Tag: Baia Mare

TEXTE CU NUME: DAN-SILVIU BOERESCU

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Florica BUD

L-am cunoscut în toamna anului 1994 sau 1995 pe criticul Dan-Silviu Boerescu, patronul spiritual al femeilor urâte, dupa cum se poate deduce simplist din titlul volumului sau Chef cu femei urâte. Am facut cunostinta cu ocazia Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmatiei, mai precis la Serile de la Desesti, în curtea Mamei Dochia, unde se face popas în fiecare an, la un blid mare de pancove. Mama Dochia este în primul rând mama poetului Gheorghe Pârja si apoi mama partcipantilor Serilor de la Desesti. Acel eveniment s-a încheiat cu un recital de poezie sustinut de poetii prezenti la festival în sala Muzeului „Nichita Stanescu”, amenajat la Caminul Cultural din localitate.

 Am pornit spre Desesti cu poetul Vasile Radu Ghenceanu si criticul Ion M. Mihai. Dumnezeu sa îi odihneasca! La întoarcere, l-am adus la gara din Baia Mare pe criticul Dan Cristea, grabit sa ajunga la Bucuresti. Pe vremea aceea îmi placea sa conduc autoturismul. Tot atunci i-am cunoscut pe scriitorii Ioan Es. Pop, Leo Butnariu, George Vulturescu, Mihail Galatanu, Horia Gârbea, Lucian Vasilescu si multi altii pe care i-am ratacit în memorie, patrunsa de importanta evenimentului. Pot sa va spun, în schimb, cum eram îmbracata: cu un costum din stofa barbateasca, de culoare neagra, cu dungi albe si dese, un deux pieces cu fusta lunga, cu revere din satin rosu si o bluza din acelasi material. De altfel, costumul respectiv mai traieste ajustat la noile dimensiuni mai generoase ale stapânei. Îmi plac foarte mult deux pieces-urile care îmi dau un aer decent de pofesoara de pension, mai putin vara, când rigiditatea lor ma încalzeste prea tare si atunci prefer frou-frou-ul rochitelor pline de feminitate.

 Scriitorul baimarean Vasile Radu Ghenceanu, primul meu redactor de carte, a fost cel care m-a învatat ce înseamna o corectura. Corectura… vorba vine! Ea se multiplica, ajungând ca pentru o singura greseala sa fiu nevoita a citi tot manuscrisul… o data, de doua ori… Domnia sa m-a sfatuit sa ies în lume, sa cunosc scriitori din tara, asa ca m-am conformat.

 Asadar, l-am cunoscut pe Dan-Silviu Boerescu în vremea când era unul dintre cei mai harnici critici si mare iubitoriu de scriitori. Altfel nu îmi închipui de ce ar fi târât dupa el sacose pline ochi de carti, per pedes prin toata capitala, cu oprire pe Bulevardul Dacia, la Muzeul Literaturii, pentru a le oferi celor care citeau la Cenaclul de Joi. La aceste întâlniri i-am cunoscut pe scriitorii: Ioana Dragan, Saviana Stanescu, Ioan Flora, Stefan Caraman, Catalin ?ârlea, Daniel Banulescu, Marius Tupan, Iolanda Malamen. Si, bineînteles, l-am reîntânit pe neobositul Horia Gârbea. La respectivele sedinte de cenaclu puteai sa-i întânesti pe Mihai Galatanu, Gheorghe Iova si Mihai Gramescu.

 Dan-Silviu Boerescu mi-a dat ocazia sa public, alaturi de ceilalti colaboratori, unii în formare, altii deja consacrati, în revista literara „Artpanorama”, patronata cu sârg de catre domnia sa. Am primit si un premiu al acestei reviste; unul pentru literatura dedicata tineretului si copiilor. În acest mod, refuzul meu de a ma maturiza prin înregimentare în universul scatologic – pe atunci mai putin frecvent, acum devenit un mod curent de exprimare, din pacate – mi-a fost rasplatit din plin.

 Prin prietenia care îl lega pe Dan-Silviu Boerescu de Nichi Draghici, poet si inspector la Inspectoratul de Cultura a Judetului Calarasi – mort într-un accident nefericit împreuna cu sotia sa si soferul institutiei – Dan-Silviu a putut organiza la Calarasi colocvii de literatura pentru copii si tabere de sculptura pentru artistii plastici. Am participat la doua dintre colocvii, unde l-am cunoscut pe regele neîncoronat al copiilor, scriitorul Mircea Sântimbreaunu, pe doamna Silvia Kerim, pe Iuliu Ratiu, pe Mihai Gramescu, pe scriitorii locului, respectiv Liviu Capsa si Laura Mara, de asemenea si inimosul colectiv al Inspectoratului de Cultura Calarasi. Au fost unele dintre actiunile care m-au facut sa ma simt ca la mine acasa, întâlniri de neuitat cu elevii liceelor din Calarasi. Ce vremuri frumoase!

 Dan-Silviu Boerescu are darul de a descoperi si a forma condeie, talentul acestora fiind confirmat în timp. Plecarea lui la o revista pentru adulti a lasat un gol, dar era îndreptatit sa plece spre mai bine, spre o redactie care îi rasplatea cum se cuvine munca. Pentru ca Dan-Silviu Boerescu a girat cândva pentru mine, am raspuns prompt atunci când el m-a invitat sa scriu pe blogul sau http://www.bucatarescu.ro, la sectiunea Retete de Scriitori. Înainte de aceasta, am dat curs invitatiei sale de a pregati o scurta povestioara, legata de copilaria mea pe malul Somesului, împthistrata cu feluri de mâncare din acele locuri, pe care ni le pregateau mamica si bunica si pe care le pregatesc si eu, material cuprins în cartea sa si a lui Catalin Paduraru, Retete de alta data.

 I-am avut musafiri si pe Dan si pe Horia Gârbea. Prin anul 1998, la Sarbatoarea Castanelor, cei doi, Dan-Silviu si Horia, au fost invitati în juriul Cartile Anului. În acel an, invitat de onoare al sarbatori a fost caricaturistul Stefan Popa Popa’s. Am întrebat, într-o doara, pe una dintre organizatoare, cine îl invita la masa pe maestrul Popa’s. Raspunsul a fost socant. Nu l-a invitat nimeni. Asa ca l-am invitat cu placere daca tot aveam musafiri. Eu si Horia ne-am ales cu câte o caricatura. În schimb, Dan-Silviu nu a avut aceasta favoare, pentru ca maestru spunea ca nu poate sa-l prinda sau surprinda. Dan-Silviu Boerescu nu s-a suparat nici când i-am facut în ciuda, fluturându-i schitele noastre prin fata ochilor. Credeam ca, maestrului placându-i mâncarea, m-a facut mai frumosa decât eram, dar acest lucru nu îl stim decât noi, cei prezenti la masa.

 Bineînteles, Preaînteleptilor Ordinatori de Gânduri, Dan-Silviu Boerescu nu a trecut înca în lumea dreptilor, ca sa fiu nevoita sa îi fac un Laudatio. Dar… fiindca viata este scurta si cu final neasteptat, mi-am spus ca poate este cazul sa îmi platesc datoriile… si celor care mi-au adus bucurii si celor care m-au facut sa ma simt prost. Atât unii cât si altii au procedat în acest mod, probabil din exces. Lucrul acesta se întâmpla pur si simplu, pentru ca exist si le sunt fie simpatica, fie… mai putin. Fiecare a daruit din suflet ceea ce îi prisosea; unora… generozitatea, iar altora… egocentrismul.

  iulie 2011

——————————————-

 Date despre autor:

Florica BUD s-a nascut la 21 martie 1957, în localitatea Ulmeni, judetul Maramures. Este membra a Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998. A debutat în anul 1993, cu volumul de proza scurta: Iubire, sînt un obiect nezburator (Editura Gutinul). Autoarea intra cu adevarat în literatura cu romanul Barbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (Editura Dacia, 2005, Premiul ASB), asa cum semnaleaza prefatatorul acesteia, Horia Gârbea. În Mariatereza sunt eu (Editura Rao, 2007) romanciera pastreaza aceeasi arhitectura ce da o nota distincta volumelor sale. Ulterior, hotarâta sa îsi seduca permanent cititorii, potrivit afirmatiei criticului Alex Stefanescu, ea separa amalgamul de genuri din cartile anterioare, dând nastere culegerii de pamflete Reparam onoare si clondire (Editura Limes, 2009). Apoi abordeaza tarâmul poetic în Pierd monopolul iubirii si Crucificat între paranteze, ambele aparute la Editura Ramuri, în anul 2010. Florica Bud este o aparitie constanta în peisajul revuistic contemporan, fiind prezenta si în antologia Bookataria de texte si imagini.

DE VORBA CU ACTORUL LUCIAN SPIRU IANCU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

„Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul !”

Actorul Lucian Spiru Iancu s-a nascut în data de 3 februarie 1940 la Botosani. În 1964 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti. A interpretat numeroase roluri în teatru si a jucat în peste douazeci de filme pe marele ecran si la televiziune. Debutul si l-a facut la la Teatrul „M Eminescu” din Botosani, apoi a fost actor al

Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde a jucat în celebrele spectacole ale regizorului Andrei Serban: „Noaptea încurcaturilor” si „Omul cel bun din Siciuan”. În martie 1985, îmbarcat pe mineralierul Uricani, unde comandantul vaporului a fost Florentin Scaletchi, au plecat, fara aprobare, catre Turcia, catre lumea libera. Au ajuns în apele teritoriale ale Turciei, dar au fost prinsi cu ajutorul unei nave libaneze, care a anuntat paza de coasta. Pentru acest fapt a fost condamnat la 20 ani de puscarie.

Am stat de vorba o ora cu maestrul Iancu si l-am ascultat cu mare drag. Are o voce blânda si placuta.

Am aflat lucruri interesante din viata unui actor ce a fost greu încercat pe drumul presarat cu flori si jar încins.

*** Adalbert GYURIS: Maestre Iancu, pentru început as dori sa va întreb de unde pasiunea pentru actorie?

Lucian Spiru IANCU: A fost în cazul meu un „dat” nativ personal ce l-am descoperit la momentul potrivit. Tine de o trasatura anume de a deveni ceva, în cazul meu actor. M-am prezentat la examen si spre bucuria mea am reusit. Acest „dat” personal a iesit la suprafata si s-a valorificat. Sunt bucuros ca mi-am urmat chemarea. Pentru mine teatrul este a doua casa!

Adalbert GYURIS: Ati debutat la teatrul „M.Eminescu” din Botosani, credeti ca meseria de actor se poate face pe orice scena?

Lucian Spiru IANCU: Da, unul ce-si iubeste meseria nu tine cont de loc pentru exercitarea ei. La Botosani a fost un public mai bun decât în multe alte orase. A fost un oras patriarhal cu multi evrei de la care ceilalti au avut de învatat. Chiar si cladirea teatrului a fost – si este superba. Exista aceasta apetenta, lumea se ducea la teatru pentru ca era singura posibilitate de a se întâlni, de distractie si de frumos. Era un public avid de teatru. Îmi aduc aminte cu mare drag de debutul meu la Botosani. Aici am lucrat si primul meu rol mare Cyrano din „Cyrano de Bergerac” de E. Rostand, o piesa superba de altfel. Eram tânar, venisem câtiva de la institut si cucerisem orasul. Era o placere sa lucrez.

Adalbert GYURIS: Unde va simtiti mai bine, în fata aparatului de filmat sau pe scena?

Lucian Spiru IANCU: Pe scena ma simt mai bine. Am jucat la Botosani, Piatra-Neamt, Bucuresti si Constanta. Filmul consuma si multa energie fizica. Ca exemplu am jucat în „Pintea” care s-a filmat în Maramures. Am mers cu trenul de la Constanta la Bucuresti. Apoi cu avionul pâna la Baia Mare. Mai departe cu un autobuz pâna pe Gutâi si de acolo cu o sanie trasa de cai.

Adalbert GYURIS: Care a fost ,,nebunia” plecarii din tara cu un… vapor? Lucian Spiru IANCU: N-a fost deloc o nebunie. Toate se leaga, eu care am cultul libertatii, m-am simtit întotdeauna întemnitat, ca într-o camasa de forta. Eu am facut atunci un gest de condamnare. Am fost director de teatru, membru de partid si asa m-au trecut pe listele de deputati pentru Marea Adunare Nationala. Am avut chiar întâlnire cu alegatorii. S-a întâmplat într-o sala mare, afara era rece si înauntru la fel. Eu stiam ca plec peste doua zile si de aceea le-am recitat „Strofe de iarna” o poezie de Topârceanu: „Doamne, tu te tii de glume?/ Nu ne vezi mizeria?/ Pentru ce-ai lasat pe lume/ Geruri ca-n Siberia?// (…)// Asta-noapte mi se pare/ Gazda mea, Emilia,/ S-a-ncalzit la lumânare/ Cu toata familia!” Cei din sala au ramas cu gura cascata. În poezie era vorba despre frigul si mizeria care de fapt o îndurau ei. Activistul de partid care era cu noi s-a îngrozit si era panicat. Ca sa schimb registrul am facut o invitatie la teatru unde noi actorii ne vom încalzi cu aplauzele lor si ei prin glumele noastre îsi vor descretii fruntile. Peste doua zile am plecat… si toata Constanta vuia de cele întâmplate. În perioada aceea cred ca mai multi trebuiau sa faca gesturi asemanatoare.

Adalbert GYURIS: Care a fost cea mai grea perioada din detentie? Lucian Spiru IANCU: Detentia pentru mine a fost ca un film, eu fiind în rolul principal la propriu, din pacate. A existat o dedublare a personalitatii. Mizeriile materiale, frigul, lipsa de mâncare, cel de lânga mine care-si facea nevoile si faptul ca am stat într-o celula de doi metri pe trei metri,toate acestea au amplificat durerea. Am stat o perioada singur si apoi la Aiud cu înca cinci persoane în celula, trei paturi pe o parte si trei pe partea cealalta. Am stat sase luni legat în lanturi la picioare si mâini. Când mi s-a dat prima oara mâncarea într-un blid, am uitat ca mâinile-mi sunt legate si mi-am rasturnat mâncarea pe burta. În primele zile totul a fost asa de interesant, n-aveam timp sa sufar efectiv. Impactul informational era asa de puternic pentru mine care sunt o fire curioasa. Când am intrat în holul de la Poarta Alba, ne-au dezbracat, ne-au dat haine, mi-au tuns barba. Se întâmplau multe lucruri noi, pe care nu le vazusem nici macar în filme. Au venit cu nicovala si mi-au pus lanturile la mâini si la picioare cu nituri. Când am ajuns la Aiud peste câteva luni, aveam drept la pachet si sotia mi-a trimis printre altele o pereche de ghete. Când mi-am pus ghetele în picioare, ceva s-a întâmplat… nu s-au potrivit! La început n-am stiut ce este, apoi am realizat ca încaltamintea din puscarie erau cu defecte, una mai înalta cealalta mai îngusta. Asa ca pot spune ca toata perioada a fost grea. Nu degeaba este proverbul: „Nu-i da, Doamne, românului câte poate sa îndure!”

Adalbert GYURIS: Dintre cei care v-au înjurat si umilit a venit cineva dupa 1989 sa-si ceara scuze pentru ce v-a facut?

Lucian Spiru IANCU: Pâna în 1985 am fost director de teatru, un actor pretuit si lumea ma iubea. În cercul meu de prieteni si uneori chiar pe scena îmi permiteam glume la adresa puterii si regimului. Se dezvoltase un limbaj, se putea citi printre rânduri sau întelege printre vorbe rostite si prin gesturi. Ai spus ceva si se întelegea altceva. Era o atitudine. Mi-am vazut dosarul si eram denumit obiectivul „Barbosul” sau „Actorul”. În grup, cei care am luptat împotriva comunismului si împotriva dictatorului, am fost denumiti „balene sinucigase”. Dupa detentie, imediat ce am iesit, asupra mea s-au aruncat cu „pietre”! Imediat dupa 1990 „baietii” s-au regrupat, având toate mijloacele, si au început sa dea cu noroi în tot ce reprezenta un posibil lider de opinie. Am fost sunat la telefon si mi s-au adus fel de fel de injurii la adresa mea. Prezenta noastra, a celor care au fost împotriva comunismului a fost inconfortabila oriunde si poate ca mai este….

Adalbert GYURIS: Ar trebui sa se faca film despre viata dumneavoastra, în care ati putea interpreta chiar rolul dumneavoastra, ce spuneti?

Lucian Spiru IANCU: Daca s-ar face un film dupa viata mea si eu sa interpretez chiar rolul de acum mi-ar face placere însa pâna la un punct care mi-ar da poate chiar anumite satisfactii. Dumneavoastra folositi termenul „ar trebui” iar eu spun ca „era obligatoriu” sa se faca filme si nu neaparat despre mine… Sunt nenumarate cazuri de oameni care au luptat împotriva comunismului. Sunt numeroase personalitati care ar putea sa faca subiectul unor filme extraordinar de emotionante puternice. Era obligatia celor care în mod formal au condamnat comunismul. Presedintele Basescu în fata unui parlament în „clocot” a citit declaratia de condamnare a comunismului. Au fost de fata presa straina, diplomatii acreditati la noi în tara, a fost invitat regele. Vadim Tudor si o sleahta de derbedei urlau si strigau! Era un vacarm de huiduieli împotriva acestui document asa de important. Asa ne putem da seama cine se afla printre cei care conduc tara si daca sunt acestia interesati sa faca un film împotriva comunismului si implicit împotriva celor ce sunt acum la putere. Un asemenea film ar merge la sentimente si emotii de revolta, dispret, ura si chiar de dorinta de razbunare. Toate acestea ar face efectul unui film în sustinerea unei ideei, împotriva la ceva rau care nu mai trebuie sa fie facut. Ori noi observam ca în România dupa 1989, acum dupa atâtia ani ca la televizor se proiecteaza filme de propaganda… comunista. În concluzie nu exista vointa politica de condamnare reala a comunismului, o condamnare a celor care au fost torsionari, care au fost în esalonul doi,activisti, securisti si care au pus mâna pe putere dupa revolutie. Asta-i societatea în care traim! Doamna Lucia Hossu-Longin face o treaba buna cu serialul „Memorialul durerii”. Felicitari! Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul! Sa condamne ce s-a întâmplat. Nu avem dreptul sa fim într-o pozitie echidistanta între calau si victima.

Adalbert GYURIS: Acum privind peste umar ati schimba ceva din viata dumneavoastra?

Lucian Spiru IANCU: Nu! Asta mi-a dat-o Dumnezeu, asta o duc! Mai târziu o sa ma duc la El si o sa-i spun ca mi-am facut datoria asa cum am putut eu. Daca puteam sa fac mai mult as fi facut! Însa atât s-a putut… Ma bucur ca am gustat din toate ce mi s-a oferit bune si rele, frumoase si grele. Actorul are o atitudine politica sau nu are, el trebuie sa fie un artist-cetatean. Actorul poarta tichia de nebun, el este nebunul de la curtea regelui. El are dreptul sa spuna adevarul chiar daca uneori nu este pe placul regelui însa pentru asta nu este si nu trebuie sa fie omorât.

Adalbert GYURIS: România este departe de normalitate sau nu?

Lucian Spiru IANCU: Este înca foarte departe de imaginea care ne-o facusem noi cei care am stat în puscarie despre viitorul acestei tari. Noi am crezut ca va fi mai bine, ca într-o ecuatie matematica în care rezultatul se va schimba în bine. Din pacate nu s-a întâmplat asa!

Adalbert GYURIS: Maestre Iancu multumesc pentru ca ati acceptat sa realizam acest interviu! Va doresc sanatate si înca multe realizari în domeniul artei teatrale si cinematografice.

Adalbert GYURIS, Germania

 

mai 2011

SARBATOAREA POEZIEI SI A POETILOR

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

Cenaclul Scriitorilor din Maramures a sarbatorit, în cadrul întâlnirii din 26 martie 2011, Ziua Internationala a Poeziei, zi fixata de catre U.N.E.S.C.O pe data de 21 martie. Sarbatoarea Poeziei si a Poetilor a fost deschisa de mai tinerii nostri colegi, Anamaria Polgar si Mihai Egli, care si-au marcat astfel si debutul. Dintre membrii traditionali ai cenaclului, au lecturat poetele Adela Naghiu, Rodica Dragomir, Claudia Tomescu, Ioana Ileana Stetco, Florica Bud. Au urmat poetii: Valeriu Sabau si Ion Georgescu, care au citit si din lirica lui Dumitru Fanatean si a lui Gelu Dragos. Un moment aparte a fost recitalul poetului Mihai Ganea, recital pregatit în colaborare cu criticul literar Virginia Paraschiv. Ne-a încântat cu câteva epigrame poetul Ion Bogdan. Nu au lipsit nici poetii Nicolae Scheianu, Dragomir Ignat, Aurel Pop, Ioan Voicu, Ioan Calauz, Vasile Muresan. Oaspete de onoare a fost artistul plastic Ioan Marchis, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, care ne-a prezentat o elocventa lectie de istorie a culturii reflectata în comorile arheologice descoperite cu ani în urma în localitatea Suciu de Sus. Ioan Marchis a venit printre noi dupa sustinerea cu brio a lectiei sale de istorie maramureseana integrata european, în mediile culturale de la Bruxelles.

Sarbatorirea Poeziei si a Poetilor a continuat, miercuri, 30 martie 2011, cu Seara de Poezie de la Teatrul Municipal din Baia Mare, unde au citit scriitorii Florica Bud si Radu Ulmeanu, programati pentru seara respectiva si prezentati de profesorul Saluc Horvat. Dupa o scurta pauza, au citit în premiera, elevi de la Colegiul ”Vasile Lucaciu” coordonati de profesoara Emilia Mihnea. Seara s-a încheiat cu un recital de poeme al membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramures. Întregul program a fost primit cu entuziasm de spectatorii prezenti.

Serile de Poezie desfasurate la Teatrul Municipal din Baia Mare au loc din doua în doua saptamâni la orele 18.00 sub genericul Poezia de Miercuri. În editiile anterioare si-au prezentat poemele scriitorii maramureseni: Vasile Muste, Echim Vancea, Vasile Morar si Viorel Muresan. Miercuri, 13 aprilie 2011, se vor prezenta în fata publicului, scriitorii Mihai Ganea si Ion Bogdan, prezentati de Virginia Praschiv. Acordurile de pian ale maestrului Petru Damsa însotesc armonios lectura poetilor. Acest eveniment cultural se desfasoara sub egida Centrului Creatiei Populare Maramures, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare, în colaborare cu: Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Maramures, Cenaclul Scriitorilor din Maramures, Asociatia Scriitorilor Baia Mare si Revista Nord Literar.

Conducerea Cenaclului Scriitorlor din Maramures aduce multumiri cu acest prilej scriitorului Radu Macrinici, director artistic, precum si întregii conduceri a Teatrului Municipal Baia Mare.

Florica BUD
Presedinta Cenaclului din Maramures
Baia Mare
Aprilie 2011

CINCI PORTRETE MARAMURESENE

On By nelursIn ArtLeave a comment

1. POVESTILE PALARIILOR
ALEXANDREI PASCA

Feminitate, delicatete si nostalgia unei epoci trecute respira fotografiile din expozitia „My Hat Story” a artistei Alexandra Pasca, vernisata marti, 29 martie, la Galeria de Arta a Uniunii Artistilor Plastici, Filiala Baia Mare. Expozitia, care a fost anterior itinerata la Bucuresti, Cluj si Suceava, cuprinde 40 de portrete, 40 de povesti ale unor personaje feminine pline de mister si ale caror atitudini variaza în functie de un important accesoriu care le îmbogateste imaginea: palaria.

Baimareanca Alexandra Pasca, de câtiva ani stabilita în Bucuresti, a marturisit ca ideea acestui proiect i-a venit dupa ce a admirat colectia de palarii vintage detinuta de o prietena. Apoi, cu diverse ocazii, a avut sansa de a fotografia femei probând aceste accesorii, femei diferite, femei obisnuite, dar care toate îsi schimbau atitudinea în momentul în care îsi asezau pe crestet palaria.

Dr. Nicolae Suciu, presedintele Filialei, a remarcat la vernisaj tendinta, prezenta în expozitie, de întoarcere la dagherotip, la imaginea fixata pe placi de sticla, dincolo de aerul nostalgic implicit al palariilor vintage. Pictorul Ioan Anghel Negrean a caracterizat acest tip de fotografie drept “portrete îmbracate”, încadrate cu atentie si caracterizate de eleganta si rafinament, rezultând imagini de o înalta tinuta artistica. Artistul fotograf Felix Sateanu a descoperit la Alexandra Pasca o încercare de a reliza fotografii-document, remarcând simtul cromatic al acesteia si emotia pe care o inspira fiecare lucrare în parte.

“Exista o poveste în fiecare pereche de ochi”, a observat Sateanu. Alexandra Pasca a dedicat expozitia “My Hat Story” bunicilor ei, precizând ca lucrarile reprezinta munca sa din anul 2008 încoace si ca a dorit neaparat sa le expuna si în orasul natal. Artista este licentiata si absolventa unui master la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, membra a Uniunii Artistilor Plastici si a Asociatiei Artistilor Fotografi din România.

***

2. IPOSTAZELE PADURII SURPRINSE ÎNTR-O EXPOZITIE DE FOTOGRAFIE

O interesanta expozitie de fotografie, cu tema “Ipostazele padurii”, prilejuita de Anul International al Padurilor, a fost vernisata marti, 30 martie, în holul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” din Baia Mare. Salonul fotografic de primavara, organizat de Asociatia “Ars Rivulinae Vision” (presedinte, Victor Mihalca) si Ocolul Silvic Municipal Baia Mare, reuneste lucrari diferite ca stil si abordare, realizate de Ioan Brezovschi, Robert Hitter, Paul Les, Zsolt Madarassy, Emil Pop, Ioan Pop, Zamfir Somcutean, Tiberiu Toth si Victor Mihalca.

Expozitia a ajuns în Baia Mare dupa ce a fost gazduita de Primaria Sibiu, urmând ca în continuare sa fie itinerata la Oradea, Bistrita si Odorheiu Secuiesc. La vernisaj au luat cuvântul dr. ing. Maftei Lesan, seful Ocolului Silvic Municipal Baia Mare, viceprimarul Calin Bota, sosit la primarie tot din domeniul forestier, ing. Alin Câmpan, seful Inspectiei Regim Silvic Maramures si fotograful Victor Mihalca.

“Fiecare fotografie este o provocare la o poveste. Padurea nu este doar bogatie, aurul verde al tarii, ea înseamna si mister, grandoare, frumos, relaxare, bucurie, dar poate însemna, asa cum ne arata expozitia de azi, si emotie estetica. Daca fiecare vizitator al acestei expozitii ar planta un singur pom, am fi mai bogati”, a aratat Calin Bota.

***

3. IMAGINI TRIDIMENSIONALE ALE UNUI ORAS ÎNCA NEDESCOPERIT COMPLET

Baia Mare în ipostaze pe care, poate, nu le-ati remarcat niciodata. Detalii ale unor atmosfere muzicale. Dimineti ploioase aducând lacrimi între pleoape. Lumini melancolice de felinar sau fulger razletit pe cer. Acestea sunt doar câteva dintre micile revelatii pe care vi le rezerva expozitia de fotografie clasica si 3D intitulata “Reflectii în reflexii” a tânarului artist Dan Cristian Popovici, deschisa, timp de doua saptamâni, la Galeria de arta Millennium din Centrul Vechi al Baii Mari.

Expozitia a fost vernisata luni, 28 martie, de catre artistul plastic Ioan Marchis, directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniul Cultural National Maramures, care, desi a marturisit ca a avut rezerve fata de fotografie întreaga viata, a afirmat cu convingere ca lucrarile de pe simeze reprezinta arta adevarata.

“Exista un divort între fotografi si ceilalti artisti care lucreaza cu materie palpabila. Totusi, imaginea este rezultatul asteptarilor noastre mentale vizavi de ceea ce vom vedea în afara si al semnalelor venite din exterior înspre noi. Prin urmare, imaginea e si ceva din tine, astfel încât tot ceea ce vedem ne apartine. Lumea din exteriorul nostru e în interiorul nostru deja, apoi fiind proiectata ca imagine”, a aratat dr. Marchis, demonstrând ca imaginea fotografica e o forma de subiectivitate si conchizând ca, oricum, atâta timp cât reuseste sa provoace emotie, fotografia este o forma de arta. Stapânind bine mijloacele tehnice ale fotografiei, desi nu a urmat studii de arta, Dan Cristian Popovici, în vârsta de 21 de ani, a învatat tot ce stie despre imagine singur sau cu ajutorul tatalui sau. A început sa realizeze fotografii acum 7 ani si prefera fotografia clasica, desi fotografia 3D, pe care a abordat-o în ultima vreme, i se pare interesanta prin efectul de profunzime pe care îl ofera.

Tânarul marturiseste ca, prin expozitia sa de debut, a vrut sa invite privitorii sa ia parte la o poveste si sa le provoace fantezia, fiecare dintre ei contribuind prin propriile emotii la desavârsirea actului artistic. În finalul vernisajului, un grup de voluntari internationali au realizat un flash mob, fiecare dintre ei lipind pe marginea lucrarilor expuse biletele pe care au scris primul cuvânt pe care li l-a inspirat fotografia respectiva. Expozitia este cu vânzare.

***

4. „DOAMNELOR SI DOMNILOR,
AVEM UN ROMANCIER!”

Primul volum al romanului „România, tara mea de cosmar” de Dan Stoica, intitulat „Tara secuilor”, a fost lansat si în Baia Mare joi, 3 martie, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”. Nici nu se putea altfel, dat fiind ca autorul are legaturi vechi si profunde cu municipiul maramuresean, atât pe linie familiala, cât si profesional, în trecut montând spectacole la teatrul baimarean.

Cartea a fost prezentata de dramaturgul Radu Macrinici, director artistic al Teatrului Municipal, care dintru bun început a declarat: „Doamnelor si domnilor, avem un romancier!”. Macrinici a caracterizat volumul drept “un roman incorect politic”, în care este vorba despre minoritatea secuilor, si care este în primul rând un roman politic, dar si un roman istoric, politist, de spionaj, de dragoste si de aventuri. Actiunea se petrece în zilele noastre, printre personaje putând sa îi recunoastem cu usurinta pe actorii politici ai momentului. Singurul repros pe care dramaturgul i l-a adus romancierului a fost ca “vocea auctoriala e uneori mult prea prezenta în roman; toate acele cugetari ar fi stat mult mai bine în gura sau în mintea unor personaje”. Cu toate acestea, Macrinici i-a asigurat pe cei prezenti la lansare ca, desi cartea are un numar de pagini care ar putea înspamânta cititorul, totusi ea ofera o lectura pasionanta de la început pâna la final.

Dan Stoica a povestit mult cu cititorii, raspunzând la întrebarile acestora si oferind detalii despre procesul de creatie al romanului si nu numai. El a marturisit ca s-a apucat de scrierea cartii luând în considerare faptul ca distanta (Dan Stoica traieste la Viena) si neimplicarea politica îi ofera o perspectiva obiectiva asupra vietii din România, iar faptul ca a trait în secuime si copiii sai sunt pe jumatate secui, l-au ajutat sa se apropie de tema aleasa. Experienta sa ca jurnalist i-a fost, de asemenea, de folos. Bunele intentii, însa, nu l-au ferit pe autor de amenintari, unii facându-i reprosuri chiar în ceea ce priveste titlul cartii.

***

5. UN BAIMAREAN SI-A TESTAT LIMITELE ÎN DESERT

Baimareanul Emanuil Rednic a participat, în data de 28 februarie, la Maratonul din Sahara, alergând 42 de kilometri în desert, la o temperatura de peste 40 de grade, în 5 ore si 46 de minute. În tot timpul sederii sale în Algeria a locuit într-o tabara de refugiati, fiind foarte impresionat de conditiile grele de trai din desert.

Prin performanta sa, baimareanul s-a situat între primii 50 de concurenti, din totalul de peste 400, din care 200 au renuntat, nesuportând efortul si caldura. În total, au avut loc trei tipuri de curse: de 10 km, 21 km si 42 km. La competitie au participat 5 români (doi baieti si trei fete).

„Mai ales nordicii nu prea s-au împacat cu caldura. Eu eram obisnuit cu ea, atât din Bucuresti, cât si datorita faptului ca am fost anul trecut în Dubai. E criminal sa alergi, la temperatura aceea, singur în desert. Sunt mediu-multumit de rezultatul meu. Puteam scoate un timp mai bun, dar am asteptat doua alte concurente. Noi am prins si o furtuna de nisip, iar organizatorii ne-au sfatuit sa alergam în grupuri, ca, în cazul în care se întâmpla ceva, sa fim mai usor de gasit. Mie experienta aceasta mi-a placut foarte mult, e cea mai “tare” cursa la care am participat vreodata”, a marturisit Emanuil Rednic, acum stabilit la Bucuresti. “Cel mai mult m-a impresionat cerul, care parca pornea din nisip. Nu am mai vazut un astfel de cer din copilarie, de pe vremea când aerul nu era atât de poluat. Iar soarele rasarea foarte repede, în câteva minute era sus, pe bolta”, povesteste baimareanul, care adauga ca, pe timpul sederii sale în Algeria, între 26 februarie si 4 martie, temperatura a atins un maxim de 46 grade Celsius.

Emanuil Rednic a mai marturisit ca a fost profund impresionat de viata localnicilor: “Am stat într-o casa de acolo, în odaia cea mai buna, dar în conditiile în care traiau ei. Am avut un sac de dormit, pentru ca noaptea e foarte frig, pe care, la plecare, l-am daruit gazdelor. Conditiile de acolo sunt foarte vitrege: astepti sa ti se aduca apa cu cisterna si depinzi de ea, internetul nu merge decât foarte greu, iar caprele manânca deseuri menajere. E lumea a IV-a, dominata de saracie. Totusi, oamenii erau relaxati si toata ziua beau ceaiuri, pentru ca ei nu au nicio ocupatie, veniturile lor provin exclusiv din ajutoare internationale”, a explicat Rednic. Participarea la maraton l-a costat pe acesta 1.400 euro, dar baimareanul nu considera ca a aruncat banii pe fereastra: “A meritat cu adevarat sa platesc aceasta suma. Participarile la astfel de curse sunt concediile mele! Altii merg în Antalia, stau toata ziua în fata piscinei si fac poze cu telefonul!”

Nascut în Baia Mare, Emanuil Rednic a fost obez pâna în urma cu 3 ani. Adoptând un regim de viata sanatos si facând mult sport, el a devenit cu totul alt om. Acum este antrenor pentru cei care folosesc bicicleta medicala pentru a face miscare si participa periodic la curse de alergare.

Anca GOJA
Baia Mare
martie-aprilie 2011

BREBAN – COLABORATOR AL SECURITATII?

On By nelursIn HistoryLeave a comment

„Alte popoare au sfinti, grecii au întelepti.
S-a spus, pe drept cuvânt, ca un popor
nu se caracterizeaza atât prin oamenii mari
pe care îi are, ci mai mult prin felul în care
îi recunoaste si îi stimeaza pe acestia.”
Friedrich Nietzsche

Autorul „Buneivestiri”, Nicolae Breban, nascut la Baia Mare, în data de 1 februarie 1934, este fiul preotului greco-catolic, Vasile Breban, închis sub unguri. Bunicul sau, Nicolae Breban, protopop în comuna Cicârlau, a înaltat o catedrala, gratie eforturilor d-sale luând fiinta, dupa cum se stie, câteva scoli în Ardeal. Breban debuteaza târziu, purtând mai bine de un deceniu, stigmatul de „dusman al poporului”, purtând „steaua galbena” a individului – în perceptia cerberilor regimului comunist – cu o provenienta „suspecta”. Aceeasi problema, legata de „originile nesanatoase”, o au, de altfel, si alti colegi de generatie ai d-sale – generatie numita de criticii literari, saizecista, una dintre cele mai stralucite, date culturii române în perioada postbelica – Nichita Stanescu, nepot de general alb-gardist: Cereaciukin, Matei Calinescu, fiu de burghezi si intelectuali din perioada interbelica, Cezar Baltag, fiu de preot basarabean.

Breban debuteaza târziu, la 31 de ani, stralucit, în 1965, cu romanul „Francisca”, prezentat de Matei Calinescu. Publica, apoi, imediat, „În absenta stapânilor” (1966), având o incredibila ascensiune, un urcus destinal fulminant, dupa ce dictatorul se opune fatis invadarii Cehoslovaciei lui Alexander Dub?ek – Uniunea Sovietica si aliatii din Pactul de la Varsovia, cu exceptia României, dupa cum se stie, invadeaza Cehoslovacia – moment istoric crucial care da fiinta fenomenului de eliberare politica numit „Primavara de la Praga”. Anul 1968, de buna seama, a schimbat, apropo, lumea, „chiar daca va convine sau nu”, sustine deputatul european Daniel Cohn-Bendit. 1968 a schimbat în esente inclusiv România, dupa marasmul proletcultist iscându-se o boare de liberalizare, care a stârnit simpatia, ba chiar admiratia a nu putini intelectuali români fata de Ceausescu. În acel context, Breban cunoaste – cu vorbele marelui critic Eugen Negrici – „o glorie de neegalat”. Astfel, dupa primele doua romane, în 1968 – an declarat de critica de specialitate drept an al romanului! – vede lumina tiparului „Animale bolnave”. În acel context istoric de liberalizare, la Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august 1969, tânarul Breban este ales membru supleant al Comitetului Central. În 1971, are loc premiera filmului artistic „Printre colinele verzi” (scenariul si regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului „Animale bolnave”.

„Filmul nu este agreat de catre oficialitatile comuniste – noteaza Laura Pavel în nota biobliografica inserata la începutul volumului Breban 70 (Editura Ideea Europeana, 2004) – fiind inclus însa în selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este socat de Tezele din Iulie, prin care Ceausescu va declansa, dupa model maoist, revolutia culturala. Dezavuând public politica regimului din România, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul îsi anunta, în semn de protest, demisia din functia de redactor-sef al României literare”. În jurnalul sau, intitulat „Un român la Paris”, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean român (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele: „22 septembrie 1971. În sfârsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (…) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mândru”.

În data de 16 februarie 1971, în România, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, în care este incriminat faptul ca Breban „si-a prelungit sederea în strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decât pentru o perioada limitata” si, cititi cu atentie! „se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din rândurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din rândurile membrilor PCR. În aceeasi zi, în sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt însusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central.” (s.n.) Întors în tara în luna aprilie, dupa o calatorie prelungita în Franta si R.F. Germania, refuzând însa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. (s.n.) Este marginalizat, supravegheat si împiedicat sa mai calatoreasca în strainatate pâna în 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Înfruntând aceste conditii potrivnice, el se consacra, în exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.

Breban intra, asadar, în marginalitate sociala. Publica o data la câtiva ani câte un roman, luptând cu organismele cenzurii comuniste. Una dintre cele mai acerbe lupte cu cenzura romancierul o duce pentru publicarea uneia dintre capodoperele sale, „Bunavestire”, refuzate de editurile „Cartea Românesca” si „Eminescu”. Este anchetat de securitate. În acel context, al anchetelor la securitate, îl cunoaste si pe generalul de securitate Nicolae Plesita. Romanul „Bunavestire” vede, totusi, lumina tiparului în 1977 la Editura Junimea din Iasi si este atacat virulent în plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, atac preluat fara crâcnire de întreaga presa de partid si cea literara din tara.

Având cetatenie germana si, respectiv, pasaport german – Mama romancierului, Olga Constanta Esthera Böhmler-Breban, vine dintr-o familie de nemti emigrati din Alsacia – Breban calatoreste în strainatate, stabilindu-se, într-un târziu, la Paris, si continuând, maniacal, sa scrie si sa publice în tara, la prestigioase Case de Edituri din strainatate, inclusiv trei romane la prestigioasa editura pariziana Flammarion. Revolutia din 1989 îl readuce din exil acasa, în România, unde domnul Andrei Plesu, în primavara anului 1990, îl invita sa preia revista „Contemporanul”, înfiintata la 1881 si editata, la ora actuala, de Trustul Contemporanul. Da. Autorul „Buneivestiri” se întoarce definitiv în România, tara în care Nicolae Breban s-a nascut si a creat o opera romanesca de prim rang, devenind unul dintre cei mai mari scriitori români. Unul dintre cei mai atacati scriitori români. Unul dintre cei mai izolati scriitori români. Unul dintre cei mai calomniati scriitori români.

Breban scrie si publica ritmic: romane, eseu, poezie, traduceri, teatru. Este iubit si denigrat în egala masura. Este aplaudat, calomniat… Este invidiat si adulat în egala masura pentru uriasa-i forta creatoare de nestavilit, pentru forta de a fi el însusi, de a fi liber, unic, vulcanic, intempestiv, covârsitor de viu, pentru forta-i de a fi un soi de pegas nabadaios si genial, un cal de cursa lunga, imposibil de îmblânzit de nici una dintre dictaturi, inclusiv de cea postdecembrista, „de catifea”, dupa cum i s-a spus nu o data. Vocatia lui nu este, n-a fost niciodata, vorbind în limbajul lui Napoleon, politica; Vocatia d-sale este, previzibil pâna la monotonie, Romanul. Romanul polifonic, clasic, romanul ca o constructie enorma, asa cum l-au vazut, l-au visat uriasii: Dostoievski, Tolstoi, Proust, Musil.

…La circa o luna dupa ce romancierul împlineste 77 ani, la circa 35 de ani scursi de la publicarea, în 1977, a romanului „Bunavestire”, în anul de gratie 2011, în Postul Sfintelor Sarbatori Pascale, aflam, cu surprindere, ca, brrrr, surse din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sustin faptul ca „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Aflam din aceeasi sursa (ca si când ai citi un raport al securitatii, si nu rezultatele unei investigatii, nu-i asa?) ca „Directia de investigatie a constatat ca Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati, au declarat, miercuri, surse din CNSAS” si ca „Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a scriitorului Nicolae Breban”. Nu exista, asadar, o decizie a Curtii de Apel. Exista o constatare a Directiei de investigatie, conform careia „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Constatarea abuziva, grosolana, calomnioasa este preluata de întreaga presa nationala; si nu numai de cea nationala. Curios, lucrurile – în conditiile dictaturii cu papion instaurate de câtiva ani în tara – se întâmpla întrucâtva ca în 1977, când romanul „Bunavestire” a fost, spuneam, atacat virulent în plenara CC al PCR din 28-29 iunie 1977. (Vezi, în aceasta ordine de idei, un dosar ce contine un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, în „Bunavestire”, Editia a IV-a, cu un argument al autorului, prefata, tabel cronologic si note de Laura Pavel, Editura Paralela 45, 2002). Iar acel atac virulent a fost preluat – într-un salbatic regim dictatorial – de întreaga presa de partid din tara. „Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri, aceeasi gama,/ Amagit atât de-adese/ Nu spera si nu ai teama.”

Breban – colaborator al securitatii?

Da, am pus un semn de întrebare, absolut firesc în acest caz, desi cunosc, de buna seama raspunsul. Îl cunosc, de altfel, si nu putini jurnalisti, scriitori (de pilda, Cristian Teodorescu si Emil Hurezeanu, zelosii calomniatori ai romancierului, nu-i asa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea… majoritatea a preluat stirea abuziva, grosolana. Stirea calomnioasa a fost multiplicata cu o viteza, hélas, abracadabranta, cu o iuteala de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut când vorbim de iubita noastra, sarmana noastra, primitiva noastra România; ma gândesc… asa, visator, ca în cazul în care acea viteza, acea miraculoasa energie, graba de a macula cu orice pret un mare romancier, acea harnicie de a raspândi o calomnie incredibila ar fi fost folosite în sens constructiv, sa zicem, la constructia autostrazilor în România, tara noastra s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o retea de autostrazi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi batut soselele germane, zau! Nu putine dintre ziare, asadar, cotidiane, editii on line, agentii de stiri, au preluat, ca material „ilustrativ”, cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Plesita, convorbiri reproduse trunchiat. Asa „se cuvine”: sa reproduci informatiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; când nu-ti convine, se bricoleaza, se ajusteaza, iar la nevoie: se da cu toporul, se da cu barda, amputându-se o buna parte din biografia unui individ incomod, nu conteaza cine este el, ce anume a facut în viata, nu conteaza ca îi faci rau; în conditiile enormei crize morale care clatina la radacini societatea româneasca, nu mai conteaza absolut nimic: poti sa spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricând, oricum!!! – important e sa omiti tot ceea ce este strident într-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sista, „pe linie” CNSAS-isita, sa smulgi din context, dupa cum îti convine, imprimând, nu-i asa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretata o stire conform „ultimelor indicatii de partid”, da? Si din ce motive, ma rog frumos?

Eugen Simion: „Niciodata nu se spune, nu s-a vorbit, de pilda, ce reprezinta grupul GDS în lumea literara de astazi. Este pentru prima data când vad si eu un scriitor ca vorbeste, scrie cinstit despre toate aceste lucruri: ce este cu emigratia româneasca, cu exilul românesc si asa mai departe. Toata lumea are un fel de complex: sa nu zica asta, sa nu se supere – daca se supara cineva care e foarte puternic, îl taie de pe toate listele – si asa mai departe. Ceea ce se întâmpla, s-a întâmplat.”

Aura Christi: „De 20 de ani, domnule profesor, suntem taiati de pe toate listele… E o informatie aceasta si nimic altceva.”

Eugen Simion: Va mirati ca nu am fost de douazeci de ani în aceasta lume? Nu am fost, pentru ca am fost marginalizati! Foarte dur si fara prea multe comentarii…”

Am reprodus adineaori un fragment din conferinta organizata de revista „Contemporanul” în noiembrie 2009 pe marginea volumului-eveniment „Tradarea criticii”, scris de Nicolae Breban si aparut la Editura Ideea Europeana. „Tradarea criticii” – o carte incomoda, scortoasa, în care Breban aseaza fata în fata doua realitati: cea dejisto-stalinista si cea postdecembrista, asemanatoare si în urmatorul punct: modul în care sunt tratate personalitatile majore ale culturii române, acestea fiind marginalizate, dupa cum sustineam si alte dati, denigrate, un rol important în aceasta ordine de idei revenindu-le Grupului de Dialog Social – un grup transformat în secta culturala ultraexclusivista – si CNSAS-ului.

Tradarea… este, asadar, repet, o carte incomoda, crispanta, provocatoare; un opus socant pentru unele spirite, un volum polemic, care va deranja, în continuare, nu putine spirite. (Ca si „Aventurierii politicii românesti”. „O istorie dramatica a prezentului” – un opus brebanian incendiar, publicat de curând în format digital de Editura CorectBooks, apoi, în format clasic, de Editura Muzeului National al Literaturii Române.) deranjeaza si va deranja cu atât mai mult, cu cât patetismul brebanian, de sorginte elina, este de o luciditate greu de contestat, atentie, daca spiritul nu-ti este corupt. Tradarea criticii este o carte scrisa de un romancier important, care în trecut a fost membru supleant în CC, dar dupa Tezele din Iulie ’71, spuneam, Breban si-a dat demisia, la Paris, în Le Monde, si s-a întors în tara, devenind unul dintre cei mai importanti disidenti din Estul Europei.

O parte din ilustrii domniei sale colegi – e vorba, nota bene, de nume greu de trecut cu vederea: Manolescu, Adamesteanu, Doina Uricaru, bunaoara; dar exista si altele, din pacate pentru ei – se opresc, referindu-se la acest segment din cariera brebaniana pâna la acest dar, calomniindu-l astfel pe unul dintre cei mai mari romancieri români; o jumatate de adevar este egal calomnie.

Marginalitatea în care a trait si a scris – fara a avea vreun venit – autorul „Buneivestiri” sub Ceausescu, calomnia, zvonistica denigratoare – o industrie inventata, pusa la punct, perfectata si folosita ca instrument de propaganda atât de organele represive de sub dictatura, cât si de actualul GDS, pardon, CNSAS, nu-i asa? – iata, în chip extrem de straniu, explicabil însa, continua si dupa ’89. O alta carte careia i-am dedicat – în „Contemporanul” – o dezbatere în toamna anului 2008 este Iluziile literaturii române, semnata de domnul profesor Eugen Negrici, si aceasta incomoda, scortoasa, stralucita. Cred cu fermitate ca aceste doua carti, spuneam la acea conferinta de acum circa doi ani, vor da o directie în literatura româna; sunt, ambele, o provocare pentru spiritul critic, si nu numai. Reprezinta un dus rece pentru critica româna, dar nu mai putin pentru societatea de azi, cu conditia sa aiba parte de o receptare adecvata, de o analiza critica lucida, pertinenta – ceea ce, sa recunoastem înca o data, ne lipseste. Si e un lucru de o gravitate extrema acesta.

Nu exista, de buna seama, spuneam, o decizie a Curtii de Apel în acest caz. Spun de buna seama, fiindca CNSAS a devenit, da, previzibil. Scenariul este, da, ras-cunoscut. La fel, au fost „linsati” public, la fel au fost supusi oprobriului general Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru si alti scriitori, opera carora face parte din patrimoniul spiritual al României. Nicolae Breban nu a fost invitat la CNSAS, pentru a i se comunica decizia, pentru a i se solicita opinia, pentru a-i oferi, Doamne fereste, prilejul sa-si sustina nevinovatia; la ce bun? Prezumtia nevinovatiei sa mai existe oare în România? La ce bun? De vreme ce decizia este luata, verdictul este dat din start, iar stirea este preluata din surse – fara nici un fel de semn întrebare – de întreaga presa; preluata, multiplicata fara drept de apel decât cu câteva exceptii, nu rareori, timide… La mijloc este, dupa cum se vorbeste, decizia atotputernicului „partid” GDS, CNSAS – scuzati, pardon, era sa le confund, nu-i asa?

CNSAS nu avea nici un motiv sa faca publice dosarele securistilor imediat dupa 1989, cum s-a procedat în nu putine tari vecine abia iesite din culoarul atroce al dictaturii, nu-i asa? În consecinta, sunt linsate victimele, în vreme ce calaii triumfa. Din ce motive sa faci publice dosarele angajatilor securitatii imediat dupa Revolutia din 89, când poti sa scoti de la dosar câte o fila atunci când cineva devine „prea curios” sau din cale afara de curajos sau, mai stii?, începe abrupt sa creasca în sondaje, ca Mona Musca, de pilda, ori are un prestigiu si o Opera, ca Breban, care încurca nu putina lume prin spiritu-i radical si care, fereasca-te Bunul Dumnezeu, se atinge de „sfânta sfintelor”: Grupul de Dialog Social, nu-i asa? Nu sunt acestea decât niste întrebari; nimic mai mult, dar, nota bene, nici mai putin. O întrebare bine formulata, nu rareori, însa, îsi contine raspunsul; sau… gresesc?

În seara zilei de 6 aprilie 2011, când internetul, ziarele, agentiile de stiri au fost invadate de acest bine regizat „linsaj public” al unuia dintre cei mai importanti romancieri români, l-am sunat pe Mircea Dinescu, ex-poetul erijat, spre ghinionul lui sarmanul, în „procuror al natiunii”. Volubilul Mircea Dinescu a fost cam… monosilabic, da, cu subsemnata la telefon, ba mai mult decât atât: s-a cam bâlbâit de câteva ori, principalul argument adus în favoarea colaborarii cu securitatea a autorului „Animalelor bolnave” fiind, tineti-va bine… „Ce sa fac, daca Nicolae a stat la taclale cu Plesita?”.

Am mai aflat de la Mircea Dinescu ca nu e obligatoriu sa ai un angajament semnat cu securitatea, ca sa fii acuzat de colaborare cu organele securitatii. Sa înteleg ca, în limbajul dâmbovitean vorbind, merge si asa, va trece si asa acuza de colaborator al securitatii în „cazul Breban”, da? Tot atunci, în timpul aceleiasi convorbiri, ex-poetul Dinescu mi-a adus la cunostinta ca Breban poate – ca sa vezi!, i se da, totusi, o sansa nesperata – sa… se apere, ca si când ar fi uitat cine este Breban, ca si când n-ar fi stiut cine este Breban sau ca si când n-ar fi avut chef sa-si aduca aminte cine anume este Nicolae Breban.

Breban nu se va apara, de buna seama. Maramuresanul Breban va lovi în plin, atacând…, nu, nu CNSAS-ul – un organism cel putin straniu, care bântuie societatea româneasca postdecembrista ca o fantoma, nu-i asa? Breban va ataca „fabricatorii”, „facatorii de dosare”, membrii de vârf ai CNSAS, între care, pare-se, figureaza inclusiv dl Dinescu. (Apropo, ma întreb ce surprize am putea avea daca am consulta stenogramele netrunchiate ale modului dlui Dinescu de „a sta la taclale” cu generali de securitate, cu dictatorul sau cu securistii implantati la USR, pe vremuri… Cine urmeaza pe listele CNSAS dintre cei care au „stat la taclale” cu agenti trimisi de securitatea ceausista, cu generali, colonei, grabiti sa ancheteze fiecare scriitor, medic, inginer, fiecare intellectual de vârf, revenit din strainatate în România socialista, pe vremuri, sub dictatura? Cine urmeaza, asadar? Liiceanu? Dinescu? Plesu? Patapievici? Sau, poate, subsemnata? Si eu, apropo, am fost anchetata de securitate.)

Breban va apara cei câtiva mari scriitori, denigrati, calomniati ignobil de acest tot mai dubios CNSAS, care s-a discreditat complet, devenind tot mai penibil, tot mai fara… Dumnezeu. E limpede ca CNSAS duce o politica antinationala, atacând valorile care fac parte din patrimoniul spiritual al acestei tari. E suficient sa ne referim, iar si iar, la nume ca Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion.

CNSAS-ului nu-i va ramâne – prin „junii” sai calomniatori, prin recentii denigratori ai romancierului Breban, prin functionarii bine platiti din bani publici de altfel, prin „junii facatori” de dosare, care vor fi atacati în instanta, de asta data, nominal pentru calomnie si pentru un grosolan abuz în serviciu – decât un lucru „de nimic”: sa-l linseze la propriu pe Breban în Piata Universitatii, sa-i împroaste la propriu cu noroi statuia sau, de ce nu?, sa-l arda pe rug – ca în Evul Mediu, sau ca în alte vremuri, da – odata cu cartile Mariei Sale, Autorul, adunate din bibliotecile lumii, nu-i asa?

Breban nu are de pierdut nimic. Absolut nimic. Domnia Sa si-a facut datoria: s-a exprimat, urmându-si orbeste, maniacal, Vocatia. Teama mi-e însa ca daca va reusi CNSAS-ul, spuneam, sa-l arda pe autor, laolalta cu toate cartile scrise de d-sa, tomuri lânga alte tomuri, peste treizeci si cinci de titluri, pastrate în bibliotecile lumii, va ramâne un gol în literatura româna, gresesc? Un gol greu de neglijat pentru biata literatura româna majora, cu modernitatea-i amputata, schilodita, trunchiata.

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
7 aprilie 2011

PROBLEMELE ROMÂNILOR CARE MUNCESC ÎN ITALIA, LUATE ÎN DEZBATERE LA BAIA MARE

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Problemele cu care se confrunta cei peste 1 milion de români din Italia, dar si cele pe care le isca acestia în tara unde îsi desfasoara activitatea au fost temele fierbinti abordate în cadrul mesei rotunde cu tema “”enomenul migratiei si criza de identitate”, care a debutat ieri, la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord din Baia Mare. La eveniment, moderat de senatorul conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, au luat parte si italieni implicati efectiv în munca cu imigrantii români.

În câteva date statistice, oferite de dr. Antonio Ricci, reprezentant al IDOS Caritas Migrantes Roma, fenomenul migratiei românilor în Italia arata astfel: peste 1 milion de români care traiesc în Italia, dintre care 700.000 sunt muncitori înregistrati legal. Din acestia, unul din 5 lucreaza în constructii, unul din 7 lucreaza în sectorul casnic, iar unul din 10 munceste în hoteluri si restaurante. La accidentele de munca, românii sunt pe primul loc în Italia: anual se înregistreaza, în medie, 18.500 de astfel de accidente.

Exista peste 50.000 de întreprinderi mici si mijlocii ale românilor în Italia. În ceea ce priveste reclamatiile înregistrate în Italia, cele mai multe privesc români: numai în 2008 au fost înregistrate 40.000 de astfel de sesizari la politie. În ultimii 10 ani, în Italia s-au nascut circa 80.000 de copii români, care nu au primit înca cetatenia italiana. Alti 15.000 de români au primit cetatenia prin alte cai. Un român din 7 are dificultati în a-si plati chiria.

Românii care muncesc în Italia trimit acasa, legal, anual 824.000.000 euro. La rândul lor, în ceea ce priveste investitiile straine în România, italienii sunt cei mai activi, detinând peste 20.000 de IMM-uri în tara noastra, la ora actuala. Cu toate acestea… „Stiu ca va convine sa aveti un esantion fixat în milioane de imigranti, dar ati importat nu numai date, ci si probleme”, a tinut sa atraga atentia dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu”, institutie coorganizatoare a evenimentului, care a precizat ca “În fata realitatilor contemporane, cel mai sedentar popor al Europei se dovedeste a fi cel mai migrator”. Românii constituie cea mai importanta comunitate de straini din Italia, iar problemele acestora sunt numeroase, nu doar cele iscate de integrarea în tara de adoptie, ci, adesea, si faptul de a fi lasat acasa sotia, sotul sau copiii. Cu toate acestea, “Relatiile dintre români si italieni nu sunt atât de dure, atât de aspre cum le «picteaza» mass-media. Va asigur ca Italia nu e o tara rasista. Toate aceste dificultati de dialog se nasc din cauza politicii. În general, românii din Italia respecta legile si nu sunt golani”, a tinut sa precizeze dr. Luciano Lagamba, presedintele sindicatului muncitorilor imigranti în Italia din regiunea Lazio. Iar ca imaginea sa fie completa, redam vorbele senatorului Bârlea: „În România exista o comunitate de 20.000 de italieni veniti aici la începutul secolului XX, care are reprezentare în Parlamentul României. Asteptam ca si românii sa fie reprezentati în Parlamentul italian”.

Evenimentul continat în aceeasi zi de la ora 12,30, la Biblioteca Judeteana. Masa rotunda a fost organizata în cadrul proiectului „Societatea bazata pe cunoastere – cercetari, dezbateri, perspective”, cofinantat din Fondul European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Anca GOJA,
Baia Mare
martie 2011

PANA LA URMA… S-A DUS SI ION BURNAR

On By nelursIn Devotional, News, RomaniaLeave a comment

“Pana la urma oi muri si eu”, mi-a spus acum vreo 20 de ani, la OJT-ul din Baia Mare, Ion Burnar. Eram mai tineri atunci, si eu – si el, am ras, am zis ca poetul poet ramane, ori ca iese din OJT-ul baimarean, ori ca isi baga picioarele in istoriile literaturii romane tot mai ambigue. Pe vremea aceea, Marian Ilea pleca in Italia. Pe vremea aceea nu exista Ioan Romeo Rosiianu, Dumitru Maris, Dorin Stef, Nicoara Mihali, prefecti, primari, increngaturi politice – nici macar Gheorghe Mihai Barlea, nici macar Gheorghe Parja nu existau, abia de-si scotea capul un Gheorghe Peter de la Borsa.

Pe vremea aceea am crezut in Augustin Cozmuta, in Ion Bogdan (Dumitru Iuga), in Vasile Dragomir si in acest Ion Burnar – ca restul mentorilor migrasera spre Bucuresti ori se inchisesera in „turnul de fildes”, dupa funestul an 1992, ale carei urmari le incasam azi cu varf si indesat.

Ion Burnar (si acum plang, imi curg lacrimile pe tastatura) mi-a spus cand toata revolutia noastra din 1990 a devenit apa de ploaie: „Stefane, Dorule drag, nu te uita la ei, tu esti un mare poet, tu trebuie sa fugi din Baia Mare ca astia is ca si canii, te-or manca de ziu”. I-am lasat pe Parja, pe Marchis, pe Barlea sa puna cu botul pe labe un Maramures care nu le apartine numai lor.

Asa cum l-ati vazut pe Burnar: surd, insignifiant, umbland de la un ziar la altul pentru a mai aduna oarece leuti sa traiasca, sa-si poata plati vodca la OJT, omul acesta mi-a spus ceva incredibil: „Nimeni nu-i profet in cetatea lui, Dorutule, mai bine ai pleca” – ceea ce am si facut.

Voiam sa lansez volumul „Scrum” la OJT in Baia Mare, cu el alaturi, sa-i dau revista „Singur” unde, la pagina 3, la rubrica „Scriitorul cu scrisul de mana”, era el, Ion Burnar. Chiar am vorbit cu Vasile Dragomir sa fac lansare acolo. Acum, ce rost mai are?

Odihneasca-te Dumnezeu in pace, bun parinte al meu care mi-ai spus: „astia is ca si canii, te-or manca de ziu”.

Stefan Doru DANCUS
Director al revistei „Singur”
http://www.revistasingur.ro
21 octombrie 2010

———————————————
Burnar Ion, (24 octombrie 1947 – 20 octombrie 2010), nascut la Dragomiresti, judetul Maramures. Absolvent al Facultatii de filologie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj. Om de litere, scriitor, poet,  jurnalist, secretar literar si traducator. Redactor si redactor sef la mai multe reviste de prestigiu din Baia Mare precum „Archeus”, „Babylon de Maramures”, „Clipa Zilei”, „Informatia Zilei”, „Maiastra” si din capitala precum: „Expres Magazin” si Evenimentul Zilei”. Carti publicate: „Adunarea si scaderea punctelor cardinale”, „Astept metropolitii” „Galceava scopului cu mijloacele”, „Memorandum liric”, „Viata la tara cu si fara Tanase Scatiu”, „Tratat de aristologie” si altele.  A tradus din limba franceza cartea lui Tenney Merill: „Isus Cristos in istorie”. (GR, Romanian VIP)

BAIA MARE 680 DE ANI DE ISTORIE – ROTARY 80 DE ANI DE ISTORIE

On By nelursIn Europe, History, Inspirational, RomaniaLeave a comment

by Marina GLODICI
Baia Mare

Arhivistii, istoricii si membrii Clubului Rotary au lansat albumul aniversar: ,,Baia Mare – 680 de ani de istorie. Rotary – 80 de ani de istorie’’

Într-o atmosfera cordiala si plina de entuziasm, în prezenta unui public select si numeros, arhivistii, istoricii si membrii Clubului Rotary au lansat recent albumul monografic de fotografie: ,,Baia Mare-680 de ani de istorie. Rotary-80 de ani de istorie’’.

Evenimentul s-a desfasurat vineri, 15 ianuarie 2010 la Biblioteca Judeteana ,,Petre Dulfu’’ din Baia Mare, organizat de Clubul Rotary, Arhivele Nationale Maramures si Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramures, el marcheaza 7 secole de atestare documentara a Baii Mari si 8 decenii de activitate a Clubului Rotary la noi în tara.

Asadar sute de baimareni, oameni de cultura, profesori universitari, muzeografi, bibliotecari, iubitori de istorie reprezentanti ai institutiilor publice si mass-media au avut parte de o veritabila lectie de istorie ,,predata’’ interactiv.

Printre cei care au luat cuvântul au fost si: Victor Gorduza, directorul Muzeului de Mineralogie Maramures, Klara Guseth, directorul Arhivelor Nationale Maramures, Viorel Rusu, directorul Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Maramures, Lucia Pop, seful Sectiei de Istorie a Muzeului, dr. Teodor Ardelean, directorul institutiei gazda si mediatorul acestei manifestari mondene si inedite.

Albumul prezinta pagini de istorie în imagini

Klara Guseth, directorul Arhivelor Nationale Maramures a facut o incursiune în istoricul albumului care cuprinde fotografii dupa documentele din tezaurul arhivistic maramuresean dar si dupa anumite obiecte din colectia Muzeului de Istorie baimarean.

Aceste imagini ilustreaza momente de la evenimentele majore din istoria Baii Mari de-a lungul celo 7 secole de ,,existenta’’, începând cu anul 1329, când regele Carol Robert de Anjou a emis diploma privilegiala a orasului pe atunci, Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor). Fiecare fotografie din album este însotita de o explicatie atât în limba româna, cât si în engleza. Lucrarea nu este o monografie a orasului. Actualmente, Baia
Mare are o monografie tiparita în 1972 si se opreste ca data istorica în anul 1848. De aceea se impune întocmirea unei noi monografii complete.

Ea ar putea constitui un principal izvor de cunoastere a istoriei locale de catre noile generatii, factor esential în pastrarea identitatii nationale si de educatie, a subliniat Klara Guseth.

Ideea a fost sustinuta de toti oratorii care au apreciat efortul tuturor celor implicati în redactarea albumului de fotografii.

Victor Gorduza a facut o scurta prezentare a istoricului Clubului Rotary, fiind membru fondator si primul presedinte (1996) al sau de dupa revolutie.

Clubul Rotary este de origine din SUA si a fost înfiintat în România în 1829, functionând pâna în 1940 când toate cluburile au fost desfiintate de regimul totalitarist. În 1992 si-au reluat activitatea prima data în Bucuresti, si în 1996 în Baia Mare. Astfel ca la ora actuala sunt 91 de Cluburi Rotary în România si Republica Moldova.

Albumul înfatiseaza imagini de la anumite actiuni de sprijinire si promovare a stiintei, artei si educatiei organizate de Clubul Rotary Baia Mare, în ultimii 13 ani în Judetul Maramures.

Cei care vor rasfoi acest album vor gasi, cu siguranta, lucruri extrem de interesante nu numai din istoria Baii Mari, ci si despre aceasta organizatie care are ca moto: ,,A servi mai presus de sine’’.

Lucrarea aniversara a aparut la Editura ,,Boema’’ din Baia Mare si este prefatata de Klara Guseth. Ea se refera la toti cetatenii indiferent de vârsta si educatie. Colectivul de redactie a fost format din: Iuliu Chiorean, Klara Guseth, Mircea Manescu, Viorel Mociran, Lucia Pop, Viorel Rusu.

Fotografiile au fost executate de Valentin Ganta. Coperta a fost conceputa de Ioan Veliciu si Anca Manescu.

Traducerea în limba engleza a fost realizata de Gabriela Florea si Raul Dan Onoriu.
Albumul se gaseste în librarii.

"In tot ceea ce am intreprins am pus suflet."Dialog cu Delia Florea, studenta la pictura

On By nelursIn Europe, Interview, Romania, YouthLeave a comment

DeliaFlorea1Delia Florea provine dintr-o familie cu serioase si multiple preocupari artistice, de aceea, decizia ei de a studia pictura a venit ca un lucru firesc, normal. In prezent, Delia Florea este studenta la Facultatea de Arte plastice si decorative, in orasul natal, Baia Mare si in paralel cu scoala, lucreaza la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”, din aceeasi urbe. Delia Florea este de asemenea, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Teologie Ortodoxa  Asistenta sociala, din Baia Mare si are un masterat in Etnologie si antropologie sociala. Delia Florea s-a nascut pe 9 mai 1965. Continue reading “"In tot ceea ce am intreprins am pus suflet."Dialog cu Delia Florea, studenta la pictura” →