FILOZOFIA, RELIGIA ȘI ȘTIINȚA (1)

„Să nu vezi în dușmanul tău decât un prieten rătăcit.” – Pitagora

După Noaptea Învierii când s-a auzit chemarea „Veniți să luați lumină” și s-a trăit momentul aprinderii tuturor lumânărilor celor prezenți în biserici. După întunericul de câteva clipe, oamenii au simțit că s-au umplut de lumină cerul, pământul și cele de sub pământ. Iar săptămâna care a urmat a fost Săptămâna Luminată, în care, sau începând cu care, ar trebui să ne luminăm mințile, să medităm la viața pe care ne-o dorim, să ne imaginăm cum ar fi lumea dacă oamenii s-ar iubi între ei, dacă ar fi cei mai mulți care să gândească la binele nostru, al tuturor și la binele acestei țări. Continue reading “FILOZOFIA, RELIGIA ȘI ȘTIINȚA (1)”

Pitagora: “Legi” ale moralei și ale politicii

PITÁGORASRadiografie a problematicii lumii, de-acum mai bine de 2000 de ani: valabilă și astăzi!

  •  Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
  •  Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.
  •  Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă “popor”. Continue reading “Pitagora: “Legi” ale moralei și ale politicii”

Manipularea contemplaţiei

contemplatia1by Mraconia

Un soldat, recrutat din masa unui popor civilizat al timpului nostru, pe câmpul de luptă se familiarizează cu primejdia morţii care îl ameninţă la fiecare pas. Cu toate acestea, nu se poate spune că soldatul simte pofta măcelului sângeros care urmează să se desfăşoare peste câteva clipe… Când muzica începe să cânte un marş, al cărui conţinut voliţional clocoteşte de ură sângeroasă, soldatul nostru, din resemnat devine agresiv… Adică, vrea ceea ce a dorit şi compozitorul marşului…

Se spune că Pitagora, întâlnind o ceată de oameni cheflii care ieşeau de la o beţie, ceru cântăreţilor ce-o conduceau să schimbe cântarea pe modul dorian[1]. Acestă schimbare de muzică ar fi avut darul să desmeticească pe cheflii care se întorceau acasă… Au plecat ruşinaţi acasă… Continue reading “Manipularea contemplaţiei”

Seminar despre conștiință (1)

La câmpDumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.”

„Eu sunt Domnul.”

(Exodul, 3.5-6, 14; 6.2)

1. Când poruncește conștiința, oamenii onești procedează întotdeauna în același sens. (Nicolae Titulescu)

2. Conștiința mea este busola care are drept magnet idealul. (Victor Hugo)

3. Conştiinţa este sentimentul intim imediat, constant al activităţii eului în fiecare din fenomenele vieţii lui morale. (Voltaire) Continue reading “Seminar despre conștiință (1)”

Despre căutări şi alegeri

Picture1     În general, fiecare avem o predilecţie bine conturată încă din primii ani ai vieţii.De când am împlinit şapte ani, am fost foarte preocupată de scopul vieţii noastre pe pământ. Percepeam, deja, răutatea şi mă revolta nedreptatea. Însă, mi-am dat seama, că nu pot elucida acest mister decât prin studiul aprofundat al lucrurilor. La cincisprezece ani, citeam cărţile marilor filozofi şi speram să găsesc acolo motivaţia pentru care trăim pe acest pământ plin de spini şi pălămizi, de chin şi nedreptate.  Spre marea mea deziluzie, filosofia m-a dus la fraza ei care începea şi după sute de pagini ajungea din nou la punctul de pornire…
.     Marele Pitagora, cunoscut nu numai ca matematician şi astronom, dar şi ca unul dintre filozofii greci care vroia să pună bazele unei frăţietăţi religioase filozofice dedicate reformării standardelor morale ale societăţii Continue reading » Armonia Magazine USA