Doctorul Jacob Christian Norup a refuzat să fie folosit ca momeală de Barnevernet și a expus cazul

Tysse, Samnanger

Ce le-a trecut prin cap la cei de la Barnevernet, Samnanger (Protecția Copilului din Norvegia, in engleză CPS): voind să ia doi copii de la o femeie și știind că iese cu scandal, s-au gândit să propună unui doctor să-i cheme pe femeie și copii pe ascuns la o consultație, să bage copiii într-o cameră, pe mamă în alta și până doctorul povestește cu mama, ei să fure copiii. I-au propus doctorului mișcarea și acesta a refuzat indignat. Mai mult, doctorul a expus cazul pe net. Continue reading “Doctorul Jacob Christian Norup a refuzat să fie folosit ca momeală de Barnevernet și a expus cazul”

Ecaterina Andronescu îl somează pe Iohannis să intervină în cazul copiiilor familiei lui Marius Bodnariu din Norvegia

PALATUL VICTORIA - SEDINTA DE GUVERN
Ecaterina Andronescu

by Anca Letitia Provian

Presa românească, dar și autoritățile din domeniul Protecției Copilului, precum și cele de la Ministerul de Externe, au reacționat, sâmbătă, cu privire la abuzul autorităților norvegiene care au separat cei 5 copii ai unei familii mixte româno-norvegiene pe motiv că ar fi fost abuzați. Copiii sunt ai familiei Bodnariu, formata dintr-un inginer IT roman, care traieste in Norvegia, si sotia acestuia, norvegianca, Ruth Johanne Bodnariu, asistenta medicala. Cei doi au intrat in autentia autoritatilor dupa ce doi dintre copii, cei mari, doua fete, au spus ca primesc corectii fizice acasă. Continue reading “Ecaterina Andronescu îl somează pe Iohannis să intervină în cazul copiiilor familiei lui Marius Bodnariu din Norvegia”

NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!

marius-si-ruth-bodnariuUpdate 1:  DE LA FAMILIA BODNARIU: ULTIMELE ȘTIRI

by Cristian Ionescu, Chicago

 

Cu inima strânsă am aflat acum două zile despre cazul Bodnariu din Norvegia (una din surorile fratelui Marius este membră a bisericii noastre).

Este o situație disperată, un caz devenit tipic în lumea occidentală.  Apreciem forurile virtuale care popularizează și mobilizează la rugăciune pentru această familie!

Iată câteva detalii primite de puțin timp din partea familiei:

Ieri am reușit în cele din urmă să vorbesc mai mult cu Marius și să înțeleg mai bine situația în care sunt. Continue reading “NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!”

India: Membrii grupării Bajrang Dal distrug biserici, ameninţă credincioşii crestini

Bajrang-DalRyan Jones, Christian Messenger: O mare parte a anului, creştinii din satul central Taragaon din India au îndurat presiunea de a-şi abandona religia. În aprilie, membrii grupării Bajrang Dal au demolat biserica din Taragoan, un orăşel din regiunea dominată de agricultură şi silvicultură a statului sudic Chhattisgarh.

Bajrang Dal este aripa militantă de tineret a grupării naţionaliste hinduse Vishwa Hindu Parishad (sau VHP). Bajrang Dal include prevenirea “convertirii necinstite şi forţate” a hinduşilor la oricare altă religie.

Având biserica distrusă, creştinii din Taragaon şi-au mutat întrunirile de închinare în casele credincioşilor. Dar gruparea Bajrang Dal i-a urmărit. Continue reading “India: Membrii grupării Bajrang Dal distrug biserici, ameninţă credincioşii crestini”

Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a  “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit,  deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata  pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea  acelora de libertate,  în închisoare,  sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si  orbit de o lumina puternica.

 – Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului,  pe asasinul Saul din Tars,  care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.”  Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma –  nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât  timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi  sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti  din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

Românul Petre Tutea

Seminar PETRE TUTEA

– Vorbe de duh din Citateistete.ro

http://www.citateistete.ro/


“CA SA CUNOASCA AZI PRIN BISERICA ÎNTELEPCIUNEA NESPUS DE FELURITA A LUI DUMNEZEU.”

                                                                          BIBLIA , Efeseni 3.10)


 


1. Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.

[pullquote]Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar.

Petre Tutea[/pullquote]

2. Am avut revelatia ca, in afara de Dumnezeu, nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si când un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Domnului.

3. Acum, mai la batrânete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire, nu exista adevar.

4. O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.

5. Eu când discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort. Iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.

6. Ateii s-­au nascut, dar s­-au nascut degeaba.

FOTO 2 (Petre Tutea: elev, student si publicist la Cluj)

7. Eu nu detest burghezia. Eu m­-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat, nu este un pacatos. Spunea odata un preot batrân: “Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu il concep ca ochiul dracului, eu il concep ca pe o scara dubla. Daca il posezi, indiferent in ce cantitati, si te misti in sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el in infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapân.”

8. Nu pot evita neplacerile batrânetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-­a tinut pâna aproape la nouazeci de ani. Insa batrânii au o supapa foarte inteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Când ma gândesc la suferintele batrânetii, imi dau seama ca in natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

9. Eu sunt iudeocentric in cultura Europei, caci daca scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci. Stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare si consolatoare pe continent – suverana – e Biblia.

10. Exista o carte a unui savant american care incearca sa motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiinta cum am eu nevoie de Securitate.

11. Luther (…) a spus doua lucruri extraordinare: ca, creatia autonoma e o cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. El nu era asa batrân când a dibacit chestia asta, ca era calugar augustin … Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie, nu e nici un adevar.

12. Shakespeare, pe lânga Biblie, – eu demonstrez asta si la Sorbona – e scriitor din Gaesti.

13. In afara slujbelor bisericii, nu exista scara catre cer.

14. Stii unde poti capata definitia omului? – Te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria nu ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.

15. In biserica afli ca existi.

16. Ce pustiu ar fi spatiul daca nu ar fi punctat de biserici!

17. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindca materia îi premerge. Prima idee de creatie reala, au adus-o in istorie crestinii.

18. De creat doar zeul creaza, iar omul imita. Eu când citesc cuvântul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de râs. Omul nu face altceva decât sa reflecte in litere, in muzica sau in filozofie petece de transcendenta.

19. Cum sa fie creatura creator? “Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o când nu eram in viata …” Pai cum sa fie creatura creator?

20. Omul e un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal, si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu.

21. Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul. Religia e expresia unui mister trait, or ideologia e ceva construit.

22. A fi crestin inseamna a cobori Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sunt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru ca e absolut.

23. Suveran fata de natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea extramundana a conditiei sale – acesta este omul crestin.

24. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toata cultura antica precrestina. Eu sunt de parere ca apogeul Europei nu e la Atena, ci in Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casa in casa. Eu definesc stralucirea epocilor istorice in functie de geniul religios al epocii, nu in functie de ispravi politice.

25. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.

26. Daca nu cunosti revelat – prin gratie divina – sau inspirat, nu cunosti nimic. De pilda, povestea cu marul lui Newton, care a cazut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: “Il tomba dans une maditation profonde qui l`a conduit jusqu`a la loi de la gravitation universelle”. si eu spun: daca Newton gândea pâna la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai intelept. Când a fost intrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura “legea gravitatiei”? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioara si exterioara cu jocul lui de ipoteze si ca descopera ceea ce vrea el. El cauta; dar eu spun ca el cauta, nu ca afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton, inspirat.

27. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar are un viciu incurabil: nu are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si in care numarul inlocuieste calitatea … Triumful cantitatii impotriva calitatii. Bergson a fost acuzat in micul dictionar filozofic al lui Stalin ca e fascist.

28. Fara sa gandesc in stilul darwinismului social, nu pot sa ramân indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor. Democratii gândesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democratie.

29. Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu nu a instalat nici un drac in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui.

30. Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când il intreaba Moise pe Dumnezeu: “Ce sa le spun alora de jos despre Tine?” – Dumnezeu ii spune: “Eu sunt cel ce sunt.”

31. In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul.

32. Binele si raul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni.

33. Eu incerc o experienta: incerc sa ma deparazitez de filosofie, de paduchernita metafizicii. Cioran s-­a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-­al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar daca ma urc in tren, nu inseamna ca zeul meu e calea ferata.

34. In Evul Mediu s­-a formulat de catre filozofii sireti teoria adevarului dublu: secundum fidem – adevarul dupa credinta si secundum rationem – adevarul dupa ratiune, ca sa aiba cale libera pentru filozofie. Adica sa rataceasca pâna îi ia dracul … Ca poti, in filozofie, sa ratacesti pâna devii nauc. Ce­ au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! Nu au nici un adevar.

35. Babele evlavioase merg la absolut rugându-­se, iar filozoful trancanind silogisme.

36. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani îi anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sunt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om, anuleaza principiul competitiei intre popoare; anuleaza însusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.

37. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un intelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin incercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt în masura în care e apropiat sfântul.

38. In fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

39. Dumnezeu a facut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însarcinat sa cunoasca lucrurile. De acolo vine denumirea lor. – Originea primordiala a capacitatii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logica; originea mistica a gândirii logice.

40. Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdarit si se spala. Gândirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face câteodata sa cred ca gândirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gândirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta.

41. Am auzit odata un profesor de la Politehnica; am avut impresia ca asist la un balet de ursi. Daca intr-un salon, intr-un colt, unul fumeaza si tace, ala e inginer … Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, ca s-a mai gasit o aplicatie, el a spus: care e, ma? Uite care … – Ca sa vezi, nici nu m-am gândit!

42. Inteligenta, oricât de mare, nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cât inteligenta e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinica, pentru ca ai aparat s-o justifici.

43. Intrebat fiind cum intelege gândirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamânt pentru ca ideile sa fie sesizate senzorial si de prosti.

44.Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practica atât de mult. Daca ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? (…) Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti … Adica murim ca si caprele, numai ca e mare lucru ca exista Kant, Descartes, exista Newton, ma rog, atâtia mari creatori de cultura, si exista si fauritorul de religie, Hristos – dar nu ne intereseaza!

45. Istoria e intemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa incepe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Iar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata. Cioran are o afirmatie extraordinara: “Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut in istorie.”

46. Sint doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.

47. Nu e om, Kant. Nu a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe lânga Kant.

48. Legionarismul era in insesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea sa iasa câstigator deoarece avea la baza o eroare – nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfârsitul legionarilor.

49. La comunisti, daca nu esti cu ei – sau nu mai esti cu ei – inseamna ca esti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolsevici ma intrebati? Fiindca legionarii sunt singurii români care n-au avut in dictionar la litera G cuvântul gluma si când ii prindeau pe comunisti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de gluma; asta îi punctul lor comun cu legionarii.

50. Nu se poate spune ca miscarea legionara nu a fost puternica! Nu a avut rezultate pozitive fiindca extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian nu a durat, nici national­socialismul german nu a durat si erau similare cu miscarea legionara.

Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscarii legionare. Nici fascismul si nici national­socialismul nu aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Intr-­o intrunire se spune, Mussolini s­a uitat la ceas si a zis: “Ii dau ultimatum lui Dumnezeu ca in cateva minute sa ma trasneasca daca exista!” Si apoi s-­a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat ca Dumnezeu nu exista.

51. Unde e omul, în imanenta, absolut liber? Intr-­o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii.

52. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, când se comunica tainele care îi învaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa înlocuiesti infinitul si autonomia gândirii cu credinta în Dumnezeul crestin: “Robeste­-ma, Doamne, ca sa fiu liber!” (Imitatio Christi)

53 Libertatea eu o aseman cu o frânghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale crestine, sau poti sa cobori în întuneric. Bipolaritatea libertatii. Dupa crestini, libertatea este vehicolul cu care poti sa cobori in intuneric, daca esti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru ca ei nu sunt adaptabili la morala zilnica si o calca fiind liberi. Am invatat la inchisoare ca omul e un animal stupid, deoarece confisca libertatea semenilor sai. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine sa îsi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge aceasta grozavie. Dar sa intensifici aceasta captivitate pâna la nivelul puscariei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.

54. Liberatea omului e partea divina din el.

55. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când esti lucid esti in fata cimitirului. A fi lucid inseamna a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. In masura in care Dumnezeu trebuie primit si nu inteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

56. A sti la scara umana, poate fi folositor – dar in nici un caz mântuitor.

57. E mai mântuitoare o rugaciune intr-o biserica din Gaiesti decât Platon.

58. Ideea mortii absolute sta la baza smintelii moderne.

59. Moartea ma determina sa fiu esential. M-­a impresionat foarte mult sunetul pamântului cazând pe cosciugul lui Nae Ionescu.

60. Mortii antici nu sunt deloc frumosi. Numai mortii crestini sunt. (…) Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului.

61. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului. Omul e guvernat pe pamânt de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care nu o poate atinge niciodata. Morala in sine, autonoma, e mai primejdioasa pentru religie decat ateismul. Siinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egala cu zero. Seamana cu Mersul trenurilor, dupa parerea mea. Poti sa o schimbi, ca pentru tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin instapânirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publica intr­-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treaba si face fiecare ce vrea.

62. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie imi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sunt, fata de adevar, cum sunt curcile alea care se incurca printre popice.

63. Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punând parul pe haimanalele de pe ulita. Când a fost intrebat cum isi explica intrarea armatelor sale in Tarile de Jos ca pe bulevard, in timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: Nu au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Incepuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon.

64. Fara nemurire si mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mântuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia …

65. Omul a depasit conditia de animal abia atunci când in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.

66. Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cand, unde si in ce scop a aparut el in calitatea asta de om? Daca se intreaba singur si nu e un zeu in dreptul casei care sa ii reveleze data inceputului, inseamna ca omul ramane un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.

67. Renasterea italiana, unde omul este situat in centrul universului, este eretica din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este in sine demonica. Parerea mea este ca omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

68. Aotonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramâne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici ca omul e un animal rational, atributul rationalitatilor il distinge de restul vietatilor, nescotându­l din perspectiva mortii absolute. Moartea devine relativa, ca o trecere numai prin religie – stiinta, oricât de savanta, nescotând omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare ca eu ma deosebesc de elefant sau de capra pentru ca fac silogisme, daca apar si dispar in mod absurd din natura.

69. Scara valorilor umane contine: sfântul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situandu­se infractorul. Sfântul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu­ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfânt, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa … Nimeni nu iti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in vârf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfântul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facând istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu.

70. Omul nu e o suma de miliarde de celule sau de organe. Ca nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca intreg nu poate fi gândit decât biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evolutionista a stiintei.

71. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.

72. Personalitatea e acel individ inzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu isi mai apartine.

73. Eu am afirmat odata intr­un salon, ca Platon este miscarea spiritului inlauntru eternitatii. Cand gandim, toti suntem platonicieni. Daca eu incerc sa gândesc universul, trebuie sa mut Biblia in universul inghetat al ideilor platonice. Asta inseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios in fata esentelor.

74. Fata de maretia lui Hristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa il scuturi si constati ca arhetipurile lui sunt filozofice, dar daca muti arhetipurile acestea in religia lui Hristos, devin modurile in care el vede divinitatea. Platon nu are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu “demiurg”, ceea ce in greceste inseamna “meserias”.

75. Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani.

76. La intrebarile fundamentale “de ce?” si “in ce scop?” … o rurala româneasca raspunde: “d­aia”. A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar romanul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest “mege si asa”; ca “merge si asa” inseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricand si nu orice.

77. La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria românilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-­au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

78. Cum vad participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându­-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu ii lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.

79. Am facut o marturisire intr-­o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului român ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!

80. Pudoarea crestina e atât de pura, încât carnea eroticului crestin, capata pecetea spiritului, ceea ce pâna la crestini nu a realizat nimeni.

81. Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi.

82. Cei mai crânceni si mai straluciti soldati sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândesti ca te duci la stramosi. Dar o armata care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II­lea, in care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

83. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidca fara religie am latra precum câinii. Ne nastem, traim, ne imbolnavim, imbatrânim si murim. Si intreg peisajul speciei om culmineaza în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trai. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizica a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

84. Cine nu a putut fi înlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. Si daca vrea sa scoata, sa extraga esente din stiintele naturii, e parazit. Atât! Nu indraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost înlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin iti spune ca aedvarul se defineste prin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti!

85. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare in care se poate vorbi despre egalitate.

86. Religia transforma poporul intr-­o masa de oameni culti.

87. Intre un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta.

88. Nivelul meu intelectual, chiar daca sunt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, in ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul.

89. Stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii.

90. In Ispita de pe munte – retro satana – Iisus spune: “imparatia mea nu e din lumea aceasta.” Asta-­i nemaiauzit! Du-­te in imparatia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! inotam in Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situeaza transcendent ca in Ispita de pe munte, in mod etern.

91. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi in afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon.

92. Revolutia franceza nu a fost o revolutie, nici revolutia rusa nu a fost o revolutie. Nu exista revolutii, ci doar tehnici insurectionale in batalia pentru putere (Curzio Malaparte). Daca e o “restructurare” a omului, aceasta s-a intâmplat o singura data in timp, la aparitia lui Hristos.

93. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr-o curte inchisa – nu veti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pâna nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. In parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr-un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile.

94. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta înalta, iar nu coboara pe om.

95. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, când se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala înlocuieste toata Academia Româna ….

96. Sfântul are forta de coeziune a pietrei.

97. Un sfânt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atât. Or, cu cât suntem mai avansati, mecanic si material, cu atât suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.

98. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii.

99. M-a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.

100. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: “Va rog sa scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra.”– “Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii …”

101. Când va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. Si atunci or sa apara maimute cu haine.

102. Taranul este omul absolut.

103. I­-am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. “Dar cum va socotiti?” -”Popa”, zic.-” Si unde aveti parohia?” –”N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.”

104. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. Incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m-am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.

105. Am avut si discipoli … Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii …

106. A fost intrebat un taran, in inchisoare: “Ce intelegi din tot ce spune Petre Tutea!” Zice: “nu inteleg nimic, dar e o grozavie!”

107. Când am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit … Atunci s-a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina.

108. Am devenit un gânditor crestin când mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Când mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

109. M-a intrebat cineva odata: “ma Petrica, tu când te asezi la masa de scris cum scrii?” – “Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pândit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios.” – “Esti inspirat?”– “Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin … Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.”

110. Nu ma intereseaza trecutul. De câte ori ma intreaba cineva când m-am nascut, spun ca intr-unul din anii trecuti.

111. Treisprezece ani de inchisoare … Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut … M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul … Când m-au anchetat am lesinat din bataie. Iata ca n-mm murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunându-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati.

112. M-a intrebat un anchetator: “De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? “– “N-am vorbit, dom’le.” – “Cum n-ai vorbit?” – “Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul român. Ce sa mai adaug eu?” Si mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?

113. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: “va multumesc ca m-ati arestat!” Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuti …

114. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de râs. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tâmpit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe românul, ma lasam schingiuit pâna la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic.

115. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am aparat interesele României in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramâne totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.

116. “Eu nu adun nimic.” imi spunea un popa, zice, “pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine” … Zic: “uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, taranii nu-i cultivau. “Sa mâncam noi buruiana asta din pamânt …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, când or vedea taranii ca îi pazesc, or sa-si dea seama ca-s lucru bun. Lasati-i sa fure, ca asa se raspândesc cartofii in tara.”

117. Odata, in hol la Athenee Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. “Cu ce”? i-am intrebat. Nu mi-au raspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

118. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni.

119. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci când se screme sa faca singur ordine, adica când practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s-a nascut umanismul in Renastere.

120. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l-a si batut. Si are mai ales meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!

Barbarism legalizat prin traditie

Sfânta traditie bate legea bunului simt medical

Opinia publica s-a “familiarizat” deja cu barbarismul de care da dovada inconstienta preotilor care “oficiaza” actul “increstinarii” copiilor de câteva saptamâni. Constitutia României arata clar ca religia este o chestiune de optiune liber consimtita, ori copilul e agresat fizic si psihic prin acel act la mâna sfintei traditii, nebiblice si abuzive.

Biblia, care cuprinde cartile canonice – nici vorba de asa zisa sfânta traditie – invata ca “Cine crede si se va boteza va fi mâtuit, iar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu, 16.16). Copilul, inocent, el este inconstient dpdv al intelegerii pocaintei si credintei (docrtinei crestine biblice), deci, actul in sine este, cum se zice, ca si apa sfintita, nici nu ajuta, nici nu incurca!

[pullquote]Legile sunt uneori permisive, dar bunul simt este filtrul cel mai fin care ar trebui sa ne opreasca de la actiuni care pot rani sufletele semenilor.

Vavila Popovici[/pullquote]

 

Doar ca il poate omorî inconstienta si grosolania preotilor, care, in fata traumelor copilului micut, supus supliciului, sa raspunda cu nonsalanta:

Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident!”  – Justificare neadevarata!

Redam mai jos cazul publicat azi 31.X.2011 de  gândul.info/news, sub titlul Experienta traumatizanta la un botez: bebelus în “soc apneic” dupa ce este scufundat în cristelnita

Articolul la care ne referim reaminteste si alte  cazuri in care, in loc sa faca un bine, familiei si copilului, cum se propovaduieste  (degeaba), adica, vezi Doamne, sa nu moara copilul nebotezat-increstinat, il omoara “botezat”, cu zile.

Insa invatatura Mantuitorului Isus zice asa:

Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit sa chem la pocainta nu pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi. (Marcu, 2.17)

Nu venise pentru cei care nu-L pot primi (si sunt inocenti dpdv al moralei). Isus a venit pentru cei pacatosi, sa-i cheame la pocainta.

Actul comis de preoti e cu totul nejustificat. Ar trebui sa se teama de vremea când li se va cere sa dea socoteala pentru faptele lor de-o cruzime (neglijenta-necrestineasca) deloc necesare copiilor de câteva saptamâni.

 Andrei CIOBANU

***

Experienta traumatizanta la un botez: bebelus în “soc apneic” dupa ce este scufundat în cristelnita

 de Diana Marcu

Dupa ce a fost scufundat de trei ori în cristelnita, cu capul în jos, un bebelus de doua luni si jumatate a început sa tremure cu convulsii pret de câteva secunde. Ceea ce pentru mama copilului a fost un episod traumatizant, diagnosticat ulterior de un pediatru drept “soc apneic”, pentru preotul care a oficiat botezul a fost un fapt obisnuit. Scena însa a fost înregistrata de un cameraman care “a sistat filmarea în momentul în care a vazut copilul iesit vânat din cazan”, ne-a declarat mama, Andreea R.

“Nu s-a întâmplat nimic deosebit”, explica pentru gândul Tudor Gheorghe, parohul bisericii din Bucuresti, unde a avut loc incidentul. “Mai mult a intrat în panica nasa”, mai spune acesta, povestind ca la botez a ajuns si o salvare, chemata de martorii la eveniment, pentru a consulta bebelusul.

“Cum a venit, asa a plecat. Copilul era bine”, sustine parintele Gheorghe amintindu-si ca în acel moment în biserica se mai afla un medic pediatru, nas la un alt botez. “A vazut si el copilul si le-a spus tuturor sa stea linistiti”. “Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident”, da asigurari parohul amintind de cei 28 de ani de preotie pe care îi are.

“Nu are cum sa se întâmple ceva neplacut”, mai spune acesta rememorând o replica pe care tatal copilului i-ar fi dat-o la finalul ceremonialului religios. “Mi-a spus ca a mai avut un astfel de episod si acasa”.

ASCULTA cum explica preotul paroh Tudor Gheorghe incidentul de la botez

Mama lui Filip, bebelusul crestinat la mijlocul lui octombrie la biserica Precupetii Vechi din Capitala, afirma ca episoadele sunt diferite. “Sotul meu a crezut ca Filip s-a înecat cu apa, ca atunci când acasa a înghitit apa la baita si a tusit”, povesteste Andreea R. “La botez însa, copilul a iesit din apa vânat si cu ochii bulbucati. N-a mai respirat”, sustine mama. “Se auzea doar preotul care ne cerea sa avem încredere în Dumnezeu, ca Filip o sa-si revina, dar clipele alea au fost cumplite”, mai spune aceasta. Femeia îsi aminteste cu groaza clipele traite. “Mi s-au parut minute. Filip era alb, fara reactie”, povesteste Andreea.

Prematurii primesc recomandare speciala de botez

“Acestea sunt simptomele socului apneic”, declara pentru gândul Alina Boboc, medic pediatru. Doctorul, care a diagnosticat copilul în urma relatarii mamei, vorbeste despre absenta respiratiei si spune ca aceasta poate duce la stop cardiorespirator si ulterior la moarte în cazul unui nou-nascut. “Exista copii care pot face stop respirator în contact cu apa”, afirma Alina Boboc, explicând ca nou-nascutii nu au deprinderea de a-si tine respiratia: “Scufundati pâna peste cap, ei aspira apa, care patrunde în caile respiratorii si ulterior în plamâni”.

“Botezul nu înseamna barbarism”, afirma dr. Boboc, care sustine ca parintii ar trebui sa ceara preotilor, la oficierea botezului, sa nu le scufunde copilul în cristelnita în totalitate. “Nu cu capul la fund, ci doar pâna la gât”, recomanda pediatrul, “pentru a evita orice risc”. “De altfel, copiii nascuti prematur primesc chiar o recomandare medicala parafata în legatura cu modul în care ar trebui botezati”, mai spune dr. Boboc. Medicul, colaborator al Spitalului Judetean Ilfov, sectia Neonatologie, aminteste cazurile copiilor care au murit dupa botez, la Sibiu si în Republica Moldova.

Reprezentantii Patriarhiei sustin ca nu au auzit în România de cazuri în care nou-nascutii sa fi avut de suferit de pe urma botezului. “În acele cazuri a fost vorba de probleme medicale pe care copiii le aveau si au fost confirmate de rezultatele autopsiei”, spune parintele Constantin Stoica. “În 1996 un copil din zona Giulesti a murit la o saptamâna dupa ce a fost botezat, dar era bolnav de pneumonie, iar raportul histopatologic a confirmat diagnosticul”, conchide preotul Stoica.

Citeste si BISERICA FACE PACTUL CU INTERNETUL. Drumul banilor din pomelnice online: 1 euro acatistul de o zi, 24 de euro abonamentul la pomenire pe o luna

Un copil a murit înecat peste Prut

Un nou-nascut însa a murit înecat la botez, în iulie 2010. Tragedia s-a petrecut peste Prut, în comuna Mihaileni, când copilul sotilor Gaidau a fost scufundat de trei ori în cristelnita. Bebelusul si-a pierdut cunostinta, iar câteva minute mai târziu un doctor chemat de urgenta a constat decesul. Desi preotul a sustinut ca este nevinovat, la autopsie s-a stabilit contrariul. Copilul a murit prin asfixie mecanica prin înec, iar preotul e judecat pentru omor prin imprudenta.

“Sotul meu a iesit din biserica. N-a mai rezistat sa-l vada pe cel mic bagat în apa”

Printr-o tragedie au trecut sotii Bianca si Marius Vintila din satul Sasag, Sibiu. Ei si-au pierdut fiul, pe Marius Claudiu, la doar câteva ore dupa botez, pe 19 octombrie 2009. Baiatul avea doar 6 saptamâni. “Preotul Schiau nici nu si-a cerut scuze”, povesteste cu tristete Bianca Vintila. “E în continuare cu noi în sat, trece prin fata portii si nu a venit odata sa ne întrebe ce simtim. Ba dimpotriva, a încercat sa ne faca si rau dupa tot necazul”, sustine tânara. Ea spune ca fiul ei nu a fost bolnav, asa cum ar fi explicat preotul ulterior satenilor din Hasag. “Am bilet la iesirea din spital unde zice clar ca copilul era clinic sanatos”, declara mama pentru gândul.

Bianca Vintila nu-si explica rezultatul de la autopsie, care a venit dupa patru luni, potrivit caruia baiatul ei a avut o problema la inima. “Dar când a venit SMURD-ul si am mers la Sura, o ora s-au chinuit sa-l resusciteze. Iar când am ajuns cu el la Spitalul de Pediatrie din Sibiu ne-au zis ca avea apa la plamâni, ca plamânii lui sunt mici”, aminteste femeia plângând. “A murit la doua dimineata”, rememoreaza aceasta.

La un an de la pierderea lui Marius, sotii Vintila au mai avut un copil, un baiat, Ricardo, pe care l-au botezat la Sibiu, si nu în Hasag la preotul Ioan Schiau. “Eu n-am putut sa merg. A mers doar sotul care a iesit din biserica când l-a bagat în cristelnita pe Ricardo. N-a mai rezistat”, încheie femeia.

Cortina de fier, parte a vietii lui Richard Wurmbrand

 Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumându-si riscul de a suferi închisoarea, boala si, în cele din urma, exilul.

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Caracterul puternic l-a ajutat sa învinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme în tot atâtea victorii. Dupa ce, în prima tinerete, a încercat experienta comunista, descoperirea credintei în Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.

Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat în gesturi si actiuni puternic contestatoare, într-o lupta pe viata si pe moarte împotriva comunismului identificat cu ateismul. A împartit Biblii ostasilor Armatei Rosii în timpul ocupatiei sovietice. A protestat în 1948, în timpul unei conferinte generale a cultelor din România, împotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care încerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi în unelte inconstiente ale ateismului de stat. ?i-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, în cele din urma, a fost arestat si condamnat în doua rânduri, în 1948 si 1959, acuzat întâi de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.

Dupa 14 ani de închisoare a reusit sa emigreze în Occident, împreuna cu sotia si fiul (dupa ce Sabina Wurmbrand suferise ea însasi încarcerarea si munca fortata).

Ajuns în Occident, pastorul Wurmbrand abia ca îsi începea lupta împotriva comunismului, de asta data în conditiile libertatii depline. O libertate care putea fi folosita de oricine, în orice directie, fara nicio raspundere. Cu temperamentul unui „Pavel al Cortinei de Fier“ (cum l-a numit cineva), uneori cu duhul blândetii, alteori cu vehementa, i-a pus la stâlpul infamiei pe ateii îmbracati în haine de pacifisti si de adepti ai „coexistentei pasnice între sisteme“, demascându-le ipocrizia si, în acelasi timp, luptând pentru drepturile crestinilor ramasi sub opresiunea comunista. Tuturor celor care încercau sa-l denigreze si sa i se opuna le arata cicatricile care-i brazdau trupul, din timpul anchetelor si torturii.

A devenit un personaj legendar si un autor de carti cu tiraje uriase, care – toate – propovaduiau credinta crestina si Evanghelia dreptatii. El este cel care a facut cunoscuta si recunoscuta în Statele Unite si în lumea întreaga intensitatea represiunii comuniste din România, argumentând-o cu propriul destin.

La Memorialul Sighet, figura lui Richard Wurmbrand ocupa un loc meritat în sala dedicata martirilor. Prezent în sala Represiunea împotriva Bisericii, portretul sau priveste cu solidaritate crestina spre slujitorii altarelor care i-au fost alaturi în anii lungi de închisoare si care îi sunt si azi alaturi în amintire. Cei mai multi dintre ei au murit, dar pentru vizitatorii muzeului reprezinta exemple vii ale jertfei crestine.

Vizitele tot mai numeroase, mai ales ale tinerilor, sunt o promisiune ca memoria lor va fi celebrata mult în timp. Conferintele, prezentarile de carti si de filme – cum au fost cele din 2005, facute de Mihai Wurmbrand sub egida fundatiei Vocea Martirilor si a Forumului Civic Crestin – sunt momente de încarcatura si adeziune spirituala sau – de ce nu? – o garantie ca exemplul luptatorilor pentru libertate crestina este nu numai asigurat, ci si transformat într-un model capabil sa functioneze în viitoarele generatii.

Romulus Rusan

Un Luther al României

Nu e nici o originalitate sa observi ca noile generatii, pretuiesc valorile dispretuite ieri si dispretuiesc, la rându-le, valorile prezente.”

                                                                   G.Calinescu

In filmul documentar DUMITRU CORNILESCU, pastorul evanghelic Petrica Hututui este vocea care ne poarta gândurile si pasii pe urmele marelui nostru carturar si teolog, traducatorul Bibliei in limba dulce a poporului român (1921), intr-o talmacire exceptionala, situata intre primele traduceri de marca din toate timpurile si din intreaga lume!.

Documentarul citeaza din opera monumentala Viata si lucrarea lui Dumitru Cornilescu, publicata in 1981 de catre inginerul român Alexandru Maianu, Prefata lucrarii sintetizând cu maiestrie drumul parcurs de un alt mare Luther, român.

S-au împlinit de curând 60 de ani de când Dumnezeu a facut românilor din tara si de pretutindeni un mare dar – Biblia, într-o traducere româneasca autentica, în graiul limpede si melodios care nea înaripat mintea si inima citind pe Creanga, Eminescu, Cosbuc.

Traducatorul Bibliei, despre care este vorba, a facut pentru starea spirituala a poporului român, mai mult decât oricare altul dintre înaintasii lui. El a introdus în casele românilor Cuvântul lui Dumnezeu, hranindu-i cu hrana spirituala pe care nici un scriitor laic nu ne-o putea da. Si acest om, spre deosebire de scriitorii amintiti mai sus, a ramas toata viata un necunoscut publicului român, desi a trait pâna în zilele noastre, fiind activ de-a lungul primelor trei sferturi ale veacului nostru, în anul 1975, la vârsta de 85 de ani, a trecut în împaratia luminilor, cel care a propovaduit lumina lui Dumnezeu fara întrerupere o viata de octogenar, atât în româneste, cât si în principalele limbi moderne.

Desi a fost nevoit sa traiasca ultimii 50 de ani ai vietii între straini, departe de vatra stramoseasca, el nu a uitat niciodata România. Am avut privilegiul ca în ultimii ani ai vietii sale sa-mi scrie si sa-i aud glasul. Vorbea cea mai autentica limba româneasca, limba pe care a iubit-o si în care a gândit pâna în ultimul ceas al vietii sale, desi 50 de ani nu a vorbit-o nici macar în casa, sotia nestiind româneste.

Rândurile care urmeaza sunt un prinos foarte modest adus memoriei lui Dumitru Cornilescu, la scurt timp dupa ce ne-a parasit. Dar chiar daca el nu mai este printre noi, el a ramas cu noi si va fi cu noi atât timp cât se va vorbi româneste, prin cele 5 000 000 de Biblii, în traducerea sa, care s-au raspândit pâna în prezent în casele celor ce vorbesc româneste pe toate continentele. Si Biblia tradusa de el continua sa se raspândeasca în cel putin 100 000 de exemplare în fiecare an. Daca alte carti de valoare ale culturii si spiritualitatii românesti au fost înlocuite în timp cu altele mai noi, curând dupa aparitia lor, Biblia în traducerea lui Cornilescu este înca pentru cei ce vorbesc româneste, aceeasi ca si acum 60 de ani. Si aceasta pentru ca traducatorul ei foloseste cel mai autentic limbaj românesc, care se adreseaza atât carturarului si cercetatorului, cât si fiecaruia din popor, dintre care trebuie mentionata multimea celor care au învatat sa citeasca, folosind ca abecedar chiar Biblia tradusa de Cornilescu.

Fiind de o modestie impresionanta, caracteristica marilor personalitati, si ascunzând cu grija de urechile marelui public orice ar fi putut constitui un prilej de mândrie pentru el, se cunosc foarte putine amanunte despre viata lui intima. Luptele de mare intensitate spirituala pe care le-a dus cu sine însusi, cu Dumnezeu si cu lumea, ne vor ramâne necunoscute pentru totdeauna. Nu stim nimic în afara de ceea ce el însusi ne-a lasat scris, într-o forma foarte simpla, într-una din cele mai modeste (si în acelasi timp pline de putere) brosuri crestine care s-au publicat în limba româna: Cum m-am întors la Dumnezeu si cum am spus si altora. Am citit-o de mai multe ori: când eram doar un copil, mai târziu, ca si acum, când scriu aceste rânduri. De mai multe ori, citind-o, am avut de gând sa scriu câte ceva despre autorul ei, despre conceptia lui asupra crestinismului, asa cum i-a fost descoperit de Dumnezeu. Dar de fiecare data am abandonat intentia aceasta pâna acum. Am abandonat-o, convins fiind ca nu voi putea adauga nimic de fond la expunerea autorului însusi, mai mult decât clara, completa si revelatoare. Mi s-a parut ca as comite un sacrilegiu.

Dar acum, dupa ce am a vut ocazia sa comunic personal cu autorul prin scris, si apoi sa iau cunostinta personal cu mostenirea spirituala pe care a lasat-o în dar viitorimii, dupa ce m-am inspirat din atmosfera de har de pe meleagurile unde a trait, în casa în care a trecut la Domnul sau, îndraznesc sa rup valul care i-a acoperit viata si sa fac cunoscut românilor pe acela care a facut mai mult bine spiritual neamului sau decât multi altii. Caci prin el, si pentru noi românii, „Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar“.

Scriind aceste rânduri am încercat sa redau nu numai lucrarea lui, ci si simplitatea, modestia care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu. Am încercat s-o fac pentru a continua iar nu a întrerupe, ceea ce a constituit pentru crestinii din tara noastra, din Elvetia, din America si din alte tari, o minune a vremurilor noastre: un om mare, într-un învelis fara stralucire; un mare lucrator al lui Dumnezeu, într-un trup de lut, plin de toate slabiciunile oamenilor, dar în acelasi timp întarit de harul lui Dumnezeu.

Dumitru Cornilescu a trecut de curând la Domnul sau, pe care L-a iubit, L-a înteles, L-a ascultat si L-a introdus în casele multora din poporul sau, în forma cea mai reala posibila, prin Cuvântul scris, în acest fel lucrarea lui a fost si continua sa fie o binecuvântare pentru toti cei ce citesc româneste si înseteaza dupa Cu vântul lui Dumnezeu. Ca si lucrarea sa, viata lui Dumitru Cornilescu a fost o binecuvântare pentru multi.

Cunoasterea vietii lui de catre cei care L-au descoperit pe Mântuitorul citind Biblia tradusa de el, ascultând predicile lui în direct si prin radio, sau citind cartile scrise de el, nu poate fi decât de un real folos. Rândurile care urmeaza sunt o marturie a puterii fizice, sufletesti si spirituale care l-a însufletit de-a lungul întregii sale calatorii pe acest pamânt. Fie ca ea sa dea un nou imbold vietii de credinta a celor rascumparati din felul desert de vietuire, prin citirea Bibliei. Iar pentru cei care nu au citit-o înca si nu au descoperit izvoarele de apa vie care curg din ea, fie ca marturia vietii si lucrarii lui Dumitru Cornilescu, cuprinse în rândurile care urmeaza, sa constituie un imbold pentru citirea ei, spre spiritualitate. Lucrarea de fata se adreseaza de asemenea preotilor ortodocsi români, în ea ei vor reîntâlni un remarcabil coleg de breasla, care, prin traducerea Bibliei si prin propovaduirea principiilor descoperite în ea, a adus o contributie deosebita la realizarea menirii de preot, care este luminarea oamenilor prin Evanghelie. Public aceste rânduri cu ocazia unei duble aniversari: 60 de ani de la tiparirea primei editii a Bibliei în traducerea lui Dumitru Cornilescu si 90 de ani de la nasterea lui, la 4 aprilie 1891.”

Note

În urma unor puternice divergente doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfatuit de însusi Patriarhul Miron Cristea sa plece pentru o vreme din România, motiv pentru care s-a mutat în Elvetia, unde a si decedat în anul 1975.


Sibiu 2011

NICOLAE MOLDOVEANU

Cântarea, ca orice alta scriere, isi implineste rostul când te face pe tine consumator (cântaret, cititor, ascultator) sa repeti intr-un anumit fel experienta intelctuala si starea emotionala a autorului.

[pullquote] Am vazut, de-alungul anilor, lucrarea fratelui Niculita Moldoveanu ca si un izvor care astazi a juns un fluviu

dr. Puiu Caciora. [/pullquote]

Cântand cântarile lui N. Moldoveanu, experimentezi intr-o masura starea si duhul fratiei sale. Melodiile si poezia fratelui Niculita, trezesc uimirea in fata Harului, stimuleaza sfintirea, inobileaza simtirea, inaripeaza imaginatia, vindeca nadejdea, mângaie asteptarea. Lauda, la fratia sa, este necontenita, este nesfârsita si se “inalta din tot ce traiesc si sunt”. Dupa propria-i marturisire cântarea nu este o stare, este o slujba; o jertfa a buzelor dupa Invatatura Apostolilor.

Drumul poetilor si a compozitorilor spre emotiilor noastre este tocmai imaginatia noastra, stimulata atât de frumusetea imaginilor care le creeaza poezie cât si armonia sunetelor care exprima aceste imagini. Iata de ce cantatul mecanic, ca si ascultrea fara imaginatie este un exercitiu „desert” si o ofensa la adresa Autorului, si datatorului “oricarui dar bun”, al frumosului si al bucuriei.

Duminica la Sibiu cei prezenti, mai mult decât noi, care am privit pe “fereastra”, au trait o experienta unica. Am fost prima data in viata mea emotinat, ascultând fanfara in Adunare. Finetea executiei, dar mai ales armonizarea si prelucraea instrumentala a fost pentru mine ceva surprinzator de nou si emotionant.

Corul de la Bucuresti a excelat prin seninatatea si simtirea cu care a cântat. Corurile din Sibiu si orchestra, grupurile fratilor penticostali trebuiesc felicitati impreuna cu toti solistii si participantii pentru acest omagiu adus Apostolului Cântarii Crestine Romanesti dar mai ales pentru Slujba Duhovniceasca care au facut-o cântand „HARUL”, caruia Nicolita Moldoveanu i-a slujit si L-a cântat in limba mostenirii nostre, uneori cu dorul si duiosia doinei si alteori in exuberanta cântului de joc, care trimite la, Imparatul Psalmist, inaintea Chivotului Domnului.

Grupul ProDeum, este poate, tot ce avem mai bun in materie de interpretare , desigur multimea profesionistilor trage greu in balanta. Dorel Bacu m-a ridicat in picioare , interpretarea nu a fost doar a unui virtuos, dar a unui creator de imagini si nuante ale cântarii. Grupul de la Sega (Arad) cu Florin Iovin si ceilalti nu-l comentez, intrucât sunt prea partiniror. La cântarea “fiului ne-risipitor” (solo Gheorghe Nicoara), am simtit durerea Tatalui la duhul de judecata “a fratelui prea-neprihanit” fata de “fratele vames”. Maestrul Caciora a “filosofat in armonii” dincolo de intelegerea mea de plugar.

Acum 40 de ani cântarea lui Nicolita Moldovean nu putea fi cântata in chiar orice adunare – “ nu este din imnologia noastra….. „, cântarile “din carnetele” trezeau suspiciunea multora. Cu toate acestea la Sibiu, N. Moldoveanu continua sa Cânte “ Slava Domnului” , “ in zori, l-amiaz si seara la culcare” , iar izvorul curgând a crescut mereu “ca raul ce creste si da peste mal”, un rezervor de inspiratie pentru geneatiile care vor veni .

Am avut Harul sa fiu si eu in grupul seganilor care il vizitau adesea, pe fratele Moldoveanu in acei ani la Sibiu, o favoare care ne era inlesnita de fostii “colegi de universitate” ai fratiei sale. Erau adevarate pelerinaje.

Florian Guler

Watch live streaming video from studiognosis at livestream.com

NOTE

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 – d. 12 iulie 2007) a fost un bine cunoscut compozitor, poet si scriitor crestin român.

 Prestatia sa artistica s-a confirmat într-o perioada istorica extrem de potrivnica, perioada comunista, datorita careia Nicolae Moldoveanu a suferit mult, fiind închis pentru 5 ani.

 Sa fie integrat într-o denominatiune numai pentru ca asa ar fi corect din perspectiva actelor de stare civila, este foarte dificil pentru ca, omul Nicoale Moldoveanu, s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor crestinilor.

 Crescut în biserica ortodoxa, format în iuresul miscarii Oastea Domnului, încheind, mai apoi un legamant prin botezul neoprotestant intr-o biserica baptista si prieten al oricarui crestin, Nicolae Moldoveanu si-a deschis casa ca o biserica pentru fratii iesiti din toate confesiunile crestine. A mai lasat în urma 8000 de cântari si o multime mare de ucenici…

Alexandru Zub: Amintiri de dupa gratiile comuniste

Vorbind si despre Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Direct, nu am avut nicicând ocazia de a-l cunoaste. Am stat însa în „camere“ vecine la închisoarea din Gherla, unde reputatia de rezistent a pastorului Wurmbrand îi asigura un interes real din partea noilor veniti. El se afla, dupa cei opt ani din prima condamnare, într-o noua faza, printre „greii“ recluziunii politice, amestecati din când în când, dupa criterii nestiute, cu masa cenusie a „contrarevolutionarilor“, cei pe dosarul carora de însotire prin Gulag scria CR.

Personal, ajunsesem acolo dupa un ocol prin Iasi, Jilava, Insula Brailei, în al patrulea an din zece alocati de Tribunalul Militar din Iasi. Auzisem câte ceva despre Wurmbrand, elemente de biografie aporetica, dominate însa de impresia unanima ca era o figura aparte, de militant crestin, care nu ezita sa-si proclame crezul si între zidurile închisorii.

[pullquote]Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut în timp, însa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pâna la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un îndemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se întemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta îndurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era în fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Alexandru Zub[/pullquote]

Noua faza carcerala a început pentru rebarbativul pastor la 15 ianuarie 1959, pe când eu ma aflam la Jilava, închis de aproape un an si în cautare de echilibru launtric, dupa lunile de ancheta, mascarada procesului si o toamna apasatoare la penitenciarul din Iasi. A doua toamna mi-a fost harazita în „fortul nr. 13“, cum era cunoscuta de lume faimoasa închisoare de lânga Capitala.

A treia am petrecut-o în lagarul de munca de la Salcia, iar a patra la Gherla, unde faima de rezistent a pastorului Wurmbrand se instalase deja, raspândindu-se prin oameni si prin sistemele specifice de comunicare între spatiile abil izolate ale închisorii. Faptul ca în acelasi timp fusesera închisi preoti, predicatori, „ostasi ai Domnului“, simpli enoriasi implicati deschis în viata Bisericii a înlesnit, desigur, extensia faimei lui Wurmbrand.

Nu l-am întâlnit, personal, însa un timp am stat, cum spuneam, în camere vecine, iar un coleg de suferinta, mai abil, îsi asumase riscul de a comunica prin zid cu ceilalti, inclusiv cu pastorul Wurmbrand, pomenit adesea de baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali, dupa cum se întâmplase a-i întretaia pasii la un moment dat. Cel mai insistent si cu reala simpatie îl evoca un erudit coreligionar din partile Aradului, Vasile Moisescu, ale carui comentarii „ezoterice“ pe seama Bibliei stârneau destule controverse peste tot.

A venit o data si sa ma vada la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, unde functionam de la un timp ca bibliograf, ocazie de a evoca fulgurant si amintirea pastorului, ajuns deja în „lumea libera“, unde militantismul sau religios se manifesta acum în voie. Uneori l-am ascultat eu însumi, facând comentarii la un post de radio, în alte dati s-au transmis, pe aceeasi cale, stiri despre initiativele lui pastorale si mai cu seama despre unele carti publicate, traduse, raspândite peste tot.

Detin de la regretatul profesor Traian Gheorghiu, dramaturg si memorialist, care mi-a fost coleg de birou la amintita biblioteca, unele amanunte despre Wurmbrand, cu care fusese în penitenciarul-spital din Târgu-Ocna. Ele întaresc impresia ca acolo, în acel amestec schimbator de bolnavi suferind de tuberculoza si presati cu toate astea sa-si abjure credintele (politice, religioase, morale etc.), s-a ajuns la un moment de armonie multiconfesionala si ideologica, de adevarata comuniune.Nici un alt mediu nu e poate mai prielnic ecumenismului decât închisoarea, ne asigura pastorul însusi, alaturi de alti analisti marturisitori, între care Sergiu Grossu, N. Steinhardt, Nicole Valéry se cuvin amintiti numaidecât. „Nu de la straini vin, ci de la ai mei din închisoare la ai mei de acasa“, exclama undeva memorialistul, abia întors de acolo, aruncând o punte inefabila între mediile respective, aparent fara legatura.

Cu atât mai mult se justifica apropierea confesionala, ajunsa uneori destul de departe, în spiritul invocat pe atunci (1963) si de suveranul Pontif, pe linia unei reconcilieri a „fratilor dezbinati“. Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut în timp, însa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pâna la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un îndemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se întemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta îndurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era în fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Cartile publicate de-a lungul anilor, pline de râvna crestina, constituie o marturie dintre cele mai tulburatoare, de o consecventa fara cusur, o exegeza biblica în care autorul pune în valoare, subtil, propria experienta, deslusita în spirit evanghelic. Convins ca „observatorul face parte din realitatea observata“ si ca „frumusetea se afla în ochii celui care priveste“, el a stiut sa faca din propria viata o pilda pentru cei din jur, una ale carei ecouri se pot identifica peste tot, oriunde l-au purtat pasii, într-o existenta plina de vicisitudini.

Cu Dumnezeu în subterana, cartea de memorii în care îsi evoca biografia dinaintea exilului, defineste un tip de angajament spiritual, analog celui pe care cunoscatorii îl atribuie crestinismului eroic, cel trait în catacombe, capabil de jertfa suprema, prin identificarea cu marele model. Timpul de recluziune silnica, lung si penibil, l-a facut sa descopere bucuria în suferinta, fericirea posibila – la acest nivel – si dupa gratii. Se poate întelege de ce, parasind închisoarea, avea sentimentul „unui om care coboara de pe vârful muntelui, de unde cuprinsese pâna departe cu privirea pacea si frumusetea unui întreg tinut, ca sa revina în câmpie“.

Precum se vede, scrisul sau atesta si calitati literare la fel de pregnante, facând din memorialist un scriitor demn de stima, unul caruia istoria domeniului îi va gasi, poate, un loc onorabil. Oricum, memorialistica recluziunii silnice si aceea a misionarismului crestin nu s-ar putea lipsi de textele sale fara a se priva de achizitii importante.

Cartile neobositului militant vorbesc anume de suferinta si bucurie, ca elemente solidare, pledând pentru asumarea suferintei în spirit crestin, dar seria Analele patimirii, scoasa dupa schimbarea de regim, a pus-o clar sub semnul memoriei active, al transfigurarii suferintei în bucurie fara umbra.

Alexandru Zub

Obiectivul Ashaver

Wurmbrand a devenit „Obiectivul Ashaver“

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

 

Wurmbrand a parasit România la vârsta de 57 de ani. Toata viata lui, convertirea, închisorile, fratii de suferinta erau aici, în tara subjugata.

În adâncul inimii mele – marturisea pastorul –, mi-ar placea sa cultiv frumusetea propriei mele vieti si sa nu ma implic într-un razboi urias ca acesta. Mi-ar placea atât de mult sa ma retrag undeva în liniste si sa ma odihnesc. Dar nu este posibil.

Comunismul e la usa. Eu trebuie sa duc acest razboi, desi este foarte periculos pentru mine, personal.

Dupa marturia din Senatul American, Securitatea (Directia de Informatii Externe) îi deschide în 1967 un nou dosar de urmarire informativa, sub numele de Ashaver. Dosarul contine 9 volume cu 2.232 de file si era destinat contracararii activitatii sale dusmanoase.

De altfel, din tara, Richard Wurmbrand si sotia sa, Sabina, fusesera urmariti informativ, sub diferite nume, fie obiectivul Valter, Vâlcu sau Olteanu, în functie de ce Directie a Securitatii se ocupa de el, fie Sabina, obiectivul Lutherana.

Erau supravegheati operativ, corespondenta le era interceptata, nenumarati agenti erau dirijati pe lânga ei pentru a le stabili legaturile în cadrul dizidentei baptiste si penticostale, la domiciliu aveau instalate I.C.O. cu scopul de a adânci informatiile.

Nume cunoscute azi din sistemul represiv, ca loc. col. Nicolae Plesita sau col. Emil Macri, semneaza aceste masuri si, într-o nota din 30 noiembrie 1964 (la putin timp dupa eliberare), era dispusa arestarea lor prin prindere în flagrant delict, actiune aprobata de catre Ministerul Afacerilor Interne – generalul col. Alexandru Draghici.

Înainte de a pleca din tara, chemat de Securitate, lui Wurmbrand i se pusese în vedere: „Mergi în Vest si predica-L pe Hristos cât de mult vrei. Dar nu te atinge de noi. Sa nu care cumva sa spui un cuvânt împotriva noastra“.

Timp de 3 decenii, Wurmbrand strabate planeta, în turnee misionare, sub deviza: „Aduceti-va aminte de cei ce sunt în lanturi, ca si cum ati fi si voi legati cu ei!“. Este o voce marturisitoare ca a lui Aleksandr Soljenitîn. În Europa, în Columbia, în Peru, în Bolivia, în India, în Noua Zeelanda, în Australia si în Africa, în tarile nordice, peste tot în lume, prezenta lui pare astazi imposibil de realizat în dimensiunea ei, de-a dreptul halucinanta.

Si totusi, Richard si Sabina duc mesajul lor în marile si micile comunitati crestine. Securitatea, prin UM 0920 – sediul central al DIE – fabrica materiale compromitatoare. Împotriva lor se pregatesc atentate.

În Dosarul Ashaver regasim nenumarate telegrame fulger, agenti pregatiti contrainformativ, zboruri Tarom organizate doar cu scopul de a combate, a compromite, a demasca public misiunea si influenta lui Wurmbrand.

Întreg itinerariul strabatut de pastor este urmarit de mii de agenti ai Securitatii.

Ca sa poti întelege limbajul codificat al documentelor de arhiva ar trebui sa stii ca fiecare tara sau localitate aveau un nume conspirat. Spre exemplu: SUA se numea Galaxia, Africa – Chirnogi, Franta – Ghimes, Santiago de Chile –Sendreni.

Sediile centrale ale DIE erau botezate universitati, ofiterii – cercetatori, ambasadele române – tipografii, iar rezidentele – lectorate.

Într-o telegrama strict secreta – de importanta deosebita – din 28 martie 1977, se mentioneaza: „Consiliul Pastoral din Sendreni, care grupeaza elementele cele mai reactionare din sânul bisericii, a invitat pe R. Wurmbrand sa tina o serie de conferinte despre torturile suferite în perioada cât a fost detinut în Româ­nia (…). În cazul în care exista un plan de demascare a acestuia, rugam sa ne comunicati unele date compromitatoare care ar putea fi facute cunoscute unor relatii din rândul ziaristilor locali“.

Ceea ce m-a ajutat sa supravietuiesc în închisorile comuniste, unde atâtia mureau în jurul meu, a fost speranta de a fi într-o zi liber, pentru a putea avertiza tarile vestice de pericolul amenintator al comunismului. Acest lucru am încercat sa-l fac în contactele mele cu reprezentanti ai bisericilor vestice. Ceea ce am întâlnit însa au fost dusmanie si indiferenta, chiar complicitate cu comunistii.

Avertizarile lui Wurmbrand au fost ignorate. A fost privit ca un „tulburator al pacii“. Dar el se simtea dator milioanelor de captivi din închisorile comuniste, din lagarele de munca fortata si din statele comuniste unde atmosfera era înca apasatoare. Se simtea dator sa vorbeasca.