NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!

marius-si-ruth-bodnariuUpdate 1:  DE LA FAMILIA BODNARIU: ULTIMELE ȘTIRI

by Cristian Ionescu, Chicago

 

Cu inima strânsă am aflat acum două zile despre cazul Bodnariu din Norvegia (una din surorile fratelui Marius este membră a bisericii noastre).

Este o situație disperată, un caz devenit tipic în lumea occidentală.  Apreciem forurile virtuale care popularizează și mobilizează la rugăciune pentru această familie!

Iată câteva detalii primite de puțin timp din partea familiei:

Ieri am reușit în cele din urmă să vorbesc mai mult cu Marius și să înțeleg mai bine situația în care sunt. Abia ieri si-a primit si telefonul mobil de la politie. Luni 16 nov. Protectia copilului, in urma denuntului directoarei de la scoala a deschis un caz pentru copii si in acelasi timp (protectia copilului) a facut plangere la politie impotriva parintilor. Astfel s-au deschis doua cazuri cel al copiilor si cel al parintilor in consecinta au mers la scoala de unde au luat pe cele doua fete Eliana si Naomi, apoi au venit acasa cu escorta politiei si au luat pe baietii Matei si Ioan iar pe mama au arestat-o si dus-o la politie impreuna cu Ezechiel bebelusul de 3 luni. Pe cei patru copii nu i-au mai vazut de atunci. Simultan politia l-a arestat pe Marius la serviciu si l-au dus la politie. Acolo au fost interogati toata ziua, fara posibilitate de comunicare cu familia, telefoanele le-au fost luate, ca si cum ar fi fost niste criminali.

Fam. Marius BodnariuSeara politia a ajuns la concluzia ca nu sunt violenti si ca nu prezinta pericol si le-au dat drumul acasa intr-un fel de arest la domiciliu pana la solutionarea cazului. Telefoanele le-au ramas la politie. Li s-a spus sa coopereze si pentru solutionarea cazului mai rapida sa nu ia legatura nici cu avocat si nici cu ambasada. A doua zi marti 17 nov. Protectia copilului a considerat ca mama este periculoasa si au venit insotiti de patru politisti cat usa sa le ia si bebelusul pe Ezechiel. Tot atunci li s-a spus de catre cei de la protectia copilului despre copii ca sunt in plasament la doua familii si ca s-au integrat si ca nu le este dor de parinti, numai ca sa-i termine psihic.

Ieri 18 nov au reusit sa i-a legatura cu un avocat, am reusit si eu pentru prima oara sa vorbesc cu Marius. Avocatul le-a spus ca au fost dezinformati (mai mult ca sigur cu rea intentie) si au neaparat nevoie de interventia ambasadei, ca au dreptul sa vada toate actele si acuzatiile care le sunt aduse, ca este un drept fundamental al mamei care alapteaza sa nu fie despartita de copilul ei.

Au cerut toate aceste lucruri la protectia copilului si li s-a spus ca bebelusul a fost dus in Bergen (la 3-4 ore distanta cu masina) ca nu au avut loc pentru el in komuna lor. Ruth a intrebat de ce nu au gasit loc si pentru ea la Bergen si i s-a spus ca „nu s-au gandit la acest aspect”.

Astazi Marius si Ruth se duc sa ia copii dupa actele de acuzare de la protectia copilului impreuna cu avocatul, se duc apoi la Bergen sa-si alapteze bebelusul, iar diserați pleacă cu trenul la Oslo la ambasada Romaniei (8h).

Ma rog ca Dumnezeu sa faca lumina in acest intuneric dens de acolo, si stiu ca Dumnezeu va da biruinta. Din modul cum au decurs lucrurile pana in prezent este evident si fara urma de indoiala ca scopul protectiei copilului este sa le ia copii. Cred si sunt convins ca acesta este un atac demonic impotriva familiei si a lucrarii pe care Marius o incepuse acolo. Directoarea scolii i-a atras atentia lui Marius ca Eliana fata de 10 ani spune de Dumnezeu colegilor si canta cantece crestine, si ca e interzis sa faca asa ceva la scoala, de aici si pana la a fi tratati ca niste criminali periculosi nu a fost decat un scurt drum.

Marius si Ruth sunt epuizati fizic si pshic dar au incredere ca Dumnezeu va lucra. Ruth nu a putut vorbi cu mine. Ei vă multumesc pentru sustinerea in rugaciuni si sunt convinsi ca Dumnezeu va lucra chiar daca acum nu intrezaresc modul in care o va face. Rugati-va si pentru directoarea denunțătoare care are o fetiță cu handicap si pentru cele doua lucratoare de la barnervern (protectia copilului) care au dat dovada de atâta exces de zel, si au facut atâtea abuzuri, una dintre ele a fost colega de scoala cu Ruth si amândoua lucreaza la primărie colege cu Marius. Este de neînțeles modul cum gândesc si nu îmi explic altfel decât că sunt orbiți de cel rău.

filadelfia-daniel-bodnariuMultumim pentru susținere! Dumnezeu va lucra, victoria e a Lui!

Daniel Bodnariu, fratele lui Marius

Sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2015/11/19/statul-ateu-norvegian-ataca-familia-crestina/

PETITIE – Familia Bodnariu acuzata de statul Norvegian de crestinism radical, parintii sunt acuzati ca indoctrineaza copiii

MARIUS & RUTH BODNARIU, A CHRISTIAN FAMILY PERSECUTED IN NORWAY! (THE ENGLISH VERSION)

Sistemul Barnevern …in Norvegia , responsabil pentru incercarea familiei Bodnariu

Cerere de rugaciune pentru o familie distrusa

Advertisements

3 thoughts on “NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!

  1. O situatie foarte ciudata si extremista, nu inteleg aceasta decizie luata si motivul pentru care ar fi actionat asa impotriva lor. Sa iei copilul de la scoala pentru asemenea acte, e chiar ceva ciudat si iesit din comun. Desi inteleg ca e totusi un drept dar trebuie sa te supui anumitor reguli din institutia de invatamant si sa nu-i deranjezi pe ceilalti, cred ca ar fi fost indicat sa i se fi explicat aceste lucruri inainte de a se actiona.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s