IOAN CHIRILA – LUPTATOR ANTICOMUNIST PENTRU LIBERTATE!

Ion DUMITRU

IOAN CHIRILA

* 27 decembrie 1931 Crasnaseni, judetul Falciu (Vaslui)

21 ianuarie 2012 München

Sâmbata, 21 ianuarie, orele 22:10, la spitalul Großadern din München, în urma unui atac de cord, s-a stins din viata Ioan Chirila, combatant cunoscut în exilul român, participant – alaturi de Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu si Teodor Ciochina – la actiunea anticomunista de la Legatia Româna din Berna, Elvetia, 14-16 februarie 1955. Alte detalii vor fi posibile pe parcurs. În cazuri de urgenta cei interesati se pot adresa fiului, Ioan Chirila Jr., e-mail: jc@sputnik-film.de

Cu permisiunea si cu toata compasiunea alaturi de familia îndoiliata, a fiului – Ioan Chirila jr., fiicei – Natalia Kober, sorei – Maria Cosma si a celor apropiati,

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aibe în paza!

Ion Dumitru,

München

ANEXA I:

Ion CHIRILA – scurta biografie

Ioan CHIRILA, s-a nascut la 27 decembri 1931, în satul Crasnaseni, judetul Falciu (actualmente Vaslui). Tatal, Ioan CHIRILA (nascut în 1905 la Crasnaseni, comuna Tatareni, judetul Falciu, a fost preot ortodox la Crasnaseni si Leoesti si a facut doi ani de detentie la canal (între 1951-1953) si mai apoi alti trei ani de închisoare, ca anticomunist. Mama sa, Natalia CHIRILA (nascuta DRAGOI, în 1900 la Husi, judetul Falciu), a fost învatatoare la Crasnaseni, com. Tatareni. Ioan CHIRILA jr. a facut scoala primara si elementara la Crasnaseni si în Husi, apoi liceul la Liceul „Cuza Voda” din Husi, trecând mai târziu la Scoala “Profesionala Economica”, tot din Husi, pe care a absolvit-în 1950 cu succes. În anii 1949 si 1950 a fost parte componenta de frunte a organizatiei de lupta anticomunista, în ilegalitate “Cruciada alba”, cu sediul la Iasi, condusa de Dr. Niculescu.

În prima decada a lunii iulie 1950, a fost emis de catre Securitatea locala, ordinul de arestare a anticomunistului Ioan Chirila si a lui Dumitru Ochiu, bun prieten si luptator în aceasi cauza. Pe data de 31 iulie 1950, împreuna au parasit satul natal si în noaptea de 6 august.1950, au trecut frontiera, în Iugoslavia, unde s-au predat autoritatilor jugoslave, fiind arestati si tinuti timp de 3 luni în închisoarea de la Zrenianin. În aceasta teribila închisoare l-au întâlnit pe Oliviu Beldeanu, cu care s-au împrietenit, iar dupa eliberare, au fost dusi în orasul Vârset, pentru 4 saptamâni, dupa care am fost repartizati la lucru în diferite orase din Serbia.

Pe data de 1 septembrie 1951, împreuna cu Oliviu Beldeanu au reusit sa ajunga la Triest, unde au ramas în lagarul de refugiati „Gezuite”, pâna în octombrie 1953, când au reusit sa traverseze frontierele Triest-Italia, Italia-Austria si Austria-Germania, ajungând la München.

În decembrie 1953, împreuna cu Oliviu Beldeanu, a fost înrolat în trupele auxiliare franceze de la Konstanz – Germania, lânga granita cu Elvetia, de unde, dupa pregatiri minutioase, în noaptea de 14 februarie 1955, la ora 24, împreuna cu Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu si Dumitru Ochiu, au ocupat legatia comunista româna din Berna, Elvetia.

Dupa 48 de ore de clarificari, tratative si asigurari din partea autoritatilor elvetiene, ca vor fi judecati în Elvetia si nu vor fi extradati în România (Republica Populara Româna) – cum cerea guvernul comunist de la Bucuesti – fiind acceptata conditia de recunoastere a actiunii lor pasnice ca una cu caracter de protest contra îndreptarii ideii comuniste spre dictatura si totalitarism în R.P.R., s-au predat autoritatilor elvetiene.

În iunie 1956 a avut loc Procesul de la Berna, si dupa doua saptamâni, la 21 iunie 1956, s-a dat verdictul, Ioan Chirila fiind condamnat la 2 ani si 6 luni. Dupa 20 de luni de închisoare, pe data de 16 octombrie 1956, a fost eliberat si expulzat în Germania, tara în care îi fusese acordat azilul politic. În România, a fost condamnat în lipsa – la moarte -, prin sentinta penala Nr. 202 din 31 octombrie 1959, pronuntata de Tribunalul Militar al Regiunei a II-a Militara – Colegiul de Fond, în dosarul penal Nr. 2898/1959 si deciziei penale Nr. 527 din 4 noiembrie 1959, pronuntata de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar în dosarul penal 521/1959. În martie 1957 a plecat în Spania, locuind la Madrid, pâna în ianuarie 1960, rastimp în care s-a casatorit cu Cocuta, fiind cununati de scriitorul Vintila Horia si sotia acestuia. Ulterior, bolnava de cancer, Cocuta a decedat.

Din prima decada a anului 1960, s-a stabilit în München, R.F. Germania, în calitate de cetatean român cu statut de refugiat politic recunoscut, unde s-a recasatorit cu Edith, si a devenit tata a doi copii. A fost succesiv unul dintre membri activi din comitetele Asociatiei Românilor Liberi din R.F.G. si Berlinul Occidental, ai Actiunii Crestin Sociale Române din Germania, s.a., însotind si ajutând -dupa puteri – pe noii refugiati la autoritatie locale pentru efectuarea diverselor formalitati, în cautarea de lucru, locuinta s.a. si în nenumarate cazuri oferindu-le, pentru scurte perioade, gazduire în propria locuinta. A lucrat ca receptioner la diverse hoteluri din localitate pâna la pensionarea prematura, pe motive de sanatate. Ulterior, beneficiind de o pensie minora, a trait modest si tot mai retras de tumutul învrajbirilor fratricide din ultimii ani de exil si din cei ai numitei “tranzitii” care a avut loc în tara.

Dupa gratierea condamnarii la moarte si clarificarea statutului de luptator anticomunist, reprimind pasaportul românesc, s-a bucurat însfârsit de sansa de a-si putea vizita locurile natale, sora si rudele ramase în viata, fiind unul dintre ultimii exilati politici care si-a putut revedea Patria. A trait în continuare, ca rezident român – cu sejur permanent – la München.

ANEXA II. (2 Februarie 2012)

 

La 14-16 februarie a.c., se împlinesc 57 de ani de când a avut loc actiunea de la Berna, al carei rasunet s-a bucurat de o ampla si diversa ilustrare în luarile de pozitii, în mass-media si mijloacele de informare din acea vreme, în lumea întreaga.

 

Pentru informarea dumneavoastra redau mai jos, un fragment dintr-o relatare a unuia dintre numeroasele publicatii din exil care au salutat aceasta actiune. Citez:

I. Cine sunt cei patru dela Berna?

Seful grupului si initiatorul actiunii, Oliviu Beldeanu s-a nascut la 16 Februarie 1924 la Dej, familia sa se trage însa din Maramures. Dupa ce a terminat liceul la Cluj, s-a prezentat voluntar pe front, la o unitate de transmisiuni în Crimea. A urmat apoi cursurile Scoalei de ofiteri de rezerva de Infanterie la Ineu-Arad, devenind ocotenent în rezerva. Dupa razboi, a studiat Artele Frumoase la Cluj, activând totodata în Tineretul National-?aranist. Mai târziu, a colaborat la ziarul „Ardealul”, care aparea la Bucuresti sub conducerea lui I. Anton Muresanu. Arestat de securitatea din Oradea, dar sub nume fals, reuseste sa fuga în Jugoslavia, în 1948. Pe când se afla înca în închisoarea din Oradea, era condamnat „în lipsa“ sub adevaratul sau nume. Jugoslavii îl retin pe Beldeanu pâna în 1951 când reuseste sa fuga la Triest, unde organizeaza si conduce „Asociatia Românilor Liberi“. Împreuna cu un grup de prieteni, vine în decembrie 1953 la München. Pleaca apoi în Baden-Würtemberg. Timp de un an de zile lucreaza la pictarea unei biserici…

Ion Chirila s-a nascut la 27 Septembrie 1931 la Crasnaseni, în Jud. Falciu. Elev al Liceului din Husi, Chirila este pus de responsabilul utemist sa spioneze pe colegul sau Dumitru Ochiu (nascut la Husi, în 1930). Se înroleaza în acelas grup de rezistenta din care facea parte si Ochiu… Participa cu accesta la actiuni de sabotaj… Fug împreuna în Jugoslavia, în 1950. Tot împreuna sunt si la Berna…

Cel mai tânar din grup, Soare Codrescu s-a nascut la 16 Noiembrie 1932 la Maluri, în judetul Severin. De meserie sofer mecanic, Soare Codrescu a fost pâna-n 1951, soldat granicier. A trecuit în Jugoslavia înarmat… Constituiti în grup de soc, acesti patru compatrioti au trecut la actiune fara sugestia si fara sprijinul nimanui.

Un singur Front

Temerara actiune dela Berna a avut darul sa mobilizeze pe toti cei cu simtire româneasca, fara nicio deosebire de apartenenta politica. Românii din America, în frunte cu dl. Sofron Fechete, presedintele Uniunii si Ligii, au lansat liste de subscriptie si au constituit comitete pentru apararea celor dela Berna. La fel s-a întâmplat în Anglia, Franta, în Spania, în Italia, în Turcia, în Grecia… Este locul sa subliniem aci admirabila comportare a Grecilor din România si a Elvetienilor din România care au tinut, si de data aceasta, sa se declare solidari cu noi. Mesagii de simpatie si ajutoare sosesc de pretutindeni, dela prietenii României si dela luptatorii pentru cauza libertatii. Avocati de seama, din toate tarile, s-au înscris ca aparatrori la proces… Pentru cauza româneasca si acea a tuturor popoarelor tradate si vândute în procente, cei patru baieti viteji dela Berna au facut un serviciu de nepretuit. Ei au reusit sa strânga într-un singur front, cu fata la acelas dusman, pe toti Românii si pe toti combatantii anticomunisti.”/…/

(Citat din articolul „Dupa evenimentele dela Berna”, Stindardul, Anul II, Nr. 18/19 Aprilie/Mai 1955, p. 3)

 

Parte din vasta Bibliografie ce poate fi consultata:

Laurence Wilkinson, No Fruit More Bitter, Heinemann, London 1958;

Magda Neuweiler, Zwischen Galgen und Kreuz – Das Leben des rumänischen Freiheitskämpfers Oliviu Beldeanu;

Oliviu Beldeanu, Memorial anticomunist din închisoare, Editura Jurnalul Literar, Bucuresti 1999

Stejarel Olaru, Cei cinci care au speriat Estul – Atacul asupraa Legatiei RPR de la Berna (februarie 1955). Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu, Polirom, Bucuresti 2003

Advertisements

CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Isus i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”                                                                                            Evanghelia lui Marcu, 5.19

Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.                                   Faptele apostolilor, 2.42

Viața creștină – O chestiune publică

Al doilea lucru care aparține laturii publice a unei adevărate poziții de creștin este faptul că fiecare credincios e chemat să mărturisească cu gura ceea ce a găsit în Cristos Continue reading “CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!”

MARTURIA PUBLICA – o datorie a crestinului

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)


Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta. Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune.Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii si cu atât mai mult, cu cât vedeti ca ziua se apropie.   

                                                ”Evrei, 10.23-25

“Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.

                                  Faptele apostolilor, 2.42

 

VIATA CRESTINA – O chestiune publica

Latura publica a pozitiei de crestin consta în primul rând în faptul ca cineva se alatura partasiei celorlalti crestini. E foarte important cee va spun: Adevaratii crestini se alatura celor care vor si ei sa fie mântuiti!

În fiecare duminica e servici religios. De ce nu esti acolo? „Da” raspunzi tu, „dar eu ascult programul religios la radio.” Nu vorbesc aici despre cei bolnavi. Ei se pot bucura de un servici religios. Dar crestinismul tau nu merge prea departe, daca nu te atrage spre adevaratul servici religios, în adunarea crestinilor!

Pe la anul 300 dupa nasterea lui Cristos – e deci mult de atunci – asupra Imperiului roman domnea un om minunat cu numele de Diocletian. El fusese sclav, dar mai târziu a fost eliberat si apoi a urcat scara sociala pâna a ajuns împarat. Pe vremea aceea crestinismul era deja larg raspândit. Împaratul Diocletian stia ca precedesorii lui persecutasera pe crestini. El însa zisese: „Nu sunt asa de prost încât sa persecut pe cei mai buni oameni. N-au decât sa creada ce vor. În împaratia mea sa aiba ce religie vrea fiecare.

Era un punsct de vedere ciudat pentru un împarat, dar unul foarte bun, caci printii vor totdeauna sa conduca si constiintele. Acum, împaratul Diocleatian avea un regent tânar, Galeriu, care urma sa conduca dupa el. Si, acest Galeriu spusese odata cam astfel lui Diocletian: „Asculta Diocleatian! Va fi un mare haos daca se înmultesc crestinii. Ei vorbesc neîncetat doar despre regele lor, Isus. Trebuie sa facem ceva împotriva lor!” „Ah!” a raspuns Diocletian, „lasa-ma în pace cu asta! De 250 de ani îi persecuta înaintasii mei, pe crestini, si n-au reusit sa-i extermine. Eu nici nu vreau sa încep.” Si aceasta era ceva întelept din partea lui, dar Galeriu a continuat sa-l bata la cap: „Da, dar crestinii sunt ceva deosebit. Ei spun ca ar avea Duh Sfânt pe care altii nu-L au, si ca ar fi mântuiti, pe când ceilaltinu. Astia-s niste oameni trufasi, aroganti. Tu trebuie sa faci ceva împotriva lor!

Totusi Diocletian a continuat sa-l refuze. Atacat iarasi de Galeriu, Diocletian a cedat în cele din urma: „Bine, dar ne vom margini sa interzicem adunarile crestine.” Astfel a fost dat un decret: „Poate sa fie crestin oricine crea. Dar crestinii nu au voie sa tina adunari. Aceasta este interzis sub pedeapsa cu moartea.

Deci, oricine avea dreptul sa creada ce vrea, dar numai ca o chestiune personala, fara a avea dreptul de a se aduna laolalta! Atunci batrânii lor s-au strâns ca sa studieze situatia: „Ce sa facem?N-ar trebui mai bine sa renuntam? Dar oricine poate sa faca ce vrea în casa lui. Nimeni nu va face nimic împotriva acestui lucru.” Acum, e foarte interesanta concluzia la care s-a ajuns: „A ne strânge împreuna la rugaciune, cântare, predicare, ascultare, aducere de jertfe, tine pur si simplu de viata crestina. Noi vom continua deci ca mai înainte! ” Apoi au continuat sa se adune în casele de rugaciune. Galeriu triumfa: „Vezi, Diocletian. Ei sunt dusmani ai statului. Ei nu vor sa se supuna!” S-a declansat atunci una dintre cele mai crunte persecutii pe care le-au suferit vreodata crestinii. Multi au cedat spunând: „Doar si acasa poti sa fii crestin! Noi nu mergem la adunari!” – si si-au salvat viata. Dar Biserica crestina a fost de alta parere: „Oamenii acestia sunt niste apostati, unii care s-au lepadat de credinta. Cine nu merge la adunarile crestinilor este un apostat!

Ar trebui sa se spuna aceasta si despre crestinii de astazi. Exista multi asemenea apostati si în crestinatatea de azi!

Crestinii de atunci au avut dreptate când s-au opus decretului împaratului!

În Biblie este scris foarte clar: „Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obiceiul!” Astazi ar trebui sa spunem: „cum au aproape toti obiceiul”. De aceea voi spune tuturor care doresc mântuirea finala: Alaturati-va adunarii acelora care vor în mod serios sa fie crestini!

Exista multe posibilitati de strângere laolalta a credinciosilor: la biserica, în case de rugaciune, în cercuri biblice de casa, în grupuri de rugaciune, în grupuri de tineret. Va rog din inima, cautati partasia! Un francez mi-a spus odata: „Unora le place sa manânce heringi, altora sa mearga la biserica!” Nu, nu este asa! Lucrul e mult mai serios: unii merg în iad, altii se alatura crestinilor. Asta-i realitatea! Si, daca vrei cu adevarat sa-L urmezi pe Isus Cristos, atunci du-te la pastorul tau si întreaba-l: „Unde ma pot alipi? Unde pot sa aud mai mult despre Isus Cristos?” Si apoi du-te acolo unde auzi cu adevarat despre Mântuitorul! Nimeni nu poate sa spuna: „La noi nu se întâmpla nimic!” Peste tot sunt oameni care-L iubesc pe Domnul Isus. Poate ca sunt putini. Poate ca adesea sunt si un pic ciudati. Dar nu conteaza. Crestinismul tau este mort, daca nu iei parte la partasia crestinilor!

O adunare crestina comporta în total patru elemente: mai întâi cântarea, apoi învatatura, apoi rugaciunea si jertfa. Acestea tin de o adunare crestina. Asta au facut-o deja primii crestini. Ele sunt experimentari ale vietii noi pe care a dat-o Dumnezeu credinciosului.

Exista numai un crestinism, acela unde este partasie, comuniune între crestini. Îm Biblie scrie chiar: „Noi stim ca am trecut din moarte la viata pentru ca iubim pe frati.” Asta înseamna totusi: Cine nu este atras spre ceilalti crestini înseamna ca el este înca mort din punct de vedere spiritual!

Nu voi uita minunatul început al primei mele slujbe de pastor de la Bielefeld, unde am slujit într-o parohie ca ajutor de predicator. Nu erau decât o mâna de oameni la serviciul religios care se tinea într-o sala parohiala. Dar într-o sâmbata seara, Dumnezeu a facut sa am în Casa poporului – o sala comunista – o discutie cu militanti, cu liber cugetatori pâna la ora 1 din noapte. La ora aceea administratorul ne-a dat afara. Ploua. Pentru prima oara erau adunati în jurul meu ca la 100 de oameni, muncitori din parohia mea. Stateam sub un felinar. Oamenii întrebau si eu raspundeam. Am vorbit îndelung despre Isus, ca El a venit dintr-o alta lume. Vorbisem mult despre faptul ca ei sunt nefericiti, ca nu e adevarat ca nu au pacat, ca în fond credeau ca exista o vesnicie si o judecata a lui Dumnezeu. Pe la ora 2 am spus: „Acum ma duc acasa, oameni buni. Mâine dimineata la 9.30 am servici religios. Stiu ca ati veni bucurosi, de nu v-ar fi teama de ceilalti.” Erau toti din Westfalia. În fata mea statea muncitorul B. Avea cam 35 de ani pe atunci si era un adevarat westfalian. „Mie sa-mi fie teama?” replicat el. „Nici vorba!” Am spus: „Hai, fii calm. Dar sa vezi ce-om sa auzi la uzina luni dimineata, dca ai fost duminica la biserica. Si de asta ti-e teama!” „Nu mi-e teama!” a zis el înca odata. Iar eu i-a repetat: „Omule, tu ai veni asa de bucuros, dar…” „Bine!” a pus el, „vin mâine dimineata – cu cartea de cântari sub brat!

Iar duminica dimineata, deci dupa câteva ceasuri, acest westfalian merge voiniceste pe strazi cu cartea de cântari sub brta si vine la serviciul religios. În cartier fiecare îl cunostea pe celalalt. Luni seara vine la mine si-mi spune: „Ati avut dreptate Cei de la fabrica s-au suparat grozav ca am mers la biserica si atunci am observat ce fel de teroare e asta. Noi strigam: Traiasca libertatea! Si suntem totusi robi jalnici ai oamenilor. Le-am aruncat totul în fata, inclusiv cartea lor de liberi cugetatori. Spuneti-mi acum, mai mult despre Isus!” Acesta a fost primul care s-a convertit clar prin lucrarea mea.

Întelegeti: Totul a început în duminica aceea de dimineata, când el s-a alaturat mâini de oameni de la serviciul religios. El a perseverat, si altii i-au urmat exemplul: se deschisese o bresa. Dumnezeu a continuat apoi sa lucreze printre noi. Dar ceea ce ma frapase atunci era ca momentul deciziei pentru acesti muncitori a fost acela al venirii lor îb contact cu credinciosii.

Va implor, de dragul mântuirii sufletelor voastre – eu nu fac propaganda pentru biserica, nici pentru slujitorii ei, ci e vorba în primul rând de mântuirea voastra , alaturati-va comunitatii crestinilor!

 

VA URMA!

VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. ”Evrei, 10.23-25

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Faptele apostolilor, 2.42

MĂRTURIA PUBLICĂo datorie a creștinului

Latura publică a poziției de creștin constă în primul rând în faptul că cineva se alătură părtășiei celorlalți creștini Continue reading “VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ”

UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. (…) Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută!”Psalm, 40.1-3; 16

Născut din noulatura personală a creștinului

Când fac o tabără cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunăm în fiecare dimineață, înainte de micul dejun, la un sfert de oră de reculegere. Cântăm mai întâi o cântare duhovnicească, apoi citim o meditație Continue reading “UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…”

LATURA STRICT PERSONALA A CRESTINULUI

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS destinul nostru”, Editura CLV-1991)

.

Isus a zis: „Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.

                                                                        Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

.

1.Latura strict personala a crestinului

.

Acum vreau sa va mai spun o istorie. Um om învatat a venit la Isus noaptea si I-a spus: Doamne Isuse, as vrea sa discut cu Tine despre chestiuni religioase.Domnul Isus îi raspunde: N-are nici un rost sa discutam. Daca nu se naste cineva din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu!” ”Cum se face asta? întreba omul. Poate omul batrân sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca din nou?

Dar Isus ramâne pe pozitie: Daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu!Aceasta este latura personala a pozitiei de crestin, anume ca cineva ajunge la viata intrând pe poarta cea strâmta, ca se naste din nou prin marea minune a lui Dumnezeu.

Acestea nu sunt chestiuni teologice lipsite de importanta ce va spun eu voua, ci e vorba de salvarea voastra vesnica.

S-ar putea ca la capatâiul vostru, când veti muri, sa nu stea nici un pastor ca Volkening! Ati face bine, deci, sa ma ascultati.

Nasterea din nou presupune ca, în sfârsit, îi dam dreptate lui Dumnezeu, recunosc ca sunt un om pierdut si admit ca inima mea este rea. Nasterea din nou presupune dorul dupa Isus, care e singurul Mântuitor al lumii. De asemenea, ea presupune, marturisirea sincera facuta Mântuitorului: Am pacatuit împotriva cerului si împotriva Ta.Ea presupune credinta: Sângele Lui ma curateste de orice pacat. El plateste pentru mine si-mi da neprihanirea (îndreptatirea) care e valabila în fata lui Dumnezeu.

Nasterea din nou presupune predarea clara si hotarâta lui Isus. Si ea presupune ca Duhul Sfânt îti spune: ”Tu esti acum primit!Biblia numeste asta pecetluire”. Fara nastere din nou nu intri în Împaratia lui Dumnezeu! Dar cine a devenit copil al Lui Dumnezeu o stie. Dragi prieteni, daca sunt pe cale sa ma înec si cineva ma trege afara din apa, atunci stiu ca sunt salvat, ca sunt iarasi pe pamânt tare si pot respira iarasi normal!

Vedeti, aceasta e latura personala a pozitiei de crestin. Fiecare trebuie sa treaca personal prin ea daca vrea sa aibe viata vesnica. Când ma uit înapoi si ma gândescla modul cum am devenit proprietatea Domnului Isus, mi se ca e o minune. Eu traiam departe de Dumnezeu si în toate pacatele. Totusi Domnul Isus a intrat apoi în viata mea. Iar acu Îi apartin si as vrea sa am zece vieti ca sa-i avertizez pe oameni de pierzare si sa-i chem la Isus. Te rog: nu te odhni pâna nu ai trecut prin nasterea din nou si nu stii: E ceva deosebit sa fii al Mântuitorului/ Eu al Tau Isuse si Tu al meu/ Cu adevarat sa zic asa…

Dar nasterea din nou nu e sfârsitul, ci începutul vietii personale de crestin. Apoi se continua cu latura personala a pozitiei de crestin.

Din clipa convertirii mele am stiut: ”Acum trebuie neaparat sa aud în fiecare zi glasul noului meu Prieten!Astfel am început sa citesc în Biblie. Oamenii cred astazi ca numai un pastor citeste Biblia.

Aproape de locuinta mea, în Essen, este o gradina publica. Îmi place sa ma duc acolo în fiecare dimineata si-mi citesc Biblia, mergând încoace si încolo. Oamenii care locuiesc în apropiere ma observa. Si, de curând, cineva mi-a spus: ”Va vad mereu cum va cititi breviarul. Acesta e citit de preotii catolici. El nu putea sa-si închipuie ca eu citesc o carte pe care orice laic putea la fel de bine s-o citeasca. Dar Biblia o poate citi oricine!

NOTA: Pentru a citi continuarea dati CLICK AICI

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

Serbana Dragoescu se dedica artei tapiseriei

Doctorul Nae Cernaianu, bun prieten, traitor acum in Germania, imi trimite fotografia unui portret al lui, realizat recent din memorie de catre o pictorita din Romania… Il recunosc pe studentul de altadata si, pentru ca tabloul e bun, ma interesez cine e autorul. Si astfel fac cunostinta cu Serbana Dragoescu, o artista plastica remarcabila, care picteaza rar acum, pentru ca s-a dedicat artei tapiseriei.

Am crezut ca pictura si tapiseria sint doua regine care nu pot sta pe acelas tron” marturiseste Serbana Dragoescu intr-o emisiune de televiziune consacrata ei. E adevarat ca pictura si tehnica tesutului presupun tehnici foarte diferite, dar ambele sunt in ultima instanta suporturi ale expresiei estetice, cerind inventivitate, deschidere spre experiment, disponibilitate ideatica. Din relatarea prietenului meu am inteles ca e vorba de un talent complex, liber de orice constringeri sau comenzi, imun la orice fel de compromisuri in viata si creatie.

Arta tapiseriei isi propune dobindirea independentei spatiale a genului. Serbana prefera formele dinamice, bogate in simboluri si semnificatii, cu elemente traditionale specifice , dar si alternative. Sinteza dintre frumoasele elemente folclorice si tendintele moderne caracterizeaza lucrarile majoritatii artistilor textilisti. In cazul Serbanei Dragoescu se adauga adesea surpriza unor compozitii inedite, a culorilor magnifice, aproape ireale. Si o tematica adesea nespecifica tapiseriei, conferindu-i un statut la granita dintre arte, dar nu marginal . In acest sens, creatoarea confera expresii vizuale unor texte din autori celebri din mai toate timpurile, cum ar fi Platon filosoful, regele David psalmistul, Eminescu si Appolinaire poetii, Borges scriitorul si altii.

Serbana Dragoescu este descendenta unei familii nobiliare romanesti cu puternice traditii artistice. In acest spirit de noblete, putem intelege un gest al ei, singular in vremurile noastre, donarea unei tapiserii de 11/3 metri Muzeului de Arta. A lucrat la tapiseria aceasta, intitulata “Punct” ( prima, expusa de noi in Revista ARMONIA), nu mai putin de noua ani !

Arta tapiseriei este in mare masura ornamentala, decorativa. La Serbana se adauga lirismul, o calda intimidate, fantezia neingradita. La limbajul artistic universal cu insemne si valori locale, ea adauga interactia cerebrala si emotionala care ii fac lucrarile inconfundabile.

Dr. DOREL SCHOR

NOTA: In portret,  prietenul  Nae Cernaianu

 

A 16-A SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MÂINILE LUI DÜRER…

Adrian Botez

Iata ce povestire, cu adânc si zguduitor tâlc, îmi trimite, tocmai de la „capatul lumii”, din Australia, fratele meu Întru Duh de Românie, domnul IOAN MICLAU „GEPIANUL” (Cetatean de Onoare al comunei GEPIU, judetul Bihor!…”cu Parohia bisericii, apartinând Eparhiei Ortodoxe Române, din municipiul Oradea”) si român de o prospetime absolut miraculoasa! – …o povestire pe care, cândva, o stiusem si eu… – … dar, ca tot românul de azi, nauc si uituc, o zvârlisem la…”rufe vechi”, undeva, în tenebrele creierului, sufocat de monstruozitatile demonice ale contemporaneitatii…:

În secolul al XV-lea , într-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-si întretine familia, tatal , bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi, pentru a le oferi mâncare. În plus, se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru, prin vecinatate.

       În ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg.

       Dupa lungi discutii, noaptea, în patul lor aglomerat, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul – iar cel care va pierde va munci la mina si va câstiga bani pentru a-l sustine pe celalalt, sa studieze la Academie. Apoi, dupa ce fratele care va câstiga va termina Academia, dupa 4 ani, îl va sustine pe celalalt, sa-si completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mina.

       Apoi, într-o duminica, dupa slujba de la biserica, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câstigat si a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase si, timp de patru ani, si-a sustinut fratele cu bani. Lucrarile fratelui sau au facut, imediat ,senzatie. Gravurile lui, sculpturile si pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit, ajunsese sa câstige sume importante. Când s-a întors în satul sau, familia a dat o cina, pentru a-i sarbatori triumfala întoarcere acasa. Dupa o masa lunga si memorabila, din care n-au lipsit muzica si râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei, pentru a tine un toast, pentru cel mai iubit dintre fratii sai, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat, pentru ca el sa-si îndeplineasca visul. Si cuvintele de încheiere au fost: “SI ACUM, ALBERT, CEL MAI BINECUVÂNTAT FRATE AL MEU, ACUM E RÂNDUL TAU. ACUM TE POTI DUCE LA NÜRENBERG SA-TI URMEZI VISUL SI EU VOI AVEA GRIJA DE TINE” .

       Toate capetele s-au întors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei, unde statea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fata palida, iar capul plecat si-l misca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu: “Nu, nu, nu…!”

       În final, Albert s-a ridicat si si-a sters lacrimile de pe obraji si a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , tinându-si mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând: “Nu , frate, nu pot sa merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au facut cei 4 ani de munca în mina mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar în ultimul timp sufar de artrita, care mi-a afectat atat de rau mâna dreapta, încât nu pot nici macar sa tin paharul, pentru a toasta cu tine… – cu atât mai mult sa fac linii delicate pe pânza, cu pensula sau creionul. Nu frate, penrtu mine e prea târziu…. ! »

       Mai mult de 450 ani au trecut. Pâna acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer ( portrete, schite , desene în carbune, gravuri etc.) sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este ca tie îti e familiara doar una singura, a carei reproducere o poti avea acasa, sau la birou. 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite, cu palmele si degetele subtiri îndreptate spre cer.

        Si-a denumit opera simplu « Mâini », dar lumea întreaga si-a deschis imediat inimile spre capodopera sa si a redenumit tributul iubirii, MAINII celei în rugaciune .

       Data viitoare, când vezi o copie a acestei creatii emotionante, mai priveste o odata. Da-i voie sa-ti aminteasca, daca mai aveai nevoie, ca nimeni, nimeni nu reuseste singur » – www.bistritanews.ro

Fireste ca, cutremurat, pâna în miezul sufletului, de tâlcurile povestirii si rosturile picturii lui Albrecht D?rer, i-am si scris, pe data, fratelui meu întru Duh de Românie si prietenului meu cel nedesprins, nicio clipa, din gândurile mele:

Preadragule mie, prieten si frate întru Românie, domnule IOAN MICLAU “GEPIANUL”-

  • …Cât de zguduitor de pilduitoare este povestirea despre “MÂINILE” fratelui lui Albrecht Dürer! Multumesc, din strafundul sufletului meu, pentru aceasta binefacatoare trimitere, care mi-a trezit, din “somnul cel de moarte”, amintirile!
    …Da, vedeti? Daca românii din România ar întelege (nu ma refer la fauna reptiliana a politicienilor de doi bani gramada, ci la oamenii simpli, ca mine, ca milioane…!) tâlcul povestirii “MÂINILOR” (si-ar si afla de existenta povestirii acesteia, si chiar i-ar interesa povestirea… nu ca “divertisment” usuratico-lacrimogen, ci ca AVERTISMENT, pentru vietile si destinul lor si al Neamului lor! – …ati vazut, din articolul “In memoriam OWS“, ca a început, pe mult prea multi, sa nu-i mai intereseze nici macar de …Dumnezeu!)  – …daca ar pricepe ca NIMIC NU SE FACE SPRE BINE, ÎN FATA LUI DUMNEZEU, DECÂT CA JERTFA PENTRU FRATELE/SEMENUL TAU…!!! – atunci, România s-ar scutura de toate jiganiile si gadinile si demonii-vampiri, care îi prapadesc, de tot, vlaga ei sfânta – si…ar fi SALVATA, MÂNTUITA!!!
    …Dar, câta vreme românii, în tragica majoritate, uita de Dumnezeu si de semenul/fratele lor, si trag, fiecare, în alta parte (unul “hais” si altul “cea”), si (ORBI SI TURBATI DE IGNORANTA ORI CHIAR DE PROSTIE FARA LEAC!), îsi scuipa, îsi batjocoresc si îsi ucid, cu pietre, valorile autentice, singura zestre de Duh, care poate fi oferita si transmisa, ca leac a toate durerile Duhului/”panaceum universalis”…fiilor si nepotilor (pentru ca România nu e a noastra, “ci a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri, în vecii vecilor”, pâna la Judecata de Apoi a Judecatorului-HRISTOS!) – …câta vreme, deci, ei nu stiu SI NU VOR SA STIE ce-i aceea jertfa întru Hristos MÂNTUITORUL/Fratele nostru mai MARE (cum a fost genialul pictor Albrecht, pentru fratele sau, minerul Albert, care si-a zdrobit degetele proprii, acolo, în subpamântul trudei infernale… – pentru ca Germania si Lumea Întreaga sa aiba parte de Miracolul Paradisiac al MÂNTUIRII PRIN ZUGRAVEALA CEA GENIALA, CUTREMURATOARE TOCMAI PRIN GENIU! – DECI, ETERNA!; dar ceea ce cutremura, în povestire, este tocmai DE TOT TAINICA/PERFECT DISCRETA SI DESAVÂRSIT SMERITA JERTFA, NUMAI DE HRISTOS-DUMNEZEU STIUTA SI CÂNTARITA, CU DREPT CÂNTAR; pentru ca NU VOM AFLA NICIODATA DACA NU CUMVA TOCMAI JERFIT-MINERUL ALBERT AVEA CHIAR MAI MULT GENIU CREATOR, DEMIURGIC, DECÂT FRATELE CEL “REALIZAT”/VADIT ÎNTRU GENIU, PRIN JERTFA UMILA, DEPLINA SI DESAVÂRSIT FRATEASCA, A LUI ALBERT… – …ADICA, DECÂT “PICTORUL DE DICTIONAR SI CELEBRITATE”, ALBRECHT!!! – …ALBRECHT va fi mântuit de Hristos doar pentru ca a înteles, cu durere si sângerare în suflet, jertfa fratelui Albert, si pentru acel tablou al RECUNOASTERII/RECUNOSTINTEI PENTRU JERTFA FRATELUI, CATRE SINE SI CATRE HRISTOSUL IUBIRII CELEI FARA VREO SOVAIALA, ÎNDOIALA ORI PRECUPETIRE: “MÂINI”!!!: aceasta a fost Vointa Sfânta a Lui Hristos-Dumnezeu… – …dar jertfa umila si de tot smerita/discreta va fi indicibil mai stralucit rasplatita, acolo, în Ceruri, decât „geniul cel vadit pe Pamânt”! – …dar câti, oare, dintre oamenii de azi, ca si dintre cei de ieri, au crezut si vor crede si vor fi convinsi, ASUPRA ACESTUI ELEMENTAR ADEVAR HRISTIC?!) – ….slaba nadejde sa ne auda si chiar sa ne si asculte cineva, cu ureche vie si “chitita” – vorba, povestirile si avertismentele fraterne! În niciun caz, NU prea multa lume…! – …doar câteva zeci ori sute (poate, în cel mai fericit caz – mii…!) de oameni, înca treji (care, deci, nici nu aveau nevoie, din partea noastra, decât de o confirmare a propriilor gânduri si simtiri si presentimente! – …sau, cel mult, de-un impuls spiritual catre faptuire/în-faptuire energica, de acel “primo movens”!), înca ne-descântati si în-cântati (întru moartea Duhului!), de catre demonii lumii acesteia tot mai mlastinoase!!!
    …Spunem, si noi, strigam, si noi (cât ne-or mai tine bojocii…!) – pentru ca aceasta este Misiunea Sisifica, pe care am primit-o, deodata cu Harul (mai mic ori mai mare…!), de la Dumnezeu…
    Dar, cum zicea Minulescu volumului sau de “romante” – ele, strigatele acestea de avertisment – ramân, deocamdata, doar sperante (nadejdi întru Lucrarea Lui HRISTOS, Lucrare înfaptuita de El pe deasupra si pe dedesubtul oricarei furnicesco-microscopice tentative umane…ba si TAIND CHIAR PRIN INIMA LUCRURILOR!…de va fi nevoie… – si tare-mi vine sa cred ca NUMAI asa se va mai putea mântui lumea asta!) – …ramân doar…”Romante pentru mai târziu“!
    …Sa nadajduim, din toata inima, ca NU pentru…PREA TÂRZIU!!!
    …Multa sanatate si senin în suflete, întregii familii de vis, ba chiar anuntând, prin Armonia ei desavârsita – RAIUL: IOAN si FLORICA MICLAU, CU TOATE ALE LOR RAMURI, CU TOTI LASTARII LOR CEI LUMINOSI, VIGUROSI, EROICI LUPTATORI, CHIAR DE ACOLO, “DINDEPARTE”, PENTRU NE-PIERDEREA DUHULUI ROMÂNESC, PE PLANETA TERRA !!!

Doamne,-ajuta-i pe ai Tai, pe cei ramasi buni, din Oastea Ta de Lumina – sa izbândeasca în lupta cu  beznele înfricosate!
Va îmbratiseaza, cu toata pretuirea si cu toata fierbinteala fratiei întru Duh de Românie,

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

Richard Wurmbrand

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

Michael Wurmbrand

Richard Wurmbrand a trait 91 de ani si este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa si 14 ani in inchisorile comuniste.

A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la incepeutul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi.

Familia Wurmbrand, iubita si respecata de multe personalitati romane ortodoxe, a reusit sa fuga prin intermediul unui domn Lungulescu, editorul sef al celui mai raspandit ziar roman, Universul. Parintii Sabinei, doua surori si un frate au pierit in lagarele naziste.

Isaac Feinstein, un misionar crestin evreu deosebit de eficient printre evreii romani, si cel care a jucat un rol important in convertirea sotilor Wurmbrand, a fost si el ucis de catre legionarii nazisti romani.

Viata cuplului in acea perioada este descrisa in cartea lui Richard Wurmbrand numita Hristos pe ulita evreiasca. In scurta perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi si tranzitia Romaniei spre comunism (1945-1947), Richard Wurmbrand a tiparit si organizat distribuirea ilegala a unui numar de un milion de evanghelii in limba rusa soldatilor rusi care ocupau Romania. A fost pastorul unei biserici compuse din 1000 de evrei convertiti la crestinism.

In februarie 1948, desi aflat sub protectia diplomatica a suedezilor, Richard Wurmbrand a fost rapit de pe strada de catre guvernul comunist si a disparut in reteaua de inchisori comuniste. In vederea unei judecati formale, el a fost intemnitat sub un nume secret, timp de trei ani, singur intr-o celula. Acolo, a fost torturat si ulterior condamnat la 25 de ani de inchisoare ca inamic al statului comunist. Procesul formal n-a avut loc niciodata, datorita faptului ca el a rezistat torturilor. El a petrecut 14 ani in temnitele comuniste, in doua etape: 1948-1956 si 1959-1964. Sotia sa, Sabina, a fost arestata si trimisa la munca silnica intre anii 1950-1953. Richard a reusit sa convinga cativa ofiteri securisti sa devina crestini.

In 1956, unul dintre acestia, domnul Sandu Franco, a obtinut in mod clandestin eliberarea sa din temnita, convingand unul din capii distrati ai Securitatii sa-si puna semnatura pe ordinul de eliberare. In 1964, crestinii luterani norvegieni impreuna cu crestinii evrei britanici au platit suma de 10.000 $ pentru rascumpararea sa si a familiei sale din Romania comunista. Doi dintre fratii sai, dar si Iser Harel, un fost cap al serviciilor secrete din Israel, au avut o substantiala contributie in eliberarea sotilor Wurmbrand. Cartile sale, Torturat pentru Hristos si Cu Dumnezeu in subteran, descriu unele din detaliile de mai sus. Evenimentele care i-au adus recunoastere mondiala in lumea occidentala n-au fost culese si publicate in nici o carte si, de aceea, sunt prezentate aici. Ele releva minunata imbinare a credintei sale cu curajul si perspicacitatea sa cu care a fost inzestrat.

Familia Wurmbrand a sosit in decembrie 1965 in Oslo, Norvegia, si, fiindca nu intelegeau norvegiana, au vizitat, in prima lor duminica, Biserica Luterana Americana. Impresionati de libertatea de inchinaciune la care au asistat, au plans tot timpul cat a tinut serviciul din biserica. Rev. Myrus Knutson, pastorul bisericii, profund impresionat de aceasta familie de refugiati, si-a deschis usa casei sale pentru a-i adaposti. In acelasi timp, acest pastor a verificat, prin ambasada SUA, veridicitatea relatarilor incredibile ale familiei Wurmbrand. “Demni de toata increderea!” a venit raspunsul. Ca urmare, Rev. Wurmbrand a fost invitat sa vorbeasca in fata membrilor bazei NATO adunati in cea mai mare capela din Oslo.

Pentru ca se puteau pune intrebari, capelanul, colonel Cassius Sturdy, l-a intrebat pe Pastorul Wurmbrand de ce occidentul nu ar trebui sa incerce sa coexiste impreuna cu comunismul.

Wurmbrand, intotdeauna dramatic in actiunile sale, s-a dat repede jos de pe podium, i-a smucit colonelului portofelul din buzunar si a zis: “Ti-am luat banii, banii tai sunt in buzunarul meu. Hai acum sa coexistam pasnic!” Apoi, a continuat, spunand:

N-ar fi o problema pentru comunism sa coexiste, acum, dupa ce a ocupat jumatate de glob. Adevarul este ca, dupa cum nu exista leac impotriva cancerului, nu exista nici o solutie impotriva comunismului. Si tot asa, dupa cum nu ne putem multumi cu ideia ca trebuie sa ne resemnam in fata cancerului, n-ar trebui sa ne resemnam si cu ideia ca acest comunism n-are leac.

Colonelul Sturdy s-a ridicat imediat in picioare si a zis:

Domnilor, Wurmbrand este omul care ne trebuie! Hai sa-l trimitem in America ca sa le sterpeleasca portofelele tuturor simpatizantilor de stanga si sa le deschida ochii.

S-a trecut de indata la colectarea unor fonduri si s-a stabilit un itinerariu pentru ca, peste o luna, Rev. Wurmbrand sa tina discursuri, in special in estul Statelor Unite.

Ajuns la New York, a constatat ca audienta era compusa din pacate numai din cativa militari adunati intr-o micuta capela. Dezamagit, Wurmbrand si-a programat biletul de plecare inapoi in Europa, considerand toata actiunea lipsita de orice succes. Inainte de a pleca insa, a fost invitat la Philadelphia, unde urma sa-si viziteze unicul prieten american pe care-l cunostea, un pastor evreu crestin. Acesta nu l-a incurajat de loc, in ceea ce privea ramanerea definitiva in SUA, considerandu-l mult prea in varsta si prea slabit pentru a fi in stare sa pastoreasca o biserica.

Nu vei fi in stare sa-ti castigi existenta”, au fost ultimele cuvinte ale prietenului sau. Richard l-a rugat sa-l plimbe putin prin centrul din Philadelphia si “s-a intamplat” ca tocmai atunci sa aiba loc acolo cea mai mare demonstratie impotriva razboiului din Vietnam, eveniment la care urma sa vorbeasca un pastor presbiterian, un partizan al miscarii de stanga. Oprindu-se sa asculte, din curiozitate, Wurmbrand, indignat de ceea ce se spunea s-a repezit in fata, a pus mana pe microfon si, de la inaltimea staturii lui de aproape doi metrii , a urlat cat il tineau puterile:

N-ai nici o idee ce inseamna comunismul! Uita-te la mine, eu sunt doctor in comunism. Ca pastor crestin, locul tau ar trebui sa fie alaturi de victimele comunismului si nu alaturi de calaii care-i tortureaza.

Cum poti fi doctor in comunism?” i s-a replicat sarcastic.

Uite diploma mea,” a raspuns Wurmbrand, si, desfacandu-si pana la brau camasa, le-a aratat tuturor cicatricele adanci de pe torace. Multimea a vuit uimita. A venit politia. L-au dat jos si l-au rugat politicos sa-si incheie camasa la loc.

Incidentul, desi petrecut foarte repede, a fost suficient pentru ca niste fotografi priceputi sa poata poza intamplarea dramatica si sa-l roage sa le dea niste interviuri.

A doua zi, toate ziarele importante din SUA aveau pe prima pagina imaginea pastorului care cu pieptul gol acoperit de cicatrice. A urmat o serie de interviuri si solicitari de discursuri. Wurmbrand si-a amanat plecarea si si-a mai prelungit sederea cu inca aproape doua luni in SUA. Din cauza solicitarilor, a urmat inca o prelungire de alte trei luni, timp in care a facut turnee si a tinut peste tot discursuri si conferinte.

Marturia sa din mai 1966, inaintea Subcomitetului de Securitate Interna a Senatului SUA, a devenit publicatia cea mai bine vanduta a Guvernului SUA pentru urmatorii trei ani. In noiembrie 1966, Richard, Sabina si Michael, care intre timp s-au stabilit in SUA, au inceput infiintarea misiunilor crestine pentru tarile comuniste. In 1990, misiunea a fost denumita Vocea Martirilor Inc., cu sediul in Bartlesville, O|., director general actual Tom White, o organizatie mondiala care are ca tinta ajutorarea crestinilor persecutati de catre regimurile comuniste si evanghelizarea simpatizantilor de stanga. O atentie deosebita este acordata, acum cand regimurile comuniste au cazut, tarilor musulmane. Misiunea are filiale in peste 35 de tari din lumea libera. Rev. Wurmbrand a calatorit in toata lumea si a dat numeroase intervieuri spectaculoase televizate. De exemplu, el a lasat-o pe Madeleine O’Hare, o ateista notorie, fara grai, atunci cand a intrebat-o, intr-un intervieu televizat in direct, daca cunoaste adresa vreunei societati de caritate ateiste, in timp ce lumea este plina de tot felul de societati caritabile religioase. Activitatea misiunii “Vocea Martirilor,” cat si discursurile reverendului Wurmbrand, au atras atentia lumii intregi asupra sortii triste si uitate a fratilor crestini de pe tot pamantul.

Mesajul lui Wurmbrand a fost intotdeauna: “Urati sistemul rau, dar iubiti pe cei ce persecuta si cautati sa-i convertiti la crestinism.” O credinta profunda, o minte ascutita si agerimea sa il prezinta pe Wurmbrand ca pe o persoana deosebit de placuta si calda. Principiul sau a fost: “Ajuta pe oricine si daruieste oricui iti cere.” Conducatori crestini din lumea intreaga au scris carti si au depus marturie despre el, numindu-l “martirul viu” si “Pavel al cortinei de fier.” Cateva din predicile sale au fost publicate in cartile “Predicile izolarii solitudinii” sau “Atingand inaltimile.”

Pana si dupa varsta de 85 de ani a continuat sa calatoreasca si sa tina discursuri. Dar in ultimii cinci ani a fost retinut la pat, datorita comotiilor numeroase si neuropatiilor de la picioare contractate in timpul inchisorilor, unde era nevoit sa stea mai mult in picioare si sa sufere de foame. A decedat in Torrance, CA, pe data de 17 februarie 2001, din pricina unei insuficiente respiratorii. Sotia sa, Sabina a decedat pe data de 11 august 2000. A ramas in urma fiul lor, Michael.

Sursa: Amintiri cu sfinti

Nota: Din alte surse, precum si din marturia aceluiasi Mihai Wurmbrand, se pare ca Richard Wurmbrand vorbea fluent 14 limbi.

Apostolul de dincolo de Cortina de Fier

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

 Michael Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND A TRAIT 91 DE ANI. Este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa, inclusiv cei 14 ani petrecuti in inchisorile comuniste din Romania.

 A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

 Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

 Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

 Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi. Continue reading “Apostolul de dincolo de Cortina de Fier”

GERMANIA SE AUTOLICHIDEAZA

dupa ce ati vazut ce-i în Norvegia,

iata care-i situatia în Germania…

Traim vremuri interesante…(Viorel Roman)


Cartea cu titlul de mai sus a lui Thilo Sarrazin Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen, Mûnchen 2010, 464 p., demonstreaza, ceea ce mai toata lumea stie, dar în vremea ocupatiei anglo-americanilor si a sovieticilor era tabu. Germanii au scapat ca prin urechile acului de a fi exteminati (vezi planul lui Henry Morgenthau, 18911967, ministru de finante al USA) dar au fost supusi apoi unui plan de reeducare, similar celui al rusilor implementat în sfera lor de influenta, inclusiv România, cu scopul de a face imposibila o reeditare a rezboaielor în Europa si a mai ales cimenta dominatia protestantilor anglo-saxonisi ortodoxo-comunisti câstigata în 1945.

[pullquote] Sistemul scolar este de ani buni precar, universitatiile mediocre. Institutiile fundamentale germane: Familia, Armata si Biserica sunt din ce în ce mai subrede! Prima se destrama, a doua devine una de mercenari, a treia începe acum un program de reevanghelizare.

Viorel Roman

[/pullquote]

Dupa reunificarea si recapatarea suveranitatii Germaniei – trupele rusesti s-au retras în 1991, cele anglo-saxone se retrag în 2020 – tabuul reeducarii dublat de un control? Politic corect? Strict a fost preluat de elita pregatita de ocupatii. Libertatea de expresie este garantata de Constitutie, dar când Sarrazin, membru în conducerea Bancii Centrale Germane si fost ministru social-democrat de finante, si-a permis sa publice o carte cu un titlu si un mesaj cât se poate de clar: „Germania se autolichideaza. Cum ne jucam cu soarta tarii? Si fara ocupantii, a intervenit Presedintele si a fost dat afara din serviciu. Si conducerea Partidului Social-democrat a vrut sa-l dea si ea afara, dar a renuntat, pentru ca un milion si jumate de cititori au cumparat cartea si populatia este la curent atât cu planul Morgenthau cât si cu cel al reeducarii, dar este înca timorata, nu vrea sa-si riste pozitia sociala si profesionala ca Sarazzin, care a riscat si e acum un autor multimilionar independent.


Modelul din perioada de ocupatie nu este cel natural, darwinist în sensul de supravietuire a celui mai competent,
Survival of the fittest, ci cu un model cultural artificial de selectie si reeducare facut de oameni, cu scopul ca singura materie prima germana, inteligenta si pregatirea profesionala, sa fie diminuata în mod relativ si absolut. Sistemul scolar este de ani buni precar, universitatiile mediocre. Institutiile fundamentale germane: Familia, Armata si Biserica sunt din ce în ce mai subrede! Prima se destrama, a doua devine una de mercenari, a treia începe acum un program de reevanghelizare. Natalitatea germanilor este în scadere, cea a imigrantilor,preponderent islamici, e în crestere. Ajutorul social de 700 Europe luna a creat o patura parazitara în crestere, interesata numai în perpetuarea privilegiilor, nu în munca si pregatire profesionala.

Nu este nimic spectaculos sau nou în ceea ce afirma Sarrazin! Nou este numai faptul ca cineva îsi pierde situatia daca nu-i …! Politic corect? Si ca astfel de la Presedinte si Cancelar, dna fusese reeducata de rusi în RDG, (ea a recunoscut ca n-a citit cartea, dar este împotriva ei), pâna la omul de rând se recunoaste public, parafrazandu-l pe Hamlet, Ca ceva e putred în Germania!.


Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania