Asupra operei de „scriitor galaxiedric“ (critic literar, dramaturg, eseist, hermeneut, istoric literar, poet, prozator, publicist etc.) a lui Adrian Botez
(cel născut în Zodia Scorpionului, la 10 noiembrie 1955, în urbea Gura Humorului din județul Suceava, absolvent al şcolii primare, al şcolii gimnaziale şi al liceului teoretic, din oraşul natal – luȃndu-şi Bacalaureatul în anul 1974, spre a deveni înrăzărit student, licențiat al Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în anul 1978 – şi, mai apoi, în 14 februarie 1997, tot la această distinsă instituție de învățămȃnt universitar din Romȃnia, acordȃndu-i-se titlul de doctor în ştiințe filologice, în urma susţinerii tezei «Spirit şi Logos în poezia eminesciană» ; din 15 mai 2004, este membru al Uniunii Scriitorilor din Romȃnia),
Un clip recitare la versurile poetului din capitolul: UN AMURG DE RUGACIUNE din cartea, AMURG FARA BURG, Editura RAFET 2023. – ÎN LOC DE POSTFAȚĂ – ”CUM AM IEȘIT EU, TOTAL ȘI SIMULTAN, DIN TIMP ȘI DIN ETERNITATE” (prozopoem) PROBABIL că tot ceea ce voi scrie eu, mai jos, a fost spus și răs-spus, în istorie, de mii și milioane de ori. De milioane și miliarde de oameni. ÎN MOD SIGUR, însă, GLOATE (precum cea pe care vă voi prezenta-o mai jos), absurdă și inutilă, ca Zeii – și, mai cu seamă, absurdă și teribil de gălăgioasă, tot ca Zeii (mai ales în zilele noastre !) – veți fi văzut și răs-văzut, domniile voastre, în fiece zi.
MIRACOLUL este, însă, altul – și anume că, TOCMAI în mijlocul zvârcolirilor absurde, ale gloatelor absurde – UN OM POATE SĂ DEVINĂ (…și să se și păstreze !) – ABSOLUT SINGUR ! – …”UN EL ÎNSUȘI ÎN EL ÎNSUȘI…PRIN EL ÎNSUȘI”… !
ARTA, ca supremă creție umană, este cea văzută de autor, totuși, în opinia mea, cea care îi va permite omului cunoașterea de sine și a lumii. Pentru că este atribut divin, lăsat, cu mărinimie cerească, omului plămădit din lut murdar, iar SFINȚENIA ARMONIEI e cheia care descuie TEMPLUL CUNOAȘTERII:
”Ratat de Metafizică” – sau : despre erorile, de azi și de ieri, ale omenirii – în general – și ale omului, în special
Adrian Botez scrie. Mă bucur enorm să spun asta, azi, după ce am apucat în mână ultima (dar nu cea din urmă) carte de poezie a scriitorului. Care a revenit, la propriu, din morți, după cum îmi mărturisea, mai deunăzi. Adrian Botez scrie, dar nu scrie oricum. Cartea sa de poezie ”Ratat(sic!) de metafizică”, precedată de un ”Prolog” ușor explicativ, alcătuită din trei părți, Partea I – ”Ratat de metafizică”, partea a-II-a, ”Rubaiyatele unor zori nemaiîncercați” și, respectiv, ”Epilog”, nu este ușor de citit, mai ales pentru un neavizat, cum mă aflu. Pentru că Adrian Botez scrie cu patimă, scrie scrâșnit, aproape ostil, uneori batjocoritor, despre un subiect care a preocupat omenirea, încă din vremuri de mult apuse. Titlul cărții pare să fie și el batjocoritor, peiorativ. Prin simpla eliminare a literei ”T” din cuvântul ”tratat”, autorul obține un joc de cuvinte cu dublu sens: te-ai aștepta să fie vorba despre metafizică în înțelesul ei clasic, obișnuit, aristotelic, ontologic. Pornind , bineînțeles, de la sensul ”comun” al cuvântului, acela de studiere filosofică a realității (cf. Meta (gr.) – ”după”, ”conform cu” sau ”despre” și, respectiv, ”phisika” – ”realitate”, ”existență”, ”concret”) autorul ajunge la eșecul omului de a cunoaște realitatea, la ”rateul” demersului filosofic de a cunoaște ceea ce, el însuși, prin propriile forțe – NU POATE. Așa am înțeles eu, cu puținele mele cunoștințe, dar, mai ales, în urma lecturii poemelor, de o largă diversitate, formă și respirație, cuprinse în carte. Las a mai pomeni că, la așa-zisa confuzie – voită, intenționată de autor – contribuie, din plin, și celălalt sens, modern, al cuvântului în cauză. Dacă filosofii veacurilor recente au găsit de cuviință să recurgă la înțelesul ”pe dos” al cuvântului ”metafizică”, luând în considerare celălalt înțeles al particulei grecești ”meta”, acela de ”peste” sau ”dincolo de”, și obținând astfel un cuvânt al cărui înțeles profan este exact contrar celui inițial, respectiv dincolo de realitate sau experiență, atunci înțelegem un pic mai bine, cred eu, intenția peiorativă, sau în răspăr, a titlului cărții. Oricum ar fi, autorul are, față de lumea în care trăim (ba, chiar și despre cea în care, după toate datele evangheliilor, vom ajunge după moarte), o atitudine crâncen critică, cu accente adesea batjocoritoare. Dacă, în ”Prolog”- poezia care deschide volumul –, lucrurile par cuminți, chiar cuviincios așezate :
Revista ARMONIA - Saltmin Media 