Marin Sorescu si gandirea Samkhya

In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand, motivul are caracter contextual, chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva. Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris, a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet? Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm, si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.” Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
– Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010, pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?