Alex Visinescu, sfidează justitia din România!

AlexandruVisinescuUn bătrânel responsabil de moartea multor oameni, duce o viață liniștită în centrul Bucureștiului

După instaurarea regimului comunist în 1946, România, la fel ca și celelalte țări ocupate de sovietici, a intrat în era epurării rapide și violente a elitelor politice din perioada interbelică. În anul 1948 a fost înființată, după modelul sovietic, DIRECȚIA GENERALĂ A SECURITĂȚII POPORULUI, cunoscută pe scurt, sub denumirea de SECURITATE. Organul de represiune era dirijat de o echipă condusă de Gheorghe Pintilie și adjuncții săi: Alexandru Nicolski, Vladimir Mazuru și trei agenți sovietici.

În Codul Penal al României au fost introduse infracțiuni cu denumiri demonstrative, caracteristice procesului de bolșevizare a țării: „uneltirea contra orânduirii sociale”, „subminarea economiei naționale” „elemente destabilizatoare”, „elemente reacționare” etc., iar cei care se opuneau sau nu simpatizau cu regimul, erau catalogați ca „dușmani ai poporului”, fiind arestați, anchetați violent și trimiși în închisorile politice din România. Continue reading “Alex Visinescu, sfidează justitia din România!”

Iertând greşiţilor noştri…

iertand-gresitilor-nostri-in-premiera-iti-prezinta-o-lectie-despre-cainta-si-iertare-206603Antena3 LIVE

“În Premieră” îţi prezintă o lecţie despre căinţă şi iertare

Carmen Avram a prezentat, duminică, la “În Premieră“, o poveste cutremurătoare.

Doi oameni au pornit în viaţă la fel şi apoi credinţa i-a aruncat în temniţă, iar infernul închisorii i-a dus pe drumuri diferite.

Victime ale reeducării de la Piteşti, un fost torţionar şi un fost deţinut fac pace cu trecutul. Continue reading “Iertând greşiţilor noştri…”

"Eu sunt lumina lumii!"

„Eu întocmesc lumina.”

Isaia 45:7

  .
.
Merită să ne oprim asupra acestui subiect. Nimic nu pare mai natural ca lumina, dar lumina este un produs din combinația celor șapte culori de bază și cele 6000 de culori suplimentare.
.
Cea mai bună doctrină într-o lume plină de confesiuni este doctrina luminii care, „fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit”, străbate totuși tot pământul. (Psalmul 19)
.
Cel ce este Lumină, întocmește lumina. „Prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps 36:9)
„Ochiul este lumina trupului.”„Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?”
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină” și a fost lumină, dar această lumină a fost înainte de fi fost soarele deoarece soarele apare în ziua a patra a creațiunii.
.
Deocamdată avem de-a face cu trei situaţii în care întâlnim lumina Continue reading “"Eu sunt lumina lumii!"”

„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește”

“să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.”

.
Psalm, 26:7
.
Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.
.
Psalmul 50:23
.
.
.
Multe izbucniri putem avea – în râs, în plâns, în supărare, în bucurie, dar aici este singurul loc în Biblie unde se vorbește de o izbucnire în mulțumiri. Toți oamenii știu să ceară, dar numai cei care sunt sensibili şi sunt educați în spiritul recunoştinţei mai și mulțumesc.
.
În anul 1950, ieșind din clădirea Academiei de Studii Economice din București, după un examen, am văzut un om care sta rezemat de gardul clădirii vecine și,  întrebându-l dacă îi este rău, mi-a răspuns că nu poate respira. Continue reading “„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește””

Ieftinirea vietii

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA


Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

22 martie 2012

IEFTINIREA VIETII

Este indiscutabil ca viata fiintei umane se ieftineste. Ironic, o ieftineste societatea moderna fundamentata pe “drepturile omului” si multele conventii internationale care proclama “dreptul la viata” al fiintei umane. Dovezile ieftinirii sunt multe, iar secolul in care nu de mult am intrat nu e de bun augur pentru valoarea ei. Intr-un fel, parca ne intoarcem in timp la vremurile necivilizate cind oamenii isi pierdusera respectul fata de viata, cind viata a fost devalorizata iar atrocitatile comise impotriva ei au fost multe. Intr-un cuvint, istoria, se pare, se repeta.

Cine a auzit de Kaieteur Falls, cea mai inalta cascada din lume, aflata in Guyana, linga Venezuela? E locul in care amerindienii obisnuiau sa-si omoare batrinii care nu se mai puteau intretine singuri. Ajunsi la 50 de ani, barbatii care nu mai puteau vina sau pescui, erau pusi intr-o canoe, dusi la Kaieteur Falls, si impinsi in torentul cascadei spre moarte. Li se spunea ca dincolo de cascada se afla “plaiurile fericite de vinatoare” under vor vina vesnic. Europenii au eliminat practica asta barbara, invatind localnicii ca viata umana are valoare.

Din nefericire, lumea contemporana parca se indreapta din nou in aceasi directie. La inceputul vietii ii lipsim pe copiii nenascuti de dreptul la viata iar spre sfarsitul ei incepem sa facem la fel, prin eutanasie sau sinucidere asistata, cu cei in varsta care nu se mai pot intretine singuri, fie din motive fizice, de sanatate sau psihice. Inca din veacul al XVIII-lea economistii ne spuneau ca exista o asa numita lege a valorilor, legea cererii si ofertei. Ne spun ca valoarea, sau pretul, unui produs tinde sa scada sau sa creasca in proportie cu cantitatea lui. In alte cuvinte cu cit cantitatea unui produs e mai mare, cu atit pretul lui tinde sa scada. Adica se ieftineste. Asa, se pare, e si cu fiinta umana. Ni se spune ca suntem prea multe fiinte pe planeta, ca resursele planetei pentru mentinerea in viata a acestui numar crescind de oameni descresc, si ca, in consecinta, ceva trebuie facut. Mijloacele propuse, insa, contravin cel mai fundamental drept al fiintei umane – dreptul la viata si demnitatea ei. Metodele de reducere a populatiei, se zice, trebuie legalizate si declarate si ele, la rindul lor, drepturi ale omului, avortul in primul rind, apoi infanticidul, impunerea de taxe speciale pe parintii care au mai mult de doi copii, genocidul impotriva fetitelor nenascute, eutanasierea si libertatea de sinucidere dupa voie. Pe linga ele, si incurajarea si proliferarea modurilor de viata alternative care suprima procrearea, inclusiv eliminarea casatoriei si familiei.

Este saptamina marsurilor pro-viata din Romania. Deja exista o traditie si in Romania a marsurilor pro-viata asa cum exista si in alte tari, printre ele Spania, Franta, Polonia. Cu riscul de a plictisi pe unii, repetam cu insistenta rugamintea care o facem de doua luni incoace – va rugam participati la aceste marsuri cu miile. Miza e mare. Nu e vorba doar de recunoasterea si apoi protejarea dreptului la viata a copiilor nenascuti, ci si a noastra, a fiecarui cititor al acestor rinduri. Viata si valoare ei se ieftinesc atit la inceputul cit si la capatul ei. Cind imbatrinim si nu ne vom mai putea ingriji singuri, ni se va spune si noua acelasi lucru – sunteti o povara, aveti datoria sa muriti. Iar daca nu vreti, va vom omori noi asa cum omorim copiii nenascuti. Vi se pare de neichipuit aceasta idee? Nu tocmai! Mintea omului poate rationaliza cele mai diabolice atrocitati posibile, asa cum le-a justificat in trecut mii de ani. Fara indoiala o va rationaliza si pe asta. Atunci ce vom face? Daca dorim ca viata sa nu se mai ieftineasca, haideti sa ne facem auzita vocea – militind pentru viata in marsurile care sunt programate pe 24 si 25 martie.

Redam astazi un interviu publicat in toamna anului trecut de National Review Online care puncteaza procesul de ieftinire al vietii din perspectiva avortului. Un proeminent filozof american, Christopher Kaszor, a publicat, anul trecut, o carte de 230 de pagini care discuta argumentele pro si contra avortului. E scrisa din perspectiva pro-viata si argumenteaza de ce, din punct de vedere moral si juridic avortul este un rau inadmisibil. Subiectul avortului incepe sa devina unul “fierbinte” si in Romania, mai ales in urma socului recensamintului 2011. Este imperios, deci, ca fiecare lider al miscarii profamilie, provalori, pro-viata din Romania sa se echipeze cu aceste argumente. O recomandam, tot pe acelasi motiv, si preotilor, pastorilor, si liderilor spirituali ai Romaniei. Cartea nu e un tratat de teologie a vietii, si nici nu contine argumente religioase ori referinte la Biblie. Argumentele sunt eminamente seculare si adresate unei audiente seculare.

La inceputul anului am anuntat in Romania aceasta noua aparitie editoriala. Interviul, insa, a fost tradus de dna Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media. Ii multumim. Calitatea traducerii este impecabila. Tot cu aceasta ocazie ne exprimam aprecierea fata de toate organizatiile din Romania care, pe linga noi, promoveaza viata, in special viata copiilor nenascuti. Va multumim deasemenea si tuturor celor care in ultimele luni ne-ati scris pe aceasta tema, din toate colturile tarii. Ne-ati scris cu rupere de inima, cu multa ingrijorarea, cu multa pasiune. Suntem in asentimentul dtra al tuturor – viata trebuie protejata. Avem insa si convingerea ca vom birui – impreuna.

Titlul interviului, in limba engleza, este “Pro-Life Aristotle”, adica “Aristotel Pro-Viata”. Cum de acest titlul neobisnuit? Pentru ca, in acceptiunea autorului, daca Aristotel ar fi astazi in viata, ar fi pro-viata. Interviul in engleza se afla aici: http://www.nationalreview.com/blogs/print/280535 iar traducere romana poate fi citita in intregime aici: http://www.provita.ro/detalii-interviu-preluat.php?id=44 Redam, mai jos, o versiune putin abreviata.

ARISTOTEL PRO-VITA

Profesorul de filozofie Christopher Kaczor, de la Universitatea Loyola Marymount, din Los Angeles, este autorul noii carti „The Ethics of Abortion: Women’s Rights, Human Life, and the Question of Justice (Routledge Annals of Bioethics)” („Etica avortului: drepturile femeilor, viata umana si chestiunea justitiei”). Intr-un interviu, publicat de National Review Online, profesorul Kaczor vorbeste cu Kathryn Jean Lopez despre viata, moarte, justitie si transportatorul Star Trek. Interviul a fost publicat initial pe 11 octombrie 2011. Intrebarile sunt indraznete, le auzim si in Romania, si autorul le da un raspuns elegant si plin de confidenta.

Kathryn Jean Lopez: Scrieti ca „The Ethics of Abortion: Women’s Rights, Human Life, and the Question of Justice” este o carte ce ofera o justificare motivata al punctului de vedere conform caruia toate avorturile sunt gresite din punct de vedere moral si ca medicii si asistentele care obiecteaza nu ar trebui sa actioneze impotriva constiintei lor”. Ce drepturi aveti, ca barbat, sa sustineti aceasta? De ce medicii si asistentele nu ar trebui fortati sa actioneze impotriva constiintei lor? Avortul, va pot reaminti, este legal in Statele Unite. Si atunci medicii si asistentele nu au o obligatie morala de a oferi acces la avort?

Prof. Christopher Kaczor: Ati pus trei intrebari importante, dintre care prima se refera la dreptul de a vorbi despre avort. Din punct de vedere legal, toata lumea are dreptul la libera exprimare, inclusiv la discursul despre avort. Din punct de vedere moral, fiecare persoana de buna credinta are dreptul si obligatia de a vorbi in apararea celor vulnerabili si in favoarea unei ordini sociale drepte. Intrebarea „Ce drepturi ai tu, ca barbat, sa vorbesti impotriva avortului?” se pare ca presupune ca avortul se refera pur si simplu numai la femei, insa este o supozitie falsa. Majoritatea celor care sustin avortul sunt barbati – mai multi barbati decat femei se descriu ca fiind „pro-choice” („pentru alegere”[-a avortului, n.tr.]) – si in Statele Unite, oamenii platesc pentru avorturi din banii lor de taxe si impozite. In afara de aceste considerente, fiecare avort implica o femeie insarcinata, un tata care asteapta copilul, cel care este avortat si societatea care permite acest lucru.

: Ati pus trei intrebari importante, dintre care prima se refera la dreptul de a vorbi despre avort. Din punct de vedere , toata lumea are dreptul la libera exprimare, inclusiv la discursul despre avort. Din punct de vedere , fiecare persoana de buna credinta are dreptul si obligatia de a vorbi in apararea celor vulnerabili si in favoarea unei ordini sociale drepte. Intrebarea „Ce drepturi ai tu, ca barbat, sa vorbesti impotriva avortului?” se pare ca presupune ca avortul se refera pur si simplu numai la femei, insa este o supozitie falsa. Majoritatea celor care sustin avortul sunt barbati – mai multi barbati decat femei se descriu ca fiind „pro-choice” („pentru alegere”[-a avortului, n.tr.]) – si in Statele Unite, oamenii platesc pentru avorturi din banii lor de taxe si impozite. In afara de aceste considerente, fiecare avort implica o femeie insarcinata, un tata care asteapta copilul, cel care este avortat si societatea care permite acest lucru.

In al doilea rand, desi avortul este legal in Statele Unite, este de asemenea, ilegal sa fortezi vreun medic sa facaa avort. Amendamentul Church [Nota AFR: The Church Amendment a fost adoptat in 1973 pentru a nu constringe medicii sau asistentele medicale sa presteze servicii de avort pe baza de constiinta sau convingeri religioase. A fost asa numit dupa senatorul de atunci din South Dakota, Frank Church] adoptat la scurt timp dupa decizia Roe vs. Wade [decizia judecatoreasca ce a legalizat avortul in SUA, in 1973 – n.tr.], protejeaza medicii si institutiile care apara viata, ca ei sa nu fie fortati sa faca avorturi. Medicii si asistentele, dupa cum am mentionat, nu au nici o obligatie legala sa ofere acces la avort, precum nu au nici o obligatie morala in acest sens. Intr-adevar, Juramantul lui Hipocrate spune: „Nu voi da nici unei femei vreun medicament abortiv”. Rolul propriu-zis al medicului este de a vindeca pacientii si de a promova sanatatea, nu de a rani si a distruge viata umana. Am dezvoltat acest caz pe larg in cartea mea, precum si in alte surse pe internet.

Kathryn Jean Lopez: E bine si frumos sa te angajezi in discutii academice cu privire la etica avortului, dar nici o carte nu va elimina faptul ca exista femei care simt nevoia de a-si avorta copiii nenascuti si medici care vor oferi acest serviciu. Asa s-a intamplat inainte ca avortul sa se legalizeze si asa va fi si dupa. Disperarea nu asteapta intotdeauna ample discutii academice, inaintea unor actiuni concrete.

Prof. Christopher Kaczor: Cred ca aveti dreptate ca avorturile se faceau si inainte de legalizarea avortului si ar continua, daca avortul ar deveni ilegal din nou. Dar aceasta este valabil si in cazul furtului, al abuzului asupra copilului, al atacului, care s-au intamplat dintotdeauna in istoria omenirii si care se vor mai intampla. Intr-adevar, daca oamenii n-ar comite niciodata asemenea fapte, o lege in acest sens ar fi inutila. In orice caz, inainte ca cineva sa opteze pentru avort, acea persoana mai intai se gandeste la posibilitatea pe care o are si opteaza pentru ea ca fiind demna de ales. Sper ca volumul meu sa-i ajute pe oameni sa reconsidere problema, sa se gandeasca daca alegerea avortului merita sa fie luata in calcul in general. In plus, oamenii atenti, cei preocupati de justitie si de promovarea dezvoltarii umane autentice au obligatia serioasa de a-i ajuta pe toti oamenii, in special pe femeile in situatie de criza a sarcinii, pentru a gasi un mod de a oferi servicii concrete si ajutor tuturor celor implicati.

Ratiune si Dovezi

Kathryn Jean Lopez: Care este cel mai convingator argument al sustinatorilor avortului?

Prof. Christopher Kaczor: Argumentul cel mai convingator al avortului a fost adus de David Boonin, de la Universitatea Colorado-Boulder, in cartea sa „A Defense of Abortion”. Boonin este un filozof foarte inteligent si isi utilizeaza toata ingeniozitatea pentru a nega dreptul fatului la viata pana la 25-28 de saptamani de sarcina. Argumentul sau este ca pana cand o fiinta nu are nici o dorinta reala de orice fel, aceasta fiinta nu are dreptul la viata. Punctul de vedere al lui Boonin, totusi, are cateva cusururi. Primul este ca deschide usa infanticidului, uciderii pruncilor nou-nascuti, din moment ce multi copii se nasc prematur, inainte de 25 de saptamani, si, prin urmare, potrivit opiniei lui Boonin, ei nu au dreptul la viata. In al doilea rand, e neverosimil sa consideri ca fiintele umane de doar 25 de saptamani ar avea cu adevarat dorinte, din moment ce dorintele implica judecati cand ceva iti lipseste si merita sa ai un anume lucru. Fiintele umane imature au senzatii placute si neplacute, insa ma indoiesc ca ele fac judecati si, prin urmare, nu au in mod real dorinte. Daca acest lucru ar fi adevarat, ar fi permis infanticidul, potrivit standardului propus de Boonin, pana la o dezvoltare mai tarzie in viata, la un an sau doi de la nastere.

Kathryn Jean Lopez: Care este cel mai slab argument adus de sustinatorii avortului?

Prof. Christopher Kaczor: „E trupul meu si alegerea mea”. Acesta e mai degraba un slogan, decat un argument, iar ca argument nu este unul bun. In avort, sunt implicate doua trupuri, trupul femeii insarcinate si trupul fiintei umane din uter. Stim ca exista doua organisme implicate, deoarece aceste doua organisme pot fi diferite in ceea ce priveste grupa de sange si de rase diferite si se poate intampla ca unul sa moara si celalalt sa traiasca si invers. Daca ar fi doar un trup implicat, ar exista asemenea absurditati ca o femeie gravida sa aiba doua capete, patru brate, iar daca ar fi insarcinata cu baiat, ar avea si penis. Mai departe cuvantul „choice” [alegere] este un eufemism ce mascheaza realitatea. Toti sustinem alegerile bune, care sunt juste si promoveaza binele uman. Intrebarea este daca avortul face parte din asemenea alegere?

Kathryn Jean Lopez: Prin ce se deosebeste cartea dvs de argumentul pe care-l sustineti?

Prof. Christopher Kaczor: Am incercat sa scriu o carte cuprinzatoare, la zi si clara care sa raspunda la intrebarea de ce avortul – alegerea de a omori intentionat o fiinta umana – este intotdeauna gresita din punct de vedere moral. Cartea este cuprinzatoare, caci se ocupa de toate argumentele majore, sustinute de filozofi in ultimii 40 de ani, pentru a justifica avortul. In cele din urma, am incercat sa o scriu in asa fel incat atat cititorii obisnuiti, cat si filozofii de profesie sa o poata citi cu folos. Argumentul meu nu este bazat pe credinta, ci mai degraba pe ratiune si dovezi. Nu exista nici un apel la vreo autoritate teologica, nu exista citate din Sfanta Scriptura, pentru a justifica concluziile si nu contine nici o premiza care sa vine de la vreo autoritate ecleziala. Argumentul impotriva avortului se adreseaza tuturor oamenilor de buna credinta, indiferent de credinta lor sau de lipsa credintei.

Aristotel Pro-Viata

Kathryn Jean Lopez: Ce are a face justitia aici?

Prof. Christopher Kaczor: Aristotel intelege dreptatea prin a-i da fiecaruia ceea ce merita. Avortul este in mod clar o chestiune de justitie. Daca sustinatorii avortului au dreptate, atunci criticii avortului fac ceva injust, incercand sa reduca sau sa critice actiunile legitime ale femeilor care isi intrerup sarcinile. Daca sustinatorii pro-vita au dreptate, atunci cei care efectueaza, obtin sau apara avorturile fac ceva nedrept, lipsind fiintele umane inocente de viata. Oricare ar fi opinia cuiva fata de avort, avem de-a face cu o chestiune de justitie.

Kathryn Jean Lopez: Este drept sa-i spui unei adolescente ca ea sa nasca copilul, cand noi, din punct de vedere cultural, si in special, in unele sali de clasa – uneori in mod obligatoriu (vezi orele de educatie sexuala, facute obligatorii de catre Mike Bloomber primarul actual al New York-ului) –, nu oferim un punct de vedere coerent despre demnitatea persoanei umane si o educatie morala, care le-ar da tinerilor, fete si baieti, motive sa mai astepte?

Prof. Christopher Kaczor: Bineinteles, nimeni nu poate fi obligat vreodata sa devina insarcinata, dar o femeie insarinata

are deja un copil. Ea este o femeie gravida cu o relatie existenta fata de propriul ei copil, care se dezvolta in uter. Dupa ce sarcina a inceput, intrebarea nu mai este: „O fortam sa aiba copilul?”, ci mai degraba: „O vom sustine pe aceasta mama gravida si pe copilul ei?” Oamenii de buna credinta trebuie sa raspunda: „Da”, la ultima intrebare, cu actiuni concrete. Cred ca le facem tinerilor nostri un mare deserviciu, neoferindu-le si o educatie morala temeinica. Daca promovam politica lui „merge orice” cu privire la comportamentul sexual, nu ne vor mai surprinde aparitia sarcinilor nedorite sau a bolilor cu transmitere sexuala.

Kathryn Jean Lopez: Ce are a face Aristotel cu o mama sarmana, care simte ca nu are de ales, cand isi da seama ca-i insarcinata?

Prof. Christopher Kaczor: Cred ca oricine, inclusiv mama saraca, adolescenta disperata sau mama singura, doreste sa gaseasca fericirea. Cred, de asemenea, ca atat Aristotel, dar, mai mult chiar, Toma de Aquino, au aratat ca drumul spre fericirea deplina consta in actiunea omului in conformitate cu virtutile sale. Prin urmare, fericirea deplina, autentica nu are cum sa existe intr-o actiune nedreapta. Perspectiva lui Aristotel si-a gasit un analog puternic in constatarile psihologiei pozitive contemporane, care pune accentul pe conceptul de flux al activitatii, pe conceptul relatiei solide cu ceilalti si pe conceptul iertarii.

Stiu ca multe femei se confrunta cu situatii incredibil de dificile in timpul sarcinii. Din acest motiv, cred ca toti oamenii de buna credinta au obligatia sa le ajute, pentru a se bucura de eroismul lor, cand ele aleg viata. Ar trebui sa le iubeasca, chiar daca din partea lor nu exista acest sentiment. Ma gandesc la un anume caz particular: o tanara studenta, care inca nu si-a terminat studiile, descopera ca e insarcinata cu un barbat pe care nici nu-l cunoaste bine. Cu atat de multe responsabilitati, atat pentru familia ei extinsa, cat si pentru studiile ei, ea se simte disperata, singura si prinsa intr-o capcana. A fost un act de eroism din partea acelei femei sa nasca si sa dea copilul spre adoptie. O cunosc pe femeia din aceasta poveste foarte bine. Ea este mama care mi-a dat mie nastere. Ii sunt dator cu o recunostinta enorma. Chiar daca alegerea ei a fost incredibil de grea, stiu ca ea stie ca a facut o alegere dreapta ca sa nu-mi puna capat vietii. Nu cred ca exista vreo femeie, care, pe termen lung, sa regrete, chiar si in cele mai dificile imprejurari, ca a ales viata. Dar stiu ca exista multe femei care isi amintesc si mai plang inca, la o distanta de zeci de ani, la data cand copilul lor ar fi trebuit sa se nasca.

Kathryn Jean Lopez: Predati la o institutie catolica. Poate fi abordata cu profunzime etica avortului, fara a implica religia sau principiul religios la un anumit nivel?

Prof. Christopher Kaczor: Pot fi aduse argumente impotriva avortului, si nu numai eu am facut-o, ci multi alti filozofi, care nu apeleaza la religie sau la principiile revelatiei. In toate recenziile scrise la cartea mea, toti au scris ca este o abordare seculara, nu religioasa, a eticii avortului.

Mituri Despre Avort

Kathryn Jean Lopez: Exista mituri despre avort pe care ati dorit sa le demontati prin aceasta carte?

Prof. Christopher Kaczor: Exista multe mituri in jurul avortului. Unul dintre ele ar fi ca toata opozitia la avort se bazeaza pe credinta religioasa. Un al doilea mit este dezbaterea despre „momentul inceperii vietii”. De fapt, ambele parti, atat cea impotriva avortului, cat si cea pentru avort recunosc ca fatul este o fiinta umana vie, care creste si se dezvolta, mentinandu-si homeostaza. Acestea sunt caracteristicile fiintelor vii. Doar fiintele vii pot muri si in mod clar fatul uman poate muri, deci el este viu. Un al treilea mit este ca dezbaterea se duce in jurul intrebarii, „E o fiinta umana?”. Participantii informati in aceasta discutie, indiferent de atitudinea lor fata de avort, inteleg ca organismul viu care se dezvolta in interiorul unei femei este membru al speciei umane. Cu un tata uman si o mama umana, cu ADN uman, si un parcurs de dezvoltare uman, progeniturile nu pot fi decat fiinte umane. Chestiunea adevarata in aceasta dezbatere este: trebuie sa le respectam si sa le protejam pe toate fiintele umane sau doar pe unele? Sunt in favoarea unui punct de vedere cuprinzator aici, pentru ca de fiecare data, in istoria umana, cand am ales un punct de vedere exclusivist, am facut o greseala teribila.

Kathryn Jean Lopez: Ce are a face, oare, transportatorul din Star Trek cu etica avortului?

Prof. Christopher Kaczor: In aceasta dezbatere, am folosit multe imagini colorate si izbitoare, precum si analogii – motanei vorbitori, rapirea de extraterestri, aparitia unui violonist. In mare parte, eu evit aceste bizare analogii, dar ati mentionat o analogie bizara pe care n-am putut sa n-o fac. Punctul meu de vedere a fost destul de simplu, anume ca, daca eu si tu am fuziona intr-un singur om – sa spunem printr-o masina precum transportatorul din Star Trek – aceasta n-ar insemna ca noi tot nu suntem individuali, persoane independente. Astfel, de asemenea, daca embrionii umani fuzioneaza in uter, aceasta nu inseamna ca ei n-au fost anterior doi embrioni independenti, individuali, pana la fuziune.

Kathryn Jean Lopez: Care este esenta dezbaterii privind persoana? Si de ce este atat de importanta aceasta dezbatere?

Prof. Christopher Kaczor: Dezbaterile despre „persoana” reprezinta practic dezbaterea despre cel care va fi primit si respectat in comunitatea umana si care va primi protectie legala. Aceasta discutie s-a dus de-a lungul secolelor, in cursul carora diferite clase de fiinte umane au fost excluse din familia umana. Cei exclusi se vor schimba cu timpul, insa au fost in diferite momente amerindieni, africani, catolici, in tarile predominant protestante, protestanti, in tarile predominant catolice, nemusulmani, evrei, handicapati si femei. De fiecare data cand am spus ca una sau alta clasa de fiinte umane nu merita protectie si respect, cred ca am facut o greseala enorma. Astazi, cred ca facem o alta greseala teribila excluzand de la protectie deplina si respect fiintele umane nenascute.

: Dezbaterile despre „persoana” reprezinta practic dezbaterea despre cel care va fi primit si respectat in comunitatea umana si care va primi protectie legala. Aceasta discutie s-a dus de-a lungul secolelor, in cursul carora diferite clase de fiinte umane au fost excluse din familia umana. Cei exclusi se vor schimba cu timpul, insa au fost in diferite momente amerindieni, africani, catolici, in tarile predominant protestante, protestanti, in tarile predominant catolice, nemusulmani, evrei, handicapati si femei. De fiecare data cand am spus ca una sau alta clasa de fiinte umane nu merita protectie si respect, cred ca am facut o greseala enorma. Astazi, cred ca facem o alta greseala teribila excluzand de la protectie deplina si respect fiintele umane nenascute.

Kathryn Jean Lopez: Sustinatorii avortului legal si opozantii avortului legal au mai multe in comun acum ca niciodata?

Prof. Christopher Kaczor: Acum un an, am participat la o conferinta sustinuta la Universitatea Princeton, numita „Open Hearts, Open Minds and Fair Minded Words” („Inimi deschise, minti deschise si cuvinte impartiale”). Aici s-au adunat lideri proeminenti ai ambelor parti a dezbaterii, precum Peter Singer, John Finnis, Frances Kissling si Helen Alvare. Cred ca (aproape) cei mai multi participanti la discutie au fost civilizati si majoritatea a incercat sa fie rezonabila si consecventa in opinii. Evident, exista dezacorduri uriase, dar exista, de asemenea, un angajament comun al cel putin unor „de cealalta parte” pentru corectitudine. Peter Singer, de exemplu, nu o data, ci de doua ori i-a certat pe sustinatorii avortului pentru denaturarea punctului de vedere pro-vita. Desi multi oameni care apara punctul de vedere pro-vita sunt catolici, ei nu apeleaza la Papa sau la orice supozitie religioasa in apararea punctului lor de vedere. Desi nu sunt de acord in mod absolut cu opiniile lui Singer in majoritatea chestiunilor, el a aratat o mare consideratie si corectitudine, facand aceste remarci.

E Avortul un Act Etic?

Kathryn Jean Lopez: Este avortul etic in vreun caz?

Prof. Christopher Kaczor: Nu, cel putin daca prin „avort” ai in vedere uciderea intentionata a unei fiinte umane inainte de

nastere. Exista unele avorturi numite „avorturi indirecte”, in care o procedura medicala legitima este facuta pentru salvarea vietii mamei si, ca efect secundar, neintentionat, viata fatului se pierde. Sa luam, de exemplu, cazul uterului canceros, care trebuie indepartat, chiar daca in el exista un fat viabil. Acest lucru este moral permisibil si, la drept vorbind, nici nu este un avort, chiar daca decesul fatului are loc, ca efect secundar.

Kathryn Jean Lopez: Ce se intampla daca viata mamei este in pericol? Si ce daca ea ar muri daca nu este tratata? Si ce se intampla daca este tratata, iar copilul e posibil sa moara?

Prof. Christopher Kaczor: Dupa cum am mentionat, orice procedura legitima medicala necesara pentru a salva viata mamei – fie ca ea este sau nu gravida – poate fi facuta, atata timp cat moartea copilului nenascut nu este urmarita ca mijloc sau ca scop. Desigur, o femeie insarcinata poate alege, daca doreste, sa refuze orice asemenea interventii pentru a pastra viata care se dezvolta in ea. Aceste cazuri sunt guvernate de ceea ce se numeste principiul dublului efect sau rationamentul dublului efect. Atata timp cat moartea copilului nenascut nu este solicitata ca mijloc sau ca scop, iar procedura este necesara pentru a salva viata mamei, ea poate fi facuta chiar daca are ca efect nedorit moartea fatului. In mod similar, moartea mamei nu poate fi solicitata ca scop sau ca mijloc, dar ea poate alege sa accepte moartea ca efect secundar al protejarii vietii copilului sau. Viata umana inocenta este demna de respect si protectie, dar in unele situatii tragice, viata poate fi pierduta, indiferent de alegere.

Kathryn Jean Lopez: Scrieti urmatoarele lucruri despre viol: „Se pare ca cele mai multe femei care concep un copil, de fapt, nu aleg avortul”. Cat de important este acest lucru?

Prof. Christopher Kaczor: Din punct de vedere moral, este irelevant daca toate femeile care raman insarcinate in urma unui viol fac avort sau nasc. Eu am accentuat pur si simplu ca indiferent daca oamenii cred ca femeile raman insarcinate in acest fel fac toate avort, acest lucru nu este adevarat pur si simplu.

Kathryn Jean Lopez: Deputata Jackie Speier a fost pe prima pagina a ziarelor in acest an, cand a vorbit emotional despre avortul sau in Camera, avand drept scop blocarea deputatului pro-vita Christopher Smith. Puteti face putin lumina, din punct de vedere etic, asupra acestui episod?

Prof. Christopher Kaczor: Dupa ce l-a auzit pe Christopher Smit descriind realitatea inspaimantatoare a unei proceduri de avort, deputata Speier a spus: „Eu intentionam sa vorbesc despre cu totul altceva, dar acest domn din New Jersey m-a facut sa am noduri in stomac, deoarece sunt una din acele femei despre care el tocmai a vorbit. Am avut o procedura de avort la 17 saptamani, cu copilul care s-a miscat din vagin in colul uterin”. „Am pierdut un copil”, a spus ea, facand o pauza. „Dar pentru dvs, sa cuvantati aici, sugerand, cum ati facut, ca acest lucru e fie salutat, fie facut cu dispret, fie fara sa te gandesti deloc, este absurd.” Nu sunt sigur ca deputatul Smith a pretins ca acest lucru era salutat sau facut fara sa a te gandi deloc. De asemenea, nu cred ca deputata Speier ar putea sa generalizeze pornind de la cazul sau si sa spuna ca toate avorturile sunt similare cu al sau. Dar ceea ce e in discutie aici nu e faptul daca avortul se face meditativ sau cu dispret, ci daca ceea ce e facut are intentia de a lua viata unei vieti umane inainte de nastere. Argumentul fals si implicit al deputatei Speier se pare ca a fost: „Avortul nu e gresit pentru ca eu l-am facut”. Ea incurca o judecata despre persoana (aceasta persoana este rea) cu o judecata cu privire la actiuni – acest act e gresit. Putem si ar trebui sa ne abtinem de la a judeca oamenii care au facut avorturi, din moment ce nu le cunoastem inima si mintea. Nu putem judeca vinovatia lor pentru actiunile lor. Dar, in acelasi timp, putem si trebuie sa judecam daca anumite actiuni particulare sunt drepte sau nedrepte.

Adoptiile Copiilor Nenascuti

Kathryn Jean Lopez: Ce spuneti despre etica urmatorului lucru: fac sustinatorii pro-vita destul ca sa promoveze adoptia? Art trebui sa o faca mai usoara atat pentru oamenii care adopta, cat si pentru cei care doresc/au nevoie sa dea spre adotie un copil?

Prof. Christopher Kaczor: Cred ca oamenii pro-vita fac foarte mult pentru promovarea adoptiilor, insa nu cred ca acest lucru este adevarat pentru partea „pro-choice”. Daca ei ar fi cu adevarat in favoarea alegerii, ar fi de asteptat ca ei sa fie mari sustinatori ai adoptiei. Poate gresesc dar nu cred ca Planned Parenthood cheltuie ceva – daca cheltuie – pentru promovarea acestei optiuni. Dimpotriva, sustinatorii pro-vita au clinici de criza de sarcina dintr-un capat in altul al tarii. Desigur, mult mai mult se poate face, dar am fost impresionat de eforturile continue si curajoase ale atator oameni care promoveaza adoptia. Dupa cum am mentionat, eu sunt un mare beneficiar al acestor eforturi.

: Cred ca oamenii pro-vita fac foarte mult pentru promovarea adoptiilor, insa nu cred ca acest lucru este adevarat pentru partea „pro-choice”. Daca ei ar fi cu adevarat in favoarea alegerii, ar fi de asteptat ca ei sa fie mari sustinatori ai adoptiei. Poate gresesc dar nu cred ca Planned Parenthood cheltuie ceva – daca cheltuie – pentru promovarea acestei optiuni. Dimpotriva, sustinatorii pro-vita au clinici de criza de sarcina dintr-un capat in altul al tarii. Desigur, mult mai mult se poate face, dar am fost impresionat de eforturile continue si curajoase ale atator oameni care promoveaza adoptia. Dupa cum am mentionat, eu sunt un mare beneficiar al acestor eforturi.

Kathryn Jean Lopez: Sunteti optimist cu privire la perspectiva ca uterele artificiale ar putea pune capat dezbaterii avortului? Totusi, e un pic cam fantastica, nu? Fiinte umane prietenoase, cum ar fi extraterestrii, care ar dori sa adopte copii, ar putea pune capat dezbaterii avortului, de asemenea. Sunt sigura ca s-ar putea face filme SF pro-vita mininate, insa nu traim in „Zona crepusculara”.

Prof. Christopher Kaczor: Nu sunt foarte optimist in legatura cu aceasta perspectiva, la nivel practic. In primul rand, cred ca ar fi fantastic de costisitor, cel putin in primul caz. In al doilea rand, cred ca femeile care cauta sa faca avort ar putea opta sa puna capat vietii care se dezvolta in ele, mai degraba decat sa aleaga o adoptie la o varsta mica a fatului, prin uter artificial.

DETALII DESPRE MARSURILE PR-VIATA

Va dam lista oraselor in care sunt programate marsuri pentru familie pe 24 si 25 martie, impreuna cu persoanele de contact

ARAD: Asociatia DREPT. Contact: Ana Maria Jitea, contact[@]alegeviata[.]org, tel. 0742.678.744

BUCURESTI: Asociatia Pro Vita, Fil. Bucuresti – provitabucuresti[@]yahoo[.]com, 0728.673.673 si Darul Vietii Bucuresti – darulvietiibucuresti[@]yahoo[.]com, 0744.452.163

CLUJ-NAPOCA: Christian Covenant Center, Asociatia Ecclesia Domestica, Fundatia Clinica Pro Vita. Contact: Dan Craioveanu, dan[@]ngo[.]ro, 0722.365.181

CRAIOVA: Asociatia Pro-Vita Filiala Craiova si ASCOR Craiova. Contact: George Ionescu, provitacraiova[@]yahoo[.]com, 0721.377.094

CONSTANTA: Fundatia Sf. Martiri Brâncoveni. Contact: Leonard Vancu, leo_vancu[@]yahoo[.]com, 0745.049.202

DEVA: Asociatia Misiunea Ajutor Pentru Femei. Contact: Rafila Crisan, ajutorptfemei[@]yahoo[.]com, 0763.633.909


FALTICENI: Fundatia Sf. Martiri Brâncoveni – fil. Suceava si protopopiatul Falticeni. Contact: Dana Stavovei, dana_stavovei[@]yahoo[.]com, 0742.393.258

IASI: Centrul Diecezan Caritas Iasi, Asociatia Primul Pas, Fundatia Solidaritate si Speranta. Contact: Geanina Ungurianu, contact[@]primulpas[.]org, 0740.379.778, 0232.277.901

ORADEA: Centrul Crestin Viata Noua, Centrul Plus, Centrul Crestin Salem, Centrul Crestin Betania, Biserica Reformata de pe lânga Piatra Craiului, Biserica Greco Catolica Oradea, Biserica Romano Catolica Oradea, Colegiul Biblic Est European. Contact: Alina Galea, galeaalina[@]gmail[.]com; sau Uniunea Femeilor din Bihor, Miorita Sateanu: unfemei@yahoo.com sau www.uniunefemeilorbihor.blogspot.com


PITESTI: Asociatia Provita Sf. Brâncoveanu, Fil. Pitesti. Contact: Anca Saru, provita.pitesti[@]yahoo[.]com, 0735.445.201

RESITA: Parohia Romano-Catolica Preasfânta Treime. Contact: Mariana Cozma, mari.ana63[@]yahoo[.]com

SATU MARE: Asociatia Sf. Acoperamânt al Maicii Domnului. Contact: Adriana Hagau, hagau.adriana[@]gmail[.]com, 0753.500.565

SF. GHEORGHE (Covasna): Preot Ciprian Staicu, ciprioan[@]yahoo[.]com, 0740.788.876

SUCEAVA: Contact: David Regus, davadr[@]gmail[.]com, 0747.387.770

TÂRGOVISTE: ASCOR

UNIUNEA FEMEILOR BIHOR ORADEA deasemenea organizeaza un PROIECT: “VIATA ESTE UN DAR” DATA: 20 – 30 MARTIE 2012 Pentru informatii suplimentare va rugam sa va adresati dnei Miorita Sateanu, Presedintele organizatiei, la unfemei@yahoo.com sau www.uniunefemeilorbihor.blogspot.com

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Elena Buica

Începutul represiunii comuniste

VICTOR ROSCA –

EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.

Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.

Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.

Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.

Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.

Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.

Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.

Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.

In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.

Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.

Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.

Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria

Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)

Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)

Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.

Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.

In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.

Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).

Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)

Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)

Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”

Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.

Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”

Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.

Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.

Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

4 martie 2012

PREMIILE PORTUGHEZE

GEORGE ROCA prezinta:

PREMIILE PORTUGHEZE RECOMPENSEAZA PROIECTE DE COOPERARE INTERNATIONALA

Lisabona – Madrid – Bucuresti:

La sfârsitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural si artistic MAC 2011, oferite anual de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia, si care marcheaza cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase institutii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relatiilor dintre diversi agenti si practici artistice si spatiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, institutii cât si cele apartinând mediilor de comunicare, presa scrisa sau televiziune, din mai multe tari.

 Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisa, în numele întregii echipe editoriale, alaturi de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru Promovare Culturala i-a revenit Agentiei Defeses Fine Arts, înfiintata de Eva Defeses, care reprezinta în spatiul iberic mai multe institutii, reviste si artisti plastici români.

 Miscarea de Arta Contemporana a oferit Trofee, Premii si Medalii la numerosi jurnalisti si artisti plastici din Portugalia si Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheza TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

 Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturala româno-spaniola, a fost distins cu Medalia de Recunoastere Internationala. Directorul-fondator al Miscarii de Arta Contemporana, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distinctia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezinta mai multi artisti plastici români si un promotor activ al culturii române. Ultimul sau proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievati în jur de 1000 de artisti si au fost editate peste nouazeci de DVD-uri care prezinta artisti, ateliere, expozitii din Iasi, Botosani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Bals, Cetate, Craiova, Rosiorii de Vede, Alexandria, Timisoara, Bucuresti, Ploiesti, Targu Jiu, Pitesti si multe alte sate si orase mai mici din toata România.

 Antonio Calderón de Jesús lucreaza, în prezent, la un proiect mai extins care uneste arta din România cu cea din Spania si Portugalia. Se doreste promovarea artistilor români, portughezi si spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toata lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitiveaza deschiderea a noi spatii expunere la Madrid, care sa faciliteze schimbul de expozitii ale artistilor din România si Portugalia, în colaborare cu institutii internationale.

GR