CONTRABANDISTUL EMINESCU

de Lucia OLARU NENATI

 

 

[pullquote]„Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial.”      (Nicooale Iorga)[/pullquote]

 

Putini stiu ca Eminescu nu a luptat numai cu pana si cuvântul pentru idealurile nationale, ci a facut-o si prin fapte, chiar dintre cele care i-au cerut un curaj deosebit si l-au expus la riscul arestarii pentru contrabanda si atentat la siguranta imperiului. Iata cum s-au desfasurat lucrurile! In 1875 se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei printr-un rapt abil si realizat prin coruptie. Descrierea modalitatilor de înfaptuire a rapirii exista consemnata în corespondeta dintre internuntiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut si cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg. In aceste scrisori cei doi comunica despre pasii strategici pe care-i faceau pentru stabilirea unui culoar de trecere între Pocutia (devenita proprietate austriaca) si restul imperiului, ce avea sa se numeasca Bucovina.

Din aceste documente reies actele de coruptie prin care au fost atrasi atât înalti functionari ai Rusiei (feldmaresalul Rumiantev, caruia i s-a oferit o tabachera de aur cu briliante si 5000 de galbeni austrieci) cât si mai multi demnitari turci printre care si Reis Effendi, care a cerut special si a primit un pumnal de aur cu teaca aurita cu briliante si smaralde, având încrustat în ele un orologiu. Prin aceste masinatiuni culoarul de trecere s-a largit pâna la a cuprinde întregul tinut al Bucovinei.

[pullquote]

“E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale.” (Eminescu)

[/pullquote]


Asadar Bucovina a fost vânduta pe o tabachiera si un pumnal! Tot din aceasta corespondenta reiese lupta cumplita a domnului Moldovei, Grigore Ghica Voevod care a încercat pe toate caile si cu toate mijloacele sa-si apere tara nelasându-se corupt spre a accepta tacerea, ceea ce i-a atras în final suprimarea prin asasinare. Toate aceste scrisori care arata ce s-a petrecut în 1775 au fost adunate într-o brosura editata în 1875 intitulata „Rapirea Bucovinei dupa documente autentice”, redactata de Ion Slavici si prefatata de Mihail Kogâlniceanu dupa documentele din colectia lui Hurmuzachi privitoare la istoria românilor.

Eminescu, stabilit atunci la Iasi, trece clandestin în Bucovina având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei brosuri riscând sa fie prins si pedepsit cumplit. Tragând la prietenul sau Stefanelli în Cernauti si beneficiind de ajutorul lui, el trimite brosurile prin posta persoanelor oficiale, oaspetilor straini si organizatorilor „serbarii seculare” pe care o pregatisera austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei. Desi circulatia brosurii a fost interzisa, desi s-au facut puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica raspândirea cartii prin lumea europeana (fusesera multi oaspeti straini la Cernauti!) care a aflat din surse documentare autentice despre ticalosia prin care s-a produs decapitarea Moldovei.

Eminescu nu s-a multumit cu atât, ci a publicat în tara articole prin care glorifica vitejia si rectitudinea morala a lui Grigore Ghica Voevod, pe care-l aseaza în rândul marilor personalitati ale lumii, alaturi de Ludovic al XIV-lea, Frederic al II-lea, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a etc. Iata formulate chiar de catre poet în articolul intitulat Grigore Ghica voevod si aparut în Curierul de Iasi, nr.109 din 1876, argumentele care sustin aceste aprecieri: „E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme la Constantinopole s-a vazut silit a încredinta pe cancelarul Kaunitz ca orice tranzactie ar face cu acest voevod, concesiile sale vor fi numai aparente caci acest caracter nu cedeaza si nu se pleaca. El va urmari întotdeauna întregirea patriei sale fie prin razboi fie prin diplomatie, de aceea trebuie înlaturat cu orice pret. Trebuia dar nimicit acest om a carui tarie de caracter ameninta pe rapitorul patriei sale, trebuia asasinat în taina fara zgomot.”

Si pentru a sublinia soarta tragica a unui mare domn patriot care a luptat eroic cu toate fortele uriase ce amenintau integritatea tarii sale, Eminescu continua: „?i asa s-au urmat în comuna Iasi (…) acolo s-a întâmplat aceasta fapta a întunericului, acea miselie demna de diplomatia veacului trecut, acea nerusinata palmuire a slabiciunii si dezbinarii poporului românesc. Intr-adevar ce rusine mai mare putea sa ni se întâmple? Dupa ce (…) ni se luase vatra stramaseasca, începatura domniei neamului moldovenesc (…) se asasineaza prin influenta morala a Austriei domnul care au îndraznit a protesta contra nerusinatei rapiri.”

Ca o concluzie ce ramâne vesnic valabila în istoria noastra, Eminescu conchide cu amarnica durere si sfâsiere launtrica, una dintre multele care l-au afectat profund si i-au provocat rând pe rând sfârsitul prematur al vietii pe care-l comemoram mereu la mijlocul îndoliat al lui iunie, doliu care înmanunchiaza în el toate durerile neamului traite adânc de catre omul deplin al culturii românesti.

Iata aceste cuvinte aforistice care pot fi înscrise pe frontispiciul istoriei noastre perpetui: „Popor românesc, mari învataturi îti da tie aceasta întâmplare! Daca fii tai ar fi fost uniti totdeauna atunci si pamântul tau stramosesc ramânea unul si nedespartit. Dar veacuri de dezbinare neîntrerupta te-au dus la slabiciune, te-au dus sa-ti vezi rusinea cu ochii!”

Nu putem sti, desigur, daca tot mai insistentele afirmatii despre suprimarea deliberata a lui Eminescu din motive de ordin politic sunt întemeiate, desi probele material-istorice si rationamentele logice sunt tot mai pregnanate. Am dori din suflet sa nu fie nimic adevarat si toti cei ce sustin aceasta varianta sa fie niste fictionari fabulatori bolnavi de scenarita. Dar, privind din perspectiva actuala si din cea conturata prin acumularea atâtor informatii si concluzii de-a lungul zecilor de ani de când ma aflu în proximitatea universului eminescian, a propriei experiente existentiale, nu pot sa nu acord atentie ideii ca, în fond, ceea ce a contat a fost mai întâi de toate, pasiunea adevarului absolut care l-a stapânit tiranic („adevarul e stapânul nostru, nu noi stapânim adevarul”) si care l-a determinat sa intre automat în slujba cauzelor drepte si, mai ales, în apararea interesului general national pe care, vai, în toate timpurile (dar mai ales azi!) se gasesc greu oameni care sa-l apere în dauna sau înaintea interesului personal. De aceea, indiferent care va fi fost cauza concreta a sfârsitului sau, e tot mai învederat ca Eminescu a murit „patimind pentru dreptate” cum spune Biblia si cum spunea el însusi despre domnitorul Grigore Ghica pe care nu întâmplator l-a adus în prim planul atentiei. Un astfel de om al idealului cum a fost el nu se putea potrivi cu atât de complicatele socoteli si aranjamente ale vietii sociale si politice reale, aceea care s-a bazat mereu pe compromisuri si chiar tradari.

De aceea, acum în miezul lui iunie, nu comemoram doar, idilic si gratios, trecerea în eternitate a unui poet, fie el si de geniu – chiar daca tot acum se aduna laolalta o sama de poeti sub steagul sau – ci mult mai mult de atât: asa cum spunea Iorga, cel ce atât de devreme i-a recunoscut consubstantial statura si complexitatea personalitatii: „Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial”(1911)


Lucia OLARU NENATI

Botosani

15 iunie 2011

 

SA DIVORTEZ SAU SA NU DIVORTEZ?

SFATURI PRACTICE

 

 

Sa divortez sau sa nu divortez? Fara indoiala asta este o intrebare pe care multi dintre noi deja ne-am pus-o, ne-o punem, sau ne-o vom pune in viitor. Astfel de intrebari sunt ispititoare si ca oricare ispita intrebari de genul acesta trebuie bine cumpatate iar in final respinse. Rare sunt motivele bine intemeiate pentru a divorta.

Divortul este unul dintre fenomenele moderne care distrug nu doar familia individuala ci institutia sociala in sine a familiei si a casatoriei. Divortul este un pacat social des intilnit la romani. Nu este demn de o natiune care se numeste crestina. Atit in Romania cit si in Moldova incidenta divortului este foarte ridicata. Citeam recent pe un blog ortodox ca Moldova se afla pe locul patru in lume privind incidenta divortului. Pare ireal, nu? Ce rusine! Ce mare rusine?

La inceput a fost ideea divortului. Toate plagile sociale cu care ne confruntam ca societate la ora actuala parca au inceput dintr-o data: avortul, divortul si revolutia sexuala. Ideea divortului a mers mina in mina cu emanciparea feminista inceputa la mijlocul veacului trecut. Fondatorii comunismului au promovat-o si ei ca o modalitate de “eliberare” a fameii de sub autoritatea “patriarhala” a barbatului si a societatii in general. Asa, ideea a devenit ispititoare si a incoltit in mintea societatii. In goana dupa voturi, legiuitorii au promis iar dupa aceea au legiferat divortul incepind din anii 50. Dar nu s-au oprit aici. Nici ei nici presiunea societatii pentru liberalizarea continua a divortului. Asa incit s-a ajuns ca din divort pe motive bine intemeiate sa fie acuma acordat mai pe ori si care motiv, oricit de trivial ar fi el, si fara a se pune prea multe intrebari.

In timp ce alte tari crestine, cum ar fi SUA, incep sa  adopte legi pentru diminuare divortului, Romania crestina se indrepta tocmai in directia opusa – liberalizeaza divortul. Uita cuvintele lui Dumnezeu “Eu urasc despartirea in casatorie.” (Maleahi 2:16. “Caci Eu urasc alungarea femeii”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel”) Ba sunt unii parlamentari care sugereaza ca in situatii in care nu sunt implicati copii sau bunuri materiale seriose, partilor ar trebui sa li se acorde divort la cerere printr-o simpla infatisare in fata unui ofiter de stare civila, cu aceasi usurinta cu care au incheiat casatoria tot in fata unui ofiter de stare civila. Ba mai mult, unii comentatori din presa romana afirma, fara intelepciune, ca ar fi bine ca Romania sa intre in “rind cu lumea” facind, la fel ca Austria sau Italia, “tirguri ale divorturilor.” Idei bizare se raspindesc tot mai mult si in Germania, la moda fiind notiunea ca un certificat de casatorie sa nu fie valabil mai mult de 10 ani, dupa care fie ca se dizolva casatoria in mod automat, fie ca e reinnoita pentru inca 10 ani prin aceptul partilor.

Astea sunt teorii ale unei societati contemporane obosite si careia ii lipseste sensul moralitatii. Dar noi? Ne gindim oare la conscintele acestei practici odioase asupra societatii? Asupra partilor care divorteaza? Asupra celor afectati de divort, in special copiii? Asupra rudeniilor si a bunastarii morale a societatii? Divortul este doar unul din multele fenomene contemporane care distrug institutia familiei si a casatoriei. Daca o trivializam prin divort, infidelitate ori lipsa de  interes s-ar putea sa o pierdem. Aici bisericile au un rol foarte important. Ele trebuie sa calauzeasca credinciosii spre intarirea casatoriei si consilierea cuplurilor intr-o directie diferita decit cea a divortului. Asta mai ales avind in vedere ca conform statisticilor incidenta divortului intre cei care frecventeaza biserica este la fel de mare ca si intre cei care se declara nereligiosi si nu frecventeaza biserica. Ba sunt si unele studii care indica, si mai rusionos, ca divortul e mai putin intilnit intre atei decit intre crestini.

Indemnam dar pe cei care se gindesc la divort sa se razgindeasca. Divortul nu este o optiune. In sensul acesta am pregati pentru d-tra materialul alaturat, prelucrat dupa un studiu mai aprofundat publicat mai in primavara de catre prestigioasa organizatie crestina profamilie americana Focus on the Family cu titlul “Should I Get a Divorce?” (“Sa Divortez?”). Speram sa va faca sa va razginditi. Materialul a fost prelucrat pentru AFR de catre Marieta si Daniel Tut, membri AFR Timisoara. Le multumim. Textul integral in limba engleza poate fi aflat aici: http://www.focusonthefamily.com/marriage/divorce_and_infidelity/should_i_get_a_divorce.aspx?p=1&series=1

Sa Divortez sau Nu?

Cine totusi divorteaza? Cum m-ar afecta divortul? Cum mi-ar afecta copiii? Ar fii divortul solutia ideala de scapare dintr-o situatie sau relatie neplacuta? Este divortul acceptat din punct de vedere biblic?… Ar mai fii vreo sansa pentru casnicia mea? Binecunoscuta organizatie mondiala pro-familia “Focus on the Family” cauta sa raspunda la aceste intrebari, oferind raspunsuri practice, sustinute de studii si întarite de experintele celor care s-au confruntat cu divortul.

Natural, nici un cuplu nu intra în casnicie gândindu-se ca nu va avea o casnicie reusta sau fericita. Întradevar la nunta ai crezut ca va promiteti dragoste pe viata, dar acum din motive pe care nu le întelegi din plin, acest vis parca s-a spulberat. Divortul ti se arata ca o scapare usoara din nereusita, si poate-ti spui ca ”doar viata e plina de a doua sansa si poate in prima casatorie nu l-ai gasit pe Dl. sau Dna Potrivita”. Poate o vei gasi sau i-l vei gasi in a doua casatorie.

Înainte de a lua decizii pripite considera cu atentie la ce te vei expune. Majoritatea celor care divorteaza nu sunt pregatiti pentru încercarile vietii dupa un divort. Acest articol te va ajuta sa faci o decizie informata bazata pe fapte sigure. Fii încurajat ca oricât de fara speranta ti se pare casnicia în acest moment exista o mare posibilitate ca sa fie salvata, daca este decizia ta sincera de a o trasforma într-o relatie plina de iubire asa cum ai sperat-o atunci când la inceput ai spus “da”..

Cine divorteaza? Decizii pripite

Studiile arata ca majoritatea casniciilor care sfârsesc prin divort au totusi nivelul mediu de fericire si conflict. Chiar daca rata divorturilor in America este în declin usor, totusi rata divorturilor este de patru ori mai mare decât a fost înainte de 1960. Se estimeaza ca din patru cupluri care se casatoresc, 40 -50 la suta se vor separa, rata fiind mult mai scazuta la cei care se casatoresc peste 21 de ani, au studii superioare sau sunt împlicati religios. Printre credinciosi, rata divorturilor a crescut, fiind la fel sau chiar mai ridicata fata de rata divortului in societatea  seculara. Acceptarea divortului devine tot mai usoara si mai tentanta.. În alte cuvinte, casniciile care esuaza nu se afla in probeme adânci, cu relatii abuzive fizice si verbale. Chiar si acestea de pe urma nu sunt rupte definitiv. Pe scurt, casniciile sunt “sufficient  de bune” si pot fii înbunatatite pe parcurs daca sotii nu ar face decizii pripite de a se separa si ar sta împreuna.

Cum ma va afecta divortul?

Dupa mai mult de 30 de ani de cercetare se stie sigur acum ca divortul rareori duce la o viata mai buna. Familiile divortate sufera atât financiar dar mai ales afectiv si emotional. Studiile arata ca femeile divortate experimenteaza o scadere cu 30 de procente al nivelului de trai pe care îl aveau înainte, iar barbatii divortati o scadere cu 10 procente. Divortul în sine costa o avere oricât de simplu se pare, si implica sume enorme pentru a reglementa bunurile commune si a plati avocatii.

Se stie foarte bine ca divortul rareori duce la mai bine. Iata câteva dintre constatarile facute pâna în prezent: (1) durata medie de viata este semnificativ mai redusa la cei divortati, ea fiind cea mai lunga la persoanele ce apartin unei casatorii; (2) cei care au fost nefericiti în casnicie dar totusi au stat împreuna au fost mult mai fericiti in decurs de 5 ani comparat cu cei divortati; (3) consecintele sanatatii unui divortat sunt asa de severe ca un cercetator de la Universitatea Yale a exclamat ca ”fiind divortat si nefumator este doar cu putin mai periculos decat daca ai fuma un packet de tigari pe zi si ai sta casatorit”; (4) dupa o diagnosticare de cancer, cei casatoriti au o rata mare de a se reface pe când cei divortati poarta în plus trauma divortului pe termen lung iar sanatatea e greu de recuperat; (5) atât femeile cât si barbatii sufera un declin mental dupa divort, iar cercetatorii arata ca femeile sunt cele mai afectate. Ca si indicatori ai declinului mental se înregistreaza depresii, ostilitati, neacceptarea de sine, iar binele personal si relatiile cu altii sunt affectate profund.

Cei mai multi vad în divort sfârsitul unei lupte, dar de obicei problemele nu dispar ci se accutizeaza si nici nu se rezolva prin o a doua casnicie. In plus, a te casatorii a doua oara înseamna sa te expui unei sanse mult mai mari de a divorta din nou.

Cum poate afecta divortul copiii?

Începând cu multi ani în urma a început sa circule mitul ca daca parintii nu sunt fericiti împreuna, nici copiii nu vor fii fericiti. Se presupune ca ceea ce este bine pentru parinti este bine si pentru copii. Realitatea covârsitoare a studiilor, insa, indica cu totul altceva: copiii sufera enorm atunci când mama si tata se despart. Consilierul si terapistul Steven Earll subliniaza faptul ca mama si tata sunt vazuti de copii ca cei care pot rezolva orice problema. Parintii sunt perceputi ca oameni foarte competenti, ca detinând puteri supranaturale sa împlineasca orice nevoie avuta. Pentru un copil divortul spulbera  securitatea  si siguranta ca parintele poate sa ofere bunastarea lui. Copiii au bine întiparit sentimentul ca exista doar o singura relatie sigura si aceasta este mama si tata împreuna.. Orice alta configuratie relationala va fii perceputa ca un atac direct, conflict si tradare a întelegerii vietii.

Studiile facute pe copiii proveniti din familiile divortate in comparatie  cu copiii din familiile integre arata în unanimitate ca cei provenitii din divorturi sufera din punct de vedere academic, experimenteaza probleme de comportament, si sunt mai predispusi în a nu absolvi un liceu. Sunt mult mai predispusi sa aiba abateri juvenile si sunt mult mai afectati de saracie. Adolescentii sunt mai predispusi la folosirea drogurilor, alcoolului si sunt implicati sexual. Din punct de vedere medical, sunt mai frecvent bolnavi si nu de putine ori sunt implicati in abuzuri sexuale. Chiar daca un mic procent din ei nu vor experimenta aceste lucruri, trauma divortului va avea impact de lunga durata. Pentru totii copiii divortul va “colora”imaginea lor despre viata, semeni si relatii pentru tot restul vietii.

Studiul Wallestein vine sa confirme trauma prezenta zi de zi in sufletele copiilor. Psihologul Judy Wallerstein a urmarit un grup de copii proveniti din familii divortate intre anii 1970 pana in 1990. Interogându-i la 18 luni, la 5,10,15 apoi la 25 de ani de la divort, a fost uimita sa constate ca nu si-au revenit, înca experimentau nereusita, teama de pierdere, teama de schimbare si de conflict. Ei nu vor trece niciodata peste divort si le va fi la fel de greu peste ani, în special in prag de sarbatori, aniversari, absolvirea unei institutii educationale, casatorii, nasteri sau celebrarea vreunui eveniment.

Este vreo sansa pentru casatoria mea?

Pentru a avea o casatorie fericita trebuie eliminate slabiciunile pentru ca relatia sa se consolideze. De multe ori gândim ca un cuplu nefericit are doar doua optiuni: sa ramâna împreuna si sa fie mizerabili sau sa divorteze si sa-si continuie viata. Exista însa o a treia optiune dovedita prin studii care arata ca cei care erau mizerabili in casnicia lor, dar au stat împreuna în decurs de 5 ani, au evaluat-o mai apoi ca fiiind foarte fericita.

Ce face o casatorie sa mearga înspre bine? Un prim lucru este asteptarea. Presiunile externe precum munca costisitoare, cresterea copiilor sau alte circumstante se vor schimba. Apoi, refacerea comunicarii efective între soti, ascultarea activa a celuilalt, complimentarea si încurajarea celuilalt. Nu în ultimul rând, fericirea personala prin gasirea unui hobby nu doar bazat pe dispozitia  celuilalt si  schimbare radicala din apucaturile nesanatoase ale unuia dintre soti prin fermitatea celuilalt.

Cum ar trebui un crestin sa perceapa divortul?

Trebuie sa ne reamintim deasemenea ca Dumnezeu, Creatorul a instituit casatoria ca un model perfect si infailibil care trebuie pastrata asa cum a fost creata. Toata Biblia insufla acelasi mesaj: casatoria este sacra, Dumnezeu uraste divortul, casatoria este instituita pentru a produce odrasle de bun character. IIsus Hristos reitereaza importanta casniciei ca un lucru sacru, creat de Dumnezeu pe care omul nu are voie sa-l rupa. Singurele motive absolvite de Biblie pentru divort sunt imoralitatea sexuala a unuia dintre soti si nedorinta de a se pocai si schimba, si abandonul unuia dintre soti pentru credinta celuilalt.

Înainte de a face decizii de separare, expertii crestini sugereaza rugaciunea si calauzirea lui Dumnezeu pentru vindecarea si restaurarea casniciilor. Înainte de a cauta separarea legala considera o separare pe o perioada de timp în care sotii pot analiza la rece situatia lor. Cautati sa deschideti canale de comunicare la inima celuilalt, sa-ti dea rabdare si un spirit iertator.

Atunci când sunt probleme mult mai adânci si grave în casatorie precum adulterul, abuzul fizic si adictiile este mandatorie apelarea la persoane specializate in consiliere biblica familiala. Aici e imperativ consultarea cu liderii spirituali din biserica sau parohia din care faci parte. Se sugereaza in plus comunicarea cu cuplurile in varsta care sunt cunoscute in comunitatea in care traiti pentru viata conjuugala exemplara pe care o traiesc, pentru a invata de la ei metodele refacerii relatiilor de casnicie. Iar in incheiere este util de reamintit ceea ce Dr. Bill Maier a realizat dupa multi ani de cercetari: rata covârsitoare a divorturilor cu probleme “usoare” în cultura în care traim, arata ca  casnicia are la baza concepte mult prea individualiste, bazate pe sine si fericirea proprie. Casnicia însa e mult mai mult decât împlinirea dorintelor si asteptarilor personale. E pastrarea sacra a ceea ce Dumnezeu a instituit: un juramânt pe viata  care implica jertfire de sine, iertare si dragoste unul pentru celalalt si punerea bunastarii celuilalt înaintea ta.

DE CE DIVORTEAZA ROMANII?

De la teorie ne intoarcem la practica si la noi la Romani. De ce divortam? In octombrie 2010 am dat peste articolul alaturat publicat in Adevarul care dezvaluie motivele puerile care ne duc in fata judecatorului cerind divort. Aici aflati articolul in intregime, http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Motivele_pentru_care_divorteaza_romanii_0_360564563.html, iar ma jos o versiune prescurtata.

Motivele pentru care divorteaza românii

Mihai Voinea, Miercuri 27 octombrie 2010

Barbatii sunt de trei ori mai vinovati decât femeile

Conform celor mai recente date centralizate de Institutul National de Statistica (INS), în anul 2009 s-au înregistrat în România 32.341 de divorturi. Cea mai mare rata a divortialitatii a fost în judetul Brasov (2,79 la mie), în timp ce oltenii par a avea cele mai trainice casnicii, judetul Dolj înregistrând o rata de 0,83 la mie pe parcursul anului trecut. Printre cauzele de divort invocate se numara: infidelitatea conjugala (7,5%), alcoolismul (5,8%), violentele fizice (4,6%), acordul partilor (29,5%), cauze combinate (8,2%) si alte situatii (44,4%). Interesant este ca, potrivit statisticilor oferite de INS, numarul divorturilor aparute din vina sotului este de 3 ori mai mare decât al celor din vina sotiei. Daca dragostea dureaza trei ani, în România o casnicie care ajunge la divort dureaza, în medie, 13,3 ani. Vârsta medie a barbatilor implicati în procesele de divort este de 40 de ani, în timp ce în cazul femeilor ajunge la 46,4 ani.

In instanta

Usile salilor de judecata sunt deschise pentru toti cei care sunt curiosi sa vada cum decurge un proces de divort. În rigiditatea si în absurditatea lui, sistemul juridic transforma despartirea unor oameni într-un soi de spectacol tragicomic, în fapt o imagine sumbra a societatii bolnave în care traim. În România nu se poate divorta amiabil decât în anumite conditii (atunci când ambii soti îsi dau acordul, casnicia este mai veche de un an, iar din ea n-au rezultat copii înca minori), asa ca de cele mai multe ori se ajunge la divortul pentru motive temeinice. Întrucât solicitarea divortului din culpa proprie nu este permisa de lege, persoana care înainteaza actiunea de divort trebuie sa precizeze motivele pentru care celalalt se face vinovat si sa aduca dovezi în sustinerea acestora. Sistemul pare construit în asa fel încât sa ucida si ultimele sentimente care ar mai putea exista între un sot si o sotie a caror casnicie a ajuns la rascruce: îi forteaza sa-si vâneze defectele si le lipeste doua etichete cumplite, a caror simpla pronuntare sugereaza ca nu mai exista drum de întoarcere – unul devine reclamant, iar celalalt, pârât.

La Judecatoria Sectorului 1, într-o sala cât sufrageria unui bloc comunist, transpira laolalta barbati si femei de toate vârstele, plus o pleiada de avocati plictisiti care îsi asteapta rândul la bara. Un gardian mustacios le scruteaza dintr-un colt pe viitoarele femei divortate, în timp ce judecatoarea o îndeamna pe o tânara îmbracata modest sa puna mâna pe Biblie si sa repete dupa ea: „Jur sa spun adevarul si sa nu ascund nimic din ceea ce stiu. Asa sa îmi ajute Dumnezeu”.

Într-adevar, tânara despre care grefierul noteaza ca este verisoara reclamantei este hotarâta sa nu ascunda niciun detaliu: „Eu am stat la ei în casa timp de patru luni. A batut-o la fundul gol pâna i-a dat sângele. I-a facut o schema de karate de a doborât-o la pamânt. Dupa aia a dat cu pumnul în tavan si a spart frigiderul cu ciocanul”. Pârâtul, un barbat înalt si foarte bine legat, pare consternat de cele afirmate la adresa sa. Judecatoarea face eforturi sa îsi stapâneasca zâmbetul si, întorcându-se catre grefier, dicteaza pe un ton impersonal: „Declar ca am asistat personal la agresiuni fizice între cei doi. Am vazut cum pârâtul i-a aplicat reclamantei o schema de karate, iar aceasta a cazut la pamânt”.

Dosarul urmator pare mult mai complicat, chiar daca nu a ajuns înca în faza martorilor. Judecatoarea pune întrebari, cei doi raspund si îsi arunca acuzatii. Din aceasta discutie în trei se developeaza toata intimitatea unei casnicii care dureaza, cum-necum, de peste 15 ani. Sotul, inginer, pleca des în calatorii de serviciu. Sotia, profesoara, se titularizase într-o localitate aflata la 200 de kilometri de Bucuresti. Se vedeau mult prea rar pentru ca sentimentele de la început sa reziste, dar destul de des încât sa faca trei copii. Cel mic si cel mare locuiesc acum împreuna cu tatal. Acesta i-a dus pe trasee de munte interzise. Mijlociul sta cu mama si a avut o tentativa de sinucidere. Urmatorul termen – peste trei saptamâni.

Televizorul si frigiderul

Dosarele se succed într-un ritm alert. Înfatisarile dureaza putin si nu par sa rezolve nimic. Unii aduc drept martor un vecin, altii – un coleg de serviciu, altii – o ruda. Se vorbeste despre un barbat alcoolic care nu aduce niciun ban în casa, despre o femeie care nu spala si nu face mâncare si despre un cuplu în care cei doi stau prea mult la serviciu si fiecare si-a gasit pe altcineva. Dupa numai patru ani de casatorie, un cetatean de origine turca si o românca aratoasa s-au hotarât sa continue pe drumuri separate. L-au adus în fata instantei, ca martor, pe un prieten comun, si el tot cu obârsii otomane. Judecatoarea întreaba cu hotarâre, ca si cum omul acela chel si negricios din fata ei ar avea raspunsuri pentru toate întrebarile din lume: „De ce nu se mai înteleg cei doi?”. Turcul îsi scoate mâinile din buzunare si începe sa gesticuleze: „Problem cu banii. E criza asta, certuri mari! Problem cu banii!”.

Varianta cea mai simpla a unui divort pare aceea în care copiii sunt suficienti de mari încât sa nu mai fie afectati direct de despartirea parintilor, iar sotii îsi împart agoniseala fara conflicte. Scena are ceva din linistea si tristetea unui sfârsit de octombrie: un cuplu aflat în pragul vârstei a treia se înfatiseaza timid în fata judecatoarei. Barbatul poarta pantaloni de culoarea oului de rata calcati impecabil, la dunga. Femeia are parul pieptanat într-o parte si o rochie neagra, foarte eleganta cândva. Judecatoarea rasfoieste hârtiile din dosar si începe sa citeasca: „Partile au convenit la împartirea bunurilor dupa cum urmeaza: parterul imobilului din strada Moldovei îi revine reclamantei, iar etajul si mansarda îi revin pârâtului. Televizorul Sony îi revine reclamantei, iar frigiderul marca Beko îi revine pârâtului. Autoturismul Matiz va ramâne în proprietatea reclamantei, iar autoturismul Oltcit îi va reveni pârâtului”.

Din 2011, divortul e mai usor

Începând cu 2011 divorturile în care cei doi soti se înteleg pe cale amiabila vor putea fi rezolvate doar prin notar, fara a mai ajunge la tribunal. Legea „micii reforme” în justitie, promulgata luni [Nota AFR: octombrie 25, 2010] de Traian Basescu, vizeaza si solutionarea proceselor de divort pe cale administrativa. Dupa 1990 a fost un val de divorturi. Existau acele casnicii care nu se puteau desface în comunism si care au fost rupte odata cu intrarea în democratie. Înainte ea spunea ca el e betiv si el zicea ca ea e curva. Îsi spalau rufele în fata instantei, veneau cu câte cinci pagini cu motivari. A venit apoi o perioada de acalmie, iar dupa 2000 a început iarasi. Prosperitatea economica îsi spunea cuvântul. La un moment dat, cu cât mai gros e portfofelul, cu atât e mai putina dorinta de a fi într-o familie. Adica barbatii în vârsta si cu bani si-au dorit femei mai tinere si mai frumoase. Subit, sotiile erau niste babe urâte. Prosperitatea financiara nu duce, de regula, la prosperitate familiala.

Care sunt cele mai frecvente motive pentru care se înainteaza divort?

Acum este moda nepotrivirii de caracter, o sintagma care ascunde, de fapt, multe lucruri. Vine apoi infidelitatea, acuzata, de regula, de femei. O cauza frecventa este evolutia separata a sotilor în casnicie. Unul progreseaza mai repede profesional sau se maturizeaza mai repede. Desi au plecat din acelasi loc, sotii nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda. ?i saracia este o cauza des întâlnita. De remarcat, totusi, ca infidelitatea este invocata în aproape toate cazurile. Din cauza crizei, anul trecut a fost un val mare de divorturi. Care mai este si acum si care va continua. Copiii sunt de multe ori victime ale divortului. Multi cred ca parintii se despart din cauza lor pentru ca îi aud cum îsi reproseaza ca n-au avut grija de ei. Majoritatea divorturilor au problema copilului, ce se întâmpla cu el. Copiii îsi iubesc ambii parinti, nu au perceptia faptului ca un parinte este infidel sau ca ei nu se mai potrivesc. Copiii dezvolta, adeseori, un complex, crezând ca ei sunt vinovati de despartirea parintilor.

AFR VA RECOMANDA:

Divortul este o problema nu numai la romani sau in tarile “creatine.” E o problema crescinda si la musulmani, dar sfatul e aceleasi: nu divorta! http://www.albalagh.net/book_review/yamani.shtml

Va recomandam deasemenea “The Impact of Marriage and Divorce on Children” (“Impactul casatoriei si a divortului asupra copiilor”), un studiu publicat in 2004 de prestigioasa fundatie (think tank) americana The Heritage Foundation. Divortul duce la saracie si probleme de toate felurile pentru soti dar mai ales pentru copii. http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Ultimul studiu, de 26 de pagini, a fost facut si emis de Family Research Council (Washington DC) http://downloads.frc.org/EF/EF11E70.pdf. El indica ca divortul rezulta in scaderea nivelului financiar al fostilor soti la jumatate. In contrast, familiie unde sotii nu divorteaza au nivelul cel mai ridicat de venituri din SUA. Iar copiii care sunt crescuti in familii unde nu se divorteaza au si ei la rindul lor o probabilitate statistica mult mai redusa, in comparatie cu copiii care cresc in familii divortate, de a divorta ori de a cistiga, ca adulti, un venit sub media venitului national. In final, studiul raspunde unor intrebari fundamentale: Vrei sa fii bogat? Casatoreste-te! Vrei sa fii bogat pina la adinci batrinete? Casatoreste-te. Vrei sa fii sarac? Divorteaza sau nu te casatori.

A MINTIT GUVERNUL MOLDOVEI?

In februarie si martie am scris pe larg despre proiectul legii nediscriminarii propus de Guvernul Filat in Republica Moldova. Atrageam atentia asupra aspectelor imorale a proiectului si mai ales al pericolelor pe care el il are pentru Moldova, societatea moldoveneasca, si mai ales libertatea religioasa, de exprimare si de constiinta. Motivul principal este ca proiectul legislativ include si interzicerea discriminarii pe baza de orientare sexuala. Avem insa motive sa credem si sa afirmam ca Guvernul Filat nu a fost suficient de transparent cu cetatenii Moldovei in argumentele pe care le-a facut pentru promovarea proiectului legislativ. Intre altele, a afirmat ca legea e obligatorie, a fost propusa la cererea Uniunii Europene, si e necesara pentru obtinerea facilitatii de vize pentru cetatenii moldoveni in Uniunea Europeana.

Luna trecuta d-l Valeriu Gheorghe, Director in Ministerul Afacerilor Externe a Republicii Moldova, a transmis o scrisoare d-lui Marian Vitalie, Director Executiv al Aliantei pentru salvarea Familiilor din Moldova in care afirma tocmai reversul: obiectivele proiectului legislativ nu au facut “obiectul negocierilor” intre Moldova si Uniunea Europeana, ci “reprezinta o oferta a Uniunii Europene” adresata Moldovei. Afirma deasemenea ca “Programul national de implementare nu a fost negociat cu Uniunea Europeana. Prin urmare nu au existat nici negociatori.” Dimpotriva, afirma scrisoarea, proiectul legislativ a fost initiat de Guvernul Filat prin consultatii informale cu “Comisia Europeana si a fost obtinuta sustinerea acesteia.”

Pe de alta parte notam cu satisfactie ca Alianta pentru salvarea Familiilor din Moldova isi continua opozitia fata de proiectul Filat. Pe 26 mai a organizat la Chisinau o masa rotunda la care au participat oaspeti ilustri din Marea Britanie, SUA, si parlamentari moldoveni care s-au pronuntat in unison impotriva legii Filat. Detalii si poze aici: http://salvareafamiliilor.com/2011/05/masa-rotunda-%e2%80%9elegea-anti-discriminare-probleme-si-solutii%e2%80%9d/ Felicitam pe colegii din Republica Moldova pentru perseverenta lor si ii incurajam sa-si continue opozitia fata de proiectul Filat, un proiect cu totul daunator valorilor crestine si bunastarii morale a societatii moldovene.

CONFERINTA PRO-FAMILIE LA PALATUL PATRIARHIEI

Alianta Familiilor din Romania a fost invitata si a participat, prin directorul ei executiv Bogdan Mateciuc, marti, 24 mai, la conferinta cu titlul „Sa convietuim intr-o perioada de criza: familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor” organizata de Patriarhia Romana in colaborare cu Comunitatea romano-catolica Sant’ Egidio. Au participat preoti si misionari ai celor doua biserici, precum si reprezentanti ai societatii civile. Printre vorbitori s-au numarat dl Andrea Riccardi, fondator al Comunitatii Sant’ Egidio, Prof. Nicolae Achimescu de la Facultatea de Teologie din Iasi si Prof. Ilie Badescu, Facultatea de Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti. Printre ideile dezvoltate au fost urmatoarele. Mare parte din istoria Occidentului este bazata pe eliberarea de orice legaturi, o eliberare in singuratate. Omul sarac stie ca singuratatea e o forma suplimentara de saracie. Ruperea de catre om a legaturii cu Dumnezeu atrage dupa sine ruperea relatiilor cu semenii, in familie si comunitate. Individualismul si egoismul au patruns si in Biserica, unde din ce in ce mai mult avem de-a face cu individualitati insingurate, iar nu cu o comunitate. Formele alternative de convietuire – concubinajul, relatiile homosexuale… – sunt expresii ale degenerarii familiei naturale.

LEGEA PORNOGRAFIEI IN ROMANIA

Pe parcursul ultimelor luni v-am informat periodic privind evolutia amendamentelor la legea pornografiei initiate si promovate de diverse grupuri pro-valori din Romania. Avem neplacuta obligatie insa sa va informam ca propunerile, care acuma sunt dezbatute in Camera Deputatilor, au suferit modificari neplacute cu consecinte daunatoare valorilor. Spre surprinderea noastra chiar si Comisia Drepturilor Omului a agreat cu unele modificari. Modificarile le aflati aici: http://www.cdep.ro/comisii/drepturile_omului/pdf/2011/av220.pdf Printre altele s-a schimbat titlul legii si s-au eliminat termenii “protectia moralei publice si a pudorii.” Au eliminat un amandament fundamental care ar fi impus siturilor electronice pornografice obligatia de a verifica varsta vizitatorilor siturilor pornografice inainte de a li se permite acces. Ne exprimam in mod cit se poate de categoric dezaprobarea fata de modificarile propuse dar va reamintim ca avem ochii atintiti asupra parlamentarilor care fie ca au facut aceste modificari negindite fie ca au stat indiferenti fata de atentionarea pe care le-am facut-o. La alegerile din 2012 va vom spune cine sunt.

CASA IOSIF – BEIUS

Casa Iosif din Beius (Bihor) este un centru pentru copii abandonati, orfani, sau parasiti de mamele care din fericire nu i-au avortat ci i-au lasat sa traiasca. D-l Petrica Lucaciu, Directorul ei Executiv, ne anunta ca pe 27 mai Casa Iosif a fost vizitata de un oaspete de mare notorietate, fostul ambasador SUA la Bucuresti, David Funderburk. In linkul alaturat aflati poze si detalii. Avem copii frumosi! http://www.photoshow.com/watch/Gr2tv5Nv?p=photoshow_deluxe&v=6.0.0&d=791&l=full_paid&s=downloadcom_ Vizitati si situl Casei Iosif: www.remm-ministry.org

MATERIAL VIDEO

Va preocupa faptul ca Uniunea Europeana submineaza suveranitatea nationala a Romaniei? Pe britanici ii preocupa subminarea suveranitatii nationale a Marii Britanii. Daca si pe unii dintre d-tra va preocupa, va recomandam sa vizionati prezentarea video alaturata facuta de citiva parlamentari britanici pe aceasta tema. Sunt doua prezentari de cite 30 de minute fiecare. http://www.brugesgroup.com/eu/parliament-the-eu-and-national-sovereignty.htm

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Datorita d-tra am ajuns la 6.200 de adeziuni la Declaratia de la Timisoara. Va multumim. Tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro.

De la Eminescu la Grigore Vieru

de Catinca AGACHE

 

 

Viata literara româneasca cunoaste dupa 1989 un fenomen aproape paradoxal: „batalia pentru Eminescu” – mai exact batalia pentru un mit statornicit ca atare de G. Calinescu -, determinata de cei care au creat „cazul Eminescu” („Dilema”,1998). Când se credea ca totul este asezat pentru totdeauna si ca nimic nou nu mai poate surprinde în ceea ce priveste viata si opera poetului national, apar nenumarate surprize editoriale[1], se nasc polemici aproape interminabile care par sa fi împartit scriitorimea româna în doua tabere aparent ireconciliabile, ambele nedemonstrând altceva în ultima instanta decât ca Eminescu este viu, mai actual ca oricând, se afla printre noi, sintetizând nu numai geniul poporului roman, ci însasi constiinta, esenta sufletului lui, argumentând o data în plus ca fiind „atât de român încât este universal” (M.Dragomirescu). Este pus în valoare astfel realitatea ca recuperarea lui Eminescu constituie un proces ce nu s-a terminat, ca posteritatea lui ramâne o perena, facinanta provocare. În aceasta „batalie” s-au înscris si scriitorii români de dincolo de Prut care au avut de întâmpinat în plus contestatarii din interior („Flux”), luând atitudine, editându-l în seriile de Opere (editurile Litera, Cartier, Gunivas), îngrijite de eminescologi renumiti si aparând cu noi si primenite exegeze (Mihai Cimpoi).

Modelul Eminescu a functionat altfel în Basarabia de-a lungul istoriei sale zbuciumate[2], fiind vazut nu numai sub aspectul de inegalabil poet national ci si de autentic patriot, cu o înalta constiinta morala, onestitate si sensibilitate, aparator al ideii de românism si al acestei provincii istorice românesti greu încercate, desi la mostenirea publicistica eminesciana accesul a fost foarte târziu. În conditiile vitrege în care multa vreme (pâna spre sfârsitul anilor 50) nu s-a editat nicio carte în limba româna, folclorul poetic românesc pastrat pe cale orala a suplinind în mare aceasta lipsa, Eminescu, descoperit cu întârziere de generatia saizecista, a fost asumat si identificat cu însasi limba româna. În perceptia majoritatii românilor basarabeni, imaginea geniului tutelar este suprapusa peste cea a lui Isus, prin forta sacrificiului ce exprima însusi destinul tragic al acestui tinut. Se stie ca problema Basarabiei a reprezentat o constanta în activitatea jurnalistica a lui Eminescu, publicistul genial care a fost neputând ramâne indiferent la o chestiune atât de delicata si dureroasa, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan unor momente istorice legate de aceasta – retrocedarea (1856) unei parti a teritoriului ei anexat abuziv în 1812, apoi reanexarea („A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti”) [3]. Tocmai de la verbul lui neiertator vizând nedreptatea istorica fata de aceasta cât si fata de Ardeal, de la atentionarea privind „masurile silnice pentru stârpirea românismului” si argumentarea ideii de unitate nationala se trage, de altfel, martiriul sau. De aceea a fost receptat ca poet esential si simbol al românitatii, ce le-a dat basarabenilor forta în subscrierea fenomenului rezistentei împotriva rusificarii si sovietizarii fortate, deznationalizarii dupa un plan diabolic centrat pe crearea în paralel a curentului moldovenismului, românofob, alimentat cu furie pâna-n zilele noastre, având ca scop pulverizarea lor ca natie. Dupa 1940, cultul lui Eminescu a reprezentat unica cale de salvare din neantul ce le ameninta însasi existenta „fiintiala”. Chiar în faza interzicerii lui, „mitul sau lucrator” a produs fenomenul miraculos al relansarii „românismului cultural“(A.D.Rachieru) în Basarabia. Literatura si cultura româna din acest spatiu au stat astfel dintotdeauna sub semnul lui Eminescu, s-a centrat pe modelul Eminescu ca „masura a fiintei nationale” (Constantin Noica), el exprimând unica solutie de revigorare, de renastere. Literatura si cultura româna din Basarabia a fost una de rezistenta în conditii foarte dure si taria, miracolul basarabean în sine, si-au gasit ca punct durabil tocmai acest vector de spiritualitate româneasca care a fost si continua sa fie Eminescu. Numai privindu-se prin el, românii din Basarabia s-au putut regasi ca natie, istorie, traditie, cultura, limba, desi lupta cu falsul glotonim („limba moldovenesca”), cu înrolatii lui slujitori, nu s-a încheiat înca, înscriindu-se în ceea ce Grigore Vieru numea „tragismul Limbii Române de pe teritoriul Basarabiei”. [4]. De aceea Ion Druta îl numea pe Eminescu, înca din 1970, „un hotar al constiintei”. De aceea Mihai Cimpoi, acest titan al criticii literare postdecembriste care a marcat o noua etapa în receptarea eminesciana, îl vede ca o „biblie lucratoare”, ca cel care a luminat drumul basarabenilor spre „regasirea ontologica”, spre salvarea ca natie („Moldovenii din Est s-au salvat prin Eminescu”). Miscarea pentru redesteptare si lupta pentru limba, alfabet-grafie latina, identitate nationala, tricolor, începuta prin 1988, cu putin înainte de revolutia româna, pe el l-a avut ca factor dinamizator, putându-se spune astfel ca prin Eminescu Basarabia, literatura româna din hotarele ei, condamnata decenii în sir a fiinta într-un dureros „exil interior”, au revenit la matca. A fost interzis, editat în haina chirilica sau tradus în limba rusa si redescoperit târziu, dar, miracol sau nu, la simpla rostire a numelui lui au vibrat sufletele celor înscrisi în „batalia pentru Basarabia”. Eminescu a fost cântecul care-a înaripat si chemat la lupta, care nu i-a lasat sa se frânga. De aceea, poate nicaieri Eminescu nu se bucura de atâta pretuire ca între românii de dincolo de Prut. Lingvistii Ion Dumeniuc, Eugen Coseriu, Valeriu Rusu, Silviu Berejan, Nicolae Corlateanu, Haralambie Corbu, Anatol Petrencu, scriitorii Nicolai Costenco, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Aureliu Busuioc, Vladimir Besleaga, Vasile Vasilache, Spiridon Vangheli s.m.a. au vegheat la hotarele Limbii si Literaturii Române din Basarabia al caror simbol este chiar Eminescu.

Din „copacul Eminescu” (Lucian Blaga) a rasarit si Grigore Vieru, ca o necesitate istorica a continuarii luptei în noul context creat, deschizînd larg usile unei miscari de renastere culturala timid manifestate pâna atunci, iar alaturi de el alti uluitori poeti si patrioti basarabeni mai ales din mai tânara generatie (Nicolae Dabija, Ion Hadârca, Leonida Lari, Iulian Filip, Vasile Romanciuc, Andrei Strâmbeanu, Doina si Ion Aldea Teodorovici, Andrei Vartic s.a.), refacînd astfel legatura cu perioada interbelica a literaturii române privite ca întreg. Purtând în inima pe Eminescu si Tricolorul românesc, Grigore Vieru a fost „vîrful de lance” al luptei scriitorimii, intelectualitatii basarabene pentru limba, istorie si neam, desi el însusi recunoaste ca istoria i-a dictat aceasta („Eu nu sunt un luptator. M-a urcat pe baricade durerea din sufletul meu si nevoile. Eu sunt o fire mai mult dramatica…”). Taxati nemilos dupa 1989 de „elitistii” de la Bucuresti dar si de emulii lor din interiorul tinerei republici („pasoptisti”, etc), el si confratii de-aceeasi simtire si-au asumat ca pe o necesitate istorica misiunea de „poeti ai cetatii”. Lor si miilor de actori mai putin cunoscuti, care au înteles ca trebuie sa se înroleze în marea batalie, precum modelul lor Eminescu, li se datoreaza renasterea basarabeana de dupa acest an de hotar. Cel care l-a readus pe Eminescu în spatiul public basarabean într-o perioada de crunta sovietizare si „moldovenizare”, a fost Grigore Vieru, poemul sau Legamânt (1964) reprezentând un altfel de imn national, delimitând începutul acestui proces de regasire prin geniul tutelar si limba româna. Profesiunea de credinta a lui Eminescu („Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe un nor de aur din marea de amar”) a lucrat astfel si asupra sa, Grigore Vieru fiind astazi un poet-simbol al Basarabiei, cel mai mare si mai iubit poet contemporan român basarabean.

Situat în prelungirea poetului, jurnalistului si patriotului român Mihai Eminescu, ca doua destine legate prin fire nevazute, ca înalte constiinte ale neamului, el este înlantuit întru eternitate în armonia si muzicalitatea poeziei lui, a Limbii Române însesi, în iubirea imensa pentru pamântul românesc, pentru poporul pe care, si unul si celalalt, l-au dorit unit pentru vesnicie între aceleasi hotare istorice. Soarta a vrut asa ca ziua de nastere a lui Eminescu, aniversarea a 160 de ani de la aceasta, sa fie legata de cea a plecarii definitive si asezarii alaturi de el, în eternitate, a lui Grigore Vieru. S-a afirmat despre el ca este „lacrima lui Eminescu” si nu s-a gresit, în zâmbetul lui blând revarsat peste lume, în simplitatea lui profunda, în întreaga fiinta sensibila oglindita în cuvânt, stând forta si taria afirmate în toata opera sa, în toata viata sa, pe linia modelului atât de „lucrator” în Basarabia. Daca românilor din interiorul tarii li s-a parut firesc sa aiba acces direct la opera lui Eminescu (excluzând o scurta perioada postbelica), pentru conationalii din Basarabia, ca si pentru cei din Bucovina, fenomenul nu s-a produs de la sine, ci a presupus o continua masurare cu timpul, cu istoria, spre a obtine acest drept.

Vieru însusi marturiseste ca face parte din „cea mai tragica generatie de scriitori”care n-au avut intrare la cartea româneasca si ca el însusi a intrat târziu în posesia unui volum de versuri de Eminescu, ca fascinanta întâlnire cu el s-a produs întâmplator abia în timpul studentiei, ca l-a citit „prin crapatura bancii”, ca tot prin el a descoperit Tara despre care nu stia decât ceea ce-i povestise mama si ca numai astfel s-a descoperit pe sine. Marturisirea sa este, poate, unul dintre cele mai emotionante si pline de miez gânduri despre Eminescu („Cred ca aveam 19 ani când am vazut si am luat în mâna cartea sa. Descoperindu-l pe Eminescu, mi-am descoperit sufletul. Eminescu este o cetate cu o singura intrare si cu o suta de iesiri. Intri în ea, iei aminte la toate, înveti, te învoinicesti, apoi iesi pe unde crezi tu ca-i mai bine ducând mai departe faclia graiului si spiritul neamului tau. Important, la început, este sa gasesti intrarea, sa cunosti semnele ei, sa nu le încurci. Eminescu, daca vreti, este izvorul, este lacrima de foc a Universului”). Ea se adauga atâtor si atâtor sintagme célèbre care reprezinta imensul respect si iubirea sincera manifestate pentru „omul deplin al culturii românesti” (Constantin Noica), nu mortificate însa ci mereu proaspete, si traduc astfel realitatea unui Eminescu care a atins coarda cea mai sensibila a poporului sau, patrunzând adânc în mentalul acestuia, performanta rara înscrisa si de Grigore Vieru. Pâna a-l descoperi ca „steaua care ne pastreaza“, si-a adapat setea din cântecele românesti, dar odata intrat în contact cu opera lui, Eminescu a devenit pentru dânsul primul dascal, primul manual de limba româna („Primul manual de limba româna, manual de istorie si primul manual de suflet, daca se poate spune asa, este Eminescu…Primul meu dascal este Eminescu, iar ceilalti Goga si Blaga…Cântecul, pâna l-am descoperit pe Eminescu, mi-a fost manual de istorie… si azi cântecul la noi e un manual de istorie”).

Într-o realitate extreme de dura, în care tot ceea ce tinea de limba si istoria stramoseasca era interzis (simpla lor rostire în perioada imediat postbelica fiind chiar pedepsita cu ani grei de gulag[5]), Eminescu, odata readus în acest spatiu cultural de Vieru, a fost trecut sub tacere de autoritati. De altfel, tulburatorul poem Legamânt, publicat în 1964 în revista „Nistrul”, închinata acestui „Shakespeare al românilor” – cum îl numea G.B.Shaw[6] – este în fapt un testament care cuprinde o premonitie a ceea ce avea sa se însemne plecarea lui (15-16 ianuarie2009) la „stramosi” si la întâlnirea astrala cu Eminescu, având cartea acestuia în mâna („ Stiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la rasarit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cartii Sale”). Cuprinde, în acelasi timp, un mesaj încarcat de adânci semnificatii vizând continuarea, ducerea mai departe si pazirea cu sfintenie a mostenirii lui culturale („Ci sa nu închideti cartea/ ca pe recile-mi pleoape./ S-o lasati asa deschisa,/ Ca baiatul meu ori fata/ Sa citeasca mai departe/ Ce n-a reusit nici tata.”), ca si odihna sa vesnica sub semnul lui Eminescu, sub care a trait toata viata („Iar de n-au s-auza dânsii/ Al stravechii slove bucium, /Asezati-mi-o ca perna/ Cu toti codrii ei în zbucium”), ca „ostas de linia întâi” (Andrei Strâmbeanu) ce a fost, precum acesta. Minimalizata, ca întreaga poezia de factura social-patriotica, de multi dintre cei care nu cunosc îndeaproape literatura româna din Basarabia ce a evoluat într-un anumit context de care nu poate fi rupta, opera sa poetica – de dragoste, metafizica, mesianic-publicistica – traieste în sufletele românilor, bucurându-se de o larga notorietate la care viseaza, fara succes, multi dintre cei ce se grabesc cu etichetarile nedrepte.

Dar câti dintre acestia stiu ca Grigore Vieru este cel care, pentru prima data, publica în Basarabia o poezie închinata „poetului nepereche “(G. Calinescu), alte câteva dedicate (în volumul ce înscrie adevaratul sau debut editorial – Numele tau, 1968, cu o prefata de Ion Druta) lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Nicolae Labis, Constantin Brâncusi când numele acestora era aproape necunoscut si nerostit, o alta poezie despre drapelul românesc, – Curcubeul, înclusa în volumul Trei iezi (1970), carte interzisa si topita imediat dupa publicare -, sau ca a introdus, tot pentru întâia oara, în primul abecedar alcatuit pentru copiii Basarabiei pagini din Eminescu, Rebreanu, Blaga, din folclorul românesc, ca a realizat primul abecedar pentru prescolari – Albinuta (1970, împreuna cu Spiridon Vangheli, în alfabet chirilic, evident, reeditat dupa 1989 în grafie latina) – dupa care au învatat si învata înca generatii întregi de copii basarabeni -, ca a publicat primul text cu grafie latina în „Literatura si Arta”(1989) -, ca a înaripat masele cu versurile sale (în Miscarea pentru Eliberare Nationala) puse pe note de el însusi sau de Eugen Doga, Ion si Doina Aldea Teodorovici, interpretate cutremurator de acestia sau de multi altii si devenite notorii, întrate aproape în folclor prin popularitatea lor, redesteptând astfel sentimentul national, ca a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova (1989) si ai Marii Adunari Nationale (27 august 1989), ca a participat la a XIII-a sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneasca unde s-a votat Limba româna ca limba oficiala si alfabetul latin, ca a refuzat, împreuna cu Eugen Doga, sa scrie un nou text (respectiv, muzica) în locul imnului „Desteapta-te române” anulat de neo-comunisti în 1994, aruncând anatema asupra celor ce se vor preta la o asemenea tradare („Dreptatea istorica va blestema poetii si compozitorii care vor îndrazni sa ridice mâna asupra Imnului National Desteapta-te române”), ca a adus unul dintre cele mai frumoase elogii Limbii Române si cele mai solide argumente împotriva glotonimului „limba moldoveneasca” sustinut de neo-comunisti în discursul de primire la Academia de Striinte a Republicii Moldova (Testament/Limba Româna, oastea noastra nationala, 30 august/7 septembrie 2007)?

Izbucnind ca figura singulara a apararii acestor valori, într-o perioada în care patria-patriotismul-poezia patriotica au început a fi considerale notiuni rasuflate în România, atragând dupa el o întreaga suita de poeti-patrioti din Basarabia, nici nu se putea sa nu deranjeze în stânga sau în dreapta Prutului pe cei straini de asemenea sentimente, dar si-a atras în schimb imensa iubire a poporului. Ca si idolul sau Eminescu, a luptat toata viata cu armele scrisului si fapta pentru redesteptarea neamului, jertfindu-se pentru „adevarul despre fiinta româneasca (Mihai Cimpoi). Adevarat poeta vates, pe linia mesianismului lui Goga, si-a pus întreaga sa opera – poezii, muzica pe versuri, publicistica, aforisme, lucrari în colaborare, interviuri-dialoguri – în slujba poporului din care se trage („Din clipa când am simtit povara dragostei de tara, de atunci a început sa nu-mi mai fie frica de moarte”), a adevarului privind fiinta româneasca. De aceea Academia Româna l-a propus pentru Premiul Nobel pentru Pace (1992), cum Eugen Simion afirma despre Eminescu („Poetul Mihai Eminescu ar fi meritat Premiul Nobel pentru literatura, dar acest premiu nu se acorda postum”). De altfel, Grigore Vieru însusi marturiseste ca toata viata a visat România pentru a fi mai aproape de Eminescu si limba româna („Daca visul unora este sa ajunga în Cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul”). Imediat dupa prima vizita facuta în?ara[7] (într-o delegatie oficiala de scriitori rusi, la propunerea lui Jukov Akim), o vizita tulburatoare care i-a marcat întreaga existenta, publica o poezie superba, scapata de cenzura prin simbolistica bine drapata („De-acum as putea/ Si fara picioare trai/ Da, fara ele -/ La cine voiam sa ajung/ Am ajuns…”). Un alt poem dedicat marelui sau model liric si moral – Eminescu – este ceea ce s-ar putea numi o poezie muzicala, transformata imediat într-un adevarat imn al luptei pentru redesteptarea constiintei neamului. Alaturi de alte versuri ale sale înscrise sub semnul poeziei de opinie, poemul-cântec a stat în fata tancurilor sovietice (în 1989) pentru apararea fiintei nationale („La zidirea Soarelui se stie/ Domnul a muncit o vesnicie/ Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu/ Ne-am ales cu Domnul Eminescu/ Domnul cel de pasare maiastra/ Domnul cel de nemurirea noastra – Eminescu”). Mai ales dupa 1991, el a scris o poezie oracular-mesianica cu valoarea unui strigat existential. care a înscris un fenomen unic în spatiul basabean, ca si în cel larg românesc postdecembrist, fiind cântata de stadioane întregi de tineri si circulând asemeni folclorului.

Bagatelizata, din pacate, de ignoranti sau rauvoitori, de postmodernistii marcati de sindromul demolarilor si demitizarilor – care n-au privit-o prin prisma necesarei opere de unire a celor doua maluri de Prut prin vers incendiar si muzica pe care aceasta a faptuit-o, a realitatilor basarabene, a Basarabiei reale care înca mai oscileaza între recunoasterea limbii române sau însusirea glotonimului „limba moldovenesca”, a statutului scriitorului român din Basarabia obligat sa fie mereu pe baricade ca model de constiinta înalta patriotica, civica, morala -, ea a capatat o fabuloasa popularitate. De altfel, aceasta misiune asumata este marturisita chiar de Grigore Vieru însusi ca fiind un imperativ al epocii („Eu sunt un liric, chiar tragic, prapastios. Abia astept ca lucrurile sa se aseze în matca lor pentru a reveni la chemarea mea fireasca, la poezia lirica…Scriu versuri publicistice. N-am crezut niciodata ca voi scrie poezie patriotica, dar la ora actuala consider ca n-am dreptul sa nu fac acest lucru. Am parasit altarul poeziei filosofice si metafizice si am luat arma pe care a trebuit s-o iau”). Fiinta fragila îmbraca când istoria i-a cerut-o în armura de razboinic, el a devenit un adevarat tribun în apararea fiintei românesti, un profet, simbolul renasterii nationale, figura emblematica a Basarabiei („Ridica-te, Basarabie,/ Trecuta prin foc si sabie,/ Batuta ca vita pe spate,/ Cu biciul legii strâmbate,/ Cu lantul poruncitoarelor strigate!/ Ridica-te! Ridica-te! Ridica-te!”). Realizeaza astfel poeme incendiare, adevarate „inscriptii pe stâlpul portii” ce cânta „crinii latiniei” sau redau drama Basarabiei în noul context istoric si geopolitic. Versul sau capata acum inflexiuni publicistice, utilizând metafore violente, fiind mai direct, mai ironic, mai incisiv. Seninul lui se întuneca, tonul devenind solemn, grav, interogativ sau imperativ, dinamitard, invocându-l ca argument pe Eminescu („ Si va uitati chiorâs la Prut // Pe-a carui valuri ce ne dor/ Se scutura de-atâta dor / Toti teii lui Mihai cel drag / Si-ntregul doinelor sirag”). Asemeni lui Eminescu, tocmai cel care si-a fixat ca principal obiectiv moral „apararea Bisericii Nationale, a Limbii Române si a Istoriei Românilor”afirmând ca „fara aceste aripi esentiale nu putem zbura peste Prut”, poetul „martir” al versului românesc (Eugen Simion), „mare si adevarat poet”(Nichita Stanescu), n-a fost scutit de atacuri repetate venite dinspre „elitistii” de Bucuresti cât si dinspre nelinistitii tineri colegi de la „Flux”(„Am suferit foarte mult la început pentru atacurile nedrepte din presa bucuresteana, atacuri care m-au durut mai mult decât toate ranile pe care mi le-au facut strainii. Si… erau zile când juram sa nu mai trec Prutul, eu care o viata întreaga am visat sa ajung în tara.”). Ele au fost folosite ulterior ca arme în vitriolantele campanii defaimatoare care l-au ranit adânc, grabindu-i moartea.

Cei care l-au chinuit pe Grigore dincolo de Prut n-au mai putina vina decât cei care l-au chinuit dincoace de Prut” – sustinea Adrian Paunescu plecat si el la scurt timp dupa prietenul sau. „Vreau sa deplâng – afirma Alex. Stefanescu[8]modul nerespectuos în care societatea româneasca l-a tratat”, referindu-se nu la marea parte a românilor atasati de sufletul poeziei lui ci la cei care l-au asasinat putin câte putin. Eugen Simion este cel care a descris poate cel mai bine acest fenomen reprezentat de Grigore Vieru („despre Grigore Vieru am putea spune ca este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului sau, obsedat de trei mituri: Limba româna, Mama si Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilitatii înfatisarii sale si a vocii sale – moi si stinse, menite parca sa sopteasca o rugaciune, nu sa pronunte propozitii aspre ca vechii profeti – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Multi i-au înteles stilul si mesajul, altii i-au reprosat mereu faptul ca nu este un poet postmodern.

Judecata rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru ca, spune chiar el, s-a nascut si a crescut într-o istorie imposibila si, când a început sa scrie, si-a dat seama ca publicul sau asteapta altceva de la el. Ceva esential, spus limpede, ceva despre suferintele si bucuriile natiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstante, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor”). Un superb, emotionant poem-cântec – Reaprindeti candela („Reaprindeti candela-n cascioare/ Lânga busuiocul cel mereu-/ Degerat la mâni si la picioare/ Se întoarce-acasa Dumnezeu. / Doamne,Cel din slavi crestine/ Ce pacate oare-ai savârsit/ Ca te-au dus acolo si pe Tine/ In Siberii fara de sfârsit ?!/ Refren:/ Toate le ierti, / Doamne de sus,/ Cu blândete mareata/ Chiar si pe cei care te-au dus/ In Siberii de gheata”) -, închinat destinului tragic basarabean, el singur ar fi de ajuns pentru a sustine cele afirmate mai sus. .

Organic legata de poezia eminesciana”(Eugen Simion), înscrisa pe linia de aur Eminescu, Blaga, Nichita Stanescu, neoromantica, orfica, metafizica sau mesianica, inconfundabila prin unitatea tematica si stilistica, prin frumusetea si puritatea de cristal, prin extraordinara lumina si blâdete, prospetime si gratie, prin aplecarea spre arhetipurile ancestrale ca si prin uimitoarea modernitate, lirica sa este indubitabil cea mai cântata poezie a secolului XX (Fanus Bailesteanu). Structura eminamente eminesciana, de o mare sensibilitate, Grigore Vieru este cel care a produs sincronizarea cu fenomenul literar românesc din interiorul tarii, fiind un veritabil port-drapel al liricii române din Basarabia. De altfel, el însusi marturiseste cu onestitate raportarea sa la marele model:” Nu sunt decât o lacrima de-a lui Eminescu.” Conceptul lui de poeticitate are ca model etalonul romantic eminescian, la care a adaugat un filon autohton specific, strabatut de simboluri si motive, miteme tipic vierene, relevante arhetipuri ale fiintei nationale si mitologiei cotidianului. Imaginarul sau poetic, axat pe câteva teme esentiale ( Mama, Maternitatea, Femeia – proiectate în planul cosmic, sacru – Copilaria, Eminescu, Hristos , Patria, Limba Româna, Moartea) si simboluri matriceale (casa, stramosii, plaiul, izvorul, glia, graiul, dorul, iubita, taina, misterul cosmic), biblice (Atotziditorul, candela s.a.) si istorice (Prutul, “tara cea Basaraba”, Putna, Stefan cel Mare, Podul de Flori etc.), este de aceea inconfundabil, purtând marca Vieru. Un poem de tinerete – Cu sângele, cu dorul – vorbeste despre aceasta subtila alcatuire a eului sau poetic („M-am amestecat cu viata,/ Ca soarele cu dimineata,// M-am amestecat cu dorul,/ Ca sângele cu izvorul”), tentatia orfica –cântecul, sinonim cu poezia – fiind dublata ulterior de cea mesianica („Cineva sus pe coasta,/ Spala lacrima lunii/ Cu lacrima noastra”– Izvorul).

Poet prin excelenta al mamei, el dezvolta ca nimeni altul aceasta mare tema în lirica româna contemporana, încarcând-o de o simbolistica adânca, identificata cu tara rotunda („Mama/ Tu esti Patria mea!” – Mama, tu esti…), cu esenta fiintei românesti, cosmicitatea („Usoara, maica, usoara,/ C-ai putea sa mergi calcând/ Pe semintele ce zboara/ Între ceruri si pamânt./ În priviri c-un fel de teama,/ Fericita totusi esti/ Iarba stie cum te cheama,/ Steaua stie ce gândesti.” – Faptura mamei ), cu iubirea absoluta („Le-am chemat la mine/pe toate:/ pe Maria, pe Ana, /Pe Alexandra, pe Ioana…/Care întâi va ajunge,/ Pe-aceea- n perete o voi zidi./ Dar din toate femeile/ A venit una singura:/ Mama./ Tu nu m-ai strigat,/ Fiule?”– Mica balada), cu misterul Facerii (Când m-am nascut, pe frunte eu/ Aveam coroana-mparateasca:/ A mamei mâna parinteasca,/ A mamei mâna parinteasca” – Mâinile mamei), cu moartea însasi ca întoarcere sânul naturii („Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici macar nu te urasc/ Cum te blestema unii, vreau sa zic,/ la fel cum lumina pârasc./ Dar ce-ai face tu si cum ar fi/ De-ai avea mama si-ar muri,/ Ce-ai face tu si cum ar fi/ De-ai avea copii si-ar muri?!/ Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici macar nu te urasc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/ Dar numai din propria-mi viata traiesc./ Nu frica, nu teama/ Mila de tine mi-i,/ Ca n-ai avut niciodata mama,/ Ca n-ai avut niciodata copii.” – Litanii pentru orga). La fel sunt poemele care au în centru alte toposuri sacre, precum casa parinteasca („Tu ma iarta, o, ma iarta,/ Casa mea de huma, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine, nu.”), neamul („O, neamule, tu,/ adunat gramajoara,/ ai putea sa încapi/ într-o singura icoana.”– Acasa), graiul matern sacralizat („Lemn dulce e! Lemn tare!/ Din el vioara-i scoasa/ si leaganul, si pragul,/ Si grinzile la casa”),Fiinta sacrala („Si eu tin atât la mama,/ Ca nicicând nu îndraznesc/ Dumnezeul din privire/ Sa ma vâr sa-l mâzgâlesc.”– Autobiografica) s.a.

Dar, poate ca nicaieri nu se resimte mai bine influenta modelului poetic eminescian ca în lirica de dragoste, de mare delicatete si suavitate, adevarate filigrane în care este turnata o gama întreaga de trairi si sentimente (Vreau sa te vad, femeie,/ sau vino sa ma vezi,/ Mi-e dor de iarba cruda/ A ochilor verzi;// De-a`tale negre gene/ Ce tremura usor/ Ca aburul de ploaie/ deasupra codrilor.// – Vreau sa te vad, barbate,/ Sau vino sa ma vezi,/ E timpul coasei, iata,/ În ochii mei cei verzi.// Coseste, hai – ca iarba,/ Cu roua si cu stea,/ Mai deasa si mai verde/ Sa creasca-n urma ta.” – Vreau sa te vad; „Iubire! Tu, cea ocrotita / De dulcele luminii mirt, / Ca miezul unei sfinte azimi/ De coaja ei doar ocrotit. // Înconjurata de lumina, / Tu însati din lumina vii. / Pre tine doar te am pe lume/ Si nu voi alte vesnicii. // Iubire! Ram de roua sfânta, / Cânt unic, o, ce ma adasti. / asupra-ngândurarii mele/ Tu nu plângi lacrima – o nasti.” – Leac divin). De o extraordinara liricitate si modernitate, unele dintre poemele sale de dragoste sunt mici capodopere („Draga i-a fugit cu altul./ S-a ascuns în codru. Uuu!/ El a smuls padurea toata,/ Însa n-a gasit-o, nu./ El a smuls padurea toata/ Si s-o are începu./ Si-a arat padurea toata…/ Însa n-a gasit-o, nu.”- Padure, verde padure).

Ca si la Eminescu, iubita însa este proiectata în plan astral, sacral, în cosmicitate, contopita în cele din urma cu însasi întoarcerea mioritica în natura („Merg eu dimineata, în frunte,/ Cu spicele albe în brate/ Ale parului mamei./ Mergi tu dupa mine, iubito,/ Cu spicul fierbinte la piept/ Al lacrimii tale./ Vine moartea din urma/ Cu spicele rosii în brate/ Ale sângelui meu –/ Ea care nimic niciodata/ Nu înapoiaza./ Si toti suntem luminati/ De-o bucurie neînteleasa”– Ars poetica). De altfel, Grigore Vieru însusi marturiseste ca este, prin excelenta, un poet al iubirii („Sunt deci un poet al iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea asta. Iubirea este o jertfa zilnica. Pacat ca maretia sacrificiului o gasim mai mult în singuratatea iubirii.”) – sentiment pe care s-a axat destinul sau („Daca n-ar fi iubirea, m-as teme de viata”). Cel care afirma „am descoperit frumusetea Limbii Române în poezie, iar în Limba Româna mi-am descoperit ?ara” s-a constituit el însusi într-un model de înalta constiinta si integritate morala („Sunt fericit/ Ca n-am cântat paunii.”- Despre fericire ).

A trait în simplitate, iubit de cei multi, urât de cei putini la suflet, asemeni lui Eminescu, si a plecat, dintrodata, la marea întâlnire, chemat de acesta, biografia si opera sa, primul si cel din urma drum, întâlnindu-se cu forta de destin în aura genialitatii celui care i-a alungat sentimentul de exilat în propria limba, luminându-i drumul. A plecat la întâlnirea cu Eminescu scriindu-si din timp si epitaful („Sunt iarba si mai mult nu pot fi”), dând , din vreme, si explicatiile acestuia („ A fi simplu nu e treaba usoara. Afi simplu înseamna sa mori câte putin în fiecare zi, în numele celor multi, pâna te preschimbi în iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?”). Supranumit „un Eminescu al Basarabiei”, în fapt un nou Eminescu al tuturor românilor, marele poet al Basarabiei si al întregii literaturi române contemporane „nu place celor carora nu le place nici Eminescu si place tuturor celor care-l iubesc pe Eminescu” – afirma prietenul sau Andrei Strâmbeanu. S-a asezat lânga Eminescu, în spatiul rarefiat rezervat spiritelor înalte, asa cum la Iasi, în Gradina Copou, bustul lui se odihneste aproape de cel al „poetului nepereche” întru eternitate, ca într-o împreunare metaforica în Ruga lui Brâncusi pentru un destin mai bun românesc. „Daca exista o vesnicie româneasca, aceasta vesnicie ar trebui sa se numeasca Vieru, fiindca ea ne cuprinde pe toti.”- scria Ion Milos la disparitia fulgeratoare a prietenului sau. Mitizat înca din timpul vietii, Grigore Vieru s-a „judecat”singur, cu aceeasi luciditate si onestitate care i-a caracterizat întreaga viata, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima mea e mare.”).

———————————————-

[1] Catinca Agache. Receptarea lui Eminescu dupa 1989, 2011

[2] Mihai Eminescu. Basarabia 1812, Verba, 1991, 2011

[3] Mihai Eminescu. România în lupta cu panslavismul, ,,Timpul” , iunie, 1878.; Basarabia, numele si întinderea ei, ,,Timpul”, 13 martie, 1878.)

[4]iGrigore Vieru.Testament/ Limba Româna, oastea noastra nationala, 30 august/ 7 septembrie 2007, Academia de Stiinte a Republicii Moldova

[5] Nicolai Costenco s.a.iu

[6] în scrisoarea (în facsimil) ce precede volumasul de numai 20 de pagini aparut la Londra, Editura Kegan Paul, în 1930 – o traducere în engleza de Éstelle Sylvia Pankhurst si I.O.Stefanovici-Svensk, cu un cuvânt înainte de Nicolae Iorga , considerata de acelasi G.B.Shaw, „o carte uluitoare” -, poetul român impresionând prin aceea ca „a ridicat acest fin de siècle din agonia sa”

[7]i Se întâlneste acum cu redactia revistei „Secolul XX”, cu Dan Haulica, St.Aug.Doinas s.a.

[8]iu Alex Stefanescu. Glorie de-o zi, „România literara, 6-23 ian., 2009l matern e totul, afirma poetul prin imagini vii, memorabile: Lemn dulce e! Lemn tare!/
Catinca AGACHE

Doctor in Filologie

Iasi

Iunie 2011

 

DOI FRATI…ÎMPARATI!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa…

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOSCuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS…dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

am înlemnit
la vederea
cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu
clovnerii,
eu cu jonglerii
” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de
Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în
sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu
…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!

 

 

ORADEA LUI IOSIF VULCAN

Restructurarea Imperiului Austriac, impusa de pierderile militare de dupa Revolutia din 1848-49 (cu precaderea a pierderii Razboiului de 7 saptamâni cu Prusia, 14 iunie – 23 august 1866), e realizata de împaratul Franz Josef sub forma unui compromis cu ungurii, în 1867. Acestora, în ciuda razboiului antiaustriac din 1848-49, li se permite practic realizarea unui stat în stat, în speranta pastrarii unitatii imperiului. Monarhia absolutista de pâna atunci, se transforma în statul dualist Austro-Ungaria („Imperiul Cezaro-Craiesc“), Oradea reintrând în posesia Ungariei, împreuna cu Transilvania. Împaratul Franz Josef îsi va guverna imperiul având doua guverne si doua capitale (Viena si Budapesta), încurajat fiind probabil de reusita experientei contemporanului sau român Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) – domnitor unic al Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (stat care a functionat în primii trei ani cu doua guverne si doua capitale, Bucuresti si Iasi). Popoarele ramase în cadrul Ungariei (croatii, sârbii, cehii, slovacii, ucrainienii, românii) se vor considera tradate de Viena, dezvoltând o mare antipatie pe seama ungurilor si a politicii lor de maghiarizare.

1867 este, din punct de vedere al tehnologiei mondiale, anul în care gradinarul francez Joseph Monier obtine primul patent pentru o inventie capitala în istoria constructiilor: betonul armat. Inventat din necesitatea de a obtine ghivece mai rezistente pentru plante, betonul armat cu fire de fier va fi expus apoi la Expozitia Universala de la Paris, din acelasi an. Alfred Nobel îsi patenteaza si el acum ceea ce va deveni principalul dusman al betonului armat: dinamita. Si, venind în întâmpinarea problemelor create de dinamita asupra corpului uman, medicul britanic Joseph Lister publica, tot în 1867, „Antiseptic Principle of the Practice of Surgery” („Principiul antiseptic al practicii chirurgicale“ – în engleza), el fiind cel care introduce dezinfectarea cu fenol a ranilor si instrumentarului medical, dar si cel care, în acelasi an, foloseste o noua ata chirurgicala, realizata din intestine si numita „Catgut“, în locul firului de matase. 1867 este si anul unui vals de popularitate mondiala: „An der schönen blauen Donau” („Pe frumoasa Dunare albastra“ – în germana) a austriacului Johann Strauss fiul.

Elanul national maghiar, revitalizat acum dupa esecul initial din 1848-49 si tinzând în continuare spre separarea totala a Ungariei de Austria, duce la o reedificare a localitatilor si la un avânt economic considerabil în cadrul vechilor granite ale lui Matia Corvin. Oradea-Mare beneficiaza din plin de acest fapt, pâna când Austro-Ungaria va declansa Primul Razboi Mondial, în 1914. Splendoarea orasului vechi apartine, în mare masura, acelei perioade. O seama de cladiri deosebite si monumente ale istoriei ungare dau o înfatisare noua orasului.

Alexandru Roman

În comitatul Bihor, elanul revolutionar din 1848 constituise o buna supapa de afirmare a limbii române la nivel scolar. Initial, austriecii reimpun, din 1850, limba de predare germana la Academia de Drept, aspect ce va dura pâna în 1861, când se reintroduce limba maghiara. Iata însa ca între 1850-1857 functioneaza la Oradea si o catedra de limba româna, al carei titular este, la Gimnaziul Premonstratens, bihoreanul Alexandru Roman[1] (1826-1897). Îi va fi profesor tânarului Iosif Vulcan, care se înscrie la acest liceu în 1951.

Dupa ce îsi facuse studiile la Beius si Oradea, continuate apoi la Viena, bihoreanul Alexandru Roman se întoarce la Beius, în 1848. Aici introduce în acelasi an, pentru prima data, limba româna în scoala. La Oradea, apoi, în 25 iunie 1852, înfiinteaza Societatea de leptura a Junimei Române studioase la Academia de Drepturi si Arhigimnaziul din Oradea-Mare, apreciata de profesorul Vasile Vartolomei „cea dintâi societate culturala si literara întemeiata la Românii din Transilvania“ (dizolvata mai apoi prin ordin guvernamental, în 1875). Interesul pentru „curatirea limbii“, „spre o scriere înteleasa de masele populare“ si cu litere latine era un obiectiv principal al membrilor acestei societati, sustinute financiar de crezul unor inimosi patrioti precum Emanuil Gojdu si Nicolae Jiga. Aceasta societate literara, condusa de Al. Roman, are un mesaj catre românii de dincolo de Carpati, ce înca se foloseau de literele chirilice. E vorba de propunerea lui Giorgiu Delianu, din 24 aprilie 1853: „Dupa ce în Moldova s-a înfiintat o societate literara editoare de carti pentru ramurile de stiinte, ar fi cu scop sa i se transmita din partea societatii (oradene – n.n.) una adresa, prin care sa se provoace, ca sa eviteze, sa lapede din editiunile sale ruginitele si zdrentoasele buchii de care e atât de înstrainat tot sufletul român“[2].

Dupa continuarea studiilor la Viena si Budapesta, din 1862, Roman devine profesorul primei catedre de limba si literatura româna de la Universitatea din Budapesta, al carei titular va fi pâna în 1897. Iosif Vulcan va scrie despre Roman, în Familia (nr. 11 din 15/27 aprilie 1866) ca, datorita îndelungatelor sale „studii limbistice, ocupa cu dreptul locul între cei mai luminati filologi români“. Din 1867 devine membru fondator al Academiei Române, de la Bucuresti. Ca jurnalist, editor si fruntas al miscarii nationale românesti din Austro-Ungaria (deputat 1865-1887), el se pronunta pentru autonomia Transilvaniei, în 1868, fiind condamnat de Budapesta la un an de închisoare. Dupa cum el însusi spunea într-o sedinta a Academiei, devenise „cel dintâi dintre români cari avu, sub era dualista, onoarea sa intre în puscariile de la Vat (18 ian. 1870 – 18 ian. 1871 – n.n.), pentru crima de a fi sustinut si aparat revendicarile neamului sau“. Alexandru Roman a fost si omul ce a reprezentat o punte de legatura între Academia Româna si Academia Maghiara. El cere sa se trimita Academiei de Stiinte din Budapesta publicatiile Academiei Române. Totodata, el se numara printre oamenii de încredere prin care se transfera, în secret, o parte a ajutorului pecuniar oferit de statul român, ajutor ce ajungea la scolile sau asociatiile culturale românesti din Transilvania si Ungaria. În septembrie 1869, Al. Roman obtine de la Mihail Kogalniceanu 30 de exemplare din toate cartile scolare si din toate legile tiparite în tara, pentru a le împarti în Transilvania. Dupa cum îi spunea lui Kogalniceanu (pe atunci ministru al Afacerilor Interne), ele erau degraba necesare pentru „a ne unifica terminologia scolastica, apoi cea administrativa si judecatoreasca“[3].

Românii – principala problema etnica a Oradiei

Exceptând orasul, populatia cea mai numeroasa în Bihor era cea româneasca, motiv de îngrijorare în Oradea. La asta se adauga, în plan extern, succesul politic al românilor din exteriorul arcului carpatic ce au reusit sa uneasca Moldova si ?ara Româneasca într-un singur stat, care se va numi România. Speriate de perspectiva alipirii Transilvaniei la România, autoritatile maghiare supun cenzurii si interdictiei cartile si publicatiile provenite din acest tânar stat (în România lui Cuza se introdusese alfabetul latin din 186312, textele fiind acum mai accesibile si românilor ardeleni). Boierimea si intelectualitatea „regatene“, puternic francofile, puteau afla, în 1863, de un nou si original scriitor francez, pe nume Jules Verne, care tocmai publicase „Cinci saptamâni în balon“ – un roman de mare succes. În 1874, îi aparea „Insula misterioasa“, o denumire potrivita cu intentiile Budapestei fata de tânara Românie Mica…

Un mare serviciu pe care îl face românilor împaratul Franz Josef, înainte de compromisul dualist, este reînfiintarea mitropoliei ortodoxe române din Transilvania, care s-a facut la 24 decembrie 1864, când „printr-o nota scurta si precisa, Franz Josef – referindu-se la declaratiile sale anterioare din 27 septembrie 1860 si 25 iunie 1863 – l-a informat pe Saguna ca aproba întemeierea unei mitropolii ortodoxe române autonome si l-a numit pe el ca cel dintâi mitropolit“. Aromânul Andrei Saguna fusese cel care-si pusese speranta în împaratul austriac dinainte de Revolutia din 1848/49, câstigând-si astfel dusmania lui Kossuth, care l-ar fi dorit mort. Acum, biserca sa ortodoxa româneasca devenea egala cu cea greco-catolica româneasca, moment ce va obliga la o cooperare a clerului celor doua biserici rivale pentru obtinerea mult-doritelor drepturi nationale ale românilor din Ardeal si Ungaria.

Dualismul va da însa mai multe drepturi ungurilor, acceptati de Franz Josef ca popor dominant în granitele vechiului regat al Ungariei. În 1875 apareau, de pilda, primele liste cu cartile de scoala tiparite în România si interzise în Bihor. Dintre autorii români de manuale de istorie, de geografie si de abecedare interzisi, îi amintim pe August Treboniu Laurian (autorul hartii „Charta Daciei Moderne“, Bucuresci, 1868), Aron Pumnul, Ioan Tuducescu, D. Varna, G. Vladescu, M. Mihaescu, S. Salageanu, M. Draghici, V. Roman, St. Pop. Un mare ecou l-a avut raspândirea, în 1877, a unei harti tiparite la Bucuresti în 1876 si întocmite de învatatorul G.A. Zamfiroiu, intitulate „?arile Române sau Dacia moderna“. O astfel de harta s-a confiscat si de la Oradea, ea iritându-l la culme pe premierul maghiar Tisza Kálmán. Harta includea Muntenia, Moldova, o parte din Basarabia si întreaga Transilvanie pâna spre Ungvár, plus Bucovina. Detinerea unei astfel de harti a ajuns sa fie sanctionata cu multe luni de puscarie. Nici publicarea vechilor granite ale Transilvaniei, pe hartile noi ce reprezentau Austro-Ungaria, nu mai era admisa de Budapesta, spre necazul sasilor ardeleni.

Cu prilejul Razboiului de Independenta (1877-1878) pe care România îl ducea, alaturi de Rusia, împotriva Turciei, s-au înregistrat violente împotriva românilor din Oradea, caracteristica fiind spargerea geamurilor acestora cu bolovani. Motivul: respectivii nu s-au raliat sustinerii turcilor de catre ungurimea oradeana… Ca o ironie, desi turcii cotropisera Ungaria de nenumarate ori si-o desfiintasera ca stat, rusii – care spulberasera revolutia în 1849, la cererea Vienei – preluasera întreaga antipatie a ungurilor. Victoria ruso-româna din 1878 va însemna nu numai cucerirea independentei tânarului regat al României, ci si restrângerea granitelor otomane din Europa la nivelul celor din secolul al XIV-lea. Ironia face ca fotograful oficial al României din acel razboi sa fi fost ungurul clujean Carol Pap de Szathmári, apreciat ca primul foto-jurnalist de razboi (1853-54, în Razboiul Crimeii), fotograful, gravorul si pictorul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si apoi al regelui Carol I… De asemenea, tânarul ofiter Lakos Lajos (1851-1917), ce va deveni arhivarul sef al Oradiei (din 1 ianuarie 1903), scrie o carte despre experienta sa de lupta din razboiul amintit. Familia (nr. 17/1895) îi anunta lansarea, la rubrica Literatura si Arte – anunt pe care vi-l redam cu ortografia specifica epocii: „O carte ungurésca. In primavéra acésta a aparut in Oradea-mare o carte ungurésca, intitulata Amintiri din Turcia, in care autorul dl Lakos Lajos, facênd istoricul resboiului ruso-româno-turcesc, scrie cu cea mai calda simpatie despre eroismul armatei române si are un articol ce pórta chiar titlul România ca salvatórea armatei rusesci. Dl Lakos a trait mai multi ani in România, a facut parte din legiunea polóna, care a luptat alaturea cu turcii, deci are tóta competenta“. Precizam ca volumul se numeste, în originalul maghiar „Visszaemlékezés Törökországra”. (1875, 1876, 1877.) si-a fost tiparit la Oradea în 1895, la tipografia lui Lászky Ármin.

Alaturi de alte orase cu majoritate maghiara, Oradea devine municipiu în 1870, an în care apare si primul cotidian oradean, în 3 iulie, Nagyvárad, de limba maghiara, fiind practic si primul cotidian din Transilvania! Industria tipografica se dezvolta si ea impetuos, oferind ziare, carti, cataloage, vederi, etichete si altele. Tipografiile perioadei au fost „Tichy“ (1808-1874), „Simon Sonnenfeld“ (1856-1948), „Ottó Hügel“ (1868-1890), „Lászky Ármin“ (1874-1919), „József Láng“ (1890-1919) si „Szent László“ (1894-1944). Pe 4 mai 1874, Academia din Oradea a fost echivalata ca statut cu facultatile de drept de la cele doua universitati din Ungaria, durata studiilor fiind stabilita la 4 ani.

Un alt aspect neplacut românilor era politica de maghiarizare, care se folosea de orice ocazie ca sa-si îndeplineasca misiunea, inclusiv de Seminarul Greco-Catolic din Oradea. Pregatind viitoarele sale cadre din Transilvania, seminarul oradean nu mai era cel de la începutul secolului, atribuindu-i-se acum pe nemeritate eticheta de „românizator“ al elevilor sai, dupa cum ne asigura, cu argumente clare, avocatul oradean reformat Kereki Nagy Sándor în cartea ?ara Bihorului, vol.2, editia 1885. Facând o vizita pe la seminarul amintit, carturarul maghiar anunta ca nu se poate vorbi de românizare „deoarece toti copiii care se jucau (în curte – n.n.) vorbeau ungureste, fara nici o exceptie si nu am auzit nici un cuvânt românesc“. El demonstreaza ca „aceasta institutie nu este una românizatoare, ci mai degraba condusa de spiritul maghiarizarii“, prin faptul ca ea are „trei profesori si un pedagog maghiari, care nu stiu româneste nici un cuvânt“. Prin urmare, „este pe nedrept acuzata de dezmaghiarizare“. K. Nagy Sándor mai scrie si ca românii care veneau din interiorul Transilvaniei, la seminar, la scoala de pedagogi, chiar daca nu stiau o boaba ungureste când soseau la Oradea, ne asigura ca „vor deveni maghiari“ pâna la terminarea studiilor… Ce nu spune cronicarul maghiar oradean este ca la acest aspect servil al bisericii greco-catolice locale se ajunsese prin directa si nefireasca interventie a Budapestei. Raspunsul îl aflam din Istoria României. Transilvania, vol II, Cluj-Napoca, 1997: „În cazul episcopiilor unite, ministrii unguri propuneau Împaratului-Rege, ce avea drept sa numeasca direct episcopii de Gherla, Lugoj si Oradea, candidati cu sentimente filomaghiare, cozi de topor ale guvernului, ca de pilda Ioan Szabó sau Ioan Olteanul (episcop de Oradea 1874-1877 – n.n.) si Ioan Pop Szilagyi (episcop de Oradea 1863-1873 – n.n.)“. Mai mult, „amestecul primatului bisericii catolice în afacerile bisericii românesti greco-catolice a devenit atât de suparatoare încât, în toamna anului 1870, o delegatie a diecezei Oradea, din care facea parte si Iosif Vulcan, pleaca la Budapesta pentru a protesta «odata pentru totdeauna» împotriva acestui amestec“. Dupa cum rezulta însa din relatarea din ?ara Bihorului, protestele au fost zadarnice. Referindu-se la anul 1870, un text din Familia (nr.38/1906) afirma ca pe atunci „sovinismul de azi (din 1906 – n.n.) era numai în fasie. De atunci încoace a devenit hidra batrâna si blastamata, care daca ar fi în stare, ar ridica muri chinezi (ziduri chinezesti – n.n.) între noi si România“.

Interesant este ca lui Mihai Pavel, episcopul greco-catolic de Oradea (1879-1902) contemporan cu Kereki, în ciuda celor relatate, i se va reprosa ca nu este „destul de patriotic“ si, dupa tiparirea la Arad a unei brosuri denigratoare, scrisa de renegatul Pituk Béla (1855-1897) – un preot greco-catolic destituit – va avea de-a face, în 1893, cu un val de sovinism maghiar care-l acuza de „daco-românism“. Având titlul bombastic „Hazaárulók“ (Tradatori de tara, în maghiara) si subtitlul „Országunk kell?s közepén a jelen korunkban eloláhositott 24.000 t?sgyökeres magyarjainkról“ (Despre cei 24.000 de unguri neaosi, romanizati în timpurile prezente, în mijlocul tarii noastre), fostul preot maghiarofon oferea asa-zise „demascari“ despre atitudinea antimaghiara a episcopului Pavel, învinuit de „daco-românism“, acuze de mare pret pentru presa locala si budapestana, chiar daca autorul era „un nevropat incurabil“, ce fusese „internat în spitalul de alienati în Arad“. Acuzele de românizare veneau tocmai în explicitarea teoriei roesleriene cum ca valahii au ajuns sa domine Transilvania printr-o înmultire prolifica si agresiva… În plus, liderii lor ardeleni tocmai avusera si neobrazarea de a cere, din nou, drepturi egale cu maghiarii, într-o petitie foarte bine argumentata si intitulata Memorandum, transmisa direct împaratului la Viena, în 1892.

Cum sentimentul patriotic maghiar era si el la cote înalte la Oradea, în 1892 – anul celebrarii a 700 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau si a 200 de ani de la eliberarea de sub turci – sovinii maghiari au pus în scena o varianta locala a Noptii Sfântului Bartolomeu (Franta, 23/24 august 1572). Prin urmare, în noaptea de 28 iulie/9 august 1893, o multime de factura medievala, înarmata cu pari, lanturi si bolovani a trecut la atacarea si devastarea resedintei episcopale greco-catolice, din centrul orasului. Ea se adunase pe la ora 21 în Piata Sfântul Ladislau, întonând cântecele patriotice maghiare „Szózat“ si „Kossuth nótája“. Lumea buna a orasului a preferat o alta abordare a situatiei, dupa cum scrie cotidianul Nagyvárad: „În cofetaria de lânga episcopia româna unita se îngramadise o lume de doamne si domni eleganti, ca sa priveasca din loje interesantul spectacol“…

Conform publicatiei Vestitorul, nr.24/1927 – „organ al Eparhiei Române Unite de Oradea si revista de cultura religioasa“ – „o mare multime de oameni, ca la 1000 de insi, s’au strâns pe piata din fata episcopiei, cântând imnul lui Kossuth, apoi urlând, fluerând, vociferând la adresa episcopului Pavel: Jos cu mizerabilul! valah puturos, opincar, tradator de patrie, belciug de nasul lui! si altele. Nemultumiti cu aceste expresiuni prea delicate, stiindu-se la adapostul oricarei interventii politienesti, au început sa bombardeze resedinta episcopala cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, încât, în scurt timp n’a mai ramas nici un giam, dar nici cercevele, obloane si usi nestricate la aceasta resedinta“. Teodor Nes este cel care precizeaza corect anul evenimentului, 1893, redându-l detaliat, cu statistica distrugerilor. Astfel, dupa devastarea resedintei episcopale, sunt luate la rând casele fruntasilor români, ajungându-se la Scoala Normala Greco-Catolica. Strigând «Aici se fabrica tradatorii!», scoala ajunge tinta multimii înfierbântate, care se dotase cu caramizile descoperite la un santier. Urmeaza apoi Seminarul, iar lucrurile nu aveau sa se opreasca aici. Revenind în centru si întarita cu cei care iesisera de la teatru, gloata a reluat campania, devastând iarasi resedinta episcopala greco-catolica. Urmeaza un scurt moment de respiro, vacarmul si tipetele fiind înlocuite, la ora 22,30, de cântece patriotice maghiare, intonate în Piata Sfântul Ladislau. Dupa aceasta îmbarbatare colectiva nocturna, se porneste din nou la devastarea de locuinte românesti, ajungând prada distrugerilor si cladirile Consistoriului Ortodox. Gloata furibunda este oprita de husari în momentul în care dorea sa distruga biserica ortodoxa din Velenta.”

Însusi împaratul Franz Josef va lua partea episcopului, „considerând insulta prea mare, a calificat, într-o audienta, cele întâmplate la Oradea, drept demonstratiuni condamnabile, iar lozincile strigate împotriva episcopului român drept fraze goale ale unui sovinism exagerat“ (Istoria României. Transilvania, vol II). Cele câteva sute de geamuri sparte – si pe atunci sticla de geam era foarte scumpa! – la care se adaugau distrugerile materiale ale cladirilor, plus teroarea la care au fost supusi românii în acea noapte a groazei s-au lasat cu o grea amintire pentru români.

Iosif Vulcan reuseste sa insereze o nota sarcastica, probabil la închiderea editiei, în Familia, nr. 31 (1/13 august 1893): „Bursa oradana. Pretul sticlei în Oradea-mare s’a urcat cu 50%; iar buna întelegere a scadut cu 100%.“ Din numarul urmator al Familiei (nr. 32, 8/20 august), pe antepenultima pagina, la nota Turburarile din Oradea-mare, Vulcan precizeaza ca zilele tensionate s-au prelungit, casele românilor ajungând a fi pazite cu patrule militare. „Asa petrecuram aproape o saptamâna – sub sabia lui Damocle“ spune Iosif Vulcan în încheiere.

Ziarele budapestane, cu exceptia lui Pesti Hirlap, nu s-au mai grabit sa aprobe actiunea de la Oradea, devenind îngrijorate cu privire la ecoul extern al acestui eveniment, care putea fi mai mare decât cel al Memorandumului si Replicii – document redactat în 1891 de Aurel C. Popovici si studentii români din Austria, printre care Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu si Nicolae Comsa. Dupa cum precizeaza Teodor Nes, evenimentele de la Oradea s-au soldat doar cu pedepsirea unor „tapi ispasitori obscuri“, în numar de trei (abia în 1897), iar cei cinci ziaristi care incitasera multimea au fost achitati.

Asemenea izbucniri de ura etnica nu faceau decât sa întareasca sentimentul apartenentei la românitate al românilor din Oradea si la croirea unei unitati nationale, în ciuda unor diferente concurentiale de natura confesionala dintre greco-catolici si greco-ortodocsi. Dupa condamnarea la închisoare de catre autoritatile maghiare a fruntasilor Memorandumului, studentii oradeni le vor face acestora o primire entuziasta la gara, în 1894, când mergeau spre locul de detentie.

Baimareanul Mihai Pavel ramâne în istoria locala si ca un foarte bun gospodar, de el legându-se multe edificari si renovari în dieceza de Oradea; el fiind si cel care „a descoperit si aranjat Stâna de Vale (unde se afla în momentul devastarilor sovine de la Oradea – n.n.), ca loc de odihna peste vara si minunata statiune climaterica de munte“ (Monografia-almanah a Crisanei, p.342), devenita mai apoi principala statiune montana a Bihorului. Iosif Vulcan face o ampla descriere a statiunii, în Familia, nr. 31/1888 (pag. 357-358), considerând-o cu „un cuib de raiu“. „În doua rânduri a fost la Roma, la Sf. Parinte, care i-a conferit titlul de conte roman, asistent la tronul pontifical si prelat papal. Împaratul, pentru meritele sale, l-a distins cu ordinul coroana de fier clasa I, dupa ce înainte fusese numit consilier intim“ – se mai scrie în Monografia-almanah despre episcopul Pavel. Strada denumita „Episcop Mihai Pavel“ trece azi, ca si în trecut, printre cladirile Episcopiei si Liceului Greco-Catolic.

Perioada episcopului Mihai Pavel este, pentru miscarea nationala româneasca din zona, „perioada atoniei politice (1881-1905)“ – cum o numeste Teodor Nes – fiind caracterizata de o letargie a combativitatii românesti. „Bihorul e reprezentat în parlamentul de la Budapesta prin figuranti marunti, fara relief social; o seama de oameni, cu structura psihica în tranzitie spre desfiintare, spre topirea desavârsita în masa maghiara“ – Monografia-almanah a Crisanei, p.12.

În ianuarie 1893, venind din Germania, via Viena, proaspat realizatul cuplu mostenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen si Marie de Edinburgh, trece prin Oradea, cu trenul, în drumul lui catre România. Calatoria transilvana a celor doi s-a efectuat sub semnul clandestinitatii, autoritatile nedorindu-si manifestari de efuziune sentimentala din partea populatiei românesti, atât de interesate de realizarile politice a fratilor de peste munti. În 1895, la mai bine de doi ani de la trecerea principesei Maria prin Oradea, Iosif Vulcan publica imaginea tinerei, îmbracata în costum popular românesc, pe prima pagina din Familia (nr. 35/1895). La explicatia pozei, Vulcan observa ca România, prin familia domnitoare, se înrudeste acum cu Anglia, Germania si Rusia, adaugând niste cuvinte profetice: „Tânara principesa Maria, ca viitoare regina a tarii, are un rol de mare însemnatate în istoria tarii noastre. Din cauza aceasta, înca de acuma atrage luarea aminte a tuturor patriotilor“. Cuplul Maria-Ferdinand se va întoarce la Oradea, aureolat de glorie, 26 de ani mai târziu, ca regele si regina tuturor românilor!

Între Iosif Vulcan si Ady Endre

Cu toate acestea, Oradea reuseste sa ramâna un loc important al românismului în aceasta perioada. Saptamânalul Familia (1865-1906), a oradeanului Iosif Vulcan, tiparit initial la Pesta, apoi Buda-Pesta – nr. 0 în 1/13 mai, apoi nr. 1 în 5/17 iunie 1865 – pâna în 20 aprilie/2 mai 1880 (nr. 31), s-a declarat „foaie enciclopedica si beletristica cu ilustratiuni“, devenind una dintre cele mai importante publicatii de limba româna din Transilvania, în paginile ei fiind lansat si cel mai mare poet român. Astfel, în nr. 6 din 25 febr./9 martie 1866, apare poezia „De-asiu avé“ (De-as avea…), semnata „Mihaiu Eminescu“, editorul rebotezându-l astfel pe vecie20 pe moldoveanul Mihail Eminovici, din România.

Începând din 27 aprilie/ 9 mai 1880 (nr. 32) si pâna la 31 decembrie 1906 (nr. 41), revista este tiparita la Oradea, unde si-a mutat sediul. Desi avocat de profesie, cu licenta obtinuta la Budapesta, Iosif Vulcan a pledat doar pentru o singura cauza toata viata sa: promovarea limbii române si culturii nationale; chiar el demonstrând ca poate fi publicist, poet, dramaturg si traducator într-o tara care oprima limba româna. „Prezenta scriitorilor români din toate regiunile tarii a devenit o permanenta si o traditie la Familia, reprezentând astfel o scoala literara, o furnizare de modele de imitat si urmat“21. George Cosbuc, St. O. Iosif si Octavian Goga, cei mai mari poeti ardeleni, pot fi descoperiti în paginile Familiei, la care Vulcan era „proprietar, redactor respundator si editor“.

Se cuvine sa precizam ca preocuparile jurnalistice ale lui Iosif Vulcan începusera chiar din adolescenta, când era elevul lui Alexandru Roman la Gimnaziul Premonstratens din Oradea (1851-1859). Împreuna cu George Ardelean, el scoate în 1853 revista Umoristul, care va aparea pâna în 1870*22. Dupa cum observa Teodor Nes, „în 1867 face o calatorie în Franta, ceea ce însemna o îndrazneata derogare de la tipicul educatiei si instructiei germane din fosta Monarhie“ – calatorie completata în 1868 cu o vizita în România, de „unde culege vii si hotarâtoare impresii din care se vor plamadi directivele sale de actiune“. Dupa aceste pelerinaje în inima culturii europene si a celei nationale, Iosif Vulcan începe o campanie de presa în sprijinul înfiintarii teatrului national, campanie deschisa cu articolul „Sa fondam teatru national!”, publicat în Familia, nr. 29 din 20 iulie 1869, actiune ce-l va propulsa în memoria publica locala ca parintele teatrului românesc oradean. Considerând Teatrul ca „un templu al moralitatii, al luminii si al stiintei“, care poate „conduce poporul la glorie si marire“, Vulcan îi atribuie rolul de „cea mai mare scoala de educatiune“, alaturi de Biserica si Scoala. Credem ca definitia teatrului national, Vulcan a dat-o prin aceste cuvinte: „un templu al Thaliei române, care sa nu fie numai un loc de petrecere si distractie, ci un institut pentru cultivarea limbei noastre si pentru înaltarea ei, un institut pentru desteptarea, dezvoltarea si cultivarea simtului si spiritului national“.

Din iulie 1879, Vulcan devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1891 membru deplin. Din aprilie 1897, Iosif Vulcan si redactia revistei sale se muta în actuala casa memoriala, cumparata atunci de la arhitectul-sef al orasului, David Brush. Investitia a fost posibila gratie mostenirii sotiei sale, Aurelia Vulcan, de la bunul prieten de familie, fostul deputat Bölönyi Sándor. Iosif Vulcan cunoaste un moment de triumf cu ocazia primului spectacol la Oradea al unei trupe românesti din România. Astfel, joi, 13 iulie 1871, trecând peste conditia descurajanta a Societatii teatrale maghiare de teatru din Oradea, aceea de a ceda jumatate din încasari pentru utilizarea salii si decorurilor, trupa vestitului Mihail Pascali de la Bucuresti (în care tânarul Eminescu tocmai fusese sufleur) sustine doua reprezentatii a câte doua piese fiecare. Se cuvine sa precizam ca trupa româneasca a ales Oradea dupa ce, la Cluj, ungurii n-au vrut sa-i închirieze teatrul, „gelosi pe succesele lui Millo din 1870“ si speriati ca „se va româniza tot Clujul“ (Familia, nr.39/1906, pag. 460).

Mihail Pascali (1830-1882) era primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet, la Teatrul cel Mare din Bucuresti, în 21 iulie 1861, teatru al carui director a devenit în anul reprezentatiilor de la Oradea. Succesul fulminant înregistrat la Oradea s-a legat însa de piesele „Pacatele barbatilor“ si „Nevasta trebuie sa-si urmeze barbatul“, suficient de bine alese ca sa se joace cu casa plina la ambele reprezentatii. Spectatorii români, de diverse categorii sociale, au venit inclusiv din afara orasului, iar printre curiosi s-au numarat si spectatori unguri. Reprezentatiile lui Pascali s-au bucurat de o cronica elogioasa chiar în presa maghiara (ziarul Szabadság). În cadrul primeia dintre ele, între cele doua piese, Matilda Pascali, îmbracata în costum national, a recitat poezia „Copila româna“ de Iosif Vulcan, autorul fiind în sala23. Aplauzele furtunoase care au urmat trebuie sa-l fi încurajat pe Vulcan în eforturile sale privind teatrul românesc. Tatal sau, protopopul greco-catolic Nicolae Vulcan, se muta la Oradea, la începutul anului 1880. Aici va si deceda, în ziua de 20 aprilie 1884, fiul publicându-i un elegant necrolog în Familia.

La Familia este publicata si oradeanca Maria Bosco (Suciu, dupa casatorie). „Ea este cea dintâi femee care a publicat versuri românesti si întrece pe toti barbatii scriitori din Nordul României în adâncimea si gingasia simtirii precum si în stapânirea limbii (la ea, cea dintâi, fara latinisme) si a versului“ spune scriitorul si ziaristul german Dr. Wilhelm Rudow, ginerele ei, în „Geschichte des Rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart: Ausgearbeitet mit Unterstützung der angesehensten Schriftsteller“ (Istoria literaturii românesti pâna astazi: elaborata cu sprijinul celor mai apreciati scriitori – în germana), Wernigerode, 1892. Maria Bosco-Suciu (1841-1891) debuteaza în Familia la vârsta de 23 de ani cu poezia „Ruga unei june”. Fata ei, Lucretia Suciu, îi va cunoaste personal, gratie cenaclului literar întretinut de mama, pe George Cosbuc, Septimiu Albini, Gheorghe Bogdan-Druica si alti animatori ai cuvântului românesc. Nascuta la Oradea în 1859, absolventa a Institutului Ursulinelor si având o aplecare catre limba si cultura germana (mostenita de la mama), Lucretia Suciu va deveni o poeta demna de cartile de istorie literara. În casa ei se vor continua acele sedinte de cenaclu cu personalitati românesti, pe care le tinuse si mama sa. Desi a debutat în Familia, în 1884 (nr.28, 8/20 iulie), cu sonetul „Suvenir”, Lucretia Suciu (casatorita Rudow, din 1891), îl va obliga pe Vulcan sa scada costul abonamentelor la Familia, pentru a preîntâmpina concurenta provocata de aparitia revistei „Foaia literara”, scoasa la Oradea, în 1897, de ea si sotul sau. Nu de alta dar, în „Cuvântul redactional“ al primului numar, Lucretia promitea o revista ieftina, care sa „poata strabate si în paturile care pâna acum nu pot fi partase la miscarea literara a poporului român“, fiind în plus si bisaptamânala. Din pacate, noua revista a aparut numai un an, parte din pricina sanatatii precare a editorilor, parte din cauza atacurilor confratilor de la revista umoristica „Vulturul”. Saptamânalul „Foaia literara” ramâne în istoria locului ca prima publicatie literara româneasca fondata si aparuta la Oradea; „Familia” lui Vulcan aparând initial la Pesta, dupa cum spuneam. Wilhelm se stinge la Oradea în 16 aprilie 1899, urmat, la 5 martie 1900, de sotia sa Lucretia. „Prin ea si Iosif Vulcan, Bihorul a intrat în literatura româna“, considera Teodor Nes.

Dupa aproape 42 de ani de aparitie neîntrerupta, un record printre publicatiile românesti, revista Familia (Seria I, cum se numeste acea perioada) îsi sisteaza aparitia în 1906. Iosif Vulcan moare în 8 septembrie 1907, la Oradea, fiind înmormântat în Cimitirul Rulikowski.

Iosif Vulcan este primul scriitor român care încearca si o abordare psihologica a fenomenului maghiarizarii. El ofera astfel si alte raspunsuri decât evidenta agresiune institutionala a statului maghiar din imperiul dualist. În romanul „Ranele natiunii”, aparut în trei volume, la Buda-Pesta, în 1876, Vulcan ofera un tablou de la A la Z al românului din aceasta parte a Ungariei. Mai precis, de la Albinescu Aron, „de un caracter românesc, verde si pronuntat“, la Zimbran Stefan, un tânar si promitator avocat, cu „un caracter acomodabil“, ajuns în cele din urma renegatul Zimbrai Pista, cu nevasta unguroaica, serviciu comod în slujba statului si oprimator al propriului neam… Daca cei doi sunt gata sa realizeze initial un cuplu politic nationalist românesc, socru-ginere, prin cumpararea machiavelica a tânarului român de catre comitele ungur, unitatea se destrama, rezultând o serie de tragedii individuale, printre care si sinuciderea lui Zimbran.

Va transmitem câteva dintre parerile lui Vulcan, în selectia lui Teodor Nes. Casatoriile mixte: „Pâna acum mai fiecare Român care si-a luat de sotie o unguroaica, s-a facut si el Ungur“ – vol.II, p.144, observatie verificabila si astazi! Aron Albinescu: „Ne lipsesc barbatii cu caracter. Fara conducatorii onesti, lipsiti de orice vanitate si interese materiale, nici o natiune nu poate sa înfloreasca“ – vol II, p.30. Alta rana: „La noi fiecare om cu gura mare e conducator“ – vol. II, p.185. Tinerimea maghiara: „O parte în veci nu ceteste si nu învata nimic, nu numara bancnotele când le azvârle muzicantilor tigani si exceleaza numai prin înjuraturi bicheresti“ – vol. I, p.127. Persecutii: „Românul care ceteste ziare românesti, nu se poate bucura de încrederea unui Ungur“ – vol. II, p.180. Renegatii la slujbe: „Mai toti dregatorii români de la comitat, dimpreuna cu notariu de la sate, nu numai desertara din tabara nationalista, dar înca detera mâna de ajutor contrarilor“ – vol. II, p.203. Intelectualii români, „ca sa nu moara de foame, unii sunt gata a primi orice rol rusinos“ – vol. I, p.103. Românul de doi bani: Liezanu, un personajiu maleabil, „subscria sume mari pentru întreprinderile românesti, pe cari însa nu le platea, dar era cunoscut ca un brav Român“ – vol III, p.14.

Printr-un efort colectiv remarcabil si o admirabila constiinta nationala, românii din Oradea si Bihor reusesc sa-si înfiinteze, în 12 mai 1898, propria banca: Institutul de credit si economii „Bihoreana“. Printre initiatorii subscriptiei publice, dar si membrii în conducerea bancii, se numara Iosif Vulcan si Aurel Lazar. „Banca Bihoreana a luat fiinta ca institut de credit si economii în urma tristului fapt ca poporul nostru era tratat cum nu se poate mai rau de bancile streine, îndeosebi maghiare. În zadar cerea Românul bani pe credit, nu primea sau chiar daca se întâmpla sa primeasca, pentru datorii neînsemnate, mosioara românului era vânduta fara crutare“ (Monografia-almanah p.309). „Bihoreana“ va fi un real sprijin pentru micile gospodarii taranesti, pentru scoala si biserica, dar si pentru mica industrie. Ea reuseste sa sustina financiar si pe unii studenti de la Academia de Drept din Oradea. Renumele si actiunile acestei banci românesti ajunsesera destul de puternice pentru a deranja pe reprezentantii maghiarimii. Astfel, dupa cum observa Teodor Nes, publicatia economica Erdélyi Gazda tragea un semnal de alarma în coloanele sale: „Sa luam aminte cum valahii îsi însusesc proprietatile de pamânt ale maghiarilor care dau faliment“.

Lovitura data de împarateasa Maria Tereza vietii muzicale oradene a fost spalata abia în 1888. Acum se sustine, pe 5 ianuarie, primul „concert filarmonic“, sub bagheta dirijorului Schnitzel J10.
Primul 1 Mai muncitoresc s-a sarbatorit în 1890, prilej cu care s-a cerut ziua de munca de 8 ore si cea de repaus duminical.

Ca un fapt divers al lumii stiintifice, medicii europeni ai acestei perioade erau adeptii unei explicatii interesante în ceea ce privea nasterea de copii debili mintal. Astfel, femeile din rasa alba (considerata net superioara) daca dadeau nastere unor astfel de copii însemna ca una dintre stramoasele lor fusese violata de razboinicii mongoli. Ca argument principal se aducea asemanarea trasaturilor faciale (numite mongoloide) ale unor copii retardati, cu cele ale rasei invadatorilor…25 Era practic un ecou târziu al grozaviilor din urma cu peste 6 secole, cu care ramasesera mongolii în constiinta europeana.

Din 1900 se stabileste la Oradea tânarul jurnalist Ady Endre (1877-1919), care va deveni unul dintre cei mai importanti si progresisti poeti maghiari si prieten cu Iosif Vulcan. În acelasi an, în 7 octombrie, apare la Oradea primul automobil. Cu el s-au plimbat pe strazile orasului, dând o fuga si pâna la Baile Felix, trei ziaristi locali, printre care si Ady. Atras de efervescenta viata culturala maghiara (existau aici deja 5 cotidiane!) si de cosmopolitismul orasului aflat în plina dezvoltare, el o va cunoaste aici pe cea care-i va deveni muza: oradeanca Brüll Adél (Léda). Gratie ei va pleca la Paris. Pentru Ady, Oradea era un „oras inteligent, miraculos si modern“. Criticii apreciaza ca „Oradea a fost primul oras care a avut un impact major asupra formarii sale“ – Muzeul memorial „Ady Endre“, din Oradea. Pâna la sfârsitul anului 1903, când se muta de la Oradea, Ady a publicat volumul de versuri „Még egyszer” („Înca o data“, Oradea, 1903). Unul dintre admiratorii, prietenii si traducatorii sai va fi poetul român ardelean Octavian Goga, viitor prim-ministru al României Mari. Domeniul de la Ciucea va fi cumparat de Goga, la propunerea vaduvei lui Ady, în 1919. „O vaduva nu se refuza, iar când acea vaduva este vaduva lui Ady Endre, cumpar proprietatea chiar daca ar fi sa o fac cadou cuiva“, a argumentat Octavian Goga amantei sale Veturia, viitoare sotie.

Tot în perioada lui Ady la Oradea, se desfasoara primul meci de fotbal cu participare internationala, pe 1 iunie 1902, în gradina Rhéday. A fost un meci demonstrativ cu acest nou sport de echipa, oferit oradenilor de catre englezii din Bishop Auckland. Imediat dupa acest episod, ziarul Nagyvárad, din 20 august 1902, se facea ecoul unui demers nationalist specific perioadei. Ca urmare a faptului ca aparusera niste ilustrate cu Piata Mica (St. László, a Primariei) pe care era scris mai mare în germana „Gruss aus Grosswardein” (Salutari de la Oradea Mare) decât similarul maghiar „Üdvözlet Nagyváradról”, ziarul facea un apel împotriva „comerciantilor lipsiti de patriotism“, cerând ca posta sa nu primeasca spre expediere astfel de ilustrate. Si asa se face ca, daca înca de pe primele ilustrate cu Oradea Mare, publicate la finele anilor 1890, aparuse text bilingv maghiaro-german, de acum înainte, cu un „patriotism“ greu de înteles în zilele noastre, editorii nu vor mai publica textul ilustratelor decât în maghiara. Textele bilingve maghiaro-germane vor reaparea abia în ultimii ani ai Primului Razboi Mondial, când situatia devenise disperata.

Doru SICOE

PAMFLET: REPAGINARI CU HAZ GROTESC

Motto: Primim din America

Arzi, deci existi!Ce vîlvatai
ce rug superb sînt anii tai!
Daca-ai muri si iar te-ai naste
În acest semn te voi cunoaste:
Trecut prin flacari, pur, subtire,
Si mistuit în omenire”.
Nina Cassian, trans-nonagenara


O pagina din „epopeea zgîmbaiana”* Hazul si grotescul – sau Titi zis Zombi* Chestia aia… revolutie…*! „striviti partidele”! Zgîmbau de Hunedoara, sau noua heraldica a corbilor de semanaturi…

Realizarile 1990-2011, ale artistului plastic de care facem vesela si necum trista vorbire aniversara, asa cum au aparut în raposata revista Memoria, a fie iertatului Banu Radulescu, fost pacient pe rotile la Geoagiu Bai. Prietenii stiu de ce.

Anno Domini 1990. Un tânar agitat foarte, revolutionar cu banderola în decembrie, acum plin de verva revolutiei justitiare, cocotat pe wc-urile stadionului „Corvinul”, cu o pancarta, la vizita electorala a lui Ion Ilici-Iliescu si Dan Iosif, Constantin Zgîmbau scapa de furia aplaudacilor fanati ai „Eliberatorului”. Îi public în ziarul „Renasterea Hunedoarei” un atac la adresa orfelinatului din Baia de Cris, unde C.Z. îl acuza pe director ca ar fi fost abuzat în anii internarii lui acolo, (el fiind nu orfan, ci abandonat de familia saraca, cu numerosi copii, originara din Moldova. Îi public si un drept la replica directorului. Înainte de a pleca la facultate, C.Z. initiaza campanii de distribuire a ajutoarelor venite din occident (Franta, Olanda, Germania), pentru orfanii din judet, cu un activism iesit din comun si apoi se manifesta protestatar. La facultate, devine lider sindical al studentilor si erou al unor actiuni protestatare, soldate cu acte de violenta în urma carora Zgîmbau este amendat (amenda i-o plateste Ion Cristoiu, care avea un subiect suculent astfel), dar apoi, acuzat de agresiune, Zgîmbau este detinut în penitenciarul Bîrcea. Va sustine ca adevaratul motiv ar fi unul politic…

Coment redactional 2011: Curioase sunt câteva detalii din estimp.

1. Zgîmbau nu s-a aliat cu dl ex. fost presedinte de onoare al revolutionarilor hunedoreni (oras martir, cu sapte împuscati în dec. 1989) – Iv Martinovici, nici cu primul senator emanat din zona, dl. prof Dinis Ion, fost prof. de marxism, nici cu taranistii lui Coposu, pe listele carora eroul C.Z. a candidat initial, ci abia mai târziu, cu pedelistii lui Stolojan-Pogea, sub cerul portocaliu al Hunedoarei.

Revenind lapidar la story-ul comemorativ: întemnitat la Bârcea, Titi acuza politia (fosta militie) de nedreptate, remember excelente versisaje de CARICATURA, a la maniere de Goya în perioada CAPRIICIILOR, dar el fiind si subiect frecvent al presei în alegerile locale si parlamentare, caricaturizând-o prin expozitii ulterioare, si devenind subiectul preferat al ziarelor si tv. locale. Un amic, big jurnalist post-revo’, bine a zis: „Pai mai, Gelule, daca nu ar fi Titi, noi ce am avea sa scriem la ziar?”

Este sustinut de p.d. iar fiind sustinut de Ghe. Pogea, primarul ales N. Schiau îl va salariza ca functionar principal al primariei Hunedoara, calitate în care C .Z. va dirija tot ce misca în domeniul artei si culturii, etc. La alegerile din 2007, candideaza pt functia de primar, dar nu obtine decât cca. 15 voturi… etc… Epopeea zgîmbaiana culmineaza cu „spectacolul” care, peste ani, va semana cu cel al secuiului Barna, recent (2011), al spânzurarii simbolice în piata, a unei papusi din cârpe numite Avram Iancu. Zgîmbau, însa, a oferit un spectacol cum spune el „hazos si grotesc”, datorita pierderii alegeri locale de dl primar Schiau, (pdl) în favoarea, în favoarea lui Ovidiu Hada (pnl): în fata primariei, a înscenat un absolut ionescian teatru-ambulant, în care a intrat îmbracat în zeghe, pe platforma unui camion de pompe funebre, strigând lozinci, eshibând scene în care îsi auto-înscena executia da catre calai mascati, a la maniere medievale, etc. Apoi a stat câteva zile în „ recuzita” de rigoare, la usa primariei… Neluat în seama, el a intrat cu lanturi la picioare în cladire, astfel determinându-l pe primara sa îl evacueze cu jandarmeria… Astfel a luat sfârsit episodul ix al unui lung serial, de 20 de ani, din tele-novela-epopee (cum preferati), a dlui Titi care în anii 1990, clama curentul revolutionar în arta, îmbracat în sumanul lui Zelea, „Zombart”, adica, explica el, de la Zombi africani, sau daca vreti strigoii din mitologie.

Cu toate fatetele ei, epopeea lui Titi este într-adevar, o alegorie grotesc- hazoasa, a ultimilor 20 de ani, din fosta cetate a otelului, Hunedoara. Iar acum, dl profesor de desen Constantin Zgîmbau, stabilindu-se pe dealul Ghelariului, pare a fi atins întelepciunea, dedicându-se catedrei, si valorificându-si, se aude ca e un as al proiectelor si al facerii banilor prin arta, talentul autentic, pe care personal îl consider nu atât rodul scolii, cât al frustrarilor din copilarie si resimtite cu surdina, probabil pâna în adâncile batrâneti…
———————————————————————-
P.S. Draga Titi Zombartistule, ca fost editor al acelui saptamânal numit „Renasterea Hunedoarei”, care avea deviza crestina „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (via Marin Preda), dupa 20 de ani parafrazez: „Daca adevar nu e, mai nimic nu e!”

***
Nota:
Constantin Zgâmbau face greva foamei, dupa ce a înfundat si puscaria pentru modul extravagant de a se certa cu puterea. Artistul hunedorean este înca în greva foamei si spune ca nu va renunta nici în ruptul capului pâna când comisia de disciplina nu se va întruni sa analizeze plângerea formulata de primarul Ovidiu Hada. Acesta din urma a declarat ca o parte din membrii comisiei au demisionat si ca aceasta va fi formata când se vor gasi oamenii necesari. „Când va exista o comisie ea se va întruni. Voi propune ca domnul Zgâmbau sa fie expertizat psihic la Bucuresti si îmi pare rau ca legea nu îmi permite sa îl arestez”, a declarat edilul sef Hada. Zgâmbau povesteste ca a început campania de proteste înca din 1990” de la chestia aia care-i zice revolutie”. „De atunci ma aflu în opozitie cu toate puterile, pe care am reusit sa le irit nu mult, ci foarte mult, motiv pentru care eram vânat. Cu toate acestea, orice protest al meu s-a bazat pe spectacolul vietii. Protestele mele îmbina hazul, dar si grotescul, totul fara violenta” a declarat Zgâmbau. Dar seria lunga de proteste la care a participat Zgâmbau a sfârsit de doua ori în închisoare, odata la Jilava si odata la Bârcea Mare.

Eugen EVU
Hunedoara
Aprilie 2011

BATALIA PENTRU SUFLETUL MOLDOVEI

Dedicam editia de astazi Moldovei. In editia de marti a buletinului informativ AFR de acum doua saptamini va informasem mai pe larg despre incercarea Guvernului Filat de a institui in Moldova un cadru legal de nediscriminare impotriva homosexualilor. Romania are si ea legi similare care insa interzic doar discriminarea la locul de munca. Nimic mai mult. Legile acestea au fost adoptate in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana dar nici pe departe nu sunt atit de radicale ca si legea recent propusa de Guvernul Filat.
 
Este adevarat ca Uniunea Europeana a pus si continua sa puna presiune asupra tarilor care doresc sa adere la Uniunea Europeana sa adopte legi care interzic discriminarea pe baza de “orientare sexuala.” Unele dintre ele au cedat, altele nu. Anul trecut Macedonia a respins un astfel de proiect legislativ, iar in prezent presiuni similare sunt exercitate asupra Albaniei. Tot anul trecut, Serbia, infometata dupa atentie si aderare la Uniunea Europeana, a adoptat, tot sub presiunea Uniunii Europene, o lege care interzice nu numai discriminarea pe baza de orientare sexuala dar si pe baza de “identitate sexuala,” un termen cu totul nebulos care include, printre altete, transsexualii, si persoanele care isi schimba sexul biologic din barbat in femeie si vice-versa. Notam deasemenea cazul Cosovo unde constitutia impusa de NATO contine o clauza de nediscriminare pe baza de orientare sexuala. 
  
Iar acum a venit rindul Republicii Moldova. Moldova se afla la o rascruce de drumuri, astfel incit se poate spune ca zilele acestea se poarta o adevarata batalie spirituala pentru sufletul ei. Ce va face Moldova, va adopta sau va respinge propusa lege a nediscriminarii pe baza de orientare sexuala? Va deschide cutia Pandorei cu toate consecintele ei care deja se manifesta cu agresivitate in tarile occidentale? Care vor fi consecintele adoptarii acestui proiect legislativ si care va fi impactul ei asupra sanatatii morale a Moldovei?
 
Guvernul Filat – Cum s-a ajuns aici?
 
Pe 17 februarie Guvernul Filat a adoptat un proiect de lege impotriva discriminarii care din nefericire include orientarea sexuala ca si categorie sociala impotriva careia nu se poate discrimina “in nici un fel,” in “mod direct” sau “indirect,” si care interzice si hartuirea pe baza de orientare sexuala. Textul proiectului legislativ insa e radical. De exemplu, actele de hartuire pot fi pedepsite penal, ceva ce nu se mai intilneste in nici o alta tara, hartuirea sexuala la locul de munca fiind pedepsita in restul lumii doar prin sanctiuni civile. In plus, spre deosebire de majoritate tarilor care au adoptat legislatii impotriva discriminarii, proiectul Guvernului Filat propune interzicerea discriminarii impotriva homosexualilor nu numai la locul de munca, dar si in domeniul bunurilor si al serviciilor, si al educatiei. In plus, proiectul stipuleaza o metoda juridica de dovedire a culpabilitatii cu totul stranie si iesita din comun – persoana care este acuzata de discriminare pe baza de orientare sexuala, nu “victima,” trebuie sa dovedeasca ca nu a discriminat. In alte cuvinte acuzatul trebuie sa-si dovedeasca nevinovatia, nu invers. Acest criteriu se aplica doar in cazurile criminale, nu in cele civile unde reclamantul trebuie sa-si dovedeasca cazul. In sistemul de justitie universal persoana care face plingere impotriva altei persoane trebuie sa dovedeasca culpabilitatea personei acuzate de discriminare. De ce Moldova propune un sistem atit de radical si ciudat? Cred ca stim.
 
Care sunt sursele acestui proiect legislativ?

Am citit cu multa atentie proiectul legislativ al Guvernului Filat si i-am depistat sursele. Nu sunt de inspiratie interna ci, ati ghicit bine, de inspiratie externa. Prima sursa este Raportul adoptat de Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale (AEPDF) in vara anului 2008 pentru combatarea “homofobiei” in Uniunea Europeana. In 2008 AFR a inaintat un memoriu de opozitie impotriva acestui Raport pe care l-a etichetat ca fiind unul radical, lipsit de bun simt, irealist, si motivat de scopuri politice. Recomandarile Raportului pentru combaterea “homofobiei” si a discriminarii impotriva homosexualilor insa sunt mai radicale si detaliate si cer ca in anumite domenii homosexualii sa fie tratati in mod preferential. De exemplu, privind Romania, Raportul cere in mod specific interzicerea marsurilor “anti-homosexuale,” critica Biserica Ortoxoda Romana pentru ca se proununta impotriva homosexualitatii, si cere acordarea de azil politic cuplurilor homosexuale “persecutate” in tara de origine. In plus, cere formarea de unitati speciale de ordine publica care sa se ocupe in mod special de “hartuirea” homosexualilor, si sa permita homosexualilor acces in scolile elementare si licee pentru a invata pe elevi “normalitatea” homosexualitatii. 
A doua sursa este proiectul de directiva adoptat de Parlamentul European in primavara anului 2009. Proiectul insa nu are caracter obligatoriu in tarile membre deoarece Consiliul de Ministri al Uniunii Europene nu are unanimitatea de voturi necesara pentru a-l adopta ca si directiva. Printre alte tari, Germania, Marea Britanie si Franta si-au anuntat opozitia fata de proiect, iar expertii afirma ca nu are nici o sansa de a fi adoptata in viitorul apropiat. In 2009 AFR a inregistrat un Memoriu in Parlamentul European in care argumenteaza la nivel juridic si legal ca directiva este necompatibila cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. La fel ca si proiectul legislativ al Guvernului Filat, proiectul de directiva unional propune nediscriminarea impotriva homosexualilor nu numai la locul de munca ci si in domeniul serviciilor si al bunurilor, si al educatiei.  
 
Periodic AFR va informeaza de modul radical in care legi similare au fost aplicate in alte tari in detrimentul libertatii religioase, al libertatii de constiinta si al dreptului la libera asociere. In ianuarie anul acesta un cuplu crestin a fost amendat in Marea Britanie cu peste 8000 de dolari pentru ca a refuzat sa inchirieze o camera unui cuplu homosexual in motelul de tara pe care-l aveau. In Canada tipografi crestini au fost amendati pentru ca au refuzat sa tipareasca anunturi pentru marsurile homosexuale. Tot in Canada un proprietar crestin a fost amendat pentru ca a refuzat sa faca torte pentru homosexuali care insa sa contina si emblema homosexuala, adica bine cunoscutul curcubeu homosexual. In SUA un cuplu de fotografi crestini a fost amendat pentru ca a refuzat sa faca poze unui cuplu homosexual cu prilejul “casatoriei.” In Canada un crestin a fost amendat pentru ca a refuzat sa-si inchirieze casa unui cuplu homosexual, afirmind ca nu doreste ca domiciliul lui sa fie folosit pentru un comportament sexual imoral si contrar Bibliei. Iar in SUA un homosexual a dat in judecata pe un traducator al Bibliei pentru ca a refuzat sa scoata din traducerea Bibliei pe care a facut-o versetele care condamna homosexualitatea. Ilustratii de genul acesta sunt de genul sutelor.
 
Oare de asa ceva are nevoie Moldova?

Pe linga proiectul legislativ, am studiat cu deamanuntul si motivatia conceputa de Guvernul Filat in sprijinul proiectului. O gasim insa cu totul neverosimila si atragem atentia cititorilor nostri din Moldova ca in privinta acestui proiect legislativ Guvernul Filat nu este de loc transparent cu cetatenii Moldovei. De exemplu, Guvernul afirma ca legislatia propusa este necesara pentru a conforma legile Moldovei cu legile Uniunii Europene si cu dreptul international. Trebuie sa afirmam in mod direct ca Guvernul Filat nu spune adevarul in privinta aceasta. Nu exista un drept international la nediscriminare pe baza de orientare sexuala. Nici un tratat international la care Moldova a aderat nu afirma nediscriminarea pe baza de orientare sexuala. Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu contine “orientarea sexuala” ca si categorie sociala impotriva careia discriminarea este interzisa. La nivel european, in majoritatea tarilor europene nediscriminarea impotriva homosexualilor este limitata doar la locul de munca. Nu exista nici o directiva unionala care sa impuna tarilor membre nediscriminarea impotriva homosexuailor in servicii si bunuri de consum ori in educatie.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Durere de Nistru

Nistru – rau cu apa indiferenta. Indiferenta la sentimentele oamenilor. Oare?
Soseaua este intrerupta … nu putem inainta cu autocarul. Oprim, cu vreo 200 de metri, departe de linia frontului. Da, front langa apa Nistrului! Coboram si inaintam pe soseaua libera, nicio masina. Ajungem la bariera. De dincolo de bariera, din imediata ei apropiere, ne priveste tancul rusesc cu teava indreptata spre noi. In preajma tancului, trei soldati severi la chip. Ni se permite sa mergem pana la Nistru. Ni se permite, destul de usor, noua, celor din Romania, sa mergem sa privim Nistrul. Nu ne sperie teava tancului. Oare de ce? Pentru ca nu stim ce inseamna teama de a avea permanent o … teava de tun indreptata spre noi, o teava de tun care ne ameninta permanent. Catorva dintre insotitoarele noastre moldovence le-a fost teama sa mearga spre Nistru. Le-a fost teama sa mearga prin dreptul tancului cu teava amenintatoare. S-au intors la autocar.
Ceilalti am mers mai departe. Curaj? Nici vorba. Nu stiam ce este acolo. Netraind mereu amenintarea, spaima razboiului, ci vietuind in afara lui, nu cunoastem o asemenea teama.
Auzim cateva focuri de arma. Vedem soldati prin strujenii de pe campul Nistrului. Sa tot fie pana la zece. Nu mai multi. Sau, poate, nu-i vedem noi. Cineva dintre noi spune: „Impusca ciorile!” Da, imi zic in gand, se joaca si ei, ce sa faca? Liniste. Ajungem pe pod. Nistru! Privesc in jos. O apa curgatoare mai mare… Parca as fi pe podul de peste Olt, la Sfantul Gheorghe, unde apa este mai putina, iar malurile mai abrupte. Acolo, acea apa curgatoare se afla la poalele Carpatilor. Carpatii o apara. Aici, Nistru isi unduieste apele in plina campie. Vadul lui e intins. Cateva terase. Cand apa e mare, rar sunt inundatii, deoarece involburata apa se poate intinde pana hat departe. Casele sunt ridicate pe culmea unor dealuri. Ca cele din Gura Bacului. Privesc in departare saracacioasele gospodarii cu case vopsite in albastru.
Imi doresc sa fotografiez Nistrul. Imi aminteste de Rusoaica lui Gib Mihaescu. Am fost anuntati sa lasam aparatele de fotografiat la autocar. Nu avem voie sa facem fotografii. Este front, razboi. Ma uit mai atenta sa inregistrez totul in suflet. Pe o terasa a Nistrului, vad o turma de capre. De ce mi-au atras atentia? Capre – langa ele, un pastor. Se sprijina intr-un ciomag.
Ajunsi la jumatatea podului, nu ne induram sa plecam. Toamna frumoasa. Soarele ne priveste palid, dar inca straluceste, pregatindu-se sa plece la odihna. Frunze galbene pe jos. Pe malurile Nistrului, de-o parte si de alta, smocuri de padure. Ingalbenita. Mi se opreste privirea pe niste insulite care s-au format pe malul dinspre noi. Partea opusa este abrupta. Imi fixez in suflet fotografiile. Sunt pe Nistru!
Pornesc spre autocar. Trebuie sa trec din nou granita. Vad sarma ghimpata si tarana proaspat arata, ca altadata marcarea hotarelor. Aici marcheaza hotare intre frati. Trec din nou pe langa tancul cu teava indreptata spre … Ce vad? Teava este indreptata spre trei copii care stau cuminti de partea cealalta a barierei. Unul langa celalalt. De inaltimi diferite. Nu formeaza scara magarului – cel mic este la mijloc. Ajung aproape de ei. Observ ca nu-i intereseaza teava tunului. Cei trei copii privesc in departare. Ma opresc in fata lor. Ii salut. Toti trei imi raspund frumos la salut. „Ce faceti aici?” Imi dau seama ca lor nu le pasa de teava tunului. Nu le este teama?! Desigur s-au obisnuit sa vada zilnic tancul. Nici nu luau aminte la teava. Priveau mai departe. „Asteptam”, imi raspunde cel mai mare. Auzisem ca locuitorii celor doua sate, aflate de-o parte si de alta a Nistrului, puteau trece granita. Aveau permisiunea armatei, daca dovedeau cu buletinul ca locuiesc in cele doua localitati. In gandul meu, mi-am zis ca baietii isi asteapta parintii. Dau sa plec. „Asteptam caprele!”, il aud pe cel mijlociu. Caprele!? Turma de capre pe care am privit-o de pe podul Nistrului?! „Voi aveti capre?” „Da, avem doua capre, un tap si un iedut”, imi raspunde, mandru, cel mare. Caut sa raspund mandriei lui: „Da?! Si le iubiti?” „Cum sa nu le iubim, daca ele ne tin?” Extraordinar – ele ne tin! Iubirea este motivata. „Cum ele va tin? N-aveti parinti?” Cel mare imi raspunde simplu, indiferent parca: „Tata ne-a parasit de mult”. „Saracii, ma gandesc, au parintii divortati, vai de capul lor in saracia asta!” „Mama lucreaza toata ziua pe la oameni”, il aud pe cel mare, numit de ceilalti Nicu. Mi se trezeste curiozitatea de a afla cat mai multe despre viata lor. Desigur o viata amarata. Le privesc ochii. Sunt inteligenti si curajosi. „Dar voi sunteti mici. Cine va face mancare?” Imi raspunde cel mare, indraznet, demn, uitandu-se in ochii mei: „Surioarele noastre. Maria e mai mare ca mine, iar Niculina e ca Gicu. Acu ele dereteca-n casa”. Vorbeste corect romaneste. Aflu ca Gicu este cel mijlociu. Pe cel mic il cheama David. Doamne! Cinci frati de varste atat de apropiate! Doi gemeni. Ma bucur ca au priviri inteligente, sunt curatei. Desigur traiesc intr-o gospodarie modesta, dar curata. Ma bucur mai ales ca stau fara teama in fata tunului cu teava indreptata spre ei.
Atunci noua de ce sa ne fie frica de o teava de tun? De ce sa nu vedem cand vrem si fara teama Nistrul? Totusi …

Luminita Cornea
Straseni, 14 noiembrie 2010

SOBA DIN CASA DOMNIEI

Singura piesa arheologica din Romania careia i s-a dedicat o poezie

Arheologul dr. Paraschiva Victoria Batariuc, careia recent Consiliul Local al urbei i-a acordat titlul de „Cetatean de onoare al municipiului Suceava”, mi-a semnalat faptul ca la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina se afla o impresionanta piesa arheologica, singura din Romania careia i s-a dedicat o… poezie.

Soba, alcatuita din peste 700 de cahle cu motive decorative

Este vorba de soba din cahle din Casa Domniei, o constructie exterioara Cetatii de Scaun a Sucevei, destinata spre a inlocui Sala tronului cu prilejul unor ceremonii care nu se puteau desfasura in cetate. Casa Domniei a fost ridicata la sfarsitul sec. al XV-lea, in jurul anului 1480, si a functionat pana in toamna anului 1497, cand a fost incendiata. Sapaturile intreprinse pe Campul Santurilor au scos la iveala, in anii 1955-1956, cahlele din care a fost construita aceasta soba, o instalatie de incalzire care, asa cum spune Paraschiva Victoria Batariuc, „se incadreaza, tipologic, in marea grupa a sobelor gotice tarzii, in forma de turn de cetate”. Soba, care era alcatuita din peste 700 de cahle cu motive decorative, avea o inaltime de cca. 3,8 metri, camera inferioara de ardere fiind de forma paralelipipedica iar camera de incalzire avand forma unui poligon cu 16 laturi.

„O varianta moldoveneasca a sobei gotice tarzii”

Primele cahle au fost scoase de pe Campul Santurilor de arheologul Trifu Martinovici, cel care a descoperit si doua tezaure, unul pastrat intr-o punga de catifea (care continea obiecte de podoaba, perle si cateva placute de aur filigranat), iar celalalt invelit intr-o panza (vase laice – farfurii de cositor, dar si obiecte de cult – fragmente dintr-un potir din argint si argint aurit), tezaure care au intrat in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei. Cercetarile au fost continuate apoi de arheologul Radu Popa, care a definit instalatia de incalzire amplasata pe peretele de est al Casei Domniei ca fiind „o varianta moldoveneasca a sobei gotice tarzii”.

„Soba la care s-a incalzit Moldova”

La un interval de cca. zece ani de la descoperirea primelor cahle ale sobei, in anul 1975, Paraschiva Victoria Batariuc a citit in ziarul „Scanteia” o poezie dedicata sobei de la Suceava, semnata de poetul Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu, 1920 – 2004). Poezia, cu titlul „Soba la care s-a incalzit Moldova”, pe care a copiat-o atunci din gazeta, a regasit-o recent cand si-a facut ordine printre hartii: „De la Suceava, din mosia-n somn/ ca dintre scumpe danii de hrisov, a/ razbit pana la noi, din domn in domn/ soba la care s-a incalzit Moldova.// Oprite-n piatra, vremurile-au stat,/ ca priceputa mana de valah le/ scrisese-n smalturi – si le-a pus la sfat/ cu zimbrii stemei, zugraviti pe cahle.// Moldova mea si-a noastra de demult/ te poarta-n sine-adanca mea cerneala/ si din penita pana-n os ascult / cum nu te-nduri de pace-n osteneala.// Cum nu te-nduri de-avutul subteran/ ci ni-l intorci ca pe-o straveche slova,/ voievodal jaratec din codrii lui Stefan,/ la care toata te-ncalzeai, Moldova”.

Soba ar putea fi reconstituita

Paraschiva Victoria Batariuc, care in monografia „Cetatea de Scaun a Sucevei” a scris despre aceasta soba si despre motivele ornamentale de pe cahle (publicand si incercarea de reconstituire grafica a acesteia, realizata de Radu Popa si Monica Margineanu-Carstoiu), spune ca soba ar putea fi refacuta.

Reconstituirea s-ar putea face numai intr-o incapere speciala a muzeului (care ar putea fi proiectata intr-o noua configuratie a imobilului), situata la parter (din cauza greutatii mari a sobei) si avand o inaltime de cca. 4,5 metri.

Tiberiu COSOVAN
Suceava
decembrie 2010

Iar a naparlit Lupu!

Dupa alegeri, la est de Prut, in jumatatea de Moldova rapita si siluita de sovietici (nu putem s-o numim Republica Moldova caci ar insemna sa sustinem un fals istoric), se-ntampla lucruri ciudate!
Asa zisul „democrat” Marian Lupu(sor), martor ocular si participant cu gandul si sufletul la crimele comise de regimul Voronin, cu „studii politice” la Moscova, joaca ping-pong cu soarta unor oameni chinuiti de saracie si nevoi. Va mai amintiti de eroul din Decembrie 1989 – Ion Iliescu? Dar de revolutionarul Iurie Rosca? S-ar parea ca Moscova are o duzina de asemenea specimene pregatite, a fi activate, cand situatia o cere. Unul dintre acestia este Maria Sa – Marean Lupusor, un individ ce vorbeste doua limbi – intr-una. Cum asa? Ei bine, Maria Sa – Lupu Voda vorgheste politic moldovienieste si stiintific Limba Romana! Sunt, si, situatii cand ambele limbi nu-l ajuta! Intr-un delir de patriotism si dragoste sublima pentru poporul maldavinesc, prezent la bustul lui Eminescu, Maria Sa – Lupu Voda, intimidat de o reportera, si-a uitat cele doua limbi acasa neputand sa scoata pe gura nici macar doua versuri din opera marelui nostru poet national. Atat de sec este acest personaj si lipsit de bun simt incat astazi provoaca sila. Cu glas mieros de oaie, sustine parinteste ca functiile in stat nu-l atrag, insa in realitate joaca poker cu destinul a milioane de oameni, „negociind” fiecare scaunel. Inconjurat de o haita de talhari „de afaceri”, s-ar parea ca lupusor are in mana, pentru cel putin un an, haturile subrede ale Basarabiei.
De partea cealalta, liberalii, baieti cumsecade si cu nevoi, au uitat vorbele lui mos Ion Roata, cazand in capcana intinsa de bratul nevazut al Moscovei. In loc sa conditioneze negocierile si formarea aliantei prin refuzul „democratilor” de a participa la intruniri cu trupa de circari ai lui Voronin, ei se milogesc ca Lupusor sa accepte functia de presedinte.
Fratilor!! Lasati-l pe Voda Lupu in bratele lui Voronin, caci ei au aceeasi muma. Vrea, nu vrea, el tot acolo merge, caci ordinele se respecta – nu se „negociaza”. Nu mai fiti naivi! Lupu Voda nu este moldovean! si nici democrat! El este maldavan si va ramane comunist pana la adanci batraneti! Doar parul si-l schimba in functie de viforul Moscovei. Abandonati o data pentru totdeauna aroganta si ascultati vocea celor ce v-au ales. Uniti-va pentru a salva demnitatea Basarabiei.
http://balabanesti.wordpress.com/

MOLDOVA A ALES! Rezultate FINALE: PCRM – 39,3%; PLDM – 29,4%, PDM – 12,7%; PL – 10% COMISIA ELECTORALA CENTRALA A REPUBLICII MOLDOVA

COMISIA ELECTORALA CENTRALA A REPUBLICII MOLDOVA
str.Vasile Alecsandri nr.119, MD 2012 Chisinau, Republica Moldova
tel. (+373 22) 251-451, fax (+373 22) 234-047
www.cec.md, e-mail: info@cec.md
Luni, 29 noiembrie 2010
Comunicat de presa
„Pentru difuzare imediata”
Comisia Electorala Centrala a receptionat in format electronic 100% din procesele verbale
privind rezultatele numararii voturilor la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010.
Chisinau, CEC – CEC a receptionat in format electronic 100% din procesele verbale privind
rezultatele numararii voturilor la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
In conformitate cu datele electronice, voturile valabil exprimate s-au repartizat dupa cum urmeaza:
Nr.d/o – Concurentul electoral – Numarul de voturi obtinute – %
1 Partidul National Liberal – 11096 – 0.64
2 Partidul Democrat din Moldova – 218861 – 12.72
3 Partidul Liberal – 171445 – 9.96
4 Partidul “Moldova Unita – 8183 – 0.48
5 Partidul Popular Crestin Democrat – 9054 – 0.53
6 Partidul Miscarea ACTIUNEA EUROPEANA – 21109 – 1.23
7 Partidul Politic “Patriotii Moldovei” – 1572 – 0.09
8 Partidul Politic “Pentru Neam si Tara” – 5199 – 0.30
9 Partidul Republican din Moldova – 1854 – 0.11
10 Partidul Politic „Alianta MOLDOVA NOASTRA” – 35240 – 2.05
11 Partidul Umanist din Moldova – 15454 – 0.90
12 Partidul Comunistilor din Republica Moldova – 676291 – 39.29
13 Partidul Liberal Democrat din Moldova – 505638 – 29.38
14 Candidat independent Plesca Valeriu – 2725 – 0.16
15 Partidul Conservator – 2086 – 0.12
16 Candidat independent Gabriel Stati – 8180 – 0.48
17 Partidul Popular Republican – 2004 – 0.12
18 Miscarea Social-Politica “RAVNOPRAVIE” – 1782 – 0.10
19 Partidul Social Democrat – 10136 – 0.59
20 Candidatul independent Stepaniuc Victor – 1031 – 0.06
21 Miscarea Social-Politica a Romilor din Republica Moldova – 2388 – 0.14
22 Candidatul independent Nazarenco Evgheni – 454 – 0.03
23 Candidatul independent Russu Gheorghe – 185 – 0.01
24 Partidul Muncii – 875 – 0.05
25 Candidatul independent Laguta Maia – 1799 – 0.10
26 Partidului Politic Partidul Ecologist „Alianta Verde” din Moldova  -1373 – 0.08
27 Candidat independent Timbalist Tatiana – 721 – 0.04
28 Candidatul independent Cereteu Romeo – 265 – 0.02
29 Candidatul independent Birlateanu Afanasie – 509 – 0.03
30 Candidatul independent Bolotnicov Oleg – 199 – 0.01
31 Candidatul independent Cazac Oleg – 198 – 0.01
32 Candidat independent Taulean Vitalie – 350 – 0.02
33 Candidatul independent Burghila-Leonte Elena – 369 – 0.02
34 Candidatul independent Cusnir Valentina – 351 – 0.02
35 Candidatul independent Demian Alexandru – 168 – 0.01
36 Candidatul independent Iachim Sergiu – 171 – 0.01
37 Candidatul independent Axenova Natalia – 681 – 0.04
38 Candidatul independent Lupascu Vasile – 399 – 0.02
39 Candidat independent Banari Sergiu – 762 – 0.04
CEC constata ca pragul electoral a fost depasit de 4 concurenti electorali, care, in cazul validarii
rezultatelor alegerilor ar urma sa obtina mandate de deputat dupa cum urmeaza:
Partidul Comunistilor din Republica Moldova – 42
Partidul Liberal Democrat din Moldova – 32
Partidul Democrat din Moldova – 15
Partidul Liberal – 12
Alaturat mentionam ca in cele 75 de sectii de votare constituite in afara tarii au votat circa 65.200 alegatori. Cei mai activi au fost alegatorii din Italia (28285), Romania (9724), Federatia Rusa (4330), Portugalia (3642), SUA (2778), Spania (2528), Republica Elena (2499), Franta (2247) si Canada (1737).
Intre partidele care potrivit rezultatelor preliminare vor accede in Parlament, voturile valabil
exprimate peste hotarele tarii s-au repartizat dupa cum urmeaza:
PLDM – 31 975 voturi
PL – 16 299 voturi
PDM – 5 693 voturi
PCRM – 4 351 voturi
Subliniem ca rezultatele prezentate poarta un caracter preliminar. Rezultatele oficiale finale vor fi disponibile doar dupa receptionarea si verificarea proceselor verbale de totalizare in original.

Dialog la distanta cu Ex-senatorul Ilie Ilascu

Stimate domnule Ilie Ilascu, ca politician care cunoasteti situatia din cele doua state romanesti,  Republica Moldova si Romania, cum caracterizati perioada ultimilor douazeci de ani vis-a-vis de interesul comun?
Din pacate, situatia relatiilor  politice  dintre cele doua state romanesti in ultimii ani nu a evoluat, asa  cum ne-am fi dorit,  spre bine, as spune, chiar, ca atmosfera s-a inrautatit simtitor; in cel mai bun caz  relatiile au fost inghtate. La nivel uman, al cetatenilor simpli, au ramas la fel de calde si prietenesti…  ,,Inrautatirea” relatiilor dintre clasa  politica de pe ambele maluri ale Prutului a fost cauzata, in mare parte, de calitatea structurii acestei clase, care, in mare parte, este alcatuita din vechea nomenclatura si de mentalitatea pro rusa, si de ce nu, procomunista, intesata de acele elemente, care au fost  implantate de serviciile secrete ruse, si care, la comanda, reactioneaza asa  cum  le dicteaza Moscova.
Republica Moldova, dar in mare parte si Romania, chiar de face parte  din UE,  au ramas in sfera de influenta  a Moscovei…
Clasa politica de la Bucuresti nu a dorit, si nici astazi nu doreste apropierea (unirea) celor de pe doua maluri ale Prutului. De cea de la Chisinau, nici nu mai vorbim… Totul a ramas doar la nivelul Declaratiilor  pompoase si la baile  de multime, efectul carora dispar imediat dupa terminarea manifestatiilor…
Luni, 8 noiembrie 2010 s-a semnat Tratatul privind regimul de frontiere dintre Republica Moldova si Romania, document semnat intr-un context european. Care este importanta semnarii tratatului? Trebuia semnat un asemenea Tratat?
In  perioada dinaintea alegerilor, semnarea acestui document este doar o reclama electorala si o miscare pentru cei naivi, cat si pentru cei ce nu cunosc situatia… S-a mai turnat un pic de gaz intre actorii politici de la Chisinau, care si asa sunt dezbinati de mama lor…
Duminica, 28 noiembrie 2010, se vor desfasura alegerile parlamentare anticipate pentru Parlamentul Republicii Moldova. Este perioada campaniei electorale. Cum caracterizati aceasta campanie?
O campanie, ca toate celelalte, neinteresanta, trista, minciunoasa, cu o miza mare si un efect mic… In danemarca moldoveana  nu  s-a  schimbat  nimic,  pe primul loc este pusa, ca intodeauna, RANZA moldoveneasca… Nu cred ca se va schimba ceva fata de precedentele scrutine electorale, din simplul motiv ca actorii politici sunt aceiasi, – ,,membrii”  fideli  ai ,,SISTEMULUI” ticalosit…
Liderii AIE (Alianta de Integrare Europeana) a celor patru partide (P.L., P.L.D.M., P.C., P.D.) din Republica Moldova actioneaza suficient de uniti pentru reusita in alegeri? Ce va place si ce nu va place la aceasta campanie electorala?
Este o Alianta dezordonata, ce-i uneste pe multi, doar marimea ciolanului, si nu interesul national. Analizand listele candidatilor, observi in primele locuri eligibile, doar persoane fara sira spinarii, multi suspecti de colaborationism cu structurile vechi ale serviciilor secrete ruse. Chiar de castiga alegerile asa zisa Alianta, pe teren, nu se va schimba nimic. Specialistii  in materie, cat si patriotii adevarati al  acestor meleaguri, au fost ignorati cu desavarsire! Asa ca, de cistiga ,,Alianta” sau comunistii, – nu se va schimba nimic… Mergem si de data aceasta dupa zicala romaneasca: – Pleaca ai nostri, – vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii…
Unii vorbesc despre un compromis, un eventual acord intre Alianta si Partidul Comunist. Ce parere aveti in acest sens?
In Republica Moldova, luand in consideratie  calitatea candidatilor inclusi pe lista, orice combinatie e posibila. Interesul national este lasat, ca de obicei, pe ultimul loc, principalul in aceste  asa zise  ,,compromise”, este accesul la putere cu orice pret!
V-ati gandit sa va implicati in politica Republicii Moldova?
Eu intodeauna am fost implicat in politica moldoveneasca, chiar si cand detineam functia de senator roman, folosind orice ocazie, orice tribuna (APCE, UE, OSCE), pentru a ridica problemele primordiale ale Basarabiei. Una din ele fiind ocuparea, in continuare, a unei parti din Moldova, de catre fortele militare ale Federatiei  Ruse; Instalarea prin forta armelor si sustinerea  unui regim marioneta in raioanele de Est ale Republicii Moldova de catre Federatia Rusa.
In aceasta campanie electorala am dorit sa sustin si sa militez pentru promovarea unor forte, cu adevarat nationale si patriotice pentru viitorul legislativ, prin exponentii Partidului Liberal de la Chisinau.  Dar, din start, mi s-a refuzat relatia, si am fost nevoit sa ma retrag la Bucuresti. Din pacate, Domnul Mihai Ghimpu s-a inconjurat, nu cu cele mai oneste persoane, ci de cele care cred eu, – sunt exponentii ,,SISTEMULUI” ticalosit  infiltrati  de  neprietenii Basarabiei… Prezenta Moscovei la Chisinau e simtita peste tot, prin toate partidele si partidutele infiintate in graba. Din pacate, Romania nu se simte ca ar avea vreun  ,,interes” national in zona, prezenta ,,romanilor” este facuta  cu persoane pro ruse si antiromane, si venite chiar de la Bucuresti… O metomorfoza noua in politica romaneasca fata de romanii de peste Prut…
Cine  ar merita sa devina presedinte al Republicii Moldova dupa alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, dupa parerea dumnavoastra?
Din  ,,stocul”  propus  si  autopropus, – niciunul nu merita! Interesele lor nu sunt in concordanta cu interesul national al basarabenilor. Mihai Ghimpu ar putea cate ceva sa faca pentru populatia Basarabiei, dar anturajul cu care s-a inconjurat, nu-i va permite…
Daca ne gandim la protestele tinerilor impotriva comunistilor de la Chisinau si la tragediile ce au avut loc in ziua de 07 aprilie 2009, va intreb: s-au luat masuri impotriva celor vinovati, care au lovit in protestatari si care au distrus institutii de stat? De unde proveneau acei tineri atacatori si cine i-au instigat la acele grozavii?
In acele zile ma aflam la Chisinau, intre multimea din strada, si am vazut cu ochii mei ce s-a petrecut. O revolta spontana a tinerilor ce protestau fata de falsificarea alegerilor. Comunistii, cu ajutorul serviciilor fidele, au transformat-o, prin provocare, intr-un haos periculos, care pana la urma a iesit de sub control. Nu doresc sa fac aprecieri, las sa o faca ancheta, care este in derulare… Pana ce nu a fost numit niciun vinovat si nu a fost pedepsit nimeni.
Libertatea de expresie se respecta in Republica Moldova?
Se respecta in linii generale. Problema forte este implicarea finantarii in massmedia de catre structurile cointeresate in a promova o imagine sau alta, si  cel mai periculos si imoral  este ACCEPTAREA, de catre majoritatea reprezentantilor presei, a acestei plati, – de a scrie la comanda!
Cat de important este votul pensionarilor?

In Republica Moldova votul pensionarilor este primordial, fiindca structura populatiei e alcatuita in proportie de 40% din aceasta categorie. Peste un milion de tineri sunt plecati la muca peste hotare, din cei patru milioane pe care ii are  Moldova. Apoi, pensionarii sunt cei mai activi alegatori, participand la scrutine in proportie de 85-90%. Totodata, ei sunt si cei mai conservatori alegatori, ferindu-se de tot ce-i nou, modern, – fiind educati in spiritul comunist!

Ce parere aveti despre reluarea transmiterii TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova, care a fost sistata la sfarsitul lunii septembrie 2007?
E o hotarare foarte buna pentru basarabeni, care erau lipsiti de un post in limba romana. Problema este ca, cei ce au luat frecventa retransmiterii TVR1, acum, in ajun de alegeri, apar ca ,,salvatorii” acestui post. De fapt, e aceeasi  persoana care a desfiintat transmisia, iar acum a ,,acceptat” retrasmiterea TVR1 pe frecventa ce-i apartine, -Vlad Plahotniuc! ?i de aceea are, nu stiu cum, un iz neplacut la populatie, intrebandu-se, dar de ce l-a inchis, ca sa-l deschida dupa trei ani? Sa para un salvator, ca alegatorii sa-l aleaga deputat (locul 2 in lista PDM) ?
Daca avem in vedere situatia politica din anul 2001, e posibil ca istoria alegerilor anticipate sa se repete in 2010?
Tot ce e posibil. Din pacate, partidele ce fac parte din Alianta nu au propus alegatorilor nimic nou, de a combate programul PCRM. Aflandu-se la guvernare timp de un an, Alianta si-a cam sifonat imaginea, fiindca saracia lucie a majoritatii populatiei din republica Moldova nu s-a ameliorat, ci dimpotriva, s-a agravat. Clanurile mafiote se simt – bine mersi – in apele tulburi a-i puterii actuale. Din pacate, alte alternative de preluare a puterii in Basarabia nu sunt, inafara de comunisti si trintorii din ,,Alianta”. Dar cred ca moldovenii isi merita soarta… pozitia aflarii cu fundul in doua barci si de a suge de la doua tate, isi fac efectele…
Aveti un mesaj de transmis, pe aceasta cale, pentru basarabenii de pretutindeni, vis-a-vis de desfasurarea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010?
Toti la VOT!  Indiferent unde va aflati. Nu va fie lene si scarba de cativa bani de a va deplasa duminica, 28 noiembrie, la cea mai apropiata sectie de votare, fiindca, cei pe care i-ati lasat acasa nu au cum sa faca fata invaziei comuniste. Aveti cateva partide pe care le puteti vota si care au sanse reale de a accede in Parlament: in primul rand Partidul Liberal si PDL, lui Filat. Nu Va dati amagiti de PDM a lui Lupu, ei sunt primii care se vor coaliza dupa alegeri cu comunistii… Lupu nu este EUROPEAN si DEMOCRATIC, este sovin si pro rus, de unde ni se trag de mai bine de 70 de ani toate ponoasele! NU VOTATI COMUNISTII!
Despre relatia actuala dintre Republica Moldova si autointitulata Transnistrie referitor la situatia politica dinaintea alegerilor parlamentare anticipate, ce ne puteti spune?
Nu este nicio relatie dintre autoritatile republicii Moldova si marionetele ruse de la Tiraspol. Nu exista nicio Transnistrie, pe care o catologheaza toti ziaristii, – exista raioanele de Est ale Republicii Moldova ocupate de catre fortele militare regulate ale Federatiei Ruse cu scopul de a mentine acest fost teritoriu al URSS in sfera de influenta a Moscovei si de a nu-i ,,permite” integrarea in spatiul Vest European si reunificarea cu Patria Mama, – Romania. In rest sunt doar aparente, Smirnov face doar ce-i spune Moscova, deci si initierea tratativelor de reglementare a asa zisului diferendum ,,Transnistrean”  se poate duce doar, si numai, cu autoritatile centrale ele Federatiei Ruse sub garantia SUA, Romaniei si a statelor UE.
Avand in vedere ca in ultimul an, autoritatile moldovene au luat masuri pentru a debloca procesul de solutionare a conflictului ”transnistrean”, obtinand anumite rezultate, inclusiv reuniuni periodice intre reprezentanti politici de la Chisinau si Tiraspol, intalniri dintre Filat si Smirnov, semnarea Tratatului de frontiera intre Republica Moldova si Romania, adoptarea unor decizii care faciliteaza activitatea agentilor economici din Transnistria de catre Guvernul Republicii Moldova, credeti ca se va ajunge la o rezolvare a conflictului in formatul ”5 + 2” (Chisinau, Tiraspol, OSCE – Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa, Ucraina, Rusia + UE + SUA) cu ocazia Summit-ului ce va urma?
Republica Moldova NU a obtinut in ultimii ani nici un ,,anumit rezultat”. Au fost doar niste mimari de a obtine ceva, mai mult capital politic si electoral. Intalnirile la meciurile de fotbal au fost doar meciuri de fotbal si mai mult nimic. Asa zisele autoritati transnistrene sunt marionete instalate de Federatia Rusa, ele aflandu-se in Republica Moldova in MISIUNE DE LUPTA. Toti sunt cetateni ai Federatiei Ruse si angajati ai structurilor de Forta rusesti.  Reglamentarea consecintelor razboiului moldo-rus de la Nistru din anii 1991-1992 se poate efectua doar prin : – retragerea neconditionata a tuturor unitatilor militare de ocupatie rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si UE!
Formatul ”5+2” nu mai este viabil, din simplul motiv ca Republica Moldova a dus un razboi cu Federatia Rusa si nu cu o entitate teritoriala nerecunoscuta de nimeni, cum se doreste de unii, de a prezenta ,,Transnistria”. La masa tratativelor pot sta doar partile  luptatoare in razboiul moldo-rus: Moldova si Rusia, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si a UE. Partea ,,transnistreana” nu are ce cauta la masa tratativelor din simplul motiv ca nu exista, nu e recunoscuta de nimeni, chiar nici de Rusia. Eu, in 1992, stiu cu cine am luptat, – cu Fortele militare regulate ale Federatiei  Ruse. Ca Federatia Rusa a mai cooptat la aceste lupte sangeroase si a mai format niste unitati paramilitare de cazaci, puscariasi si tradatori locali, – o priveste…  Daca Federatia Rusa este impusa de Comunitatea internationala sa paraseasca teritoriul ocupat din Republica Moldova, asa zisul ,,conflict” se rezolva intr-o  ZI!
Daca tinem cont de angajamentele asumate de Rusia la Summit-ul OSCE de la Istanbul in 1999, precum ca isi va retrage complet trupele si munitiile ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, putem sa  fim optimisti?
A crede Federatia Rusa pe cuvant, si in toate promisiunile ce le-a dat in acest caz, este sa fii naiv si sa nu te respecti pe tine insuti! RUSIA, NICIODATA, DE BUNA VOIE, NU VA PLECA DIN TERITORIILE OCUPATE ALE REPUBLICII MOLDOVA. Repet, de ,, buna voie”. Rusia trebuie impusa de comunitatea internationala sa elibereze teritoriile ocupate ale Republicii Moldova, stat independent si suveran recunoscut de intreaga comunitate internationala, inclusiv de Federatia Rusa. Si mai este o a doua alternativa de eliberare a teritoriilor ocupate, –  prin forta militara, cu ajutorul comunitatii internationale. Asa cum o face, cand este nevoie, si Statul Israel… fara a se intimida de reactia unora…
Pentru improspatarea memoriei cititorilor, va rog, vorbiti-ne despre inceputurile revolutionare din Basarabia; de ideea fondarii ”Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia”.
Despre ,,Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia” s-a scris mult si controversat. Eu m-am inclus de la inceputuri in Miscare, din anul 1988, cand  locuiam la Tiraspol. Din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie romana (moldoveana) – 17%, si care, nu aveau nicio scoala, nicio gradinita in limba romana.Toate cele 19 scoli din Tiraspol erau cu predare  in limba rusa. De aici a si pornit…
Ati fost Presedinte al Frontului Popular din Moldova(FPM) – Filiala Tiraspol, ce ne puteti spune despre acea perioada?
A fost o perioada grea, cu jertfe de neuitat, dar cu mari sperante pentru copiii nostri si pentru un viitor mai bun. Filiala Tiraspol a FPM si-a inceput activitatea in primavara anului 1989, ajungand pina la peste 5000 de membri activi. Dupa 1990, odata cu ,,formarea” asa zisei ”RMN (Transnistria)”, s-a inceput o lupta fara crutare impotriva noastra. Au inceput sa dispara, fara urma, multi din membrii nostri activi… La sfarsitul lui 1991 au inceput si luptele de gherila intre noi (cei care sustineam structurile statale ale Republicii Moldova, – politia, procuratura, executivul, bancile si alte structuri) si structurile paramilitare formate de Federatia Rusa la Bazele sale ale Armatei a 14-a. Fiind un fost ofiter al fostei Armate Sovietice, m-am inclus trup si suflet in lupta armata pentru Eliberarea Nationala si Integritatea tanarului stat Republica Moldova.
Ati participat la luptele armate de la Nistru, din 1992. Cum a inceput acel razboi? Cine l-a declansat si care a fost cauza?
Razboiul moldo – rus de la Nistru a inceput cu mult timp inainte de faza lui fierbinte (2 martie 1992), zi in care Republica Moldova este primita oficial ca membra ONU. Federatia Rusa, anticipand desprinderea Republicii Moldova de imperiul rusesc si integrarea ei in familia democratica Europeana si de ce nu, – in Unirea ei cu Patria Mama Romania, a incercat in fel si chip sa zadarniceasca eforturile noastre. Si, utilizind tot arsenalul sau propogandistic, a recurs la ultima sa varianta, – atacarea prin agresiune militara a tanarului stat, Republica Moldova, cu scopul de a-l mentine in sfera sa de influenta strategica si folosirea teritoriului ei in scopuri geostrategice indreptate impotriva comunitatii Europene. Printr-o provocare la Dubasari, pe malul Nistrului, in noaptea de 2 martie 1992, unitatile paramilitare secioniste, ajutate de unitatile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Sectia de politie Dubasari, omorand si ranind mai multi coloboratori, restul coloboratorilor transportandu-i la Tiraspol, unde i-au facut prizonieri, acaparandu-le arsenalul de arme si munitie… Restul a mers ca dupa un scenariu trist…
Ati fost detinut politic al regimului de la Tiraspol timp de 9 ani de zile; N-am sa uit acea imagine socanta, a grupului ”Ilascu”, ce erati adusi intr-o cusca din plasa de metal in sala de judecata, imagine care a facut ocolul lumii prin toate televiziunile. Cum ati rezistat si cum s-a reusit eliberarea?
La ora 4:30 dimineata, 2 iunie 1992, in toiul razboiului moldo-rus de la Nistru, prin tradare, am fost arestat de catre serviciile secrete speciale ruse (GRU) si cele ale asa zise Transnistrene (MGB) si incarcerat in subsolul Comenduirii militare al Armatei a 14-a, Directia GRU.Tradarea a venit de la Chisinau din structurile de forta ale  Republicii Moldova, fidele inca Federatiei Ruse. Nu-mi place sa vorbesc despre mine. Au trecut 9 ani de detentie in camera, de unul singur, condamnat la moarte. In zorii zilei de 5 mai 2001 am fost scos din celula, personal de catre asa zisul Ministru al Securitatii Transnistrene, generalul Vadim Antiufeev, si transferat sub excorta la Chisinau, apoi predat serviciilor secrete moldovenesti, dupa care, celor romanesti. Am fost transferat, nu eliberat, cum s-a speculat in presa, asa zisa sentinta de condamnare la moarte ramanand in vigoare pe teritoriul ocupat de rusi pina in prezent. La transferul meu au depus eforturi structurile Europene, care au facut presiuni asupra Rusiei, ultima ordonandu-le celora de la Tiraspol, sa ma predea Romaniei via Chisinau…
Cu ce s-a facut ”vinovat” grupul ”Ilascu” in acel razboi de aparare a Patriei?
Pentru ca mi-am iubit  prea  mult  Patria  si  la  vreme de razboi, fiind mobilizat, cu arma in mana am aparat-o de agresorii rusi, multi din ei ramanand, pe  vecie,  pe  meleagurile  noastre dragi, pe care ei nu le-au iubit…
A urmat activitatea de politician, senator in Parlamentul Romaniei. Ce rezultate –  demne de mentionat, aveti din acea perioada?
Chiar de eram senator roman, activitatea mea de politician a tinut mai mult de problemele Basarabiei, inca ocupata de rusi.
Ati locuit la Tiraspol inainte de conflict. Ce activitate profesionala aveati atunci?
La Tiraspol  locuiam  legal de vreo 10 ani si lucram intr-un Institut de cercetari stiintifice in domeniul legumiculturii ca economist sef, mai avand in subordine si 9 gospodarii agricole de productie a semintelor de legume pentru intreaga URSS.
V-ati gadit sa scrieti o carte despre evenimentele traite in raioanele de Est ale Republicii Moldova, si nu numai?
Nu. Unele din activitatile mele, mai ales pe timp de razboi, nu se incadreaza dupa subiect in paginile cartilor,  a publicului larg.
Ce pasiuni aveti?
Calatorii, filme, natura, fotografia, istorie, politica… Iubesc singuratatea…
Aveti un vis pe care-l doriti sa se indeplineasca?
Nu cred in vise. Sunt pragmatic. A dori , – nu e periculos, spunea cineva…
Ce ne puteti spune despre familie?
Sunt casatorit cu sotia Nina de 35 de ani. Avem doua fete: Tatiana (1980) si Olga (1984).  Locuim la Bucuresti, dar sunt foarte des si la Chisinau. In Basarabia mi-au mai ramas doua surori si un frate. Prieteni am mai putini, dusmani, – cred ca indeajuns si peste…
In august 2010, Presedintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu a semnat Decretul de acordare al  Ordinul Republicii, membrilor grupului ”Ilascu”, pentru meritele si sacrificiile facute acum 18 ani in urma. Cum ati primit acest merit si care au fost ecourile nationale si internationale?
Rece. Au trecut de la evenimetele  singeroase  totusi 18 ani. Salut lucrurile care se fac la timp… Reactiile au fost diferite, de la multumiri la invinuiri de terorism,  nimicire a ostasilor rusi si multe altele. Cei din alte parti ,,nu s-au amestecat” , ca de obicei, cind vine vorba de a lua o pozitie unde e implicata si Rusia… mai cu fundul la gard.
Daca v-ar solicita liderii politici din Republica Moldova pentru a va implica in bunul mers al tarii, ati accepta?
Bineinteles. Dar nu cred ca o vor face vreodata… se tem de rusi, de vecini, de umbra lor…
Va multumesc pentru acest dialog!

Lucretia Berzintu
Israel, 21 noiembrie 2010

Date Biografice:
Ilie Ilascu s-a nascut la 30 iulie 1952, Taxobeni, raionul Falesti, Republica Moldova;
Este un politician roman;
Deputat in Parlamentul Republicii Moldova in doua Legislaturi (1994 – 1998) si (1998 – 2000);
Senator in Parlamentul Romaniei (2000 – 2004) si (2004 – 2008);
In perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegatiei Romaniei;
Este unul din fondatorii Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia (1988 – 1992);
Presedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989 – 1992, an cand a fost lichidata de fortele separatiste);
Participant la luptele armate de la Nistru (1992) in razboiul moldo – rus pentru Independenta Moldovei, in calitate de comandant al unor trupe militare cu destinatie speciale ale Ministerului Securitatii Nationale din Republica Moldova;
Fost detinut politic al regimului de la Tiraspol (1992 – 2001, condamnat la moarte (1993) de catre o instanta neconstitutionala subordonata politic Moscovei;
Sub presiunile efectuate de comunitatea internationala si indeosebi APCE si UE, Ilie Ilascu la 05 mai 2001 este transferat la Chisinau si predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova si Romaniei;
Multe din activitatile sale politice de la Tiraspol si indeosebi activitatea sa in perioada de razboi, nu se cunosc;
Din surse militare rusesti se cunoaste ca Ilie Ilascu si unitatea sa speciala luptand in spatele frontulu au adus mari pierderi Armatei a 14 – a rusesti si bandelor de cazaci veniti sa lupte in Transnistria.
Lucretia Berzintu

Tratatul “mosit” de Teodor Baconschi si Vladimir Filat

P R O T E S T
Pornind de la faptul ca, in urma Pactului Ribbentrop-Molotov, la 1940 Moscova n-a acaparat un teritoriu numit Republica Moldova, ci una din cele zece provincii romanesti, numita Basarabia, protestam  si condamnam cu tarie antinationalul tratat privind nefireasca  si impusa frontiera dintre Romania  si aberanta Republica Moldova, tratat “mosit” cu naivitate, de Teodor Baconschi  si Vladimir Filat!
Romanii de pe cele 2 maluri ale Prutului, dezbinati cu forta armata de Stalin, sunt datori sa redevina ceea ce au fost: o natiune demna de numele
ce-l poarta, cu capitala la Bucuresti.
Actul Final de la Helsinki din 1975 privind pretinsa inviolabilitate a granitelor de dupa cel de-al doilea razboi mondial, ni s-ar putea replica!…
Sa fim seriosi! Unde este fosta Uniune Sovietica? Unde este fosta Republica Germana zis Democrata? Unde este Jugoslavia lui Tito?…
E timpul, in pofida “atotstiutoarei” Uniuni Europene cu mult laudatul ei “Schegen”, ca guvernantii bucuresteni sa renunte la logica sucita prin care li se inoculeaza celor multi  si neinitiati neadevarul ca, chipurile, Noua Sulita lui Petru Rares, Cristinestii lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cernautii lui Aron Pumnul, Storoijinetul lui Iancu Flondor, Herta lui Gheorhe Asachi, Izmailul Maresalului Averescu, bratul Chilia  si Insula serpilor ar fi (!) teritorii… ucrainene!
E timpul sa ne trezim din amorteala noastra nationala  si sa redevenim ceea ce suntem de cand lumea, toti cei dintre Nistru, Tisa, Dunare  si Marea Neagra: r o m a n i !

Asociatia Mondiala “Pro Basarabia  si Bucovina”, Uniunea Nationala “Vatra Romaneasca”, Liga pentru combaterea antiromanismului, Revista Noi, Dacii!, Asociatia “Tara Noastra”, Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura, Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau

Bucuresti, 8 Noiembrie 2010