Alin Lolos, la Baia Mare

Alin Lolos

Evanghelia lui Iisus Cristos –

Un mesaj Continue reading “Alin Lolos, la Baia Mare”

Advertisements

Viaţa – darul lui Dumnezeu

            Andreia-Roxana BOTIŞ

.
Viata este darul exclusiv, al lui Dumenzeu, însă pe lângă viaţă, omul a mai fost înzestrat, cu darul văzului, auzului, mersului, etc. , iar pentru aceste daruri, fiecare dintre noi să muţumim, Binefăcătorului, Creatorului, Tatălui nostru Cel Ceresc. Porunca din Decalog, care face referire la cel mai de preţ dar al lui Dumnezeu, este porunca a şasea: ,,Să nu ucizi!”. Această poruncă, opreşte crima sub toate aspectele ei: ucidere, sinucidere, avort şi eutanasie. Nimeni şi nimic pe lumea aceasta, nu are dreptul să ia viaţa cuiva, justificându-se pe urmă, că a făcut-o din răzbunare sau din alte motive. Continue reading “Viaţa – darul lui Dumnezeu”

Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.Evanghelia MATEI, 18.20

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”    Deuteronom, 16.1

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”                                                                         Ieremia, 29.13

.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Și la Câțcău


CÂȚCĂU o comună la marginea de NV a județului Cluj, pe șoseaua națională Dej – Baia Mare, la 12 km de Dej

Comuna Câțcău se întinde pe o suprafață de 37 km2, având o populație de peste 2.400 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Câțcău și satele Muncel, Sălișca. Este situată la poalele de sud-vest ale Dealului Muncelu Continue reading “Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)”

"FAMILIA ROMÂNA" reunita la Baia Mare

Mai bine de jumatate din spatiul primului numar pe acest an (44 în total) al revistei pentru solidaritatea românilor de pretutindeni este consacrat relatarilor de la Reuniunea “Familiei Române” la Baia Mare, desfasurata în zilele de 17-19 noiembrie 2011. Grupajul, coordonat de Ioana DRAGOTA si întins pe 85 de pagini, reda în cuvinte, imagini, carti si evenimente cele întîmplate în municipiul resedinta de judet si în cîteva deplasari ale participantilor la Casa Olarului Daniel Les din Baia Sprie, Biserica de lemn din Surdesti si Manastirea Sfînta Ana din Rohia. Au fost prezenti multi români de vaza din tara si strainatate, primiti cum se cuvine de înalte oficialitati ale Maramuresului. Sînt reproduse apoi ecourile reuniunii în presa scrisa si audio-vizuala din tara.
Capitolul nelipsit din sumarul fiecarui numar este “Românii în lume.” Retinem cîteva titluri: “Exilul românesc la mijloc de secol XX” de Gabriela CaLUTIU SONNENBERG, “O candela în îndepartatul Nord” de Adelina ULICI, “Românul … la nevoie se cunoaste!” de Mihai NAE. În “Cununa de Aur a României” s-au prins cu doua materiale Iurie LEVCIC si Elena TAMAZLÂCARU.
Un colaborator constant al revistei, Corneliu FLOREA din Canada, scrie despre Milton G. Lehrer si al sau volum de peste 500 de pagini “Ardealul, pamînt românesc”. Nu este uitata nici Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român la 150 de ani de la înfiintare. Conf. univ. dr. Stefan VISOVAN scrie trei texte despre ASTRA maramureseana, ASTRA blajeana si ASTRA clujeana.
Sînt trecute în revista si file din cronica “Familiei Române” din anul care a trecut, publicatia trimestriala de cultura si credinta româneasca fiind cea mai raspîndita în lume la ora actuala.

GHEORGHE PETER
http://www.graiul.ro

Biserica Baptista din Chiuiesti

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Când ajungi în comuna Caseiu,  la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugasesti, Salatruc). Curând intri în frumoasa si primitoarea Comuna Chiuiesti, populata de oameni inimosi si buni gospodari, gata sa-ti ofere ceva din bunatatea oamenilor si a locului plin de istorie si viata Continue reading “Biserica Baptista din Chiuiesti”

AZI ÎN ROMÂNIA – Biserica Baptista din Chiuiesti

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Când ajungi în comuna Caseiu,  la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugasesti, Salatruc). Curând intri în frumoasa si primitoarea Comuna Chiuiesti, populata de oameni inimosi si buni gospodari, gata sa-ti ofere ceva din bunatatea oamenilor si a locului plin de istorie si viata.

Localitatea Chiuiesti, situata la poalele Dealului Chiuiesti, cumva învecinata cu Dealurile Ciceului, se afla la poalele unor frumoase dealuri ornamentate de bogate pasuni si falnice paduri de foioase, care se întinde de-o parte si de alta a soselei, largindu-se dintr-oadata acolo unde se împarte într-un manunchi de strazi, strajuite de cladirile fanion ale comunei…

Comuna Chiuiesti – dotata cu edificiile clasice de prima importanta, Gradinite, Scoali, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primaria si Politia – are în componenta satele Magoaja, Strâmbu, Huta, Valea lui Opris, Casiel, Dosul Bricii, cu o populatie de 2759 la 1170 de gospodarii.

În Centrul comunei gasim noua cladire a Primariei Chiuiesti, unde primarul ing.Gavril Mihut, un excelent gospodar al comunei, e prezent printre oameni si probleme nonstop. Scoala clasele I-VIII, undeva pe partea opusa Primariei, modernizata de guvernarea PNL, ca si Primaria de altfel, pe vremea când Economia duduia (vorba lui Varujan Vozganian), este condusa de mâna delicata si priceputa a tinerei director prof. Crina Georgiu.

B. Biserica Crestina Baptista din Chiuiesti

Actualul asezamânt al Bisericii Baptiste, situat într-o pozitie cental-laterala a comunei, pe o straduta laterala, trecând prin fata sudica a scolii, mai departe, ocolind, ajungi undeva paralel cu cladirea scolii.

 Cladirea propriuzi-sa a locasului de cult unde se strâng credinciosii la închinare, un loc primitor al celor doritori sa se apropie tot mai mult de Dumnzeu si sa-i dea slava si cinstea ce i se cuvin Creatorului si sustinatorului tuturor lucrurilor.

Complexul crestin mai are cladirea anexa, undeva în spate si lateral care, pe lânga casa pastorala, mai are în dotare încaperile anexe cu sala de mese, sala de conferinte si de studiu.

Pastor al bisericii este AUREL BOCSA – absolvent al Institutului de Teologie Baptist Bucuresti.

Vineri 17 februarie, am participat la serviciul de Evanghelizare. Atmosfera a fost dezmortita si întretinuta prin cântarile-imnuri de închinare si lauda ale corului mixt din Biserica Baptista Biruinta din Baia Mare (pastor Daniel Chereji). Membrii corului au avut si interventii personale (poezii si  cântari, dar si momente de marturii personale din Cuvântul Domnului)  pregatind ogorul inimilor celor prezenti pentru a putea fi semanat Cuvântul Domnu,  rostit de catre pastorul (Biserica Baptista Emanuel Oradea) – Doru HNATIUC, profesor la Universitatea EMANUEL din Oradea.

Cuvântul care a fost trasat de vorbitori ca un fir rosu (nevazut), marturisit de cei amintiti, nu a fost altul decât pretioasa Jertfa a lui Isus Hristos, adusa pentru pacatosi pe Dealul Capatânii, la Golgota. În fata ochilor si în auzul urechilor noastre au fost ilustrate Cele trei cruci ridicate la Rastignirea lui Isus, Mântuitorul:

1. Crucea ridicata pentru cei morti în pacat –Tâlharul nepocait

2.Crucea ridicata Celui mort pentru pacat- Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

3. Crucea celor morti fata de pacat – Tâlharul pocait

Doamne, ajuta-mi sa accept Crucea celor morti fata de pacat, aceea a tâlharului care s-a pocait!

Doamne, ajuta-ma, ca astazi sa fiu cu Tine în Rai! Amin.

FERICIREA – atitudinea fata de Dumnezeu

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul caruia nu-i tine în seama Domnul nelegiuirea si în duhul caruia nu este viclenie!PSALM 32

Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati!”

                                         Evanghelia lui Matei, 5.4

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

.

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti prin reclame, dar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei.

Societatea a functionat dupa o regula simpla: Cererea si Oferta. Dar, din dorinta de câstig, profitorii, au inversat aceasta regula fireasca. Reclamele ne întâmpina si ne agaseaza cu oferte la care nici nu ne-am fi gândit si nici n-am fi visat vreodata, pentru lucruri de care nu doar ca nu avem nevoie, dar care, în final se vor dovedi ca ne-au fost nefavorabile.

Televiziunile, prin emisiunile comerciale de tot felul, nu doar acelea gen «show», vin ca adevarate spectacole, chiar si atunci când prezinta stiri, emisiuni sociale sau de politica,  toti urmaresc propriul câstig, un rating cât mai bun.

Legendarul Solomon, probabil cel mai întelept om care atrait vreodata, în Cartea Proverbelor ne spune ca în lume sunt doua feluri de voci care striga oamenilor: Prostia si Întelepciunea! Iar omul are câteva posibilitati ca raspuns si manifestare: sa auzim vocea Prostiei (Prov., 9.13-18) si s-o luam de buna si s-o îmbratisam. Fie sa auzim,  vocea Întelepciunii care striga (Prov., 1.20-33; 2.1-9.12), s-o credem si s-o urmam, fie sa le urmam când pe una, când pe alta…

Solomon arata exact cum se întâmpla. Si una, si alta, vin cu aceleasi cuvinte:

Întelepciunea (…) striga…:

Cine este prost, sa vina încoace!” Celor lipsiti de pricepere le zice:„Veniti de mâncati din pâinea mea si beti din vinul pe care l-am amestecat! Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov., 9.4-6)

Prostia si nebunia, Solomon o personifica cu o femeie galagioasa, proasta, care nu stie nimic, care, însa, striga:

Cine este prost, sa vina aici!” Iar celui fara minte îi zice: „Apele furate sunt dulci, si pâinea luata pe ascuns este placuta!” El nu stie ca acolo sunt mortii si ca oaspetii ei sunt în vaile Locuintei mortilor. (Prov., 9.16-18)

Ambele voci, striga la fel: „Cine este prost, sa vina încoace!”

Solomon mai subliniaza ca cei chemati, din ambele categorii, au aceeasi trasatura comuna: le lipseste întelepciunea si priceperea. Aici intervine, din partea celui ce aude, atitudinea sa la auzul vocii, sinceritatea lui, ce cauta si ce-si doreste el?  Care e scopul vietii?

Adesea, omul e plin de sine, mândru, el crede ca el le stie pe toate, si, în final, va alege glasul prostiei… drumul cu Satana, care e tatal minciunii.

***

CONSTIINTAbusola si ajutor

Dumnezeu e Cel care vede în inima noastra. Înaintea Lui totul e gol si descoperit. Nu ajunge gândul sa se înfiripe bine si El ne stie vrerea. Nu putem ascunde nimic de El! La El trebuie sa venim ca niste copiii la Tatal lor. Un copil, la Tatal, vine în rugaciune, cu umilinta si credinta ca va fi intele pe deplin si ajutat.

David, împaratul lui Israel, avusese si el pacatele lui. Dar el îl iubea pe Domnul, avea o atitudine buna, însa cazuse în pacatul curviei cu Batseba, pe când barbatul ei era plecat la razboi. David a cautat sa-si acopere urmele, sa ascunda nelegiuirea comisa. Prin viclenie si intrigi, sotul Batsebei moare, iar el o ia de sotie. Dupa mai bine de un an totul parea ca e de domeniul trecutului, ca se asternuse peste pacatul crimei praful uitarii. Dar n-a fost asa.

Plata pacatului, e moartea: a murit copilul nascut de Batseba. Si s-au mai întâmplat si alte nenorociri în familia lui David. Iar el  era fara vlaga, secatuit, uscat, el care altadata era în fruntea celor care-L preamareau pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca a pacatuit  si nu si-a marturisit înaintea Domnului  pacatul, nu  s-a rugat de iertare. Iar mâna Domnului apasa greu asupra lui, i se topeau oasele de gemetele lui necurmate. Era bolnav. Suferea. Pacatul aduce boala în viata omului. Nu mai avea partasie cu Dumnezeu. Omul e facut de Creator astfel ca sa fie într-o relatie de prietenie cu El. Ori pacatul pune un zid de despartire.

David este vizitat de prorocul Natan care-i spune o istorioara in care un om se purtase imoral. David da cu usurinta verdictul, e bun de plata omul. Însa acela facuse asemenea pacatelor comise de el! Plata, nu e alta decât moartea! Dar, Natan îi dezvaluie ca povestea l-a prezentat pe el, pacatul lui,  el e vinovatul!

David se lasa cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de constiinta sa, si îsi recunoaste întreaga vina. Si scrie Psalmul 32.

Atunci  Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: „Îmi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu.

Pagubele produse de pacat, când nu cauti iertarea:

– gemetele omului; mâna Lui apasa greu asupra sa;

– o personalitate distrusa (uscat spiritual);

– trupul slabit, bolnav;

– constiinta apasa.

Câteva cauze care nu aduc iertarea celor vinovati:

a)Iuda, vânzatorul lui Isus, si-a marturisit greseala mai marilor preoti, celor care l-au platit cu 30 de arginti (Am vândut sânge nevinovat). Acestia, i-au raspuns simplu: Treaba ta. El trebuia sa se pocaiasca înaintea lui Dumnezeu si Domnului Isus, caruia le-a gresit.

b) Nu marturisim acum, personal în dreptul nostru. N-o vom putea face dupa moarte. (Popa, la groapa, zice: Îsi ia iertare de lade la… Sa avem curajul si întelepciunea de-a veni acum sa ne împacam cât mai suntem pe drumul acesta al vietii pamântesti, cât mai avem timp, pâna nu e prea târziu.)

c) Timpul le rezolva pe toate. Asta auzim adesea, dar nu este adevarata zicerea. Trebuie sa venim cu pocainta acum. Cu trecerea timpului, doar ca miroase si mai tare si mai urât.

d) Marturisim viclean. Si aia nu e marturisire. Atunci când avem ocazia sa marturisim, raspundem viclean si superficial: sunt pacatos; nu e om sa nu greseasca, zilnic. Dar nu numim greseala, nu promovam pocainta. La TV, când vedetele sunt întrebate, dupa îndelunga lauda care li se aduce… Sunt întrebate: Dar, ce defecte aveti …? A, da, am si defecte, sunt adesea prea credul, prea sincer…! Sinceritatea, defect!!!! Dimpotriva, e virtute.

Rezolvarea problemei pacatului si primirea iertarii:

Demascarea pacatului. Trebuie sa fie personala; eu recunosc greseala, nu mi-o pune altul în cont, desi e adevarata; eu mi-o însusesc ca îmi apartine si raspund de consecinte;

Marturisirea pacatului. Cui? Mai întâi, Domnului, caci ofensa e adusa întotdeauna si Domnului. Apoi în fata celui caruia i-am gresit. Apoi, dupa caz, public. Caci David a facut publica pocainta sa, prin Psalmii sai.

Marturisirea e specifica. Nu e globala: am pacatuit, am gresit. Ci, identific clar care-mi sunt faradelefile comise.

Chestiunea e urgenta. La vremea potrivita, sa se roage orice om evlavios, Tie. Acum este vreema potrivita, e urgent, nu amâna.

Statisticile Bisericii catolice arata ca din 1962 – 2012, în România au fost petse 20 de milioane de avorturi. Iar marturisirea acestor pacate si iertarea nu vin. Iata de unde seceta mare, lipsa de vlaga si de putere a poporului român. Mâna lui Dumnezeu înca apasa tare asupra României. Nu e pocainta, nu va veni curând bucuria neprihanitilor de care vorbeste David spre sfârsitul psalmului, dupa iertarea sa.

Cum de sunt iertati pacatosii

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1 Ioan, 1.9)

La moartea Sa pe Cruce, Isus a luat pacatele noastre si ne-a înlocuit, în moarte:

– Datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii lui de Tata si a milei Sale (nu pentru ceea ce am putea fi noi);

– Numai printr-o relatie directa cu Dumnezeu se obtine iertarea, prin Mijlocitorul Isus, care e El Înssusi Dumnezeu:1 Timotei, 2.5;

– iertarea e în baza credintei noastre, prin har; o gasim redata prin 3 cuvinte în limba greaca: nasa, casaf, hasaf.

Nasa= 1.29 Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

Casaf= El ascunde dinaintea ochilor Lui pacatele noastre

Hasaf= a nu tine seama, a anula datoriile; a nu-si mai aduce aminte de ceea ce am facut noi, El îsi impune sa uite aceste datorii. În Pvrov. Gasim ca e o cinste sa nu ne mai amintim ce au gresit altii fata de noi. Iar Dumnezeu e Cel mai onest, gata sa nu ne mai aminteasca cât am fost noi de rai si de neascultatori si sa ne primeasca ca pe niste fii. Marturia vamesilor nu era acceptata de nici un Tribunal Evreiesc (Matei, Zacheu), dar Dumnezeu le-a sters zapisul cu ce le statea împotriva…

Oamenii spun: „evreii L-au omorât pe Isus,Mântuitorul lumii”, dar Dumnezeu zice altfel: „pacatele voastre, alefiecarui om L-au omorât...”. Asrfel ca ura nu e deloc corecta a fi îndreptata spre evrei, ci spre pacatul din noi însine, si sa-l abandonam, întorcându-ne cu pocainta la Dumnezeu.

Marile beneficii aduse în viata omului iertat de Dumnezeu

  1. Calauzirea duhovniceasca

  2. Bucuria (Drumul spre fericire)

  3. Trezirea spirituala

Versetele 1 si 2: enuntul conditiilor pentru a fi fericit.

Versetele 3 si 4: consecitele pacatului.

Versetul 5: marturia pacatului, pocainta si primirea iertarii.

Versetul 6: Aici începe calauzirea pacatosului iertat pe drumul credintei.

David, a trecut hopul. El este deja pe cealalta parte a baricadei, el este în interiorul mâinilor protectoare ale lui Dumnezeu. Primeste lumina, pace, calauzire…

Versetul 8: Dumnezeu însusi este la cârma vietii credinciosului iertat:

Eu – zice Domnul – te voi învata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea îndreptata asupra ta.”

Într-o carte, autorul arata ca, copil fiind, i-a murit mama. I-a cerut tatalui sa doarma cu el în acelasi pat, de teama ca nu cumva sa-l piarda si pe el. Pe întunerec, i-a cerut tatalui sa doarma cu fata spre el. L-a întrebat:

– Tati, esti cu fata la mine?

– Da, fiule, sunt cu fata la tine!

Si, copilul, a adormit în pace, în baza promisiunii tatalui, ca e cu fata spre el.

Pentru credinciosul iertat, cel cu pacatul acoperit de sângele protector al lui Isus, pe lemnul crucii de la Golgota, Dumnezeu sta cu fata spre el, plin de bunavointa. Mai înainte, însa, pacatul facea un zid de despartire, fata-i era ascunsa.

Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. (Psalm, 34.5) 

… cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihanitilor, bucurati-va în Domnul si înveseliti-va! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana!” (Psalm, 32.10-11)

Dupa iertare, întorcându-te cu fata spre Dumnezeu, si El spre tine, te luminezi de bucurie.

Fara iertare, omul, în vesnicie va fi în iad, despartit de fata si lumina lui Dumnezeu.

Numai iertarea îti poate da bucuria si fericirea de care are nevoie fiinta ta, dar si sanatatea fizica si spirituala. Iar în final, fericit, omul va fi în vesnicie cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Glorie Domnului! Amin.

 

FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

 .

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!PSALM 32

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti  prin reclame, iar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei. Continue reading “FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu”

MUZICA SI POEZIE DE ZIUA LUI EMINESCU LA BIBLIOTECA JUDETEANA DIN BAIA MARE

Anca GOJA

 

  Ziua de nastere a lui Mihai Eminescu, ce coincide cu Ziua Culturii Nationale, a fost marcata la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” cu o zi mai devreme, adica sâmbata, 14 ianuarie, în prezenta unui public numeros. La evenimentul de la biblioteca a participat si o delegatie coreeana, care a vizitat, cu aceasta ocazie, primul Colt Coreean din lume, deschis în aceasta locatie.

Dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii, a fost cel care a vorbit auditoriului despre poetul national: „Mântuitorul nostru în limba este Mihai Eminescu. Au început cârcotasii sa lucreze si la acest piedestal, dar n-au reusit sa darâme monumentul, pentru ca el e în noi. Noi îl cântam pe Eminescu de câte ori avem sufletul încarcat de o povara. Ne-a lipsit Eminescu si Îi multumim lui Dumnezeu ca ni l-a dat. Nu stiu ce ne-am fi facut fara el în acele vremuri…”.

Studentul Razvan Marton a lecturat o poezie de Mihai Eminescu, iar Corala Armonia, dirijata de prof. Mihaela Bob Zaiceanu, a interpretat cântece pe versuri ale Luceafarului poeziei românesti, precum si câteva prelucrari folclorice. „În fiecare an, Corala Armonia învata un cântec eminescian nou”, a dezvaluit dr. Teodor Ardelean, aprobat fiind de membrii corului condus de Alexandru Nicolici.

Sarbatoarea poeziei si a cântecului a fost încheiata de recitalul Casandrei Maria Hausi, care a interpretat inclusiv balade de pe albumul ce poarta prenumele mamei sale, „Doina”, material discografic ce va fi lansat în curând. Casandra Maria Hausi i-a multumit, cu aceasta ocazie, etnologului Pamfil Biltiu, care i-a oferit o parte dintre doinele cuprinse pe album. Interpreta, care a devenit cunoscuta dupa ce, în urma cu doi ani, a obtinut trofeul „Maria Tanase” la cel mai cunoscut festival-concurs folcloric din tara, interpreteaza, cu vocea sa inconfundabila, hori cu noduri, cu sau fara acompaniament, aducând în actualitate cântece autentice stravechi care risca sa fie uitate în acest peisaj plin de stridente si kitsch al „muzicii populare” actuale.

Sa nu uitam ca „Ziua lui Eminescu e în fiecare zi, pentru ca în fiecare zi vorbim româneste”, vorba directorului Teodor Ardelean…

 Baia Mare

17 ianuarie 2011

INTERVIU CU ALEXANDRU FLORIN TENE – PRESEDINTELE LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI

George ROCA

 

 

George ROCA: Distinse domn, va multumesc ca ati acceptat acest interviu. Stiu ca sunteti vesnic ocupat si nu as vrea sa va rapesc timpul, dar totusi as dori sa aflu cât mai multe despre dumneavoastra. De unde va trageti seva? Cum au fost începuturile?

Al Florin TENE: Pe atunci, sub dealurile molcome cu vii ale Dragasaniului, locul unde am vazut lumina zilei, nu cunosteam un adevar pe care l-a spus monseniorul Vladimir Ghika ca: „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai încet si care trec cel mai repede!” Era anul Domnului 1942, luna iunie, 13, când strigatul primului copil al familiei Ion Tene si al Ecaterinei, nascuta Rosianu, ce atunci se nastea, dadea semnalul începerii unei vieti. Era anul când începea ofensiva lui Montgomery împotriva lui Rommel la El-Alamein, în Egipt. În orasul Dragasani, mai târziu, s-au simtit bombardamentele americane care tinteau podul de fier de peste Olt. În timpul acela, când sunau sirenele anuntând un nou bombardament, tata si mama cu mine în brate, punându-mi palaria lui tata în cap sa ma fereasca de soare, fugeau pe Dealul Viilor adapostindu-se sub umbra vitei de vie. Era perioada când locuiam cu chirie la o ruda pe strada Leulesti, actualmente Kogalniceanu, vis-à-vis de Liceul Agricol. În curtea acestei scoli ne jucam pâna seara târziu când apareau stelele, iar noi pe ulita scaparam cu doua pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapara mai bine si mai frumos.

De acest univers m-am despartit cu greu. În vara lui 1958 ne-am mutat în casa noastra de pe strada Parcului. Construita de parinti, pe credit luat de la banca. Dar din pacate edificiul nu a avut o viata prea lunga. În 1978, casa a fost demolata de comunisti pentru a extinde perimetrul unei centrale termice care alimenta blocurile din apropiere. Culmea ironiei, aceasta centrala termica în prezent este dezafectata. Locuitorii blocurilor si-au instalat centrale de apartament.

Învatând la scoala ca orasul nostru a fost castrul roman numit Rusidava (situat pe teritoriul actualului cartier Momotesti)si ca pe sub coasta de la fântâna Bâtca a trecut Drumul lui Traian spre Sarmisegetusa – Rusidava facând parte din sistemul roman de aparare numit Limes Alutanus împreuna cu prietenul Ilie Vulpe, istoricul de mai târziu, am început sa sapam în diferite locuri pentru a descoperii vestigii romane. Dar, spre dezamagirea noastra, nu am gasit nimic… Totusi acea „arheologie infantila” ne-a folosit la consolidarea unor cunostinte temeinice despre istoria neamului.

 George ROCA: Vorbiti-mi putin despre scoala româneasca a acelor timpuri!

Al Florin TENE: Clasa întâi am facut-o la Scoala „Fratii Nicolaescu”, careia i se mai spunea „Scoala din Piata”. Prima învatatoare, doamna Radulescu, omorâta de rusi mai târziu! Apoi, parintii m-au transferat la Scoala „Nicolae Balcescu” unde l-am avut învatator pe domnul Moreanu. În clasa întâi am avut tablita de gresie pe care scriam. O am si acum ca amintire. Le-am aratat-o si nepotilor pentru a cunoaste cum se învata în acele vremuri… si cum arata „laptopul” bunicului lor! Învatatorii pe care i-am avut erau foarte exigenti cu noi. Când nu stiam lectia ne puneau la coltul clasei în genunchi pe coji de nuca. Si… astfel învatam de teama… nu din constiinta! Dar învatam! La ciclul primar am avut profesor de limba si literatura româna pe domnul Musulescu. Un barbat frumos si exigent. Când nu stiam lectia ne tragea de perciuni, spunând: „Tatarule nu ai învatat!”.

Dovada ca se facea carte în scolile primare si în liceul din Dragasani este faptul ca multi dintre fostii mei colegi de clasa au ajuns mari personalitati, precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie Vulpe -istoric, Mugurel Isarescu, actualul guvernator al Bancii Nationale, iar multi altii, profesori universitari, cercetatori, oameni de stiinta…

Nu pot sa-i uit pe profesorii mei, cei trei „Escu”: Mihaescu, Istocescu si Popescu, de limba si literatura româna, pe profesoara Preda de matematica… care m-a lasat corigent în clasa a X-a. Fiind bun la fizica si chimie, profesorul Cruciachevici mai întotdeauna ma punea, la orele de laborator, sa fac experientele cu care îsi exemplifica lectiile. Nu pot sa uit ca am fost eliminat trei zile pentru faptul ca am fost gasit citind în clasa romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihaescu, care era interzis în acea perioada. Cartea o împrumutasem de la Ionica, fiica cea mica a autorului, care locuia împreuna cu mama dânsei, doamna Elena, fosta Stanescu, pe o strada adiacenta cu strada Parcului pe care se afla casa noastra. Era perioada când din dorinta de a ne face cunoscute creatiile literare am înfiintat Cenaclul Literar de pe lânga Casa de Cultura. Era anul 1958: Dupa ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihaescu am botezat cenaclul cu numele acestuia.

Tot în acel an, 1958, împreuna cu colegii Ilie Vulpe, Nicusor Barbulescu si Liviu Lica, am facut o gazeta de perete din scânduri, frumos construita cu patru rubrici, intitulata „Gazeta literara dragaseneana”, pe care am pus-o pe gardul scolii chiar la intrare. Era noaptea. La cele patru rubrici am „publicat” poezii si articole despre activitatea cenaclului pe care-l conduceam. Dimineata, înfuriat, directorul Liceului, profesorul Chelarescu, a dat ordin sa fie data jos gazeta noastra, iar pe noi ne-a eliminat trei zile si apoi am fost criticati de mama focului în sedintele de UTC.

Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul literar pe care-l înfiintasem, am invitat la sedintele acestuia colegi si prieteni dragi, iubitori de literatura, precum Dumitru Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet (elev în acea vreme la Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru, ajuns renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Dragasani, viitor membru al Curtii Supreme de Justitie, poetul Virgil Mazilescu care era deja student la Bucuresti, Ion C. Vasile, tatal viitorului prim-ministru, profesorul Nita Popescu, poetul Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu si altii. Demn de recunoscut este faptul ca am avut mare noroc cu dascalii nostrii din acele vremuri, deoarece ne-au pregatit cu daruire la toate materiile, ne-a transmis dragostea de cunoastere si ne-au „deschis ochii”, învatându-ne cum sa tinem piept vietii…

 George ROCA: Am aflat din relatarile de mai sus ca „acolo” la Dragasani ati avut concitadini oameni de litere, artisti si chiar politicieni de valoare. Puteti sa ne dati mai multe detalii si desigur, sa ne mai spuneti câteva cuvinte despre domniile lor…

Al Florin TENE: Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihaescu, înca de prin clasele primare am aflat ca acolo a stat un mare prozator. Doamna Elena, sotia scriitorului cu cele doua fetite Miruna si Ionica, au fost scoase de comunisti din locuinta lor, pe motiv ca erau boieroaice si faceau parte din familia „legionarului” Gib I. Mihaescu (cel care a publicat la revista „Gândirea”) si mutate într-o casa de tigani. Abia în 1967, dupa ce a fost retiparit Gib, le-a fost retrocedata casa… În acea perioada vizitam familia, împrumutam carti si cercetam manuscrisele. Aveam si un concurent, pe prietenul meu, profesorul Emil Istocescu, care s-a implicat cu daruire în cercetarea operei autorului, în special al volumului „Bratul Andromedei”, publicând câteva carti de referinta despre opera lui Gib I. Mihaescu.

 George ROCA: Care au fost motivele plecari din orasul natal? Erati deja cunoscut în Dragasani ca persoana publica, ca promotor cultural. Care a fost prima institutie de învatamânt postliceal? Am aflat ca ati studiat mai întâi la Bucuresti la Scoala Tehnica de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” pe care ati absolvit-o dupa doi ani, dupa care ati urmat cursurile Facultatii de Filologie-Istorie la Baia Mare. De ce un salt atât de mare ca distanta geografica?

Al Florin TENE: Asa este! Dupa terminarea liceului am studiat la „Dimitrie Marinescu” la Bucuresti, dupa care m-am înscris la Facultatea de Filolgie-Istorie la din cadrul Institultului Pedagogic de la Baia Mare. Dupa absolvirea facultatii, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comuna situata la granita cu Ucraina, pe atunci parte intergtanta a a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am casatorit cu poeta Titina Nica Tene, care era învatatoare acolo… la scoala condusa de fratele ei Ion. Ca o coincidenta, sotia mea îsi tragea radacinile din Usurei, un sat de lânga Dragasani. Ne-am casatorit în acea localitate maramureseana… având verighete câte un fir de iarba… pe deget! De unde aur, când acest metal pretios era monitorizat de comunisti?! Tin minte ca la casatoria noastra ne-a cântat la pian o doamna unguroaica si am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastra nunta… Eram atât de tineri, plini de sperante si vise…

George ROCA: Deci dupa terminarea facultatii ati fost repartizat ca profesor la Tarna Mare, o localitate situata în judetul Maramures. Cum s-a acomodat un regatean get-beget cu oamenii din Tara Oasului? Ce amintiri va leaga de aceea perioada?

Acomodarea nu a fost prea usoara. Vorba lui Tutea „de multe ori, adaptarea la împrejurari se cheama conformism si conformismul se deosebeste de plosnita doar prin aceea ca ea n-are ratiune”. Obiceiurile, dar mai ales faptul ca osanul caruia îi faceam vizite la domiciliu, ca diriginte al feciorului sau, ne obliga sa bem o horinca-doua-trei si sa mâncam slana… (caci daca nu beam însemna ca îi suntem dusman!), nu ne placeau deloc. Asta ne-ar fi obligat sa fim mereu cu „capul plin”… adica beti! Greu ne-am acomodat în acest sens. Dar „am supravietuit” si i-am iubit mult pentru puritatea lor!

Acolo eram preocupat de literatura cu aceeasi ardoare. Deseori trimiteam articole si poezii la ziarul din Baia Mare, la „Gazeta Literara” din Bucuresti sau la „Tribuna” din Cluj. Multe dim acestea au fost publicate spre bucuria „autorului”! Ne duceam, împreuna cu sotia, iarna, pe o vreme de crapau lemnele de frig, la un cenaclu din Satu Mare, condus de poetul Petre Got. Desigur, nu ocoleam nici Baia Mare, unde eram atras sufleteste de cenaclul „Nord” – înfiintat de mine, de poetul Vasile Radu Ghenceanu si pictorul Mihai Olos.

 George ROCA: În 1964 ati devenit redactor al Statiei de Radioficare Dragasani. Sa întelegem ca a fost o încercare de a va reîntoarce la matca!?

Al Florin TENE: Chemati la Dragasani de tatal meu, care era în acea vreme sef-contabil la Banca Nationala a raionului Dragasani (iar Constantin Isarescu, tatal lui Mugur Isarescu Guvernatorul Bancii Nationale, era inspector sef), am „încercat” sa gasesc un serviciu în orasul natal. Normal, nu-i asa? Pâna la urma am gasit de lucru la Statia de Radioficare din oras, iar sotia… contabila la Intreprinderea de Transport Auto, tot în Dragasani.

Devenind redactor la Statia de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o ora în care difuzam reportaje despre oras, anchete economice, montaje literar-muzicale, poezii si cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l înfiintasem. În aceasta perioada, facând schimburi de experienta cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea si invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Statiei de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioada a fost redactor la revista „Arges” din Pitesti, unde publicam articole si poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasa si volubila, pe Ion St. Lazar care era inspector la Casa Creatiei din Râmnicu Vâlcea, si pe directorul acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de poezie pe diferite teme (si unde publicau si poezii de-ale mele). Am avut colaborari la realizarea unor spectacole cu montaje literar-muzicale, cu participarea unor artisti, muzicieni si poetii din Râmnicu Vâlcea precum: George Tarnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu si Gheorghe Voica.

Prin 1966-1967, Nicolae Cochinescu, care era procuror la Dragasani, a scris cartea pentru copii numita „Calaretul albastru”. Aproape toate povestirile din cartea care a aparut mai târziu la Editura „Ion Creanga”. Deseori le-a citit în sedintele cenaclului pe care-l conduceam. Unele din ele le-am difuzat, în lectura autorului, în cadrul emisiunilor Statiei de Radioficare din Dragasani, care avea peste 5.000 de abonati. Pe Nicolae Cochinescu l-am însotit (facând si înregistrari audio) la întâlnirile sale cu copiii din clasele primare. Dorea sa cunoasca reactiile viitorilor cititori ascultându-i povestirile. Pe istoricul literar Costea Marinoiu l-am cunoscut când participam la sedintele lunare ale cenaclului „Anton Pann”. Despre cartile lui am scris câteva cronici pe care le-am publicat în revistele „Povestea Vorbei” si „Arges”. Cu George Tarnea am participat la mai multe spectacole de poezie si i-am admirat excelenta-i memorie. Avea usurinta versificatiei… asa cum o aveau creatorii populari. El venind din comuna Sirineasa, judetul Vâlcea a mostenit acel „filon” al talentului de la mama sa (care era sora cu mama lui Mugur Isarescu).

Erau pe-atunci si multi impostori, strecurati printre noi de securitate. Îi ghiceai usor, deorece nu prea stiau „carte”! Îi tratam asa cum scria odinioara Garabet Ibraileanu: „Inteligentii joaca roluri fata de altii: prostii joaca roluri fata de ei însisi si, daca sunt prea prosti, reusesc sa se însele singuri”.

Pe parintele Balasa l-am cunoscut prin 1965, pe vremea când lucra la Monografia orasului Dragasani. Ma plimbam seara cu dânsul si îi povesteam despre cenaclu nostru. Am avut câteva emisiuni la Statia de Radioficare despre istoria Dragasaniului, a originii limbii si poporului român. Dar colaborarea noastra la emisiuni nu a durat prea mult, fiindca Comitetul Orasenesc de Partid a interzis continuarea difuzarii rubricilor cu preotul Balasa. Mai târziu, la Cluj, baiatul meu, Ionut, l-a invitat, împreuna cu poetul-preot Ion Marinescu din Sutesti-Vâlcea, sa-si lanseze cartile si revistele în Sala de Sticla a Primariei clujene. Reîntâlnirea noastra a fost o bucurie spirituala ce nu se uita niciodata. Atunci am înteles ca omul de cultura este deseori „fiul durerii”. Tot ce are mai frumos în el se naste cu durere si din durere. La radacina fiecareia din ideile sale se gaseste o rana.

George ROCA: Deci reîntors la Dragasani… ati avut o activitate culturala si literara destul de intensa!

Al Florin TENE: În orasul natal, dupa ce s-a desfiintat Statia de Radioficare, în 1968 (atunci când s-au înfiintat judetele) am lucrat ca economist la Baza de Aprovizionare Pentru Agricultura nr.38. Aprovizionam cu materialele necesare toate unitatile agricole din judet. Era multa munca. Lucram si 10 ore pe zi, inclusiv sâmbata, iar duminica ne chemau la munca voluntara. În timpul liber ramas scriam la cartile mele. În perioada aceea l-am cunoscut pe Mircea Ciobanu, având la el un manuscris cu poezii pentru Editura „Cartea Româneasca”. Propusese volumul pentru planul editorial, dar din pacate nu a fost aprobat de Marin Preda. Mircea Ciobanu chiar mi-a spus în fata lui Mircea Danielov, care venise sa-I ceara niscaiva bani: „Tene are poezii ce se scriu odata la o suta de ani!”.

George ROCA: Si in anii care au urmat ce fel de activitate literara ati desfasurat? Câteva exemple va rog?

Al Florin TENE: În perioada 1970-1971 am lucrat la ziarul de santier „Lumina de pe Lotru”. Acolo am cunoscut oameni, fapte si drame care s-au coagulat în romanul „Chipul din oglinda”, aparut mult mai târziu, dupa evenimentele din decembrie 1989, la editura Fundatiei „I.D. Sârbu”. Când am depus manuscrisul acestui roman la editura „Dacia” din Cluj, unde director era Al. Capraru, redactorul de carte, Viorica Marii (sora lui D.R. Popescu), dupa ce l-a citit, mi-a spus textual: „Tovarase Tene, romanul nu se poate publica. Daca l-as publica am intra amândoi în puscarie!”. „Chipul din oglinda” este o fresca a societatii românesti din perioada ceausista, o critica aspra a politicii economice de atunci.

Deci cam asa a fost o întoarcere la marea iubire, orasul Dragasani! Asa cum îsi intitulase un volum de poezie prietenul meu, Anghel Dumbraveanu, numit „Fluviile vizeaza oceanul”… asa si eu am considerat ca „oceanul meu” a fost si este orasul natal. Acolo s-au nascut cei doi feciori ai mei, Florin, care, astazi, este specialist în imagine la televiziune, autor de reportaje, si Ionut, doctor în istorie si drept, autor a 16 carti publicate.

George ROCA: Sunteti o familie complexa de artisti si oameni de litere. Mai întâi i-am cunoscut scrierile lui Ionut, mai apoi ale dumneavoastra si în cele din urma ale doamnei Titina Nica Tene. Trei membri de familie cu trei stiluri diferite de scris… de la jurnalism, la critica literara, si de la poezie la povesti si povestiri. Multe (chiar foarte multe) le-am redactat si publicat în revistele cu care colaborez. I-am lasat pe cititori sa judece, sa îsi spuna parerea… parere care vesnic a fost pozitiva si laudativa. Cum ati reusit sa produceti o „familie” atât de literara. Descrieti-i va rog în câteva cuvinte pe membrii familiei dumneavoastra. Nu-l uitati nici pe Florin junior!

Al Florin TENE: Nu eu am reusit sa-i fac literati pe membrii familiei mele. Dumnezeu le-a transmis harul acesta, sau poate l-am mostenit (cu totii) de la mama mea. Sotia are în proza si poezie o spontaneitate jucause si optimista, care deseori se evidentiaza chiar si în poeziile cu iz putin dramatic. Ionut este un ambitios, un cautator de noutate si formator de opinie, pe când Florin este un bun practician. Se zice ca în mâna lui… orice lucru se transforma… în „aur”!

George ROCA: Cum ati ajuns, dupa aceea, iar în Ardeal? Si… tocmai la Cluj-Napoca de data asta!?

Al Florin TENE: Exista un proverb românesc: „în orice rau exista si un bine”, proverb care s-a materializat si în soarta familiei mele. Demolându-ni-se casa din Dragasani, asa cum spuneam la început, ne-am hotarât sa ne mutam la Cluj, unde sora mea Violeta era profesoara de biologie la un liceu din oras. Am facut împrumut pe 25 de ani la banca si am cumparat un apartament cu patru camere în care am locuit cu parintii si cei doi baieti ai nostri, pâna când copii s-au casatorit si s-au „asezat” la casele lor. Parintii… au trecut la cele vesnice de aproximativ zece ani. Aceasta este istoria si motivul venirii mele la Cluj în vara anului 1978, astfel ca istoria nu-si are o scuza în fata vesniciei, fiindca ea „…scuza prea mult timpul”, cum spunea Cioran.

George ROCA: Cum v-ati încadrat în faimoasa „oaste literara” a Clujului?

Al Florin TENE: Dupa ce am cunoscut viata de huzur al redactorilor de la revistele literare din Cluj si Bucuresti, care veneau la redactie la ora 10 si plecau la 13, dar nu lucrând la birou, ci pierzând timpul prin cârciumi… nu m-a mirat ca acestia nu au prea scris lucrari de valoare. Aproape tot ce au publicat nu a fost bun nici macar pentru „prezentul” de atunci, ne mai vorbind de viitor.

Toata viata am fost un luptator, întelegând faptul ca trebuie sa am un destin „drept” prin fapte, în folosul societatii, fiindca resemnarea este un viciu. Îmi amintesc ca în anul 1980, sotia mea si tata, în prezenta mea, au scris o scrisoare nesemnata lui Adrian Paunescu, la revista Flacara, în care era criticat Ceausescu ca înfometeaza tara. La Cluj nu se gasea nimic. Se murea efectiv de foame. Scrisoarea a fost data la Securitate si un an de zile au cautat… pâna ne-au gasit! Am fost anchetati o zi si doua nopti. Apoi ne-au dat drumul. În urma acestui fapt sotia a fost data afara din servici si eu sanctionat pe linie administrativa. Însa, peste câteva luni, Titina a intrat secretara la revista „Tribuna”! Mai aparea si pentru noi dim când în când câte un înger pazitor sau câte un bun samaritean!

Mai adaug faptul ca ofiterul anchetator, colonelul Velea, si-a cerut scuze când, dupa revolutie, m-am întâlnit cu el. Iar un alt colonel de securitate, poetul Vasile B. Gadalin si-a cerut iertare în fata Icoanei Facatoare de Minuni de la Manastirea Nicula. Mai mult, pentru a demonstra ca nu suntem razbunatori, poetul Vasile B. Gadalin, a fost admis ca membru al filialei clujene a Ligii Scriitorilor Români.

Am fost un luptator împotriva sistemului comunist. Nu am crezut niciodata în ideologia marxist-leninista. Stiam ca în democratie legea functioneaza, în vreme ce în comunism legea nu exista, „e tiranie”, cum îndârjit spunea Petre Tutea. Datorita acestui fapt si a unor împrejurari am participat activ la Revolutia din decembrie 1989.

George ROCA: Si dupa revolutie…?

Al Florin TENE: Dupa revolutie am lucrat ca redactor la „Curierul Primariei” si la „Cetatea Culturala” unde am promovat tinere talente si unde am publicat consideratiile mele despre aparitia noului curent literar „Globmodernismul”, cel care a înlocuit postmodernismul care… a stâlcit limba româna si care nu spunea nimic. Globmodernismul este fenomenul reîntoarcerii, pe jumatate, la un clasicism împletit cu mijloacele moderne de astazi.

La Cluj am înfiintat în anul 2006 cenaclul literar „Vasile Sav” ce functioneaza în cadrul unei sectii a primariei Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2011 am înfiintat si cenaclul „Artur Silvestri” al Ligi Scriitorilor Români, sedintele tinându-se în sediul Cercului Militar Cluj.

George ROCA: Deci pe parcursul vietii ati înfiintat mai multe cenacluri… unul în fiecare loc pe unde ati umblat, de la Dragasani la Cluj, via Baia Mare! De curând a mai aparut si al patrulea… cenaclul „Artur Silvestri”! Care este menirea si scopul acestuia? Este un omagiu marelui carturar disparut, a marelui promotor cultural?

Da! Asa este! În luna ianuarie a acestui an am înfiintat cenaclul literar „Artur Silvestri”. Acest OM, care-i poarta numele, mi-a fost prieten spiritual. L-am înfiintat cu scopul de a fi o scoala de literatura pentru membrii Ligii Scriitorilor români, si nu numai. La sedinte participa de obicei peste o suta de persoane. Am înfiintat acest cenaclu în spiritul lui Garabet Ibraileanu care spunea: „Cultura nu e un lux, este un strict necesar. Fara cultura un popor nu poate rezista în concurenta vitala dintre popoare”.

George ROCA: V-as ruga sa îmi dati mai multe amanunte despre debutul dumneavoastra în literatura? Cu ce gen ati început sa va faceti cunoscut?

Al Florin TENE: Am debutat cu poezie „Eu m-am nascut când…” în luna mai a anului 1959, în revista „Tribuna” din Cluj. Am trimis poeziile semnate asa cum sunt în buletinul de identitate, adica Tene Florinel Sandu. Mai târziu am aflat cine mi-a fost „nasul” de botez literar, cel care mi-a pus pseudonimul „Al. Florin Tene”. Era poetul Negoita Irimie, seful sectiei „Poezie” din cadrul redactiei. Pe atunci era redactor sef Dumitru Mircea, cel care publicase romanul „Pâine alba”. Mult mai târziu în 1974 am publicat la Editura „Litera” din Bucuresti volumul de versuri „Ochi deschis”, fiindu-mi redactor de carte distinsul romancier si editor, de pe vremurile de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, Radu Albala. Si al doilea volum, aparut în 1979 la aceeasi editura, a fost redactat tot de Radu Albala. Volumele de poezie „Cerul meu de hârtie” si „Masa cea fara de taina” au fost traduse în limbile engleza si sârba. Volumul „Cerul meu de hârtie” a fost publicat la Uzdin, în Serbia, de catre prietenul Vasile Barbu, în urma primirii Marelui Premiu la Festivalul International de Poezie.

George ROCA: Unde ati mai publicat? Stiu ca pe internet sunt nenumarate saituri de reviste care fac referinta la numele dumneavoastra! Câte articole ati publicat?

Al Florin TENE: Am publicat poezie, articole, critica literara si eseu în revistele: Luceafarul, Gazeta Literara, Familia Româna, România Literara, Arges, Secera si ciocanul, Orizont, Scrisul Banatean, Iasul Literar, Convorbiri Literare, Confluente, Cronica, Ramuri, Mozaic, Agora Literara, Cetatea Culturala, Ardealul Literar, Curierul Primariei Cluj, Flagrant, Postasul, Orient Latin, Heliopolis, Rusidava Culturala, Poezia, Oglinda literara, Esteu, Columna, Citadela, Aurora, Al cincelea anotimp, Pietrele Doamnei, Climate Literare, Viata de pretutindeni, Napoca News, Faclia, Adevarul de Cluj, Mesagerul transilvan, Radix (Belgia), Românian VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia) s.a. În total am publicat peste 6000 de articole si reportaje în presa.

George ROCA: Am aflat ca ati fost membru activ al Uniunii Scriitorilor Români. Ati parasit acest forum fiind acuzat de plagiat! Care este adevarul? Ni-l puteti relata? Ce argumente aveti în apararea dumneavoastra? Daca vi se pare o întrebare jenanta puteti „sari” peste ea!!!

Al Florin TENE: Pardon! Nu am nimic de ascuns! În anul 2000 am fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România fiind acuzat de plagiat! De fapt folosisem intertextualitatea, asa cum au folosit-o foarte multi altii din generatia optzecista. Adevarul este ca… publicând un articol într-un ziar din Valea Jiului, unde am aratat ca o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu securitatea comunista… am fost „executat”! M-am bazat pe unele documente gasite în Comitetul judetean PCR Cluj în timpul Revolutiei din Decembrie 1989. Trei scriitori din conducerea filialei s-au simtit cu „musca pe caciula”! Ca urmare acestui fapt… m-au asteptat la „cotitura” si „m-au pocnit”! Metode mostenite de la comunistii-stalinisti! Noroc ca nu m-au trimis la „canal”! Doar o parte din conducere a votat excluderea mea din Uniunea Scriitorilor înscenând plagiatul. Acest fapt m-a determinat sa înfiintez Liga Scriitorilor Români! Pe atunci era presedintele Filialei USR amicul Constantin Cublesan, care a ramas pentru mine doar a-mic cu toate ca mi-a trimis o scrisoare în care îsi recunostea greseala, cerându-si iertare! La Bucuresti, la Comisia de Disciplina, din cinci persoane, doar trei au votat excluderea. Despre acest caz s-a scris mai amanuntit. Scriitorul hunedorean Petre Birau, în cartea sa „Al Florin Tene – viata ca literatura” a publicat si scrisoarea lui Constantin Cublesan. Adevarul scris de mine s-a adeverit. Eugen Uricariu, Ion Muresan, Augustin Buzura si multi altii s-au dovedit a fi colaboratori ai odioasei institutii de tortura, stiind faptul ca nu puteai functiona ca redactor la o publicatie importanta daca nu dadeai cu… subsemnatul a „secu”! În conditiile în care aceasta functie echivala cu cea de activist de partid. Cum se explica faptul ca tovarasul scriitor Cublesan, a fost pe vremea odiosului „cel mai calatorit” scriitor din tara? Cum se explica faptul ca imediat dupa revolutie, Horia Badescu, Mircea Oprita si Vasile Igna au fost trimisi de tov. Iliescu, ca directori la Centrele Culturale din Paris si Budapesta? Nu cumva aveau dosarele verificate înca dinainte, de catre cine trebuie?

George ROCA: Dupa revolutie ati fost selectionat de catre Uniunea Europeana pentru a participa la cursurile internationale de jurnalism organizate de aceasta. Câteva detalii v-as ruga. Stiu ca ati fost foarte apreciat, ca ati primit si premii…

Al Florin TENE: Nu au fost cursuri. Comisia Europeana de la Bucuresti condusa pe atunci de Karen Fogg, a organizat un concurs de jurnalism, având ca premiu o bursa în structurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Am trimis materialele, câteva reportaje, pe temele solicitate si am obtinut bursa. Alaturi de mine, a mai fost selectionat si filozoful Gabriel Andreescu împreuna cu care am fost în capitala Belgiei. În urma acestei burse si al concursului am obtinut „Diploma de Jurnalist European”.

George ROCA: În urma cu un an mi-ati trimis spre publicare un manifest adresat Patriarhiei Romane prin care propuneati acesteia sanctificarea poetului national Mihai Eminescu. Care a fost si este motivatia dumneavoastra? Ce ecouri a avut acest manifest?  

Al Florin TENE: Daca nu s-a facut pâna acum sanctificarea lui Eminescu, sunt sigur ca peste câtiva ani se va face! Înainte de a propune acest lucru, am cercetat arhivele si am dat peste informatia ca la „Serbarilor de la Putna” din august 1870, Mihai Eminescu a propus ca Stefan cel Mare sa fie facut Sfânt! Un jurnalist anonim de la ziarul „Traian”, scria ca „cititorii s-au obisnuit cu aberatiile lui Eminescu. Auzi, Domnule, Stefan cel Mare sa fie sfânt!?”. Iata însa ca astazi, Stefan, Domnul Moldovei, este sfânt în Calendarul Ortodox. Asa am patit si eu cu propunerea mea! Au fost câtiva care m-au dezaprobat… ba chiar criticat vehement! Dar… sunt sigur ca viitorul îmi va da dreptate.

George ROCA: Sa revenim la Liga Scriitorilor Români. Fiind presedintele acesteia si prim-membru fondator, v-as ruga sa ne relatati mai multe detalii despre înfiintarea ei. Care este menirea ei? Este o concurenta a Uniunii Scriitorilor Romani!? Cine au fost/sunt primii membri? Ce efective aveti în anul 2011? Cum va desfasurati activitatea? Ma refer la membri, filiale, organizare, etc.

Al Florin TENE: Initiativa de a înfiinta o noua organizatiei scriitoriceasca în România am avut-o eu, dupa ce m-am reîntors din Belgia. Vazând ca in aceasta tara functionau cinci asociatii scriitoricesti (în buna întelegere! Sic!) si cunoscându-i pe unii scriitori de acolo, mi-a venit ideea de a democratiza si în tara noastra miscarea scriitoriceasca. Dar nu înainte de-a ma interesa despre celelalte „uniuni” din fostele tari socialiste. În urma documentarii, am aflat ca numai în România a ramas o singura asociatie scriitoriceasca de tip sovietic, adica Uniunea Scriitorilor. În toate celelalte tari, foste socialiste deci, „uniunile” s-au desfiintat, iar în locul lor s-au înfiintat mai multe organizatii scriitoricesti. Asa cum s-a întâmplat si cu partidele politice.

Cunoscând realitatea din Europa am luat hotarârea, împreuna cu alti 10 scriitori clujeni, sa înfiintam Liga Scriitorilor Români. Hotarârea judecatoreasca de înfiintare dateaza din august 2007. Astazi, dupa aproape patru ani de la cea data, avem 31 de filiale, publicam 12 reviste, din care 9 pe hârtie, dar toate pe internet, avem un site, sigla nationala, sigle ale filialelor, etc. Fiecare filiala are un cenaclul literar, iar unele, cum ar fi cele din Timisoara, Vrancea, Vâlcea, au editat Antologii si Anuare. De curând am editat primul volum al „Dictionarului biobibliografic al Ligii Scriitorilor”, în format A4, având 446 de pagini si cuprinzând 200 de autori. Acum lucram la volumul doi, care speram sa apara pâna în noiembrie. Filialele au organizat lansari de carti, medalioane literar-muzicale, inclusiv sedinte de cenaclu. Cu sprijinul poetei Daniela Voicu, membra a Ligii, am organizat anul acesta la începutul lunii iulie, în Elvetia, „Festivalul de Arte umane”, la care au participat 25 de scriitori, atât din tara cât si din Germania, Canada si Elvetia, unii dintre ei fiind atât membri ai Ligi cât si ai Uniunii Scriitorilor.

George ROCA: Ce alte „secrete” ne dezvaluiti despre activitatile LSR?

Al Florin TENE: Sunt foarte multe de spus despre activitatile Ligii Scriitorilor. Mai pe larg le-am expus pe parcursul a sase pagini din prefata dictionarului de curând aparut. Tin sa subliniez ca Liga Scriitorilor nu face concurenta nimanui. Ea acopera o arie ce nu poate, sau nu doreste Uniunea Scriitorilor sa o cuprinda. Noi dorim sa evidentiem si sa îi aducem în atentia publicului pe scriitorii din România profunda, acei autori care cu modestie si bun simt îsi scriu si îsi publica volumele, fara sa apara „tendentiosi” si înfumurati pe micile ecrane si pe primele pagini ale revistelor aservite. Ei sunt cei care trudesc la construirea edificiului cultural al tarii fara sprijinul nimanui. Datorita fenomenului de globalizare aceste opere ar fi în pericol sa piara, sa se estompeze. Noi însa, cei din Liga, fiind constienti de acest fenomen, ne dam seama ca tot ceea ce creeaza acesti autori face parte din lada de zestre spirituala a neamului românesc. De aceea încercam sa promovam aceasta creatie, sa o impunem atentiei cititorilor si desigur si forurilor culturale. În acest context am depus conform legii, la Ministerul Culturii, dosarul privind obtinerea statutului de „Asociatie de utilitate publica” a Ligii Scriitorilor. Sunt confirmari din partea oficialilor ca vom obtine acest deziderat.

George ROCA: O întrebare la care as dori sa îmi raspundeti cât mai amanuntit. Cum se defineste Al Florin Tene pe plan literar? Poet, scriitor, jurnalist sau critic literar? Ce va distinge mai mult?

Al Florin TENE: Este o întrebare dificila. Dar voi raspunde sincer: sunt scriitor. În acest termen intra toate celelalte enumerate de dumneavoastra. Scriitorul este creator de frumos, iar frumosul are si valoare morala, într-o acceptiune mai larga a termenului. Poate nu serveste eticii sociale, dar creeaza ethos. Frumosul purifica, descatuseaza, chiar si atunci când este doar un strigat de disperare… Îl exprima ori pe om, ori divinitatea. Pâna si opera artizanala a acelor artisti cu sufletul urât, turnatori la securitate, prin jocul liber al formelor sale, prin cuvintele scrise frumos, prin lumea ce-o aduce în suflet, întareste moralul, dorinta de viata. Frumosul creeaza astfel, mereu, libertate. Iar etica adevarata înseamna libertate. Daca ar fi existat un gen de arta pura, misiunea artistului ar fi fost mai usoara. Dificultatea însa consta în faptul ca o asemenea puritate nici nu exista si nici nu trebuie sa existe. Daca dorim sa facem arta, trebuie sa atacam, de fiecare data, problema cea mai dificila si, pâna la un anumit punct, insurmontabila, a dreptei masuri ce trebuie respectata în acest amestec.

George ROCA: Câte volume ati publicat pâna în prezent? Enumerati câteva, va rog!

Al Florin TENE: Pâna în prezent am publicat 47 de volume de… poezie, romane, proza onirica, eseu si critica literara. Printre acestea enumar câteva volume de poeme: „Cerul meu de hârtie”, „Cina cea fara de taina”; trilogia românesca: „Insula Viscolului”, cuprinzând romanele „Chipul din oglinda”, „Insula Viscolului” si „Orbul din Muzeul Satului”. Eseurile le-am publicat în mai multe volume, dar acum amintesc doar volumul „Prizonierul oglinzilor paralele”. Critica literara am publicat în câteva volumele printre care „Ochiul magic al metaforei”, apoi teatru în: „Va somez, Domnule Doctor!”, „Arca frumoaselor vise de vânzare”, „O stafie tulbura speranta”. Am publicat si volume de piese de teatru în versuri, toate facând parte din „Epopeea Româna” ce cuprinde: „Florile Sarmisegetuzei”, în cinci acte si „Io, mare Voievod si Domn!”, în trei acte. La aceasta epopee, care va cuprinde în final zece piese de teatru în versuri, mai lucrez înca.

George ROCA: Ati avut parte nu numai de recunostinta cititorilor, dar si de cea a forurilor competente. Ce premii, diplome sau distinctii v-au onorat?

Al Florin TENE: Am primit 53 de Premii si Diplome nationale si internationale pentru activitatea mea literara si de promotor cultural. Acest fapt m-a bucurat si m-a impulsionat sa produc cât mai multa literatura… Am simtit ca oamenii au nevoie de scrierile mele… iar criticii, în majoritatea lor, au scris la modul laudativ despre cartile mele. Însa eu ma feresc de laude si nu iau în seama critica învaluita în elogii! Sub carapacea ei se ascunde deseori sâmburele veninului!

George ROCA: Sunteti director al revistei „Agora literara”. Aceasta este publicatia centrala a Ligii Scriitorilor Romani? Mai sunt si alte reviste apartinatoare de aceasta?

Al Florin TENE: Desigur! Dau doar câteva exemple: „Cetatea lui Bucur”, editata de filiala Bucuresti, „Heliopolis” a filialei Banat, „Moldova culturala”, editata de filiala Iasi, „Dobrogea literara”, filiala Constanta, „Pietrele Doamnei”, filiala Arges, „Memoria slovelor”, de la Râmnicu Vâlcea, „Constelatii diamantine”, „Literaria”, de la Craiova, etc. Dupa cum vedeti filialele Ligii Scriitorilor sunt active. Se pare ca la numarul de reviste concuram cu Uniunea Scriitorilor.

De curând ati devenit membru corespondent al Academiei Româno-Americane. Care au fost criteriile pe baza carora ati fost admis?

Al Florin TENE: Criteriile de baza au fost: opera publicata si activitatea mea de promotor cultural de-a lungul a peste 50 de ani de activitate în domeniul creatiei literare si a promovarii literaturii române în tara si strainatate.

George ROCA: Deziderate, sperante, planuri de viitor?

Al Florin TENE: În primul rând sa fiu sanatos. Apoi sa obtin pentru Liga, din partea Ministerul Culturii si implicit a guvernului, recunoasterea oficiala a acesteia ca asociatie de utilitate publica. În prezent lucrez la un volum de versuri, apoi… vom mai vedea!

George ROCA: Un mesaj adresat cititorilor nostri.

Al Florin TENE: Sa ia seama la faptul ca, daca ar exista numai indivizi si obiective individuale, politica, inclusiv politica editoriala, n-ar mai exista ca disciplina aparte. S-ar confunda cu morala! Din moment ce exista însa grupuri de oameni, inclusiv de artisti si scriitori, si obiective de grup de-o valoare absoluta, a caror servire este si obligatia individului, atunci ia nastere sistemul specific de norme al politicii, sistem care este independent si opus aceluia al eticii.

George ROCA: Va multumesc pentru osteneala de a raspunde la întrebarile acestui lung interviu.

CUM SA FACETI SA TRAITI BINE

Stefan Doru DANCUS

 

Prin 1997 eram seful editurii „D&T Press” din Sibiu. Dar înainte de-a sta în spatele unui birou de „sef”, am fost „carne de tun” a mass mediei, indiferent ca am lucrat în presa scrisa ori în audio-vizual. Datorita acestei meserii am cunoscut incredibil de multi oameni, de la opicar la presedinti de tara.

Am scris o brosura care se numea „Cum sa faceti bani rapid” (sub pseudonimul Tudor Vadean) în care ilustram diverse mici afaceri de succes create de oameni simpli care au pornit aproape fara niciun capital si pe care am tiparit-o. Am avut o audienta redusa si n-a mai fost nevoie de al doilea tiraj (ca toti prostii ce fac o afacere fara a-i cunoaste dedesubturile, n-am stiut ca actualul falimentar RODIPET avea distributie nationala, si poate ca a fost mai bine asa).

Azi, cautam ceva într-un teanc de publicatii pe unde am scris ori s-a scris despre mine; si de la publicatie la publicatie, de la teanc la teac de publicatii îmi vine brusc un gând: cea mai rentabila afacere e sa faci un partid! Oare cum am fost asa naiv pe vremuri? Mi-am adus aminte de Melescanu – care pe vremea A.p.R.-ului a luat bani frumosi „pentru partid” de la oseni (Oas, jud. Satu Mare), si stiu asta pentru ca eram redactor sef la saptamânalului „Accent” ce aparea la Negresti-Oas. Mi-am adus aminte de „sarpele cu ochelari”, cum era poreclit Virgil Magureanu (el „aspira” bani din Baia Mare, Maramures, unde avea sau poate mai are latifundii pline de pruni, din fructele carora face horinca – vezi „Evenimentul Zilei” din 1998 în care am scris despre asta).

Nu vreau sa ma întind: daca aveti rabdare sa cititi presa de dupa 1989 si sa faceti niste simple racorduri, veti vedea de unde au bani miliardarii români.

A face un partid e simplu:

1. Trebuie sa fii un coate goale care vrea sa parvina

2. Trebuie sa-ti creezi „un nume”; ori de poet, ori de scriitor, ori de ziarist, ori de fluiera-vânt prin mass media (un nume pe care sa-l bage-n seama mass media)

3. Ajuns în atentia publicului, trebuie sa „lupti”, ca n-ai de ales, „împotriva nedreptatilor”

4. Când vezi ca ai o cota de audienta ridicata – pac!, pui de-un partid (cazul OTV)

5. Programul poate fi copiat de la alte partide, nu-i problema, dar trebuie sa iesi cu ceva în evidenta (mai modifici pe ici, pe colo, câte ceva – si promiti mai mult decât altii)

6. Normal, o parte a plebei române va fi de partea ta; le iei cotizatii, donatii, participi la mese festive prin tot felul de sate si mici orasele, treci la nivel mai mare si tii conferinte prin municipii

7. Sponsorizarile, donatiile, legitimatiile „de partid” îti aduc suficient venit ca sa mai dai si tu ceva plase din plastic cu „daruri” pe la case de copii, pe la pensionari, pe la defavorizati etc.

8. Odata ce ai „partid” în atentia publica, aparitiile în mass media devin mai dese, ceea ce înseamna mai multe „sponsorizari”, „donatii” etc.

9. Toate acestea – egal „întelegeri”, „coalitii”, „aliate” cu alte partide

Asa ca tu si prietenii tai puteti trai bine mersi toata viata. Daca nu câstigi un ciolan în alegeri, faci putina galagie, „pecumca”, vorba lui Paul Goma, s-au falsificat alegerile. Si stai bine mersi 4 ani pe banii altora – în „opozitie”.

La noi, dragi români – numai asa se poate trai bine!

Stefan Doru Dancus

România

30 iulie 2011

BONUS:

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=541%3Aciup-ciup-pies-folk-de-tefan-doru-dncu&catid=61%3Avideo&Itemid=103

 

PROCESUL DE LA ZALAU

Marina GLODICI

Cât de drept poate fi si cât poate dura un proces de granituire?

Dupa aproape un deceniu de când activez ca jurnalist, din care sapte ani în domeniul justitiei, mi-a fost dat tocmai mie sa experimentez sentimentul amar al dezamagirii si descurajarii pe care îl ai când nu ti se face dreptate, situatie sufleteasca cu care unii cetateni veneau la mine în redactie sa îmi ceara ajutorul.

În urma cu 17 ani, mama mea a dobândit titlul de proprietate asupra câtorva parcele de pamânt ramase ca mostenire de la bunicul meu din judetul Salaj, comuna Hereclean, satul Badon. Asadar, s-a procedat la punerea lor în posesie si în sfârsit am împrejmuit una dintre gradini aflata chiar în centrul localitatii rurale mai sus amintite. Imediat dupa acest lucru, însa, primarul de atunci al comunei Hereclean, Vasile Pacala a dispus prin abuz, retragerea gardului nostru si a creat acolo un drum de acces la proprietatile aflate în sudul gradinii, unde anumite persoane cu influenta îsi construiau case. Si asta pentru ca eliberase autorizatii de constructie, dar nu era înca accesul de la drumul judetean construit si amenajat asa cum cerea legea în asemenea cazuri.

Asadar, a început un raport juridic, între familia noastra si primarie alaturi de sateni, care erau instigati pentru a ne hartui. Primarul (PV) îsi câstigase peste o suta de votanti ai domniei sale pentru jiltul în care era. Desi am încercat amiabil sa ne întelegem ca acolo nu exista drum si ca niciun act nu atesta ca Primaria ar fi proprietara, am depus plângere penala în anul 2004 (Dosar nr. 2456/P/2004) aratând ca nu ne putem bucura de gradina deoarece cetatenii intra peste semanaturi si le calca cu masinile si carutele si asta cu sustinerea primariei. Si cum se face pe la noi, cu implicatiile politice, ne-am trezit ca procurorii resping cererea si scoate de sub urmarire penala pe toti cei care erau acuzati, desi am depus actele de proprietate pe cei 3.760 metri patrati ai gradinii din care 600 metri patrati se aflau la familia Barnutiu care îsi mutase gardul pe vremea lui Ceausescu, iar alti 600 mp ni-i luase primarul pentru drum. Mai mult, primarul ne-a amenintat prin adresa nr. 2000 din 22 martie 2005 ca ne va da în judecata si ne va „executa silit pe cheltuiala” noastra daca nu ne retragem gardul. Repet, deja gardul era retras si totusi acesta era distrus. În vara aceluias an, din întreg am vândut 1500 metri patrati, ramânându-ne 2260 metri patrati.

Procesul a fost amânat 2ani din cauza expertului judiciar

În aceste situatii, în 2007 am cerut Judecatoriei Zalau (dosar 5165/337/2007) sa dispuna granituirea si expertiza parcelei ca apoi sa ne putem si noi folosi în tihna de pamântul nostru. Instanta a dispus expertiza judicara. Doi ani dosarul a fost amânat deoarece expertul nu a facut masuratorile si schita deoarece era „aglomerat” si cu toate acestea asteptarile nu au adus rezultatul pe care îl asteptam.

Expertul: „Veti pierde procesul!”

În sfârsit, aveam la dosar expertiza pe care eram nerabdatori s-o vedem. Am constatat ca a fost facuta cu lipsa de obiectivitate si interes profesional. Expertul Gabriel Dogaru mi-a spus: „Veti pierde procesul!” Foarte mirata i-am spus ca eu nu cer nimic în plus doar o masurare corecta a parcelei de 2.260 mp din care erau doar 1.200 mp deoarece vecinul Barnutiu desi recunoscuse granita si ne promise ca îsi va muta gardul nu o facuse totusi nici pâna atunci. Expertul stia ca Primaria Hereclean nu este proprietara de drept pe asa zisul drum ci noi suntem si totusi nu s-a încumetat sa masoare în asa fel încât sa dea conturul exact al proprietatii. Nu era corect si nici profesionist. Nu am fost multumiti de lucrarea pe care a executat-o. De altfel acest lucru a influentat finalitatea procesului si a generat o anumita confuzie dorita anticipat.

La ultima înfatisare de la Judecatoria Zalau, parea ca judecatorul a înteles totul si credeam ca ne va face dreptate. Judecatoarea i-a spus manadatarului celelalte parti care încerca sa sustina ca parcela ocupata abuziv de ei este a lor: „Dar domnule, petenta are 2260 mp. Deci si parcela ocupata de dumneavoastra si drumul este proprietatea ei”. Chiar si Primaria Hereclean a trimis o adresa prin care recunoastea ca nu este proprietara de drept a drumului, deoarece a fost chemata în judecata pentru a-si justifica dreptul asupra acestuia. Surpriza a fost aceea ca în loc sa ne dea noua cei 600 metri patrati aflati la familia Barnutiu, i le-a dat lor, desi nu ceruse acest lucru.

În recurs: „Unde lucrati? La ce ziar?”

La Tribunalul Zalau, în recurs a fost pentru mine un adevarat cosmar. Judecatorii s-au comportat cât se poate de nerespectuos. La început presedintele completului o judecatoare foarte distrata (PN) era interesata ce profesie am si unde lucrez. I-am spus ca nu sunt avocat de meserie ci jurnalist si ca reprezint familia ca mandatar, cu toate ca acestea trebuia sa le stie daca citea dosarul mai amanuntit. Era interesata si la ce ziar scriu, asa din curiozitate (ciudata curiozitate pentru un magistrat care trebuie sa citeasca dosarul pe care îl instrumenteaza). Aerul dispretuitor pe care îl avea era vadit, câtiva avocati din sala faceau deja fete fete. Regretam atunci ca nu am invitat ziaristii sau poate ca ei trebuiau sa fie undeva prin sala. Recursul mi-a fost respins, dupa calculele celor care trebuiau sa analizeze bine si sa înteleaga un proprietar de buna credinta.

La revizuirea dosarului: „Credeti ca voi jurnalistii le stiti pe toate?

Am înaintat o cerere de revizuire, invocând o eroare deoarece noi avem 2260 mp. Presedintele completului (DP) ma întreaba: „Credeti ca va încadrati în termen? Credeti ca voi jurnalistii le stiti pe toate?”. I-am raspuns foarte respectuos ca ma aflu acolo în calitate de reprezentant al intereselor familiei noastre si nu de jurnalist. Ca granita fata de vecinii nostri Barnutiu a fost stabilita de trei ingineri cadastrali din care doi sunt experti. Ca deschiderea noastra la drum este de aproape 15 metri si nu 11,83m. Dar parea ca presedintele nu este atât de interesat. L-a întrebat pe Ioan Barnutiu mandatarul celeilalte parti (care aducea la cunostinsa ca a lucrat pamântul pe vremea regimului trecut si are adeverinta în acest sens) : „Vrei sa se respinga actiunea?” El a raspuns: „Da!” „Asa te vreau!”, i-a raspuns judecatorul si apoi ne-a poftit afara deoarece se terminase convorbirea. Si bineînteles ca actiunea ne-a fost respinsa.

Si iata ca, aproape 4 ani poate dura un simplu proces de granituire si… cu toate acestea… sa fii dezamagit. De ce? În anii în care i-am lucrat în redactie am citit sute de dosare civile si penale. Si totusi pot, oare, exista ambitii desarte atât de mari? Ma uitam cu regret dupa cetatenii care apelau la mine cu încredere si carora le spuneam ca sunt jurnalist si nu sunt avocat sau magistrat. Care sa fie si cât de grea poate fi calea spre dreptate? Cum ar trebui sa fie lumea asta ca lucrurile sa poata intra pe un fagas pozitiv si democratic? Fara sa îmi dau seama viata mi-a dat o lectie dura deoarece chiar nu îi credeam în totalitate pe cei care spuneau ca nu sunt tratati cu respect în salile de judecata. Si când te gândesti ca noi care reprezentam societatea civila îi platim sa ne apere drepturile si libertatile garantate prin Constitutie!

Gradina transformata în groapa de gunoi!?

În urma cu o luna, ne-am deplasat pâna în Badon sa evaluam pagubele si am descoperit ca unii sateni îsi facusera loc pentru depozitarea gunoaielor pe gradina noastra. Fiind avertizati ca vom merge acolo deoarece vorbisem cu cineva la telefon au aprins peturile si materialele plastice, însa unele au mai ramas îngropate acolo. Si asta în ciuda faptului ca la distanta de numai câtiva metri sunt pubele pentru deseuri clasificate.

Câta lipsa de cultura civica si respect fata de concetateni si meschinarie pot avea unii asa zisi vecini! Dar oare de la cine porneste acest lucru? Poate, cine stie, se autosesizeaza cineva sa descopere adevarul care ne va face liberi pe toti si îi va constrânge pe cei care nu se pot adapta la normele de conduita a statului de drept.

Marina GLODICI

Baia Mare

11 august 2011

TABARA „ARCHEUS” – EVENIMENT CARE SCOATE OCOLISUL DIN ANONIMAT

Anca GOJA

În perioada 16-22 iulie, Ocolisul, modestul sat din apropierea Baii Mari, a fost cuprins de efervescenta culturala. Ca în fiecare luna iulie din ultimii sase ani, aici s-a desfasurat, în organizarea Fundatiei Culturale Archeus, Tabara Nationala de Literatura si Arte Plastice „Archeus”.

 Evenimentul a început, conform traditiei, cu o slujba de pomenire a scriitorilor si artistilor trecuti la cele vesnice, oficiata la troita de lânga Casa Marchis. A urmat, la Hanul Ocolis, lansarea revistei „Archeus”, care cuprinde, prezentate într-o maniera eleganta, texte create si fotografii realizate în tabara din vara trecuta. La cele doua evenimente au luat parte nume importante ale culturii române: scriitorii Ioan Grosan si Ion Muresan, artistul plastic Mircea Roman, regizorul Copel Moscu, dar si Vasile Timis, secretar de stat în Ministerul Culturii si Patrimoniului National, de loc din Borsa. Bineînteles, scriitorii si artistii prezenti în tabara au fost mult mai multi, unii dintre ei înscriind tabara în calendarul personal al fiecarei veri.

 „Am venit aici cu un mesaj din partea Ministerului Culturii de apreciere si de felicitare pentru ceea ce faceti dvs aici, în zona creatiei, si mai mult decât atât, pentru felul în care va asumati anumite traditii, obiceiuri, cutume care se pot constitui într-o forma de exemplu de buna practica”, a declarat Vasile Timis. „Întrunirea de aici este si o forma de respect fata de creatorii Maramuresului si ai României. Poate în vremurile de grea încercare prin care trece România nu întotdeauna suntem aplecati asupra problematicii creativitati. Dar o natie merge înainte prin cultura, prin cercetare si dupa zona de creativitate înfloreste, sigur, si spatiul economic”, a mai spus el. Vasile Timis a aratat ca îl apreciaza pe dr. Ioan Marchis, directorul Directiei pentru Cultura si Patrimoniu National, presedintele Fundatiei Culturale Archeus si gazda taberei, pentru felul în care aduna laolalta oameni din mai multe sfere culturale, încearca sa realizeze o colaborare între institutiile culturale si sa convinga administratia judeteana si locala ca trebuie sa sustina cultura. La acest din urma aspect, însa, se pare ca e greu sa iesi învingator: Consiliul Judetean Maramures a alocat anul acesta jumatate din fondurile cu care a finantat tabara de anul trecut, respectiv 5.000 lei. Chiar si asa, înca din prima zi a taberei participantii s-au apucat de lucru, dar le-a ramas timp si pentru a cauta, deocamdata fara succes, celebrul crocodil despre care presa a scris ca ar vietui în râul Lapus.

 ***

 Fara de E-uri, cel putin, avem literatura!

 Dupa o saptamâna în care participantii au produs exclusiv literatura si lucrari de arta plastica recomandate pentru sanatatea mintii si a sufletului, iata ca cea de-a VI-a editie a Taberei Nationale de Literatura si Arte plastice „Archeus”, cu tema „Literatura fara E-uri”, s-a încheiat. Ultima zi a fost una foarte plina, la orele amiezii Fundatia Culturala Archeus si Academia OJT organizând o multipla lansare de carte. Este vorba despre „Stigmatizarea constiintei” de Ioan Tiplea, despre care scriitorul Vasile Dragomir spunea ca are capitolele constituite sub forma unor povestiri ale caror personaje sunt Descartes, Kant, Hegel si alti filosofi. O carte didactica, asadar, dupa cum remarca Horia Sabo, dar una placuta la citit.

 Cel de-al doilea volum lansat a fost „Privirea de promoroaca” de Dragomir Ignat, care, dupa cum observa Stefan Cozma, analizeaza conditia umana în diferite ipostaze. S-a lansat, de asemenea, cartea Flaviei Coposu-Balescu, intitulata „Amintiri povestite, amintiri traite”, aparuta la Editura Dacia XXI, o carte care, dupa cum spunea Ioan Calauz, este un document istoric. Sora lui Corneliu Coposu dezvaluie o lume care azi nu mai exista, o lume al carei fundament îl constituie morala crestina si sentimentul national. În fine, criticul literar Virginia Paraschiv a prezentat un eseu despre volumul dr. Ioan Marchis, „Simbolica artelor non-verbale”. În acelasi context, rectorul Academiei OJT, colonelul Mihai Cozma, a acordat câte o diploma de membru scriitoarei americane de origine româna Ella Veres si celei care a facut posibila prezenta acesteia în Baia Mare, Cristina Sabo.

Seara, a venit rîndul plasticienilor

 La Hanul Ocolis, dr. Ioan Marchis, secondat de secretarul de stat Vasile Timis, a vernisat expozitia cu lucrarile de pictura si sculptura realizate pe parcursul taberei. Marchis a vorbit despre filosofia negrului la generatia tânara, despre fundamentarea vietii pe moarte, despre generatia care postuleaza întunericul ca mod de a fi. Marele premiu Archeus pentru arta plastica i-a rrevenit tânarului Paul Robas, dar toti artistii prezenti au primit premii “personalizate”. La fel s-a întâmplat si în cazul scriitorilor, ale caror premii au fost de-a dreptul amuzante.

 Marele premiu Archeus pentru literatura i-a fost oferit lui Nicolae Scheianu, pentru poemul „Potopul”, care va fi publicat în frumoasa colectie Archeus. De asemenea, au primit premii cei care au muncit la organizarea taberei. Seara s-a încheiat… dimineata, dupa ce petrecaretii au cântat si au dansat pe muzica folkistului Vasile Mardare, a Grupului Iza si a lui Florin Pop. De acum, nu ne ramâne decât sa asteptam editia de anul viitor, pâna la care vom îngâna versurile imnului compus de Lucian Perta: „Când vara intra-n Ocolis/ Si câinii latra-a tabara/ Artistii toti vin tiptilis/ Iar dom’ Marchis îi apara.// Ca zilnic, ca un tata bun/ I-aduna-n cap de masa/ Si pân’ la capat nu-i niciun/ Artist sa n-aib-o sansa.// Si toti îi multumim cântând/ Din dalta, pix si toaca/ Rugându-l s-aiba nobil gând/ Lunar asta sa faca//”. Refren: „La Ocolis poetii vin/ Întoarcere-n natura/ Fara de E-uri cel putin/ Avem literatura!”.

Anca GOJA

Ocolis, Maramures

27 iulie 2011