Peter Costea: Denunț Pactul Molotov-Ribbentrop

Pe 24 februarie cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la vot. Folosesc această oportunitate să îmi exprim în mod oficial și fără ambiguități pozițiile față de anumite aspecte istorice și geopolitice care au afectat în mod tragic Basarabia.

În primul rând, denunț categoric Pactul de Neagresiune dintre Germania nazistă și Uniunea Sovietică din 23 august 1939, cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop. Ca urmare a acestei înțelegeri odioase, Basarabia a fost ruptă din trupul țării în august 1940.

Denunț, de asemenea, divizarea Basarabiei de către dictatorul sovietic Nikita Khrushchev care a confiscat partea de sud a Basarabiei, cunoscută sub numele de Bugeac și care vreme de veacuri a aparținut Basarabiei, pe care apoi a dat-o în mod abuziv Ucrainei. Continue reading “Peter Costea: Denunț Pactul Molotov-Ribbentrop”

Advertisements

VAVILA POPOVICI: Despre noi, despre istoria zbuciumată a țării noastre

cat-ar-costa-unirea-republicii-moldova-cu-romania-13976308461-1-300x192

„Cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai sociabili, mai altruiști, mai iubitori de om și de viață.”

Nicolae Iorga

   „Declarațiile ambasadorului american la Chișinău nu vin decât să confirme dezastrul politicii externe românești”, este scris într-un articol de ziar. O fi, dar nu se rezumă la atât. Cred că este o politică antiromânească, prin afirmațiile făcute, printre care citez: Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile provocări”. Sunt într-adevăr afirmații de o gravitate fără precedent. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Despre noi, despre istoria zbuciumată a țării noastre”

Vavila Popovici – DREPTATEA DE PARTEA CUI?

Vavila PLa Putna, cu fruntea plecată-n dantela verde a pământului,/ ascult taina ţărânei şi-al strămoşilor plâns./ Un clopot cu sunet solemn rupe tăcerea,/ chemând credincioșii la slujbă./ Mă ridic brusc, îmi fac semnul crucii,/ Aminte-mi aduc de clipă și de Dumnezeu:/ „Îngerul Iubirii este prezent în delicatele fire de iarbă,/ căci iubirea este în a da…”/ Și mare e iubirea Ta, Doamne!/ O lumină diafană scaldă totul din jur,/ privirea-mi caută-n zadar/ orizontul dincolo de hotar;/ sărut cerul, pădurile verzi,/ pământului îi cer iertare pentru neputință/ și pentru multele semne de întrebare./ Căci ne-iubirea este în a se lua!/ Mă apropii de lespedea mormântului lui Ștefan,/ privesc vrejurile meandrice – funii ale cerului…/ Mă-nchin măreției lui, spun o rugăciune/ și-ntreb cerul:/ Unde ești Ștefane Mare? Unde e Moldova ta?

Crescând, au început să mă intereseze cărțile din biblioteca casei noastre.Nu îmi amintesc să fi avut ambiții pentru note sau premii, doar acea poftă de a afla cât mai multe din cărți. Continue reading “Vavila Popovici – DREPTATEA DE PARTEA CUI?”

O altă faţă a Bucureştiului

Bucurestiby Alina Ilioi

E dimineaţă. Un pic prea frig pentru cum sunt îmbrăcată, dar mă conformez vremii şi fac cerculeţe din aburi, încercând să alung sentimentul ciudat pe care-l simt de câteva zile. În dreapta mea stă un corporatist, îl recunosc după ecusonul care îi atârnă la gât ca o etichetă care-l marchează pentru întreaga zi. O mamă trage după ea un băieţel cu ghiozdan în spate, mult prea adormit ca să-l mai intereseze că întârzie la şcoală. La următorul semafor zăresc doi tineri. El îi povesteşte înflăcărat despre colega de la muncă, ea… se uită în ochii lui cu o privire care strigă din toţi rărunchii “sunt îndrăgostită de tine”. Probabil încă nu a avut curajul Continue reading “O altă faţă a Bucureştiului”

Pericolul de dincolo de sticlă

Pericol pe internet62% din cei care navigheaza pe Internet primesc mesaje cu conținut sexual

Întrebarea firească este aceasta:

Câți sunt minori?

Internetul ne poate fi prieten, dar si dusman. Rezultatele unui studiu arata ca peste 85% dintre minorii din Romania stau zilnic in fata calculatorului.

Prefera retelele de socializare, unde au acces la imagini cu continut sexual, potrivit stirileprotv.ro.

Tocmai de aceea, intr-raport, Comisia Europeana vorbeste despre programele prin care parintii isi pot controla copiii, ca sa nu fie agresati pe internet.

Simona si Cristina sunt colege de clasa. Au 14 ani si pentru ele internetul nu mai are niciun secret.

Recunosc insa ca in mediul virtual pericolele sunt la tot pasul. Fetele povestesc experiente infricosatoare. Continue reading “Pericolul de dincolo de sticlă”

NOUA SULIȚĂ – HOTIN

Noua sulita - EminescuNu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeste pentru că s-a petrecut.

Gabriel J. G. Marquez

Trecutul însemnă timp trăit, prezentul este doar o clipă. De aceea refuz să cred că ceea ce s-a petrecut aparține morții, întrucât trecutul, se răsfrânge asupra clipei prezente și asupra viitorului nostru.
 .    Istoric vorbind, după dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală și de Est la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599- 1601, România Mare.
 .    Nicolae Iorga ne vorbește în Istoria românilor prin călători, despre multe scrieri ale străinilor despre locuitorii țării noastre și m-am oprit la însemnările consulului Marii Britaniei, scrise în 1833, cuprinse într-o voluminoasă descriere, intitulată Pământul Principatelor Române: „… Astfel românii au ajuns a fi o concentrare de cea mai mare vitejie, de cel mai înalt geniu, cu cea mai rară omenie și cu cea mai evanghelică ospitalitate și afabilitate. Dinspre partea dacilor sunt îndrăzneți, cum se vede la călărie fără șa, sunt dibaci în a călări și fabrica orice, învățând orice artă nouă numai dintr-o singură vedere la altul, în iuțeala cu care-și găsesc singuri hrana la drum, în puterea de a dumesnici animalele sălbatice, în hotărârea de a umbla fără cea mai mică spaimă în întunericul cel mai gros prin pădurile cele mai nestrăbătute și pustii, prin munții cei mai periculoși, prin pustietățile cele mai adânci și întunecoase. Dinspre partea romanilor, au priceperea la cânt și la dans, la frumoasa cetire și la poezie, la tot felul de arte, la mânuirea iute a armelor, la înțelegerea fără preget și la spontana imitație, fără a mai adăuga numele și graiul”.
 .    Tot Nicolae Iorga mai amintește însemnările unui consul prusian, prin anul 1848, cu privire la poporului nostru: „Sânt o rasă frumoasă, deosebită prin moravurile-i simple, curățenie și cinste”, cu excepția clasei de sus, asupra căreia s-a întins influența corupătoare a Fanarului”.
.    Cât privește Noua Suliță, localitatea este semnalată în descrierea Basarabiei, într-o publicație germană din 1876. Continue reading “NOUA SULIȚĂ – HOTIN”

BOLGRAD

Lacul Ialpug
images[6]Lacul Ialpug se întinde pe teritoriul a trei raioane din regiunea Odesa: Bolgrad (partea de nord), Ismail (partea de sud-est) şi Reni (partea de sud-vest). Cea mai mare localitate aflată pe malul lacului este oraşul Bolgrad (aflat la extremitatea nordică).

.    Cahul, Bolgrad și Ismail este fâșia de pământ din sud-vestul Basarabiei a cărei limită sudică este Dunărea, cea vestică – râul Prut și cea estică – Marea Neagră. Orașul Bolgrad este un mic oraș situat la 40 km distanță de orașul Ismail, la mai mare distanță de Odesa – 176 km, la 7 km de frontiera actuală română. Orașul făcea parte din sudul Basarabiei, acum al Ucrainei. Continue reading “BOLGRAD”

Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)

LucianHetco1Pamflet – de Lucian Hetco
.

Într-o Românie heterogenă, unde duminica suntem neimitabili în bigotism, în ţara în care biserica se înconjoară în genunchi de x-ori, sau unde popa are întotdeauna ceva de zis (nu contează ce, important e că zice ceva), în ţara în care ne facem cruce până la buric, în ţara în care moaştele se pupă obsesiv cu ochii în lacrimi, ca să vadă şi vecina, în ţara în care suntem conduşi de antena 3, în ţara în care nu mai putem fi laici ori atei, că nu se cuvine, în ţara unde suntem mai degrabă, cu plăcere, manelişti ori revoltaţi anti-manelişti (şi îi ascultăm, când nu ne vede nimeni), în ţara în care suntem ba băsişti, ba antibăsişti, când muncitori, când delăsători, când corecţi, când descurcăreţi (adică nu mai e cazul să se schimbe ceva…), exact …, în ţara în care industria și agricultura, turismul au fost puse pe butuci, iar pe butucii ăştia nu s-a mai construit mai nimic, în ţara în care nu se (va) schimba probabil mai nimic, în țara în care corupții și mișeii au pretenții de mari personalități, unde premierul plagiază și toată lumea i-o trece cu vederea, vocea cea mai puternică este cea a disperării. Şi aşa suntem maeştri în doine şi cântece de jale… iar de vină e întotdeauna altcineva! Noi suntem perpetue victime! Că doar teoriile conspirațiilor antiromânești sunt in floare! Continue reading “Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)”

24 IANUARIE – 153 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Vavila Popovici

.

Daca visul unora este sa ajunga în cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul!

Grigore Vieru

În fiecare an, la 24 ianuarie, sarbatorim Unirea Principatelor Române, caci faptele înainte-mergatorilor nostri sunt cele care ne permit sa fim astazi ceea ce suntem.Si sa fim mândri de ceea ce suntem! Cu acest prilej ne amintim si de cei care au pus umarul la realizarea ei. Ideea Unirii Moldovei si a Tarii Românesti, avansata înca din secolul al XVIII-lea, a devenit dupa razboiul Crimeii (1853 – 1856) o tema de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele doua Principate, cât si pe plan international. Situatia externa se arata favorabila; înfrângerea Rusiei si hegemonia politica a Frantei ofereau un context prielnic punerii în practica a proiectului, cu atât mai mult cu cât împaratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion rasaritean favorabil politicii sale, care sa contrabalanseze expansiunea ruseasca.

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18-30 martie 1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garantia colectiva a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor ad-hoc care sa exprime atitudinea românilor în privinta unirii, integrarea în granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizari”.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Tarii Românesti si prin documentele redactate au pus bazele fuzionarii celor doua principate. De fapt, Adunarile ad-hoc aveau caracter consultativ si erau alcatuite din reprezentanti ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, taranimii clacase, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Între taranii fruntasi care au luat parte împreuna cu boierii cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era si vrânceanul Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii români de pretutindeni. Desfiintarea hotarului de la Focsani (Vrancea) echivala cu Unirea celor doua Principate si crea premisele punerii temeliei statului national unitar român. În ziua de 5 februarie 1859, când domnitorul Cuza a fost oaspetele orasului Focsani, mii de oameni i-au iesit în cale în drumul dinspre Marasesti, pe unde venea de la Iasi. Se consemneaza ca în cinstea Domnitorului s-au ridicat pe sosea, pe ulitele pe unde trebuia sa treaca, arcuri de triumf împodobite cu verdeata si înfasurate în pânza tricolora; tarafuri de lautari cântau „Hora Unirii”, valuri de flori se revarsau în calea Domnitorului care cobora din diligenta. Despartit în doua – Focsanii Moldovei si Focsanii Munteni – de un brat al Milcovului, orasul întruchipa, în acea vreme, situatia celor doua tari vecine si surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, si a chemat la el pe cei doi soldati care faceau de straja la hotar: un moldovean si un muntean si spunându-le ca sunt frati, i-a pus sa se îmbratiseze. Apoi a dat porunca ca fiecare sa mearga la cazarma lui si sa comunice comandantilor ca de azi înainte si pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat garzile de la hotarul dintre români, de la Focsani. Însotit de mai marii orasului si de multimea de oameni, Cuza a mers pâna în centru, la Podul de Piatra, unde au jucat cu totii „Hora Unirii”. Poetul focsanean Dimitrie Dascalescu, scria cu acest prilej poezia „O zi frumoasa”, asa cum a ramas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: „Azi, Românul dovedeste/ Ca-n sfârsit s-a desteptat,/ Si ca-n fapta vredniceste/ Libertatea ce-a visat.” Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Nationale”. Deoarece în textul Conventiei nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate sa fie persoane separate, conducatorii luptei nationale au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat si în Tara Româneasca. Adunarea electiva a Tarii Românesti era dominata de conservatori, care detineau 46 din cele 72 mandate. În aceasta situatie, liberalii radicali au initiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitatie în rândul populatiei Capitalei si al taranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunarii. Unul dintre tribuni nota ca poporul era gata „sa navaleasca în Camera si sa o sileasca sa proclame ales pe alesul Moldovei”. Asa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta alegere fiind acceptata în unanimitate. Era un pas important catre definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfaptuirii statului national român unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, alegerea ca domn al Tarii Românesti a lui Alexandru Ioan Cuza si-a gasit confirmarea deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii în capitala munteana. Problema urmatoarea era recunoasterea internationala a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta si de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata în cele doua Principate a determinat Conferintele internationale de la Paris, din 26 martie – 7 aprilie si 25 august – 6 septembrie. La cea de a doua Conferinta, sub presiunea evenimentelor internationale – razboiul dintre Franta si Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale sa înceapa – marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea înfaptuita de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata numai pe durata vietii acestuia.

Alexandru Ioan Cuza nascut la 20 martie 1820 în Moldova a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national România, la 5 ianuarie 1859 – ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Românesti. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea unirii de catre puterea suzerana si puterile garante si apoi pentru desavârsirea unirii Principatelor Romane, pe calea înfaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Româneasca au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare si un singur guvern.

Dupa realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreuna cu colaboratorul sau cel mai apropiat, ministru si apoi prim-ministru Mihail Kogalniceanu, initiaza importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânastiresti (1863), reforma agrara (1864) si reforma învatamântului (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al tarii.

Sirul de reforme initiate de Cuza si venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au facut ca actul de la 1859 sa fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constitutiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep sa se numeasca oficial România. Cuza însa, în anul 1866, a fost obligat sa abdice; o coalitie a partidelor vremii, denumita si „Monstruoasa coalitie”, a hotarât aceasta din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului. A fost exilat si a trait la Viena si Florenta. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în tara si înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judetul Iasi), apoi înhumat la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Complotistii au reusit sa-si realizeze planurile atragând de partea lor o fractiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor sa abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însusi Al. I. Cuza, care nu numai ca nu a luat masuri în privinta factorilor reactionari, ci, într-un discurs, s-a aratat dispus sa renunte la tron în favoarea unui principe strain (fapt sustinut si de o scrisoare adresata unui diplomat strain).

În fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sarbatorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fara de care nu am fi putut savârsi faptele mari de mai târziu. Anul acesta se împlinesc 153 de ani de la înfaptuirea ei.Cu acest prilej ne amintim si de cei care au pus umarul la realizare. Unul dintre acestia este si Ion Roata, intrat în istorie ca o legenda. Cunoscut si sub numele de Mos Ion Roata, a fost un taran român, deputat în Divanul Ad-hoc si un sustinator înflacarat al Unirii Principatelor Moldova si Valahia si al reformei agrare din Principatele Unite Române. Se spune ca semna prin punerea degetului muiat în cerneala – puntea de veacuri a nestiutorului de carte – oficial semnând cu parafa primita în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte agera si o judecata dreapta, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limba”, adica spunea adevarul fara menajamente, neavând „ascunzatori în suflet”, dupa cum îl caracteriza Ion Creanga. Cinstit, cu alte cuvinte! Pentru spiritul sau de dreptate, Ion Roata a fost considerat de catre tarani ca fiind cel mai dârz si mai competent reprezentant al lor, care sa le poata apara interesele. A avut, se spune, o aparitie meteorica pe scena istorica a tarii.

Hora Unirii are o semnificatie sfânta pentru noi românii. Citind cartea „Ultimul tren spre Romania” a lui Anatolie Panis, m-a impresionat figura lui Constantin Stere, remarcabil om de cultura (jurist, profesor, gazetar, scriitor, om politic) care a trait între anii 1865 – 1936, despre care îmi povesteau si cei din familie. Acest scriitor, în alt moment al istoriei tarii, a cerut unirea cu România, spunând: „Fratii mei basarabeni, a sosit clipa marii noastre izbaviri! Suntem la un pas de a ne desavârsi libertatea! Acum ori niciodata…” El a citit delegatiilor rusi si ucraineni, hotarârea taranilor din judetul Hotin: „Tinând seama ca timp de 14 veacuri Basarabia a fost tinut al României, ca a facut parte din acelasi neam… cerem astazi în mod solemn în fata lumii întregi, Unirea Basarabiei cu România”. Autorul povesteste cum Basarabia s-a alaturat României nu prin razboi, ci prin constienta vrere, cum s-a înfiripat cea mai formidabila hora din toate câte s-au cunoscut, cuprinzând în mijlocul ei o piata si mai apoi strazile de jur împrejur ale Chisinaului, hora care a tinut o noapte, cum doua zile mai târziu deputatii basarabeni erau alaturi în parlamentul si guvernul României, alaturi de rege si regina, hora cuprinzând de data aceasta întreaga piata de la Iasi.

Hora este un dans popular în Balcani, în România. Se danseaza pe muzica cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii tinându-se de mâna, facând trei pasi înainte si unul înapoi. Se danseaza la aniversari, diferite festivaluri si în spatiile rurale; traditia la noi, la români era, ca în fiecare sfârsit de saptamâna, taranii din sate sa se îmbrace în costume nationale si sa danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.

Sa amintim ca Hora Unirii, poezia scrisa de Vasile Alecsandri, a fost publicata pentru prima data în 1856, în revista „Steaua” a lui Mihail Kogalniceanu. Muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher , iar în ziua de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova si Tara Româneasca, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat si s-a cântat aceasta Hora a Unirii.

În minte îmi vine dialogul descris de Creanga: „…Si Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate. –Ia, du-te si dumneata mos Vasile, si dumneata… În sfârsit, se duc ei vreo trei-patru tarani, urnesc bolovanul din loc, îl ridica pe umeri si-l aduc lânga boier. –Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar când v-ati mai dus câtiva într-ajutor, treaba s-a facut cu usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cântecului: „Unde-i unul nu-i putere, /La nevoi si la durere;/ Unde-s multi puterea creste/Si dusmanul nu sporeste.” Asa si cu Unirea, oameni buni…”

HORA UNIRII: Hai sa dam mâna cu mâna/ Cei cu inima româna,/ Sa-nvârtim hora fratiei/ Pe pamântul României!/ Iarba rea din holde piara!/ Piara dusmania-n tara!/ Între noi sa nu mai fie/ Decât flori si omenie!/ Mai muntene, mai vecine,/ Vina sa te prinzi cu mine/ Si la viata cu unire,/ Si la moarte cu-nfratire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi si la durere;/ Unde-s doi, puterea creste,/ Si dusmanul nu sporeste!/ Amândoi suntem de-o mama,/ De-o faptura si de-o sama,/ Ca doi brazi într-o tulpina,/ Ca doi ochi într-o lumina./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soarta-n lume,/Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin’ la Milcov cu grabire/ Sa-l secam dintr-o sorbire,/ Ca sa treaca drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Si sa vada sfântul soare,/ Într-o zi de sarbatoare,/ Hora noastra cea frateasca/ Pe câmpia româneasca!

Vavila Popovici, SUA

NORMALITATEA REACTIONARA (III): ARHEUL STEFAN CEL BUN/SFÂNTUL [1]

 

…Sa privim, cu ochi limpede, cel mai cunoscut pasaj, din Letopisetul Tarii Moldovei [2], al lui Grigore Ureche, dar si cel mai controversat si mai prost interpretat – atât de catre dascalii de scoala, cât si de „criticii de specialitate” (care le-o fi, de fapt, specializarea/specialitatea?) – deopotriva: „De moartea lui Stefan voda celui Bun, va leato 7012 <1504>:

De moartea lui Stefan voda celui Bun, va leato 7012 <1504>

Nu multa vréme, daca s-au întorsu Stefan voda de la Pocutiia la scaunul sau, la Suceava, fiindu bolnav si slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea razboaie si osteneala si neodihna, în 47 de ani în toate partile sa batea cu totii si dupa multe razboaie cu noroc ce au facut, cu mare lauda au muritu, marti, iulie 2 zile.

Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelénesu, si lucrul sau îl stiia a-lacopieri si unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie însusi se vârâia, ca vazându-l ai sai, sa nu sa îndarapteze si pentru acéia raru razboi de nu biruia. Si unde-l biruia altii, nu pierdea nadéjdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui si ficiorul sau, Bogdan voda, urma lui luasa, de lucruri vitejesti, cum sa tâmpla din pom bun, roada buna iese.

Iara pre Stefan voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere în manastire în Putna care, era zidita de dânsul. Atâta jale era, de plângea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura.Ce dupa moartea lui, pâna astazi îi zicu sveti Stefan voda, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu,ca el înca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui céle vitejesti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa acéia l-au ajunsu.

Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda într-acelasi anu iarna grea si geroasa, câtu n-au fostu asa nici odinioara, si décii preste vara au fostu ploi gréle si povoaie de ape si multa înecare de apa s-au facut.

Au domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara.

Iara cându au fost aproape de sfârsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfétnicii sai, boierii cei mari si alti toti câti s-au prilejitu, aratându-le cum nu vor putea tinea tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai putérnicu pre turcu si mai înteleptu, au datuînvatatura sa sa închine turcilor. Si décii au statut la domnie fiiu-sau, Bogdan voda celGrozav si Orbu” – cf. Grigore Ureche, Letopisetul…, pp. 70-71.

Pentru prima data, în cronica sa (si în textul închinat voievodului Stefan al V-lea Musatin), Grigore Ureche numeste Centrul Dinamic, spre Mântuirea Lumii: “CEL BUN”. Si aceasta, chiar (si numai!) în titlul de capitol. Deci, definitoriu pentru orice alta denumire a voievodului, ca emergenta a Logos-ului Apoteotic: pentru ca, de fapt, plasarea Voievodului-Centru al Logos-ului Moldovei (Leul-Focul), între APELE Plânsului Dublu (al “tuturor” oamenilor si, totodata, al ceea ce ANTICRONIDUL GrigoreUreche numeste: “ploi grele si povoaie de ape si multa înecare de apa s-au facut”) – si PAMÂNTUL Deschiderii Portilor Cosmosului Stabilizat, dincolo de curgerea istorica (“Povestea si tocmala altor tari, ce suntu pinprejur, cum nu sa cade sa nupoménim, fiindu-ne vecini de aproape”), desemneaza/consemneaza nu “moartea” lui Stefan Voda, ci STABILIREA LUI ÎNTRU NEMURIRE: chiar daca “el înca au fostu om cu pacate” (traducând dinamica interioara din Logos: OMUL a fost “cu pacate”, dar, acum, ca ENTITATE SUPRAINDIVIDUALA, el devine (pentru intuitivii valahi, ca si pentru Viul Dumnezeu!): “sveti Stefan voda”. SFÂNTUL. Cel deopotriva cu cei pe care dinamica sa faptica, întru slava Logos-ului Ritualistic, i-a revelat ochilor poporului înca traitor în istorie (dar având, prin Centrul sau Dinamic, “dezlegare” la Revelatie): Sfântul Luminii Celeste-PROCOPIOS – si Sfântul Pamântului, DEMETER/DUMITRU. Adica, Cel Ajuns la Esenta Sa, si, prin El, Dezvaluind/Revelând (pentru o clipa, întâi… – …dar clipa, prin transcenderea Centrului Dinamicii Logos-ului-STEFAN– “PURTATORUL CUNUNEI ÎNVINGATORULUI”, devenind Vesnicie!) CENTRUL COSMIC/PARADISUL, ducând/tragând, spre Centrul Cosmic, Neamul Românilor.

Epuizat ca Misionar al Lumii Terestre (“fiindu bolnav si slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea razboaie si osteneala si neodihna”), Stefan cel BUN devine Sol pentru Deschiderea/Revelarea Lumii Celeste! “Moartea” sa este “cu mare lauda” – deci, este “Slavire-Apoteoza-Proslavire”, de tip hristic!

De observat, de asemenea, concentrarea/densificarea întru Duh, a Corporalitatii: “nu mare de statu” (nu doar “statura” fizica, ci si non-stare spirituala, refuzul falsei con-formari, dinaintea sa – si dinamismul spre realizarea, TOCMAI prin actiunea sa de RAZBOINIC AL ÎNVIERII, a Autenticei FORME SACRALE-MOLDOVA!). Ceea ce intriga si stârneste fel si soi de discutii, de tip, mai curând, proletcultist, este sintagma/fraza: “ mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu”.

Pâna la aceasta ora, la care scriem, nu exista niciun comentariu logic si contextual, al pasajului citat. Toti afirma, mai pe fata, mai ascuns, “sangvinarul” si “impulsivul” ascuns (?!) în persoana lui Stefan. Un individ “tiranic” si, deci – ne-democratic, nu?! De parca, atunci când taia “în carne vie”, în lesi, turci, unguri, tatari etc. (care navaleau pe un Pamânt Con-Format ca SACRALO-PARADISIAC: cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pana la Nistru si pana la mare” [3]!) – socotiti, toti acesti “straini de BINE”, deci, ca Semne ale Impurificarii/Spurcarii si ale Degenerescentei si ale Descentrarii Cosmosului Divin! – …când taia la acestia, care va sa zica, parca n-ar fi curs sânge, ci …bors! Mircea Scarlat, comentatorul/postfatatorul editiei pe care noi o utilizam (reprodus dupa Letopisetul Tarii Moldovei, Editia a II-a, revazuta; text stabilit, studiu introductive, indice si glosar de P.P. Panaitescu), pentru analiza noastra hermeneutica, greseste grav, atunci când îsi neaga propria alegatie (p. 201: “Desuniversalizarea culturii dinRasaritul Europei a avut drept efect principal vitalizarea traditiei existente, prin individualizare nationala” – exact acesta este Spiritul Viu al Ortodoxiei! – chiar daca Mircea Scarlat, scriind în 1978, evita sa precizeze importanta Restaurarii Spiritului Ortodoxiei, în Rasaritul Europei!), afirmând ca o manifestare importanta a vocii auctoriale este OPTIUNEA cronicarului”, care ar fi pentru Republica Polona, din veacul al XV-lea. Din moment ce Grigore Ureche îsi aseaza Revelatia Spatiului Cosmic dupa „moartea” initiatica a Taumaturgului Cosmic STEFAN cel SFÂNT, afirmatia lui Mircea Scarlat cade: în niciun caz Grigore Ureche nu poate opta pentru supremii perdanti, care, dupa ce l-au urmat pe fatalul „crai Olbrihtu”, si-au pierdut „sleahta” (boierimea, adica pe Razboinici, singurii capabili de Re-integrarea în Dinamica Divina…si, drept consecinta, Republica Poloneza va disparea, în istorie…). Grigore Ureche nu face decât sa descrie Topos-ul Sacru, care se deschide, revelatoriu si divers, pentru ochiul, pâna atunci doar mijit fata de Revelatie, al cititorului care, înca, nu intrase în Vibratie Soteriologica, cu Zona Spatiului Mântuit – Stefan cel Bun…Hotarât, nu: Centrul Lumii, adica Singura Optiune Corecta, este Moldova Coroanei Cosmicea STEFANULUI/PURTATORUL CUNUNEI ÎNVINGATORULUI” !!!

Cât despre “mânia” lui Stefan cel Bun , parca cititorii ar fi uitat, de la mâna pâna la gura, pasajul de mai înainte: „Stefan voda fiindu gata de razboiu ca un leu ce nu-l poate îmblânzi niminea si el odihna altora îi pariia ca-i ieste cu paguba” – deci, este vorba de FUROR SACER, MÂNIA SFÂNTA, DEMIURGICA. Prin care se împotriveste Coruptiei Temporale a Logos-ului si reface Topos-ul Sacru/PARADISUL – …si purifica Spatiul cel spurcat de Demonul Timpului si, deci, al Instabilitatii – si, astfel, se reface Stabilitatea Paradisiaca a CENTRULUI!!!Nu degeaba afirmam ca, din moment ce atributul “BUN” este postat în titlul de capitol, efectele lui de semantica sacra se revarsa asupra întregului text al cartii, vazut ca un tot/întreg, cu unitate perfecta (nu avem în plan, în lucrarea de fata, discutia, foarte relativa, despre interpolatori si interpolari).

Deci, la fel trebuie gândit, adica folosind aceeasi unitate de masura PESTE TOT, în text – si când vrem sa întelegem restul sintagmei-fraza: “de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu”. Daca ceea ce facea Stefan ar fi fost contrar Logos-ului Sacru, ar fi urmat “Nacazanie silnim” – CERTAREA CATRE CEI PUTERNICI…cum se proceda, liturgic, ca o sfestanie, pentru resfintirea locurilor din Spatiul Cosmic în care (re)intrasera agentii Raului – spre exemplu, “cazul craiului Albert/Olbrihtu”, când acesta încalca Logos-ul (indienii îi zic “dharma”!) Crestin:

Nacazanie silnim, adeca certarea celor putérnici

Dumnezeu cel direptu, cela ce cearta nedireptatea si înalta direptatea, cu câta certare pedepséste pre ceia ce calca juramântul. Ca acesta Olbrihtu nu spre pagâni, ci spre crestini vrea sa faca razboiul, nu da ajutoriu celuia ce nu avea odihna de turci, ci vrea sa slabasca pre cela ce sa lupta cu vrajmasii crestinilor, pre carile trebuia cu totii sa-l ajutoreasca. Ci Dumnezeu la atâta lipsa si nevoie îl adusése pre cela ce mergea cu atâta hvala sa stropsasca tara si sa o supuie, care întai nici taina sa nu vrea sa spuie nimaruia, ci scosése cuvântu ca mérge sa ia Chiliia si Cetatea Alba si înca adaogea de zicea ca de ar sti haina sa dipre dânsul gândul lui, o ar arunca în foc. Apoi nici ai sai nu-l baga în sama, ci era în zavistiia celor de casa si de batjocura tuturora si în toatechipurile îl huliia, asa si cinstea din zi în zi micsorându-sa, de inima rea, putin de n-au murit

…Sau, în legatura, de data aceasta, cu un domnitor moldovean tiranic, Alexandru Lapusneanul – pentru care se foloseste tot sintagma „sânge nevinovat”:

Nacazanie, adeca învatatura si certare celor mari si puternici

Pre Moldova este acest obicéiu de pier far’ de numar, far’ de judecata, far’ de leac de vina, însas paraste, însasi umple légea si de acesta noroc Moldova nu scapa, ca mai multi suntu de le este drag a varsa sânge nevinovat. Apoi zicu si dau vina lacuitorilor ca suntu vicléni. Dara cui nu este urât a muri, cine n-ar pofti sa vietuiasca ? Place-le lor viata, altii înca nu o ar lepada; crezu, mai bine pentru dragostea decât de frica sa-I slujasca. Iani, de s-ar învata cei mari de pre niste muste fara minte, cumu-s tin domniia, cum este albina, ca toate-si apara cascioara si hrana lor cu acile si cu veninul sau. Iara domnul lor, ce sa chiiama matca, pre niminea nu vatama, ci toate de învatatura ei asculta. Mai bine ar fi pentru blândéte sa-l asculte si sa-l iubasca si cu dragoste sa-l slujasca, decât de frica si de groaza sa I se pléce. Ca cela ce-I este voia sa sa teama atâta norod di un om, trebuieste si el sa sa teama de toti, ca tot varsatoriul de sânge de frica face sa-I ia spaima si sa sa teama toti de dânsul, ci ar putea face cu blândéte. Ci de acéstea destulu-i” – cf. idem, p. 147.

… Dar nu-i asa! Stefan cel BUN nici nu este “hiclean” fata de crestinism (ci este Marele si Unicul Cruciat/MODELAR!), si misiunea/lucrarea lui, întru “varsare de sânge nevinovat” – nu este “certata” drept “tiranica”! El nu da vina pe “lacuitori”, nu da vina pe nimeni, CI ÎSI ASUMA FAPTELE, ÎNTRU ETERNITATEA MÂNTUIRII PRIN FAPTUIRE. Mântuire a “tarii” – “iara pre Stefan voda l-au îngropat TARA cu multa jale si plângere în manastire în Putna care, era zidita de dânsul” – Tara” care-l identifica, pe omul-Stefan, cu Sfântul/”Sveti” Stefan, si pe Sfântul/”Sveti” Stefan, cu MÂNASTIREA PUTNA – ca Spatiu al Stabilitatii Sacrale, ca Început/ORIGINE SACRAL-PARADISIACA, Izvor Suprem al Energiilor de Restaurare/Înviere a Neamului… – deci, al Metanoiei TARII/NEAMULUI!!!

Nu degeaba, cu sute de ani mai târziu, intuitia Geniului MIHAI EMINESCU (deschizatorul Epocii Mihaelice, pe Terra – Epoca Restaurarii Tariei/Suprematiei Duhului/Spiritului!, pe planeta Terra!!) – scria, invocator-liturgic, întru Trinitatea Sacra a Epifaniei Divine (“De-i suna din corn o data/Ai s-aduni Moldova toata,/De-i suna de doua ori/Îti vin codrii-n ajutor,/De-i suna a treia oara (n.n.: numarul TREI, care marcheaza Hierofania, Metanoia desavârsit împlinita, PENTRU VECIE RESTAURÂND SI INSTAURÂND PARADISUL DACIEI!!!)/Toti dusmanii or sa piara,/Din hotara în hotara ­/Îndragi-i-ar ciorile/Si spânzuratorile!”) – pentru a aduce Originea, din nou, în CENTRUL SACRU AL CREATIEI!!! – …graia Eminescu, la fel de Liturgic si de Magico-Vizionar, întru Restabilirea Logos-ului “Tarii”-NEAMULUI, din nou primejduit, de “straini” (“straini” de Logos-ul Sacru Traco-Daco-Românesc!), în Stabilitatea Lui Sacrala:

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija sfintilor,
În sama parintilor,
Clopotele sa se traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te-nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând!
De-i suna din corn o data
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
­ Îti vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara,
Din hotara în hotara ­
Îndragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
” – …Spânzuratoarea este, în fapt, CRUCE – având un brat pe Pamânt, BRATUL JUSTITIAR-PEDEPSITOR, si altul, nevazut, dar intuit, în Cer: este bratul care va functiona, dupa Faza APOCALIPTICA, pentru a restaura sacralitatea paradisiaca si a instaura NOUL IERUSALIM – este BRATUL MILEI/MIZERICORDIEI HRISTICE!!!

Stefan cel BUN era si ramânea, chiar si prin “omor”…BUN! Deci, concluzia logica este ca, de fapt, Stefan cel BUN omora/”omorâea” Raul! Raul cel Dinlauntrul Fiintei si Raul cel Dinafara Fiintei – întru Restabilirea Vesniciei Fiintei Spiritual Restaurate. Varsarea Sângelui Nevinovat nu este altfel posibil de interpretat decât euharistic: TOCMAI graba “varsarii”-revarsarii euharistice a “sângelui nevinovat”-MISTIC – este semnul liturghiei cu functie soteriologica si, deci, metanoica.

Or: Stefan nefiind fals si abuziv/tiranic, întru PUTERE/”SILA” (ci smerindu-se, întru metanoia, mereu: el renunta la “personalitatea” lui umana, înlocuind-o, mistic, de fiecare data dupa Razboiul Sfânt – cu “Suprapersoana SACRA”, CU MÂNASTIREA: “Au domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara” [4]aceasta fiind singura sansa de a reda Tara – Lui Dumnezeu! – “cel BUN” devine, deci, vicarul Lui Dumnezeu pe Pamânt, în numele caruia el dezvolta Dinamismul Soteriologic, prin care se creeaza si mentine Centrul “TINERII” ÎNTRU LUMINA, A SPATIULUI SACRU-TARA-MOCSA …care, astfel, poate ramâne CENTRU AL SINEI ABSOLUTE – “ÎNSUSI”: “însusi tiitoriu preste toata tara” ), el oficiaza liturgic, nu executa cezaric. Si fiind Vicar al Lui Dumnezeu – de care “judet” mai era nevoie, când Însusi BUNUL era Judetul?! Si, atunci, nici “ospatul” nu este …chef, ci este Cina Euharistica, CINA CEA DE TAINA – prin care se reveleaza nu doar dubla natura a Lui Hristos, ci si Metanoia Cosmica, prin Jertfa Lui Hristos!

Concluzia: adevaratul “OMORÂT”-JERTFIT, precum este solul catre Dumnezeul Celest, ca si în Miorita Învierii Tracice – este Însusi BUNUL!

Opinia noastra despre acest “initium” este ca este cel mai mistic pasaj din cartea lui Grigore Ureche: prin sintagmele, cu continut aparent negativ, se alcatuieste un “snop” de semne liturgice, pentru a nu ramâne, cumva, cititorul, ne-vestit/ne-pregatit spiritual, pentru finalul metanoic! Acel “amintrilea” nu marcheaza o cezura fiintiala, o ruptura fiintial-caracterologica, ci îl întoarce, pe cititorul, de-acum, avertizat despre minunile ce se vor petrece, întru Metanoia si Epifania Finala, pentru vadirea Exclusiv Divina… – …înapoi la manifestarile naturii umano-divine, dinamice, ale naturii ÎNCA umane, a lui Stefan cel BUN.

***

3-SFINTII DE LA VALEA ALBA

…În celebra batalie a lui Stefan cel Bun si Sfânt cu turcii, de la Podul Înalt, din 1475, victoria moldovenilor, condusi de ARHEUL STEFANIC (adica nu doar de faptura sa fizica, ci si vitejia, de stiinta razboiului, cu strategia si tactica sa ireprosabille („la lucruri de razboaie mester”): „le-au iesit înaintea turcilor din sus de Vasluiu, la Podul Înalt, pre carii i-au biruitu Stefan voda, nu asa cu vitejiia, cum cu mestersugul” – cf. p. 47), si, mai ales, prin aura si autoritatea sa si prin „norocul” sau de EROU ARHANGHELIC, care produce Armonizarea „LINIEI NEAMULUI” sau cu Vointa Divina (pe care o ajuta întru exprimare umano-terestra: „Décii ajutorindu putérea cea dumnezeiasca) si cu Geniul sau („Décii ajutorindu putérea cea dumnezeiasca, cum sa vrea tocmi voia lui Dumnezeu cu a oamenilor, asa i-au coprinsu pre turci negura, de nu sa vedea unul cu altul. Si Stefan voda tocmisa putini oameni preste lunca Bârladului, ca sa-i amageasca cu buciune si cu trâmbite, dându semnu de razboiu, atuncea oastea turceasca întorcându-sa la glasul buciunelor si împiedicându-i si apa si lunca si negura acopierindu-lu-i, taindu lunca si sfaramându, ca sa treaca la glasul bucinilor” – cf. p. 47) – a fost, de fapt, un dezastru perfect al fortelor malefice, din zona beznei si a nestatorniciei demonice („si lunca si negura acopierindu-lu-I”), forte care zaceau în „viforul” otoman, dând fata cu „Trasnetul Divin”, avându-l ca epifanie pe STEFAN CEL BUN SI SFÂNT – care determina macinarea reciproca a fortelor demoniace („ci asa ei în de sine taindu-sa, multi pieira”) : „Iara dindarat Stefan voda cu oastea tocmita i-au lovitu gioi, ghenarie 10 dzile, unde nici era loc de a-si tocmirea oastea, nici de a sa îndrepta, ci asa ei în de sine taindu-sa, multi pieira, multi prinsi de pedestrime au fost. Ce si pre aceia, pre toti i-au taiatu, unde apoi mâgle de cei morti au strânsu si multi pasi si sangeati au pierit. Si pre ficiorul lui Isac pasa, dupa ce l-au prinsu viu, l-au slobozit. Si puscile le-au dobânditu si steaguri mai mult de o suta au luat” – cf. p. 48.

Spune Grigore Ureche, despre urmarea (din 1476) a victoriei rasunatoare a lui STEFAN cel BUN si SFÂNT, din 1475, de la “Podul Înaltu, cu turcii”: “Va leato 6984 <1476>, vazându împaratul Mehmet beg câta paguba au avut în oastea sa de la Stefan voda, gândi însus cu capul sau sa marga, sa stropsasca Tara Moldovei si sa-si ia cetatile înapoi, Chiliia si Cetatea Alba, carile fusésa mai nainte pre mâna lor” – cf. p. 51.

Satana-Arhanghelul Cazut vrea sa “stropsasca” (cuvântul are si sensul de a strica de tot, a sfarâma în bucati, a destructura total, a învinge prin maxima violenta – cât si A CERTA CUMPLIT, cu voce ragusita si puternica, dar apropiata de sonoritatea animalica, violent-primitiva!): Satana-Destructuratorul Creatiei Divine îndrazneste sa creada ca, el fiind Dusmanul Logos-ului Divin, se poate folosi de pseudo-logos, spre a înfrânge LOGOS-UL AUTENTIC! Si împotriva cui? Tocmai împotriva Arhanghelului Cerului/Mihail, Arhanghelul STEFANIC!

Aceasta ar fi/reprezenta o anomalie/anomie, o absurditate ultima, pe care Logica Divina nu o permite!

Ei bine, în aceasta batalie, care PARE ochilor fizici doar ca o înfrângere a ostirii moldave – se produce, de fapt, metanoia desavârsita a nobilimii/boierimii/ARISTONILOR – care, prin “Catalizatorul” Sacru STEFAN, s-au transformat/metamorfozat în SFINTI: TOTI cei 10.000 de boieri ai lui STEFAN, la VALEA LUMINII TABORICE/VALEA ALBA, “contaminându-se”, spiritual, cu/de la Lumina Martirului-Voievod, “luând lumina” de la Voievodul-Martir (“lumina din lumina”) – devin, ei însisi MARTIRI/SFINTI MARTIRICI! Aici, la Valea Alba, are loc, de fapt, EPIFANIA ARISTONILOR AUTENTICI ai Moldovei.

Aici, la Valea Alba, s-a produs, deci, Starea de Emergenta a Binelui Razelor Soarelui ARHEULUI STEFANIC.

Aici, la Valea Alba, se afla Reperul de Duh al Autenticitatii Nobletii ARISTONILOR [5] Moldovei: în vremurile de degradare a Duhului, care au urmat si tin pâna în zilele noastre, Valea Alba este Locul de Duh spre care trebuie sa se re-orienteze Elitele Aristonice Valahe, precum spre Rasaritul Soarelui/Învierii Duhului lor întru Fiinta/Fatuirea de BINE – spre restaurarea spirituala a ELITELOR VALAHE: “Deci Stefan voda vazându asa, s-au întorsu, de s-au dat spre munti (n.n.: de observat re-vigorarea/regenerarea/ÎNVIEREA energetica, prin elementul MUNTE!!!) , unde s-au ales loc de razboiu la strâmtoare, la Valea Alba, unde sa chiiama acuma Razboienii (n.n.: adica, Locul Razboiului/Bataliei Apocatastatic/e, dintre Satana si Arhanghelul Mihail, precum acea stânca despicata de trasnetul Arhanghelului Mihail, stânca vestita, din Bretagne!), di pre acel razboiu ce au avut moldovénii cu împaratul turcescu. Si pedestrindu-sa oastea, ca sa nu nadajduiasca în fuga, ci întru arme si au datu razboiu, iulie 26. Si multa vréme traindu (n.n.: razboiul “traieste”, ca o Fiinta, Autonoma în Faptuire – pentru ca el este expresia luptei pentru afirmarea Vietii/Învierii, smulsa mortii demoniace!!!) razboiul neales de îmbe partile osteniti si turcii tot adaogându-sa cu oaste proaspata si moldovénii obositi si neviindu-le ajutoriu de nici o parte (n.n.: iata lupta clara, dintre cantitatea proliferata la infinit, iluzoriu – si CALITATEA CA ENTITATE DIVIN-STABILA!!!), AU PICAT, NU FIESTE CUM, CI PANA LA MOARTE SA APARA, NICI BIRUITI DINTRU ARME, CI STROPSITI DE MULTIMEA TURCEASCA (n.n.: imaginea aparentei “rapuneri” a lui PURUSHA, de catre haotica proliferare a formelor golite semantic, demonia iluzorie a lui PRAKRTI!) , au ramas dobânda la turci. Si atâta de ai nostri au pierit, cât au înalbit (n.n.: luminat, daruit lumii Duhului, ca epifanie/hierofanie!) poiana de trupurile de a celor pieriti, pana au fostu razboiul” – cf. p. 52.

…”A PICA, NU FIESTE CUM, CI PANA LA MOARTE APARÂNDU-SE”, este însusi opusul “picarii”: este acel “zbor în jos”, de care, peste secole, vor viersui Lucian Blaga sau Ion Barbu – este semnul Înaltarii prin Acceptarea Deplina a MARTIRIULUI, întru Dumnezeu, Lege, Tara si Neam!!!

Au refuzat caii (“Si pedestrindu-sa oastea”), pentru ca au refuzat ispita/ispitirea demonului lasitatii: “sa nu nadajduiasca în fuga” – alegând, cu discernamânt eroic, Calea Luptei cu Armele, împotriva Satanei Beznei (cu care se identifica musulmanismul!): “ci întru arme si au datu razboiu”. Deci: Razboi Vesnic, Necurmat/Neîncetat – împotriva Diavolului!

…”Nu fieste cum” înseamna “nu precum moare orice om, de obicei” – în lumea-contingent: ei MOR CUM NU SE MOARE!!! – adica, ÎNVIE – si nu ca oameni, ci ca Fiinte Transcense, Entitati Sacre/SFINTI!!!

10.000 de sfinti, pe care B.O.R. trebuie sa nu mai zabovesca si sa nu mai sovaiasca sa-I suie în Calendarul Ortodoxiei: semnul Autenticitatii Martirajului întru Hristos-Dumnezeu este tocmai aceasta “pseudo-moarte” (marcata prin sfintele cuvinte: “nu fieste cum”!!!), ci precum raze VII ÎNTRU VESNICIA “LUMINII LUMII-HRISTOS” – în jurul Soarelui/Arhanghelului STEFAN!

Valea Alba, deci, nu este un Spatiu Fizic, ci o Stare de Duh a Luminii Revelatiei ARISTONILOR, ca Raze ale Arhanghelului Stefanic, ale SOARELUI-VOIEVOD SI MARTIR ÎNTRU LUMINARE A MOLDOVEI-PE-CRUCE – pentru ca, de fapt, finalul epifaniei de la Valea Alba este izbânda Moldovei (terifianta, pentru turci!), de la Braila, unde “cei din urma au fost cei dintâi, iar cei dintâi au fost cei din urma” si unde s-a produs Epifania Izbânzii CRUCII HRISTICE: “Scrie létopisetul nostru ca dupa poticala lui Stefan voda, ce au pierdut razboiul, de sârgu au strânsu oastea ce au putut degraba si s-au dus dupa turci si i-au ajunsu trecându Dunarea, la vréme de mas si lovindu-i fara véste, i-au spieriiat de au cautat a fugi, lasându pleanul si tot ce au pradatu. Iara Stefan voda le-au apucatu pleanul tot si s-au întorsu înapoi cu izbânda (n.n.: “curatenia”/PURIFICATIO ALCHIMICA, prin care esenta biruieste proliferarea materiei josnice/înjosite/înjositoare!) (…) Basaraba voda cu munténii au venit întru ajutoriul împaratului turcescu, pre carile toti domnii de prinprejur îl cuvânta de rau, zicându ca n-au fostu într-ajutor crucii si crestinatatii, ce pagânilor si dusmanilor” – cf. p. 52. Tradarea lui Basarab Laiota întareste semnificatia CRUCIATA a Luptei STEFANICE.

A se observa ca Grigore Ureche foloseste, pentru mortii turci, strânsi dupa batalia de la Podul Înalt, cuvântul “mâgle” (“unde apoi MÂGLE de cei morti au strânsu si multi pasi si sangeati au pierit”), iar pentru boierii moldoveni, cazuti si strânsi de Stefan, dupa batalia de la Valea Alba, foloseste cuvântul “movila” (“MOVILA de cei morti au facutu”): în semantica fina a A-CRONIDULUI, deosebirea este aceea între Movila-ca-Radacina-a-Muntelui (sau chiar: Movila-Munte “in nuce”!) – si borboros-ul mâzga” gregara, din care niciodata nu este posibila Înaltarea spre Cerul Luminii!

Adica, Grigore Ureche marcheaza, prin folosirea atât de subtil, dar si extrem-plastic, diferentiata semantic, a celor doua cuvinte, deosebirea dintre Caderea fara Limite si fara Izbavire (destructurantii de Creatie Divina nu pot accede, nicicând, la Mântuire!) – si Înaltarea Mântuitoare, prin însusi elementul sau de dinamica interioara: MARTIRIUL!!!

Tinând cont de aceasta epifanie a Binelui prin Martiriul Crucii, noi consideram ca, de fapt, daca tot se face Catedrala Mântuirii Neamului, ea ar trebui sa dubleze biserica ridicata de Voievodul-Martir (“Mai apoi, dupa iesirea nepriietinilor si a vrajmasilor din tara, daca au strânsu Stefan voda trupurile mortilor, movila de cei morti au facutu si pre urma s-au ziditu deasupra oasilor o bisérica, unde traieste si astazi întru pomenirea sufletelor” – cf. p. 52 – si, astfel, sa marcheze Izvorul Minunii Metenoiei Moldovei, prin Rastignire, întru ÎNVIERE!!!

Oricum, pentru valahi, atât Putna, cât si Valea Alba/Valea Revelatiei Luminii Profunde, trebuie sa fie cele doua capete ale AXEI LUMII VALAHE:

a-Capatul Martiriului Desavârsit, GOLGOTIC (“daca au strânsu Stefan voda trupurile mortilor, MOVILA DE CEI MORTI AU FACUTU – marcând, deci, Golgota-de-Sus, care, simbolic, este Capatul-de-Jos al Învierii întru Slava de SUS! ), “pogorât în moarte”, de la VALEA ALBA – raspunde în

 

b-Capatul Învierii întru Viata Eterna si al Înaltarii spre Ceruri a DUHULUI VALAH ÎNTRU GLORIA VESNICA – de la PUTNA!

***

   4-TOPOS-UL SACRU, BLESTEMUL “NEASEZARII” SI INSISTENTA LOGOS-ULUI DIVIN

…De ce TREBUIA jertfit Stefan cel BUN? Pentru a „aseza”-echilibra contrariile, pentru a armoniza Spatiul Sacru cu Neamul Sacru – întru Mântuire, adica Re-Sfintire a Omului-CETATE/MÂNASTIRE/Neam.

…Exista, cum spuneam, o Forma Sublim-Paradisiaca Central-Originara, fata de care Duhul Omului (venit, prin decizie divina, în acest Loc Sacru, ca Logos Ritualic) trebuie sa-si orienteze con-formarea, pentru a se regasi si „linisti” întru Sinea Transindividuala: „cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pana la Nistru si pana la mare” – cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 14.

Din pacate, Duhul Omului traieste tragedia neasumarii si neasimilarii Formei Sacre, lucru care duce la “neasezare”/nonechilibrare a Sinelui întru Sine, nici întru Logos, deci nici întru Fiinta/Fiintare si Fapta/Faptuire (desi CENTRUL DE STABILITATE A LUMII exista, spune A-CRONIDUL, trimitând la Râm/Roma, ca “Buric al Pamântului” – dar Duhul nostru nu se linisteste si nu se stabilizeaza întru Lumina Vesnica a Lui Hristos, desi Hristos a instaurat din nou, prin Stefan cel BUN, Centrul de Stabilizare a Lumii): “ (…)Asijderea si limba noastra din multe limbi este adunata si ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, macara ca de la Râm ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. (…)Sipentru aceasta sa cunoaste ca cum nu-I discalicata tara de oameni asazati, asa nici legile, nici tocmeala tarii pre obicée bune nu-s legate, ci toata direptatea au lasat pre acel mai mare, ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége, de unde au luat si voie asa mare si vârf. Deci cumu-I voia domnului, le cauta sa le placa tuturor, ori cu folos, ori cu paguba tarii, care obicéi pana astadzi traieste ” – cf. idem, Pentru limba noastra moldoveneasca, p. 11. Acest dezechilibru între Forma-Tara si Duhul Neasezarii-Nestabilizarii (cauzat de Iluzia Temporala, care trebuie exorcizata prin Magia Scrisului!) duce la relativizarea si incoerenta (“nu-s legate”) Starii de Justitie a Lumii si la surbordonarea Justitiei Relative nu în raport cu Dumnezeirea, ci cu “acel mai mare”, care are “pareri” (“ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége”), iar nu Nomos Divin – “pareri” extrem de relative si instabile (precum e departat omul de Stabilitatea Divina!), care alcatuiesc, astfel, un Pamânt al Zbuciumului, din pricina Iluziei Demonice a Vremilor/Timpului “Neasezat” întru Vesnicia BUNULUI/Stefanului/Leului-Foc: “pentru aceasta sa cunoaste ca cum nu-I discalicata tara de oameni asazati”.Din pricina relativizarii Justitiei (ca Har Divin!), se produce si “paranoia des-centratilor” (adica, a conducatorilor de Neam care orbecaiesc, în jurul Centrului Revelat/STEFANUL CEL BUN!), care se cred ceea ce nu sunt (“VÂRF” si Izvor de Energii Volitive/AXIS MUNDI) si n-au cum fi, când Fiinta este doar În-Fiintatorul si Stabilizatorul Centrului, doar prin stabilizarea ta în Centrul-Origine, capeti Izvor-“Vârf” de Fiintare si de Bunavoire, întru Centrul-Hristos – si contamineaza cu paralizie a bunei-cumpaniri si poporul pe care îl conduc “dupa ureche”, iar nu întru Lumina Unica a Originii-CENTRU STEFANIC/COROANA A VOINTEI DE BINE: “ci toata direptatea au lasat pre acel mai mare, ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége, de unde au luat si voie asa mare si vârf. Deci cumu-I voia domnului, le cauta sa le placa tuturor, ori cu folos, ori cu paguba tarii, care obicéi pana astadzi traieste” .

Magul Scrisului Exorcizator simte, intuitiv, ca “neasezarea” Duhului, ne-con-formarea lui, întru armonizare cu Spatiul Sacral-Paradisiac, are “iz” de BLESTEM MISTIC (apparent inexplicabil, pentru ca “vina neasezarii Duhului” nu se vede, ci se resimte, grav si dureros, în toate neconcordantele existentiale ale poporului, aflat într-un drum/Cale mult prea îndelung/a, spre Starea de Armonizare Fiintiala si de Faptura-Faptuire-NEAM!) – asa cum, peste veac, a pre-simtit un frate al Exorcizatorului Medioevic – Octavian Goga, care, ca ne-altul, descrie efectele “neasezarii” Duhului (Va)Lah – efecte cu caracter cosmic, care, pentru cei ne-initiati în Mistica Valaha, iau forma Plânsului Inexplicabil/”Desert”-Desertat de Rost (numai Vizionarii, precum A-CRONIZII, Eminescu, Goga etc. pot revela Rostul Divin al Neamului, Misiunea Lui de Înviere!) si a Mortii Bizare (numai Vizionarii stiu, însa, ca “Moartea” fi-va Înviere!):

La noi sunt codri verzi de brad
Si câmpuri de matasa;
La noi atâtia fluturi sunt,
Si-atâta jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cântece si flori
Si lacrimi multe, multe…

Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
Si jale duce Murasul,
Si duc tustrele Crisuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisându-si jalea plâng
Si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Caci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Îsi înfioara sânul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batrânul…

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si parintii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…”

Acesta tragedie a “neasezarii”-nearmonizarii este extrem de dureros resimtita de Magul Scrisului Exorcizator de Iluzia Timpului, care Mag Vizionar, însa, stie ca, pâna la urma, Destinul de Neam, adica “asezarea”-echilibrarea se va face/produce, dar cu multa truda si cu nesfârsita suferinta si umilinta, rabdând “straini”, adica NE-BUNI DES-CENTRATI, în raport cu Centrul Hristic-Stefan cel BUN – “straini” veniti fie dinafara, fie iscati dinauntrul Spatiului Sacru, invadat de Demonii Timpului. Este impresionant vizionarismul titanesc al Magului Scrisului Exorcizator – vizionarism care înfrânge Blestemul Iluziei Temporale, si strabate, înapoi, pâna la CENTRUL STEFANIC/COROANA/CERCUL DIVIN (unde multi Domni ai Luminii “NE-STRAINE/NE-ÎNSTRAINATE”, ci chiar de AICI, din RASARITUL BINELUI – si BUNI STAPÂNI, “urmatori” ai Calauzei-HRISTOS, spre Centrul STEFANIC, au adus poporul spre Neam!): “Ce avandu purtatoriu domnii lor carii radicasa dentru
sine, în
Tara Lesasca de multe ori au intrat si multa prada si izbânda au facut, din câmpi tatarii i-au scos. (Ca dupa multa rasipa ce i-au fost gonit pre tatari oarecând di pre acéste locuri Laslau craiul ungurescu, iarasi au fost început a sa tinde la câmpi). Asijdirea si munténilor nu numai nevoie si groaza le faciia, ce si domniile schimba si pre cine vrea ei, primiia ; pre ardéleni nu-Ilasa sa se odihneasca, ci pururea le facea nevoie si cetati cateva le luasa si le lipiia catra Tara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale sa vor arata. Mai apoi si turcii carii sa vedea ca ca o negura toata lumea acoperea, razboaie, minunate au facut, de multe ori i-au si biruit, mai apoi de o au si supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocosindu-se si nu fara multa moarte si paguba în oameni, pana o asaza” – cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 15.

Dar “discalicarea” este, de fapt, un proces complex, prin care se trece de la Dinamismul pe Orizontala, al “Bestiei” din Omul Dual (în cazul Moldovei, “discalicarea” se face nu…de pe cal, ci de pe… BOUR [6]!!!), spre Dianamismul Verticalei, al Duhului Întemeierii-Stabilizarii, din Omul-Dumnezeu.

Se trece de la Exteriorizarea/Ctitorie, ca Fixare Spatiala – la Interiorizarea/Ctitorie, CONSTRUCTIE SPIRITUALA, ÎNTRU DUH!!! A Re-face, de fapt, prin Cele Doua Coloane, devenite Cele DOUA Axe Polare ALE DUHULUI COSMIC (aversul si reversul Mithos-ului Întemeietor/Re-Sacralizator!) – TEMPLUL CERULUI SI PAMÂNTULUI, CA REALITATI INTERIOR-SPIRITUALE!!!

De la cele patru picioare ale “BESTIEI/FORMA”, ne-asezata întru Duh si pradalnica, consumatoare, adica, întru Spatiu Material!… – …spre Cele Doua Coloane Ale Templului Solomonic al Fiintei/Înfiintarii: JAKIN si BOAZ. De la un Spatiu Confuz-Instabil-Dezintegrat/Non-Esential, Impur – la Paradisul-Spatiul Sacru/Esential-Re-integrat(or)/Etern.

Ucenicia începe în camera de reflexie acolo unde candidatul trece proba pamîntului, acolo unde confuzia, obscuritatea si ignoranta trebuie sa lase loc claritatii, explicatiei, iluminarii, acolo unde se desparte de via?a profana; caverna/pestera/cabinetul de reflectie sînt la jumatatea drumului între tenebrele venite din maruntaiele pamîntului si claritatea luminii, între noaptea ignorantei si primele raze ale Cunoasterii. Este locul unde celebra formula VITRIOL îi deschide candidatului drumul spre alchimia interioara, spre metamorfoza, o metamorfoza în care candidatul cauta piatra care trebuie taiata, este piatra care va fi a?ezata în col?ul de nord-est; piatra ascunsa nu este aurul filosofal, asa cum nepotrivit se crede, ci  este Schethiyah, Piatra fundamentala, cea pusa la fundarea Lumii, cea amintita în Bahir: este o piatra care serveste de fundament pentru toate lucrurile, iar destinul ei este sa treaca de la punctul cel mai de jos al lumii la punctul cel mai înalt. În virtutea analogiei inversate care se leaga între lucrurile de jos si principiile lor, Piatra fundamentala în edificiul sefirotic este cea pusa la sfîrsit, cea care este cheia de bolta. Constructia Templului nu este o reconstruc?ie materiala, ci cautarea pietrei filosofale, a pietrei care este în interiorul fiecaruia (…)Aparut de pe bolta cereasca, firul cu plumb coboara catre pavajul mozaicat si contrastele sale: el ia nastere în aurul stelei polare si se sfîrseste în plumb, mutatie în mod inversat a operatiilor alchimice. Aceasta coborîre este omologa Caderii prin intermediul careia Arborele Vietii se schimba în Arborele Cunoasterii Binelui si Raului. Din cauza acestei Caderi, cei trei stîlpi nu sînt decît vlastare fara stralucire, arbori morti: înaintea deschiderii lucrarilor, nici un foc nu îi anima. Dar iata ca lucrarile se deschid: de îndata, deasupra pavajului mozaicat caruia i-a anulat dualitatile, se desfasoara Tabloul, unde se înscriu instrumentele reintegrarii, adica ale ascensiunii catre Steaua Polara. (…) Întelepciunea, Forta si Frumusetea redevin vlastarele vii, imagine si asemanare a Arborelui Vietii: Întelepciunea se desteapta pentru a prezida constructia edificiului; Forta recapata vigoare pentru a le sustine; Frumusetea îsi recapata stralucirea si le împodobeste”- cf. André Benzimra – Exploration du Temple maçonnique à la lumière de laKabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007. Desi descrierea este facuta de un mason, în relatie cu Templul Masonic – ea se potriveste, perfect, traditiei Biblice – întru esoterismul crestin al unui Dionisie (Pseudo-)Areopagitul [7].

Deci, nu trebuie sa mire teoria (care s-a “împamântenit”, devenind, din mit-simbol, o realitate vie, precum Credinta!) a celor “doua discalicaturi”, marcând epifania dualitatii umano-divine – si insistenta asupra acestor doua faze ale fenomenului alchimic al “întemeierii”, ca Nuntire a Contrariilor (Mercurul si Sulful, solidul si lichidul, instabilul si stabilul, în lupta) : Întemeiere-Risipire-Reîntemeiere. Prima Întemeiere este, cum altfel? – una Mistica, asupra careia pluteste miterul…din pacate, interpolatorii, încercând sa sfâsie Misterul (Valul lui Isis…), produc hybris-ul, si dezleaga Vârtejul BLESTEMULUI (probabil, ca si în cazul Creatiei biblice, tocmai ca ERA NEVOIE de pacat, pentru “IVIRE/ISCARE” a Lumii Vizibile, întru “cercarea” Tariilor Duhului Fiintei/Fiintarii!…pentru ca Sângele Domnilor sa devina “Otrava” AlchimicaV.I.T.R.I.O.L.!). Deocamdata, la prima vedere – ceea ce ar fi trebuit sa fie Nunta Alchimica, dintre Soare si Luna, dintre Sulf si Mercur [8] – pentru a obtine PIATRA FILOSOFALA [9]/MOLDOVA – sau a V.I.T.R.I.O.L.-ului [10]… – …devine (cel putin, aparent! – … de nu va fi fiind Simion Dascalul vreun alt…”initiat”, mai ceva decât vel-vornicul Grigore Ureche!) o jalnica si jenanta parodie “etnogenetica”, pentru neinitiatii interpolatori…cu valahi care …golesc temnitele Împaratului Râmului (“…câte temnite am, toate suntu pline de dânsii si nu mai am ce le face”), însemnati/”cevluiti [11] cu un hier arsu prejur de cap” si daruiti ca “ajutoriu talharescu de la Împaratul Râmului” , lui “Laslau craiul ungurescu” – …poate sa fie, cumva, parodierea stângace, carnavalesca, a Martirajului Hristic, a “ÎNCORONARII HRISTICEristice”?!Hr” a Neamului Românilor, de catre Împaratii Pagâni, de la Roma, în chip de Centru al Lumii, dar Degenerat Spiritual?!…sau sa fie, cumva, prevestirea “martirajului”, la care ungurii L-au supus, în istoria blestemata, pe Hristul Cel Românesc?! – …sau predestinarea noastra, de Neam, la “Noviciatul Celest” …?! – …nu stim raspuns a da, deci lasam textul “de bâlba” (ori “preste hire
” de vaticinaro-vizionaro-pythiac!), al Dascalului Simion, sa curga “la vale”, “cele rele sa se spele”…) : “…ce singur Laslau craiul ungurescu, cari-I zic filosof, s-au sculat de s-au dus la Împaratul Râmului, de s-au cersut oaste întru ajutoriu împrotiva vrajmasilor sai. Ce împaratul Râmului alt ajutoriu nu i-au fagaduit,ce i-au dat raspunsu într-acesta chip, de i-au zis: “Eu suntu jurat, cându am statut la împaratie, om de sabiia mea si de judetul mieu sa nu moara. Pentru acéia oameni rai s-au facut în tara mea si câte temnite am, toate suntu pline de dânsii si nu mai am ce le face, ci ti-I voi da tie, sa faci izbânda cu dânsii si eu sa-mi curatescu tara de dânsii. Iara în tara mea sa nu-I mai aduci, ca ti-iu daruiescu tie.” Si de sârgu învata de-I strânsera pre toti la un loc de pretitinderile si i-au însemnatu pre toti, de i-au arsu împrejurul capului de le- au pârjolit parul ca unor talhari, cu un hier arsu, care semnu traieste si pana astazi în Tara Moldovei si la Maramoros, de sa cevluiescu oamenii prejur de cap. Décii Laslau craiu, daca au luat acel ajutoriu talharescu de la Împaratul Râmului, au silit la Tara Ungureasca si décii pre câslegile Nascutului, cu toata putérea sa s-au apucat de tatari a-I bate si a-I goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale si sémne prin stânci de piatra în doao locuri sa afla facute de Laslau craiul” – cf. Grigore Ureche, idem,Simion Dascalul : De izvodirea moldovénilor, de unde au venit într-acéste locuri, pp. 12-13.

Dar…ceea ce nu se stie si nu se spune, în “rostul” SACRU… – se “RASIPESTE”!!! Initiatul Grigore Ureche va matca doar CENTRUL SACRU/ROMA/RÂM (“Cetatea Eterna” [12], totusi…!) …iar restul “deslusirii” Tainei Sacre a Nasterii Mistice este ascuns, sub o metafora a “ratarii” (?!) MUNTELUI INITIERII, în “movili mari si mici”: “Afla-sa aceasta tara sa fie fostu lacuit si altii într-însa mai nainte de noi, de unde cetatile tarii sa cunoscu ca-I lucru frâncescu, de au lacuit ostile Râmului si au iernatu de multe ori, batându-sa uneori cu stitii sau tatarii, uniori cu Bosna si cu Rumele si la persi trecându. Ce fiindu în calea raotatilor si stropsindu ostile, care de multe ori sa facea razboaie pré acesta loc, cum înca sémnile arata, carile le vedemmulte pretitindirile: movili mari si mici (s.n.) si santuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce s-au rasipit si s-au pustiit”– cf. idem, De risipirea tarâi dentai, p. 12.

Ceea ce stie (si si SPUNE/SCRIE!) Magul-Initiatul Logos-ului/Gospodaririi Cosmosului, Grigore Ureche, despre “discalicatul tarii al doilea rând”, este mirific si încarcat de Semantica Demiurgica, o autentica REVELATIE A PARADISULUI-CENTRUL ETERN: “Dupa rasipa tarii dintai, cum spune mai sus ca s-au pustiit de nevoia ostilor lui Flac hatmanul râmlenescu mai apoi, dupa multa vréme, cum spune mai sus, cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat
întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pan
a la Nistru si pana la mare. Nici razboaie mai facea ca sa-si apere tara si pamântul sau de catra stiti si gotthi si di catra alti vecini si limbi ce era pinprejur” – cf. idem, cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 14.

Maramorosul” ramâne sinonimul ROMEI (dar si “radacina”-ORIGINEA MOLDOVEI: Mara-Muri-Dava [13], Locul/Cetatea Celor Doi Zalmoxis!), deci al “initium”-ului, de unde se “scoboara” spre Paradisul-Moldova, ca în MAGIA MIORITICA: “Pe-un picior de plai,/Pe-o gura de rai…” – iar DRAGOS [14] (…si BOGDAN [15], necesar întru “plinirea” Echilibrului Cosmic al Mithos-ului, întru Magia Recuperarii Paradisiace!) devine sinonimul Regelui Lumii [16], sub Semnul Bourului/Zimbrului Alb si al “Sângelui Blestemat”, al Cartii-Gradale [17] (“Si daca l-au pus domnu, luara pilda de pre capul acei hiara nasâlnice [18], dzimbrul, ce scriem mai sus ca l-au vânat si pusara de au facut peciate tarâi Moldovei, de traieste pan într-aceste vremi în mânule cui alege Dumnedzau a hire domnu tarâi, de traieste pan astadzi, de sa pune pre carti(…)” – cf. idem, p. 17 – dar sub semnul BLESTEMULUI (“Sângelui Blestemat”!) INSTABILITATII, al lui PARSIFAL [19]precum Mercurul Alchimic, pâna la Sfârsitul Operatiunii, când devine Piatra Filosofala sau V.I.T.R.I.O.L.: “Într-acei pastori ce au nemeritu locul acesta, fost-au si Dragos, carile au venitu de la Maramoros, carile sa vediia si mai de cinste si maide folos decâtu toti, pre carile cu totii l-au pus mai mare si purtatoriu lor(…)” – cf. idem, Dinceputul domniilor va leatul 6867/1359, p. 17; “Si daca au domnitu doi ani, au muritu .(…)Pre acesta semnu dintaiasi data ce sa arata domniia faratrai, sa putea cunoaste ca nu va fi asezarea buna intre domniia Moldovei,ce cum fu pre scurtu viiata domnului dintai, asa si domnii ce vor fi, adésea sa vor schimba si intre domniia Moldovei multa

neasezare va fi” cf. ibidem, p. 17. Adica, DRAGOS-DRAGONUL (Rex et Pontifex, în MOLDOVA-ÎMPARATIA VERDE, cea a SMARALDULUI CUNOASTERII MISTICE – acel smarald cazut din fruntea lui Lucifer, când acesta a fost alungat din Cer…!) vesteste, prin însusi nivelul sau existential, dimensiunea Mistica a Moldovei si a Poporului/Neam al (Va)Lahilor! Traiul/Fiinta-FIINTAREA întru A-CRONIE/ANTI-CRONIE. Tradus “pe sleau”: ÎNTRU NE-VEDERE FIZICA, ÎNTRU PARADISUL CEL NEVAZUT!

Sau, înca si mai în Duhul lui Grigore Ureche: Fiintare în cât mai mare apropiere de CENTRUL STEFANIC! Adica, Fiintare întru Originea-BINE!!! Aceasta este finalitatea magiei Scrisului, despre Dragonul trecut în Nevedere si vestind Durerea lui Parsifal: Dorul de a da Raspuns Durerii Cumplite a Sortii, de a da Raspuns Iluziei Ucigase a Timpului: prin Moartea Initiatica/Înviere.

Cât a SCRIS Magul, s-a si savârsit lucrarea/”MONASTIREA” CEA DIN NOI, cei care am intrat în “operatiunea” alchimica a cititului Cartii: GRADALE/Cartea Cea Scrisa – se transforma, astfel, prin Sfânta Alchimie, în SFÂNTA CUPA/INIMA(ARZÂNDA!)/GRAALUL !!!

Ardelenii “discalicatori” (“din munti unguresti coborându”) sunt, de fapt, sinonimi, întru Magia Scrisului si Mitologia Faptuirii, cu Sfintii Pribegi, Sfintii GemeniTRAKES” – Sfintii Purtatori ai Harului Divin al Mântuirii Existentiale (iesirea din “Boala Timpului”, a Goanei Fara Rost!), ca re-intrare în SANATATEA ROSTULUI [20], prin Moarte si Înviere Mistica [21].

***

  5-NOMOS, ANOMOS SI …„STRAINII

…Citind batrâna si severa carte a lui Grigore Ureche, e greu sa nu observi ca, dupa ce Cosmosul-Logos Cosmic se deschide, prin trecerea lui Stefan cel BUN în Lumea din care va veghe la împlinirea NOMOS-ului Românesc, a LEGII DE DUH a Românilor:

a– pe de o parte, se dechid Portile Universului, si apar „lumile vecine”/”sori vecini” (cum mistic formuleaza Lucian Blaga, în Paradis în destramare): „Tara Lesasca”, „Împaratiia Tatarasca”, „De împaratiia turcilor”, „Pentru Tara Ungureasca” (un amestec de Ardeal cu „Craiia Ungureasca”: pe de o parte „Rumânii, câti sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc suntu cu moldovénii si toti de la Râm sa trag. (…)Ieste tara Ardealului plina de toata hrana câta trebuieste vietiiomenesti, ca pâine peste sama rodéste multa, de niminea nu o cumpa-ra, ci tuturora prisoséste, vin pretutinderea, nimarui nu lipséste, mieremulta si buna, de care facu mied, asa de bun, cât sa potriveastemarmaziului – pe de alta, se aduce “la zi” istoria stapânirilor: “Asa Tara Ungureasca craie mare ce era, dintr-un trup in multemadulari s-au întorsu, o parte turcii tin, cu scaunul craiei cu Buda, némtiialta parte, Ardealul de-I cu stapânu, înca este suptu robiiaturceasca” – cf. idem, pp. 84-85) – Scriitorul având grija sa “taie” scurt propria istorisire despre “sorii vecini”, întrucât, dupa “APUSUL” (urmat de Rasaritul Mistic, în Ceruri!) al BUNULUI/DE DUMNEZEU ÎNCUNUNATULUI STEFAN, se cuvine a nu neglija descrierea “gravitatiei” propriei istorii mistice românesti, în jurul Centrului ANISTORIC, decât sa lungesca priviri si vorbe spre zone non-mistice: “mai apoi sa nu ne aratamuistorici de lucrurile altor tari”, “de Împaratiia Turceasca destul am povestit, ci iarasi de altile sa povestim si sa aratamu înainte”;

b-pe de alta parte, se face vadita, cu mai mare intensitate si acuitate decât pâna înainte de BUNUL Stefan (caci toti cei dinanite, mai mult sau mai putin si fiecare în felul sau, pregatisera ivirea CENTRULUI!), grija de raportare la CENTRU: daca voievozii se con-formeaza ICOANEI CENTRALE, NOMOS-ului revelat, întru desavârsire, de ÎNCUNUNATUL CEL BUN, sau scad vigilenta, fata de NOMOS-ul stabilit în CENTRU ANISTORIEI SACRE. Asa se explica mereu-revenirea la Stefan-CENTRUL, în cazul tuturor conducatorilor poporului istiric al valahilor – chiar daca uneori comparatia este implicita, ea nu poate lipsi, pentru ca Centrul a fost fixat, Paradisul, ca Stare (de acum) Stiuta/Cunoscuta, de catre “moldoveni”, EXISTA!

În aceste conditii, se instituie o mult mai precisa judecata aspra Fiintei si Fapturii voievodale: A FI VOIEVOD devine o functie “stefanica”. A FI VOIEVOD înseamna, de acum, a accepta sa nu existi ca personalitate, ca individualitate – ci sa existi ca Functie Nomotica – functie de NOMOS-ul instituit de Stefan cel BUN.

Unul singur dintre “gravitationistii” anistirici, din jurul BUNULUI, ajunge sa iasa în evidentam, ca fiind cel mai apropiat de NOMOSUL STEFANIC: Patru Rares. “Carile apucându-sa de domnie, niminea de nadéjde nu s-au scapatu, ca pace si odihnaera tuturora si ca un pastoriu bun ci strajuieste turma sa, asa întoate partile strajuia si priveghiia si nevoia ca sa latasca ce au apucat. Ca nimica dupa ce au dobândit domniia n-au zabovit, ci de razboaies-au apucat si la toate îi mergiia cu noroc” – cf. idem, De domniia lui Patru voda Rares, ficiorul lui Stefan vodacel Bun, va leatul 7035 <1527> ghenuarie 20,p. 99.

Numai la “plecarea în TRANSCENDENTA TRACICA” a lui Patru voda Rares, “tara” se manifesta similar cu “înmormântarea” în ETERNITATE a lui Stefan cel BUN, “cu multa jale si plângere ca “dupa unparinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii: “Patru voda fiindu batrân de zile si cazându în boala grea, au platitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii si s-au savârsit septemvrie 2, vineri,la miiazanoapte si cu cinste l-au îngropat în manastire în Pobrata ceeste facuta de dânsul, cu multa jale si plângere, ca dupa un parinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii, ci au latit hotarul tarii, ca pre sacui de multe ori i-au arsu si i-au pradat si luundu-le cetatile si orasilesupt putérea sa i-au supus.

Si atâta groaza le didease ca la vrémea norocului celui prostu, ce era si pribeag la dânsii si sa scapasa de domnie si dupa ce sa dusése la turci, lasându-s doamna sa cu coconii si avutiiaîn Ciceu, necum sa sa bage sa-I jefuiasca, ce înca i-au pazit si i-au socotit pana la venirea sa al doilea rându. Asijdirea si cu lésii de multe ori s-au batut si Pocutiia înca le-au fostu luatu. Mai apoi, dupa atâta truda a sa, crestinéste în tara sa s-au savârsit, dupa ce s-au umplut domniei lui cei dintai si acei de apoi 17 de ani” – cf. idem, Cându au murit Patru voda vleat 7054 <1545>, p.119.

Ceilalti Musatini nu se ridica la nivelul cerut, de Misiunea “Stefanica” (revelata de Stefan cel BUN!), de a TRANSCENDE ISTORIA ÎN ANISTORIE. Nici macar fiul lui Stefan si urmas dinastic direct, BOGDAN [22], nu împlineste decât partial NOMOS-ul STEFANIC: “Bogdan voda cel Grozavu, ficiorul lui Stefan voda cel Bun, s-aupristavitu în anii 7025 <1517>, aprilie în zile 18, în ceasul cel dintai al noptii, în târgu în Husi, nu cu putina lauda pentru lucrurile célevitejasti ce faciia, ca nu în betii, nici în ospéte petrecea, ci ca un strejar în toate partile priveghiia, ca sa nu sa stirbeasca tara ce-I ramasése de   la tata-sau. Si domnindu 12 ani si 9 luni si 3 saptamâni, multe lucruribune au facut. Si décii cu mare cinste l-am îngropat în manastire în Putna. Iara ce va fi lucrat înlauntru sau în tara la noi, dispre partea judétilor si a direptatii, nu aflam, ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac” – cf. idem, De moartea lui Bogdan voda cel Grozavu, p.94. Bogdan este cel care, de unul singur fiind, a lovit cu sulita, de mânios ce era, în Poarta Liovului: “Si singur Bogdan voda cu capul sau au lovit cu sulita în poartaLiovului, carelucru si astazi sa cunoaste semnul. Si nici lésii nutagaduiescu de aceasta, ci înca ei mai tare marturisescu ca au fost adevarat asa” – cf. idem, Cându au pradat Bogdan voda Tara Lesasca, ajungând pana la Liov, p. 90.

Iar nepotul lui Stefan cel BUN – Stefan voda cel Tânar – este abia o palida reflctare a NOMOS-ului Stefanic – ceea ce deducem, urmarind metoda concluziv-existentiala a lui Grigore Ureche, tot din panegiricul lui Stefan voda cel Tânar (însasi “tineretea”, atributul prin care este identificat, marcheaza distanta, fata de LEUL STEFANIC!): “Asijdirea într-acestas an, ghenuarie patrusprazéce zile, pristavitus-auStefan voda cel Tânar, ficiorul lui Bogdan voda, în citatea Hotinului si cu cinste l-au îngropat în manastirea în Putna, carea este zidita demosu-sau, Stefan voda cel Bun, si au domnit 9 ani si 9 luni. Scrie la un létopiset moldovenescu de zice ca pre acesta Stefan

voda l-au otravit doamna sa.AcestuStefan voda întru tot simana cu firea mosu-sau, lui Stefanvoda cel Bun, ca la razboaie îi mergea cu noroc, ca tot izbândiia si lucrul sau îl stiia purta, macara ca era tânar de zile, amintrilea era om mânios si pre lesne varsa sânge” – cf. idem, De moartea luiStefan voda cel Tânar, 7035 <1527>

ghenarie 14, p. 98. De observat inversarea frazala: daca la Stefan cel BUN, “mânia” si “varsarea sângelui pre lesne” erau puse ca initium mistic, la Stefan cel Tânar ele încheie panegiricul, ca semn al non-misticului semnificatiei lor si al încalcarii NOMOS-ului, tocmai prin aceste atribute ale Duhului sau (executase, cu nerecunostinta iresponsabila, tocmai pe cel care fusese format, spiritual, de Stefan cel BUN, ca “STREJAR-STEJAR-ARBORE SACRU” al Moldovei – pe hatmanul ARBURIE/Arbore, dimpreuna cu fiii sai, Toader si Nichita: “Într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlaului, Stefan voda au taiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic sa-l fie aflat în viclenie,iara lucrul adevarat nu sa stie. Numai atâta putem cunoaste ca noroculfie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescutStefan voda pre palmile lui, avându atâta credinta si în tinerétile lui Stefan voda toata tara otcârmuia, unde multi vrajmasi I s-au aflatu, cu multe cuvinteréle l-au îmbucat în urechile domnu-sau. Ci pururea tinerii sa pleacasi cred cuvintele céle réle (a puhlibuitorilor [23]). Si acea plata au luat dela dânsul, în loc de dulceata amar, pentru nevointa lui cea mare, canici judecatu, nici dovedit au pierit. De care lucru multi înspaimântatidin lacuitorii tarii au început a gândi cum vor lua si ei plata ca si Arburie, ca nu multa vréme dupa acéia, într-acelasi an, au taiat si peficiorii lui Arburie, pre Toader si pre Nichita” – cf. idem, Cându au pierit Arbure hatmanul cu ficiorii lui, p. 96.

Dar, iata pusa, clar, la moartea lui Bogdan-STREJARUL-STEJARUL ZALMOXIAN, problema NOMOS-ului: “ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac”. Daca Stefan era Însusi “Judetul”, deci era Încarnarea NOMOS-ului, a LOGOS-ului COSMIC, ceilalti au nevoie de Scrisul Nomotic, care Scris sa urmeze modelul Fapturii STEFANICE.

În definitiv, care sunt trasaturile NOMOS-ului STEFANIC, si, deci, dupa care criterii sunt laudati sau înfierati, ori chiar batjocoriti feluritii “gravitationari”, musatinici ori non-musatinici? Sa încercam a deduce NOMOS-ul si ANTI-NOMOS-ul, dupa laudele, respective “certarile” lui Grigore Ureche, asupra celor doi urmasi “musatino [24]-stefanici”:

a-în primul rând, NOMOS-ul voievodal al (v)lahilor consta în “strajuirea în toate partile” si pastrarea, neatinsa, a tarii, nu doar ca zestre de Spatiu de la stramosii dinastici (“ca sa nu sa stirbeasca tara ce-I ramasése de   la tata-sau”), ci ca Revelatie a Spatiului Sacru, Spatiu Liturgic: SPATIU LITURGIC înseamna acea Forma În-Fiintatoare din care sa nu lipseasca nimic, asa cum, dintr-un mit sau dintr-o Liturghie Sacra nu are voie sa lipseasca niciun cuvânt, caci altfel se spulbera Efectul Taumaturgic al Liturghiei, se ramâne în stadiul de degenerescenta-BOALA a Duhului, deci si a “cojii” Duhului – Trupul!; sa fii Pastorul cel Bun, precum Hristos, si sa Calauzesti “turma”-popor” spre NOMOS-ul împlinitor de Duh al Neamului: “ca un pastoriu bun ci strajuieste turma sa, asa întoate partile strajuia si priveghiia si nevoia ca sa latasca ce au apucat”; stiindu-ti Misiunea întru NOMOS-ul Divin, n-ai dreptul la deznadajduire, nici la odihna ori stagnare – ci esti obligat sa revii, obseda(n)t (ca un posedat de Duh Sfânt ce esti, ca Pastor Bun ce te-a tocmit Domnul-Dumnezeul tau!) când te-ai poticnit, sa actionezi-reactionezi, pâna în ultima ta clipa de viata, pâna la ultima ta picatura de energie, PENTRU CA NU-TI APARTII, CI ESTI ROBUL NOMOS-ULUI DIVIN: „Minunatu lucru: dupa poticala dintai si dupa pierzarea ostii dintai, cela ce nu avea voinici de oaste, ci strângea pastorii din munti si argatii, de-I într-arma, acmu iara sa radica deasupra biruitorilor dintai, daca au pierdut tara, acmu domni altora le da si tara latiia” – cf. idem, Razboiul de la Râmnic, când s-au batut Stefan voda cuTapalusi voda, va leatul 6989 <1481>, iulie 8 – p. 54;

b-…deci, daca poti sa “latesti” hotarele tarii, prin “razboaie cu NOROC” (adica, având, permanent, Consimtamânt si Ajutor Divin!) si cu o perseverenta meree, uluitoare – e si mai bine – caci asta înseamna sa nu încetezi “temeliuirea” demiurgica, revelatoria, a Spatiului-Paradis. Numai asa, revelând cât mai limpede Paradisul, poti fi/deveni Eroul-Viteazul-RAZBOINICUL, care are functie (NEÎNTRERUPT!) demiurgica: “au latit hotarul tarii, ca pre sacui de multe ori i-au arsu si i-au pradat si luundu-le cetatile si orasilesupt putérea sa i-au supus” (…) “asijdirea si cu lésii de multe ori s-au batut si Pocutiia înca le-au fostu luatu “– se zice, spre lauda lui Petru Rares;

cTrebuie sa fii TRUDITORUL Neamului tau CRESTIN, al LEGII tale ORTODOXE [25]- caci numai asa poti deveni Eroul Strajuitor, CA STEJAR ZALMOXIANO-HRISTIC, al poporului, în Calea sa spre revelarea Neamului: “mai apoi, dupa atâta truda a sa, crestinéste în tara sa s-au savârsit”. NOMOS-ul este, de fapt, HRISTOS – iar cei ce-l urmeaza în Duh, precum a facut-o STEFAN CEL BUN, devin Demiurgi si Axe ale Neamului Arheic al Românilor! Numai daca îti împlinesti Misiunea ta, fara odihna, sa revelezi, în fiece clipa a vietii tale, Logos-ul/Nomos-ul CRESTIN ORTODOX – si, în felul acesta, sa vindeci de Caderea în Timpul Istoric – te poti odihni, întru atâta truda a Demiurgiei…; altfel, esti hulit si dupa moarte, si predat Timpului INSTABILITATII, în loc sa te stabilesti în VESNICIA ARHEILOR: “însusi tiitoriu preste toata tara…în VECIE!;

d-sa nu pierzi Stapânirea asupra Timpului, prin dezvoltarea viciilor – ci TU sa determini Existenta Faptuitoare întru “DESTIN” – sa poruncesti Timpului (pâna la anularea dimensiunii temporale!) Faptuirea/Fiintarea/În-Fiintarea: “ ca nu în betii, nici în ospéte petrecea, ci ca un strejar în toate partile priveghiia”. N-ai dreptul sa lipsesti, fie macar si o clipita, de la PRIVEGHEREA TARII, de la împlinirea Misiunii de Revelator al Paradisului! Numai folosindu-te TU de Timp, poti deveni Stapânul Timpului/DEMIURGUL. Nu poti “muri” spre Înviere, decât urmându-l pe Hristos, în Truda Sa – la fel, în Lumea Terestra, si pe Vicarul Terestru al Lui Hristos, STEFANUL/BUNUL: “ca un om ce era într-atâtea RAZBOAIE SI OSTENEALA SI NEODIHNA, în 47 de ani în toate partile sa batea cu totii si dupa multe razboaie cu noroc ce au facut, cu mare lauda au muritu, marti, iulie 2 zile”;

e-…SA NU FACI NEDREPTATESI SA FII CUMPANIT SI ÎNTELEPT – SA FII, TU ÎNSUTI,ULTIMA THULE [26]-“CUMPANA LUMII”! – …pentru ca, altfel, negi însusi NOMOS-ul/LOGOS-ul – si acesta e lucru rusinos, pentru unul care se vrea/pretinde “demiurg”, sa nu stie face nici macar dreptate terestro-umana! Grigore Ureche este pus într-o situatie extrem de delicata si jenanta, când trebuie sa vorbeasca despre Faptuitorul-Bogdan voda cel Grozav, fiul BUNULUI si DREPTULUI (el însusi “JUDET”!) – …si…”o scalda”, bâlbâindu-se si “dând-o cotita”: pentru ca n-ar vrea, prin asprimea fata de fiul cam NE-BUN si “apucat” (caruia i-a marturisit “zargheala”, în faptuirea de la Portile Liovului… – “faptuire” de om prost-cumpanit, ne-întelept – caci lui Bogdan îi venise nebunia, de la faptul ca-I fusese refuzata cererea în casatorie a unei printese poloneze, exasperta la gândul ca trebuie sa se cunune, pe viata, cu un…”groaznic”, pocit la chip!) – sa arate cum “efectul stefanic” a slabit, din treapta temporala în treapta temporala, din spita în spita (mai exact, cum Iluzia Timpului a naboit, iar, Paradisul Terestru al Moldovei!) : “Iara ce va fi lucrat înlauntru sau în tara la noi, dispre partea judétilor si a direptatii, nu aflam, ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac”…

 

f-…nici lacom sa nu fii, ci cumpanit întru toate – pentru ca asa este însusi Demiurgul: ARMONIC! LACOMIA merge mâna-n mâna cu NEDREPTATEA si cu TRADAREA MISIUNII DEMIURGICE, pentru ca este STRICARE DE BUNA-CUMPANA si, deci, Aducere a Sapânirii Timpului Demoniaco-Istoric si Alungare a Lui HRISTOS-LUMINA FAPTURII/FAPTUIRII: “ca mai apoi nu numai lacomiia si asupreala faciia, ce si curvie nespusa era într-însul” – spune Grigore Ureche despre Stefan, feciorul lui Petru Rares…!

Oricine nu se înscrie în aceste “criterii” comportamental-caracterologico-faptuitoare, devine Dusmanul NOMOS-ului/LOGOS-ului Neamului sau, ANTI-NOMOS! – …si face numai stricaciune!!! ESTE “FARA-DE-LEGE”!!! – Legea fiind HRISTOS-CELEA CEA DREAPTA/ORTODOXIA!

Iata ANTINOMOS-ul pervertit numit „Iliasu, fiiu-sau cel mai mare (n.n.: al lui Petru Rares!)” – „carele mai apoi s-au turcit” – deci, a negat LEGEA/NOMOS-ul ORIGINAR si SOTERIOLOGIC, cel CRESTIN-ORTODOX!: “(…) ca si firea si fata îl lauda sa fie blându, milostivu si asazatoriu,gândindu-saca va samana tatâne-sau. Ci nadéjdea pre toti i-au amagitu, ca dinafarasa vedea pom înflorit, iara dinlauntru lac împutit (…)au lasatu domniia la mâna fratine-sau,luiStefan voda si a mâni-sa, în anii 7059 <1551> mai 1 si el s-audus la împaratul Suleiman, de au priimitu legea lui Moamethu,lepadându-sa de Hristos” – cf. idem,   De domniia lui Iliias voda, ficiorul lui Patru voda Rares,carele mai apoi s-au turcit, 7055 <1546> septevrie, p. 119.

Pedeapsa este, în primul rând, din partea Celui care l-a pus sa fie Vicar al NOMOS-ului CELEST, aici, pe Pamânt – dar si din partea constiintei încalcarii NOMOS-ului/LOGOS-ului STEFANIC: “Mai apoi de inima rea, peste scurta vréme au murit si rau s-au dat sufletul sau în mâinile diiavolului,în légea turceasca” – dar exista si o pedeapsa a Scriitorului, care afirma NOMOS-ul SACRU: Grigore Ureche nu încheie capitolul cu data si împrejurarile mortii lui Ilias, ci cu re-amintirea Pacatului sau contra Sfântului Duh-NOMOS-ul Dumnezeiesc: “Acest Ilias voda au domnit la Moldova 4 ani si 8luni si décii s-au turcit, cum am scris mai sus”! Iata, deci, sinergia dintre Scriitor-Faptuitor-Paznoc al NOMOS-ului DIVIN!!!

La fel stau lucrurile si cu urmatorul ANTI-NOMOS, calcator, si el, de LEGE CRESTIN-ORTODOXA – “Stefan voda, ficiorul lui Patru voda, fratele lui Iliiasu voda” (totul este lamurit, în ce priveste identitatea, pentru ca nu cumva, prin confuzie, sa napastuiasca, precum ca ar fi ANTI-NOMOS, pe altul…!): “Si ca sa nu sa vaza ceva ca este rasarit de la pravoslavie, toti eriticii dintara sa vrea, au sa-l întoarca, sa fie la o lége, au sa iasa din tara. Pre arméni, pre unii din buna voie, cu fagaduinte umplându-I, pre altii cu sila i-au botezatu si i-au întorsu spre pravoslavie, multi din tara au iesitu la turci si la lési si printr-alte tari, vrându sa-si tie légea sa. Cu aceasta vrânduStefan voda sa astupe faptele fratine-sau, de lucruri ce faciia, cu nevointa siliia. Iara ce cerea pravoslaviia si légea crestineasca nu tinea, ca mai apoi nu numai lacomiia si asupreala faciia, ce si curvie nespusa era într-însul, nu rabda de muieri cu barbati, nu erafecioarilenebatjocurite, nu jupânésile boierilor sai neasuprite” – cf. idem, De moartea luiStefan voda, ficiorul lui Patru voda, fratelelui Ilias voda, care au pierit la Tutora, v leato 7060, p. 121.

Pedeapsa lui Stefan este si divina, si din partea oamenilor “tinatori” de NOMOS (adica, non-pasivi, REACTIVI/REACTIONARI, fata de FARADELEGE!!!): “Si sfatuindu-sa, aciiasi aflara sfat ca sa ajunga degrabu la boierii ceipribégi, carii era înTara Lesasca iesiti de multe nevoi. Décii, daca auavut stire si raspunsu de la dânsii, cum ei vor veni fara zabava, noapteacu totii s-au radicat la podul de la Tutora si au taiatu atilecortului

asupra luiStefan voda si cu multe rane patrunzându-l, au muritu,dupa ce au domnit doi ani si patru luni” – cf. ibidem.

Sau: Bogdan voda, fiul lui Alexandru Lapusneanul: “Daca muri Roxanda doamna lui Alixandru voda si ramasa domniiapre fiiu-sau Bogdan voda sângur, el cumu-s era blându si cucérnic asatuturora arata direptate, de sa vedea ca nimica nu s-au dipartat deobicéiul tatâne-sau. Nici de carte era prost, la calarie sprinten, cu sulita la halca nu pre lesne vrea avea protivnic, a sagita din arctare nu putea fi mai bine. Numai ce era mai di treaba domnii lipsiia, ca nu cerca batrânii la sfat, ci de la acei tineri din casa lua învatatura, iubiia glumile si mascariile si jocuri copilaresti. Mai apoi lipi de sinelési de-iera si de sfat si de a bate halcao cu sulita, rasipind avérea domneasca.Deprinzându den zi în zi asa, napusti trebile tarâi, ca pre cât îl iubiia întai, pre atâta îl urâsa apoi”- cf. idem, Cându au clevetit pre Bogdan voda vrajmasii sai la împaratie, de l-au mazilit împaratul, p. 151. Degeaba toata “fatada” de “carte” si de “iscusinte”, daca frivolitatea si iresponsabilitatea, infantilismul – dominau LOGOS-ul/ROSTUIREA faptelor sale: “iubiia glumile si mascariile si jocuri copilaresti” – si, ce-i decisiv, în RAU, este faptul ca “napusti [27] trebile tarâi” – adica “neglija” – sau, pur si simplu, nu-I pasa ca orice Conducator Autentic, nu un IMPOSTOR, are, înainte de orice, Misiunea de a cunoaste si de a apara LOGOS-ul/NOMOS-ul Tarii sale!!!

Alt caz de lacomie/pradaciune, împilare si batjocura de nevinovati si de neiertat amoralism (în plus, se încredea în “lefecii”straini/unguri, nu în ostenii Tarii!) – deci, din nou, încalcare grava a NOMOS-ului Divin al Valahilor – din nou, un încalcator al Misiunii de Bun PastorAron Voda cel Cumplit: “Asa, dupa ce s-au asezat la domnie Aron voda, nu-I era grija dealta, numai afara de a pradarea si dinlauntru, nu sa satura decurvie,de jocuri, de cimpoiasi, carii îi tinea de mascarii. Asijderea dabililecucarile îngreuiasa tara, nu umbla numai dabilarii singuri, ce si turcitrimitea de umbla cu dabilarii, de nu-si era taranii volnici cu nimic,muierilenu era ale lor, fétile le rusina, ce vrea sa faca facea.Dabilariul pentru un potronic de-l vrea pârî la dânsul, nu-l judeca, ci acolo trimiteade-l pierdea. Pe boieri pentru avutie îi omora, jupânésile le siliia sidomnind, nu alta, ci ciudése si minuni facea (…)gândi ca sa nu sa încreaza tarii si lefeciilor de tara, ci trasepre leafa unguri calareti si pedestrasi si facu pedestrasilor odai încurte,ca sa fie pururea lânga dânsul” – cf. idem, De domnia lui Aron voda cel Cumplit, care multa greotate au adustarâi,7099 <1591>, p. 178-179.

Alt caz de încalcare a NOMOS-ului DIVIN: “Dispot voda ereticul”!: “Acesta fiind

nemerit laTara Lesasca si între slujitori la razboiu umblându, avându-siviiata intre sotii, s-au înclestat cu o sama de evangheliti (ca el încan-au fostu pravoslavnic) si s-au facut ficioru de domnu” – cf. idem, De domniia lui Dispot voda ereticul va leatul 7069 <1560>noiemvrie 18, p. 126. Câta ironie amara, la bietul Scriitor, Paznic Strasnic al NOMOS-ului, dar neputincios a stârpi pacatul poporului sau: “s-au facut ficioru de domnu” – ca tot n-avea cine, în vremuri în care NOMOS-ul însemna însasi Existenta-Fiinta/Fiinarea, sa-l si recunoasca drept “ficioru de domn”…!!!

Pedeapsa pentru “risipitorul de LEGE”, care “nu numa ca calca obicéele tariisi face si jafuri, ce si légea cu totul ramasése de batjocura” (cf. p. 135?). Una dreapta si cumplita: “Cu acéstea cuvinte mustrându-l Tomsa, l-au lovit cu buzduganul si décii toata oastea s-au lasat la dânsul, unde acopierindu-l multimea, cu multe rane i-au patrunsu trupul. Si asa au fost sfârsitul lui Dispot voda, dupa ce audomnitu trei ani, noiemvrie” – cf. idem, De moartea lui Dispot voda eriticul, p. 143. Nu se uita (si nici nu trebuie!) ca avem de-a face cu un “stricator si risipitor de tara”, pentru ca este un “strain”, si spatial (un italian, “Heraclu Vasilicu”(…) ce au fost de nasterea sa din ostrovul Samos, carile fiind italian au fostu stiindmulte limbi, frâncéste, latinéste, grecéste si nemtéste” – “geaba” atâta stiinta, când nu e suflet si nu sunt NOMOS/LOGOS, Fire de Gospodar al Tarii/Spatiu Sacral, precum BISERICA!), si, mai cu seama, spiritual: un “eritic”!!! Ratacit de NOMOS-ul –LEGEA ORTODOXA/”PRAVOSLAVNICA”!!!

Sau Iancul voda, “ce-i zic Sasul”, si era “plin de lacomie (…) ca lacomie de avutie nespusa avea (…)mai apoi de lacomie mare ce avea”, deci nu-I pasa de niciun NOMOS si de nici un Neam ori Mântuire…: “Daca au mazilit împaratul pre Patru voda Schiopul, dat-audomniiaIancului voda, carile au fost de nasterea sa sas, de légeluteran. Pravoslaviianu iubiia. Déciideaca au venit în tara si au sezut în scaun,fevruarie 17zile, dupa acéia toata nedumnezeirea si ereticiia sa s-au aratat,ca lacomiede avutie nespusa avea, pentru care pre multi au omorât. Mai apoi de lacomie mare ce avea, trimisa sa ia a zécea din boi în toata tara” – ci se smintise de-a binelea, cum si smintit trebuie sa fie împotrivitorul la LEGEA-HRISTOS – si, de aici, I s-a tras si moartea fizica…pentru ca moartea de Duh o avea într-însul, ca pecete din nascare: “Scrie létopisetul cest moldovenescu ca moartea Iancului voda aufostu cu învatatura împaratului turcescu, de i-au taiat capul. Si audomnit Iancul voda trei ani si sapte luni. Acestu Iancul voda zic cumca au fostu umblându vara cu sanie de os” – cf. idem, Când au pribegit Iancul voda si de moartea lui, 7091<1583>, p. 172.

 

Deja, deci, cu “Iancul Sasul” lutheranul si cu “Dispot voda eriticul”-RATACITUL, am intrat în zona “STRAINILOR”! “Straini” de LEGEA/NOMOS-ul Românesc ORTODOX, “straini” si de Spatiul Sacru al Moldovei. “Straini”, deci, si de durerile si soarta poporului care nazuieste, cu multa (si muta…) suferinta si îndurând cumplitele încercari ale Iluzionarii Timpului-Istorie – spre Stadiul Divin de Neam/Logos împlinit în Duh!

Domnisorii”, cum le zice dreptul, dar asprul Scriitor si Paznic de Cetate a Lui Dumnezeu, Grigore Ureche…

De fapt, dupa cum am vazut, prin exemplificarile de mai sus, Grigore Ureche îsi da seama ca “strain” se cheama si cel ce calca NOMOS-ul dinauntru, ca si cel ce calca NOMS-ul, venind, nepasator ori împins de orgolii si de lacomie, dinafara Spatiului aflat în lupta cu Timpul/”VREMILE”… Numai ca acela venit de afara este si mai dubios, pentru ca, nestiindu-I lui obiceiurile, apucaturile, sufletul si mentalitatea (si nici pe el neinteresându-l decât puterea si jaful de Tara, iar nu sa învete NOMOS-ul Tarii!) – el constituie un pericol de moarte, “din start”, sub vremuri care nu îngaduiau o singura greseala (stiuta ori nestiuta, voita sau nu, totul fiind coborât din pacatele cele dintâi, ale “neasezarii” în LOGOS/GOSPODARIREA DUHULUI DEMIURGIC!), fara de sanctiune suprema: MOARTEA – de “fier”, de foamete, de boala…de cumplirea extrema a saraciei (IAR DOMNII AUTENTICI, CEI “STEFANICI”, ÎSI ASUMAU ORICE NECAZ SI NAPASTA, CAZUTA PE CAPUL POPORULUI PE CARE-L PASTOREAU – caci nu este om “cazut” în Timpul Terestru – sa fie el fara de pacat…chiar si Stefan BUNUL “el înca au fostu om cu pacate!!!: “Ci Patru voda nici într-un chip nu vru sa sa apuce de acea dare si sa iablestemul tarii asupra sa”!!! – cf. idem, Cându au lasat domniia si scaunul de buna voie Patru vodaSchiopul si s-au dus în Tara Nemtasca, p. 177) : “Domnindu Patru voda Tara Moldovei, mare sécita s-au tâmplatu întara, de au secat toate izvoarale, vaile, baltile si unde mai nainteprindeapéste, acolo ara si piatra prin multe locuri au cazut, copacii au secat desécita, dobitoacile n-au fostu avându ce paste vara, ci le-au fostudaramândfrunza. Si atâta prafu au fostu, cându sa scorniia vântu, cât s-au fostu strângându troieni la garduri si la gropi de pulbere ca de omet. Iar dispre toamnadeaca s-aupornitu ploi, au apucat de au crescut mohoara si cu acélea s-au fostu oprind saracimea foametea, ca-I coprinsése pretitinderea foametea” – cf. idem, De o sécita mare ce au fostu în zilile acestui Patru voda, deau pierit toata roada, valeato 7093 <1585>, p. 175.

Ajungem, astfel, la domnia controversata (controversata, în primul rând, pentru noi, cei de azi, carora ne lipsesc notiunile elementare de responsabilitate, Nomos etc.) a lui “Ion voda, ce-I zic Armeanul”: “Acest Ion voda unii zic ca au fost ficior de armean, altii zic ca au

fost ficior unuiStefan voda (…)Iara Martin Pascovschii cronicariul lesescu scrie ca au fost acest Ion vodadin Mazoviia, dinTara Lesasca.Iar cu adevarat nu sa stie, nici-l arata al cui ficior este” – deci, mai rau decât “strain”: un “neica Nimeni”, lipsit de Identitate Spatial-Ontologica.

Aceasta nu se iarta, când e vorba de a conduce, în Chip de Calauza Mistica, un popor, spre Duhul sau – Neamul! Strain de LOGOS-ul /NOMOS-ul, de Chipul de Duh al Neamului Românilor…!!! Neavând Identitate nici Fiintial-Ontologica, nici întru LOGOS/NOMOS de Neam, este un MONSTRU. De aceea, Grigore Ureche (cu o logica mistica necrutatoare!) îl priveste cu oroare, cu o scârba infinita – nedisimulate: “Si aratându-sa groaznic ca sa-Iia spaima toti, nu de alta sa apuca, ci de cazne groaznice si varsaridesânge si taie pre Ionasco Zbiera în zioa de Paste si multe caznefaciia (…) Ion voda, dupa izbânda cu noroc ce goni pre vrajmasii saidintara, sa aseza la domnie, carele dintai la toate era pre voiatarâi, iaramai apoi pre toti i-au covârsit cu vrajmasiia lui si cu mortigroaznicece faciia. Si vrându sa ia agonisita tuturora, nu cu alt mestesug, ci cuvarsare de sânge si din zi în zi izvodiia féliuri de munci noao.Bagat-au în foc de viu pre vladica Gheorghie, de au arsu, dându-I vina desodomie, auzind ca are strânsura de avutie. Mitropolitul Theofann-ar fi iesit intreg de dânsul, de nu ar fi fugit prin munti degroazalui. Temnitile pline de calugari. Si îngropa de vii pre Véverita siprepopa Cozma si pre Molodetu calugarul, iar din boieri si din ceidecinste sabiia lui nu mai stiia si cu toate féliurile de morti îiomoriia.Si asta socotiia ca niminea n–au fostu mai destoinic decât dânsul. Delége îsi râdiia, ca în postul cel mare s-au însurat si alte calcaturi delége multe faciia” – de observat ca Grigore Ureche îl priveste cu oroare, dar detasat, pâna în final, când, prin concluzia sa, ne dîm seama clar de ce, orice si oricum ar fi faptuit Ion Armeanul, nu putea fi decât un Impostor si un Monstru – pentru ca Faptuirea trebuie sa-ti fie în Armonie/Acord cu NOMOS-ul/LOGOS-ul Neamului, altfel îsi pierde orice semnificatie cosmico-sacrala: e doar un exhibitionism, o trufire formala – SI ATÂT! Alexandru Lapusneanul a taiat 47 de boieri: NU e monstru, ci doar un oarecare tiran, caruia I se face “nacazanie”-certare, SI GATA! Dar Ion Armeanul “delége îsi râdiia, ca în postul cel mare s-au însurat si alte calcaturi delége multe faciia”! ASTA nu se iarta, în vecii vecilor! Si trebuie data uitarii orice faptuire a acestui monstru, aflat înfara ROSTULUI/NOMOS – …de aceea (dar si pentru ca se bizuia pe cazaci, în loc sa se bizuie pe moldoveni!), nici nu este considerata torturarea nemaivazuta, a lui Ion voda Armeanul, de catre turci, ca un martiraj, cum îl considera, spre exemplu, versatilul Mihail Sadoveanu, în romanul Nicoara Potcoava (MARTIRUL se lasa torturat pentru Hristosul, pentru NOMOS-ul Neamului, deci pentru efectul soterilogic al faptei sale, asupra COLECTIVITATII/POPOR, pe care el are DATORIA s-o MÂNTUIE, calauzind-o spre Soarta ei/Duh de Neam!!!): “(…)la tabara turceasca au mersu. Acolo, daca l-au dobânditu,cu multa mânie l-au mustrat si l-au dat de viu, de l-au legat de coadilea a doao camile si l-au slobozit prin tabara di l-au faramat (atuncea zicsa fie zis Ion voda: “Cauta ca eu multe féliuri de morti groaznice am facut, iara aceasta moarte n-am stiut sa o fiu facut”) – cf. idem, De moartea lui Ion voda, p. 162. MONSTRU, pâna la capat! Nici mort nu I se iarta Impostura, faptul ca a nazuit si reusit, prin necinste fata de Neamul Românilor, sa devina “Stapân”, peste ce nu-I era cunoscut (la modul absolut, MISTIC!), nu-i era înscris în Fiinta si în Rostul Divin al Faptuirii, pe acest Pamânt – pentru a se pune în slujba Transcenderii/Învierii Neamului Valahilor…!!!

În rest, tot impostori, dar TRECATORI! – mult mai putin încapatânati (decât “Armeanul”!) în nazuinta de a “încaleca” si stapâni si sminti, de la Misiunea sa, poporul care-si cauta Calea spre Duhul de Neam: fie, Ivan Potcoava/”Cretul” – “ce s-au fostu facând frate lui Ion voda” ; sau alti “DOMNISORI” (evident, se traduce “impostori”, “domni numai prin fumuri si ne-bune/smintite [de la Axa Polara a Neamului Românilor] pretentii”, “straini adusi de vânt” – …vorba lui George Cosbuc: “Ce au cu iadul legamânt!”) : “De niste domnisori ce venisa iar cu cazaci”, cf. idem, p. 169 – si pe care Apele si Focul si Pamântul si Cerul “îi topesc, ca pe niste fantome/momâi de zapada (dar enervanti la culme, pentru Grigore Ureche: “ca bine de unii nu sa mântuia, altii veniia asupra lui”!): “De noroc era Patru voda cu cazacii, cum sa tâmpla pururea omuluide n-are odihna, ca bine de unii nu sa mântuia, altii veniia asupra lui.Ca într-acelas an, dupa ce s-au asezat al doilea rându si al treilearândula domnie, tot la anii 7086 <1578> iulie 27, niste cazaci cu un domnisor au venit la Nistru si s-au pus toti capetile.Asijdirea, curându dupa acesti cazaci, la anii 7087 <1578>octovrie12 zile, un Costantin iar cu cazaci veniia în tara si s-au topit toti în Nistru” …

…” …si s-au topit toti în Nistru…”, i-au topi/potopit Apele acestui Pamânt, care, la urma urmei, stie (si poate!) sa se apere si singur!… – …ceea ce Mihai Eminescu zicea: “Se facura toti, o apa si-un pamânt”!

…”De undomnisor ce-i zic Ion voda Lungul, 7089<1581> (…)  Razboiul lui Aron voda, cându s-au batut la Raut cu undomnisor, Bogdan voda îi zicea, la anii 7100 <1592>”…Zapezi, zapezi topite degraba, anuntând, mistic, Primavara Neamului Înviat…!

…”Plinirea” NOMOS-ului Neamului, ca Re-Gasire a CENTRULUI ARMONIC al Existentei Neamului, în Anistorie – este o realitate si un fapt cu primejdie, nu o joaca de retardati! Prin “gaurile” Parasirii de NOMOS, se strecurau falsi “conducatori”, False Calauze, pe Calea spre Mântuirea poporului, întru Neam – falsitatea lor existentiala si, deci, faptica, traducându-se prin departarea pe tot mai straini “orbitali”: veniti, parca, din NEANT, se “închinau”, tot mai penibil, ba lesilor, ba ungurilor, ba “turcului”…

Tot mai intens atrasi în Sorbul Iluziei Temporale (tot mai grav infectati de morbul Timpului-Iluzie: a se observa ca “domniile” nu se mai numara în registru sacral, precum domnia Stefanului BINELUIAu domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara”… – pentru ca numerele îsi pierd “ponderea semantica”, îsi pierd Solemnitatea Divina si ROSTUL, ca Forma de Biruinta asupra Iluziei Temporale – si pierderea ROSTULUI este consecinta departarii de CENTRUL COSMICO-SACRAL: “Acest Ilias voda au domnit la Moldova 4 ani si 8luni si décii s-au turcit, cum am scris mai sus”- cf. p. 126, “cu totii s-au radicat la podul de la Tutora si au taiatu atile cortuluiasupra luiStefan voda si cu multe rane patrunzându-l, au muritu,dupa ce au domnit doi ani si patru luni” – cf. p. 122; “si audomnit Iancul voda trei ani si sapte luni” – cf. p. 172, “acestu Alixandru voda au tinut scaunul numai o luna”- cf. p. 169 etc.).

Da, poti sa fii “SINGUR TIITORIU PRESTE TOATA TARA”, deci DOMN SISTAPÂN, SUVERAN ABSOLUT, AL TIMPULUI – sau poti sa devii “Rob al Timpului Futil” – si sa transformi “ o luna” în…”Catuse Temporale Ucigase”!!!

De aceea, filo-turcul Petru voda Schiopul este vazut infinit mai bine, de Grigore Ureche:

– “Acestu Patru voda era din Tara Munteneasca, ficior Mircii voda si nepot de sora Mihnii voda (…)Domnind Patru voda Tara Moldovii ca un domn vrédnic, cum sacade, cu di toate podoabile câte tribuiesc unui domnu de cinste, caboierilor le era parinte, pre carii la cinste mare-I tinea si din sfatullornu iesiia. Tarâi era aparatoriu, spre saraci milostivu, pre calugari sipre manastiri întariia si-I miluia, cu vecinii de prinprejur vietuia bine,de avea de la toti nume bun si dragoste, de nu era a zice cumnu este harnic de domnie. Judecata cu blândéte si fara fatariie o faciia” – …caz unic, în istoria Moldovei: abdica, nesilit de nimeni, si se duce în “Tara Nemtasca”, unde “s-au si asezat” – …si plângea pe cei care-I dadeau bani “de bucate”: “au fostu plângându siau fost zâcându: <<Acestea suntu lacramile saracilor>>”.

Motive pentru care Grigore Ureche îi zice “Patru cel Milostivu”, întru sublinierea altruismului sau, închinat Neamului: “Si asa Patru voda putem sa-I zicem cel Milostivu, ca binilesau aulipadat pentru tara, care ca acesta nu s-au mai aflat. Era domnu blându, ca o matca fara ac, la judecata dreptu, nebetiv, necurvar, nelacom, nerasipitoriu, putém sa-i zicem ca toate pre izvod le-au tinut ,ca sa nu sa zminteasca. Acestu Patru voda au domnit întru amândoao domniile doisprazéce ani si jumatate”)

Grigore Ureche îl pretuieste atât de mult si-l lauda, aproape ca pe Musatini, si pentru ca, întru atâta risipire si nemila a “strainilor”, napaditi asupra Tarii, dupa stingerea Musatinilor … – …unul ca Petru voda era o …”rara avis”! Îl aduce în prim-planul Scrisului, atât pentru respectarea NOMOS-ului comportamental altruist, moral, de Calauzire si Protectie a poporului, în Calea lui spre Revelarea ca Neam (“matca fara ac” – este nu doar semnul Regalitatii, ci si al LOGOS-ului Orânduitor/Gospodaritor!): “era domnu blându, ca o matca fara ac, la judecata dreptu, nebetiv, necurvar, nelacom, nerasipitoriu” – dar, mai ales, pentru ca a respectat LEGEA/TRADITIA “NE-SMINTITA, din Pozitia ei de AXA POLARA a Neamului – … “putém sa-I zicem ca toate pre izvod le-au tinut, ca sa nu sa zminteasca “!

Si, nu mai putin important (ba, poate cel mai important, pentru Grigore Ureche, Paznicul NOMOS-ului Stefanic!), Petru Schiopul a facut tot ce i-a stat în putere si în bunavointa cugetului si Duhului, sa se integreze NOMOS-ului stabilit, spre Mântuirea Neamului sau, de Însusi Stefan cel BUN: “Iara cându au fost aproape de sfârsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfétnicii sai, boierii cei mari si alti toti câti s-au prilejitu, aratându-le cum nu vor putea tinea tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai putérnicu pre turcu si mai înteleptu, au datuînvatatura sa sa închine turcilor” …

***

6-NORMALITATEA REACTIUNII

…Evident ca Grigore Ureche nu poate vorbi/Scrie despre „sfinti”, decât în cazul, unic, al stabilirii CENTRULUI COSMICO-SACRAL: „sveti Stefan voda”. În rest, stie ca vorbeste despre sclavi ai Timpului si „vremilor” – deci „rândul”/RÂNDULIALA SACRA A DEMNITATIISACRAL-SACERDOTALE începe a lipsi si a deveni falsa norma-FALSUL NOMOS: „Acolo,cumu-si-I rândul oamenilor, daca l-au vestit de domnu tânar, multi Is-au închinat” – cf. p. 166 – închinare /supunere mecanica, iresponsabila, sinucigasa, iar nu consacratoare, solemn-pontificala – …catre un golem cazacesc, Potcoava Cretul!!!

Si, totusi, ceea ce se reveleaza clar, în Scrisul Înfiintator al Pontifului Grigore Ureche, Stapân si Paznic alNOMOS-ului – este REACTIUNEA fapturii umane, fata de orice se întâmpla, oricât de grav si oricât de periculos – sau oricât de neasteptat de benefic. Si aceasta REACTIUNE nu este una “dictata”, manipulata – ci tine de NORMALITATEA/FIRESCUL VITALIST AL FIINTARII!!! Numai re-actionând, dai dovada ca esti viu. Chiar daca reactia nu este con-formata total peste NOMOS-ul Sacral, se cheama, totusi, ca traiesti, tocmai Faptuind, întru Gloria Scrisului Exorcizator de Timp, al Carturarului-Mag, Grigore Ureche-A-CRONICUL!

Normalitate “din radacina”, de la nivelul Gaiei-Pamânt – pâna la nivelul celest, al celor “alesi” spre Calauzire Mântuitoare, întru NOMOS – caci Dumnezeu actioneaza, evident ori foarte ascuns-mistic, prin acesti oameni minunati, aproape incredibili (pentru mlastina de azi, pe care numai unii ca noi sunt în stare s-o numeasca “viata”…!) ai Medioevului Eroic, împlinit TOTAL, întru Fiintare/Faptuire:

a-chiar daca Ion voda Armeanul este “strain”, moldovenii-razboinici, confruntându-l cu trufia turceasca, în lupta de la Cahul, aleg sa moara sub steagurile Moldovei (“tinute”-calauzite, deocamdata, de catre “Armeanul” pasager… – decât sa-si dea, cu mâna lor, sclavie, pe veci, turcilor: “Ci moldovénii asa sta, cum s-ar fi gatit sa moara au sa izbândeasca”… – cf. idem, Cându s-au lovit ostile, p. 160.

LIBERTÉ OÙ LA MORT!” – ar fi putut sa scrie pe steagurile acestor eroi homerici – “traitori” întru DEMNITATEA FIINTARII, cu mult înainte de lozincile masonice ale Revolutiei franceze, regicide si deicide…!!! Batalia Urii si a Exasperarii, întru Dorinta de Libertate Divina, aparent oarba… – …are accente de IliadaValaha, în care troienii sunt înlocuiti de disperatii si iluminatii tarani-CAVALERI (în sensul mistico-divin medioevic: “alduitii”, “Raze ale SOARELUI-DUMNEZEU”!) moldoveni: “Asa mai apoi sa batiia deaproape, cât si mâinile le obosisa si armile scapa. Acela praf sa facusa,cât nu sa cunostiia care de care-I este, de saneate si di trasnetul puscilor nusa auziia dispre amândoao partile, nici puscasii nu mai stiia în cine dau” – cf. ibidem.

b-…pâna si taranii simpli devin vizionari (“nebuni”…), activi-reactivi, fata de ce se întâmpla în Lume – pentru ca si ei vor sa fie integrati în TOT: “Asijderea un taran nebunise de cap, au fostu strigându în gura mare:<<Duceti-va spre pierirea voastra, ca nu veti mai veni>>cf. idem, Razboiul lui Stefan voda, când au batut pre Albrehtu craiullesescu la Codrul Cozminului, leat 7005 <1497>, p. 61. Si asa a si fost, dupa viziunea apocaliptica a Taranului: ““În zilile lui Olbriht, sleahta au pierit” – cf. idem, Razboiul lui Stefan voda, când au batut pre Albrehtu craiul lesescu la Codrul Cozminului, leat 7005 <1497>,p. 59;

c-…sau pescarii mistici, PESCARII-APOSTOLI, care reactioneaza cu un curaj “nebun” (vizionar, si curajul!), când Petru Rares (“Pastorul cel BUN”!) “da peste ei” (adica, are Revelatia Apostolatului propriu, prin care se va produce SCHIMBAREA LA FATA: “siniminea nu l-au cunoscut”!) – ajutându-l contra “strajii unguresti”, si totul petrecându-se, întru Mare Taina a Semanticii Faptei, ca-ntr-un misteriu crestin, ca-ntr-o parabola neotestamentara sau ca în Faptele Apostolilor : “Si mergându pre parâu în jos, au datu priste niste pascari, carii daca i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit. Iara Patru voda înfricosindu-sa de dânsii, s-au spieriiatu. Iara ei cu juramântus-au jurat înaintea lui, cumu-I vor fi cu direptate si nimica sa nu sateama. Iara el le-au dat lor 70 de galbeni (n.n.: nu era “plata”, ci semn de recunoastere”: 6 este “Sageata Dragostei”, Numarul Antagonismului si al Libertatii, Unirea Mistica) si daca au vazut ei galbenii,cu bucurie l-au priimitu si l-au dus la otacul lor, de l-au ospatat cupâine si cu péste friptu, ospatu pascarescu, de ce au avut si ei. Si dacaau înserat, l-au îmbracat cu haine proaste de a lor si cu comanac încap si décii l-au scos la Ardeal. Si fiindu oastea ungureasca tocmitadestraja, la margine, i-au intrebatu pre dânsii: ,,Ce oameni sunteti. ?”Ei au zis: ,,Suntem pascari”. Si asa au trecut prin straja ungureasca siniminea nu l-au cunoscut” – cf. idem, Cându au pribegit Patru voda de multe nevoi în TaraUngureasca, p. 106;

d-…boierii “sa sfatuiesc” si actioneaza, dimpreuna, ca unul, când se încalca grav NOMOS-ul Neamului: “Într-acéia vréme sfatuindu-sa boierii tarii dimpreuna cuepiscopii, ce vor face cu acel risipitor de lége, ca nu numa ca calca obicéele tarii si face si jafuri, ce si légea cu totul ramasése de batjocura. Decarelucru cu totii, mai cu denadinsul sfatuindu-sa cu Tomsahatmanul, casa scoata pre Dispot din domnie si asa jurara pre Tomsa carile era cuinima mare, ca sa fie elîncepatoriu acestui lucru” – …si Tomsa se va tine de vorba, dar fiind ajutat si de reactia soldatilor simpli, TOTI fiind constienti de primejdia care venea catre NOMOS-ul Tarii, prin acel “Dispot” si “eritic”, care era “risipitor de lége, ca nu numa ca calca obicéele tarii si face si jafuri, ce si légea cu otul ramasése de batjocura” : “Cu acéstea cuvintemustrându-l Tomsa, l-au lovit cu buzduganul si décii toata oastea s-au lasat la dânsul, unde acopierindu-l multimea, cu multerane i-au patrunsu trupul” – cf. p. 143.

Nu credem ca este o reactie dictata de servilism, ci avem de-a face cu ura adevarata, cu INSTINCTUL VITALIST AL PRIMEJDIEI, din partea “strainului” care este “risipitor de lége”. Pe atunci, omul simplu medioevic era patruns, pâna în strafundul Duhului sau, de ADEVARUL RELIGIEI CRESTIN-ORTODOXE!!! Altfel, nici nu se poate explica acea “furor sacer” a ostenilor simpli (nu a mercenarilor, ci a oamenilor Tarii – razesi-cavaleri, ca si boierimea de interesati de Soarta Tarii/MOCSEI/MOSIEI!), care-I facea sa obtina victorii incredibile, astazi: sa te bati, cu armament teribil de simplu si natural (“padurea saciuita” [28], cu “copaci întinati”!: “De care lucru fiindu înhierbântatuStefan voda de razboiu, socotindu ca are vréme de a-sirascumparareastrâmbatatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea véche o au calcat-o, care avusése domnii Moldovei cu craii lesasti, ce si juramântul si sipaceace legaseatuncea de curându, asezându-sa sa sa întoarca pe urma preunde si venise, décii îl atita ajutoriul ce-I venise di pretitindirilea si oastea sa toata gata strânsa si odihnita, vazându dobânda di pre cei flamânzisislabiti, au trimis înainte ca sa apuce calea la Codrul Cozminului, sasaciuiasca padurea, sa o întineaze, ca sa o poata porni asupra ostii, daca vor intra în padure. Iara el cu toata oastea au intrat dupa dânsii si cu doaomii de turci.Si a patra zi i-au ajunsu în padure, joi, octomvrie în 26 dezile, luundu ajutoriu pre Dumnezeu si cu ruga Preacistii si a sfântulu marelui mucenic Dimitrie si lovindu-I de toate partile si oborându copaciicei întinati asupra lor, multa oaste lesasca au pieritu, unii de osténi,altii de tarani, ca le coprinsése ca cu o mreaja calea, altii de copacii cei întinati” – cf. p. 62) – încrâncenat, dar cu sorti de izbânda, cu ostiri pe care “modernismul” amurgito-european nu le învinsese niciodata!!!

E drept ca si reactia domneasca tine de “furor sacer” – a se vedea cazul lesilor “sleahtici”, de la Botosani, înfrânti, în trufia lor, de Stefanul-LEUL – “cu vrerea lui Dumnezeu” – deci, supusi NOMOS-ului Divin, care salasluieste, mai cu seama, în Arma Creatiei/Natura Divina : “Si cu vrérea lui Dumnezeu pierdura lésii razboiu sifu izbânda luiStefan voda si multa oaste lesasca au pierit si pe multii-au prinsu în robie si multe cazne le faciia moldovénii lésilor.Ca au pus Stefan voda de au arat cu lésii pe o culme de deal laBotasani si au simanatu ghinda si s-au facut dumbrava mare, de estepana astazi copaci mari” – cf. p. 66; PADUREA i-a ajutat pe moldoveni si sa mentina NOMOS-ul – deci, prin re-nasterea de PADURE, moldovenii ajung si sa-I pedepseasca pe calcatorii de NOMOS DIVIN!!!

e-chiar si reactia tiranica a lui Alexandru Lapusneanul, fata de “solii Tomsei” (Tomsa neavând niciun atu “stefanico-divin”, la domnie…!) a devenit celebra, adica ne-supusa Iluziei Temporale, pentru ca venea din adâncul Firii Fiintatoare a voievodului, legitimat prin sotia sa, “Roxanda”, fiica a Ultimului Mare Musatin: Petru Rares, cel “îngropat în manastire în Pobrata ce este facuta de dânsul, cu multa jale si plângere, ca dupa un parinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii, ci au latit hotarul tarii (…)”: ,,De nu ma vor, eu îi voiu pre ei si de nu ma iubescu, eu îi

iubescu pre dânsii si tot voiu mérge, ori cu voie, ori fara voie”.

N-o fi fiind democratic, dar este memorabil, ca REACTIE A FIINTEI FAPTUITOARE!

f-…REACTIUNE se cheama si toate neîntreruptele razboaie, ca o continua cautare de ROST al ACTULUI/FAPTA! În acest sens, Grigore Ureche A-CRONICUL se opreste , parca, din Scrisul sau Exorcizator – si mediteaza, mustacind cam duhliu, la Rostul (ascuns, sub faldurii histrionici si cruzi, ai Razboiului – dar, sigur, PREZENT!) celor CINCI razboaie/”loviri” fratricide, grotesti, dar extrem de pline de actiune si re-actiune, dintre Stefan voda si Ilias voda, cel “cu noroc prost” (…fii ai lui Alexandru voda cel Bun – frati care, la început, si-au împartit domnia…numai ca NOMOS-ul Divin nu-I partajabil!): “Scrie létopisetul nostru cestu moldovenescu, ca daca au fugit Stefan voda la munténi de nevoia fratine-sau, de acolo luunduajutoriude oaste, au venitu spre tara, unde i-au iesit înainte frate-sau,Iliasvoda, la locul ce sa chiama Lolonii. Si dându razboiu, biruiStefanvoda pe frate-sau pe Ilias voda si-l goni din tara si apuca Stefan vodascaunul” – cf. idem, De razboaiele acestor doi frati, p. 27.

Décii nu dupa multa vréme, de iznoava au venit Iliasu voda cu oaste asupra fratine-sau, lui Stefan voda, în anii 6942 <1434>, unde i-au iesitStefan voda înainte, la Darmanesti, fevruarie într-o zi, luni în saptamâna alba, si dându razboi vitejaste, iarasi birui Stefan voda” – cf. ibidem, Al doilea razboi.

Dupa acéia de iznoava, nu dupa multa vréme, s-au mai ispitit Iliasvoda al treilea rându, de au mai intrat în tara cu oaste lesasca,undei-au iesitu nainte Stefan voda la Podraga si lovindu-sa ostile defata,iara pierdu Iliasu voda razboiul” – cf. ibidem, Al treilea razboiu.

De noroc eraStefan voda cu frati-sau Ilias, ca bine nu sacuratiiade dânsul, atuncia si sosiia, care au venit de iznoava asupra luiStefan voda cu oaste în anii 6943 <1435> avgust 4 zile si s-aulovit cuStefan voda al patrulea rându, la Chiperesti, într-o vineri.Ci norocul sau cel rau iarasi nu i-au slujitu, ca iarasi pierduIliiasuvoda razboiul, cum sa zice si la scrisoare: “Unde nu va Dumnezeu,nu poate omul” – cf. idem, Al patrulea razboi, p. 28.

Iliiasu voda stiindu-sa cazut jos, nu pierdu nadéjdea, ci deiznoavastrânsa oaste si au intrat în tara la anii (6945 <1437> si s-au lovitu alcincilea rându cuStefan voda, într-o joi, martie 8 zile. Ce nimica n-aufolosit, ca norocul lui cel prostu iarasi îl lasa la zminteala, de pierdurazboiul, de i-au cautatu iarasi a sa întoarce înapoi la Tara Lesasca” – cf. ibidem, Al cincilea razboiu [29].

O forfoteala ca de musuroi, un balet burlesc al Mortii…dar cine stie carui mistic scop slujeste, în Logos-ul/Planul Divin, orice actiune, cât va fi parând ea de grotesca si fara scop?

Numai mortii stau pe loc! Or, numai morti nu sunt, atât de VIII domnitori ai Medioevului moldav, din Exorcizatoarea Carte Împotriva Timpului, a lui Grigore Ureche…!

Sau, mai exact: acesti voievozi mor (în chipuri atât de diverse si de tragico-dramatice!) abia dupa ce au trait din plin, cu toata forta lor Fiintatoare/Faptuitoare, de Duhuri Terestre, apartinatoare unui Logos Întemeiat, pe care ei si-l reveleaza, ca Paradis!!!

Din acest punct de vedere, “contemporaneitatea” nu ofera “pace” (cât despre “confort”, avem si opinia irlandezului iluminist, Jonathan Swift, despre moartea Duhului, prin “marile descoperiri tehnice” ale sinuciderii Duhului, prin lenea “modernizarii”… – …dar si opinia unui vizionar român, avizat întru “sibaritism” si crâncen pornit, contra formelor goale/golite de NOMOS SACRU, ale Verbului-Logos-ului Românesc – MIHAI EMINESCU:

Au la Sybaris nu suntem lânga capistea spoielii?/Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,/N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti/În aplauzele grele a canaliei de uliti,/Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,/Masti cu toate de renume din comedia minciunii?/Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,De ai crede ca viata-I e curata ca cristalul?/Nici visezi ca înainte-ti sta un stâlp de cafenele,/Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele!” – cf. Scrisoarea III), ci ofera, prin pasivitate, prin apatia totala fata de ORICE, deci prin de-semantizarea Actiunii Si Reactiunii Vitaliste – ofera MOARTEA DUHULUI!!!

Decât sa ajungi sa desemantizezi Patria si Virtutea Nomotica, mai bine “te faci de râs” actionând, fie si parelnic grotesc, fie si perdant…precum Ilias voda…si chiar împartasind soarta acestuia (“Dupa acéia, curânda vreme, scrie ca s-au împacatu Stefan voda cufrati-sau Iliasu si s-au împartit cu tara, cum va spune mai jos. Si

domnindu împreuna sapte ani, mai apoi lui Iliasu voda i-au scos ochii”) – …caci, în definitiv, la ce-ti slujesc ochii, daca nu te “uiti” la Lume cu ei, întru Revelatia si Extaza Creatiei Lumii Divne – …într-un cuvânt: daca nu-I pui la treaba?!

Ce sa vezi cu ochii de carne, când te-ai dezvatat a privi lumea, cu ochii de roura si Duh, ai Vietii Adevarate, cea TRAITA, nu DORMITA!!! – Viata prin ACTIUNEREACTIUNE, fata de toti si fata de orice: numai ACTIUNEA-REACTIUNEA sunt re-integratoare, în Totul Divin – deci, aduc Sansa Soteriologica a Omului/Popor, în Calea spre Neam!!!

***

  CONCLUZII

 …Au fost odata ca niciodata, niste oameni care nu se asemanau cu noi deloc, de parca ei si noi n-am fi avut nici în clin, nici în mâneca…de parca n-am fi fost Scrisi într-acelasi Plan Dumnezeiesc de Revenire în Paradis, de parca n-am fi avut Duh Comun Con-Formator de Fiinta/Fiintare si de Fapta/Faptuire, nici Spatiu Comun de Con-Formare, nici aceiasi Proto-Parinti…:

a-ei – responsabili, vesnic veghetori… – …noi, complet iresponsabili;

b- ei, mereu TREJI, într-una CAUTATORI DE ESENTE, fara niciun strop de „grasime”/stagnare a Logos-ului Exorcizator si (Re)Demiurgic: Logos-ul lor (cel putin în varianta Grigore Ureche) este unul încordat, fara odihna, fara crutare nici de sine, nici de eventual cititor… – …noi, habar neavând sa facem vreo deosebire între esentele divine si…”entertainment”-ul oligofrenic!!!;

c-ei, RELIGIOSCRESTINI ORTODOCSI, obsedati de HRISTOS-LEGEA CEA VESNICA A PAMÂNTULUI SI CERULUI – noi, neîncrezatori pâna si ca am fi, cumva, existând…;

d-ei – vii si reactionar, la orice stimul de viata, dar, mai ales, la Stimulul Cel Divin al Misiunii de Împlinire a Logos-ului/Nomos-ului de Duh al Neamului – noi, apatici, stinsi si nesimtitori, nici daca se surpa glia cu noi cu tot, pâna în Tartar;

e-ei, obsedati de Viata, curiosi de VIATA, pâna la maxima violenta vitalistaRAZBOIUL CONTINUU, CA STARE VITALISTA SACRA, PRIN CARE ESTE ÎNLATURATA „GRASIMEA” TEMPORALA!!! – …obsedati de Energiile Cele Vii, Dezvaluite ori Ascunse, în Foc, în Ape, în Pamânt si în Paduri si în Munti… – …si obsedati de Demiurgia Continua, revenind din moarte, ÎNVIATI!!! – noi, obsedati de moarte si de disparitie…;

f-ei, Vizionari, Etern Efervescenti, aflati în Starea de Revelatie Continua (chiar daca formele emergente ale Starii pareau, uneori, grotesti, crude, absurde…!) – noi, sforaind într-un somn al Beznei Continue…!

g-ei, SCRIIND, pentru a exorciza Timpul-Iluzie Paralizanta, SCRIIND, pentru a ajunge în Sinergie Divina cu Fapta/Faptuirea si cu Fiinta/Fiintarea PARADISIACA – …noi, uitându-ne, plictisiti, la ceas, cum se scurge vremea-timpul, deci asmutind demonii sterili ai Iluziei Temporale, îmbiindu-i, practic, sa ne sece TOTAL semantica Fiintei/Fiintarii, Faptei/Faptuirii…!!!

…De aceea, si lipsa nostra de interes pentru Farmacia Stiintei Sacre: SCRISUL/”CARTEA”, ca MARTURISIRE EXORCIZATOARE DE ILUZIE A TIMPULUI DEMONIC, „FIU” AL CADERII OMULUI!!!

  …A fost odata…Dar, oare, meritam noi sa mai fie…?!

 NICI NU NE PUNEM, MACAR, PROBLEMA! … – …ci cascam, cu un plictis de viata enorm, cosmaresc…doborâti de Uitarea TOTALA!!! – …deci, de moartea si pierderea oricarei Sanse Soteriologice, a Duhului…!

…A-ti AMINTI, pentru a exorciza Memoria, de Ucigasa Temporalitate, pentru a-ti Re-Pozitiona Fiinta, în raport cu Paradisul – nu mai este, azi, ceva pentru puterile noastre, cele complet sleite de amintiri aleatorii, iar nu strunite de Vizionarism…amintiri egoiste, futile sau doar „pleziriste”, ca de drogati cu NIMIC! – …deci, lipsite TOTAL de empathia cu, de perceptia întru – Supraindividualitatea NEAMULUI… – …amintiri „de doi bani”, lipsite total de Avântul, Riscant si Extrem-Vitalist, al Exorcismului si al Cautarii Caii spre Extaza Paradisiaca – Starea de Neam – singura demna de a se înfatisa, la Tronul Celest, Dumnezeului Neamurilor!!!

…Iar conducatorii nostri, care, spune Biblia, în Cartea Apocalipsei, ar trebui sa ne conduca/întelept-calauzitor, la Tronul „JUDETULUI” din Urma, sub Privirea Lui Atoatestiutoare si Atoatescrutatoare…- …o, nici nu merita sa mai vorbim despre asa ceva …un ”asa ceva” calauzitor-soteriologic, azi, complet inexistent! – … acum, când am vazut clar, prin dimensiunile revelate de Cartea lui Grigore Ureche, ce înseamna sa fii Krai/VOIEVOD SI MARTIR, în acelasi timp… – adica, sa fii Conducator de Popor, spre Starea Divina de Neam!!!

 ***

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

NOTE:

Numele de STEFAN vine de la COROANA-KETHER, vârful Arborelui Sephirotic. Arborele sephirotic – reprezentare geometrica, diagramata, a cabalistilor evrei medievali, prin care se descriau modalitatile în care En Sof (Dumnezeu) se poate manifesta în lumea profana. En Sof se reveleaza în 10 moduri, prin 10 sephiroturi (Coroana-Kether, Întelepciunea-Hokmah, Inteligenta-Binah, Mila-Hesed, Forta-Geburah, Frumusetea-Tipheret, Victoria-Netzan, Gloria-Hod, Temelia-Iesod, Regatul-Malkuth). Fiecare cerc, limitare sau determinare a En Sof-ului este o sephira. Sephiroturile sunt asezate într-o ordine precisa, fiecare înscriindu-se ca element distinct în structura arborelui cabalistic – imagine a universului unificat, a vietii lui Dumnezeu.

2Letopisetul Tarii Moldovei, de când s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor, care scrie de la Dragos, pâna la Aron-voda – a fost scris spre sfârsitul vietii lui Grigore Ureche (se crede ca ar fi muncit la el între anii 16421647).

3– Grigore Ureche, idem, p. 14: Pentru discalicatul tarii al doilea rând.

4-De observat ca numerologia este o stiinta bine stapânita de Alchimistii-Scriitori ai Medioevului (vedem, si la Nicolae Milescu, Aritmologia!): Stefan cel BUN au domnitu 47 de ani si doua luni si trei saptamâni”, ceea ce înseamna ca Stefan a stat sub semnul lui 11 (4+7) – “Numarul Zavistiei Puterilor Cosmice”, dar si “Unitatea Sintetica, dintre Bine si Rau; Omul Facut; Virilitatea Otravita cu Sacra Otrava a Încercarii; Vârsta Întelepciunii Cumpanitoare de Rau si Bine”] – 11 – format prin aditionarea 4 [“Numarul Cercului Perfect; Crucea Filosofica; Focul Elementar al Înteleptilor”] +7 [“Învingatorul, Numarul Complet al Cabalei, alcatuit din 4=Pamântul si 3=Cerul; Spiritul si Forma”] =11, este temperat/îmblânzit, din interiorul Magiei Anti-Cronide: 2 [„Instabilitatea, Unitatea Multiplicata prin Ea Însasi”]+3 [„Primul Numar Sacru; Triunghiul Lui Jehovah; Mercurul Înteleptilor”]=5, [adica „Numarul Stiintei Binelui si Raului; Litera Femeii Duale si a Religiei Ubnice-Unificatoare. Pentagrama Angelica si Diabolica”] – fiind echivalat, întru Sacru, cu MÂNASTIREA/Cetatea Lui Dumnezeu, pusa sub semnul lui 44, adica 4+4=8 [“Numarul Echilibrului Balantei Justitiei Cosmice; Numarul Tetragramei cu Reflectarea Sa”].

5ARISTOS (grec.)= EXCELENT, CEL MAI BUN.

6 Cf. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreana, Rosmarin, Buc., 1994, p. 58: “Cât despre BOUR (Urus – care este de asemenea Taurul Primordial; de observat ca Urus inversat da Suru…), el joaca un rol capital în legendarul român. Exista în Moldova legenda BOURULUI ALB; el e, se spune, Tatal, Stramosul Moldovenilor. El rataceste prin Muntele Sfânt al Ceahlaului (Coelus) si nu se arata decât celor alesi…Se vorbeste de unii voevozi care au vazut BOURUL ALB. Avem impresia ca în Moldova a existat o organizatie initiatica cu acest nume. Altadata, BOURUL umplea muntii si padurile Moldovei. (…)Pentru a pastra Bourii, Dumnezeu a rânduit aici, de la începutul Lumii, neamul Hutanilor, al carui sef se numeste Ile (ILION, HELIOS – a se vedea Colindele). (…) Din cauza rautatii oamenilor, hutanii s-au retras pe Muntele Caliman( al doilea Munte Sacru al României). Or, taranii dau taurilor numele de Caliman si exista chiar o semintie a Hutanilor. Inutil sa insistam asupra asemanarii legendei Hutanilor cu cea a Rohmanilor”. La p. 40, se spune: “Blajinii, Rohmanii, Rahmanii, Rucmanii…(n.n.:Brahmanii).Sunt sfinti. Locuiesc la capatul Lumii, aproape de Apa Sâmbetei; toti sunt sihastri; toti sunt preoti; tara lor se numeste Macarele (grec. =Macàron Nesoi=Insulele Preafericitilor). Portile Raiului sunt aproape…la Rohmani se gasesc Apa Vie si Apa Moarta. La Rohmani Soarele nu apune niciodata. (…) Ptolemeu numeste una din cetatile Daciei Rami-dava. (…) Noi credem ca toate aceste nume se trag din acei Arimoi homerici, cea mai razboinica populatie pelasga – si acestia au o legatura cu RAM – (n.n.:zeitate suprema la hindusi) “ – a se vedea si P.L.Tonciulescu, Ramania – Paradisul regasit, Obiectiv, Craiova, 2000.

7Prima triada:

Sfântul nume al Serafimilor semnifica «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifica».
Cel al Heruvimilor semnifica “cunoasterea plenara” sau “efuziunea întelepciunii”.
Numele Tronurilor indica vecinatatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se afla în imediata apropiere a lui Dumnezeu si primesc în maniera directa si imediata perfectiunea si cunoasterea divina.(…)
Despre triada intermediara:

(…)Eu cred ca numele revelator al sfintelor Domnii ne arata capacitatea lor de elevare, care niciodata nu este diminuata, fiind libera de orice compromis; ele nu coboara, nu raspund niciodata unei actiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricarei aserviri degradante si sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor Virtuti semnifica curaj în toate activitatile, ele nu obosesc niciodata sa acumuleze lumina Principiului Divin si sunt intens si ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinta lor. Cât despre numele sfintelor Stapâniri, acesta arata egalitatea în grad cu Domniile si cu Virtutile, abilitatea de a acumula daruri divine si puteri supraomenesti; ele nu abuzeaza tiranic de fortele lor, utilizându-le în mod egoist, ci urmaresc permanent sa se eleveze pe sine si sa-si eleveze subordonatii catre realitatile divine; ele tind sa asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricarei puteri si pe care o reflecta, daruind-o dezinteresat, pe cat posibil, îngerilor.(…)

Despre a treia ierarhie cereasca: Numele Întâietorilor indica un caracter divin suveran si o putere de comanda, care este în perfecta consonanta cu puterile suverane; ei se modeleaza dupa acelasi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonari a ierarhiilor suverane, exprima acest principiu ca Principiu ordonator suveran.

Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin pozitia sa centrala în ierarhie este legat în mod egal atat de sfintii Întâietori cât si de Îngeri; ei primesc pe scara ierarhica lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare si le transmit plini de bunatate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifesta noua, ca raspuns la sfintele actiuni si rugaciuni ale celor care devin iluminati de Dumnezeu.

Îngerii din ultimul ordin posedacaracterul de mesageri si sunt cei mai apropiati de noi;
de aceea, mai mult lor decât celorlalti li se potriveste numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, si mai mult, de lucrurile din lumea aceasta. Din acest motiv, Întelepciunea Divina a încredintat Îngerilor ierarhia noastra umana, desemnându-l pe Mihail principe al poporului evreu, si chemând si alti îngeri sa prezideze peste diferite popoare.
De aceea, în antichitate se spunea ca se stabilesc hotarele unui popor dupa numarul îngerilor lui Dumnezeu care-l ocrotesc.

(…) Inteligentele ceresti sunt toate revelatoare si mesagere a ceea ce le precede în ierarhie.
Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare dupa fortele lor, sunt sub tutela spiritelor animate direct de Dumnezeu.

Armonia suverana a tuturor lucrurilor a prevazut, în dorinta sa de a ajuta fiintele sa se eleveze si sa se desavârseasca, dispunerea fiecarei fiinte rationale si inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. […] Dupa parerea mea, mai este un lucru care merita o reflexie profunda: traditia Loghia-ei spune despre îngeri ca sunt «mii de milioane» si «zece mii de miriade», repetând si multiplicând pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intentia clara de a revela ca numarul fiintelor ceresti este incalculabil. Si chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligente supraomenesti, avînd o întelegere mult superioara capacitatii noastre.

Ele ar putea fi percepute de mintea noastra stiind ca poseda o cunoastere cereasca, supraomeneasca, daruita lor de Principiul Divin omniscient, Izvor al Întelepciunii, Principiu Suveran, Cauza Creatoare, Putere care cuprinde si îmbratiseaza toate fiintele, Dumnezeu Tatal” – cf. Dionisie Areopagitul, Ierarhiile Angelice, www.esoterism.ro.

8Cf. Titus Burckhardt, Alchimia – semnificatia ei si imaginea despre lume, Humanitas, Buc.,1998: ”Din punct de vedere crestin, alchimia era un fel de oglinda naturala, oferite adevarurilor revelate:piatra filozofala care transforma metalele obisnuite în argint sau în aur este un simbol al lui Hristos, iar producerea acestei pietre din <<focul fara flacara>> al sufletului si din <<apa permanenta>>  a mercurului este asemanatoare nasterii lui Hristos-Emmanuel”.Iata ce spune un text alchimic: ”Cei doi serpi, fiind pusi laolalta în Recipientul Mormântului(care este recipientul interior, orice operatiune trebuind sa se faca în recipientul alchimic bine închis,din cauza naturii volatile a Mercurului care, avid ca si Mercurul obisnuit, adera la orice obiect al dorintei, si din cauza expansivitatii si inflamabilitatii Sulfului), se musca unul pe altul cu cruzime, iar cu puternica lor otrava si în mânia lor dezlantuita, nu-si mai dau drumul din momentul în care se apuca unul pe altul   –   daca frigul nu îi împiedica   –   si pâna când amândoi, cu balele lor de venin si raniti de moarte, nu si-au însângerat toate partile corpului(influentele si fortele lor reciproce manifestandu-se, în domeniul <<naturii neîmblânzite>>, ca un venin, adica distructiv, si, pâna când, în cele din urma, nu se ucid reciproc, sufocându-se cu propriul lor venin, care îi preschimba dupa moarte în apa vie si permanenta   –   prin unirea lor într-o realitate superioara)   –   înainte însa pierzându-si în stricaciune si putrefactie primele lor forme naturale, pentru a recapata dupa aceea una noua, mai nobila si mai buna”.

9-Cf. Papus – Alchimia: „Piatra filosofala este o simpla condensare energetica a Vietii într-o cantitate mica de materie si ea actioneaza ca un ferment asupra corpurilor asupra carora este folosita. Este suficient un pic de drojdie pentru a face sa creasca o mare masa de pâine; tot asa este de ajuns un pic de piatra filosofala, pentru a dezvolta viata continutî într-o materie oarecare, minerala, vegatala sau animala. Iata motivul pentru care alchimistii numesc piatra filosofala „leacul celor trei regnuri”.

Cele mai importante operatii descrise în tratatele clasice de alchimie si care au drept finalitate obtinerea pietrei filosofale sunt urmatoarele:

–         extragerea din mercurul obisnuit a unui ferment special, numit de alchimisti Mercurul filosofilor;

–         actionarea fermentului extras din mercur asupra aurului, pentru a extrage, de asemenea, un ferment;

–         amestecarea fermentului extras din aur cu fermentul extras din argint si cu fermentul obtinut din mercur într-un vas de sticla verde foarte solid si în forma de ou, închiderea ermetica a acestui vas si punerea lui la fiert, într-un furnal special, numit de alchimisti athanor .

           (…) Atunci (în timpul acestei coaceri) si nu numai atunci se produc anumite culori, pe care sunt bazate toate istorisirile alchimice. Materia continuta în ou devine mai întâi neagra, pare în intregime putrezita, este starea cunoscuta sub numele de cap de corb. Indata dupa aceasta culoare, urmeaza o albeata stralucitoare. Aceasta trecere de la negru la alb, de la întuneric la lumina, este o adevarata piatra de încercare, pentru a recunoaste istoria simbolica a alchimiei. Materia, fixata la culoarea alba, serveste pentru a transmuta metalele impure în argint.

   Daca se continua coacerea, se observa ca aceasta culoare alba dispare putin câte putin, materia ia culori diverse, de la culorile inferioare ale spectrului (albastru, verde) pâna la culorile superioare (galben, portocaliu), si sfârseste prin a se colora în rosu rubiniu. Atunci, piatra filosofala este aproape terminata. Am spus aproape terminata, caci, în aceasta stare, zece grame de piatra filosofala  nu transmuta mai mult de douazeci de grame de metal. Pentru a desavârsi piatra filosofala, aceasta se aseaza, din nou, într-un ou de sticla, cu putin mercur filosofal si se reîncepe procesul de încalzire. Operatia care durase initial un an nu dureaza, de data aceasta, mai mult de trei luni – si culorile reapar, în aceeasi ordine ca prima data. La aceasta stare, piatra transmuta în aur de zece ori greutatea sa.

            Se începe din nou operatia. Ea va dura o luna, iar piatra poate transmuta un metal având de o mie de ori greutatea sa.

            In sfârsit, se mai coace o ultima data si se obtine adevarata piatra filozofala perfecta, care transmuta de zece mii de ori un metal în aur pur. Aceste operatii sunt cunoscute sub numele de multiplicarea pietrei.

            Din descrierea acestor operatii se observa ca, pentru a produce piatra filosofala, este nevoie de timp si de rabdare. Vorbind din punct de vedere alchimic, cel ce nu a ucis în el dorinta de aur, nu va fi niciodata bogat”.

10- – V.I.T.R.I.O.L..:

a-Visita Interiorem Terrae Rectificando Invenies Operae Lapidem. [Viziteaza Interiorul Pamântului si Rectificând vei gasi Piatra Operei].

b-Visita Interiora Terrae Rectificandoque Invenies Occultum Lapidem [Viziteaza Interiorul Pamântului si Rectificând, vei gasi Piatra Oculta].

Pe anumite tablouri sunt adaugate literele U.M. (V.I.T.R.I.O.L.U.M): Medicina Adevarata. Literele în discutie mai pot sugera reîntoarcerea în sine, Eul fiind simbolizat de pamânt. Lucrând asupra lui, prin meditatie, asceza, rugaciune, e posibil, sa-ti modifici fiinta, sa-ti slefuiesti piatra, sa o aduci la stadiul de perfectiune pentru ca sa poata fi inserata în constructie. Simbolismul formulei V.I.T.R.I.O.L e strâns legat de cel al oglinzii si al pesterii. Asadar, cunaosterea de sine si coborârea pâna în profunzimea fiintei noastre sunt demersuri necesare pentru a progresa.

11-A CEVLUI: atonsura(ataiaparuldincre?tetulcapuluiunuiseminarist, pentruasearataintrareasaîntagmabisericeascasaucalugareasca).

12-URBS ETERNA”…

13- MAR-ISSOS – „Prea Curat (Sfânt)=MURES – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secreta, Editura Arhetip, 1997, p. 94. Se pare ca, în limba stramosilor nostri TRAKES-Sfintii/Frumosii/Luminatii – „Maramures” este tocmai… dublarea cuvântului „SFÂNT”! Deci: SFINTII, CEI DOI GEMENISFINTI (Apollon si Artemis, reuniti în functia divina chtonico-uranica „ZALMOXIS”!).

   14- Cf. V. Lovinescu,Mitul sfâsiat, pp. 156-158: Dragos era cneaz de Sarasau (…). Numele prim, curat, al Sarasaului – este Saras (…). Iosif din Arimateea a dus Sfântul Vas în Marea Britanie, dar cu o etapa intermediara în Cetatea Saras. În aceasta cetate domnea un rege numit Evelac cel Necunoscut-le Méconnu (…) . Valac – român. Maramuresul este la distanta riguros egala între Iudeea si Marea Britanie. Valac sau Vandalac (…) înseamna Balaur sau DragonDragos, care are în plus litera Focului. Dragos (…) poate fi o suprema functiune initiatica, al carei titular, reînnoit la fiece generatie – si totusi acelasi – purta simbolic numele de Dragos, Dragon, Valac Vandalac. Este numele Omului Primordial[la început, omul a fost SARPE]. Dupa Fabre d’Olivet: numele DAC= îndulcire a numelui TRAC=DRAGON(…). Dupa ce a ramas câteva secole în Marea Britanie, Graalul a fost adus din nou, în Cetatea Saras, mai exact în <<templul spiritual din Cetatea Saras>>, de catre Galaad, Regele Graalului, însotit de Perceval si Bohor, toti trei însemnând un dublu caracter – sacerdotal si regal. Ei formeaza un ternar; sub alte nuante, acest ternar se gaseste în vârful tuturor ierarhiilor initiatice din lume, cu dublu aspect” – cf. V.Lovinescu, Mitul sfâsiat, pp. 156-158. Ca sa se vada ca, de fapt, cantitatea spatiala este, totdeauna, anulata, în plan sacral, trebuie spus ca Iosif nu a facut “popas” în Tara Sarasului. Pur si simplu, el a asimilat calitativ doua centre spirituale – opera de restrângere calitativa având ca final obtinerea unui singur Centru al Inimii lui Hristos: SARAS (unde trei cavaleri au si fixat, pentru totdeauna, Graalul). Moldova este Împaratia Verde, dar este si India-Centru Sfânt. Iata doua texte din V.Lovinescu, care sustin acest lucru: “Sub numele de Sfânta Paraschiva, care înseamna VINERI-VENERA, pe greceste, Sfânta Vineri e patroana Moldovei, si moastele ei sunt pastrate la Iasi. Culoarea lui Venus este VERDELE: în sensul cel mai larg, Moldova este reprezentarea exterioara a Împaratiei Verzi. Cum Venus este si Luceafarul, ar fi temerar a spune ca voievozii moldoveni reprezentau, înafara, pe Luceafar, servindu-i, în acelasi timp, ca acoperire, învaluire exterioara?” – si: „Si numele INDIA nu lipseste în România, nu numai în Hunedoara – Inidoara – Indioara – Mica Indie. O sarbatoare precrestina, la 24 iunie, în ziua de Sânziene, se numea NEDEIA (…) . Dar si IniaDinia, personaj principal feminin din basmul Tristi copii si Inia Dinia (Alexandru Vasiliu). Exista si o mistica NEDEIA CETATE – în basmul Fiul vânatorului, din colectia P.Ispirescu – o Nedeia Cetate care(…) acum se afla sub muntele Kaliman (…)”.

Tarâmul misterios al “Regelui Ioan”, de fapt Rex et Pontifex, este numit, în calitatea sa de Centru Spiritual – AGGARTHA (Agharta).

15- Bourul Sacru (ALB) vazut din fata , cu picioarele lui Dumnezeu : Cel Drept – Justitia, Cel Stâng – Mizericordia. Sau, parasind termenii Arborelui Sephirotic si trecând la terminologia românesc-moldoveneasca: DRAGOS (MIZERICORDIA Dagonului Sarasului-Dragonul Alb) si BOGDAN (DREPTATEA lui Dumnezeu).

16-Spune R. Guénon, urmând Kabbala ebraica, în Regele Lumii, pp. 29-31: ”Termenul de METATRON cuprinde întelesurile de pazitor, de Domn, de trimis, de mediator; el este autorul teofaniilor în lumea sensibila; el este Îngerul Fetei, si de asemenea Printul Luminii (Sar ha-ôlam) (…). Vom spune ca asa cum seful ierarhiei initiatice este Polul terestru, Metatron este Polul ceresc, si îsi are reflexul în acela cu care este în legatura directa, urmând Axa Lumii. Numele sau este Mikaël, Marele Preot care este jertfa si jertfire înaintea lui Dumnezeu. Si tot ceea ce fac Israelitii pe pamânt este împlinit dupa ceea ce se petrece în lumea cereasca. Marele Pontif simbolizeaza aici pe Mikaël, printul Milei…În toate pasajele în care Scriptura vorbeste de aparitia lui Mikaël, e vorba de slava Shekinei. Ce se spune despre Israeliti se poate spune la fel despre toate popoarele cu o traditie cu adevarat ortodoxa; cu atât mai mult trebuie sa se spuna despre reprezentantii traditiei primordiale, din care toate celelalte decurg si careia îi sunt subordonate; acest lucru e în legatura cu simbolismul Pamântului Sfânt, imagine a lumii ceresti(…). Pe de alta parte, decurgând din ceea ce am spus mai sus, Metatron nu are numai aspectul de Mila, îl are si pe cel de Dreptate; el nu este numai Marele Preot (Kohen ha-gadol), ci si Marele Print (Sâr ha-gadol) si seful ostirilor ceresti, ceea ce înseamna ca este principiul puterii regale ca si al puterii sacerdotale sau pontificale, careia îi corespunde propriu-zis functia de mediator. Trebuie remarcat de asemenea ca Melek=rege – si Maleak=înger, sau trimis – nu sunt, în realitate, decât doua forme ale aceluiasi cuvânt; mai mult, Malaki=trimisul meu (adica trimisul lui Dumnezeu, sau îngerul în care este Dumnezeu, Maleak ha-Elohim), este anagrama lui Mikaël”.

 17-Cf. V.Lovinescu, Incantatia sângelui, Institutul European, Iasi, 1993, pp. 100-126: “(…) Elementul care unifica sirul voievodal prin veacuri (…) se spune ca ar fi un sânge blestemat (…) e mult mai just sa definim acest sânge dupa datele traditionale, ca fiind venin infinit de pretios, VITRIOLUL, ostil vietii si mortii, asa cum se întâmpla totdeauna cu sângele neamurilor alese, adevarate neamuri regale si sacerdotale, RACES-FAÉES. (…) Musatinii sunt Ciubaresti (…) Elementele bazice ale strigatului si numelui sau (COCORULUI – care zboara în unghi ascutit, ca vârful lancii Graalului, conducând la Nedeia Cetate! – si simbolizeaza Axa Lumii) se reduc la GR sau KR. Le gasim în numele arhaic al Grecilor, Graii, în cuvânt sau limba – care se mai zice si GRAI, iar în aspectul regal – Karl, devenit Kral, apoi Kra(i). Grai e sacerdotal, Krai este si regal. (…) KR se afla în coroana, Krone, principiul dublei puteri, sacerdotale si regale Sefira suprema din Arborele Sephiroth, numita Kether, înseamna COROANA, in divinis. Legatura acestei radacini cu Graalul este vizibila(…). Graalul contine sângele divin, deci numele Gruiu Sânger devine(…) Sangraal – Sânt Graal, Sangreal, adica Sânge Regal, dar si Sânge Real, indicând precis Prezenta Reala a Divinitatii în Sângele Sfânts.n.(…). Graalul este adus de un înger, identic cu pasarica, deasupra arbustului (…) e mai firesc sa presupunem ca pasarea divina era un Cocor si ca strigatul sau onomatopeic, KRA, era un Mantra (formula rituala; sunet) care devenea Yantra (imagine rituala), spatializându-se în cupa si licoare interioara, venin si balsam(…). Sânger este o contractie a lui Sân si Înger – Sfântul Înger(…) Si Ciubar Voda si Grui Sânger sunt Regi ai Graalului; dar cum rege al Graalului nu poate fi decât unul singur, înseamna ca e vorba de aceeasi fiinta fara nume, desi mirionimas.n.(…). Începutul noii ere a lui Manu este ceea ce, în antichitate, era numit VÂRSTA DE AUR, simbolizata de Copilul cu Pieptul de Aur al Pescarului. Aceasta brusca îndreptare o face MATSYA-AVATARA ( Avatarul Peste – Pestele este simbolul lui Hristos), ultimul din Avatarele ciclului trecut si primul din cele 10 Avatare Majore ale ciclului al X-lea. Ciutura si Ciubarul sunt cvasi-identice – s.n. (…) . În romanul Grand Saint Graal, toti cavalerii Graalului sunt hraniti printr-un peste pescuit de Alain; de aceea, cavalerul acesta avea numele de le riche pêcheur, titlu care s-a transmis dinastiei Graalului. Baiatul devenit le riche pêcheur, prin darurile Pestelui, este deci Rege al Graalului(…). Ciutura cu Pestele Primordial în ea nu este altceva decât cupa Graalului s.n. (…) “.

Cf. V.Lovinescu, O icoana… (Voinicul cel cu cartea în mâna nascut), Cartea Româneasca, Buc., 1996, p. 67: “GRAALUL este o CUPA (GRASALE) si o CARTE (GRADALE)”.

18-Nasâlnic: Puternic, Salbatic.

19- „In mitul lui Parsifal, il regasim pe Regele Pescar, un exemplu clasic al cuiva care a cazut din starea de gratie. Cand l-am intalnit pentru prima data, regele traia in castelul Graal-ului, gemand de durere din cauza unei rani in pantec, in timp ce curtenii se distrau in jurul sau -cavalerii si domnitele fecioare mancau, dansau si beau din Graal. Da, Regele Pescar traia chiar in prezenta acelui lucru care-l putea vindeca, dar el nu putea sa participe la bucurie. (Asa se petrec lucrurile, atunci cand se pierde starea de gratie: suntem inconjurati de frumusete, dar incapabili sa o recunoastem sau sa ne bucuram de ea.) Regele a trebuit sa sufere si sa astepte ca un tanar naiv, precum Parsifal, sa ajunga din intamplare la palat si sa-i adreseze intrebarea vindecatoare: „Cui serveste Graal-ul?”
Regele Pescar reprezinta Sinele nostru minunat, pe care-l purtam in aproape toate vietile noastre. Observam bucuria si frumusetea peste tot in jurul nostru, dar ne interzicem sa participam la ele.
Parsifal matur imbatraneste, devenind o versiune a Regelui Pescar, si isi indeplineste in continuare datoriile de cavaler, dar fara nicio bucurie. Focul care a ars in interiorul lui in tinerete se stinge acum. El rataceste fara tinta prin tara, uitand ca asteapta sa reapara Castelul Graal-ului. Epuizat si lipsit de starea de inocenta, el isi petrece viata facand ceea ce a facut dintotdeauna – salveaza fecioare si elibereaza castele asediate – pana cand i se cere sa-si dea jos armura. Cand redescopera, in sfarsit, castelul Graal-ului si pune intrebarea esentiala, atat Parsifal cat si Regele Pescar se vindeca simultan, ceea ce le permite sa primeasca starea de gratie a Graal-ului.
Motivul pentru care Sfantul Graal nu a fost descoperit de nici-unul dintre cavalerii Regelui Arthur, cu exceptia lui Parsifal, este ca potirul nu exista in lumea fizica – el se afla doar in invizibilul Castel al Graal-ului. Acesta este un loc despre care toate traditiile intelepciunii spun ca nu poate fi gasit niciodata printr-o simpla cautare… dar poate fi descoperit de cei care cauta. Cu alte cuvinte, este necesar ca noi sa pornim in cautare pentru a gasi ceea ce ne-a fost intotdeauna la indemana, sau vom transfera aceasta sarcina, copiilor nostri.
Parsifal si Regele Pescar sunt ambii aspecte ale sufletului nostru: Daca Parsifalul nostru nu va gasi niciodata Graal-ul, el va deveni Regele Pescar, sperand si rugandu-se sa apara cineva care sa-l vindece. Adesea vad acest lucru ca pe o trauma care se transfera intre generatii, de la mama la fiica, sau de la tata la fiu: Parintii nu au fost niciodata capabili sa-l vindece sau sa-l salveze pe Parsifalul lor launtric, astfel incat ei au transferat aceasta trauma, in speranta ca urmatoarea generatie o va vindeca pentru toti cei care au fost inaintea lor. In cele din urma, toate pierderile de suflet reprezinta o separare de Divinitatea noastra, de Sinele nostru natural, care traieste intr-o stare de gratie permanenta. Acest Sine nu se reveleaza pana cand nu ne confruntam cu traumele noastre, pana cand nu avem curajul de a ne rescrie contractele
limitatoare ale sufletului nostru si pana nu incepem calatoria eroului catre vindecare. Ne imaginam gratia ca un fel de stare Divina, in care putem intra doar daca practicam o forma corecta de meditatie, sau daca spunem rugaciunea potrivita. Dar pe acest drum nu exista niciun indicator care sa anunte: „Gratia, pe aici”, marcandu-ne traseul care sa ne conduca acolo. Parsifal a ratacit prin viata ani intregi inainte de a reintra in Castelul Graal-ului.  Nu exista nicio cale prin care sa ne regasim starea de gratie, in afara de a ne imbarca in calatoria eroului. Pentru a o face, trebuie sa mergem in Spatiul Gratiei pentru a regasi acea parte pierduta de suflet care a ramas intotdeauna in starea de gratie. Acolo ne vom descoperi Sinele vindecat, care a fost pastrat ontr-o deplina stare de armonie. Ceea ce vom recupera, ce vom lua cu noi la intoarcerea in Eden, se naste din intelepciune care ne permite sa avem din nou incredere profunda, sa iubim din nou cu intelepciune si sa traim cu inima
” – cf. Alberto Villoldo.

20- „Rostul” este sinonimul „gurii”, deci a „sufletului” – dar si a „înaintarii” si „spargerii”, cu „ciocul” Corabiei/ARCEI SALVARII/MÂNTUIRII, a zidului/obstacolului/Temnitei Temporale…!

21- ARDEAL – geto-dacii numeau HAR-DEAL – Dealul (Codrul) Sfânt, Gradina. Din Gradina Paradisului. AKES SAMENOS, dupa cum numeau Tracii…

22-Tradus: DREPTATEA lui Dumnezeu.

23-Puhlibuitorpârâs, clevetitor.

24-Musat=FRUMOS. Deci, în linia semnificatiei hieroglifice a Trakilor.

25-Nu trebuie uitat ca Grigore Ureche a învatat carte la Lemberg, la Scoala Fratiei Ortodoxe – fratie” care îsi initia, sever si luminat, membrii, întru Ortodoxie, pentru a face fata presunilor tot mai insistente, în Moldova, ale cultului romano-catolic (polonez si unguresc), precum si ale cultelor protestante unguresti, lutheran si calvin.

26-THULE a fost capitala tinutului mitic al Hiperboreei, tinutul dedincolo de poli. CuvântulThuilese pronunta tu-li în germana. În limba sanscrita, cuvântulTula

înseamna ECHILIBRU.Legenda orasului Thule (în forma ei cea mai pura) prezintaputerile arhetipale ale universului. Acesta este locul în care s-au produs primele interactiuni genetice între stravechea Rasa Primordiala si rasaindigena care traia pe pant, dând nastere formei umane pe care ocunoastem astazi.

Fiind primul loc în care oamenii si zeii s-au intersectat,ULTIMA THULEeste considerata GRADINA TEUTONA A EDENULUI.

27-A NAPUSTI (trebile tarii) =a neglija.

28-A SACIUI: a taia.

29- George Topârceanu are o „parodie la parodie” – …caci însasi istorisirea lui Grigore Ureche are puternice tente ironic-caricaturizante – …teribil de sugestiva, pentru grotescul acestor razboaie fratricide, dintre Stefan si Ilias: Scrisori fara adresa/DOMNIA LUI CIUBAR-VODA: De amestecaturile care au fost în Tara Moldovei, dupa moartea lui Alexandru-Voda cel Batrân…:

De la Alexandru-voda cel Batrân ramâind patru feciori cu cununie,cum si altii cam destui pre de laturi, au statut întaiu la domnie Ilias-voda, fiu-sau cel mai mare. Si chemându-l pre acesta Ilie, nice nu s-ar hi cazut sa stea prea mult în scaunul tarii, ce îndata s-au radicatasupra lui cu oaste fratele-sau mai mic, Stefan, carele l-au biruit preIlie, de i-au cautat a fugi la Tara Lesasca.

De acii, întorcându-se Ilias-voda cu agiutor de oaste, s-au lovit adoua oara cu Stefan-voda la Darmanesti, în anul 6942, fevruarie 2,luni în saptamâna alba. Ce hiind începutul saptamânii, nu i-au merslui Ilie, ca iara l-au biruit Stefan-voda.

Si stiindu-se Ilias-voda cazut gios, nu pierdu nadejdea, ci de iznoava strânse oaste si, intrând în tara dupa un an, s-au lovit cu frate-sau la Podraga, martie în 8 zile. Ce narocul lui cel prost iara i-au lasat la sminteala, ca hiind saptamâna babei si lapovita
tiutinderea, au rebegit caii cei gingasi ai lesilor si au pierdut Ilias-voda razboiul, de i-au cautat a se întoarce iara la Tara Lesasca.

Nu dupa multa vreme, s-au ispitit Ilie înca o data si viind cu oaste în anul 6943, avgust în 5 zile, s-au lovit cu Stefan-voda la Piperesti, într-o vineri. Ce hiind zi de post, iara au mâncat Ilias-voda bataie.

Care vazând acestea Stefan-voda despre partea fratine-sau, cabine nu se curatia de dânsul si iara venea cu oaste asupra lui, ca-lfacuse toba den batai si tot nimica nu i-au slujit, socotit-au Stefan-voda sa-l ia cu bine si cu vorba buna, macar ca-i era frate. Si asa, l-au pohtit sa vie la împacaciune sa se împarta cu domnia, giuruindu-se pre Maica Precista si pre toti sfintii parinti ca nimica rau nu-i va face, numai sa vie. Iara daca s-au încrezut Ilie si au venit, nimica rau nu i-au facut Stefan-voda, fara numai cât i-au scos ochii si i-au taiat nasul” – cf. George Topârceanu, Scrieri, vol. II, Ed. Minerva, Buc.,1983, pp. 8-9.

LA PUTNA

Vavila Popovici

 

 

Cu fruntea plecata-n dantela verde a pamântului,

ascult taina tarânei si-al stramosilor plâns.

Un clopot cu sunet solemn rupe tacerea

chemând credinciosii la slujba.

Ma ridic brusc, îmi fac semnul crucii,

aminte-mi aduc de clipa si de Dumnezeu:

Îngerul Iubirii este prezent

în delicatele fire de iarba,

caci iubireaeste în a da…”

Si mare e iubirea Ta, Doamne!

O lumina diafana scalda totul din jur,

privirea-mi cauta-n zadar

orizontul dincolo de hotar;

sarut cerul, padurile verzi,

pamântului îi cer iertare, pentru neputinta

si pentru multele semne de întrebare.

Caci ne-iubirea este în a se lua!

Ma apropii de lespedea mormântului lui Stefan,

privesc vrejurile meandrice – funii ale cerului…

Ma-nchin maretiei lui, spun o rugaciune

si-ntreb cerul:

Unde esti Stefane Mare? Unde e Moldova ta?

 

 

DESPRE ABSTINENTA

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

La sugestia unora dintre d-tra, astazi reabordam subiectul abstinentei. Am facut-o si in vara trecuta, dar este un subiect important care nu trebuie scapat din vedere. De ce? Pentru ca traim vremuri când castitatea si abstinenta sunt luate in râs, când presiunea asupra copiilor nostri de a-si pierde inocenta la o vârsta tot mai frageda este tot mai mare, când mai toate „vedetele” traiesc o viata imorala si se declara modele de viata pentru copiii nostri.

 Traim, de fapt, in mijlocul revolutiei sexuale. Inca nu-i vedem capatul, si poate va mai lua multa vreme pâna când vom incepe sa vedem lumina la capatul acestui tunel intunecos. In plus, suntem supusi si unei tiranii ideologice sexuale imorale impuse de factorii politici, structurile europene, structurile internationale, si mai ales de catre ONU. Se pare ca nu e scapare nici unde. Tot mai multe foruri declara existenta unor „drepturi sexuale” pentru generatia tânara, generând tot mai multa confuzie in mintea ei si a copiilor nostri. In contextul ideologiei „drepturilor sexuale” abstinenta si castitatea sunt marginalizate, iar cei care le practica sunt etichetati ca oameni ingusti la minte. Ce-i de facut?

 Revenim deci la abstinenta cu un material pregatit de eminentul expert in ideologia sexuala contemporana, d-l Pat Fagan, cercetator si lector la prestigiosul institut american Family Research Council. In aprilie am prezentat la Conferinta anuala AFR un DVD cu prelegerea d-lui Fagan asupra acestui subiect. Astazi redam textual prelegerea dânsului, iar cei care doriti sa cumparati DVD-ul subtitrat in româneste, o puteti face contactându-ne la adresa noastra electronica sau pe d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR, la bogdanmate@yahoo.com. Costul unui DVD este de 10 lei. Textul prelegerii d-lui Pat Fagan este „Sex in the City v. Christian Chastity” („Moravurile sexuale urbane v. Castitatea crestina”) Textul a fost tradus pentru noi de d-l Bogdan Mateciuc si Ionut Bruma, voluntar AFR Bucuresti.

 SEX IN THE CITY V. CASTITATEA CRESTINA

 Voi vorbi azi despre un subiect larg, o sinteza a ceea ce se petrece în SUA. Nu doar în SUA, dar în special aici, deoarece vorbim despre casa noastra. Azi familia traditionala se afla intr-o competitie acerba, un razboi as spune, unul declarat doar de o parte. O parte care are – spun eu – o cultura diferita. Practic, în centrul acestei furtuni sociale si politice este idealul sexual si modul în care natiunea percepe acest ideal sexual, cum il vede, explica si practicat. Idealul sexual poate schimba istoria, la nivel de individ si familie, local, national si global si vreau sa dezvolt cateva dintre aceste aspecte. Civilizatia vestica fiind rodul Crestinismului, la randul sau bazat pe religia iudaica, se bazeaza si este organizata în jurul monogamiei sexuale permanente. Adica pe relatiile sexuale cu un singur partener, ca sot pe viata.

  Crestinismul doreste cultivarea unei culturi monogame, ea fiind rodul Crestinismului si intre cele doua fiind legaturi profunde. Concurentul anti-cultural, cu o putere în crestere în ultimii 200 de ani, este poliamoria: adica relatiile sexuale în serie, inainte, dupa sau în loc de casatorie.

Radacinile istorice ale ideologiei sexuale contemporane

 Sunt factori politici majori în acest razboi cultural. El are o infrastructura institutionala scumpa, creata treptat în ultimii 200 de ani incepând de pe vremea lui J.J. Rousseau si de Sade, cei doi fiind primii factori institutionali. Revolutia Franceza aproape a idolatrizat razboiul cultural prin asezarea unor prostituate pe altarul Catedralei Notre Dame în plina Revolutie Franceza. Dupa 50 de ani, Marx si Engels, Engels mai ales, au facut si mai clar razboiul impotriva familiei si religiei, identificate ca doua piedici în calea statului socialist. Vedem acelasi lucru 40 de ani mai taziu, în Anglia prin Miscarea Bohemiana si Grupul Apostolilor de la Oxford si Cambridge. Ei au fost la inceput instigatorii asaltului sexual asupra Bisericii Anglicane, care a dus la aparitia Confesiunii Lambertiene în biserica protestanta. Urmariti acest curent de la “Apostoli” la Lambert, în anii 1910-20-30 si schimbarile de atunci. Tot atunci, Margaret Sanger si-a inceput calatoriile repetate peste Atlantic, având în spate cativa finantatori importanti din SUA. [Nota AFR: Americana Margaret Sanger a fost fondatoarea miscarii moderne de control al populatiei prin avort si eugenie]

  A inceput crearea unui sistem institutionalizat, ii avem pe Rockfelleri dupa anii ’40. Asa a inceput sa creasca numarul institutiilor care voiau schimbarea ideii de sexualitate. Acum avem mult mai multe asemenea institutii decat cele care sunt de partea noastra, institutii finantate si dedicate schimbarii idealului de sexualitate. Revin la perioada Revolutiei Franceze, de fapt la perioada de dinaintea ei. Revolutia sexuala a avut loc în randul celor educati si a elitelor din sistemul juridic si din clasa educata a Frantei din perioada premergatoare revolutiei, tot crescând în intensitate de atunci.

Valorile morale ale abstinentei

 Voi folosi în acest discurs termenii de monogamie si poliamorie pentru a ma referi la aceste doua culturi, subliniind diferentele dintre civilizatia vestica si oponentii ei. Ne vom concentra pe efectele angajamentului sexual permanent, pe de o parte, si pe asa-numita “sexualitate polimorfa”, pe de alta parte, si voi folosi termenul de poliamorie sau poliandrie uneori.

Multi oameni ocupa o pozitie neclara de mijloc intre aceste cele doua extreme, majoritatea americanilor aflandu-se în mijlocul cetos dintre cele doua. Asta ii aseaza practic de partea poliamoriei, chiar daca se considera ca facând parte din cultura monogamiei. Ei sunt cei la care trebuie sa ajunga mesajul nostru pentru a putea salva America de ea insasi. Ce optiuni au acesti oameni? Doua culturi cu cai profund diferite. Cultura monogama s-a construit în jurul familiei si o protejeaza. In cultura poliamorista, familia traditionala e doar o optiune din multe altele, ea fiind adesea o povara din cauza pretinsei eficiente superioare.

  In cultura monogama, aici este cheia, barbatii sunt legati de familiile lor, de sotii si copii, prin limitarea deliberata si neconstransa a sexualitatii. Asemenea relatii dintre barbat si femeie nu numai ca nu mai sunt asteptate în cultura poliamorista, dar nici nu mai sunt promovate ca norma. Aici difera foarte foarte mult idealurile de sexualitate. Se promoveaza permisivitatea, sub masca libertatii, orice restrictii sexuale fiind opuse telului principal al culturii poliamoriste: o sexualitate polimorfa dorita reciproc intre doi sau mai multi parteneri.

  Relatiile cu Creatorul sunt vazute diferit în cele doua culturi. Cultura monogama este plina de sacralitate, pe plan personal, familial, comunitar si national. Comuniunea cu Dumnezeu este frecventa si asumata.. Cultura poliamorista insa tinde sa limiteze religia si sa o suprime din spatiul public. Se roaga mai putin si cere ca rugaciunea sa fie facuta în particular. Cultura monogama intelege libertatea ca libertatea de a fi bun. Cultura poliamorista vede libertatea ca lipsa oricaror constrangeri. Acestea sunt doua pozitii total diferite si incompatibile.

  Din punct de vedere moral, monogamia cuprinde norme morale universale. Cultura poliamorista presupune un relativism moral, nu doar în domeniul sexual, ci si în alte domenii. Virtutile se potrivesc foarte bine cu cultura monogama, dar sunt incomode în cultura poliamorista unde unele virtuti, chiar si primare ca modestia sau castitatea, sunt descurajate. In cultura monogama si implicit în civilizatia traditionala vestica, legea protejeaza prin interdictie, definind anumite fapte interzise. Asa functioneaza legea, spunandu-ti ce sa nu faci si pentru ce vei fi pedepsit, si fiind liber în afara acestor granite.

  Cultura poliamorista insa protejeaza prin prescrierea normelor pentru toata lumea, netinând cont de alegerea personala a fiecaruia. E o mare diferenta intre cele doua culturi si în absenta uneia va trebui sa o alegi pe cealalta. Exceptând lucrurile care nu sunt permise, cultura monogama lasa toate actiunile si normele de conduita la discretia fiecaruia, stabilind limitele în afara carora esti liber. Având mai putine repere fixe pentru ceea ce nu este permis, cultura poliamorista creste mereu indicatiile privind normele de conduita, indicandu-le tot mai mult oamenilor cum trebuie sa se manifeste.

  Vedem asta în dezbaterile publice, mai ales în cele legate de sanatate, unde exista nu doar o oarecare opozitie, ci o incapatanare extrema de a defini domeniul lucrurilor interzise. Nu vor spune niciodata clar ce este interzis sa faci. Iar sexualitatea este principalul domeniu în care nu se doreste nicio interdictie. Cultura poliamorista respinge identitatea personala de dragul confortului, chiar si în cazul celor mai vulnerabili si nevinovati, cum sunt cei infirmi sau cei nenascuti, desconsiderând astfel legea care ii protejeaza pe cei nevinovati, principiul fundamental al justitiei. în timp ce în cultura monogama, functia cheie si principiul primar de drept care da legitimitate autoritatilor este anume protectia celor nevinovati, principiul central al Dreptului.

  In cultura monogama viata este sacra si protejata:

 In cultura monogama viata este sacra si protejata… foarte interesant: Monogamie: devotamentul sexual al sotului fata de sotia sa si implicit fata de copii, cat si protejarea vietii. In cultura poliamorista, o treime dintre copiii nenascuti sunt ucisi de mamele lor, iar persoanele în varsta si cele cu handicap devin nedorite si tot mai vulnerabile, – deocamdata la nivel conceptual – la exterminarea timpurie. La nivel guvernamental, statul constitutional a fost produsul culturii monogame. El n-ar fi putut aparea dintr-o cultura poliamorista si nu poate supravietui acolo. Statele constitutionale n-au aparut în culturi ne-monogame. Poliamoria a luat amploare în SUA atunci când a fost modificata Constitutia în numele vietii private si a principiilor gasite în umbra Constitutiei care au permis modificarea Constitutiei.

  Aceste schimbari au avut loc inainte de decizia Roe vs. Wade, in 1965 la Griswold si în 1972 la Isenstat, când Curtea Suprema a legiferat actul sexual nemarital. Atunci Curtea Suprema a hotarat daramarea monogamiei. Planned Parenthood a fost artizanul acestor doua schimbari, dar si la Roe v. Wade. [Nota AFR: Aici d-l Fagan face referinta la trei decizii judecatoresti emise de Tribunalul Suprem American din 1973 incoace care au legalizat avortul si au largit spectrul asa zisei autonomii personale in directia libertatii sexuale]

 Monogamia asigura viitorul societatii:

 Cultura monogama presupune responsabilitatea cetatenilor. Pilonul principal pe care se bazeaza forta monogamiei este responsabilitatea. Conceptul de asistenta sociala are de-a face în primul rand cu cei ce nu sunt responsabili sexual, adica cei ce au renuntat la casatorie. Nu o spunem la modul acuzator, ci mai degraba pentru a descrie fenomenul. Multi oameni au fost prinsi si sedusi de acest curent fara sa-si dea seama. Cultura monogama, pentru ca este orientata catre copii, este orientata catre viitor si are speranta. Copiii sunt protejati si astfel generatia urmatoare – viitorul tarii- este principala grija a societatii. Cultura poliamorista pune accent pe bunastarea de moment, una foarte scurta, si principala grija sunt adultii, nu copiii. Chiar daca respinge feminismului radical, cultura poliamorista promoveaza agresiv o imagine proasta a barbatului. Barbatul agresiv si hartuitor, atat fizic cat si sexual, care te paraseste. Cu asta te alegi de pe urma culturii noastre poliamoriste.

  Fiind urmari firesti ale acestei culturi, aceste disfunctii sunt acceptate de promotorii ei si apoi folosite ca justificare pentru a cere o protectie sporita si birocratie. Gradul de atasare de doctrinele lor se vede în absenta promovarii casatoriei sau în opozitia lor categorica fata de promovarea casatoriei si abstinentei. Aceste tendinte au devenit foarte evidente cu ocazia congreselor pe tema abstinentei si a programelor dedicate casatoriei.

 Monogamia protejaza femeile si copiii

 Cultura monogama este cea care protejeaza cel mai mult femeile si copii. Ei nu pot recunoaste asta desi datele sunt evidente si le au în fata. Nu pot accepta asta pentru ca ar trebui sa-si abandoneze planurile. In cultura monogama este nevoie ca barbatul sa fie ancora. In cultura poliamorista femeile sunt ancora iar barbatul poate sa alunece dupa cum doresc ei sau sotiile lor. Se intampla asa pe scara larga în detrimentul copiilor, al mamelor si a lor. Este adevarat ca în cultura poliamorista se promoveaza fetele puternice, ceea ce e bine, dar cu pretul unor barbati tot mai slabi, ceea ce nu e bine pentru ca duce la o problema sociala. Cultura poliamorista nu e deranjata de asta. Avem o scadere constanta a nivelului de educatie la barbati, desi a crescut numarul femeilor care studiaza. Asta e bine, dar nu cu pretul unor barbati needucati.

  Cultura monogama este mai eficienta economic. Aici creste numarul cetatenilor cu deprinderi si aptitudini necesare societatii, mai ales în statele democratice. Pe de alta parte, cultura poliamorista face asta doar partial si mereu cu consecinte nedorite majore, de exemplu programele de asistenta sociala, si da nastere unei sub-clase sociale permanente.

 Politica sociala a culturii poliamoriste nu functioneaza, dar casatoria si credinta da, funtioneaza din plin. Fara plasa de protectie sociala, cultura poliamorista s-ar prabusi peste noapte sub propria greutate si dezordine. Pentru interesul public, cultura monogama este necostisitoare pe când cealalta este foarte scumpa si genereaza costuri enorme care sa fie platite de cultura monogama. Ganditi-va la datele din studii. Cultura monogama se bazeaza pe sacrificarea iubirii de sine, dar cultura poliamorista incurajeaza sacrificarea altora pentru binele propriu.

 Intrebarea principala:

 Este posibil sa coexiste aceste doua culturi sub acelasi statut politic? As spune ca nu! In final una, nu stiu care, va triumfa asupra celeilalte. Statutele lor sociale sunt total incompatibile. Una din cele doua trebuie sa castige.

  Din toate aspectele expuse reies doua idei principale cu consecinte politice. In ceea ce priveste populatia, cultura monogama este fertila si în expansiune în timp ce cultura poliamorista conduce la spor natural negativ, diminuând populatia. Apoi: cultura monogama este ieftina iar cealalta este foarte scumpa. Datorita acestor doua concluzii, as spune ucigatoare la nivel politic cu o contributie semnificativa la tensiunile dintre cele doua, cultura poliamorista, dupa parerea mea, si-a gasit o cale de a supravietui si chiar de a prospera, controland patru zone critice ale politicii publice. Acestea sunt: asistenta sociala, educatia primara, educatia sexuala si programele de sanatate. Ar mai fi doua: mass media si invatamantul superior, dar tin de domenii diferite.

  Controlând aceste patru sectoare, cultura poliamorista isi extinde influenta peste cultura monogama si o dezradacineaza treptat, mai ales cu ajutorul mass mediei, o institutie anticulturala majora care prezinta în termeni pozitivi poliamoria si diminueaza deliberat si neincetat importanta si beneficiile castitatii si ale credintei.

Impactul asupra copiilor

Am facut o caracterizare succinta a tendintelor din mass-media. Cred ca sunteti de acord cu ea. Prin folosirea guvernului pentru a controla aceste domenii asistenta sociala, educatia copiilor, educatia sexuala si serviciile de sanatate, cultura poliamorista nu face altceva decat sa diminueze influenta parintilor asupra copiilor, subminandu-le autoritatea asupra copiilor. Vorbim în special de parintii din cultura monogama. Impiedicandu-i sa ii formeze ca membri ai culturii lor. As spune, chiar daca este putin mai provocator, dar o fac deliberat ca sa ilustrez problema:

  Ei smulg copilul de langa parintii lui si din cultura monogama. Facând o analogie istorica, imi vin în minte ienicerii. Nu stiu daca stiti ce erau ienicerii. In secolele 13-14, turcii au conceput o strategie prin care, în expansiunea lor lansau atacuri asupra zonelor periferice ale Europei crestine, capturand baieti si aducandu-i în tabara lor pentru a-i transforma în trupe de elita fidele sultanului, care la randul lor, dupa 10-20 de ani, ducea imperiul mai departe capturând si mai multi baieti, aducandu-i inapoi, antrenandu-i si asa functionând o strategie foarte eficienta, strategia ienicerilor. Facând o analogie, cred ca asta se intampla acum în scolile noastre prin educatia sexuala prin mass media; au aflat cum sa prinda un copil si prinderea este aproape sigura când aceste programe reusesc sa induca acceptarea si implicarea adolescentilor în relatii sexuale. Daca ai obtinut asta, ai si restul.

  Celebrul marxist italian Gramsci care a avut strategia indirecta si bine gandita de a se infiltra în institutii, nu cred ca a reusit sa o puna în aplicare, dar cu siguranta discipolii sai, care i-au preluat ideile, au reusit sa o puna la punct.

  De fiecare data când un adolescent decide sa devina activ sexual, nu sa faca sex o data, ci sa devina activ sexual, si sunt destule programe prin scoli care sa-i determine pe copii sa faca asta, desigur prevenindu-i sa nu aiba sarcini nedorite sau sa contacteze boli cu transmitere sexuala, deci odata ce incepe sa faca asta, implineste doua scopuri: distrugerea familiei si a religiei, pentru ca atunci când un adolescent devine emancipat sexual vom avea fie nasteri în afara casatoriei, avorturi, si implicit familia e distrusa inainte ca ea sa se formeze sau ulterior, dupa formare, prin divortul specific varstei de 30 de ani.

  Odata ce un copil a avut doi parteneri sexuali sau o femeie a avut doi parteneri sexuali pâna la varsta de 30 de ani, doar 44% din cei casatoriti vor mai aveao relatie stabila cu partenerul de viata. Mai mult de jumatate divorteaza pâna la aceasta varsta. Vedem aici o distrugere a familiei pe termen lung. De asemenea, copilul inceteaza sa se mai roage. Stim asta: când esti activ sexual si nu esti casatorit sigur nu mai mergi la biserica. Poti insa sa te intorci în biserica, sa te caiesti si sa incepi o viata noua.

 [Nota AFR: partea a doua a prelegerii d-lui Fagan o vom publica saptamina viitoare)

  AFR va recomanda: Privind ideologia contemporana sexuala promovata de ONU va sugeram materialul alaturat recent publicat si care enunta “drepturile sexuale” ale tinerei generatii. http://www.ippf.org/NR/rdonlyres/9CDED64D-5750-41A1-994D-E7D35D0F1580/0/Exclaim.pdf Titlul e sugestiv “EXLAIM! Young people’s guide to “sexual rights: an IPPF declaration.” (“EXCLAIM! Ghidul tinerilor privind drepturile sexuale!”) Il recomandam nu doar parintilor ci mai ales invatatorilor, profesorilor, preotilor, pastorilor si liderilor de tineret. El ilustreaza confuzia pe care forurile internationale cauta in mod deliberat sa o insereze in mintile inca neformate ale tinerei generatii. Uitati-va la pozele din manual. Toti tinerii zimbesc si sunt fericiti! Fie cu persoane de sex opus fie cu persoane de acelasi sex, fie ca sunt infectati cu boli transmisibile sau nu. Ghidul acesta s-ar putea sa devina miine curricula copiilor nostri la scoala, ori subiect de bacalaureat!

 30 DE PARLAMENTARI PROMOVEZA PROSTITUTIA IN ROMANIA

 Dupa cum unii deja poate ati aflat, pe 21 iunie Camera Deputatilor a respins proiectul de lege al d-lui Vasile-Silviu Prigoana de legalizare a prostitutiei in Romania. Salutam acest vot ca unul care intareste moravurile si valorile in tara. Votul final a fost de 225 contra, 30 pentru si 28 de abtineti. Aici e lista celor 30 care au votat pentru legalizarea prostitutiei: Tabara Valeriu (PD-L), Rizea Cristian (PSD), Popeanga Vasile (PSD), Orban Ludovic (PNL), Olosz Gergely (UDMR), Giurgiu Mircia (indep.), Adomnitei Cristian Mihai (PNL), Martin Eduard-Stelian (PSD), Vasilica Radu Costin (PSD), Croitoru Catalin (PD-L), Negoita Robert Sorin (PSD), Novac Cornelia Brîndusa (PD-L), Lese Doru Brasoan (PD-L), Pálfi Mózes Zoltán (UDMR), Spînu Teodor-Marius (PD-L), Zamfirescu Sorin Stefan (PD-L), Damian Ioan (PSD), Stan Nicolae (Indep.), Vîlcu Samoil (PD-L), Béres Stefan Vasile (UDMR), Olar Corneliu (PD-L), Lupu Mihai (PNL), Dascalu Constantin (PD-L), Petrescu Petre (PSD), Tita-Nicolescu Gabriel (Indep.), Buta Sorin Gheorghe (PD-L), Gherasim Vasile (PD-L), Edler András György (UDMR), Popescu Adrian (PD-L).

  Va rugam cititi cu atentie numele acestor deputati. Ii recunoasteti pe cei care va reprezinta in Parlamentul tarii? Ce valori au, impartasesc si promoveaza? Amintiti-va de ei in 2012 daca vor candida din nou si sanctionatii si d-tra printr-un vot NEGATIV.

 Nume notabile dintre cei care s-au abtinut de la vot: Axenie Carmen (PD-L), Voinescu-Cotoi Sever (PD-L), Axenie Carmen (PD-L), Sandru Mihaela Ioana (PD-L), Paleologu Theodor (PD-L), Ciuhodaru Tudor (PNL).

  Lista oficiala a voturilor se afla aici: http://www.antiprostitutie.ro/2011/07/03/propunerea-de-legiferare-a-prostitutiei-respinsa-definitiv/

 PENTRU ROMANII DIN SPANIA:

 Colegii din Spania sunt foarte activi in promovarea abstinentei la adolescentii spanioli. Recent, d-l Benigno Blanco, Presedintele lui Foro de la Familia, a tinut o prelegere privind ideologia sexuala seculara promovata de guvernul socialist spaniol in rindul tineretului din Spania, inclusiv al copiilor nostri care locuiesc acolo. O recomandam romanilor din Spania si tuturor celor care inteleg spaniola. Inregistrarea video, lunga de putin mai mult de o ora, o aflati aici: http://www.youtube.com/watch?v=H_XU-f0_iw4

  ANUNT – TABARA PENTRU COPIII ORTODOCSI

  ASCOR (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi) organizeaza tabere pentru copii ortodocsi la Valea Plopilor. Cei interesati sunteti incurajati sa accesati detaliile cit mai curind. Timpul este scurt. Anuntul ne-a parvenit doar saptamina aceasta: http://www.dragosalbei.ro/vacanta-turism/46-tabere/133-tabere-de-primavara-vara-ascor-national-2011-ascor-asociatia-studentilor-crestini-ortodocsi-romani

 VESTI BUNE DIN TIRGU JIU

  Un cititor din Tirgu Jiu ne-a scris recent despre infiintarea acolo a unei organizatii profamilie “Organizatia pentru ajutorarea familiei – Estera”, organizatie pentru ajutorarea femeilor si mamelor abuzate fizic si a copiilor lor. Cei care doriti sa dati o mina de ajutor va rugam sa ne contactati pentru a va conecta cu persoanele in tema.

  CONFERINTA EUROPEANA A ORGANIZATIILOR PROFAMILIE

 Intre 27 si 30 iunie a avut loc la Bruxelles conferinta anuala a organizatiilor profamilie si proviata din Europa. Au participat organizatii din 32 de tari europene si Statele Unite. Romania si Moldova au participat si ele. Din partea Romaniei am participat noi, Alianta Familiilor din Romania, fiind reprezentati acolo de d-l Petre Costea, Presedintele AFR, iar din Moldova a participat d-na Elena Catisev, lidera tineretului crestin democrat din Moldova. Conferinta a fost un succes, la finalul ei participantii lansind un comunicat de presa pe care-l puteti citi aici: http://familiokratosen.blogspot.com/ Participantii au afirmat in unison valorile familiei si ale vietii, si necesitatea implicarii tuturor oemanilor de buna credinta in promovarea acestor valori crestine in Europa.

  Pe parcursul conferintei, d-l Petre Costea s-a intretinut si cu unii lideri profamilie din Parlamentul European, printre ei d-l Martin Kasler, europarlamentarul german care a lansat prima initiativa cetateneasca paneuropeana de dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona. Despre aceasta initiativa am mai scris, ea vizind instituirea in Europa a zilei de Duminica ca zi de odihna. D-l Kastler si-a exprimat aprecierea fata de faptul ca AFR promoveaza acest proiect in Romania si a apreciat miile de semnaturi pe care d-tra deja le-ati dat anul trecut in sprijinul acestei initiative. D-l Kastler ne-a insarcinat sa va transmitem salutarile personale si apreciele deosebite pentru pozitiile profamilie si proviata pe care AFR le promoveaza in Romania si Europa. D-l Kastler esta tatal a 4 copii.

 Tot pe parcursul conferintei, d-l Petre Costea s-a intretinut si cu congressmanul american Chris Smith (R-New Jersey) si sotia dinsului Marie Smith. D-l Smith cunoaste si el indeaproape eforturile pe care AFR, Pro Vita si alte organizatii din Romania le fac pentru promovarea valorilor si a vietii. Dinsul este un prieten foarte apropiat al Romaniei, a vizitat Romania inca pe la inceputul anilor 80, si simte o mare durere pentru copiii nenascuti avortati in Romania. Nadajduieste sa viziteze Romania in viitor si va vom anunta din timp. Atit el cit si sotia dinsului transmit salutari calde si aprecieri tuturor romanilor si organizatiilor provalori din Romania care promoveaza valorile. D-l Smith este un adevart campion international al valorilor crestine.

  In cadrul conferintei au conferentiat si alte personalitati iluste, cum ar fi d-l Luca Volonte, avocatul international Roger Kiska, si europarlamentari crestini spanioli. Din grupul de europarlamentari din Romania au participat la conferinta doar d-l Laszlo Tokes si Csaba Sogor.

  Pe 30 iunie a fost organizata o dezbatere in Parlamentul European pe tema raportului dintre secularism si credinta la care au fost invitati sa ia parte si participantii la conferinta. AFR a participat si ea la dezbateri. Un rezumat al dezbaterii poate fi citit aici: http://www.europeandignitywatch.org/reports/detail/article/controversial-debate-on-secularism.html?utm_source=Mailman&utm_medium=Email&utm_content=Subscriber#1222&utm_campaign=Platform+for+Secularism/Traineeship+EDW.ThV80irDDas.facebook

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

 VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

  FACETI-NE CUNOSCUTI!

  Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

  ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro.

AMINTIRI DE LA LICEUL „ION CREANGA” DIN BALTI

Ovidiu CREANGA

 

Am ajuns la Liceul „Ion Creanga” din Balti când eram în clasa a patra, primele trei le facusem la Liceul „Bogdan Petriceicu Hajdeu” din Chisinau, si la „Bogdan Hajdeu” din Buzau. Liceul Ion Creanga era singurul liceu teoretic de baieti din Balti. Mai era Liceul Comercial si o Scoala de Meserii. Fetele aveau Liceul de Fete „Domnita Ileana”, care era tot liceu teoretic.

Judetul Balti era un judet mare si bogat, cu populatie de tarani plugari, numai români/moldoveni. În oras erau foarte multi evrei, negustori si industriasi. Rusi sau alte natii puteai sa-i numeri pe degete. Balti-ul avea o fabrica mare de ulei din floarea soarelui a lui Volman, care avea fabrici si în Europa. Uzina electrica era a lui Rozentuler, apoi erau multe fabricute si ateliere precum si o fabrica de zahar. Populatia româneasca era formata din functionari, militari, clerici. Mi-aduc aminte de mitropolitul Visarion Puiu, care era un barbat impunator si frumos cu o barba artistica, ciupita cu putin argint, de erau cocoanele topite dupa el.

Profesorii de la „Ion Creanga” erau unii ramasi de pe timpul rusilor care vorbeau româneste ca vai de lume cu accent rusesc. Director era Marc Valuta, fost profesor de istorie, dar nu mai preda. „Papasa”, cum îi spuneam noi, era trecut de 50 de ani, avea un cioculet a la Take Ionescu, era un om de treaba, care nu da pedepse si nu baga spaima în noi. Baieti spuneau ca Papasa avea o fata frumoasa, dar pe care eu nu am vazut-o niciodata, pesemne învata în alt oras.

Când am aterizat în „Ion Creanga” în clasa a IV-a B, cursurile începusera de vre-o câteva saptamâni, asa ca m-au asezat în banca întâia, rândul din dreapta, (erau trei rânduri de banci) celelalte banci fiind ocupate. Stateam singur în toata banca neavând coleg de banca, ceilalti baieti se uitau curiosi si neprietenosi la mine. Cazusem ca musca în lapte, trageam din când în când cu ochiul în spate si vedeam numai fete dusmanoase. Le era ciuda ca ma cheama cu numele liceului si ca veneam din „Vechiul Regat”. Era recreatia a treia, Recreatia Mare de 15 minute. Tocmai sunase, dar nu intrase profesorul.

– Cum îti zâsi  mai?

– Ovidiu ma cheama…

– Ha!, Ha!, Ha!, Povidlâ!

– Nu ma cheama Povidlâ, ci Ovidiu!

Dar nu apuc sa termin si ma trezesc cu un galos murdar în cap. Galosul apoi aterizeaza pe banca în fata mea. O furie neputincioasa a pus stapânire pe mine. Însfac galosul si-l arunc cu toata puterea înapoi, am dat la nimereala caci nu stiam cine a aruncat cu galosul în mine. Dar ghinionul, ghinioanelor, chiar atunci deschide usa si intra pedagogul sa ne spuna ca profesorul mai întârzie putin si galosul l-a pleznit drept în fata. Rusu de furie, striga:

– Cine e magarul care a  aruncat galosul?

– Ista nou, ista nou, au strigat toti într-un glas. Eu era sa-mi dau duhul. M-am ridicat în picioare dar nu am reusit sa articulez nici un cuvânt. Pedagogul, al carui nume nu-l mai tin minte, vine glont la mine si începe sa-mi care palme unde nimerea.

– Adica de astea-mi esti puslama, astfel de pramatie esti tu, lasa ca-ti pun eu pielea pe bat nu ai griji! Si zboara la cancelarie si spune ce pramatie este cel ce poarta numele liceului. Ani de zile întâmplarea asta nefericita a umbrit prezenta mea la liceu. Cu baietii m-am împrietenit si m-au acceptat în gasca lor, dar unii profesori s-au uitat banuitor la mine multa vreme. Pedagogul, însa, nu m-a înghitit niciodata si mi-a bagat strâmbe la profesori cât a putut.

Dimineata o începeam cu o rugaciune lunga pe care o recita un elev, pe când noi stam toate clasele adunate într-un coridor mare unde încapeam toti. Apoi ne împrastiam la clasele noastre si începea ziua de lucru. Stiu rugaciunea si acum, începea cu: „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pre Tine Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria…”

Poate si din cauza „primirii triumfale” de care avusesem parte, dar eu cred ca fiindca eram puturos, la început învatam foarte prost. Fugeam de la lectii de predilectie pe un deal unde soldatii faceau tragere si gloantele se opreau într-un dâmb. Gloantele erau facute dintr-o camasa de tabla de fier în care era turnat plumb. Eu si cu alti chiulangii scoteam gloantele din pamânt, apoi topeam plumbul din camasa lui de tabla la foc într-o oala de tuci, si botul de plumb îl vindeam la o baba care facea farmece cu plumb topit. Ne alegeam si noi cu câtiva lei, care pentru noi erau mari, cât roata carului. Cu banii cumparam tutun la pachet. Tutunul era de proasta calitate, era plin de gateje. În loc de foita ceilalti chiulangii foloseau hârtie de gazeta, pe care o rupeau la anumita dimensiune, puneau câteva firicele de tutun, apoi le rasucea cu maiestrie si le lipea cu scuipat de pe limba. Eu nu fumam, fiindca nu puteam, ca tuseam de-mi ieseau ochii din cap daca trageam un fum. Asta se întâmpla din cauza ca la patru ani am tras tare în piept dintr-o tigara „Plugar”, era sa mor, apoi am varsat numai fiere verzuie câteva zile, dar de atunci nu am mai fumat nici pâna în ziua de azi.

Profesorul, care ma ura în mod constant din toata inima, era Socoliuc de la franceza. Nu ma scotea din patru si din corigente. Odata, la o teza, am avut inspiratie ca ne va da „La Normandie” si am învatat bucata pe de rost. Ne-a dat „La Normandie” si eu am scris fara nici o greseala. El a spus ca am copiat si mi-a dat doi. Am început sa urlu si sa ma jur ca nu am copiat. Atunci Socoliuc m-a pus sa stau la catedra si sa scriu teza din nou. M-a pus la catedra ca sa ma controleze mai bine ca nu cumva sa copiez. Am scris din nou fara nici o greseala; mi-a pus sase minus. Ei, de atunci nu am mai pus mâna pe franceza si am început sa fug sistematic de la lectia lui Socoliuc.

Aveam la Matematica pe Dembski, care era fost ofiter al armatei ruse din Extremul Orient. Lectiile lui erau o placere sa le asculti, ca nu facea Matematica deloc, ci povestea jumate stâlcit româneste, jumate ruseste, din aventurile lui din Extremul Orient, si noi cascam gura la el, hipnotizati. Mai fusese si în Legiunea Straina, asa ca era o sursa inepuizabila de povestiri fantastice. Stia franceza mai bine ca Socoliuc. Dembski, care facea parte din aristocratia Tarului, ma iubea foarte mult, spre deosebire de Socoliuc, care odata mi-a proorocit: „Creanga, tu vei ajunge în viata în cel mai fericit caz cizmar, dar si acela de foarte proasta calitate, poate un cârpaci sa pui numai petice”. Pe Socoliuc îl urasc sincer si din rasputeri si azi.

himia mi-a placut de când ma stiu, citeam tot ce-mi cadea în mâna despre chimie, de aceia stiam „dumnezeieste” la chimie. Îmi încropisem laborator acasa si colectam chimicale cum puteam. Neagoe de la Chimie era un tip haios, de fapt era profesor de fizica, îl pusese si la chimie ca nu aveau titular. „Ba Creanga, tu stii chimie mai bine ca mine!”. Si el ne spunea în clasa tot felul de întâmplari din viata lui. Neagoe înfiintase un laborator de chimie al scolii, si pe mine ma luase laborant ca ajutor al lui. Din laboratorul meu lipsea acidul formic, si în laboratorul lui Neagoe era o sticla mare de 5 litri. Gasesc o sticluta mica cu dop slefuit de sticla si sterpelesc si eu vre-o suta de grame. În loc sa-i cer lui Neagoe care mi-ar fi dat în mod sigur, bag sticluta în buzunar la pantaloni. Dopul, fiind de sticla nu se tinea fest, si câteva picaturi de acid formic au iesit si mi-au udat buzunarul pe dinauntru, apoi a trecut prin chiloti si a ajuns la piele. A început sa ma usture teribil, dar taceam mâlc ca sa nu ma dau de gol. Sufeream ca Mucius Scevola, dar de atunci nu am mai furat nimic în viata mea. Noroc ca era ultima ora. Când am ajuns acasa aveam o pata mare rosie pe picior care durea îngrozitor. Apoi s-a facut o rana care abia a trecut. Nu m-am dus la Dispensar, caci m-ar fi întrebat cum s-a întâmplat. Neagoe era oltean si toata viata a fost burlac. Dupa zeci de ani l-am întâlnit la Bucuresti, locuia într-o chichineata care avea o singura camera, era tot neînsurat si-mi spunea ca are un succes grozav la femei. Era slab ca un ogar, se vedea ca manânca pe sponci.

Ba Creanga, la toate le spun ca am 47 de ani.

Da de ce, dom’ profesor, 47?

47 de razboaie a avut Stefan cel Mare, dupa fiecare razboi construia o biserica sau manastire si cifra asta o tin minte.

La istorie îl aveam pe Polianski care vorbea româneste ca vai de lume. Mi-aduc aminte ca odata adusese tezele si comenta rezultatul: „Chezele în general sunt foarche slabe, numai Boris Cazacu a achins putin si pe gheparche pe Maria Terezia”. La Gimnastica îl aveam pe Erhan, un tip tânar, sportiv, cu corp atletic, toti eram lesinati dupa el. El ne iubea si ne lua apararea în cancelarie când aveam probleme. Eu eram un tip voinic si în front stateam în fruntea coloanei deoarece eram mai înalt, la recrutare am avut 1 metru opt zeci, care pentru atunci era mult, caci baietii nu erau asa de înalti ca acum. Faceam cu Erhan mult sport, volei si baschet si saream capra. Câte odata jucam si oina care era un sport specific românesc. An de an clasa noastra a luat campionatul scolii la baschet si eram trecuti pe un panou de onoare. Eu jucam fundas, dar câte odata fugeam si bagam si eu mingea în cosul adversarilor.

În clasele superioare era profesor la matematica Costrov, un rus dat naibii de rau ce era, si noi eram clei cum scapasem din povestirile lui Dembschi cel simpatic. Eu cred ca eram cel mai tamâie. Metoda mea de a fugi de la matematica: bagam o frunza de coada soricelului în nas si frecam nara cu putere. Dupa câteva minute izbucnea sângele. Ridicam mâna dreapta sau stânga deasupra capului, depinde pe ce nara curgea sângele si dadeam ochii peste cap. Vecinul meu se ridica si spunea cu voce tremurânda: „Dom’ profesor, lui Creanga i s-a facut rau”. El venea si se uita câinos la mine: „Scoate magaru’ si du-l la Infirmerie!” Colegul atât astepta, ca astfel scapa si el, apoi fugi la plumbi. Când n-aveam încotro si trebuia sa ma duca la infirmerie, aveam alta metoda. Primul lucru îti punea termometrul la subtioara. Atunci ma apropiam tiptil de soba, împingeam termometrul mai la spate si-l lipeam de soba. Odata nu am fost atent si când l-a luat infirmiera aveam 41.5. A chemat urgent doctorul care, când a venit, „îmi revenisem”, avem 36.8, si toata lumea a fost fericita ca nu am murit la ei. Daca era vara si nu ardea focul, frecam termometrul de camasa pâna se ridica temperatura  cât vroiam sa fie. Mai era o metoda, sa manânci creta pisata, dar era gretoasa si nu „lucra” totdeauna. Odata „fugeam” de la matematica si chiar fugeam de-mi scaparau calcâiele, si când dau coltul îl iau pe Costrov în brate care venea tacticos de pe strada cealalta.

Creanga, erai sa ma dai jos, ce e cu tine?

Fug la infirmerie, dom’ Profesor, ca sunt foarte bolnav. Si-l repun iarasi pe picioarele lui pe Costrov si fug din nou.

Ajuns în clasa, baietii sar cu gura:

Vai dom’ profesor, lui Creanga i s-a facut atât de rau ca ne era frica sa nu moara.

Saracu, stiu ca era sa ma  dea jos din fuga! Cere condica si scrie: „Pe Creanga l-am vazut fugind de la lectie, era sanatos, voinic si bine dispus”. Desigur ca foaia aia a disparut din condica, cu toate ca filele condicii erau numerotate.

La Româna îl aveam pe Gheorghe Cârtu, o mutra de turlan cu un dovleac mare, prevazut cu o chelie bogata, care-i dadea un aer de bonom, de fapt ce si era. A pus în scena „Harap Alb”, era admiratorul lui Ion Creanga. Eu eram un boier ce aveam un caftan rosu, facut de mama din hârtie creponata. Nu aveam talent teatral, si când trebuia sa spun o poezie mi se punea un nod în gât si începea sa-mi bâtâie capul. Ca boier, nu aveam de spus nimic, apaream din culise, trebuia sa traversez scena si sa ies pe partea cealalta. Am facut, cred, vre-o 10 repetitii, dar când sa ies din culise si sa intru pe scena, începeau sa-mi tremure picioarele. Pâna la urma, am reusit sa traversez scena fara sa ma prabusesc. La spectacol, sala era plina de parinti ce stateau pironiti locului si nici nu suflau ca sa-si vada odoarele. Ne-am bucurat de un succes rasunator. Piesa, la cererea generala, s-a mai jucat de câteva ori. Dar la unul din spectacole, un alt „boier” m-a calcat pe pulpana hlamidei mele si m-a lasat cu fundul gol. Spectatorii au râs copios, si au spus ca asta a fost scena cea mai hazlie. La o teza, Cârtu ne-a dat sa facem analiza gramaticala la o fraza din „Amintiri din Copilarie” a lui Creanga: „Logofete brânza-n cui, lapte acru-n calimari, chiu si vai prin buzunari”. Nimeni nu a putut sa faca analiza, nici chiar Boris Cazacu, care era tocilarul clasei.

Dar cel mai pitoresc personagiu era profesorul de desen Râbalcu. Cred ca avea vre-o 50 de ani, fusese colonel în armata Tarului. Din timp în timp se faceau asa zise „concentrari”, când îi îmbraca si pe civili în haine militare si câte odata faceau si instructie. Odata i-au „concentrat” pe profesorii de la Ion Creanga si, sa vezi comedia naibii, Râbalcu era colonel, si Valuta directorul era sergent. Ceilalti erau de la maior în jos.

La prima lectie de desen de la „Ion Creanga” nu m-a prevenit nimeni, de aceia am fost foarte socat. Când a intrat Râbalcu, eu m-am ridicat în picioare cum se facea la toti profesorii, toti ceilalti au stat jos si au început sa strige cât îi tinea gura: „FROSA! FROSA! FROSA!” Am ramas cu gura cascata si ma uitam nedumerit. Un vecin de al meu mi-a strigat tare ca sa astupe zgomotul: „Striga si tu ma!”. Eu nu îndrazneam sa strig, atunci altii s-au rastit la mine, si am început sa strig si eu. Cu încetul am înteles. Râbalcu avea o familie numeroasa si de nevasta… o tata lalâe si mai mult lata de cât lunga, care venea si se plângea la baieti ca Râbalcu are o ibovnica Frosa si ca sta mai mult la ea decât acasa… si nu mai aduce leafa la familie „ca îi da lui sterva si curva aia”. Ea vorbea româneste mai bine ca el, pe semne ca era moldoveanca. „Strigati la el si faceti-l de râs, baieti” si baietii atât asteptau. La lectiile lui Râbalcu era un vacarm de nedescris, nimeni nu era atent, unii cântau „Traiasca Regele”, altii jucau leapsa pe ouate, altii bâza, el statea cu fata la tabla si desena. Ce desena? „Un vacuta mitica, o caluta frumusica”.

Odata ne-am vorbit si, când a venit Râbalcu în clasa, ne-am sculat toti odata în picioare, apoi era o liniste de se auzea musca. Râbalcu s-a fâstâcit rau, s-a asezat cu fata la tabla, conform obiceiului lui si a început sa deseneze. Se vedea ca nu era la locul lui si deodata explodeaza: „Da ce sunteti nebuni, ce aveti?” si atunci noi am început „FROSA! FROSA!” si el s-a linistit si si-a vazut de treaba.

Când eram în clasa a saptea o grupa de elevi mai inimosi, ca Vlad Bejan, Colea Dreab, Boris Cazacu si eu am, am reinviat Societatea Stiintifico-Literara „Bogdan Petrieicu Hajdeu” – al carei presedinte a fost ani de zile savantul de mai târziu Eugeniu Coseriu – si m-au ales pe mine presedinte, (probabil fiindca ma chema Creanga!). Vlad Bejan este acum doctor pensionar, fost director la un spital din Iasi si Boris Cazacu era pe timpuri doctor la Spitalul Studentesc din Bucuresti, ce-o fi cu altii, Dumnezeu stie. La sedinta de deschidere, cuvântul trebuia sa-l tin eu, nu aveam nici o experienta, nu stiam ce sa spun si m-am bâlbâit penibil. Cel putin, daca mi-as fi scris câteva fraze pe o hârtie, dar m-am facut de bacanie. M-a salvat Cazacu, care s-a bagat pe fir si a început sa vorbeasca el fara cusur. Am reeditat si revista „Crenguta”. Primul numar l-am tiparit la un tipograf, evreu rus, care abia îngaima câte ceva în româneste. El spunea: „Revistu lui Crengutî”. Am tiparit atunci 250 de exemplare, eu am învârtit de o roata care avea o manivela de mi-a venit rau, caci tiparnita nu avea motor electric. Al doilea numar l-am scos mai bine, la o tipografie cu motor electric si cu caractere frumoase, Tipografia Eparhiala Balti, din strada General Bethelot nr. 32, chiar si cu unele desene si figuri. Eu am pus un motto pe coperta revistei (care de fapt m-a condus toata viata): „Prin munca, spre ideal!”. Apoi au navalit hoardele barbare din stepele asiatice si totul s-a spulberat. Termin cu cuvintele lui Eminescu: „Cine-a îndragit strainii, mânca-i-ar inima câinii!”.

Toronto, Canada