucitor, epuizant, pustiitor. E greu sa treci printr-un razboi. Dar daca l-ai castigat, victoria e deplina, e a ta. Nu ti-o ia nimeni.// Cel de-acasa da in fiecare zi o batalie. Dar de fiecare data trebuie s-o ia de la capat. Si ce sanse are sa obtina altceva? Copii multi, salariul mic, apoi mai mic, un concediu fara plata in prag de sarbatori. Castiga o batalie… doua… noua… nouazeci si noua… Intorcandu-se de fiecare data de unde a plecat, luand-o de la zero, straduindu-se enorm, la infinit… Pentru ce? Ca sa aiba o paine pe masa… iar, cand rasufla usurat ca a obtinut-o, vin alte poveri, alte cheltuieli, alte impozite. Este o moarte a idealurilor, care nu se petrece brusc, ci incetul cu incetul, ca si cum o bucata de carne din propriul corp s-ar anihila, s-ar anula, ar disparea. E o lepra care te roade fara putinta de remediu. O epuizare completa. O robotizare.

Munca aceasta lipsita de efect vizibil mi-aduce aminte de aceea a spalatorului de rufe, prietenul episodic al lui Martin Eden din romanul omonim de Jack London, care se scula foarte devreme si incheia munca noaptea, care la sfarsit de saptamana zacea si se imbata, pentru a putea s-o ia de la capat luni dimineata. O munca nefireasca. O plata subnecesara, care nu-ti permitea sa te odihnesti. Poate ca Jack London a amplificat situatia de odinioara, poate ca eu o amplific in acelasi stil astazi… insa rezultatul se vede clar, limpede, de necontestat.

Vorbeam deunazi cu o tanara femeie, ingrijitoare la o scoala din cartier. Are patru copii. Din care doi sunt mici, gemeni. Imi povesteste cu mandrie ca sunt sanatosi, mananca mult, un litru de lapte in doua zile: cei mari si cei mici. Imi venea s-o intreb cum il imparte, dar m-am abtinut. M-am uitat la fiica ei, care o tinea strans de mana. E in clasa a treia, dar e slabuta, firava ca o fetita de gradinita. Mama insasi pare un copil de paisprezece ani. Are obrazul supt si o paloare de om bolnav. Nu i se ghiceste o forma a corpului sub imbracamintea larga, groasa, lalaie. Imi vorbeste despre cartile si caietele speciale pe care trebuie sa le cumpere si le calculeaza in mancarea pe care si-o iau de la gura, ca sa le achizitioneze. Dar vrea ca toti copiii ei sa invete! Si cati ca ea… Oameni constiinciosi, rabdatori, cu prea mult bun-simt…

Asadar daca se rosteste fraza “Si de-o fi sa mor…”, se spune nu in ideea ca romanul isi doreste sfarsitul, ci ca isi face testamentul curajos, sperand sa traiasca nu ani putini si chinuiti, ci multi si fericiti!…

In memoriam Grigore Vieru

by Dr. Mihai Cucerzan

Motto: “Imi este drag PNTCD prin faptul ca cinsteste Legile ceresti,
dar si prin luminoasa memorie a marelui poet Ioan Alexandru,
de care a avut si va avea nevoie Poporul Roman”
Grigore Vieru

A trecut un an de cand marele poet si veritabila stea a românismului – Grigore Vieru, a trecut, în urma unui tragic accident, la cele vesnice.
Dar cine a fost acest mare spirit si care a fost însemnatatea operei sale?
Grigore Vieru s-a nascut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judet Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul sau editorial îl consemnam în 1957. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic si Facultatea de Filologie si istorie din Chisinau. În anii care urmeaza a detinut diverse calitati în mai multe redactii culturale. Anul 1973 consemneaza regasirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenta decisiv viata si activitatea. “Daca visul unora a fost ori este sa ajunga în Cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul” marturisea poetul ulterior. Odata cu destramarea Uniunii Sovietice si obtinerea independentei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfasurat în sârma ghimpata”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptator pentru cauza românismului de peste Prut si un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiasi stat.

Alaturi de sotii Teodorovici (trecuti în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufletit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba româna si destinul tragic al unui popor condamnat sa traiasca separat. Activitatea sa nu a trecut neobservata în tara mama, fiind ales membru de onoare al Academiei Române si fiindu-i decernate numeroase distinctii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea sa îi curme viata, incident despre care poetul s-a declarat convins ca nu fusese întâmplator…pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa sa înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu doua zile înainte, tocmai când (ironia sortii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicata zilei marelui Mihai Eminescu, „Domnul cel de pasare maiastra/Domnul cel de nemurirea noastra”.
Chiar daca ne-a parasit prematur, opera maestrului Vieru va dainui pururea, odata cu intrarea poetului în pantheonul culturii române si universale. De acum el nu va mai fi haituit pentru vina de a fi român, de a simti româneste si de a lupta pentru dreptate si adevar. De acum poetul este contemporan cu Eminescu, si va veghea asupra noastra dintr-o galaxie în care fratii nu sunt despartiti de garduri de sârma ghimpata sau “Siberii fara de sfârsit”. De acum el a devenit mesagerul nostru în fata Divinitatii pentru idealul secular al Unirii.
Suntem convinsi ca veritabilul testament al poetului “Si din mormânt voi spune multimii adevarul” se va îndeplini.

ROMÂNII ÎN CARTILE SACRE ALE OMENIRII PRIN CALITATEA LOR RELIGIOASA DE VLAHI-NEGRI

by George Liviu Teleoaca

Motto: „Un neam care n-are o misiune nu numai ca nu merita sa traiasca, dar n-are absolut nici un sens.”
„Daca o natiune nu se crede necesara, mai mult: indispensabila mersului universal, n-are drept sa traiasca sau este superflua.”
EMIL CIORAN

Spre deosebire de toate celelalte neamuri care, roind, au parasit vatra arheologica a bastinasilor Europei, atât de bine descrisa de Marija Gimbutas1, românii au ramas pe loc slujind sanctuarele Vetrei Primordiale, motiv pentru care au primit denumirea religioasa de Vlahii Negri, denumire inspirata de structura stindardului dacic alcatuit ca hieroglifa de un corp moale de pasare cu cap de lup, care ilustreaza sintagma teonimica Volco-Dlac, initial Volco-Blac2 atribuita Dumnezeului Dumnezeilor, Unicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute3.
În prelungirea respectului de care s-au bucurat ca promotori ai revelatiei primordiale, izvoarele straine le-au vehiculat pâna în evul mediu târziu demnitatea de Vlahi Negri denumindu-i Kara-Iflac, Mauro-Vlahi sau Latini-Nigri dupa ce în Cartile Sacre au fost înregistrati sub diferite alte forme.
Atestati, astfel, ca pastratori autentici ai Traditiei Primordiale, românii de astazi sunt chemati sa complecteze eforturile de unificare a Europei, eforturi facute pâna acum mai mult prin masuri de tip Sanepid, dar care trec sub tacere dimensiunea religioasa a omului ca si nevoia sa de unitate spirituala autentica, edificabila doar prin raportarea diversitatilor la origini.
Definirea corecta a originilor si constientizarea lor la nivel de masa nu (mai) pot fi demonetizate prin peiorativul „protocronism” din moment ce reprezinta temeiurile ontologice ale unitatii batrânului continent. Or, din aceasta perspectiva avem obligatia de a veni cu propriul nostru aport, de importanta speciala, ca cei care detinem cu certitudine vatra arheologica a bastinasilor Europei si implicit matricea stilistica a revelatiei primordiale care a daruit omenirii sacrul. În fond, înaintarea omenirii spre desavârsire prin etape de prezent presupune largirea orizonturilor de cunoastere si nu doar tehnicizarea.
Chiar, acceptând ca miscarea de unificare a continentului va respinge oferta noastra si înca ar trebui sa o facem. Vor raspunde pentru optiunea adoptata, tot asa dupa cum si noi vom raspunde de implicarea ca si de nonimplicarea noastra. Teama sau comoditatea, chiar drapate în modestie, ramân culpabile caci nu exista derogare de la ceea ce poate fi numit dreptul, dar si obligatia de a sluji.
Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredintate, de la începutul lumii si ca atare pâna la sfârsitul ei, se cuvine sa rememoram felul în care Cartile Sacre se refera la neamul valahic al carui nume îl purtam:
1.Tara Havilah (Fac. 2.11) consemnata si de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care traim si astazi4.
2.Numai steagul vlahilor negri, românii de astazi, este asemanator curcubeului, semnul legamântului facut de Dumnezeu cu oamenii dupa potop (Fac. 9.8-17).
3.Foarte important este faptul ca în sirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiasi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar si în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), si prezenta vârfului Peleaga în muntii Retezat fac identificarea indubitabila5.
4.Sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah, regasita si în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminati, a fost codificata de întelepciunea ebraica sub forma tetragramei sacre YHWH6.
5.În Eddele germanice, eroul civilizator se numeste „Loki”, adica un „Vlaki” la care nu se mai pronunta litera „V”, iar Walkiriile sunt zeitele care slujesc în paradisul germanic numit Walhalla.
6.Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a aparut etnonimul de sine statator „trac” regasit în antroponimul Terah, tatal lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” deriva etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Daksa7 considerat stramosul primordial al tuturor fiintelor lumii si adorat ca personificare a fortei divine de creatie.
7.Citit de la dreapta la stânga, acelasi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) si cuvântul „Caldei” cu întelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeste ca regatul a fost întemeiat si condus de teocratia Vlahilor Negri.
8.Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifica atât forma cât si întelesul de Marele Preot al cuvântului Vla-Dica. Cu acelasi înteles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évêque …) desprins direct din sintagma originara Vlosco-Vlosc.
9.Numele de al-Ilah, astazi Allah adorat de urmasii lui Ismail, primul fiu al lui Avram si fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipala Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V.
10.Sintagma „Fiul Omului” prezenta atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament nu are înteles în lume decât daca Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adica Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, dupa cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar întelesul de întruchipare.
11.A nu se uita faptul ca în limba franceza de astazi sintagma „pays de Cocagne” desemneaza tara în care curge numai lapte si miere, respectiv Paradisul.
12.Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine si vin pe Avraam, cât si prin numele sau, Melchisedec apartine de asemenea complexului religios valahic8.
13.Tot în acest context mai trebuie mentionat ca Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atributii cosmogonice deriva de la acelasi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci si de toponimele pamântului pe care traim ca români. Ceea ce astazi redescoperim cu neîncredere, înca, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urma prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah9, este cifru al logosului universal, atâta doar ca ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.
Despre toate acestea la un loc, prin a caror reunire se alcatuieste un sistem armonios cu centrul în spatiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidente”, asa încât respingerea lor, chiar si numai prin ignorare, devine un gest culpabil caci, daca avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat si lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.
Asadar, prezenti, sub o forma sau alta, în Vede, dar si în Edde-le germanice, în Vechiul Testament si în Noul Testament, dar si în Coran românii nu mai pot împartii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aseza pe baze ontologice miscarea pentru unitatea credintei ca singura forma de a trai în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecarui individ rolul pentru care traim în lume, fara de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispretuiti, ocarâti si haituiti de cei care ne sug. Ar trebui sa fim „Gradina Maicii Domnului”, dar 80% din avutia „Gradinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor si continuam sa dam prosteste în schimbul promisiunilor desarte.
De prea multa vreme ne tocam între noi oferindu-ne prada Înaltelor Porti, tocmai fiindca ne-am pierdut idealul care sa ne coaguleze ca natiune respectata pentru menirea si aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot asa dupa cum saracia nu îl poate distruge. Te nasti pentru a deveni om, traiesti ca om si mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.
Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacra a vetrei originare ca prima conditie pentru Schimbarea la fata a Europei. În ceea ce ne priveste întrebarea ni se pune transant: a fi sau a nu fi? Stim sa slujim pentru a deveni utili si respectati pentru calitatea prestatiei noastre sau vom fi desconsiderati în continuare ca nevolnici?

Votantii din strainatate ii ofera presedintia lui Traian Basescu

de Petru CLEJ
www.romanialibera.com

alegeri_2009
Traian Basescu a obtinut victoria in alegerile prezidentiale, potrivit datelor complete provizorii la o diferenta de 70000 de voturi, dar in sectiile de votare din afara tarii a avut un avans asupra contracandidatului sau Mircea Geoana de vreo 85000 (115831 la 31045).
Deci votantii din strainatate, care reprezinta circa 1% din totalul celor care s-au prezentat la urne, au decis rezultatul prezidentialelor.
Cei mai multi votanti au fost in Italia – peste 42000, Spania, aproape 36000 si Republica Moldova – peste 12000. Numarul mare de votanti din Italia si Spania este firesc, dat fiind ca in aceste tari se afla in fiecare peste jumatate de milion de cetateni romani. Dar numarul votantilor din Republica Moldova este de-a dreptul impresionant, dat fiind faptul ca numarul persoanelor din aceasta tara care au redobandit cetatenia romana este de maximum 100000, iar o mare parte a acestora sunt plecati.
Republica Moldova detine si recordul procentajului in favoarea lui Traian Basescu – aproape 95%. Scorul plebiscitar e firesc, dat fiind faptul ca actualul presedinte a militat constant si energic in favoarea atribuirii cetateniei romane unui numar cat mai mare de persoane din Republica Moldova. In rest, votul a fost mai mult unul sentimental: referendumul privind demiterea lui Traian Basescu din 2007 a generat mult interes si mult sprijin in afara tarii. In plus, Traian Basescu este varut de multi din Diaspora ca un candidat de “dreapta”, mai ales in comparatie cu Mircea Geoana, candidat al PSD, care este in continuare privit de multi romani din afara tarii ca urmas direct al fostului PCR.
Electoratul romanesc din afara tarii este traditional anti-comunist si mai mult, presedintele Basescu, prin raportul Comisiei Tismaneanu este vazut ca fiind un anti-comunist convins.
Fostul premier si lider al PSD, Adrian Nastase, spunea ca electoratul din Europa Centrala, Occidentala si Americi are un avantaj incorect prin faptul ca voteaza si dupa inchiderea urnelor in Romania la ora 21. Este adevarat, dar cred ca exemplul Statelor Unite, unde se voteaza pe patru mari fuse orare, iar la inchiderea urnelor pe coasta de est – cand se afla rezultatele exit-poll-urilor – se mai voteaza inca timp de trei ore pe coasta de vest, de milioane de americani, nu de cateva mii, ca in alegerile din Romania, arata ca dimensiunea problemei nu este asa de mare.
Faptul ca rezultatul a fost strans si ca votul cetatenilor din Diaspora a fost determinant este o intamplare si daca tot se acorda cetatenilor din afara Romaniei drepturi egale, optiunile lor trebuie respectate. ?i va spun asta ca unul care nu a votat si daca ar fi votat si-ar fi anulat votul, deci nu am avut nici cel mai mic parti-pris in aceste alegeri, dupa cum au aratat-o toate articolele publicate in revista ACUM.

Sursa: Revista ACUM
www.romanialibera.com

Dependenti de mediu

Motto: “De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase.”-Isaia 55.2
“Veti afla adevarul si adevarul va face liberi”
-Ioan 8.32
GANDUL din 22 august 2009, aduce din nou sub lupa dependenta multora de calculator si internet. Inca din titlu aflam ca e nevoie de un TRATAMENT. Dar trebuie sa platesti ca sa te vindeci de computer 14.500 $.

computer-addictionPrima institutie de reabilitare a dependentilor de internet se va deschide in curand intr-un parc de cinci hectare, la doar cativa km de campusul Microsoft.Responsabilul institutiei de reabilitare a dependentei legate de mediul online spun ca misiunea centrului este aceea de a-i reconecta la realitate pe tinerii care petrec multe ore pe zi in fata calculatorului. Tratamentul se desfasoara timp de sase saptamani, iar care pacientii sunt tinuti departe de jocurile video si sunt supusi unor programe de relaxare prin sport in aer liber. Tot aici se incearca obisnuirea pacientilor cu un stil de viata sanatos. De asemenea, dependentii de internet mai beneficiaza de consiliere profesionala si psihologica. Taxa de 14.500 $ pentru tratamentul oferit de clinica nu este suportata de asigurarea de sanatate.
Supraponderalii si deprimatii sunt dependenti de internet
In momentul de fata nu se cunosc tratamente specifice pentru dependenta de internet, pentru ca si cunostintele medicale in domeniu sunt extrem de limitate. Saptamana aceasta, cel mai recent studiu dedicat adultilor dependenti de internet a incercat sa identifice care sunt afectiunile dependentilor de internet. Cele mai multe persoane care sufera de dependenta de mediul virtual par a fi supraponderalii si deprimatii. Autorii studiului au recunoscut ca sunt incapabili sa dovedeasca un veritabil raport de cauzalitate intre jocurile video si comportamentul de care dau dovada majoritatea dependentilor de internet.
In Olanda si Belgia, dependenta de internet este tratata din 2006 in institutii specializate, iar in Franta exista un centru de reabilitare a dependentilor de jocuri video si internet, infiintat la sfarsitul anului trecut in orasul Nantes, din vestul Frantei. Acest gen de dependenta “este o problema de sanatate publica prea putin luata in considerare in prezent”, explica reprezentantul centrului de la Nantes Cristelle Andress la inaugurarea institutiei.
Peste 10 milionane de adolescenti chinezi, fani ai computerului
Centrele de reabilitare a dependentilor de internet din China au fost luate in vizor de autoritati si de presa din intreaga lume dupa ce au avut loc mai multe abuzuri asupra unor tineri, care s-au soldat cu decesul unui adolescent si spitalizarea unui copil de 14 ani. Adolescentul a fost adus in stare grava la spital dupa ce a fost batut intr-o tabara de reabilitare a dependentilor de internet din sud-est-ul Chinei, in incercarea de a-l dezvata de obiceiul navigarii online, informa, miercuri, AFP, citand China Daily. Incidentul a avut loc la doar cateva saptamani dupa ce un alt adolescent a fost ucis in bataie intr-o tabara de acelasi gen din sudul tarii.
Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Asociatia de internet a tinerilor chinezi, peste 10 din 100 de milioane de adolescenti chinezi sunt dependenti de internet, iar in toata tara sunt aproximativ 400 de centre de reabilitare pentru acest gen de “afectiune”. Luna trecuta, ministrul Sanatatii din China a interzis folosirea electrosocurilor in tratamentul dependentei de internet.
Expertii medicali chinezi au pledat pentru adoptarea unor legi si reglementari specifice, care sa supervizeze activitatea taberelor unde parinti isi trimit copiii pentru a-i tine departe de computere si de internet.

OMUL intotdeauna a umblat dupa ce e in voga (vogue).

Omul alearga dupa ceva care prezinta un interes deosebit, adesea de moment, starnit sau animat de un personaj, de un lucru aflat la moda sau cu faima. De pilda, perioada anilor ’70 se caracteriza si prin pantaloni “trapez”, largi, care atingeau praful de pe jos cu ei, iar parul se purta lung (vorbim de barbati). Acum, cand te uiti la filmele cu Bruce Lee din acea vreme. personajele iti par de epoca, cum si sunt de fapt! Au fost vremuri cand la moda erau “favoritii” (barba lasata special sa creasca de o parte si de alta a fetei). Si, in timp, multe alte obiceiuri erau la moda. Dar, cum se zice, moda vine si pleaca.
Omului intotdeauna i-a placut sa-si ia modele. Cele pe care le-a dorit el. Neimpuse. A cautat sa imite pe cei cu faima. Foarte multi i-au avut ca idoli si i-au imitat pe Elvis Presley sau Michael Jackson. Ori acesti oameni nu sunt tocmai modele de urmat. Si gasim la tot pasul exemple nepotrivite.

ACUM e moda cu internetul. Necazul e ca creeaza dependenta si afectiuni omului care absoarbe ore in sir, in fata calculatorului, informatii care nu satura setae sufletului uman. Dimpotriva, il agita, il nelinisteste, il creeaza stari depressive si de nemultumire. Unii, cultivand un anumit gen de muzica pop, rock sau metalica, ajung sa fie dependenti de aceasta si ajung sa calce pe urmele inaintasilor lor. Care nu de putine ori nu au sfarsit bine. Asa a aparut si genul de cultura EMO, un trend care adesea promoveaza hipersensibilitatea. Pentru cei emo, “cunosca?tori” citeaza scena D.C. hardcore/punk – si mai specific formatia Rites of Spring – ca fondatorii Emo, dar nu neaparat e asa.

Cert este ca daca introduce combustibil in rezervorul masinii, motorul porneste si autovehiculul de poate duce unde ai de mers. Daca te alimentezi cu muzica rock sau metalica vei putea ajunge, Doamne fereste, unde au ajuns si cei care au generat-o. Sunt cunoscute cazurile acestora de sinucideri la varste timpurii sau in tragedii neasteptate.

In Evanghelia sa, apostolul Ioan, spune:
“Pe cand vorbea Isus astfel, multi au crezut in El. Si a zis Iudeilor, care crezusera in El: Daca ramaneti in cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi. Ei I-au raspuns: Noi suntem samanta lui Avraam, si n-am fost niciodata robii nimanui; cum zici Tu: Veti fi liberi! Adevarat, adevarat, va spun, le-a raspuns Isus, ca, oricine traieste in pacat, este rob al pacatului. Si robul nu ramane pururea in casa; fiul insa ramane pururea. Deci, daca Fiul va face liberi, veti fi cu adevarat liberi.”– Ioan 8.30-36
Omul e rob pacatului. Nu poate fi eliberat decat de Domnul Isus Cristos. Numai El, Adevarul, ne poate elibera din minciuna si pacatul acestei vieti in care ne-am nascut, prin pacatul primordial al lui Adam si Eva. Isus Cristos poate sa ne creeze din nou, sa ne dea o nastere noua, fara pacat, prin credinta in El, prin Duhul Sfant.

Domnul Isus i-a spus lui Nicodim: “Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou.”:

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale, si sa se nasca? Isus i-a raspuns: Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou. Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul. Nicodim I-a zis: Cum se poate face asa ceva? . Isus I-a raspuns: Tu esti invatatorul lui Israel, si nu pricepi aceste lucruri? Adevarat, adevarat iti spun, ca noi vorbim ce stim, si marturisim ce am vazut; si voi nu primiti marturia noastra. Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucrurile ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce S-a pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer. Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. . Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. Oricine crede in El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”
– Ioan 3.1-18

DAR SA VEDEM ce mai aflam din Biblie, pentru a putea fi liberi.
Cuvantul e vesnic. “dar Cuvantul Domnului ramane in veac.” (1 Petru 1.25). Isus Cristos e acelasi ieri si az si in veci! (Evrei 13.8).
SA OBSERVAM ca omul nu e numai ceea ce se vede: trup, carne. El este si suflet si duh.

“Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeti Duhul. Nu dispretuiti prorociile. Ci cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun. Feriti-va de orice se pare rau.
Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si: duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru, sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”
– 1 Tesaloniceni 5.18-23

Omul deseori mananca ceea ce nu satura. Si ajunge obez, in trup. Insa, in tarile subdezvoltate, omul e de cele mai multe ori subnutrit, slab, cu un trup distorsionat.
Dar, ceea ce e mult mai grav, omul isi hraneste si sufletul cu surrogate. Cu surogate foarte periculoase care pot ucide sufletul, si, in cele din urma, acestea il ucid.
De aceea, cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza, intreband:

“De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase.”-Isaia 55.2

Trebuie sa hranim si sufletul.
Trebuie sa fim conectati la sursa vietii, la Duhul Sfant, la Dumnezeu. Pentru suflet, pentru o stare spirituala sanatoasa trebuie sa ne hranim sufletul citind Cuvantul lui Dumnezeu si metitand si cautand sa traim dupa invatatura primita in suflet.

“Isus i-a raspuns: Este scris: Omul nu va trai numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.”– Luca 4.4
Nici un cuvant al lui Dumnezeu nu este lipsit de putere (Luca 1.37).
Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator. (Evrei 4.12).
Slova omoara, dar Duhul da viata (2 Corint.3.6).
“Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh si viata.” Ioan 6.63

Presa de azi www.hotnews.ro scrie ca “Sinuciderile in randul muncitorilor americani au crescut cu 28% in 2008. Criza economica si convulsiile de pe piata imobiliara au afectat cel mai tare moralul muncitorilor americani, arata statisticile guvernamentale ale Biroul de Statistica a Muncii (BLS), potrivit AFP. 251 de persoane s-au sinucis la locul de munca in 2008 fata de 196 de persoane in 2007. “Este cel mai mare numar inregistrat vreodata de la elaborarea acestor statistici”, spune BLS. Peste 30.000 de oameni se sinucid in fiecare an in Statele Unite ale Americii, sinuciderea fiind cea de-a doua cauza de deces in randul barbatilor intre 25-34 de ani.”

Blaise Pascal (1623 – 1662), mathematician, filozof si crestin, spunea ca sufletul omului are un gol de forma Duhului Sfant. Omul, este flamand si tanjeste dupa Dumnezeu, dupa Duhul Sfant. Acel gol din suflet nu poate fi umplut cu altceva.

Nimic fara Dumnezeu. Nihil sine Deo. Aceasta dorinta, buna, este afisata de multi oameni mari. Pe monezile de 250 Lei din 1941 sub regale Mihai I, este gravat pe muchie NIHIL SINE DEO, iar cele sub Carol al II-lea au gravat, MUNCA CREDINTA REGE NATIUNE.

DACA omul nu-si hraneste sufletul cu hrana necesara din Cuvant, daca nu are o relatie cu Dumnezeu, atunci este neimplinit, in stare depresiva.

CE VREI SA-TI FAC?
Pe cand Se apropia Isus de Ierihon, un orb sedea langa drum si cersea. Cand a auzit norodul trecand, a intrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Si el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine! Cei ce mergeau inainte, il certau sa taca; dar el tipa si mai tare: Fiul lui David, ai mila de mine! Isus S-a oprit, si a poruncit sa-l aduca la El; si, dupa ce s-a apropiat, l-a intrebat: Ce vrei sa-ti fac? Doamne, a raspuns el, sa-mi capat vederea. Si Isus i-a zis: Capata-ti vederea. Credinta ta te-a mantuit. Numaidecat, orbul si-a capatat vederea, si a mers dupa Isus, slavind pe Dumnezeu. Tot norodul, cand a vazut cele intamplate, a dat lauda lui Dumnezeu.”– Luca 18. 35-43

Omul, sufletul lui, tanjeste dupa implinire. Cererea sa, rugamintea sa trebuie sa ajunga la Dumnezeu.
Cuvantul Sfant spune ca oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit (salvat). Nu ai vrea si dumneta, omule drag, care alergi prin aceasta viata, sa-L chemi in ajutor, sa intre in viata ta, sa ti-o implineasca si a-i da sens? Nu ai vrea sa-L chemi pe Domnul Isus? El a venit in lume ca oamenii sa aiba viata si s-o aiba din belsug. Cand striga o inima nenorocita (neimplinita) Domnul aude si-l scapa din orice primejdie. Sa venim la El cu credinta deplina, numai El ne poate ajuta si rezolva orice problema a sufletului nostru (Ioan 10, Evrei 4.12-16).

E BINE SA STIM CA SOLUTIA la numeroasele noastre probleme o gasim in cuvantul din TESTAMENT-ul Creatorului nostru.

“Voi toti cei insetati, veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani! Veniti si cumparati bucate, veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata! De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase. Luati aminte, si veniti la Mine, ascultati, si sufletul vostru va trai: caci Eu voi incheia cu voi un legamant vesnic, ca sa intaresc indurarile Mele fata de David. Iata, l-am pus martor pe langa popoare, cap si stapanitor al popoarelor. Intr-adevar, vei chema neamuri, pe care nu le cunosti, si popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tau, pentru Sfantul lui Israel, care te proslaveste. Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L, cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseste iertand. Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre. Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc inapoi, ci uda pamantul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samanta semanatorului si paine celui ce mananca, tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele. Da, veti iesi cu bucurie, si veti fi calauziti in pace. Muntii si dealurile vor rasuna de veselie inaintea voastra, si toti copacii din campie vor bate din palme. In locul spinului se va inalta chiparosul, in locul maracinilor va creste mirtul. Si lucrul acesta va fi o slava pentru Domnul, un semn vesnic, nepieritor.”– Isaia 55

CUIELE-video

GLORIE LUI DUMNEZEU PRIN DOMNUL ISUS CRISTOS!

Dreptul la faima si celebritate

Motto: Caci cand sunt slab, atunci sunt tare. –2 Corinteni 12.10

Totusi, sa nu va bucurati de faptul ca duhurile va sunt supuse; ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri. – Luca 10.20

FORBESIn adevarul.ro din 19 martie 2009 , gasim articolul “Terapia Forbes a ajuns si in Romania”.
La data respectiva, investitorul american Donald Trump si Steve Forbes, redactorul-sef al editiei Forbes din SUA, si-au promovat in Romania afacerea lor, ideile lor, precum si criteriile lor in ierarhizarea valorilor umane. “Veniti” la Bucuresti prin intermediul imaginilor holografice, cei doi oameni de afaceri au vorbit despre efectele crizei economice, dar si despre impactul pe care revista Forbes il va avea in Romania.
Cu ocazia intalnirii de la Hotel Hilton, personalitati cunoscute au facut declaratii. Dinu Patriciu, considerat cel mai bogat roman si singurul prezent in topul Forbes, vede in Revista Forbes  “Nu este  un profesor pentru intreaga societate, dar cred ca este o oglinda in care noi, oamenii de afaceri, trebuie sa ne uitam”.
Apoi, Razvan Corneteanu, directorul general al trustului de presa Adevarul Holding, vede ca Revista Forbes se potriveste portofoliului Adevarul Holding.
Si, in cele din urma, Adriana Halpert, redactorul-sef al publicatiei de business life Forbes Romania, spune ca “Menirea publicatiei este de a da idei oamenilor de afaceri, de a inspira, de a schimba mentalitati”.

Daca citim in HotNews.ro,, articolul ” Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume.” observam, intr-un fel, implinirea asteptarilor celor care au facut laudatio (elogiere, din latina) intrarii Holdingului Forbes in Romania.
Suntem informati ca, pentru al patrulea an consecutiv, in topul celor mai puternice femei din lume, pe prima pozitie se afla Angela Merkel, cancelar al Republicii Federale Germania,.
Cancelarul german Angela Merkel ramane si in 2009 femeia cea mai puternica de pe pamant potrivit clasamentului intocmit anual de revista Forbes. In acest an, cele mai multe nume de pe lista sunt ale unor femei din lumea afacerilor. Cu exceptia doamnei Merkel, ramasa prima in top pentru al patrulea an consecutiv, celelalte noua femei din top sunt toate sefele unor mari companii. Intre acestea, frantuzoaica Anne Lauvergeon, presedintele grupului nuclear francez Areva (pozitia 9) si americanca Irene Rosenfeld, presedinta Kraft Foods (locul 6). Noua presedinta a Yahoo, Carol Bartz, este pe pozitia 12, in timp ce Susan Decker, cea care a condus grupul inaintea sa, era pe locul 50 in 2008. Daca anul trecut fosta sefa a diplomatiei americane, Condoleezza Rice, era pe locul 7, cea care i-a urmat, Hillary Clinton, este acum doar pe locul 36. In top a intrat in 2009 si sotia presedintelui american, Michelle Obama pe locul 40, dar si Sonia Sotomayor pe locul 54, devenita prima persoana de origine hispanica in Curtea Suprema din SUA. Pe lista celor 100 de femei considerate cele mai puternice de pe planeta in 2009, 60% sunt americance. De mentionat este si numele Soniei Gandhi, presedinta Partidului Congresului din India care a urcat pe locul 13 de pe 21 in 2008. Regina Marii Britanii a urcat pe locul 42 in acest an, fata de 58, anul trecut.
Pe criterii financiare si putere de stat (prin functiia ocupata)- am vazut mai sus un clasament al celor mai puternice femei din lume.

Pe criterii artistice, pe primele trei pozitii, intr-un clasament Forbes, se afla: Angelina Jolie, Oprah Winfrey, Madonna.”

Care sunt criteriile dupa care s-au intocmit clasamentele?
Notorietatea lor s-a conturat prin ocuparea vremelnica a unor functiii importante, prin mari castiguri financiare, prin promovarea presa scrisa si la TV, prin viata mondena, roluri in filme etc

Sa ne uitam putin la invatatura data de Isus discipolilor Sai, in Evanghelia dupa
Luca, cap.10:

PRIMA. Discipolii Sai au fost trimisi in lucrare doi cate doi, cu scopul expres sa propovaduiasca faptul ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de oameni.

Dupa aceea Domnul a mai randuit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi cate doi inaintea Lui, in toate cetatile si in toate locurile, pe unde avea sa treaca El. Si le-a zis: Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. Duceti-va; iata, va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor. Sa nu luati cu voi nici punga, nici traista, nici incaltaminte, si sa nu intrebati pe nimeni de sanatate pe drum. In orice casa veti intra, sa ziceti intai: Pacea sa fie peste casa aceasta! Si daca va fi acolo un fiu al pacii, pacea voastra va ramane peste el; altminteri ea se va intoarce la voi. Sa ramaneti in casa aceea, si sa mancati si sa beti ce vi se va da; caci vrednic este lucratorul de plata sa. Sa nu umblati din casa in casa. In oricare cetate veti intra si unde va vor primi oamenii, sa mancati ce vi se va pune inainte; sa vindecati pe bolnavii care vor fi acolo, si sa le ziceti: Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Dar in oricare cetate veti intra, si nu va vor primi, sa va duceti pe ulitele ei, si sa ziceti: Scuturam impotriva voastra, chiar si praful din cetatea voastra, care s-a lipit de picioarele noastre; totusi sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Eu va spun ca, in ziua judecatii va fi mai usor pentru Sodoma decat pentru cetatea aceea. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Caci daca ar fi fost facute in Tir si Sidon lucrarile puternice care au fost facute in voi, de mult s-ar fi pocait stand in sac si cenusa. De aceea, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru Tir si Sidon decat pentru voi. Si tu, Capernaume, vei fi inaltat oare pana la cer? Vei fi pogorat pana in Locuinta mortilor.- Luca 10.1-15

A DOUA. Ucenicii sa nu se bucure de faptul ca chiar si dracii le sunt supusi in Numele lui Isus, ci ca numele lor sunt scrise in ceruri.

Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta; si cine va nesocoteste pe voi, pe Mine Ma nesocoteste; iar cine Ma nesocoteste pe Mine, nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cei saptezeci s-au intors plini de bucurie, si au zis: Doamne, chiar si dracii ne sunt supusi in Numele Tau. Isus le-a zis: Am vazut pe Satana cazand ca un fulger din cer. Iata ca v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului: si nimic nu va va putea vatama. Totusi, sa nu va bucurati de faptul ca duhurile va sunt supuse; ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri.-Luca 10.16-20

A TREIA. Descoperirile lui Dumnezeu sunt pentru cei smeriti, pentru cei micuti. Lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse de cei ce se considera mari si sunt mari in ochii oamenilor si nu sunt mici inaintea lui Dumnezeu.

In ceasul acela, Isus S-a bucurat in Duhul Sfant, si a zis: Tata, Doamne al cerului si al pamantului; Te laud pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, fiindca asa ai gasit cu cale Tu. Toate lucrurile Mi-au fost date in maini de Tatal Meu; si nimeni nu stie cine este Fiul, afara de Tatal, nici cine este Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Apoi S-a intors spre ucenici, si le-a spus de o parte: Ferice de ochii care vad lucrurile, pe care le vedeti voi! Caci va spun ca multi proroci si imparati au voit sa vada ce vedeti voi, si n-au vazut, sa auda ce auziti voi, si n-au auzit.– Luca10. 21-24

A PATRA. Samariteanul milostiv, Isus Cristos, este plin de mila, de dragoste si compasiune pentru cei ce sunt cazuti intre talharii lumii acesteia (intre hrapareti, intre asupritori, intre cei fara mila si fara dragoste fata de semeni).

Un invatator al Legii s-a sculat sa ispiteasca pe Isus si I-a zis: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Isus i-a zis: Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea? El a raspuns: Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Bine ai raspuns, i-a zis Isus; fa asa, si vei avea viata vesnica. Dar el, care vroia sa se indreptateasca, a zis lui Isus: Si cine este aproapele meu? Isus a luat din nou cuvantul, si a zis: Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A cazut intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat, si l-au lasat aproape mort. Din intamplare, se cobora pe acelasi drum un preot; si, cand a vazut pe omul acesta, a trecut inainte pe alaturi. Un Levit trecea si el prin locul acela; si cand l-a vazut, a trecut inainte pe alaturi. Dar un Samaritean, care era in calatorie, a venit in locul unde era el, si cand l-a vazut, i s-a facut mila de el. S-a apropiat de i-a legat ranile, si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, si i-a zis: Ai grija de el, si orice vei mai cheltui, iti voi da inapoi la intoarcere. Care dintr-acesti trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari? Cel ce si-a facut mila cu el, a raspuns invatatorul Legii. Du-te de fa si tu la fel, i-a zis Isus. – Luca 10.25-37

A CINCEA. Sa avem atitudinea asteptata de catre Dumnezeu, ascultarea. Ascultarea face mai mult ca jertele, oricare ar fi acestea. Dumnezeu se bucura daca avem credinta care Sa-I dea ascultarea deplina, sa nu mai plutim, sa nu mai alergam colo-colo, purtati de orice vant sau val de invatatura, straina de El.(vezi si 1 Samuel 15.22)

Pe cand era pe drum, cu ucenicii Sai, Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit in casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului, si asculta cuvintele Lui. Marta era impartita cu multa slujire, a venit repede la El, si I-a zis: Doamne, nu-Ti pasa ca soru-mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i dar sa-mi ajute. Drept raspuns, Isus i-a zis: Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.-Luca 10.38-42

Oamenii se lauda unii pe altii. Se fac statistici. Se fac sondaje de opinie.
Acum, Top Forbes ne prezinta un clasament. Care nu e vesnic. E o radiografie a zilei, stabilita prin sondaj. Sunt oamenii care apar cel mai mult in fata noastra la TV, in presa, cei inaltati in dregatorii, cei cu mari castiguri banesti, cei care aduc rating in cinema sau la TV!

Dar care e punctual de vedere al lui Dumnezeu, Creatorul nostru?
El ne-a creat cu un scop. Si El asteapta sa implinim menirea pentru care ne-a creat.

In Ecleziastul 12.13-14, citim:

Sa ascultam dar incheierea tuturor invataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.

Iar in cartea Ieremia 9.24, sta scris indubitabil:

Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul.

Dumnezeu, prin proorocul Isaia, cap.55.8-11, spune insa oamenilor de pretutindeni:
Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre. Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc inapoi, ci uda pamantul si-l fac sa rodeasca si sa odrasleasca, pentru ca sa dea samanta semanatorului si paine celui ce mananca, tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele.

In cartea Daniel, cap. 5 gasim o poveste cutremuratoare:
Imparatul Belsatar a facut un mare ospat celor o mie de mai mari ai lui, si a baut vin inaintea lor. Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. Au adus indata vasele de aur, care fusesera luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, si au baut din ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui. Au baut vin, si au laudat pe dumnezeii de aur, de argint, de arama si de fier, de lemn si de piatra. In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om, si au scris, in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana, care a scris. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat ca i s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii i s-au izbit unul de altul. […] Daniel a raspuns indata inaintea imparatului: Tine-ti darurile, si da altuia rasplatirile tale! Totusi voi citi imparatului scrierea, si i-o voi talcui. Imparate, Dumnezeul cel Preainalt daduse tatalui tau Nebucadnetar: imparatie, marime, slava si stralucire; si din pricina marimii pe care i-o daduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau si tremurau inaintea lui. Caci imparatul omora pe cine voia, si lasa cu viata pe cine voia; inalta pe cine voia, si cobora pe cine voia. Dar cand i s-a ingamfat inima si i s-a impietrit duhul pana la mandrie, a fost aruncat de pe scaunul lui imparatesc si a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a facut ca a fiarelor, si a locuit la un loc cu magarii salbatici; i-au dat sa manance iarba ca la boi, si trupul i-a fost udat cu roua cerului, pana cand a recunoscut ca Dumnezeul cel Preainalt stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea. Dar tu, Belsatar, fiul lui, nu ti-ai smerit inima, macar ca ai stiut toate aceste lucruri. Ci te-ai inaltat impotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse inaintea ta, si ati baut vin cu ele, tu si mai marii tai, nevestele si tiitoarele tale; ai laudat pe dumnezeii de argint, de aur, de arama, de fier, de lemn si de piatra, care nici nu vad, nici n-aud, si nici nu pricep nimic, si n-ai slavit pe Dumnezeul in mana caruia este suflarea ta si toate caile tale! De aceea a trimis El acest cap de mana, care a scris scrierea aceasta. Iata insa scrierea care a fost scrisa: Numarat, numarat, cantarit, si impartit!
Si iata talcuirea acestor cuvinte. Numarat, inseamna ca Dumnezeu ti-a numarat zilele domniei, si i-a pus capat. Cantarit, inseamna ca ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor! Impartit, inseamna ca imparatia ta va fi impartita, si data Mezilor si Persilor!
(sublinierile ne apartin).

DUMNEZEU a dat o lista cu barbati si femei de mare faima, cei care au obtinut toata aprecierea Creatorului lor, traind in ascultare si credinta deplina in El. Numele acestora raman pentru eternitate inserate prin Duhul Sfant atat in Epistola catre Evrei cap.11, ca eroi ai credintei in Dumnezeu, dar inscrisi totodata in cartea vietii.

Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.
Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamant, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.
Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.
Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.
Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc, pe care avea sa-L ia ca mostenire, a ascultat, si a plecat fara sa stie unde se duce.
Prin credinta a venit si s-a asezat el in tara fagaduintei, ca intr-o tara care nu era a lui, si a locuit in corturi, ca si Isaac si Iacov, care erau impreuna mostenitori cu el ai aceleiasi fagaduinte. Caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu. Prin credinta si Sara, cu toata varsta ei trecuta, a primit putere sa zamisleasca, fiindca a crezut in credinciosia Celui ce-i fagaduise. De aceea, dintr-un singur om, si inca un om aproape mort, s-a nascut o samanta in mare numar, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul marii, care nu se poate numara.
In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite: ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. Cei ce vorbesc in felul acesta, arata deslusit ca sunt in cautarea unei patrii. Daca ar fi avut in vedere pe aceea din care iesisera, negresit ca ar fi avut vreme sa se intoarca in ea. Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate. Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, cand a fost pus la incercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: In Isaac vei avea o samanta care-ti va purta numele! Caci se gandea ca Dumnezeu poate sa invie chiar si din morti: si, drept vorbind, ca inviat din morti l-a primit inapoi.
Prin credinta a dat Isaac lui Iacov si Esau o binecuvantare, care avea in vedere lucrurile viitoare.
Prin credinta Iacov, cand a murit, a binecuvantat pe fiecare din fiii lui Iosif, si s-a inchinat, rezemat pe varful toiagului sau.
Prin credinta a pomenit Iosif, cand i s-a apropiat sfarsitul, de iesirea fiilor lui Israel din Egipt, si a dat porunci cu privire la oasele sale.
Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut: pentru ca vedeau ca era frumos copilul, si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului. Prin credinta Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. El socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire. . Prin credinta a parasit el Egiptul, fara sa se teama de mania imparatului; pentru ca a ramas neclintit, ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut. Prin credinta a praznuit el Pastele si a facut stropirea sangelui, pentru ca Nimicitorul celor intai nascuti sa nu se atinga de ei. Prin credinta au trecut ei marea Rosie ca pe uscat, pe cand Egiptenii, care au incercat s-o treaca, au fost inghititi. Prin credinta au cazut zidurile Ierihonului, dupa ce au fost ocolite sapte zile.
Prin credinta n-a pierit curva Rahav impreuna cu cei razvratiti, pentru ca gazduise iscoadele cu bunavointa.
Si ce voi mai zice? Caci nu mi-ar ajunge vremea, daca as vrea sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel si de proroci! Prin credinta au cucerit ei imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase. Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti.
Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de care lumea nu era vrednica au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului.
Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi.

EROII CREDINTEI

In 19 martie 2009 presa romana glasuia cu emfaza: “Terapia Forbes a ajuns si in Romania”.

Dar avem o vesta mult mai buna. Una exceptionala. Adevarata terapie si nastere din nou o da Dumnezeu prin Duhul Sfant, pentru toti si peste toti cei care au credinta in Domnul Isus si in lucrarea Sa de La Cruce! Amin!

Isus Cristos a venit in lume sa caute si sa salveze pe cei pacatosi, pe cei pierduti.
…tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.– Ioan 1.12-13

Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit.Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti.– Iasa 53.4-5

Apostolul Pavel zice: Si harul Domnului nostru s-a inmultit peste masura de mult impreuna cu credinta si cu dragostea care este in Cristos Isus. O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: Cristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Cristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica. A Imparatului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.- 1 Timotei 1.14-17

Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Cristos din morti, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa, si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi.– 1 Petru 1.3-4

Iar apostolul Ioan, din insula Patmos isi scrie revelatia: Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. […] Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc. [?.] Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului.– Apoc. 20-21

GLORIE DOMNULUI ISUS CRISTOS!