Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet

ExilulRomanescRecenzie la

<EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – “Paşoptişti” români în Franţa Canada şi Statele Unite>

de Octavian Curpaş

Dibăcia unui scriitor se “simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi “sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă, “vizitezi”  locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu (30 noiembrie 1926 – 2 ianuarie, 2013), în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe “Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia asupra scriitorului. Distinsul domn Octavian D. Curpaş este autorul acestui  “testament de amintiri “. Aşa cum spuneam la început, numai dăruirea, pasiunea, dorul de locul natal şi binenţeles oportunitatea cunoaşterii lui Dumitru Sinu, l-a făcut să scrie această minunată carte. Profesionalismul si-a spus cuvântul şi astfel, într-un timp Continue reading “Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet”

Secretul criminalei Jodi Arias, din Arizona, expus pe micile ecrane

Jodi3Povestea lui Jodi Arias, criminala condamnată pentru că şi-a omorât prietenul într-un mod cu totul bestial a ajuns sâmbătă, 22 iunie, 2013, pe micile ecrane din SUA. Dat fiind faptul că procesul a fost ultra-mediatizat în ultimele luni şi vizionarea filmului a fost pe măsură. Scenaristul Richard Blaney, cel care a scris scenariul acestui film s-a grăbit să infirme speculaţiile potrivit cărora cei din industria filmului s-au orientat rapid din dorinţa de-a câştiga de pe urma unui caz de crimă senzaţional. Recent acesta a declarat cotidianului USA Today” că echipa sa a finalizat scenariul filmului în luna decembrie, anul trecut. Continue reading “Secretul criminalei Jodi Arias, din Arizona, expus pe micile ecrane”

Jodi Arias (32 de ani) – Decizii necugetate, un drum sigur către un final tragic

crima-suaOctavian D. CURPAŞ

Mii de persoane, printre care şi sute de reporteri, s-au adunat în ultimele săptămâni la Curtea Supremă de Justiţie “Maricopa Superior Court” din Phoenix, Arizona, pentru a urmări procesul lui Jodi Arias (32 de ani), găsită vinovată, la începutul lunii mai 2013, de uciderea prietenului ei, al cărui trup a fost descoperit înjunghiat în cabina de duş din locuinţa acestuia din Mesa, Arizona, în urmă cu cinci ani. Travis Alexander a fost înjunghiat cu un cuţit de mai multe ori (27), avea gâtul tăiat şi era împuşcat în cap.

Ciudat este faptul că în aceeaşi clădire, la etajul 5, se judeca o altă crimă, la fel de odioasă, comisă de Michael Lee Franklin în Tempe, Arizona, dar care nu a captat atenţia mass-media, aşa cum s-a întâmplat în cazul Arias-Travis. Continue reading “Jodi Arias (32 de ani) – Decizii necugetate, un drum sigur către un final tragic”

Pâinea “Ezechiel” comercializată în SUA – reţetă din cartea profetului

Ezechiel2Într-o combinaţie unică, pe baza unui verset din Biblie, o prestigioasă companie americană produce una dintre cele mai sănătoase pâini din lume. “Food for Life” a creat o gamă întreagă de produse de panificaţie, cereale şi macaroane cu ingrediente din grâne diverse. Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că pâinea este un aliment foarte simplu, puţini cunosc principiile complexe ce pot fi folosite la fabricarea pâinii. Cei mai importanţi factori care au impact asupra calităţii pâinii sunt ingredientele, fermentarea şi modul de coacere. Pâinea “Ezechiel” foloseşte “reţeta” din cartea profetului Ezechiel la capitolul 4, versetul 9 din Biblie: “Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele”. Şase tipuri de grâne şi legume preparate şi combinate formează ceva uimitor. Continue reading Armonia MagazineUSA »

Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL”

BOTEZ-Liliana-X-wbExilul românesc la mijloc de secol XX – Paşoptişti romani în Franţa, Canada şi Statele Unite (carte scrisă de Octavian D. Curpas) reprezintă surprinderea unui fenomen cu efecte complexe atât la nivel de comunitate umană, cât mai ales la nivel de individ, şi anume – exilul, ca formă de evadare dintr-o Românie în care “protagoniştii” nu se mai regăseau.

Cartea este atât o prezentare desăvârşită a fenomenului de „emigrare”, cu tot ce implică el, mai ales la nivel sufletesc, cât şi o sinteză a unor întâmplări, istorisiri despre oameni care au avut curajul de a se dezrădăcina, de a lua drumul străinătăţii. Dumitru Sinu – personajul cheie, fără de care nu ar fi existat savoarea acestei cărţi – ne invită, prin intermediul scriitorului, să îi cunoaştem colegii şi prietenii de-o viaţă, părtaşi la exil.

Români din Banat, Ardeal, Bucovina, Oltenia, Muntenia ori Dobrogea, cu profesii dintre cele mai diverse – ingineri, medici, sportivi şi altele asemenea – construiesc reperele geografice, economice, politice, poate, dar mai ales, reperele umane, sociale, emigrând în ţări precum Franţa, Iugoslavia, Spania, Italia, Maroc, Canada sau SUA, unde îşi iau viaţa de la capăt. Continue reading “Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL””

Soluţii pentru crizele şi confictele din familie

Octavian D. Curpaş

S-au scris multe cărţi despre viaţa de familie şi ne-am putea întreba dacă ar mai fi ceva de spus sau de adăugat în această privinţă. Multe cărţi care tratează acest subiect merg pe o abordare foarte specializată, ce restricţionează numărul potenţialului auditoriu. Nu acesta este cazul cărţii „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie. Soţ, soţie, părinţi, copii. Întrebări şi discuţii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Îmbinând în mod armonios o abordare dinamică cu un conţinut plin de valoare, autorul reuşeşte să ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalină, a gândurilor pe care ni le împătăşeşte.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvântul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este păstorul bisericii „Harvest Metanoia” din Arad. S-a născut la Arad, dar a copilărit la Curtici. Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea să studieze într-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat această chemare. Pasiunea pentru Continue reading “Soluţii pentru crizele şi confictele din familie”

“Semnătura iubirii”

SemnaturaIubiriiVersuri de Petru Lascău, despre comoara ascunsă în ţarina iubirii divine

.

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

.
 .
De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.
 .
Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de
Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal.
.

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

“M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil”

Florence8Florence Joy este o tânără şi renumită cântăreaţă, scriitoare şi actriţă de naţionalitate germană. Îi place să călătorească şi a vizitat diferite ţări din Europa, Israelul şi Statele Unite. Florence cântă la chitară şi la pian şi vorbeşte germana maternă şi foarte bine limba engleză. Cele mai multe cântece de pe albumul Hope sunt în engleză.

În 2006, Florence Joy Büttner a fost invitată să cânte în Domul din Münich cu ocazia deschiderii Campionatului Mondial de Fotbal. La un an după această minunată experienţă a jucat în seria TV Ahornalee în rolul unei fete drăguţe pe nume Jasmin Keller. De asemenea, Florence a scris o carte numită Vreau să trăiesc cu adevărat adevărul în care povesteşte experienţa ei din cadrul show-ului german Star Search 2 şi despre viaţa trăită cu Hristos. Continue reading ““M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil””

Jurnalistul Lucian Oprea din Denver, Colorado

       LucianMihaela4    by Octavian Curpas

 . Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite si care ne tine la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii.
  Ziarul s-a nascut din dorinta unui tânar ziarist „ratacit” – cum frumos afirma cineva – prin Statele Unite ale Americii, ca acest ziar sa fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a aparut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numarul 132, cu un tiraj de 5000 de exemplare tiparite si distribuite în 49 de state nord-americane si noua tari de pe patru continente. Numarul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000.
 .  Primul numar a aparut pe o foaie ministeriala fata-verso, scoasa la o imprimanta achizitionata împreuna cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an si jumatate pe „pamântul fagaduintei”. La început, ziarul a aparut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind sa fie o mica publicatie de informare si divertisment.
.   Ziaristul – fondatorul acestui ziar – este Lucian Oprea, nascut pe 5 august 1975, în orasul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licentiat în jurnalism si cu un masterat în studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut doua zile la New York, dupa care s-a îndreptat spre Colorado, primind o oferta de munca în acest stat. În toamna aceluiasi an, s-a stabilit în Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste, de altfel, si în prezent.
  Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela si au un baiat, cu numele de Alexander Darius, nascut la 23 mai 2011. Aici, în statul Colorado, s-a împlinit visul sau din anii studentiei, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele doua pagini la început, imprimate pe coala ministeriala, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimanta si timpul alocat acestui lucru, l-au determinat sa se îndrepte spre o tipografie adevarata, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima editie tiparita a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.
 .  A conduce un ziar românesc în Statele Unite, cu o echipa de ziaristi împrastiati prin toate colturile lumii, nu este un lucru usor. Dar, cu profesionalismul si pasiunea jurnalistului Lucian Oprea, precum si a colaboratorilor sai, se duce la bun sfârsit fiecare numar de ziar.
.   Alegerea denumirii ziarului a fost inspirata, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie româneasca aflata în Dictionarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care se stabilise jurnalistul Lucian Oprea.
.   Ziarul are stiri diverse, este o publicatie independenta, neavând nici o apartenenta politica sau religioasa. Apare o data pe luna, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit si online. Adresa de web a ziarului este: http://www.gandaculdecolorado.com/
  „Gândacul de Colorado” are un numar de aproximativ zece colaboratori permanenti si înca sapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat si colaboreaza cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Magradean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-sef adjunct la revista „Capital”, Marian Petruta din Chicago, actorul Tudor Petrut, filozoful si omul de cultura Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureata a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpas din Arizona si altii.
Ziaristul Lucian Oprea nu are o parere prea buna despre presa americana, acest lucru datorându-se lipsei de obiectivitate în elaborarea stirilor. Unul din aceste motive fiind faptul ca, pe plan politic, în America exista doar doua partide politice puternice, acestea fiind si cele care de obicei, dicteaza „mersul lucrurilor”, iar în România s-a observat tendinta într-o directionare – în stil american, ceea ce nu este un exemplu bun, nu corespunde jurnalismului învatat de generatia lui, la scoala. Pe de alta parte, se observa aparitia multor publicatii de scandal, sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denota ca românul se abrutizeaza pe zi ce trece, trecând de la cultura eminesciana la un amatorism – caracter manelist al inculturii.      Ziarele locale încearca sa se mentina pe linia de plutire în ultimul timp, prin a taia multe din costurile redactionale si a se axa mai mult pe aparitia prin Internet. Fiecare publicatie va depinde de felul în care va fi structurata, de politica abordata la nivelul managerial si de aparitia acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp; sunt factorii care se vor impune, alaturi de ceilalti de ordin economic.
.   Lucian Oprea este de parere ca jurnalismul din Statele Unite se afla într-un punct critic în acest moment. Ziaristi ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc în fiecare zi… Presa americana scrisa, dar mai ales televiziunile se axeaza în ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism si pe relatarea stirilor din punctul de vedere al concernului de presa pentru care lucreaza reporterii. Presa online însa, a prins mult avânt în ultimii ani si a început sa aiba un contur bine definit, în multe situatii surclasând celelalte tipuri de presa.
  Lumea însa, este de parere jurnalistul, va cumpara întotdeauna presa scrisa, fie ca se va afla într-un aeroport, într-o sala de asteptare sau, pur si simplu, placerea de a citi ceva tiparit nu poate disparea… „Este absurd sa spui ca într-o buna zi nu vor mai fi publicate carti, din cauza faptului ca lumea le poate citi pe ipad-ul personal sau descarca pe Kindle.” Considera ca evolutia ziarului „Gândacul de Colorado” în urmatorii ani va depinde de mai multi factori: evolutia presei scrise în lume, posibilitatile financiare si nu în ultimul rând, interesul românilor de a citi un ziar facut pentru ei.  Desi editia de luna aceasta (ianuarie, 2013) a fost ultima în care ziarul a aparut în forma tiparita, Lucian spera ca acest ziar sa ajunga la un punct în care problema autofinantarii nu se va mai pune, iar în acel moment, publicatia se va putea extinde cantitativ si calitativ.
.   Pentru tinerii care doresc sa faca jurnalism, îi sfatuieste sa încerce sa iubeasca neprevazutul, sa fie obiectivi în tot ceea ce relateaza si sa fie curajosi în a spune lucrurilor pe nume.
  Despre comunitatea româna din Colorado, jurnalistul explica cum comunitatea românilor din Colorado este afiliata diferitelor biserici si organizatii non-profit, dar este destul de unita, lucru care se poate observa în cadrul festivalurilor românesti organizate în acest stat.
.   Întrebat într-un interviu cât de des merge în Romania, a declarat ca încearca sa plece în fiecare an, dar nu întotdeauna reuseste. De fiecare data însa, când ajunge în România, îl coplesesc amintirile si se gândeste cu nostalgie la vremurile de mult apuse…
  Printre hobby-urile sale se numara filmele, sportul, filatelia, numismatica si nu în ultimul rând, arta. Cea mai mare parte a timpului liber, curajosul, devotatul jurnalist Lucian Oprea si-l petrece alaturi de sotia Codruta Mihaela – redactorul revistei sale si de adoratul lor fiu – Alexander Darius.
.
Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

Performance at Soccer World Cup 2006 – a Highlight of Young German Singer's Career

FlorenceFlorence Joy is a famous young German singer, writer and actress

She likes to travel and has visited several countries from Europe, Israel and the United States. Florence plays guitar and the piano, and she speaks her native German and very good English. Most of her songs from the album “Hope” are in English.

In 2006, Florence Joy was invited to perform in the (dome) church of Munich for the inauguration of the Soccer World Championship. One year after this astonishing performance, she started acting in the role of a sweet girl called “Jasmin” in a German daily soap “Ahornallee”. Also, Florence wrote a book called I want to live truthfully and real, which tells about her journey through the German casting show “Star Search 2” and mostly how she lives her life with Jesus Christ. Continue reading “Performance at Soccer World Cup 2006 – a Highlight of Young German Singer's Career”

The only Romanian in Quartzsite, Arizona!

pastor John Todor By Octavian CURPAŞ

Born and raised in Romania, married in the Philippines, presently living and serving God in the Arizonian Desert

How many of you who have traveled from Arizona towards California on Highway I-10 still remembers the last town you passed through prior to reaching the Californian border? – probably not many! Situated at about 125 miles from Phoenix, 129 miles from the tourist spot Palm Springs and about 20 miles away from Blythe (the first city from California ), is a town called QUARTZSITE. Continue reading “The only Romanian in Quartzsite, Arizona!”

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor sef la Jurnalul National

MarinaConst1Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

 Secretul profesiei de jurnalist:

Totul sta în puterea unui virus – virusul presei!

Cuvântul scris a fost si va ramâne o forta care poate schimba lumea, ceea ce confera jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existential al fiecarei natiuni. În acest context, conditia sine qua non pentru transmiterea informatiei si prezentarea fidela a realitatii este propria informare si documentare a specialistului din presa scrisa. Acuratetea si rigurozitatea informatiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramura de top a genului gazetaresc. Jurnalistul – în general, cel de politica externa – în special are nevoie în permanenta de documentare si informare corecta.

Un astfel de profesionist, fin analist de politica externa pentru care munca reprezinta o adevarata pasiune este si Marina Constantinoiu, redactor sef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionata de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumarate ori, dar am fost si în Iordania si Siria. Am vizitat multe tari din Europa, în jur de 20, si am ajuns de doua ori în Statele Unite”. Munceste intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul National, mai întâi ca sef al departamentului de politica externa si apoi ca redactor sef, considerând ca alegerea acestei profesii nu-i apartine, hotarârea în acest sens luând-o „viata însasi”.

Bucuresteanca 100%”, Marina Constantinoiu este pasionata de tot ce înseamna politica externa, înclinatie evidenta manifestata înca din copilarie. Licentiata a Facultatii de Jurnalism si ?tiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti (1994), în prezent preda studentilor de aici doua materii de specialitate. Ca o „Leoaica” ce este (nascuta la 13 august 1970), reuseste sa-si exercite obligatiile profesionale cu abilitate si dedicare, în pofida faptului ca timpul alocat familiei nu este întotdeauna asa cum si-ar dori. Este casatorita cu fostul sau coleg de banca din liceu, caruia ar vrea sa-i poata aloca mai mult timp decât o face, pentru ca, inevitabil, meseria de jurnalist înseamna multa munca, un program aleatoriu si implicare permanenta.

Daca are abilitatea de a depasi greutatile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru ca „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fara a fi nevoie de o „reteta speciala” si asta pentru ca „totul sta în puterea unui virus: virusul presei!”

***

Octavian D. CURPAS: Explicati-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinisti pe care o aveti în frumosul scop ales pentru viata si daca nu este prea mult pentru o femeie care trebuie sa se achite si de alte obligatii?

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viata a vrut sa fie asa. Am fost pasionata de mica de tot ceea ce însemna presa, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Libera, Vocea Americii si Deutsche Welle, dar si Radio France Internationale sau BBC. În aceeasi masura urmaream si Telejurnalul ceausist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinata de modurile în care putea fi masluita realitatea.

Octavian D. CURPAS: Am ramas impresionat de munca intensa pe care o faceti la ziarul dumneavoastra. Poate ne spuneti din ce punct ati plecat? Poate si câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienta pe care o aveti în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

MarinaYaffoMarina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul National? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca sef al departamentului de politica externa a ziarului. Veneam de la agentia de presa Mediafax, unde lucrasem patru ani si jumatate la politica externa. Eu am lucrat efectiv în presa înca din primul an de facultate, din primul semestru de scoala. Am avut ocazia sa colaborez la postul national de radio si nu am ratat-o. A fost o scoala extraordinara si cred ca asa a si ramas, de aceea o recomand oricarui tânar jurnalist. Nu cred ca regret nimic din toti acesti ani. În ciuda faptului ca recunosc din ce în ce mai putin profesia în ceea ce se numeste azi „presa” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Octavian D. CURPAS: Cred ca sunteti o fire optimista, aveti cu prisosinta în suflet bucuria de a trai si de a învinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta cu animozitatile vietii, fiindca banuiesc ca ati întâlnit si greutati. Cum le-ati trecut? Care este secretul fortei dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimista. Dar poate uneori e bine sa fii ca mine. Sa pui raul înainte, pentru a nu avea dezamagiri socante. Greutati? Evident ca am întâlnit. Am trait, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpana uneori, au fost oameni care m-au dezamagit, au fost subiecte care m-au rascolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu exista o reteta speciala pentru asta, nu exista niciun tonic secret care sa poata fi administrat. De fapt, totul sta în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Octavian D. CURPAS: Credeti în libertatea de a exprima ceea ce gândesti sau simti în adâncul fiintei tale, fara sa îti fie teama?

Marina CONSTANTINOIU: Ati astepta, poate, un raspuns-standard si simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru ca nu cred ca traim vremurile potrivite pentru asa ceva. Nicaieri. Cred, mai degraba, ca trebuie sa învatam a fi mai diplomati decât oricând.

Octavian D. CURPAS: Va rugam sa ne dati câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia dvs. ca jurnalist, ca om de cultura.

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultura este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilarie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisa, mai întâi ca reporter, care nu se sfia sa opreasca oameni pe strada pentru a le pune întrebari, ulterior ca redactor la departamentul de politica externa, apoi ca sef. Sefia în presa poate parea atractiva celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranta îi stirbeste din placere. Presupune multa rutina, te lipeste de scaun si îti fura tocmai contactul cu lumea pe care se presupune ca ar trebui s-o cunosti cel mai bine.

Octavian D. CURPAS: România, tara în care traiti si va desfasurati activitatea, cum vi se pare astazi fata de „altadata”, de vremurile copilariei dvs., de exemplu? Sunteti aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreti sa fiti mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le traiesc, ca doar sunt aici. Jurnalul National este ziarul care a reusit sa resusciteze reportajul în presa scrisa din România si îl tine în viata, tocmai pentru ca jurnalistul sa fie acolo unde îi este locul: lânga oameni.

Octavian D. CURPAS: Lucrul cel mai greu în viata este sa-ti gasesti locul. Locul în societate care sa te multumeasca. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu nasterea pasiunii pentru jurnalism?

Marina CONSTANTINOIU: Da si nu. Eu mi-am gasit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul ca nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAS: Vorbiti într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului si aceasta în multele directii. Reusesc oare jurnalistii sa acopere toate domeniile cunoasterii? Câte vieti ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visam noi, toti jurnalistii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viata? Credeti în acele posibile punti dintre oamenii de stiinta, arta, filosofie etc. si noi jurnalistii, cu dorinta de a veni unii spre altii?

MarinaConst2Marina CONSTANTINOIU: Evident ca jurnalistii nu pot acoperi toate domeniile cunoasterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretentie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultura generala sunt vizibile. Se taxeaza pe loc, într-o secunda. Pentru jurnalisti publicul nu gaseste scuze. Nici macar nu încearca.

Octavian D. CURPAS: Si în final, ce reprezinta activitatea de jurnalist pentru dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Sapte zile din sapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, caci si noptile sunt jurnalistice, în sensul ca problemele nu te parasesc, iar subiectele în desfasurare peste zi se continua în minte, noaptea. Mai înseamna si izolare într-o lume în care altora nu le place sa traiasca, în care e multa adrenalina, dar care este extrem de egoista, care acapareaza.

Octavian D. CURPAS: Am înteles ca vorbiti fluent franceza si engleza, stiti putina germana si un pic de ebraica. Franceza este însa limba pe care stiu ca o stapâniti foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, putin neobisnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut sa învat teorie, care a facut conversatie cu mine, care nu stiam o boaba de franceza. L-am urât aproape un an, caci nu îl întelegeam când îmi vorbea, dar pe urma l-am iubit. Francezei îi datorez si mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe usi, mi-a adus în viata multi oameni interesanti.

Octavian D. CURPAS: Ati vizitat foarte multe tari în Europa, în jur de 20 la numar, ati vizitat si Israelul si ati afirmat ca va atrage aceasta tara. Puteti sa ne vorbiti despre toate aceste tari, în rezumat desigur, despre politica lor si care sunt aprecierile facute de catre dvs. dupa vizitarea lor si contactul cu anumite personalitati? Puteti face o comparatie, asupra politicii acestor tari?

Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în aceasta întrebare. Da, ma pasioneaza Israelul. Si Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezinta, prin fiecare piatra pe care scrie Istorie cu majuscule, este o tara minuscula care – profesional vorbind – da de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am vazut multe tari europene, pentru fiecare am câte o parere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, în functie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însa as reveni oricând.

Octavian D. CURPAS: Ati putea sa ne vorbiti despre tarile mici din Uniunea Europeana care se afla la vârful deciziilor importante pentru Uniune si cum explicati acest fapt?

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, daca Germania nu e, nimic nu e.

Octavian D. CURPAS: Puteti face o comparatie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, si cel al României?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi dati voie sa nu fac o astfel de comparatie? România este o tara cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democratii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Octavian D. CURPAS: Cum vedeti viitorul Belgiei, cele doua entitati existente vor putea convietui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeana ar trebui sa fie casa noastra, a tuturor. Si discutiile despre autonomii si secesiuni sa devina glume. Nesarate.

Octavian D. CURPAS: Daca înveti politica româneasca, lucrurile întotdeauna se complica, nu le mai dai de capat si adesea te trezesti ca tot ce ai învatat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totusi, exista tari cu politica mai stabila. Care sunt ele si în ce consta stabilitatea lor?

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativa. Dar acolo unde exista, de exemplu în Germania sau Elvetia, ea exista doar pentru ca legea este mai presus de toate. Fara respect pentru lege nu exista nici democratie, nici stabilitate, nici progres.

Octavian D. CURPAS: Cum considerati ca va evolua situatia din Afganistan în perioada urmatoare si ce impact posibil va avea asupra participarii României ca membru al Aliantei Nord Atlantice? Cât de oportuna este continuarea implicarii României în acest teatru de razboi?

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutam despre cât de oportuna e sau nu e participarea României la aceste operatiuni. Situatia din aceasta tara este departe de a se clarifica.

Octavian D. CURPAS: Data fiind actuala criza financiara din zona euro, cât de utila va fi aderarea la moneda unica de catre România? Poate România sa corespunda standardelor necesare ramânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finantate din bugetul de stat în raport cu performantele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeti ca se va afla criza din zona euro la data când România si-a propus sa adere la moneda unica europeana?

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred ca suntem pregatiti pentru o asemenea aventura prea curând. ?i nu cred ca Europa mai este pregatita sa riste noi aderari, date fiind experientele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAS: Cum se vede astazi America de peste ocean, dupa dobândirea libertatii, atât de mult dorita de noi, românii?

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii si strabunicii nostri i-au asteptat pe americani sa vina. I-au asteptat atât de mult, ca au si murit asteptând. Acum au venit americanii. Multi spun ca au venit prea târziu, altii spun ca au venit degeaba. Si câtiva spun ca sunt aliatii nostri strategici. E clar ca este mai bine cu ei, decât fara ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care sa-si doreasca sa ramâna în echipa si sa faca treaba buna. Timpul ne va arata daca suntem pregatiti pentru asta.

Octavian D. CURPAS