DESCOPERIND FARMECUL PREFECTURII FUKUSHIMA

Am ezitat mult timp înainte de a începe sa scriu despre un subiect atât de fierbinte cum este cel legat de prezenta criza din Japonia cauzata de explozia circuitelor de racire ale reactoarelor nucleare de la Fukushima. Fiindca informatiile despre ceea ce se întâmpla acolo ne vin într-o cadenta ce ne împiedica sa mai întelegem cu adevarat situatia reala, am preferat sa ma orientez catre anumite aspecte ce vor fi cu siguranta ignorate de catre presa internationala.

Mai întâi vreau sa îmi declar respectul si admiratia pentru cultura japoneza, precum si pentru aceasta natiune care a stiut sa se adapteze atât de bine circumstantelor fluctuante ale istoriei. De aceea, sunt sigur ca poporul japonez va învata lectii utile si din acest incident nedorit, care este posibil sa schimbe definitiv cursul actual al societatii nipone.

În primul rând, pot spune ca numele Fukushima nu îmi spunea nimic înainte de acest incident, la fel cum nici Cernobal nu era stiut înainte de catastrofa nucleara din timpul Uniunii Sovietice. Din acest punct de vedere, am constatat ca pe Wikipedia dupa un scurt paragraf ce descrie amplasarea orasului Fukushima, urmeaza o multime de relatari despre tragedia nucleara din regiune. Este trist ca un loc de pe planeta sa devina cunoscut doar dupa un eveniment nedorit, dar asa se scrie istoria, mai ales când te afli în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Curios fiind de acest loc, am început sa citesc materiale care sa îmi spuna ceva despre specificul locului, istoria sa, oamenii din regiune si cultura lor. Cred ca orice demers jurnalistic serios ar trebui ca atunci când exploreaza evenimentelor dintr-o anumita zona de interes, sa prezinte deopotriva câte ceva si din specificul locului. Bineînteles ca nu ma refer la acel jurnalism de senzatie si „creator de evenimente” care sa tina prima pagina a ziarelor sau destinat sa atinga cele mai mari cote de audienta. Mai precis ma refer la menirea comunicarii jurnalistice de a ne oferi informatii corecte, pline de miez, obiective si mai ales în context.

Vizionam o multime de emisiuni despre acest eveniment din Fukushima, dar nu ne întrebam de exemplu: Cine sunt acesti oameni? Care este istoria lor? Ce fel de cultura au? Cum gândesc? Cum se bucura? Cum se întristeaza? Ne postam în fata televizoarelor în timp ce se arunca în mod haotic în noi cu informatii trunchiate pe care le receptam într-un mod barbar, primitiv, în nuantele de gri ale temerii, îngrijorarii si senzationalului. Iar dupa ce „show-ul” mediatic s-a încheiat, aruncam la cos toata chestiunea pentru a trece la un alt subiect „fierbinte”, din care marile trusturi media îsi culeg profituri deloc lipsite de importanta.

Sa uitam acum aceste lucruri si de aceea va voi propune câteva date sintetice despre prefectura Fukushima, culese din mai multe surse de pe Internet. Mai jos voi indica si câteva link-uri pentru cei interesati sa extinda orizontul pe care l-am creionat în câteva cuvinte.

Mai întâi, Fukushima înseamna „insula bunului destin” (“good-fortune island”) si este capitala prefecturii cu acelasi nume din regiunea Tohoku a Japoniei. Orasul se afla la 250 km nord de Tokyo si la 80 km sud de Sendai. Desi orasul este localizat în interiorul insulei, prefectura are mai multe porturi la oceanul Pacific, câteva dintre ele numindu-se Onahama si Soma. La nivelul anului 2003, populatia orasului era estimata la 290.866 de locuitori la o suprafata de 746 km patrat rezultând o densitate de 390 de oameni / km patrat.

Fukushima City este înconjurata de o multime de izvoare termale si are nenumarate resurse naturale în regiune, fiind una dintre cele mai mari zone turistice din Tohoku. Plasarea orasului permite accesul catre multe alte regiuni ale Japoniei prin intermediul unui sistem de transport bine pus la punct. În numai o ora si jumatate poti ajunge în Tokio folosind caile ferate, iar aeroportul orasului, deschis din anul 1993, permite turistilor sa viziteze orasul venind nu numai din zonele metropolitane ale regiunii, dar chiar si din celelalte insule ale arhipelagului nipon.

Prefectura Fukushima este bogata în festivaluri unice ce se desfasoara în fiecare anotimp de-a lungul întregului an, având o semnificatie profund religioasa îmbinata cu practici agricole specific japoneze, reflectând istoria locala si diferitele traditii culturale. Astfel, marele festival Ryozen celebreaza perioada turbulenta Nanbokucho (1336 – 1392), când conflictul dintre doua curti imperiale rivale au divizat natiunea. Sau festivalul Soma – Noomaoi, ce dateaza de peste 1000 de ani, se desfasoara pe fostele proprietati ale clanului Soma si recreeaza atmosfera din perioada Statelor Razboinice (1467 – 1568). În jur de 500 de calareti costumati în samurai purtând steaguri medievale specifice ofera un spectacol de lupta deosebit în sunetul si lumina focurilor de artificii, fiind unul dintre cele mai reprezentative astfel de festivaluri din Japonia.

Lista poate continua, dar ma opresc aici fara a uita faptul ca pot fi întâlnite o multime de mestesuguri specifice locului. Astfel, lemnul de buna calitate se gaseste în calitati abundente în Fukushima fapt ce permite realizarea de obiecte artizanale de exceptie. De asemenea, o multime de obiecte din lut ars pot fi procurate reflectând cultura locala a regiunii.

Nu pot sa mai adaug decât ca pe masura ce exploram aceste informatii am uitat în cele din urma de isteria mediatica si fara sa vreau am înteles gestul acelor muncitori eroi, care au preferat sa îsi dea viata pentru a salva o tara, o natiune si un patrimoniu de exceptie. Am înteles de fapt ca ei aveau pentru ce sa moara, aveau ce sa apere si într-un fel am gasit o explicatie pentru spiritul de sacrificiu al japonezilor.

Oare noi ca români am avea ce apara sau mai bine zis, am putea proceda la fel daca destinul ar cere un astfel de sacrificiu?
…………………………………………………………………..

Referinte:
1. Wikipedia, Fukushima:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima,_Fukushima

2. Pagina prefecturii Fukushima:
http://www.pref.fukushima.jp/kokusai/IADwebsite/aboutfuku/aboutfuku7History.htm

3. Pagina orasului Fukushima:
http://www.city.fukushima.fukushima.jp/english/about/index.html

4. Privelisti în Fukuhsima:
http://fuku-tabi.jp/en/sightseeing/2010/03/000059.html

Octavian LUPU
18 martie 2011
Bucuresti

…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”

Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE,  IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA.  (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR?  CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor  carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica –  te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” –  cum, iar,  întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile  i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… –  doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…

…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate  – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti,  vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci –  FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez

Intrebari si mirari la masa trecutului

Desi,  vesnic, ocupat peste masura, ce-i drept, uneori, si cu chestiuni de trei parale, deschid, intamplator, o adresa de internet (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html), trimisa de catre un amic, nu dau nume, insa persoana importanta, vorba Maiestrului, si vad scris: ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”. Titlul, ce sa zic, nevoie mare! Mintea mi-a zburat undeva, in antichitate, la Platon (427- 347 iHr., perioada  inca suporta, si astazi, dupa atatea cercetari, aproximarile), la cel care a pus, pentru prima data, bazele invatamantului superior  in lumea occidentala, la cel fara de care  chiar si Kant nu ar fi fost filosoful  pe care il stim noi astazi, mai ales cel din Critica ratiunii pure (o spune,  insusi autorul in Prolegomene: …,,fara Platon si empirismul lui John Locke, apriorismul meu,…”). Desi nu cred ca e cazul, amintesc, totusi, despre Academia din Atena  ca despre o institutie si idee, functionale, in acelasi timp,  chiar si pe vremea cand, pentru o noua carte, trebuia sa treci marea, pana in Egipt, sau sa te lasi prajit de arsita soarelului, pana departe, pe drumuri pustiite, spre scolile zidite in indepartata Ionie. Asta e! Nimic, de cand lumea, nu a cerut un mai mare sacrificiu decat setea de cunoastere, de cultura, de civilizatie! Ma intreb insa (fireste, avand in vedere relationarile anterioare), daca Platon, filosoful, ar fi avut posibilitatea, prin absurd, ca la vremurile de atunci, sa  fii avut acces la internet, si-ar fi creat oare o pagina,  pe care sa o fi numit ,,Platonicienii si Hodorodplatonicienii”, „Locul de intalnire al celor ce se cheama Platoncean”?  Suna usor ridicol, insa tocmai de aci, din ridicol, si intrebarea! Cand vad insa ca pagiana (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html) se reduce la vaicarelile specifice unei babe frustrate, sau injuraturile unui tractorist, abia iesit de pe brazda, cand vad ca la capitolul comentarii (adica intalniri), sta, la loc de cinste, cifra 0 (zero), cand mai vad  si ca Ablog.ro (adica  domeniul de internet cu pricina) este, la data scrierii acestor randuri, 25 03 2011, de vanzare,  desi ma dumiresc nitel, cand insa vad scris: ,,13. (sic). Noi, cei care am avut marele noroc de a nu face puscarie la comunisti, am fost, totusi, inchisi intre zidurile unei culturi imbecile, am fost opriti de la lectura marilor carti, pe care le vedem astazi si ne gandim unde, cine am fi fost, daca le-am fi citit la timpul potrivit”,  n-am ce face si tot intreb:  Sadovenu, Labis, Nichita, Sorescu, Preda, ca sa nu mai zic de Blaga etc., unde, Doamne iarta-ma, or fi invatat carte incat au fost in stare sa scrie „Carte” pentru noi si generatiile viitoare.  Un fel de raspuns (cel putin in privinta lui Sorescu, valabil  chiar si pentru ceilati), mi l-am dat in  „Viata ca Iluzie si clipa ca destin”, p.p 137-138, cand  personajul principal masculin, Nick, se opreste deasupra Gurii Racului, locul din care se vede usor Valea Bulzestiului (acolo a vazut poetul lumina zilei), si ii spune Olesyei (o ucraineanca): 
,, – Pe aici, prin vagauna asta, s-a plimbat, intr-o zi, Cel de Sus.
– Ca sa vezi !
– Nu glumesc ! …Cu cercul, de-a lungul drumului ! Vasti, la deal, vasti, la vale ! Dadea lumii de veste ! Asta, candva, de mult !
– Ma, uite, de-aia imi vine sa te mananc ! Ca stii sa spui povesti !
– Asculta-ma ! La plecare, s-a infipt spre cer copac. Il vezi ? Acolo, departe… Sta rotit, ca un pasa ! Tot semn ! Cum ar putea sa stea, altfel, Dumnezeu ?”
Mda! Abia acum imi dau seama si va spun si voua ca, pe unde s-a plimbat Dumnezeu si s-a  mai lasat si semn, pentru  cei de acum si cei ce vor fi, poti sa te pui de-a curmezisul cu neamul, cu intreg arsenalul  nuclear al omenirii, ca tot degeaba!
In  pagina urmatoare (139), din aceeasi carte, impins, ce stiu eu de cine, scriu si mai si afisez la vedere, pe ultima coperta (nu de alta, dar desteptii prezentului doar atat citesc, apoi se bat cu pumnii in piept ca au inteles totul!),:
,,Peste tot, in jur, alaturi noua, linistea, simfonie a zarilor si a aducerilor aminte. Alaturi ei, viata, oricand gata, parca, sa tradeze. La tarmul clipei, misterul ! …Sau, alternativ, cand Dumnezeu, cand diavolul ! Totusi, ultimul, mai rar. Intre unul si celalalt, urcusul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetata, punere pe ganduri ! …Apoi, moartea, cortina a zadarniciei ! Domnule, daca ai putea sa mori in picioare, semn ?! Sa ramai, asa, stana de piatra si sa te ingropi singur, perpendicular pe axa vremurilor ! Sa fii un fel de antena, prin care, musai sa treaca si timpurile, si cuvantul ! In realitate, noi, tot una cu pamantul, un fel de umbre stinse in amurgurile disperarii. Te zbati sa fii si… Una, doua, ti se incurca itele ! Pacat de oasele frante si de alergatul pe te miri unde ! Asta e ! Una e sa vrei si alta e sa fii!”, tot un fel de raspuns! (Va asigur, nu e plagiat, cum s-ar fi exprimat un nu mai stiu care!). Un raspuns insa a carui luciditate ,,Una e sa vrei si alta e sa fii!” te duce la dementa (mai ales cand, cu varsta, ,,ti se incurca itele”, adica, mai pe romaneste, ti se mai imputineaza mintile, in conditiile, in care, candva, le-ai mai si avut!).
 Pana aici, mai nimic deosebit! Inca nu am puterea de a absolutiza banalul! Trebuie sa fii omul dracu, sau sa-ti dea Dumnezeu si minte si talent, cu carul, sa faci, in forma geniala, o chestiune de genul asta. Nu se stie insa niciodata cand se crapa de ziua!
 In problema ridicolului, nu stiu de ce, dar parca am facut-o in romanul „Pe apa sambetei”, cand un pesonaj, Cercelaru, primar in timpul colectivizarii, isi inscrie un consatean mort, punandu-i degetul pe o hartie, in momentul in care s-a dus cu lumanare la el. (Pe apa Sambetei, Ed. Horion, pp.178 – 79). Oricum, scena e unica in literatura romana si este scrisa inainte de `89,  pe vremea cand unii regizau spectacole si inchinau ode iubitilor conducatori, iar acum  intr-un picior, si ala de lemn, tin lectii despre cum trebuie sa fie  scriitorimea romana.
,,Stan si Bacanu au apucat sa fuga. Florea, Boade si ceilalti au ingrosat insa randurile celor dintai. Cateva ceasuri, Cioaca a ramas singur. Lumanarile puse intr-un sfesnic s-au stins. Norocul lui avea sa i fie cu Cercelaru care abia venea prin mijlocul satului, de unul singur, cu o lumanare in mana. Din dosul ulucilor, il priveau cu ochi speriati, femeile.
– Doamne, asta nu e om sa-l lasi sa puna in mana lumanarea mortului ! – isi ziceau toti, fara a indrazni sa-i iese in cale.
Cercelaru a intrat. S-a uitat in jur. A scos repede hartia lui Cioaca de inscriere in colectiv, i-a inmuiat degetul in cerneala, apoi i l-a apasat pe ea. A aprins dupa aceea lumanarile in sfesnic. S-a mai uitat cu frica intr-o parte si-n alta, de parca s-ar fi luat mortul dupa el, apoi a plecat.
– Credeai ca scapi ? Ei, uite ca nu poti !
In vreme ce primarul isi indeplinise sarcina, Tingirica si ceilalti, luati de jandarmi, isi dadusera aproape tot ce agonisisera, dupa ce mancasera bataie ca hotii de cai. Pe Stan si Bacanu, fiindca nu i putuse prinde, le luasera jandarmii tot, fara sa mai intrebe daca vor sau nu colectivizare. La poarta, au ramas Anica si Bacanica cu mainile impleticite de durere si cu lacrimi pe obraji.
Vremea ca Cioaca sa intre in mormant sosise.
Boderica si Boade au pus cosciugul pe loitrele carului. Crucea au asezat-o langa el. Popa si gornistul au luat-o inaintea boilor. Langa mort, bocea femeia lui Varzaru. Din mers, in urma lor, se adunasera si altii.
– Uite, asa ne ducem unul cate unul, daca nu ne ingroapa astia de vii !”
Ridicolul supunerii, slugarnicia vremurilor de atunci si parca, la noi, din toate timpurile, este, in aceste randuri, o absolutizare a absurdului, daca cuvantul absurd suporta absolutizarea. 
Pana una, alta, ca sa ne mai si descretim fruntile, si pentru ca anul acesta mi-am propus un serial al destainuirilor, am sa va povestesc mai intai, cum eu si sotia mea, Beatrice Silvia Sorescu, am asezat in jurul unei mese de bucatarie, intr-o sufragerie de bloc, din apartamentul in care locuiesc si astazi, apartament din Craiova, strada Nicolae Iorga, nr. 134, bl. A32, sc1, ap 13, tocmai la etajul 4, pe Eugen Simion, D.R. Popescu, Maya Simionescu, regretatul Grigore Vieru, Catalin Tirlea, Ioana Dragan, Tudor Nedelcea, Tudor Gheorghe, George Sorescu…
Se implinea un an de cand murise Marin Sorescu. Sa va mai amintesc faptul ca unii au savurat momentul incetarii lui din viata?! Nu e, cel putin acum, cazul! Probabil am sa revin,  am sa nuantez, am sa ma intorc undeva, in timp, inainte de 89 si, imediat, dupa aceea… Cand insa ma gandesc ca cei ce isi lingeau degetele atunci cand Sorescu era pe catafalc, ei erau deja, cadavre ambulante, ca erau morti de dinainte (paradoxal, un fel de morti mergatori!),  parca imi vine sa o las balta! Voi vedea eu cum si in ce fel voi face! Subiectul e incarcat de mizerii umane  pana  dincolo de limite. Repet, voi vedea!
Revenind, la un an dupa moartea scriitorului, Primaria Craiova, Consiliul Local  impreuna cu Teatrul National, ce astazi ii poarta numele, au organizat prima manifestare sub genericul „Zilele Sorescu”. S-a dat si un  premiu, pe care l-a primit dramaturgul D.R. Popescu. Seara, dupa spectacol, domnul Emil Boroghina, la vremea aceea, directorul teatrului, din toata saracia, a pus pe masa, in sala bibliotecii,  de la etajul 1, cateva castronele cu fasoale batuta, paine, niste suc, apa… Si cam atat! Saracie mare la noi, si atunci, ca si acum! Vorba lui Creanga! Nu o mai amintesc pentru ca abia am terminat cu injuraturile pe ziua de astazi. Parca vad momentul: niste actori mai tineri, chemati de la Bucuresti sa recite din opera poetului, au inghitit in sec. In acel context, stiind ca acasa am o oala cu sarmale, fasole pregatita de nevasta-mea (Dinescu, in privinta asta, ar trebui sa ia lectii de la ea), precum si carne si carnati ramasi de la Craciun, i-am invitat la mine. Nu, n-am uitat: vinul, cei ce mi-au trecut pragul casei, il stiu. Si alb, si rosu, o minune!  Astazi, dupa atatia ani, ar trebui sa-i mai cer scuze domnului Academician, Eugen Simion, pentru faptul ca mai mult de ½ dintr-o sticla, deja spumata peste masura, la deschidere, i-am turnat-o pe sacou. E, asta e!  In ultima instanta, si intamplarea  cu pricina a facut parte din spectacolul prelungit al serii. Varful distractiei s-a conturat in jurul momentului in care toti cei prezenti, infometati, asteptau sa ii asez, cumva, la masa in jurul careia nu puteau sta mai mult de patru persoane. Acum, cand scriu, si mi-i aduc sub priviri, imi dau seama cata disperare, lipsa mesei!   Fortat de imprejurari, pe la miezul noptii, am scos o usa din balamale, si, in sfarsit, am improvizat o masa  de cel putin 12 persoane.  Seara (pentru exactitate), noaptea s-a sfarsit cum trebuia. S-a mancat si s-a baut bine! Si bine ca a fost asa, pentru, ca a doua zi, in post, invitati la masa, (Eugen Simon, D.R. Popescu, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea si eu, Nicolae Balasa), la Mitropolie de catre I.P.S.,Nestor Vornicescu, am fost serviti cu nu mai stiu cate feluri de mancaruri de urzici.  Domnilor, credeti-ma, atunci,  nu am putut sa o spunem, dar parca pana si vinul ni s-a oprit in gat.  
 Ca sa inchei: un an de la moartea lui Sorescu, Eugen Simion stropit de viu cu vin, la mine acasa, in jurul unei mese improvizate, personalitatile neamului (de aici si de dincolo de Prut), Platon, Kant, pagina de internet si ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”! Suna ca prost!  Numai ca asta e, cu siguranta, felul de a bate cu gratie campii (in termeni literari de acum, se cheama eseu).  Mai diplomat spus, intrebari si mirari la masa trecutului, cata vreme viitorul inca iti mai curge din podul palmei, pe linia vietii, prin varful degetelor.
      24 03 2011               

Nicolae Balasa

Marin Sorescu si gandirea Samkhya

In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa  de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand,  motivul are caracter contextual,  chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva.  Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este  tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului  ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor  mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila  de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste  manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru  o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit  si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris,  a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet?  Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului  ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de  moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu  in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm,   si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.”  Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele  decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
–    Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010,  pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?

Craiova, 26 02 2011

Nicolae Balasa

INTERVIU CU OCTAVIAN LUPU REDACTOR AL REVISTEI CONEXIUNI CONTEMPORANE

George ROCA: Colaboram de putin timp, dar am ramas impresionat de munca buna pe care o faceti la revista dumneavoastra. Am aflat ca aveti o lista de aproape 2000 de cititori, corespondenti si prieteni care colaborati. Mi-a placut de asemenea designul si segmentarea publicatiei virtuale pe care ati conceput-o si o conduceti. Care au fost inceputurile, de unde ati plecat? O mica prezentare va rog!

Octavian LUPU: Initial am plecat de la un blog crestin, dar lucrurile au evoluat mult de atunci, iar in momentul de fata partea „crestina” este tot mai mult pusa in minoritate deoarece nu prea multa lume trimite materiale pe aceasta tema. Atunci m-am gandit sa ii dau o linie literara mai pura, mai laica, dar cu bun simt, fara compromisuri, fara balci, fara atacuri… Ceva ce incanta ochiul si mintea. Sper sa fie si cititorii multumiti!

Nu este simplu sa scrii despre tine, sa intocmesti o prezentare care sa nu semene cu un CV bun de trimis la firme, dar impersonal in a comunica trairile launtrice si motivatia ascunsa a sufletului in dorinta de a transmite un mesaj plin de substanta potentialilor cititori. Cu toate acestea, merita sa spun cateva cuvinte despre experienta pe care am acumulat-o in ce priveste scrisul, mai ales ca izvorul gandurilor exprimate sub forma de articole, brosuri sau emisiuni radio/televizate este reprezentat in principal de ceea ce am cunoscut, experimentat si trait de-a lungul vietii.

George ROCA: Cateva cuvinte despre experienta pe care o aveti in domeniul scrisului. Care a fost motivatia dumneavoastra de a scrie?

Octavian LUPU: Inainte de a expune datele sintetice ale evenimentelor relevante pentru experienta scrisului, as dori sa subliniez motivatia pe care o am dincolo de cuvintele pe care le exprim prin scriere sau vorbire. In primul rand, cititorul sau cel care vizioneaza programele pe care le alcatuiesc reprezinta cel mai important personaj din viata mea atunci cand incep sa rostesc, sa exprim, sa astern pe hartie sau sa dactilografiez in calculator. Transfigurarea pe care o traiesc imi creeaza o comuniune launtrica ce ma determina in alegerea formei de expresie, in utilizarea sau nu a anumitor cuvinte, in accentul pe care il pun asupra unor idei in detrimentul altora. Acest lucru imi modeleaza vorbirea sufletului, fiindca in cele din urma mesajul pe care doresc sa il transmit este unul pozitiv, plin de substanta, care sa determine explozie si fuziune deopotriva in cugetul celui care citeste.

George ROCA: Cateva dezvaluiri despre viata personala… Va cer prea mult oare?

Octavian LUPU: M-am nascut in orasul de la poalele Tampei, mai precis in Brasov intr-o frumoasa Duminica de Florii, pe data de 14 aprilie 1968, la ora 5 dimineata dupa o noapte teribila pentru cea care mi-a dat viata. Poate tocmai de aceea am iubit mereu primavara si dimineata, ca anotimp si moment al zilei. Toamna si asfintitul de regula ma deprima, fiindca iubesc cu toata fiinta viata, miscarea, explozia sevei pline de substanta la inceput de aprilie. Ofer aceste detalii fiindca ele continua sa imi modeleze existenta si modul de exprimare chiar si in prezent, fiind asemenea unui „big-bang” in urma caruia am aparut si care prin forta sa de expansiune ma directioneaza inca.

Am locuit in mega-cartierul muncitoresc „Steagul Rosu”, traind in mijlocul „clasei muncitoare”, invatand la scoli obisnuite, de cartier. Am invatat astfel de timpuriu lectia dura a batjocoririi celui care cauta sa studieze, sa invete, sa aprofundeze, atat din partea colegilor, ceea ce oarecum era explicabil, dar si din partea profesorilor, ceea ce a fost de-a dreptul lipsit de justificare. De aceea, in decursul timpului am inlocuit studiul materiilor de invatamant cu ceea ce studiam in particular, de unul singur. De la inceput m-au atras „cartea” si scrisul. In prima imi gaseam inspiratia, in al doilea ma refugiam din fata unei realitati pe care intr-o forma sau alta doream sa o modelez, sa o schimb.

George ROCA: Interesant! Sunteti precis un romantic, dar mi se pare si un utopic.  Continuati va rog!

Octavian LUPU: Aveam obiceiul de a vorbi cu obiectele inca de cand eram foarte mic, deoarece imi inchipuiam ca ele au un suflet al lor ce nu trebuie ranit sau distrus. Cu siguranta ca in alta cultura as fi devenit un „animist” convins. Dar aceasta dorinta de a vorbi, de a exprima, neavand un partener pe masura, m-a condus catre scris. Colindam librariile de cartier sau cele din centrul Brasovului si imi cumparam carti ce depaseau conditia mea de elev de gimnaziu si le studiam pe indelete acasa. Asa s-a nascut in mine pasiunea pentru istorie, geografie si stiinta. Lecturam din Nicolae Iorga, Xenopol sau Otetea cu o bucurie negraita. Bineinteles ca nu intelegeam totul, dar puterea copilariei nu sta in a intelege ci in a retine. Astfel, prin lecturi felurite mi-am format un bagaj de cunostinte ce aveau sa ma insoteasca mai tarziu.

De asemenea, scriam lucrurile pe care le traiam la inceput sub forma de jurnal, ulterior ca mini-eseuri. Uneori ma exprimam liber impotriva comunismului si a regimului corupt, a minciunii si fricii pe care o traiam „la colectiv” cu totii. Bineinteles ca imi era teama de ceea ce exprimam si distrugeam dupa aceea totul, dar satisfactia era imensa, pe masura.

George ROCA: Dupa cate am aflat… ati facut liceul militar. Posibil ca disciplina dumneavoastra s-a cristalizat acolo! Cum ati ajuns la o asemenea institutie de invatamant, sa-i zicem, rigida? Dumneavoastra, un romantic, un visator…

Octavian LUPU: Perioada liceului a fost extrem de dura. Desi eram o fire singuratica, la insistentele tatalui meu, fost ofiter de cariera, am incercat si din pacate am reusit la liceul militar din Breaza. Am inceput astfel o experienta pe care consider ca in mod normal nu ar fi trebuit sa o cunosc. Dar destinul nu intreaba pe nimeni, cel putin, asa consider in momentul de fata.

Cei patru ani petrecuti la Breaza (1982-1986) m-au marcat profund. Viata in comun, lipsa unui „spatiu personal”, programul orar, disciplina cazona, dar si isteria cadrelor militare din timpul perioadei decadente a regimului comunist, alaturi de ironia cruda a colegilor mi-au afectat profund structura interioara. Fiind o fire foarte sensibila, am receptionat in mod dureros loviturile primite in acel liceu, devenit un fel de „lagar de detentie” atat la propriu, cat si la figurat, pentru niste adolescenti prinsi in capcana din nestiinta sau din cauza parintilor lor.

In aceasta perioada, lipsit de cea mai elementara intimitate, am invatat sa ma ascund in spatele studiului matematicii, fizicii, dar si al istoriei. Practic, studiam inainte materiile de curs pentru a putea dispune de un timp personal, dupa care citeam si aprofundam diferitele carti pe care mi le procuram in scurtele „invoiri” sau „permisii”. Scriam foarte mult, dar ma exprimam codificat, fiindca stiam ca intotdeauna exista un „Big Brother” atoatevazator, care ne supraveghea neincetat, intrupat in ofiteri zelosi dupa avansare si colegi „binevoitori”. In vacante insa imi permiteam sa ma exprim liber in jurnale de impresii sau in mini-articole, ce stiam ca oricum nu puteau sa fie publicate. Asa am invatat arta „ascunderii gandurilor in spatele cuvintelor”, a incifrarii mesajului si a criptarii exprimarii.

George ROCA: Si totusi dupa terminarea liceului v-ati continuat studiile tot in acelasi domeniu devenind student al Academiei Tehnice Militare. Nu prea va inteleg?

Octavian LUPU: Asa este. Pornisem deja pe un drum si nu aveam de ales… Eram legat intr-un mod fatal de sistemul militar printr-un contract de scolarizare, iar contravaloarea ce trebuia a fi returnata in cazul retragerii din armata fiind suficient de mult „umflata” pentru a nu putea fi platita vreodata. Era un joc in care o data intrat, puteai iesi doar cand dorea sistemul. De aceea, trebuia sa ma conformez, sa merg cu valul. Experienta cea mai teribila din timpul „pregatirii militare” a urmat dupa admiterea mea la Academia Tehnica Militara din Bucuresti. Timp de noua luni a trebuit sa execut stagiul militar cu termen redus, lucru ilogic data fiind absolvirea unui liceu militar si admiterea la o institutie militara. Astfel, am cunoscut la modul extrem, ca infanterist, ce inseamna frigul, foamea si privarea de somn. Am fost socat sa vad ca viata din unitatile militare semana cu un film ce avea la baza un scenariu siberian, demn de un lagar de concentrare. Impresiile culese m-au determinat sa caut o cale de scapare, ceea ce ma conducea invariabil catre scris si studiu. Reuseam de multe ori „sa dispar” prin locurile pustii ale unitatii militare, si acolo in plin ger sau ploaie, sub acoperisuri improvizate, studiam carti de matematica, de limbi straine, de psihologie sau de filozofie, in special existentiala. Era greu sa ascund aceste carti in conditiile in care aveam doar o valiza la dispozitie, dar preferam sa renunt la haine sau alte la articole pentru a avea totdeauna macar o carte cu mine si bineinteles un caiet in care scriam sau imi notam impresiile. Dupa ce scriam, rupeam foile si le distrugeam. Acesta-i pretul libertatii in regimurile totalitare. Scrii, exprimi si retii in constiinta, dupa care distrugi urmele.

La Academia Militara lucrurile nu au stat mai bine. Desi eram un elev de elita, totusi nu eram bine vazut de catre cadrele „politice” ce ma solicitau sa fiu turnator pentru colegi si sa-mi lingusesc superiorii. Dupa un an, mai precis in vara anului 1988 inainte de sesiune, am fost descoperit cu o Biblie in format redus asupra mea. Imediat mi s-a inscenat un „proces” in fata consiliului profesoral si al colegilor. Este adevarat ca timp de un an de zile frecventasem aproape constant slujbele tinute de catre preotul Galeriu la biserica Sfantul Silvestru. In acea perioada am invatat sa dezvolt tehnica scrierii de eseuri pe teme filozofice si religioase, precum si arta de a vorbi in public. Aveam un jurnal consistent pe care nu l-am mai distrus si in care am consemnat toate experiente mele, precum si incercarile de natura literara.

Dupa aceste eveniment s-a decis sa fiu exmatriculat, dar dupa aceea s-a revenit asupra acestei hotarari, urmand ca in mod progresiv sa mi se scada notele la examinarile de curs, pana cand in urma presiunii psihologice „sa imi ies din parametrii”. Nu s-a intamplat insa acest lucru fiindca a intervenit revolutia din decembrie 1989, dupa care am putut pleca fara sa imi para rau si sa finalizez studiile universitare la Institutul Politehnic Bucuresti.

George ROCA: Deci v-ati transferat de la Academia Militara la Institutul Politehnic. Ce facultate ati absolvit? Unde ati fost repartizat… sau unde v-ati gasit un loc de munca?

Octavian LUPU: Am absolvit Facultatea de electronica si telecomunicatii in anul 1992, dupa care am avut ocazia de fi angajat la un institut de cercetare si timp de 8 ani sa avansez in directia cercetarii stiintifice. In paralel am continuat sa studiez intens lucrari de literatura si teologie, iar in plus am avut ocazia de a publica mai multe articole in care analizam impactul introducerii diferitelor tehnologii de comunicatii, in special al telefoniei mobile si Internet-ului. Am constatat in scurt timp ca partea care ma atragea in expunerile pe care le faceam nu era cea tehnica, pe care mai totdeauna o puneam „in fundal”, ci componenta umana, de comunicare, de transmitere a viziunii si gandirii catre potentialul cititor.

George ROCA: Deci ati facut nu numai cercetare tehnica ci si una care studia  esenta umana, legaturile omului cu divinitatea, cu mediului inconjurator, cu impactul pe care il creeaza asupra acestuia. Cateva motivatii va rog, sau exemple?

Octavian LUPU: Cu titlu de exemplu, incepeam sa scriu un articol pur tehnic si dupa cateva randuri vorbeam despre impactul asupra utilizatorului, incercam sa intru in dialog cu cititorul, analizam canalul de comunicare creat prin intermediul a ceea ce exprimam s.a.m.d. Un astfel de articol, destul de amplu ca volum, a fost „Crestinismul si Societatea Informationala”, care s-a bucurat de o buna audienta in acea perioada, mai precis in cursul anului 1996 si ulterior. De indata ce a aparut Internet-ul, am avut sansa sa pot descarca materiale si carti de a caror existenta nici macar nu stiam. In mod special am fost atras de literatura motivationala fiindca imbina laolalta elemente componente din cadrul psihologiei, teologiei si filozofiei.

Dupa anul 2000 am decis sa parasesc terenul „cercetarii” prost platite si in proces de disparitie din Romania, si am inceput sa lucrez ca inginer de telecomunicatii. Timpul dedicat pentru activitati „extra” s-a restrans considerabil, dar am devenit mai selectiv si mai eficient in utilizarea lui. Astfel, am reusit sa alcatuiesc mai multe brosuri din diferitele articole pe care le-am scris si am inceput sa le distribui pe Internet si sub forma de materiale tiparite avand titluri in genul: „Vindecare prin Cuvant”, „Experienta vindecarii spirituale”, „Putere pentru ziua de azi” si „Pasi prin credinta”. In paralel, am avut ocazia de a participa sau chiar de a realiza emisiuni radiofonice, cum ar fi „Scoala Cuvantului” si „Jurnal de studiu”. In plus, am sustinut mai multe prelegeri publice pe teme de natura spiritual – motivationala, dintre care unele au fost inregistrate si distribuite prin Internet. Ocazional am participat si la emisiuni de televiziune dedicate impactului tehnologiilor moderne de comunicare asupra societatii contemporane.

George ROCA: Foarte interesant! Sa inteleg ca a urmat o noua deviere de la munca pe care v-ati ales-o si pentru care ati suportat timpuri grele de educatie cazona si ani multi de scoala. Cum ati ajuns la „Jurnal de studiu” si la revista „Conexiuni (Crestine) Contemporane”?

Octavian LUPU: In perioada in care am participat la emisiunile radiodifuzate (2005 – 2010), am considerat utila realizarea unui blog dedicat tematicii abordate in cadrul acestora, precum si distribuirii transcrierilor rezultate in urma sustinerii emisiunilor. Abordand o maniera de „full scripting” pentru realizarea emisiunilor, materialele generate aveau consistenta unor articole si prin urmare pagina „Jurnal de studiu si rugaciune” pe care am realizat-o a ajuns sa aiba un volum destul de mare in scurt timp. In plus, acest blog continea si diferite eseuri sau articole pe teme de natura spiritual-motivationala.

O etapa majora in evolutia acestui blog a constituit-o demararea colaborarii cu jurnalistul Octavian Curpas din Phoenix, Arizona – USA, in cadrul unui schimb de articole si promovare reciproca pentru publicatiile „Phoenix Magazine” si „Bruxelles Mission”. Dupa un an de colaborare mi-am dat seama ca blog-ul „Jurnal de studiu” nu mai corespundea tematicii – mult mai extinse – a articolelor publicate, fapt pentru care am schimbat dramatic structura site-ului, tehnologia de realizare si denumirea, care a devenit „Conexiuni Crestine Contemporane”. In aceasta perioada articolele pe care le-am publicat acolo au fost preluate si distribuite in cadrul diferitelor publicatii electronice, cum ar fi: „New York Magazine”, „Romanian Times”, „Gandacul de Colorado”, „Saltmin”, „Agero Stuttgart” s.a.

In acest context al presei virtuale, am avut ocazia deosebita de a va cunoaste si pe dumneavoastra, si de a extinde aria colaborarii si schimburilor de articole. Tematica publicatiei electronice pe care o editez a fost imbogatita, fapt pentru care titlul ei a devenit „Conexiuni Contemporane” (www.conexiunicontemporane.ro), iar platforma software a fost adecvat modificata pentru a pune in evidenta continutul mult diversificat si pe autorii care contribuie cu articole. Alaturi de accesibilitatea facila din partea cititorilor in baza  unei clasificari tematice usor de intuit, publicatia „Conexiuni Contemporane” permite promovarea autorilor si reliefarea continutului furnizat. Astfel exista un sistem de rating al accesarilor pentru fiecare autor, acesta dispunand de o pagina de prezentare, iar profilul fiind completat cu diferite date de performanta in functie de numarul de articole publicate si de accesari. In momentul de  fata sunt peste 150 de autori inregistrati in furnizarea diferitelor articole, iar numarul lor este in crestere. Desigur ca pe multi i-am cunoscut prin intermediul dvs. prin articolele pe care mi le-ati trimis spre publicare.

George ROCA: Colaborez cu peste 20 de reviste, dar sincer sa fiu, printre cele  preferate este si „Conexiuni Contemporane”. V-am explicat la inceputul acestui interviu de ce. Consider ca este o publicatie „cuminte”, placuta la citit, atractiva… Ce planuri de viitor aveti?

Octavian LUPU: Nu as putea spune ca merita sa iti faci prea multe planuri pentru viitor, fiindca totdeauna realitatea, in vesnica ei schimbare, te va determina sa modifici sau chiar sa abandonezi ceea ce ti-ai propus. Cu toate acestea, intentia mea este de a continua scrierea de articole, eseuri si materiale pe teme spiritual-motivationale, in principal fiindca orientarea experientei mele de viata este in aceasta directie. In plus, am experimentat realizarea de articole ce exprima confluenta diferitelor curente spirituale majore din istoria lumii si a corespondentelor ce pot fi stabilite intre acestea. Astfel, am explorat „taramul” conexiunilor dintre crestinism si alte curente majore in genul taoismului, budismului si islamului.  Am in pregatire astfel de abordari si in raport cu alte curente  disparute in negura istoriei in genul maniheismului, zoroastrismului, mazdeismului etc.

In final, de ce ma intereseaza toate aceste lucruri? De ce sa investesti timp si efort pentru ceva ce nu iti aduce nici un fel de remuneratie materiala? Raspunsul pe care pot sa il dau decurge din faptul ca am inteles importanta fundamentala a urmatoarelor valori ce merita sa fie promovate intr-o lume care inca isi mai cauta reperele:

–    in primul rand, bucuria de a trai si de a invinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta vietii;
–    mai departe, libertatea de a exprima ceea ce gandesti sau simti in adancul fiintei tale, fara sa iti fie teama de eventualele consecinte actionand in deplin acord cu propria ta constiinta;
–    si nu in ultimul rand, acceptarea si promovarea diversitatii de viziune asupra existentei, vietii si rostului pentru care suntem pe acest pamant.

Este posibil ca fragmentul de memorie al experientei mele sa ajunga astfel sa se integreze in memoria infinita a universului prin ganduri pe care nu le-am lasat sa treaca fara a fi consemnate, prin file de jurnal rupte, dar ale caror idei au rasarit cu si mai mare putere atunci cand iarna totalitarismului a trecut, sau prin simtaminte care transcend finitul in nemarginire, asemenea raului care in cele din urma se varsa in ocean…

A consemnat,
George ROCA
17 februarie 2011
Sydney – Bucuresti

ROMANI GENIALI

Putem observa cu stupoare cum chiar unii romani afirma despre locuitorii acestei tari ca ar fi doar niste “barbari” inca de pe vremea dacilor, care n-ar fi stiut nici macar sa scrie (cum prezinta in unele articole “Academia Catavencu”) si ca romanii sunt si acum „codasii Europei”! Astfel de afirmatii pot fi semne de incultura crasa sau, de cele mai multe ori, de rea-vointa, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziaristi care nu urmaresc altceva decat banii care vin din Vest sau de la Est.

Si pentru ca autorii celui mai popular dictionar occidental – Larousse – nu vorbesc deloc de romani ca natiune importanta pentru dezvoltarea civilizatiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marca originari din Romania, sau personalitati mondiale de prima marime care apartin acestui neam, dar care din pacate nu sunt cunoscuti, deoarece se pare ca mass-media romaneasca este mult mai preocupata de cazuri stupide care nu au nici o valoare umana si nationala.

Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu inca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare si cu o fireasca uimire ca “istoria oficiala” a “reusit” sa-l neglijeze… Racheta spatiala cu trei etaje de carburant solid (“model Cape Kennedy”) a fost inventata in 1529 si trimisa in spatiu cu succes in 1555, in prezenta a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550- 1570).

Aceasta informatie si urmatoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, in 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista inventiilor mentionate in manuscris contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare avand forma literei delta (1555)… “Casuta zburatoare”, propulsata in aer de racheta, nu era nimic altceva decat anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti incepand cu
anii 50!… In lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Romanul din Alba Iulia.

Radioactivitatea artificiala a fost descoperita de o savanta de la Facultatea de Stiinte Bucuresti, si insusita apoi de Marie Curie si intrebuintata pentru distrugere. Cerand un grad superior la facultate, savanta romanca ii scria regelui Carol al II-lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat d-na Joliot-Curie, recomandata de insusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot-Curie, de care, zic dumnealor, au
nevoie.” Vesnicile “plecaciuni” fata de cei de afara, bogati, deci destepti si merituosi! Nedreptatita savanta infiintase din proprie initiativa Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Stiinte Bucuresti…

1827 – Petrache Poenaru (secretarul lui Tudor Vladimirescu) – este inventatorul stiloului (tocul rezervor).
1858 – Bucuresti – primul iluminat cu petrol al unui oras din lume si prima rafinare a petrolului.
1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi.
1881 Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reactie.
1885 Victor Babes – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
1886 Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie.
1887 C. I. Istrate – Friedelina si franceinele.
1895 D. Hurmuzescu – descopera electroscopul.
1899 C.I. Istrate – o noua clasa de coloranti.
1900 Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.
1904 Emil Racovita – biospeologia
1905 Augustin Maior – telefonia multipla
1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (in fapt, primul avion din istorie). 1906 A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adanci.
1908 Lazar Edeleanu – prima rafinare in lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf.
1908 Acad. Nicolaie Vasilescu – Karpen – “pila Karpen”, care functioneaza inca, neintrerupt, de aproape 100 de ani!
1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
1910 Tache Brumarescu – masina de taiat sulf.
1910 Stefan Procopiu – efectul circular al discontinuitatilor de magnetism.
1910 Gh.. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.
1910 Henri Coanda reuseste primul zbor al unui avion cu reactie (fabricatie proprie).
1910 Ioan Cantacuzino – „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).
1913-1916 Ioan Cantacuzino – vaccinarea antiholerica (metoda Cantacuzino)
1916 D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei
1918 Gogu Constantinescu – intemeiaza o noua stiinta: sonicitatea.
1920 Emil Racovita – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume)
1920 ing. Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamant – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini)
1921 Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor in spate (de forma „picaturii de apa”)
1921 Nicolae Paulescu – descopera insulina; pentru ca era un anti-mason virulent,  Premiul Nobel l-au primit canadienii F. Banting si J..R.J. McLeod pentru aceasta descoperire…
1921, decembrie Stefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii)
1922 C.Levaditi si Sazevac – bismutul ca agent terapeutic impotriva sifilisului.
1925 Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere in camera inchisa si cu vaporizare instantanee
1930 Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa
1933 Henri Coanda – aerodina lenticulara (farfuria zburatoare)
1938 Henri Coanda – efectul Coanda
1938 Henri Coanda – discul volant.
1952 Ana Aslan – gerovital H3

O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani in 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, in 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost imbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30-40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere…

Un crater de pe luna poarta numele lui… Spiru Haret. Aceasta deoarece savantul roman a demonstrat ca axa mare a elipsei pe care se deplaseaza Pamantul in jurul soarelui este de o marime variabila, creand premisele de baza ale astrofizicii moderne. Mai putem semnala existenta unor personalitati, adevaratele „varfuri de talie universala” aparute dintre minoritatile din Romania, in toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat „parintele navigatiei spatiale” si, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, seful programului rachetelor americane “Saturn”.

O alta idee propagata destul de puternic in societatea romaneasca de astazi este ca, deloc mandri cu originea lor, unii dintre romani afirma ca toate aceste prilejuri de mandrie nationala tin doar de domeniul trecutului, ca Romania de astazi ar fi… o “tara bolnava”, fara civilizatie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu „codasa Europei”.

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe romani „la locul lor” (si departandu-i de traditia si sufletul neamului romanesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi si o serie de realizari ale geniului romanesc ale ultimilor ani:

Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD-ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD-uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor “Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania. Dar forurile din Romania intarzie la nesfarsit formalitatile…

Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)

Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala).

Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!

Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia “Biomer”), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor. Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si
medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.

Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan si director al institutului cu acelasi nume, a avut o serie de pacienti celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, presedintii Suharto si Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), printul Agacan (cu sotia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Valcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost “racolat” imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.

Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…

Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…

Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…

Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer…

Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-i breveteze
inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari…

Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi somer in Romania…

Matematicianul Paul Pistea, impreuna cu Vasile Postolica, au unificat teoriile relativitatii si cuanticii – fapt cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). A publicat faptul (printre altele) la al V-lea Congres al Matematicienilor Romani (Pitesti, 2003), http://stiinte.ub.ro/images/stories/documente/revista/18/pistea.pdf si a ramas cu publicatul!  Nu este bagat in seama… Trimite repetat articolul catre diversi cosmologi si nimic… Nu poate face faptul cunoscut in media!?

Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa-si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica… de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… “din mila”! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator
de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i-au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s-au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie,
intr-adevar de miliarde…

Anonim nascut la 14.11.1902, in Campina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau, Albert Einstein l-a avertizat: „Esti un visator. Cine crezi ca o sa-ti permita sa distrugi intreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?” Mai tarziu, Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa-i cedeze inventia… Pana la urma, avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atatea alte inventii romanesti “pierdute” in strainatate…

In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90).

Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil
Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de
serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma… 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare)

Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe “cazanul Traian Vuia”, inventie folosita inca la locomotivele Diesel-electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu
apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: „Reusita ar fi un miracol, si cred ca in asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super-Nobel”.

GOOGLE SI ERIC SCHMIDT BUNI DE PLATA

Un cetatean francez condamnat in 2010 la trei ani de inchisoare, cu suspendare, pentru curuptie de minori – decizie nedefinitiva, a inaintat recent plangere si a dat in judecata GOOGLE, dupa ce a constatat ca aplicatiile, Google Suggest si Associated Search, asociaza numele sau cu mai  multe calificative injurioase. Numele sau introdus pe cunoscutul motor de cautare sugera calificativele „violator” si „ satanist”.
Tribunalul a estimat ca Google si Eric Schmidt nu au dat dovada de buna credinta si au condamnat compania americana la plata a 5000 de euro sub titlu de cheltuieli de judecata.  La aceasta se mai adauga o suma destul de frumusica, ea acoperind despagubirile morale pentru cetateanul afectat de greselile companiei.
Reprezentantii tribunalului au spus: „ Fara indoiala ca asocierea numelui celui care a depus plangerea  cu anumite calificative sau cuvinte precum „viol”, „condamnat”, „satanist”, „inchisoare” si „violator” este impotriva intereselor sale, precum si ale internautilor care se conecteaza pe Google”.
Purtatorul de cuvant al Google,a declarat ca intentioneaza sa faca apel.
„Este important de precizat ca Google Suggest este o agregare a celor mai populare cautari, bazata pe  cautarile anterioare ale internautilor. Nu este Google cel care sugereaza acesti termeni” a declarat purtatorul de cuvant, explicand ca de cele mai multe ori termenii fac legatura cu site-uri de informatii.
Ca si in cazul altor companii mari implicate in procese internationale, sunt convinsa ca dupa recurs aceasta companie Google va castiga, pentru ca nu s-au auzit de prea multe  procese castigate de  persoanele care le dau in judecata.
Felicia Mircea

Un roman a facut „Fuziunea Informatiei” in capitala Scotiei

In perioada 26-29 iulie 2010, romano-americanul Florentin Smarandache, nascut la Balcesti in 1954, profesor universitar la Facultatea de Matematica a Universitatii „New Mexico”, din orasul Gallup, statul New Mexico, SUA, a fost in orasul Edinburgh, din Scotia, Marea Britanie, pentru a participa cu mai multe lucrari stiintifice la A 13-a Conferinta Internationala de Fuziunea Informatiei, organizata anual de catre Societatea Internationala pentru Fuziunea Informatiei in diverse locuri de pe glob, gazduita in acest an de catre Centrul International de Conferinte din capitala Scotiei.

Fuziunea Informatiei este un domeniu al tehnologiei de varf care foloseste informatii (date) provenite de la surse de naturi diferite (electronice, optice, acustice, mecanice, umane), cu numeroase aplicatii militare si civile. Deoarece intre informatiile provenite de la aceste surse pot exista contradictii, este necesar un model matematic pentru selectarea informatiilor credibile, ca sa se poata lua decizii corecte. Exista mai multe astfel de modele matematice, purtand denumirea generica de „Teorie”, unul dintre ele fiind „Teoria Dezert-Smarandache” (notata prescurtat TDSm, pentru a se deosebi de „Teoria Dempster-Shafer”, care se prescurteaza TDS), realizata de catre inginerul electronist francez Jean Dezert, cercetator la Oficiul National pentru Studii si Cercetari Aeronautice (ONERA) din Chatillon, Franta, impreuna cu Florentin Smarandache. Din anul 2008, o sectiune a conferintei, condusa de Jean Dezert si Florentin Smarandache, se numeste „Dezvoltari si aplicatii ale TDSm”.

La Edinburgh, acesta a fost si titlul unei conferinte de trei ore sustinuta de catre cei doi autori ai TDSm.

In cadrul sectiunii speciale dedicate TDSm, Florentin Smarandache a prezentat lucrarile: „Fuziunea surselor de probe cu diferite importante si credibilitati” (scrisa impreuna cu Jean Dezert si cu un alt cercetator francez, Jean-Marc Tacnet, de la CEMAGREF (Institutul de Cercetari pentru Stiintele si Tehnologiile Mediului Inconjurator) si „Metoda ?-reducerii pentru luarea multicriteriala a deciziei” (scris numai de catre balcesteano-gallupeanul Florentin Smarandache).

Mircea MONU
septembrie 2010

PAMFLET: „DE LA SUPLEANT LA DISIDENT”

by Corneliu FLOREA
Ianuarie 2010
Winnipeg -Canada

„…rescriu SUPLEANTUL în engleza,
probabil sub titlul The Disident,
sau THE LAST DISIDENT.”
Petru Popescu, din interviul cu Marius Tuca
publicat în Jurnalul National din 20.11. 2009.

Scriu acest pamflet la sugestia unui conational pe care-l pretuiesc. Îl scriu ca pe un divertisment sarcastic pentru toti admiratorii romancierului orasenesc Petru Popescu, din trecut si mai ales de astazi. Îl scriu direct pentru Alex ?tefanescu, Marius Tuca si alte elite publice de acelasi calibru. Interviul l-am primit prin Internet, tîrziu dar nu prea tîrziu, cu o mica rectificare the last among disidents…

Nu stiu cine, nici de ce, a intitulat interviul „Petru Popescu: M-am despartit de Zoia pentru ca mi-era frica de Ceausescu”, ceea ce de la început îl pune pe Petru Popescu în postura foarte proasta, de poltron, cum ar spune Caragiale, de fricos, odata si jumatate, pentru ca fricosii nu pot fi disidenti, nici chiar dupa Bula. Apoi, sa nu ne apucam sa comentam si valoarea sentimentelor fata de Zoia ale lui Petru Popescu, daca a luat-o la sanatoasa, hat peste ocean, de frica lui tata-socru. Sau acum, dupa atâtea decenii si fara Zoia de fata, Petru Popescu vrea sa rescrie relatia lor în sens invers: nu de supleant ci de disident!

În recenta scriere „Supleantul”, actiunea începe pe vremea cînd autorul, Petru Popescu era supleant al CC-ului UTC si s-a dus în Berlinul de Est pentru a aduce de acolo o valijoara de prezervative si sa asculte formatiunea de rock Led Zeppelin. Probabil, noua varianta de disident pentru americani, va începe cum din strainatate a adus o valijoara de documente anticeausiste si planul secret de actiune al disidentilor.

Marius Tuca începe interviul, în stilul lui cunoscut, cu o întrebare de galanterie ieftina si stupida în ce limba viseaza Petru Popescu, la care raspunsul e pe masura întrebarii: e bilingv în vise! Trecem la una mai usoara, despre venitul în România. ?i Petru Popescu (în continuare PP) da o mica nota explicativa din care reiese ca… „a disparut o mica placa de bronz, o forma ovala” de la mormintele familiei sale „si o sa vin în România mai des, o sa am ocazia sa le rezolv”. Punct, dar nu am înteles ce are sa rezolve în cimitirul Sfânta Vineri, unde cu respect fata de sentimentele sale, de sentimentele noastre fata de cei dragi, nu se mai poate rezolva nimic, indiferent cît de des venim în România, indiferent în ce limba visam.

Caracaleanul Marius Tuca este iscoditor din calea afara si dupa ce a aflat în ce limba viseaza PP, acum vrea sa afle si în ce limba gîndeste. Raspunsul vine pe banda rulanta a interviurilor care nu spun decât vorbe… e bilingv! Formidabil, în gândire la fel ca-n vise, asa-s marii scriitori. ?i nu numai atât, PP face diferentierea între nuantele interesante pe care le are limba româna fata de altele, dîndu-ne exemplul clasic, mereu folosit, al cuvîntului dor fara echivalent în alte limbi si mai departe ne vorbeste despre un anumit simt al sexualitatii, foarte bucurestean pe care îl va folosi in versiunea engleza intitulata „The Last Disident”! Zapacitor! Va fi vorba de ultimul disident al sexualitati bucurestene sau va fi ultimul disident, înscris, pe lista fara de sfârsit de douazeci de ani de când Ceausestii au fost executati în stil KGB.

În alta ordine de idei, stiam ca bucurestenii au tot felul de simturi suplimentare fata de noi, provincialii, dar pâna acum nu am citit ca au si un simt al sexualitati, foarte bucurestean! ?i Marius Tuca nu insista cu întrebarile pe aceasta pista, sa mai aflam si noi câte ceva de la PP, doar e a senior-citizen (are peste 65 de ani) si pare plin de acest simt foarte bucurestean (the megasex, nu ?!). Din „Supleantul” nu am aflat decât banalitati de bloc bucurestean, dintre care la un moment dat, un personaj spune: „Ma fac curva. Se cauta cadre noi, se elimina si aici înapoierea României. Nu-i greu, tot ce trebuie sa-nveti e sa sugi si sa oftezi” (pag.113). Acesta-i simtul bucurestean, asta-i practica simtului? Exagerez! PP poate fi si grav în „Supleantul” (care pe americaneste va fi tradus „The Last Disident”), cititi: „românca e o femeie nepregatita pentru sex ori pentru romanta” (pag.109) si însira niste motive ce în sute de ani au fost aproximativ la fel pentru femeile lumii, ma rog, poate cu exceptia neamului sotiei sale, Iris Friedman. Penibil, erotoman acest ultim venit printre sutele de mii de disidenti bucuresteni, care în Întoarcerea scrie: „hormonii colcaiau în mine” (pag.126). Normal la vârsta aceea, dar de obicei nu se pun pe hîrtie! Doua pagini mai încolo, descoperim ca îl colcaiau si grosolaniile insultatoare la adresa României: „mi-am vazut tara de bastina într-un mod destul de original: ca pe o emulsie de patru lichide, care erau eroismul, tradarea, moartea si sexul. Sexul le tinea laolalta pe toate”. Bravo disident, si America din ce lichide e formata ?

Mai departe dam peste ceva ce toata bucurestenimea stie si spune, cum ca Marius Tuca nu citeste nimic, el doar vorbeste si se tutuieste cu PP, sa vada telespectatorul cât e el de mare, vorbind ca americani cu „you”, nu ca la Caracal cu „‘mneavostra” sau cu „mata”. Pai din cauza folosirii pronumelor de politete am avut probleme cu intratul în NATO si UE, stie orice talkative de talk-show din televiziunea bucuresteana. Întrebarea cu „tu” s-a legat de ce efort literar a facut PP sa scrie „Supleantul” în româneste dupa 30 de ani. La care PP raspunde: „nu ma îndoiam ca as putea scrie un text de proza substantiala, lung…”. Nu ai înteles întrebarea, draga disident, el, Tuca-Tuca, nu te-a întrebat de substanta, pe care eu cititorul nu am gasit-o, nici de dimensiuni, ci de efort. Simplu, cum zicea tatal dvs. Dupa care, Marius Tuca se repede cu „eu am crezut foarte tare – nu moale, ci tare ca piatra – ca poti sa scrii vazându-te cât de pasionat esti de limbaj si de limba româna”. Extraordinar, chiar asa nea-Tuca, cine a mai vazut vreodata un Popescu pasionat de limbajul român!? ?i PP, ca o primadona de music hall, îi multumeste de compliment si înfoindu-se îi povesteste o conversatie comica de la Cluj. Clujenii-s comici, mai ales universitarul în ziaristica Ilie Rad, care saracul de el, s-a dat si peste cap sa-i faca o primire triumfala la Cluj în toamna 2009 si multamul a fost ca PP nici nu i-a retinut macar corect numele. Pacat de Ilie Rad, îmi pare rau de el mai ales dupa ce mi-a scris, într-un mesaj, ca a citit „Întoarcerea” cu sufletul la gura… universitar clujean ce sa-i zici, ca numai adolescentinele citesc romanele de dragoste cu sufletul la gura. L-a rasplatit PP!

Revin la Marius Tuca care începe o alta întrebare cu „tu încerci acum sa traduci în româneste termeni în engleza?”. Adica cum… nu are importanta, fiindca PP zice ca se poate si mai departe, vorba lui Nea Marin, si da cu mucii în fasole, cititi: „pentru noua mea cariera de scriitor în limba româna…”, ceea ce înseamna ca, abia în viitor va fi scriitor în limba româna, lasîndu-ne încurcati cu ideea ca în trecut el a fost doar un „supleant” în limba româna, nu scriitor român. Fara sa ne mai dea alte detalii despre noua sa cariera de scriitor în limba româna, revine mereu si mereu la „Prins” si „Dulce ca mierea” când noi, cu sufletul la gura, asteptam de la Domnia Sa sa ne spuna câte ceva despre marea sa cariera, de peste treizeci de ani în limba engleza, despre operele sale în limba engleza, de unde le putem procura si citi… Asteptam sa ne spuna ceva, ceva din activitatea sa de disident, daca a folosit limba engleza sau limba româna, sau a fost bilingv… A scris articole, eseuri, a participat la manifestarii ale românilor? Doar din 1978 pîna în 1989 a fost timp destul sa-si manifeste si sa sprijine disidenta româna din Statele Unite, daca… si asa se considera „The Last Disident”, ceea ce realistic si istoric este un non-sens fiindca disidenti au fost dintotdeauna si vor fi întotdeauna! Ramâne valabila doar varianta „ultimul dintre disidenti” (the last among disidents)!

Sa ramînem tot la datul cu mucii în fasole… Citim în „Supleantul”: „am putut sa scriu exact cum tineam minte lucrurile”. Multi, chiar dintre admiratorii lui PP, nu cred acest lucru! Pentru aproape toti, câti au citit „Supleantul”, volumul nu a fost decât o fictiune facila, vulgar-erotica, Hollywood-style, iar pentru cititori sai fideli a fost un soc neplacut. Cât ma priveste pe mine, cititorul lui din trecut si de astazi, îl compatimesc cât a decazut iar în noua lui cariera de scriitor în limba româna, mai devreme sau mai târziu se va izbi de critica analitica dura nu cea de complezenta alexstefaneasca.

Spre finalul interviului, întrebarile si raspunsurile contrazic pe cele anterioare. PP ajunge la explicatia ca sunt doi scriitori Petru Popescu, ca: „aventura mea cea mai importanta ca scriitor este ca am fost scriitor în limba româna, apoi a trebuit sa ma transplantez, dupa care am redevenit scriitor în limba româna”. Tot zig-zagul acesta de vorbe fara temei PP îl considera un alpinism fara coarda, fara sa stii unde te duci, pe ceata. Asta cu dusul si pierdutul în ceata i se potriveste de minune!

PREMIUL DE EXCELENTA PENTRU UN WEBMASTER DE NOTORIETATE: VALERIU LUCIAN HETCO REVISTA NEWAGERO LA ANIVERSARUL UNUI DECENIU DE LA APARITIE

by CEZARINA ADAMESCU, AGERO
9 februarie 2010

În virtutea faptului ca suntem români si dorim sa ne pretuim valorile si personalitatile de exceptie devenite emblematice pentru cultura noastra, forurile culturale galatene au hotarât sa acorde Domnului Lucian Hetco – Premiul de Excelenta pentru activitatea de promovare a culturii si artei românesti peste hotare, cu atât mai mult cu cât, se apropie Jubileul de zece ani de la aparitia revistei „AGERO”.
Din multitudinea aparitiilor revuistice, fie pe suport clasic, fie în sfera on-line, ce s-au afirmat cu adevarat si au rezistat nesigurantei tranzitiei, prin valoare, competenta, profesionalism si, mai ales, tinând piept tentatiilor de a se banaliza, urmând spiritul gregar al momentului si al trendului, din ce în ce mai agresiv, dar nu si valoros, al epocii actuale, în special în anii de dupa 2000, revista AGERO s-a distins înca de la început, prin calitatea ei, prin înalta profesionalitate si iscusinta de conducator a directorului si redactorului sef, Domnul Lucian Hetco.
Aparitie permanenta de-a lungul acestor ani, AGERO, Revista de Cultura, Opinie si Informatie, serveste interesele informationale si culturale ale românilor. AGERO – un simbol al educatiei si culturii latine, al bunului gust si al tolerantei este o Tribuna libera de lupta împotriva prabusirii valorilor nationale si internationale.
Revista AGERO, din Stuttgart, editata de eseistul, poetul, publicistul si promotorul cultural Lucian Hetco, care este si redactor responsabil, om de cultura complet si intelectual de marca, se constituie de ani buni, într-o publicatie de cultura si informatie pe web, adresata tuturor persoanelor vorbitoare de limba româna si este o tribuna libera, asa cum am afirmat, în slujba onestitatii, democratiei si integritatii morale a românilor din Germania si din alte parti ale lumii.
O munca prodigioasa, coplesitoare, jertfelnica, încununata cu succes, care se reflecta în tirajul absolut impresionant de 10-12 mii de accesari pe zi – un adevarat record! AGERO – este o enciclopedie la purtator!
Înfiintata în urma cu aproape zece ani, în cadrul Asociatiei Germano-Române din Stuttgart, cu acelasi nume, revista AGERO si-a propus înca de la început în platforma-program, sa informeze cititorii în mod competent si realist asupra fenomenului cultural si social românesc. Socotita ca o publicatie reprezentativa de referinta, de gradul 5 pe Google, în ceea ce priveste interesul cititorilor, cu circa 600 de corespondenti români si straini din cele cinci continente, cu 8000 pâna la 12.000 de accesari zilnice, cu un Forum pentru comentarii care au creat diferite curente de opinii – revista AGERO si-a câstigat un binemeritat loc pe podiumul celor mai prestigioase publicatii din lume. Glasul românilor, prin aceasta tribuna culturala se face zilnic auzit, în cele mai îndepartate colturi ale planetei. Astfel, ea a devenit un adevarat fenomen cultural de masa, pusa în slujba românismului si a principiilor democratice autentice, a onestitatii si integritatii morale a românilor din Germania si de pretutindeni. Fara a fi elitista cu tot dinadinsul, ea se adreseaza oamenilor de cultura si arta, ofera raspunsuri si conduce la adevarate valori spirituale, menite sa devina perene.
Firul luminos care a strabatut-o si o strabate permanent este dragostea de neam si cultura, descoperirea de noi valori si în acelasi timp, pastrarea traditiilor si obiceiurilor specific românesti bazate pe creatia înaintasilor, toate acestea conectate la marile valori ale civilizatiei omenirii. Având ca principiu selectia riguroasa a informatiei, departe de agresivitatea vulgului si a kitsch-ului, revista AGERO are o structurare excelenta, pe domenii, un design placut si atractiv. Gasim aici articole de istorie, etnografie, publicistica, proza, cultura, critica si istorie literara, analize si comentarii, opinii privind actualitatea germana, actualitatea româneasca, dar si oferind posibilitatea de deconectare prin rubrica de caricatura, umor si epigrame. Principalul reper, însa, îl constituie cultura, adânc implementata în contingent, în realitatile si specificul românesc, de care tine totdeauna seama, prin rubricile permanente: Cultura, Istorie, Publicistica, Analize si comentarii, ori prin sectiunea: Actualitatea germana, care contrapuncteaza, scotând si mai mult în evidenta, specificul românesc. Neaservita vreunui partid ori coalitii politice, bazându-se doar pe adevar, revista AGERO a refuzat polemicile si atacul la persoana, exhibitionismul, trivialitatea si violenta de limbaj si, în mod principial, nu au fost admise loviturile sub centura. Cultura competitiei însa, pentru revista AGERO este stimulatoare si nu falimentara. Revista a semnalat continuu unele aspecte ale civilizatii actuale si în mod special, grava criza de comunicare interumana, socotind ca o datorie de onoare sa focalizeze intelectuali români si straini de pretutindeni, pentru a-i pune în legatura si a le stimula creatiile, într-o permanenta emulatie spirituala. Atingând domeniile cheie ale vietii materiale si spirituale, revista AGERO nu contesta valorile anterioare, ci le cultiva si le cinsteste. Marturie stau paginile de istorie româneasca si contemporana, semnate de condeie de prestigiu. Înca de la început, revista s-a adresat în primul rând cetatenilor originari din România care traiesc în zona Stuttgart si indirect în spatiul landului federal german Baden-Wurttemberg, simpatizanti si membri ai Societatii Agero-Stuttgart, înfiintata în anul 2000 precum si tuturor cetatenilor germani originari din România, dar treptat si-a largit sfera de cuprindere.
Revista AGERO este o revista a performantelor si cei 10 ani de activitate permanenta, au dovedit-o pe deplin. Ea contribuie la consolidarea unitatii spirituale si culturale, a românilor de pretutindeni. Printre performante, amintim: Daca în 2004 erau semnalate 1 milion de accesari, în 2006 numarul accesarilor s-a dublat. Din aprilie 2004, redactorul sef al acestei publicatii, Lucian Hetco a devenit presedinte al Asociatiei pentru doi ani, iar din 2004-2006, Presedintele Ligii Asociatiilor Românesti din Germania (LARG).
O revista care, atinge domeniile cheie ale vietii materiale si spirituale: Istorie, Proza, Jurnalistica, Economie, Cultura, Limbi straine, Analize si comentarii, Actualitatea germana, Comunicate, rubrici de Poezie si rubrici permanente de comemorare a unor personalitati: IN MEMORIAM: Cezar Ivanescu, Zoe-Dumitrescu-Busulenga, Artur Silvestri, Grigore Vieru.
Liederul acestui focar de cultura româneasca, Domnul Lucian Hetco, intelectual de marca, bun organizator de manifestari culturale, este, de asemenea, initiatorul si înfaptuitorul numeroaselor întâlniri si comuniuni spirituale cu românii din aceasta parte a globului, tinând totodata o strânsa legatura cu revistele culturale de pe mapamond. El este si un poet remarcabil care cultiva în cartile sale poezia vocatiei pentru eternitate, de la identificare la autocunoastere si autodefinire. Omul si Poetul sunt doua chipuri distincte ale Aceluiasi. Fie ca are preocupari publiciste în domeniul istoriei si etnografiei, filozofiei, economiei, culturii, artei, actualitatilor germane, Lucian Hetco se dovedeste a fi egal cu sine, cât se poate de echilibrat si de riguros, si nu face rabat de la calitate.
Domnul Lucian Hetco este un om al performantelor. El si-a depasit conditia de cetatean strain, demonstrând ca, muncind asiduu, corect si cu devotiune, poti ajunge la podium, pe treptele cele mai de sus ale competitiei. Fiindca viata în astfel de conditii este cu adevarat o competitie acerba, si numai cel care a trait aceste realitati poate pricepe cu adevarat, cât de dificil este sa te afirmi într-un loc unde nu te cunoaste nimeni si nu esti atât de bine venit, asa cum te-ai fi asteptat. Lucian Hetco ne ofera în chip uluitor, un Model, o pilda a unei existente românesti rezonabile si demne, departe de casa.
Zestrea nativa de drum i-a dat forta formidabila de a rezista si de a duce lucrurile la bun sfârsit. Lupta pentru refacerea imaginii României prin intermediul revistei AGERO, revista de cultura în limba româna, prima de acest gen din Germania, a devenit un comandament suprem si o datorie de onoare, pentru ca Lucian Hetco n-a uitat, asa cum marturiseste, – ca „sunt al Vostru, dintotdeauna”. Ori: „Sunt radacina în pamântul strainilor”.
Emotionant document de credinta.
Faptul ca domnul redactor sef Lucian Hetco a reusit sa focalizeze în jurul Domniei sale, atâtia intelectuali români si straini, este cea mai buna dovada ca este un bun promotor al valorilor culturale si traditionale românesti, reusind performante greu de atins. Lucru cât se poate de important si pretios pentru noi, cei de acasa, pentru românii din Germania si cei de pretutindeni, care nu pot ramâne indiferenti la aceste initiative. Domnia sa se face astfel, ambasadorul culturii românesti peste hotare. ?i nu este doar o parere personala ci, unanima.
Numai cine nu vrea, nu recunoaste acest merit al Domniei sale.
Creator, formator de opinie dar si slujitor al artei – Domnul Lucian Hetco îsi exprima Crezul literar si artistic în aceasta forma de larga circulatie, oferind colaboratorilor si beneficiarilor cititori, idei originale, manunchiuri de stiri si fapte de viata, opinii si deziderate, dând totodata posibilitatea atâtor autori de prestigiu sa-si manifeste talentul, reflectia proprie, prin diferitele modalitati de expresie literar-artistica existente în domeniile revistei.
O structurare excelenta care alcatuieste întregul perfect, cu miile de nuante specifice dovedind totodata, un înalt profesionalism.
?i, înca un amanunt, marturisit de Domnul Lucian Hetco într-un interviu: „Politica noastra redactionala: calitate, gratuitate, spirit de corectitudine, lipsa atacului la persoana, evitarea oricarei forme de scandal.”
?i noi credem cu tarie ca Valeriu Lucian Hetco, focalizând un nucleu de români autentici, a devenit un stimul si o forta dinamizatoare pentru binele confratilor sai aflati la un moment dat în impas.
Observatiile pertinente oferite în editorialele sale si în articolele de fond, de catre Lucian Hetco, sunt rodul unor cercetari si documentatii serioase si responsabile. Ca intelectual, ca om de stiinta si cultura, el simte nevoia acerba sa ia atitudine în fata acestor realitati.
„Românimea de peste tot” – ca un glas comun, unanim, plin de forta, îsi striga drepturile. ?i Lucian Hetco se face pentru aceasta „coplesitoare românime” – tribun si, cu glas de stentor, rosteste adevaruri care uneori deranjeaza. El si-a asumat acest rol aproape profetic pentru ca propria constiinta îl obliga.
Lucian Hetco scrie si analize si comentarii privind Actualitatea germana, care nu poate sa-l lase indiferent, în nici un caz. Astfel el este moderatorul între cele doua culturi, facându-le cunoscute una-alteia, cât si pe amândoua, în lume.
Deosebit de interesanta este recenta sa carte de eseuri: „Criza si morala”, în care autorul subliniaza: „Actuala criza este una a lipsei de încredere, este esecul total al societatii postmoderne, golita de continutul moralei.” Facând ca un veritabil analist astfel de radiografieri ale societatii contemporane, autorul scoate în evidenta simptomele grave ale crizei actuale.
Ar fi foarte dificil sa patrundem în totalitate în profunzimea ideilor acestui prodigios analist, pentru ca toate frazele din eseuri, articole, studii sunt remarcabile.
Lucian Hetco si-a faurit de-a lungul anilor o oaza de libertate si de românitate în acelasi timp, în care spiritul haladuieste neîncorsetat de reguli si pravile, fara constrângeri de nici un fel.
Prin tribuna numita AGERO, webmasterul ei, distinsul scriitor si publicist Lucian Hetco ne transmite gândurile si sentimentele, nu numai ale domniei sale, dar ale miilor de oameni care o citesc, o cultiva, o respecta, o apreciaza. ?i nu în zadar, dimpotriva. Principii ferme, de bun simt, bazate pe o temelie cât se poate de trainica: Adevarul, Credinta, întelegerea reciproca si respectul pentru om.
Un portret admirabil al domnului Lucian Hetco realizeaza scriitorul Corneliu Leu în cea mai recenta carte a acestuia „Criza si morala” în prefata intitulata:”Lucian Hetco – intelectual român, adept al intelectualitatii europene”.

„Sa vedem cum ni se descrie autorul principal al cartii de fata, spune scriitorul Corliul Leu:

-Crescut într-un mediu intelectual românesc autentic, de formatie militant nationala si religioasa, adica având continuitatea tocmai a acelei formari spirituale pe care comunismul a încercat sa o decapiteze ca sa-si impuna o manipulabila intelectualitate pseudomarxista sau, în egala masura, o pseudo-intelectualitate marxista.
-Contaminat si cu cât trebuie ca sa stie în ce consta, de educatia publica a epocii, cu toate relele si mai putin relele ei, inclusiv stagiul militar al demagogiei pentru „apararea cuceririlor poporului”.
-Angajat în sistemul economiei socialiste, aflat în direct contact cu problemele de atunci ale economiei reale, ale repartitiei ei nedrepte, ale aspectelor ei de pricepere a unora si de neeficienta a altora, ale minciunilor triumfaliste cu care era împodobita, ale consolidarii unei clase profitoare si ale demagogiei patriotarde pusa în locul eficientei bazate pe morala si competenta.
-Nu a fost nici macar unul dintre cei care si-au cautat libertatea dinainte, ci si-a ales de bunavoie sa traiasca în Germania dupa 1990.
-Lucreaza acolo constant, într-un domeniu tehnic de conceptie, facând cariera de specialitate în aceeasi firma la care s-a angajat de la început, ceea ce demonstreaza ca nu e afectat prea tare de complexul emigrantului ci stie sa-si însuseasca atributele pozitive necesare existentei în acel mediu social avansat.
-Dar, în acelasi timp, nu-si uita nici identitatea culturala ajungând sa reprezinte prin propriul sau eu splendidul principiu modern al inter-culturalitatii europene.
-Are si un aport substantial la afirmarea acestuia, aport care este, în egala masura, o contributie de cetatean german respectuos, cu toate principiile democratiei occidentale, ca si de etnic român dedicat spiritualitatii limbii sale.
-?i face aceasta nu ca un Rastignac visând sa cucereasca, indiferent cum, gloria marilor metropole, ci dedicându-si timpul liber, voluntar si fara vreun interes financiar, politicilor culturale pe care le promoveaza.”
În acesti zece ani rodnici, de activitate sustinuta, cu aparitii bisaptamânale, revista AGERO n-a ramas indiferenta la „suferintele culturii” românesti si la tendintele si directiile acesteia în ultimii ani, constientizând ca globalizarea nu înseamna pierderea identitatii culturale, a traditiilor si datinilor, a valorilor limbii, ci sporirea lor cu noi modalitati de expresie. Având un colectiv redactional international, serios si cu un înalt grad de profesionalism, cu opere remarcabile, si activitate publicistica meritorie, condusi exemplar de redactorul sef si webmasterul revistei, care le-a imprimat o disciplina ferma si anumite atribute obligatorii, printre care: experienta, pricepere, intuitie, perspicacitate, munca, perseverenta, acestia si-au însusit deviza coordonatorului revistei: „Munca, munca si iar munca”.
O suma de personalitati marcante, cu voci distincte în cultura nationala si-au pus semnaturile în paginile revistei, în eseuri, comentarii, analize, studii, referate, interviuri de exceptie si creatii originale, pagini care au fost imediat reperate, citite si comentate.
Au scris aici, condeie redutabile din tara si din întreaga lume, s-au promovat si afirmat noi talente, s-au lansat initiative valoroase, s-a creat un spatiu pentru cinstirea si omagierea marilor personalitati, promotori ai culturii si spiritualitatii românesti. Din partea redactorului sef, ca si a redactorilor si colaboratorilor a existat o munca onesta, o daruire jertfelnica, o corectitudine exemplara, o deontologie profesionala careia nu i se poate reprosa nimic, un axis moral care n-a putut fi înclinat si nici n-a facut rabat de la constiinta. Toate acestea demonstreaza cu prisosinta faptul, ca literatura diasporica româneasca – poate exprima adevarurile perene ale culturii românesti, atunci când se afla în sufletul celor care au ramas români – indiferent de locul în care îsi duc la un moment dat existenta.
AGERO a devenit, incontestabil – o tribuna culturala de prestigiu care astazi îsi croieste drumul sau, propria sa personalitate, care o defineste pe deplin si care-i ofera posibilitatile de deschidere si sustinere, pe treptele afirmarii depline.
Ceea ce ne îndreptateste sa credem într-o idealitate cât se poate de fireasca, în legatura cu acest fenomen cultural-artistic numit, atât de inspirat, AGERO, iar de o vreme încoace, NEWAGERO.
În consecinta, Grupul Oamenilor de Cultura din Galati, Atelierele Poetei Angela Baciu, GalART PENTRU TINERI, si Cenaclul Artelor ION CHIRIC îi acorda Domnului LUCIAN HETCO – PREMIUL DE EXCELENTA PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE PUBLICISTICA, POETICA, ESEISTICA ?I DE PROMOVARE A CULTURII ROMÂNE?TI ?I A VALORILOR SPIRITUALE ÎN LUME.
Se cuvine în aceste momente, sa-si primeasca acest premiu de excelenta, simbolic e adevarat, dar un semn si pecete a pretuirii noastre, a tuturor celor care au deschis, fie si o data, paginile revistei si s-au regasit în diferite ipostaze umane la care, poate, nu s-ar fi gândit nici o clipa, înainte.

DIALOG FLUVIU CU „BATRÂNUL SCRIITOR” CORNELIU LEU

George ROCA: Distinse domn Corneliu Leu, va stiu de foarte multi ani ca scriitor, editor, promotor cultural, critic literar, analist politic, realizator si producator de film… înca de pe vremea dinainte de 1989, când erati directorul Casei de Filme Nr. 4 si scriati romane istorice. Dupa câtiva ani de la aceasta data, eu i-am numit „mai dormanti”, v-ati facut reaparitia vertiginos si plin de har si dar pe scena scrisului românesc.

Corneliu LEU: Vreau, nu vreau, trebuie sa corectez titlul Domniei Tale. Din pacate, astazi sunt „batrânul scriitor”. Si chiar as vrea sa ne concentram privirea pe acest aspect fara sa fiu flatat cu alte atribute. Ma consider un profesionist al scrisului si ma concentrez pe beletristica si publicistica. Ca le fac pe hârtie, ca le fac pe pelicula, ca le fac prin viu grai convocând adunari, dezbateri publice, alte actiuni culturale, ca o fac, iata, în ultima vreme pe internet, astea sunt modalitati de exprimare, dar nu depasiri ale domeniului meu. Daca, din ele rezulta idei care fac paleta mai larga, cu atât mai bine. Dar nu înseamna ca mi-as permite sa încalc meritele altor profesii si calificarea celor care s-au straduit, ca si mine, sa cultive cum trebuie domeniul lor. Celelate lucruri despre care vorbim: editor sau redactor, sau producator de filme, de emisiuni tv., de spectacole, de initiative culturale publice (pentru ca si acolo tot „producator” trebuie sa fii, adica sa produci ceva daca esti om de initiativa, si nu sa controlezi doar, cum fac, din pacate, functionarii publici) constituie numai profesii de rezerva, pe care le-am învatat cinstit cu aspectele lor manageriale si de competenta artistica în domeniu, tocmai pentru a mi-o putea practica mai bine pe cea ce o consider unica importanta. Este, de fapt, vorba de a sti sa investesti tu, sau sa administrezi banii altora în scop cultural; sa vii cu initiativa care este ca si talentul: o ai sau n-o ai. Comunismul ar fi vrut mai mult sa n-o avem, ca sa ne lasam condusi. Tocmai de asta, noi trebuie sa ne învatam sa o avem. Dar chiar si in initiative secundare, pornite cu scopul de a ne netezi calea spre cea principala, trebuie sa abordam lucrurile numai si numai profesionist. Cu cât faci mai bine si mai exact aceste lucruri întemeiate pe profesie, cu atât stabilesti o baza mai temeinica pentru actul de cultura si de creatie spre care aspiri.

George ROCA: Da, sa traiti… asa voi face! Voi modifica titlul, adaugând singtama „batrânul scriitor” dorita de dumneavoastra, dar numai dupa ce vom termina definitiv acest dialog! Oare îl vom termina vreodata? Sunt atâtea materiale de prelucrat, atât de multe de spus despre activitatea dumneavoastra! Si… „Tempus Fugit”! Revenind la raspunsul anterior pot sa „declar” ca sunteti un „multilateral”… un om bun la toate cele!

Corneliu LEU: Numai semidoctismul te îndeamna sa-ti depasesti domeniul si sa fii bun la toate ca o femeie de serviciu!…(Nota bene: în cazul nostru, as fi putut spune si „ca un politician”). Bunul simt si întelegerea culturala a lucrurilor ne obliga sa ne concentram pe ce ne simtim mai pregatiti. Cel mai penibil în viata literara actuala este labilitatea cu care diletantii dornici de glorie topaie de la poezie la proza si, neaparat, la critica fiindca de acolo ies laudele. Mi-e jena când vad aceeasi semnatura sub o poezie mediocra iar, apoi, luându-si permisiunea sa scrie un articol critic despre poezia altuia. Sau, mai ales un articol laudativ la care vezi imediat dedesubtul: semnatarul asteapta la rându-i un articol laudativ din partea celui pe care-l lauda. Cu asemenea naravuri, nu ne situam pe domeniul literaturii, ci al cenaclismului amatoristic sau, cel mult, al unor gasti care scriu si se analizeaza în suc propriu. E o stare ridicola, subculturala, fiindca nimeni nu-i ia în serios în afara de ei între ei, sfidând triunghiul clasic: autor – critic specializat –cititor. Si nu acelasi grup de persoane topaind laolalta pe toate laturile triunghiului! Asa ca, da-mi voie sa-ti spun: Când mi-ai însirat atributele alea toate, m-am si simtit înfundat în categoria acestor nedefiniti care încearca de toate numai si numai ca sa-si vada publicat numele dupa care se alege praful.

George ROCA: Distinse interlocutor, nu e chiar asa! Simt eu ca doriti sa fiti modest! Aveti o multime de atribute (pozitive! Sic!). Si nu va descânt sau perii – ci asa scrie despre dumneavoastra prin carti sau pe internet. Este suficient sa cauti pe motorul de cautare „Google” numele „Corneliu Leu” si vor iesi la iveala acele atribute pozitive, calitati, aptitudini, chiar si meserii… Eu v-am pus sub lupa înainte de a începe interviul nostru. În general îmi place sa tai firu’n patru!

Corneliu LEU: Vezi cum pun eu problema?… Iar dumneata, daca ai auzit ca eu, cetateneste, astern în scris câte o problema de principiu sau, colegial, schitez portretul vreunui confrate sau scriu o vorba buna întâmpinând o carte, ma si faci mare critic, sau mare analist! Pai, ehe, sa fii cu adevarat „analist” e o imensa problema de cultura, de acumulare si sistemica si sistematica, ce nu are nimic de a face cu palavragii din talk-showuri; cât, despre un adevarat critic literar, se naste si se formeaza cu adevarat atât de greu, încât nici nu vad sa-ti pot cita vreun nume de la Calinescu încoace!

George ROCA: Nu am zis „mare critic” ci doar „critic” (literar desigur!). Si argumentez cu faptul ca v-am citit destul de multe materiale de critica…

Corneliu LEU: Critice, desigur! De critica literara, niciodata. Scriitorul adevarat trebuie sa-si pastreze demnitatea si sa nu se preteze niciodata la asa ceva, numai pentru ca stie sa alcatuiasca fraze. Acesta-i diletantism, iar critica literara adevarata e o meserie cu criteriile ei! Bine înteles, exista genul de „condeieri la de toate”, dar în gazetarie, nu în literatura; gazetaria e o treaba obligata cotidian la superficialitate, în vreme ce literatura presupune profunzime de gândire artistica si aprofundare continua a acesteia, ceea ce gazetaria nu are nici macar timpul material sa o faca.

George ROCA: Atunci, mai bine sa revenim la acei „ani dormanti”. Unde ati fost „plecat” o perioada?

Corneliu LEU: Despre „anii dormanti” pot spune, jur, ca nu mi i-am permis tocmai din panica ce ma cuprinsese în 1989. Eram panicat ca ajunsesem la libertate prea târziu ca vârsta si nu voi mai reusi sa fac tot ce as fi dorit. M-am împrumutat cumparând imediat o tiparnita cu care n-am facut afaceri editoriale ci am trait satisfactia de a trimite direct la tipar ceea ce, înainte, nu puteam trimite decât la cenzura. La ea am publicat si raspândit poezie religioasa pentru scolari, am facut brosuri prin care-i informam pe taranii români cum a evoluat agricultura occidentala câta vreme ei au fost tinuti în minciuna colhozului, am propagat filosofia personalista, a respectului pentru persoana umana care fusese înjosita sub comunism, mi-am editat cum am vrut eu (si l-am dat sigilat spre editare) romanul interzis despre Sfântul Apostol Pavel, iar când am intrat în posesia dosarelor de securitate ale celor doi din familia mea condamnati la moarte ca aparatori ai Bisericii Ortodoxe de asaltul bolsevic, am publicat „Cartea episcopilor cruciati”…

George ROCA: Am înteles acum. Dumneavoastra ati transformat literatura într-un obiect de manufactura.

Corneliu LEU: În sensul de „facând totul cu mâna mea”, da. Cred ca orice scriitor prefera asta, în loc de a i se amesteca în opera mâinile murdare ale altora! Dar asta nu înseamna literatura manufacturiera, despre care mi-am spus parerea si mai sus!

George ROCA: Voiam sa spun ca… în aceea „tiparnita” ati ascuns acei „ani dormanti”?

Corneliu LEU: Da, s-ar putea sa para niste „ani dormanti”, fiindca nu m-am amestecat nici în presa si nici în politica de scandal, n-am fost prezent nici în coteriile literare, dar am publicat carti în fiecare an. Am pus accentul în literatura pe marea traditie a ortodoxismului din perioada interbelica, iar în educatia civica pe dezvoltarea ideilor de „Initiativa” si de „Democratie Locala”, care puteau salva societatea, tocmai fiindca aveam toate acestea de construit. Pâna am ajuns a organiza anual „Consfatuirea Nationala a Intelectualilor de la Sate” care a devenit mai apoi o „Miscare pentru Progresul Satului Românesc”, asa cum initiase în vremuri normale – crestinesti, unchiul meu, episcopul martir Grigorie Leu, care a si platit cu viata pentru aceasta. E drept ca nici nu m-am ferit de greutati sau atacuri. Satira politica am scris tot timpul prin „Cabaretul politic” si rubrica „În gura leului”.

George ROCA: Ati intiat, condus (si conduceti în continuare!) câteva reviste literare foarte cunoscute precum „Albina româneasca”, „Port@Leu” si altele. Puteti sa faceti cunoscut motivatia dumneavoastra în conceperea unor astfel de publicatii?

Corneliu LEU: Cred ca rezulta destule explicatii din cele spuse mai înainte. Despre „Albina româneasca” si începuturile presei românesti am publicat o întreaga carte (de fapt, v-as putea oferi ca o addenda de final al acestei discutii, cronologia bibliografica a cartilor si actelor mele publice care poate ilustra mai bine perseverenta în a pastra o linie dreapta de preocupari), o carte care descrie caracterul strict patriotic si de afirmare nationala al începuturilor cuvântului tiparit si aparitiei de periodice în limba româna. M-am simtit dator sa le continui tocmai prin aceasta straveche revista care, iata, dainuie prin veacuri; si m-a ajutat Dumnezeu sa-i adaug seria editata de mine în deceniile în care s-a revenit la libertatea tiparului. Prin ea, în afara suplimentelor cu literatura (care mi-am propus întotdeauna sa fie profesionista si de calitate) am slujit în permanenta trei idei magistrale pentru afirmarea noastra: 1. Emanciparea satului românesc si a familiei taranului român ca temei pentru progresul întregii societati; 2. Slujirea limbii române ca element de unitate nationala oriunde ne-am afla si cultivarea solidaritatii românesti prin cultura pe care o exprima limba noastra si 3. Ideea politica a egalitatii de sanse pentru toti copiii familiilor de români, realizata prin Bunul Comun National de care trebuie sa beneficieze în mod egal fiecare familie.

„Albina româneasca” apare si pe hârtie si electronic, pastrându-si formatul clasic provenit de la zatul tiparului. Pentru a veni în întâmpinarea modalitatilor noi de comunicare mediatica pe care le ofera internetul, adica a nu fi robul coloanelor si paginii fixe din gazetaria clasica, am conceput, fondat si editat revista electronica „Port@Leu” gândita special pentru acest gen de comunicare si chiar propunându-si sa experimenteze necontenit inventivitatile tehnice pe care le ofera virtualul si chiar impactul lor asupra modalitatilor de exprimare artistica. Tematic, ea este asemanatoare „Albina româneasca” subintitulându-se „Periodic pentru promovarea culturii si initiativelor de dezvoltare”, dar beneficiaza atât de lejeritatea postarii virtuale cât si de avantajele exprimarii electronice, stimulând cautarile de viitor ale artelor, inclusiv cea a graficii electronice în care Domnia Ta esti maestru. Am initiat o pagina special dedicata unor productii semnificative în acest sens. Aici se publica orice se inoveaza prin internet sau inoveaza internetul: de la linkuri spre oferte de genul „You Tube” la exprimarea prin slide-show-uri cum numai conjugarea virtuala a artelor poate oferi si pâna la folclorul internetului, care devine din ce in ce mai bogat în originalitatea lui.

Suntem deschisi la orice dezbatere si orice cautare în domeniu, care poate fi pusa la modul modern în slujba raspândirii culturii si a înfloririi artelor. Iar eu mai cred si ca, aceasta corespondenta rapida între oameni care au de comunicat idei, fie de tipul „messenger”, fie de tipul „blog”, fie de tipul „revista electronica” va renova si va readuce în primul plan al comunicarii „genul epistolar” al literaturii eseistice, lânga a carui specie fosila a corespondentelor care faceau drumuri de saptamâni (depasind prin asta perioada istoriceste pragmatic-subintelectuala a comunicarii telefonice si telegrafice care a sufocat placerea de a scrie lejer si relaxat), va intra în scena specia noua, electronica, a comunicarii în timp real, stimulând din nou eleganta limbajului si subtilitatea tratarii ideilor. Nu e vorba de limbajul criptic de astazi cu care se grabesc unii bloghisti sau messengeristi. „Perlele” lor, care uneori ne îngrozesc, apartin, cum am spus, maltratarii comunicarii prin limbaj telegrafic. Vor ajunge însa, tot mai multi oameni cu har sa descopere ce sanse le da internetul pentru a dezvolta o pasiune coerenta a exprimarii ideilor, reevaluând ceea ce, la vremea respectiva, a facut din stilul epistolar o arta. Iar noi, ca oameni de arta, nu trebuie sa lasam internetul sa tehnicizeze si mai mult viata, ci sa-i cultivam acele atribute prin care poate îmbogati artistic spiritualitatea.

Iar, pentru ca ajungem din nou la aceste arte pe care, subliniez – le vreau cât mai departate de amatorism, diletantism si veleitarism lipsit de talent sau chemare – anunt în pregatire o noua revista, de data asta numai de beletristica, intitulata „Revista Scriitoarelor si Scriitorilor Români”. Titlul este preluat de la cunoscuta publicatie interbelica întrunind semnaturi de adevarati profesionisti ai scrisului, tocmai pentru a sublinia si în vremea noastra profesionalismul necesar în practicarea literaturii si delimitarea lui de diletantismul pe care nici nu-l respingem, nici nu-l îngradim, dar îi impunem sa stea la locul lui în spectrul cultural. Loc bine definit, util, rentabil si chiar demn de respectat ca atare, adica daca-si pastreaza proportiile la nivelul aspiratiilor modeste care-l caracterizeaza.

George ROCA: Cam cum ati defini aceste discutii critice pe seama literaturii amatoriste-decazute si a artei kitsch? Pictura de gang ne sufoca pe zi ce trece… Traiasca Victoras-Pictoras si importul de „produse kitai” care ne invadeaza!

Corneliu LEU: Definirea nu e simpla si, mai ales pentru a nu aluneca în exagerari sau elitisme, presupune o discutie atenta, pentru care am initiat o dezbatere la care, tocmai pentru a-ti dezvolta punctul de vedere din întrebarea dinainte, punct de vedere la care subscriu total, te rog sa participi. M-as rezuma doar la un exemplu din pictura: pictura de gang este repudiata de pictura academica pentru ca îi lipseste tot ce se invata la academia de belle arte. Pictorul amator bâjbâie cu culorile pe care n-a învatat sa le amestece ca la carte, nici sa cunoasca raporturile dintre pigment si solvent; idem cu anatomia, cu perspectiva, cu lumina si umbra, cu importanta proportiilor sau a contrastelor, cu tehnicile ajutatoare, cu simbolistica inventivitatii artistice sau cu istoricul cultivarii prin mestesug a tuturor artelor; precum si cu tot ce se mai deprinde prin scolire.

Pictorul de gang munceste de dimineata pâna seara, dar le plesneste asa cum a tras cu ochiul si-i recunosti nuantele nereusite de la o posta. Totusi, de ce munceste? Fiindca cerbii lui maro prin frunzis verde la izvorul albastriu, tigancile lui cu trandafir rosu între sânii albi si tigara alba intre buzele rosii, rapirile din serai, peisajele cu cerul ca o halva, naturile moarte cu peste si fructe, etc. îsi au clientela lor. O clientela de gang, ca si pictura respectiva, chiar daca gangurile au fost înlocuite astazi cu holuri de hoteluri pretentioase, dupa cum a parvenit clientela respectiva prin emulatia subintelectuala a societatii de consum si, asa cum vrea haine de firma, vrea si rame mai scumpe; dar, în rama, îsi face gustul tot cu gangul la nivelul caruia se afla ca gândire. Intrati în mari hoteluri si veti vedea ce expun shopurile lor. Nu pentru ca hotelierii n-ar avea gust, ci pentru ca parvenitilor cu bani asta le place si asta se vinde!

Între aceste doua categorii: academia si gangul, exista însa novatorii, rebelii, modernistii, cei care duc inovatia pâna la exagerare si cautarile pâna la descoperirea altui univers estetic. Nici pe acestia academistii nu-i agreeaza sau nu-i înteleg. Dar si ei se feresc ca naiba de tamâie de cei din gang, tocmai pentru ca au o formatie temeinica si s-au scolit bine înainte de a inova. Ei înseamna mai mult decât academistii, tocmai pentru ca pot face tot ce fac aceia si înca ceva în plus! Chiar când societatea nu-i încurajeaza, ei nu recurg la gang. Expun în aer liber, inventeaza tot felul de hapeninguri, se asociaza si fac un „salon al refuzatilor” si se tot cern într-un asemenea ciur, unii cazând în transee altii perseverând pâna când, învingatorul dintre ei ajunge a avea un pret chiar mai mare decât al academistilor. Sa nu uitam ca avangardismul nostru, astazi la impresionante cote la Casa de licitatie Sotheby’s, a pornit de la „Laptaria lui Enache”, unde bietul iaurgiu îi gazduia numai pentru ca si fiu-sau (Gheorghe Dinu) se ticnise scriind poezie sub superbul pseudonim St[ephan] Roll. În vreme ce zeci de restaurante rentabile pentru protipendada de „bon ton si mauvaise culture” aveau pe pereti pepenii, strugurii si lelitele cu tâta scoasa, tocmite cu gangistii contra bautura de catre cârciumarul prosper.

George ROCA: Dar în literatura…?

Corneliu LEU: Gradina lui Dumnezeu e mare si are loc pentru toti. Dupa cum am vazut, poate chiar si clientela pentru toti; cu toate ca în literatura e mai greu si, de obicei, practicantii gangului literar sunt mai libidinosi fiindca se ling si se lingusesc mai mult ei intre ei, cum fac catelandrii de maidanezi. Bravo lor! Fiecare om trebuie sa poata face ce vrea. Nu-i împiedica nimeni si nimeni nu le face vreo imputare. Important este, însa, sa-si dea seama ce rasa sunt si de ce n-au loc la frizeria de lux care este Uniunea Scriitorilor. Cu toate ca si acolo sunt destule corcituri care te fac „ras, tuns si frezat” daca aspiri la ciolanul lor! Dar, ca sa n-o mai lungim, ma explic printr-un exemplu si trecem apoi la altceva.

George ROCA: Uniunea Scriitorilor!? M-ati luat brusc de tot… mai ceva ca pe vremuri când intram într-o frizerie din Bucuresti sa ma tund, iar Gogu-Foarfeca ma întâmpina cu „barba-rade?”! Sa aflam si explicatia „acelui” exemplu!

Corneliu LEU: Sotia mea e producator de spectacole cu public în transmisii directe de radio si televiziune. Face si desface mereu ansambluri de formatii, actori, cântareti, pentru tot felul de asemenea emisiuni gigant în Bucuresti, la mare, la munte sau chiar în conexiune. Eu o încurajez; chiar îi spun ca-i geniala pentru ca, în felul acesta, tipa la interpreti, la soferi, la acusticieni, la cantautori, la echipele de filmare si transmisie, la regizorii care nu tin ritmul, la cei de la pupitrele de preluare sau de intrare în emisie si, astfel, scap eu de mustruluielile ei. Uneori, chiar ma amuza sa ma duc si eu cu aceasta caruta cu paiate, unde atentia ei nu-i concentrata pe mine ca acasa („fa asta!”; „lasa asta”; „vezi sa nu-ti faca rau paharu ala!” s.a.m.d.), ci n-are pic de timp si ma ia la brat doar dupa spectacol, la party-ul de triumf care-i aduna echipa si invitatii de elita.

La un asemenea spectacol, descoperise ea doua fetisoare talentate pe care le lansase ca pe gemenele alea de la Cluj, care au facut, mi se pare, bani si casnicii la Londra. La party, timide, au cerut voie sa-l aduca pe bateristul care le era si bodyguard si le scria si versurile. Iar Madam Leu, ocupata cu protocolul, auzind ca-i vorba de versuri, mi l-a dat mie în primire. „Dumneata ai scris versurile?” l-am întrebat eu ca sa-l scot din timiditatea cu care bea apa, ca sa fie apt la plecarea pe strazi mai întunecate. „Eu, maestre, eu le-am scris!”… „Mai ai vreun colaborator, mai lucrezi împreuna cu cineva?” – am mai gasit eu un subiect ca sa-i ridic gura de pe sticluta cu „Borsec” asupra careia statea ghemuit cu acea timiditate de poet cu aripi prea mari pentru lumea asta mica. „Nu, maestre, nu mai lucrez cu nimeni”… „Esti, deci, autorul total” –am spus eu cu un ton care, nu stiu de ce, i-a contrariat timiditatea facându-l sa ma întrebe morocanoso-respectuos: „Sunteti de parere ca ar mai trebui sa ma ajut cu cineva?”… Dar, în vreme ce cautam un raspuns care sa nu-l supere, a disparut ducându-se la tobe. Fiindca avusesera multe aplauze în spectacol, nevasta-mea le dadea fetelor proaspat debutate sansa sa cânte si la acel party spre a fi mai bine remarcate. Iar ele îsi demonstrara onorabil vocile educate si ritmul din sânge, într-o piesa foarte alerta, cu destula inovatie muzicala în play back-ul de orchestra, miscari de trup unduios ritmate în acompaniamentul de baterie, precum si refrenul care spunea toate versurile cântecului: „Te iubesc, te iubesc, te iubesc./ Te doresc, te doresc, te doresc!…/ Te doresc, te doresc, te doresc. /Te iubesc, te iuuubesc, te iuuubeeesc!”… Apoi continuau cu acea indicatie pe care o folosesc marii compozitori simfonici în partiturile lor: „D’a capo al fine”! Toata lumea le-a aplaudat, ceea ce înseamna ca si respectivul poet nu lucrase degeaba, ci avea publicul sau caruia i se adresa; si, daca se pastreaza numai acolo, la publicul sau pentru care cuvintele sunt acelasi lucru cu batutul la tobe, e de bun simt. Asta e important… sa nu se încurce borcanele. Eu nu-i agreez pe diletanti în universul meu, dar nici nu mi-as permite sa-i trimit la gazare, ci le-as respecta toata libertatea de a convietui cu publicul lor, fara sa vina sa-mi ceara mie recomandare pentru Uniunea Scriitorilor care te-a speriat mai înainte. Din pacate, cu cât un nechemat e mai perseverent si scoate mai multe volume care nu fac decât sa-l arate din ce in ce mai bine cât de departe e de literatura, cu atât se considera mai îndreptatit sa-mi fie coleg si confrate. ?tiu ca nu sunt politicos, dar eu ricanez foarte urât la lipsa de bun simt.

George ROCA: Povestea cu cele doua fetite îmi aduce aminte de poezeaua cu „Într-un cos cu viorele/ ?ade doua pasarele/ Amândoua ciripesc/ Io pe te iubeeesc!/”. Si totusi „arta si literatura kitsch” fac bani în zilele noastre… Pe vremuri cântam „Lalele, lalele”, acum „e” la moda… „Manele-manele”! Ce parere aveti despre…?

Corneliu LEU: Da, domnule Roca, da! ?tiu ca vrei sa ma întrebi ceva care-mi da si mai multa dreptate; manelele sunt cel mai bun exemplu de prostituare a artei si, decât „gangisti” literari, e mai limpede daca le spunem „manelisti” acestor diletanti. Nu tuturor; nu celor care „produc pentru consum propriu”, cum fac de obicei diletantii cumsecade. Ci tocmai celor care forteaza la portile literaturii, fiindca asa i-a învatat Ceausescu în mentalitatea lui de diletant incult, care-i ura pe cei ce gândeau altfel decât el si voia sa faca din scriitori o massa cât mai mare si cât mai supusa la amestecul idiot de valori din „Cântarea României”. Am înteles asta si îti multumesc, dar da-mi voie în acest moment sa-ti pun eu o întrebare: ?tii de ce discut aceste lucruri tocmai cu domnia ta?

George ROCA: Încerc sa stiu! Încerc… sa nu par în discutie ca un vitelus la poarta noua! Încerc sa va admir, încerc sa va descos – n-am zis sa va prind la înghesuiala! Caut totusi un dialog vesel, interesant, în aceste zile de vacanta când suntem mai liberi si ne putem lungi la vorba, dar respectuos si de bon-goût. Dumneavoastra ce explicatie aveti? Sau poate pentru faptul ca aflându-ma la Antipozi ecoul „vorbei mele virtuale” se aude mai bine pâna la Poiana Tapului, unde aveti „resedinta de vere”! Sau cine stie…? Please explain!

Corneliu LEU: Uite de ce! Pentru ca, în anul care a trecut, ai fost singurul dintre cei care, cerându-mi sa vorbesc sau sa scriu despre o noua carte pe care o publica – si, te rog sa ma crezi ca, pâna la izbucnirea crizei care a condus la falimentul unor edituri modeste din pricina impozitului forfetar, m-au solicitat destul de multi dintre acestia – ai fost singurul care nu te-ai suparat ca nu te-am facut de-a dreptul genial. Da, ai acceptat cu stoicism sa spun ca esti numai pe jumatate genial, iar pentru cealalta jumatate mai trebuie sa faci efort. În vreme ce altii se supara chiar daca le spun ca mai au zece la suta pâna sa devina geniali!

Da! Îti cunosteam poezia mai de mult, am admirat modul cum respira în ea exact niste elemente noi, acelea despre care am vorbit ca le-ar putea aduce exprimarea electronica si comunicarea virtuala între autor si receptor, posibilitatile noi de sugestie si experimentul de a conversa în timp real la mari distante, teleportarea noastra partiala, prin sentimente proprii plantate odata cu trairea lor, direct pe tarâmul celui ce ne citeste sau ne asculta fara a se mai simti îndepartat de noi, mirajul de a sti ca ceea ce gândesti pe ecranul tau se proiecteaza concomitent pe sufletele altora si, de aici, rigoarea unui anumit limbaj de comunicare care de abia acum se configureaza pentru tehnicile literare si artistice. Intr-un cuvânt: atributele unui nou mod de exprimare poetica, sau artistica, sau de idei care creeaza într-un alt mod curente de opinie publica; atribute pe care trebuie sa le discutam, sa le clasificam, sa nu lasam nici tehnicismul sa ne îmbete cu apa rece, dar nici posibilitatea noastra de a ne exprima mai profund si mai direct sa nu sufere din pricina necunoasterii acestor noutati. Acesta este, de fapt, si mobilul dezbaterii pe care vreau s-o ducem în permanenta în revista „Port@Leu”.

Revenind la Domnia Ta acum, pot spune ca am gasit în volumul pe care ti l-ai lansat asta vara, autentice mostre de asemenea poezie care-ti face cinste, asezate lânga altele pentru care ti-am dat suturi undeva si ti-am admonestat editorul pentru ineficienta lui de prim sfatuitor. Ei bine, îti sunt recunoscator si îti declar prietenie în continuare pentru ca, nu numai ca nu te-ai suparat pentru faptul ca esti numai pe jumatate genial, dar ai pus sa se citeasca cele scrise de mine la prezentarile publice, ai privit cu umor lucrurile exact cum le-am privit si eu si, în ansamblu, cartea a avut succes fara sa ne fie rusine de faptul ca nu suntem fiecare perfectiunea întruchipata. În vreme ce un prieten comun pe care l-am cunoscut, la fel ca si pe dumneata, numai prin virtualitatea scrierilor, cerându-mi acelasi lucru, adica o prefata sau o postfata, mi-a schimbat titlul pentru ca nu i se parea destul de laudativ.

George ROCA: V-ati suparat? Va întreb asta cu teama, pentru ca nu e bine sa ne suparam pe prieteni. O prietenie se construieste greu si consider ca trebuie sa facem eforturi deosebite pentru a o pastra…

Corneliu LEU: Îti înteleg sentimentele. Eu, la vârsta mea, cu atât mai mult nu mai am dreptul sa ma supar. Eu am dreptul cel mult sa constat. Si nu-mi permit constatari despre altii; la vârsta mea trebuie sa fiu introspect; constatarea e despre mine! Îi detest pe cei care se vor neaparat laudati dar, în egala masura, îi detest pe cei care simt aceasta slabiciune si o cultiva din interes. Fie interes pentru ca persoana aceea e mai sus pusa si te poate ajuta, fie strict interes de gasca ce vrea sa cucereasca manipulând opinia publica. Asa ca: decât laudator gratuit, mai degraba „analist”, cum zici dumneata. Cu toate ca eu nu am nici macar pretentia asta; ci sustin doar ca sunt un om care am învatat sa-mi exprim trairile, ideile, imaginatia narativa, parerile, idealurile, aprecierile, metaforele, printr-o anumita tehnica a reflectarii lor în pagina scrisa. Tehnica pentru învatarea, cizelarea si mai ales onestitatea careia am trudit din greu, tocmai pentru a ma simti un profesionist al ei. Însa unii nu vor asta. S-ar multumi si cu un limbaj mai putin analitic, dar care sa nu exprime rezerve, sa nu le dea sfaturi, sa nu le semnaleze macar hiatusurile peste care ar putea trece usor, daca ar trece si peste vanitatile seci ale placerii de a ti se spune ca esti mai mare decât esti.

Unii, nici nu mi-au mai trimis cartile tiparite pe care mi le-au supus atentiei înainte de aparitie. Altii m-au rugat de la început numai sa le frunzaresc atât cât e necesar ca sa scriu vorbe bune si s-au speriat când le-am spus ca, daca citesc, eu citesc temeinic. Unii si-au permis chiar sa ma corecteze explicând sau îndulcind ceea ce le stirbea din glorie. Iar, în acest timp, aud ca niste asa zisi recenzenti literari au si tarife pentru numarul de superlative folosite. Si atunci, pentru ca îi promisesem (virtual!) lui Ionut Caragea, un poet de talent stabilit în Canada, am facut o încercare de portret al lui ca un ultim text de asemenea natura, si am anuntat ca punem PUNCTUM la acest capitol, rugând sa nu mi se mai ceara asa ceva… ?tiu ca, la cinismul actual, pot parea de moda veche însa, marcat de trecut, eu aud, în oamenii care cu cât sunt mai nechemati cu atât se vor mai laudati, rezonantele paranoiei lui Ceausescu. Dar si a laudatorilor nesinceri care, daca nu-i gâtui bine din fasa, ar putea ajunge ca ai lui si duce societatea de râpa, cum au dus-o ai lui. În acest sens, articolul despre Ionut Caragea si poezia sa care trebuie ferita de asa ceva, poate fi citit în pagina 4 din „Port@Leu” nr 9/ 2009.

George ROCA: Fiindca ati pomenit-o din nou, ati putea sa descrieti „faimoasa” revista „Port@Leu”, revista care este facuta dupa chipul si asemanarea dumneavoastra… caci ce naste din Leu (n-am zis pisica! Sic!), primeaza în literatura virtuala de limba româna!

Corneliu LEU: Revista „Port@Leu” este un periodic pentru promovarea culturii si a initiativelor de dezvoltarea a României. Completez descrierea pe care am început-o mai înainte cu un bilant la sfârsit de an 2009.

În arhivele anuale, care se deschid foarte usor chiar din frontispiciul revistei noastre, s-au adunat douasprezece numere. Doua numere experimentale în anul 2008 si zece în anul 2009, periodicitatea noastra stabilindu-se astfel la zece numere anual, conform traditiei caietelor academice care, pentru vacantele de vara si de iarna ofera numere mai mari, cu continut mai bogat si pauza respectiva pentru a da cititorilor posibilitate de meditatie, reactie si contributie la ideile si dezbaterile propuse.

George ROCA: Cum ati segmentat aceasta revista? Carui grup de cititori se adreseaza? Ce subiecte se dezbat în paginile acesteia?

Corneliu LEU: Am încercat mai înainte sa definesc conceptia care ne-a condus la alcatuirea revistei noastre electronice ca una de dezbatere, fiecare dintre cele sase pagini  constituindu-se de fapt ca o publicatie de sine statatoare pe tematica pe care si-o propune, începând cu primele care sunt dedicate politicilor de dezvoltare sociala, cele ce urmeaza cautând afirmarea politicilor culturale si sustinerea creatiei artistice românesti si ultima, care este o miscelanee aplecata în special asupra impactului internetului cu creatia artistica si literara, creatia modalitatilor noi de exprimare publicistica si chiar creatia anonima, spontana, provenind în egala masura din cautari tehnice sau din dorinta de afirmare a unui anumit spirit de epoca; adica, în ultima instanta, asa cum am denumit-o: creatia folclorica pe care o produce acest nou mod de comunicare. Si, pentru ca am pomenit mai înainte termenul „academic”, precizez ca nu e vorba de rigorile clasicizante ale staifului academic, ci de esenta vie a comunicarii si dezbaterii în termeni cât se poate de sinceri, deschisi si moderni, chiar iconoclasti daca provoaca prin aceasta o adâncire a discutiei si, în ori ce caz novatori, largind orizontul domeniului respectiv, gasindu-i elementele confinii cu alte domenii. Tocmai din acest motiv, cele sase pagini, ca sase publicatii pe câte o anumita tema, nu pastreaza titluri fixe; ci si le adapteaza conform parerilor, atitudinilor si inovatiilor pe care le primim de la cât mai multi colaboratori.

George ROCA: Prin ceea ce afirmati se întelege ca ati dorit ca revista sa fie un produs literar cât mai complex? O revista activa, de dezbatere?

Corneliu LEU: Desigur! Exista reviste de acumulare, care publica ceea ce primesc de la colaboratori, adica etaleaza ideile acestora, dar sunt si reviste de dezbatere, care îsi incita colaboratorii pe anumite directii si care chiar publica idei de directie. Directie artistica, estetica, filosofica, politico-sociala etc. adica o directie care, spre deosebire de celelalte, îi devine caracteristica. Din „„Port@Leu” am vrut sa fac, în mod deliberat, o revista de dezbatere si atitudine chiar si prin creatiile literare sau artistice pe care le publica, si nu una de consemnare. Deoarece, pentru consemnarea tuturor realitatilor culturale la zi ale tarii si ale actului cultural în limba româna, portalul nostru are în centrul paginii principale meniurile intitulate „Flux de stiri” si „Harta culturala a României contemporane”, iar pentru punerea în valoare a creatiei românesti prin carte are, în coloana din dreapta paginii principale, „Vitrina editurii noastre on-line” care promoveaza „Un autor român pe saptamâna” tocmai pentru ca, în lupta nedreapta cu traducerile de tiparituri comerciale, sa atraga atentia asupra valorilor aflatoare în cultura noastra.

George ROCA: Care este legatura revistei „Port@Leu” cu celelalte meniuri ale portalului „Carte si arte”?

Corneliu LEU: Aparitia de zece ori pe an a revistei vine sa completeze celelalte meniuri ale portalului http://www.cartesiarte.ro destinate informatiei, lecturii, învatamântului scolar si învatamântului continuu, contactelor directe dintre autori si cititori, popularizarii literaturii contemporane românesti, ca si formei mai noi de exprimare  „pe blog” a gândurilor personale. Tinem paginile noastre virtuale la dispozitia oricui poate servi cu profesionalism aceste directii tematice dar, constienti de riscurile caderii în derizoriul lipsei de profesionalism publicistic pe care le prezinta libertatea tiparului, ca si aceasta inventie de scriere pe blog a tot ce-i trece oricui prin minte, ne propunem, cum am mai spus, un filtru cât se poate de atent fata de diletantism, amatorism, veleitarism si altor agresiuni la adresa creatiei artistice, organizând chiar o dezbatere în sensul acesta.

George ROCA: Ce ne puteti spune concret despre dezbaterile din revista dumneavoastra?

Corneliu LEU: Prima, a si fost enuntata mai sus. Ea porneste de la articolul „Deosebirea dintre dragoste de literatura si adevarata poezie de dragoste” publicat în „Port@Leu” numarul 9 pag. 4 (dupa grupajul de poezii de Gheorghe Tomozei) si continuata în numarul 10 pag. 6 prin articolul „Filozofia lui Parmenide” din rubrica „Paso doble” semnata de Ioan Lila. Aceasta lanseaza un semn de întrebare greu de rezolvat în legatura cu mostenirile poluarilor artistice din ceea ce era cândva „Cântarea României”.

Alta dezbatere ar fi „Cum putem întâmpina faptul ca, din motive comerciale, multe edituri nu numai ca prolifereaza amatoristice volume lipsite de valoare artistica, dar s-au format în jurul lor recenzenti dispusi sa laude orice, a caror ignoranta sau rea credinta ataca grav nivelul unui civilizat criteriu de valoare artistica?” Propunem sa ducem mai departe aceasta dezbatere facând cu luciditate delimitarea dintre grupul literar bazat pe criterii estetice comune plus afinitati elective provenind dintr-un adevarat mesaj artistic si gastile de interese veleitar-amatoristice în care se elogiaza la nesfârsit unii pe altii, grafomanul laudat azi devenind recenzentul care-l elogiaza mâine pe cel care l-a laudat ieri; totul mirosind a minciuna si taraba comerciala, cu marfuri expirate de care negustorul vrea sa scape facându-i reclama desantata.

George ROCA: Interesant! Si alte teme de dezbateri?

Corneliu LEU: Multiple si complexe… Dintre dezbaterile pe tema salvarii si dezvoltarii satului românesc mentionam cea despre „Bunul comun” care înca nu a fost restituit proprietarului agricol modest asa cum a fost restituit prin latifundiile retrocedate, pornind de la un studiu despre conceptul de „bun comun” în traditia legislatiilor europene si românesti publicat înca din primul numar care a aparut în 2008 si continuat ca dezbatere cu propuneri legislative concrete; precum si cea intitulata „Cine hraneste România” lansata în numarul trecut („Port@Leu” nr.9/ 2009) si continuând în pagina a doua a numarului 10.

Dintre dezbaterile pe teme sociale si de filosofie politica o mentionam pe cea „Despre meritocratie” prezenta sub diverse forme în toate numerele revistei si dezvoltând pledoaria pentru conceptul de „democratie reala” spre care tinde societatea moderna europeana, pentru depasirea sechelelor populiste si demagogice, ca si aprecierea fiecarei persoane conform meritelor dobândite pe plan social. O alta tema de dezbatere este „Români realizati în strainatate ca model pentru conationalii lor” pe care am început-o cu câteva numere în urma „Port@Leu” nr. 7/ pag.5) si continuata în urmatoarele.

Pe temele politicilor culturale mentionam dezbaterea permanenta, largita  prin manifestari sustinute în multe localitati din tara si comunitati de români de pretutindeni pentru „Sarbatoarea nationala a limbii române” si extinderea ei în judetele tarii si diaspora, cât si cea despre diferite aspecte pe care le prezinta internetul ca suport de dezvoltare culturala si artistica si formele sale concrete de manifestare sau creatie, despre care am vorbit mai înainte si care a început cu publicarea textelor unei mese rotunde înca din numarul 2 (pag.5) al anului 2009.

George ROCA: Pentru anul 2010 v-ati propus si alte teme importante si utile de dezbateri?

Corneliu LEU: În continuare, propunem si de aceasta data o dezbatere pe subiect socio-politic, pe care o consideram importanta pentru redresarea societatii noastre, pe tema: „Partide de doctrina, sau grupari de interese fara principii” si, ca o prima interventie, propunem o scrisoare deschisa pe care am conceput-o si publicat-o deja si al carei cotinut face doar impresia ca ar avea caracterul unei interventii de actualitate electorala. Raportându-se, desigur, la realitatile românesti imediate, ea pune însa (si încearca sa explice) o problema de principiu esentiala, consider eu, pentru destinul politic al societatii românesti. Tocmai de asta i-am dat caracter de scrisoare deschisa si, pe marginea ei, astept punctele de vedere ale cititorilor nostri. Dupa cum am spus, numarul 10 fiind unul dintre acele numere de vacanta prin care revista noastra le da cititorilor timp de a medita pâna în februarie, pentru a gasi raspunsuri si argumentari.

George.ROCA: Ce ne puteti spune despre numarul viitor din „Port@Leu”?

Corneliu LEU: Este în pregatire acum. Venind foarte multe raspunsuri la dezbateri, procedam la o selectie.

George ROCA: Puneti accentul pe ceva?

Corneliu LEU: Nu e vorba de a pune accentul. Ti-am spus: Nu agreez acele reviste în care se arunca orice, venind de la oricine, ca-ntr-o pravalie de telal. Revista are o directie, iar fiecare numar are o dezbatere prioritara pe care o subliniaza, sau o lanseaza. Numarul în pregatire îsi propune sa reia si sa repuna pe tapet chiar dezbaterea cu care am început revista: Cea despre BUNUL COMUN.

George ROCA: Veniti cu puncte de vedere noi?

Corneliu LEU: Nu neaparat noi. Bunul comun este dat tuturor oamenilor de la Dumnezeu de când le-a spus „Înmultiti-va si stapâniti pamântul!”. Le-a spus-o tuturor, dar istoria ne arata ca întotdeauna au beneficiat unii. Acum, însa, nu ma refer la istorie, ci la legislatia moderna a Bunului Comun în raport cu nu prea placutele realitati ale recentelor guvernari românesti.

George ROCA: Aveti vreun punct de vedere personal?

Corneliu LEU: Bine înteles, de vreme ce eu am repus pe tapet problema în societatea româna actuala si am consacrat capitole importante de curs universitar acestui concept foarte important pentru modernitatea democratiei, dar si pentru sinceritatea ei. Sinceritate care obliga la a se recunoaste fiecarui om dreptul la proprietatea personala care îsi are statute clare, ca si dreptul la proprietatea indiviza a bunului comun pe care, de obicei, îl administreaza statul. Dar statul, de aia exista: Ca sa-l administreze in folosul tuturor, nu al unora. Dau un singur exemplu, ca sa fiu înteles: Cetatenii emiratelor beneficiaza cu totii de faptul ca s-a descoperit petrolul in subsolul lor. Ca cetateni care au dreptul la o parte din bunul comun, nu ca implicati în industria petrolului. La noi, cu toate ca avem modeste resurse petroliere, guvernantii de dupa 1989 nu au facut decât sa vânda aceste bunuri altora, fara a urmari ca, pentru cetatenii români care au dreptul la acest bun comun, produsele petroliere sa aiba un pret ceva mai mic decât în tarile care sunt numai consumatoare. Avem, de asemenea, productie energetica hidroelectrica la pret mai mic, datorita apelor noastre care sunt un bun comun national si alta produsa la pret mai mare de alt fel de centrale electrice. Normal ar fi fost ca, în primul rând, pretul mai ieftin sa se îndrepte spre consumul casnic al locuitorilor acestei tari daruita de Dumnezeu cu energia apelor. Guvernantii au facut însa invers: Dau patronilor rusi si de alte cetatenii de la ALRO si de la alte industrii energofage energia ieftina si îl taxeaza pe cetatean cu cea scumpa. Sper ca e destul de clar?!

George ROCA: Prea… clar. Aveti dreptate!

Corneliu LEU: Problema pe care o punem acum, este în legatura cu taranii, locuitorii satelor care, din totdeauna, si-au avut proprietatea lor de familie: pamântul si gospodaria respectiva, precum si bunul comun local, al fiecarei comunitati: apa comunala, pasunea comunala, padurea comunala, celelalte bunuri comunale administrate de primarie în folosul tuturor; pe lânga apele, padurile, zacamintele si toate celelalte bunuri ale domeniului public ce trebuie administrate de stat in folosul tuturor. Colectivizarea le-a luat totul, iar guvernarile de dupa 1989 nu le-au restituit pâna acum nici jumatate înapoi. Le-a dat numai terenul, fara mijloacele de productie necesare, pe care ei le aveau când au fost colectivizati si fara nici un beneficiu de pe urma bunurilor comune de mai înainte. Au avut grija numai de „restitutio in integrum” pentru un numar mic de favorizati, dar taranimii sau urmasilor ei înca le e furata mai bine de jumatate din fosta proprietate: atelajele, care ar fi trebuit restituite sub forma noua a lucrarilor mecanizate si BUNUL COMUN despre care principiile politice europene si nu numai, spun ca trebuie folosit pentru realizarea BINELUI COMUN!… Acuz aceste guvernari preocupate numai de „restitutio” pentru unii.

George ROCA: Sa înteleg ca sunteti împotriva lui „restitutio in integrum”?

Corneliu LEU: Domnule, eu sunt împotriva politicienilor ticalosi care fura cu nerusinare drepturile populatiei, asa cum ti-am dat exemplul cu pretul electricitatii care ar putea fi mult mai scazut pentru consumul casnic! Bunul comun e o problema foarte complicata pe care smecherii democratiei cu cultura de la învatamântul seral PCR, sau direct de la parintii mafioti, nu o pot întelege nici în esenta ei divina, pentru ca e vorba de mediul lasat de Dumnezeu oricarui om, dar nici în cea de Drept modern care vine cu prevederi imperioase tocmai pentru ca bunul comun sa nu mai fie confiscat în folosul unora care au dominat momentele istorice respective. Or, guvernarile noastre ce-au facut? Nimic pentru tarani si totul pentru familia fosta regala si alti câtiva latifundiari!

George ROCA: Contestati acesti pasi, totusi facuti spre legalitate?

Corneliu LEU: Nu contest nimic; mi-e sila de nesimtirea unor asemenea acte arbitrare de guvernare: Primul a fost cel iresponsabil de a interzice fostului rege sa revina, ca orice cetatean, în tara sa. Apoi, aceeasi mâna „de stânga” care l-a alungat, l-a strâns la piept dându-i orice, oricât, numai ca sa-si stearga rusinea de mai înainte. Asta au facut cei de stânga, fosti comunisti obisnuiti sa dispuna de bunurile tarii pe care nu le-au muncit ei. Apoi au venit cei care, pretinzându-se de dreapta, au plusat rezolvând multe alte asemenea „in integrum”, dar nu cea esentiala: pentru taranul român. Au fost jignite prin aceasta toate reformele agrare facute de Cuza, de Ferdinand I si chiar cea de dupa al doilea razboi mondial facuta tot sub regimul monarhic al carui principiu national demonstrat tocmai prin asemenea reforme era de a-i împroprietari pe cei care au luptat si si-au dat sângele pentru pamântul tarii. Ei bine, ultima reforma, cea pusa în aplicare în 1945-1946, a fixat marea proprietate la 50 de hectare, tocmai pentru ca taranimea întoarsa din razboi sa poata fi împroprietarita, asa cum s-a întâmplat si la 1918. Or, asta fiind masura legalizata si promulgata dupa care ne putem ghida, te întreb: Mai respecta cineva plafonul de 50 de hectare al acestei ultime reforme regale, sau, pentru acest „in integrum” guvernarile iresponsabile au atentat la bunul comun al taranimii? Nu am nimic cu cei care au luat. Ci cu cei care au dat, fiindca nu dadeau de la ei si au lasat taranimea nedreptatita pâna astazi, dupa douazeci de ani, din care cauza s-a ajuns la falimentul agriculturii, la importuri de hrana pentru noi, care hraneam Europa!

Reformele agrare sunt consfintite istoriceste ca atare la toate popoarele si, odata legea promulgata, sau recompensarea exproprierii facuta, nu se mai revine asupra ei! Este asta mai mult decât o Lege juridica; e o Lege a Istoriei. Pentru ca, daca omenirea va accepta si pretentiile absurde din cadrul acestui „restitutio in integrum”, atunci urmasii feudalilor si-ar putea cere toate domeniile înapoi, iar cei care ar putea sa-si dovedeasca originea antica le-ar lua totul feudalilor. Din fericire, lucrurile nu s-ar opri aici pentru ca, atunci, ar putea veni Creatorul luând El tot ceea ce a creat. Si, in Marea Sa Dragoste de Oameni, ce-ar face EL?… Ne-ar raspândi în Gradinile Sale si ne-ar spune „Înmultiti-va si stapâniti pamântul!” Da! Macar aceasta simpla logica crestina ar trebui sa o bage la cap nepriceputii si necinstitii care dau din bunul comun pentru a-si face interesele politice!… În ce cadru o fac? Cu totala nesimtire, chiar în cadrul STATULUI care a luat fiinta tocmai pentru ca sa existe o delegare de subsidiaritate pentru ADMINISTRAREA BUNULUI COMUN SPRE BINELE COMUN, principiu de baza a tot ceea ce înseamna Administratie Publica moderna.

George ROCA: Multumesc pentru aceste amanunte detaliate despre „restitutio in integrum”. Sunt foarte… de acord cu dumneavoastra! Dupa prezentarea revistei „Port@Leu” sa încercam sa facem o radiografie si celei de a doua publicatii pe care o conduceti. Ma refer la „Albina româneasca”.

Corneliu LEU: Revista „Albina româneasca” este cea mai veche publicatie în limba româna. Aceasta intra în cel de al 181-lea an de la fondarea sa (în iunie 1829) de catre Gheorghe Asachi. Ultimul nostru numar, cel din decembrie 2009, se deschide cu un editorial despre programul permanent al Miscarii pentru Progresul Satului Românesc intitulat „O tara bogata cu tarani bogati”, program în cadrul caruia, anual se întruneste Consfatuirea Nationala a Intelectualilor de la Sate. Revista prezinta problematica editiei acestei Consfatuiri ce se va desfasura în anul 2010.

Un eveniment deosebit pentru fenomenul cultural românesc în contemporaneitate este aniversarea valoroasei publicatii „Literatura si Arta” care apare la Chisinau sub conducerea poetului Nicolae Dabija, revista de la care a pornit miscarea de emancipare pentru limba româna din Basarabia si, despre care, Vlad Pohila scrie articolul intitulat: „55 de ani de rezistenta prin cultura”.

George ROCA: Cine sunt autorii materialelor publicate în ultimul numar al acestei reviste? Ce subiecte atrag atentia?

Corneliu LEU: În afara de cel citat mai sus si de colaboratorii permanenti ai revistei precum Mihai Berca, Emil Draghici, Nicolae Dragos, Alexandru Dumitriu, Veronica Ionescu, Gheorghe Manea, mai puteti citi articole semnate de Magdalena Albu, George Anca, Liviu Antonesei, Florica Bud, Melania Cuc, Anca Goja, Dan Lupescu, Rodica Elena Lupu, Cristina Oprea, Al. Florin Tene si altii. Un documentar intitulat: „Completari la biografia lui Eminescu?” pune în lumina continutul anumitor studii aparute în ultima vreme, care reconsidera aspecte esentiale privind moartea poetului. Paginile de actualitate editoriala expun recenzii si comentarii despre carti ale caror autori sunt: Elisabeta Iosif, George Roca, Anghel Bardac, Carmen Catunescu, Florica Bud, despre revistele „Cetatea lui Bucur” si „Dor de dor” si „Monografia comunei Gradina”.

Prezentarea unei noi institutii culturale românesti „Asociatia scriitorilor de limba româna din Quebec”, a membrilor ei din Canada, din tara si din întreaga diaspora româneasca este facuta cu prilejul aparitiei la Montreal a Antologiei ASLRQ 2009. Paginile care evoca preocuparile beletristice din celebrul supliment de aproape aceeasi venerabila vârsta cu revista: „Alauta româneasca” publica un amplu grupaj de versuri antume si postume de Gheorghe Tomozei si fragmente din noul meu roman „Corneliu Leu: «Femeia, fie ea regina…»”.

George ROCA: Ce puteti sa ne spuneti despre „Fluxul de stiri” al revistei?

Corneliu LEU: „Fluxul de stiri culturale” contine stiri venite din toata tara prin intermediul portalului internet www.cartesiarte.ro. Este cules în paginile revistei direct de pe „Harta culturala a României contemporane” demonstrând cum orice publicatie poate folosi aceste stiri. Pentru ca aceasta HARTA CULTURALA A ROMÂNIEI CONTEMPORANE, în jurul careia este construit întregul „Portal de Carte si Arte”, a devenit un document spiritual viu si în continua împlinire prin noi informatii care vin consecvent din localitati si comunitati românesti.

Fluxul de stiri are în pagina principala a portalului o feresastra în care oricine, din orice localitate sau comunitate româneasca, poate introduce o stire, o informatie sau o prezentare de 500 de semne, care intra automat, direct de la autor si asa cum a scris-o el, în fluxurile noastre de stiri pe care tot asa, liber si imediat le poate prelua orice agentie sau publicatie. Pentru cititorii nostri, informatiile astfel venite se difuzeaza pe trei canale corespunzând la trei submeniuri ale portalului: „Fluxul de stiri” care publica imediat orice stire în ordinea în care a venit, apoi aceleasi stiri selectate pe tematica a zece domenii cuprinse în submeniul „Evenimente pe domenii de interes national”, adica se pot gasi separat informatiile despre spectacole si concerte, despre carti si lansari, despre simpozioane si dezbateri publice, despre expozitii, despre festivaluri cu caracter periodic, despre patrimoniul cultural si reabilitarea lui, despre initiative civice, etc, asa cum apar ele cand se da click pe butonul submeniului respectiv.

Tot prin clic, de data asta pe judetul de pe harta tarii (avem si un al 42-lea judet denumit „Românii de pretutindeni”, poate cel mai fericit judet, fiindca nu are nici prefectura, nici politie corupta, nici serviciul tartor românesc de taxe si impozite), se ajunge la fluxul de stiri culturale al judetului respectiv unde stirea apare iarasi repartizata pe judete. Prin aceste trei submeniuri plus al patrulea care este însasi „Harta culturala a României contemporane” ce apare înca de la deschiderea portalului, noi realizam o adevarata institutie culturala a întregii tari si a întregii culturi în limba româna din lume, completând mereu harta cu date proaspete. Este o formula originala, inovata de noi si detinându-i patentul, prin care, în permanenta se poate vedea ce evenimente culturale traiesc românii si care este nivelul culturii lor în lume. O harta culturala în continua înnoire prin stiri venite oricând de la oricine, ca una dintre realizarile specifice internetului despre care am vorbit.

Arhiva acestei Harti Culturale contine astazi milioane si milioane de informatii, se înnoieste în fiecare clipa si poate fi consultata în fiecare clipa devenind o adevarata institutie de studiu si, în acelasi timp, o agentie de stiri culturale de la care poate prelua oricine, în slujba promovarii, macar a acestei culturi cu care ne putem mândri, daca vicisitudinile si realitatile contemporane nu ne dau sansa sa ne mândrim cu mult mai multe. Descriind aceasta realizare a noastra informativa atât în arhivare cât si în timp real ca pe o adevarata institutie culturala neguvernamentala, absolut necesara afirmarii românesti si ca pe o contributie a noastra la punerea în valoare a mijloacelor internetului, ne declaram deschisi la orice colaborare, asteptam cât mai multa introducere si preluare de informatie pentru a realiza prin virtual o retea temeinica de prezentare a culturii care ne leaga si, în ultima instanta, a creatiilor noastre, cei care vrem, sau cei care simtim ca avem datoria sa ne strângem eforturile în jurul unei asemenea institutii.

George ROCA: Ce alte detalii ne puteti oferi despre ultimul numar al revistei „Albina româneasca”?

Corneliu LEU: Împreuna cu acest numar se difuzeaza doua suplimente ale publicatiei, unul dedicat problemelor dezvoltarii satului românesc intitulat: „Cine hraneste România? – partea a doua: Mica proprietate agricola, salvarea si reabilitarea ei”, iar altul care prezinta ultima parte si concluziile importantei dezbateri „Despre meritocratie” ca o forma de perfectionare a democratiei românesti contemporane, de adâncire a cinstei, moralei, respectului pentru persoana umana si realizarile ei, de depasire a sechelelor antiumaniste ale vechiului regim.

Revista apare tiparita pe hârtie si în format electronic. Aceasta poate fi accesata la adresa internet http://www.cartesiarte.ro, iar apoi, dupa deschiderea paginii principale, pe coloana din stânga, dând click pe bannerul „Albina româneasca”.

George ROCA: Survolând portalul „Carte si arte” descoperim ca acesta contine chiar si o „editura on-line”. Câteva lamuriri pentru cei neinitiati va rog!

Corneliu LEU: Editura noastra on-line expune în vitrina ei – pe care o gasiti pe coloana din dreapta a paginii principale a portalului internet http://www.cartesiarte.ro – un buton activ cu titlul „Un autor pe saptamâna”. Acesta are menirea de a populariza si a impune în lupta, uneori nedreapta, cu traducerile comerciale din autori straini, creatia autohtona prin cele mai reprezentative lucrari editate în ultima jumatate de veac.

Lucrarile, prezentate prin mari extrase din cuprinsul lor si comentariile pe care le-au provocat, pot fi descarcate gratuit direct din aceasta vitrina dar, în acelasi timp, pot fi comandate în întregime direct autorilor sau editorilor lor, ale caror adrese însotesc prezentarea. În acest mod, consideram ca ne îndeplinim o importanta îndatorire culturala atragând atentia asupra unor lucrari românesti din diverse domenii, totodata punând în contact direct publicul cititor cu autorii si editorii a caror activitate vor sa o cunoasca.

George ROCA: Puteti sa enumarati câtiva din autorii care si-au expus cartile în „vitrinele” editurii dumneavoastra?

Corneliu LEU: De la inaugurarea din vara lui 2009 si pâna în prezent, aceasta vitrina a prezentat volume de Petre Stoica, Gheorghe Pitut, subsemnatul (Corneliu Leu n.a.), Eugen Dorcescu, Titus Filipas, Vasile Celmare, Aurelian Titu Dumitrescu, Toma George Maiorescu, Petre Ghelmez, Ionut Caragea, Melania Cuc, Corneliu Berbente, Eugen Cojocaru, Cristian Contras, Gheorghe Tomozei, Ion Marin Almajan, George Anca, Constantin Lupeanu s.a.

George ROCA: Si cu ce începe noul an?

Corneliu LEU: Cu ceea ce v-am trimis ca dar de Craciun tuturor celor care-mi sunteti prieteni: noul meu roman istoric intitulat „Femeia, fie ea regina…”.

George ROCA: Aha! În loc sa scrieti despre chestiuni mai moderne de alde „Cherchez la famine… si încalzirea globala” (glumesc!), dumneavoastra tot cu „Cherchez la femme” va ocupati! Si ma rog, cine este „femeia-regina”? Puteti face un mic rezumat sau o prezentare a cartii?

Corneliu LEU: „Femeia, fie ea regina…” este povestea regretatei Elisabeta a României! Fire creatoare, frumos cultivata intelectual, camarada pâna la a refuza în relatiile private protocolul regal, inventiva si de-o gratie artistica ce trezea admiratia articolelor unor mari personalitati ca Pierre Loti, Mark Twain, Van Gogh, Guy de Maupassant, Charles Gounod, Frederic Mistral, Sarah Bernard, Leconte de Lisle, Sully Proudhomme, etc, deschisa ca gândire si îmbratisând idei mult mai liberale decât îi permitea conditia monarhica, regina Elisabeta a României a avut o casnicie si nefericita, prin moartea singurului ei copil, dar si neînteleasa, prin faptul ca sotul ei Carol, dupa parerea altui cap încoronat, împarateasa Austro-Ungariei: „…este, acest rege, cea mai prozaica fiinta din câte exista si între ei se casca o mare prapastie…”. Pe aceasta tema, a unei drame asemanata celei a Printesei Diana, dar într-o epoca în care, în loc de paparazzi erau gravorii iar, în loc de tabloide, cronicile mondene europene se concentrau pe regina României, ca romancier mi-am permis sa întocmesc, sa fabulez uneori, sa analizez alteori starile sufletesti posibile, sa ma chinuiesc pentru a da o arhitectura cât mai coerenta alegoriei acestei povesti de dezamagire, dragoste, cinism politic, revolutionarism, rabufnire de sentimente, nevoie umana de mângâiere si minciuna, etc. si sa prezint „cronica apocrifa a unei iubiri imaginate” dintre regina si Ion C. Bratianu, cel care, în ciuda sotului ei, îi da si satisfactia impunerii unor politici liberale, dar si cea a împlinirii unor visuri intime. Prilej de meditatie asupra ideilor de „compromis politic”, am vrut ca acest roman sa surprinda printr-un epilog în care urmasa la tronul feminin, regina Maria, tot printr-un asemenea love-story si tot cu un barbat frumos din neamul Bratienilor, aduce o mare contributie la politicile liberale de înfaptuire a României Mari.

George ROCA: Am înteles acum cine este personajul descris de dumneavoastra… Am recunoscut-o pe Pauline Elisabeth Ottilie Luise zu Wied, devenita prin casatorie Regina Elisabeta a României sau mai simplu, pentru consumatorii de literatura, pe Carmen Sylva! Sunt convins ca ati evocat în carte fapte interesante ale unei perioade bogata în evenimente. Întotdeauna istoria împletita cu fapte romantate a placut citiorului si i-au atras atentia. Ce alte surprize ne asteapta în 2010?

Corneliu LEU: Vorbind la început de an despre aceasta noua initiativa a portalului nostru cultural http://www.cartesiarte.ro îi anunt pe colaboratorii nostri ca în aceste zile definitivam planul pe anul 2010 al editurii noastre on-line si fac apel la ei sa ne propuna carti pe care le considera cu adevarat semnificative pentru personalitatea lor si care, în acelasi timp, pot fi semnificative pentru întregul act cultural românesc, contribuind la stradania de a aseza creatia noastra pe treapta pe care si-o merita atât în perimetrul culturii europene, cât si în constiinta publicului cititor românesc, uneori derutat de propaganda comerciala facuta unor creatii cu nimic superioare valorilor noastre nationale.

George ROCA: Va multumesc mult pentru acest dialog amplu (de aceea l-am numit „fluviu”!), în aceste zile libere de vacanta, când timpul ne-a permis sa dam discutiei noastre o asemenea dimensiune! Consider ca faceti un lucru extrordinar de complex pentru promovarea literaturii române în spatiul virtual si nu numai.
Sa ne citim de bine!

A consemnat,
George ROCA
4 –14 ianuarie 2010
Sydney – Poiana Tapului – Bucuresti – via internet

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

FRUCTELE INSOMNIEI (2): CE NE ADUCE NOUL AN?

REMEMBER (2)
Ce scriam în urma cu zece ani pe vremea aceasta!

10 ianuarie 2000

Iata ca s-au terminat si iluminatele serbari de revelion, serbari prin care pamântenii au vrut sa demonstreze Universului ca pot sa faca Pamântul sclipitor si luminos. Aici la Sydney, în jurul Operei House, peste un milion de suflete au avut onoarea si bucuria sa participe la cel mai minunat si organizat spectacol de întâmpinare a noului an, recunoscut ca cel mai bun de pe mapamond. Focurile de artificii au costat mai mult de cinci milioane de dolari, alte cinci milioane cheltuindu-se pe serbarile marii si ale solului. Au fost construite animale, dragoni si pesti uriasi, adevarate opere de arta, de marimea unor ambarcatiuni, care au evoluat pe apa golfului de lânga Harbour Bridge, parada acestora fiind insotita de sunet si lumina. Spectacolul a fost feeric, fantastic si formidabil!

La sol, în Piata Operei s-au perindat cunoscuti cântareti si formatii de muzica de toate genurile, dar cea mai minunata performanta a fost cea a trupei de acrobati pe verticala care au transformat acoperisul minunatului edificiu, într-o scena deschisa. Asemenea unor paianjeni uriasi, acestia au executat un dans care a fascinat si a încântat ochiul, fiind ajutati de diferiti instrumentisti, producatori de muzica celesta, plasati în diferite colturi ale faimosului acoperis în forma de corabie cu pânze construit de arhitectul danez Jørn Utzon.

Nici spectatorii „de seama” nu fost mai prejos. În golful Port Jackson, peste care trece faimosul pod de otel poreclit „Coathanger” (umerasul de haine), pe un spargator de gheata (transformat într-un palat plutitor contra sumei de patruzeci de milioane de dolari), multimiliardarul australian, Kerry Packer, i-a avut ca oaspeti de onoare pe John Howard, prim-ministru al Australiei si pe Bill Gates. Patronul Microsoft-ului, care dupa cum spun ziarele, a ajuns, la sfârsitul anului 1999, sa aiba o avere personala de o suta de miliarde de dolari, mai mult decât vistieria nationala a Greciei. Au mai fost prezenti pe alte vapoare sau la sol, multi-milionarii Lachlan Murdoch, Rene Rivkin si Christopher Getty, printul Pavlos al Greciei, printul Alexander von Furstenberg, faimosul cuplu, actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, jucatorul de tenis Pat Rafter, premierul statului NSW, Bob Carr, primarul orasului Sydney, Frank Sartor…

Publicul participant a fost cuminte… la masa de oameni mai-sus-amintita, facându-se doar unsprezece arestari. A doua zi au fost colectate peste douazeci de tone de gunoi. Nici morti, nici raniti, nici teroristi!

Totusi, nu numai Sydney a fost singurul oras, de pe batrânul continent australian, care a sclipit în noaptea de revelion! Au mai fost si Melbourne, Brisbane, Perth si bineînteles, dupa cum am vazut la televizor, si alte metropole si capitale ale lumii. Tot mapamondul a fost în sarbatoare! Oamenii îsi luau „bai-bai” de la vechiul mileniu!

Diferenta de fus orar dintre Sydney si Bucuresti este de noua ore, deci când aici s-a trecut în noul an, în emisfera nordica, era înca mijlocul zilei de 31 decembrie! ?i acolo… se întâmplau lucruri importante pentru viitorul omenirii.

Scandal la Moscova! Tatiana, fiica presedintelui rus, Boris Eltîn a fost acuzata de coruptie, trafic de influenta si luare de mita, pentru însusirea a milioane de dolari de la firma de arhitecti si decoratori elvetieni care au renovat Kremlinul. Situatie misterioasa, care seamana aidoma cu înbogatirea lui Gorbaciov, cel care a vândut România la Malta si care dupa ce si-a îndeplinit misiunea obscura a fost ajutat (de cine oare!?) sa câstige milioane de dolari americani din reclamele pe care le facea la televiziune pentru diferite firme occidentale, un exemplu fiind compania McDonald’s. Acestea or fi recompensele pentru knock-out-ul dat comunismului?

Tarul vodcilor, Boris Eltîn, cu lacrimi in ochi, a tras o cacialma (oare!?) stapânilor noii ordini mondiale, predând, de bunavoie si nesilit de nimeni (oare!?), puterea statului rus si presedentia, lui Vladimir Putin. Acestuia i se spune la Moscova „Jeleznîi Kulak”, adica „Pumnul de Fier”, poate si pentru faptul ca este un pasionat al judo-ului. Fara transparenta, a demonstrat pâna acum aceeasi culoare politica pe care o au zapezile siberiene. Dupa cum mentioneaza Agentia France Presse, gospodin Putin a fost un necunoscut pâna în luna august a anului trecut, când a fost facut prim-ministru, ramânând si pâna în prezent o enigma a politicii. Nascut la Leningrad, în 1955, îsi începe cariera ca spion în 1975, când este trimis de KGB, în RFG pentru a „învata” secretele companiei americane de computere, IBM.

Îmi pun întrebarea, oare acest domn Putin o fi având intentii bune fata de pacea lumii, sau poate, o fi acel mult trambitat anticrist care trebuia sa-si faca aparitia cam în aceste vremuri? Semnul diavolului 666, îl avem deja, întorcând cifrele neterminatului mileniu al doilea, mileniu care a tinut doar 999 de ani. Acesta nu a putut sa-si dea duhul pâna nu a desemnat un nou lider „marii puteri adormite” de la Rasarit! Vom trai si vom vedea! Interesanta mi se pare coincidenta de nume cu calugarul de trista faima, Rasputin, cel care a distrus monarhia rusa si a impins tara spre haos si ruina ca sa ajunga mai-apoi în mîinile revolutionarilor rosii. Putin si Ras-Putin (…parca am zice „popit” si „raspopit”!!!) creaza enigme si dau batai de cap celor care studiaza evolutia si biografia acestor doua personaje istorice. Ciudat este si faptul ca singurul razboi, de la începutul asa-zisului nou mileniu, este cel dus de rusi în Cecenia, avându-l ca arhitect tot pe domnul Pumn de Fier. Poate totusi va fi un conducator bun si va consolida relatiile cu tara noastra dându-ne înapoi Bucovina, Basarabia, Tinutul Hertei, Insula ?erpilor, tezaurul, patriotul Ilie Ilascu si retragând în totalitate Armata a XIV-a din Transnistria.

Mi se pare interesanta schimbarea de optica a comunitatii internationale fata de România. Ne-am trezit dintr-o data ajutati si cu multdoritele împrumuturi financiare în buzunar. Ajutorul dat tarii noastre sa fi fost generat de premonitiile schimbarilor recente de la Moscova? A vrut cumva occidentul sa închida rusilor coridorul de trecere prin Balcani si limitarea sferei de influenta a acestora. Daca e asa, trebuiau sa o faca de mult, atunci am fi intrat si noi cu dreptul în Europa!

Odata cu terminarea anului au intrat si teroristii în concediu. Mare a fost bucuria noastra atunci când am auzit ca extremistii islamici din Kasmir, cei care au terorizat o saptamâna întreaga pasagerii avionului companiei „Indian Airlines”, au eliberat toti ostaticii. Chiar si indienii au fost mai intelegatori cu fratii lor pakistanezi (si vice-versa), nemaiamenintându-se unii pe altii cu bombele lor atomice. În Orientul Apropiat s-a facut, deasemenea, liniste de sarbatori, palestinienii lasând pietrele sa se odihneasca iar vecinii lor israelieni închizând în magaziile armatei grenadele lacrimogene si gloantele de cauciuc!

Y2K, sindromul anului 2000 din microchips-urile computerelor, nu a lovit prea tare. În afara de câteva cazuri minore, s-a intrat în noul an fara incidente sau accidente. Totusi îmi pun întrebarea, dece s-a facut atâta caz de acest fapt, dece s-au cheltuit la nivel mondial atâtea miliarde de dolari si în buzunarele cui au intrat aceste sume? Cui a folosit Y2K? Jale mare pe Wall Street! Faimoasa bursa din New York îsi pierde echilibru si ajunge la cel mai scazut nivel al ultimilor doi ani, tragând dupa ea, conform principiului dominoului, si restul institutiilor de acest gen din celelalte tari. Actionarii sunt cuprinsi de disperare. Se discuta reasezarea dobânzilor bancare.

Dupa atâtea surprize cu care a început anul 2000, prevad ca acesta va excela în evenimente de prima mâna, nemaiîntâlnite, care vor afecta viitorul omenirii. Nici în prezent, dezastrele si calamitatile, nu ocolesc lumea! Din Australia pâna în Norvegia, vedem trenuri ciocnindu-se, din America pâna în Asia, vedem flora si fauna distrusa de incendii, vedem inundatii în Europa sau mareele neagre create de petroliere scufundate, vedem foamete în Africa, India, în Timorul de Est. Vedem… dar ce nu vedem? Traiasca zvonacii, raspândacii, presa, televiziunea si …Internetul!

Prevad ca marii comercianti ai lumii vor avea o schimbare de optica dupa prima jumatate a anului, initiind noi pregatiri pentru celebrarea mileniului trei, care va începe in anul 2001! Parca sarbatorile comerciale de Craciun nu încep peste tot pe la sfâsitul lunii noiembrie. Banii sa se miste! Gândind pesimist am putea concluziona ca odata cu terminarea anului 2000, se va marca si multdiscutatul sfârsit al lumii.

Încercând totusi sa gândim optimist despre viitor, traim cu speranta ca noul mileniu – al treilea – ne va aduce si lucruri pozitive, schimbari care vor afecta benefic viitorul omenirii. Sa speram ca va prevala pacea si bunastarea pe pamânt. Vor disparea oare teroristii, extremistii, luptele religioase ajungându-se ca toate popoarele sa înbratiseze o religie unica? Robotizarea productiei de bunuri ne va reduce timpul de lucru la zece ore pe saptamana, vom mânca pastile de friptura sau de înghetata, vom purta îmbracaminte care se auto-curata, vom avea automobile pliante în valiza diplomat, vom conduce cu 1000 de km pe sosea, ne vom face vacantele pe Marte si vor fi eradicate SIDA, cancerul si… prostia! României îi doresc sa devina cea mai dezvoltata tara din Europa. Nu râdeti! Avem si noi dreptul la putina fericire!

George ROCA
10 ianuarie 2000
Sydney – Australia

—————————————
*Articol a aparut pe Internet in revista electronica “OBSERVATOR” Nr.14/ 11 IAN 2000
Vizitati website: http://www.asalt.seanet.ro