FILOZOFUL MIRCEA FLONTA: Religia în școala românească

flontaReligia poate avea un efect pozitiv în viaţa copiilor, cu o condiţie: accentul să cadă pe valori fundamentale, ca dreptate, solidaritate, compasiune, toleranţă

by Andrea Ofițeru

Gândul: Sunt două curente în societatea românescă, unul care spune că religia ar trebui să se predea în şcoli, altul care susţine ca religia ar trebui scoasă din şcoli. Dumneavostră ce credeţi?

Mircea Flonta: Eu am un punct de vedere clar în privinţa asta. Există practici diferite în ţări civilizate şi democratice. În America, de pildă, religia nu se predă în şcoli de stat, în învăţământul public, pentru că se consideră că religiile au un caracter confesional. Cu alte cuvinte, religiile îi despart pe oameni. În şcoli se predau numai lucruri care au o valoare universală, o recunoaştere universală:  ştiinţele, informaţiile istorice, culturale s.a.m. d. Continue reading “FILOZOFUL MIRCEA FLONTA: Religia în școala românească”

Adrian Botez: O SCRISOARE OTRĂVITĂ

Adrian Botez“19.05.2014

Către: Ministerul Educației Naționale

În atenția: domnului ministru Remus Pricopie

Subiect: Implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare

Stimate domnule ministru,

Organizațiile semnatare vă solicită implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare, pentru a se evita ca atitudini discriminatorii sau antiștiințifice să ajungă în materialele educaționale. Solicitarea noastră se bazează pe angajamentul anterior al Ministerului, din martie 2012, de a ne implica într-un astfel de demers. Implicarea doar a anumitor culte religioase în acest proces ridică semne mari de întrebare în privința transparenței mecanismului de evaluare. Continue reading “Adrian Botez: O SCRISOARE OTRĂVITĂ”

Neuromania si pretentiile ei

Aping MankindNEUROMANIA ȘI PRETENȚIILE EI

Un subiect dificil, care cere răbdare să fie explicat și înțeles,  dar care e de actualitate și  de mare  importanță pentru om

 E neuromania, o manie care bântuie prin lumea occidentală și deformează gândirea omului postmodern?  Este o formă de deconstructivism care ținteste la demolarea ființei umane ca si creatie a lui Dumnezeu și asemuirea lui tot mai insistentă cu animalul.

Să înțelegem încă de la început ce spune dicționarul explicativ referitor la acest cuvânt compus: Neuro – sistemul nervos; Mania- modul de a manevra, a manipula, a mânui, a conduce, de a uza de instrumentele cugetării.

 Evolutionismul ne fortează să regândim însăși esența umanității omului: ce este omul? Ființă umană, ori doar un animal mai evoluat ca celelalte? Ce ne diferentiază de animale? Ce trăsaturi? Sunt trăsăturile acestea suficiente pentru a declara ființa umană “umană”, diferită de animale?

Acestea sunt intrebări fundamentale cu care persoanele care gândesc traditional se confruntă tot mai des. Tinerii si copiii le discută tot mai mult în lumea academică si influența acestei gândiri devine tot mai pregnantă în lumea intelectuală. Neuromania este în primul rând de atac împotriva umanității ființei umane. Ea reduce diferențele dintre om si animal la un minim aproape nesemnificativ, si afirmă că animalul are mai mult în comun cu omul decât diferențe. Continue reading “Neuromania si pretentiile ei”