Tag: credinta

PASTORUL WILHELM BUSCH – ÎN TABARA CU TINERII

On By nelursIn Christian Life, MiraclesLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut, si s-au încrezut în Domnul.” Psalm, 40.1-3

 .

Nascut din nou – episoade de viata

 .

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un colt linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungrti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dacaînca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

 Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

 Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

 Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuir sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Intelegeti: Îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tânar de 20 de ani.

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul tau totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

 Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

 Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tamaduirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”!

Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie sa ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

 Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

 În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

VA URMA!

Latura personala a crestinului

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. (…) Sa se bucure si sa se înveseleasca în Tine toti cei ce Te cauta!”Psalm, 40.1-3; 16

Nascut din nou – latura personala a crestinului

 

 

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un cola linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora  linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungeti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dac înca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când  în când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuit sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Întelegeti: îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tân?r de 20 de ani!

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul t?u totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”,  atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tam?duirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”! Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie s? ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

 

VA URMA!

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!“ În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

„Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!”

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!“

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!” El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

ÎNCEPUT DE NADAJDUIRE…!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASIST – Mahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012


ESTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTA"- DE TINE DEPINDE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist)

 .

“Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; înainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

În ajunul Craciunului  toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducte”.

 “Rezervolul” îl umpli si pe urma îl folosesti pâna se goleste pe când printr-o “conducta” tot timpul trece fluidul, folosesti si tu si merge si mai departe. Mie mi-a placut ideea asta mult si cred ca în viata unui crestin e bine sa o si aplicam.

 Eu am doi baieti, si deseori de-a lungul timpului am primit hainute pentru ei pe care si eu le-am dat mai departe. De multe ori între hainutele primite erau si rochite sau lucrusoare care nu li se potriveau. Evident nu erau pentru noi trebuia sa le dau mai departe pe “conducta”. Apoi ce am primit si a fost bun a stationat la noi o vreme pâna când au crescut copiii, apoi si la acestea le-am dat drumul pe “conducta”.

 Am citit cu ani în urma o poveste intr-o revista menonita care m-a impresionat si am tinut-o minte. Din lipsa de spatiu revistele acelea au plecat si ele “pe conducta” dar câteva articole din ele mi-au placut si in anumite imprejurari mi le amintesc cu placere.

 Motto-ul pus era versetul “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

 În zilele de dinainte de Craciun, o familie se hotaraste sa plece îmreuna cu copiii în vizita la parinti, iar ei locuiau departe. Pentru ca aveau o livada cu nuci, pun pe copii sa adune mai multe nuci pe care sa le ofere cadou parintilor si rudelor ce le vor întâlni. Drumul a fost lung si ajunsi la destinatie bucuria revederii a fost mare. Binenteles ca au veni multe rude sa îi viziteze. Au oferit nuci tuturor. O verisoara cu sotul ei dupa ce s-au întors acasa s-au gândit sa ofere cadou, nuci, unei vecine. Aceasta a fost asa de încântata si i-a rugat daca mai au sa îi mai aduca oferindu-se sa le plateasca. Ei când au ajuns sa se revada cu familia venita în vizita în localitatea lor au întrebat de nuci spunându-le pentru ce au nevoie. Si au mai primit multe nuci sa le ofere vecinei. Au dus nucile vecinei care s-a bucurat mult si le-a dat cinci dolari, cu toate ca ei au insistat ca sunt fara bani, vecina nu a acceptat sa ia nucile fara plata. Verisoara a luat banii si i-a dat pentru nuci rudei sale povestindu-i cele întâmplate. Bani au fost pusi în poseta.

 Trecusera cateva zile când tinerele femei hotarasc sa iasa în oras cu masina sa cumpere câte ceva de la magazine. Însa pe drum li s-a stricat masina. Peste drum de locul în care s-a întâmplat incidentul era un atelier de unde un om a vazut impasul femeilor. S-a apropiat de ele si s-a oferit sa le ajute. El a reusit sa puna iarasi masina in functiune. Brusc, tânara si-a adus aminte de cei cinci dolari si i-a oferit domnului ce le-a ajutat. Acesta a refuzat spunând ca nu primeste bani ca le-a ajutat in numele Domnului Isus. Atunci tânara l-a rugat sa primeasca si el cei cinci dolari tot în numele Domnului.

Seara, omul nostru ajunge acasa. Vede ca nevasta-sa tocmai pregatise o tava pentru vecina lor vaduva, pe care pusese câte ceva din ce avea ea în cas?. Atunci, barbatul amintindu-si de cei cinci dolari, i-a pus si pe acestia pe tava. Sotia credincioasa a sunat la usa vecinei.

 Vaduva tocmai ce sculase de pe genunchi unde ceruse Domnului sa o ajute sa plateasca o facture la care îi mai trebuiau înca cinci dolari.Tocmai citise versetul din Isaia 62:24: “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!”

Mare i-a fost bucuria ca, pe lânga darurile aduse de sora sa în credinta, Domnul i-a trimis déjà banii pentru care tocmai se rugase Domnului cu credinta!

Cu o saptamâna mai devreme, Domnul stiuse ca aceasta vaduva avea nevoie de 5 dolari!

Imi amintesc ca inainte sa citesc aceasta poveste am auzit o sora ca trece prin strâmtorare si sotul nu lucra. Atunci am strâns câteva lucruri printre care si niste pantaloni ai sotului meu care îi ramasesera strâmti si nu îi mai purta. Eu nu stiam cum arata sotul sorei, dar asa am avut pe inima. Am auzit ulterior ca ar fi spus ca probabil eu nu am intrebat pe Domnul când am oferit acei pantaloni deoarece sotul si baietii ei erau mult mai mari de statura si acei pantaloni nu s-au potrivit.

 Am fost trista si necajita mai ales ca oferisem din toata inima acele lucruri. Ma gândeam ca am gresit ca poate nu a fost in voia Domnului. Apoi am citit povestea pe care v-am impartasit-o mai sus si am inteles difernta intre “rezervor” si “conducta”. Sora nu a inteles ca acei pantaloni probabil trebuiau sa ajunga la altcineva, si de atunci daca am încredintarea sa dau un lucru ca dar cuiva, o fac cu toata placerea, chiar daca persoana careia i l-am facut are ceva de comentat.

 Cred ca în timp ce strâng mai multi ani, Domnul îmi da tot mai multa întelepciune si ma ajuta sa nu mai judec cu mintea atât de mult lucrurile si sa las sa curga prin mine voia Sa. Desi sunt greu de modelat si învat greu, învat, si asta îmi da priceperea sa ma apropie mai mult de Domnul Isus. Si pacea si bucuria ce vin de la Domnul ma fac sa experimentez un nou stil de viata care ma împlineste mai mult decât orice alt lucru.

(Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/2011/12/ce-vrei-sa-fi-un-rezervor-sau-o.html)

UN INTERVIU CU UN RABIN

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Rodica Botan

(Pe Ginduri, http://www.peginduri.com/)

Aseara am ascultat un interviu luat unui rabin crestin. Foarte, foarte interesant…Multe intrebari care le aveam despre majoritatea evreilor care sunt atât de liberali (în sensul pe care il dam noi cei din America cuvântului liberal) si-au gasit un oarecare raspuns în cele auzite.

Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului- de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…

Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori- (dar nu ortodocsi), este educat în traditiile evreesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica…studiaza Torra, etc.

Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegind de-acum si pe evrei si felul lor de viata si apoi invatind despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica care exista intre cele doua entitati.

Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii nu au o cunostiinta intima a propriei lor mosteniri.

Am aflat ca ei sunt instruiti ca noi crestinii îi consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri dar ca Isus nu este unul dintre aceste lucruri…ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin, s.a.m.d.

In liceu a avut un coach pe care l-a indragit mult – un om integru dar…un obsedat cu Isus…dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri inclusiv drogurile, ajunge la un moment dat sa cunoasca pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese un adict pe droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat – dar – si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins pleaca de la facultate cu motocicleta iarna vreo 80 de km acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si-o poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta adicta se roaga impreuna cu grupul ei de studio biblic pentru el.

Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia – ceva foarte cunoscut …Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele Patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cât de evreu este Isus…

Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Torra …, de unde el credea ca Isus s-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Iosif si Mary …

Si din ce citeste, dintr-aia intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au lucrat , l-au convins, l-au schimbat…

Mai zicea el un lucru interesant…, ca dintr-o data a realizat ca traditia everilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei…, dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza, fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.

Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii îl asteapta pe Mesiah… A raspuns ca majoritatea, de 90 la suta, nu-l amintesc de loc… ca pe undeva ei se multumesc cu acum si aici si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atâtea decizii sociale care sunt impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si assist suicide, si alte chestii sociale pentru care multi everi cheltuie timp si bani aiurea.

Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea ce am avut-o când evreii au participat atât de intens si au investit atât in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam au dela el acuma…

Pentru mine cel putin, discutia m-a facut sa inteleg ca evreii îl resping pe Christos pentruca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc.

Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza…este Noul Testament si ca déjà au parcurs o mare parte din Istoria de acolo.

Ar intelege ca Isus este atât al lor cât si al nostru si Isaia 54 si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea când înca odata evreii o sa caute dupa lege – dupa Torra sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si când vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi la ceasul al 12-lea…

 

SA FIM NEPRIHANITI ÎN 2012!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Cristos cunoaste viitorul


Sorin Sabou

(http://www.sorinsabou.com/)



Ce raspunde Cristos la întrebarea: Ce va fi? Iar daca suntem si mai specifici putem reformula pornind de la cuvintele lui: A cui va fi împaratia? Cine va vedea pe Dumnezeu? si Cine va mosteni pamântul?

Aceste întrebari cu privire la lucrurile esentiale din viitor ofera liniile de investigare la nivelul Evangheliei dupa Matei. Cristos da raspunsul subliniind bucuria fara margini a celor care vor avea parte de obiectul din aceste întrebari.

Cei saraci în duh, cei cu inima curata, si cei blânzi. Elementele esentiale pe partea oamenilor sunt de ordin launtric, tin de un anumit caracter. Recunoasterea saraciei spirituale, a dependentei de Dumnezeu, ordine si curatie a inimii, folosirea numai spre bine a autoritatii si raspunderilor date de Dumnezeu robilor sai sunt lucrurile esentiale care au un cuvânt greu când se cauta raspuns la întrebarea: Ce va fi?

În mod concret intrarea în Împaratia cerurilor depinde de neprihanirea (dreptatea) oamenilor. Textul esential este cel din Matei, 5.20:

„Daca neprihanirea voastra nu o va întrece pe cea a carturarilor si fariseilor cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.“

Aceasta afirmatie se întelege contextual cu ajutorul a ceea ce urmeaza sa fie spus. În privinta întrecerii neprihanirii carturarilor, ucenicul lui Cristos în întelegerea Scripturii, trebuie sa treaca dincolo de litera ei la spiritul ei. Ei au auzit ca s-a spus, dar sunt atenti la ce spune Cristos. Modelul lui Cristos de întelegere a textului Scripturilor sta ca exemplu pentru ei. În ce priveste întrecerea neprihanirii fariseilor, ucenicul lui Cristos nu îsi practica neprihanirea sa fie laudat de oameni, nici în privinta milosteniei, nici a rugaciunii si nici a postului. Pe toate acestea le practica înaintea lui Dumnezeu; ele sunt parte integranta a comuniunii sale cu Dumnezeu, si de la acesta îsi va primi rasplata.

Pildele cu cele zece fecioare, cu talantii si cu pastorul, oile si caprele identifica alte detalii la raspunsul la întrebarea: Ce va fi? Nepregatirea pentru ce va fi are consecinte dramatice. Nimeni nu poate însela pe Mirele care vine. Cu cât întârzie mai mult cu atât se vede mai clar daca eu sunt pregatit pentru venirea lui. Este raspunderea mea sa am untdelemn suficient pâna la intrarea în odaia de nunta. Folosirea în folosul stapânului a resurselor încredintate este obligatorie. Îngroparea lor înseamna pierdere. Aici eu sunt doar un ispravnic al averii stapânului. Tot ce mi-a dat trebuie înmultit pentru el.

Apoi raportarea la cei mai neînsemnati dintre frati arata adevarul dragostei fata de oameni. Dar e mai mult de atât, asa se arata dragostea fata de Cristos. Compasiunea fata de cei mai neînsemnati înseamna slujire fata de Cristos. Acest lucru dovedeste caracterul de a fi neprihanit. Asa sunt cei care sunt pusi în partea dreapta a Fiului Omului în ziua judecatii tuturor popoarelor.

Mâna dragostei …

On By nelursIn News, Romania, WorldLeave a comment

George Danciu

De CRACIUN 2011 s-au expediat mii de tone si miliarde de declaratii de dragoste si empatie fata de colegi si prieteni, fata cunoscuti si necunoscuti. Posta traditionala si cea electronica a strabatut în lung si lat Mapamondul cu asemenea mesaje.

Miliarde de mesaje au cuprins doar cuvinte cu  urari de fericire si sanatate, prilejuite de Aniversarea Nasterii Mântuitorului Iisus.

Dar, când avem ocazia, sa trecem la fapte de la vorbele frumoase si pompoase … STOP!

Ceva ne opreste si ne frânge gestul nobil la care s-ar astepta cineva sa-l vada si sa-l gaseasca la expeditorii unor asemenea mesaje pline de iubire si de deschidere fata de semeni.

Pe HotNews.ro gasim o stire care ne cutremura:

Un iranian condamnat la moarte in Teheran pentru ca a trecut la crestinism cere azil autoritatilor romane; cererea i-a fost respinsa (publicata a doua zi de Sarbatoare, Luni, 26 decembrie 2011)

Un iranian refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Roman pentru Imigrari, insa cererea i-a fost respinsa, imigrantul adresandu-se mai multor institutii ale statului roman, informeaza Mediafax…

Puteti citi întregul articol de V.M. HotNews.ro despre cazul lui Habin Bastam, cert este ca, acum câtiva ani fratele lui Assadollah Masoud Bastam, a primit cetatenie iraniana si a fost salvat din ghearele mortii iminente.

Acuzatia de apostazie (adica renuntarea publica la o anumita credinta religioasa; renegarea unei doctrine sau conceptii) adusa lui Habib Bastam “se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice”, potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.

Sigur, situatia politica internationala e mai complexa, acum când Iranul are o atitudine agresiva fata de tarile Occidentale.

Însa credinta si învatatura Mântuitorului Isus, spiritul Craciunului si solidaritatea umana ar trebui sa încline hotarâtor balanta în luarea unor decizii fara echivoc în acordarea azilului politic solicitat.

Mâna dragostei solicitate acum, si întinsa de crestinul Habin Bastam, cu speranta de ajutor catre autoritatile române crestine, e tinuta închisa de partea româna.

Suntem insensibili la strigatul disperat al unui om care-L are ca Domn si Stapân pe Iisus Regele Universului!

E respins fratele nostru crestin, punând mai presus de nevoia acestuia, imediata, spoiala unui crestinism cu numele, fatarnicia ridicata la rang parlamentar, de partid si de stat, indiferenta umana, ori, Mântuitorul a pretins ca, manifestarea iubirii s-o avem fara a se avea în vedere fata omului (aprapelui) aflat în nevoie…

Doamne, da-ne mintea românului cea de pe urma!

Poveste de dragoste

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Vladimir Pustan


„si sa cunoasteti dragostea lui Hristos care întrece orice cunostinta…”

                                                                 Efeseni, 3.19


 

Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Priveam caraghios si holbat ca o bufnita asezata pe hornul unui semn de întrebare. Nimic nu se lega. Statea mireasa si frumoasa si ma întrebam de ce nu-si pusese voal. Toti priveau la buchetul tinut crispat în mâini si era singura mireasa neprivita de pe fata pamântului. Numai eu pusesem câinii privirii s-o muste din partea cealalta de obraz. Partea ce îi ramasese întreaga…

Cealalta parte semana cu o vaza trântita de pamânt când disperarea îti frige degetele. Ochiul era laptos si nefiresc, adormit parca pe veci în giulgiul desertaciunii.

Mirele n-o privea. O învaluia doar în linistea iubirii si o tinea de mâna cu groaza întiparita pe fata, groaza ca cineva odata o sa i-o fure. Creierul îmi fierbea de întrebari aiurea, voiam sa le pun, dar mi-era frica de raspunsuri, asa ca stateam acolo, incapabil sa scot un cuvânt, daramite sa sucesc fraza pompoase si întortocheate în cerul gurii. Lumea din mine îmi soptea la ureche, zvârcolindu-se, ca trebuie sa fie mireasa bogata daca Fat-Frumos se casatoreste cu ea. L-am privit pe el cu ura, l-am rastignit în gândurile mele, l-am ucis fara sa regret.

M-a chemat tatal ei, a tras de mine sa mergem împreuna la masa. N-aveam chef, eram departe, voiam sa ajung mai devreme acasa, sa-i povestesc sotiei ce vazusem, dar staruinta lui suparatoare m-a convins. L-am întrebat cu rautate cât l-a costat nunta si mi-a spus ca nimic, pentru ca-i sarac lipit pamântului, ca toate cheltuielile le-a suportat mirele, pentru ca el era bogat. Am sarit ca ars si nu pricepeam. Eram ca la orele de matematica la liceu, când toti râdeau de mine pentru ca nu stiam nici macar tabla înmultirii. A început sa plânga de fericire si durere. Sotia plecase de la el demult, îl lasase s-o creasca pe fata singur, nu se mai recasatorise, muncea la fabrica pe bani putini, îsi dorea pentru fata o viata frumoasa. Îi cumpara haine si-i platea meditatii. În gluma o promisese fiului unui coleg de munca, dar începuse sa se gândeasca serios la asta. Într-o seara… Într-o seara fata veni mai târziu acasa si-i spusese ca s-a dus cu o colega la o Biserica si ca vrea sa se întoarca la Dumnezeu. N-o mai auzi… O întreba la ce Biserica si mintea i se întuneca si o lovi cu sete peste obraz pentru prima oara în viata. Îl privi cu iertare din ochii albastri si-o mai lovi o data; apoi zilnic si începu sa bea si fata era tot mai hotarâta, fugea de-acasa duminica. O batea la amiaza si seara; într-o noapte o lovi pâna cazu jos, si apoi cu bocancul peste fata de câteva ori. Au dus-o la spital cu salvarea; jumatate din obraz a ramas paralizat, iar unul dintre ochi nu mai putu fi salvat. L-au dus, i-au facut proces verbal si fata îl ierta acolo, dupa operatie, si vru sa se omoare de necaz si rusine. Toti îl priveau cu ura si-l înjurau. Dupa ce fata iesi din spital mersera împreuna la Biserica, se rugara împreuna si simti bucuria Duhului Sfânt încalzindu-l.

Se simtea trist câteodata când se uita la obrazul ei, gândindu-se ca îi distruse tot viitorul. Era fericit azi…

M-am uitat la mire. Pe cât îl urâsem, pe atât îl iubeam acum. M-am dus la el si l-am întrebat ce vazuse la ea. „Frumusetea! Nu vezi ce frumoasa e?” Vedeam, si ce vedeam nu întelegeam. Stateau amândoi la masa tinându-se de mâna si erau absorbiti de lucrul acesta ca nu mai aveau timp de mine, asa ca am plecat târându-mi picioarele, pâna la masina. Era toamna, cadeau frunzele din castani si drumul era pavat cu moarte vegetala. Soarele ma mângâia prin geamu masinii ca un sarut pe-un ochi din care albastrul de Voronet începe sa paleasca pentru a se transforma în albul dureros al credintei, în frumusetea lucrurilor care nu se vad. Si cele mai frumoase sunt acelea…

 

Preluat din cartea: „Tradata, iubirea trecea”, de Vladimir Pustan

http://barzilaiendan.wordpress.com/2011/12/20/poveste-de-dragoste/


Promisiuni sigure

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                      (Geneza, 12.1-4)

„Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”                                                                                                                             (Ioan, 3.16)

.


ÎN CALATORIA VIETII


Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

Scurt timp a fost cel mai mare pachebot din lume. Toata lumea care avea tangenta cu el era entuziasmata. Pe data de 10 aprilie 1912 atunci când Titanic a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, nimeni nu putea banui cât de scurta îi va fi viata!

Calatorii au platit sume enorme pentru o calatorie unica, dupa cum s-a dovedit, din nefericire.

Atât proiectul cât si executia au dat mari garantii prin mass media cu privire la siguranta sporita a acestui Gigant al transportului maritim!

Dar … la trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.

Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h, vaporul putând genera 26.000 de CP.

Cauza catastrofei s-a dovedit a fi aceea ca cel de la cârma, capitanul Smith (dar si proprietarul si constructorul), s-au crezut în siguranta în orice conditii, iar viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul cu aisbergul.

Capitanul a luat decizii catastrofale. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-sestapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul puternic a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în doua parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile trecuse demult pe lânga capitanul Smith si pentru vasul gigant care-i fusese încredintat, care probabil inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

***

Avraam – un model de viata

Avraam evreul, cum îl numise Dumnezeu, fusese invitat de catre Acesta la o calatorie urmata de mari promisiuni.

„Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul …”

Sunt oameni care au un fler special, un feel care-i ajuta si îi determina sa ia deciziile cele mai favorabile. Însa acestia au în spate o oarecare pregatire, un caracter, o vigilenta … care le determina actiunile. Au si un anumit scop pe care-l urmaresc, nu navigheaza la întâmplare, evita apele tulburi si învolburate.

Asa se face ca Avraam L-a înteles pe Dumnezeu. El a cântarit bine chemarea. Si-a dat seama ca nu are nimic de pierdut, ci dimpotriva, doar de câstigat. Avraam a fost un om responsabil. Nu a zis Dupa mine, potopul! Datorita deciziilor sale, bune, omenirea are o cu totul alta perspectiva. Binecuvântarea omului, de catre Dumnezeu, îsi are radacina si în promisiunile facute de Dumnezeu lui Avraam.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

Daca Avraam nu avea credinta în promisiunile lui Dumnezeu, ar fi fost poate un anonim care nu s-ar fi bucurat de multimea binecuvântarilor primite. Avraam l-a ascultat si l-a urmat pe Dumnezeu. Dar viata lui Avraam nu a fost asa de roz cum am putea crede.

Credinta lui a fost supusa la încercari, a fost testata. El a urmat o scoala a credintei predata de însusi Dumnezeu (viata la care suntem chemati fiecare). Prima încercare a fost aceea ca l-a chemat sa iasa din confortul în care se afla împreuna cu rudele sale, din acel loc, si sa mearga unde-i va arata Domnul …

Apoi a venit o foamete, Avraam a coborât în Egipt…

Apoi s-a temut si a zis ca Sara e sora sa, ca sa nu aiba neplaceri în Egipt… Apoi a mai repetat aceeasi greseala, zicând ca e sora sa, când cu împaratul Abimelec…

Sunt multe cazuri de familii care nu pot sa aiba copii pe cale naturala. Dupa îndelungi tratamente sau interventia decisiva a Creatorului, sunt si cazuri de reusita, si li se împlineste dorinta.

Când l-a chemat Dumnezeu pe Avraam, el si Sara nu aveau copii. El avea 75 de ani, iar Sara, sotia sa, de asemeni era în vârsta si nu-i mai venea rânduiala femeilor care puteau sa aiba copii. Iar Dumnezeu i-a promis ca daca are credinta, daca asculta de el, si-L urmeaza, îl va face un neam mare, binecuvântat.

Avraam a pornit pe drumul ales de Dumnezeu si, treptat, treptat, a învatat sa se încreada tot mai mult în El, crezând ca Dumnezeu ce promite si face… Si copilul (Isaac) l-a primit târziu, dupa 25 de ani, când el era în vârsta de 100 de ani, iar Sara avea 91 de ani!

La Scoala de credinta, Dumnezeu îi pregateste lui Avraam un Test Final!

Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire (Geneza 15.6).

În Geneza 22 gasim istoria “Jertfirea lui Isaac“.

Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

Marea încercare a credintei!

Sa observam si sa întelegem ca ispitirile pe care le avem, deseori, ne apar ca rezonabile, chiar daca contravin moralei pretinse de Dumnezeu. Ce e asa de grav daca vorbesc mânios, daca vorbesc neelegant, vai, poate trivial, ce e asa grav daca râvnesc ceea ce Dumnezeu zice ca nu e bine, ca-mi dauneaza? Cum poate sa-mi dauneze ceva care-mi place? Manânc ce-mi place, dar medicul îmi va zice ca-mi va face rau! Si asa e. Îmi place sa fiu mândru, dar Dumnezeu zice ca-mi va aduce necaz. Si asa e.

Acum sa întelegem ca testarile ni se par adesea ca nerezonabile!

Ba chiar ilogice! Cum, sa-i ceara lui Avraam asa ceva?!

Gândirea noastra, superficiala, nedocumentata, neîncercata, nu pricepe multe, fiind lipsiti de aceste exercitii atât de necesare pe calea credintei.

Avraam s-a încrezut total în Dumnezeu si L-a ascultat. Chiar daca noi, ceilalti, zicem ca pretentia lui Dumnezeu este ilogica si nerezonabila.

Prin credinta a adus Avraam jertfa pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise fagaduintele cu bucurie, a adus jertfa pe singurul lui fiu! El caruia i se spusese: „În Isaac vei avea o samânta care-ti va purta numele!” Caci se gândea ca Dumnezeu poate sa învie chiar si din morti; si, drept vorbind, ca înviat din morti l-a primit înapoi. (Evrei, 11.17-19)

Lui Avraam, i l-a cerut pe Isaac, ca pe o jertfa,  cu ce cuvinte …

„Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.”

… singurul tau fiu, pe care-l iubesti …

Doua chestiuni care pe orice om rational îl va opri sa înfaptuiasca cererea Domnului!

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.(Evrei, 11.1)

O definitie a credintei, neoficiala, care ne poate ajuta sa pricepem mai mult, ar fi aceasta: Credinta se bazeaza pe ratiune si e superioara acesteia!

Singurul fiu, pe care-l iubeste. Ce drama e în inima oricarui tata! Între ei (tata si fiu) a fost o comunicare atât de normala, s-au încrezut unul într-altul (mai ales fiul în tata, care nu i-a împiedecat credinta tatalui). Ei, îi preînchipuie pe Dumnezeu si Fiul Isus, care au fost întotdeauna una, Fiul S-a încrezut pe deplin în Tatal, i-a împlinit voia Sa.

Trebuie sa ne concentram pe promisiuni, nu pe explicatii.

Prima lectie, e aceea ca trebuie sa ne asteptam la testari.

Dumnezeu, când a vazut ca voia sa împlineasca cerinta (exagerat de grea si ilogica, pentru oricine), Dumnezeu l-a oprit si i-a pus la îndemâna un berbece, un animal curat si nevinovat.

Însa, Dumnezeu va da la momentul potrivit pe unicul Sau Fiu, pe care-L iubeste, pe Isus, pe acelas deal;  care si-a dat cu adevarat viata pentru pacatele noastre, ca Jertfa de ispasire.

Fiul Sau – Isus Hristos, Mielul fara cusur -, va înlocui pe fiecare om care are credinta, în moarte, ca plata a pacatelor fiecaruia. Dar darul fara plata, pentru credincios, este viata vesnica. Glorie Domnului!

„Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

„Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan, 3.16)

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.


***

Geneza 22. 7-18

Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: „Tata!” „Ce este, fiule?”, i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: „Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” Fiule”, a raspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreuna înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam a întins mâna si a luat cutitul ca sa înjunghie pe fiul sau. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: „Avraame! Avraame!” „Iata-ma!”, a raspuns el. Îngerul a zis: „Sa nu pui mâna pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii si a vazut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot în locul fiului sau. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grija”. De aceea se zice si azi: „La muntele unde Domnul va purta de grija”. Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam si a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

Ce ne atrage mai mult

On By nelursIn CultureLeave a comment

LUMINA SAU ÎNTUNERECUL?


George Danciu

Isus le-a raspuns: „Nu cârtiti între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; si Eu îl voi învia în ziua de apoi.

În Proroci este scris: „Toti vor fi învatati de Dumnezeu.” Asa ca oricine a ascultat pe Tatal si a primit învatatura Lui vine la Mine. (Ioan, 6.43-45)


Dumnezeu, ca si Tata si Creator al omului are o mare responsabilitate – plina de o sfânta si îndreptatita autoritate -, de care, fara nici o îndoiala, se achita de ea cu prisosinta.

Odata, un om cucernic al lui Dumnezeu din zilelor noastre, retragându-se pentru un timp de meditatie si rugaciune, în partasie cu Cuvântul si cu Dumnezeu (prin Duhul Sfânt), a ridicat o întrebare înteleapta.

– Ce ai vrea Doamne sa cunosc despre Tine, mai întâi si mai întâi?

Dumnezeu nu a întârziat cu raspunsul de care omul nostru era foarte interesat.

– Sa cunosti cât de mult te iubesc!

Am auzit ca, pe vremuri, acum aproape un secol, cum se mai întâmpla, o masina FORD a ramas defecta. Întâmplarea de care vorbesc a fost una cu totul speciala. De masina cu  motorul mort la un moment dat s-a apropiat un om din multime. Si, dupa o sumara informare, i-a zis care e defectiunea si ce trebuie sa faca. Omul, plin de sine, n-a vrut sa primeasca sfatul, pe motiv ca va sti el ce trebuie sa faca, doar e masina sa, si o cunoaste mai bine cum functioneaza, cum poate el, un domn nepriceput, sa-l ajute?

Acel om, respins, nu era altul decât Henry Ford (1863 – 1947) creatorul acelei masini la care trudise zile si nopti, multi ani, la conceperea ei!

În zilele noastre, ca întotdeauna de altfel, omul considera ca el stie mai bine decât oricine, în orice caz decât persoana cu care sta de vorba. Si întreaba si bate la usai  la care nici nu ar avea cum sa afle raspunsul.

Ati vazut titlul unui articol cum ca Steve Jobs ar mai fi putut sa traiasca daca se lasa pe mâna medicilor si nu se bizuia pe tratamente naturiste. E greu de crezut ca unul care e considerat nespus de destept si plin de resurse sa nu umble pe calea potrivita si sa-si caute de sanatate. Punctul cel mai important e sfârsitul (unui lucru), decât nasterea sau o anumita parte a vietii.

Sunt multi care merg sa afle ajutorul de care au nevoie la ghicitori, vrajitoari (doar fiindca au pierdut cca 450.000 $ s-a aflat cât a pierdut Oana Zavoranu) unde platesc si sume fantastice.

Însa, consilierea eficienta (desi pare sa nu ne coste nimic, decât a fi smerit, ceea ce nu e tocmai usor), o face doar Cel care are si capacitatea necesara.

Metaforic vorbind, Henry Ford al omului e Cel ce l-a creat, nimeni altul decât Dumnezeu!

Nimeni nu poate ca El sa te repare si sa te restaureze din starea degradanta în care poate ai ajuns. De fapt numai Dumnezeu ne poate restaura (renaste din starea de oameni morti în pacat si imoralitate).

Dar, spre regretul nostru, al oamenilor, am vazut si vedem de ce suntem atrasi. Încotro ne îndreptam pasii dupa ajutor. Dezastrul pentru Mircea Geoana a fost ca l-a cautat pe SOV (Sorin Ovidiu Vântu), un escroc uns cu multe alifii, tocmai când era la rascruce si avea nevoie de un plus de lumina… A intrat într-o capcana din care nu a mai iesit niciodata. A fost atras de puterea malefica a lui SOV, de omul care nu semneaza nimic, de omul care nu-si asuma nici o responsabilitate pentru matrapalzâcurile pe care le-a tesut ani de zile.

Mass media vorbind si urmarind Eclipsa din 2001, la TV, au invitat niste ghicitoare, rude ale mamei Omida, tiganci fara carte, avându-l în acelasi timp, în studio, ca invitat, pe profesorul teolog Constantin Galeriu, o somitate în domeniul sau.

Cine credeti ca a avut mai mult timp de emisie? Ati ghicit, – nu cel îndreptatit sa vorbeasca, nu celebrul om de cultura, deprins a spune natural si corect Mântuitorul Isus -, ci niste fiinte de conditie îndoielnica, care storc bani pentru înselaciuni si minciuni sfruntate. Aceste persoane dubioase, ajutate de mass media, fac reclama pentru magia alba, vezi Doamne … benefica, nu pentru magia neagra, demonica, desi amândoua vin de la Diavol – care este tatal minciunii.

De cine sunt atras?

De cultura, de stiinta, de realitatea obiectiva?

Sau sunt atras de lumea malefica a celui viclean si rau care nu cauta decât sa însele, sa fure si sa junghie pe cine apuca!

Ati remarcat ce e scris mai sus, ca motto? Isus a spus „Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal-Dumnezeu”.

Daca nu suntem atrasi de Dumnezeu, nu-L cautam pe Domnul Isus. Pe de alta parte „Nimeni nu merge la Tatal decât prin Fiul Isus”.

Sa recunoastem: pe om îl atrage pacatul, desfânarea. E în firea lui sa nu fie ascultator, sa fie un razvratit. Si, atunci, dezastrul e sigur. Apostolul Pavel a zis: Nimic bun nu locuieste în mine, în firea mea pamânteasca. Dar, de acest pacat de moarte, nu te poate scapa decât nasterea lui Isus în inima noastra care sa ne renasca la o viata noua, dupa noua samânta!

Cineva a spus aceste memorabile cuvinte care mi se potrivesc si mie:

Oh, Dumnezeule, nu Te iubesc,

nici nu doresc sa Te iubesc,

dar vreau sa doresc sa Te iubesc!

Nu poti fi atras de cineva pe care nu-l cunosti. Sa citim Biblia în care Dumnezeu e ilustrat cât se poate de bine ca noi sa-L cunoastem si asa îl vom putea iubi cu sinceritate si din toata inima.

Cerurile, întreaga natura si creatie, pe care o vedem cât de minunata si cât de mareata e, vorbeste despre bunatatea Creatorului nostru, care pentru ca ne iubeste, a facut si face tot ce e necesar si benefic pentru coroana creatiunii Sale, omul!

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan, 3.16)

***

Evanghelia Ioan, 3.16-21

16 Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. 17 Dumnezeu, în adevar, n-a trimis pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mântuita prin El. 18 Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. 19 Si judecata aceasta sta în faptul ca, odata venita Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru ca faptele lor erau rele. 20 Caci oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele. 21 Dar cine lucreaza dupa adevar vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute în Dumnezeu.”


Asculti doar de Acela pe care îl cunosti…

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

George Danciu

Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

                                            Evanghelia dupa Ioan, 17.3

Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.     

                                           Epistola 1 Ioan, 2.3-4

IESI DIN TARA TA SI DIN CASA TATALUI TAU


Întotdeauna am avut o alta parere decât a multora, într-o anumita privinta.

Noi, românii, ne laudam foarte mult cu Eminescu. Daca doresti sa ai un raspuns cumva usor si acoperitor – în fata oamenilor –, pomenind un autor român de referinta, spui fara ezitare, Eminescu!

Doar putini sunt aceea care ezita, dar asta nu pentru ca se îndoiesc de locul luceafarului …, ci deoarce cunosc o prevedere legala lasata de Nicolae Iorga, care suna asa: Nu te lauda cu înaintasii tai, daca nu le calci pe urme. Ca sa ne edifice definitiv, acest om între oameni, mai adauga o vorba cu tâlc: daca ai înteles cele citite, mai ca meritai sa fii însuti autorul!

Dar, cel mai adesea, oamenii, n-ar trebui sa-l dea ca pilda pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Si asta din simplul motiv ca nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul si nici opera sa.

În cartea Genesa, 12, gasim aceste celebre cuvinte:

1 Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.

2 Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare.

3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.

4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, si a plecat si Lot împreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani când a iesit din Haran.

5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, si pe Lot, fiul fratelui sau, împreuna cu toate averile pe care le strânsesera si cu toate slugile pe care le câstigasera în Haran. Au plecat în tara Canaan si au ajuns în tara Canaan.

6 Avram a strabatut tara pâna la locul numit Sihem, pâna la stejarul lui More. Canaanitii erau atunci în tara.

7 Domnul S-a aratat lui Avram si i-a zis: „Toata tara aceasta o voi da semintei tale.” Si Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se aratase.

8 De acolo a pornit spre munte, la rasarit de Betel, si si-a întins cortul, având Betelul la apus si Ai la rasarit. A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului.

9 Avram si-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazazi.

Daca citim atent Biblia, vedem ca Avraam, un om din multimea celor chemati în mod direct si  personal de catre Dumnezeu, nu fusese mai dinainte un om iesit din comun. Caracterul deosebit i s-a slefuit si a intrat in galeria eroilor credintei odata cu umblarea sa în ascultare si împreuna cu Dumnezeu.

Din viata lui Avraam putem învata si noi:

  1. Chemarea (ta) e personala. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi si întelege chemarea Domnului. Niciodata nu e prea târziu, pâna mai e har, sa începi o relatie cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!

  2. Chemarea este specifica. Fiecare dintre noi, suntem chemati specific, sa iesim din rutina noastra, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obisnuit. Sa iesim din necredinta. Sa iesim din inertia necitirii Bibliei, a rautatii, a mândriei, a pacatului, a nescultarii etc

  3. Raspunsul – la chemare – este personal. Nu poate raspunde nimeni în locul nostru.

  4. Binecuvântarile sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Cititi versul 4 si veti revedea ce binecuvântari extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, dupa ce a fost trecut prin câteva probe (încercari ale credintei), si, apoi prin testul final în care i s-a cerut sa aduca ca Jertfa ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubeste, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica pacatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost rastignit cu violenta si apasare), însa, atunci când Avraam, prin credinta, a ridicat cutitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultarii! Daca pâna aici, îi zisese ca urmasii sai vor fi ca nisipul Marii, acum Domnul îi zice ca (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”

  5. Dumnezeu i se arata. Dumnezeu va purta de grija. A întors ochii si a vazut un miel încurcat cu coarnele într-un tufis (Gen.22.13). Vezi si Evanghelia dupa Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

  6. (v.8)  A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului. Avraam  i S-a închinat Lui Dumnezeu. Sa rastignim firea noastra mândra, sa-i dam lui inima noastra si neputintele noastre (chiar si reusitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).

Avraam e tatal tuturor credinciosilor, stramosul celor care au credinta si traiesc în ascultare de Dumnezeu.

Nu poti asculta si nu poti sa te încrezi în cineva fara sa-l cunosti.

Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui.

Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.

                                                                       

Pregatirea pentru întâlnire

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian PerspectiveLeave a comment

         ASIGURARE DE VIATA VESNICA

Rodica Botan

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui.

                             Evanghelia dupa Ioan, 20.31

A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna de picura voiosia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul marit al pasiunii pentru viata si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si de culoare si în jurul meselor pline de bucate  alese, în partasia fratilor si surorilor de credinta.

Pe vremea când eram saraci,  proaspat veniti din România, ne adunam mai des în casele noastre si mâncam si ne bucuram si râdeam împreuna. Îmi amintesc în special o faza imediat dupa ce a venit Pompiliu în America. Închiriase o casa vizavi de noi pe Fir Avenue în San Leandro. În timpurile alea noi emigrantii romani, scapati din comunism doar cu o valiza cu câteva zdrente în ea, pretuiam orice primeam de la fratii americani. Pompiliu, asadar, prin nu stiu ce conectii din astea, a ajuns proprietar a sase sau sapte masini din alea mari … si erau toate parcate în fata casei. Nu cred ca mergea vreuna, dar nu era problema ca exista totdeauna speranta ca se poate repara.

Asa eram toti pe vremea aia, plini de sperante…Dar Pompiliu, umbla dupa un fotograf sa-si faca poza sa trimita la Lenuta lui sa vada si ea câta avere a agonisit – si cu câte masini o asteapta. Si i-a facut cineva poza, urcat pe capota unei masini si i-a trimis-o Lenutei lui.

Dar daca Pompiliu v-ar fi spus povestea asta, o spunea asa cu un haz de te tavaleai pe jos de râs. Pompiliu a fost si un bucatar nemaipomenit, nu numai un glumet fara pereche. E greu sa-mi imaginez ca nu mai este. A suferit însa mult si moartea l-a biruit pâna la urma, dupa multa lupta.

N-am putut în ultimele zile sa nu ma pun în locul lui. Avea doar cu un an mai mult ca mine, doua fete înca necasatorite, o sotie vrednica si frumoasa; motive pentru care a plecat mai greu în cealalta lume, de dincolo. M-am intrebat de mai multe ori în ultimele zile…cum as pleca eu…daca ar veni vremea sa plec? Am mai fost odata în 1992 trecuta pe lânga moarte – când am fost electrocutata. Deb avea doar 9 ani si Laura 17. Acum însa am nepoti mai virstnici decât erau ele atunci…Stiu ca doctorul vine si anunta familia în astfel de cazuri – le spune ca pacientul mai are câteva zile sau câteva ore de trait…ma intreb cum as reactiona si cum as repara, restaura anumite relatii…sau pe cine as chema sau pe cine as dori lânga mine?

Stiu…veti spune ca sunt gânduri morbide…dar numai pentruca alungam anumite gânduri de fiecare data când ne viziteaza, nu înseamna ca nu vom ajunge ziua sau ceasul când va trebui sa le confruntam. Ma întreb daca vom avea timp sa le si rezolvam. Nu cred ca sunt singura pe lumea asta care port cu mine lucruri nerezolvate. Stiu ca pe verticala le putem aduce în fata Lui Dumnezeu si i le putem da Lui. Dar pe orizontala ramân totusi relatii stricate, situatii neexplicate, vorbe grele spuse la un moment de neveghere dar care se cer scuzate, iertate, rezolvate. Mai sunt cuvinte de confort, de dragoste, de pace…vorbe care nu s-au comunicat înca…sau nu s-au comunicat suficient. De ce amânam oare anumite lucruri în viata, pâna ce este prea tirziu…si prea greu de rezolvat? Cum ar fi sa ne traim viata în asa fel încât ceasul acela sa nu ne ia prin surprindere?

Acum câteva luni, un coleg de la departamentul vecin era într-o dispozitie mizerabila. Lucra cu Mackie, o prietena de-a mea, si ea mi-a povestit ce s-a întâmplat. Mackie, în timpul liber aduna date si fotografii si informatii despre familii. Este un hobby al ei, dar îl face de mult si are experienta de profesionist. Cauta în carti de istorie si în diverse documente si intregeste arborele genealogic unor familii, pentru care este rasplatita cu sume bunicele. Asa se face ca si Ken, colegul ei, a angajat-o sa-i faca arborele familiei lui.

Lucrând asa la dezgropat documente, Mackie, într-o zi a descoperit ca singurul frate a lui Ken era mort de vreo sase luni. Si când Ken a venit la lucru, foarte delicat a încercat sa-l întrebe despre fratele lui. Ken i-a spus ca n-a mai vorbit cu fratele lui de vreo 6 sau 8 ani si ca ultima data locuia undeva în Oregon. Dar, când a auzit Ken ca fratele lui a murit, l-au apucat toate nabadaile…Cum de nimeni nu l-a anuntat! Mackie însa contactase Casa Funerala care i-a spus ca pe fratele lui Ken l-a înmormântat Armata – fiind veteran si pentruca nu au gasit nici o ruda careia sa-i ceara sa-l înmormânteze familia. Ken vroia sa mai gaseasca ceva obiecte din ce avusese fratele lui ca sa le aiba de amintire. Parintii acestui om traiesc înca, singurul lui frate traieste … si-l inmorminteaza Armata pentruca oamenii astia s-au înstrainat atâta ca nu s-a gasit în documentele celui mort nici un numar de telefon sau adresa care sa indice ca ar mai avea pe cineva pe pamântul asta.

Mi-am pus o mie de întrebari si atunci si acum câtiva ani mi-am zis eu ca asa ceva numai la americani se întâmpla. Dar nu-i asa…Scriind aici mi-am amintit de un anume domn cu parul cret din Arad, care a locuit cândva la mine acasa. Îmi scapa numele lui pe moment. Omul a murit acum vreo 10 ani undeva în Portland – avea în jur de 40 de ani si l-au gasit dupa doua saptamâni, de la moarte, dupa mirosul raspândit. În casa i-au gasit peste un milion de dolari cash, iar mama lui murise de foame, în România. Se cuvine sa ne întrebam multe lucruri când suntem înca în viata si pâna mai putem face schimbari în comportamentul nostru.

Imi amintesc când a murit Buna mea…Câteva zile dupa Craciun, în 1998, s-a întors si m-a privit drept în ochi si mi-a spus ”mor , Rodica…mor…” Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat. O vad si acum, cu ochii mintii mele si stiu ca ar fi vrut sa mai stea cu noi, ca ne-a iubit atât de mult– mai mult decât sufletul din ea…M-a durut despartirea de ea, dar m-am bucurat când s-a dus la Domnul – ca nu mai puteam sa o vad suferind. Am stat lânga ea în clipele alea când trupul parca era mut si surd. Stiu ca auzul este ultimul lucru pe care un muribund îl pierde– de aceea trebuie mare grija când suntem în asemenea situatii, ca sa vorbim cuvinte de încurajare.

Am citit ca fratele nostru Richard Wurbrand l-a rugat pe Daniel Branzei ca atunci când va ajunge în acele clipe dinaintea mortii, sa-i aminteasca de Christos. Ce lucru minunat…câta intelepciune în aceasta dorinta. Nu stim cum mai putem judeca în acele momente– este bine ca cineva sa ne aminteasca ce este important. Asta ne va da speranta si vom pleca mai usor catre un loc dorit, unde nu va mai fi durere, lacrimi, despartire. Lânga Buna, stiu ca am stat si am citit Psalmi, si am cântat, dar totdeauna îmi reprosez ca as fi putut face mai mult. În noaptea în care a murit – pe 3 ianuarie, si eu si Claudia am stat mai mult dupa amiezile si noptile cu ea ( dupa servici ) si eram zob de obosite. Bibi a insistat sa ne ducem acasa sa ne culcam în pat – ca dormeam pe scaune lânga Buna…si ne-am dus. Dar nici n-am intrat bine în casa, ca a sunat telefonul si Bibi ne-a spus ca Buna a trecut la cele vesnice. Ne-a parut rau ca n-am fost lânga ea, – dar eu cred ca Buna nu s-a dus mai devreme din cauza noastra – ca n-a vrut sa ne paraseasca…ca ne-a iubit si a mai vrut sa stea cu noi. Bibi a fost inspirat sa-i spuna…

– Du-te Buna…du-te cu Domnul Isus…noi o sa fim ok…

Ce m-a facut sa scriu rândurile de mai sus? Nu le-am scris pentru Pompiliu – ci pentru noi cei care vom trece si noi pe rând prin ceea ce a trecut Pompiliu daca nu cumva vine Domnul si ne scapa de trecerea asta. Dar oricare ar fi situatia…sunt lucruri pe care trebuie sa le rezolvam din vreme, pentruca intr-o zi, în cumpana vesniciei fiecaruia, ele vor cântari greu pentru sufletele noastre. Nu vorbesc ca una care n-am nimic pe suflet– ci doar ca cineva care cauta raspunsuri…si doreste rezolvari. Dumnezeu sa ne ajute acolo unde nu suntem intelepti suficient. Si sa ne ajute acum. Si sa ne ajute în ziua grea când va trebui sa trecem în dimensiunea finala a vietii. Pentru cei care nu au asigurata mântuirea, va spun cu toata iubirea si raspunderea de care am parte, asigurarea vietii vesnice e cea mai importanta problema care trebuie urgent rezolvata!

Daca asigurarea casei si a masinii si chiar asigurarea de viata o sa ne usureze viata aici pe pamânt, sigurarea sufletului o sa ne aduca beneficii extraordinare dincolo. Si platim sume imense ca sa ne asiguram un hârb de masina sau o casa trecatoare si nu ne facem timp sa ne asiguram sufletul, mai ales ca pe noi nu ne costa nimic! Pretul acestei asigurari vesnice L-a platit acum mai bine de 2.000 de ani de Domnul Isus. Daca ar fi greu sa va asigurati viata vesnica, ati avea poate un motiv sa n-o faceti, dar este atât de usor încât în ziua judecatii nimeni n-o sa aiba nici un motiv ca nu s-a asigurat. Nu costa nimic, decât sa recunoasteti ca sunteti un pacatos, sa va eliberati de povara pacatelor la picioarele Mântuitorului Isus, sa dati toata povara si viata de acum în mâinile iubitoare ale Domnului Isus si sa incepeti o viata noua cu El. Trebuie doar sa acceptati acest schimb, sa recunoasteti ca sunteti pacatos si sa regretati pacatul, sa recunoasteti ca aveti nevoie de ajutorul Domnului. Si sa-L acceptati pe El sa fie Domn si Stapân al inimii si vietii voastre. Tâlharul de pe cruce a facut-o în ultimul moment al vietii lui. Tineti minte asta si daca viata se sfârseste prin surprindere si sunteti în acele momente…cautati sa va împacati cu Dumnezeu înainte de a trece în lumea de dincolo. Exista niste religii si niste idei care umbla printre oameni – minciuni de-ale diavolului care spun ca si dupa ce mori poti sa te întorci la Domnul. Nu este adevarat si nu are logica. Daca s-ar fi putut asa ceva, nu ar fi fost necesar ca Domnul Isus sa mai moara, sacrificiul Lui ar fi fara sens. Nu lasati pe nimeni sa va duca în eroare. Viata este trecatoare si momentul final ne este necunoscut. Biblia spune: ”Pregateste-te sa-L întâlnesti pe Dumnezeul tau”. Doamne da-ne întelepciune sa o facem…

Rodica Botan, PE GÂNDURI

http://www.peginduri.com/2011/08/pregateste-te-sa-l-intilnesti-pe.html