Alex Visinescu, sfidează justitia din România!

AlexandruVisinescuUn bătrânel responsabil de moartea multor oameni, duce o viață liniștită în centrul Bucureștiului

După instaurarea regimului comunist în 1946, România, la fel ca și celelalte țări ocupate de sovietici, a intrat în era epurării rapide și violente a elitelor politice din perioada interbelică. În anul 1948 a fost înființată, după modelul sovietic, DIRECȚIA GENERALĂ A SECURITĂȚII POPORULUI, cunoscută pe scurt, sub denumirea de SECURITATE. Organul de represiune era dirijat de o echipă condusă de Gheorghe Pintilie și adjuncții săi: Alexandru Nicolski, Vladimir Mazuru și trei agenți sovietici.

În Codul Penal al României au fost introduse infracțiuni cu denumiri demonstrative, caracteristice procesului de bolșevizare a țării: „uneltirea contra orânduirii sociale”, „subminarea economiei naționale” „elemente destabilizatoare”, „elemente reacționare” etc., iar cei care se opuneau sau nu simpatizau cu regimul, erau catalogați ca „dușmani ai poporului”, fiind arestați, anchetați violent și trimiși în închisorile politice din România. Continue reading “Alex Visinescu, sfidează justitia din România!”

Miracol al miracolelor: monogamia!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA.

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro.8 noiembrie 2012.. 

 

UN MIRACOL AL MIRACOLELOR – MONOGAMIA!

.

Deseori trecem prin viata fara sa ne gindim la valoarea anumitor institutii sociale, in special al celor mostenite de la parintii nostri ori generatiile trecute. Le practicam, ori le observam zilnic mecanismul de functionare, fara sa cugetam asupra importantei vitale pe care le au pentru societate ori beneficiul enorm pe care il confera ei. Unele din aceste institutii sunt cu adevarat niste miracole. Au supravietuit mii de ani si au facut un aport remarcabil la stabilitatea si perpetuarea societatii si a speciei umane. Una dintre ele este monogamia. Revolutia sexuala o ia in deridere, o trivializeaza, si sugereaza, tot mai agresiv, ca trebuie abandonata. Nu mai corespunde societatii si culturii portmoderne, zic adeptii revolutiei sexuale. Noi, insa, gindim altfel. Daca a fost relevanta si buna vreme de 5.000 de ani ori chiar mai mult, trebuie sa fie utila si relevanta si societatii contemporane.

In esenta, monogamia este o doctrina si practica crestina. Crestinismul a introdus normativitatea monogamiei si a impus societatii o monogamie stricta. Romanii si grecii antici practicau si ei monogamia, dar crestinii au transformat-o in doctrina si comportament obligatoriu. (Facerea 2:24 ”De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amândoi un trup.”) Deci, doi (sau „amandoi”) nu pot fi trei ori mai multi. In timp, doctrina monogamiei crestine s-a extins in toata lumea. Majoritatea societatilor ori civilizatiilor cu care crestinismul a intrat in contact au adoptat institutia monogamiei crestine si au practicat-o. Acest succes al monogamiei crestine este intradevar remarcabil considerind ca, spun antropologii, 85% din toate civilizatiile cunoscute in istorie au permis barbatilor sa aibe, simultan, mai mult de o femeie. Globalizarea crestinismului a adus dupa sine interzicerea poligamiei in marile civilizatii moderne. Japonia a abolit poligamia in 1880, China [comunista] in 1953, India in 1955 si Nepal in 1963.

Monogamia de fapt se intilneste si in lumea animala. Condorii sud-americani, de fapt, sunt cunoscuti ca fiind probabil cea mai monogama specie ne-umana. Traiesc in cupluri si practica o monogamie stricta. Atit de stricta de fapt, ca atunci cind femela moare masculul (el macho) se sinucide. Sinucideri ale condorilor se petrec des, fiind observate mai mult in canyoanele din Peru. Dupa moartea femelei, el macho zboara la altitudini inalte, isi stringe aripile sub piept si se prabuseste pe podeaua canyonului unde moare.

De ce scriem tocmai astazi despre monogamie? Pentru ca luna trecuta a fost emis un studiu cu adevarat monumental de catre trei sociologi cu renume din America de Nord care subliniaza importanta extraordinara a monogamiei in societate si ii atribuie efecte la fel de extraordinare pentru societate si civilizatie. In fap, se poate citi printre rinduri, ca aparitia si raspindirea monogamiei in societatile antice a cauzat si facilitat aparitia civilizatiei. In alte cuvinte, fara monogamie societatea ar putea degenera in barbarismul si haosul social de dinainte de aparitia ei.

Studiul a fost publicat luna trecuta in publicatia britanica Philosophical Transactions of the Royal Society cu titlul The Puzzle of Monogamous Marriage („Enigma Casatoriei Monogame”) Autorii sunt Joseph Henrich (Profesor la University of British Columbia), Robert Boyd (Profesor in Departamentul de Antropologie al University of Davis, California) si Peter J. Richerson (Profesor in Departamentul de Stiinte si Politica a Mediului). Anul trecut Profesorul Henrich a depus marturie de expertiza in Tribunalul Suprem din provincia canadiana British Columbia in sprijinul mentinerii poligamiei ca si crima in Codul Penal Canadian. Dupa cum v-am anuntat anul trecut, Tribunalul canadian a refuzat sa dezincriminalizeze poligamia, gasind ca ea dauneaza deopotriva copiilor si femeilor.

 Enuntam concluziile studiului, urmând ca cei interesati sa intre pe linkul care vi-l sugeram mai jos sa citeasca intregul studiu. In contrast cu poligamia si cu oricare alte modalitati de asociere sexuala intre barbati si femei, casatoria monogama: (1) reduce conflictul intre sexe; (2) reduce crima; (3) reduce virsta intre soti si impiedica decalaje mari de virsta intre sot si sotie; (4) reduce inegalitatea intre barbat si femeie; (5) reduce rata fertilitatii; (6) genereaza bunastare materiala pentru sot si sotie, cuplurile monogame avind un venit mediu pe persoana mai ridicat decit venitul mediu pe persoana in casatoriile poligame; (7) reduce conflictul intre membrii familiei; (8) mareste investitita tatilor in cresterea copiilor lor si le faciliteaza dezvoltarea; si (9) reduce incidenta abuzului copiilor si violenta domestica.

E remarcabil ca autorii atribuie crestinismului un rol primordial nu numai in globalizarea normativitatii monogamiei in relatiile de familie, ci si in succesul de lunga durata a institutiei familiei in intreaga societate umana. Ba mai mult, si chiar si mai remarcabil, afirma autorii, monogamia infirma explicatiile evolutioniste privind aparitia familiei. Logica evolutionista poate explica poligamia, in termeni de perpetuare a genelor barbatului prin mai multe femei, dar monogamia o infirma. Citam: „Religion may also be important in the spread of normative monogamy. The infusion of norms related to monogamous marriage into the supernaturally reinforced set of beliefs propounded by Christianity may have been crucial in the long-term success of this marriage system …” („Religia e si ea probabil importanta in extinderea normativitatii monogamiei. Infuziunea normelor relationate casatoriei monogame prin credinta supranaturala crestina probabil a jucat un loc crucial in succesul de lunga durata al sistemului casatoriei …”)

AFR va Recomanda: Textul integral in engleza al studiului il aflati aici: http://rstb.royalsocietypublishing.org/content/367/1589/657.full.pdf.

DE CE MONOGAMIA ESTE NATURALA?

Monogamia insa nu este doar o doctrina crestina. Este si o norma naturala. Asupra acestui argument redam, in traducere romana, un comentariu recent al lui John Witte, Jr., profesor la Universitatea Emory (Atlanta, Georgia) si autorul unei carti care va fi publicata curind: „De ce doi intr-un singur trup? Pledoarie pentru monogamie nu poligamie”. Comentariul a fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Maia Mare.

De ce este monogamia naturala?

de John Witte Jr.

Creationistii si evolutionistii nu se inteleg asupra multor lucruri, dar ambele parti considera ca monogamia este cea mai „naturala” forma de reproducere pentru specia umana. Aceasta pare contrar asteptarilor. Da, Biblia prezinta istoria creatiei, dar de asemenea descrie poligamia tumultoasa a lui Avraam, Iacob, David si Solomon si a altor titani ai credintei. Da, pasarile care traiesc in cuiburi, soarecii de camp, si alte cateva animale sunt monogame, dar majoritatea mamiferelor se reproduc cu un mascul dominant ce stapaneste un harem de femele. Poligamia inseamna „natural”, iar monogamia „supranatural”.

Universalitatea monogamiei

Cu toate acestea, pentru ultimul mileniu, crestinii si liberalii post-crestini deopotriva – Toma d’Aquino, Calvin, Locke, Hume si Jefferson – toti au fost de acord ca Dumnezeu i-a creat pe oameni ca sa se reproduca devenind „doi intr-un trup”, nu trei sau patru. Si oamenii de stiinta evolutionisti moderni, de la Claude Levi-Strauss la Bernard Chapais, au ajuns la aceeasi concluzie: perechea umana unita este o parte a „structurii profunde” a reproducerii umane pe care oamenii au transformat-o in cea mai buna strategie a lor pentru supravietuire si succes.

Atat teoreticienii traditionali cat si oamenii de stiinta moderni indica patru fapte ale naturii umane care recomanda monogamia. Mai intai, spre deosebire de majoritatea animalelor, oamenii tanjesc dupa sex tot timpul, mai ales cand sunt tineri si foarte fertili. Ei nu au un sezon de imperechere, urmat de o lunga perioada de liniste in plan sexual. In al doilea rand, spre deosebire de majoritatea animalelor, bebelusii umani se nasc slabi, fragili si complet dependenti pentru multi ani. Ei nu sunt pregatiti sa alerge, sa inoate sau sa zboare imediat dupa nastere. Ei au nevoie de hrana, adapost, imbracaminte si educatie. Majoritatea mamelor umane se descurca foarte greu ingrijind in continuu proprii copii, pe cont propriu, mai ales daca mai au cativa. Ele au nevoie in special de ajutorul tatilor.

In al treilea rand, oricum, majoritatea tatilor se vor lega si vor ajuta la cresterea unui copil doar daca sunt siguri de paternitatea lor. Exemplu: pune un leagan de copil pe carosabil, zic cercetatorii medievali si moderni occidentali, si multe femei se vor opri, din instinctul de empatie naturala. Majoritatea barbatilor, insa, vor trece pe langa leagan. Se vor opri doar daca sunt neobisnuit de caritabili. Odata asigurati de partenitatea copiilor lor, insa, majoritatea barbatilor se vor lega profund de ei, vor ajuta la ingrijirea lor, ii vor sprijini, si ii vor apara cu mari sacrificii. Pentru ca ei vad copii ca o continuare a lor insisi, a numelor lor, a proprietatii, si invataturilor, a trupurilor lor si a fiintelor lor, a genelor lor.

In al patrulea rand, spre deosebire de alte animale, oamenii au libertatea si capacitatea de a se angaja intr-un comportament distrugator in cautarea propriei satisfactie sexuale. Avand in vedere riscurile mai mici si costurile pe care le presupun, barbatii au fost, istoric vorbind, mai predispusi la relatii extra-maritale decat femeile, exploatand prostituatele, concubinele, servitoarele, si generand astfel o subclasa perena de copii ilegitimi, asa numitii „bastarzi” care au reusit sa faca cu greu fata de-a lungul istoriei.

Monogamia umana e naturala

Avand acesti patru factori, natura a inclinat puternic ca persoanele umane rationale sa se dezvolte in relatii durabile si exclusive, numite casatorii, ca fiind cea mai buna forma si forum de legare sexuala si succes reproductiv. Casatoriile fidele si monogame sanatoase sunt concepute pentru a implini nevoile si dorintele sexuale ale unui sot si ale unei sotii. Ele asigura atat tatii cat si mamele ca bebelusul nascut in familia lor este a lor. Ele asigura ca sotul si sotia impreuna vor purta de grija, vor hrani si vor educa proprii copii pana la maturitate. Si ele ii descurajeaza pe ambii soti privind comportamentul sexual distructiv in afara caminului.

Poligamia ar putea asigura o certitudine a paternitatii, dar cu un cost mai amplu. Studiile stiintelor sociale despre familiile poligame in Africa sau Asia, si in comunitatile izolate de mormoni fundamentalisti din America de Nord au adus dovezi privind aceste costuri. In vreme ce un barbat poligam are de obicei nevoile sexuale indeplinite, multiplele sale sotii nu le au, declansand rivalitati si discordii in casa. In vreme ce un tata poligam poate sti cine sunt copiii lui, acestia din urma trebuie sa munceasca din greu pentru a-i capta atentia, afectiunea si resursele care sunt imprastiate peste multiplele sotii si copii. In timp ce poligamia ar putea inseamna mai mult sex extramarital decat monogamia, opusul este adesea adevarat. Un barbat poligam, nescolit de obiceiurile monogame, va fi intotdeauna tentat sa adauge inca o femeie atragatoare la haremul sau. Una dintre sotii, odata pusa la o parte de alta, va fi ispitita sa incerce patul vecinului sau al servitorului, cu exceptia cazului in care e amenintata cu moartea. Iar barbatii singuri, cu sanse mai mici de a se casatori, vor recurge mai usor la prostitutie, seductie si alte comportamente sexuale distructive.

Poligamia in Biblie

Traditia occidentala ne aminteste ca poligamicii biblici nu s-au descurcat tocmai bine. Sa ne gandim la certurile nesfarsite dintre Avraam cu Sara si Agar sau Iacob cu Rahela si Lea. Sa ne gandim la regele David care l-a ucis pe Urie Hititul, pentru a o adauga pe frumoasa Betseba la haremul sau. Sau la regele Solomon cu cele o mie de neveste, ale caror copii sfarsesc prin a viola, a rapi si a se omori unul pe altul. Antropologii identifica probleme similare in gospodariile poligame moderne. Mai mult, se indica si faptul ca tinerele erau adesea pacalite sau obligate sa se casatoreasca cu barbati instariti mai in varsta si ca femeile si copiii poligamiei moderne sunt adesea slab educati, saraciti si dependenti cronic de asistenta sociala.

In ciuda acestor experimente negavite, inclinatiile noastre naturale si umane spre monogamie nu au fost intotdeauna sigure. Pentru ca realitatea este ca astazi un numar insemnat de oameni, incurajati in parte de revolutia sexuala, fac sex si au copii in afara casatoriei, desconsidera casatoria monogama, fie ea normala sau homosexuala. In Occidentul modern, aproape 40 % din copii si aproape 60 % din copiii saraci sunt nascuti in afara casatoriei si fara sprijinul stabil al tatilor sau al structurilor de rudenie bazate pe casatorie. Statul modern asistential a contribuit la atenuarea si repartizarea costurilor acestui comportament reproductiv si sexual care de fapt distruge specia umana. Dar cu criza financiara care confrunta guvernele occidentale nu este clar cat va mai dura acest ajutor social. Desigur, noi trebuie sa apreciem libertatea sexuala si autonomia, dar trebuie de asemenea sa si adoptam legi, politici si programe de invatamant care sa predea esentialul despre natura sexualitatii umane si casatorie, si sa incurajeze cetatenii sa-si traiasca viata sexuala in conformitate cu normele naturale si limitele care ne guverneaza pe toti.

Textul integral in engleza al comentariului se afla aici: http://www.washingtonpost.com/blogs/guest-voices/post/why-monogamy-is-natural/2012/10/02/08080120-0cc0-11e2-bd1a-b868e65d57eb_blog.html?wprss=rss_on-faith

PENTRU ROMANII DIN AMERICA

Romanii din Las Vegas, Nevada, construiesc o biserica si au nevoie de sprijin. Am primit la redactie rugamintea alaturata din partea lor si rugam pe cei interesati sa ii dea curs.

 Ma numesc LIA ROBERTS si va multumesc pentru ca m-ati inclus pe lista dvs. Am citit cu deosebit interes. Noi, aici, la Las Vegas, statul Nevada, USA,suntem in curs de a construi efectiv o biserica ortodoxa romana. Va rugam sa difuzati aceasta stire pentru ca crestinatatea romana din lume sa stie ca la Las Vegas credinta in Dumnezeu este nu numai in teorie, ci o materializam prin constructia acestei Biserici. Daca aveti nevoie de amanunte pentru difuzarea acestui eveniment crestin, va rog sa ma contactati fie prin email fie telefonic la nr.: 702-858-4508. Cu stima, Lia Roberts, * Consul General Onorific al Romaniei * Presedinte al Consiliului Parohial al Bisericii “Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie Cel Nou” Las Vegas. Nevada. USA, email: RobertsLia@aol.com.

PENTRU ROMANII DIN IRLANDA

Pe 10 noiembrie irlandezii merg la vot. Voteaza un amendament constitutional privind drepturile copiilor. Am studiat amendamentul cit si comentarii ale expertilor crestini asupra acestui amandament si recomandam tuturor romanilor din Irlanda sa voteze IMPOTRIVA amendamentului. Vote NO! Do not abandon your parental rights! Amendamentul extinde drepturile copiilor in detrimentul drepturilor parintilor. AFR promoveaza drepturile parintilor. Copiii beneficiaza deja de o conventie internationala a drepturilor lor, dar parintilor inca nu le sunt consfintite drepturile parentale in nici o conventie internationala, inclusiv cel mai elementar drept de a dispune de educatia morala si civica a copiilor lor. Cazuri extreme s-au petrecut in Canada unde copiii au putut da, cu succes, in judecata proprii parinti pentru ca i-au disciplinat. Privind referendul din Irlanda recomandam materialul alaturat: http://synonblog.dailymail.co.uk/2012/09/the-terrifying-power-of-the-state-over-families-ireland-beware.html

VA MULTUMIM DE ZECE MII DE ORI!

Saptamâna trecuta va rugasem sa ne ajutati sa trecem de 10.000 de semnaturi la Declaratia de la Timisoara. In doar citeva zile ne-ati dat peste 250 de semnaturi ingaduindu-ne sa ne atingem telul. Va multumim de 10.000 de ori. Am incheiat cu bine proiectul Declaratia de la Timisoara. Declaratia ramine in continuare disponibila sa fie semnata si va incurajam sa continuati sa o semnati si sa o dati la cit mai multi sa o semneze: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

ANUNT

INVITATIE: COLOCVIU INTERNATIONAL „FAMILIA ÎN VIATA BISERICII”,

CLUJ-NAPOCA (8-11 NOIEMBRIE 2012)

 

Facultatea de Teologie Greco-Catolica, în colaborare cu Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma, sub patronajul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla va invita la Colocviul international „Familia în viata Bisericii”. Organizatorii îsi propun ca aceasta manifestare sa fie un prilej de reflectie la nivel academic asupra voca?iei familiei si locului ei în Biserica si totodata unul de schimb de experienta cu persoanele implicate în pastoratia familiei, respectiv o ocazie de formare pentru familiile însele.

Locul: Colocviul se tine la Facultatea de Istorie si Filozofie, sala Ferdinand (str Napoca 11) incepind de la orele 16 in fiecare zi.

Programul presupune o serie de douasprezece conferinte si trei ateliere de lucru în grup restrâns, unde urmeaza a se aprofunda tematica propusa în cadrul prelegerilor si a se aborda o serie de probleme cu care se confrunta familiile si cei implicati în pastoratie. Pentru detalii privind programul, cei interesati sunt rugati sa citeasca fisierele atasate. Cei care doresc sa ia parte la întregul program (inclusiv ateliere – v. varianta pastorala), respectiv cei care necesita cazare si/ sau masa sunt rugati sa se înscrie cât mai curând, folosind unul din urmatoarele contacte: – Mircea Oltean, tel: 0745073749 email: comir2000@gmail.com

– Simona Oltean, tel: 0742118764 email: oltean.simona@gmail.com Taxa de participare este de 150 RON pentru întreaga perioada (incluzând cazarea si masa). În cazuri exceptionale, s-ar putea acorda reduceri sau scutiri de taxa. Înscrierile se vor face în sistemul „primul venit primul servit”, numarul de locuri de cazare disponibile la centrul Manresa fiind limitat.

Din partea organizatorilor, Simona Zetea

 

UN NOU CENTRU DE CONSILIERE PRO-VITA (RESITA)

Facem tardiv, dar cu scuzele de rigoare, un anunt foarte important. Pe 22 septembrie s-a deschis la Resita un nou centru de consiliere a tinerelor insarcinate. Consilierea e gratuita. Persoanele interesate sa ajute financiar ori in vreo alta forma acest centru sunt rugate sa ne contacteze fie pe noi direct, fie pe dl Daniel Barnut (AFR Resita) la 0747083889. AFR a contibuit financiar la lansarea acestui centru. Unii dintre dtra ne-ati trimis ceva fonduri pentru acest proiect si va asiguram pe aceasta cale ca fondurile dtre au fost directionate acestui proiect.

HALLOWEEN

In ultimele saptamini am primit mai multe mesaje din partea unor parinti preocupati de extinderea in Romania a festivalului pagan Halloween. AFR nu este de acord cu acest festival. Redam dintr-un mesaj primit acum doua zile: „Fotografiile surprind instantanee de la petrecerile de Halloween organizate în anii 2011, 2012 la Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu” Bucuresti si Scoala Nr. 1 din Gherla. Pentru a vedea filmari care redau amploarea reala a dezastrului din scoli click aicihttp://www.google.ro/#q=halloween+scoala&hl=en&safe=off&prmd=imvns&source=lnms&tbm=vid&fp=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&cad=b

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Seara de poezie si muzica crestina

Sala mare a Casei Municipale de Cultura Gherla a fost neîncapatoare cu ocazia serii de poezie si muzica crestina organizata cu ocazia prezentei în localitate a cunoscutului conferentiar si actor bucurestean Catalin Dupu.

Oaspetele din Capitala s-a aflat în acest an pentru a doua oara în oras, unde, recent, si-a prezentat si ultimul sau film de lung metraj. În cadrul manifestarii de la Gherla au evoluat corurile bisericilor penticostale nr. 1 si “Speranta’’, respectiv baptiste “Vestea Buna’’, care au sustinut un concert de muzica crestina; Brîndusa Ratiu, Alina Blajan si Laurentiu Leonas au recitat poezii.  

Cu aceeasi ocazie au fost premiati laureatii Concursului de poezie “Poeme pentru viata’’, organizat de Biserica “Vestea Buna’’ din Gherla, premiul I revenind tinerei poete Tatiana Scurtu Munteanu. La concurs au fost trimise 62 de lucrari, misiunea juriului nefiind, cîtusi de putin, usoara. 

http://www.ziarulfaclia.ro
12 octombrie 2011

Consfătuire zonală a Comunității Baptiste de Cluj – Chiuiești (CJ)

Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.”                                             FAPTE, 15.6

ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!

.

Localitatea Chiuieștidate de referință

Comuna Chiuiesti (CJ), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge de la Cluj Napoca la Chiuiesti, o faci pe  soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare. Când vei rula prin comuna Cășeiu, la 6 km nord-vest de orasul Dej Continue reading “Consfătuire zonală a Comunității Baptiste de Cluj – Chiuiești (CJ)”

VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Elena Buica

Începutul represiunii comuniste

VICTOR ROSCA –

EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.

Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.

Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.

Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.

Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.

Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.

Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.

Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.

In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.

Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.

Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.

Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria

Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)

Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)

Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.

Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.

In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.

Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).

Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)

Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)

Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”

Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.

Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”

Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.

Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.

Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

4 martie 2012

Impactul tehnologiei asupra vietii spirituale

ÎNTRE REAL SI VIRTUAL

.

Text adaptat:

Conferinta ÎNTRE REAL SI VIRTUALprof.dr. Emil Bartos, Casa de cultura Gherla – 25 Februarie 2012


.

Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.

                                                                         1 Tesaloniceni, 5.21

Toate lucrurile îmi sunt îngaduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapânire pe mine.

                                                                                                                                                   1 Corinteni, 6.12

.

Se spune ca obiceiul e a doua natura a omului. Dar iata câteva cugetari despre substantivul obicei pentru a ne edifica cât mai bine asupra întelesului acestui cuvânt si a ceea ce poate aduce un obicei în viata noastra

Frank Crane: Obiceiurile sunt mai sigure decât regulile, nu trebuie sa le urmaresti, si nu trebuie sa te tii de ele. Se vor tine ele de tine.

John Dryden: Întâi ne facem obiceiurile si apoi ele ne fac pe noi.

Henri-Marie Cardinal de Lubac: Obiceiurile si rutina au o putere încedibila de a irosi si a distruge.

Benjamin Franklin: Este mai usor sa previi obiceiurile proaste decât sa lupti cu ele mai târziu.

Marcus Tullius Cicero: Obisnuinta e a doua natura.

Agatha Christie: Lucruri ciudate, obiceiuri. Oamenii, ei însisi, nu stiu niciodata ca le au.

***

Devenim ceea ce pastram

Întelegm ca e corecta afirmatia: Nu trebuie sa ne stapâneasca fiinta vreun lucru sau vreun obicei, ci, dimpotriva, noi sa stapânim peste lucruri si obiceiuri, însa, dupa cum am putut deja constata, e mult mai usor sa previi decât sa scapi de un obicei.

Putem cumpara si achizitiona, în principiu, orice dorim, dar nu toate ne vor si ajuta, deoarece fara îndoiala unele dintre tehnologii ne vor încurca si ne vor complica mult viata. Si asta doar daca vom pune problema spatiilor necesare, apoi necesitatea utilarii si a cunostintelor necesare, dar si a prescriptiilor tehnice de securitate care trebuiesc respectate.

Tehnologism – termen legat de tehnica si de trendul ei în generatia actuala

Suntem scufundati (botezati) în tehnologism în toate domeniile pe care ni le putem imagina si am dori sa le acoperim. Ne bazam pe tehnica, nici nu mai putem fara ea. Daca prin 1930-1940 se punea problema ca va veni vremea când vom vorbi cu cei de peste mari si tari având si imaginea celuilalt, majoritatea n-au crezut; s-au profetiile tehnice ale lui Jules Verne (1828-1905) care s-au adeverit mult mai repede decât am fi putut crede careva. Indiferent de vârsta manipulam celularul, iPod, calculatorul si internetul, cu mare îndemânare.

Dar trebuie sa subliniem ca tehnica comunicarii de azi ne-a tensionat mult relatiile noastre cu oamenii si însasi viata noastra.

Avem o viata mult prea agitata, cu atât de multe oportunitati si adesea cu prea putine realizari personale. Daca în urma cu doar 30…50 de ani nu puteai comunica instant cu orice persoana doreai, ci, de foarte multe ori erai nevoit sa expediezi telegrame fulger care ajungeau în câteva ore sau doar peste o zi! Dar de ceva vreme avem FAX-urile si Internetul si telefonia mobila. Astazi nu poti trai fara sa vorbesti cu persoana iubita aproape în fiecare ora; îti suni copilul sa vezi ce face, altfel te îngrijorezi peste masura!

  1. AVANTAJELE TEHNOLOGIEI

a. tehnica faciliteaza mult comunicarea;

b. când nu suntem fata în fata, suplinim acest impediment prin camere web (internet);

c. vorbesti în orice moment doresti pentru a afla informatia pe care o doresti de la celalalt;

d. poti vorbi cu cineva (virtual) pentru consiliere, fara sa-ti faci cunoscuta identitatea;

e. te ascunzi în lumea virtuala si comunici fara sa-ti faci cunoscuta identitatea;

f. o comunicare facila; daca în sec. XVIII predicatorul John Winfield a vorbit la cca 30.000 de oameni odata, cu tehnica actuala poti depasi 1 milion de oameni, cum a reusit sa aiba ca auditoriu Billy Graham, la o întrunire din America de Sud si din Coreea de Sud.

g. Sanatate: îmbunatatirea si prelungirea vietii; transplantul de organe

h. consolidarea democratiei în lume: schimbarile politice; evitarea terorismului; În Egipt, tinerii si-au facut cunoscuta opinia si sustinearea lor pe Smartphone, iesind la revolutia recenta la manifestari pentru sustinerea ideii lor;

i. sporirea muncii artistilor (scriitori, pictori, muzicieni), tehnica încurajeaza imaginatia artistului.

j. conferinte pe internet, TV, ipod, etc

  1. DEZAVANTAJELE TEHNOLOGIEI

a. au loc schimbari ale structurii umane;

– postuman; postumanist; adica dupa uman; schimbari ale structurii creierului; omul va fi, în viitor, foarte afectat de tehnica; se vor înlocui parti vitale din corp, cu o usurinta si incidenta mare, cu altele artificiale;

– va exista posibiliatea, peste ani, descarcarea informatiei înmagazinate e om în creier pe suport tehnic: memorie, constiinta, sentimente; descarcarea constiintei de grup etc

b. va fi o problema de ordin religios;

– exista o lume reala -Fizica

– exista o lume spirituala (aspiritelor)- Metafizica

– cu tehnica moderna omul a instrodus între cele doua lumi create de Dumnezeu, lumea virtuala; pastorul tine o predica înregistrata, în direct (live) sau înregistrata.

Lumea virtuala, cum afecteaza viata mea spirituala?

În lumea reala, trupul nostru e miscat de spirit (duh) care e de la Dumnezeu.

Însa în lumea virtuala, omul (cibernetic) este miscat de tehnica omului, el e în fata noastra imaterial (dar nici spiritual). Un tânar sta în medie 5…6 ore/ zi în lumea virtuala, altii mult mai mult, fapt foarte periculos pentru sanatatea mentala, fizica, phisica si spirituala. Acest fapt îl face sa pastreze si sa fie înconjurat de ceea ce nu are practic nevoie, ba chiar îi dauneaza. Si, practic, devine mult prea dependent de imagine. Un obicei care îi va schimba viata, natura sa umana.

Pericolul si problema de fond este aceea ca omul a creat o lume, virtuala, nu Dumnezeu. Aceasta lume devine un adevarat idol pentru om, un substitut, un înlocuitor al lumii create de Dumnezeu. În aceasta lume virtuala nu are acces rugaciunea si partasia, ele fiind excluse.

Aceasta lume – prin reclamemle ei, prin care operatorii de servicii au afceri economice profitabile – promite o libertate nelimitata, poti face ce vrei, poti evada, nu stie nimeni, nu te descopera si nu te vede nimeni. O mare minciuna, din mai multe puncte de vedere. Cu timpul ajungi singuratic, nu mai ai partasie cu familia si prietenii. Adesea poti cadea în capcane din care nu mai poti iesi. Tinerii cred ca vorbesc cu tineri, dar nu e asa, fetele cu fete, însa de partea cealalta poate fi un barbat cu vicii ascunse (pedofili, homosexuali etc).

Cu cât creste lumea virtuala – în viata ta si a mea – cu atât scade procentual accesul nostru la lumea reala, nu doar ca timp, ci si ca participare în realitatea si implicarea cu cei apropiati. Lumea virtuala (internetul) ne izoleaza unii de altii. Ne lasam influientati de comentariile celorlati, gândirea si opiniile, ne sunt modificate de informatii neavizate, nefiltrate si chiar nefondate (nefundamentate). Deschidem foarte usor usa (inimii si a carei noastre) sa intre strainii, necunoscutii, care, altfel, n-am fi de acord.

În lumea virtuala, cu dependenta de rigoare, timpul real trece pe nesimtite, ore la rând. Un tânar chinez de cca 25 de ani acre era foarte bun la un joc, dupa ce a practicat fara întrerupere mai mult timp, peste o zi, a murit subit!

Statisticile arata ca:

  • peste 80% din tineri au accesat un site pornografic, iar 50% au revenit zilnic. Muzica, filmele, pornografia, jocurile creeaza dependenta;
  • 1 din 12 copii sunt abordati de pedofili;

Internetul te depersonalizeaza si creste mult incidenta bolnavilor de schizofrenie.

Crestinismul te ataseaza, te ajuta sa fie în partasie cu Omul Isus, dar si acu altii semeni.

Consecintele  ramânerii timp îndelungat în lumea virtuala

a. se altereaza relatiile cu familia si prietenii

b.pericolul unor prietenii frauduloase, în sensul ca celalalt nu are identitatea sub care se prezinta (fizica-morala)

c. mintea ramâne cuplata la alta lume

d. imaginile miscatoare determina creierul uman sa-si schimbe normalitatea, partea sa dr. percepe imaginile senzorial (afectiv), iar p.stg. rational (analitic); La copii, dupa 2 minute mai functioneaza doar p.dr., a imaginii-afectiv, deci se primeste nefiltrat, fara logica, ceea ce e foarte daunator; La fel e si pentru adultii obositi care se odihnesc în fata ecranelor.

În fata ecranelor care reda lumea virtuala ne aflam într-o lume fara reguli.

Educatia sufera foarte mult, copilul si elevul nu se mai poate concentra. S-a vazut asta dupa rezultatele recente de la Bacalaureat. Nu mai sunt în stare sa învete si sa munceasca.

Ecranul se uita la noi si ne da ceea ce vrem, functie de rating!

Ce e de facut?

  1. Sa acordam prioritate relatiilor din lumea reala

a. iesi din lumea virtuala, sa-ti salvezi relatiile reale

b. recuperarea unor relatii personale din lumea reala

c. Omul e fiinta în raspuns, fata catre fata; lb greaca persoana= prosopon (fata care cauta alta fata); esti împlinit în relatia cu alte persoane- stând mult în lumea virtuala nu mai simti lumea reala, lipsa celuilalt;

  1. Sa pastram (sa punem) cuvântul înaintea (mai presus) de imagine

a. azi e tendinta unei religii a simturilor

b. grupuri de închinare, cca 5…10 persoane, în picioare conduc biserica la închinare 30…40 minue (în mai multe reprize)

c. predica 10…15 minute

d. imaginea te duce la idolatrie

e. Cuvântul real îti spune cine e Dumnezeu

  1. Disciplinile spirituale (obiectul)

a. disciplinile spirituale se aplica în lumea spirituala: Rugaciunea, ne disciplineaza spiritul si cugetul

b. stapânirea de sine

c. solitudinea (meditatie, rugaciune, post)

4. Sa propovaduim mai mult Evanghelia atributelor lui Dumnezeu (Creator, Atotputernic, Omniscient, Atotcunoscator, Judecator etc)

5. Evanghelizarea în lumea virtuala

Sa facem aceasta slujba duhovniceasca pentru ca cei care stau pe internet sa gaseasca informatiile necesare dpdv spirituale

Cere puterea lui Dumnezeu peste viata ta sa poti face ceva bun, sa cultivi relatii reale si sa te eliberezi cât mai mult de lumea virtuala (imaginara).

Doamne, Isuse Hristoase, îndura-Te si ai mila de mine, pacatosul!

 

Ajuta-ma sa nu cad în capcanele lumii virtuale!

 

Ajuta-ma sa fiu în partasie cu Tine si cu biserica Ta! Amin.

 

VIDEO EMIL BARTOS

ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL

Impactul tehnologiei asupra vieții spirituale


Text adaptat: Conferința ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL prof.dr. Emil Bartoș, Casa de cultură Gherla – 25 Februarie 2012


Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”

                                           1 Tesaloniceni, 5.21

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.

                                                                      1 Corinteni, 6.12

Se spune că obiceiul e a doua natură a omului. Dar iată câteva cugetări despre substantivul obicei pentru a ne edifica cât mai bine asupra înțelesului acestui cuvânt și a ceea ce poate aduce un obicei în viața noastră Continue reading “ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL”

ORADEA LUI IOSIF VULCAN

Restructurarea Imperiului Austriac, impusa de pierderile militare de dupa Revolutia din 1848-49 (cu precaderea a pierderii Razboiului de 7 saptamâni cu Prusia, 14 iunie – 23 august 1866), e realizata de împaratul Franz Josef sub forma unui compromis cu ungurii, în 1867. Acestora, în ciuda razboiului antiaustriac din 1848-49, li se permite practic realizarea unui stat în stat, în speranta pastrarii unitatii imperiului. Monarhia absolutista de pâna atunci, se transforma în statul dualist Austro-Ungaria („Imperiul Cezaro-Craiesc“), Oradea reintrând în posesia Ungariei, împreuna cu Transilvania. Împaratul Franz Josef îsi va guverna imperiul având doua guverne si doua capitale (Viena si Budapesta), încurajat fiind probabil de reusita experientei contemporanului sau român Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) – domnitor unic al Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (stat care a functionat în primii trei ani cu doua guverne si doua capitale, Bucuresti si Iasi). Popoarele ramase în cadrul Ungariei (croatii, sârbii, cehii, slovacii, ucrainienii, românii) se vor considera tradate de Viena, dezvoltând o mare antipatie pe seama ungurilor si a politicii lor de maghiarizare.

1867 este, din punct de vedere al tehnologiei mondiale, anul în care gradinarul francez Joseph Monier obtine primul patent pentru o inventie capitala în istoria constructiilor: betonul armat. Inventat din necesitatea de a obtine ghivece mai rezistente pentru plante, betonul armat cu fire de fier va fi expus apoi la Expozitia Universala de la Paris, din acelasi an. Alfred Nobel îsi patenteaza si el acum ceea ce va deveni principalul dusman al betonului armat: dinamita. Si, venind în întâmpinarea problemelor create de dinamita asupra corpului uman, medicul britanic Joseph Lister publica, tot în 1867, „Antiseptic Principle of the Practice of Surgery” („Principiul antiseptic al practicii chirurgicale“ – în engleza), el fiind cel care introduce dezinfectarea cu fenol a ranilor si instrumentarului medical, dar si cel care, în acelasi an, foloseste o noua ata chirurgicala, realizata din intestine si numita „Catgut“, în locul firului de matase. 1867 este si anul unui vals de popularitate mondiala: „An der schönen blauen Donau” („Pe frumoasa Dunare albastra“ – în germana) a austriacului Johann Strauss fiul.

Elanul national maghiar, revitalizat acum dupa esecul initial din 1848-49 si tinzând în continuare spre separarea totala a Ungariei de Austria, duce la o reedificare a localitatilor si la un avânt economic considerabil în cadrul vechilor granite ale lui Matia Corvin. Oradea-Mare beneficiaza din plin de acest fapt, pâna când Austro-Ungaria va declansa Primul Razboi Mondial, în 1914. Splendoarea orasului vechi apartine, în mare masura, acelei perioade. O seama de cladiri deosebite si monumente ale istoriei ungare dau o înfatisare noua orasului.

Alexandru Roman

În comitatul Bihor, elanul revolutionar din 1848 constituise o buna supapa de afirmare a limbii române la nivel scolar. Initial, austriecii reimpun, din 1850, limba de predare germana la Academia de Drept, aspect ce va dura pâna în 1861, când se reintroduce limba maghiara. Iata însa ca între 1850-1857 functioneaza la Oradea si o catedra de limba româna, al carei titular este, la Gimnaziul Premonstratens, bihoreanul Alexandru Roman[1] (1826-1897). Îi va fi profesor tânarului Iosif Vulcan, care se înscrie la acest liceu în 1951.

Dupa ce îsi facuse studiile la Beius si Oradea, continuate apoi la Viena, bihoreanul Alexandru Roman se întoarce la Beius, în 1848. Aici introduce în acelasi an, pentru prima data, limba româna în scoala. La Oradea, apoi, în 25 iunie 1852, înfiinteaza Societatea de leptura a Junimei Române studioase la Academia de Drepturi si Arhigimnaziul din Oradea-Mare, apreciata de profesorul Vasile Vartolomei „cea dintâi societate culturala si literara întemeiata la Românii din Transilvania“ (dizolvata mai apoi prin ordin guvernamental, în 1875). Interesul pentru „curatirea limbii“, „spre o scriere înteleasa de masele populare“ si cu litere latine era un obiectiv principal al membrilor acestei societati, sustinute financiar de crezul unor inimosi patrioti precum Emanuil Gojdu si Nicolae Jiga. Aceasta societate literara, condusa de Al. Roman, are un mesaj catre românii de dincolo de Carpati, ce înca se foloseau de literele chirilice. E vorba de propunerea lui Giorgiu Delianu, din 24 aprilie 1853: „Dupa ce în Moldova s-a înfiintat o societate literara editoare de carti pentru ramurile de stiinte, ar fi cu scop sa i se transmita din partea societatii (oradene – n.n.) una adresa, prin care sa se provoace, ca sa eviteze, sa lapede din editiunile sale ruginitele si zdrentoasele buchii de care e atât de înstrainat tot sufletul român“[2].

Dupa continuarea studiilor la Viena si Budapesta, din 1862, Roman devine profesorul primei catedre de limba si literatura româna de la Universitatea din Budapesta, al carei titular va fi pâna în 1897. Iosif Vulcan va scrie despre Roman, în Familia (nr. 11 din 15/27 aprilie 1866) ca, datorita îndelungatelor sale „studii limbistice, ocupa cu dreptul locul între cei mai luminati filologi români“. Din 1867 devine membru fondator al Academiei Române, de la Bucuresti. Ca jurnalist, editor si fruntas al miscarii nationale românesti din Austro-Ungaria (deputat 1865-1887), el se pronunta pentru autonomia Transilvaniei, în 1868, fiind condamnat de Budapesta la un an de închisoare. Dupa cum el însusi spunea într-o sedinta a Academiei, devenise „cel dintâi dintre români cari avu, sub era dualista, onoarea sa intre în puscariile de la Vat (18 ian. 1870 – 18 ian. 1871 – n.n.), pentru crima de a fi sustinut si aparat revendicarile neamului sau“. Alexandru Roman a fost si omul ce a reprezentat o punte de legatura între Academia Româna si Academia Maghiara. El cere sa se trimita Academiei de Stiinte din Budapesta publicatiile Academiei Române. Totodata, el se numara printre oamenii de încredere prin care se transfera, în secret, o parte a ajutorului pecuniar oferit de statul român, ajutor ce ajungea la scolile sau asociatiile culturale românesti din Transilvania si Ungaria. În septembrie 1869, Al. Roman obtine de la Mihail Kogalniceanu 30 de exemplare din toate cartile scolare si din toate legile tiparite în tara, pentru a le împarti în Transilvania. Dupa cum îi spunea lui Kogalniceanu (pe atunci ministru al Afacerilor Interne), ele erau degraba necesare pentru „a ne unifica terminologia scolastica, apoi cea administrativa si judecatoreasca“[3].

Românii – principala problema etnica a Oradiei

Exceptând orasul, populatia cea mai numeroasa în Bihor era cea româneasca, motiv de îngrijorare în Oradea. La asta se adauga, în plan extern, succesul politic al românilor din exteriorul arcului carpatic ce au reusit sa uneasca Moldova si ?ara Româneasca într-un singur stat, care se va numi România. Speriate de perspectiva alipirii Transilvaniei la România, autoritatile maghiare supun cenzurii si interdictiei cartile si publicatiile provenite din acest tânar stat (în România lui Cuza se introdusese alfabetul latin din 186312, textele fiind acum mai accesibile si românilor ardeleni). Boierimea si intelectualitatea „regatene“, puternic francofile, puteau afla, în 1863, de un nou si original scriitor francez, pe nume Jules Verne, care tocmai publicase „Cinci saptamâni în balon“ – un roman de mare succes. În 1874, îi aparea „Insula misterioasa“, o denumire potrivita cu intentiile Budapestei fata de tânara Românie Mica…

Un mare serviciu pe care îl face românilor împaratul Franz Josef, înainte de compromisul dualist, este reînfiintarea mitropoliei ortodoxe române din Transilvania, care s-a facut la 24 decembrie 1864, când „printr-o nota scurta si precisa, Franz Josef – referindu-se la declaratiile sale anterioare din 27 septembrie 1860 si 25 iunie 1863 – l-a informat pe Saguna ca aproba întemeierea unei mitropolii ortodoxe române autonome si l-a numit pe el ca cel dintâi mitropolit“. Aromânul Andrei Saguna fusese cel care-si pusese speranta în împaratul austriac dinainte de Revolutia din 1848/49, câstigând-si astfel dusmania lui Kossuth, care l-ar fi dorit mort. Acum, biserca sa ortodoxa româneasca devenea egala cu cea greco-catolica româneasca, moment ce va obliga la o cooperare a clerului celor doua biserici rivale pentru obtinerea mult-doritelor drepturi nationale ale românilor din Ardeal si Ungaria.

Dualismul va da însa mai multe drepturi ungurilor, acceptati de Franz Josef ca popor dominant în granitele vechiului regat al Ungariei. În 1875 apareau, de pilda, primele liste cu cartile de scoala tiparite în România si interzise în Bihor. Dintre autorii români de manuale de istorie, de geografie si de abecedare interzisi, îi amintim pe August Treboniu Laurian (autorul hartii „Charta Daciei Moderne“, Bucuresci, 1868), Aron Pumnul, Ioan Tuducescu, D. Varna, G. Vladescu, M. Mihaescu, S. Salageanu, M. Draghici, V. Roman, St. Pop. Un mare ecou l-a avut raspândirea, în 1877, a unei harti tiparite la Bucuresti în 1876 si întocmite de învatatorul G.A. Zamfiroiu, intitulate „?arile Române sau Dacia moderna“. O astfel de harta s-a confiscat si de la Oradea, ea iritându-l la culme pe premierul maghiar Tisza Kálmán. Harta includea Muntenia, Moldova, o parte din Basarabia si întreaga Transilvanie pâna spre Ungvár, plus Bucovina. Detinerea unei astfel de harti a ajuns sa fie sanctionata cu multe luni de puscarie. Nici publicarea vechilor granite ale Transilvaniei, pe hartile noi ce reprezentau Austro-Ungaria, nu mai era admisa de Budapesta, spre necazul sasilor ardeleni.

Cu prilejul Razboiului de Independenta (1877-1878) pe care România îl ducea, alaturi de Rusia, împotriva Turciei, s-au înregistrat violente împotriva românilor din Oradea, caracteristica fiind spargerea geamurilor acestora cu bolovani. Motivul: respectivii nu s-au raliat sustinerii turcilor de catre ungurimea oradeana… Ca o ironie, desi turcii cotropisera Ungaria de nenumarate ori si-o desfiintasera ca stat, rusii – care spulberasera revolutia în 1849, la cererea Vienei – preluasera întreaga antipatie a ungurilor. Victoria ruso-româna din 1878 va însemna nu numai cucerirea independentei tânarului regat al României, ci si restrângerea granitelor otomane din Europa la nivelul celor din secolul al XIV-lea. Ironia face ca fotograful oficial al României din acel razboi sa fi fost ungurul clujean Carol Pap de Szathmári, apreciat ca primul foto-jurnalist de razboi (1853-54, în Razboiul Crimeii), fotograful, gravorul si pictorul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si apoi al regelui Carol I… De asemenea, tânarul ofiter Lakos Lajos (1851-1917), ce va deveni arhivarul sef al Oradiei (din 1 ianuarie 1903), scrie o carte despre experienta sa de lupta din razboiul amintit. Familia (nr. 17/1895) îi anunta lansarea, la rubrica Literatura si Arte – anunt pe care vi-l redam cu ortografia specifica epocii: „O carte ungurésca. In primavéra acésta a aparut in Oradea-mare o carte ungurésca, intitulata Amintiri din Turcia, in care autorul dl Lakos Lajos, facênd istoricul resboiului ruso-româno-turcesc, scrie cu cea mai calda simpatie despre eroismul armatei române si are un articol ce pórta chiar titlul România ca salvatórea armatei rusesci. Dl Lakos a trait mai multi ani in România, a facut parte din legiunea polóna, care a luptat alaturea cu turcii, deci are tóta competenta“. Precizam ca volumul se numeste, în originalul maghiar „Visszaemlékezés Törökországra”. (1875, 1876, 1877.) si-a fost tiparit la Oradea în 1895, la tipografia lui Lászky Ármin.

Alaturi de alte orase cu majoritate maghiara, Oradea devine municipiu în 1870, an în care apare si primul cotidian oradean, în 3 iulie, Nagyvárad, de limba maghiara, fiind practic si primul cotidian din Transilvania! Industria tipografica se dezvolta si ea impetuos, oferind ziare, carti, cataloage, vederi, etichete si altele. Tipografiile perioadei au fost „Tichy“ (1808-1874), „Simon Sonnenfeld“ (1856-1948), „Ottó Hügel“ (1868-1890), „Lászky Ármin“ (1874-1919), „József Láng“ (1890-1919) si „Szent László“ (1894-1944). Pe 4 mai 1874, Academia din Oradea a fost echivalata ca statut cu facultatile de drept de la cele doua universitati din Ungaria, durata studiilor fiind stabilita la 4 ani.

Un alt aspect neplacut românilor era politica de maghiarizare, care se folosea de orice ocazie ca sa-si îndeplineasca misiunea, inclusiv de Seminarul Greco-Catolic din Oradea. Pregatind viitoarele sale cadre din Transilvania, seminarul oradean nu mai era cel de la începutul secolului, atribuindu-i-se acum pe nemeritate eticheta de „românizator“ al elevilor sai, dupa cum ne asigura, cu argumente clare, avocatul oradean reformat Kereki Nagy Sándor în cartea ?ara Bihorului, vol.2, editia 1885. Facând o vizita pe la seminarul amintit, carturarul maghiar anunta ca nu se poate vorbi de românizare „deoarece toti copiii care se jucau (în curte – n.n.) vorbeau ungureste, fara nici o exceptie si nu am auzit nici un cuvânt românesc“. El demonstreaza ca „aceasta institutie nu este una românizatoare, ci mai degraba condusa de spiritul maghiarizarii“, prin faptul ca ea are „trei profesori si un pedagog maghiari, care nu stiu româneste nici un cuvânt“. Prin urmare, „este pe nedrept acuzata de dezmaghiarizare“. K. Nagy Sándor mai scrie si ca românii care veneau din interiorul Transilvaniei, la seminar, la scoala de pedagogi, chiar daca nu stiau o boaba ungureste când soseau la Oradea, ne asigura ca „vor deveni maghiari“ pâna la terminarea studiilor… Ce nu spune cronicarul maghiar oradean este ca la acest aspect servil al bisericii greco-catolice locale se ajunsese prin directa si nefireasca interventie a Budapestei. Raspunsul îl aflam din Istoria României. Transilvania, vol II, Cluj-Napoca, 1997: „În cazul episcopiilor unite, ministrii unguri propuneau Împaratului-Rege, ce avea drept sa numeasca direct episcopii de Gherla, Lugoj si Oradea, candidati cu sentimente filomaghiare, cozi de topor ale guvernului, ca de pilda Ioan Szabó sau Ioan Olteanul (episcop de Oradea 1874-1877 – n.n.) si Ioan Pop Szilagyi (episcop de Oradea 1863-1873 – n.n.)“. Mai mult, „amestecul primatului bisericii catolice în afacerile bisericii românesti greco-catolice a devenit atât de suparatoare încât, în toamna anului 1870, o delegatie a diecezei Oradea, din care facea parte si Iosif Vulcan, pleaca la Budapesta pentru a protesta «odata pentru totdeauna» împotriva acestui amestec“. Dupa cum rezulta însa din relatarea din ?ara Bihorului, protestele au fost zadarnice. Referindu-se la anul 1870, un text din Familia (nr.38/1906) afirma ca pe atunci „sovinismul de azi (din 1906 – n.n.) era numai în fasie. De atunci încoace a devenit hidra batrâna si blastamata, care daca ar fi în stare, ar ridica muri chinezi (ziduri chinezesti – n.n.) între noi si România“.

Interesant este ca lui Mihai Pavel, episcopul greco-catolic de Oradea (1879-1902) contemporan cu Kereki, în ciuda celor relatate, i se va reprosa ca nu este „destul de patriotic“ si, dupa tiparirea la Arad a unei brosuri denigratoare, scrisa de renegatul Pituk Béla (1855-1897) – un preot greco-catolic destituit – va avea de-a face, în 1893, cu un val de sovinism maghiar care-l acuza de „daco-românism“. Având titlul bombastic „Hazaárulók“ (Tradatori de tara, în maghiara) si subtitlul „Országunk kell?s közepén a jelen korunkban eloláhositott 24.000 t?sgyökeres magyarjainkról“ (Despre cei 24.000 de unguri neaosi, romanizati în timpurile prezente, în mijlocul tarii noastre), fostul preot maghiarofon oferea asa-zise „demascari“ despre atitudinea antimaghiara a episcopului Pavel, învinuit de „daco-românism“, acuze de mare pret pentru presa locala si budapestana, chiar daca autorul era „un nevropat incurabil“, ce fusese „internat în spitalul de alienati în Arad“. Acuzele de românizare veneau tocmai în explicitarea teoriei roesleriene cum ca valahii au ajuns sa domine Transilvania printr-o înmultire prolifica si agresiva… În plus, liderii lor ardeleni tocmai avusera si neobrazarea de a cere, din nou, drepturi egale cu maghiarii, într-o petitie foarte bine argumentata si intitulata Memorandum, transmisa direct împaratului la Viena, în 1892.

Cum sentimentul patriotic maghiar era si el la cote înalte la Oradea, în 1892 – anul celebrarii a 700 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau si a 200 de ani de la eliberarea de sub turci – sovinii maghiari au pus în scena o varianta locala a Noptii Sfântului Bartolomeu (Franta, 23/24 august 1572). Prin urmare, în noaptea de 28 iulie/9 august 1893, o multime de factura medievala, înarmata cu pari, lanturi si bolovani a trecut la atacarea si devastarea resedintei episcopale greco-catolice, din centrul orasului. Ea se adunase pe la ora 21 în Piata Sfântul Ladislau, întonând cântecele patriotice maghiare „Szózat“ si „Kossuth nótája“. Lumea buna a orasului a preferat o alta abordare a situatiei, dupa cum scrie cotidianul Nagyvárad: „În cofetaria de lânga episcopia româna unita se îngramadise o lume de doamne si domni eleganti, ca sa priveasca din loje interesantul spectacol“…

Conform publicatiei Vestitorul, nr.24/1927 – „organ al Eparhiei Române Unite de Oradea si revista de cultura religioasa“ – „o mare multime de oameni, ca la 1000 de insi, s’au strâns pe piata din fata episcopiei, cântând imnul lui Kossuth, apoi urlând, fluerând, vociferând la adresa episcopului Pavel: Jos cu mizerabilul! valah puturos, opincar, tradator de patrie, belciug de nasul lui! si altele. Nemultumiti cu aceste expresiuni prea delicate, stiindu-se la adapostul oricarei interventii politienesti, au început sa bombardeze resedinta episcopala cu bolovani de câte 3-4 kg fiecare, încât, în scurt timp n’a mai ramas nici un giam, dar nici cercevele, obloane si usi nestricate la aceasta resedinta“. Teodor Nes este cel care precizeaza corect anul evenimentului, 1893, redându-l detaliat, cu statistica distrugerilor. Astfel, dupa devastarea resedintei episcopale, sunt luate la rând casele fruntasilor români, ajungându-se la Scoala Normala Greco-Catolica. Strigând «Aici se fabrica tradatorii!», scoala ajunge tinta multimii înfierbântate, care se dotase cu caramizile descoperite la un santier. Urmeaza apoi Seminarul, iar lucrurile nu aveau sa se opreasca aici. Revenind în centru si întarita cu cei care iesisera de la teatru, gloata a reluat campania, devastând iarasi resedinta episcopala greco-catolica. Urmeaza un scurt moment de respiro, vacarmul si tipetele fiind înlocuite, la ora 22,30, de cântece patriotice maghiare, intonate în Piata Sfântul Ladislau. Dupa aceasta îmbarbatare colectiva nocturna, se porneste din nou la devastarea de locuinte românesti, ajungând prada distrugerilor si cladirile Consistoriului Ortodox. Gloata furibunda este oprita de husari în momentul în care dorea sa distruga biserica ortodoxa din Velenta.”

Însusi împaratul Franz Josef va lua partea episcopului, „considerând insulta prea mare, a calificat, într-o audienta, cele întâmplate la Oradea, drept demonstratiuni condamnabile, iar lozincile strigate împotriva episcopului român drept fraze goale ale unui sovinism exagerat“ (Istoria României. Transilvania, vol II). Cele câteva sute de geamuri sparte – si pe atunci sticla de geam era foarte scumpa! – la care se adaugau distrugerile materiale ale cladirilor, plus teroarea la care au fost supusi românii în acea noapte a groazei s-au lasat cu o grea amintire pentru români.

Iosif Vulcan reuseste sa insereze o nota sarcastica, probabil la închiderea editiei, în Familia, nr. 31 (1/13 august 1893): „Bursa oradana. Pretul sticlei în Oradea-mare s’a urcat cu 50%; iar buna întelegere a scadut cu 100%.“ Din numarul urmator al Familiei (nr. 32, 8/20 august), pe antepenultima pagina, la nota Turburarile din Oradea-mare, Vulcan precizeaza ca zilele tensionate s-au prelungit, casele românilor ajungând a fi pazite cu patrule militare. „Asa petrecuram aproape o saptamâna – sub sabia lui Damocle“ spune Iosif Vulcan în încheiere.

Ziarele budapestane, cu exceptia lui Pesti Hirlap, nu s-au mai grabit sa aprobe actiunea de la Oradea, devenind îngrijorate cu privire la ecoul extern al acestui eveniment, care putea fi mai mare decât cel al Memorandumului si Replicii – document redactat în 1891 de Aurel C. Popovici si studentii români din Austria, printre care Alexandru Vaida Voevod, Iuliu Maniu si Nicolae Comsa. Dupa cum precizeaza Teodor Nes, evenimentele de la Oradea s-au soldat doar cu pedepsirea unor „tapi ispasitori obscuri“, în numar de trei (abia în 1897), iar cei cinci ziaristi care incitasera multimea au fost achitati.

Asemenea izbucniri de ura etnica nu faceau decât sa întareasca sentimentul apartenentei la românitate al românilor din Oradea si la croirea unei unitati nationale, în ciuda unor diferente concurentiale de natura confesionala dintre greco-catolici si greco-ortodocsi. Dupa condamnarea la închisoare de catre autoritatile maghiare a fruntasilor Memorandumului, studentii oradeni le vor face acestora o primire entuziasta la gara, în 1894, când mergeau spre locul de detentie.

Baimareanul Mihai Pavel ramâne în istoria locala si ca un foarte bun gospodar, de el legându-se multe edificari si renovari în dieceza de Oradea; el fiind si cel care „a descoperit si aranjat Stâna de Vale (unde se afla în momentul devastarilor sovine de la Oradea – n.n.), ca loc de odihna peste vara si minunata statiune climaterica de munte“ (Monografia-almanah a Crisanei, p.342), devenita mai apoi principala statiune montana a Bihorului. Iosif Vulcan face o ampla descriere a statiunii, în Familia, nr. 31/1888 (pag. 357-358), considerând-o cu „un cuib de raiu“. „În doua rânduri a fost la Roma, la Sf. Parinte, care i-a conferit titlul de conte roman, asistent la tronul pontifical si prelat papal. Împaratul, pentru meritele sale, l-a distins cu ordinul coroana de fier clasa I, dupa ce înainte fusese numit consilier intim“ – se mai scrie în Monografia-almanah despre episcopul Pavel. Strada denumita „Episcop Mihai Pavel“ trece azi, ca si în trecut, printre cladirile Episcopiei si Liceului Greco-Catolic.

Perioada episcopului Mihai Pavel este, pentru miscarea nationala româneasca din zona, „perioada atoniei politice (1881-1905)“ – cum o numeste Teodor Nes – fiind caracterizata de o letargie a combativitatii românesti. „Bihorul e reprezentat în parlamentul de la Budapesta prin figuranti marunti, fara relief social; o seama de oameni, cu structura psihica în tranzitie spre desfiintare, spre topirea desavârsita în masa maghiara“ – Monografia-almanah a Crisanei, p.12.

În ianuarie 1893, venind din Germania, via Viena, proaspat realizatul cuplu mostenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen si Marie de Edinburgh, trece prin Oradea, cu trenul, în drumul lui catre România. Calatoria transilvana a celor doi s-a efectuat sub semnul clandestinitatii, autoritatile nedorindu-si manifestari de efuziune sentimentala din partea populatiei românesti, atât de interesate de realizarile politice a fratilor de peste munti. În 1895, la mai bine de doi ani de la trecerea principesei Maria prin Oradea, Iosif Vulcan publica imaginea tinerei, îmbracata în costum popular românesc, pe prima pagina din Familia (nr. 35/1895). La explicatia pozei, Vulcan observa ca România, prin familia domnitoare, se înrudeste acum cu Anglia, Germania si Rusia, adaugând niste cuvinte profetice: „Tânara principesa Maria, ca viitoare regina a tarii, are un rol de mare însemnatate în istoria tarii noastre. Din cauza aceasta, înca de acuma atrage luarea aminte a tuturor patriotilor“. Cuplul Maria-Ferdinand se va întoarce la Oradea, aureolat de glorie, 26 de ani mai târziu, ca regele si regina tuturor românilor!

Între Iosif Vulcan si Ady Endre

Cu toate acestea, Oradea reuseste sa ramâna un loc important al românismului în aceasta perioada. Saptamânalul Familia (1865-1906), a oradeanului Iosif Vulcan, tiparit initial la Pesta, apoi Buda-Pesta – nr. 0 în 1/13 mai, apoi nr. 1 în 5/17 iunie 1865 – pâna în 20 aprilie/2 mai 1880 (nr. 31), s-a declarat „foaie enciclopedica si beletristica cu ilustratiuni“, devenind una dintre cele mai importante publicatii de limba româna din Transilvania, în paginile ei fiind lansat si cel mai mare poet român. Astfel, în nr. 6 din 25 febr./9 martie 1866, apare poezia „De-asiu avé“ (De-as avea…), semnata „Mihaiu Eminescu“, editorul rebotezându-l astfel pe vecie20 pe moldoveanul Mihail Eminovici, din România.

Începând din 27 aprilie/ 9 mai 1880 (nr. 32) si pâna la 31 decembrie 1906 (nr. 41), revista este tiparita la Oradea, unde si-a mutat sediul. Desi avocat de profesie, cu licenta obtinuta la Budapesta, Iosif Vulcan a pledat doar pentru o singura cauza toata viata sa: promovarea limbii române si culturii nationale; chiar el demonstrând ca poate fi publicist, poet, dramaturg si traducator într-o tara care oprima limba româna. „Prezenta scriitorilor români din toate regiunile tarii a devenit o permanenta si o traditie la Familia, reprezentând astfel o scoala literara, o furnizare de modele de imitat si urmat“21. George Cosbuc, St. O. Iosif si Octavian Goga, cei mai mari poeti ardeleni, pot fi descoperiti în paginile Familiei, la care Vulcan era „proprietar, redactor respundator si editor“.

Se cuvine sa precizam ca preocuparile jurnalistice ale lui Iosif Vulcan începusera chiar din adolescenta, când era elevul lui Alexandru Roman la Gimnaziul Premonstratens din Oradea (1851-1859). Împreuna cu George Ardelean, el scoate în 1853 revista Umoristul, care va aparea pâna în 1870*22. Dupa cum observa Teodor Nes, „în 1867 face o calatorie în Franta, ceea ce însemna o îndrazneata derogare de la tipicul educatiei si instructiei germane din fosta Monarhie“ – calatorie completata în 1868 cu o vizita în România, de „unde culege vii si hotarâtoare impresii din care se vor plamadi directivele sale de actiune“. Dupa aceste pelerinaje în inima culturii europene si a celei nationale, Iosif Vulcan începe o campanie de presa în sprijinul înfiintarii teatrului national, campanie deschisa cu articolul „Sa fondam teatru national!”, publicat în Familia, nr. 29 din 20 iulie 1869, actiune ce-l va propulsa în memoria publica locala ca parintele teatrului românesc oradean. Considerând Teatrul ca „un templu al moralitatii, al luminii si al stiintei“, care poate „conduce poporul la glorie si marire“, Vulcan îi atribuie rolul de „cea mai mare scoala de educatiune“, alaturi de Biserica si Scoala. Credem ca definitia teatrului national, Vulcan a dat-o prin aceste cuvinte: „un templu al Thaliei române, care sa nu fie numai un loc de petrecere si distractie, ci un institut pentru cultivarea limbei noastre si pentru înaltarea ei, un institut pentru desteptarea, dezvoltarea si cultivarea simtului si spiritului national“.

Din iulie 1879, Vulcan devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1891 membru deplin. Din aprilie 1897, Iosif Vulcan si redactia revistei sale se muta în actuala casa memoriala, cumparata atunci de la arhitectul-sef al orasului, David Brush. Investitia a fost posibila gratie mostenirii sotiei sale, Aurelia Vulcan, de la bunul prieten de familie, fostul deputat Bölönyi Sándor. Iosif Vulcan cunoaste un moment de triumf cu ocazia primului spectacol la Oradea al unei trupe românesti din România. Astfel, joi, 13 iulie 1871, trecând peste conditia descurajanta a Societatii teatrale maghiare de teatru din Oradea, aceea de a ceda jumatate din încasari pentru utilizarea salii si decorurilor, trupa vestitului Mihail Pascali de la Bucuresti (în care tânarul Eminescu tocmai fusese sufleur) sustine doua reprezentatii a câte doua piese fiecare. Se cuvine sa precizam ca trupa româneasca a ales Oradea dupa ce, la Cluj, ungurii n-au vrut sa-i închirieze teatrul, „gelosi pe succesele lui Millo din 1870“ si speriati ca „se va româniza tot Clujul“ (Familia, nr.39/1906, pag. 460).

Mihail Pascali (1830-1882) era primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet, la Teatrul cel Mare din Bucuresti, în 21 iulie 1861, teatru al carui director a devenit în anul reprezentatiilor de la Oradea. Succesul fulminant înregistrat la Oradea s-a legat însa de piesele „Pacatele barbatilor“ si „Nevasta trebuie sa-si urmeze barbatul“, suficient de bine alese ca sa se joace cu casa plina la ambele reprezentatii. Spectatorii români, de diverse categorii sociale, au venit inclusiv din afara orasului, iar printre curiosi s-au numarat si spectatori unguri. Reprezentatiile lui Pascali s-au bucurat de o cronica elogioasa chiar în presa maghiara (ziarul Szabadság). În cadrul primeia dintre ele, între cele doua piese, Matilda Pascali, îmbracata în costum national, a recitat poezia „Copila româna“ de Iosif Vulcan, autorul fiind în sala23. Aplauzele furtunoase care au urmat trebuie sa-l fi încurajat pe Vulcan în eforturile sale privind teatrul românesc. Tatal sau, protopopul greco-catolic Nicolae Vulcan, se muta la Oradea, la începutul anului 1880. Aici va si deceda, în ziua de 20 aprilie 1884, fiul publicându-i un elegant necrolog în Familia.

La Familia este publicata si oradeanca Maria Bosco (Suciu, dupa casatorie). „Ea este cea dintâi femee care a publicat versuri românesti si întrece pe toti barbatii scriitori din Nordul României în adâncimea si gingasia simtirii precum si în stapânirea limbii (la ea, cea dintâi, fara latinisme) si a versului“ spune scriitorul si ziaristul german Dr. Wilhelm Rudow, ginerele ei, în „Geschichte des Rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart: Ausgearbeitet mit Unterstützung der angesehensten Schriftsteller“ (Istoria literaturii românesti pâna astazi: elaborata cu sprijinul celor mai apreciati scriitori – în germana), Wernigerode, 1892. Maria Bosco-Suciu (1841-1891) debuteaza în Familia la vârsta de 23 de ani cu poezia „Ruga unei june”. Fata ei, Lucretia Suciu, îi va cunoaste personal, gratie cenaclului literar întretinut de mama, pe George Cosbuc, Septimiu Albini, Gheorghe Bogdan-Druica si alti animatori ai cuvântului românesc. Nascuta la Oradea în 1859, absolventa a Institutului Ursulinelor si având o aplecare catre limba si cultura germana (mostenita de la mama), Lucretia Suciu va deveni o poeta demna de cartile de istorie literara. În casa ei se vor continua acele sedinte de cenaclu cu personalitati românesti, pe care le tinuse si mama sa. Desi a debutat în Familia, în 1884 (nr.28, 8/20 iulie), cu sonetul „Suvenir”, Lucretia Suciu (casatorita Rudow, din 1891), îl va obliga pe Vulcan sa scada costul abonamentelor la Familia, pentru a preîntâmpina concurenta provocata de aparitia revistei „Foaia literara”, scoasa la Oradea, în 1897, de ea si sotul sau. Nu de alta dar, în „Cuvântul redactional“ al primului numar, Lucretia promitea o revista ieftina, care sa „poata strabate si în paturile care pâna acum nu pot fi partase la miscarea literara a poporului român“, fiind în plus si bisaptamânala. Din pacate, noua revista a aparut numai un an, parte din pricina sanatatii precare a editorilor, parte din cauza atacurilor confratilor de la revista umoristica „Vulturul”. Saptamânalul „Foaia literara” ramâne în istoria locului ca prima publicatie literara româneasca fondata si aparuta la Oradea; „Familia” lui Vulcan aparând initial la Pesta, dupa cum spuneam. Wilhelm se stinge la Oradea în 16 aprilie 1899, urmat, la 5 martie 1900, de sotia sa Lucretia. „Prin ea si Iosif Vulcan, Bihorul a intrat în literatura româna“, considera Teodor Nes.

Dupa aproape 42 de ani de aparitie neîntrerupta, un record printre publicatiile românesti, revista Familia (Seria I, cum se numeste acea perioada) îsi sisteaza aparitia în 1906. Iosif Vulcan moare în 8 septembrie 1907, la Oradea, fiind înmormântat în Cimitirul Rulikowski.

Iosif Vulcan este primul scriitor român care încearca si o abordare psihologica a fenomenului maghiarizarii. El ofera astfel si alte raspunsuri decât evidenta agresiune institutionala a statului maghiar din imperiul dualist. În romanul „Ranele natiunii”, aparut în trei volume, la Buda-Pesta, în 1876, Vulcan ofera un tablou de la A la Z al românului din aceasta parte a Ungariei. Mai precis, de la Albinescu Aron, „de un caracter românesc, verde si pronuntat“, la Zimbran Stefan, un tânar si promitator avocat, cu „un caracter acomodabil“, ajuns în cele din urma renegatul Zimbrai Pista, cu nevasta unguroaica, serviciu comod în slujba statului si oprimator al propriului neam… Daca cei doi sunt gata sa realizeze initial un cuplu politic nationalist românesc, socru-ginere, prin cumpararea machiavelica a tânarului român de catre comitele ungur, unitatea se destrama, rezultând o serie de tragedii individuale, printre care si sinuciderea lui Zimbran.

Va transmitem câteva dintre parerile lui Vulcan, în selectia lui Teodor Nes. Casatoriile mixte: „Pâna acum mai fiecare Român care si-a luat de sotie o unguroaica, s-a facut si el Ungur“ – vol.II, p.144, observatie verificabila si astazi! Aron Albinescu: „Ne lipsesc barbatii cu caracter. Fara conducatorii onesti, lipsiti de orice vanitate si interese materiale, nici o natiune nu poate sa înfloreasca“ – vol II, p.30. Alta rana: „La noi fiecare om cu gura mare e conducator“ – vol. II, p.185. Tinerimea maghiara: „O parte în veci nu ceteste si nu învata nimic, nu numara bancnotele când le azvârle muzicantilor tigani si exceleaza numai prin înjuraturi bicheresti“ – vol. I, p.127. Persecutii: „Românul care ceteste ziare românesti, nu se poate bucura de încrederea unui Ungur“ – vol. II, p.180. Renegatii la slujbe: „Mai toti dregatorii români de la comitat, dimpreuna cu notariu de la sate, nu numai desertara din tabara nationalista, dar înca detera mâna de ajutor contrarilor“ – vol. II, p.203. Intelectualii români, „ca sa nu moara de foame, unii sunt gata a primi orice rol rusinos“ – vol. I, p.103. Românul de doi bani: Liezanu, un personajiu maleabil, „subscria sume mari pentru întreprinderile românesti, pe cari însa nu le platea, dar era cunoscut ca un brav Român“ – vol III, p.14.

Printr-un efort colectiv remarcabil si o admirabila constiinta nationala, românii din Oradea si Bihor reusesc sa-si înfiinteze, în 12 mai 1898, propria banca: Institutul de credit si economii „Bihoreana“. Printre initiatorii subscriptiei publice, dar si membrii în conducerea bancii, se numara Iosif Vulcan si Aurel Lazar. „Banca Bihoreana a luat fiinta ca institut de credit si economii în urma tristului fapt ca poporul nostru era tratat cum nu se poate mai rau de bancile streine, îndeosebi maghiare. În zadar cerea Românul bani pe credit, nu primea sau chiar daca se întâmpla sa primeasca, pentru datorii neînsemnate, mosioara românului era vânduta fara crutare“ (Monografia-almanah p.309). „Bihoreana“ va fi un real sprijin pentru micile gospodarii taranesti, pentru scoala si biserica, dar si pentru mica industrie. Ea reuseste sa sustina financiar si pe unii studenti de la Academia de Drept din Oradea. Renumele si actiunile acestei banci românesti ajunsesera destul de puternice pentru a deranja pe reprezentantii maghiarimii. Astfel, dupa cum observa Teodor Nes, publicatia economica Erdélyi Gazda tragea un semnal de alarma în coloanele sale: „Sa luam aminte cum valahii îsi însusesc proprietatile de pamânt ale maghiarilor care dau faliment“.

Lovitura data de împarateasa Maria Tereza vietii muzicale oradene a fost spalata abia în 1888. Acum se sustine, pe 5 ianuarie, primul „concert filarmonic“, sub bagheta dirijorului Schnitzel J10.
Primul 1 Mai muncitoresc s-a sarbatorit în 1890, prilej cu care s-a cerut ziua de munca de 8 ore si cea de repaus duminical.

Ca un fapt divers al lumii stiintifice, medicii europeni ai acestei perioade erau adeptii unei explicatii interesante în ceea ce privea nasterea de copii debili mintal. Astfel, femeile din rasa alba (considerata net superioara) daca dadeau nastere unor astfel de copii însemna ca una dintre stramoasele lor fusese violata de razboinicii mongoli. Ca argument principal se aducea asemanarea trasaturilor faciale (numite mongoloide) ale unor copii retardati, cu cele ale rasei invadatorilor…25 Era practic un ecou târziu al grozaviilor din urma cu peste 6 secole, cu care ramasesera mongolii în constiinta europeana.

Din 1900 se stabileste la Oradea tânarul jurnalist Ady Endre (1877-1919), care va deveni unul dintre cei mai importanti si progresisti poeti maghiari si prieten cu Iosif Vulcan. În acelasi an, în 7 octombrie, apare la Oradea primul automobil. Cu el s-au plimbat pe strazile orasului, dând o fuga si pâna la Baile Felix, trei ziaristi locali, printre care si Ady. Atras de efervescenta viata culturala maghiara (existau aici deja 5 cotidiane!) si de cosmopolitismul orasului aflat în plina dezvoltare, el o va cunoaste aici pe cea care-i va deveni muza: oradeanca Brüll Adél (Léda). Gratie ei va pleca la Paris. Pentru Ady, Oradea era un „oras inteligent, miraculos si modern“. Criticii apreciaza ca „Oradea a fost primul oras care a avut un impact major asupra formarii sale“ – Muzeul memorial „Ady Endre“, din Oradea. Pâna la sfârsitul anului 1903, când se muta de la Oradea, Ady a publicat volumul de versuri „Még egyszer” („Înca o data“, Oradea, 1903). Unul dintre admiratorii, prietenii si traducatorii sai va fi poetul român ardelean Octavian Goga, viitor prim-ministru al României Mari. Domeniul de la Ciucea va fi cumparat de Goga, la propunerea vaduvei lui Ady, în 1919. „O vaduva nu se refuza, iar când acea vaduva este vaduva lui Ady Endre, cumpar proprietatea chiar daca ar fi sa o fac cadou cuiva“, a argumentat Octavian Goga amantei sale Veturia, viitoare sotie.

Tot în perioada lui Ady la Oradea, se desfasoara primul meci de fotbal cu participare internationala, pe 1 iunie 1902, în gradina Rhéday. A fost un meci demonstrativ cu acest nou sport de echipa, oferit oradenilor de catre englezii din Bishop Auckland. Imediat dupa acest episod, ziarul Nagyvárad, din 20 august 1902, se facea ecoul unui demers nationalist specific perioadei. Ca urmare a faptului ca aparusera niste ilustrate cu Piata Mica (St. László, a Primariei) pe care era scris mai mare în germana „Gruss aus Grosswardein” (Salutari de la Oradea Mare) decât similarul maghiar „Üdvözlet Nagyváradról”, ziarul facea un apel împotriva „comerciantilor lipsiti de patriotism“, cerând ca posta sa nu primeasca spre expediere astfel de ilustrate. Si asa se face ca, daca înca de pe primele ilustrate cu Oradea Mare, publicate la finele anilor 1890, aparuse text bilingv maghiaro-german, de acum înainte, cu un „patriotism“ greu de înteles în zilele noastre, editorii nu vor mai publica textul ilustratelor decât în maghiara. Textele bilingve maghiaro-germane vor reaparea abia în ultimii ani ai Primului Razboi Mondial, când situatia devenise disperata.

Doru SICOE

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din PANTICEU

Celebrarea a 100 de ani de HAR (1909 – 2009)

PanticeuDuminica 15 Noiembrie 2009, in comuna Panticeu (judetul Cluj), Biserica Baptista a sarbatorit implinirea a mai bine de 100 de ani de la primele propovaduiri ale fratilor crestini baptisti in localitatea lor.
Comuna Panticeu este situat in partea nord-vestica a judetului Cluj, la 40 km distanta de Cluj Napoca, la 40 km de Dej, respectiv la 35 km de Gherla. Din Cluj-Napoca, pe DJ 161, Apahida – Rascruci – Luna de Jos – Dabaca – Darja-Panticeu. Daca doresti sa ajungi la Dej, o iei spre, Recea Cristur, Caprioara, Bobalna, Maia, Viile Dejului, Dej.

In Panticeu, localnicii beneficiaza de mai multe biserici: Ortodoxa, Penticostala, Baptista, Reformata. De asemenea, de o scoala generala clasele I-VIII, gradinite de copii etc. Localitatea este conturata de mai multe cladiri vechi, cu arhitecturi ale timpului cand au fost ridicate. In buna intelegere convietuiesc romani si maghiari (maghiari, cca 6, 5%), localitatea fiind atestata inca din anul 1.314. Populatia a crescut pana la 5.487, in 1941, ca apoi, sa scada treptat la 1.750 persoane, in 2009.
ADUNAREA FESTIVA s-a tinut in cladirea bisericii baptiste ridicate in 1934.

Pastorul titular, FERI MATEI, a dat citire documentului-Declaratie consemnat de martorul acelor timpuri glorioase, Pop Ioan.

In 7 ianuarie 1909, pocainta baptista s-a declansat in comuna Panticeu, cand crestinii baptisti Bocean Ioan si Chis Nicolae au venit din comuna Berind (judetul Cluj), in Panticeu. Atunci a avut loc cea dintai adunare in casa unei taranci cu inima aleasa, Roja Nastasia, in prezenta unui grup de barbati si femei care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu.
Unele femei au ascultat cu luare aminte la cele citite din Biblie, barbatilor insa nu le-a sunat prea bine glasul despre pocainta si au inceput sa vocifereze “au sosit profetii cei mincinosi si ratacitii la noi, afara cu ei ca ne spurca satul’. Si i-au luat si i-au scos afara din sat aruncand cu pietre dupa ei. Dar Slava lui Dumnezeu caci cuvantul semanat a gasit si pamant bun, in inima unei femei care s-a hotarat de s-a pocait, Roja Nastasie care a primit botezul in anul acela.

In anul 1912 cand a venit al doilea rand de misionari baptisti, simpli tarani, care au tinut un botez in Somes, in comuna Rusi-Somes, au primit botezul patru persoane care s-au intors acasa si au trait o viata noua printre locuitorii Panticeului avand casa de rugaciune infiintata de lucratorul batran Bocian Ioan, comuna Berind care a lucrat impreuna cu Pop Niculaie din comuna Garbau si Birtaru Grigore din comuna Giula.

La inchieierea Razboiului cel Mare (numit ulterior, Primul razboi mondial, incheiat oficial la 11.11.1918), soseste acasa Ioan Pop din comuna Panticeu. Acesta s-a pocait in Rusia sovietica unde fusese luat prizonier, in casa unui baptist, mare bogatas, unde au fost repartizati cam 40 de combatanti, ca sa lucreze. „Bogatasul a fost bogat si in cele duhovnicesti. Baptistul sovietic in fiecare dimineata la ora 9 impreuna cu familia lui si servitorii credinciosi tineau ora de rugaciune, iar prizonierii erau liberi sa ia parte la ora de rugaciune unde am ramas si eu si m-am pocait si am trait cu ei cinci ani ca pocait in familia baptistului sovietic”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In 1921, Ioan Pop a inceput in comuna Panticeu lucrarea in ogorul evangheliei ca baptist printre locuitorii din Panticeu. El, initial, a fost primit ca un ratacit fiind huiduit de toti. Totusi Dumnezeu lucra la inima celor ce ascultau cuvantul si in 1922 s-au mai botezat cinci persoane. Atunci a luat cu adevarat fiinta Biserica baptista din Panticeu, o Casa de rugaciune in casa mare a crestinului baptist Mosutan Maftei care impreuna cu fratele Pop Ioan au lucrat in raspandirea evanheliei in satele din jur.

„In 1927, am plecat in misiune un grup de credinciosi baptisti intr-un sat din judetul Somes. Am marturisit cuvantul sfant pe strada, pana la ora cand au sosit credinciosii catolici de la biserica impreuna cu preotul catolic si s-au oprit in strada unde erau adunati baptistii si catolicii, si preotul a intrebat pe Mosutan Maftei ca unde-i legitimatia de a misiona in comuna aceea. Baptistul i-a aratat Noul Testament. Preotul catolic l-a luat de gat trantindu-l la pamant si dand cu picioarele in el. …. Apoi preotul plin de furie a trimis dupa jandarmi si au venit si i-au luat intre arme pe cei patru baptisti si i-au dus la postul de jandarmi unde i-au chinuit ca pe niste criminali timp de trei zile si le-au incheiat proces verbal si l-au inaintat judecatoarei Garbaului unde i-au condamnat la trei luni de inchisoare si 20.000 lei amenda. Apeland la Judecatoria Dej au redus amenda la 15.000 lei, iar apoi am apelat la Curtea de Apel la Cluj si ne-au iertat de toate alea”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In anul 1932 a doua zi de pasti un grup de doisprezece barbati si femei in frunte cu Cernucan Gavris si Rus Ioan au plecat in misiune in comuna Recea–Cristur unde am fost primiti in casa unui prieten. Am tinut ora de rugaciune si un servici divin, iar la cantarea de incheiere am auzit clopotele de la Biserica Catolica ca le trageau intr-o ureche ca la foc. Am vazut venind pe strada un grup de barbati si femei in frunte cu preotul imbracat in haina de servici cu patrafirul in gat si doua icoane purtate de doi tineri unul la dreapa si altul la stanga si patru prapori. Veneau cantand si s-au oprit la usa casei unde eram adunati. Dar stapanul casei a sarit repede si a incuiat usa si s-au pus cu spatele la usa, iar preotul a inceput a bate la usa si a zice: „ Deschideti usa ca sa intre imparatul maririi”. Proprietarul i-a somat sa plece si sa-l lase in pace. Atunci preotul a dat ordin la doi tineri sa se tranteasca in usa si sa o rupa, si s-au trantit in usa si au rupt usa, si au intrat in casa si au inceput a da cu crucea in cap la surorile Brancia Nastasie si Catita pana a sarit idolul de pleu (tabla) de pe el, apoi s-au indreptat spre masa si au inceput a da cu pumnii in cap la Cernucan Gavris si Rus Ioan tarandu-i afara in curte pe jos unde i-au lasat aproape morti, iar restul au fugit si s-au ascuns prin paduri, gradini si paraie, iar lumea dupa ei ca dupa lupi in frunte cu preotul criminal care a dat in doi tineri lasandu-i aproape morti la pamant, si, ascultand cu urechea daca mai traiesc, dar n-au murit. Ajungand pe un pod de beton inalt de zece meri au prins pe sora baptista Brancia Nastasie de 51 de ani cu fiica ei de 15 ani si le-au aruncat de pe pod in vale cazand cu capul in jos in apa pe pietre, si si-au spart capurile, fiind salvate de cativa barbati mai milosi. Restul au scapat cand a sosit o grupa de calatori panticeoani care au fugit sa-i salveze, erau din rudele celor pocaiti. Se zice ca preotul a mers cu crucea de lemn, de un metru, cu care a batut pe baptisti de a sarit idolul de arama din el, la fierar. L-a rugat sa-l bata cu cuie pe Isusu lui care a sarit batand pocaiti, si fierarul i-a raspuns “ eu sunt crestin si ma tem sa bat cuie in mainile Domnului Isus, bate-le dar tu”. Preotul care s-a aratat rusinat a plecat acasa, ca un adevarat fatarnic, criminal”.- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

Pastorul Feri Matei a spus:

In anul 1934, credinciosii baptisti au cumparat un teren pe care au construit cladirea bisericii actuale prin munca voluntara a celor 46 de membri. Pe data de 28 octombrie 1936, cind era ziua inaugurarii locasului de inchinare, jandarmii au fost trimisi sa blocheze toate intrarile in comuna pentu ca cei din satele de prin prejur sa nu poata veni la aceasta sarbatoare. Chiar membrii bisericii nu au fost lasati sa intre in noul locas de inchinare pana la ora doua, biserica fiind inconjurata de jandarmi. In ciuda tuturor impotrivirilor, biserica a progresat si a crescut continu.
1949 a fost anul in care biserica a trecut printr-o criza datorita puternicei miscari a fratilor penticostali care si-au inceput lucrarea in aceasta comuna. Datorita entuziasmului lor de la inceput, a prospetimi si a marturiei pline de inflacarare o parte din membrii bisericii baptiste au plecat inspre biserica fratilor nostri penticostali si astfel a fost fondata inca o biserica de pocaiti in comuna Panticeu.
Primii crestini baptisti au fost Roja Nastasia, Pop Ioan, Mosutan Maftei a Oanei, Mosutan Maftei a lui Verigut si sotia Frasina, Brancia Nastasia si Catita, Cernucan Gavris, familia Rusu Ioan a Sucului, familia Rusu Teodor si Irina a Bodiului, fratele Sirucu, familia Caucean a lui Damnian, Tatar Florica, sora a Mocanasului, sora a Diboloaiei, familia Zbengului.
O contributie deosebita pentru cresterea bisericii a avut-o fratele Prodan Ioan care a slujit ca pastor al bisericii, dar mai ales ca evanghelist itinerant in satele din jurul comunei. A misionat pana la Barai, la Cluj, pe toata valea Somesului pana la Dej. Un lucrator neobosit in slujba Evangheliei. A slujit ca pastor in Panticeu din 1936-1982.

In periaoada 1982-1987 biserica a fost slujita cu multa daruire de pastorul Dobandi Francisc.
Stafeta slujirii a fost preluata de un tanar pastor, Cioflica Liviu care a pastorit intre anii 1987-1993. Odata cu noul pastor, Domnul a adus o revigorare spirituala, pastorul Lviu a ramas in inima fratilor din Panticeu pentru caldura si bucuria slujirii fata de Domnul, si fata de ei.
Din 1993, chiar daca biserica nu a avut pastor titular, Domnul a purtat de grija turmei sale, iar din anul 1996 pana in anul 2000 biserica a fost slujita de tanarut pastor Kolar Mihai pe care Domnul l-a trimis pe ogorul din Panticeu tocmai din orasul Resita.
Din anul 2001 si pana in prezent anul 2009, Domnul l-a invrednicit pe pastorul Feri Matei sa slujeasca cu multa daruire, miscat de un foc launtric aprins de insusi Domnul Secerisului.
Azi stam la raspantia istoriei si spunem ca am avut parte de 100 de ani de HAR. Multumim inaintasilor nostrii; strabunici, bunici, parinti, frati si surori din Panticeu care au purtat steagul credintei cu demnitate si curaj. Ne stau inainte ca modele de sacrificiu si lupta neinfricata. Daca suntem azi aici aceasta se datoreaza jertfei Domnului Isus Cristos, a iubirii Tatalui din Cer, a puterii Duhului Sfant care a inflacarat biserica, a Cuvantului Scripturilor, care sunt impreuna garantia ca portile locuintei mortilor nu vor birui Biserica Sa.
Multumim Domnului pentru inaintasi,  dar toata slava si gloria sa fie adusa lui Dumnezeu. Amin!

“ Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata; pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare”. 1 Petru 2:9-10

Din luarile de cuvant am retinut:

Gabi Pruneanu, acum in Biserica „Limanuri bune”- din Cluj, spune ca dumnealui e a 3-a generatie de crestini baptisti. La inceput, cand a auzit Cuvantul, nu a crezut ca se va pocai, dar Domnul s-a aplecat si asupra sa cu dragoste si mila. Si vede ca e foarte bine cu Domnul. Acum e la credinta si a 4-a generatie si urmeaza a 5-a. L-a ajutat si sotia, Florica, care se intorsese inaintea lui de pe drumul pierzarii.

Prezent si fratele baptist Ary din Olanda (care din 2001 e prezent anual la Panticeu si Cluj, in familia Pruneanu, dand o mana de ajutor material sau duhovnicesc), subliniaza ca Biserica baptista din Olanda a sarbatorit 400 de ani de cand crestinii englezi au misionat in tara lor (1609-2009).
Crestinii prezenti si-au adus aminte ca biserica primara din Panticeu avea cateva jaloane de urmat:
1) Crestinii trebuie sa ajute pe vecinii lor la plug, la secerat si l alte munci ale campului, ca o dovada a iubirii Domnului lor si al lor.
2) Crestinii nu aveau voie sa vorbeasca pe nimeni de rau.
3) Crestinii trebuie sa aiba rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, inaintea Domnului.
4) Crestinii nu aveau voi la jocuri, parastase de comemorare ortodoxa etc

Crestinii acelor vremi aveau omare pasiune pentru Domnul Isus; aveau o credinta care se lua si de catre altii, precum gripa!
Un glas a spus, ca, asa cum Iosif (care fusese vandut de fratii sai rob egiptenilor si suferise mult pe nedrept in puscarie, departe de familia sa) pusese celor doi copii ai sai numele de Manase (Uitare) si Efraim (Rodire) si noi trebuie sa calcam pe urmele inaintasilor nostri, uitand suferinta si valurile potrivnice, si sa aducem rodirea pe care o asteapta Domnul de la fiecare.

Atmosfera de sarbatoare a fost intregita de prezenta a peste 100 de persoane in straie de sarbatoare. Muzica crestina a rasunat prin glasul priceput al grupului „Raze de lumina” din Cluj Napoca.

Timpul de partasie, de inchinare si de aleasa bucurie, in prezenta Domnului, a continuat cu o agapa. La masa de dragoste au luat parte plini de bucurie, mic si mare, slavind din toata inima pe Dumnezeu pentru bunatatea si credinciosia Sa!

GLORIE DOMNULUI! AMIN!

Grupul „Raze de lumina”, interpreteaza: O zi cu tine

Dana Moldovan, -“Pocaieste-te omule”

FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda

 

fecioara.maria

IGNORANTA CA NORMA SI CANON!

 

Vezi si articolul din cotidianul ZIUA din 15 august.


Boc si Geoana asista la Manastirea Nicula la slujba de Adormirea Maicii Domnului

15 august, 10:35

 

Premierul Emil Boc si presedintele Senatului, Mircea Geoana, au ajuns, sambata dimineata, la Manastirea Nicula din judetul Cluj, unde vor asista la slujba de Adormirea Maicii Domnului tinuta de IPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, transmite NewsIn.

[pullquote]

(Isus a zis:)Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi.

Evanghelia dupa Ioan, 8:32

[/pullquote]

Premierul impreuna cu mai multi lideri PDL din Cluj au parcurs pe jos cei aproximativ doi kilometri care despart satul de manastire. Odata ajuns la manastire, Boc s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni si a luat loc alaturi de oficialitati la tribuna amenjata pentru oficiali, transmite corespondentul NewsIn. Printre cei prezenti se numara Mircea Geoana, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, lideri clujeni din partea PDL si PSD.

La Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului sunt asteptati anul acesta in jur de 200.000 de credinciosi la Manastirea Nicula, care poarta hramul Sf. Maria . Slujba de duminica este oficiata de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, alaturi de IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale si de Nord si de Prea Sfintitul Vasile. Zeci de mii de credinciosi, veniti din mai multe judete ale tarii, au sosit la Nicula inca de vineri.

Icoana Facatoare de Minuni a fost scoasa din biserica in cursul serii de vineri, s-a facut slujba religioasa, dupa care un sobor de preoti a condus credinciosii intr-o procesiune, de trei ori in jurul lacasului sfant. Aceasta a avut loc in jurul orei doua noaptea. Preotii au purtat si icoana, care a fost depusa in biserica la final, pentru a se putea inchina credinciosii la ea.

[pullquote]

Eroarea se petrece numai in natura intelesului.

Nichita Stanescu

[/pullquote]

Icoana facatoare de minuni dateaza din 1681, cand preotul roman Luca din Iclod a pictat-o pe scandura de brad, ea fiind intarita cu doua cingatoare de brad, cu o grosime de doi centimetri. Potrivit legendei, icoana a lacrimat timp de 26 de zile, intre 15 februarie si 12 martie 1694, din momentul in care un ofiter si mai multi soldati din regimentul de cavaleri “Hohenzollern”, au venit la Nicula. Cavalerii erau romano-catolici.


 Nichita Stanescu, poetul celor 11 elegii, in volumul de proza RESPIRARI, spune undeva: “Exagerarea este unul dintre criteriile artei.” Continue reading “FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda”