STRĂIN NEÎNTREBĂTOR
astrali copaci veghind minuni – străine
păsări târzii – vorbind cu zei – pe strune:
toţi aşteptăm – şi nici nu ştim de vine
cel ce-a cântat în epopei nebune Continue reading “ADRIAN BOTEZ: Străin neîntrebător”
Tag: premiul Nobel
ADRIAN BOTEZ: VEŞNICĂ TOAMNA ARTISTULUI
VICTORIOS E ZARZĂRUL ÎN FLOARE
victorios e zarzărul în floare
înfruntă nori coroana-i de zăpadă
când vezi Copac-Văpaie – nu se moare!
şomeri – Călăul cât şi a sa Pradă! Continue reading “ADRIAN BOTEZ: VEŞNICĂ TOAMNA ARTISTULUI”
Adrian Botez: FLORENTIN SMARANDACHE – UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL pentru Anul 2011
…Avem în față două cărți, trimise nouă, într-un plic, de către un român stabilit în SUA – cu o personalitate puternică si cu o viață care, în sine, este, cum ar zice Edmund Hillary, „Înaltă aventură” – o „odisee” a înălțimilor (în primul rând, spiritual-existentiale!):
1- Frate cu meridianele și paralelele – vol. 6, Ed. Silviana, Rm.-Vâlcea, 2010 – si
2-Dragă domnule Rotaru – antiscrisori, Ed. Dacoromâna TDC, Buc., 2011.
Doua cărți ciudate, precum autorul lor – Florentin Smarandache, o adevarată forță Duhului logico-stiintific și informatic. În plus, este propus la Premiul Nobel pentru Literatură. Curios este, însă, faptul ca, pâna acum, cel puțin, nu i s-a acordat, lui Florentin Smarandache, Premiul Nobel pentru Matematică, Fizică, Informatică… Continue reading “Adrian Botez: FLORENTIN SMARANDACHE – UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL pentru Anul 2011”
Despre Premiul Nobel la români
Dar și despre Morala creștinului român
“A nu ști Biblia, în speță Vechiul Testament și Noul Testament, pentru un european este un fapt de incultură îngrozitoare.”
Gabriel Liiceanuu
Vă mai amintiți de gafa și incultura crasă a senatorului român Dan Șova, aceea prin care nega existența pogromului din iunie 1941 de la Iași? Continue reading “Despre Premiul Nobel la români”
UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL
CĂRȚILE PARADOXALE ALE LUI FLORENTIN SMARANDACHE1
…Avem în față două cărți, trimise nouă, într-un plic, de către un român stabilit în SUA – cu o personalitate puternică si cu o viață care, în sine, este, cum ar zice Edmund Hillary, „Înaltă aventură” – o „odisee” a înălțimilor (în primul rând, spiritual-existentiale!):
1- Frate cu meridianele și paralelele – vol. 6, Ed. Silviana, Rm.-Vâlcea, 2010 – si
2-Dragă domnule Rotaru – antiscrisori, Ed. Dacoromâna TDC, Buc., 2011.
Doua cărți ciudate, precum autorul lor – Florentin Smarandache, o adevarată forță Duhului logico-stiintific și informatic. Continue reading “UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL”
VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR
Elena Buica
Începutul represiunii comuniste
VICTOR ROSCA –
EXPERIMENTUL TÂRGSOR
Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.
Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.
Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.
Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.
Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.
Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.
Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.
Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.
In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.
Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.
Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.
Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria
Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)
Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)
Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.
„Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.
In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.
„Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).
Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. „Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)
Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)
Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”
Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.
Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”
Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.
Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.
Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.
Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
4 martie 2012
11 ARTISTI PLASTICI DE ORIGINE ROMÂNA EXPUN IN GERMANIA
Dr. Svetlana MAIER
Comunicat de presa – GALERIA RADUART
Cei mai importanti artisti plastici din Transilvania expun în Germania pentru prima data în grup. Unsprezece artisti plastici contemporani de provenienta ardeleana (stabiliti în sudul Germaniei) prezinta pictura, grafica, obiecte de arta si sculptura. Operele lor reflecta situatia dificila, dar în acelasi timp fascinanta si plina de mesaj, cu un trecut marcat de cultura germana.
Diversitatea culturii din Transilvania, potentata de traditia seculara a acestei regiuni, este deja arhicunoscuta în Germania (si) datorita romanelor lui Herta Müller, laureata a premiului Nobel în anul 2009. Romanul “Atemschaukel” relateaza pregnant conditiile dificile în care sasii din nordul tarii au fost nevoiti sa traiasca sub dictatura lui Ceausescu, multi dintre acestia parasindu-si definitiv patria.
Cei unsprezece artisti, prezenti cu lucrari în expozitie, sunt nascuti în România; toti au plecat din aceasta tara cu multe decenii în urma, pentru a începe o noua viata în Germania. În patria adoptiva au fost însa confruntati cu prejudecati, cu atitudini distante, dar si cu un generos sprijin si multa apreciere. Operele expuse ilustreaza convingator despartire si evadare, amintiri, sperante si realizari în viitor. Spectatorii acestei expozitii sunt purtati pe aripile unei calatorii emotionale, în care gama cromatica, contrastele valorice si relieful dramatic al exponatelor constituie jaloanele lor de conduita. Impresiile puternice si multitudinea mesajelor preluate au menirea de a lasa un ecou durabil în memoria spectatorilor.
Participantii la mai sus-amintita expozitie sunt:
Marianne GANEA
Ingo GLASS
Geo GOIDACI
Radu-Anton MAIER (RADU)
Armin MÜHSAM
Helmut STÜRMER
Kaspar TEUTSCH
lászló tóth
Eugen VIEHMANN
Johann WAADT
Hugo WOLFF
Vernisajul expozitiei:
VINERI, 1 IULIE, ORELE 18.00
Artistii vor fi prezenti la deschiderea oficiala a expozitiei de arta.
Durata expozitiei:
01 IULIE – 28 IULIE 2011
Orele de deschidere:
Miercuri: 14.00 – 17.00
Vineri: 14.00 – 17.00
Sâmbata: 11.00 – 13.00
sau la numarul de telefon:
0049 (0) 8141 224595
Mai multe informatii gasiti în internet la adresa www.raduart.de/ro/index.html
Profilul galeriei de arta Raduart
Galeria Raduart fost înfiintata în anul 2010 de catre Radu-Anton Maier si Svetlana Maier. Galeria constituie un centru international de arta contemporana, cu precadere pictura, grafica si sculptura. În centrul activitatii ei se afla promovarea lucrarilor marelui pictor de origine romana Radu-Anton Maier (nume de artist RADU). Pe lânga aceasta ea reprezinta o platforma de afirmare a tinerilor artisti înca neconsacrati.
Adresa noastra:
Galerie Raduart
Ledererstrasse 12,
D-82256 Fürstenfeldbruck
Tel. +49 (0) 8141 224595
Fax: +49 (0) 8141 224593
E-Mail: galerie@raduart.de
Internet: www.raduart.de
—————————————————-
Dr. Svetlana MAIER
Fürstenfeldbruck, Germania
27 iunie 2011
Scriitorul VASILE ANDRU
Interviu realizat de Angela BACIU
[pullquote]
MOTTO: „Într-o vreme m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte”
„Destinul de a fi scriitor are un substrat tainic”
[/pullquote]
Domnule Vasile Andru, care este cartea care v-a chinuit cel mai mult? Si care este cea pe care o iubiti cel mai mult?
Scrierea unei carti, d-na Angela Baciu, oricât ar dura, oricâte înaripari sau înfrângeri ar presupune, nu te chinuie, ci te înviaza. Chiar când scrisul este un canon – adica devine ca un travaliu zilnic, ascetic, mortificator (vazut din afara) – eu îl resimt ca pe o sansa, ca pe o extatica mânare dinlauntru.
Dar înteleg, buna doamna Angela Baciu, ca ati vrut sa întrebati: care-i cartea ce v-a chinuit dulce cel mai mult. Mult ca durata, mult ca intensitate.
Este romanul Gradinile ascunse (aparut recent). M-a chinuit dulce si mult: ca durata întâi. Romanul acesta are o vârsta notabila. Are deja un curriculum! Într-o forma embrionara, a fost schitat prin 1973, când eram asistent universitar la Suceava. Într-o forma structurata, capitolata, romanul s-a nascut în 1984, la Bucuresti: s-a nascut în acelasi an cu fiica mea, Tamara. De altfel, nasterea fiicei a dat un alt sens proiectului initial. La început, aceasta proza era un exercitiu de supravietuire, în vremi siluitoare. Dupa nasterea fiicei, s-a mai adaugat un sens: l-am simtit ca pe o poveste pentru ea, jucaria ei, zestrea ei.
Romanul acesta are subiect, intriga, are personaje, întâmplari. Este vorba de pataniile unui om ajuns în „tara hazardului”, în tara dresajului total, în tara dictaturii perfecte, a dictaturii desavârsite – la concurenta cu Dumnezeu! as zice.
În aceasta „tara” (la început, un oras: o Suceava concentrationara; apoi extinsa la un continent, la o planeta!) – un om cauta gradinile. Un om urmat de alti oameni. Un om cu statut antropologic enigmatic (ca noi toti) cauta gradinile ascunse. Cititorul va vedea cum si unde le-ar gasi.
Am terminat cu regret acest roman. În sensul ca scrisul la el devenise nu doar un „canon”, ci si „ratia” de bucurie zilnica.
În 2004 am zis: „Gata, îl public!”; si am angajat cu doua edituri aparitia cartii. Dar am vazut ca nu-i gata; si l-am mai rescris de doua ori, lucrând la el ceva mai intens în 2005. Daca compar prima si ultima varianta, vad ca, dupa decenii, din prima varianta au mai ramas circa 10 capitole (din cele 46 capitole ale cartii). Iar propozitiile ramase de atunci sunt parca atavisme…
Cartea a aparut în aprilie 2006, la editura „Paralela 45”, chiar în saptamâna patimilor. Ziceam, având o oarecare tristete ca l-am terminat. As fi vrut sa mai scriu la el, înca un an macar… Cred ca scrisul la o carte nu are sfârsit. Dupa cum omul nu este terminat, ci se afla înca în lucru, în atelierul Creatorului. Dar, desi neterminat, omul „functioneaza”. Cu toate sucelile lui, cu toate neroziile lui, cu toata cruzimea lui, cu toate dizabilitatile lui, omul „functioneaza”. Dumnezeu îl lasa sa functioneze asa neterminat. Poate cu oarecare amuzare… caci eu simt ca Dumnezeu se amuza un pic de nevolnicia si infantilismul omului; dar El stie ca a pus Legea în toti atomii omului si ca Legea îl va îndrepta pe om, în timp… Asa zicem si noi, când publicam o carte: ar mai fi de lucru, dar s-o lasam sa functioneze asa neterminata si-n faza aceasta… La anu’ ce vine, as vrea sa scriu o varianta restrânsa a „Gradinilor”. O varianta de circa 120 de pagini.
Gradinile ascunse este alt gen decât romanul non-fiction, care s-a vazut ca va este specific? Ce loc va avea acest roman în creatia D-vstra? Dar în peisajul literaturii de azi? Va rasturna clasamentele conventionale ale zgomotosilor critici care fac piata literara? Este acel roman-eveniment pe care-l asteapta un scriitor în cariera sa? Cum îl definiti?
Este ceva nou în scrisul meu. Un critic l-a si inclus în genul utopie (Al. Cistelecan). Este o utopie, prin idealismul sau total, prin geografia sa carpatica dar trans-pamânteana. „A-topos”, adica loc/ tara imposibile… Si totusi, usor de recunoscut sursa inspiratiei: „lagarul socialist” estic, cu dictatura cea mai „perfectionata” din câte a cunoscut istoria. Parabola concentrationara si utopia se întâlnesc, se îngemaneaza. Caci si în istorie, comunismul începe ca o utopie, sfârseste ca o crima; si din el mai supravietuiesc cioburi psihice, epigrame mintale.
În al treilea rând, sau mai presus de planurile semnalate, este vorba de un roman sapiential (sa-i zicem: initiatic), al unui autor care iubeste Ecleziastul si considera Ecleziastul o culme a romanului sapiential. Si un autor care iubeste Filocalia si considera Filocalia o culme a genului paideic. Aici romanul s-ar deschide spre revelatoriu, spre râvnita „întâlnire” cu Dumnezeu. Acel Dumnezeu care exista cu adevarat, si care va exista chiar si dupa ce omenirea va fi atât de sus, atât de nazdravana încât se va iluziona ca se poate lipsi de EL…
Nu uit ca m-ati întrebat ce loc are acest roman în scrisul meu. Desi are o factura aparte, Gradinile ascunse sta în continuitatea romanului Muntele calvarului (ducând mai departe teza precaritatii legii) si a romanului Pasarile cerului (si acolo este vizibila parabola concentrationara).
Dar, mai ales, Gradinile ascunse are un loc aparte prin aceea ca îl simt ca pe ultimul meu roman. si având în vedere ca a mijit prin 1973, se poate spune ca este si primul, si ultimul…
Asa, câte o proza scurta voi mai publica. Voi publica si acel jurnal Amintiri din jurul lumii, care-i gata de tipar. Dar un alt roman-roman, coerent si filimonez, nu cred ca voi mai scrie. Mapele continând minereul romanului indian Jagat nitya (adica Parelnica lume, sau Buna ziua, iluzie) va ramâne un conglomerat de nuclee narative si atât. Gradinile ascunse este ultimul, este un final de „cariera” literara.
Cum apreciati pozitia si locul pe care-l aveti în literatura? E vorba si de „imaginea” care s-a format despre Dvs – dupa carti, dupa aparitii publice, dupa ureche, dupa ecou, uneori cu rezerve, alteori cu nuante chiar „legendare”. Pentru unii existati ca prozator, autor al romanului istoric Noaptea împaratului sau al romanului postmodern Turnul; pentru altii ca redactor asezat pe viata la „Viata Româneasca”. Pentru altii ca îndrumator de scoala sapientiala (ipostaza în care multi va urmaresc scrierile, si multi va urmeaza; ipostaza în care sunteti azi invitat la biblioteca „V.A. Urechia”, Galati). Sunt oameni care au citit din Dvs. doar Terapia destinului sau Isihasmul, si care ignora ca aveti si romane! Dar sunt altii, si ma refer în primul rând la critici, care va iau în considerare doar romanele, doar proza. Asadar, sunteti multumit de LOC, sau de ROL? Când spun rol, ma refer la îndrumatorul de practici sapientiale. Când spun loc, ma refer la pozitia în plan literar. Sunteti multumit de acest „loc” în ierarhie?
Nu stiu exact ce loc am, dar sunt multumit de el. Joaca de-a numerotarea treptei pe care stai (joaca foarte serioasa în plan imediat), sau joaca de-a excelarea – tin de o solida gândire arhaica, straveche, când era absolut vital sa obtii un loc de frunte în hoarda primara: eventual sa devii „tatal hoardei”.
Ce loc detin eu în „hoarda literara”? Cred ca, într-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte… La alegerile din 1990, am fost ales seful sectiei de proza, Bucuresti. Si m-am complacut sa fiu vreo trei mandate „tatal” micro-hoardei prozatorilor din Asociatia Bucuresti (vreo 300 prozatori legitimati). În romanul Turnul, pe junii optzecisti îi numeam chiar „hoarda de aur a literaturii române”.
Dar, drept sa spun, n-am grija competitiei. Scriu elaborat, cu exigenta, dar fara grija competitiei. Ma bucur tare de performantele altora, de parca prin ele m-ar scuti pe mine de o truda. Ma bucur ca Svetislav Basara (un sârb optzecist) a scris romanul subconstientului balcanic mai bine decât puteam s-o fac eu în Pasarile cerului. Si ca Anton Doncev (bulgar saptezecist) a scris Cavalerul cartii de taina – depozite din subconstientul crestin al Europei. Simt continuitate, nu competitie.
Stiu bine, însa, ce loc am eu în ansamblul spetei umane: un atom din cei sase miliarde. A-tom, pre greceste; in-dividus, pre latineste. Dotat cu (sau daruit cu) „gena multumirii”. Sunt o suma de celule gânditoare; în continuitate buna cu alte celule gânditoare ale spetei. Un episod (românesc) din dorul materiei de a se povesti pe sine.
V-am trimis prin posta înca 12 întrebari, as vrea sa raspundeti macar la una-doua, la temele în care sunteti mai implicat. Stiu ca aveti legaturi cu diaspora literara. Ce destin au acesti scriitori? Mai sunt ei astazi vitregiti?
Am legaturi cu diaspora, cu scriitorii din exil, din emigratia fortata dinainte de 1989, si cu emigratia libera de dupa 1990. Ei nu mai sunt vitregiti, acum. Dar altadata, oare erau mai vitregiti scriitorii din exil, decât cei ramasi în „lagarul” de-acasa? Scriitorii din exil au stiut sa-si transforme trauma smulgerii în sansa de creatie. I-am cunoscut în Occident pe Emil Cioran, pe Virgil Ierunca, pe Matei Visniec, pe Dumitru Tepeneag. Acum am o buna relatie cu scriitorii românii din America. Chiar acum merg pentru lansari si dezbateri la New York, San Francisco, Atlanta. Am scris despre diaspora literara si neliterara, în volumul Viata si Veac, secventa „Povestind suflet românesc la românii de departe”. În revista „Viata Româneasca”, recent, vorbind despre viitorul literaturii române, am scris ca vad posibil „un viitor anglo-american” al literaturii române.
Dar despre viitorul romanului românesc, ce parere aveti?
Romanul românesc de azi este în forma. Se scrie prea lung, prea valmasit, dar merge! Se scrie fluvial, dezgradit, dezlânat, mâlos, dar merge!
În fond, si ultimele succese internationale: Naipaul (premiul Nobel) sau Arundhati Roy (premiul Booker) – sunt dezgradite, mâloase, dar merg! (Nici o aluzie la faptul ca, în latina, mergere înseamna „a cufunda, a îneca”…)
Dupa ora poeziei, care se încheie cu Cezar Ivanescu, Mihai Ursachi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Cartarescu, – vine ora prozei. Sau macar minutul prozei. Vine cu Constantin Virgil Negoita, Mircea Sandulescu, Adrian-Christian Kuciuk, Dan Stanca, Marius Marian Solea, Alexandru Ecovoiu, Marian Ilea, Cecilia Stefanescu.
Si mai adaug doi autori, buni, dar nemediatizati, cvasiimolati: indianista Oma Stanescu, prin romanul Arsita Karmei (1997) este la fel de frapanta ca belgianca „nipona” Amelie Nothomb, cu care are în comun o energie a demitizarii Orientului.
Alexa Gavril Bâle publica romanul etno-psihologic America de dincolo de gard (2003). Proza aceasta are un firesc, o acuratete si o polifonie cum de la Cuptorul de pâine al lui Mircea Nedelciu eu n-am mai citit. Alexa Gavril Bâle atesta si o mondializare a ruralului carpatic – fara precedent în scrisul nostru, cred.
Uneori simt totusi o neadecvare (trecatoare?) între noi si veac, între noi si chemare. Nu-i vorba de diferenta de viteza dintre plaivaz si computer (deja rezolvata de unii). Ci vad autori predestinati unei carti mari care însa ard ca si „în treacat”, facând în principal altceva, ca sa subziste.
Oricum, „destinul de a fi scriitor”, sau de a da „the book of the century” are si un substrat tainic. Si, personal, singura certitudine pe care o am în privinta rezultatului este bucuria lucrului la o carte. Restul se decide dincolo de noi.
În încheiere, as vrea sa discutam despre împlinire profesionala. În ce consta împlinirea Dvstra? În cartile publicate (circa 25 de volume), sau în discipolii care urmeaza cercul D-vstra de „stimulare mentala”? Sau în amândoua? Sunteti, evident, înainte de toate scriitorul Andru. Ati lasat cândva o catedra universitara – pentru a scrie, sau pentru o alta perspectiva de împlinire?
Împlinirea profesionala înseamna pentru unii sa devii bogat, pentru altii sa devii vedeta. Este acceptia populara a împlinirii, sau acceptia salbatica a împlinirii, dupa care suntem clasati, distribuiti în functii, capatuiti… Pentru mentalitatea salbatica (generala azi) vedetele sunt mai graitoare decât modelele. Vedetele sunt exhibate de mass-media, sunt masini de facut bani. Vedetismul se extinde, de la artisti la politicieni, pâna la clerici… Am vazut un cleric care, foarte roditor în asceza lui, a fost împins usurel pe panta vedetismului si a fost transformat într-o masina de facut bani la manastirea lui… Marile vedete politice, mai ales, dar si artistice, fascineaza multimile. Vedetele întorc spatele oamenilor, totusi oamenii le iubesc foarte tare, pentru ca ele sunt un fel de reparator (iluzoriu) al frustrarilor imense, sunt o proiectie a setei universale de a tâsni din cenusiul existentei… Am lasat cândva catedra universitara pentru scris, dar mai ales pentru a trai altfel.
Sa vorbim de împlinirea umana, – cea profesionala fiind doar un aspect, un instrument de etapa. Adevarata împlinire o da trecerea de la înrobitoare griji la eliberare; de la conditia nefericita la liniste; adica trecerea de la simturi la duh; si aceasta este cu putinta chiar în vremea noastra.
ROMANI GENIALI
Putem observa cu stupoare cum chiar unii romani afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste “barbari” inca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta in unele articole “Academia Catavencu”) si ca romanii sunt si acum „codasii Europei”! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea-vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decat banii care vin din Vest sau de la Est.
Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental – Larousse – nu vorbesc deloc de romani ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din Romania, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass-media romaneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.
Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu inca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca “istoria oficiala” a “reusit” sa-l neglijeze… Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid (“model Cape Kennedy”) a fost inventata in 1529 si trimisa in spatiu cu succes in 1555, in prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550- 1570).
Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, in 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate in manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare avand forma literei delta (1555)… “Casuta zburatoare”, propulsata in aer de racheta, nu era nimic altceva decat anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti incepand cu
anii 50!… In lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Romanul din Alba Iulia.
Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si insusita apoi de Marie Curie si intrebuintata pentru distrugere. Cerand un grad superior la facultate, savanta romanca ii scria regelui Carol al II-lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat d-na Joliot-Curie, recomandata de insusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot-Curie, de care, zic dumnealor, au
nevoie.” Vesnicile “plecaciuni” fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta infiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti…
1827 – Petrache Poenaru (secretarul lui Tudor Vladimirescu) – este inventatorul stiloului (tocul rezervor).
1858 – Bucuresti – primul iluminat cu petrol al unui oras din lume si prima rafinare a petrolului.
1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi.
1881 Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
1885 Victor Babes – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
1886 Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie.
1887 C. I. Istrate – Friedelina si franceinele.
1895 D. Hurmuzescu – descopera electroscopul.
1899 C.I. Istrate – o noua clasa de coloranti.
1900 Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.
1904 Emil Racovita – biospeologia
1905 Augustin Maior – telefonia multipla
1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (in fapt, primul avion din istorie). 1906 A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adanci.
1908 Lazar Edeleanu – prima rafinare in lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf.
1908 Acad. Nicolaie Vasilescu – Karpen – “pila Karpen”, care functioneaza inca, neintrerupt, de aproape 100 de ani!
1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
1910 Tache Brumarescu – masina de taiat sulf.
1910 Stefan Procopiu – efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
1910 Gh.. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.
1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
1910 Ioan Cantacuzino – „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).
1913-1916 Ioan Cantacuzino – vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
1916 D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei
1918 Gogu Constantinescu – intemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
1920 Emil Racovita – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume)
1920 ing. Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamant – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini)
1921 Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor in spate (de forma „picaturii de apa”)
1921 Nicolae Paulescu – descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent, Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J..R.J. McLeod pentru aceasta descoperire…
1921, decembrie Stefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii)
1922 C.Levaditi si Sazevac – bismutul ca agent terapeutic impotriva sifilisului.
1925 Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere in camera inchisa si cu vaporizare instantanee
1930 Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa
1933 Henri Coanda – aerodina lenticulara (farfuria zburatoare)
1938 Henri Coanda – efectul Coanda
1938 Henri Coanda – discul volant.
1952 Ana Aslan – gerovital H3
O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani in 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, in 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost imbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30-40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere…
Un crater de pe luna poarta numele lui… Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul roman a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamantul in jurul soarelui este de o marime variabila, creand premisele de baza ale astrofizicii moderne. Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele „varfuri de talie universala” aparute dintre minoritatile din Romania, in toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat „parintele navigatiei spatiale” si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane “Saturn”.
O alta idee propagata destul de puternic in societatea romaneasca de astazi este ca, deloc mandri cu originea lor, unii dintre romani afirma ca toate aceste prilejuri de mandrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca Romania de astazi ar fi… o “tara bolnava”, fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu „codasa Europei”.
Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe romani „la locul lor” (si departandu-i de traditia si sufletul neamului romanesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi si o serie de realizari ale geniului romanesc ale ultimilor ani:
Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD-ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD-uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor “Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania. Dar forurile din Romania intarzie la nesfarsit formalitatile…
Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…
Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)
Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala).
Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…
La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!
Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia “Biomer”), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor. Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si
medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.
Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.
La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Valcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost “racolat” imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)…
Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.
Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…
Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…
Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…
Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer…
Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-i breveteze
inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari…
Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi somer in Romania…
Matematicianul Paul Pistea, impreuna cu Vasile Postolica, au unificat teoriile relativitatii si cuanticii – fapt cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). A publicat faptul (printre altele) la al V-lea Congres al Matematicienilor Romani (Pitesti, 2003), http://stiinte.ub.ro/images/stories/documente/revista/18/pistea.pdf si a ramas cu publicatul! Nu este bagat in seama… Trimite repetat articolul catre diversi cosmologi si nimic… Nu poate face faptul cunoscut in media!?
Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa-si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica… de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… “din mila”! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator
de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i-au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s-au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie,
intr-adevar de miliarde…
Anonim nascut la 14.11.1902, in Campina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: „Esti un visator. Cine crezi ca o sa-ti permita sa distrugi intreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?” Mai tarziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa-i cedeze inventia… Pana la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atatea alte inventii romanesti “pierdute” in strainatate…
In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90).
Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil
Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de
serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma… 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare)
Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe “cazanul Traian Vuia”, inventie folosita inca la locomotivele Diesel-electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu
apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: „Reusita ar fi un miracol, si cred ca in asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super-Nobel”.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 