NORMALITATEA REACTIONARA (III): ARHEUL STEFAN CEL BUN/SFÂNTUL [1]

 

…Sa privim, cu ochi limpede, cel mai cunoscut pasaj, din Letopisetul Tarii Moldovei [2], al lui Grigore Ureche, dar si cel mai controversat si mai prost interpretat – atât de catre dascalii de scoala, cât si de „criticii de specialitate” (care le-o fi, de fapt, specializarea/specialitatea?) – deopotriva: „De moartea lui Stefan voda celui Bun, va leato 7012 <1504>:

De moartea lui Stefan voda celui Bun, va leato 7012 <1504>

Nu multa vréme, daca s-au întorsu Stefan voda de la Pocutiia la scaunul sau, la Suceava, fiindu bolnav si slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea razboaie si osteneala si neodihna, în 47 de ani în toate partile sa batea cu totii si dupa multe razboaie cu noroc ce au facut, cu mare lauda au muritu, marti, iulie 2 zile.

Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelénesu, si lucrul sau îl stiia a-lacopieri si unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie însusi se vârâia, ca vazându-l ai sai, sa nu sa îndarapteze si pentru acéia raru razboi de nu biruia. Si unde-l biruia altii, nu pierdea nadéjdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui si ficiorul sau, Bogdan voda, urma lui luasa, de lucruri vitejesti, cum sa tâmpla din pom bun, roada buna iese.

Iara pre Stefan voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere în manastire în Putna care, era zidita de dânsul. Atâta jale era, de plângea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura.Ce dupa moartea lui, pâna astazi îi zicu sveti Stefan voda, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu,ca el înca au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui céle vitejesti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa acéia l-au ajunsu.

Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda într-acelasi anu iarna grea si geroasa, câtu n-au fostu asa nici odinioara, si décii preste vara au fostu ploi gréle si povoaie de ape si multa înecare de apa s-au facut.

Au domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara.

Iara cându au fost aproape de sfârsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfétnicii sai, boierii cei mari si alti toti câti s-au prilejitu, aratându-le cum nu vor putea tinea tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai putérnicu pre turcu si mai înteleptu, au datuînvatatura sa sa închine turcilor. Si décii au statut la domnie fiiu-sau, Bogdan voda celGrozav si Orbu” – cf. Grigore Ureche, Letopisetul…, pp. 70-71.

Pentru prima data, în cronica sa (si în textul închinat voievodului Stefan al V-lea Musatin), Grigore Ureche numeste Centrul Dinamic, spre Mântuirea Lumii: “CEL BUN”. Si aceasta, chiar (si numai!) în titlul de capitol. Deci, definitoriu pentru orice alta denumire a voievodului, ca emergenta a Logos-ului Apoteotic: pentru ca, de fapt, plasarea Voievodului-Centru al Logos-ului Moldovei (Leul-Focul), între APELE Plânsului Dublu (al “tuturor” oamenilor si, totodata, al ceea ce ANTICRONIDUL GrigoreUreche numeste: “ploi grele si povoaie de ape si multa înecare de apa s-au facut”) – si PAMÂNTUL Deschiderii Portilor Cosmosului Stabilizat, dincolo de curgerea istorica (“Povestea si tocmala altor tari, ce suntu pinprejur, cum nu sa cade sa nupoménim, fiindu-ne vecini de aproape”), desemneaza/consemneaza nu “moartea” lui Stefan Voda, ci STABILIREA LUI ÎNTRU NEMURIRE: chiar daca “el înca au fostu om cu pacate” (traducând dinamica interioara din Logos: OMUL a fost “cu pacate”, dar, acum, ca ENTITATE SUPRAINDIVIDUALA, el devine (pentru intuitivii valahi, ca si pentru Viul Dumnezeu!): “sveti Stefan voda”. SFÂNTUL. Cel deopotriva cu cei pe care dinamica sa faptica, întru slava Logos-ului Ritualistic, i-a revelat ochilor poporului înca traitor în istorie (dar având, prin Centrul sau Dinamic, “dezlegare” la Revelatie): Sfântul Luminii Celeste-PROCOPIOS – si Sfântul Pamântului, DEMETER/DUMITRU. Adica, Cel Ajuns la Esenta Sa, si, prin El, Dezvaluind/Revelând (pentru o clipa, întâi… – …dar clipa, prin transcenderea Centrului Dinamicii Logos-ului-STEFAN– “PURTATORUL CUNUNEI ÎNVINGATORULUI”, devenind Vesnicie!) CENTRUL COSMIC/PARADISUL, ducând/tragând, spre Centrul Cosmic, Neamul Românilor.

Epuizat ca Misionar al Lumii Terestre (“fiindu bolnav si slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea razboaie si osteneala si neodihna”), Stefan cel BUN devine Sol pentru Deschiderea/Revelarea Lumii Celeste! “Moartea” sa este “cu mare lauda” – deci, este “Slavire-Apoteoza-Proslavire”, de tip hristic!

De observat, de asemenea, concentrarea/densificarea întru Duh, a Corporalitatii: “nu mare de statu” (nu doar “statura” fizica, ci si non-stare spirituala, refuzul falsei con-formari, dinaintea sa – si dinamismul spre realizarea, TOCMAI prin actiunea sa de RAZBOINIC AL ÎNVIERII, a Autenticei FORME SACRALE-MOLDOVA!). Ceea ce intriga si stârneste fel si soi de discutii, de tip, mai curând, proletcultist, este sintagma/fraza: “ mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu”.

Pâna la aceasta ora, la care scriem, nu exista niciun comentariu logic si contextual, al pasajului citat. Toti afirma, mai pe fata, mai ascuns, “sangvinarul” si “impulsivul” ascuns (?!) în persoana lui Stefan. Un individ “tiranic” si, deci – ne-democratic, nu?! De parca, atunci când taia “în carne vie”, în lesi, turci, unguri, tatari etc. (care navaleau pe un Pamânt Con-Format ca SACRALO-PARADISIAC: cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pana la Nistru si pana la mare” [3]!) – socotiti, toti acesti “straini de BINE”, deci, ca Semne ale Impurificarii/Spurcarii si ale Degenerescentei si ale Descentrarii Cosmosului Divin! – …când taia la acestia, care va sa zica, parca n-ar fi curs sânge, ci …bors! Mircea Scarlat, comentatorul/postfatatorul editiei pe care noi o utilizam (reprodus dupa Letopisetul Tarii Moldovei, Editia a II-a, revazuta; text stabilit, studiu introductive, indice si glosar de P.P. Panaitescu), pentru analiza noastra hermeneutica, greseste grav, atunci când îsi neaga propria alegatie (p. 201: “Desuniversalizarea culturii dinRasaritul Europei a avut drept efect principal vitalizarea traditiei existente, prin individualizare nationala” – exact acesta este Spiritul Viu al Ortodoxiei! – chiar daca Mircea Scarlat, scriind în 1978, evita sa precizeze importanta Restaurarii Spiritului Ortodoxiei, în Rasaritul Europei!), afirmând ca o manifestare importanta a vocii auctoriale este OPTIUNEA cronicarului”, care ar fi pentru Republica Polona, din veacul al XV-lea. Din moment ce Grigore Ureche îsi aseaza Revelatia Spatiului Cosmic dupa „moartea” initiatica a Taumaturgului Cosmic STEFAN cel SFÂNT, afirmatia lui Mircea Scarlat cade: în niciun caz Grigore Ureche nu poate opta pentru supremii perdanti, care, dupa ce l-au urmat pe fatalul „crai Olbrihtu”, si-au pierdut „sleahta” (boierimea, adica pe Razboinici, singurii capabili de Re-integrarea în Dinamica Divina…si, drept consecinta, Republica Poloneza va disparea, în istorie…). Grigore Ureche nu face decât sa descrie Topos-ul Sacru, care se deschide, revelatoriu si divers, pentru ochiul, pâna atunci doar mijit fata de Revelatie, al cititorului care, înca, nu intrase în Vibratie Soteriologica, cu Zona Spatiului Mântuit – Stefan cel Bun…Hotarât, nu: Centrul Lumii, adica Singura Optiune Corecta, este Moldova Coroanei Cosmicea STEFANULUI/PURTATORUL CUNUNEI ÎNVINGATORULUI” !!!

Cât despre “mânia” lui Stefan cel Bun , parca cititorii ar fi uitat, de la mâna pâna la gura, pasajul de mai înainte: „Stefan voda fiindu gata de razboiu ca un leu ce nu-l poate îmblânzi niminea si el odihna altora îi pariia ca-i ieste cu paguba” – deci, este vorba de FUROR SACER, MÂNIA SFÂNTA, DEMIURGICA. Prin care se împotriveste Coruptiei Temporale a Logos-ului si reface Topos-ul Sacru/PARADISUL – …si purifica Spatiul cel spurcat de Demonul Timpului si, deci, al Instabilitatii – si, astfel, se reface Stabilitatea Paradisiaca a CENTRULUI!!!Nu degeaba afirmam ca, din moment ce atributul “BUN” este postat în titlul de capitol, efectele lui de semantica sacra se revarsa asupra întregului text al cartii, vazut ca un tot/întreg, cu unitate perfecta (nu avem în plan, în lucrarea de fata, discutia, foarte relativa, despre interpolatori si interpolari).

Deci, la fel trebuie gândit, adica folosind aceeasi unitate de masura PESTE TOT, în text – si când vrem sa întelegem restul sintagmei-fraza: “de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéte omorâea fara judetu”. Daca ceea ce facea Stefan ar fi fost contrar Logos-ului Sacru, ar fi urmat “Nacazanie silnim” – CERTAREA CATRE CEI PUTERNICI…cum se proceda, liturgic, ca o sfestanie, pentru resfintirea locurilor din Spatiul Cosmic în care (re)intrasera agentii Raului – spre exemplu, “cazul craiului Albert/Olbrihtu”, când acesta încalca Logos-ul (indienii îi zic “dharma”!) Crestin:

Nacazanie silnim, adeca certarea celor putérnici

Dumnezeu cel direptu, cela ce cearta nedireptatea si înalta direptatea, cu câta certare pedepséste pre ceia ce calca juramântul. Ca acesta Olbrihtu nu spre pagâni, ci spre crestini vrea sa faca razboiul, nu da ajutoriu celuia ce nu avea odihna de turci, ci vrea sa slabasca pre cela ce sa lupta cu vrajmasii crestinilor, pre carile trebuia cu totii sa-l ajutoreasca. Ci Dumnezeu la atâta lipsa si nevoie îl adusése pre cela ce mergea cu atâta hvala sa stropsasca tara si sa o supuie, care întai nici taina sa nu vrea sa spuie nimaruia, ci scosése cuvântu ca mérge sa ia Chiliia si Cetatea Alba si înca adaogea de zicea ca de ar sti haina sa dipre dânsul gândul lui, o ar arunca în foc. Apoi nici ai sai nu-l baga în sama, ci era în zavistiia celor de casa si de batjocura tuturora si în toatechipurile îl huliia, asa si cinstea din zi în zi micsorându-sa, de inima rea, putin de n-au murit

…Sau, în legatura, de data aceasta, cu un domnitor moldovean tiranic, Alexandru Lapusneanul – pentru care se foloseste tot sintagma „sânge nevinovat”:

Nacazanie, adeca învatatura si certare celor mari si puternici

Pre Moldova este acest obicéiu de pier far’ de numar, far’ de judecata, far’ de leac de vina, însas paraste, însasi umple légea si de acesta noroc Moldova nu scapa, ca mai multi suntu de le este drag a varsa sânge nevinovat. Apoi zicu si dau vina lacuitorilor ca suntu vicléni. Dara cui nu este urât a muri, cine n-ar pofti sa vietuiasca ? Place-le lor viata, altii înca nu o ar lepada; crezu, mai bine pentru dragostea decât de frica sa-I slujasca. Iani, de s-ar învata cei mari de pre niste muste fara minte, cumu-s tin domniia, cum este albina, ca toate-si apara cascioara si hrana lor cu acile si cu veninul sau. Iara domnul lor, ce sa chiiama matca, pre niminea nu vatama, ci toate de învatatura ei asculta. Mai bine ar fi pentru blândéte sa-l asculte si sa-l iubasca si cu dragoste sa-l slujasca, decât de frica si de groaza sa I se pléce. Ca cela ce-I este voia sa sa teama atâta norod di un om, trebuieste si el sa sa teama de toti, ca tot varsatoriul de sânge de frica face sa-I ia spaima si sa sa teama toti de dânsul, ci ar putea face cu blândéte. Ci de acéstea destulu-i” – cf. idem, p. 147.

… Dar nu-i asa! Stefan cel BUN nici nu este “hiclean” fata de crestinism (ci este Marele si Unicul Cruciat/MODELAR!), si misiunea/lucrarea lui, întru “varsare de sânge nevinovat” – nu este “certata” drept “tiranica”! El nu da vina pe “lacuitori”, nu da vina pe nimeni, CI ÎSI ASUMA FAPTELE, ÎNTRU ETERNITATEA MÂNTUIRII PRIN FAPTUIRE. Mântuire a “tarii” – “iara pre Stefan voda l-au îngropat TARA cu multa jale si plângere în manastire în Putna care, era zidita de dânsul” – Tara” care-l identifica, pe omul-Stefan, cu Sfântul/”Sveti” Stefan, si pe Sfântul/”Sveti” Stefan, cu MÂNASTIREA PUTNA – ca Spatiu al Stabilitatii Sacrale, ca Început/ORIGINE SACRAL-PARADISIACA, Izvor Suprem al Energiilor de Restaurare/Înviere a Neamului… – deci, al Metanoiei TARII/NEAMULUI!!!

Nu degeaba, cu sute de ani mai târziu, intuitia Geniului MIHAI EMINESCU (deschizatorul Epocii Mihaelice, pe Terra – Epoca Restaurarii Tariei/Suprematiei Duhului/Spiritului!, pe planeta Terra!!) – scria, invocator-liturgic, întru Trinitatea Sacra a Epifaniei Divine (“De-i suna din corn o data/Ai s-aduni Moldova toata,/De-i suna de doua ori/Îti vin codrii-n ajutor,/De-i suna a treia oara (n.n.: numarul TREI, care marcheaza Hierofania, Metanoia desavârsit împlinita, PENTRU VECIE RESTAURÂND SI INSTAURÂND PARADISUL DACIEI!!!)/Toti dusmanii or sa piara,/Din hotara în hotara ­/Îndragi-i-ar ciorile/Si spânzuratorile!”) – pentru a aduce Originea, din nou, în CENTRUL SACRU AL CREATIEI!!! – …graia Eminescu, la fel de Liturgic si de Magico-Vizionar, întru Restabilirea Logos-ului “Tarii”-NEAMULUI, din nou primejduit, de “straini” (“straini” de Logos-ul Sacru Traco-Daco-Românesc!), în Stabilitatea Lui Sacrala:

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija sfintilor,
În sama parintilor,
Clopotele sa se traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te-nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând!
De-i suna din corn o data
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
­ Îti vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara,
Din hotara în hotara ­
Îndragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!
” – …Spânzuratoarea este, în fapt, CRUCE – având un brat pe Pamânt, BRATUL JUSTITIAR-PEDEPSITOR, si altul, nevazut, dar intuit, în Cer: este bratul care va functiona, dupa Faza APOCALIPTICA, pentru a restaura sacralitatea paradisiaca si a instaura NOUL IERUSALIM – este BRATUL MILEI/MIZERICORDIEI HRISTICE!!!

Stefan cel BUN era si ramânea, chiar si prin “omor”…BUN! Deci, concluzia logica este ca, de fapt, Stefan cel BUN omora/”omorâea” Raul! Raul cel Dinlauntrul Fiintei si Raul cel Dinafara Fiintei – întru Restabilirea Vesniciei Fiintei Spiritual Restaurate. Varsarea Sângelui Nevinovat nu este altfel posibil de interpretat decât euharistic: TOCMAI graba “varsarii”-revarsarii euharistice a “sângelui nevinovat”-MISTIC – este semnul liturghiei cu functie soteriologica si, deci, metanoica.

Or: Stefan nefiind fals si abuziv/tiranic, întru PUTERE/”SILA” (ci smerindu-se, întru metanoia, mereu: el renunta la “personalitatea” lui umana, înlocuind-o, mistic, de fiecare data dupa Razboiul Sfânt – cu “Suprapersoana SACRA”, CU MÂNASTIREA: “Au domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara” [4]aceasta fiind singura sansa de a reda Tara – Lui Dumnezeu! – “cel BUN” devine, deci, vicarul Lui Dumnezeu pe Pamânt, în numele caruia el dezvolta Dinamismul Soteriologic, prin care se creeaza si mentine Centrul “TINERII” ÎNTRU LUMINA, A SPATIULUI SACRU-TARA-MOCSA …care, astfel, poate ramâne CENTRU AL SINEI ABSOLUTE – “ÎNSUSI”: “însusi tiitoriu preste toata tara” ), el oficiaza liturgic, nu executa cezaric. Si fiind Vicar al Lui Dumnezeu – de care “judet” mai era nevoie, când Însusi BUNUL era Judetul?! Si, atunci, nici “ospatul” nu este …chef, ci este Cina Euharistica, CINA CEA DE TAINA – prin care se reveleaza nu doar dubla natura a Lui Hristos, ci si Metanoia Cosmica, prin Jertfa Lui Hristos!

Concluzia: adevaratul “OMORÂT”-JERTFIT, precum este solul catre Dumnezeul Celest, ca si în Miorita Învierii Tracice – este Însusi BUNUL!

Opinia noastra despre acest “initium” este ca este cel mai mistic pasaj din cartea lui Grigore Ureche: prin sintagmele, cu continut aparent negativ, se alcatuieste un “snop” de semne liturgice, pentru a nu ramâne, cumva, cititorul, ne-vestit/ne-pregatit spiritual, pentru finalul metanoic! Acel “amintrilea” nu marcheaza o cezura fiintiala, o ruptura fiintial-caracterologica, ci îl întoarce, pe cititorul, de-acum, avertizat despre minunile ce se vor petrece, întru Metanoia si Epifania Finala, pentru vadirea Exclusiv Divina… – …înapoi la manifestarile naturii umano-divine, dinamice, ale naturii ÎNCA umane, a lui Stefan cel BUN.

***

3-SFINTII DE LA VALEA ALBA

…În celebra batalie a lui Stefan cel Bun si Sfânt cu turcii, de la Podul Înalt, din 1475, victoria moldovenilor, condusi de ARHEUL STEFANIC (adica nu doar de faptura sa fizica, ci si vitejia, de stiinta razboiului, cu strategia si tactica sa ireprosabille („la lucruri de razboaie mester”): „le-au iesit înaintea turcilor din sus de Vasluiu, la Podul Înalt, pre carii i-au biruitu Stefan voda, nu asa cu vitejiia, cum cu mestersugul” – cf. p. 47), si, mai ales, prin aura si autoritatea sa si prin „norocul” sau de EROU ARHANGHELIC, care produce Armonizarea „LINIEI NEAMULUI” sau cu Vointa Divina (pe care o ajuta întru exprimare umano-terestra: „Décii ajutorindu putérea cea dumnezeiasca) si cu Geniul sau („Décii ajutorindu putérea cea dumnezeiasca, cum sa vrea tocmi voia lui Dumnezeu cu a oamenilor, asa i-au coprinsu pre turci negura, de nu sa vedea unul cu altul. Si Stefan voda tocmisa putini oameni preste lunca Bârladului, ca sa-i amageasca cu buciune si cu trâmbite, dându semnu de razboiu, atuncea oastea turceasca întorcându-sa la glasul buciunelor si împiedicându-i si apa si lunca si negura acopierindu-lu-i, taindu lunca si sfaramându, ca sa treaca la glasul bucinilor” – cf. p. 47) – a fost, de fapt, un dezastru perfect al fortelor malefice, din zona beznei si a nestatorniciei demonice („si lunca si negura acopierindu-lu-I”), forte care zaceau în „viforul” otoman, dând fata cu „Trasnetul Divin”, avându-l ca epifanie pe STEFAN CEL BUN SI SFÂNT – care determina macinarea reciproca a fortelor demoniace („ci asa ei în de sine taindu-sa, multi pieira”) : „Iara dindarat Stefan voda cu oastea tocmita i-au lovitu gioi, ghenarie 10 dzile, unde nici era loc de a-si tocmirea oastea, nici de a sa îndrepta, ci asa ei în de sine taindu-sa, multi pieira, multi prinsi de pedestrime au fost. Ce si pre aceia, pre toti i-au taiatu, unde apoi mâgle de cei morti au strânsu si multi pasi si sangeati au pierit. Si pre ficiorul lui Isac pasa, dupa ce l-au prinsu viu, l-au slobozit. Si puscile le-au dobânditu si steaguri mai mult de o suta au luat” – cf. p. 48.

Spune Grigore Ureche, despre urmarea (din 1476) a victoriei rasunatoare a lui STEFAN cel BUN si SFÂNT, din 1475, de la “Podul Înaltu, cu turcii”: “Va leato 6984 <1476>, vazându împaratul Mehmet beg câta paguba au avut în oastea sa de la Stefan voda, gândi însus cu capul sau sa marga, sa stropsasca Tara Moldovei si sa-si ia cetatile înapoi, Chiliia si Cetatea Alba, carile fusésa mai nainte pre mâna lor” – cf. p. 51.

Satana-Arhanghelul Cazut vrea sa “stropsasca” (cuvântul are si sensul de a strica de tot, a sfarâma în bucati, a destructura total, a învinge prin maxima violenta – cât si A CERTA CUMPLIT, cu voce ragusita si puternica, dar apropiata de sonoritatea animalica, violent-primitiva!): Satana-Destructuratorul Creatiei Divine îndrazneste sa creada ca, el fiind Dusmanul Logos-ului Divin, se poate folosi de pseudo-logos, spre a înfrânge LOGOS-UL AUTENTIC! Si împotriva cui? Tocmai împotriva Arhanghelului Cerului/Mihail, Arhanghelul STEFANIC!

Aceasta ar fi/reprezenta o anomalie/anomie, o absurditate ultima, pe care Logica Divina nu o permite!

Ei bine, în aceasta batalie, care PARE ochilor fizici doar ca o înfrângere a ostirii moldave – se produce, de fapt, metanoia desavârsita a nobilimii/boierimii/ARISTONILOR – care, prin “Catalizatorul” Sacru STEFAN, s-au transformat/metamorfozat în SFINTI: TOTI cei 10.000 de boieri ai lui STEFAN, la VALEA LUMINII TABORICE/VALEA ALBA, “contaminându-se”, spiritual, cu/de la Lumina Martirului-Voievod, “luând lumina” de la Voievodul-Martir (“lumina din lumina”) – devin, ei însisi MARTIRI/SFINTI MARTIRICI! Aici, la Valea Alba, are loc, de fapt, EPIFANIA ARISTONILOR AUTENTICI ai Moldovei.

Aici, la Valea Alba, s-a produs, deci, Starea de Emergenta a Binelui Razelor Soarelui ARHEULUI STEFANIC.

Aici, la Valea Alba, se afla Reperul de Duh al Autenticitatii Nobletii ARISTONILOR [5] Moldovei: în vremurile de degradare a Duhului, care au urmat si tin pâna în zilele noastre, Valea Alba este Locul de Duh spre care trebuie sa se re-orienteze Elitele Aristonice Valahe, precum spre Rasaritul Soarelui/Învierii Duhului lor întru Fiinta/Fatuirea de BINE – spre restaurarea spirituala a ELITELOR VALAHE: “Deci Stefan voda vazându asa, s-au întorsu, de s-au dat spre munti (n.n.: de observat re-vigorarea/regenerarea/ÎNVIEREA energetica, prin elementul MUNTE!!!) , unde s-au ales loc de razboiu la strâmtoare, la Valea Alba, unde sa chiiama acuma Razboienii (n.n.: adica, Locul Razboiului/Bataliei Apocatastatic/e, dintre Satana si Arhanghelul Mihail, precum acea stânca despicata de trasnetul Arhanghelului Mihail, stânca vestita, din Bretagne!), di pre acel razboiu ce au avut moldovénii cu împaratul turcescu. Si pedestrindu-sa oastea, ca sa nu nadajduiasca în fuga, ci întru arme si au datu razboiu, iulie 26. Si multa vréme traindu (n.n.: razboiul “traieste”, ca o Fiinta, Autonoma în Faptuire – pentru ca el este expresia luptei pentru afirmarea Vietii/Învierii, smulsa mortii demoniace!!!) razboiul neales de îmbe partile osteniti si turcii tot adaogându-sa cu oaste proaspata si moldovénii obositi si neviindu-le ajutoriu de nici o parte (n.n.: iata lupta clara, dintre cantitatea proliferata la infinit, iluzoriu – si CALITATEA CA ENTITATE DIVIN-STABILA!!!), AU PICAT, NU FIESTE CUM, CI PANA LA MOARTE SA APARA, NICI BIRUITI DINTRU ARME, CI STROPSITI DE MULTIMEA TURCEASCA (n.n.: imaginea aparentei “rapuneri” a lui PURUSHA, de catre haotica proliferare a formelor golite semantic, demonia iluzorie a lui PRAKRTI!) , au ramas dobânda la turci. Si atâta de ai nostri au pierit, cât au înalbit (n.n.: luminat, daruit lumii Duhului, ca epifanie/hierofanie!) poiana de trupurile de a celor pieriti, pana au fostu razboiul” – cf. p. 52.

…”A PICA, NU FIESTE CUM, CI PANA LA MOARTE APARÂNDU-SE”, este însusi opusul “picarii”: este acel “zbor în jos”, de care, peste secole, vor viersui Lucian Blaga sau Ion Barbu – este semnul Înaltarii prin Acceptarea Deplina a MARTIRIULUI, întru Dumnezeu, Lege, Tara si Neam!!!

Au refuzat caii (“Si pedestrindu-sa oastea”), pentru ca au refuzat ispita/ispitirea demonului lasitatii: “sa nu nadajduiasca în fuga” – alegând, cu discernamânt eroic, Calea Luptei cu Armele, împotriva Satanei Beznei (cu care se identifica musulmanismul!): “ci întru arme si au datu razboiu”. Deci: Razboi Vesnic, Necurmat/Neîncetat – împotriva Diavolului!

…”Nu fieste cum” înseamna “nu precum moare orice om, de obicei” – în lumea-contingent: ei MOR CUM NU SE MOARE!!! – adica, ÎNVIE – si nu ca oameni, ci ca Fiinte Transcense, Entitati Sacre/SFINTI!!!

10.000 de sfinti, pe care B.O.R. trebuie sa nu mai zabovesca si sa nu mai sovaiasca sa-I suie în Calendarul Ortodoxiei: semnul Autenticitatii Martirajului întru Hristos-Dumnezeu este tocmai aceasta “pseudo-moarte” (marcata prin sfintele cuvinte: “nu fieste cum”!!!), ci precum raze VII ÎNTRU VESNICIA “LUMINII LUMII-HRISTOS” – în jurul Soarelui/Arhanghelului STEFAN!

Valea Alba, deci, nu este un Spatiu Fizic, ci o Stare de Duh a Luminii Revelatiei ARISTONILOR, ca Raze ale Arhanghelului Stefanic, ale SOARELUI-VOIEVOD SI MARTIR ÎNTRU LUMINARE A MOLDOVEI-PE-CRUCE – pentru ca, de fapt, finalul epifaniei de la Valea Alba este izbânda Moldovei (terifianta, pentru turci!), de la Braila, unde “cei din urma au fost cei dintâi, iar cei dintâi au fost cei din urma” si unde s-a produs Epifania Izbânzii CRUCII HRISTICE: “Scrie létopisetul nostru ca dupa poticala lui Stefan voda, ce au pierdut razboiul, de sârgu au strânsu oastea ce au putut degraba si s-au dus dupa turci si i-au ajunsu trecându Dunarea, la vréme de mas si lovindu-i fara véste, i-au spieriiat de au cautat a fugi, lasându pleanul si tot ce au pradatu. Iara Stefan voda le-au apucatu pleanul tot si s-au întorsu înapoi cu izbânda (n.n.: “curatenia”/PURIFICATIO ALCHIMICA, prin care esenta biruieste proliferarea materiei josnice/înjosite/înjositoare!) (…) Basaraba voda cu munténii au venit întru ajutoriul împaratului turcescu, pre carile toti domnii de prinprejur îl cuvânta de rau, zicându ca n-au fostu într-ajutor crucii si crestinatatii, ce pagânilor si dusmanilor” – cf. p. 52. Tradarea lui Basarab Laiota întareste semnificatia CRUCIATA a Luptei STEFANICE.

A se observa ca Grigore Ureche foloseste, pentru mortii turci, strânsi dupa batalia de la Podul Înalt, cuvântul “mâgle” (“unde apoi MÂGLE de cei morti au strânsu si multi pasi si sangeati au pierit”), iar pentru boierii moldoveni, cazuti si strânsi de Stefan, dupa batalia de la Valea Alba, foloseste cuvântul “movila” (“MOVILA de cei morti au facutu”): în semantica fina a A-CRONIDULUI, deosebirea este aceea între Movila-ca-Radacina-a-Muntelui (sau chiar: Movila-Munte “in nuce”!) – si borboros-ul mâzga” gregara, din care niciodata nu este posibila Înaltarea spre Cerul Luminii!

Adica, Grigore Ureche marcheaza, prin folosirea atât de subtil, dar si extrem-plastic, diferentiata semantic, a celor doua cuvinte, deosebirea dintre Caderea fara Limite si fara Izbavire (destructurantii de Creatie Divina nu pot accede, nicicând, la Mântuire!) – si Înaltarea Mântuitoare, prin însusi elementul sau de dinamica interioara: MARTIRIUL!!!

Tinând cont de aceasta epifanie a Binelui prin Martiriul Crucii, noi consideram ca, de fapt, daca tot se face Catedrala Mântuirii Neamului, ea ar trebui sa dubleze biserica ridicata de Voievodul-Martir (“Mai apoi, dupa iesirea nepriietinilor si a vrajmasilor din tara, daca au strânsu Stefan voda trupurile mortilor, movila de cei morti au facutu si pre urma s-au ziditu deasupra oasilor o bisérica, unde traieste si astazi întru pomenirea sufletelor” – cf. p. 52 – si, astfel, sa marcheze Izvorul Minunii Metenoiei Moldovei, prin Rastignire, întru ÎNVIERE!!!

Oricum, pentru valahi, atât Putna, cât si Valea Alba/Valea Revelatiei Luminii Profunde, trebuie sa fie cele doua capete ale AXEI LUMII VALAHE:

a-Capatul Martiriului Desavârsit, GOLGOTIC (“daca au strânsu Stefan voda trupurile mortilor, MOVILA DE CEI MORTI AU FACUTU – marcând, deci, Golgota-de-Sus, care, simbolic, este Capatul-de-Jos al Învierii întru Slava de SUS! ), “pogorât în moarte”, de la VALEA ALBA – raspunde în

 

b-Capatul Învierii întru Viata Eterna si al Înaltarii spre Ceruri a DUHULUI VALAH ÎNTRU GLORIA VESNICA – de la PUTNA!

***

   4-TOPOS-UL SACRU, BLESTEMUL “NEASEZARII” SI INSISTENTA LOGOS-ULUI DIVIN

…De ce TREBUIA jertfit Stefan cel BUN? Pentru a „aseza”-echilibra contrariile, pentru a armoniza Spatiul Sacru cu Neamul Sacru – întru Mântuire, adica Re-Sfintire a Omului-CETATE/MÂNASTIRE/Neam.

…Exista, cum spuneam, o Forma Sublim-Paradisiaca Central-Originara, fata de care Duhul Omului (venit, prin decizie divina, în acest Loc Sacru, ca Logos Ritualic) trebuie sa-si orienteze con-formarea, pentru a se regasi si „linisti” întru Sinea Transindividuala: „cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pana la Nistru si pana la mare” – cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 14.

Din pacate, Duhul Omului traieste tragedia neasumarii si neasimilarii Formei Sacre, lucru care duce la “neasezare”/nonechilibrare a Sinelui întru Sine, nici întru Logos, deci nici întru Fiinta/Fiintare si Fapta/Faptuire (desi CENTRUL DE STABILITATE A LUMII exista, spune A-CRONIDUL, trimitând la Râm/Roma, ca “Buric al Pamântului” – dar Duhul nostru nu se linisteste si nu se stabilizeaza întru Lumina Vesnica a Lui Hristos, desi Hristos a instaurat din nou, prin Stefan cel BUN, Centrul de Stabilizare a Lumii): “ (…)Asijderea si limba noastra din multe limbi este adunata si ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, macara ca de la Râm ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. (…)Sipentru aceasta sa cunoaste ca cum nu-I discalicata tara de oameni asazati, asa nici legile, nici tocmeala tarii pre obicée bune nu-s legate, ci toata direptatea au lasat pre acel mai mare, ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége, de unde au luat si voie asa mare si vârf. Deci cumu-I voia domnului, le cauta sa le placa tuturor, ori cu folos, ori cu paguba tarii, care obicéi pana astadzi traieste ” – cf. idem, Pentru limba noastra moldoveneasca, p. 11. Acest dezechilibru între Forma-Tara si Duhul Neasezarii-Nestabilizarii (cauzat de Iluzia Temporala, care trebuie exorcizata prin Magia Scrisului!) duce la relativizarea si incoerenta (“nu-s legate”) Starii de Justitie a Lumii si la surbordonarea Justitiei Relative nu în raport cu Dumnezeirea, ci cu “acel mai mare”, care are “pareri” (“ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége”), iar nu Nomos Divin – “pareri” extrem de relative si instabile (precum e departat omul de Stabilitatea Divina!), care alcatuiesc, astfel, un Pamânt al Zbuciumului, din pricina Iluziei Demonice a Vremilor/Timpului “Neasezat” întru Vesnicia BUNULUI/Stefanului/Leului-Foc: “pentru aceasta sa cunoaste ca cum nu-I discalicata tara de oameni asazati”.Din pricina relativizarii Justitiei (ca Har Divin!), se produce si “paranoia des-centratilor” (adica, a conducatorilor de Neam care orbecaiesc, în jurul Centrului Revelat/STEFANUL CEL BUN!), care se cred ceea ce nu sunt (“VÂRF” si Izvor de Energii Volitive/AXIS MUNDI) si n-au cum fi, când Fiinta este doar În-Fiintatorul si Stabilizatorul Centrului, doar prin stabilizarea ta în Centrul-Origine, capeti Izvor-“Vârf” de Fiintare si de Bunavoire, întru Centrul-Hristos – si contamineaza cu paralizie a bunei-cumpaniri si poporul pe care îl conduc “dupa ureche”, iar nu întru Lumina Unica a Originii-CENTRU STEFANIC/COROANA A VOINTEI DE BINE: “ci toata direptatea au lasat pre acel mai mare, ca sa o judece si ce i-au parut lui, ori bine, ori rau, acéia au fost lége, de unde au luat si voie asa mare si vârf. Deci cumu-I voia domnului, le cauta sa le placa tuturor, ori cu folos, ori cu paguba tarii, care obicéi pana astadzi traieste” .

Magul Scrisului Exorcizator simte, intuitiv, ca “neasezarea” Duhului, ne-con-formarea lui, întru armonizare cu Spatiul Sacral-Paradisiac, are “iz” de BLESTEM MISTIC (apparent inexplicabil, pentru ca “vina neasezarii Duhului” nu se vede, ci se resimte, grav si dureros, în toate neconcordantele existentiale ale poporului, aflat într-un drum/Cale mult prea îndelung/a, spre Starea de Armonizare Fiintiala si de Faptura-Faptuire-NEAM!) – asa cum, peste veac, a pre-simtit un frate al Exorcizatorului Medioevic – Octavian Goga, care, ca ne-altul, descrie efectele “neasezarii” Duhului (Va)Lah – efecte cu caracter cosmic, care, pentru cei ne-initiati în Mistica Valaha, iau forma Plânsului Inexplicabil/”Desert”-Desertat de Rost (numai Vizionarii, precum A-CRONIZII, Eminescu, Goga etc. pot revela Rostul Divin al Neamului, Misiunea Lui de Înviere!) si a Mortii Bizare (numai Vizionarii stiu, însa, ca “Moartea” fi-va Înviere!):

La noi sunt codri verzi de brad
Si câmpuri de matasa;
La noi atâtia fluturi sunt,
Si-atâta jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cântece si flori
Si lacrimi multe, multe…

Pe bolta, sus, e mai aprins,
La noi, batrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri,
Si jale duce Murasul,
Si duc tustrele Crisuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisându-si jalea plâng
Si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Caci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Îsi înfioara sânul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batrânul…

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si parintii…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…”

Acesta tragedie a “neasezarii”-nearmonizarii este extrem de dureros resimtita de Magul Scrisului Exorcizator de Iluzia Timpului, care Mag Vizionar, însa, stie ca, pâna la urma, Destinul de Neam, adica “asezarea”-echilibrarea se va face/produce, dar cu multa truda si cu nesfârsita suferinta si umilinta, rabdând “straini”, adica NE-BUNI DES-CENTRATI, în raport cu Centrul Hristic-Stefan cel BUN – “straini” veniti fie dinafara, fie iscati dinauntrul Spatiului Sacru, invadat de Demonii Timpului. Este impresionant vizionarismul titanesc al Magului Scrisului Exorcizator – vizionarism care înfrânge Blestemul Iluziei Temporale, si strabate, înapoi, pâna la CENTRUL STEFANIC/COROANA/CERCUL DIVIN (unde multi Domni ai Luminii “NE-STRAINE/NE-ÎNSTRAINATE”, ci chiar de AICI, din RASARITUL BINELUI – si BUNI STAPÂNI, “urmatori” ai Calauzei-HRISTOS, spre Centrul STEFANIC, au adus poporul spre Neam!): “Ce avandu purtatoriu domnii lor carii radicasa dentru
sine, în
Tara Lesasca de multe ori au intrat si multa prada si izbânda au facut, din câmpi tatarii i-au scos. (Ca dupa multa rasipa ce i-au fost gonit pre tatari oarecând di pre acéste locuri Laslau craiul ungurescu, iarasi au fost început a sa tinde la câmpi). Asijdirea si munténilor nu numai nevoie si groaza le faciia, ce si domniile schimba si pre cine vrea ei, primiia ; pre ardéleni nu-Ilasa sa se odihneasca, ci pururea le facea nevoie si cetati cateva le luasa si le lipiia catra Tara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale sa vor arata. Mai apoi si turcii carii sa vedea ca ca o negura toata lumea acoperea, razboaie, minunate au facut, de multe ori i-au si biruit, mai apoi de o au si supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocosindu-se si nu fara multa moarte si paguba în oameni, pana o asaza” – cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 15.

Dar “discalicarea” este, de fapt, un proces complex, prin care se trece de la Dinamismul pe Orizontala, al “Bestiei” din Omul Dual (în cazul Moldovei, “discalicarea” se face nu…de pe cal, ci de pe… BOUR [6]!!!), spre Dianamismul Verticalei, al Duhului Întemeierii-Stabilizarii, din Omul-Dumnezeu.

Se trece de la Exteriorizarea/Ctitorie, ca Fixare Spatiala – la Interiorizarea/Ctitorie, CONSTRUCTIE SPIRITUALA, ÎNTRU DUH!!! A Re-face, de fapt, prin Cele Doua Coloane, devenite Cele DOUA Axe Polare ALE DUHULUI COSMIC (aversul si reversul Mithos-ului Întemeietor/Re-Sacralizator!) – TEMPLUL CERULUI SI PAMÂNTULUI, CA REALITATI INTERIOR-SPIRITUALE!!!

De la cele patru picioare ale “BESTIEI/FORMA”, ne-asezata întru Duh si pradalnica, consumatoare, adica, întru Spatiu Material!… – …spre Cele Doua Coloane Ale Templului Solomonic al Fiintei/Înfiintarii: JAKIN si BOAZ. De la un Spatiu Confuz-Instabil-Dezintegrat/Non-Esential, Impur – la Paradisul-Spatiul Sacru/Esential-Re-integrat(or)/Etern.

Ucenicia începe în camera de reflexie acolo unde candidatul trece proba pamîntului, acolo unde confuzia, obscuritatea si ignoranta trebuie sa lase loc claritatii, explicatiei, iluminarii, acolo unde se desparte de via?a profana; caverna/pestera/cabinetul de reflectie sînt la jumatatea drumului între tenebrele venite din maruntaiele pamîntului si claritatea luminii, între noaptea ignorantei si primele raze ale Cunoasterii. Este locul unde celebra formula VITRIOL îi deschide candidatului drumul spre alchimia interioara, spre metamorfoza, o metamorfoza în care candidatul cauta piatra care trebuie taiata, este piatra care va fi a?ezata în col?ul de nord-est; piatra ascunsa nu este aurul filosofal, asa cum nepotrivit se crede, ci  este Schethiyah, Piatra fundamentala, cea pusa la fundarea Lumii, cea amintita în Bahir: este o piatra care serveste de fundament pentru toate lucrurile, iar destinul ei este sa treaca de la punctul cel mai de jos al lumii la punctul cel mai înalt. În virtutea analogiei inversate care se leaga între lucrurile de jos si principiile lor, Piatra fundamentala în edificiul sefirotic este cea pusa la sfîrsit, cea care este cheia de bolta. Constructia Templului nu este o reconstruc?ie materiala, ci cautarea pietrei filosofale, a pietrei care este în interiorul fiecaruia (…)Aparut de pe bolta cereasca, firul cu plumb coboara catre pavajul mozaicat si contrastele sale: el ia nastere în aurul stelei polare si se sfîrseste în plumb, mutatie în mod inversat a operatiilor alchimice. Aceasta coborîre este omologa Caderii prin intermediul careia Arborele Vietii se schimba în Arborele Cunoasterii Binelui si Raului. Din cauza acestei Caderi, cei trei stîlpi nu sînt decît vlastare fara stralucire, arbori morti: înaintea deschiderii lucrarilor, nici un foc nu îi anima. Dar iata ca lucrarile se deschid: de îndata, deasupra pavajului mozaicat caruia i-a anulat dualitatile, se desfasoara Tabloul, unde se înscriu instrumentele reintegrarii, adica ale ascensiunii catre Steaua Polara. (…) Întelepciunea, Forta si Frumusetea redevin vlastarele vii, imagine si asemanare a Arborelui Vietii: Întelepciunea se desteapta pentru a prezida constructia edificiului; Forta recapata vigoare pentru a le sustine; Frumusetea îsi recapata stralucirea si le împodobeste”- cf. André Benzimra – Exploration du Temple maçonnique à la lumière de laKabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007. Desi descrierea este facuta de un mason, în relatie cu Templul Masonic – ea se potriveste, perfect, traditiei Biblice – întru esoterismul crestin al unui Dionisie (Pseudo-)Areopagitul [7].

Deci, nu trebuie sa mire teoria (care s-a “împamântenit”, devenind, din mit-simbol, o realitate vie, precum Credinta!) a celor “doua discalicaturi”, marcând epifania dualitatii umano-divine – si insistenta asupra acestor doua faze ale fenomenului alchimic al “întemeierii”, ca Nuntire a Contrariilor (Mercurul si Sulful, solidul si lichidul, instabilul si stabilul, în lupta) : Întemeiere-Risipire-Reîntemeiere. Prima Întemeiere este, cum altfel? – una Mistica, asupra careia pluteste miterul…din pacate, interpolatorii, încercând sa sfâsie Misterul (Valul lui Isis…), produc hybris-ul, si dezleaga Vârtejul BLESTEMULUI (probabil, ca si în cazul Creatiei biblice, tocmai ca ERA NEVOIE de pacat, pentru “IVIRE/ISCARE” a Lumii Vizibile, întru “cercarea” Tariilor Duhului Fiintei/Fiintarii!…pentru ca Sângele Domnilor sa devina “Otrava” AlchimicaV.I.T.R.I.O.L.!). Deocamdata, la prima vedere – ceea ce ar fi trebuit sa fie Nunta Alchimica, dintre Soare si Luna, dintre Sulf si Mercur [8] – pentru a obtine PIATRA FILOSOFALA [9]/MOLDOVA – sau a V.I.T.R.I.O.L.-ului [10]… – …devine (cel putin, aparent! – … de nu va fi fiind Simion Dascalul vreun alt…”initiat”, mai ceva decât vel-vornicul Grigore Ureche!) o jalnica si jenanta parodie “etnogenetica”, pentru neinitiatii interpolatori…cu valahi care …golesc temnitele Împaratului Râmului (“…câte temnite am, toate suntu pline de dânsii si nu mai am ce le face”), însemnati/”cevluiti [11] cu un hier arsu prejur de cap” si daruiti ca “ajutoriu talharescu de la Împaratul Râmului” , lui “Laslau craiul ungurescu” – …poate sa fie, cumva, parodierea stângace, carnavalesca, a Martirajului Hristic, a “ÎNCORONARII HRISTICEristice”?!Hr” a Neamului Românilor, de catre Împaratii Pagâni, de la Roma, în chip de Centru al Lumii, dar Degenerat Spiritual?!…sau sa fie, cumva, prevestirea “martirajului”, la care ungurii L-au supus, în istoria blestemata, pe Hristul Cel Românesc?! – …sau predestinarea noastra, de Neam, la “Noviciatul Celest” …?! – …nu stim raspuns a da, deci lasam textul “de bâlba” (ori “preste hire
” de vaticinaro-vizionaro-pythiac!), al Dascalului Simion, sa curga “la vale”, “cele rele sa se spele”…) : “…ce singur Laslau craiul ungurescu, cari-I zic filosof, s-au sculat de s-au dus la Împaratul Râmului, de s-au cersut oaste întru ajutoriu împrotiva vrajmasilor sai. Ce împaratul Râmului alt ajutoriu nu i-au fagaduit,ce i-au dat raspunsu într-acesta chip, de i-au zis: “Eu suntu jurat, cându am statut la împaratie, om de sabiia mea si de judetul mieu sa nu moara. Pentru acéia oameni rai s-au facut în tara mea si câte temnite am, toate suntu pline de dânsii si nu mai am ce le face, ci ti-I voi da tie, sa faci izbânda cu dânsii si eu sa-mi curatescu tara de dânsii. Iara în tara mea sa nu-I mai aduci, ca ti-iu daruiescu tie.” Si de sârgu învata de-I strânsera pre toti la un loc de pretitinderile si i-au însemnatu pre toti, de i-au arsu împrejurul capului de le- au pârjolit parul ca unor talhari, cu un hier arsu, care semnu traieste si pana astazi în Tara Moldovei si la Maramoros, de sa cevluiescu oamenii prejur de cap. Décii Laslau craiu, daca au luat acel ajutoriu talharescu de la Împaratul Râmului, au silit la Tara Ungureasca si décii pre câslegile Nascutului, cu toata putérea sa s-au apucat de tatari a-I bate si a-I goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale si sémne prin stânci de piatra în doao locuri sa afla facute de Laslau craiul” – cf. Grigore Ureche, idem,Simion Dascalul : De izvodirea moldovénilor, de unde au venit într-acéste locuri, pp. 12-13.

Dar…ceea ce nu se stie si nu se spune, în “rostul” SACRU… – se “RASIPESTE”!!! Initiatul Grigore Ureche va matca doar CENTRUL SACRU/ROMA/RÂM (“Cetatea Eterna” [12], totusi…!) …iar restul “deslusirii” Tainei Sacre a Nasterii Mistice este ascuns, sub o metafora a “ratarii” (?!) MUNTELUI INITIERII, în “movili mari si mici”: “Afla-sa aceasta tara sa fie fostu lacuit si altii într-însa mai nainte de noi, de unde cetatile tarii sa cunoscu ca-I lucru frâncescu, de au lacuit ostile Râmului si au iernatu de multe ori, batându-sa uneori cu stitii sau tatarii, uniori cu Bosna si cu Rumele si la persi trecându. Ce fiindu în calea raotatilor si stropsindu ostile, care de multe ori sa facea razboaie pré acesta loc, cum înca sémnile arata, carile le vedemmulte pretitindirile: movili mari si mici (s.n.) si santuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce s-au rasipit si s-au pustiit”– cf. idem, De risipirea tarâi dentai, p. 12.

Ceea ce stie (si si SPUNE/SCRIE!) Magul-Initiatul Logos-ului/Gospodaririi Cosmosului, Grigore Ureche, despre “discalicatul tarii al doilea rând”, este mirific si încarcat de Semantica Demiurgica, o autentica REVELATIE A PARADISULUI-CENTRUL ETERN: “Dupa rasipa tarii dintai, cum spune mai sus ca s-au pustiit de nevoia ostilor lui Flac hatmanul râmlenescu mai apoi, dupa multa vréme, cum spune mai sus, cându pastorii din munti unguresti pogorându dupa vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfatate cu câmpi deschisi, cu ape curatoare, cu paduri dése, si îndragind locul, au tras pre ai sai de la Maramoros si pre altii au îndemnat, de au discalicat
întai supt munte, mai apoi adaogându-sa si crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotarât, ce s-au întinsu pan
a la Nistru si pana la mare. Nici razboaie mai facea ca sa-si apere tara si pamântul sau de catra stiti si gotthi si di catra alti vecini si limbi ce era pinprejur” – cf. idem, cf. idem, Pentru discalicatul tarii al doilea rând, p. 14.

Maramorosul” ramâne sinonimul ROMEI (dar si “radacina”-ORIGINEA MOLDOVEI: Mara-Muri-Dava [13], Locul/Cetatea Celor Doi Zalmoxis!), deci al “initium”-ului, de unde se “scoboara” spre Paradisul-Moldova, ca în MAGIA MIORITICA: “Pe-un picior de plai,/Pe-o gura de rai…” – iar DRAGOS [14] (…si BOGDAN [15], necesar întru “plinirea” Echilibrului Cosmic al Mithos-ului, întru Magia Recuperarii Paradisiace!) devine sinonimul Regelui Lumii [16], sub Semnul Bourului/Zimbrului Alb si al “Sângelui Blestemat”, al Cartii-Gradale [17] (“Si daca l-au pus domnu, luara pilda de pre capul acei hiara nasâlnice [18], dzimbrul, ce scriem mai sus ca l-au vânat si pusara de au facut peciate tarâi Moldovei, de traieste pan într-aceste vremi în mânule cui alege Dumnedzau a hire domnu tarâi, de traieste pan astadzi, de sa pune pre carti(…)” – cf. idem, p. 17 – dar sub semnul BLESTEMULUI (“Sângelui Blestemat”!) INSTABILITATII, al lui PARSIFAL [19]precum Mercurul Alchimic, pâna la Sfârsitul Operatiunii, când devine Piatra Filosofala sau V.I.T.R.I.O.L.: “Într-acei pastori ce au nemeritu locul acesta, fost-au si Dragos, carile au venitu de la Maramoros, carile sa vediia si mai de cinste si maide folos decâtu toti, pre carile cu totii l-au pus mai mare si purtatoriu lor(…)” – cf. idem, Dinceputul domniilor va leatul 6867/1359, p. 17; “Si daca au domnitu doi ani, au muritu .(…)Pre acesta semnu dintaiasi data ce sa arata domniia faratrai, sa putea cunoaste ca nu va fi asezarea buna intre domniia Moldovei,ce cum fu pre scurtu viiata domnului dintai, asa si domnii ce vor fi, adésea sa vor schimba si intre domniia Moldovei multa

neasezare va fi” cf. ibidem, p. 17. Adica, DRAGOS-DRAGONUL (Rex et Pontifex, în MOLDOVA-ÎMPARATIA VERDE, cea a SMARALDULUI CUNOASTERII MISTICE – acel smarald cazut din fruntea lui Lucifer, când acesta a fost alungat din Cer…!) vesteste, prin însusi nivelul sau existential, dimensiunea Mistica a Moldovei si a Poporului/Neam al (Va)Lahilor! Traiul/Fiinta-FIINTAREA întru A-CRONIE/ANTI-CRONIE. Tradus “pe sleau”: ÎNTRU NE-VEDERE FIZICA, ÎNTRU PARADISUL CEL NEVAZUT!

Sau, înca si mai în Duhul lui Grigore Ureche: Fiintare în cât mai mare apropiere de CENTRUL STEFANIC! Adica, Fiintare întru Originea-BINE!!! Aceasta este finalitatea magiei Scrisului, despre Dragonul trecut în Nevedere si vestind Durerea lui Parsifal: Dorul de a da Raspuns Durerii Cumplite a Sortii, de a da Raspuns Iluziei Ucigase a Timpului: prin Moartea Initiatica/Înviere.

Cât a SCRIS Magul, s-a si savârsit lucrarea/”MONASTIREA” CEA DIN NOI, cei care am intrat în “operatiunea” alchimica a cititului Cartii: GRADALE/Cartea Cea Scrisa – se transforma, astfel, prin Sfânta Alchimie, în SFÂNTA CUPA/INIMA(ARZÂNDA!)/GRAALUL !!!

Ardelenii “discalicatori” (“din munti unguresti coborându”) sunt, de fapt, sinonimi, întru Magia Scrisului si Mitologia Faptuirii, cu Sfintii Pribegi, Sfintii GemeniTRAKES” – Sfintii Purtatori ai Harului Divin al Mântuirii Existentiale (iesirea din “Boala Timpului”, a Goanei Fara Rost!), ca re-intrare în SANATATEA ROSTULUI [20], prin Moarte si Înviere Mistica [21].

***

  5-NOMOS, ANOMOS SI …„STRAINII

…Citind batrâna si severa carte a lui Grigore Ureche, e greu sa nu observi ca, dupa ce Cosmosul-Logos Cosmic se deschide, prin trecerea lui Stefan cel BUN în Lumea din care va veghe la împlinirea NOMOS-ului Românesc, a LEGII DE DUH a Românilor:

a– pe de o parte, se dechid Portile Universului, si apar „lumile vecine”/”sori vecini” (cum mistic formuleaza Lucian Blaga, în Paradis în destramare): „Tara Lesasca”, „Împaratiia Tatarasca”, „De împaratiia turcilor”, „Pentru Tara Ungureasca” (un amestec de Ardeal cu „Craiia Ungureasca”: pe de o parte „Rumânii, câti sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc suntu cu moldovénii si toti de la Râm sa trag. (…)Ieste tara Ardealului plina de toata hrana câta trebuieste vietiiomenesti, ca pâine peste sama rodéste multa, de niminea nu o cumpa-ra, ci tuturora prisoséste, vin pretutinderea, nimarui nu lipséste, mieremulta si buna, de care facu mied, asa de bun, cât sa potriveastemarmaziului – pe de alta, se aduce “la zi” istoria stapânirilor: “Asa Tara Ungureasca craie mare ce era, dintr-un trup in multemadulari s-au întorsu, o parte turcii tin, cu scaunul craiei cu Buda, némtiialta parte, Ardealul de-I cu stapânu, înca este suptu robiiaturceasca” – cf. idem, pp. 84-85) – Scriitorul având grija sa “taie” scurt propria istorisire despre “sorii vecini”, întrucât, dupa “APUSUL” (urmat de Rasaritul Mistic, în Ceruri!) al BUNULUI/DE DUMNEZEU ÎNCUNUNATULUI STEFAN, se cuvine a nu neglija descrierea “gravitatiei” propriei istorii mistice românesti, în jurul Centrului ANISTORIC, decât sa lungesca priviri si vorbe spre zone non-mistice: “mai apoi sa nu ne aratamuistorici de lucrurile altor tari”, “de Împaratiia Turceasca destul am povestit, ci iarasi de altile sa povestim si sa aratamu înainte”;

b-pe de alta parte, se face vadita, cu mai mare intensitate si acuitate decât pâna înainte de BUNUL Stefan (caci toti cei dinanite, mai mult sau mai putin si fiecare în felul sau, pregatisera ivirea CENTRULUI!), grija de raportare la CENTRU: daca voievozii se con-formeaza ICOANEI CENTRALE, NOMOS-ului revelat, întru desavârsire, de ÎNCUNUNATUL CEL BUN, sau scad vigilenta, fata de NOMOS-ul stabilit în CENTRU ANISTORIEI SACRE. Asa se explica mereu-revenirea la Stefan-CENTRUL, în cazul tuturor conducatorilor poporului istiric al valahilor – chiar daca uneori comparatia este implicita, ea nu poate lipsi, pentru ca Centrul a fost fixat, Paradisul, ca Stare (de acum) Stiuta/Cunoscuta, de catre “moldoveni”, EXISTA!

În aceste conditii, se instituie o mult mai precisa judecata aspra Fiintei si Fapturii voievodale: A FI VOIEVOD devine o functie “stefanica”. A FI VOIEVOD înseamna, de acum, a accepta sa nu existi ca personalitate, ca individualitate – ci sa existi ca Functie Nomotica – functie de NOMOS-ul instituit de Stefan cel BUN.

Unul singur dintre “gravitationistii” anistirici, din jurul BUNULUI, ajunge sa iasa în evidentam, ca fiind cel mai apropiat de NOMOSUL STEFANIC: Patru Rares. “Carile apucându-sa de domnie, niminea de nadéjde nu s-au scapatu, ca pace si odihnaera tuturora si ca un pastoriu bun ci strajuieste turma sa, asa întoate partile strajuia si priveghiia si nevoia ca sa latasca ce au apucat. Ca nimica dupa ce au dobândit domniia n-au zabovit, ci de razboaies-au apucat si la toate îi mergiia cu noroc” – cf. idem, De domniia lui Patru voda Rares, ficiorul lui Stefan vodacel Bun, va leatul 7035 <1527> ghenuarie 20,p. 99.

Numai la “plecarea în TRANSCENDENTA TRACICA” a lui Patru voda Rares, “tara” se manifesta similar cu “înmormântarea” în ETERNITATE a lui Stefan cel BUN, “cu multa jale si plângere ca “dupa unparinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii: “Patru voda fiindu batrân de zile si cazându în boala grea, au platitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii si s-au savârsit septemvrie 2, vineri,la miiazanoapte si cu cinste l-au îngropat în manastire în Pobrata ceeste facuta de dânsul, cu multa jale si plângere, ca dupa un parinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii, ci au latit hotarul tarii, ca pre sacui de multe ori i-au arsu si i-au pradat si luundu-le cetatile si orasilesupt putérea sa i-au supus.

Si atâta groaza le didease ca la vrémea norocului celui prostu, ce era si pribeag la dânsii si sa scapasa de domnie si dupa ce sa dusése la turci, lasându-s doamna sa cu coconii si avutiiaîn Ciceu, necum sa sa bage sa-I jefuiasca, ce înca i-au pazit si i-au socotit pana la venirea sa al doilea rându. Asijdirea si cu lésii de multe ori s-au batut si Pocutiia înca le-au fostu luatu. Mai apoi, dupa atâta truda a sa, crestinéste în tara sa s-au savârsit, dupa ce s-au umplut domniei lui cei dintai si acei de apoi 17 de ani” – cf. idem, Cându au murit Patru voda vleat 7054 <1545>, p.119.

Ceilalti Musatini nu se ridica la nivelul cerut, de Misiunea “Stefanica” (revelata de Stefan cel BUN!), de a TRANSCENDE ISTORIA ÎN ANISTORIE. Nici macar fiul lui Stefan si urmas dinastic direct, BOGDAN [22], nu împlineste decât partial NOMOS-ul STEFANIC: “Bogdan voda cel Grozavu, ficiorul lui Stefan voda cel Bun, s-aupristavitu în anii 7025 <1517>, aprilie în zile 18, în ceasul cel dintai al noptii, în târgu în Husi, nu cu putina lauda pentru lucrurile célevitejasti ce faciia, ca nu în betii, nici în ospéte petrecea, ci ca un strejar în toate partile priveghiia, ca sa nu sa stirbeasca tara ce-I ramasése de   la tata-sau. Si domnindu 12 ani si 9 luni si 3 saptamâni, multe lucruribune au facut. Si décii cu mare cinste l-am îngropat în manastire în Putna. Iara ce va fi lucrat înlauntru sau în tara la noi, dispre partea judétilor si a direptatii, nu aflam, ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac” – cf. idem, De moartea lui Bogdan voda cel Grozavu, p.94. Bogdan este cel care, de unul singur fiind, a lovit cu sulita, de mânios ce era, în Poarta Liovului: “Si singur Bogdan voda cu capul sau au lovit cu sulita în poartaLiovului, carelucru si astazi sa cunoaste semnul. Si nici lésii nutagaduiescu de aceasta, ci înca ei mai tare marturisescu ca au fost adevarat asa” – cf. idem, Cându au pradat Bogdan voda Tara Lesasca, ajungând pana la Liov, p. 90.

Iar nepotul lui Stefan cel BUN – Stefan voda cel Tânar – este abia o palida reflctare a NOMOS-ului Stefanic – ceea ce deducem, urmarind metoda concluziv-existentiala a lui Grigore Ureche, tot din panegiricul lui Stefan voda cel Tânar (însasi “tineretea”, atributul prin care este identificat, marcheaza distanta, fata de LEUL STEFANIC!): “Asijdirea într-acestas an, ghenuarie patrusprazéce zile, pristavitus-auStefan voda cel Tânar, ficiorul lui Bogdan voda, în citatea Hotinului si cu cinste l-au îngropat în manastirea în Putna, carea este zidita demosu-sau, Stefan voda cel Bun, si au domnit 9 ani si 9 luni. Scrie la un létopiset moldovenescu de zice ca pre acesta Stefan

voda l-au otravit doamna sa.AcestuStefan voda întru tot simana cu firea mosu-sau, lui Stefanvoda cel Bun, ca la razboaie îi mergea cu noroc, ca tot izbândiia si lucrul sau îl stiia purta, macara ca era tânar de zile, amintrilea era om mânios si pre lesne varsa sânge” – cf. idem, De moartea luiStefan voda cel Tânar, 7035 <1527>

ghenarie 14, p. 98. De observat inversarea frazala: daca la Stefan cel BUN, “mânia” si “varsarea sângelui pre lesne” erau puse ca initium mistic, la Stefan cel Tânar ele încheie panegiricul, ca semn al non-misticului semnificatiei lor si al încalcarii NOMOS-ului, tocmai prin aceste atribute ale Duhului sau (executase, cu nerecunostinta iresponsabila, tocmai pe cel care fusese format, spiritual, de Stefan cel BUN, ca “STREJAR-STEJAR-ARBORE SACRU” al Moldovei – pe hatmanul ARBURIE/Arbore, dimpreuna cu fiii sai, Toader si Nichita: “Într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlaului, Stefan voda au taiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic sa-l fie aflat în viclenie,iara lucrul adevarat nu sa stie. Numai atâta putem cunoaste ca noroculfie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescutStefan voda pre palmile lui, avându atâta credinta si în tinerétile lui Stefan voda toata tara otcârmuia, unde multi vrajmasi I s-au aflatu, cu multe cuvinteréle l-au îmbucat în urechile domnu-sau. Ci pururea tinerii sa pleacasi cred cuvintele céle réle (a puhlibuitorilor [23]). Si acea plata au luat dela dânsul, în loc de dulceata amar, pentru nevointa lui cea mare, canici judecatu, nici dovedit au pierit. De care lucru multi înspaimântatidin lacuitorii tarii au început a gândi cum vor lua si ei plata ca si Arburie, ca nu multa vréme dupa acéia, într-acelasi an, au taiat si peficiorii lui Arburie, pre Toader si pre Nichita” – cf. idem, Cându au pierit Arbure hatmanul cu ficiorii lui, p. 96.

Dar, iata pusa, clar, la moartea lui Bogdan-STREJARUL-STEJARUL ZALMOXIAN, problema NOMOS-ului: “ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac”. Daca Stefan era Însusi “Judetul”, deci era Încarnarea NOMOS-ului, a LOGOS-ului COSMIC, ceilalti au nevoie de Scrisul Nomotic, care Scris sa urmeze modelul Fapturii STEFANICE.

În definitiv, care sunt trasaturile NOMOS-ului STEFANIC, si, deci, dupa care criterii sunt laudati sau înfierati, ori chiar batjocoriti feluritii “gravitationari”, musatinici ori non-musatinici? Sa încercam a deduce NOMOS-ul si ANTI-NOMOS-ul, dupa laudele, respective “certarile” lui Grigore Ureche, asupra celor doi urmasi “musatino [24]-stefanici”:

a-în primul rând, NOMOS-ul voievodal al (v)lahilor consta în “strajuirea în toate partile” si pastrarea, neatinsa, a tarii, nu doar ca zestre de Spatiu de la stramosii dinastici (“ca sa nu sa stirbeasca tara ce-I ramasése de   la tata-sau”), ci ca Revelatie a Spatiului Sacru, Spatiu Liturgic: SPATIU LITURGIC înseamna acea Forma În-Fiintatoare din care sa nu lipseasca nimic, asa cum, dintr-un mit sau dintr-o Liturghie Sacra nu are voie sa lipseasca niciun cuvânt, caci altfel se spulbera Efectul Taumaturgic al Liturghiei, se ramâne în stadiul de degenerescenta-BOALA a Duhului, deci si a “cojii” Duhului – Trupul!; sa fii Pastorul cel Bun, precum Hristos, si sa Calauzesti “turma”-popor” spre NOMOS-ul împlinitor de Duh al Neamului: “ca un pastoriu bun ci strajuieste turma sa, asa întoate partile strajuia si priveghiia si nevoia ca sa latasca ce au apucat”; stiindu-ti Misiunea întru NOMOS-ul Divin, n-ai dreptul la deznadajduire, nici la odihna ori stagnare – ci esti obligat sa revii, obseda(n)t (ca un posedat de Duh Sfânt ce esti, ca Pastor Bun ce te-a tocmit Domnul-Dumnezeul tau!) când te-ai poticnit, sa actionezi-reactionezi, pâna în ultima ta clipa de viata, pâna la ultima ta picatura de energie, PENTRU CA NU-TI APARTII, CI ESTI ROBUL NOMOS-ULUI DIVIN: „Minunatu lucru: dupa poticala dintai si dupa pierzarea ostii dintai, cela ce nu avea voinici de oaste, ci strângea pastorii din munti si argatii, de-I într-arma, acmu iara sa radica deasupra biruitorilor dintai, daca au pierdut tara, acmu domni altora le da si tara latiia” – cf. idem, Razboiul de la Râmnic, când s-au batut Stefan voda cuTapalusi voda, va leatul 6989 <1481>, iulie 8 – p. 54;

b-…deci, daca poti sa “latesti” hotarele tarii, prin “razboaie cu NOROC” (adica, având, permanent, Consimtamânt si Ajutor Divin!) si cu o perseverenta meree, uluitoare – e si mai bine – caci asta înseamna sa nu încetezi “temeliuirea” demiurgica, revelatoria, a Spatiului-Paradis. Numai asa, revelând cât mai limpede Paradisul, poti fi/deveni Eroul-Viteazul-RAZBOINICUL, care are functie (NEÎNTRERUPT!) demiurgica: “au latit hotarul tarii, ca pre sacui de multe ori i-au arsu si i-au pradat si luundu-le cetatile si orasilesupt putérea sa i-au supus” (…) “asijdirea si cu lésii de multe ori s-au batut si Pocutiia înca le-au fostu luatu “– se zice, spre lauda lui Petru Rares;

cTrebuie sa fii TRUDITORUL Neamului tau CRESTIN, al LEGII tale ORTODOXE [25]- caci numai asa poti deveni Eroul Strajuitor, CA STEJAR ZALMOXIANO-HRISTIC, al poporului, în Calea sa spre revelarea Neamului: “mai apoi, dupa atâta truda a sa, crestinéste în tara sa s-au savârsit”. NOMOS-ul este, de fapt, HRISTOS – iar cei ce-l urmeaza în Duh, precum a facut-o STEFAN CEL BUN, devin Demiurgi si Axe ale Neamului Arheic al Românilor! Numai daca îti împlinesti Misiunea ta, fara odihna, sa revelezi, în fiece clipa a vietii tale, Logos-ul/Nomos-ul CRESTIN ORTODOX – si, în felul acesta, sa vindeci de Caderea în Timpul Istoric – te poti odihni, întru atâta truda a Demiurgiei…; altfel, esti hulit si dupa moarte, si predat Timpului INSTABILITATII, în loc sa te stabilesti în VESNICIA ARHEILOR: “însusi tiitoriu preste toata tara…în VECIE!;

d-sa nu pierzi Stapânirea asupra Timpului, prin dezvoltarea viciilor – ci TU sa determini Existenta Faptuitoare întru “DESTIN” – sa poruncesti Timpului (pâna la anularea dimensiunii temporale!) Faptuirea/Fiintarea/În-Fiintarea: “ ca nu în betii, nici în ospéte petrecea, ci ca un strejar în toate partile priveghiia”. N-ai dreptul sa lipsesti, fie macar si o clipita, de la PRIVEGHEREA TARII, de la împlinirea Misiunii de Revelator al Paradisului! Numai folosindu-te TU de Timp, poti deveni Stapânul Timpului/DEMIURGUL. Nu poti “muri” spre Înviere, decât urmându-l pe Hristos, în Truda Sa – la fel, în Lumea Terestra, si pe Vicarul Terestru al Lui Hristos, STEFANUL/BUNUL: “ca un om ce era într-atâtea RAZBOAIE SI OSTENEALA SI NEODIHNA, în 47 de ani în toate partile sa batea cu totii si dupa multe razboaie cu noroc ce au facut, cu mare lauda au muritu, marti, iulie 2 zile”;

e-…SA NU FACI NEDREPTATESI SA FII CUMPANIT SI ÎNTELEPT – SA FII, TU ÎNSUTI,ULTIMA THULE [26]-“CUMPANA LUMII”! – …pentru ca, altfel, negi însusi NOMOS-ul/LOGOS-ul – si acesta e lucru rusinos, pentru unul care se vrea/pretinde “demiurg”, sa nu stie face nici macar dreptate terestro-umana! Grigore Ureche este pus într-o situatie extrem de delicata si jenanta, când trebuie sa vorbeasca despre Faptuitorul-Bogdan voda cel Grozav, fiul BUNULUI si DREPTULUI (el însusi “JUDET”!) – …si…”o scalda”, bâlbâindu-se si “dând-o cotita”: pentru ca n-ar vrea, prin asprimea fata de fiul cam NE-BUN si “apucat” (caruia i-a marturisit “zargheala”, în faptuirea de la Portile Liovului… – “faptuire” de om prost-cumpanit, ne-întelept – caci lui Bogdan îi venise nebunia, de la faptul ca-I fusese refuzata cererea în casatorie a unei printese poloneze, exasperta la gândul ca trebuie sa se cunune, pe viata, cu un…”groaznic”, pocit la chip!) – sa arate cum “efectul stefanic” a slabit, din treapta temporala în treapta temporala, din spita în spita (mai exact, cum Iluzia Timpului a naboit, iar, Paradisul Terestru al Moldovei!) : “Iara ce va fi lucrat înlauntru sau în tara la noi, dispre partea judétilor si a direptatii, nu aflam, ci cunoastem ca unde nu-s pravile,din voia domnilor multe strâmbatati sa faac”…

 

f-…nici lacom sa nu fii, ci cumpanit întru toate – pentru ca asa este însusi Demiurgul: ARMONIC! LACOMIA merge mâna-n mâna cu NEDREPTATEA si cu TRADAREA MISIUNII DEMIURGICE, pentru ca este STRICARE DE BUNA-CUMPANA si, deci, Aducere a Sapânirii Timpului Demoniaco-Istoric si Alungare a Lui HRISTOS-LUMINA FAPTURII/FAPTUIRII: “ca mai apoi nu numai lacomiia si asupreala faciia, ce si curvie nespusa era într-însul” – spune Grigore Ureche despre Stefan, feciorul lui Petru Rares…!

Oricine nu se înscrie în aceste “criterii” comportamental-caracterologico-faptuitoare, devine Dusmanul NOMOS-ului/LOGOS-ului Neamului sau, ANTI-NOMOS! – …si face numai stricaciune!!! ESTE “FARA-DE-LEGE”!!! – Legea fiind HRISTOS-CELEA CEA DREAPTA/ORTODOXIA!

Iata ANTINOMOS-ul pervertit numit „Iliasu, fiiu-sau cel mai mare (n.n.: al lui Petru Rares!)” – „carele mai apoi s-au turcit” – deci, a negat LEGEA/NOMOS-ul ORIGINAR si SOTERIOLOGIC, cel CRESTIN-ORTODOX!: “(…) ca si firea si fata îl lauda sa fie blându, milostivu si asazatoriu,gândindu-saca va samana tatâne-sau. Ci nadéjdea pre toti i-au amagitu, ca dinafarasa vedea pom înflorit, iara dinlauntru lac împutit (…)au lasatu domniia la mâna fratine-sau,luiStefan voda si a mâni-sa, în anii 7059 <1551> mai 1 si el s-audus la împaratul Suleiman, de au priimitu legea lui Moamethu,lepadându-sa de Hristos” – cf. idem,   De domniia lui Iliias voda, ficiorul lui Patru voda Rares,carele mai apoi s-au turcit, 7055 <1546> septevrie, p. 119.

Pedeapsa este, în primul rând, din partea Celui care l-a pus sa fie Vicar al NOMOS-ului CELEST, aici, pe Pamânt – dar si din partea constiintei încalcarii NOMOS-ului/LOGOS-ului STEFANIC: “Mai apoi de inima rea, peste scurta vréme au murit si rau s-au dat sufletul sau în mâinile diiavolului,în légea turceasca” – dar exista si o pedeapsa a Scriitorului, care afirma NOMOS-ul SACRU: Grigore Ureche nu încheie capitolul cu data si împrejurarile mortii lui Ilias, ci cu re-amintirea Pacatului sau contra Sfântului Duh-NOMOS-ul Dumnezeiesc: “Acest Ilias voda au domnit la Moldova 4 ani si 8luni si décii s-au turcit, cum am scris mai sus”! Iata, deci, sinergia dintre Scriitor-Faptuitor-Paznoc al NOMOS-ului DIVIN!!!

La fel stau lucrurile si cu urmatorul ANTI-NOMOS, calcator, si el, de LEGE CRESTIN-ORTODOXA – “Stefan voda, ficiorul lui Patru voda, fratele lui Iliiasu voda” (totul este lamurit, în ce priveste identitatea, pentru ca nu cumva, prin confuzie, sa napastuiasca, precum ca ar fi ANTI-NOMOS, pe altul…!): “Si ca sa nu sa vaza ceva ca este rasarit de la pravoslavie, toti eriticii dintara sa vrea, au sa-l întoarca, sa fie la o lége, au sa iasa din tara. Pre arméni, pre unii din buna voie, cu fagaduinte umplându-I, pre altii cu sila i-au botezatu si i-au întorsu spre pravoslavie, multi din tara au iesitu la turci si la lési si printr-alte tari, vrându sa-si tie légea sa. Cu aceasta vrânduStefan voda sa astupe faptele fratine-sau, de lucruri ce faciia, cu nevointa siliia. Iara ce cerea pravoslaviia si légea crestineasca nu tinea, ca mai apoi nu numai lacomiia si asupreala faciia, ce si curvie nespusa era într-însul, nu rabda de muieri cu barbati, nu erafecioarilenebatjocurite, nu jupânésile boierilor sai neasuprite” – cf. idem, De moartea luiStefan voda, ficiorul lui Patru voda, fratelelui Ilias voda, care au pierit la Tutora, v leato 7060, p. 121.

Pedeapsa lui Stefan este si divina, si din partea oamenilor “tinatori” de NOMOS (adica, non-pasivi, REACTIVI/REACTIONARI, fata de FARADELEGE!!!): “Si sfatuindu-sa, aciiasi aflara sfat ca sa ajunga degrabu la boierii ceipribégi, carii era înTara Lesasca iesiti de multe nevoi. Décii, daca auavut stire si raspunsu de la dânsii, cum ei vor veni fara zabava, noapteacu totii s-au radicat la podul de la Tutora si au taiatu atilecortului

asupra luiStefan voda si cu multe rane patrunzându-l, au muritu,dupa ce au domnit doi ani si patru luni” – cf. ibidem.

Sau: Bogdan voda, fiul lui Alexandru Lapusneanul: “Daca muri Roxanda doamna lui Alixandru voda si ramasa domniiapre fiiu-sau Bogdan voda sângur, el cumu-s era blându si cucérnic asatuturora arata direptate, de sa vedea ca nimica nu s-au dipartat deobicéiul tatâne-sau. Nici de carte era prost, la calarie sprinten, cu sulita la halca nu pre lesne vrea avea protivnic, a sagita din arctare nu putea fi mai bine. Numai ce era mai di treaba domnii lipsiia, ca nu cerca batrânii la sfat, ci de la acei tineri din casa lua învatatura, iubiia glumile si mascariile si jocuri copilaresti. Mai apoi lipi de sinelési de-iera si de sfat si de a bate halcao cu sulita, rasipind avérea domneasca.Deprinzându den zi în zi asa, napusti trebile tarâi, ca pre cât îl iubiia întai, pre atâta îl urâsa apoi”- cf. idem, Cându au clevetit pre Bogdan voda vrajmasii sai la împaratie, de l-au mazilit împaratul, p. 151. Degeaba toata “fatada” de “carte” si de “iscusinte”, daca frivolitatea si iresponsabilitatea, infantilismul – dominau LOGOS-ul/ROSTUIREA faptelor sale: “iubiia glumile si mascariile si jocuri copilaresti” – si, ce-i decisiv, în RAU, este faptul ca “napusti [27] trebile tarâi” – adica “neglija” – sau, pur si simplu, nu-I pasa ca orice Conducator Autentic, nu un IMPOSTOR, are, înainte de orice, Misiunea de a cunoaste si de a apara LOGOS-ul/NOMOS-ul Tarii sale!!!

Alt caz de lacomie/pradaciune, împilare si batjocura de nevinovati si de neiertat amoralism (în plus, se încredea în “lefecii”straini/unguri, nu în ostenii Tarii!) – deci, din nou, încalcare grava a NOMOS-ului Divin al Valahilor – din nou, un încalcator al Misiunii de Bun PastorAron Voda cel Cumplit: “Asa, dupa ce s-au asezat la domnie Aron voda, nu-I era grija dealta, numai afara de a pradarea si dinlauntru, nu sa satura decurvie,de jocuri, de cimpoiasi, carii îi tinea de mascarii. Asijderea dabililecucarile îngreuiasa tara, nu umbla numai dabilarii singuri, ce si turcitrimitea de umbla cu dabilarii, de nu-si era taranii volnici cu nimic,muierilenu era ale lor, fétile le rusina, ce vrea sa faca facea.Dabilariul pentru un potronic de-l vrea pârî la dânsul, nu-l judeca, ci acolo trimiteade-l pierdea. Pe boieri pentru avutie îi omora, jupânésile le siliia sidomnind, nu alta, ci ciudése si minuni facea (…)gândi ca sa nu sa încreaza tarii si lefeciilor de tara, ci trasepre leafa unguri calareti si pedestrasi si facu pedestrasilor odai încurte,ca sa fie pururea lânga dânsul” – cf. idem, De domnia lui Aron voda cel Cumplit, care multa greotate au adustarâi,7099 <1591>, p. 178-179.

Alt caz de încalcare a NOMOS-ului DIVIN: “Dispot voda ereticul”!: “Acesta fiind

nemerit laTara Lesasca si între slujitori la razboiu umblându, avându-siviiata intre sotii, s-au înclestat cu o sama de evangheliti (ca el încan-au fostu pravoslavnic) si s-au facut ficioru de domnu” – cf. idem, De domniia lui Dispot voda ereticul va leatul 7069 <1560>noiemvrie 18, p. 126. Câta ironie amara, la bietul Scriitor, Paznic Strasnic al NOMOS-ului, dar neputincios a stârpi pacatul poporului sau: “s-au facut ficioru de domnu” – ca tot n-avea cine, în vremuri în care NOMOS-ul însemna însasi Existenta-Fiinta/Fiinarea, sa-l si recunoasca drept “ficioru de domn”…!!!

Pedeapsa pentru “risipitorul de LEGE”, care “nu numa ca calca obicéele tariisi face si jafuri, ce si légea cu totul ramasése de batjocura” (cf. p. 135?). Una dreapta si cumplita: “Cu acéstea cuvinte mustrându-l Tomsa, l-au lovit cu buzduganul si décii toata oastea s-au lasat la dânsul, unde acopierindu-l multimea, cu multe rane i-au patrunsu trupul. Si asa au fost sfârsitul lui Dispot voda, dupa ce audomnitu trei ani, noiemvrie” – cf. idem, De moartea lui Dispot voda eriticul, p. 143. Nu se uita (si nici nu trebuie!) ca avem de-a face cu un “stricator si risipitor de tara”, pentru ca este un “strain”, si spatial (un italian, “Heraclu Vasilicu”(…) ce au fost de nasterea sa din ostrovul Samos, carile fiind italian au fostu stiindmulte limbi, frâncéste, latinéste, grecéste si nemtéste” – “geaba” atâta stiinta, când nu e suflet si nu sunt NOMOS/LOGOS, Fire de Gospodar al Tarii/Spatiu Sacral, precum BISERICA!), si, mai cu seama, spiritual: un “eritic”!!! Ratacit de NOMOS-ul –LEGEA ORTODOXA/”PRAVOSLAVNICA”!!!

Sau Iancul voda, “ce-i zic Sasul”, si era “plin de lacomie (…) ca lacomie de avutie nespusa avea (…)mai apoi de lacomie mare ce avea”, deci nu-I pasa de niciun NOMOS si de nici un Neam ori Mântuire…: “Daca au mazilit împaratul pre Patru voda Schiopul, dat-audomniiaIancului voda, carile au fost de nasterea sa sas, de légeluteran. Pravoslaviianu iubiia. Déciideaca au venit în tara si au sezut în scaun,fevruarie 17zile, dupa acéia toata nedumnezeirea si ereticiia sa s-au aratat,ca lacomiede avutie nespusa avea, pentru care pre multi au omorât. Mai apoi de lacomie mare ce avea, trimisa sa ia a zécea din boi în toata tara” – ci se smintise de-a binelea, cum si smintit trebuie sa fie împotrivitorul la LEGEA-HRISTOS – si, de aici, I s-a tras si moartea fizica…pentru ca moartea de Duh o avea într-însul, ca pecete din nascare: “Scrie létopisetul cest moldovenescu ca moartea Iancului voda aufostu cu învatatura împaratului turcescu, de i-au taiat capul. Si audomnit Iancul voda trei ani si sapte luni. Acestu Iancul voda zic cumca au fostu umblându vara cu sanie de os” – cf. idem, Când au pribegit Iancul voda si de moartea lui, 7091<1583>, p. 172.

 

Deja, deci, cu “Iancul Sasul” lutheranul si cu “Dispot voda eriticul”-RATACITUL, am intrat în zona “STRAINILOR”! “Straini” de LEGEA/NOMOS-ul Românesc ORTODOX, “straini” si de Spatiul Sacru al Moldovei. “Straini”, deci, si de durerile si soarta poporului care nazuieste, cu multa (si muta…) suferinta si îndurând cumplitele încercari ale Iluzionarii Timpului-Istorie – spre Stadiul Divin de Neam/Logos împlinit în Duh!

Domnisorii”, cum le zice dreptul, dar asprul Scriitor si Paznic de Cetate a Lui Dumnezeu, Grigore Ureche…

De fapt, dupa cum am vazut, prin exemplificarile de mai sus, Grigore Ureche îsi da seama ca “strain” se cheama si cel ce calca NOMOS-ul dinauntru, ca si cel ce calca NOMS-ul, venind, nepasator ori împins de orgolii si de lacomie, dinafara Spatiului aflat în lupta cu Timpul/”VREMILE”… Numai ca acela venit de afara este si mai dubios, pentru ca, nestiindu-I lui obiceiurile, apucaturile, sufletul si mentalitatea (si nici pe el neinteresându-l decât puterea si jaful de Tara, iar nu sa învete NOMOS-ul Tarii!) – el constituie un pericol de moarte, “din start”, sub vremuri care nu îngaduiau o singura greseala (stiuta ori nestiuta, voita sau nu, totul fiind coborât din pacatele cele dintâi, ale “neasezarii” în LOGOS/GOSPODARIREA DUHULUI DEMIURGIC!), fara de sanctiune suprema: MOARTEA – de “fier”, de foamete, de boala…de cumplirea extrema a saraciei (IAR DOMNII AUTENTICI, CEI “STEFANICI”, ÎSI ASUMAU ORICE NECAZ SI NAPASTA, CAZUTA PE CAPUL POPORULUI PE CARE-L PASTOREAU – caci nu este om “cazut” în Timpul Terestru – sa fie el fara de pacat…chiar si Stefan BUNUL “el înca au fostu om cu pacate!!!: “Ci Patru voda nici într-un chip nu vru sa sa apuce de acea dare si sa iablestemul tarii asupra sa”!!! – cf. idem, Cându au lasat domniia si scaunul de buna voie Patru vodaSchiopul si s-au dus în Tara Nemtasca, p. 177) : “Domnindu Patru voda Tara Moldovei, mare sécita s-au tâmplatu întara, de au secat toate izvoarale, vaile, baltile si unde mai nainteprindeapéste, acolo ara si piatra prin multe locuri au cazut, copacii au secat desécita, dobitoacile n-au fostu avându ce paste vara, ci le-au fostudaramândfrunza. Si atâta prafu au fostu, cându sa scorniia vântu, cât s-au fostu strângându troieni la garduri si la gropi de pulbere ca de omet. Iar dispre toamnadeaca s-aupornitu ploi, au apucat de au crescut mohoara si cu acélea s-au fostu oprind saracimea foametea, ca-I coprinsése pretitinderea foametea” – cf. idem, De o sécita mare ce au fostu în zilile acestui Patru voda, deau pierit toata roada, valeato 7093 <1585>, p. 175.

Ajungem, astfel, la domnia controversata (controversata, în primul rând, pentru noi, cei de azi, carora ne lipsesc notiunile elementare de responsabilitate, Nomos etc.) a lui “Ion voda, ce-I zic Armeanul”: “Acest Ion voda unii zic ca au fost ficior de armean, altii zic ca au

fost ficior unuiStefan voda (…)Iara Martin Pascovschii cronicariul lesescu scrie ca au fost acest Ion vodadin Mazoviia, dinTara Lesasca.Iar cu adevarat nu sa stie, nici-l arata al cui ficior este” – deci, mai rau decât “strain”: un “neica Nimeni”, lipsit de Identitate Spatial-Ontologica.

Aceasta nu se iarta, când e vorba de a conduce, în Chip de Calauza Mistica, un popor, spre Duhul sau – Neamul! Strain de LOGOS-ul /NOMOS-ul, de Chipul de Duh al Neamului Românilor…!!! Neavând Identitate nici Fiintial-Ontologica, nici întru LOGOS/NOMOS de Neam, este un MONSTRU. De aceea, Grigore Ureche (cu o logica mistica necrutatoare!) îl priveste cu oroare, cu o scârba infinita – nedisimulate: “Si aratându-sa groaznic ca sa-Iia spaima toti, nu de alta sa apuca, ci de cazne groaznice si varsaridesânge si taie pre Ionasco Zbiera în zioa de Paste si multe caznefaciia (…) Ion voda, dupa izbânda cu noroc ce goni pre vrajmasii saidintara, sa aseza la domnie, carele dintai la toate era pre voiatarâi, iaramai apoi pre toti i-au covârsit cu vrajmasiia lui si cu mortigroaznicece faciia. Si vrându sa ia agonisita tuturora, nu cu alt mestesug, ci cuvarsare de sânge si din zi în zi izvodiia féliuri de munci noao.Bagat-au în foc de viu pre vladica Gheorghie, de au arsu, dându-I vina desodomie, auzind ca are strânsura de avutie. Mitropolitul Theofann-ar fi iesit intreg de dânsul, de nu ar fi fugit prin munti degroazalui. Temnitile pline de calugari. Si îngropa de vii pre Véverita siprepopa Cozma si pre Molodetu calugarul, iar din boieri si din ceidecinste sabiia lui nu mai stiia si cu toate féliurile de morti îiomoriia.Si asta socotiia ca niminea n–au fostu mai destoinic decât dânsul. Delége îsi râdiia, ca în postul cel mare s-au însurat si alte calcaturi delége multe faciia” – de observat ca Grigore Ureche îl priveste cu oroare, dar detasat, pâna în final, când, prin concluzia sa, ne dîm seama clar de ce, orice si oricum ar fi faptuit Ion Armeanul, nu putea fi decât un Impostor si un Monstru – pentru ca Faptuirea trebuie sa-ti fie în Armonie/Acord cu NOMOS-ul/LOGOS-ul Neamului, altfel îsi pierde orice semnificatie cosmico-sacrala: e doar un exhibitionism, o trufire formala – SI ATÂT! Alexandru Lapusneanul a taiat 47 de boieri: NU e monstru, ci doar un oarecare tiran, caruia I se face “nacazanie”-certare, SI GATA! Dar Ion Armeanul “delége îsi râdiia, ca în postul cel mare s-au însurat si alte calcaturi delége multe faciia”! ASTA nu se iarta, în vecii vecilor! Si trebuie data uitarii orice faptuire a acestui monstru, aflat înfara ROSTULUI/NOMOS – …de aceea (dar si pentru ca se bizuia pe cazaci, în loc sa se bizuie pe moldoveni!), nici nu este considerata torturarea nemaivazuta, a lui Ion voda Armeanul, de catre turci, ca un martiraj, cum îl considera, spre exemplu, versatilul Mihail Sadoveanu, în romanul Nicoara Potcoava (MARTIRUL se lasa torturat pentru Hristosul, pentru NOMOS-ul Neamului, deci pentru efectul soterilogic al faptei sale, asupra COLECTIVITATII/POPOR, pe care el are DATORIA s-o MÂNTUIE, calauzind-o spre Soarta ei/Duh de Neam!!!): “(…)la tabara turceasca au mersu. Acolo, daca l-au dobânditu,cu multa mânie l-au mustrat si l-au dat de viu, de l-au legat de coadilea a doao camile si l-au slobozit prin tabara di l-au faramat (atuncea zicsa fie zis Ion voda: “Cauta ca eu multe féliuri de morti groaznice am facut, iara aceasta moarte n-am stiut sa o fiu facut”) – cf. idem, De moartea lui Ion voda, p. 162. MONSTRU, pâna la capat! Nici mort nu I se iarta Impostura, faptul ca a nazuit si reusit, prin necinste fata de Neamul Românilor, sa devina “Stapân”, peste ce nu-I era cunoscut (la modul absolut, MISTIC!), nu-i era înscris în Fiinta si în Rostul Divin al Faptuirii, pe acest Pamânt – pentru a se pune în slujba Transcenderii/Învierii Neamului Valahilor…!!!

În rest, tot impostori, dar TRECATORI! – mult mai putin încapatânati (decât “Armeanul”!) în nazuinta de a “încaleca” si stapâni si sminti, de la Misiunea sa, poporul care-si cauta Calea spre Duhul de Neam: fie, Ivan Potcoava/”Cretul” – “ce s-au fostu facând frate lui Ion voda” ; sau alti “DOMNISORI” (evident, se traduce “impostori”, “domni numai prin fumuri si ne-bune/smintite [de la Axa Polara a Neamului Românilor] pretentii”, “straini adusi de vânt” – …vorba lui George Cosbuc: “Ce au cu iadul legamânt!”) : “De niste domnisori ce venisa iar cu cazaci”, cf. idem, p. 169 – si pe care Apele si Focul si Pamântul si Cerul “îi topesc, ca pe niste fantome/momâi de zapada (dar enervanti la culme, pentru Grigore Ureche: “ca bine de unii nu sa mântuia, altii veniia asupra lui”!): “De noroc era Patru voda cu cazacii, cum sa tâmpla pururea omuluide n-are odihna, ca bine de unii nu sa mântuia, altii veniia asupra lui.Ca într-acelas an, dupa ce s-au asezat al doilea rându si al treilearândula domnie, tot la anii 7086 <1578> iulie 27, niste cazaci cu un domnisor au venit la Nistru si s-au pus toti capetile.Asijdirea, curându dupa acesti cazaci, la anii 7087 <1578>octovrie12 zile, un Costantin iar cu cazaci veniia în tara si s-au topit toti în Nistru” …

…” …si s-au topit toti în Nistru…”, i-au topi/potopit Apele acestui Pamânt, care, la urma urmei, stie (si poate!) sa se apere si singur!… – …ceea ce Mihai Eminescu zicea: “Se facura toti, o apa si-un pamânt”!

…”De undomnisor ce-i zic Ion voda Lungul, 7089<1581> (…)  Razboiul lui Aron voda, cându s-au batut la Raut cu undomnisor, Bogdan voda îi zicea, la anii 7100 <1592>”…Zapezi, zapezi topite degraba, anuntând, mistic, Primavara Neamului Înviat…!

…”Plinirea” NOMOS-ului Neamului, ca Re-Gasire a CENTRULUI ARMONIC al Existentei Neamului, în Anistorie – este o realitate si un fapt cu primejdie, nu o joaca de retardati! Prin “gaurile” Parasirii de NOMOS, se strecurau falsi “conducatori”, False Calauze, pe Calea spre Mântuirea poporului, întru Neam – falsitatea lor existentiala si, deci, faptica, traducându-se prin departarea pe tot mai straini “orbitali”: veniti, parca, din NEANT, se “închinau”, tot mai penibil, ba lesilor, ba ungurilor, ba “turcului”…

Tot mai intens atrasi în Sorbul Iluziei Temporale (tot mai grav infectati de morbul Timpului-Iluzie: a se observa ca “domniile” nu se mai numara în registru sacral, precum domnia Stefanului BINELUIAu domnitu Stefan voda 47 de ani si 2 luni si trei saptamâni si au facut 44 de manastiri si însusi tiitoriu preste toata tara”… – pentru ca numerele îsi pierd “ponderea semantica”, îsi pierd Solemnitatea Divina si ROSTUL, ca Forma de Biruinta asupra Iluziei Temporale – si pierderea ROSTULUI este consecinta departarii de CENTRUL COSMICO-SACRAL: “Acest Ilias voda au domnit la Moldova 4 ani si 8luni si décii s-au turcit, cum am scris mai sus”- cf. p. 126, “cu totii s-au radicat la podul de la Tutora si au taiatu atile cortuluiasupra luiStefan voda si cu multe rane patrunzându-l, au muritu,dupa ce au domnit doi ani si patru luni” – cf. p. 122; “si audomnit Iancul voda trei ani si sapte luni” – cf. p. 172, “acestu Alixandru voda au tinut scaunul numai o luna”- cf. p. 169 etc.).

Da, poti sa fii “SINGUR TIITORIU PRESTE TOATA TARA”, deci DOMN SISTAPÂN, SUVERAN ABSOLUT, AL TIMPULUI – sau poti sa devii “Rob al Timpului Futil” – si sa transformi “ o luna” în…”Catuse Temporale Ucigase”!!!

De aceea, filo-turcul Petru voda Schiopul este vazut infinit mai bine, de Grigore Ureche:

– “Acestu Patru voda era din Tara Munteneasca, ficior Mircii voda si nepot de sora Mihnii voda (…)Domnind Patru voda Tara Moldovii ca un domn vrédnic, cum sacade, cu di toate podoabile câte tribuiesc unui domnu de cinste, caboierilor le era parinte, pre carii la cinste mare-I tinea si din sfatullornu iesiia. Tarâi era aparatoriu, spre saraci milostivu, pre calugari sipre manastiri întariia si-I miluia, cu vecinii de prinprejur vietuia bine,de avea de la toti nume bun si dragoste, de nu era a zice cumnu este harnic de domnie. Judecata cu blândéte si fara fatariie o faciia” – …caz unic, în istoria Moldovei: abdica, nesilit de nimeni, si se duce în “Tara Nemtasca”, unde “s-au si asezat” – …si plângea pe cei care-I dadeau bani “de bucate”: “au fostu plângându siau fost zâcându: <<Acestea suntu lacramile saracilor>>”.

Motive pentru care Grigore Ureche îi zice “Patru cel Milostivu”, întru sublinierea altruismului sau, închinat Neamului: “Si asa Patru voda putem sa-I zicem cel Milostivu, ca binilesau aulipadat pentru tara, care ca acesta nu s-au mai aflat. Era domnu blându, ca o matca fara ac, la judecata dreptu, nebetiv, necurvar, nelacom, nerasipitoriu, putém sa-i zicem ca toate pre izvod le-au tinut ,ca sa nu sa zminteasca. Acestu Patru voda au domnit întru amândoao domniile doisprazéce ani si jumatate”)

Grigore Ureche îl pretuieste atât de mult si-l lauda, aproape ca pe Musatini, si pentru ca, întru atâta risipire si nemila a “strainilor”, napaditi asupra Tarii, dupa stingerea Musatinilor … – …unul ca Petru voda era o …”rara avis”! Îl aduce în prim-planul Scrisului, atât pentru respectarea NOMOS-ului comportamental altruist, moral, de Calauzire si Protectie a poporului, în Calea lui spre Revelarea ca Neam (“matca fara ac” – este nu doar semnul Regalitatii, ci si al LOGOS-ului Orânduitor/Gospodaritor!): “era domnu blându, ca o matca fara ac, la judecata dreptu, nebetiv, necurvar, nelacom, nerasipitoriu” – dar, mai ales, pentru ca a respectat LEGEA/TRADITIA “NE-SMINTITA, din Pozitia ei de AXA POLARA a Neamului – … “putém sa-I zicem ca toate pre izvod le-au tinut, ca sa nu sa zminteasca “!

Si, nu mai putin important (ba, poate cel mai important, pentru Grigore Ureche, Paznicul NOMOS-ului Stefanic!), Petru Schiopul a facut tot ce i-a stat în putere si în bunavointa cugetului si Duhului, sa se integreze NOMOS-ului stabilit, spre Mântuirea Neamului sau, de Însusi Stefan cel BUN: “Iara cându au fost aproape de sfârsitul sau, chiemat-au vladicii si toti sfétnicii sai, boierii cei mari si alti toti câti s-au prilejitu, aratându-le cum nu vor putea tinea tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai putérnicu pre turcu si mai înteleptu, au datuînvatatura sa sa închine turcilor” …

***

6-NORMALITATEA REACTIUNII

…Evident ca Grigore Ureche nu poate vorbi/Scrie despre „sfinti”, decât în cazul, unic, al stabilirii CENTRULUI COSMICO-SACRAL: „sveti Stefan voda”. În rest, stie ca vorbeste despre sclavi ai Timpului si „vremilor” – deci „rândul”/RÂNDULIALA SACRA A DEMNITATIISACRAL-SACERDOTALE începe a lipsi si a deveni falsa norma-FALSUL NOMOS: „Acolo,cumu-si-I rândul oamenilor, daca l-au vestit de domnu tânar, multi Is-au închinat” – cf. p. 166 – închinare /supunere mecanica, iresponsabila, sinucigasa, iar nu consacratoare, solemn-pontificala – …catre un golem cazacesc, Potcoava Cretul!!!

Si, totusi, ceea ce se reveleaza clar, în Scrisul Înfiintator al Pontifului Grigore Ureche, Stapân si Paznic alNOMOS-ului – este REACTIUNEA fapturii umane, fata de orice se întâmpla, oricât de grav si oricât de periculos – sau oricât de neasteptat de benefic. Si aceasta REACTIUNE nu este una “dictata”, manipulata – ci tine de NORMALITATEA/FIRESCUL VITALIST AL FIINTARII!!! Numai re-actionând, dai dovada ca esti viu. Chiar daca reactia nu este con-formata total peste NOMOS-ul Sacral, se cheama, totusi, ca traiesti, tocmai Faptuind, întru Gloria Scrisului Exorcizator de Timp, al Carturarului-Mag, Grigore Ureche-A-CRONICUL!

Normalitate “din radacina”, de la nivelul Gaiei-Pamânt – pâna la nivelul celest, al celor “alesi” spre Calauzire Mântuitoare, întru NOMOS – caci Dumnezeu actioneaza, evident ori foarte ascuns-mistic, prin acesti oameni minunati, aproape incredibili (pentru mlastina de azi, pe care numai unii ca noi sunt în stare s-o numeasca “viata”…!) ai Medioevului Eroic, împlinit TOTAL, întru Fiintare/Faptuire:

a-chiar daca Ion voda Armeanul este “strain”, moldovenii-razboinici, confruntându-l cu trufia turceasca, în lupta de la Cahul, aleg sa moara sub steagurile Moldovei (“tinute”-calauzite, deocamdata, de catre “Armeanul” pasager… – decât sa-si dea, cu mâna lor, sclavie, pe veci, turcilor: “Ci moldovénii asa sta, cum s-ar fi gatit sa moara au sa izbândeasca”… – cf. idem, Cându s-au lovit ostile, p. 160.

LIBERTÉ OÙ LA MORT!” – ar fi putut sa scrie pe steagurile acestor eroi homerici – “traitori” întru DEMNITATEA FIINTARII, cu mult înainte de lozincile masonice ale Revolutiei franceze, regicide si deicide…!!! Batalia Urii si a Exasperarii, întru Dorinta de Libertate Divina, aparent oarba… – …are accente de IliadaValaha, în care troienii sunt înlocuiti de disperatii si iluminatii tarani-CAVALERI (în sensul mistico-divin medioevic: “alduitii”, “Raze ale SOARELUI-DUMNEZEU”!) moldoveni: “Asa mai apoi sa batiia deaproape, cât si mâinile le obosisa si armile scapa. Acela praf sa facusa,cât nu sa cunostiia care de care-I este, de saneate si di trasnetul puscilor nusa auziia dispre amândoao partile, nici puscasii nu mai stiia în cine dau” – cf. ibidem.

b-…pâna si taranii simpli devin vizionari (“nebuni”…), activi-reactivi, fata de ce se întâmpla în Lume – pentru ca si ei vor sa fie integrati în TOT: “Asijderea un taran nebunise de cap, au fostu strigându în gura mare:<<Duceti-va spre pierirea voastra, ca nu veti mai veni>>cf. idem, Razboiul lui Stefan voda, când au batut pre Albrehtu craiullesescu la Codrul Cozminului, leat 7005 <1497>, p. 61. Si asa a si fost, dupa viziunea apocaliptica a Taranului: ““În zilile lui Olbriht, sleahta au pierit” – cf. idem, Razboiul lui Stefan voda, când au batut pre Albrehtu craiul lesescu la Codrul Cozminului, leat 7005 <1497>,p. 59;

c-…sau pescarii mistici, PESCARII-APOSTOLI, care reactioneaza cu un curaj “nebun” (vizionar, si curajul!), când Petru Rares (“Pastorul cel BUN”!) “da peste ei” (adica, are Revelatia Apostolatului propriu, prin care se va produce SCHIMBAREA LA FATA: “siniminea nu l-au cunoscut”!) – ajutându-l contra “strajii unguresti”, si totul petrecându-se, întru Mare Taina a Semanticii Faptei, ca-ntr-un misteriu crestin, ca-ntr-o parabola neotestamentara sau ca în Faptele Apostolilor : “Si mergându pre parâu în jos, au datu priste niste pascari, carii daca i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit. Iara Patru voda înfricosindu-sa de dânsii, s-au spieriiatu. Iara ei cu juramântus-au jurat înaintea lui, cumu-I vor fi cu direptate si nimica sa nu sateama. Iara el le-au dat lor 70 de galbeni (n.n.: nu era “plata”, ci semn de recunoastere”: 6 este “Sageata Dragostei”, Numarul Antagonismului si al Libertatii, Unirea Mistica) si daca au vazut ei galbenii,cu bucurie l-au priimitu si l-au dus la otacul lor, de l-au ospatat cupâine si cu péste friptu, ospatu pascarescu, de ce au avut si ei. Si dacaau înserat, l-au îmbracat cu haine proaste de a lor si cu comanac încap si décii l-au scos la Ardeal. Si fiindu oastea ungureasca tocmitadestraja, la margine, i-au intrebatu pre dânsii: ,,Ce oameni sunteti. ?”Ei au zis: ,,Suntem pascari”. Si asa au trecut prin straja ungureasca siniminea nu l-au cunoscut” – cf. idem, Cându au pribegit Patru voda de multe nevoi în TaraUngureasca, p. 106;

d-…boierii “sa sfatuiesc” si actioneaza, dimpreuna, ca unul, când se încalca grav NOMOS-ul Neamului: “Într-acéia vréme sfatuindu-sa boierii tarii dimpreuna cuepiscopii, ce vor face cu acel risipitor de lége, ca nu numa ca calca obicéele tarii si face si jafuri, ce si légea cu totul ramasése de batjocura. Decarelucru cu totii, mai cu denadinsul sfatuindu-sa cu Tomsahatmanul, casa scoata pre Dispot din domnie si asa jurara pre Tomsa carile era cuinima mare, ca sa fie elîncepatoriu acestui lucru” – …si Tomsa se va tine de vorba, dar fiind ajutat si de reactia soldatilor simpli, TOTI fiind constienti de primejdia care venea catre NOMOS-ul Tarii, prin acel “Dispot” si “eritic”, care era “risipitor de lége, ca nu numa ca calca obicéele tarii si face si jafuri, ce si légea cu otul ramasése de batjocura” : “Cu acéstea cuvintemustrându-l Tomsa, l-au lovit cu buzduganul si décii toata oastea s-au lasat la dânsul, unde acopierindu-l multimea, cu multerane i-au patrunsu trupul” – cf. p. 143.

Nu credem ca este o reactie dictata de servilism, ci avem de-a face cu ura adevarata, cu INSTINCTUL VITALIST AL PRIMEJDIEI, din partea “strainului” care este “risipitor de lége”. Pe atunci, omul simplu medioevic era patruns, pâna în strafundul Duhului sau, de ADEVARUL RELIGIEI CRESTIN-ORTODOXE!!! Altfel, nici nu se poate explica acea “furor sacer” a ostenilor simpli (nu a mercenarilor, ci a oamenilor Tarii – razesi-cavaleri, ca si boierimea de interesati de Soarta Tarii/MOCSEI/MOSIEI!), care-I facea sa obtina victorii incredibile, astazi: sa te bati, cu armament teribil de simplu si natural (“padurea saciuita” [28], cu “copaci întinati”!: “De care lucru fiindu înhierbântatuStefan voda de razboiu, socotindu ca are vréme de a-sirascumparareastrâmbatatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea véche o au calcat-o, care avusése domnii Moldovei cu craii lesasti, ce si juramântul si sipaceace legaseatuncea de curându, asezându-sa sa sa întoarca pe urma preunde si venise, décii îl atita ajutoriul ce-I venise di pretitindirilea si oastea sa toata gata strânsa si odihnita, vazându dobânda di pre cei flamânzisislabiti, au trimis înainte ca sa apuce calea la Codrul Cozminului, sasaciuiasca padurea, sa o întineaze, ca sa o poata porni asupra ostii, daca vor intra în padure. Iara el cu toata oastea au intrat dupa dânsii si cu doaomii de turci.Si a patra zi i-au ajunsu în padure, joi, octomvrie în 26 dezile, luundu ajutoriu pre Dumnezeu si cu ruga Preacistii si a sfântulu marelui mucenic Dimitrie si lovindu-I de toate partile si oborându copaciicei întinati asupra lor, multa oaste lesasca au pieritu, unii de osténi,altii de tarani, ca le coprinsése ca cu o mreaja calea, altii de copacii cei întinati” – cf. p. 62) – încrâncenat, dar cu sorti de izbânda, cu ostiri pe care “modernismul” amurgito-european nu le învinsese niciodata!!!

E drept ca si reactia domneasca tine de “furor sacer” – a se vedea cazul lesilor “sleahtici”, de la Botosani, înfrânti, în trufia lor, de Stefanul-LEUL – “cu vrerea lui Dumnezeu” – deci, supusi NOMOS-ului Divin, care salasluieste, mai cu seama, în Arma Creatiei/Natura Divina : “Si cu vrérea lui Dumnezeu pierdura lésii razboiu sifu izbânda luiStefan voda si multa oaste lesasca au pierit si pe multii-au prinsu în robie si multe cazne le faciia moldovénii lésilor.Ca au pus Stefan voda de au arat cu lésii pe o culme de deal laBotasani si au simanatu ghinda si s-au facut dumbrava mare, de estepana astazi copaci mari” – cf. p. 66; PADUREA i-a ajutat pe moldoveni si sa mentina NOMOS-ul – deci, prin re-nasterea de PADURE, moldovenii ajung si sa-I pedepseasca pe calcatorii de NOMOS DIVIN!!!

e-chiar si reactia tiranica a lui Alexandru Lapusneanul, fata de “solii Tomsei” (Tomsa neavând niciun atu “stefanico-divin”, la domnie…!) a devenit celebra, adica ne-supusa Iluziei Temporale, pentru ca venea din adâncul Firii Fiintatoare a voievodului, legitimat prin sotia sa, “Roxanda”, fiica a Ultimului Mare Musatin: Petru Rares, cel “îngropat în manastire în Pobrata ce este facuta de dânsul, cu multa jale si plângere, ca dupa un parinte al sau, carile n-au fostu mai jos decât altii, ci au latit hotarul tarii (…)”: ,,De nu ma vor, eu îi voiu pre ei si de nu ma iubescu, eu îi

iubescu pre dânsii si tot voiu mérge, ori cu voie, ori fara voie”.

N-o fi fiind democratic, dar este memorabil, ca REACTIE A FIINTEI FAPTUITOARE!

f-…REACTIUNE se cheama si toate neîntreruptele razboaie, ca o continua cautare de ROST al ACTULUI/FAPTA! În acest sens, Grigore Ureche A-CRONICUL se opreste , parca, din Scrisul sau Exorcizator – si mediteaza, mustacind cam duhliu, la Rostul (ascuns, sub faldurii histrionici si cruzi, ai Razboiului – dar, sigur, PREZENT!) celor CINCI razboaie/”loviri” fratricide, grotesti, dar extrem de pline de actiune si re-actiune, dintre Stefan voda si Ilias voda, cel “cu noroc prost” (…fii ai lui Alexandru voda cel Bun – frati care, la început, si-au împartit domnia…numai ca NOMOS-ul Divin nu-I partajabil!): “Scrie létopisetul nostru cestu moldovenescu, ca daca au fugit Stefan voda la munténi de nevoia fratine-sau, de acolo luunduajutoriude oaste, au venitu spre tara, unde i-au iesit înainte frate-sau,Iliasvoda, la locul ce sa chiama Lolonii. Si dându razboiu, biruiStefanvoda pe frate-sau pe Ilias voda si-l goni din tara si apuca Stefan vodascaunul” – cf. idem, De razboaiele acestor doi frati, p. 27.

Décii nu dupa multa vréme, de iznoava au venit Iliasu voda cu oaste asupra fratine-sau, lui Stefan voda, în anii 6942 <1434>, unde i-au iesitStefan voda înainte, la Darmanesti, fevruarie într-o zi, luni în saptamâna alba, si dându razboi vitejaste, iarasi birui Stefan voda” – cf. ibidem, Al doilea razboi.

Dupa acéia de iznoava, nu dupa multa vréme, s-au mai ispitit Iliasvoda al treilea rându, de au mai intrat în tara cu oaste lesasca,undei-au iesitu nainte Stefan voda la Podraga si lovindu-sa ostile defata,iara pierdu Iliasu voda razboiul” – cf. ibidem, Al treilea razboiu.

De noroc eraStefan voda cu frati-sau Ilias, ca bine nu sacuratiiade dânsul, atuncia si sosiia, care au venit de iznoava asupra luiStefan voda cu oaste în anii 6943 <1435> avgust 4 zile si s-aulovit cuStefan voda al patrulea rându, la Chiperesti, într-o vineri.Ci norocul sau cel rau iarasi nu i-au slujitu, ca iarasi pierduIliiasuvoda razboiul, cum sa zice si la scrisoare: “Unde nu va Dumnezeu,nu poate omul” – cf. idem, Al patrulea razboi, p. 28.

Iliiasu voda stiindu-sa cazut jos, nu pierdu nadéjdea, ci deiznoavastrânsa oaste si au intrat în tara la anii (6945 <1437> si s-au lovitu alcincilea rându cuStefan voda, într-o joi, martie 8 zile. Ce nimica n-aufolosit, ca norocul lui cel prostu iarasi îl lasa la zminteala, de pierdurazboiul, de i-au cautatu iarasi a sa întoarce înapoi la Tara Lesasca” – cf. ibidem, Al cincilea razboiu [29].

O forfoteala ca de musuroi, un balet burlesc al Mortii…dar cine stie carui mistic scop slujeste, în Logos-ul/Planul Divin, orice actiune, cât va fi parând ea de grotesca si fara scop?

Numai mortii stau pe loc! Or, numai morti nu sunt, atât de VIII domnitori ai Medioevului moldav, din Exorcizatoarea Carte Împotriva Timpului, a lui Grigore Ureche…!

Sau, mai exact: acesti voievozi mor (în chipuri atât de diverse si de tragico-dramatice!) abia dupa ce au trait din plin, cu toata forta lor Fiintatoare/Faptuitoare, de Duhuri Terestre, apartinatoare unui Logos Întemeiat, pe care ei si-l reveleaza, ca Paradis!!!

Din acest punct de vedere, “contemporaneitatea” nu ofera “pace” (cât despre “confort”, avem si opinia irlandezului iluminist, Jonathan Swift, despre moartea Duhului, prin “marile descoperiri tehnice” ale sinuciderii Duhului, prin lenea “modernizarii”… – …dar si opinia unui vizionar român, avizat întru “sibaritism” si crâncen pornit, contra formelor goale/golite de NOMOS SACRU, ale Verbului-Logos-ului Românesc – MIHAI EMINESCU:

Au la Sybaris nu suntem lânga capistea spoielii?/Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii,/N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti/În aplauzele grele a canaliei de uliti,/Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,/Masti cu toate de renume din comedia minciunii?/Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,De ai crede ca viata-I e curata ca cristalul?/Nici visezi ca înainte-ti sta un stâlp de cafenele,/Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele!” – cf. Scrisoarea III), ci ofera, prin pasivitate, prin apatia totala fata de ORICE, deci prin de-semantizarea Actiunii Si Reactiunii Vitaliste – ofera MOARTEA DUHULUI!!!

Decât sa ajungi sa desemantizezi Patria si Virtutea Nomotica, mai bine “te faci de râs” actionând, fie si parelnic grotesc, fie si perdant…precum Ilias voda…si chiar împartasind soarta acestuia (“Dupa acéia, curânda vreme, scrie ca s-au împacatu Stefan voda cufrati-sau Iliasu si s-au împartit cu tara, cum va spune mai jos. Si

domnindu împreuna sapte ani, mai apoi lui Iliasu voda i-au scos ochii”) – …caci, în definitiv, la ce-ti slujesc ochii, daca nu te “uiti” la Lume cu ei, întru Revelatia si Extaza Creatiei Lumii Divne – …într-un cuvânt: daca nu-I pui la treaba?!

Ce sa vezi cu ochii de carne, când te-ai dezvatat a privi lumea, cu ochii de roura si Duh, ai Vietii Adevarate, cea TRAITA, nu DORMITA!!! – Viata prin ACTIUNEREACTIUNE, fata de toti si fata de orice: numai ACTIUNEA-REACTIUNEA sunt re-integratoare, în Totul Divin – deci, aduc Sansa Soteriologica a Omului/Popor, în Calea spre Neam!!!

***

  CONCLUZII

 …Au fost odata ca niciodata, niste oameni care nu se asemanau cu noi deloc, de parca ei si noi n-am fi avut nici în clin, nici în mâneca…de parca n-am fi fost Scrisi într-acelasi Plan Dumnezeiesc de Revenire în Paradis, de parca n-am fi avut Duh Comun Con-Formator de Fiinta/Fiintare si de Fapta/Faptuire, nici Spatiu Comun de Con-Formare, nici aceiasi Proto-Parinti…:

a-ei – responsabili, vesnic veghetori… – …noi, complet iresponsabili;

b- ei, mereu TREJI, într-una CAUTATORI DE ESENTE, fara niciun strop de „grasime”/stagnare a Logos-ului Exorcizator si (Re)Demiurgic: Logos-ul lor (cel putin în varianta Grigore Ureche) este unul încordat, fara odihna, fara crutare nici de sine, nici de eventual cititor… – …noi, habar neavând sa facem vreo deosebire între esentele divine si…”entertainment”-ul oligofrenic!!!;

c-ei, RELIGIOSCRESTINI ORTODOCSI, obsedati de HRISTOS-LEGEA CEA VESNICA A PAMÂNTULUI SI CERULUI – noi, neîncrezatori pâna si ca am fi, cumva, existând…;

d-ei – vii si reactionar, la orice stimul de viata, dar, mai ales, la Stimulul Cel Divin al Misiunii de Împlinire a Logos-ului/Nomos-ului de Duh al Neamului – noi, apatici, stinsi si nesimtitori, nici daca se surpa glia cu noi cu tot, pâna în Tartar;

e-ei, obsedati de Viata, curiosi de VIATA, pâna la maxima violenta vitalistaRAZBOIUL CONTINUU, CA STARE VITALISTA SACRA, PRIN CARE ESTE ÎNLATURATA „GRASIMEA” TEMPORALA!!! – …obsedati de Energiile Cele Vii, Dezvaluite ori Ascunse, în Foc, în Ape, în Pamânt si în Paduri si în Munti… – …si obsedati de Demiurgia Continua, revenind din moarte, ÎNVIATI!!! – noi, obsedati de moarte si de disparitie…;

f-ei, Vizionari, Etern Efervescenti, aflati în Starea de Revelatie Continua (chiar daca formele emergente ale Starii pareau, uneori, grotesti, crude, absurde…!) – noi, sforaind într-un somn al Beznei Continue…!

g-ei, SCRIIND, pentru a exorciza Timpul-Iluzie Paralizanta, SCRIIND, pentru a ajunge în Sinergie Divina cu Fapta/Faptuirea si cu Fiinta/Fiintarea PARADISIACA – …noi, uitându-ne, plictisiti, la ceas, cum se scurge vremea-timpul, deci asmutind demonii sterili ai Iluziei Temporale, îmbiindu-i, practic, sa ne sece TOTAL semantica Fiintei/Fiintarii, Faptei/Faptuirii…!!!

…De aceea, si lipsa nostra de interes pentru Farmacia Stiintei Sacre: SCRISUL/”CARTEA”, ca MARTURISIRE EXORCIZATOARE DE ILUZIE A TIMPULUI DEMONIC, „FIU” AL CADERII OMULUI!!!

  …A fost odata…Dar, oare, meritam noi sa mai fie…?!

 NICI NU NE PUNEM, MACAR, PROBLEMA! … – …ci cascam, cu un plictis de viata enorm, cosmaresc…doborâti de Uitarea TOTALA!!! – …deci, de moartea si pierderea oricarei Sanse Soteriologice, a Duhului…!

…A-ti AMINTI, pentru a exorciza Memoria, de Ucigasa Temporalitate, pentru a-ti Re-Pozitiona Fiinta, în raport cu Paradisul – nu mai este, azi, ceva pentru puterile noastre, cele complet sleite de amintiri aleatorii, iar nu strunite de Vizionarism…amintiri egoiste, futile sau doar „pleziriste”, ca de drogati cu NIMIC! – …deci, lipsite TOTAL de empathia cu, de perceptia întru – Supraindividualitatea NEAMULUI… – …amintiri „de doi bani”, lipsite total de Avântul, Riscant si Extrem-Vitalist, al Exorcismului si al Cautarii Caii spre Extaza Paradisiaca – Starea de Neam – singura demna de a se înfatisa, la Tronul Celest, Dumnezeului Neamurilor!!!

…Iar conducatorii nostri, care, spune Biblia, în Cartea Apocalipsei, ar trebui sa ne conduca/întelept-calauzitor, la Tronul „JUDETULUI” din Urma, sub Privirea Lui Atoatestiutoare si Atoatescrutatoare…- …o, nici nu merita sa mai vorbim despre asa ceva …un ”asa ceva” calauzitor-soteriologic, azi, complet inexistent! – … acum, când am vazut clar, prin dimensiunile revelate de Cartea lui Grigore Ureche, ce înseamna sa fii Krai/VOIEVOD SI MARTIR, în acelasi timp… – adica, sa fii Conducator de Popor, spre Starea Divina de Neam!!!

 ***

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

NOTE:

Numele de STEFAN vine de la COROANA-KETHER, vârful Arborelui Sephirotic. Arborele sephirotic – reprezentare geometrica, diagramata, a cabalistilor evrei medievali, prin care se descriau modalitatile în care En Sof (Dumnezeu) se poate manifesta în lumea profana. En Sof se reveleaza în 10 moduri, prin 10 sephiroturi (Coroana-Kether, Întelepciunea-Hokmah, Inteligenta-Binah, Mila-Hesed, Forta-Geburah, Frumusetea-Tipheret, Victoria-Netzan, Gloria-Hod, Temelia-Iesod, Regatul-Malkuth). Fiecare cerc, limitare sau determinare a En Sof-ului este o sephira. Sephiroturile sunt asezate într-o ordine precisa, fiecare înscriindu-se ca element distinct în structura arborelui cabalistic – imagine a universului unificat, a vietii lui Dumnezeu.

2Letopisetul Tarii Moldovei, de când s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor, care scrie de la Dragos, pâna la Aron-voda – a fost scris spre sfârsitul vietii lui Grigore Ureche (se crede ca ar fi muncit la el între anii 16421647).

3– Grigore Ureche, idem, p. 14: Pentru discalicatul tarii al doilea rând.

4-De observat ca numerologia este o stiinta bine stapânita de Alchimistii-Scriitori ai Medioevului (vedem, si la Nicolae Milescu, Aritmologia!): Stefan cel BUN au domnitu 47 de ani si doua luni si trei saptamâni”, ceea ce înseamna ca Stefan a stat sub semnul lui 11 (4+7) – “Numarul Zavistiei Puterilor Cosmice”, dar si “Unitatea Sintetica, dintre Bine si Rau; Omul Facut; Virilitatea Otravita cu Sacra Otrava a Încercarii; Vârsta Întelepciunii Cumpanitoare de Rau si Bine”] – 11 – format prin aditionarea 4 [“Numarul Cercului Perfect; Crucea Filosofica; Focul Elementar al Înteleptilor”] +7 [“Învingatorul, Numarul Complet al Cabalei, alcatuit din 4=Pamântul si 3=Cerul; Spiritul si Forma”] =11, este temperat/îmblânzit, din interiorul Magiei Anti-Cronide: 2 [„Instabilitatea, Unitatea Multiplicata prin Ea Însasi”]+3 [„Primul Numar Sacru; Triunghiul Lui Jehovah; Mercurul Înteleptilor”]=5, [adica „Numarul Stiintei Binelui si Raului; Litera Femeii Duale si a Religiei Ubnice-Unificatoare. Pentagrama Angelica si Diabolica”] – fiind echivalat, întru Sacru, cu MÂNASTIREA/Cetatea Lui Dumnezeu, pusa sub semnul lui 44, adica 4+4=8 [“Numarul Echilibrului Balantei Justitiei Cosmice; Numarul Tetragramei cu Reflectarea Sa”].

5ARISTOS (grec.)= EXCELENT, CEL MAI BUN.

6 Cf. V.Lovinescu, Dacia Hiperboreana, Rosmarin, Buc., 1994, p. 58: “Cât despre BOUR (Urus – care este de asemenea Taurul Primordial; de observat ca Urus inversat da Suru…), el joaca un rol capital în legendarul român. Exista în Moldova legenda BOURULUI ALB; el e, se spune, Tatal, Stramosul Moldovenilor. El rataceste prin Muntele Sfânt al Ceahlaului (Coelus) si nu se arata decât celor alesi…Se vorbeste de unii voevozi care au vazut BOURUL ALB. Avem impresia ca în Moldova a existat o organizatie initiatica cu acest nume. Altadata, BOURUL umplea muntii si padurile Moldovei. (…)Pentru a pastra Bourii, Dumnezeu a rânduit aici, de la începutul Lumii, neamul Hutanilor, al carui sef se numeste Ile (ILION, HELIOS – a se vedea Colindele). (…) Din cauza rautatii oamenilor, hutanii s-au retras pe Muntele Caliman( al doilea Munte Sacru al României). Or, taranii dau taurilor numele de Caliman si exista chiar o semintie a Hutanilor. Inutil sa insistam asupra asemanarii legendei Hutanilor cu cea a Rohmanilor”. La p. 40, se spune: “Blajinii, Rohmanii, Rahmanii, Rucmanii…(n.n.:Brahmanii).Sunt sfinti. Locuiesc la capatul Lumii, aproape de Apa Sâmbetei; toti sunt sihastri; toti sunt preoti; tara lor se numeste Macarele (grec. =Macàron Nesoi=Insulele Preafericitilor). Portile Raiului sunt aproape…la Rohmani se gasesc Apa Vie si Apa Moarta. La Rohmani Soarele nu apune niciodata. (…) Ptolemeu numeste una din cetatile Daciei Rami-dava. (…) Noi credem ca toate aceste nume se trag din acei Arimoi homerici, cea mai razboinica populatie pelasga – si acestia au o legatura cu RAM – (n.n.:zeitate suprema la hindusi) “ – a se vedea si P.L.Tonciulescu, Ramania – Paradisul regasit, Obiectiv, Craiova, 2000.

7Prima triada:

Sfântul nume al Serafimilor semnifica «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifica».
Cel al Heruvimilor semnifica “cunoasterea plenara” sau “efuziunea întelepciunii”.
Numele Tronurilor indica vecinatatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se afla în imediata apropiere a lui Dumnezeu si primesc în maniera directa si imediata perfectiunea si cunoasterea divina.(…)
Despre triada intermediara:

(…)Eu cred ca numele revelator al sfintelor Domnii ne arata capacitatea lor de elevare, care niciodata nu este diminuata, fiind libera de orice compromis; ele nu coboara, nu raspund niciodata unei actiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricarei aserviri degradante si sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor Virtuti semnifica curaj în toate activitatile, ele nu obosesc niciodata sa acumuleze lumina Principiului Divin si sunt intens si ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinta lor. Cât despre numele sfintelor Stapâniri, acesta arata egalitatea în grad cu Domniile si cu Virtutile, abilitatea de a acumula daruri divine si puteri supraomenesti; ele nu abuzeaza tiranic de fortele lor, utilizându-le în mod egoist, ci urmaresc permanent sa se eleveze pe sine si sa-si eleveze subordonatii catre realitatile divine; ele tind sa asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricarei puteri si pe care o reflecta, daruind-o dezinteresat, pe cat posibil, îngerilor.(…)

Despre a treia ierarhie cereasca: Numele Întâietorilor indica un caracter divin suveran si o putere de comanda, care este în perfecta consonanta cu puterile suverane; ei se modeleaza dupa acelasi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonari a ierarhiilor suverane, exprima acest principiu ca Principiu ordonator suveran.

Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin pozitia sa centrala în ierarhie este legat în mod egal atat de sfintii Întâietori cât si de Îngeri; ei primesc pe scara ierarhica lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare si le transmit plini de bunatate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifesta noua, ca raspuns la sfintele actiuni si rugaciuni ale celor care devin iluminati de Dumnezeu.

Îngerii din ultimul ordin posedacaracterul de mesageri si sunt cei mai apropiati de noi;
de aceea, mai mult lor decât celorlalti li se potriveste numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, si mai mult, de lucrurile din lumea aceasta. Din acest motiv, Întelepciunea Divina a încredintat Îngerilor ierarhia noastra umana, desemnându-l pe Mihail principe al poporului evreu, si chemând si alti îngeri sa prezideze peste diferite popoare.
De aceea, în antichitate se spunea ca se stabilesc hotarele unui popor dupa numarul îngerilor lui Dumnezeu care-l ocrotesc.

(…) Inteligentele ceresti sunt toate revelatoare si mesagere a ceea ce le precede în ierarhie.
Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare dupa fortele lor, sunt sub tutela spiritelor animate direct de Dumnezeu.

Armonia suverana a tuturor lucrurilor a prevazut, în dorinta sa de a ajuta fiintele sa se eleveze si sa se desavârseasca, dispunerea fiecarei fiinte rationale si inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. […] Dupa parerea mea, mai este un lucru care merita o reflexie profunda: traditia Loghia-ei spune despre îngeri ca sunt «mii de milioane» si «zece mii de miriade», repetând si multiplicând pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intentia clara de a revela ca numarul fiintelor ceresti este incalculabil. Si chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligente supraomenesti, avînd o întelegere mult superioara capacitatii noastre.

Ele ar putea fi percepute de mintea noastra stiind ca poseda o cunoastere cereasca, supraomeneasca, daruita lor de Principiul Divin omniscient, Izvor al Întelepciunii, Principiu Suveran, Cauza Creatoare, Putere care cuprinde si îmbratiseaza toate fiintele, Dumnezeu Tatal” – cf. Dionisie Areopagitul, Ierarhiile Angelice, www.esoterism.ro.

8Cf. Titus Burckhardt, Alchimia – semnificatia ei si imaginea despre lume, Humanitas, Buc.,1998: ”Din punct de vedere crestin, alchimia era un fel de oglinda naturala, oferite adevarurilor revelate:piatra filozofala care transforma metalele obisnuite în argint sau în aur este un simbol al lui Hristos, iar producerea acestei pietre din <<focul fara flacara>> al sufletului si din <<apa permanenta>>  a mercurului este asemanatoare nasterii lui Hristos-Emmanuel”.Iata ce spune un text alchimic: ”Cei doi serpi, fiind pusi laolalta în Recipientul Mormântului(care este recipientul interior, orice operatiune trebuind sa se faca în recipientul alchimic bine închis,din cauza naturii volatile a Mercurului care, avid ca si Mercurul obisnuit, adera la orice obiect al dorintei, si din cauza expansivitatii si inflamabilitatii Sulfului), se musca unul pe altul cu cruzime, iar cu puternica lor otrava si în mânia lor dezlantuita, nu-si mai dau drumul din momentul în care se apuca unul pe altul   –   daca frigul nu îi împiedica   –   si pâna când amândoi, cu balele lor de venin si raniti de moarte, nu si-au însângerat toate partile corpului(influentele si fortele lor reciproce manifestandu-se, în domeniul <<naturii neîmblânzite>>, ca un venin, adica distructiv, si, pâna când, în cele din urma, nu se ucid reciproc, sufocându-se cu propriul lor venin, care îi preschimba dupa moarte în apa vie si permanenta   –   prin unirea lor într-o realitate superioara)   –   înainte însa pierzându-si în stricaciune si putrefactie primele lor forme naturale, pentru a recapata dupa aceea una noua, mai nobila si mai buna”.

9-Cf. Papus – Alchimia: „Piatra filosofala este o simpla condensare energetica a Vietii într-o cantitate mica de materie si ea actioneaza ca un ferment asupra corpurilor asupra carora este folosita. Este suficient un pic de drojdie pentru a face sa creasca o mare masa de pâine; tot asa este de ajuns un pic de piatra filosofala, pentru a dezvolta viata continutî într-o materie oarecare, minerala, vegatala sau animala. Iata motivul pentru care alchimistii numesc piatra filosofala „leacul celor trei regnuri”.

Cele mai importante operatii descrise în tratatele clasice de alchimie si care au drept finalitate obtinerea pietrei filosofale sunt urmatoarele:

–         extragerea din mercurul obisnuit a unui ferment special, numit de alchimisti Mercurul filosofilor;

–         actionarea fermentului extras din mercur asupra aurului, pentru a extrage, de asemenea, un ferment;

–         amestecarea fermentului extras din aur cu fermentul extras din argint si cu fermentul obtinut din mercur într-un vas de sticla verde foarte solid si în forma de ou, închiderea ermetica a acestui vas si punerea lui la fiert, într-un furnal special, numit de alchimisti athanor .

           (…) Atunci (în timpul acestei coaceri) si nu numai atunci se produc anumite culori, pe care sunt bazate toate istorisirile alchimice. Materia continuta în ou devine mai întâi neagra, pare în intregime putrezita, este starea cunoscuta sub numele de cap de corb. Indata dupa aceasta culoare, urmeaza o albeata stralucitoare. Aceasta trecere de la negru la alb, de la întuneric la lumina, este o adevarata piatra de încercare, pentru a recunoaste istoria simbolica a alchimiei. Materia, fixata la culoarea alba, serveste pentru a transmuta metalele impure în argint.

   Daca se continua coacerea, se observa ca aceasta culoare alba dispare putin câte putin, materia ia culori diverse, de la culorile inferioare ale spectrului (albastru, verde) pâna la culorile superioare (galben, portocaliu), si sfârseste prin a se colora în rosu rubiniu. Atunci, piatra filosofala este aproape terminata. Am spus aproape terminata, caci, în aceasta stare, zece grame de piatra filosofala  nu transmuta mai mult de douazeci de grame de metal. Pentru a desavârsi piatra filosofala, aceasta se aseaza, din nou, într-un ou de sticla, cu putin mercur filosofal si se reîncepe procesul de încalzire. Operatia care durase initial un an nu dureaza, de data aceasta, mai mult de trei luni – si culorile reapar, în aceeasi ordine ca prima data. La aceasta stare, piatra transmuta în aur de zece ori greutatea sa.

            Se începe din nou operatia. Ea va dura o luna, iar piatra poate transmuta un metal având de o mie de ori greutatea sa.

            In sfârsit, se mai coace o ultima data si se obtine adevarata piatra filozofala perfecta, care transmuta de zece mii de ori un metal în aur pur. Aceste operatii sunt cunoscute sub numele de multiplicarea pietrei.

            Din descrierea acestor operatii se observa ca, pentru a produce piatra filosofala, este nevoie de timp si de rabdare. Vorbind din punct de vedere alchimic, cel ce nu a ucis în el dorinta de aur, nu va fi niciodata bogat”.

10- – V.I.T.R.I.O.L..:

a-Visita Interiorem Terrae Rectificando Invenies Operae Lapidem. [Viziteaza Interiorul Pamântului si Rectificând vei gasi Piatra Operei].

b-Visita Interiora Terrae Rectificandoque Invenies Occultum Lapidem [Viziteaza Interiorul Pamântului si Rectificând, vei gasi Piatra Oculta].

Pe anumite tablouri sunt adaugate literele U.M. (V.I.T.R.I.O.L.U.M): Medicina Adevarata. Literele în discutie mai pot sugera reîntoarcerea în sine, Eul fiind simbolizat de pamânt. Lucrând asupra lui, prin meditatie, asceza, rugaciune, e posibil, sa-ti modifici fiinta, sa-ti slefuiesti piatra, sa o aduci la stadiul de perfectiune pentru ca sa poata fi inserata în constructie. Simbolismul formulei V.I.T.R.I.O.L e strâns legat de cel al oglinzii si al pesterii. Asadar, cunaosterea de sine si coborârea pâna în profunzimea fiintei noastre sunt demersuri necesare pentru a progresa.

11-A CEVLUI: atonsura(ataiaparuldincre?tetulcapuluiunuiseminarist, pentruasearataintrareasaîntagmabisericeascasaucalugareasca).

12-URBS ETERNA”…

13- MAR-ISSOS – „Prea Curat (Sfânt)=MURES – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secreta, Editura Arhetip, 1997, p. 94. Se pare ca, în limba stramosilor nostri TRAKES-Sfintii/Frumosii/Luminatii – „Maramures” este tocmai… dublarea cuvântului „SFÂNT”! Deci: SFINTII, CEI DOI GEMENISFINTI (Apollon si Artemis, reuniti în functia divina chtonico-uranica „ZALMOXIS”!).

   14- Cf. V. Lovinescu,Mitul sfâsiat, pp. 156-158: Dragos era cneaz de Sarasau (…). Numele prim, curat, al Sarasaului – este Saras (…). Iosif din Arimateea a dus Sfântul Vas în Marea Britanie, dar cu o etapa intermediara în Cetatea Saras. În aceasta cetate domnea un rege numit Evelac cel Necunoscut-le Méconnu (…) . Valac – român. Maramuresul este la distanta riguros egala între Iudeea si Marea Britanie. Valac sau Vandalac (…) înseamna Balaur sau DragonDragos, care are în plus litera Focului. Dragos (…) poate fi o suprema functiune initiatica, al carei titular, reînnoit la fiece generatie – si totusi acelasi – purta simbolic numele de Dragos, Dragon, Valac Vandalac. Este numele Omului Primordial[la început, omul a fost SARPE]. Dupa Fabre d’Olivet: numele DAC= îndulcire a numelui TRAC=DRAGON(…). Dupa ce a ramas câteva secole în Marea Britanie, Graalul a fost adus din nou, în Cetatea Saras, mai exact în <<templul spiritual din Cetatea Saras>>, de catre Galaad, Regele Graalului, însotit de Perceval si Bohor, toti trei însemnând un dublu caracter – sacerdotal si regal. Ei formeaza un ternar; sub alte nuante, acest ternar se gaseste în vârful tuturor ierarhiilor initiatice din lume, cu dublu aspect” – cf. V.Lovinescu, Mitul sfâsiat, pp. 156-158. Ca sa se vada ca, de fapt, cantitatea spatiala este, totdeauna, anulata, în plan sacral, trebuie spus ca Iosif nu a facut “popas” în Tara Sarasului. Pur si simplu, el a asimilat calitativ doua centre spirituale – opera de restrângere calitativa având ca final obtinerea unui singur Centru al Inimii lui Hristos: SARAS (unde trei cavaleri au si fixat, pentru totdeauna, Graalul). Moldova este Împaratia Verde, dar este si India-Centru Sfânt. Iata doua texte din V.Lovinescu, care sustin acest lucru: “Sub numele de Sfânta Paraschiva, care înseamna VINERI-VENERA, pe greceste, Sfânta Vineri e patroana Moldovei, si moastele ei sunt pastrate la Iasi. Culoarea lui Venus este VERDELE: în sensul cel mai larg, Moldova este reprezentarea exterioara a Împaratiei Verzi. Cum Venus este si Luceafarul, ar fi temerar a spune ca voievozii moldoveni reprezentau, înafara, pe Luceafar, servindu-i, în acelasi timp, ca acoperire, învaluire exterioara?” – si: „Si numele INDIA nu lipseste în România, nu numai în Hunedoara – Inidoara – Indioara – Mica Indie. O sarbatoare precrestina, la 24 iunie, în ziua de Sânziene, se numea NEDEIA (…) . Dar si IniaDinia, personaj principal feminin din basmul Tristi copii si Inia Dinia (Alexandru Vasiliu). Exista si o mistica NEDEIA CETATE – în basmul Fiul vânatorului, din colectia P.Ispirescu – o Nedeia Cetate care(…) acum se afla sub muntele Kaliman (…)”.

Tarâmul misterios al “Regelui Ioan”, de fapt Rex et Pontifex, este numit, în calitatea sa de Centru Spiritual – AGGARTHA (Agharta).

15- Bourul Sacru (ALB) vazut din fata , cu picioarele lui Dumnezeu : Cel Drept – Justitia, Cel Stâng – Mizericordia. Sau, parasind termenii Arborelui Sephirotic si trecând la terminologia românesc-moldoveneasca: DRAGOS (MIZERICORDIA Dagonului Sarasului-Dragonul Alb) si BOGDAN (DREPTATEA lui Dumnezeu).

16-Spune R. Guénon, urmând Kabbala ebraica, în Regele Lumii, pp. 29-31: ”Termenul de METATRON cuprinde întelesurile de pazitor, de Domn, de trimis, de mediator; el este autorul teofaniilor în lumea sensibila; el este Îngerul Fetei, si de asemenea Printul Luminii (Sar ha-ôlam) (…). Vom spune ca asa cum seful ierarhiei initiatice este Polul terestru, Metatron este Polul ceresc, si îsi are reflexul în acela cu care este în legatura directa, urmând Axa Lumii. Numele sau este Mikaël, Marele Preot care este jertfa si jertfire înaintea lui Dumnezeu. Si tot ceea ce fac Israelitii pe pamânt este împlinit dupa ceea ce se petrece în lumea cereasca. Marele Pontif simbolizeaza aici pe Mikaël, printul Milei…În toate pasajele în care Scriptura vorbeste de aparitia lui Mikaël, e vorba de slava Shekinei. Ce se spune despre Israeliti se poate spune la fel despre toate popoarele cu o traditie cu adevarat ortodoxa; cu atât mai mult trebuie sa se spuna despre reprezentantii traditiei primordiale, din care toate celelalte decurg si careia îi sunt subordonate; acest lucru e în legatura cu simbolismul Pamântului Sfânt, imagine a lumii ceresti(…). Pe de alta parte, decurgând din ceea ce am spus mai sus, Metatron nu are numai aspectul de Mila, îl are si pe cel de Dreptate; el nu este numai Marele Preot (Kohen ha-gadol), ci si Marele Print (Sâr ha-gadol) si seful ostirilor ceresti, ceea ce înseamna ca este principiul puterii regale ca si al puterii sacerdotale sau pontificale, careia îi corespunde propriu-zis functia de mediator. Trebuie remarcat de asemenea ca Melek=rege – si Maleak=înger, sau trimis – nu sunt, în realitate, decât doua forme ale aceluiasi cuvânt; mai mult, Malaki=trimisul meu (adica trimisul lui Dumnezeu, sau îngerul în care este Dumnezeu, Maleak ha-Elohim), este anagrama lui Mikaël”.

 17-Cf. V.Lovinescu, Incantatia sângelui, Institutul European, Iasi, 1993, pp. 100-126: “(…) Elementul care unifica sirul voievodal prin veacuri (…) se spune ca ar fi un sânge blestemat (…) e mult mai just sa definim acest sânge dupa datele traditionale, ca fiind venin infinit de pretios, VITRIOLUL, ostil vietii si mortii, asa cum se întâmpla totdeauna cu sângele neamurilor alese, adevarate neamuri regale si sacerdotale, RACES-FAÉES. (…) Musatinii sunt Ciubaresti (…) Elementele bazice ale strigatului si numelui sau (COCORULUI – care zboara în unghi ascutit, ca vârful lancii Graalului, conducând la Nedeia Cetate! – si simbolizeaza Axa Lumii) se reduc la GR sau KR. Le gasim în numele arhaic al Grecilor, Graii, în cuvânt sau limba – care se mai zice si GRAI, iar în aspectul regal – Karl, devenit Kral, apoi Kra(i). Grai e sacerdotal, Krai este si regal. (…) KR se afla în coroana, Krone, principiul dublei puteri, sacerdotale si regale Sefira suprema din Arborele Sephiroth, numita Kether, înseamna COROANA, in divinis. Legatura acestei radacini cu Graalul este vizibila(…). Graalul contine sângele divin, deci numele Gruiu Sânger devine(…) Sangraal – Sânt Graal, Sangreal, adica Sânge Regal, dar si Sânge Real, indicând precis Prezenta Reala a Divinitatii în Sângele Sfânts.n.(…). Graalul este adus de un înger, identic cu pasarica, deasupra arbustului (…) e mai firesc sa presupunem ca pasarea divina era un Cocor si ca strigatul sau onomatopeic, KRA, era un Mantra (formula rituala; sunet) care devenea Yantra (imagine rituala), spatializându-se în cupa si licoare interioara, venin si balsam(…). Sânger este o contractie a lui Sân si Înger – Sfântul Înger(…) Si Ciubar Voda si Grui Sânger sunt Regi ai Graalului; dar cum rege al Graalului nu poate fi decât unul singur, înseamna ca e vorba de aceeasi fiinta fara nume, desi mirionimas.n.(…). Începutul noii ere a lui Manu este ceea ce, în antichitate, era numit VÂRSTA DE AUR, simbolizata de Copilul cu Pieptul de Aur al Pescarului. Aceasta brusca îndreptare o face MATSYA-AVATARA ( Avatarul Peste – Pestele este simbolul lui Hristos), ultimul din Avatarele ciclului trecut si primul din cele 10 Avatare Majore ale ciclului al X-lea. Ciutura si Ciubarul sunt cvasi-identice – s.n. (…) . În romanul Grand Saint Graal, toti cavalerii Graalului sunt hraniti printr-un peste pescuit de Alain; de aceea, cavalerul acesta avea numele de le riche pêcheur, titlu care s-a transmis dinastiei Graalului. Baiatul devenit le riche pêcheur, prin darurile Pestelui, este deci Rege al Graalului(…). Ciutura cu Pestele Primordial în ea nu este altceva decât cupa Graalului s.n. (…) “.

Cf. V.Lovinescu, O icoana… (Voinicul cel cu cartea în mâna nascut), Cartea Româneasca, Buc., 1996, p. 67: “GRAALUL este o CUPA (GRASALE) si o CARTE (GRADALE)”.

18-Nasâlnic: Puternic, Salbatic.

19- „In mitul lui Parsifal, il regasim pe Regele Pescar, un exemplu clasic al cuiva care a cazut din starea de gratie. Cand l-am intalnit pentru prima data, regele traia in castelul Graal-ului, gemand de durere din cauza unei rani in pantec, in timp ce curtenii se distrau in jurul sau -cavalerii si domnitele fecioare mancau, dansau si beau din Graal. Da, Regele Pescar traia chiar in prezenta acelui lucru care-l putea vindeca, dar el nu putea sa participe la bucurie. (Asa se petrec lucrurile, atunci cand se pierde starea de gratie: suntem inconjurati de frumusete, dar incapabili sa o recunoastem sau sa ne bucuram de ea.) Regele a trebuit sa sufere si sa astepte ca un tanar naiv, precum Parsifal, sa ajunga din intamplare la palat si sa-i adreseze intrebarea vindecatoare: „Cui serveste Graal-ul?”
Regele Pescar reprezinta Sinele nostru minunat, pe care-l purtam in aproape toate vietile noastre. Observam bucuria si frumusetea peste tot in jurul nostru, dar ne interzicem sa participam la ele.
Parsifal matur imbatraneste, devenind o versiune a Regelui Pescar, si isi indeplineste in continuare datoriile de cavaler, dar fara nicio bucurie. Focul care a ars in interiorul lui in tinerete se stinge acum. El rataceste fara tinta prin tara, uitand ca asteapta sa reapara Castelul Graal-ului. Epuizat si lipsit de starea de inocenta, el isi petrece viata facand ceea ce a facut dintotdeauna – salveaza fecioare si elibereaza castele asediate – pana cand i se cere sa-si dea jos armura. Cand redescopera, in sfarsit, castelul Graal-ului si pune intrebarea esentiala, atat Parsifal cat si Regele Pescar se vindeca simultan, ceea ce le permite sa primeasca starea de gratie a Graal-ului.
Motivul pentru care Sfantul Graal nu a fost descoperit de nici-unul dintre cavalerii Regelui Arthur, cu exceptia lui Parsifal, este ca potirul nu exista in lumea fizica – el se afla doar in invizibilul Castel al Graal-ului. Acesta este un loc despre care toate traditiile intelepciunii spun ca nu poate fi gasit niciodata printr-o simpla cautare… dar poate fi descoperit de cei care cauta. Cu alte cuvinte, este necesar ca noi sa pornim in cautare pentru a gasi ceea ce ne-a fost intotdeauna la indemana, sau vom transfera aceasta sarcina, copiilor nostri.
Parsifal si Regele Pescar sunt ambii aspecte ale sufletului nostru: Daca Parsifalul nostru nu va gasi niciodata Graal-ul, el va deveni Regele Pescar, sperand si rugandu-se sa apara cineva care sa-l vindece. Adesea vad acest lucru ca pe o trauma care se transfera intre generatii, de la mama la fiica, sau de la tata la fiu: Parintii nu au fost niciodata capabili sa-l vindece sau sa-l salveze pe Parsifalul lor launtric, astfel incat ei au transferat aceasta trauma, in speranta ca urmatoarea generatie o va vindeca pentru toti cei care au fost inaintea lor. In cele din urma, toate pierderile de suflet reprezinta o separare de Divinitatea noastra, de Sinele nostru natural, care traieste intr-o stare de gratie permanenta. Acest Sine nu se reveleaza pana cand nu ne confruntam cu traumele noastre, pana cand nu avem curajul de a ne rescrie contractele
limitatoare ale sufletului nostru si pana nu incepem calatoria eroului catre vindecare. Ne imaginam gratia ca un fel de stare Divina, in care putem intra doar daca practicam o forma corecta de meditatie, sau daca spunem rugaciunea potrivita. Dar pe acest drum nu exista niciun indicator care sa anunte: „Gratia, pe aici”, marcandu-ne traseul care sa ne conduca acolo. Parsifal a ratacit prin viata ani intregi inainte de a reintra in Castelul Graal-ului.  Nu exista nicio cale prin care sa ne regasim starea de gratie, in afara de a ne imbarca in calatoria eroului. Pentru a o face, trebuie sa mergem in Spatiul Gratiei pentru a regasi acea parte pierduta de suflet care a ramas intotdeauna in starea de gratie. Acolo ne vom descoperi Sinele vindecat, care a fost pastrat ontr-o deplina stare de armonie. Ceea ce vom recupera, ce vom lua cu noi la intoarcerea in Eden, se naste din intelepciune care ne permite sa avem din nou incredere profunda, sa iubim din nou cu intelepciune si sa traim cu inima
” – cf. Alberto Villoldo.

20- „Rostul” este sinonimul „gurii”, deci a „sufletului” – dar si a „înaintarii” si „spargerii”, cu „ciocul” Corabiei/ARCEI SALVARII/MÂNTUIRII, a zidului/obstacolului/Temnitei Temporale…!

21- ARDEAL – geto-dacii numeau HAR-DEAL – Dealul (Codrul) Sfânt, Gradina. Din Gradina Paradisului. AKES SAMENOS, dupa cum numeau Tracii…

22-Tradus: DREPTATEA lui Dumnezeu.

23-Puhlibuitorpârâs, clevetitor.

24-Musat=FRUMOS. Deci, în linia semnificatiei hieroglifice a Trakilor.

25-Nu trebuie uitat ca Grigore Ureche a învatat carte la Lemberg, la Scoala Fratiei Ortodoxe – fratie” care îsi initia, sever si luminat, membrii, întru Ortodoxie, pentru a face fata presunilor tot mai insistente, în Moldova, ale cultului romano-catolic (polonez si unguresc), precum si ale cultelor protestante unguresti, lutheran si calvin.

26-THULE a fost capitala tinutului mitic al Hiperboreei, tinutul dedincolo de poli. CuvântulThuilese pronunta tu-li în germana. În limba sanscrita, cuvântulTula

înseamna ECHILIBRU.Legenda orasului Thule (în forma ei cea mai pura) prezintaputerile arhetipale ale universului. Acesta este locul în care s-au produs primele interactiuni genetice între stravechea Rasa Primordiala si rasaindigena care traia pe pant, dând nastere formei umane pe care ocunoastem astazi.

Fiind primul loc în care oamenii si zeii s-au intersectat,ULTIMA THULEeste considerata GRADINA TEUTONA A EDENULUI.

27-A NAPUSTI (trebile tarii) =a neglija.

28-A SACIUI: a taia.

29- George Topârceanu are o „parodie la parodie” – …caci însasi istorisirea lui Grigore Ureche are puternice tente ironic-caricaturizante – …teribil de sugestiva, pentru grotescul acestor razboaie fratricide, dintre Stefan si Ilias: Scrisori fara adresa/DOMNIA LUI CIUBAR-VODA: De amestecaturile care au fost în Tara Moldovei, dupa moartea lui Alexandru-Voda cel Batrân…:

De la Alexandru-voda cel Batrân ramâind patru feciori cu cununie,cum si altii cam destui pre de laturi, au statut întaiu la domnie Ilias-voda, fiu-sau cel mai mare. Si chemându-l pre acesta Ilie, nice nu s-ar hi cazut sa stea prea mult în scaunul tarii, ce îndata s-au radicatasupra lui cu oaste fratele-sau mai mic, Stefan, carele l-au biruit preIlie, de i-au cautat a fugi la Tara Lesasca.

De acii, întorcându-se Ilias-voda cu agiutor de oaste, s-au lovit adoua oara cu Stefan-voda la Darmanesti, în anul 6942, fevruarie 2,luni în saptamâna alba. Ce hiind începutul saptamânii, nu i-au merslui Ilie, ca iara l-au biruit Stefan-voda.

Si stiindu-se Ilias-voda cazut gios, nu pierdu nadejdea, ci de iznoava strânse oaste si, intrând în tara dupa un an, s-au lovit cu frate-sau la Podraga, martie în 8 zile. Ce narocul lui cel prost iara i-au lasat la sminteala, ca hiind saptamâna babei si lapovita
tiutinderea, au rebegit caii cei gingasi ai lesilor si au pierdut Ilias-voda razboiul, de i-au cautat a se întoarce iara la Tara Lesasca.

Nu dupa multa vreme, s-au ispitit Ilie înca o data si viind cu oaste în anul 6943, avgust în 5 zile, s-au lovit cu Stefan-voda la Piperesti, într-o vineri. Ce hiind zi de post, iara au mâncat Ilias-voda bataie.

Care vazând acestea Stefan-voda despre partea fratine-sau, cabine nu se curatia de dânsul si iara venea cu oaste asupra lui, ca-lfacuse toba den batai si tot nimica nu i-au slujit, socotit-au Stefan-voda sa-l ia cu bine si cu vorba buna, macar ca-i era frate. Si asa, l-au pohtit sa vie la împacaciune sa se împarta cu domnia, giuruindu-se pre Maica Precista si pre toti sfintii parinti ca nimica rau nu-i va face, numai sa vie. Iara daca s-au încrezut Ilie si au venit, nimica rau nu i-au facut Stefan-voda, fara numai cât i-au scos ochii si i-au taiat nasul” – cf. George Topârceanu, Scrieri, vol. II, Ed. Minerva, Buc.,1983, pp. 8-9.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.