Sala mare a Casei Municipale de Cultura Gherla a fost neîncapatoare cu ocazia serii de poezie si muzica crestina organizata cu ocazia prezentei în localitate a cunoscutului conferentiar si actor bucurestean Catalin Dupu.
Oaspetele din Capitala s-a aflat în acest an pentru a doua oara în oras, unde, recent, si-a prezentat si ultimul sau film de lung metraj. În cadrul manifestarii de la Gherla au evoluat corurile bisericilor penticostale nr. 1 si “Speranta’’, respectiv baptiste “Vestea Buna’’, care au sustinut un concert de muzica crestina; Brîndusa Ratiu, Alina Blajan si Laurentiu Leonas au recitat poezii.
Cu aceeasi ocazie au fost premiati laureatii Concursului de poezie “Poeme pentru viata’’, organizat de Biserica “Vestea Buna’’ din Gherla, premiul I revenind tinerei poete Tatiana Scurtu Munteanu. La concurs au fost trimise 62 de lucrari, misiunea juriului nefiind, cîtusi de putin, usoara.
http://www.ziarulfaclia.ro
12 octombrie 2011