Judecătoarea Gîrbovan critică referendumul lui Iohannis, gândit pe un șablon comunist

„Modul în care au fost formulate întrebările mi-a amintit de perioada comunistă”

de Ștefania Brândușă

Președinta Uniunii Naționale a  Judecătorilor din România (UNJR) Dana Gîrbovan a criticat, într-un interviu acordat agenției Mediafaxmodul în care sunt formulate întrebările la referendumul din 26 mai, spunând că prin includerea mai multor probleme într-o singură întrebare se încalcă libertatea ca fiecare să își exprime distinct opinia. Continue reading “Judecătoarea Gîrbovan critică referendumul lui Iohannis, gândit pe un șablon comunist”

Adrian Papahagi (suspendat din nou de Facebook). Mic îndreptar semantic pentru “toleranții” de rit nou

În plină dezbatere despre referendum, mi-a fost din nou suspendat contul de Facebook. Redau mai jos postarea pentru care sunt pedepsit. Prin replica primită (pumnul în gură), acest rechizitoriu își demonstrează pertinența și adevărul.

***

Dacă îi apreciezi mai presus de alții pe David, Solomon, Platon, Matei, Ioan, Pavel, Augustin, Pascal, Kant, Homer, Vergilius, Dante, Shakespeare, Cervantes, Dostoievski, Rilke, Bach, Mozart, Beethoven, Giotto, Bosch, Michelangelo, Van Gogh etc., nu ești “suprematist alb”, ci apreciezi geniul unic al culturii iudeo-creștine.

Dacă îți dorești binele națiunii tale și consideri că oamenii care o compun au o istorie și o cultură comune, care merită studiate, onorate și păstrate, nu ești naționalist sau xenofob, ci bun cetățean.

Dacă dorești să supraviețuiască tradiția creștină în învățământ, în conștiințe, în cultură și artă sau prin edificii de for public, nu ești “creștinopat”, ci respectuos cu tradiția în care te-ai născut.

Dacă observi că femeile și bărbații sunt diferiți și au înzestrări uneori complementare (priviți cum domină femeile timpul și bărbații spațiul!), nu ești sexist, ci descrii o realitate.

Dacă îți permiți să crezi că doar un bărbat și o femeie se pot căsători, fiindcă doar ei pot da naștere vieții și pot întemeia o familie care să perpetueze societatea umană, nu ești homofob, ci ai un punct de vedere tradițional, argumentabil rațional. Continue reading “Adrian Papahagi (suspendat din nou de Facebook). Mic îndreptar semantic pentru “toleranții” de rit nou”

Scuze, dar eu nu sunt Charlie!

10922475_830980776965778_814250298895093992_nCa şi în perioada ce a urmat publicării iniţiale a caricaturilor ce îl ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, şi în urma evenimentelor tragice de astăzi, aud tot felul de comentarii ce trădează stupizenie, superficialitate vinovată şi deci o incapacitate de a înţelege natura situaţiei, altminteri extrem de grave (mai ales dacă ţinem cont că recentele atacuri au loc într-o Uniune Europeană care se clatină din temelii pe fondul crizei economice şi a ascensiunii diverselor radicalisme, inclusiv cele de extremă dreaptă, cărora li se dă astfel şi mai multă apă la moară), cu care ne confruntăm. Comentarii de gen: aceste caricaturi ar trebui să amuze, nu să stârnească ura sau, zeiţa raţiune şi morala naturală ne dictează să răspundem la caricatură tot cu o caricatură, nu cu gloanţe şi ură, şi tot felul de poezii d-astea repetate de toţi oamenii înţelepţi şi responsabili care ne guvernează şi ne informează. În realitate, pe mine ca şi creştin, caricaturi precum cea de mai sus nu mă amuză deloc. Continue reading “Scuze, dar eu nu sunt Charlie!”

NUNTA REGALA, IMORALITATE LA DRUMUL… MARE

Asaaaa, deci s-a petrecut si nunta fiului (nepotului) de împarat (regina)! Cu tot cu traditie, pompa, celebritati si… religie. Iar o sa ma credeti îngust la minte, si iar n-o sa-mi pese. Pentru mine, nunta printului a fost o parodie aducând a mascarada. Imaginea antenelor parabolice multicolore (înainte era moda farfuriilor zburatoare, aaah ce vremuri…) carate de duduile de societate m-a dezgustat suficient cât sa îmi reînoiasca ferm loialitatea fata de basmaua româneasca. Tras(at)urile regale cu armasari iuti, plimbându-se mofturos printre Rolls Royce-uri mi-au întors inima spre pitorescul carutelor noastre satesti mânate de mârtoage în calea Daciilor trepaduse. Mai ales când a intrat cântaretul Elton John cu ”nevasta”, am regretat momentele din copilaria mea când intram în grajdul lui tataia la tara, în vacantele de vara.
În sfârsit, sa trecem la nunta zisa la propriu – mai degraba la (des)figurat ca, ce nunta e aia fara feciori – ca sa ne ra(s)co(r/l)im putin cu de-ale credintei.
Ce sa le mai faci nunta, ca stau împreuna de câtiva ani!…
Dar uite cum Îl bagam noi pe Dumnezeu în mizeriile noastre. Biblia din care au citit arhiepisco-(po)pii lor, nu scrie ca trebuie sa ne pastram curati pâna la nunta, si dupa? Era sa cad cu tot cu scaunul (recunosc, m-am uitat la oficiere) când l-am auzit pe arhiepiscop cerându-le sa marturiseasca daca exista vreun motiv pentru care nunta nu poate fi oficiata. Am sperat într-un semn divin când era cât pe ce sa nu-i intre inelul pe deget. Probabil ca atât a fost. Parca a rosit putin, sau mi s-a parut…
Eeeeh, ce sa ne mai miram, Biserica Anglicana s-a separat de cea catolica pentru ca regele Henri sa se poata (des)casatori – cititi cum vreti, se potriveste oricum – pâna îi va da regina mostenitor. Altfel, unde le-au stat picioarele, acolo si capul…
Si pe urma, pe urma sarutul. Sfios, pudic, cu iz de ”prima data”…
Acum se duc în luna de miere (fara miere ca au mâncat-o demult). Sa vedem cât tine luna.
Si asa s-a terminat si petrecania asta.

Cristian Ionescu
Chicago, Illinois
http://popaspentrusuflet.wordpress.com

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

NU VORBI PROSTII

•    Unu-i în putere, altu-i la putere…
•    Vai noua daca  lipsa de  logica si bun simt se numeste originalitate.
•    Intr-un muzeu de arta, unii admira tablourile, altii semnaturile (Vlad Nicolau).
•    Cine nu e de stânga la tinerete nu are inima; si cine nu e de dreapta la maturitate nu are minte (auzita).
•    Expresie: creier la purtator.
•    O biata iubire e preferabila niciuneia…
•    Scoala ascunde riscul de a ajunge intelectual…
•    Uimitor… Ti se opreste mintea in loc! Mie, nu tie… (Zoltan Terner).
•    Exista situatii când isi pierd mintile chiar si cei care nu le-au avut niciodata.
•    Cine da cu pietre in  arborele meu genealogic?!
•    Suntem cu totii o sapa si-un pamânt…
•    Voi va jucati cu mine… Eu zic ca ma joc cu voi (Solo Har Herescu).
•    Libertate avem prea multa. De acea nu stim s-o apreciem.
•    Nu dezlega toate misterele.
•    A retinut textul in arhiva lui secreta de plagiator (Roni Caciularu).
•    Nu vorbi prosti fara sa stii. Mai intii informeaza-te!
•    Prostii sunt de doua feluri: cei care cred absolut tot si cei care nu cred absolut nimic.
•    Fara nelinisti si intrebari, existenta ar fi tare anosta (Mihai Batog Bujenita).
•    Unii luneca in Uitare, altii se prabusesc.
•    Nu mai suport sa mi se faca mereu autocritica …
•    A te destainui e ca si cum ai apare in fata tuturor fara chiloti (Nae Cernaianu).
•    Din când in când ni se intrerupe lumina si  dreptatea din cauza suprasolicitarii.
•    Sintem optimisti din disperare.
•    Cu toti suntem in depresie, dar unii au si motive.
DOREL SCHOR

…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”

Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE,  IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA.  (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR?  CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor  carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica –  te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” –  cum, iar,  întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile  i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… –  doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…

…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate  – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti,  vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci –  FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez

Intrebari si mirari la masa trecutului

Desi,  vesnic, ocupat peste masura, ce-i drept, uneori, si cu chestiuni de trei parale, deschid, intamplator, o adresa de internet (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html), trimisa de catre un amic, nu dau nume, insa persoana importanta, vorba Maiestrului, si vad scris: ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”. Titlul, ce sa zic, nevoie mare! Mintea mi-a zburat undeva, in antichitate, la Platon (427- 347 iHr., perioada  inca suporta, si astazi, dupa atatea cercetari, aproximarile), la cel care a pus, pentru prima data, bazele invatamantului superior  in lumea occidentala, la cel fara de care  chiar si Kant nu ar fi fost filosoful  pe care il stim noi astazi, mai ales cel din Critica ratiunii pure (o spune,  insusi autorul in Prolegomene: …,,fara Platon si empirismul lui John Locke, apriorismul meu,…”). Desi nu cred ca e cazul, amintesc, totusi, despre Academia din Atena  ca despre o institutie si idee, functionale, in acelasi timp,  chiar si pe vremea cand, pentru o noua carte, trebuia sa treci marea, pana in Egipt, sau sa te lasi prajit de arsita soarelului, pana departe, pe drumuri pustiite, spre scolile zidite in indepartata Ionie. Asta e! Nimic, de cand lumea, nu a cerut un mai mare sacrificiu decat setea de cunoastere, de cultura, de civilizatie! Ma intreb insa (fireste, avand in vedere relationarile anterioare), daca Platon, filosoful, ar fi avut posibilitatea, prin absurd, ca la vremurile de atunci, sa  fii avut acces la internet, si-ar fi creat oare o pagina,  pe care sa o fi numit ,,Platonicienii si Hodorodplatonicienii”, „Locul de intalnire al celor ce se cheama Platoncean”?  Suna usor ridicol, insa tocmai de aci, din ridicol, si intrebarea! Cand vad insa ca pagiana (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html) se reduce la vaicarelile specifice unei babe frustrate, sau injuraturile unui tractorist, abia iesit de pe brazda, cand vad ca la capitolul comentarii (adica intalniri), sta, la loc de cinste, cifra 0 (zero), cand mai vad  si ca Ablog.ro (adica  domeniul de internet cu pricina) este, la data scrierii acestor randuri, 25 03 2011, de vanzare,  desi ma dumiresc nitel, cand insa vad scris: ,,13. (sic). Noi, cei care am avut marele noroc de a nu face puscarie la comunisti, am fost, totusi, inchisi intre zidurile unei culturi imbecile, am fost opriti de la lectura marilor carti, pe care le vedem astazi si ne gandim unde, cine am fi fost, daca le-am fi citit la timpul potrivit”,  n-am ce face si tot intreb:  Sadovenu, Labis, Nichita, Sorescu, Preda, ca sa nu mai zic de Blaga etc., unde, Doamne iarta-ma, or fi invatat carte incat au fost in stare sa scrie „Carte” pentru noi si generatiile viitoare.  Un fel de raspuns (cel putin in privinta lui Sorescu, valabil  chiar si pentru ceilati), mi l-am dat in  „Viata ca Iluzie si clipa ca destin”, p.p 137-138, cand  personajul principal masculin, Nick, se opreste deasupra Gurii Racului, locul din care se vede usor Valea Bulzestiului (acolo a vazut poetul lumina zilei), si ii spune Olesyei (o ucraineanca): 
,, – Pe aici, prin vagauna asta, s-a plimbat, intr-o zi, Cel de Sus.
– Ca sa vezi !
– Nu glumesc ! …Cu cercul, de-a lungul drumului ! Vasti, la deal, vasti, la vale ! Dadea lumii de veste ! Asta, candva, de mult !
– Ma, uite, de-aia imi vine sa te mananc ! Ca stii sa spui povesti !
– Asculta-ma ! La plecare, s-a infipt spre cer copac. Il vezi ? Acolo, departe… Sta rotit, ca un pasa ! Tot semn ! Cum ar putea sa stea, altfel, Dumnezeu ?”
Mda! Abia acum imi dau seama si va spun si voua ca, pe unde s-a plimbat Dumnezeu si s-a  mai lasat si semn, pentru  cei de acum si cei ce vor fi, poti sa te pui de-a curmezisul cu neamul, cu intreg arsenalul  nuclear al omenirii, ca tot degeaba!
In  pagina urmatoare (139), din aceeasi carte, impins, ce stiu eu de cine, scriu si mai si afisez la vedere, pe ultima coperta (nu de alta, dar desteptii prezentului doar atat citesc, apoi se bat cu pumnii in piept ca au inteles totul!),:
,,Peste tot, in jur, alaturi noua, linistea, simfonie a zarilor si a aducerilor aminte. Alaturi ei, viata, oricand gata, parca, sa tradeze. La tarmul clipei, misterul ! …Sau, alternativ, cand Dumnezeu, cand diavolul ! Totusi, ultimul, mai rar. Intre unul si celalalt, urcusul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetata, punere pe ganduri ! …Apoi, moartea, cortina a zadarniciei ! Domnule, daca ai putea sa mori in picioare, semn ?! Sa ramai, asa, stana de piatra si sa te ingropi singur, perpendicular pe axa vremurilor ! Sa fii un fel de antena, prin care, musai sa treaca si timpurile, si cuvantul ! In realitate, noi, tot una cu pamantul, un fel de umbre stinse in amurgurile disperarii. Te zbati sa fii si… Una, doua, ti se incurca itele ! Pacat de oasele frante si de alergatul pe te miri unde ! Asta e ! Una e sa vrei si alta e sa fii!”, tot un fel de raspuns! (Va asigur, nu e plagiat, cum s-ar fi exprimat un nu mai stiu care!). Un raspuns insa a carui luciditate ,,Una e sa vrei si alta e sa fii!” te duce la dementa (mai ales cand, cu varsta, ,,ti se incurca itele”, adica, mai pe romaneste, ti se mai imputineaza mintile, in conditiile, in care, candva, le-ai mai si avut!).
 Pana aici, mai nimic deosebit! Inca nu am puterea de a absolutiza banalul! Trebuie sa fii omul dracu, sau sa-ti dea Dumnezeu si minte si talent, cu carul, sa faci, in forma geniala, o chestiune de genul asta. Nu se stie insa niciodata cand se crapa de ziua!
 In problema ridicolului, nu stiu de ce, dar parca am facut-o in romanul „Pe apa sambetei”, cand un pesonaj, Cercelaru, primar in timpul colectivizarii, isi inscrie un consatean mort, punandu-i degetul pe o hartie, in momentul in care s-a dus cu lumanare la el. (Pe apa Sambetei, Ed. Horion, pp.178 – 79). Oricum, scena e unica in literatura romana si este scrisa inainte de `89,  pe vremea cand unii regizau spectacole si inchinau ode iubitilor conducatori, iar acum  intr-un picior, si ala de lemn, tin lectii despre cum trebuie sa fie  scriitorimea romana.
,,Stan si Bacanu au apucat sa fuga. Florea, Boade si ceilalti au ingrosat insa randurile celor dintai. Cateva ceasuri, Cioaca a ramas singur. Lumanarile puse intr-un sfesnic s-au stins. Norocul lui avea sa i fie cu Cercelaru care abia venea prin mijlocul satului, de unul singur, cu o lumanare in mana. Din dosul ulucilor, il priveau cu ochi speriati, femeile.
– Doamne, asta nu e om sa-l lasi sa puna in mana lumanarea mortului ! – isi ziceau toti, fara a indrazni sa-i iese in cale.
Cercelaru a intrat. S-a uitat in jur. A scos repede hartia lui Cioaca de inscriere in colectiv, i-a inmuiat degetul in cerneala, apoi i l-a apasat pe ea. A aprins dupa aceea lumanarile in sfesnic. S-a mai uitat cu frica intr-o parte si-n alta, de parca s-ar fi luat mortul dupa el, apoi a plecat.
– Credeai ca scapi ? Ei, uite ca nu poti !
In vreme ce primarul isi indeplinise sarcina, Tingirica si ceilalti, luati de jandarmi, isi dadusera aproape tot ce agonisisera, dupa ce mancasera bataie ca hotii de cai. Pe Stan si Bacanu, fiindca nu i putuse prinde, le luasera jandarmii tot, fara sa mai intrebe daca vor sau nu colectivizare. La poarta, au ramas Anica si Bacanica cu mainile impleticite de durere si cu lacrimi pe obraji.
Vremea ca Cioaca sa intre in mormant sosise.
Boderica si Boade au pus cosciugul pe loitrele carului. Crucea au asezat-o langa el. Popa si gornistul au luat-o inaintea boilor. Langa mort, bocea femeia lui Varzaru. Din mers, in urma lor, se adunasera si altii.
– Uite, asa ne ducem unul cate unul, daca nu ne ingroapa astia de vii !”
Ridicolul supunerii, slugarnicia vremurilor de atunci si parca, la noi, din toate timpurile, este, in aceste randuri, o absolutizare a absurdului, daca cuvantul absurd suporta absolutizarea. 
Pana una, alta, ca sa ne mai si descretim fruntile, si pentru ca anul acesta mi-am propus un serial al destainuirilor, am sa va povestesc mai intai, cum eu si sotia mea, Beatrice Silvia Sorescu, am asezat in jurul unei mese de bucatarie, intr-o sufragerie de bloc, din apartamentul in care locuiesc si astazi, apartament din Craiova, strada Nicolae Iorga, nr. 134, bl. A32, sc1, ap 13, tocmai la etajul 4, pe Eugen Simion, D.R. Popescu, Maya Simionescu, regretatul Grigore Vieru, Catalin Tirlea, Ioana Dragan, Tudor Nedelcea, Tudor Gheorghe, George Sorescu…
Se implinea un an de cand murise Marin Sorescu. Sa va mai amintesc faptul ca unii au savurat momentul incetarii lui din viata?! Nu e, cel putin acum, cazul! Probabil am sa revin,  am sa nuantez, am sa ma intorc undeva, in timp, inainte de 89 si, imediat, dupa aceea… Cand insa ma gandesc ca cei ce isi lingeau degetele atunci cand Sorescu era pe catafalc, ei erau deja, cadavre ambulante, ca erau morti de dinainte (paradoxal, un fel de morti mergatori!),  parca imi vine sa o las balta! Voi vedea eu cum si in ce fel voi face! Subiectul e incarcat de mizerii umane  pana  dincolo de limite. Repet, voi vedea!
Revenind, la un an dupa moartea scriitorului, Primaria Craiova, Consiliul Local  impreuna cu Teatrul National, ce astazi ii poarta numele, au organizat prima manifestare sub genericul „Zilele Sorescu”. S-a dat si un  premiu, pe care l-a primit dramaturgul D.R. Popescu. Seara, dupa spectacol, domnul Emil Boroghina, la vremea aceea, directorul teatrului, din toata saracia, a pus pe masa, in sala bibliotecii,  de la etajul 1, cateva castronele cu fasoale batuta, paine, niste suc, apa… Si cam atat! Saracie mare la noi, si atunci, ca si acum! Vorba lui Creanga! Nu o mai amintesc pentru ca abia am terminat cu injuraturile pe ziua de astazi. Parca vad momentul: niste actori mai tineri, chemati de la Bucuresti sa recite din opera poetului, au inghitit in sec. In acel context, stiind ca acasa am o oala cu sarmale, fasole pregatita de nevasta-mea (Dinescu, in privinta asta, ar trebui sa ia lectii de la ea), precum si carne si carnati ramasi de la Craciun, i-am invitat la mine. Nu, n-am uitat: vinul, cei ce mi-au trecut pragul casei, il stiu. Si alb, si rosu, o minune!  Astazi, dupa atatia ani, ar trebui sa-i mai cer scuze domnului Academician, Eugen Simion, pentru faptul ca mai mult de ½ dintr-o sticla, deja spumata peste masura, la deschidere, i-am turnat-o pe sacou. E, asta e!  In ultima instanta, si intamplarea  cu pricina a facut parte din spectacolul prelungit al serii. Varful distractiei s-a conturat in jurul momentului in care toti cei prezenti, infometati, asteptau sa ii asez, cumva, la masa in jurul careia nu puteau sta mai mult de patru persoane. Acum, cand scriu, si mi-i aduc sub priviri, imi dau seama cata disperare, lipsa mesei!   Fortat de imprejurari, pe la miezul noptii, am scos o usa din balamale, si, in sfarsit, am improvizat o masa  de cel putin 12 persoane.  Seara (pentru exactitate), noaptea s-a sfarsit cum trebuia. S-a mancat si s-a baut bine! Si bine ca a fost asa, pentru, ca a doua zi, in post, invitati la masa, (Eugen Simon, D.R. Popescu, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea si eu, Nicolae Balasa), la Mitropolie de catre I.P.S.,Nestor Vornicescu, am fost serviti cu nu mai stiu cate feluri de mancaruri de urzici.  Domnilor, credeti-ma, atunci,  nu am putut sa o spunem, dar parca pana si vinul ni s-a oprit in gat.  
 Ca sa inchei: un an de la moartea lui Sorescu, Eugen Simion stropit de viu cu vin, la mine acasa, in jurul unei mese improvizate, personalitatile neamului (de aici si de dincolo de Prut), Platon, Kant, pagina de internet si ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”! Suna ca prost!  Numai ca asta e, cu siguranta, felul de a bate cu gratie campii (in termeni literari de acum, se cheama eseu).  Mai diplomat spus, intrebari si mirari la masa trecutului, cata vreme viitorul inca iti mai curge din podul palmei, pe linia vietii, prin varful degetelor.
      24 03 2011               

Nicolae Balasa

CE ALEGEM PENTRU VIATA NOASTRA?

Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa se termine doar la moarte.”     Albert Einstein

Existam si dorim sa cunoastem iubirea, fiindca din iubire ne-am nascut si cu ea vrem sa plecam din aceasta lume. Iubirea ne face sa discernem intre bine si rau, binele fiind starea naturala a firii noastre, iar raul – starea pe care o dobândim ori de câte ori neglijam binele. Existam si dorim sa cunoastem bunatatea sufletelor, fiindca numai ea ne poate face sa traim in armonie. Se vorbeste despre bolile noastre ca fiind un rau care s-ar datora faptului ca nu stim sa traim in armonie cu legile divine, pe care multi dintre noi nu le cunosc, altii le ignora, cea mai importanta fiind legea iubirii, apoi celelalte: legea adaptarii, a acceptarii, a cumpatarii, a moralitatii, a recunostintei etc.
Dar cunoasterea necesita invatatura, simtire si intelegere. Invatatura intensa duce la inzestrarea mintii, deschide aripile cunoasterii, precum pasarea-si deschide aripile pentru a cuprinde vazduhul, iar libertatea gândirii si a exprimarii a tot ceea ce simtim ne poate duce la intelegere. Ne putem astfel elibera si de teama din sufletele noastre, fiindca nimic nu a inspaimântat si nu inspaimânta mai mult pe oameni decât ceea ce ei nu inteleg.
Invatatura despre noi si despre lumea in care traim este averea pentru care merita sa te straduiesti a o obtine si care nu-ti poate fi furata; din moment ce ai dobândit-o, ea iti apartine si cu ea poti face viata ta mai frumoasa, dar si lumea mai frumoasa, intrucât frumusetea unui intreg este suma frumusetilor partilor care il compun.

Lumea noastra este conceputa matematic. Probabil Dumnezeu asa a vazut ca poate fi construita aceasta lume, bazata pe niste reguli matematice si dezvoltata cu frumuseti ale imaginatiei ce tin de domeniul artistic. O geometrie secreta sta la baza a tot ce intâlnim in natura, in orice floare, frunza, piatra etc. Filosofi ai stiintei au spus ca „ Limba in care este scrisa marea carte a Naturii este matematica, iar literele ei sunt curbele, figurile, triunghiurile”. Materia, lucrurile sunt insa mai putin importante ca ideile: „Un om poate muri, natiunile pot creste sau se pot prabusi, dar o idee traieste pentru eternitate”, spunea Albert Einstein. Patrunderea in sfera ideilor a facut-o filosofia, cu scopul de a cunoaste adevarul.
Primele reflexii filosofice asupra lumii au izvorât din intrebari si mirari, filosofia insemnând iubire de intelepciune, iar intelepciunea – locul de intâlnire si cumpanire a tuturor virtutilor. Marile intrebari ale filosofiei au fost: De unde venim si unde mergem, dar si valentele intelectuale si spirituale ale omului au interesat, in limitele in care se putea gândi la vremea aceea.
Primele incercari de interpretare filosofica a lumii le gasim in Iliada si Odiseea lui Homer. Apoi s-a trecut de la poem la filosofia propriu-zisa. Grecii contemplau cerul, natura, nu numai ca un gest meditativ, dar si ca o necesitate a cunoasterii, a gasirii solutiilor pentru problemele cetatii si in acest mod s-a produs miracolul! Intervalul de timp in care putem vorbi pregnant de filosofia greaca este secolul VI i H. si secolul V d. H.

Fac o digresiune amintind de o excursie facuta in Grecia. In grupul nostru era si un matematician. Vazându-i pe greci cum isi deschid pravalioarele de dimineata, cum se aseaza tacuti in fata lor pe câte un scaunel, tragând din trabuc, cu privirile pierdute undeva in departare, de multe ori spre linistita Mare Egee, profesorul a avut o revelatie: „Acum inteleg de ce aici a fost leaganul filosofiei!
Filosofia greaca a fost cel mai important curent filosofic aparut in Europa, din el evoluând filosofia romana, filosofia araba, persana, filosofia renasterii si iluminismului, asternând drumul catre modernitate. Interesul era formarea omului ca entitate superioara, idealul fiind perfectionarea fizica, intelectuala si artistica. Initierea pentru atingerea idealului fericirii se realiza in trepte, in cicluri. Educatia cetateanului continua si dincolo de vârsta scolii, prin intermediul institutiilor democratiei. Grecii au introdus pentru prima data in istoria civilizatiei, marile dezbateri asupra existentei noastre, a sistemelor de valori, sisteme valabile si in vremurile noastre, precum  adevarul, fericirea, justitia, frumusetea, iubirea, bunatatea, armonia, legea, statul ca organizare perfectibila, egalitatea intre cetateni, respectul proprietatii si al individului. Ideile de patrie si patriotism  s-au nascut tot in Antichitatea greaca.

Punctând câteva idei ale unor gânditori greci, amintesc de filosoful grec Empedocle (490 – 430 i. H.) care a considerat principiul primordial al lumii fiind inteligibilitatea ei; el vorbea despre principiile care pun in miscare elementele vietii: Philia (iubirea) si Neikos (ura). Socrate (469 – 399 i. H.) spunea ca „Nimeni nu face rau de buna voie, cu intentie, ci numai fiindca nu se cunoaste pe sine si nu stie ce vrea, caci a sti ce vrei, inseamna a cunoaste binele si a cauta sa-l realizezi.[…] Ignoranta este mama raului si a pacatului.” Platon (428-348 i. H.) era adeptul demiurgului care asigura o metamorfoza cosmica ordonata, fiind si garantul iesirii din haos si crearii  unui echilibru universal. Pornind de la faptul ca lumea are o structura, a dedus ca ea este inteligibila si aceasta structura este opera de arta creata de un Dumnezeu matematician. El vorbea de iubirea divina, factor creator si unificator in cosmos si in viata terestra, de frumosul in sine si binele in sine, reflexii ale frumusetii si bunatatii dumnezeiesti, de armonia lumii si dreptatea universala. Vorbea despre libertatea umana, considerând ca fiinta individuala se constientizeaza ca agent al Binelui, având scopul de a-si ghida actiunile inspre prosperitatea obtinuta prin atingerea inteligibilului. Intrebat daca omul prin cugetare simte mai bine realitatea, Platon a raspuns: „Atunci gândeste mai bine, când nu-l stinghereste nimic, nici auzul, nici vazul, nici o durere, nici vreo placere, când sufletul ramâne singur – singurel, când lasa in pace trupul, si, pe cât se poate, nu-l ia tovaras, nu s-atinge de el…Iata numai atunci simte realitatea!” Aristotel (384-322 i. H.) a pornit de la cauza prima a universului pe care a numit-o „ miscatorul nemiscat” – fiinta divina creatoare, intrucât concepe lumea prin intermediul gândirii, singurul proces care nu presupune deplasarea. El a vorbit despre spiritul uman care se naste ca o tabula rasa si in care se imprima experienta câstigata, despre existenta unui intelect pasiv si a unuia activ (intellectus agens) nemuritor si vesnic, „partea pe care o avem comuna cu zeii”. Dupa el trei lucruri trebuie evitate in domeniul moral: rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animalica.

Mai târziu, fizicianul dar si filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662) concludea: „Este mai important sa ajungi la o desavârsire morala, decât sa ajungi la rezultate in stiintele exterioare”. Conteaza mai mult, spunea el, sa fii om onest, decât sa fii „geometru”. Pascal mai admitea cunostinta intuitiva a inimii: „Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas”. Iata un adevar atât de mare intuit, adevar care sta la baza Religiei crestine. Inima este sursa tuturor emotiilor noastre, din ea plecând iubirea, ca un fascicul de raze luminoase.
Biblia ne invata ca „Dumnezeu este iubire…” si ,,Dumnezeu este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si plin de bunatate ” (Psalm 145.8), este sursa bunatatii, izvorul ei, iar ideea plinatatii, ni se spune, trimite la absolutizare si astfel spunem ca in Dumnezeu se afla bunatatea absoluta care ajunge la noi prin Duhul Sfânt. Parintele Dumitru Staniloae definea: „Persoana divina care face transparent pe Dumnezeu prin putere si lumina mai presus de fire pe de o parte, si prin sensibilitatea sufletului care le sesizeaza pe de alta parte, este Sfântul Duh.” In cartea intitulata „Neagoe Basarab Principe Isihast”, Arhimandrit dr. Iuvenalie Ionascu vorbeste despre faptul ca Neagoe amintea adesea parabola albinei si a fagurelui, albina fiind Duhul Sfânt si fagurele – sufletul omului. Subliniaza verosimilitatea „fumului” de a fi cel care indeparteaza albina de fagure.

Bunatatea care ajunge la noi, este dispozitia de a face bine, un sentiment care innobileaza fiinta si alunga rautatea, nelasându-i loc in sufletele noastre. Ea se manifesta prin dragoste, blândete, rabdare, iertare, mila, dreptate, pace si cu cât cunoastem mai mult si ne cunoastem, cu atât mai mult ne vom insusi aceste manifestari. Bunatatea duce la armonie, incarca „fagurele” cu miere. In Epistola pentru Coloseni a Apostolului Pavel gasim scris: „Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, imbracati-va cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu indelunga-rabdare”.
Si totusi, astazi comportamentul oamenilor de cele mai multe ori din ignoranta, coboara spre trivialitate, sufletele sunt stapânire de orgoliu, de rautate, de ura, de dezbinare si aceste sentimente se pot amplifica si pot duce la adevarate dezastre. Oamenii sunt incrâncenati, dornici de razbunare, vor sa raneasca suflete sau chiar sa ucida. Spiritele ne sunt urâtite prin intunecare. „Fumul” le intuneca!

Ce alegem pentru viata noastra? Vrem sa fim buni, sa traim in armonie, sau vrem sa fim rai, razbunatori, sa traim in discordie? Alegem spiritul benefic sau spiritul malefic – distrugator? Alegerea este a noastra, caci, dupa ce ne-a inzestrat cu facultati mentale, Dumnezeu ne-a dat si liberul arbitru.
Inchei amintind un fapt real: La un curs de filozofie a unui colegiu, studentul Albert Einstein i-a raspuns profesorului: „Raul nu exista, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intâmpla când din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista caldura sau ca intunericul care apare când nu exista lumina.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Valurile „Dunarii Galati” – I

Se apropie finalul sezonului 2010-2011 al Campionatului National de Hochei. C.S.M. Dunarea Galati, echipa de suflet a hocheiului galatean, continua sa surprinda – evolutiile remarcabile alterneaza cu rezultatele umilitoare din anii precedenti! Discrepanta intre rezultate este atat de mare incat ai impresia ca sub culorile clubului joaca doua echipe, complet diferite!
Acum, in prag de sfarsit de sezon, tragem linie cautand sa identificam plusurile si minurile echipei, analizand totodata cauzele care conduc la aceste rezultate.
Pentru a realiza performante C.S.M. Dunarea Galati are nevoie de trei lucruri –
finantare, un lot valoros si o echipa de conducere (management) profesionista. Aceste trei cerinte sunt atat de necesare incat nu pot genera performanta daca nu se completeaza reciproc.
La Galati situatia este, din pacate, dureroasa. De ce? Voi explica detailat analiza facuta, independent, avand la baza notitele consemnate de-a lungul celor cateva intalniri aleatorii avute cu diversi iubitori ai sportului cu pucul si crosa – antrenori, jucatori, oameni din administratie si foste glorii ale hocheiului romanesc.
Sa incepem cu lucrurile pozitive. Echipa galateana joaca in semifinalele Campionatului National si a castigat medalia de bronz invingand in finala mica, a Cupei Romaniei, Steaua Rangers cu 4 – 3, o victorie de moral, de palmares si totodata o surpriza placuta, neasteptata nici de cei mai optimisti suporteri ai echipei – un pas enorm daca ne gandim ca echipa era in prag de desfiintare. De la rezultatele umilitoare din anii precedenti la medalia de bronz este un salt remarcabil care i se datoreaza in principal unui singur om – Ionel Corciova. El a reusit sa faca diferenta intre C.S.M. Dunarea Galati din ultimul deceniu si C.S.M. Dunarea Galati de astazi. Pasiunea, fondurile alocate, experienta si dorinta de a face performanta a omului de afaceri, fost castigator al Cupei Romaniei cu formatia galateana, si-au spus cuvantul.
Prezenta jucatorilor slovaci (Boris Ruzicka, Juraj Zemko, Eduard Hartmann, Tomas Porubsky, Michal Benadik, Stanislav Gavac) in randurile echipei noastre au consolidat, atat cat s-a putut, valoarea lotului – contribuind totodata la imbunatatirea calitatii jocului echipei concretizata printr-un plus de viteza si tehnicitate in evolutiile echipei. Acest sezon a fost o combinatie reusita intre ambitia de afirmare si pofta de joc a acestor remarcabili tineri jucatori slovaci dublata de experienta si daruire fostelor glorii ale echipei nationale – Catalin Geru, Andrei Nutu si Radu Viorel. Trebuie sa mentionam si contributia jucatorilor harghiteni Levente Elekes si Atilla Tanko care prin jocul prestat si golurile inscrise in finala mica au adus medaliile de bronz la Galati.
Un alt lucru pozitiv pe care clubul de la Dunare l-a implementat cu succes inainte de revolutie au fost investitiile in echipele de juniori. Acest lucru a fost pus in evidenta de prezenta in numar mare al sportivilor galateni in tricourile echipelor bucurestene (Steaua si Dinamo). Zeci de jucatori au reprezentat Steaua Bucuresti contribuind la castigarea Campionatului National si al Cupei Romaniei, talente care au fost incorporate „la ordin” fara ca clubul galatean sa beneficieze in mod direct de cei mai buni dintre ei. Daca ne uitam cu atentie la componenta actuala a echipei Steaua Ranger Bucuresti observam ca acesta metoda de a „dona” gratuit tinere talente echipei bucurestene este inca o practica de actualitate, desi clubul galatean a investit enorm in respectivii juniori. Poate d-l presedinte Brandabur ne poare lamuri de ce si pe ce, au ajuns respectivii jucatori la Steaua?
Un lucru de neinteles pentru iubitorii hocheiului galatean este lipsa sponsorilor. Galatiul cu un flux financiar de cateva ori mai mare decat al orasului Miercurea Ciuc nu reuseste sa atraga nici o zecime din suma de sponsorizare a echipei harghitene. De la infiintarea clubului galatean s-a practicat hochei de performanta numai cu finantare de la stat, o metoda invechita insa pentru ultimele doua decenii, caci din 1989 contributia statului a scazut dramatic iar sportivii au ajuns sa joace hochei doar din placere. Accidentarile, lipsa unor prime si salarii atractive, a unor facilitati de recuperare si a unui proiect de lunga durata a hocheiului galatean au condus la situatia actuala – cu exceptia acestui sezon, echipa de seniori a clubului de hochei galatean a facut doar figuratie in ultimii 15 ani in competitiile interne.
Lipsa sponsorilor este in mare masura datorata conducerii clubului. Atragerea unor sponsori nu se poate face daca nu ai platforme de comunicare, nu ai o organizare solida si o strategie pe termen lung.
 O parte din vina cade si in spatele administratiei patinoarului. Acesti domni sunt complet depasiti de realitate si se ocupa cu orice, numai cu administrarea arenei nu. Va dau cateva exemple: toaletele pentru public arata deplorabil – nefunctionale si lipsite pana si de hartie igienica, in patinoar se fumeaza, se sparg seminte, se injura – comportament huliganic intretinut de administratie prin puterea exemplului, mantinela, scaunele, cabinele de pedepse, suprafetele de protectie din plexiglass nu au fost schimbate de decenii desi s-au alocat bani frumosi pentru modernizarea arenei. In Canada manageri si administratori cu asemenea performante si nivel de implicare nu li s-ar da pe mana nici masina de ascutit patine!
Cand eram copil pe terenurile de sport din jurul arenei se putea alerga. Existau porti de hochei uzate sau de fotbal instalate unde aveai posibilitatea sa te joci si sa te antrenezi cat doresti. Astazi, administratia patinoarului le-a transformat in garaje si parcari „rentabilizand”, in conceptia lor, activitatea acestei baze sportive. Cata lipsa de viziune si respect pentru miscarea sportiva din Galati au acesti domni!
La meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, in tot patinoarul, nu s-a gasit o foaie de plexiglass! Desfasurarea partidei a stat mult timp sub semnul intrebarii, meciul incepand cu ingaduinta echipei adverse, cu o ora intarziere! Ora in care instalatiile frigorifica si de iluminat au functionat in pierdere! Pe banii cui d-lor?! Ai contribuabililor. Atat de bine administrati voi banul public ca nu sunteti in stare sa aveti doua, trei foi de protectie rezerva?! Mai mult, unul din resposabili, nemultumit de decizia antrenorul suedez de a nu intra pe gheata, „gandea” cu voce tare: „Daca nu le convine, sa joace-n Liga M.O.L.!” Stimate domn, nu te supara dar este o onoare sa ai castigatoarea Ligii M.O.L. pe gheata! La conditiile pe care le oferiti nici in liga a doua nu meritati sa jucati. S-au convins de acest lucru si juniorii comunei Carta care au ramas fara celulare si bani, bunuri sustrase din vestiar. Vorba unui spectator „Nu am pierdut nici de data asta ocazia sa ne facem de ras”!
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/

APEL PENTRU SALVAREA CASEI DE CULTURA A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA!

Traim intr-o perioada nu doar a absurdului, ci si a marilor paradoxuri. In acest an intreaga elita a vietii cultural – artistice si stiintifice clujene actioneaza ferm si sustine eforturile autoritatilor locale, ce vizeaza obtinerea nominalizarii  municipiului Cluj-Napoca pentru a deveni, in anul 2020, capitala culturala a Europei. In acelasi timp, insa, asistam la eforturile altora de a submina astfel de demersuri, urmarindu-si cu obstinatie o serie de interese economice si de profituri cu orice pret, chiar daca pentru obtinerea acestora risca sacrificarea unor institutii si obiective culturale majore, de care este nevoie pentru a fi considerati si acceptati ca parteneri respectati in dialogul cultural european si international.
De foarte multi ani, spatiul in care, de cateva decenii, isi desfasoara activitatea Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, este vizat de Asociatia Patronilor si Meseriasilor. Pe considerentul ca ei ar fi continuatoarea  unei asociatii de acest fel, infiintata inca in secolul al XIX-lea, Asociatia Patronilor si Meseriasilor, desi beneficiaza din partea Consiliului Local, inca de la infiintare, de un spatiu generos, in care si-a putut desfasura toate actiunile, profitand de unele imperfectiuni ale legislatiei in vigoare si, probabil, de lipsa de fermitate din partea unor reprezentanti ai autoritatilor publice locale, a revendicat spatiul in discutie.
Chiar daca, lucru recunoscut de fostul primar al Clujului si actualul prim-ministru, spatiul in care Casa de cultura isi desfasoara activitatea este insuficient (si impropriu) pentru multitudinea actiunilor organizate, activitati si manifestari ce se adreseaza tuturor categoriilor de pregatire socio-profesionala, de varsta sau etnice ale locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, colectivul Casei de cultura a municipiului, desi constituit doar din opt persoane in momentul de fata, a reusit, prin eforturi deosebite, sa faca, in ultimii ani, din aceasta institutie una dintre cele mai active institutii, culturale clujene si din judet, inclusiv prin atragerea, in randul colaboratorilor sai, a numerosi membri ai Academiei Romane, scriitori, artisti, oameni de cultura locali, de mare prestigiu, de la nivel national sau de peste hotare.
Zi de zi, in Casa de cultura a municipiului se desfasoara activitati ce se adreseaza clujenilor, facandu-se eforturi pentru ca acestea sa corespunda asteptarilor si pretentiilor beneficiarilor nostri.
Din investigatiile care au fost facute in aceasta problema a rezultat faptul ca in legatura cu acest spatiu exista uriase interese de ordin financiar, care explica intr-un fel eforturile disperate ce se fac de catre solicitanti pentru intrarea in posesia lui cu orice pret .
Avand in vedere faptul ca aceasta chestiune pe care v-o supunem atentiei nu este una de ordin particular, avand in vedere faptul ca institutia noastra, respectiv Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, este o institutie de utilitate publica, desfasurand activitati ce se adreseaza si deservesc interesele intregii comunitati clujene, am considerat de datoria noastra sa aducem la cunostinta intregii opinii publice actiunile actuale indreptate impotriva noastra, dar si impotriva intereselor culturale ale clujenilor, solicitandu-va sprijinul si rugand intreaga elita culturala a municipiului si a tarii sa se pronunte daca se doreste ca la Cluj-Napoca, in spatiul pe care il detinem in prezent, sa-si desfasoare activitatea o Casa de cultura sau o placintarie, birt sau cine stie ce alta institutie aducatoare de profit pentru cine stie ce emanat post decembrist sau vreo gasca de interese ambalata in aparente democratice si legale.
Ne adresam, asadar, in primul rand locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, beneficiarilor muncii noastre, dar si colaboratorilor si intregii comunitati intelectuale din tara si de peste hotare pentru a se pronunta in aceasta chestiune si a impune autoritatilor si Justitiei luarea unei masuri care sa nu contribuie la disparitia, gratie unor interese meschine, nu intotdeauna ortodoxe, a unei institutii de cultura.
Mai facem, cu acest prilej, precizarea ca aceasta situatie o vom aduce si la cunostinta institutiilor comunitare, semnalandu-le modul in care, in Romania, in absenta unei pozitii ferme din partea celor in drept, dar si a unor grave lacune de ordin legislativ, se urmareste sacrificarea institutiilor culturale de utilitate publica.
Personal, ne exprimam increderea ca in Justitia clujeana exista inca numerosi oameni integri, competenti si buni profesionisti, care nu vor face jocurile unor cercuri de interese si nu vor tolera incalcarea legilor doar de dragul de a spori numarul miliardarilor de carton.
Colectivul Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca si eu personal, adresez multumiri tuturor celor care, in aceste momente decisive pentru viitorul Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, nu doar pentru colectivul acestei institutii, cat mai ales pentru viitorul si prestigiul institutiilor de cultura din acest spatiu, vor fi alaturi de noi si ne vor sprijini in eforturile pe care le facem, nu pentru a ne apara locurile de munca, ci pentru a ne opune, cu toata puterea si convingerea, abuzurilor si ilegalitatilor de orice fel in aceasta tara.
Sa se inteleaga cum se cuvine faptul ca noi respectam proprietatea si dreptul la proprietate, daca aceasta este obtinuta pe cai cinstite, nu prin fals, minciuna si frauda!

Asteptam sa ne comunicati opiniile si sprijinul dvs.

Dr. Dan BRUDASCU

GARBEA BATE URBEA!

(Scrisoare deschisa catre domnul scriitor si Mare Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, HORIA GARBEA)

Iata ce scrisoare stalinista primeste, azi, 4 martie 2011, o aspiranta la „fratia” USR – si scrisoarea cu pricina imi parvine, in timp util, prin intermediul unui amic bucurestean, scriitor si el:

„Stimata doamna,

Acum sint lamurit. Faptul ca aveti legaturi cu o organizatie de securitti si ati acceptat un premiu care poarta numele
securistului Arthur Silvestri, care a facut atita rau scriitorilor romani la fosta revista protocronista Luceafarul din anii 80
va exclude de la orice posibilitate de a fi primita in USR.
De altfel pretedintele comisei de validare este Dan Cristea, victima directa a acestei reviste, obligat sa emigreze din cauza acestor „protocronitti”.
Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.

Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.

M-at bucura sa scrieti literatura adevarata ti sa va situati de partea valorilor autentice.
Acuzatiile pe care le-ati lansat la adresa colegilor din filiala Pitetti se dovedesc nefondate ti a devenit pentru mine clar ca ati fost respinsa pentru lipsa de valoare a operei ti referintelor.

Horia Garbea ”

…Habar n-am cine este doamna cu pricina (amicul bucurestean imi scrie ca este vorba de doamna DANIELA VOICULESCU, din Pitesti…), dar nu asta conteaza! Ci modul perfect STALINIST al dlui GARBEA („doctor in inginerie din 1999, cu o teza din domeniul fiabilitatii constructiilor, cadru didactic la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din Bucuresti din 1987…”), de a trata problema userista (si a o…”imbunatati funciar”!), in Romania anulului 2011…
…Tin minte ca surorile mai mici (gemene) ale  mamei mele, cand au solicitat statului roman (aflat, pe atunci, sub ocupatia Armatei Rosii Sovietice…!), sa dea examen de intrare la Scoala Normala din Falticeni, au primit, in anii ’50, un raspuns oficial (mazgalit pe marginea cererii de inscriere la examen), care suna cam asa:

“Tinand cont cas (sic!) fetele tovarasului ipodiacon Prodan Simion, care este un sarpe de chiabur si aduce si otraveste cu religie opim popoarelor (s. mea si nota mea: probabil, voia sa zica: “opiumul popoarelor”…), se respinge numita cerere de inscriere la scoala normala din falticeni (sic!). Semnat: indescifrabil.”

…Auziti ce senin si cinic, ranjind ca o hiena, scuipa (azi, 4 martie 2011!), printre colti, cu eleganta de crocodil, un alt politruc de serviciu, Marele Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, jupan (sau…”jupan”?!) HORIA GARBEA: “Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.

Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.”

… “Sa va situati de partea valorilor autentice” – …adica, de partea “valorilor” basisto-pedeliste, nu?! Pentru ca, altminteri, va anunt, cu scuzele de rigoare, ca Arta Autentica nu se situeaza… “ de partea” NIMANUI!!! Cel mult, confirma alchimii intime ale Duhului Umano-Divin si sugereaza (sau chiar comunica, expresiv!) Revelatii Divine…!

…”Garbea bate urbea”, da? Deci, Basescu, pe care numitul GARBEA (dimpreuna cu seful sau direct, dl N. Manolescu) il venereaza, a fost, cumva (si n-am aflat noi…SI NICI DOMNIA SA DL BASESCU…MACAR!…PENTRU CA, SINGUR, A RECUNOSCUT, LA TELEVIZIUNEA PUBLICA A ROMANILOR,  CA A FOST ACTIVIST COMUNIST…cat despre Securitate, a dat din umeri…adica: ”Puteti s-o dovediti? – …sa mai gasiti arhivele pe care am pus sa le…<<pieptene>>?!… – n-aveti decat, cu placere!”),  detinut politic anticomunist, “prizonier de constiinta”, martir la Sighet si Aiud, da?
Si, deci, intr-o linie de consecinta logica,  daca ar fi recomandat-o analfabetul de hlizit mongoloid de la Cotroceni, numit Traian Basescu, pe Daniela Voiculescu (…din Pitesti), pentru a face parte din USR – totul era/ar fi fost “in ordine/regula”, nu, domnilor Garbea si Dan Cristea?! – “REFERINTELE CRITICE AR FI AVUT RELEVANTA”, nu?…si “putea sa insiste”, sau chiar…”N-AR FI FOST NEVOIE DE NICIO <<INSISTENTA PE SEGMENT>>” (se vad, clar si to-o-ocmai “din zare”, reusitele dvs., in domeniul “fiabilitatii constructiilor” si al “Imbunatatirilor Funciare”, domnule…”scriitor” GARBEA!!!) , pentru ca gardienii/pretorienii pedelisti sunt, cu totii, incuscriti intre ei!!! – …dar daca o recomanda Premiul oferit, “in memoriam”, de catre familia regretatului ganditor enciclopedist Artur Silvestri…lucrurile… “se modifica radical”, se invart cu…”360 de grade”, cum zice un elev de-al meu…deci, “SE CONFISCA AVEREA” si…”SE CONDAMNA PE VIATA”…pentru ca doamna…”e chiabur de-al lui Silvestri”, nu?! Sau, in limbajul “asezonat” americaneste, de azi: “Este o terorista Al- Qaida, de-a lui Silvestri!”

…Ia-ia-ia si mai-mai-mai…ce stalinism …”après la lettres”, la Garbovitul!!! Nu prea stie ce-i cu virgula, in romaneste – …dar, altminteri, e tare, stimabilul, tare de tot!
Pai, venerabile, sa-ti marturisesc ceva: si pe mine, subsemnatul, Adrian Botez, m-a onorat dl Artur Silvestri, cat traia, cu nominalizarea la Premiile ARP pe anul 2007, pentru volumul de hermeneutica literara “Loja Iohanica Romaneasca – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si
Ioan Slavici” – Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006 (n-a mai apucat sa le mai acorde, Premiile lui 2007, pentru ca…l-au prapadit, se zice “in sat” – … “ne-securistii” vostri!) – si eu ma mandresc cu corespondenta atat de fertil-ideatica si cu prietenia cu acest autentic si luminat erudit si patriot roman (…nu era ruda cu Bin Laden, asigur lumea de asta…)! “Securist”?! Poate, in sensul ca incerca sa “securizeze” Romania de niste lepre staliniste, precum sunteti (si va dovediti/confirmati, zi de zi si zi dupa zi!) domniile voastre…domnilor HORIA GARBEA si Dan Cristea si…si…si…!!!

…Daca nu ar fi existat, acum 7 ani, in USR, si oameni de valoare si integri, evident ca “stateam, si eu, pe dinafara” de USR…”INSISTAND DEGEABA, PE SEGMENT” – …nici cartile mele n-ar fi fost premiate de USR (ci puse la Index, fireste!) – dar asa, uite ca, acum, sunt publicate, citite si cunoscute scrierile mele, pe vreo trei-patru continente ale lumii…desi  domniile voastre va faceti ca nu ma cunoasteti…Nici sa nu ma cunoasteti vreodata! M-as simti groaznic de jignit, mi s-ar intoarce stomacul pe dos…de atata… “placere”! – sa va simt ochii cei de broaste raioase, rostogolindu-se si tarandu-se catre mine!!!

…Ehe-hei! Vedeti, domniile voastre, ca nu greseam si nu schimbam “nicio iota, nicio cirta” din Adevar, cand ziceam ca “USR-ul este ultima institutie care ar avea dreptul moral, in Romania, azi, de a confirma valori estetice si morale”?!

Pentru ca, in fruntea ei, acum, nu mai sunt niste scriitori cu idealuri morale si estetice inalte si dumnezeiesti, ci doar niste gardieni politici pedelisto-maoisti, care pazesc sa nu cumva sa se strecoare, Doamne fereste (…chit ca, pentru domniile lor, Dumnezeu este…”opim popoarelor”!), vreun individ cu spinarea dreapta si cu idealuri estetice si morale inalte (nu de cei ce vor/”se screm” sa-l impuna, drept “Canon National”, in locul lui Eminescu – pe nefericitul si scatologicul acela, bun de Sectia de Maniaco-Depresivi a Spitalului 9 – Bucuresti, de …Mihail Galatanul!!!).
Daca nu esti un “yesman” si mancurt si un lingau exemplar si “competitiv”, al “rabinatului useristic” (citez!) – atunci…”OUT!” Cum au mai patit-o si-o patesc inca zeci si sute de talente autentice si “verticale”, din Romania Reala (…a se vedea “celebrul”, de-acum… –  de fapt, tragicul … – “caz Liviu Ioan Stoiciu”!)   – dar…”cu convingeri politice nesigure si cu origine nesanatoasa”!

…Ma intreaba cineva, de la cot: “Si ce-o sa faci acu’, daca citesc astia ce-ai scris?”
Pai, eu de ce-am scris-o?! CA SA SE CITEASCA!!! Poate ca, in sfarsit, vor intelege (si vor SI invata!!!) ca si nerusinarea si sfruntarea trebuie sa aiba o limita, ba pana si rabdarea (unora) dintre romani (de cei cu…”bube politice-n cap”!…cum zicea Securitatea invocata de domniile lor…fara sa-si vada “barna din ochi”!)… are (in fine!) o limita!

…Doamne,-ajuta Neamul Romanilor Celor cu Frica de Dumnezeu – … dar, rogu-Te, Doamne Sfinte, ai oleaca de grija si ocupa-Te si de… “sanatatea” precara a iudelor! 
prof. dr. Adrian Botez

Marin Sorescu si gandirea Samkhya

In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa  de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand,  motivul are caracter contextual,  chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva.  Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este  tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului  ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor  mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila  de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste  manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru  o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit  si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris,  a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet?  Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului  ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de  moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu  in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm,   si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.”  Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele  decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
–    Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010,  pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?

Craiova, 26 02 2011

Nicolae Balasa