Cazul RARINCA: un ABUZ intenţionat, dublat de incompetenţa totală a Liviei Stanciu, şefa Î.C.C.J.

Mircea, Badea si DiaconuFoarte persuasiv (în emisiunea “Punctul de întâlnire“)  Mircea Badea a afirmat că nu este vorba doar despre o simplă eroare judiciară în “cazul Rarinca”, ci despre un abuz intenţionat dublat de incompetenţa şefei ÎCCJ, care “nu poate identifica corect o faptă penală de şantaj“.

În primul rând, plângerea de la care a pornit cazul Rarinca îi aparţine preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a declarat public un partener necondiţionat al Parchetului. Care s-a năpustit asupra unui cetăţean banal doar pentru că îi făcuse plângere preşedinta ICCJ“, a afirmat Mircea Badea, la Antena 3. Continue reading “Cazul RARINCA: un ABUZ intenţionat, dublat de incompetenţa totală a Liviei Stanciu, şefa Î.C.C.J.”

“FaceGloria”, un „facebook” pentru creştinii evanghelici

Facegloria

Popularul LIKE  este substituit biblicului AMEN.

Însă, în această rețea de socializare, pornografia şi violenţa sunt interzise, aşa cum vor fi interzise toate conţinuturile (text, foto, video) care au legătură cu consumul de alcool, droguri, tutun, blasfemia şi limbajul indecent. Continue reading ““FaceGloria”, un „facebook” pentru creştinii evanghelici”

România: căderea în gol. Sau despre Puciul lui Ponta împotriva DNA

Rom%C3%A2nia%3A+c%C4%83derea+%C3%AEn+gol.+Sau+despre+Puciul+lui+Ponta+%C3%AEmpotriva+DNA_483001Sabina Fati

Cui folosește exercițiul de supraviețuire pe care îl face premierul? În primul rând amicilor politici din proximitatea lui, care au nevoie urgentă de modificarea legilor anticorupție în așa fel încât să scape de dosarele existente sau viitoare. Diminuarea influenței Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este un alt obiectiv pe care îl vizează oamenii din jurul premierului. A spus-o aproape direct chiar Victor Ponta, atunci când s-a rățoit la procuroul care îi instrumentează dosarul. Continue reading “România: căderea în gol. Sau despre Puciul lui Ponta împotriva DNA”

Băieți și fete – o formulă interzisă!

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Clasa de baieti si feteGrație unui material publicat pe 27 mai în HotNews.ro, revine în atenția publicului educația sexuală din România.

Suntem informati ca pe 27 mai 13 organizatii neguvernamentale extremiste române au inaintat Guvernului o Scrisoare Deschisa in care cer introducerea in Romania, incepind cu septembrie 2015, a unui “program coerent de educație sexuală pentru toți tinerii … după modelul multor țări europene care astfel cresc populații de tineri mai informați și responsabili” privind sexualitatea.

View original post 3,197 more words

AFR: Curtea Supremă a SUA cu deciziile ei aberante

CĂSĂTORIA ȘI JUDECĂTORII DREPȚI ȘI NEDREPȚI

Supreme-Court_2785Pe 28 aprilie Curtea Suprema SUA a audiat cazurile căsătoriilor homosexuale. In tandem cu colegii de la Pro Vita am decis să publicam acest material împreuna, pentru a informa publicul din România privind aceste cazuri extrem de importante care, într-un fel sau altul, foarte probabil, vor afecta situația la nivel global.

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii (U.S. Supreme Courtdenumită in continuare Curtea sau, după acronimul său american, SCOTUS, n. red.) este poate cea mai prestigioasa instanță din lume. Ea functionează continuu de mai bine de 200 de ani si a interpretat acelasi document legal, Constituția SUA, de la sfârsitul anilor 1700 încoace Continue reading “AFR: Curtea Supremă a SUA cu deciziile ei aberante”

Ce vei lăsa în urma ta?

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Proverbs-13.22-InheritanceOmul de bine lasă moştenitori

Cu siguranţă Pavel nu a lăsat în urma lui bani sau proprietăţi, dar a lăsat o moştenire mare – una superioară! Moştenirea lui sunt scrierile, cei pe care i-a câştigat pentru Hristos, cei pe care i-a instruit şi influenţa lui.

Omul de bine lasă moştenitori” (Proverbe 13:22)

În fiecare zi, viaţa ta atinge alte vieţi pe căi nevăzute. Nu trebuie să cunoşti personal pe cineva pentru a experimenta binecuvântarea moştenirii acelei persoane. La fel cum ai merge printr-o cameră goală şi ai simţi parfumul cuiva, impactul tău va continua să se simtă chiar şi după ce tu ai plecat din această lume.

View original post 713 more words

Cristian David, fost ministru de Interne al României, a fost botezat duminică!

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

cristian-david-silviu-mateiMoment istoric la Biserica Internațională Harul din București 

Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în fața dvs., este o minune a Domnului! (…) Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga și deplina libertate. (…) Îmi pun întreaga soartă și Justiția, în ceea ce mă privește, în mâna Domnului”, a spus Cristi David în fața noilor săi frați.

“Fratele” David a mai spus că merge la Biserica Harul din octombrie 2012.

View original post 174 more words

Yuval Noah Harrari: Sapiens, o scurtă istorie a umanității

screen-shot-2014-09-14-at-9-18-27YUVAL NOAH HARRARI

Sapiens, A Brief History of  Humankind

 Sapiens, o scurtă istorie a umanității

 Ideile cărții sunt neobișnuite dar si îngrijorătoare. Harari nu neapărat le promovează. Doar le enunță sub forma de observații făcute de el în calitatea lui de cercetător al istoriei umane. Continue reading “Yuval Noah Harrari: Sapiens, o scurtă istorie a umanității”

Din Închisoare, în Împărăția lui Dumnezeu!

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Eugen BurgheleaÎn orice împrejurare, Mântuitorul  Isus Hristos a avut pentru om  cel mai bun îndemn posibil.

De această dată, El le zice oamenilor:

“Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7.13-14)

View original post 1,224 more words