PREZENT LA INTALNIRE

By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?

Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.

Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.

Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.

Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.

La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org

Veni, vidi, vici

By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu

Astfel as incepe mica mea aventura pe „pamantul fagaduintei”: punand cuvintele lui Caius Iulius Caesar ca titlu, asa cum acesta a facut o lapidara misiva Senatului dupa victoriile repurtate in Spania, Grecia, Asia.
Cum visul oricarui roman este acela de a vizita macar o data America, la fel cum musulmanii merg la Mecca, iata ca si eu am revenit in aceasta tara, nu cum o fac cei mai multi dintre artistii nostri (muzicanti, interpreti, actori) – cu alai si trambite, cu invitatii care mai de care mai „speciale” -, ci ca un om simplu, dar fara sa abandonez observatiile discrete ale psihologului dornic de cunoastere, de aprofundare a modului in care o parte din comunitatea romana isi duce traiul de zi cu zi in tara tuturor posibilitatilor, astfel incat informatiile sa le am direct de la sursa si nu distorsionate prin diverse canale mass-media sau de alta natura. Am fost interesat mai mult, in vizita mea, nu de constructiile somptuoase, nu de strazile curate, ci mai degraba de oamenii care au contribuit fiecare cu puterea lui de creatie la evolutia unui stat puternic.
Odata ajuns in SUA, cel pe care il cunoscusem doar prin intermediul corespondentei electronice, prin materialele pe care le trimiteam redactiei publicatiei sale – in persoana Domnului Octavian Curpas, redactorul revistei „Phoenix Mission”, un OM admirabil – m-a contactat si m-a pus in legatura cu o serie de persoane din Chicago, astfel incat sederea mea aici sa fie cat mai placuta si plina de evenimente deosebite, la care am si luat parte, unul dintre acestea fiind Romanian Heritage Festival desfasurat in perioada 18-19 septembrie 2010, un adevarat festival al tuturor romanilor, care s-a petrecut in localitatea Nieles, la cativa kilometri de Chicago, eveniment care mi-a prilejuit cunoasterea multor romani care traiesc de ani buni in America.
Cea care urma sa-mi fie ghid pe tot parcursul sederii mele aici a fost Doamna Adina Sas-Simoniak, o adevarata crestina (poeta) cu frica lui Dumnezeu, de a carei credinta am fost fascinat, precum si de fericirea afisata cu seninatate pe chipul ei si al celor cu care intram in contact. Cum se explica marile diferente care pot fi observate, de la un om la altul, in ceea ce priveste capacitatea de a fi fericit, erau primele intrebari pe care incepeam sa mi le pun odata cu integrarea mea in mijlocul comunitatii crestine din Chicago. Are vreo legatura cu predispozitiile innascute? Sau cu faptul ca traiesc intr-o tara unde grija zilei de maine nu este o povara, asa cum este in tara de origine? Sau evolutia lor in decursul vietii, in functie de evenimentele care survin?
Noi, psihologii, ne punem astfel de intrebari, la fel ca toata lumea, dar probabil putin mai des, pentru ca intalnirile cu pacientii reprezinta sursa unor istorii uimitoare despre raportul cu fericirea, ratate sau reusite. Fiecare dintre noi stie ca realizarea unor contacte cu interlocutori apartinand unei culturi diferite de cea din tara de unde vii, in lipsa unor mijloace potrivite de codare si decodare a informatiei transmise, poate fi un demers dificil de realizat.
Ceea ce a putut sta la baza unei comunicari reale si benefice de ambele parti a fost, dupa cum aveam sa constat destul de rapid, ca toti aveam aceeasi credinta in puterea suprema, acelasi crez in Divinitate. Cuvantul la ordinea zilei era un sincretism al bunului-simt, al respectului fata de semeni, al moralei crestine, ceea ce am putea numi buna dispozitie, una dintre manifestarile cele mai tangibile ale temperamentului, un fenomen discret, un fel de fundal, de peisaj, de plan indepartat al starilor noastre mentale. Daca americanii spun ca dispozitia vine de nicaieri „out of blue”, eu afirm ca, pentru comunitatea de romani, vine din cercul format in jurul Bisericilor Crestine si ca are o influenta profunda asupra privirii pe care o aruncam lumii si, prin urmare, asupra comportamentului nostru. Daca buna dispozitie a fost, la inceput, datorata antrenului de muzica acompaniata cu mancarea traditionala romaneasca din cadrul festivalului, ea a putut fi continuata si manifestata la Biserica Crestina Philadelphia si la Biserica Crestina Betania, unde i-am cunoscut pe pastorii Florin Cimpean si respectiv Luigi Mitoi, doua personalitati puternice si pline de har, care m-au integrat in randul comunitatii prin calduroasa primire facuta in cadrul predicilor de binecuvantare, predici ce au darul de a intari coeziunea comunitatii de romani in jurul bisericii. Aici, diverse categorii sociale: muncitori, intelectuali, profesori, doctori, avocati, artisti etc. impreuna cu familiile, participa intr-un numar surprinzator de mare la predici, lasand de o parte diferentele de cultura, de clasa sociala etc.
Cum vizita mea la cele doua biserici crestine s-a desfasurat pe parcursul festivalului, nu pot trece cu vederea pe cel care a fost organizatorul si sufletul acestui eveniment – pe Domnul Steven V. Bonica, cel care este directorul si redactorul ziarului „Romanian Tribune”. Insa, cum niciun eveniment nu poate fi mediatizat fara sprijinul mass-mediei, prezentarea programului a fost facuta de directorul postului de televiziune din Chicago RTN (Romanian Television Network), Domul Petru Amarei, al carui invitat special am fost in cadrul emisiunii sale „Fata in fata”. Suita de evenimente insa nu s-a oprit aici, pentru ca am avut ocazia sa vizitez scoala romaneasca „Logos” unde am intalnit profesori dedicati profesiei lor, printre care profesorul scriitor Daniel Chiu, cel care a pus bazele acestui lacas de cultura sub egida caruia elevi ai comunitatii romane pot sa urmeze cursurile in limba materna, elevi pe care am putut sa-i cunosc in cadrul unei ore de discutii libere, dornici de a sti cat mai multe si cerand mai ales informatii despre tara in care parintii celor mai multi dintre ei s-au nascut, elevi cu o inalta tinuta morala si crestina. Aici sunt deprinse obiceiurile bune, cu care, desi sunt greu de format, se poate trai usor, spre deosebire de deprinderile proaste care sunt usor de format, dar se traieste greu cu ele – iata concluzia pe care am desprins-o din aceste intalniri si m-a condus la ideea pe care o invatasem din copilarie, ca indiferent ce am fi sau ce am face, credinta in Autoritatea suprema este singura care da fundament existentei noastre. Din experienta psihoterapeutica, pot spune ca desi multi, initial, nu sunt „inzestrati” pentru o conduita crestina, dintre ei, multi au invatat in timp sa acceada la acest statut si au recuperat intarzierea in ceea ce priveste capacitatea lor de a fi buni crestini. De aceea un travaliu reusit asupra propriei personalitati (eforturi personale, terapie) urmareste intotdeauna acelasi lucru: sa ridice nivelul de baza al bunei dispozitii pe care afirmam la inceputul acestor randuri ca am descoperit-o in sanul comunitatii, insa trebuie sa fim constienti de faptul ca acest deziderat se construieste cu rabdare.
Daca as scoate in evidenta, insa, doar lucrurile frumoase, as fi acuzat de o analiza partinitoare in ceea ce priveste impresiile formate in scurta mea vizita la Chicago, de aceea voi spune si ca un lucru mai putin placut ce mi-a atras atentia este legat de modul in care, dintre sutele de mii de romani plecati de pe bancile scolii romanesti in „lumea noua”, nu s-a gasit o singura persoana, dintre cei realizati profesional si material, sa indrume pasii turistilor romani spre locuri ce poarta amprenta unor mari invatati romani care au dus faima tarii dincolo de granite, si ma refer aici la o mare personalitate de talie mondiala care a slujit la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade, ale carui locuinta si loc de veci nu le gasesti, datorita nepasarii, atat a celor ce guverneaza tara, cat si a unora din diaspora care, prinsi in valtoarea vietii de dincolo de ocean, nu s-au preocupat sa realizeze, pentru indrumarea celor dornici de cunoastere, fie un ghid, fie o placa comemorativa la casa acestuia. Daca nimeni nu stie unde se afla aceste obiective, in urma cautarilor mele pentru a ajunge la aceste locuri, pot ajuta cu informatiile obtinute prin diverse mijloace: acesta a locuit in campusul universitar la numarul 5711 N Woodlawn ave si doarme somnul cel de veci pe aleea principala din cimitirul din campus „Oak Woods Cemetery” pe Main Entrance 1035 E67th Street, alaturi de marele fizician Enrico Fermi.
Cu toate acestea, vizita mea a fost una cat se poate de fructuoasa, prin faptul ca am vazut locuri noi si fascinante, am cunoscut oameni deosebiti, si cu siguranta ma voi intoarce, ori de cate ori voi avea posibilitatea, sa-i reintalnesc si impreuna sa consolidam comunitatea romaneasca, indiferent unde s-ar afla.
Dincolo de orice zgarie-nori, de opulenta prezenta la mai tot pasul, se afla aceasta comunitate de romani ce isi duce viata cu bune si mai putin bune, muncind cinstit si respectandu-si semenii, indiferent de nationalitate, dar care nu a uitat traditiile, ospitalitatea si bunul-simt stramosesc, incercand sa duca mai departe un spirit ce se inalta numai prin credinta.

Noroc sau intamplare

Din volumul: Peisaje romanesti vechi si actuale

Lumina aceasta albastra pluseaza din noi in ropote precum ploaia calda de vara.
-Te-a prins vreodata ploaia in padure cand erai la cules de ciuperci, lemne, fragi sau zmeura, ori afine?
Iti spun eu, am mers o data la munte in copilaria mea sus pe Varasoaia, un varf de munte din Apuseni, nu mai fusesem pana atunci la munte.Periplul calatoriei a fost o adevarata aventura pentru mine. Pe drum spre munte am inceput urcusul cu grupul meu, pana la poalele muntelui a fost cum a fost, in schimb cand am inceput sa urcam muntele, frate, greu foarte greu, iar eu chiar eram obisnuita cu efortul nu gluma, constat dintr-o data ca nu pot tine pasul cu grupul, ma prinde asa o toropeala, noroc ca apare o masina, opreste si ne ia. Ajungem in Padis, un loc frumos acum, curat, virgin, atunci insa l-am gasit asa parasit oarecum si cu multe resturi imprastiate peste tot provenite probabil de la drumeti. Drumul din Padis spre Varasioaia l-am facut pe jos, parcurgand stana cu stana. Nu conteneam sa ma mir de ceea ce vedeam, atata lemn, atata verde, aerul curat imi presa plamanii, tamplele imi pulsau tare, inima mi-o simteam in creier, altitudinea ma obosea; -Copilul acesta imi zic, adica eu, este slabut, are bunica dreptate si eu ce tare ma credeam!
Trecem de prima stana, multe oi, caini veseli, harnicuti, no sa va vina sa credeti dar ei duc, nu numai insotesc turma, o duc si-o aduc de la pascut, de la adapat.Dracia dracului imi zic, al nostru catel e destept nevoie mare, toata lumea spune asta, dar sigur nu ar fi in stare sa mane turma asta.Cu privirea-mi pierduta dupa oi, nu realizez la timp ca noi la noapte nu avem unde sa dormim, cel mai probabil vom dormi sub un brad, iar eu desteapta nu-mi pusesem cu mine mai mult de-o patura. Am ajuns aproape de varful muntelui, ultima stana dinspre Varasioaia nu ne gazduieste, ce-i de facut? Dormim afara zice insotitorul nostru, un om matur al carui fata era cu noi. Ne pregatim locul de dormit, foarte vag, nu ne asteptasem sa nu ne gazduiasca stanele, asa ca am mancat un frig in noaptea aceia, de care nu am putut sa uit nici acum dupa douazeci si cinci de ani.Imi amintesc, in somnul meu de copil simteam cum frigul imi patrunde prin oase pana-n inima, nu ne ajungeau paturile, am dormit pur si simplu doar cu hainele pe mine sub cerul muntelui intr-o noapte de august. Dupa ce m-am intors de pe o parte pe alta toata noaptea inspre dimineata am adormit. Grupul se trezeste in jurul orei opt si sigur au insistat sa ma trezesc si eu, urma sa urcam muntele pana in platou unde erau afinele, defapt noi porniseram la cules de afine. Dimineata la trezire constatam ca mancarea noastra, adica merindea lipsea din copacul in care insotitorul nostru o pusese tocmai sa nu ne-o fure cainii de la stana. Nici azi dupa atatia ani nu-mi pot imagina unde a disparut merindea noastra. Inghetata de frig cu chiciura pe fata si fara merinde, am urcat muntele alaturi de grup blestemadu-mi zilele de necaz. Ajungem la afine, ele sunt acum micul dejun al nostru, privesc in vazduh, numai noi eram si muntele, un peisaj mirific se-ntinde in fata noastra, cat cuprind cu ochii vad, simt doar liniste, verdele viu al aproapelui si griul regesc al departarii. Am simtit atunci ceva ce nu mi-am putut explica multi ani, daca nu as fi vazut natura din varful muntelui nu as fi avut parte de acest sentiment de linste si pace, care m-a insotit de atunci pretudindeni, acel verde, acel gri mi-a ramas in minte si-n suflet peste ani. In varful muntelui vremea este foarte schimbatoare, dupa cateva ore cu soare si pace, cerul ne prevesteste o schimbare de vreme care nu va fi pe placul nostru. Am coborat muntele incet spre casa facand itinerariul de intoarcere prin alte locuri dupa cum ne spunea insotitorul nostru, urmatoarea stana ne va ospata, ne-a asigurat ca-i cunoaste pe munteni. Asa a fost, urmatoarea cabana ne-a adapostit, dar nu cred ca ar fi facut-o in conditii normale, dar ce credeti ca s-a-ntamplat? A inceput sa ploua dintr-o data asa cu stopi mici si desi, pe urma mai mari si ca o orga tare ne-a trantit si ghiata din cer tocmai in capetele noastre, noroc ca coborand repede in pas alergator am ajuns in zonele cu brazi care ne-au mai ferit de ploaia rece cu ghiata. Gazda cabanei, o munteanca s-a-ndurat de noi, ne-a primit in casa, ne-a hranit, eram atat de zapacita de cap de chinul calatoriei incat nu am reusit sa retin nici cum se numea acesta Doamna, dar nici cum arata, ani la rand m-am chinuit sa-mi amintesc o trasatura a fetei ei, dar nimic. Azi dupa atatia ani nu-mi pot explica ce putea fi in capul insotitorului nostru, daca noi eram copii si nu eram pregatiti mental pentru o asemenea expeditie, cum de dansul adult fiind nu s-a gandit, sa mergi la munte cu copii, fara paturi suficiente, fara sa te asiguri ca ai unde sa innoptezi cu grupul, ma tot gandesc si azi, putea foarte bine sa ne atace ursii sau rasii, dar am scapat fara sa constientizam nici o clipa, ca probabil am avut NOROC.

By Ionela Horge

MARIN VOICAN-GHIOROIU NE INVITA IN GRADINA RAIULUI FOLCLORIC

„In gradina raiului folcloric“ este titlul uneia dintre cartile folcloristului, scriitorului si compozitorului de marca Marin Voican-Ghioroiu, dar i se potriveste intregii activitati, sunand ca un ecou al unei invitatii sa pasim in acest rai.

Eu am pasit si am vazut ca Marin Voican-Ghioroiu are mai multe glasuri pentru cantare. Glasul condeiului care asterne frumoase poezii si randuri de proza sau dramaturgie este sustinut si de glasul plin de armonii al cantecelor culese sau prelucrate de el, dar si altele pe care le-a creat ca si cand ar fi izvorate din vatra satului. La toate astea mai este de adaugat valoarea unor activitati de organizare de spectacole si concursuri pe tara de prima importanta. Si pentru ca bunul Dumnezeu i-a dat atatea daruri, ca sa le poata bine valorifica, i-a harazit si o frumusete de sotie, pe Rodica Anghelescu, inzestrata cu glas de ciocarlie, argument temeinic pentru a fi angajata ca prim-solista a Ansambului “Ciocarlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cantecele si poeziile lui isi iau zborul spre sufletele oamenilor si au ajuns sa fie rasplatite cu premii valoroase.

Asa dar, „jos palaria” mi-am zis si am incercat sa astern macar ceva din frumusetea “gradinii raiului folcloric” pe care ei au creat-o pentru desfatarea noastra. Nu stiu cum am sa ma descurc cu cate-mi stau pe dinainte si isi cer dreptul la lumina, stiind din capul locului, spre regretul meu, ca multe vor ramane pe dinafara.

Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile valcene cu nume parca din basm – Ghioroiu – de la care a imprumutat zestrea sufleteasca, dar si numele, Marin Voican-Ghioroiu ne spune: „am cules cu migala flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semanat in Gradina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei romani cu melodii izvorate din patima si dor, din fosnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, haulitul fetelor, chiuitul flacailor la nunti si horele satului, sa ofer iubitorilor de muzica populara cateva clipe de fericire pentru a nu uita niciodata limba, portul, traditiile si plaiul nostru stramosesc”.

„Dragoste-am cules din flori,
Din soare aprins in zori…
Din „Crucea voinicului”
Si ai mandrei ochisori…
Din Dealu Ghioroiului”.

O buna parte din realizari sunt cuprinse in volumele semnate de Marin Voican-Ghioroiu:
“Cununi de flori” (Crowns of flowers) bilingva

“Amintiri din carciumioara”
“Fiii satului” impreuna cu prof. Ion Pasol
“Inima de mama” (trei volume)
“In gradina raiului folcloric”
“Flower crowns for the heroes”

(Cununi de flori pentru eroi) bilingva, editia aII-a, revizuita si a adaugat de data aceasta noi poeme pe care le-a pus in partitura, iar Rodica Anghelescu le-a innobilat cu frumusetea glasului si gingasia sufletului de gorjeanca indragostita de frumusetea melosului nemuritor al celei mai prolifice zone in pastrarea ai perpetuarea traditiilor noastre, zestre de aur cu care ne mandrim.

“Din cuvinte-am sadit flori”
“Dragoste-am cules din flori si Timpului i-as plati bani” – o vasta culegere de 612 pagini de folclor autentic, slefuit si personalizat.

In zilele noastre, in timp ce in tara parca este o intrecere pentru a demola autenticul si frumosul lasand loc kitsch-lui si manelizarii sa se instapaneasca peste tot, Marin Voican-Ghioroiu are instinctul si puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezisul acestor stari.

In creatiile sale impresioneaza in primul rand prinosul de frumos si registrul liric care isi au izvorul in ruralul autentic carora le da forma versificatiei populare imbracate in metafore maestrite, iar unora le da vesmantul muzical.

“In fereastra ochilor…
La umbra sprancenelor –
Ce noroc avui…
Floare de gutui!
In casa sufletului
Imi sta soarta omului.”

Venind in contact cu activitatea sa creatoare, te simti miscat de  profundele sale convingeri in valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l inzestreaza cu trasaturi umane, canta cerul, apele, soarele si luna, pasarile: ”Turturica toarce fir / Pe-o creanga de trandafir”, canta fantana ca elixir al vietii, framantarile omului simplu, tumultul vietii de la tara impletit cu clipele de ragaz pentru meditatie profunda, sperante si regrete, dansul popular care elimina forta negativa si il incarca pe om cu pofta de viata, intamplari cu dimensiuni baladesti, momente de rascruce, cumpenele vietii. Autorul sta de vorba cu oamenii satului, descrie obiceiurile si traditiile ca in adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, mediteaza asupra scurgerii ireversibile si implacabile a timpului. Vibranta este delicatetea revigoratoare si bucuria retrairii copilariei, chipul mamei ca izvor datator de viata, dorul, iubirile, frumusetea sufleteasca intruchipata in fiinta iubita. O tema frecventa este cea a florilor, un adevarat decor ce te trimite cu gandul la Rai. Colindele au si ele un loc insemnat  stralucind prin frumusete si autenticitate: “Brad frumos verde si-nalt”, ”Langa ieslea Domnului”, “Hristos fie laudat”.

Creatiile sale de o inestimabila frumusete te duc imediat cu gandul ca sunt un bun prilej de educatie a tineretului, prin care poate sa cunoasca mai bine radacinile si valorile poporului nostru si sa primeasca mesaje profunde: omul poate fi fericit si fara bani, sau indemnul de a fi buni si cu credinta in Dumnezeu.

Deoarece culegerile sale de folclor si prelucrarea lor ating adancimi de suflet, ne creeaza o mare desfatare si o deplina admiratie,  aprecierile comentatorilor sunt elogioase si numeroase.

Profesorul Univ. Dr. Dumitru Miron, Prorectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, in revelatoare prefata a volumului “Dragoste-am cules din flori” si “Timpului i-as plati bani”, printre altele spune:

“Intr-o vreme in care epigonii se cred mari maestri ai lirei, in care obiceiurile traditionale par a nu mai atrage pe nimeni, iar devenirea nu mai are timp sa se raporteze la peren, cineva si-a gasit timp sa culeaga parti de identitate culturala autentic romaneasca, sa le slefuiasca personalizat si sa ni le ofere intr-o carte pentru a ne reaminti ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam catre niciunde. Dorind sa provoace sintagma, tot mai dezumanizanta, “timpul inseamna bani”, care ne face frivoli daca ii dedicam nedigerat toate energiile noastre, autorul acestor versuri repozitioneaza echilibrul dintre timp si bani, confera elementelor acestui binom o alta incarcatura, mai aproape de sufletele noastre, si ne invita sa reflectam la ceea ce este bine si ceea ce este rau, la valorile trainice ale identitatii culturale autentic nationale si sa redescoperim ceea ce vibreaza cald atunci cand vrem sa ramanem noi insine.”

La fel si Profesorul universitar Dr. Aurel Mustatea, remarca cu deosebita satisfactie: „Despre omul si creatorul Marin Voican-Ghioroiu ar trebui sa scriu multe pagini ca sa pot scoate in evidenta realizarile sale muzical-poetice. Orice cititor care parcurge paginile lucrarilor scriitorului-compozitor Marin Voican-Ghioroiu isi va da seama de munca neobosita (incununata de-o reala valoare artistica) pe care a depus-o timp de peste cinci decenii si jumatate, spre a da la iveala adevarte dantelarii de exceptie in domeniul melosului popular, in care un rol predominant il detine dorul netarmurit pentru cantecul frumos, autentic al omului de la tara, cat si pentru plaiurile Olteniei iubite, de unde-si trage seva creatoare. Am parcurs fara intrerupere cartile pe care le-a publicat, si sunt coplesit (in primul rand) de vasta tematica cuprinzatoare a traditiilor si spiritualitatii poporului roman, caci de la cantecul de leagan pana la doina si balada, autorul a imbratisat in creatia sa toate genurile poetico-muzicale ale folclorului nostru. Subliniez, in mod special, cantecul de dragoste exprimat de domnia sa cu acea lumina si curatenie sufleteasca nascuta in vatra satului care, numai la noi la romanii mai dainuie spre cinstea celor care au adaugat din veac in veac si pastreaza cu sfintenie in lada de zestre bijuterii cu valoare inestimabila.”

Ca scriitor Marin Voican-Ghioroiu semneaza pagini vibrante despre muzicieni. Ascultandu-l pe Gheorghe Zamfir el ne  transmite emotii nemaiintalnite publicului la fiecare spectacol. “Nu pot sa nu ma opresc la Doina Oltului, melodie de referinta in repertoriul mondial pentru nai. Aici l-am vazut pe cel pe care l-a harazit Demiurgul sa fie cu adevarat magnific. Vedeam cum lacrimile i se scurgeau pe fata, cum degetele mainilor devenisera nai, ele insele, cum acel trup de om este cutremurat de trairi indescriptibile. Pe fata i se citea ca vorbeste cu o lume fantastica, ii raspund codrii seculari, il asculta pietrele Oltului, il mangaie undele racoroase si tamaduitoare ale dorului si iubirii de pamantul patriei “

Pe Maria Lataretu si-o aminteste astfel: “Eram copil, aveam cinci ani cand am cunoscut-o pe tanti Marita in restaurant, la Gara de Nord, unde tatal meu era ospatar. M-a tinut pe genunchi si-mi spunea ca daca da Dumnezeu voi ajunge si eu cantaret, dar Dumnezeu a vrut sa ajung poet si compozitor. In amintirea minunatei Maria Lataretu am compus melodia “Marie, floare de dor”, muzica si versurile interpretate de Rodica Anghelescu (laureata a festivalului Maria Lataretu-locul II)”

Marin Voican-Ghioroiu semneaza si teatru scurt “Speranta”, “Focul”, “Deznadejde si credinta”, “Poetul si Regina”,”Experiment diabolic”, dar si scenete umoristice de-o mare savoare: ”Nu e bine, calc pe mine”. A compus muzica si versuri pentru albumele “In poiana la Oltet”, “De-ar fi dorul fan cosit”, “Din cuvinte-am sadit flori”, “Soarta cine crede-n tine”, “In gradina raiului folcloric”.

A scris nenumarate poezii pe cele mai diverse teme. Volumul “Flower crowns for the heroes” (Cununi de flori pentru eroi) bilingv, engleza si romana, a fost publicat recent si in revista “Romanian VIP” din Dallas de catre renumitul publicist George Roca, la care a adaugat si o nota la subsol:  “Am considerat sa-l fac public  deoarece este un exemplu plin de durere, sensibilitate, compasiune si asociere cu victimele actului terorist care a avut loc in 11 septembrie 2001 la New York. Am ramas impresionat atat de frumusetea exprimarii in versuri cat si de taletul de a pune pe note poemele sale”.

In ziua in care l-am cunoscut personal, inaintea mea s-a infatisat un domn cu un brat de flori pe care mi le-a oferit cu gesturi de curtoazie aleasa – nici nu mi-l inchipuiam altfel- Zambind, cu fata luminoasa, cu o privire calda si o voce melodioasa, mi s-a adresat ca si cand am fi fost prieteni de o viata intreaga.

Cand intalnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni daruiti cu har de la Pronia Cereasca, oameni tesuti din lumina, cu convingeri profunde in valorile neamului nostru carora sa le inchine intreaga viata, cu initiativa creatoare, cu masura in tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism si curat crestinism, oameni incarcati de emotie si delicatete in fata puritatii simple, trebuie sa ne plecam fruntile.

Elena BUICA
29 septembrie 2010
Pickering, Canada

„LA ANUL, LA IERUSALIM, O CARTE”

Angela FURTUNA
La anul, la Ierusalim
Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009
Coperta Devis Grebu

I. Ce este aceasta carte si cui se adreseaza ea?

– O carte care, fara a fi dogmatica,  identifica drumuri ale iudaismului catre noi, precum si trasee construite de noi catre iudaism, incercand sa refacem o cale spirituala, initiatica, dar si un demers cultural actual, cat si unul democratic, chiar daca inca dificil de construit intr-o democratie  recenta.

– O carte care cerceteaza unele aspecte conceptuale ale totalitarismului din secolul trecut, dar si cateva fenomene totalitare ce  tulbura civilizatia iudeo-crestina din nou, in acest mileniu. De aici si nevoia de memorie, de etica a continuum-ului istoric, de civism si de civilitate. Este nevoia de a privi, sub diferite unghiuri, cu o perspectiva transdisciplinara catre Holocaust si catre Gulag, catre fascism si catre comunism* (in fond o ideologie unica). DE CE O FACEM?  din dorinta de a evita logicile extreme, dar si din dorinta de a pune in opera, ca pe un background al filosofiei politice actuale, observatia facuta candva de filosoful si politologul Vladimir Tismaneanu, anume ca cele doua totalitarisme esentiale ale Europei secolului trecut – Holocaustul si Gulagul – trebuie tratate impreuna, si tot impreuna isi vor afla vindecarea. Din aceasta vindecare noi trebuie sa desprindem astazi – prin etica si prin iubire –  roadele impacarii cu trecutul, precum si intelepciunea de a nu repeta drumurile tragediilor colective. Cumva, precum Ortega Y Gasset, sa observam procedeul dupa care are loc transformarea terapeutica: „cu morala corectam greselile instinctelor noastre, iar cu dragostea – greselile moralei noastre”.

– O carte in care, prin memorii culturale si meditatii, suntem deopotriva in cautarea conceptiei crestine despre om dar si in cautarea conceptiei evreiesti despre om, cautare preluata de mine de la un maestru de gandire unic, asa cum a fost preainteleptul dr. Alexandru Safran, de la a carui nastere s-au implinit, acum trei zile, pe 3 septembrie 2010, o suta de ani. El mi-a transmis conceptul in care a excelat, anume acela de dialog intercultural, anume de dialog intre iudaism si crestinism.

(Marele Rabin Dr. Alexandru Safran (Yehuda Alexandre Shafran) (ebraica ????? ??????? ???? ) n. 12 septembrie 1910, Bacau, Romania , ca fiu al inteleptului rabin (gaon) Betzalel Zeev Safran (1867-1929) – d. 27 iulie 2006, Geneva, Elvetia) carturar, teolog, filosof, istoric si literat evreu, roman si elvetian a fost intre anii 1939-1948 Sef-Rabinul Cultului Mozaic din Romania, senator de drept in Senatul Romaniei (1940}, iar dupa 1948 Mare Rabin al evreilor din Geneva. Membru de onoare al Academiei Romane.

A contribuit la salvarea evreilor din Romania in anii Holocaustului si ca un sprijinitor activ al sionismului a avut o pozitie independenta si de respingere a presiunulor de infiltrare comunista in anii postbelici, fapt pentru care a fost demis si expatriat. A publicat carti in domeniul religiei, filozofiei moralei si misticii iudaice. Atasat de limba si cultura romaneasca el a fost un activ promotor ai dialogului intre iudaism si crestinism).
Iudaismul, spune Safran (intr-o conferinta prezentata la Sorbona, pe 30 martie 1949, publicata in Revue de Théologie et de philosophie, Lausanne, 1965 – text preluat in cartea intitulata Etica evreieasca si modernitatea, Ed. Hasefer, Colectia Judaica, 2005), isi doreste omul in actiune, iar in acest scop iudaismul cere omului sa caute sa dobandeasca o cunoastere de sine, cu alte cuvinte constiinta fortelor creatoare pe care le cuprinde si care ii confera asemanarea cu creatorul. Iudaismul nu cuteaza sa fie o teologie potrivit oamenilor, se ambitioneaza sa ne ofere o antropologie potrivit lui Dumnezeu, adica o stiinta a conduitei omului deci o etica, neaparat conforma cu vointa divina, pe care omul se straduie sa o descopere, sa o cunoasca si sa o realizeze.

Exista in aceasta carte si reflectii asupra descoperirii omului abrahamic, a eticii sale, a intelegerii perspectivei iudaice potrivit careia «oricare om, pentru a primi harul lui Dumnezeu, are capacitatea de a i se adresa Lui in mod direct».

Dumnezeu vrea sa aduca omului mantuirea prin iubire dar vrea sa aduca si societatii mantuirea prin justitie. Mai departe, in cadrul acestui concept, exista doua legi, una a singularului si alta  a pluralului.

1. Iata, pe scurt, formularea singularului: «Cand vei secera holdele tarii, sa lasi nesecerat un colt din campul tau, si sa nu strangi spicele ramase pe urma seceratorilor. Nici sa nu culegi strugurii ramasi dupa cules in via ta, si sa nu strangi boabele care vor cadea din ea. Sa le lasi saracului si strainului » .

2. Apoi iata pe scurt formularea pluralului: «Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu un bastinas din mijlocul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva».  Avem, asadar, porunca biblica formulata in acelasi timp la plural si la singular – ea se adreseaza omului ca persoana si individului ca fiinta sociala. Alexandru Safran atragea atentia asupra faptului ca in acest mod dual, singular – plural, al poruncii divine, ea se adreseaza societatii ca suma a indivizilor si ca personalitate in sine. Dreptul este aici iubire, caritatea e justitie. Nu exista aici opozitie intre lege si iubire, intre lege si credinta, ele se intrepatrund. Termenul de drept este adeseori insotit in Biblia ebraica de acela de justitie, caci dreptul nu este arbitrar. Cat despre omul astfel definit, acesta este un om total, adica un om deopotriva al rationalitatii si al sensibilitatii, un om al carui destin este de a practica binele cu toata fiinta sa.

– Acest top de memorii culturale iudeo-crestine vine si din alt maestru de gandire iudaica, profesorul Moshe Idel, profesor de gandire iudaica la Universitatea din Ierusalim, nascut tot in Moldova (n.1947, Tg. Neamt, Romania). El vorbeste, profetic, despre rostul carturarului: „te duci si citesti ce-au scris si altii, in alte culturi, fara presiunea utilitatii imediate, dar mereu atent. Trebuie sa astepti activ ideile noi, cautand peste tot…”

– O alta sursa a reflectiilor mele este calea Hannah Arendt si calea Monica Lovinescu, numita acum calea est-eticii, asadar etica obligatorie a omului de cultura sub totalitarism, asa incat intelectualitatea sa devina si intelighentzia (vocea intelectualului sa devina importanta si pe discursul etic-civic). Intelectualitatea romana, spre deosebire de cea polona, germana, ceha ori maghiara, de ex.,  din tarile omonime bolsevizate, nu a dat o intelighentzia.

Cartea de fata ofera cateva perspective de lectura multipla asupra volumului Etica neuitarii, de Monica Lovinescu, coordonat de Vladimir Tismaneanu in colectia Zeitgeist, a editurii Humanitas, volum care a fost declarat in Romania cartea anului 2008.

Cateva meditatii, in capitole diverse, asupra sionismului si a Modelului israelian de determinare pentru ideea de stat si de democratie; pornind de la spiritul de emulatie filosofic-politic aferent si pornind de la odiseea gandirii si a conceptiei ce au premers odiseea intemeierii statale propriu-zise din 1948 – asadar, vorbim despre un drum interesant ce porneste din 1896, de la Theodor Herzl si de la proiectele sale formulate la 1895-1896 – adica Der Judenstaat (German, “The State of the Jews”) pentru a ajunge catre zilele noastre (Theodor Herzl – May 2, 1860 –– July 3, 1904) .

– Cartea de fata ofera si cateva priviri asupra Holocaustului: fie prin jurnalele de lagar (Miklos Kanitz, Esther Hillesum, Abel Herzberg etc.), fie prin interpretari pe opera unor martori la Holocaustul romanesc (intre acestia, Norman Manea, situat intre Sofocle si Hegel, modeland sufletul european – o lectie de istorie si de atitudine impotriva Raului, p. 196). Sunt in carte si marturii despre lipsa de adecvare in chestiunea totalitarismului in zilele noastre, despre indepartarea de spiritul central – european, despre Raul politic care este aproape invincibil in absenta memoriei si a eticii. Este, de aceea, si o carte de retrospective multiculturale asupra Gulagului, mai ales despre destinul minoritatilor versus dogma majoritatii xenofobe si protocroniste. Sunt citate si descrise cateva cazuri notorii de abuzuri comise de propaganda antonesciana si respectiv ceausista asupra oamenilor de cultura romani, unul dintre acestia fiind Norman Manea. Cazul de abuz comis impotriva sa si descris de autor in romanul Intoarcerea huliganului a fost deconstruit folosind martori din epoca, unul dintre ei fiind scriitorul si pictorul Constantin Severin, a carui marturie este utilizata in volum.

– La anul la Ierusalim este si o carte de dialoguri (cu Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Simona Grazia Dima, Eugeniu Coseriu etc). Si tocmai de aceea o carte care sacrifica orice confort de dragul principiilor democratiei. Nu intamplator am asociat lansarea ei cu ziua de 15 septembrie, Ziua Internationala a Democratiei. „Atunci cand dialogul este sacrificat pentru intretinerea carnavalului isteriei publice nu mai raman foarte multe lucruri care sa opreasca disolutia unei societati”, spunea recent Vladimir Tismaneanu.

– Actualitatea acestor memorii si jurnale din volumul de fata, a meditatiilor filosofice privind Raul totalitar si discretionar, este evidenta. Povestea e repetabila. Accelerat repetabila. Probabilitatea ca un grup de oameni, autodeclarati superiori, sa se considere indreptatit de a sacrifica un alt grup de oameni, desemnat ca inferior, este intotdeauna maxima in societatea umana. Si nu numai in societatile ancestrale, ci chiar in Europa moderna. In Italia acum doi ani, in Franta acum cateva zile, chiar si in Romania (de ex. asupra mea si a colaboratorilor mei) fascismul explicit prinde forta, este pus in opera prin decizii, adesea chiar de stat (decizia recenta a Presedintelui Sarkozy privind expatrierea rromilor romani si bulgari). Interventia facuta in presa internationala in 2007 de Norman Manea, concetateanul nostru roman si sucevean stabilit la New York, in Cazul Mailat, este o ireprosabila atitudine de cetatean roman si de cetatean al lumii, care prevede si presimte repetabilitatea solutiilor finale aplicate asupra vinovatului de serviciu: „Europa poate si merita sa se dovedeasca o reala comunitate, demna de civilizatia ei veche si noua. Diversa, democrata, spirituala, libera, prospera. Exemplara”.
………………………………………………………………………
– Ca un omagiu adus scrierii ebraice, cartea contine si o culegere de poeme noematice, cu miza filosofica si simbolistica iudaica, Elegiile pentru V. Unele dintre ele au fost publicate in periodice romanesti si americane remarcabile.
………………………………………………………………………

Coperta volumului La anul  la Ierusalim o carte …apartine marelui artist roman Devis Grebu, despre care scriam acum cateva luni (iulie 2010), cand maestrul Sorin Iliesiu lansase proiectul cinematografic Devis Grebu, in care m-am implicat la randul meu:

Iata, mai jos, articolul publicat de mine la vremea aceea:

DEVIS  GREBU – UN  DEMERS  DE  PARTEA  VALORII

Frenezia cu care Romania (spre deosebire, bunaoara, de Franta, de Germania, Olanda, Israel sau de Statele Unite, dar exemplele pot continua) isi marginalizeaza, isi neglijeaza si isi distruge intelighentzia este inegalabila. Iar politicile romanesti orientate impotriva valorilor sale autentice (apartinand modernitatii, deci critice, si apartinand eternitatii, deci universale) cunosc o recrudescenta mai ales in perioadele de criza.

In acest sens, perioada crizei actuale imi aminteste, prin toate componentele sale definitorii (0. falimentul statal, politic si economic, 1.radicalism , 2. extremism socio-politic, 3. atacul impotriva intelectualilor, artistilor si oamenilor de cultura liberi, 4. exhibarea comenzii de inregimentare xenofoba si fascista la dreapta si la stanga, in devalmasie), de crizele majore ale civilizatiei romanesti (insotite mereu de mari derapaje) din anii 30-40 si respectiv anii 50-60. In consecinta, astazi, atacul dat impotriva elitelor intelighentziei, artei si culturii majore este din nou foarte puternic.

Cine dirijeaza din umbra acest atac? Raspunsul e foarte clar: acest atac e dirijat de intreaga clasa politica si de clientela sa oligarhica si administrativa.

De ce au loc atacurile clasei politice la adresa intelectualilor si artistilor, a oamenilor liberi, in vremuri de criza?

Motivul este  limpede: in vremuri de criza, diriguitorii politici ai dezastrelor nationale (solidari transpartinici in demersurile de conservare a unor privilegii nemeritate) nu suporta nici valoarea si nici spiritul critic cu care veritabilii oameni de cultura si veritabilii creatori intervin in viata Cetatii, de partea Adevarului si a valorilor democratice, si impotriva regimurilor antidemocratice si incompetente, situandu-se de partea meritocratiei, a libertatilor si drepturilor omului si a ideilor de salvare prin meritocratie si munca.

Oamenii de cultura si de stiinta romani, artistii, scriitorii si creatorii romani traiesc astazi una din cele mai teribile tragedii (desi nu e prima si nici singura, pentru ca si crizele anterioare din istoria nationala recenta, enumerate mai sus, au generat, in epoca, prigoniri, suprimari si exiluri masive). In timp ce in ultimii douazeci de ani o clasa politica rapace si cinica, mai corupta decat toate celelalte de dinainte la un loc,  a transformat Romania intr-o colonie, si-a impus in administratie numai aghiotantii distructivi si a sustinut in mod activ si direct jaful national si asasinarea valorilor, … statul de drept a fost subminat, in timp ce elitele democratice au fost distruse de aceasta caracatita mafiota si au fost indepartate de la vizibilitatea meritata precum si de la exercitarea in viata publica a rolului, notorietatii si competentei pe care le merita.

Prostii si agramatii, veleitarii si cei mai imorali politruci au pus mana IN ULTIMELE DECENII pe destinele Romaniei, cu mari “performante” in distrugerea ei si deja semnand astazi decesul iluziilor populatiei si falimentele economic, moral si civic.

Esecul major sta, insa, in sacrificarea celor buni si merituosi, a celor valorosi, a geniilor si a excelentei romanesti profesionale, civice si etice. EXCELENTA ROMANEASCA ESTE CONDAMNATA LA MOARTE. REPREZENTANTII EI SUNT DECREDIBILIZATI CU BUNA STIINTA. In loc sa fie promovati, sunt vanati si exclusi. In loc sa fie asezati la locul cuvenit, sunt indepartati. In loc sa fie lasati sa gireze, prin competenta, ei (IARA NU NON-VALORILE NUMITE POLITIC SI INCOMPETENTE), circulatia valorilor si sa salveze Romania de la dezastru, tocmai ei sunt cei primii eliminati de catre patura politruca, anomica si lipsita de scrupule.

Din cauza acestui climat, Romania a decazut enorm in ultimii douazeci de ani, cand, la ravagiile lasate in urma de comunism si de post-comunism, s-au adaugat lipsa de educatie si de deontologie, distrugerea respectului pentru munca, geniu si valoare, pe fondul proliferarii exclusiviste a lumii clientelare si a oligarhiilor transpartinice.

DEVIS GREBU este un autentic geniu romanesc, recunoscut si onorat in toata lumea internationala buna, dar destinul sau il condamna sa apartina acestui spatiu romanesc ce nu cultiva nici respectul pentru eroi, nici cultul valorilor. Printr-o opera personala unica si complexa a adus lauri si numelui sau (laudat fie el) si tarii sale, fiindu-i un inalt ambasador si un prestigios reprezentant provenit din elita romaneasca majora. Atitudinea autoritatilor fata de domnia sa ramane, insa, tacerea ingrata, o tipica omerta prin care mafiile puterilor romanesti, intotdeauna politizate si deprofesionalizate, au ucis de-a lungul timpului mintile stralucite si continua sa o mai faca, in dauna idealurilor de progres.

Omul de cultura si cineastul Sorin Iliesiu isi lanseaza in aceste zile proiectul construirii unui lung-metraj despre DEVIS  GREBU. Remarc faptul ca prin astfel de proiecte tintite si duse la capat cu tenacitate, societatea romaneasca ii poate salva macar pe unii dintre cei ce sunt predestinati, prin opera si valoarea iesita din comun, sa vorbeasca si generatiilor urmatoare. Il sustinem din toata inima pe Sorin Iliesiu cu proiectul sau si lansam la randul nostru acest Apel la luciditate, omagiu si atentie fata de inca un geniu romanesc condamnat la ignorare: DEVIS  GREBU.

Angela Furtuna
19 iulie 2010
……………………………………………………………………………………………………

– Institutul Cultural Roman a editat un album Devis Grebu, pe care filosoful Mihai Sora il considera recent o carte de referinta a culturii nationale. A fost lansat la Paris, dar nu inca si in Romania.

Ignorat si marginalizat, Devis Grebu se pregateste sa emigreze din nou in Franta, la o varsta de peste 70 de ani, iar astfel Romania va pierde cu prea multa usurinta inca un  maestru genial.

Angela FURTUNA
(Conferinta sustinuta la Suceava, 15 septembrie 2010, la lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, coperta Devis Grebu, ed. Biblioteca Bucovinei, 2009). ………………………………………………………………………
* Putina lume cunoaste textele politice eminesciene din 1878 si respectiv 1881, dar si din anii de dupa, texte in care tanarul jurnalist si scriitor denunta pericolul importat mai ales dinspre Rasarit odata cu  socialismul si liberal-socialismul ce se propagau accelerat si in Romania. El nu ezita sa descrie fanatismul si teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care nihilistii rusi si socialistii germani din epoca erau entuziasmati, desi reprezentau la vremea aceea doar o secta.

In Timpul, din 6 august 1878, in articolul Din Petersburg ne soseste stirea… tanarul de 28 de ani avertiza cu gravitate: „O serioasa tulburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicii universale, care la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s-o faca pe calea lor obisnuita a atentatelor, scenelor de ulite, tulburarilor etc., iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum. Noi, care suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarei culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendintele lor, ori in ce punct s-ar fi ivind“. (a se vedea integral pe blogul  http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/08/27/despre-recaderea-in-barbarie-prin-comunism-pana-si-eminescu-june-stia/)

……………………………………………………………………..

II.
– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, a fost insotita de auditii muzicale prilejuite de celebrarea, pe 16 septembrie, la Besançon, a implinirii a 60 de ani de la ultimul concert public sustinut de marele pianist roman Dinu Lipatti.

Auditii muzicale :

In Memoriam
DINU  LIPATTI
(19 martie 1917, Bucure?ti – 2 decembrie 1950, Geneva)
Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”

AUDITII
DINU  LIPATTI in original:
CD. 1. Track Nr. 3,
(Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”)

CD. 4. Track Nr. 5 , Concertul pentru pian si orchestra, Op. 16 ,  de Eduard Grieg.
………………………………………………………………………………………………

Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, 15 septembrie, ora 17

III.

– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte  a marcat celebrarea unui eveniment important pentru Romania :

15 septembrie
ZIUA  INTERNATIONALA A DEMOCRATIEI
Romania este membra fondatoare a acestei sarbatori internationale.

Decizia privind sarbatorirea acestei zile a fost luata de Adunarea Generala a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate initial de Qatar si de un grup de 8 state, printre care si Romania. DEMOCRATII  RECENTE

Contributia Romaniei la promovarea conceptelor si practicilor democratice in plan international a inclus:

– Gazduirea celei de a treia Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate – Bucuresti, 2 – 4 septembrie 1997.

– Asigurarea Presedintiei miscarii Democratiilor Noi sau Restaurate in perioada 1997-2000.

– Initierea si promovarea, in perioada 2000 – 2005, in cadrul Adunarii Generale a ONU si al Comisiei Drepturilor Omului, a unei serii de rezolutii privind democratia, statul de drept si drepturile omului.

– Organizarea unei conferinte sub-regionale, in cadrul procesului Comunitatea Democratiilor, cu tema Parteneriatul dintre guverne, societatea civila si organizatiile internationale pentru intarirea democratiei – Bucuresti, 14-15 noiembrie 2003.

– Coordonarea, in perioada 14 -16 februarie 2005, sub auspiciile Comunitatii Democratiilor, a unei Misiuni internationale de experti pentru schimb de experienta si asistenta democratica in Georgia.

– Asigurarea, in 2007, a presedintiei Grupului de lucru nr. 3 (GL 3) privind cooperarea regionala si inter-regionala pentru guvernare democratica, al Comunitatii Democratiilor.

– Contributii voluntare la Fondul ONU pentru Democratie si la Fondul ONU pentru Asistenta Electorala.

– Reprezentarea Grupului est-european la ONU in Consiliul Consultativ al celei de-a sasea Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate si in Consiliul Consultativ al Fondului Natiunilor Unite pentru Democratie.

Angela FURTUNA
Scriitoare, publicista
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
Master in Comunicare si PR
Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate
Doctorand in  literatura exilului romanesc
Specialist in biblioteconomie si bibliografie,
PR, Marketing cultural si informare UE
BIBLIOTECA  BUCOVINEI

Despre diversitatea stilurilor in muzica crestina contemporana, intr-un dialog cu solista Oana Seman

by Octavian Curpas, Surprise,  Arizona

“De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solista de muzica crestina Oana Seman se face remarcata, in 1995. Cantecele interpretate de ea se disting si castiga prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, inaltand si sustinand, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.

Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. La umbra inmiresmata a copacilor, aceasta se bucura alaturi de parinti, de clipele de ragaz si partasie ale unor picnicuri de neuitat. Anii trec si aduc cu ei, evenimente noi in viata viitoarei interprete. In 2000, Oana se casatoreste cu Dani Seman. Un alt moment de reper pentru ea este 2002, cand impreuna cu partenerul de viata emigreaza prin Loteria Vizelor, in Statele Unite. Ajunsi aici, Oana si Dani Seman locuiesc timp de cateva luni in California, dupa care se stabilesc in Portland , Oregon. In prezent, cei doi se pregatesc sa devina pentru prima data, parinti.

– Când te-ai îndragostit de muzica?
– Personal, cred ca te nasti cu anumite inclinatii mai puternice decat altele. Cred ca m-am nascut cu o sensibilitate fata de muzica , fiindca mi s-a spus ca am cantat dintotdeauna, de cand am inceput sa vorbesc.

– Ce înseamna pentru tine sa fii artist crestin?
– Datorita pregatirii profesionale, am avut de- a face mult cu termenul de ‘’artist ‘’. Nu astfel mi-as descrie identitatea, in slujirea prin muzica. Sunt un crestin si cant muzica crestina.

– Te-ai întrebat vreodata de ce te-a ales Dumnezeu sa-L vestesti prin muzica ?
– Toti crestinii suntem chemati sa slujim Domnului. Fiecaruia i s-au dat unul sau mai multe daruri. Darul meu e sa pot canta si multumesc Domnului pentru acest dar pe care El a hotarat sa mi-l dea.

– Când ti-ai dat seama ca ai aceasta chemare ?
– Crescand  in biserica, am realizat in timp, ca aveam aceasta chemare, inca din copilarie.

– Cine ti-a fost mentor în slujirea prin muzica?
– Parintii mi-au fost mentori dintotdeauna, dragostea lor pentru muzica mi-a fost inspiratie. Obisnuiau sa cante in biserica si acasa. Mama avea voce buna si amandoi aveau bun -simt muzical, deci am crescut astfel, intr-un mediu optim, invatand de la ei.

– Vorbeste-ne despre perioada începuturilor. Cum a devenit visul tau de a-L sluji pe Dumnezeu prin muzica, realitate?
– Ca evanghelist, tatal meu era, uneori, chemat sa participe la evanghelizari. Astfel, am ajuns sa merg cu el cand era nevoie si cred ca asa a inceput slujirea mea, prin muzica. Un eveniment  important a fost infiintarea statiei de radio Vocea Evangheliei Sibiu, la a carei festivitate de deschidere am fost invitata sa particip. Cu acea ocazie, mi s-a oferit perspectiva de a inregistra un album, in studioul Radio Vocea Evangheliei Oradea. Albumul, inregistrat in anul 1995, si intitulat “ De dorul Tau”, a reprezentat inceputul colaborarii mele cu radioul crestin, colaborare ce continua pana in prezent. Inceputul nu a fost usor, singurul ajutor financiar si “ sponsor” fiind , intotdeauna, doar tata.

– În ce consta în prezent, colaborarea ta cu Radio Vocea Evangheliei?
– In prezent, colaborarea mea cu Rodio Vocea Evangheliei se rezuma la difuzarea muzicii pe care o cant, distanta restrictionand posibilitatea mea de a mai participa la concerte crestine, in Romania.

– Cum se reflecta Dumnezeu în muzica pe care o interpretezi?
– Mesajul cantarilor mele Il prezinta pe Dumnezeu ca Salvator al fiecaruia si al oricui Il alege astfel.

– Dar propria ta personalitate?
– Caut sa reflect nu personalitatea mea, ci relatia mea cu Dumnezeu.

– De unde te inspiri atunci când îti selectezi repertoriul?
– Urmaresc in principal, mesajul cantarii, aleg piese care consider ca mi se potrivesc ca linie melodica si aproape orice sursa de inspiratie poate fi buna.

– Numeste-ne câteva melodii din repertoriul tau.
– “Clipe minunate”, “ De dorul Tau”, “ Sa nu privesti n-apoi”.

– Pe care o simti cel mai aproape de suflet?
– “Sa nu privesti n-apoi” e piesa la al carei mesaj ma reintorc adesea, pentru intarire spirituala.

– În ce limbi îti place sa cânti?
– Am inregistrat in limba romana , desi ascult dintotdeauna, si muzica americana. Ca membra in Worship Team-ul bisericii Agape, din care fac parte, cant mult in engleza si apreciez diversitatea si calitatea repertoriului crestin anglo-american.

– Care este instrumentul tau preferat ?
– Consider pianul ca fiind favorit, suficient de complex  ca unic instrument de acompaniament. Indragesc in egala masura, chitara.

– Dar compozitorul tau preferat?
– Imi sunt dragi atatea compozitii si compozitori crestini, incat mi-e greu sa aleg unul singur, preferat. Cu siguranta, intre cei romani se numara Mircea Ciugudeanu, Dan Damian, Nicolae Moldoveanu si  multi altii.

– Ce urmaresti sa transmiti prin muzica ta?
– In primul rand, aduc laude si multumiri Domnului . Apoi , caut sa raspandesc vestea buna a mantuirii, oricarui om ce intra in contact cu muzica pe care o cant.

– Cum ai descrie stilul tau de interpretare ?
– Mi-e greu sa ma autodescriu ca apartinand unui stil anume. Dupa cum am mentionat anterior, spectrul autorilor de cantare crestina din care ma inspir, este larg. Cu fiecare noua generatie , in bisericile neoprotestante romanesti , muzica s-a diversificat ca stil , mentinand totodata un numitor comun, o identitate general valabila in orice moment si la orice varsta.Cred ca in ce ma priveste, inclin spre acel nucleu comun, spre un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa.

– Ce întelegi prin un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa?
– Cea mai buna sugestie ce o pot aduce este sa va invit sa ascultati si sa constatati. De exeplu, intr-un concert  crestin din ziua de azi, din  Romania, sunt intalnite piese ce deriva ca structura, de la imnul crestin clasic , la influenta moderna rock sau pop sau rap ori uneori folk, pana in latura populara a folk-ului.Este o buna diversitate de stiluri . Cred ca eu nu ma incadrez strict, doar intr-unul din acestea. Piesele mele  au pornit in general, de la constructia clasica a imnului crestin , cu o dezvoltare spre un Gospel modern , poate, uneori, cu tenta de Jazz.

– Cine sunt cei care te asculta ?
– Nu pot raspunde cu precizie la aceasta intrebare. Pot doar sa sper ca orice crestin , de orice varsta poate gasi, la un moment dat , in vreuna din piesele din repertoriul meu, o reincurajare, o remotivare in umblarea zilnica cu Dumnezeu si pot sa sper ca pentru orice om care se afla inca, in cautarea sensului vietii , pot transmite un mesaj al sperantei, al garantiei unei vieti innoite in Dumnezeu.

– Cum se îmbogatesc spiritual, cei care te asculta ?
– Mesajul cantarilor mele indeamna pe oricine la pocainta, singura cale de a-L cunoaste pe Hristos si de a incepe  sa devenim astfel, asemanatori Lui si placuti Tatalui.

– Ce reactii ai primit pana acum, din partea celor care te ascult??
– In marea lor majoritate , reactiile primite au fost incurajatoare. Este un sentiment minunat sa constientizez ca oameni pe care de multe ori, nu-i cunosc, afirma ca muzica pe care o cant are un impact pozitiv, in viata lor.

– Esti doar interpreta de muzica religioasa sau îti place sa si compui ?
– Interpretez muzica crestina. Ocazional, am scris o piesa sau doua , suficient cat sa consider ca darul de a compune nu e neaparat darul care mi s-a dat.

– Ce alte daruri crezi ca mai ai?
– Tot ce am e ceea ce Domnul mi-a dat ca dar. Tot ce intampin in viata e dat sau ingaduit de Dumnezeu . El face toate lucrurile bune si fiecare zi binecuvantata e un dar de la El. Intreaga viata in Hristos este un nemeritat dar.

– Ai participat la concursuri de muzica creatina ?
– Nu am participat direct la vreun concurs . Indirect, imi amintesc ca la unul din concursurile pe care Radio Vocea Evangheliei Bucuresti le-a organizat, albumul meu  ‘’Stele de Craciun ‘’, ar fi fost apreciat ca fiind favoritul ascultatorilor.
Personal, nu consider concursul, competitia, ca adecvate cadrului crestin . Suntem cu totii chemati , in egala masura , sa ne aducem , dupa puteri, aportul. Mi se pare inoportuna evaluarea comparativa a calitatilor unor interpreti a caror menire este sa aduca lauda Domnului. Suprem este numai Harul lui Dumnezeu aratat fata de noi toti, in mod egal, iar o ierarhizare a slujirii noastre in fata Lui, este irelevanta. Concurenta poate alimenta prea multe neajunsuri umane. A lasa un interpret crestin sa inteleaga ca munca lui e apreciata, ramane totusi, un lucru bun si veritabil crestinesc.

– Care au fost provocarile cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului, în calitate de interpret de muzica crestina ?
– Provocarile sunt multe si diverse. Acest gen de slujire aduce cu sine un nivel de expunere  la provocari specifice. De exemplu, poti avea parte de o critica constructiva sau poti deveni tinta unei critici intentionat distructiva. E trist ca, uneori, desi suntem crestini, avem inclinatia accentuata de a critica mult si a intelege putin, noi , cei chemati sa nu judecam.
Dar mai presus de toate aceste provocari, ramane bucuria de a sti ca ai adus o contributie, fie ea si modesta, la raspandirea vestii bune a mantuirii.

– Ce altceva te mai atrage, în afara de muzica ?
– Imi place pictura, ma intereseaza artele vizuale, in general.

– Esti un crestin implicat, activ?
Nu cred ca poti fi crestin inactiv. Mai mult sau mai putin vizibil din exterior, viata autentica de crestin consta intr-o nesfarsita lupta de a trai in lume si a nu fi al lumii.

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
– Viata crestinului este un sir de experiente cu Dumnezeu. Zi dupa zi, bunatatea Lui straluceste pentru noi si nimic din ce face El pentru noi nu e marunt. Raspunsul corect ar fi ca intreaga mea existenta este o experienta personala extraordinara, cu Dumnezeu.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
– Increderea in Dumnezeu , cu tot ce implica ea , cred ca e cheia succesului spiritual. Din El, prin El si pentru El, sunt toate lucrurile. Asumandu-ne acest adevar si traind in ascultare suntem placuti Domnului, si asta inseamna succes spiritual.

– La ce lucrezi în prezent?
– Adaptarea la un nou stil de viata , intr-o noua tara, mi-a ocupat majoritatea timpului, in ultimii ani.Toate albumele mele sunt inregistrate sub numele de Oana Fisca . Noi inregistrari, pe numele de dupa casatorie, nu exista decat in perspectiva.

– Ce planuri de viitor ai?
– Data fiind situatia economica generala , actualmente este greu sa construiesti planuri precise de viitor. Credinta imi da taria de a merge inainte , constienta ca Domnul va purta de grija, in fiecare zi.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor ce intentioneaza sa cânte sau sa compuna muzica religioasa?
– Nu pot decat sa incurajez pe oricine are incredintare ca e chemat la aceasta lucrare. Perseverenta si rabdarea vor aduce roade. Este un privilegiu  sa Ii poti inchina aceste daruri lui Dumnezeu.

– Ce hobby-uri ai? Cum îti petreci timpul liber?
– Putinul timp liber de care dispun, prefer sa il petrec in natura. Impreuna cu sotul meu merg, uneori, la munte, in camping si (depinde de anotimp) pescuim sau innotam in raurile si lacurile frumoase din Oregon.

– Pastrezi legatura cu patria mama? Cand ai vizitat ultima data România?
– Pentru mine, “acasa” a ramas inca, Romania. Avem acolo, familie si prieteni cu care tinem legaturi stranse.Ultima data, am vizitat Romania anul trecut si, daca am avea posibilitatea, am merge acolo saptamanal.

– Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
– Avem un Dumnezeu Viu. Mai presus de tot ce e firesc , El este Atotputernic . El este Calea, Adevarul si Viata. Daca nu-L cunosti, cauta-L si-L vei gasi. E cel mai minunat lucru ce ti se poate intampla.

Problema emigratiei hispanicilor in SUA privita prin ochii unui roman din Mexic

Ce a insemnat pentru omul si scriitorul Marcel Vasilache plecarea in Mexic?

Plecarea in Mexic pentru mine, sincer sa fiu, a insemnat o schimbare radicala a fiecarui simtamant si percepere a vietii. O schimbare de atitudine si chiar a felului de a vedea viata prin Domnul Isus.

Eu, in Romania, locuiam la Barlad si veneam dintr-o biserica penticostala doar cu o suta de membri, pe acele timpuri, si am ajuns in Ciudad de Mexico, unde am locuit patru ani si care are 28.000.000 de locuitori, cu sapte milioane mai mult decat toata Romania, si m-am facut membru al unei biserici care avea 5000 de membri. Ca eu sa ma adaptez acestui nou stil de viata, am avut nevoie de cel putin doi ani si nopti intregi de plans dupa pamantul care m-a vazut nascandu-ma si crescand 26 de ani pana cand m-am putut adapta si iubi aceasta noua tara, unde Domnul a permis sa ma naturalizez mexican doar dupa patru ani de la venirea mea aici. Am avut un adevarat sprijin in sotia mea, Blanca si in soacra mea, Maria Elena Sandoval.

• Realizari literare si planuri de viitor.

Cartea La Cizaña (Neghina) inca nu este publicata, dar deja se pot gasi poeziile din aceasta carte pe pagini din foarte multe tari din America Latina, ultima tara unde s-au publicat poeziile mele este Costa Rica.

Dupa tiparirea acestei carti, voi incepe sa scriu alta, tot in limba spaniola, dar de data aceasta o voi dedica sotiei mele. Noua carte va cuprinde poezii de dragoste, avand ca influenta Cartea Sfanta, ceea ce simtea Sulamita pentru iubitul ei si invers. Va fi o carte care va arata celor care sunt casatoriti cum trebuie sa se iubeasca si sa se daruiasca unul altuia, cu frica de Domnul, dar folosind un romantism sanatos, nu unul murdar si departe de orice simtamant spiritual.

• Repercusiunile crizei mondiale asupra vietii din Mexic.

Criza economica, sincer sa fiu, a speriat pe foarte multi, mai ales pe cei care aveau investitii enorme la bursa sau la companii care dadeau semne de slabiciune, dar mai ales pe toti cei care aveau ceva de pierdut si nu se incredeau in Dumnezeu. Oamenii de rand din Mexic sunt obisnuiti sa treaca prin probe economice si sa le suporte muncind si luptand. Ultima devalorizare a monedei a fost in 1994. De fapt, datorita faptului ca mexicanii sunt foarte muncitori s-a reusit sa se iasa din criza economica foarte repede, ca in momentul de fata tara sa aiba o crestere a pib-ului simtitoare si imbucuratoare, Mexic fiind una dintre tarile cele mai bogate din America Latina impreuna cu Brazilia.

• Reactii locale in urma legii adoptate in Arizona cu privire la imigratia ilegala.

Reactii in urma adoptarii legii SB1070 au fost foarte multe in Mexic si in toata America Latina. Guvernatoarea Statului Arizona fiind catalogata de catre ziarele de pe continent drept nazista. Cred ca este femeia pe care o urasc mase intregi de persoane de toate nationalitatile. Mie, ceea ce imi place la mexicani e ca sunt foarte curajosi si nu le este teama de nimic cand este vorba de propria lor demnitate. Guvernul condus de catre Felipe Calderon inca lupta impotriva acestei legi, care, cu siguranta a fost inspirata de catre cel rau, imigrantii fiind considerati cu totii drept niste criminali si tratati ca atare. Imaginati-va!

• Exemple de viata din comunitatea in care Marcel Vasilache este pastor.

Domnul a gasit cu putinta sa ma aduca tocmai din Romania, fara sa cunosc limba spaniola, fara sa cunosc mentalitatea de aici din Mexic, sa fiu pastor intr-o biserica in care nici macar nu se vorbeste romaneste. Biserica, la care sunt pastor, se numeste “Fuente de Vida” (Fantana Vietii). Domnul Isus a ridicat biserica folosindu-ma pe mine si pe sotia mea, multi erau impotriva si spuneau ca suntem nebuni si nu este posibil ca un strain sa faca asa ceva. Ca in momentul de fata biserica sa creasca intr-un ritm foarte accelerat. Acum facem parte din Ministerios Elim, cei care ne sustin in tot ceea ce facem.

Multi dintre membrii bisericii, inainte sa se pocaiasca aveau vieti distruse. Unii erau alcolici, sechestratori de persoane, criminali, oameni care isi bateau sotiile pana la sange din cauza machismului implementat atat de puternic in cultura Americii Latine, avand copii cu diferite femei, oameni care inainte de a-L cunoaste pe Domnul, se drogau si umblau cu tot felul de arme la ei fiindca faceau parte din benzi criminale. Unul din frati mi-a marturisit ca inainte sa se pocaiasca mergea inspre casa lui decis sa isi impuste familia fiindca isi batea joc de el, avand deja o arma automata la el. Dar in drum spre casa, fiind drogat si beat, ajunge in fata unei biserici evanghelice, pe poarta careia iese pastorul si il intreaba, ce are de gand sa faca? Cu dragoste ii lua arma din maini, il invita in biserica, acolo unde ii aduna pe frati si pe surori sa se roage pentru el. Dupa cateva ore omul pleaca acasa la el fara arma, ci cu pace in inima.

A doua zi se hotaraste sa mearga din nou la biserica unde l-au iubit si s-au rugat pentru el. Cand ajunge… in acel loc unde el vazuse biserica si a cunoscut pe pastor, de fapt era doar un teren gol, nu avea nici macar o constructie ridicata. Fratele mi-a marturisit ca el era sigur ca pastorul care l-a intampinat in fata bisericii era chiar Isus. Cu lacrimi in ochi marturisesc ca ii iubesc foarte mult pe membrii bisericii Domnului unde sunt pastor, fiindca astfel se implineste cuvantul din 1 Corinteni 1:27-29 „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt; pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.”

Marcel Vasilache (Queretaro, Mexico) in dialog cu Tatiana Munteanu (Bruxelles, Belgia).

http://www.bruxellesmission.org

Impressions of Romania from a land far far away

Years ago, when I was beginning my adventure to Romania, I never knew what it was like over there. Much of my research I did while I was in Malaysia. Looking at the wild frontier, the old building structures caught my eyes and heart and then it also hit me that the country suffered the downfall of ‘communism’ and it was towards the road to recovery. One thing only was running in my mind that my wife comes from that country. I was curious about the people, food and culture and I know that I will not be able to find Romanian food here in Malaysia nor even find a trace of Romania here in Malaysia, probably they were not easy to identify, Romanian communities quite non-existent. After I spend a long time in Romania, I made it like my second home though initially when I arrived there life was different. It was like I went through a time machine and came to another land that is way beyond what I saw over the Internet. With images that caught me it was hard for me to blend in that society when I was like the first stranger and in this city called Oradea which lies on the West part of Romania closer to the Hungary border people at that time don’t take to foreigners too lightly and to walk with a Romanian girl was like robbing of their heritage ‘why does a colored guy takes our girl’?

What ran in their minds, people were staring at me and giving me the eye that made me very uncomfortable, but I did not care though at times they do get me on my nerves. I had made a choice to stay there because of my wife and also to learn about the Romanian history and culture in any great depth. I found myself wanting to find out more about my wife’s culture, looking for her roots and her identity as a Romanian. The story of the immigrant is always deeply emotional and melancholic. I left my country where I was born living all what was left of me in Malaysia, for different reasons and chose to live among Romanians. But no matter where we go, and no matter for how long we stay away from our home country we carry our identity with us, we become very fond of small objects and memories that remind us of home. For each of us there is always only one home. It is where our heart is, and not necessarily where we live. But to me, Romania is a mixture of feelings – good and bad, memories of a world I have found nowhere else, it’s the little diamonds of Romania that makes me treasure it. My wife is from Maramures and how happy she was coming from that little town that holds a lot of good memories. When we were there together, she showed me her home, the school she studied, where she did all her growing to teenage hood. I was going through a kaleidoscope of images she painted to me when we were communicating with each other before my trip to Romania. I recollect my childhood days when I used to live in a beautiful country side called Malacca where my brother was born. Chances like this was given to me because my dad works with the police force and whenever my dad gets posted from town to town it was our opportunity to taste the towns we lived in. So when I was growing a short while in Malacca, which is situated in the south of Malaysia, after school I used to run to an open field and sit under palm trees and watch the sheep, cows, goats, gazing in a open field and farmers plough their rice fields. Just watching nature and its wonders, feeling the warm sun on your skin is such a feeling as the day slips through your fingers. Time has so much to offer when you enjoy these beautiful moments. This was missing home and I am sure my wife has her golden moments in her home town running around, mingling with friends, and going to the market in Maramures was a nice sight I saw and the other was the butcher house just next to the market great walls. The monasteries and antique buildings have so much history to it. Walking up the hill in the mid summer and watching the mountain tops and endless hills I feel that I could communicate with GOD, as he is so close by. Walking about through small villages and towns I used to see shepherds sell cheese, and sweet honey from the market place brought in by villagers. I am pretty sure that my wife has her collection of traditional objects that belong to the national customs, painted glass, handmade traditional blouses and skirts, ceramics. I carry memories with me and they fill my Malaysian small universe in Romania. Romania has amazing historical small towns and cities that carry the international culture and customs acquired over past centuries from different foreign occupations. It is hard to remain a stranger once you get to Romania as everyone is so friendly and willing to feed you and to introduce you to the people and customs of the area where you find warmth and caring. Far away from the winding roads there are small villages, traditional ones. Maramures is a region that is very rich in tradition where old people carry on the region’s pride and customs. When they celebrate they wear national costume. In winter they rejoice in the traditional songs. One can see small children wrapped in colored clothes, sheepskins, as is the custom, young girls with red cheeks who are very fond of the colorful scarves that cover their heads. The people of Maramures are warm and friendly. I remember as me and my wife were walking through the market and through lanes breathtaking scenes and greenery beautiful mountain tops and antique buildings. It was when I approached a beautiful painting gallery and saw beautiful crafted paintings that hung on walls. There was this lady sitting on a chair and let her fingers run through cloth skins mastering her craft when I greeted her and asked her to explain me about the paintings. Instantly we became friends and she invited us for an evening barbeque they planned. I took up the offer and we were warmly greeted by her husband who is a painter and two lovely teenage children a son and a daughter and later part of the day to my surprise they told me check out from the place we were renting and to move in with them. I felt so warm and very welcome from a very beautiful family who in the end became my family. One morning they took us to Morgosa, a beautiful mountain retreat where there is a huge open lake and a beautiful ski place, where you can lose yourself in the great wonders of pure nature. It was breathless and I relived my wife’s growing years in her hometown and how she explained to me in detail how she used to go into those cable with her winter clothes and skiing equipment and glide down the snowy tops. What a lovely feeling though I have not skied in my life! I can imagine the feeling my wife went through. It was a memorable moment we spent with this wonderful family, something I will treasure with all my heart. Romania will still hold a memory in my heart and someday I hope that I will be able to make a home in this wonderful land.
By Joshua Raj
Kuala Lampur, Malaysia

„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina

Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe  Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.

“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare

– Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.

– Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa  laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale

– Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum,  eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

SOTUL MEU

In clipa in care Isac a iesit din cabinetul medicului, a simtit ca sfirsitul vietii lui se apropia si doar o minune il va putea salva. Transplantul de ficat! A incercat sa-si reprime gandurile negre, constient ca trece printr-un colaps si ca daca nu va fi puternic, o poate lua razna. Stia ca moartea este individulala si ca intr-o zi va bate si la usa lui, dar inca nu era pregatit sa se retraga de pe scena vieti. Se gindea mai ales la cei doi copii ai lui, care aveau nevoie de el.

In urma cu un an se mutasera cu toti  intr-un apartament nou, in speranta ca aici nu vor mai fi urmariti de ghinion. Fata era la facultate iar baiatul deabia ii sarbatorise barmitva si el ii promisese ca vor face impreuna o calatorie in Europa. Copii stiau ca este bolnav din momentul cand isi intrerupsese munca de la Haifa Chimicale, unde lucrase aproape douazeci de ani. Sufereau alaturi de el cu toate ca tatal lor nu se plangea niciodata, incercand sa-i menajeze si parand foarte optimist. Acum cand primise vestea, inima lui de parinte plangea tacut in pieptul lui, gandindu-se ca poate destinul nemilos nu-l va ajuta sa supravetuiasca.

A iesit in curtea spitalului Adassa din Ierusalim si s-a asezat pe o banca. Privirea lui pierduta s-a atintit spe pamintul pe care, pentru prima oara simtea ca il uraste, la gandul ca doar la numai patruzeci si sapte de ani acesta il poarte inghiti. Trist cu ochii in lacrimi a ridicat pentru o clipa privirea spre cerul luminos si a implorat ajutorul celor dragi, care disparusera lasand in inima lui multa durere. Parintii lui si sotia! Viata il pedepsise destul de mult si ii lasase sa duca in spatele o povara foarte grea, pe care scria cimitir. Gandul ca si el ar pleca cit de curand acolo il ingrozea si era hotarat sa faca totul ca sa traiasca, asa ca s-a incurajat si a plecat spre masina.

Drumul spre casa era destul de lung si in timp ce conducea imaginile si amintirile din viata lui au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Se vedea pe el la varsta de saisprezece ani, cand insotit de parinti si cele doua surori au sosit in Israel. Primi ani a invatat si a lucrat in Chibut, apoi a plecat in armata. Cand a izbucnit razboiul de sase zile, mama lui care era foarte bolnava s-a stins. Isac o iubea enorm si a fost o lovitura cumplita! Inainte de eliberare viata i-a scos in cale prima dragoste. Dupa cateva lui s-a casatorit, apoi a venit si ziua fericita cand a devenit tatal unei fetite. Era fericit, tanar si cu dorinta de munca! Anii care au urmat a reusit sa-si cumpere o casa si el cu sotia au fost binecuvantati din nou cu inca o fetita. Isac cu gandul la familia lui muncea zi si noapte facind ore suplimentare si nimic nu i-se parea greu. Cu sotia se intelegea foarte bine si se iubeau, dar peste fericirea lor a venit o zi in care nenorocirea s-a abatut brusc. El era la lucru, iar fetita cea mare la scola. Acasa se afla sotia lui cu fetita cea  mica care se juca in salon cu o papusa. Mama a plecat putin pana la baie, iar fata a mers la geamul deschis sa priveasca afara. Papusa i-a scapat din mana, iar ea s-a aplecat mult peste balustrada intinzand manutele si a cazut. Un militar care trecea pe trotuar s-a repezit sa prinda fetita, dar a aruncat mai intii arma de pe umar jos si a fost prea tarziu. Fetita i-a scapat printre degete si s-a zdrobit de pamant. Imi este greu sa descriu ce a urmat in sufletul mamei si al tatalui care a sosit disperat. Tot ce a urmat, moartea fetitei, ancheta, i-au distrus sufleteste pe cei doi ca si pe toata familia.

Ani care au venit spre ei, au fost foarte grei, dar o raza de soare a aparut din nou in viata lor. Sotia lui a adus pe lume un baiat! Isac nu traia decat pentru fericirea copiilor lui si a sotiei. Viata a devenit mai prietenoasa cu destinul lui si se credea un om implinit. Anturajul si prieteni din jur l-au c-am facut sa iubeasca bautura, dar nu intr-o masura foarte mare incat sa-i schimbe comportamentul. Ramasese acelasi sot si parinte foarte devotat familiei. A urmat moartea tatalui de care el era foarte legat si inca odata umbra mortii a venit peste sufletul lui, dar se obisnuise cu toate loviturile vietii. A luptat mai departe ca celor dragi sa nu le lipsesca nimic si cand boala l-a lovit, nu s-a lasat doborat si a continuat sa munceasca.

Cand toata familia era ingrijorata pentru el, sotia lui s-a imbolnavit si ea brusc. Doctorii au spus ca multa lume sufera de aceiasi boala si doar la aproximativ un milion exista o situatie ca a ei. O infectie care era foarte grava si spusele lor s-au dovedit adevarate. Nu dupa mult timp a fost nevoita sa stea numai in spital. Isac a facut totul pentru ea, ca sa aiba cele mai bune tratamente si conditii. A mers in toate locurile sfinte, la cei mai mari Rabini, dar speranta nu aparea. In tot acest timp el a continuat sa munceasca, sa aiba grije de copii. Fata era deja la facultate, dar baiatul abia implinise zece ani. Desi el era suferind, isi ducea viata intre fabrica, casa si spital.

Perioada care a urmat a fost groznica si durerea lui pentru sotia iubita, care s-a stins l-a doborat. In lunile care au venit el a incercat sa-se ridice sprijinit de dragostea celor doi copii. Cand a sosit anul in care trebuia sa faca barmitva baiatului, Isac  se afla in spital, dar a gasit puterea sa-i ofere acestuia o petrecere de vis, intr-un local superb. Toata familia lui si a sotiei au fost prezenti, desi cu totii purtau in inima spaima, ca el era macinat de boala. Multi dintre cunoscuti si prieteni nu au venit la petrecere, iar unii s-au prezentat fara sotii si Iasc a pierdut multi bani, deoarece comandase foarte multe locuri. Dezamagit de pierdere, nu s-a lasat si a scos din economiile pe care le avea, plecand cu baiatul intr-o excursie prin Europa.

Desi foarte slabit, cu fata palida, el a incecat sa faca totul ca fiul lui sa fie fericit. Au fost momente cand nu reusea sa-se tina pe picioare, dar a rezistat eroic pana la revenirea in tara, cand s-a internat din nou. Intr-o zi medicii l-au anuntat ca este pregatit pentru el un ficat, dar pe masa de operatie si-au dat seama ca era o problema si norocul lui a fost ca nu incepusera operatia, astfel totul se termina. Din nou ghinionul l-a lovit si el astepta o alta sansa!

Prin foarte multe interventii, a reusit sa plece in Oklahoma unde a fost ajutat sa isi gaseasca o locuinta langa spital si sa astepte. Renuntase la serviciul de la fabrica, unde l-au pus sa semneze ca accepta sa-l ajute cu o suma, dar sa renunte la pituimi*, la orice ajutor, daca va scapa cu bine de la operatie… Cum era disperat a fost de acord, dar mai tirziu a  regretat ca s-a lasat pacalit si s-a consolat la gandul ca poate viata il va ajuta sa-se salveze. Avea nevoie de multi bani si s-a apelat la prieteni, la oameni care l-au ajutat si pentru care el se roaga si acum. Dupa o jumatate de an copiii au venit si ei acolo deoarece, erau singuri donatori de sange in cazul unui transplant. Au trecut inca cateva luni si doctorii i-au spus, ca nu s-a ivit un ficat compatibil pentru el, iar al lui se petrificase. Acest fapt insemna ca isi traia ultima luna din viata si l-au indemnat sa-se intoarca in Israel dar el a refuzat.

Dupa inca doua saptamani, intr-o noapte a sunat telefonul si a fost dus la spital. Se ivise un donator, deoarece un tinar avusese un accident cu motocicleta. Problema era ca pentru acel ficat era inca un pacient, iar doctorii au facut din nou teste si Isac a trebuit sa treaca prin emotii cumplite. A primit vestea ca era cel ales si bucuria a rasarit din nou in sufletul lui! Si-a imbratisat copii cu inima stransa, de spaima ca poate sa nu-i mai vada, dar s-a gandit ca speranta moare ultima si el trebuie sa fie increzator. Operatia a reusit si dupa inca o luna se afla in avionul care il aducea acasa. Se simtea bine si ii multumea vietii ca nu il parasise.

Dupa operatie nu mai avea bani, decat pensia. Vanduse masina lui si a fetei, toti bani din banca se terminasera, asa ca i-a fost greu dar a rezistat. Fabrica nu l-a mai ajutat cu nimic, ratele pentru casa de la banca erau in urma si a trebuit sa faca sacrificii. Familia il sfatuia sa-se casatoreasca, asa ca el a incercat sa isi refaca viata. Fata plecase cu prietenul ei sa munceasca in America, iar baiatul era inca la scoala.

Intr-o zi cineva i-a facut cunostinta cu mine. Nu are importanta cum ne-am cunoscut, cert este ca in cateva luni ne-am casatorit. Am depasit impreuna greutatile si ne intelegem bine. Avem aproape paisprezece ani de casatorie si traim la fel ca ceilalti, intre bucurie si durere, intre bine si greu, dar amandoi multumim cerului ca ne-am cunoscut. Eu nu am copii, dar am reusit sa castig pe parcurs prietenia copiilor lui si acest fapt ma bucura. Fata lui s-a casatorit si a adus pe lume doua fete si un baietel minunat.

In ziua in care Isac alaturi de celalalt bunic, si-a tinut primul nepot in brate ca sa i-se faca brit**, a fost cel mai fericit om! Nici nu visase la acel moment! Am vazut lacrimi in ochii sotului meu si am inteles ca in sufletul lui se impletea bucuria cu dragostea de viata. Iubeste viata chiar si acum cand a implinit virsta de saizeci de ani, iar eu sunt fericita ca l-am cunoscut. Este un barbat de aur si il iubesc foarte mult! Sper ca dragostea noastra sa mearga inainte si sa ne bucuram de multi ani de acum incolo, deoarece eu stiu ca dragostea este tot ce ramine intre noi si dupa noi…
Doar dragostea!
—————————–
*Pituim (ivr) – Indemnizatie oferita de patron unui salariat atunci cand acesta paraseste voluntar locul de munca. Plata de separare.
**Brit (ivr) – Eveniment ritual care marcheaza descendenta patrilineara.

Silvia KATZ
Israel
septembrie 2010

„Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera” de Iosif Ton – Cuvantul Evangheliei pentru vremuri de criza

Cine isi mai aduce aminte in clipa de fata, de acele vremuri cand multi dintre noi stateam in fata aparatului de radio, ascultand cu teama, insa si plini de curiozitate, postul de radio „Europa libera”? Era ca si cum pret de cateva ore am fi evadat din Romania, dintr-un loc devenit un lagar de prizonieri in mana comunistilor. Sau cine isi mai aminteste de semnalul de identificare inconfundabil al postului de radio BBC, in limba romana? Ascultand emisiunile difuzate prin intermediul BBC, de la Londra, aveam ocazia sa gandim ca exista un „dincolo” de realitatea cenusie a epocii de aur.

Toate acestea s-au transformat in amintiri pline de farmec, dar si de nostalgie, amintiri din vremuri cand puteam auzi glasul celor care ne vorbeau din lumea libera, in genul lui Max Banus, Dumitru Stanisoara, Nestor Rates, Neculai Constantin Munteanu, precum si Iosif Ton, pastorul baptist care ne deschidea inaintea ochilor mintii comorile cunoasterii lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintelor Scripturi.

„Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera”

S-ar putea afirma ca flacara credintei a fost mentinuta vie in acele vremuri tulburi, de catre cativa oameni care au avut curajul, demnitatea si sansa de a-L sluji pe Dumnezeu prin cuvantul scris, dar mai ales rostit. Intr-o perioada cand cei mai multi faceau compromis cu puterea, cand glasul liderilor religiosi era amutit de interese personale sau de teama, oameni ca pastorul Iosif Ton au fost putini, insa lucrarea lor s-a dovedit nebanuit de mare.

Trimitandu-ne adevarate „mesaje de dincolo” prin intermediul posturilor de radio BBC si Europa Libera, Iosif Ton a contribuit intr-un mod hotarat la caderea de mai tarziu a comunismului, pregatindu-ne pentru timpul de libertate ce a urmat. Securitatea romana a crezut ca exilandu-l peste hotare pe Iosif Ton, a reusit sa aduca la tacere glasul celui care cerea libertate pentru credinta crestina. Ei au considerat ca in opulenta si avantajele oferite de civilizatia occidentala, Iosif Ton se va multumi cu un statut de pastor bine platit, in strainatate. Nimic mai fals, fiindca in loc sa uite de tara de unde a plecat, el a raspuns chemarii de a vesti Cuvantul Evangheliei nu doar la cateva comunitati neoprotestante, ci intregii Romanii. De aceea, marturia acelor timpuri nu trebuie sa piara si nici ceea ce s-a spus, fapt pentru care nu putem decat sa consemnam cu bucurie o carte cum este „Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera”, scrisa de Iosif Ton.

„Sa ne intoarcem la valorile… de temelie”

Rasfoind aceasta carte, nu poti decat sa tresari plin de emotie, cand citesti aceste apeluri calde, pline de sensibilitate umana si compasiune, pentru ca romanii sa nu dea uitarii calitatile deosebite care ii distingeau ca natiune si popor, inainte de venirea comunistilor, exprimate prin „bunatate, omenie, demnitate, amabilitate, cinste, dreptate si adevar.”

„… Sa nu ne lasam ispititi sa devenim ca ei. Sa readucem in neamul romanesc bunatatea, omenia, iertarea, amabilitatea, politetea – calitati care au fost zdrobite si ne-au fost rapite de partidul comunist si de securitate. Adevarata noastra razbunare este sa nu fim ca ei. Adevarata noastra reactie la rautatea lor fara margini este sa ne recapatam bunatatea, omenia, demnitatea, amabilitatea, cinstea, dreptatea si adevarul. Comunistii s-au luptat sa ni-L ia pe Dumnezeu, Biblia si credinta. Sa ne intoarcem la valorile acestea de temelie si sa reconstruim moralitatea si caracterul pe ele.”

„…cine sunt sfintii?”

In privinta mesajelor radiofonice transmise de la BBC, Iosif Ton a lasat deoparte diferentele ce separa diversele culte religioase din Romania si intr-un spirit cu adevarat ecumenic, ne-a oferit ocazia de a studia marturia adusa de catre cei care sunt sfintii bisericii lui Hristos din toate timpurile. Astfel, putem invata din experienta lasata peste timp de catre cei care au fost canonizati de catre bisericile istorice si respectati de catre confesiunile protestante, in genul apostolilor, dar si al sfintilor parinti.

„Asadar, cine sunt sfintii? Folosind limbajul modern, putem spune ca sfintii sunt oamenii de seama ai Bisericii Crestine, oameni care s-au ridicat in generatia lor, deasupra celorlalti si intr-un fel sau altul, au excelat, au facut fapte de seama sau au trait un fel de viata care a fost o pilda pentru altii sau si-au jertfit viata pentru altii ori pentru credinta lor crestina.”

Din aceasta marturie asupra vietii sfintilor, putem intelege ca a fi un „om sfant” presupune sa iei atitudine impotriva raului care exista acolo unde te gasesti, sa nu te lasi zdrobit de catre cei care-L ignora pe Dumnezeu, sa nu te sperii in fata imperiilor raului, din randul carora au facut parte atat Imperiul Roman cat si cel comunist si mai presus de toate, sa-ti dai viata, daca acest lucru este necesar, pentru idealul sfant al cunoasterii lui Dumnezeu si al predicarii Evangheliei. Putem spune ca acest model al „sfintilor” coincide aproape in totalitate cu cel al dizidentilor, care au refuzat sa faca pactul tacerii cu puterea comunista, care au stat tari in credinta, pana la moarte, mentinandu-si marturia lor, in ciuda tortionarilor sau persecutorilor.

„Oamenii acestia au iubit Biblia”

Un lucru neobisnuit pentru un predicator protestant este acela de a vorbi despre cei numiti „parintii” bisericilor istorice ortodoxe si romano-catolice. De aceea, deschizand aceasta carte, nu putem sa nu remarcam noutatea unei astfel de situatii, insa pe de alta parte, nu putem decat sa apreciem calitatea prezentarii acestor persoane deosebite care au fost sfintii parinti. Astfel, putem citi despre Iustin Martirul, Irineu, Origen, Atanasie, Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur. De asemenea, putem sa invatam din viata lui Tertulian, Ciprian, Lactantiu, Ambrozie, Ieronim si Augustin. Putem spune ca avem un curs sintetic de patristica, in cel mai bun sens al cuvantului, oferind o informare la obiect pentru orice cititor, indiferent de cult.

„De un lucru putem fi insa, siguri. Oamenii acestia au iubit Biblia si au considerat-o Cuvantul lui Dumnezeu. Ei au fost in primul rand, interpreti ai Bibliei si in intentia lor, fiecare a cautat sa formuleze crezul crestin dupa Biblie, sistematizand in primul rand, ceea ce spune aceasta.”

„Crestinismul este o religie misionara”
Printre mesajele radiofonice ale lui Iosif Ton s-au numarat, de asemenea, si cele in care ne-a vorbit despre diferitele personalitati ale lumi crestine contemporane. Am aflat astfel, despre oameni ai lui Dumnezeu, cu totul deosebiti, in genul lui John T. Raleight Mott, Elisabeth Elliot, Maica Tereza, Watchamn Nee, Toyohiko Kagawa, Helmuth Thielicke, Carl Henry, Billy Graham, Wolfhart Pannenberg, Dumitru Staniloae si Joseph Hromadka. Vorbind despre toate aceste personalitati, Iosif Ton ne-a facut sa intelegem ceva din universalismul religiei crestine contemporane si ca religia lui Hristos are reprezentanti de seama in fiecare natiune.

„Crestinismul este o religie misionara. Adica cel ce o imbratiseaza simte imediat impulsul de a o impartasi si altora. De la inceputul lucrarii Sale pe pamant, Domnul nostru Isus Hristos Si-a ales oameni pe care i-a format si i-a educat cu acest scop, de a-i face apostoli. Apostol inseamna in greaca, trimis. Apostolii sunt trimisii lui Isus Hristos. De atunci si pana astazi, crestinii din diferite tari au plecat in alte locuri, sa duca si acolo vestea cea buna, adica Evanghelia. Noi le spunem acestora, misionari.”

„Niciodata nu e prea tarziu”

Calitatea de a fi misionar nu a fost niciodata usoara, iar a predica Evanghelia in interiorul lagarului comunist a fost provocare careia putini i-au facut fata. Cu toate acestea, dorinta de a-L prezenta pe Dumnezeu in Romania epocii de aur l-a condus pe Iosif Ton sa nu taca si sa vorbeasca, oferindu-ne adevaratul model de „om nou, constructor devotat si constient al Imparatiei Cerurilor” si nu al societatii comuniste.

„Convingerea pe care o am este ca trasaturile de caracter se invata. Copiii le vad la parinti si le copiaza. Sau parintii le imprima niste principii de comportament si astfel, ei cresc cu ele, ramanand cu acestea pentru toata viata. Dar nu numai in copilarie se formeaza caracterul. Omul este reeducabil. El insusi se poate reforma. El poate decide sa abandoneze anumite principii si sa adopte altele. El isi poate desfiinta anumite deprinderi si isi poate forma altele. Niciodata nu e prea tarziu, nici chiar la adanci batraneti.”

„Loialitatea pana la capat…”

Din acest punct de vedere, emisiunile radiofonice realizate de catre Iosif Ton au avut ca scop sa remodeleze gandirea ascultatorilor din Romania, in vederea dezvoltarii acelor trasaturi de caracter care au fost reprimate in mod sistematic de regimul comunist. Astfel, dragostea de adevar, curajul si bunatatea, alaturi de acceptarea de sine, recunostinta si loialitatea, precum si atentia acordata problemelor altora, omenia si marinimia au fost amplu ilustrate in apelurile transmise catre tara. Era ca si cum semintele adevarului ar fi fost aruncate cu speranta in ogorul romanesc, cu credinta ca ele vor rodi, in cele din urma.

„In jurul celui ce cadea in dizgratia partidului si a securitatii se facea un gol imens. Toti cei ce i se aratasera a-i fi prieteni cautau sa-l evite, nici macar nu-i mai zambeau, pentru a nu fi vazuti fraternizand cu un dusman de clasa. Atunci s-a ucis in multi romani floarea aleasa a credinciosiei fata de un frate, fata de un prieten. Loialitatea pana la capat si mai ales, cand prietenul sau cei dragi ai lui sunt in necaz si au nevoie de ajutorul tau, iata o trasatura de caracter pe care ar trebui sa o recultivam, sa o reintroducem in structura alcatuirii noastre launtrice.”

In consecinta, era necesara refacerea natiunii, a societatii romanesti, care sa fie astfel, eliberata de comunism, de teroare si de cultul personalitatii. Numai asa, oamenii puteau sa isi invinga frica de a fi ei insisi si sa renunte la mastile impuse de sistem. „Romania are nevoie de vizionari si de eroi, dar neamul nostru are nevoie si de profeti care sa indrepte privirile si inimile natiuni spre Dumnezeu. In felul acesta, natiunea romana va reinvia, va renaste, se va reface si va intra intr-o epoca de lumina si de bogatie spirituala, asa cum o ofera Dumnezeu.”

„Adevarata libertate”

Mesajele de la Radio BBC au fost intr-un mod admirabil complemenate de cele de la Radio Europa Libera, oferindu-ne ocazia sa intelegem cum adevarul ne va face liberi si cum putem fi eliberati de frica, un slujitor credincios al sistemului totalitar.

„Adevarata libertate este o libertate launtrica, o libertate a spiritului. Aceasta libertate este conditionata de Adevar. Spiritul nu poate fi liber daca este dominat de minciuna. Spiritul este eliberat numai prin Adevar. Deschide-ti spiritul fata de Adevar. Lumina Adevarului va arunca din tine intunericul minciunii si dintr-o data, vei fi liber. Primeste lumina Adevarului, caci primesti libertatea si din clipa cand primesti Adevarul, increde-te in el si mergi inainte descatusat si liber.”

Dintre mesajele transmise de Iosif Ton in acea perioada, fac parte si cele care vorbeau despre lupta crestina, duhul lui Antihrist, semnele vremurilor, dar mai ales, lucrarea lui Dumnezeu in istoria si viata neamului romanesc.

„Adevarata biruinta”

„Poporul roman trece printr-una dintre cele mai grele incercari ale istoriei sale. Foametea si frigul sunt greu de suportat. Dar si mai greu de suportat sunt lipsa de libertate, teama de cei ce detin puterea, faptul ca nu te poti exprima cum doresti si nu te poti implini cum crezi tu ca ar trebui sa te implinesti. Mai greu, mai apasator si mai inspaimantator decat toate este intunericul, intunericul prostiei, intunericul ingustimii ideologice, intunericul minciunii si intunericul spiritual.”

Pornind de la o astfel de realitate trista prin care trecea Romania in acele timpuri, Iosif Ton a cautat sa ne indrepte atentia catre Dumnezeu si catre puterea eliberatoare extraordinara a Sfintelor Scripturi. „Greseala intelectualilor romani este ca ei au asteptat o eliberare fizica prin distrugerea de catre cineva de afara a celor rai. Ei nu au inteles ca adevarata biruinta sta in eliberarea spirituala ce vine numai prin descoperirea lui Dumnezeu. Si cand mii si mii de oameni se vor elibera spiritual de frica fortei brute, cei rai vor deveni neputinciosi tocmai prin taria spiritului celor eliberati de frica.”

Apeluri patriotice

In mod deosebit, Iosif Ton a facut un apel special pentru oprirea planului de demolare a satelor. De asemenea, el a dedicat o serie de prezentari aniversare la trei sute de ani de la tiparirea Bibliei in limba romana. Pe masura ce comunismul se apropia de sfarsit, mai multe mesaje au fost adresate cu privire la schimbarile ce aveau loc in rasaritul Europei. Putem spune ca mesajele pe care Iosif Ton le-a transmis la postul de radio Europa Libera, au avut ca scop renasterea spirituala a neamului romanesc, preluand modelele biblice si transpunand invatatura eliberatoare a Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Prin toate acestea, Iosif Ton a demonstrat ca un crestin protestant poate fi un roman autentic si ca invataturile oferite de Sfanta Scriptura sunt de natura a contracara influenta nefasta a oricarui sistem totalitar, inclusiv cel comunist.

„Calauzire, putere si har”

Se poate spune ca Biblia este antidotul oferit de Dumnezeu contra oricarei forme de oprimare a spiritului, indiferent de forma, timp sau loc. In felul acesta, vocatia pastorala a lui Iosif Ton se implineste in cea de invatator pe calea ce duce spre liberate. In finalul volumului de mesaje transmise la radio BBC si Radio Europa Libera, imediat dupa caderea comunismului in Romania, Iosif Ton adresa un apel care ramane de actualitate:

„Fratii mei dragi, Dumnezeu ne-a izbavit. Slavit sa fie El in vietile noastre si in tara noastra, in veci. Atatia ani am dorit si ne-am rugat pentru eliberare. Acum, Dumnezeu ne-a dat-o. Dar ce vom face noi cu ea? Cum vom trai acum, in liberate? Vom folosi libertatea sa ne apropiem de Dumnezeu si sa fim mai buni, mai curati, mai drepti sau o vom folosi pentru libertinaj, dezmat si pacat? Eu ii chem acum pe toti crestinii din toate cultele, sa ne rugam lui Dumnezeu mai mult ca oricand sa ne dea calauzire, putere si har, ca sa stim cum sa participam activ la construirea Romaniei libere.”

La 20 de ani de la Revolutie si de la ultimul mesaj adresat de Iosif Ton la Radio Europa Libera, consemnat in acest volum, ne putem pune pe drept, intrebarea daca am reusit sau nu sa ne eliberam de acel sistem totalitar, nemilos si aducator de rau. Insa indiferent de situatie, aceste mesaje raman de actualitate, atata timp cat Antihrist poate reveni oricand, daca nu veghem, pentru a ne prinde din nou, in robia fricii si a supunerii oarbe fata de un sistem opresiv si distrugator de liberate. Fie ca aceasta istorie sa nu se mai repete niciodata!

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

belgiaAu venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.