VAVILA POPOVICI: COMPASIUNEA – SUPREMA VIRTUTE UMANĂ

 „Compasiunea este baza moralităţii.” – Arthur Schopenhauer

   Compasiunea este emoția pe care o simți față de altă persoană, pentru suferința sa, cu intenția de a-i veni în ajutor, de a-i ușura suferința. Dar, poate fi și emoția pe care o poți simți față de tine însuți, față de o situație în care te afli. Compasiunea urmărește crearea unei stări mai bune și în acest sens Dalai Lama a exprimat: „dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiți, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ți ție compasiune”. Desigur ea poate avea diferite intensități, depinzând de dimensiunea suferinței celui de lângă tine, dar și de sensibilitatea sufletului tău.
Etimologia termenului „compasiune” este latină și înseamnă „co-suferință”. În comparație cu empatia, compasiunea arde de dorința de a atenua suferința altuia. Empaticul simte în sufletul său oglindirea emoțiilor celuilalt/celorlalți și este cuprins de profundă mâhnire. Continue reading “VAVILA POPOVICI: COMPASIUNEA – SUPREMA VIRTUTE UMANĂ”

Insistența poate aduce mântuire unui suflet

biblia-imiDragostea nu se mânie, nu răsplăteşte rău cu rău.

 – 1. Cor. 13,5.

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să difuzeze Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit şi la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăşi cu acelaşi lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. Continue reading “Insistența poate aduce mântuire unui suflet”

Vavila Popovici: APOLINIC SAU DIONISIAC?

Templul-lui-Apollo1„O cunoaștere independentă de voință poate fi concepută;

dar o voință independentă de cunoaștere  este de neconceput.

Voința oarbă nu este voință; voința adevărată vede bine.”

– Benedetto Croce

Termenul Apolinic provine de la numele eladic al zeului Soare – Apollo și desemnează, conform dicționarelor, ordine, măsură și armonie, caracterizat fiind printr-o contemplare senină, detașată: „lucid, rational, luminos, senin, echilibrat”. Continue reading “Vavila Popovici: APOLINIC SAU DIONISIAC?”

Parabola contrastelor

Bogatul si LazarParabola bogatului nemilostiv – Luca 16:19-31

(Cele două realități de dincolo de lumea aceasta – Raiul și iadul)

Domnul Isus îi învăța pe ucenicii Săi în permanență. Dar El nu-i învăța ca ceilalți oameni, ci ca Unul care are putere, folosea cuvinte și pilde care transmiteau viață, putere, înțelepciune. De această dată, prin parabola Sa, Marele Învățător istorisește pe scurt esența vieții unui bogat, în contrast cu aceea a lui Lazăr, un sărac care zăcea la ușa bogatului Continue reading “Parabola contrastelor”

Când m-ai gasit

Valentin Popovici

 

Când m-ai gasit pe drum, Isuse, si Duhul Tau m-a cercetat,
În viata mea de întuneric, un Soare nou a luminat.
Au cazut solzii de pe pleoape, caci eram orb ca Bartimeu,
Si mi s-a limpezit gândirea, sa vad ce mare-i Dumnezeu!

Când m-ai gasit, o scump Isuse, eram cazut între tâlhari,
Lovit de toti fara de mila, cu rani si suferinte mari.
Dar m-ai atins, Samaritene, si-ai pus pe mine haina Ta,
Sa umblu în mantaua slavei, învesmântat pe veci în ea!

 

GESTURI MICI

Florian Guler

 http://desculti.blogspot.com/

 

Din gesturi mici cu dragoste-mpletite,

Ies funii sa ne tina de-apururi impreuna.

Si ne legam cu ele catargele zdrobite,

De valurile vietii, pe marea in furtuna.

 

O strângerea de mâna cu-o tainica tacere,

Când vasul este cioburi si de durere frânt

Ne umple toata casa, cu-n mir de-nviere,

Mireasma biruintei din lacrime si cânt.

 

Un zâmbet cald si-o-mbratisare sfânta

Atunci când bucuria ne lumineaza fatza.

Cu valuri de nadeje credinta o-nvesmânta

Si-n noapte mintii noastre rasare dimineata.

 

 

Pomana de aur

Jianu liviu-Florian


Tot cere baietandrul jegos, descult, obraznic,

Implora langa templu sa-i fac un dram de bine –

In numele Tau, Doamne, de sunt cu dansul darnic,

Ce milostenie, oare, isi face el, cu Tine?

 

Tot cere cersetorul murdar, perfid, de-a-ntregul,

Eternul “da si mie 5 lei”, si mi-este sila,

De toti cati cer, pe lume, si niciodata mila,

Nu-si fac, cu Tine, Doamne – sa-si spele macar, jegul –

 

Traim in apa asta statuta, a prostiei,

Cand cersetori de voturi, sau mila, ne tot cer –

Ei – fara pic de munca – iau vlaga Romaniei –

In timp ce milostivii, raman faliti,  sub cer –

 

Primiti, atunci, jegosii/curatii nostri fameni,

Indiferenta noastra – caci voi nu dati nimic –

Doar  cereti “da si mie” la cei ce raman oameni

Si sfat, va dau, de aur: “Munciti si voi un pic!”

 

 

MIC TRATAT DE POMANA

de Jianu liviu-Florian

 

 

 

Cea mai mare problema cu cersetorii, este ca nu iti cer doar o data. Este suficient sa le dai o singura data, ca nu mai scapi. Esti abonat la danie. Este suficient sa ti se inmoaie odata inima, de jegul, imbracamintea rufoasa, fata palida si rugatoare, a unui cersetor specializat, ca esti inregistrat imediat in baza lui de date, fotografiat, profil, fata,  amprentat, si luat in evidenta, pentru pomana, in eternitate.

Cat esti tanar, puternic, si toata lumea iti sta la picioare, nu are prea mare importanta. Ii dai un covrig, odata, sau in fiecare zi, si traiesti o viata, cu satisfactia ca ai pus bazele unui bine divin incomensurabil.

Dar cand incep sa te cam lase puterile, cand lupti cu fiecare pas, sa mai pui unul, inainte, si cand de atata efort, ramai si fara suflu, si fara glas, si se tine dupa tine, cu “pravoslavnicul” “da-mi si mie…”, un cersetor tanar, cu ulei hidraulic in vine, chiar daca se preface bolnav, ori pe moarte, zau ca iti vine, ca mie, sa nu ii dai nimic, cum nu ii da, poate, nici popa, saracul, la gandul de cata putere zace pe lumea asta, se preface a fi neajutorata si umila, si iti scoate limba in gand, dupa ce ti-a furat din buzunar,  pana si mila.

Zic unii ca banutul dat unui cersetor deschide portile raiului intreprinzatorului care investeste in danie. Cat eram tanar, eram perfect de acord cu aceasta zicere. Cand ma tarasc in fiecare zi, ca sa imi pot agonisi cele ale traiului, si cantaresc de 10 ori pomana, cui, si de ce, si cat, sa dau, banutul acela, dat unui tanar in putere, chiar daca pare copil,  care cerseste, imi ramane in mana ca o piatra de moara. Si il  las pe masa din fata altarului.

Il ia preotul? Bine. Il fura tanarul intrat dupa mine in biserica? Si asta e bine. Il ia cel caruia ii prisoseste, sau cel care isi bate joc de el? Bine si asta.

Dar sa se stie: eu l-am pus in palma lui Dumnezeu.

 

 

2 iunie 2011

 

Simti?

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011