SĂNĂTATE, JUSTIȚIE ȘI DELICATEȚE
( O curte de contabili cu mânecuțe. Pot fi și procurori…judecători…agenți de bursă… politicieni… sau reprezentanți ai unor institutii bancare arhicunoscute…(sau de toate)…)
– Să intre următorul medic!
Cip-ul… Numele… Prenumele…(îl scanează) Continue reading “Sănătate, Justiție și Delicateţe”
“Cine scrie, să ia seama la cum, ce și, mai ales, de ce scrie – căci are o mare responsabilitate nu doar față de sine insusi, ci și față de toti ceilalți. […] Am ajuns la articolul tău căutând dacă Osho ar fi făcut referiri la Pavel din Tars”
Mulțumesc pentru atenționări…! Observațiile erau făcute la o referire despre filozofia lui Osho (1931-1990), neavenită contextului dat.
Atunci, ce putem spune despre politică, partidele politice și oamenii care le reprezină? Ei nu au nici o responsabilitate, înțeleg, iar noi…ca simpli cetățeni…avem o mare responsabilitate.
Per global îi scuzăm la grămadă, cum face Ponta acum cu cei vinovați și buni de plată sau închisoare – dă o amnistie generală care, crede el, dă bine la alegerile prezidențiale, dar probabil va pica cu brio – sau ceilalți din celelalte tabere, fiecare cu demagogia lui. Continue reading “Despre Osho: Scrisoare către un prieten…”
“Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” – Evrei 10:17
După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă.
Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Continue reading “O judecată mai grea decât Potopul lui Noe”
Neliniştea Mediatică şi Dreptatea Populară
Observ neliniştea mediatică cum creşte necontenit prin atenţia acordată unor subiecte până nu demult banale. Prin puterea de expresie a sistemelor de televiziune, speakeri bine plătiţi formează opinia publică să consimtă la directive primite din partea celor ce au interesul să obţină anumite foloase de pe urma credulităţii celor care urmăresc show-uri prelungite până târziu, în noapte. Disting cenuşiul prezentărilor ce demonizează partea adversă şi dezumanizează pe cel detectat a fi adversar comun şi vinovat pentru tot răul ce se întâmplă în societate şi în lume.
De aici, doar un singur pas mai rămâne de făcut până când dreptatea populară începe să îşi facă simţită prezenţa prin acţiuni violente îndreptate împotriva celui detectat a fi vrăjmaşul umanităţii, cu scopul bine intenţionat de a pune o dată pentru totdeauna capăt acestei situaţii devenite brusc de nesuportat. Continue reading “Campania împotriva celor patru animale dăunătoare”
Scrisoarea adresată unui tânăr condamnat la moarte – de către Tatăl tânărului pe care condamnatul l-a omorât
de Rodica Botan
”Probabil că scrisoarea asta te va lua prin surprindere, dat fiind faptul că tocmai Eu m-am găsit să-ti scriu; dar te rog să citesti scrisoarea până la sfârsit si te rog să consideri că cererea mea este foarte serioasă. Fiind Tatăl tânărului la a cărui moarte ai luat parte și tu, consider că merit atenția ta pentru câteva momente pentru că am ceva foarte important să-ți spun.
Publicat de Vio Pop la 19 martie 2013
.
Un pastor menonit american a ajutat o fostă lesbiană să evadeze din SUA împreună cu fiica ei, pentru ca fiica ei să nu poată fi luată în custodia fostei ei partenere. Fetița, născută în 2002, urmă să fie crescută de ambele femei.
Dar mama biologică a abandonat modul de viață homosexual și a fugit din America. Păstorul menonit care a ajutat-o a fost condamnat la 27 de luni de închisoare. Continue reading “27 de luni de închisoare pentru un pastor american”
Judecata de care avem mare nevoie!
Parvenitii de azi se tot înmultesc ca si ciupercile de “sera”, care au nevoie de întunerec mai mult decât de lumina!
“Si am ajuns, iata, la vremurile noastre, la societatea polarizata în care traim. O minoritate aroganta, snoaba, dornica de parvenire si o majoritate lipsita de drepturi care lupta pentru supravietuire, tentata fiind de compromis. Minoritatea este formata din indivizi care au si atins bunastarea (laudabila daca este facuta prin munca si inteligenta!), dar unii continua sa manifeste lacomia pierzand reperele umane, crestine. Pentru acesti oameni legea „nu este batuta in cuie”, ea exista doar pentru „prostime”. Continue reading “O inima priceputa”
Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010
RECENZIE: de Constantin Stancu
Adrian Botez prezinta sensurile existentei în volumul de versuri Cartea profetiilor, acele sensuri care lumineaza fiinta, o înnobileaza si deschide noi perspective sufletului dornic de initiere.
Este un curaj spiritual ca în vremuri din urma, vremuri de cadere, sa marturisesti despre profetie, despre taina ei, despre perpendiculara pe gând, pentru a da forta gândului.
Poemele scriitorului vin dintr-o convingere profunda în valorile crestine, asimilate prin prisma personalitatii sale, modelate de suferinta proprie, de boala proprie, de luminarea care lumineaza pe oricine cauta matricea, esentele – dimensiunea Cristica.
Toate sunt dinamizate prin mijloace literare aparent clasice, atinse de formele moderne ale revoltei artistului, împinse la ultima limita: MANE, TEKEL, FARES („Numarat, cântarit, împartit”).
Zicerea aceasta de veghetor se structureaza unitar în patru parti: Cartea profetiilor, Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, Cartea descântecelor, Cartea apocalipsei. Este o structurare cu semnificatii, sunt patru Evanghelii canonice, fiinta de lânga divinitate are patru fete, lumea are patru dimensiuni, patru sunt directiile pamântene pentru a focaliza în directia verticala a credintei.
Profetia este despre cel nascut într-un timp precis, despre judecata, înger, zi-noapte, Hristos-Viata, flori sub cenusa, armonia divina, lucratoare.
Dinamica lumii vine din zicere, din gest, din marturisirea simbolica si una liniara, culminând în tacere ca marturie deplina a celui care zice luminos. Iar glasurile sunt glasurile apei, liliac cu gara pustie, om, moarte, arta, moartea si forma suprema a zicerii: tacerea, motiv preluat din Scriptura (Cartea Ezechiel), cu profunde trimiteri spre viitor.
Descântecul, ia locul psalmului în Tinutul Carpatic, e leganarea naturii, a muntilor, atingerea umbrei de brad, tristetea realitatii, prezenta Divina…
Ultima carte este cartea pedepsei, dar si descoperirea perfecta a lui Hristos, bazata pe stâlpii de rezistenta a creatiei: vointa, ordinea, iubirea, cântecul la margine de lume.
Mesajul de ansamblu a întregului volum este arborescent, trimitând la copacul vietii si al mortii, la copacul cunoasterii binelui si raului. Versul penduleaza între tandrete si imprecatie, aduna cuvinte luminoase si vorbe de lut, uneori de noroi, revolta artistului în fata caderii este reala, bucuriile simple umplu poemul, marile motive ale culturii române sau universale sunt prelucrate atent si necesar într-o profetie necesara. Din acest punct de vedere Adrian Botez îsi asuma riscul de a merge la limita, acolo unde poemul poate exploda în vocale sau consoane. Exista la acest poet energii pozitive, dar si unele negative, profetia nu este una comoda, scriitorul are menirea de a zice, de a tacea, de a marturisi cumva adevarul si frumosul, de a accepta judecata divina, ca ultima instanta, depasind instantele umane… Se pune o presiune extraordinara asupra celui care trebuie sa zica lumii taine. E vremea împartirilor, a cântaririi inimilor, a numararii celor dedicati… Dumnezeu este activ în poem si-n lume… O mâna, brusc, scrie pe inima ta verdictul din care nu poti iesi, sentinta-cerc din care nu poti evada, cuvinte venite din alta lume pentru lumea aceasta în petrecere, în fast si glorie mundana…
Simplu, poetul dedica acest volum familiei, celor de lânga el, persoanele din Edenul de totdeauna, este semnul întoarcerii la zicerea primara…
„nimeni nu a mai vazut atâtea/punti de lumina – între/peticele întunericului lumii – nimeni/ nu a mai vazut atâta/speranta – între cei care deja/plecasera capul – pentru izbitura/finala/” – Despre cel nascut atunci, acolo…
Desi cartea se deschide profetiei, aceasta este concreta, vine prin om ca zicere divina.
Sunt puse în lumina necesitatea jertfei, carnea care doare, povara dureroasa, în acest drum pe pamânt doar Hristos, calauza…
Viziunea poetului se împleteste cu cea a profetului: „da va veni – curând – din nou/vremea – când vei privi – deodata – cu/toate cele patru/fete ale/ nasterii tale – în mistica/tara din nori – cum/numai Dumnezeu – acum/mai poate/” – Cu toate cele patru fete
Poemul este dens, simbolistica profunda, strabate istoria credintei si istoria lumii, vazatorul devine desavârsit, cum numai Hristos ESTE. Vederea aceasta în patru dimensiuni este de natura divina, poetul o prinde în cuvinte, atrage atentia asupra viziunii, e posibil ca omul sa vada pâna la urma, daca îsi asuma starea perfecta, în adevar…
În economia zilelor exista o saptamâna a patimilor care frânge ritmul vietii, una de sapte zile, atunci lumina atinge spinii cununii lui Isus, neînteles atunci, neînteles acum, dar lumea a fost armonizata prin El: „împlinit este miezul în meri/chiar înainte ca mugurii sa-si/astâmpere frica vadirii/” – Saptamâna patimilor
În lume exista lucruri desavârsite, floarea are o taina a albului desavârsit, învierea vine din izvoare, e o nunta mistica în nori, comoara armoniei divine se marturiseste în nunta, în fecioara…: „copaci Gradinii, rastigniti în floare,/împrumutatu-ti-au si mâini si sânge,/iar Învierea vine din izvoare –/dar nimenea de Tine nu s-atinge!/Maria a razbit printre zavoare:/în noaptea-sfânta-a Florii – nu mai plânge!” – Taina florii.
Este un glas al apei, apa curgatoare de la lume la lume…poetul scrie pentru creatie în ansamblu, e un scris cosmic, literele sunt îngeri…
Zicerea metafizica este prezentata în poemul Rezolvarea metafizicii, launtru care este taina, toti dau din umeri, nu înteleg, dar sunt intrigati de metafizica interioara a omului atins de har…
Si mereu, argumentele artistului sunt din natura, liliacul da masura. În aceste poeme se simte lirismul unui poet patruns de vers: „scaparând misterios – malitios/liliacul – cutie cu bijuterii/ acest animal purtând blana tuturor/constelatiilor primaverii – s-a suit/dintr-un singur salt/pe ramura/arcuita – a cerului/” – Liliac
Poemele au grafia moderna a celui care se revolta pe realitatea imediata, cuvinte fara litera mare, versul frânt, modelat de durerea nespusa, dar în prezenta numelui divin scris corect cu litera mare, aduce în mod clar la stilul vechilor profeti, care dadeau cinste Creatorului, iar în limba ebraica veche, se stie, existau cuvinte speciale, folosite doar pentru a marturisi pe Dumnezeu, era ceva tainic, devotiunea celui care scria era perfecta, smerita, o smerenie necesara, pentru ridicarea din noroiul vorbelor zilnice…
Sunt unele poeme care au versuri grele de plumb, putini scriitori au capacitatea de a întinde zicerea poetica pâna la limita, cuvintele par a nu avea doza de lirism necesara pentru a se aseza în structura poemului dupa rigoarea literara general acceptata.
„voi ramâne ca un avorton azvârlit de/curva de ma-sa – abandonat la/containerul de gunoi –pâna la/Judecata de Apoi/…” – Recapitulare de statut. Acest exemplu ar putea intriga pe unii critici, sau lumea academica, dar, evident, Adrian Botez, pornind de la modul de a fi a unui profet, merge pâna la capat în volumul acesta, exemplele sunt preluate din Vechiul Testament, din scrierile proorocilor mari sau a proorocilor mici, influenta este penetranta, acolo imaginile sunt mult mai socante, pentru a se pune în lumina voia divina. De fapt, specific scrierilor profetice, este modul de a privi lucrurile, prin Ochii lui Dumnezeu si, atunci, se poate observa nivelul caderii, a pacatului care face ravagii în fiinta umana. Pentru poet, însa, este necesar a se reaseza pe viziunea crestina a Noului Testament, de a vedea lucrurile prin Ochii lui Hristos, iar Adrian Botez depune acest efort vizionar, trimitând mereu la Mântuitor, ca Salvator Universal. Dar, pâna la urma, totul este perfectibil…
Volumul merita un studiu mai atent, temele, motivele, zicerile si tacerile artistului sunt calculat puse în opera, chiar daca exista un dezechilibru al starilor în unele zone, instinctul de vazator al lui Adrian Botez nu-i da pace, este instinctul poemului încarnat…
Sunt legaturi de cuvinte care dau forta poemelor: catedrala nerostitului cântec, nu e pace: e prea multa departare, miros de zei la masa, streasina de suflet, miros de stea, buzele arzând de tacere, furtuni de pasari, cutremure de verde, e atâta bezna în gândul zilnic, matematica ordine a cântecului…
Vine vremea: MANE, TEKEL, FARES! Poetul nu pune pe nimeni sa i se închine, este fulger si devotat al Luminii de Spada, cade universul real care împiedica privire, apoi se deschide panorama, de dincolo de realitatea imediata…
Volumul se încheie cu preludii vechi, din lumea veche: „diamante se fisureaza – pe linia/melancoliei: e gata/ alunecarea luminii în/ scrâsnet/” –Preludii hiperboreene
Temele finale se dezvaluie: nunta, cavalerii eterni, moartea fara de nume moarte, profetul pierdut, speranta, eonii… Profetul îsi gaseste locul într-o lume fara de profeti, poemul l-a preschimbat, lumea este eonul…
Adrian Botez tine sa-si regizeze volumul înserând câteva opinii asupra scrisului sau, sa lase un scurt „Curriculum Vitae” , argumente pentru o cunoastere mai apropiata a scriitorului pierdut în profetii, regasit în poeme, echilibrat de spiritele iubirii.
Mircea Dinutz scrie: „Ambitios, profund, cu gust pentru textul cu anvergura carturareasca, Adrian Botez respira lejer în aerul tare al ideilor…”
Roxana Sorescu, cercetator stiintific principal I, Institutul de Istorie si Teorie Literara „George Calinescu” – Bucuresti; noteaza: „ În critica literara româneasca nu exista, deocamdata, lucruri de acest tip. Prin lucrarea SPIRIT SI LOGOS ÎN POEZIA EMINESCIANA, dl. Adrian Botez este un precursor. Pe drumul pe care înainteaza se vor buluci multe persoane, ce vor confunda bolboroseala extatica, cu foarte severele discipline, care sunt Mistica si Initierea…”
Despre Spiritele Iubirii (Serafimii), Adrian Botez are revelatia: „peste iubirea de Dumnezeu – doar/misterul adânc: Dumnezeul Fetelor/Trei/”…
Note:
(1) Adrian Botez, Cartea profetiilor, Editura „Rafet”, Râmnicu Sarat – 2010
(31 mai 2011)
***
de Adrian Botez
MARTURIA LUI DISMAS
sa ne linistim – sa adastam pe malul
întelept al cuvintelor – pentru ca viata – în
spume – sa aiba vreme a ne ajunge din urma
sa nu ne ferim de
cuvinte – sa nu ne ferim de
lumina – precum furii înraiti – ori
cârtitele cele scobite de obiceiul
iubirii
a fi om a însemnat a rosti
curajos ori las – cuvinte
pentru adormit
minciuna
cuvinte – pentru a limpezi
vinu-n agheazma
…cât de târzie – si cu cât mai târzie – cu atât
mai exasperata
orbitoare – a lui
Dismas – marturie
***
n-am fost nici bun – nici
rau: un oarece
om
am vazut ape-n amug – si
le-am înfruntat – am vazut
munti în rasarit – si
m-am înaltat
câmpii si paduri – m-au îmbratisat – în flori si
materne umbre
am cunoscut si oameni:
nu mi-au placut – totusi
am trait printre ei – ca-ntr-o
lunga si meritata osânda – pentru
câta negraita frumusete am
îndraznit sa-mi aleg si rapesc – drept
tovaras de drum si de jafuri în cer
am ajuns la capatul
puterilor de a admira – de a
suporta absurdele cruzimi ale
vietii: soarele care scapata
acum – dupa creste – ma va afla
îngenunchiat – cu adevarata smerire-asteptând
noi treziri – întru gloria desarta a
noilor drumuri – întru
reculegere – în fata
tuturor mortilor din mine – gânduri pe care
umbra mea le-a târât – gâfâind – de-a lungul tarmilor
înspumatelor ape
…e un timp pentru veghere – cu ochii
mijiti pâna la izvoare – pâna la
orbire – în fata
mormintelor deschise – a ceea ce am
dorit sa ucid – dar nu m-au lasat
stelele cerului – atât de amestecat
vorbind între ele – si
cu mine – precum îngerii care – noapte de
noapte – îl contrazic – pâna la
isterie – pe
Dumnezeu
iar acum – rastignit – pentru foarte reala mea
crima – nu fac decât sa slavesc în
El – ceea ce
nu am izbutit – cumplit sa visez – dimpreuna cu
Adevarul – în
mine
***
SUNT ATÂTEA DE FACUT
sunt atâtea de facut – într-o
biata scurta viata
nu apuci sa faci decât
preaputine – dar ce trebuie si
când poti sa faci – nu
întârzia – nu
amâna: daca nu-ti stapânesti – în
haturi – clipa – vei pierde locul din care-ti
vezi – netulburat de fantasme – viata si
rostul
n-ai dreptul sa sovai – când auzi limbi
despicate – în jur – suierând
n-ai dreptul sa sovai – când
în jur nu e nimeni sa te
ajute – sa te
mângâie – dar simti mâna Lui
pe umar: te-ndeamna sa nu te opresti – decât
odata cu viata
inima ta îti spune sa te duci la
culcare – când înca este
lumina – deci
înca îti vezi – mâini si
lucrare
inima ta îti spune ca
nimeni nu mai e lânga ea – dar tu stii ca
tovarasia adevarata a inimii este
înainte – dincolo de
bezna padurii – înainte – unde zaresti
Piscul – Muntele Primejdios al
Zarii – iar nu maruntele
popasuri de lânga – din preajma…
…atâtea aspide lingând – bale negre – fata
Pamântului – si atât de putine
calcâie decise – deasupra capului
invers triunghiular – al
dusmanului
frica si scârba sunt
scuze – nu
fapte
nu astepta Judecata – ci
pregateste-te pentru ea
…sunt atâtea de facut – într-o
biata – scurta viata
***
PLÂNS DE MÂL
nu mai aveam casa
stateam între tufe de irisi
…urasc cumplit – dezlantuit
irisii – îi
macelaream cu infimele mele
degete – microscopici paianjeni dezmortiti
fojgaiti – de
lacome promisiuni…
…fiori se târau în sus – spre
spre barbie si gura si
frunte – tenii monstruoase
tentacular ramuroase – iesite din abisuri – precum
cosmarul krakenilor – umilite de urduroasa
suveranitate a mâlului
oceanic
…plângeam – deci – lacrimi caldute de
mâl – în mijlocul imemorialelor haladuiri de
mâl
toti – din toate galaxiile ascultate cu
ciotul – sângerând
hidos – al constiintei – toti ma implorau – servil
sa ma trezesc
eu continuam sa-mi întind
mâlul – pe meridianele si
paralelele inimii
era o vreme a descompunerii
smeritului putregai de
samânta
atunci – de undeva
cineva – a sunat trâmbitele
apocalipsei
…si în palma – am
strivit ultima lacrima a
vietii – si prima – a
învierii
…nicio cruce – toate
padurile de cruci ale
pamântului – însa
n-au fost de ajuns încapatoare – pentru
fatarnicia scabroasa a
mortii mele
***
STRAINATATEA DE-ACASA
iarba – terciuita de praf – motorina si
funingini
în santul drumului – urma de roata – trecuta prin
carne de câine
câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic
pe deasupra inimilor de
fier – ale masinilor
Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei
TIR-urilor – sta – dimpreuna cu
cadavrul de câine – în santul soselei – sta
cu aureola prafuita – între
palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet
ce cauta El – în aceasta strivitoare
strainatate
***
Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18
MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan, 9:39
„Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta ca cei ce nu vad sa vada“
Cum stai cu vederea?
Cum stai cu vederea spirituala?
Domnul Isus se descopera orbilor spirituali ca sa le formeze si sa le creasca credinta.
Credinta creste prin practica.Credinta este auzire plus ascultare.
Cei ce refuza sa vada (creada) ramân sub judecata.
Fara Cristos orice om este orb spiritual.
Domnul Isus vrea sa ne faca sfinti, mai mult decât ne vrea fericiti si sanatosi.
Pentru ce te rogi tu mai mult? Pentru fericire si sanatate sau pentru sfintenie?
Sfintenia include suferinta. Suferinta este un mister.
Suferinta nu este întotdeauna rezultatul sau consecinta pacatului.
Dumnezeu poate folosi suferinta spre binele nostru.
Dumnezeu foloseste suferinta deseori pentru a ne trezi la veghere.
Nu lasa sa treaca suferinta fara a învata ceva din ea.
Raspunsul nostru la suferinta determina destinul nostru.
Care este suferinta ta? Te încrezi în Domnul cu ea? Cum o accepti?
Cum vezi sau cum întelegi tu suferinta?
Isaia 53:10 „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…Dar dupa ce îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.“
Domnul sa te mângâie în suferintele tale!
E ziua-n care, Doamne, se achita,
Salariul cel de fiecare pita –
Si Tie-ti dau din el, ca unui caine,
Un dar regesc: bucata Ta de paine –
Si ca de obicei, Tu vei posti
De tot, si painea o vei da la vii –
Si ca de obicei, n-ai sa ramai
Dator, cu painea mea, un capatai –
Si ca de obicei, imi vei intoarce
Pe luna, paini, cat sa-ncovoaie arce –
Si ca de obicei, Tu vei alege
Cununi de spini, sa am cununi de rege –
E ziua-a care, Doamne, se achita
Salariul cel de fiecare pita –
Cum nu-i de munca pentru toti, nici paine
Destula nu-i, s-ajunga pana maine –
De-aceea, Doamne, inmulteste, inca
Pe cei ce daruiesc ce se mananca –
Si-Ti pun macar o paine, de pomana,
In fiecare omeneasca rana…
13 aprilie 2011
( zi de salariu )
Jianu Liviu-Florian
Cu cat sunt mai aproape de infern
Cu lenea, lacomia si minciuna,
Cu-atat imi par ca sunt si cel mai demn
Sa port, cu fala, lumii-ntregi, cununa!
Pun insasi suferintei mele, pret –
Un sfesnic de argint, sau o icoana –
Cu cat astept mai mult, cu-atat inghet
Ca premiu, Doamne, nu ti-am luat din rana –
Ma prind adanc in panze de paing –
Ma urmaresc capcane vechi, si teste –
In bine, chiar, pacatele ma ning –
In vina-mi, chiar si curatia, lest e –
Nici-un verdict nu mi-e, de-a pururi, dat –
Instanta tutelara e in mine –
Atat de vinovat, imaculat –
Si-atat de rau, in cel mai darnic bine –
12 aprilie 2011
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca nu stiu, la copii
Sa dau invatatura cea de seama
De a fi om, mereu, si a iubi –
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca tanara nu esti,
Sa-ti vindeci pe ai tai de rani, si teama,
Si inca-o data, mama, sa ii cresti –
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca nu mai stiu deloc,
Copiii mei cand nu te baga-n seama,
Sa-ti facem, totusi, in familie, loc –
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca n-ai calculator,
Si nici nu stii, batrana noastra doamna,
Sa te imparti, cuantic, tuturor –
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca greu mai poti zambi,
Si-i greu sa uiti de propria ta drama,
Si sa traiesti, din nou, pentru copii –
Te doare trupul tot, iubita mama,
Si sufletul, ca suntem singuri, doi:
Copil si mama, pentru toti, dand seama,
La Judecata Lumii de Apoi …
Jianu Liviu-Florian
Revista ARMONIA - Saltmin Media 