Category: Theology

Ce decizie iau…

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Si-a venit în fire si a zis: „Câti argati ai tatalui meu au belsug de pâine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai.” Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Când era înca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta, nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau.””

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGATII

Din vremuri stravechi omului îi place sa stie ce se mai întâmpla în lume.

„Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu Pavel. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare ca vesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu?Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.”

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu.”(Fapte, 17)

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou.

Cu totii avem automatisme de comportament. Cafeaua si citirea ziarelor. Manipulam cu îndemânare telecomanda TV pentru a urmari care sunt ultimele stiri si evenimente. Timpul – ca un ucigas, tacut –, trece impasibil, lasându-ne cu aceste tabiete care însa, în majoritatea lor au o mare încarcatura negativa, pesimista, deoarece peste tot auzim doar de crize, morala si materiala. Dar aceasta stare, în final, nu ne duce într-o directie buna, dimpotriva, doar spre certuri, iritare, depresie si nemultumire.

E vremea sa facem ceva ca sa iesim din acest mare impas în care traim.

***

LIVIU REBREANU: “Sa nu se rupa crucea familiei!”

Am fost în 2009 în Casele memoriale LIVIU REBREANU din Nasaud si Maieru (judetul Bistrita-Nasaud). La Casa din Maieru, amfitrion era profesorul Sever Ursa care scotea si un Ziar, periodic,  împreuna cu elevii comunei. Pe timpul vizitei, profesorul tocmai vorbea unui mare grup de adolescenti care învatau din opera acestui mare scriitor. Informatiile au venit natural, una dupa alta, însa când Sever Ursa se pregatea sa spuna care au fost ultimele sale cuvinte, dintr-o data am devenit foarte atent cu toata fiinta, ca nu cumva sa-mi scape vreo vorbulita. Cel care-l nemurise pe Ion al Glanetasului, murise la 1 septembrie 1944, ora 2.13 lasând cu limba de moarte familiei sale, aceste pretioase cuvinte:

“Sa nu se rupa crucea familiei!” 

Descifrând mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce. Um mare poet crestin scria: Crucea-i ascultarea Domnului Isus. Ascultarea e o cruce. Nu e usor sa asculti, e în firea omului de a face altfel.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna întreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

***

ISUS: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.”

                                                                                                 Luca, 13.3

„În vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Biblia spune ca Dumnezeu, dupa ce ne-a vorbit în multe feluri si in multe rânduri, prin proroci, la sfârsit ne-a vorbit prin Fiul Sau Isus.

Ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu l-am primit primit prin Isus. Vorbirea sa are deci o foarte mare greutate.

Domnul a vorbit cu mare putere si Cuvântul Lui se împlineste întocmai. Trebuie sa luam aminte cu toata fiinta noastra, sa fim atenti la ce vrea El sa ne spuna.

Isus a zis „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Domnul, pentru a-i lamuri mai bine pe ascultatorii Sai, le-a mai spus si pilda aceasta:

„Un om avea un smochin sadit în via sa. A venit sa caute rod în el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: „Iata ca sunt trei ani de când vin si caut rod în smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda si pamântul degeaba?” „Doamne”, i-a raspuns vierul, „mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Dumnezeu vede ca nu gaseste la mine si la dta rodirea de care El se asteapta. Dar a decis sa ne mai acorde un an, 8760 ore. Practic nu stim cât, poate mai putin, poate mai mult. Cert e ca El ne mai amâna, ne mai da har. Domnul Isus mijloceste, El zice: „Mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Domnul Isus sigur îsi va face partea la care se angajeaza. Un timp, mai suntem pe lista Sa de prioritati. Sa ne facem si noi partea care ne revine. Sa ne venim în fire si sa ne întoarcem cu fata catre Tatal ceresc.Amin.

***

Cu privire la starea spirituala, ce putem face?

  1. Sa învatam

Sa ne oprim din acest mers fara tinta si fara de folos. Sa punem STOP pierderii de timp a TV cu acest consum de timp negativ, care ne fura linistea sufleteasca.

Învatatorul – Isus -, ne spune ca acei galileeni au fost omorâti, nu pentru ca erau rai, ceea ce era adevarat, deoarece aici pe Pamânt nu se va face dreptate!

Nu se duc raii si ramân bunii. Ne ducem pe rând si pe sarite, aleatoriu, oarecum la întâmplare dpdv al nostru. Acum când faradelegea se înmulteste, noi sa tragem concluziile care se impun. Ca sunt vremuri grele. Ca celor rai le merge bine. Dar noi sa ne atintim privirile în sus, la Dumnezeu, caci izbavirea este aproape.

  1. Sa alocam timp evaluarii personale

Privind la TV, la mersul lumii, vedem într-adevar câte nedreptati se întâmpla. Cât gresesc cei pusi în fruntea oraselor, judetelor, guvernelor, parlamentului, Justitia – însa nu noi trebuie sa-i acuzam si sa-i judecam.

Noua ne revine sa ne evaluam pe noi însine. Sa ne vedem pacatele noastre si sa ne pocaim de ele. Sa vedem cum traim noi.Sa ma vad si sa ma analizez pe mine! Însa noi suntem subiectivi si îngaduitori cu noi însine. Si fratii lui Iosif, peste ani, dupa ce-l vândusera pe Iosif ca sclav unei caravane care l-a dus în Egipt, au crezut si au zis: Noi suntem oameni de treaba!. Însa evaluarea personala trebuie facuta în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca. Vreau sa fac binele, dar raul sta lipit de mine. Numai Dumnezeu ne poate elibera de neputinta.

Îngerului bisericii din Laodicea, i se spune asa:

„Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna, dar, si pocaieste-te! (Apocalipsa, 3.15-19).

Doar Dumnezeu ne cunoaste, chiar mai bine decât noi. El stie orice gând al nostru. Cântarul si cumana dreapta, toate unitatile de cântarit sunt la El. El vede ca suntem mincinosi, goi si orbi. El vrea sa ne dea alifia pentru ochi, sa vedem. El vrea sa ne îmbrace în haina neprihanirii – sa venim la El si sa ne marturisim pacatele. Sa lasam Duhul Sfânt si constiinta sa lucreze si sa ne elibereze din pacat si rusine. Trebuie sa ne acordam timp, sa ne evaluam în lumina Cuvântului si sa ne pocaim, sa ne întoarcem de la caile noastre rele, la umblarea cu Dumnezeu, în lumina.

  1. Sa alocam timp investitiei divine, în noi

Domnul Isus S-a angajat sa pregateasca mai bine smochinul fiecaruia (trup si suflet si duh), pentru a putea rodi dupa voia Creatorului care asteapta sa gaseasca rodire.

Cu fiecare se poarta ca un tata grijuliu. Când prorocul Ilie era deznadajduit, Dumnezeu nu i s-a aratat în tunet si furtuna, ci printr-un susur blând si linistit. El e printul Pacii. Si l-a întrebat ca un parinte: – Ce faci tu aici, Ilie? Te întreaba si pe tine, ce faci? Cerceteaza-te! El vrea sa stii ca El e lânga tine, Domnul este umbra ta, pe mâna ta cea dreapta. El te va ajuta si te va sprijini, daca voiesti sa umbli în lumina si în adevar.

Daca umblam în lumina, Dumnezeu ne curateste ca pe niste mladite de vie, roditoare, pentru a aduce o si mai multa roada. El face în noi o investitie buna!

Poate esti într-o stare de neascultare ca aceea a lui Iona, Dumnezeu se asteapta de la tine sa fii într-un anume loc, în Ninive, sa vorbesti despre pocainta – sa nu  pierim si altii la fel -, însa te afli blocat ca si Iona în clestele pestelui si nu mai poti face nimic, decât sa te rogi. Ti s-au luat toate optiunile, toate posibilitatile de miscare si actiune – nu poti decât sa te rogi Creatorului sa aiba mila, de tine, pacatosul! Doamne ajuta!

Concluzie: Dumnezeu se asteapta sa rodim pentru slava Sa. El ne-a mai dat un timp sa ne cercetam, sa învatam, sa ne evaluam viata, sa ne pocaim de faptele moarte si sa aducem roada investind în lucrarile Duhului Sfânt, în lumina.

Azi sa ne decidem – Voi investi timp pentru lucrarile duhovnicesti care-i aduc slava lui Dumnezeu! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Relu Moldovan – Biserica Penticostala Carpati din Cluj Napoca)

Advertisement

Cautati pe Domnul…!

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Cautati pe Domnul câta vreme se poate gasi; chemati-L câta vreme este aproape.

Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gândurile lui, sa se întoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertând.”

                                                                                        ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SA-L CAUTAM PE DOMNUL

România e vizitata de straini din mai toate tarile lumii, iar românii cauta, la rândul lor, sa plece din tara în lumea larga, unde cauta locuri în care sa-si gaseasca împlinirea si fericirea.

În 1984 am facut o calatorie de 7 zile în Bulgaria. Pe atunci m-au impresionat doua lucruri. La Burgas, Plovdiv sau Sofia, pâinea nu avea gustul dulce ca al pâinii din România. Mie îmi parea amara de-adevaratelea, nu doar ca asa se zice. Apoi, pentru acel timp, m-a uimit starea excelenta a soselelor comparativ cu ale noastre. Acolo asfaltul era de buna calitate, asezat în straturi groase, pe drumurile nationale si europene. Ca si taranul, care framânta în mîna sa  batatorita, pamântul, am privit atent asfaltul si chiar l-am pipait cu mâna, nu de altceva, dar ca sa pot face aceasta remarca. Si, fiindca se vorbea ca la întorcere cei de la securitate ne vor lua la întrebari sa vada  ce gânduri ne trec prin cap, declaram sus si tare ca îi voi trimite sa vada ce sosele sunt în Bulgaria, apoi mai stam de vorba!

Deseori sunt lucruri pe care le putem afla mult mai aproape, dar noi alergam  peste mari si tari cautând satisfacerea curiozitatii si gasirea a ceea ce credem ca avem nevoie.

Omul cauta desfatarea materiala si spirituala. Si încearca, situându-se cât mai sus material, apoi spiritual,  citind din operele lui Eminescu, Blaga, Shakespeare, Rilke, Tolstoi, Hugo, Marquez sau Vladimir Nabokov. Dar niciodata nu i se va stâmpara setea pe deplin.

Psalmistul însa, declara:

Învataturile Tale sunt desfatarea mea si sfatuitorii mei. (…) caci Legea Ta este desfatarea mea. (…) Daca n-ar fi fost Legea Ta desfatarea mea, as fi pierit în ticalosia mea. (…) Necazul si strâmtorarea ma ajung, dar poruncile Tale sunt desfatarea mea. (…) Suspin dupa mântuirea Ta, Doamne si Legea Ta este desfatarea mea. (Psalm, 119. v. 24; 77; 92; 143; 174).

Laitmotivul scrierii acestui imn nu pare altul decât acela de-a indica locul unde se poate gasi desfatarea  –  în Legea si Cuvântul lui Dumnezeu.

***

Daca înseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea!

                                                     Ioan, 7.37 (Isaia, 55.1)

Inspirat de Creatorul prin Duhul Sfânt, profetul Isaia are câteva îndemnuri speciale pentru oameni.

Primul, unul foare important,  este  aceasta: Cautati pe Domnul!

Sa vedem daca si cum ne regasim si noi în aceasta adresare. Cui îi vorbeste Isaia? Dar deja stim ca despre  Isus e scris:

A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan, 1.11-13)

Domnul nu întârzie în împlinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o îndelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta. (2 Petru, 3.9)

Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat si ne învata s-o rupem cu pagânatatea si cu poftele lumesti si sa traim în veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptând fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos. (Tit, 2.11-13)

Chemarea si îndemnul e pentru toti oamenii, deci si pentru tine si pentru mine, pentru orice om venit în aceasta lume.

Ce rasplata vom avea?

a.Binecuvântari de la Dumnezeu

Eu am cautat pe Domnul, si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele. Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. Când striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tabaraste în jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalm, 34.4-8)

El îti iarta toate faradelegile tale, El îti vindeca toate bolile tale; El îti izbaveste viata din groapa, El te încununeaza cu bunatate si îndurare; El îti satura de bunatati batrânetea si te face sa întineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. El Si-a aratat caile Sale lui Moise, si lucrarile Sale, copiilor lui Israel. Domnul este îndurator si milostiv, îndelung rabdator si bogat în bunatate. (Psalm 103.3-8)

Se spune ca în cel de-al doilea razboi mondial, japonezi faceau economie în omorârea prizonierilor: îi sufoca în saci de plastic (nylon). Putem vedea ca aerul, oxigenul, e atât de pretios si de vital pentru om, si e de la Dumezeu, pe gratis, si se cuvine sa-i multumim din toata inima.

Apa, care la fel e atât de importanta si adesea o risipim si nu multumim Domnului cum s-ar cuveni. În plin Desert, daca ramâi fara apa, degeaba ar veni cineva si ti-ar întinde o suma mare de bani sau aur, ca datorie sau apreciere, nu te-ar multumi, nu ti-ar putea stâmpara setea! O, daca ar sti omul sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru apa, pe care adesea o risipim atât de usor, iar multi sufera… de lipsa!

b. Dumnezeu e singurul care ne poate ierta si mântui de pacate

„Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploua mântuire.” (Osea, 10.12)

Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale.” (Matei, 1.21)

„…astazi, în cetatea lui David, vi S-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. (Luca, 2.11)

„În nimeni altul nu este mântuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiti.” (Fapte, 4.12)

„Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos …” (1 Timotei, 2.5)

c. Numai Dumnezeu ne poate garanta un prezent binecuvântat

Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.” Amin. (Matei, 28.20)

Guvernele pleaca, vin altele. Dar nu avem la ele nici o garantie. Garantia noastra e în Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic nu se întâmpla fara stirea Lui. El e pe tronul Sau, plin de glorie, si vegheaza. El va aduce vremurile de învioarare. El da ploaia târzie si ploaia timpurie. Slava lui.

d. Numai Dumnezeu ne poate garanta un viitor sigur

Caci Eu stiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Voi Ma veti chema si veti pleca; Ma veti ruga, si va voi asculta. Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. (Ieremia, 29.11-13)

Domnul Isus a spus ca pe ai Sai, nimeni nu-i va putea smulge din mâna Sa. Slavit sa fie Domnul.

Pastorul Grigore Talpos a marturisit Cuvântul Domnului. El a spus ca, fiind invitat în 2001 în America, s-a dus la Cluj la Aeroport sa caute bilet. A întrebat, care-i primul bilet pentru îmbarcare? Pe data de 11 septembrie,  a venit raspunsul. Era acea zi de trista amintire, când au fost lovite de avioane Turnurile gemene! Sotia dânsului, a zis, nu te pot lasa sa pleci asa repede, pe data de 11 septembrie 2001! Când e urmatorul? Pe data de 18 sept.2001. Si a plecat în 18 septembrie si a calatorit în pace prin toata America. Slava Domnului caci El îi poarta în Car de biruinta pe copiii Sai!

Când ar trebui sa-L cautam?

Câta vreme sta în picioare aceasta invitatie: Cautati pe Domnul!. Invitatia pentru America, unii am primit-o pentru 30 de azile, altii pentru 6 luni, altii pentru 1 an, altii pentru 10 ani. E clar ca nu putem merge în SUA dupa expirarea VIZEI, trebuie sa mergem în perioada în care avem VIZA.

O tânara a ascultat o predica de chemare la pocainta. Predicatorul a spus, printre altele, ca poti sa te hotaresti pentru Isus si în ultima clipa! ?i a încercat sa mai amâne decizia de a-L urma pe Domnul. Caci bunicii ei murisera la 90 de ani, parintii, zicea ea, vor urma aceeasi soarta, ea la fel… Deci mai are timp pentru a-si distra firea. Însa, l-a întrebat pe pastor, care va fi ultima clipa, iar el a spus ca nu are de unde sti!

Sa luam, dar, bine seama, ca atâta vreme cât ramâne în picioare fagaduinta intrarii în odihna Lui, niciunul din voi sa nu se pomeneasca venit prea târziu. (Evrei, 4.1)

Poti oricând sa ai un accident de masina, de tren, de avion sau un atac de cord. Astazi, auzii chemarea, si vino, nu amâna. Ziua de mâine, poate nu mai e si a ta!

Un om în vârsta se hotarâse pentru Domnul. A pornit din curte sa ajunga la Biserica, unde urma sa fie botezat în acea zi,  dupa Scripturi. Ajuns în poarta, l-a strigat sotia: – Ioane, vino înapoi, ca a nascut vaca! Vaca nu nascuse, dar Ioan si-a împietrit inima si a ramas fara mântuire… Murise, fara sa încheie acest  legamânt în apa botezului, cum poruncise Domnul.

Mântuirea se afla la distanta de 100 de m. Pentru unii la distanta de doar o palma, de o usa, care, pentru unii va ramânea închisa … Pentru ca oadata ce Stapânul Casei a închis usa, putem bate în zadar!

Astazi e ziua mântuirii! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Grigore Talpos – Biserica Penticostala din Zalau)

Cine spun oamenii ca sunt eu!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

.

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decât argintul si aurul.”

                                                       PROVERBE, 22.1

.

„Isus a venit în partile Cezareii lui Filip si a întrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                                                                                 Evanghelia dupa Matei, 16.

.

 .

PAREREA MEA SI A ALTORA, DESPRE MINE!

.

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare ca a zis si acest gând: Trasatura esentiala a geniului raului, e aceea ca aceasta se va afla cu foarte mare întârziere!

Dar nu numai geniul raului se va afla mult prea târziu, ci si cunoasterea personala sau a celor pe care-i punem în balanta în diferite ocazii în calatoria vietii. Fratii lui Iosif, care voiau sa-l omoare, însa în cele din urma fusese vândut de fratii sai ca sclav unei caravane care mergea în Egipt, si dupa ce a trecut prin mari peripetii, în închisoare si suferinte, ajunge al doilea om în Egipt, pe vremea unei mari foamete, vizitat de fratii lui care nu l-au recunoscut, ei marturisesc despre sine: suntem oameni de treaba…!

Un tânar pianist în formarea sa artistica, a dat un spectacol la care a venit multa lume. La încheiere aplauzele nu mai conteneau sa se opreasca, însa tânarul ramasese resemnat si apasat, nemanifestând aceeasi exaltare ca si numerosul public. Cineva l-a întrebat:

– De ce nu te bucuri de acesta reusita, alaturi de noi, entuziastii?, iar tânarul pianist, cu capul întristat, a zis:

– Da, ati aplaudat, chiar ridicati în picioare, însa vedeti, acolo, în rândul întâi e cineva care sta jos. El e profesorul meu. Parerea sa e foarte importanta pentru mine, aceea conteaza cel mai mult. Ori el nu a fost miscat de prestatia mea!

***

Sa privim în Evanghelia lui Luca unde gasim o pilda care ne va lamuri pe deplin:

Vindecarea robului unui sutas – LUCA, 7

“Un sutas avea un rob la care tinea foarte mult si care era bolnav pe moarte. Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui.  Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine;  caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”  Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casa, când sutasul a trimis la El pe niste prieteni sa-I spuna: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu.  De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit.  Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”  Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”  Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

Sa vedem care sunt cele trei pareri despre Sutas:

  • parerea sa, a sutasului, despre sine;

  • parerea oamenilor;

  • parerea Domnului Isus.

Parerea Sutasului despre sine:

Daca ne-am pune în locul sutasului, am raspunde cumva asa: sunt roman, din Roma. Un sutas, o persoana importanta, am sub mine, sub comanda 100 de soldati. Sunt un conducator, cu functie responsabila. Am absolvit Academia de la Roma. Noi, romanii, suntem poporul ales, noi stapânim peste alte popoare, noi suntem deasupra, întelegeti…

Însa sutasul, despre sine avea o alta marturie – înaintea lui Dumnezeu care vede ce e în inima omului, care cunoaste totul -, sutasul a zis:

– „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu….”

Sutasul auzise de Isus, ca este un mare învatator, ca El poate si vindeca pe cei bolnavi. Auzise ca se vorbea ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii! Sutasul era într-adevar vrednic de functia sa, el avea un cântar drept în inima sa si a cântarit bine starea sa vis a vis de Maretia lui Dumnezeu. El s-a vazut un nimic, un pacatos, nu s-a considerat vrednic ca Domnul Isus sa se deranjeze atât si sa vina în casa lui. I-a cerut doar: „De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”

Parerea oamenilor despre Sutas:

O parere autentica nu o pot da decât aceea care te cunosc. Pe sutas îl cunosteau cei din comunitatea în care se misca el.

Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui. Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”

Sutasul avea relatii bune cu niste batrâni ai iudeilor. Ei i-au zis lui Isus: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.” Sutasul era vorbit de bine. Sutasul era un om iubitor si plin de mila. (asemeni sutasului Corneliu, din Faptele apostolilor, 10). Batrânii si-au dat cu parerea catre Domnul: „Face sa-i faci acest bine;”Ei l-au sustinut în problema lui. Au marturisit bine despre sutas. Sutasul era un om darnic, a zidit sinagoga!

Parerea Domnului despre Sutas:

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”

Si Domnul Isus i-a îndeplinit rugamintea, vazând viata sutasului si credinta sa: Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

***

Marturia, în paralel, a  apostolilor despre sine si aceea a Domnului Isus despre ei:

Parerea despre sine a apostolului 

Parerea Domnului Isus despre apostol

Pavel: Caci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic sa port numele de apostol, fiindca am prigonit Biserica lui Dumnezeu. (1 Corinteni, 15.9)

Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos. (Efes., 3.8)

O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca sa mântuiasca pe cei pacatosi”, dintre care cel dintâi sunt eu. (1 Timotei, 1.15)

”Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.” (Fapte, 9.13-14)

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel;si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.” (Fapte, 9.15-16)

Petru: Când a vazut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus si I-a zis: „Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos.” (Luca, 5.8)

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Matei, 16.16)

Si l-a adus la Isus. Isus l-a privit si i-a zis: „Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care talmacit înseamna Petru). Ioan, 1.42

Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. (Matei, 16.18)

***

Sa raspundem la 4 întrebari care ne vor edifica:

Isus a zis: Ci, când esti poftit (la o cina), du-te si asaza-te în locul cel mai de pe urma; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit sa-ti zica: „Prietene, muta-te mai sus.” Lucrul acesta îti va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masa împreuna cu tine.

Caci oricine se înalta va fi smerit; si cine se smereste va fi înaltat.” (Luca, 14.10-11)

a) Pot eu sa aleg locul cel mai de jos cu toata inima?

– Isus Cristos l-a ales, S-a coborât pe pamânt si s-a facut rob si ascultator pâna la moarte, si înca moarte de cruce;

b) Pot eu sa rabd ca altii sa stea mult mai jos?

– Domnul Isus, nu a rabdat sa ne vada cazuti jos, în pacat si deznadejde; El a venit sa ne ridice, sa ne înalte; celor smeriti, de jos, El le da har, îi ridica;

c) Pot eu sa ma las ca altii sa ma aseze jos?

– firii noastre nu-i place deloc sa fim asezati cât mai jos, în locurile din spatele societatii; trebuie sa învatam lectia smereniei; pentru ca apoi sa fim înaltati, ridicati de El, ca fii ai lui Dumnezeu;

Zacheu era asezat de societate foarte jos, dar Domnul Isus a intrat la el în casa si a zis ca si el, Zacheu, e fiul lui Avraam, ca si în casa lui a intrat mântuirea si l-a facut fiu de Dumnezeu. Numai El te poate înfia, prin har si credinta. Glorie lui!

d) Pot sa ma asez eu acolo jos, în gândurile mele tainice?

  • un copil a primit vorba de la tata sa stea jos; dar n-a ascultat, atunci tatal a ridicat tonul si s-a asezat; dar a spus fratelui, ca s-a asezat pe scaun, dar în gândul lui, era tot în picioare, neascultator.

Cine spun eu ca sunt?

Cine spun oamenii ca sunt eu?

Cine spune Dumnezeu ca sunt eu?

Dumnezeu vede în mine si în dta ceea ce esti în viitor. În Zacheu a vazut un fiu al lui. În Pavel, asupritorul, de odinioara, a vazut nu doar un fiu al lui Avraam si al Lui, ci si un apostol credincios si ascultator…!

Trimte-i Domnului, gândul tau, ca ai nevoie de Isus în necazurile si bucuriile tale, sa spuna doar o vorba si viata-ti va fi schimbata!

Domnul e aproape de fiecare, la distanta unei rugaciuni sincere!

Ai mila de mine, pacatosul! Amin.

GLORIE DOMNULUI!

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Nelu Moldovan – Biserica Penticostala SPERANTA Oradea)

CAUTAM MODELE!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Crestine suferim acut de o mare Criza –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânara generatie.

Putem intreba si sonda, în care domeniu exista acum oameni  modele de urmat? Televiziunea informeaza ce se întâmpla în lume si promoveaza diverse modele, dar ele, în fapt, nu corespund, caci nu sunt demne de urmat.

Pâna la un punct sau doar pentru un aspect al vietii lor, ar putea sa fie un model pentru altii, deoarece la o cercetare mai atenta a vietii sale vom constata ca el nu e un model.

În acest sens, ma gândesc la sportivul român Horia Tecau, promovat peste tot în lume de mass media, care a câstigat în 29.01.2012, la dublu mixt, împreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands, turneul de Mare Slem de la Melbourne. Si e primul român care a intrat în aceasta galerie a campionilor dupa 40 de ani, cf. Gazeta Sporturilor (Ilie Nastase la mixt la Wimbledon-1972; Virginia Ruzici, în 1978, la Roland Garros, însa la dublu fete).

De ce îl remarc ca un posibil model – pâna la un punct – pe Horia Tecau? Deoarece el a ramas tenace pe fâsia îngusta a preocuparilor si pregatirii si antrenarii îndelungate de la vârsta copilariei si pâna la 27 de ani, prin grija parintilor lui. El nu s-a încurcat si împiedecat pe drum ca un Florin Mergea, talent enorm, cu care câstigase ca junior si alte finale de Mare Slem. Dar Mergea s-a stins repede, netinând mâna pe plug…

***

Apostolul Pavel

„Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. Unii s-au îngâmfat si si-au închipuit ca n-am sa mai vin la voi. Dar daca va voi Domnul, voi veni în curând la voi, si atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în vorbe, ci în putere. Ce voiti? Sa vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste si cu duhul blândetii?” (1 Corinteni, 4.14-21)

Copiii învata de la cei mai mari, parinti si învatatori, prin imitare. Învatatoarea si mama, pe fiecare ne-au învatat cum sa tinem creionul în mâna pentru scris si desenat. Cu mâna ei, dar si cu îndemnul, mama a condus mânuta copilului si atunci când l-a învatat sa-si lege sireturile la încaltaminte. Îi învatam cum sa se poarte previzibil, pentru situatii imprevizibile. Odata un câine înainta catre un copil amenintator. Dupa ce a scapat, mama l-a întrebat: Cum ai scapat? Mama, a zis copilul, am închis ochii si m-am rugat la Dumnezeu si am zis asa: „Doamne, Tu care ai zis ca dai hrana leilor, da si acestui câine hrana, sa manânce, iar pe mine sa ma lase sa ajung acasa.” Pentru credincios, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, nu lipseste nici într-o nevoie!

Apostolul Pavel aflase si el de Marea trimitere facuta ucenicilor Sai de Domnului Isus înainte de Înaltarea sa la cer:

„Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.”

Pavel a cautat sa împlineasca întocmai cerintele Domnului. El a facut ucenici în Corint si i-a pastorit si i-a învatat si le-a trimis pretioasele sale Epistolel inspirate de Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, actioneaza cu responsabilitate în largirea si consolidarea Împaratei lui Dumnezeu.

În textul de stiudiu de mai sus, 1 Cor, 4.14-21, Pavel creeaza o atmosfera propice pentru ceea ce doreste sa transmita comunitatii cu care se afla într-o fructuoasa partasie. Relatia lui Pavel cu cei din Corint este definita de acele cuvinte minunat alese: va sfatuiesc; copii preaiubiti ai mei; parinti.

Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele.

Apostolul, îi sfatuieste ca un tata pe copiii sai, iubiti! Nimeni nu te întelege si nu te iubeste si nu te sfatuieste mai bine, decât un tata.

În Evanghelii si Epistole avem modelul divin-uman: Tatal nostru-Dumnezeu, care ne este si tata si mama, care împlineste în mod desavârsit acele aspecte la care se refera Pavel:întelegerea, iubirea, sfatuirea. Tatal are si întelepciunea si dragostea si puterea de a raspunde dupa nevoi slabiciunilor copiilor sai. Si e de datoria tatalui sa faca acest lucru.

De aceea, inspirat, Pavel se recomanda sub metafora de parinte.

Poti avea multi învatatori în viata ta, dar cine-ti e parintele spiritual?

Vedem ca azi, majoritatea tinerilor nostri îsi aleg drept parinti spirituali oameni care au o morala si o filozofie de viata îndoielnica si dubioasa, ba chiar catastrofala.

Nenumarati tineri, îsi iau ca izvor de întelepciune si idoli spirituali, modele din îndepartata Indie, pe cei care au dus în boala si ratacire pe multi adepti. Unul dintre ei, ceva mai nou, e Osho, care a ajuns lider de opinie si filozof, profesor universitar la 25 de ani. Filozofia sa si învatatura sa sunt atât de periculoase încât tinerii înca de la un prim contact cu opera sa îi ramân fideli. Filozoful, dupa o munca universitara de doar câtiva ani, pleaca în America unde îsi întemeiaza un orasel cu adepti, pe undeva aproape de Dallas si, fiind unul dintre cei mai publicati scriitori în viata, face si multi bani. Dar americanii, simtind cancerul spiritual Osho, fac tot posibilul si-l expulseaza ca persoana non grata, fara drept de revenire în USA…

Însa numerosi tineri sunt atinsi de acel cancer Osho de care nu mai reusesc sa scape, boala instalându-se adânc în ei, secatuindu-i de orice putere de ridicare si de umblare în lumina si adevar.

La fel sunt de periculoase si alte filozofii, cum este si yoga. Cât întunerec spiritual a promovat si pipernicitul guru român Grig Bivolaru! Fara nici un efort, yoga si adeptii sai, reuseste anual sa inregimenteze o multime de adolescenti si oameni maturi care, în fapt, nu fac decât sa promoveze imoralitatea si murdaria pornografica a secolelor întunerecului (XX si XXI), îndrumati spre întunerecul gros al spiralei sinuoase si mincinoase, în detrimentul unei morale si trairi oneste, pe calea cea dreapta si luminoasa oferita de Evanghelia Mântuitorului Isus Cristos.

***

Sa cunoasca azi, prin Biserica

Apostolul Pavel  scrie bisericii din Efes asa:

“Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos si sa pun în lumina înaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, dupa planul vesnic pe care l-a facut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni, 3.8-11)

Asa vrea Dumnezeu, Creatorul nostru, ca noi sa primim cunoasterea în detaliu prin Biserica, prin lucrarea bisericii, deci prin oamenii bisericii.

a) Invatarea si învatatura se primeste sub calauzirea Duhului Sfânt:

Ioan, 16.13-14: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

  • Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se promoveaza pe Sine, învatatura Sa,  nu aceea a oamenilor;

b) Biblia se interpreteaza prin Biblie (ceea ce e duhovnicesc prin ceea ce e duhovnicesc):

 „Fiindca mai întâi de toate, sa stiti ca nicio prorocie din Scriptura nu se tâlcuieste singura. Caci nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt. ” (2 Petru 1.20-21)

– fiecare om, el personal, trebuie sa studiaze Scriptura; abia mai pe urma, celor care au credinta, asemenea celor doi care mergeau spre Emaus împreuna cu Isus, Domnul Însusi prin Duhul Sfânt le va deschide mintea sa înteleaga Scripturile:

„Atunci le-a deschis mintea, ca sa înteleaga Scripturile. Si le-a zis: „Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa învie a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, începând din Ierusalim.” (Luca 24.45-47)

Concluzia care se impune e aceea ca Modelele de urmat se vor gasi printre acei oameni care sunt trimisi si împuterniciti de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, din Biserica vie a Mântuitorului, care-l proslavesc pe Dumnzeu!

Doar aceia care, cu mâna pe inima, cu constiinta curata, vor putea declara ca si apostolul Pavel:

Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Isus.

Unii – din Biserica Domnului din Corint – ziceau ca sunt ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui Chifa (Petru).

De ce nu puteau ei, cei din Corint, sa-i aiba parinti spirituali pe Chifa sau Apolo?

Nu puteau sa-i aiba pe acestia parinti spirituali, deoarece Pavel a înfiintat biserica din Corint, pe el l-au avut între ei mult timp, peste 1 an si jumatate. El le-a fost o pilda în toate. Cu Pavel au avut ei comuniune, partasie, împreuna au trait mai mult timp.

Si din celelalte scrieri ale apostolului Pavel, constatam felul de purtare exemplar al lui Pavel.

– Daca soseste Timotei, aveti grija sa fie fara frica la voi; caci el este prins ca si mine la lucrul Domnului. Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult sa vina la voi cu fratii, dar n-a voit nicidecum sa vina acum; va veni însa când va avea înlesnire. (1 Cor., 16.12-14)

– Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.1 Cor., 4.17

– Dumnezeu ne-a gasit vrednici sa ne încredinteze Evanghelia, cautam sa vorbim asa ca sa placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cerceteaza inima. (1 Tesaloniceni, 2.4)

– Voi sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, ca am avut o purtare sfânta, dreapta si fara prihana fata de voi care credeti. Stiti iarasi ca am fost pentru fiecare din voi ca un tata cu copiii lui: va sfatuiam, va mângâiam si va adeveream sa va purtati într-un chip vrednic de Dumnezeu, care va cheama la Împaratia si slava Sa. (1 Tesaloniceni, 2.10-12)

 Ce model urmezi? Unul care calca pe urmele lasate de Domnul?

Celor care se cred si sunt modele, primesc întrebarea:Esti un model?

Caci trebuie sa crestem mereupentru ca fiecare, la maturitate, sa fim, în acelasi timp, un model de parinte spiritual, dar si un ucenic al Domnului Isus Cristos!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa urmez un model care calca pe urmele Tale!

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Apoi a zis tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze. (…)

Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Isus i-a raspuns: „Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.” ”Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58

 .

Dumnezeu l-a creat pe om …

 Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a gasit ca adevarata afirmatia pe care a facut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu.”

La Radio, cineva  povestea despre  Hartile mintale cu care omul se orienteaza usor într-o încapere, unde este usa, ferestrele si celelalte obiecte. Asa e si atunci când iese afara, el se foloseste de hartile mintale.  Sunt oameni care au o deprindere exceptionala de a se orienta, parc-ar avea un radar sau un  GPS, pe când altii se orienteaza foarte greu.

Un cercetator a luat pe spate un cimpanzeu si l-a plimbat pe un câmp în timp ce ascundea din hrana care-i placea animalului. Dupa ce l-a lasat liber, acesta, fata de alti cimpanzei, a gasit mai multe locuri cu hrana ascunsa decât ceilalti, chiar daca nu a urmat strict traseul cercetatorului.

Albinele, daca depisteaza surse de polen, ele le anunta si pe celelalte, dându-le coordonatele exacte, desi ele se întorc pe alt traseu la stup. Si furnicile beneficiaza de ceea ce putem numi harti mintale. Aceasta capacitate de ghidare, hartile mintale, e pusa în noi de Creatorul nostru.

Dar albinele sunt mult mai necesare omului decât am crede la o prima vedere. Polenizarea plantelor e facuta de catre aceste harnice vietuitoare, altfel omul ar trebui s-o faca într-un mod artificial cum se si întâmpla acolo unde ele lipsesc, dar nu cu mica cheltuiala. Oamenii de stiinta au constatat ca albinele au ales sa faca fagurul de miere hexagonal. Puteau alege fie trunghiul, fie patratul ori alte modele geometrice, însa hexagonul e cel mai economicos, în el se foloseste cea mai putina ceara si intra tototdata cea mai multa miere. Dar nu orice hexagon, ci unul perfect pentru ceea ce am mentionat deja, acela la care unghiul obtuz e de 109 grade si 23 minute, iar cel ascutit de 70 gr si 20 min. Într-o vietuitoare atât de mica, Creatotul a pus un microcomputer foarte sofisticat. Glorie Domnului Dumnezeu!

***

VINO DUPA MINE! – obstacole pe cale

Întelegem ca unii oameni îsi citesc cu usurinta harta mintala si cauta sa se orienteze dupa hrana si locuri vitale necesare vietii, iar altii cu greutate.

Evanghelistul Luca, în câteva fraze (Luca, 9.57-62),  prezinta întâlnirea a trei oameni diferiti cu Isus Cristos. Primul, când Îl vede pe Isus, îi declara din proprie initiativa: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Pentru cel de-al doilea, Domnul Isus are initiativa, El însusi face chemarea: Vino dupa Mine!

În sfârsit, pentru cel de-al treilea: Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”

Daca studiem cu mare atentie pasajul, putem observa ca Domnul Isus nu ne cheama, cum se propovaduieste adesea si cum cred unii, la o Evanghelie ieftina. Nu numai ca pe El L-a costat mult si a suferit mult pentru faurirea mântuirii care ne este oferita în dar, dar El ascunde hrana pentru noi, cimpanzeii, chiar daca ea este aproape, trebuie s-o cautam bâjbâind prin harta mintala, pusa la îndemâna pentru om. Ba mai mult, El mai pune si unele obstacole, bariere si conditii – ca o încercare si un test al credinciosiei noastre sa dovedim daca ne calificam, ca, în final, sa ridicam hrana vietii vesnice ascunse în El, de Dumnezeu.

Omul simte directia buna de explorare si spune îndata: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Dar Domnul Isus a zis si zice tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.

Nu doar ca noi avem prestabilite, de noi însine, prioritatile si obiectivele, dar si suntem si plini de sine, de mândrie, de încapatânare. Iar Isus a spus-o clar: trebuie sa ne lepadam de sine!

Dorintele noastre, eul nostru trebuie sa ramâna în urma, fara vlaga, si sa luam voia Sa.

El i-a pus de îndata fiecaruia o bariera, o conditie, care sa-i frânga vointa, eul, sa se abandoneze pe sine si sa-L urmeze pe Domnul: Vino dupa Mine!

Daca dorim sa acceptam o oferta sau daca dorim sa intram sa lucram într-o unitate economica de productie sau de prestari de servicii, nimeni nu se astepta sa-si impuna strategia sa. Dimpotriva, se va integra în procesul tehnologic  de lucru si de viata al unitatii si colectivului de oameni, prestabilit,  caruia i se alatura.

Tot asa, daca doresti sa intri în economia gestionata nemijlocit de catre  Domnul, trebuie sa te conformezi strategiei prestabilite, existente în colectivul caruia El îi este conducator si Cap. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile! Amin.

De aceea, Domnul, care cheama pe toti oamenii (Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. – Matei, 11.28), El  îi avertizeaza pe toti ca trebuie: sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.

Observati ca o prima conditie nu e alta decât aceea de a te simti trudit si împovarat, însetat de odihna. Sa doresti acea odihna care te va racori: Cum doreste cerbul izvorul de apa, asa Te doreste sufletul meu, pe Tine Dumnezeule.

Daca nu-L cauti si nu-L doresti din toata inima, nu-L vei gasi, deoarece trebuie sa ai si sa simti aceasta nevoie de Dumnezeu. Trebuie sa simti în tine un gol, o mare neîmplinire, care numai Dumnezeu o poate umple, prin prezenta si lucrarea Sa nemijlocita.

Te poti simti împovarat de pacat,  la orice vârsta, niciodata nu esti prea tânar sa alegi a-L urma pe Domnul, sa asculti de chemarea Lui.

Omul are harta mintala prin care se orienteaza usor înspre Domnul. Apoi are constiinta care-l ajuta sa discearna calea morala lasata si trasata de Domnul pentru binele lui. Si, pe de alta parte, e liber sa aleaga calea pe care merge.

Omul vigilent, cu o oarecare maturitate spirituala,  stie ca e nascut în pacat si în nelegiuire. Si ca trebuie sa fie recreat. De la caderea în pacat a primului cuplu de oameni, Adam si Eva, omul are nevoie de o restaurare (recrearea), restaurare  care o poate face doar Domnul Isus Cristos prin rascumparare si nastere din nou.

Simti chemarea? Simti nevoia? Simti lupta care se da în inima ta când îl cauti pe Domnul?

Decizia noastra nu e una de moment, de ridicare a unei mâini sus, o tresarire de o clipa. Fireste ca decizia se ia într-un anume moment, constient de trecutul pacatos si, din dorinta, de a parasi pentru totdeauna calea pacatului si a intra în economia lui Dumnezeu. A lucra pentru El în conditiile Sale. Cu lepadare de sine, a lucrarilor tale, personale si neroditoare; a-L urma pe El si  prioritatile Lui.

Care e bariera, care e pretul care sta între tine si Dumnezeu, între tine si  Economia Lui?

La ce trebuie sa renunti pentru a putea intra în Unitatea Lui de prestari de servicii?

  • poate trebuie sa renunti la serviciul tau de azi;

  • poate trebuie sa renunti la cei din familie care te împiedeca sa-L urmezi pe Domnul Isus;

  • poate trebuie sa renunti la prietenii tai de azi;

  • poate trebuie sa renunti la placerile tale de azi;

  • poate trebuie sa renunti la pacatele tale de azi;

  • poate trebuie sa renunti la stapânul tau de azi;

  • poate trebuie sa renunti la mândrie;

  • poate trebuie sa renunti la confortul tau de azi;

Chemarea noastra implica si alte întrebari care ne clarifica chestiunea:

  • Întrebarea primordiala nu e Ce voi obtine daca-L urmez pe Domnul?

  • Întrebarea primordiala e La ce trebuie sa renunt?

Fireste ca ne întrebam ce vom obtine urmându-L pe Domnul. Bunastarea (binecuvântarea) în viata aceasta pamânteasca de acum, si a vietii vesnice, în slava, cu Dumnezeu Tatal, în Ierusalimul ceresc.

Dumnezeu stie ce e în inima noastra. El stie ca trebuie sa renuntam la lucrurile care ne despart de El, la pacat, care pun un zid de despartire între noi si Dumnezeu.

Doamne Isuse, elibereaza-ma de acel obstacol care ma împiedeca sa vin la Tine!

Doamne Isuse, scoate-ma din acea stare la care trebuie sa renunt pentru a Te avea pe Tine!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa Te urmez! Ajuta-ma sa intru în Economia Ta desavârsita!

***

Cum sa urmam pe Isus: LUCA, 9.57-62

57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

58 Isus i-a raspuns: „Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.”

59 Altuia i-a zis: „Vino dupa Mine!” „Doamne”, I-a raspuns el, „lasa-ma sa ma duc întâi sa îngrop pe tatal meu.”

60 Dar Isus i-a zis: „Lasa mortii sa-si îngroape mortii, si tu du-te de vesteste Împaratia lui Dumnezeu.”

61 Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”

62 Isus i-a raspuns: „Oricine pune mâna pe plug, si se uita înapoi nu este destoinic pentru Împaratia lui Dumnezeu.”

IERTAREA – O CHESTIUNE VITALA

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

 .

„si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;”   Evanghelia dupa Matei, 6.12

„Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi în Hristos.” 

                                                                                                             Efeseni, 4.32

 .

 ..

Mântuirea si Pacea – conditionate

.

Am trait însumi sentimentul neiertarii sub diferite forme si în diferite împrejurari. Când acest sentiment, deloc nobil, indus de oamenii din lume, mai îndepartati, ne este mai usor sa-i ocolim pe acei oameni si sa evitam rezolvarea problemei în sine.

Însa, când chestiunea iertarii-neiertarii apare fata de cei apropiati, de familie si prieteni, chestiunea devine nu doar dureroasa, ci si greu si anevoie de gestionat. Adesea, nu stim cum sa iesim din aceasta stare si alegem calea nevitala, a neiertarii, peste care se astern cicatrici ale timpului!

Cuvinte greu de pronuntat: Îmi pare rau! Iarta-ma! Am gresit!

Înca din Gradina Eden au fost necesare aceste cuvinte, pe care orice om le pronunta dificil, cu sinceritate.

„E greu sa ne imaginam câta gâlceava a fost între Adam si Eva vreme de noua veacuri”, scria Martin Luther. „Ai muscat din mar – trebuie sa-i fi spus Eva lui Adam -, care, desigur, îi raspundea: Tu mi l-ai întins. “

Daca Eva nu gresea, nu se lasa amagita de Diavol, alta era viata ei împreuna cu Adam! La fel, în viata de cuplu, când unul aduce greseala, drumul convietuirii ia o întorsatura neasteptata si deloc dorita. De aici si reprosurile, si neiertarea, care apar si care aduc mari neajunsuri.

Înainte de a da cu piatra (Ioan, 8: Femeia prinsa în preacurvie) sa vedem si greseala noastra, ca nici noi nu suntem mai buni. Si noi avem greseli de care avem nevoie, la rândul nostru, sa fim iertati!

Exista opere ale clasicilor literaturii universale care plaseaza acest tipar, însa într-un cadru modern.

În cartea sa Tulburatoarele descoperiri ale Harului (Editura Aqua Forte Cluj Napoca – 2004), Philip Yancey  îl citeaza pe Gabriel Garcia Marquez,  din Dragostea în vremea holerei.  Romanul lui Marquez prezinta un mariaj destramat din pricina unui banal sapun. Este de datoria sotiei sa vada de casa, ceea ce presupune, între altele, înlocuirea prosoapelor, a hârtiei igienice si a sapunului în baie. Însa, într-o zi, din neglijenta, personajul feminin uita si nu are grija sa nu lipseasca sapunul. Sotul o apostrofeaza, cu furie: „De o saptamâna întreaga ma spal fara sapun”-, în ciuda protestelor energice ale femeii. Desi, lucru dovedit, ca îi scapase acest aspect, însa, femeia mândra, din fire, sustine pe mai departe ca n-are nici o vina. Vreme de sapte luni dorm în camere separate si iau masa fara a-si vorbi. „Ajunsi la molcoma batrânete”, scrie Marquez, „înca se fereau sa aduca vorba în privinta celor întâmplate, ca nu care cumva ranile abia vindecate sa sângereze din nou, ca si cum totul s-ar fi petrecut cu o zi în urma!”

Cum se poate ca o bucata de sapun sa naruie o casnicie? Ajunge, câta vreme nici unul dintre soti nu se îndura sa-si calce pe mândrie si sa zica: Iarta-ma! Îmi pare rau! Am gresit! E doar vina mea!

Îmi amintesc acum de o întâmplare din Vechiul Testament. Bogatul Nabal fusese protejat de David si ceata lui împotriva raufacatorilor, pe vremea când David se ascundea în pesteri de furia împaratului Saul.

Dar bunatatii lui David, în acea zi de sarbatoare si bucurie când Nabal avea tunsul oilor si  primeste solia de la David, cu rugamintea expresa: „Da dar, te rog, robilor tai si fiului tau David, ce te lasa inima”, Nabal raspunde aspru: „Cine este David … si sa-mi iau eu pâinea, apa si vitele, pe cale le-am taiat pentru tunzatorii mei si sa le dau unor oameni care sunt de nu stiu unde?”

David, când a auzit, s-anfuriat la culme! Însa, de aceasta stare tensionata, a fost înstiintata sotia lui Nabal, Abigail, care a cautat sa opreasca nedreptatea si furia lui David si sa împace cumva partile. Abigail s-a dus înaintea lui David încarcata cu daruri, dar si pregatita cu aceste cuvinte memorabile : „Eu sunt de vina, domnul meu …!”  Si a oprit, dupa cum stim, furtuna, gata sa se dezlantuie.

Vorbind pe aceasta tema, Pit Popovici, celebrul pastor si scriitor crestin, marturisea ca în pastorirea sa, din România si America, adesea a luat vina asupra sa, spunând aceleasi cuvinte smerite: „Eu sunt de vina!”

Acolo unde este iertare, este pace!

De la studentii sai am aflat cum proceda în tratarea unor cazuri de neiertare, dificile, chiar de pacat si curvie în viata de cuplu, prof.dr. Ioan Bunaciu fost rector la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti.

Comitetele bisericilor deseori aveau o atitudine neconstructiva si neproductiva  fata de cei care greseau,  una asemanatoare celor care au dorit sa dea cu piatra în femeia prinsa în preacurvie. Însa profesorul Bunaciu, plin de o întelepciune venita de sus, duhovniceasca,  o lua singur înaintea acestora si, lucrând împreuna cu Domnul, cauta sa ajunga în timp util acolo unde neiertarea si greseala îsi facusese loc. Facea tot posibilul ca partile sa gaseasca  iertarea, ca cei aflati in mare impas sa gaseasca calea de-a pronunta acele cuvinte care ne dezarmeaza: Am gresit, iarta-ma, te rog! Iar Domnul, care era prezent, aducea si pacea în inimile acestora, prin întelegere si iertare. Mai pe urma, la întâlnirea cu ceilalti „lucratori” care erau gata de … lupta, le spunea simplu: „Am rezolvat! S-a rezolvat! Domnul a rezolvat! S-au iertat! S-au împacat!”

Domnul Dumnezeu sa ne dea harul de-a fi facatori de pace, de-a oferi iertarea noastra, asa cum ne-a iertat Domnul Isus – pe lemnul crucii de la Golgota -, pe când noi n-o meritam, ne-a oferit iubirea si iertarea Sa!

Sa oferim si noi iertarea, nemeritata si împotriva oricarei logici, asa cum a fost si ne este oferita iertarea în dar – prin credinta – de Dumnezeu!

Doamne, am gresit, Te rog, iarta-ma!

Pomeneste-ma la Tatal, când vei veni în Împaratia Ta!

CRESTINUL AUTENTIC FACE PUBLICA MARTURIA, CE A GASIT ÎN CRISTOS!

On By nelursIn Bible, Christian Life, Theology1 Comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

.

„Isus i-a zis: „Du-te acasa la ai tai si povesteste-le tot ce ti-a facut Domnul si cum a avut mila de tine.”                                     Evanghelia lui Marcu, 5.19

Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.                      Faptele apostolilor, 2.42

.

Viata crestina – O chestiune publica

Al doilea lucru care apartine laturii publice a unei adevarate pozitii de crestin este faptul ca fiecare credincios e chemat sa marturiseasca cu gura ceea ce a gasit în Cristos.

În Germania am ajuns într-o situatie absurda. Iata cum se rationeaza: „Eu platesc impozitul bisericesc si astfel las în grija pastorului raspândirea Evangheliei. Nu mai e treaba mea.”

Uneori îmi doresc sa nu se mai plateasca acest impozit pentru ca crestinii, barbati si femei, sa stie ca nu e numai treaba pastorilor, ci si a lor ca Numele lui Isus sa fie cunoscut acolo unde se afla ei: la serviciu, la birou, la scoala, acasa.

Ai marturisit deja pe Isus?, fie chiar si printr-o expresie ca: „Cristos a învat! Adevarat a înviat!” „E pacat sa înjuram! Este o rusine înaintea lui umnezeu zicerea bancurilor porcoase!”

Isus spune – ascultati-L bine: „Cine Ma marturiseste înaintea oamenilor, pe acela îl voi marturisi si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine! Se va lepada de Mine înaintea oamenilor, ma voi lepada si Eu înainteaTatalui Meu care este în ceruri.” Va fi groaznic când odata, în ziua judecatii, vor veni crestini si vor spune: „Doamne Isuse! Am crezut în Tine” – iar Isus Îi va spune Tatalui: „Nu-i cunosc!” „Doamne Isuse, totusi eu am fost…” „Nu te cunosc! Vecinul tau nu a stiut ca alearga spre iad! Nu l-ai avertizat niciodata, desi stiai calea spre viata. Tu ai tacut atunci când trebuia sa deschizi gura si sa marturisesti pe Mântuitorul!”

Atunci vei raspunde poate: „Da, dar eu însumi eram asa de slab în credinta!” Iar Domnul Isus îti va spune: „Atunci ar fi trebuit sa-ti marturisesti credinta ta slaba! Chiar si credinta slaba are un Mântuitor puternic! De fapt nu era nevoie sa marturisesti credinta ta slaba, ci pe Mine!” Nu te cunosc! – Pe oricine Ma va marturisi înaintea oamenilor, îl voi marturisi si Eu înainteaTatalui Meu care este în ceruri; dar de oricine, care se va lepada de Mine înaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu înaintea Tatalui Meu care este în ceruri.”

Asta spune Isus si El nu minte. Când vom capata iarasi curaj ca sa ne deschidem gura?

Trebuie sa va mai spun o istorioara. În urma cu câteva saptamâni am vorbit într-un oras din tinutul Ruhr. Conferintele fusesera organizate de tânarul meu prieten Gustav care conduce un atelier de reparatii într-unul din garajele orasului. Acest Gustav devenise un martor bucuros si eficace al lui Isus Cristos, pentru ca învatase sa-L marturiseasca pe Isus la momentul potrivit. Iata-l într-o zi de luni dimineata în atelier. Fiecare povesteste ispravile facute duminica. Unul spune: „Ne-am îmbatat cu bere pâna ne-a iesit pe ochi!” Altul vine cu istorii cu fete: „Si tu unde ai fost Gustav?”este întrebat el. Pe atunci era înca ucenic. „Dimineata am fost la biserica”, raspune el. „Iar dupa amiaza la cercul de tineret de la Wigle-Haus cu pastorul Busch.” Atunci toti încep sa-si bata joc de el si micul ucenic sta acolo fara aparare! În timp ce toti ucenicii, calfe si maistru îl atacau cum puteau mai bine, el se simte cuprins de o mare mânie si-si zice: „De ce au <crestinii> dreptul sa se laude cu lucruri rusinoase si nu cu Mântuitorul lor?!” Si chiar în clipa aceea se hotaraste sa câstige atelierul pentru Isus. Începând cu ceilalti ucenici, a luat pe fiecare deoparte si i-a zis: „Tu mergi în iad! Hai, vino cu mine la Wigle-Haus în grupul nostru de tineri. Acolo auzi despre Isus!” Când a plecat din atelier, dupa ce si-a luat examenul de maistru, atelierul era schimbat! Eu însumi m-am convins de aceasta Toti ucenicii faceau parte din grupul nostru de tineri. Trei din calfe erau în Uniunea crestina a tinerilor. În atelier nu mai îndraznea nimeni sa faca aluzii obscene. Daxa intra vreunul nou si voia sa înceapa o discutie murdara, era avertizat: „Taci ca vine Gustav!” Ei capatasera respect pentru el. Astazi are o situatie frumoasa în fruntea unui mare atelier de reparatii auto. Dumnezeu l-a binecuvântat, chiar si pe plan material.

Întreb înca odata: Unde sunt astazi crestinii care au curajul sa deschida gura ca sa depuna marturie pentru Domnul lor?! În masura în care o facem, crestem duhovniceste.

Este credinta crestina o chestiune pur personala? Nu! Noi avem obligatia fata de lume de a marturisi despre Isus! Înceteaza cu tacerea ta jalnica! Altfel, în ziua judecatii, Isus nu te va cunoaste!

Când, în timpul celui de-al treilea Reich, mai multii dintre tinerii de 16 si 17 ani au înrolati în Arbeistsdienst (serviciu de munca), le-am dat la toti o Biblie mica si le-am spus: „Fiti atenti! Când ajungeti acolo, puneti înca din prima seara Biblia pe masa, deschideti-o în fata tuturor si cititi-o. Asta va avea efectul unei bombe. Dar a doua zi totul va fi trecut. Daca însa n-o faceti din prima zi, atunci n-o veti face niciodata.!” Si baietii au facut asa. În prima zi, Biblia a fost pe masa! „Biblia!” A fost ca explozia unei grenade, caci în sânul crestinatatii germane se citeste orice porcarie, numai Biblia nu! Prietenul meu Paul – din pacate nu s-a mai întors de pe front – vede a doua zi, când deschide dulapul, ca Biblia lui nu mai este acolo. Se uita în jur. Unul rânjeste. Atunci rânjesc si ceilalti. „Mi-ati furat Biblia?!”, întreaba el mirat. „Mmh!” „Unde mi-ati pus-o?” „Ea este la plutonierul major.” Atunci stie: o sa aiba de luptat! Dupa serviciul din seara aceea se retrage într-un colt linistit si se roaga: „Doamne Isus!e, Tu vezi ca sunt singur aici si am numai17 ani. Te rog, nu ma lasa! Ajuta-ma sa te pot marturisi!” Apoi se duce la plutonierul major si bate la usa. „Intra!” Plutonierul major sta la birou, pe care se afla Biblia lui Paul. „Ce vrei?” „Va rog, domnule plutonier major, sa-mi dati înapoi Biblia mea!” „Aha!” El ia Biblia si o rasfoieste. „Aha, deci e a ta?! Nu stii ca e o carte foarte periculoasa?” „Ba da, domnule plutonier major, stiu. Biblia e periculoasa chiar si închisa în dulap. Chiar si atunci ea produce neliniste!” Bum! Plutonierul major se ridica de pe scaun. „Ia loc o clipa!” Apoi marturiseste: „Si eu am vrut odata sa studiez teologia.” „Atunci domnul plutonier major a cazut de la credinta?” întreaba Paul. Urmeaza o discutie de necrezut, în care acest barbat de vreo 40 de ani marturiseste baiatului de 17 ani: „În fond, sunt profund nefericit. Dar nu pot sa dau înapoi, pretul e mult prea mare!” Iar baiatul raspunde: „Bietul de dvs.! Dar Isus ar merita orice jertfa!” Plutonierul major da drumul baiatului cu cuvintele: „Esti un om fericit!” „Da, domnule plutonier major”, confirma Paul – si iese cu Biblia. Începând cu acea clipa, nimeni din tabara nu a mai îndraznit sa-i spuna vreun cuvânt!

Ah, unde sunt crestinii care au curajul sa-si arate pe fata convingerile si credinta?

Este pozitia de crestin o chestiune strict personala? Da! Nasterea din nou si viata de credinta au loc în intimitatea inimii.

Este pozitia de crestin o chestiune strict personala? Nu! Crestinii se aduna la partasii, la serviciul religios, în Case la grupuri de rugaciune, la studii biblice, la ora tineretului, la cercul femeilor, la cercul barbatilor. Crestinii deschid gura si-L marturisesc pe Domnul lor. Lumea ar trebui sa vada ca Dumnezeu a aprins un foc pe pamânt în Isus!


MARTURIA PUBLICA – o datorie a crestinului

On By nelursIn Christian Perspective, Family, TheologyLeave a comment

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)


„Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta. Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune.Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii si cu atât mai mult, cu cât vedeti ca ziua se apropie.   

                                                ”Evrei, 10.23-25

“Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.“

                                  Faptele apostolilor, 2.42

 

VIATA CRESTINA – O chestiune publica

Latura publica a pozitiei de crestin consta în primul rând în faptul ca cineva se alatura partasiei celorlalti crestini. E foarte important cee va spun: Adevaratii crestini se alatura celor care vor si ei sa fie mântuiti!

În fiecare duminica e servici religios. De ce nu esti acolo? „Da” raspunzi tu, „dar eu ascult programul religios la radio.” Nu vorbesc aici despre cei bolnavi. Ei se pot bucura de un servici religios. Dar crestinismul tau nu merge prea departe, daca nu te atrage spre adevaratul servici religios, în adunarea crestinilor!

Pe la anul 300 dupa nasterea lui Cristos – e deci mult de atunci – asupra Imperiului roman domnea un om minunat cu numele de Diocletian. El fusese sclav, dar mai târziu a fost eliberat si apoi a urcat scara sociala pâna a ajuns împarat. Pe vremea aceea crestinismul era deja larg raspândit. Împaratul Diocletian stia ca precedesorii lui persecutasera pe crestini. El însa zisese: „Nu sunt asa de prost încât sa persecut pe cei mai buni oameni. N-au decât sa creada ce vor. În împaratia mea sa aiba ce religie vrea fiecare.”

Era un punsct de vedere ciudat pentru un împarat, dar unul foarte bun, caci printii vor totdeauna sa conduca si constiintele. Acum, împaratul Diocleatian avea un regent tânar, Galeriu, care urma sa conduca dupa el. Si, acest Galeriu spusese odata cam astfel lui Diocletian: „Asculta Diocleatian! Va fi un mare haos daca se înmultesc crestinii. Ei vorbesc neîncetat doar despre regele lor, Isus. Trebuie sa facem ceva împotriva lor!” „Ah!” a raspuns Diocletian, „lasa-ma în pace cu asta! De 250 de ani îi persecuta înaintasii mei, pe crestini, si n-au reusit sa-i extermine. Eu nici nu vreau sa încep.” Si aceasta era ceva întelept din partea lui, dar Galeriu a continuat sa-l bata la cap: „Da, dar crestinii sunt ceva deosebit. Ei spun ca ar avea Duh Sfânt pe care altii nu-L au, si ca ar fi mântuiti, pe când ceilaltinu. Astia-s niste oameni trufasi, aroganti. Tu trebuie sa faci ceva împotriva lor!”

Totusi Diocletian a continuat sa-l refuze. Atacat iarasi de Galeriu, Diocletian a cedat în cele din urma: „Bine, dar ne vom margini sa interzicem adunarile crestine.” Astfel a fost dat un decret: „Poate sa fie crestin oricine crea. Dar crestinii nu au voie sa tina adunari. Aceasta este interzis sub pedeapsa cu moartea.”

Deci, oricine avea dreptul sa creada ce vrea, dar numai ca o chestiune personala, fara a avea dreptul de a se aduna laolalta! Atunci batrânii lor s-au strâns ca sa studieze situatia: „Ce sa facem?N-ar trebui mai bine sa renuntam? Dar oricine poate sa faca ce vrea în casa lui. Nimeni nu va face nimic împotriva acestui lucru.” Acum, e foarte interesanta concluzia la care s-a ajuns: „A ne strânge împreuna la rugaciune, cântare, predicare, ascultare, aducere de jertfe, tine pur si simplu de viata crestina. Noi vom continua deci ca mai înainte! ” Apoi au continuat sa se adune în casele de rugaciune. Galeriu triumfa: „Vezi, Diocletian. Ei sunt dusmani ai statului. Ei nu vor sa se supuna!” S-a declansat atunci una dintre cele mai crunte persecutii pe care le-au suferit vreodata crestinii. Multi au cedat spunând: „Doar si acasa poti sa fii crestin! Noi nu mergem la adunari!” – si si-au salvat viata. Dar Biserica crestina a fost de alta parere: „Oamenii acestia sunt niste apostati, unii care s-au lepadat de credinta. Cine nu merge la adunarile crestinilor este un apostat!”

Ar trebui sa se spuna aceasta si despre crestinii de astazi. Exista multi asemenea apostati si în crestinatatea de azi!

Crestinii de atunci au avut dreptate când s-au opus decretului împaratului!

În Biblie este scris foarte clar: „Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obiceiul!” Astazi ar trebui sa spunem: „cum au aproape toti obiceiul”. De aceea voi spune tuturor care doresc mântuirea finala: Alaturati-va adunarii acelora care vor în mod serios sa fie crestini!

Exista multe posibilitati de strângere laolalta a credinciosilor: la biserica, în case de rugaciune, în cercuri biblice de casa, în grupuri de rugaciune, în grupuri de tineret. Va rog din inima, cautati partasia! Un francez mi-a spus odata: „Unora le place sa manânce heringi, altora sa mearga la biserica!” Nu, nu este asa! Lucrul e mult mai serios: unii merg în iad, altii se alatura crestinilor. Asta-i realitatea! Si, daca vrei cu adevarat sa-L urmezi pe Isus Cristos, atunci du-te la pastorul tau si întreaba-l: „Unde ma pot alipi? Unde pot sa aud mai mult despre Isus Cristos?” Si apoi du-te acolo unde auzi cu adevarat despre Mântuitorul! Nimeni nu poate sa spuna: „La noi nu se întâmpla nimic!” Peste tot sunt oameni care-L iubesc pe Domnul Isus. Poate ca sunt putini. Poate ca adesea sunt si un pic ciudati. Dar nu conteaza. Crestinismul tau este mort, daca nu iei parte la partasia crestinilor!

O adunare crestina comporta în total patru elemente: mai întâi cântarea, apoi învatatura, apoi rugaciunea si jertfa. Acestea tin de o adunare crestina. Asta au facut-o deja primii crestini. Ele sunt experimentari ale vietii noi pe care a dat-o Dumnezeu credinciosului.

Exista numai un crestinism, acela unde este partasie, comuniune între crestini. Îm Biblie scrie chiar: „Noi stim ca am trecut din moarte la viata pentru ca iubim pe frati.” Asta înseamna totusi: Cine nu este atras spre ceilalti crestini înseamna ca el este înca mort din punct de vedere spiritual!

Nu voi uita minunatul început al primei mele slujbe de pastor de la Bielefeld, unde am slujit într-o parohie ca ajutor de predicator. Nu erau decât o mâna de oameni la serviciul religios care se tinea într-o sala parohiala. Dar într-o sâmbata seara, Dumnezeu a facut sa am în Casa poporului – o sala comunista – o discutie cu militanti, cu liber cugetatori pâna la ora 1 din noapte. La ora aceea administratorul ne-a dat afara. Ploua. Pentru prima oara erau adunati în jurul meu ca la 100 de oameni, muncitori din parohia mea. Stateam sub un felinar. Oamenii întrebau si eu raspundeam. Am vorbit îndelung despre Isus, ca El a venit dintr-o alta lume. Vorbisem mult despre faptul ca ei sunt nefericiti, ca nu e adevarat ca nu au pacat, ca în fond credeau ca exista o vesnicie si o judecata a lui Dumnezeu. Pe la ora 2 am spus: „Acum ma duc acasa, oameni buni. Mâine dimineata la 9.30 am servici religios. Stiu ca ati veni bucurosi, de nu v-ar fi teama de ceilalti.” Erau toti din Westfalia. În fata mea statea muncitorul B. Avea cam 35 de ani pe atunci si era un adevarat westfalian. „Mie sa-mi fie teama?” replicat el. „Nici vorba!” Am spus: „Hai, fii calm. Dar sa vezi ce-om sa auzi la uzina luni dimineata, dca ai fost duminica la biserica. Si de asta ti-e teama!” „Nu mi-e teama!” a zis el înca odata. Iar eu i-a repetat: „Omule, tu ai veni asa de bucuros, dar…” „Bine!” a pus el, „vin mâine dimineata – cu cartea de cântari sub brat!”

Iar duminica dimineata, deci dupa câteva ceasuri, acest westfalian merge voiniceste pe strazi cu cartea de cântari sub brta si vine la serviciul religios. În cartier fiecare îl cunostea pe celalalt. Luni seara vine la mine si-mi spune: „Ati avut dreptate Cei de la fabrica s-au suparat grozav ca am mers la biserica si atunci am observat ce fel de teroare e asta. Noi strigam: Traiasca libertatea! Si suntem totusi robi jalnici ai oamenilor. Le-am aruncat totul în fata, inclusiv cartea lor de liberi cugetatori. Spuneti-mi acum, mai mult despre Isus!” Acesta a fost primul care s-a convertit clar prin lucrarea mea.

Întelegeti: Totul a început în duminica aceea de dimineata, când el s-a alaturat mâini de oameni de la serviciul religios. El a perseverat, si altii i-au urmat exemplul: se deschisese o bresa. Dumnezeu a continuat apoi sa lucreze printre noi. Dar ceea ce ma frapase atunci era ca momentul deciziei pentru acesti muncitori a fost acela al venirii lor îb contact cu credinciosii.

Va implor, de dragul mântuirii sufletelor voastre – eu nu fac propaganda pentru biserica, nici pentru slujitorii ei, ci e vorba în primul rând de mântuirea voastra – , alaturati-va comunitatii crestinilor!

 

VA URMA!

Latura personala a crestinului

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. (…) Sa se bucure si sa se înveseleasca în Tine toti cei ce Te cauta!”Psalm, 40.1-3; 16

Nascut din nou – latura personala a crestinului

 

 

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un cola linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora  linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungeti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dac înca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când  în când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuit sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Întelegeti: îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tân?r de 20 de ani!

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul t?u totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”,  atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tam?duirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”! Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie s? ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

 

VA URMA!

LATURA STRICT PERSONALA A CRESTINULUI

On By nelursIn Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS destinul nostru”, Editura CLV-1991)

.

Isus a zis: „Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.”

                                                                        Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

.

1.Latura strict personala a crestinului

.

Acum vreau sa va mai spun o istorie. Um om învatat a venit la Isus noaptea si I-a spus: ”Doamne Isuse, as vrea sa discut cu Tine despre chestiuni religioase.” Domnul Isus îi raspunde: ”N-are nici un rost sa discutam. Daca nu se naste cineva din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu!” ”Cum se face asta?” întreba omul. ”Poate omul batrân sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca din nou?”

Dar Isus ramâne pe pozitie: ”Daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu!” Aceasta este latura personala a pozitiei de crestin, anume ca cineva ajunge la viata intrând pe poarta cea strâmta, ca se naste din nou prin marea minune a lui Dumnezeu.

Acestea nu sunt chestiuni teologice lipsite de importanta ce va spun eu voua, ci e vorba de salvarea voastra vesnica.

S-ar putea ca la capatâiul vostru, când veti muri, sa nu stea nici un pastor ca Volkening! Ati face bine, deci, sa ma ascultati.

Nasterea din nou presupune ca, în sfârsit, îi dam dreptate lui Dumnezeu, recunosc ca sunt un om pierdut si admit ca inima mea este rea. Nasterea din nou presupune dorul dupa Isus, care e singurul Mântuitor al lumii. De asemenea, ea presupune, marturisirea sincera facuta Mântuitorului: ”Am pacatuit împotriva cerului si împotriva Ta.” Ea presupune credinta: ”Sângele Lui ma curateste de orice pacat. El plateste pentru mine si-mi da neprihanirea (îndreptatirea) care e valabila în fata lui Dumnezeu.”

Nasterea din nou presupune predarea clara si hotarâta lui Isus. Si ea presupune ca Duhul Sfânt îti spune: ”Tu esti acum primit!” Biblia numeste asta ”pecetluire”. Fara nastere din nou nu intri în Împaratia lui Dumnezeu! Dar cine a devenit copil al Lui Dumnezeu o stie. Dragi prieteni, daca sunt pe cale sa ma înec si cineva ma trege afara din apa, atunci stiu ca sunt salvat, ca sunt iarasi pe pamânt tare si pot respira iarasi normal!

Vedeti, aceasta e latura personala a pozitiei de crestin. Fiecare trebuie sa treaca personal prin ea daca vrea sa aibe viata vesnica. Când ma uit înapoi si ma gândescla modul cum am devenit proprietatea Domnului Isus, mi se ca e o minune. Eu traiam departe de Dumnezeu si în toate pacatele. Totusi Domnul Isus a intrat apoi în viata mea. Iar acu Îi apartin si as vrea sa am zece vieti ca sa-i avertizez pe oameni de pierzare si sa-i chem la Isus. Te rog: nu te odhni pâna nu ai trecut prin nasterea din nou si nu stii: ”E ceva deosebit sa fii al Mântuitorului/ Eu al Tau Isuse si Tu al meu/ Cu adevarat sa zic asa…”

Dar nasterea din nou nu e sfârsitul, ci începutul vietii personale de crestin. Apoi se continua cu latura personala a pozitiei de crestin.

Din clipa convertirii mele am stiut: ”Acum trebuie neaparat sa aud în fiecare zi glasul noului meu Prieten!” Astfel am început sa citesc în Biblie. Oamenii cred astazi ca numai un pastor citeste Biblia.

Aproape de locuinta mea, în Essen, este o gradina publica. Îmi place sa ma duc acolo în fiecare dimineata si-mi citesc Biblia, mergând încoace si încolo. Oamenii care locuiesc în apropiere ma observa. Si, de curând, cineva mi-a spus: ”Va vad mereu cum va cititi breviarul.” Acesta e citit de preotii catolici. El nu putea sa-si închipuie ca eu citesc o carte pe care orice laic putea la fel de bine s-o citeasca. Dar Biblia o poate citi oricine!

NOTA: Pentru a citi continuarea dati CLICK AICI

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!“ În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

„Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!”

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!“

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!” El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

ESTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTA"- DE TINE DEPINDE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist)

 .

“Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; înainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

În ajunul Craciunului  toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducte”.

 “Rezervolul” îl umpli si pe urma îl folosesti pâna se goleste pe când printr-o “conducta” tot timpul trece fluidul, folosesti si tu si merge si mai departe. Mie mi-a placut ideea asta mult si cred ca în viata unui crestin e bine sa o si aplicam.

 Eu am doi baieti, si deseori de-a lungul timpului am primit hainute pentru ei pe care si eu le-am dat mai departe. De multe ori între hainutele primite erau si rochite sau lucrusoare care nu li se potriveau. Evident nu erau pentru noi trebuia sa le dau mai departe pe “conducta”. Apoi ce am primit si a fost bun a stationat la noi o vreme pâna când au crescut copiii, apoi si la acestea le-am dat drumul pe “conducta”.

 Am citit cu ani în urma o poveste intr-o revista menonita care m-a impresionat si am tinut-o minte. Din lipsa de spatiu revistele acelea au plecat si ele “pe conducta” dar câteva articole din ele mi-au placut si in anumite imprejurari mi le amintesc cu placere.

 Motto-ul pus era versetul “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

 În zilele de dinainte de Craciun, o familie se hotaraste sa plece îmreuna cu copiii în vizita la parinti, iar ei locuiau departe. Pentru ca aveau o livada cu nuci, pun pe copii sa adune mai multe nuci pe care sa le ofere cadou parintilor si rudelor ce le vor întâlni. Drumul a fost lung si ajunsi la destinatie bucuria revederii a fost mare. Binenteles ca au veni multe rude sa îi viziteze. Au oferit nuci tuturor. O verisoara cu sotul ei dupa ce s-au întors acasa s-au gândit sa ofere cadou, nuci, unei vecine. Aceasta a fost asa de încântata si i-a rugat daca mai au sa îi mai aduca oferindu-se sa le plateasca. Ei când au ajuns sa se revada cu familia venita în vizita în localitatea lor au întrebat de nuci spunându-le pentru ce au nevoie. Si au mai primit multe nuci sa le ofere vecinei. Au dus nucile vecinei care s-a bucurat mult si le-a dat cinci dolari, cu toate ca ei au insistat ca sunt fara bani, vecina nu a acceptat sa ia nucile fara plata. Verisoara a luat banii si i-a dat pentru nuci rudei sale povestindu-i cele întâmplate. Bani au fost pusi în poseta.

 Trecusera cateva zile când tinerele femei hotarasc sa iasa în oras cu masina sa cumpere câte ceva de la magazine. Însa pe drum li s-a stricat masina. Peste drum de locul în care s-a întâmplat incidentul era un atelier de unde un om a vazut impasul femeilor. S-a apropiat de ele si s-a oferit sa le ajute. El a reusit sa puna iarasi masina in functiune. Brusc, tânara si-a adus aminte de cei cinci dolari si i-a oferit domnului ce le-a ajutat. Acesta a refuzat spunând ca nu primeste bani ca le-a ajutat in numele Domnului Isus. Atunci tânara l-a rugat sa primeasca si el cei cinci dolari tot în numele Domnului.

Seara, omul nostru ajunge acasa. Vede ca nevasta-sa tocmai pregatise o tava pentru vecina lor vaduva, pe care pusese câte ceva din ce avea ea în cas?. Atunci, barbatul amintindu-si de cei cinci dolari, i-a pus si pe acestia pe tava. Sotia credincioasa a sunat la usa vecinei.

 Vaduva tocmai ce sculase de pe genunchi unde ceruse Domnului sa o ajute sa plateasca o facture la care îi mai trebuiau înca cinci dolari.Tocmai citise versetul din Isaia 62:24: “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!”

Mare i-a fost bucuria ca, pe lânga darurile aduse de sora sa în credinta, Domnul i-a trimis déjà banii pentru care tocmai se rugase Domnului cu credinta!

Cu o saptamâna mai devreme, Domnul stiuse ca aceasta vaduva avea nevoie de 5 dolari!

Imi amintesc ca inainte sa citesc aceasta poveste am auzit o sora ca trece prin strâmtorare si sotul nu lucra. Atunci am strâns câteva lucruri printre care si niste pantaloni ai sotului meu care îi ramasesera strâmti si nu îi mai purta. Eu nu stiam cum arata sotul sorei, dar asa am avut pe inima. Am auzit ulterior ca ar fi spus ca probabil eu nu am intrebat pe Domnul când am oferit acei pantaloni deoarece sotul si baietii ei erau mult mai mari de statura si acei pantaloni nu s-au potrivit.

 Am fost trista si necajita mai ales ca oferisem din toata inima acele lucruri. Ma gândeam ca am gresit ca poate nu a fost in voia Domnului. Apoi am citit povestea pe care v-am impartasit-o mai sus si am inteles difernta intre “rezervor” si “conducta”. Sora nu a inteles ca acei pantaloni probabil trebuiau sa ajunga la altcineva, si de atunci daca am încredintarea sa dau un lucru ca dar cuiva, o fac cu toata placerea, chiar daca persoana careia i l-am facut are ceva de comentat.

 Cred ca în timp ce strâng mai multi ani, Domnul îmi da tot mai multa întelepciune si ma ajuta sa nu mai judec cu mintea atât de mult lucrurile si sa las sa curga prin mine voia Sa. Desi sunt greu de modelat si învat greu, învat, si asta îmi da priceperea sa ma apropie mai mult de Domnul Isus. Si pacea si bucuria ce vin de la Domnul ma fac sa experimentez un nou stil de viata care ma împlineste mai mult decât orice alt lucru.

(Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/2011/12/ce-vrei-sa-fi-un-rezervor-sau-o.html)

DIN NIMIC …

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Din bube mucegaiuri si noroi,                          Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

                         TESTAMENT – T. Arghezi

.

Crize ale neascultarii de Dumnezeu

.

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existenta, si,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cartile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza din anii 1929-1933, criza care fusese mult dezbatuta în cartile de istorie din anii comunismului.

 Apoi cele doua razboaie mondiale (1914-1918) – (1939-1945), urmate de alte câteva zonale în Coreea (1950-1953), în Vietnam (1959-1975), în Afganistan (1979-1989), în Golf (1991), în Irak (2003) – (2009-2010), Afganistan (2001-2012), Fâsia Gaza (1967) – (1987) – (2000) – (2004) – (2005) – (2006) s.a.

 Au mai fost crize energetice sau economice; energetica din anii ’70, cunoscuta ca „criza petrolului”; apoi aceea din anii ’90 mai putin mediatizata si oarecum mai restrânsa, urmata de criza mondiala din 2008-2012, al carei sfârsit…nu se întrevede.

România trece, de mai bine de 20 de ani printr-o criza morala, sociala si politicaa, din care numai Dumnezeu o poate scoate. Suntem la Mâna Lui, deoarece Puterea si Opozitia sunt neputincioase, nu au solutii de iesire. Solutiile lor au fost bune doar pentru buzunarul propriu, folosind hotia si  tertipurile legilor, având de partea lor Justitia care nu-si face datoria.

Într-un cuvânt, oamenii trec prin multe crize. Cartea sfânta Biblia vorbeste de primele crize spirituale ale omenirii. Prima mare criza a fost – si a ramas o problema de-a lungul veacurilor -, criza morala, când omul l-a înselat pe Dumnezeu, traind duplicitar, când Eva s-a lasat amagita de Sarpe…

 Apoi a urmat marea criza de identitate consemnata biblic sub titlul Turnul Babel, când oamenii au dorit sa-si faca un nume! Si aceasta criza s-a perpetuat de-a lungul timpului pâna în ziua de azi, când omul doreste în permanenta sa-si faca un nume, el, desi Dumnezeu i-a pregatit El însusi un nume…

 Omul a trecut prin multe alte crize. De ce? Pentru ca el alege si doreste sa traiasca … independent, ba chiar ca vrajmas al lui Dumnezeu.

***

ÎN ECONOMIA SI PLANUL LUI DUMNEZEU, NU EXISTA CRIZA

Isus a zis: “Eu sunt Pastorul cel bun.(…) Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”

Dumnezeu nu trece prin crize, de nici o natura, deorece El este   Creatorul Universului. El are toata puterea în Cer si pe pamânt si poate face orice lucru, din nimic.

Dumnezeu este Acelasi, Azi si Ieri si în Veci. Amin. (Evrei, 13.8)

Noi oamenii, nu numai ca nu întelegem multe, sau poate tocmai de aceea, ne exprimam în necunostinta de cauza. Se întâmpla unele lucruri demne de condamnat, dar adesea auzim expresia Nu-i nimic!

Faptul ca noi nu vedem lamurit, totul, ca nu vedem bine, ca analizam si judecam eronat, ca nu întelegem multe, nu înseamna canu-i nimic. Dimpotriva, se întâmpla lucruri grave din cauza umblarii omului fara întelepciune si fara pricepere.

Cuvântul Domnului Dumnezeu – Creator si Tata – ne îndeamna sa traim si sa umblam cu bagare de seama. Daca nu suntem instruiti si învatati de/din Cuvântul Sfânt, necitindu-l (neîntelegându-l), nu numai ca nu avem o scuza, dar trist e ca nici nu putem fi vigilenti. Atunci nu avem nici o sansa sa ne redresam si sa mergem pe calea dreapta si buna deschisa de Isus.

Când Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa  în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc sau se dezvinovatesc între ele. Biblia, Epistola catre romani, 2.14-15

Într-un articol precedent am tras un semnal de alarma despre faptul ca nu avem legi. Iar acelea care sunt, nu sunt respectate, deoarece nu se urmareste strict aplicarea legii de catre Judecatori si Procurori, aparatul statului de drept îndrituit pentru aceasta, neîmplinind zicala buna, din popor: Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Însa, Stapânul Universului a dat Legea Sa cu reguli si obiceiuri sfinte, raspândita în întreaga lume, Biblia (VT si NT).  El urmareste aplicarea ei în cele mai mici detalii, dupa cum scrie in cartea Ieremia, 1.11-12:

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am raspuns: „Vad un veghetor.” Si Domnul mi-a zis: „Bine ai vazut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dar Dumnezeu, ca un adevarat Tata, nu ne pedepseste deîndata, stie cu cine are de-a face, cu niste „copii” în crestere… El asteapta rabdator sa crestem, sa învatam, sa ne venim în fire, sa avem capacitatea de a întelege si vointa de a si face ce este bine si ce asteapta Dumnezeu de la copiii Lui, dar omul e îndaratnic, neascultator si nerecunoscator si multumitor.

Pâna mai e har la oamenii popoarelor lumii – care se va lua odata cu intarea numarului deplin al Neamurilor in rândul celor mântuiti, cf. Romani 11.25, când harul se va muta doar la Israel -, Dumnezeu mai asteapta rabdator sa ne venim în fire asemeni Fiului Risipitor si sa ne întoarcem Acasa, în Casa Tatalui si sa traim în ascultare si în belsugul oferit de El si împreuna cu El.

Toate promisiunile Lui sunt adevarate, garantate suta la suta. Dumnezeu vegheaza la împlinirea lor. Adesea noi nu avem ochi si discernamânt pentru lucrarile Sale.

Prin credinta putem întelege îndeajuns de bine ce se întâmpla în Univers si a ne bucura si a-i fi multumitori Creatorului a toate.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri cari se vad. (Evrei, 11.3)

Cuvântul Lui noi nu-l vedem decât doar pe acela care ni l-a lasat scris de proroci si apostoli.

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul… Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina…. Dumnezeu a zis: „Sa fie o întindere între ape si ea sa desparta apele de ape…” Si asa a fost … Dumnezeu a zis: „Sa se strânga la un loc apele cari sunt dedesubtul cerului; si sa se arate uscatul!” Si asa a fost… (Geneza, 1)

La Cuvântul Lui Dumnezeu se face deîndata ceea ce doreste Creatorul. Pentru El toate lucrurile sunt cu putinta. La Dumnezeu nimic nu e imposibil.

Exista totusi câteva lucruri pe care nici El nu le poate face: nu poate sa minta, nu poate judeca strâmb, decât în conformitate cu adevarul. Nu poate ierta pe nedrept. El nu e om care sa minta.

Nimeni nu merita iertarea, caci plata pacatului este moartea. (Romani, 6.22-23)

Însa a trimis în lumea noastra pe Fiul Sau, neprihanit, sa se încarce cu pacatul fiecarui om si pe Crucea de la Golgota sa ne înlocuiasca în moarte.

Apostolul Pavel, scriind despre credinta lui Avraam parintele tuturor credinciosilor, scrie ca credinta si ascultarea lui, i-a fost socotita ca o stare de neprihanire. Sfântul Pavel ne spune tuturor:

Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem în Cel ce a înviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.23-25)

În calatoria poporului Israel spre Canaan (teritoriul Israelului, dar înca neîntregit la suprafata  data lor de Dumnezeu în vremea lui Moise si Iosua), El le-a dat pâine trimisa din cer pe pamânt ca roua, niste bobite asemeni orezului sau grâului, cu care El i-a hranit 40 de ani prin pustie, iar încaltamintea si hainele nu s-au uzat!

La El nu exista criza, celor credinciosi le da pâinea ca prin somn. Si omul nu traieste doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pasii Lui varsa belsugul.(Matei, 4.4; Psalm, 65.11)

Oameni scumpi, care aveti un mare pret în inima iubitoare a Tatalui, la Dumnezeu este belsug de ierate, El nu oboseste iertând, dar la El e si belsug de pâine si viata!

Nu ai vrea sa-ti pui nadejdea în Domnul Dumnezeu si sa primesti belsugul de iertare si de pâine din Mâna Sa?

Doamne, ajuta!  Amin.