• Unu-i în putere, altu-i la putere…
• Vai noua daca lipsa de logica si bun simt se numeste originalitate.
• Intr-un muzeu de arta, unii admira tablourile, altii semnaturile (Vlad Nicolau).
• Cine nu e de stânga la tinerete nu are inima; si cine nu e de dreapta la maturitate nu are minte (auzita).
• Expresie: creier la purtator.
• O biata iubire e preferabila niciuneia…
• Scoala ascunde riscul de a ajunge intelectual…
• Uimitor… Ti se opreste mintea in loc! Mie, nu tie… (Zoltan Terner).
• Exista situatii când isi pierd mintile chiar si cei care nu le-au avut niciodata.
• Cine da cu pietre in arborele meu genealogic?!
• Suntem cu totii o sapa si-un pamânt…
• Voi va jucati cu mine… Eu zic ca ma joc cu voi (Solo Har Herescu).
• Libertate avem prea multa. De acea nu stim s-o apreciem.
• Nu dezlega toate misterele.
• A retinut textul in arhiva lui secreta de plagiator (Roni Caciularu).
• Nu vorbi prosti fara sa stii. Mai intii informeaza-te!
• Prostii sunt de doua feluri: cei care cred absolut tot si cei care nu cred absolut nimic.
• Fara nelinisti si intrebari, existenta ar fi tare anosta (Mihai Batog Bujenita).
• Unii luneca in Uitare, altii se prabusesc.
• Nu mai suport sa mi se faca mereu autocritica …
• A te destainui e ca si cum ai apare in fata tuturor fara chiloti (Nae Cernaianu).
• Din când in când ni se intrerupe lumina si dreptatea din cauza suprasolicitarii.
• Sintem optimisti din disperare.
• Cu toti suntem in depresie, dar unii au si motive.
DOREL SCHOR
Category: Opinions
…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”
Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE, IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA. (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR? CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica – te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” – cum, iar, întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… – doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…
…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti, vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci – FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez
Intrebari si mirari la masa trecutului
Desi, vesnic, ocupat peste masura, ce-i drept, uneori, si cu chestiuni de trei parale, deschid, intamplator, o adresa de internet (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html), trimisa de catre un amic, nu dau nume, insa persoana importanta, vorba Maiestrului, si vad scris: ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”. Titlul, ce sa zic, nevoie mare! Mintea mi-a zburat undeva, in antichitate, la Platon (427- 347 iHr., perioada inca suporta, si astazi, dupa atatea cercetari, aproximarile), la cel care a pus, pentru prima data, bazele invatamantului superior in lumea occidentala, la cel fara de care chiar si Kant nu ar fi fost filosoful pe care il stim noi astazi, mai ales cel din Critica ratiunii pure (o spune, insusi autorul in Prolegomene: …,,fara Platon si empirismul lui John Locke, apriorismul meu,…”). Desi nu cred ca e cazul, amintesc, totusi, despre Academia din Atena ca despre o institutie si idee, functionale, in acelasi timp, chiar si pe vremea cand, pentru o noua carte, trebuia sa treci marea, pana in Egipt, sau sa te lasi prajit de arsita soarelului, pana departe, pe drumuri pustiite, spre scolile zidite in indepartata Ionie. Asta e! Nimic, de cand lumea, nu a cerut un mai mare sacrificiu decat setea de cunoastere, de cultura, de civilizatie! Ma intreb insa (fireste, avand in vedere relationarile anterioare), daca Platon, filosoful, ar fi avut posibilitatea, prin absurd, ca la vremurile de atunci, sa fii avut acces la internet, si-ar fi creat oare o pagina, pe care sa o fi numit ,,Platonicienii si Hodorodplatonicienii”, „Locul de intalnire al celor ce se cheama Platoncean”? Suna usor ridicol, insa tocmai de aci, din ridicol, si intrebarea! Cand vad insa ca pagiana (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html) se reduce la vaicarelile specifice unei babe frustrate, sau injuraturile unui tractorist, abia iesit de pe brazda, cand vad ca la capitolul comentarii (adica intalniri), sta, la loc de cinste, cifra 0 (zero), cand mai vad si ca Ablog.ro (adica domeniul de internet cu pricina) este, la data scrierii acestor randuri, 25 03 2011, de vanzare, desi ma dumiresc nitel, cand insa vad scris: ,,13. (sic). Noi, cei care am avut marele noroc de a nu face puscarie la comunisti, am fost, totusi, inchisi intre zidurile unei culturi imbecile, am fost opriti de la lectura marilor carti, pe care le vedem astazi si ne gandim unde, cine am fi fost, daca le-am fi citit la timpul potrivit”, n-am ce face si tot intreb: Sadovenu, Labis, Nichita, Sorescu, Preda, ca sa nu mai zic de Blaga etc., unde, Doamne iarta-ma, or fi invatat carte incat au fost in stare sa scrie „Carte” pentru noi si generatiile viitoare. Un fel de raspuns (cel putin in privinta lui Sorescu, valabil chiar si pentru ceilati), mi l-am dat in „Viata ca Iluzie si clipa ca destin”, p.p 137-138, cand personajul principal masculin, Nick, se opreste deasupra Gurii Racului, locul din care se vede usor Valea Bulzestiului (acolo a vazut poetul lumina zilei), si ii spune Olesyei (o ucraineanca):
,, – Pe aici, prin vagauna asta, s-a plimbat, intr-o zi, Cel de Sus.
– Ca sa vezi !
– Nu glumesc ! …Cu cercul, de-a lungul drumului ! Vasti, la deal, vasti, la vale ! Dadea lumii de veste ! Asta, candva, de mult !
– Ma, uite, de-aia imi vine sa te mananc ! Ca stii sa spui povesti !
– Asculta-ma ! La plecare, s-a infipt spre cer copac. Il vezi ? Acolo, departe… Sta rotit, ca un pasa ! Tot semn ! Cum ar putea sa stea, altfel, Dumnezeu ?”
Mda! Abia acum imi dau seama si va spun si voua ca, pe unde s-a plimbat Dumnezeu si s-a mai lasat si semn, pentru cei de acum si cei ce vor fi, poti sa te pui de-a curmezisul cu neamul, cu intreg arsenalul nuclear al omenirii, ca tot degeaba!
In pagina urmatoare (139), din aceeasi carte, impins, ce stiu eu de cine, scriu si mai si afisez la vedere, pe ultima coperta (nu de alta, dar desteptii prezentului doar atat citesc, apoi se bat cu pumnii in piept ca au inteles totul!),:
,,Peste tot, in jur, alaturi noua, linistea, simfonie a zarilor si a aducerilor aminte. Alaturi ei, viata, oricand gata, parca, sa tradeze. La tarmul clipei, misterul ! …Sau, alternativ, cand Dumnezeu, cand diavolul ! Totusi, ultimul, mai rar. Intre unul si celalalt, urcusul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetata, punere pe ganduri ! …Apoi, moartea, cortina a zadarniciei ! Domnule, daca ai putea sa mori in picioare, semn ?! Sa ramai, asa, stana de piatra si sa te ingropi singur, perpendicular pe axa vremurilor ! Sa fii un fel de antena, prin care, musai sa treaca si timpurile, si cuvantul ! In realitate, noi, tot una cu pamantul, un fel de umbre stinse in amurgurile disperarii. Te zbati sa fii si… Una, doua, ti se incurca itele ! Pacat de oasele frante si de alergatul pe te miri unde ! Asta e ! Una e sa vrei si alta e sa fii!”, tot un fel de raspuns! (Va asigur, nu e plagiat, cum s-ar fi exprimat un nu mai stiu care!). Un raspuns insa a carui luciditate ,,Una e sa vrei si alta e sa fii!” te duce la dementa (mai ales cand, cu varsta, ,,ti se incurca itele”, adica, mai pe romaneste, ti se mai imputineaza mintile, in conditiile, in care, candva, le-ai mai si avut!).
Pana aici, mai nimic deosebit! Inca nu am puterea de a absolutiza banalul! Trebuie sa fii omul dracu, sau sa-ti dea Dumnezeu si minte si talent, cu carul, sa faci, in forma geniala, o chestiune de genul asta. Nu se stie insa niciodata cand se crapa de ziua!
In problema ridicolului, nu stiu de ce, dar parca am facut-o in romanul „Pe apa sambetei”, cand un pesonaj, Cercelaru, primar in timpul colectivizarii, isi inscrie un consatean mort, punandu-i degetul pe o hartie, in momentul in care s-a dus cu lumanare la el. (Pe apa Sambetei, Ed. Horion, pp.178 – 79). Oricum, scena e unica in literatura romana si este scrisa inainte de `89, pe vremea cand unii regizau spectacole si inchinau ode iubitilor conducatori, iar acum intr-un picior, si ala de lemn, tin lectii despre cum trebuie sa fie scriitorimea romana.
,,Stan si Bacanu au apucat sa fuga. Florea, Boade si ceilalti au ingrosat insa randurile celor dintai. Cateva ceasuri, Cioaca a ramas singur. Lumanarile puse intr-un sfesnic s-au stins. Norocul lui avea sa i fie cu Cercelaru care abia venea prin mijlocul satului, de unul singur, cu o lumanare in mana. Din dosul ulucilor, il priveau cu ochi speriati, femeile.
– Doamne, asta nu e om sa-l lasi sa puna in mana lumanarea mortului ! – isi ziceau toti, fara a indrazni sa-i iese in cale.
Cercelaru a intrat. S-a uitat in jur. A scos repede hartia lui Cioaca de inscriere in colectiv, i-a inmuiat degetul in cerneala, apoi i l-a apasat pe ea. A aprins dupa aceea lumanarile in sfesnic. S-a mai uitat cu frica intr-o parte si-n alta, de parca s-ar fi luat mortul dupa el, apoi a plecat.
– Credeai ca scapi ? Ei, uite ca nu poti !
In vreme ce primarul isi indeplinise sarcina, Tingirica si ceilalti, luati de jandarmi, isi dadusera aproape tot ce agonisisera, dupa ce mancasera bataie ca hotii de cai. Pe Stan si Bacanu, fiindca nu i putuse prinde, le luasera jandarmii tot, fara sa mai intrebe daca vor sau nu colectivizare. La poarta, au ramas Anica si Bacanica cu mainile impleticite de durere si cu lacrimi pe obraji.
Vremea ca Cioaca sa intre in mormant sosise.
Boderica si Boade au pus cosciugul pe loitrele carului. Crucea au asezat-o langa el. Popa si gornistul au luat-o inaintea boilor. Langa mort, bocea femeia lui Varzaru. Din mers, in urma lor, se adunasera si altii.
– Uite, asa ne ducem unul cate unul, daca nu ne ingroapa astia de vii !”
Ridicolul supunerii, slugarnicia vremurilor de atunci si parca, la noi, din toate timpurile, este, in aceste randuri, o absolutizare a absurdului, daca cuvantul absurd suporta absolutizarea.
Pana una, alta, ca sa ne mai si descretim fruntile, si pentru ca anul acesta mi-am propus un serial al destainuirilor, am sa va povestesc mai intai, cum eu si sotia mea, Beatrice Silvia Sorescu, am asezat in jurul unei mese de bucatarie, intr-o sufragerie de bloc, din apartamentul in care locuiesc si astazi, apartament din Craiova, strada Nicolae Iorga, nr. 134, bl. A32, sc1, ap 13, tocmai la etajul 4, pe Eugen Simion, D.R. Popescu, Maya Simionescu, regretatul Grigore Vieru, Catalin Tirlea, Ioana Dragan, Tudor Nedelcea, Tudor Gheorghe, George Sorescu…
Se implinea un an de cand murise Marin Sorescu. Sa va mai amintesc faptul ca unii au savurat momentul incetarii lui din viata?! Nu e, cel putin acum, cazul! Probabil am sa revin, am sa nuantez, am sa ma intorc undeva, in timp, inainte de 89 si, imediat, dupa aceea… Cand insa ma gandesc ca cei ce isi lingeau degetele atunci cand Sorescu era pe catafalc, ei erau deja, cadavre ambulante, ca erau morti de dinainte (paradoxal, un fel de morti mergatori!), parca imi vine sa o las balta! Voi vedea eu cum si in ce fel voi face! Subiectul e incarcat de mizerii umane pana dincolo de limite. Repet, voi vedea!
Revenind, la un an dupa moartea scriitorului, Primaria Craiova, Consiliul Local impreuna cu Teatrul National, ce astazi ii poarta numele, au organizat prima manifestare sub genericul „Zilele Sorescu”. S-a dat si un premiu, pe care l-a primit dramaturgul D.R. Popescu. Seara, dupa spectacol, domnul Emil Boroghina, la vremea aceea, directorul teatrului, din toata saracia, a pus pe masa, in sala bibliotecii, de la etajul 1, cateva castronele cu fasoale batuta, paine, niste suc, apa… Si cam atat! Saracie mare la noi, si atunci, ca si acum! Vorba lui Creanga! Nu o mai amintesc pentru ca abia am terminat cu injuraturile pe ziua de astazi. Parca vad momentul: niste actori mai tineri, chemati de la Bucuresti sa recite din opera poetului, au inghitit in sec. In acel context, stiind ca acasa am o oala cu sarmale, fasole pregatita de nevasta-mea (Dinescu, in privinta asta, ar trebui sa ia lectii de la ea), precum si carne si carnati ramasi de la Craciun, i-am invitat la mine. Nu, n-am uitat: vinul, cei ce mi-au trecut pragul casei, il stiu. Si alb, si rosu, o minune! Astazi, dupa atatia ani, ar trebui sa-i mai cer scuze domnului Academician, Eugen Simion, pentru faptul ca mai mult de ½ dintr-o sticla, deja spumata peste masura, la deschidere, i-am turnat-o pe sacou. E, asta e! In ultima instanta, si intamplarea cu pricina a facut parte din spectacolul prelungit al serii. Varful distractiei s-a conturat in jurul momentului in care toti cei prezenti, infometati, asteptau sa ii asez, cumva, la masa in jurul careia nu puteau sta mai mult de patru persoane. Acum, cand scriu, si mi-i aduc sub priviri, imi dau seama cata disperare, lipsa mesei! Fortat de imprejurari, pe la miezul noptii, am scos o usa din balamale, si, in sfarsit, am improvizat o masa de cel putin 12 persoane. Seara (pentru exactitate), noaptea s-a sfarsit cum trebuia. S-a mancat si s-a baut bine! Si bine ca a fost asa, pentru, ca a doua zi, in post, invitati la masa, (Eugen Simon, D.R. Popescu, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea si eu, Nicolae Balasa), la Mitropolie de catre I.P.S.,Nestor Vornicescu, am fost serviti cu nu mai stiu cate feluri de mancaruri de urzici. Domnilor, credeti-ma, atunci, nu am putut sa o spunem, dar parca pana si vinul ni s-a oprit in gat.
Ca sa inchei: un an de la moartea lui Sorescu, Eugen Simion stropit de viu cu vin, la mine acasa, in jurul unei mese improvizate, personalitatile neamului (de aici si de dincolo de Prut), Platon, Kant, pagina de internet si ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”! Suna ca prost! Numai ca asta e, cu siguranta, felul de a bate cu gratie campii (in termeni literari de acum, se cheama eseu). Mai diplomat spus, intrebari si mirari la masa trecutului, cata vreme viitorul inca iti mai curge din podul palmei, pe linia vietii, prin varful degetelor.
24 03 2011
Nicolae Balasa
EXERCITII DE UITARE
• Curios lucru: astazi toti mi-au dat dreptate cu toate ca nu sint seful lor.
• Ori intri in politica, ori ramai cine esti.
• Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place. Si adesea il tine pentru El sau il ia la El.
• Editorialul este un articol de fond de ten.
• Sa aveti un sfirsit de saptamina cumsecade (Vlad Nicolau).
• Toate promisiunile sunt teoretice.
• Unde ai invatat tot ce nu stii?
• Pomul se cunoaste dupa fructe, nu dupa flori.
• Optimistul e un pesimist prost informat…
• Pentru ca efortul sa fie placere trebuie ca placerea s-o obtii fara efort (Zoltan Terner).
• Dragostea trece prin stomac…Nimeni nu spune unde ajunge.
• Unii au uitat de unde au plecat. Altii nu au plecat si tot au uitat.
• Ideile preconcepute se autointretin.
• Dreptatea e de partea acelora care gindesc ca noi.
• Toate statuile au un soclu…Nu orice soclu are statuie (Nae Cernaianu).
• Ce nu-i interzis e obligatoriu.
• In principiu, cel care condamna trebuie sa aiba leafa mare.
• Uneori e cuvintul intre doi oameni. Alteori e omul intre doua cuvinte…
• Exceptia repetata prea des devine regula.
• E unul care imi distruge personalitatea a doua oara (Andrei Bacalu).
• Nu toti sunt usa de biserica. Mai exista si ferestrele inguste.
• Consensul este scopul contraverselor.
• Unele prapastii se afla la mare inaltime.
• Sa privim cu optimism spre trecut !
DOREL SCHOR
A UNSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DIN NOU, DESPRE TRADARE…: a intelectualilor, a conducatorilor, a noastra de noi insine…si de Hristos-Dumnezeu!!!
Stimate domnule profesor M.D. –
…Da, dl Ion Coja pune diagnosticul corect: Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu – handicapati, la nivel de trairi nationaliste. Ca sa nu mai punem la socoteala izmenelile si trancanelile lor absurde si penibile (in contextul unei Romanii care se sufoca, la propriu! – o Romanie cumplit agonizanta, care are cu totul alte prioritati decat “intalnirile miraculoase”, “sambotiste”, ale celor doi dubiosi – …da, si eu m-am intrebat si ma intreb, de 21 de ani, “ce-l mana pe Plesu-n lupta”, de s-a facut, in 1990, “demolatorul pionier”-“ctitor al dezastrului cultural incipient romanesc” postdecembrist…(pentru ca, nu de mult, sa treaca pe la Cotroceni, pe post de consilier al Pramatiei Supreme a Romniei!) – …iar Liiceanu (…atatea fumuri si pretentii si gretoase snobisme, si scatologii si ranchiune tatolistice si atitudini grotesti involuntare, in bula asta de flatulatie, scapata, parca, dintre cracii unui bosorog neputincios, poluand, dihoreste, vazduhul…!) s-a ales, “pe daiboj”, cu…patrimoniul urias al Editurii Politice, actuala Humanitas, pusa – …azi se vede foarte clar!… – atat in slujba mondialismului pustiitor, cat si in slujba Eriniilor manolesciene!), TRANCANELILE LOR UBU-esti de sambata seara, pe post de…”filosofii ametitoare” (de ametitoare, in sensul narcotizanto-halucinogen, chiar sunt…”ametitoare”!): “(…)Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie!/(…)Patriotii, virtuosii(…)”!
…N-am spus niciodata ca nu sunt de vina si romanii, pentru gravele cedari morale, cedari de tot soiul… – ….dar trei secole de instrainare si de macinare CONTINUA, PERSEVERENTA, REALIZATA PLANIFICAT “PANA LA PUNCT SI PANA LA VIRGULA”, IN MOD DIABOLIC, a elitelor Neamului (ce s-a ales de “boierimea pamanteana” eroica, de pe timpul Marilor Voievozi Martiri, de la Dragos-Bogdan si Basarab I si pana chiar la Petru Rares si Brancoveanu Constantin…?!…”navigand” prin fanariotismul putrefact si prin masoneria pasoptista si junimista, prin regimurile carlisto-hohenzolerniene, “regalitati impuse masonic” – unul, al lui Carol I, de jaf national generalizat si instrainare patrimoniala cumplita, tradare ticaloasa (nu degeaba s-a dat ordinul Masonic expres si urgent, sa-i inchida, pe vecie, gura Arhanghelului EMINESCU, cel care pentru Marturisirea Adevarului fusese trimis, din Ceruri, sa se intrupeze pe Pamant!), altul, cel al lui Carol al II-lea, de crima, tradare (si dezertare reala, dar si dezertare simbolica, cel putin la fel de grava precum cea reala, din vremea primului razboi mondial: DEZERTARE SFIDATOARE, de la TOATE responsabilitatile sale regale!) si jaf national “ca-n codru” (prin gasca “bancheresc-zarafeasca”, gasca infractional-criminala evreiasca, condusa de Elena Lupescu – BLESTEMUL ELENELOR, in istoria Lumii!!!…cu toate ca, in limba “danailor”, “Héléné” inseamna “Faclie”…dar, din pacate, nu pentru Iluminare de Duh, ci pentru Incendiere Criminala!!!) – …n-are rost sa mai vorbesc de Mihai, la fel de lipsit de minte, integritate si loialitate, precum in acel blestemat an, 1944… – …prin comunismul stalinisto-bolsevic (evreiesc, precum se stie!) apocaliptic, prin democratia liberala catastrofala (cu “capi” si “teoreticieni/ideologi” tot din evreime!), postdecembrista, care succede unui “socialism internationalisto-iliescian”, penibil si jalnic-masonic… – “Finis opus coronat!” – multinationalele sunt, acum, stapanele “sclavilor” Romaniei!!!) – … chiar nu sunt vazute, toate astea, de “elitele de carton”, creaturi promovate de mass media?! Nu.
…Ei, atunci, asta e. Nadejdea mea (cea de pururi!) este ca nu ne va lasa “sa pierim cu totii/de tot” (vorba lui Goga si… Horatiu!), El, Hristosul-Mantuitor, Cel Sfant si Mare si Drept, Aspru Judecator – de Adevar Iubitor, si de necajiti si asupriti, Bland Mangaietor!!!
Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez
P.S.: Am vazut, nu de foarte multa vreme, un film american (cu Melanie Griffith, in rolul principal), al carui titlu se traducea cam asa: “Cea/”una”/straina care s-a intors”. Era vorba despre un fiu de mare-rabin, care a ales (greu, dar a ales, definitiv!) intre iubirea pentru o “straina” (“straina” de “SANGELE RELIGIOS-MOZAIC”, de comunitatea mozaica mistica!), si “stapanirea/puterea”, prin mostenirea rabinala (de la tatal sau, Marele Rabin) – pe ultima! Ei bine, cand vine sa-si ia adio de la “straina” de care se indragostise (dar dragostea ii promitea/oferea, ambitiosului evreu, mai putin decat…mostenirea puterii rabinale!), vede, fascinat, in camera “strainei”, un televizor deschis, pe ecran “evoluand” cuplul Fred Astaire-Ginger Rogers. La intrebarea “strainei” (Melanie Griffith), de ce a ramas cu gura cascata, aspirantul la puterea rabinica ii marturiseste, ca-n transa (…si actiunea era fixata in zilele noastre, nu acum cinci veacuri!): “Ce frumos danseaza! Noi, evreii ortodocsi, n-avem voie sa vedem niciun spectacol, niciun divertisment, niciun televizor, nimic…!”
…Dar pe noi, crestinii (“goimii”…spurcati!), realizatorii evrei de divertisment, din toata lumea, ne indoapa, ne sufoca, ne innebunesc/”zaluzesc” si ne imbecilizeaza, 24 de ore din 24, cu cele mai desucheate si mai degenerate spectacole, zise de “divertisment”, fara niciun avertisment…”cu bulina”!!! Stiu ei ce stiu, de-i lasa doar pe “goimi” sa se…”distreze”/imbecilizeze/sa degenereze spiritual – …iar ei, “poporul ales”, isi pastreaza Duhul curat si puternic, viril si, deci, RAZBOINIC, iar nu sybaritic, molatico-efeminat, “pleziristo-degenerat”!!!
…Era, in acest sens, un banc foarte cinic, despre un roman si un ungur…dar, in cazul pus de noi in discutie mai sus, se pot modifica un pic rolurile: romanul “istoriceste dusmanos”, razbunator (calm, dar feroce…) contra “strainului” –ungur, cel incapatanat “in limba si orgolii de stapanitor”… – poate deveni evreul, cel “incapatanat” in talmudismul lui, xenofob pana la dementa si de un egoism agresiv la culme si bestial (“razbunator” pe…Misterul Nelinistitor de Cugete Asasin-Necurate si Luciferizate…cum ii lamurea Nae Ionescu problema metafizica a cugetului, studentului sau nerecunoscator si deloc cavaler si intelectual, in replica… – Josef Hechter/Mihail Sebastian: Misterul Golgotic al Hristosului Celui Mort/Asasinat si Inviat, CA MESIA DEJA VENIT!: „Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”[1]):
“Ion statea linistit pe camp si-si pastea oile… La un moment dat, vede o persoana indreptandu-se catre fantana, ca sa bea apa. Amintindu-si ca apa din fantana era otravita, Ion incepe sa tipe:
– Baaaaaaa! Nu beeeaaaaa, baaaaaa’, ca-i otravitaaaaaa!
Strainul nu schita niciun gest, ca si cum nici nu l-ar fi auzit si continua sa se indrepte spre fantana, asa ca Ion se apropie de el si tipa din nou:
– Baaaaaaaa!… Nuuuuu beeeeeeaaaaa maaaaaaaa, ca-i otravitaaaaaaaaa!…
Strainul, in continuare, nimic!…
Ion o ia la fuga si ajunge fix la timp langa strainul care tocmai ducea galeata inspre gura. Gafaind, ii spune:
– Mai, omule, tu esti surd? Nu auzi cand iti zic sa nu bei, ca-i otravita?
La care, strainul!
– Nem tudom romanok!
Auzind asta, Ion ii spune, batandu-l usor pe umar:
– Bea, da’ bea incet, ca-i rece!…”
…Beti incet otrava, beti incet si cu toata setea voastra (starnita si intretinuta ARTIFICIAL!), otrava pe care v-o prepara si v-o toarna in toate cele (dar, mai cu seama, pe calea Vazului, pe care vine 80% din informatia DIN EXTERIOR! – …si a Sufletului!!!), zi de zi si ceas de ceas, dusmanii vostri de moarte…! – voi, romani crestini si asa de naivi, asa de usor de fraierit, de catre smecherii si pacalicii Lumii asteia cumplit ticalosite si devenita irespirabila, de atatea miasme infernale!
…Beti (“incet, ca-i rece”…!), romani crestini, daca ati uitat sa va rugati Lui Dumnezeu-LUMINATORUL DE LAUNTRURI…!!!
7 martie 2011
NOTA
1-„(…)Fara indoiala, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Daca ne-am lua dupa ei, au fost alesi pentru a deveni stapanii lumii, si, astfel, nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine sa punem problema altfel, caci e dificil de definit in ce consta stapanirea lumii. Cand se va produce, potrivit evreilor insisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel, putem conchide ca evreii sunt poporul ales, intrucat Dumnezeu a hotarat ca Mesia sa provina din randurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotriva, dar tot de aici porneste si controversa.
De fapt, pentru crestini, Mesia a venit deja, prin incarnarea Logos-ului in Iisus Christos. Evreii au fost cu adevarat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De indata ce acest fapt s-a produs, de indata ce si-au indeplinit misiunea, evreii au incetat sa mai fie poporul ales. Evreii pot ori sa recunoasca faptul ca Mesia a venit deja, prin Incarnarea christica, si, deci din acel moment, inceteaza sa se mai considere poporul ales, ori contesta autenticitatea lui Christos-Mesia – si, atunci, isi refuza chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz in care nu ar pacatui numai fata de misiunea lor, ci si fata de Dumnzeu insusi. Evreii repeta, fara incetare, ca Iisus Christos, atat timp cat se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decat un impostor. Mesia nu a sosit inca, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si, in momentul acela, se va constitui imperiul Israelului, care va stapani peste intreaga lume. Cele doua pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; in consecinta, atunci cand va veni Mesia, pamantul intreg va intra in posesia lor.
Numai ca unul dintre fiii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevarat, evreii l-au considerat, intotdeauna, un impostor, dar aceasta nu a impiedicat un mare numar de popoare sa-l recunoasca drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat, pentru aceste popoare (in sanul carora traiesc si numerosi evrei) o noua conceptie asupra lumii si o noua structura spirituala, valori noi pe o scara noua a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestina a lumii. De aici incepe dificultatea majora. Evreii traiesc in mijlocul lumii crestine, dar ce lege respecta ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respecta atmosfera si conditiile crestine? Daca ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi incetat sa se considere poporul ales; mai mult, ar fi incetat sa fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a intamplat. Evreii continua sa fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulara in sanul altor popoare, o ordine contrara, in special, ordinii crestine, pe care o considera opera unui impostor. Rezulta, de aici, ca, respectandu-si legea iudaica, evreii trebuie, in mod necesar, sa saboteze ordinea si valorile crestine (s.n.).
Nu e vorba numai de o problema religioasa, desi este usor de vazut ca necazurile si suferintele evreilor sunt mai adanci si mai frecvente in perioadele si in regiunile in care oamenii adera la crestinism intr-un mod mai categoric, in timp ce sunt cu mult mai mici in tarile protestante, cu o religiozitate formala. In fapt, cel putin in cateva aspecte, protestantismul este forma cea mai putin crestina a crestinismului si cea mai apropiata de structura iudaica. Ceea ce dorim sa spunem este ca iudaismul si crestinismul depasesc planul strict religios, in masura in care constituie, in acelasi timp, principii formatoare ale vietii sociale.
Exista o ordine iudaica si alta crestina a lumii. Existenta paralela a valorilor crestine si a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie ca este vorba de organizarea politica a unei natiuni, de productia si circulatia bunurilor materiale sau de sensul general pe care il conferim existentei, aceste valori exista si nu le putem pune la indoiala. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua in discutie, evreii si crestinii sunt separati printr-o incompatibilitate organica, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilitati ii considera crestinii pe evrei un pericol pentru ordinea lasata de Iisus Christos. Crestinismul si iudaismul sunt doua lumi complet straine una fata de cealalta; intre ele nu este cu putinta niciun fel de fuziune. Conflictul este atat de intens, incat pacea nu se va instaura decat la disparitia unuia dintre ei.
Evreii sufera, deoarece, din clipa in care au refuzat sa-l recunoasca pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, si-au asumat misiunea de a distruge valorile crestine. Daca poporul lui Israel sufera, e si din cauza ca, dupa ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat sa-l recunoasca: l-au vazut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atat de grav, daca alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!
Prin sionism, evreii au crezut ca au gasit calea de a insela destinul. Ierusalimul continua sa fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Caci urarea nostalgica „La anul, la Ierusalim” nu este legata de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijina pe evenimente care nu au avut loc niciodata, dar care polarizeaza, cu toate acestea, atentia generala, obligandu-i pe oameni sa-si conduca viata in vederea acestor evenimente, ca si cum ele ar trebui sa se produca, in mod necesar. Fara indoiala, pentru evrei, intoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabila, poate cea mai puternica dintre toate manifestarile iudaice.
Aceasta certitudine mistica –potrivit careia poporul lui Israel se va regasi la poalele Templului – este atat de puternic inradacinata in sufletul evreiesc, incat toata viata in diaspora le va parea tuturor evreilor ceva trecator, daca nu chiar o fictiune. In fapt, daca evreii au temple si consilii religioase peste tot in lume, nu e mai putin adevarat ca Ierusalimul ramane singurul lor loc de rugaciune si jertfa, sediul adevaratului lor templu, fata de care templele din diaspora nu sunt decat niste inlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinte si nenorociri, mai mult decat de realitate, care se destrama asemenea transparentei unei iluzii, pentru a fi, apoi, reconstruita, la nivelul fictiunii pure.
Intelegem, acum, cat de mult se indeparteaza de ideea sionista a lui Theodore Herzl realitatea iudaica contemporana. In mod sigur, daca cineva ar reusi sa adune la un loc toti evreii din lume si sa-i constituie politic intr-un stat Israel , atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificata, daca nu chiar rezolvata pe deplin (s.n. si n.n.: Nae Ionescu s-a inselat: azi, cand Statul Israel, fondat artificial, DAR FONDAT! – exista – vedem clar ca, oriunde ar fi/s-ar situa geografic, acest popor incapatanat si profund luciferizat se crede dator, fata de ciudatul sau Dumnezeu, sa ia in stapanire lumea terestra, cu orice pret, prin oricata cruzime dementa!). Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Intrebarea merita sa fie pusa, intrucat evreii au avut, in multe ocazii, propriul lor stat. Ar fi destul de bizar sa credem ca evreii l-au asteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generala cere ca fiecare popor sa aspire, in mod natural si ne-deliberat, la viata de stat, asa cum o sugereaza imaginea moleculelor dintr-o solutie suprasaturata, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare data cand au avut un stat, grija lor permanenta a fost de a-l distruge. Incercarea de a fixa un termen vietii lor in diaspora ar fi o nebunie, caci exact pe aceasta viata se sprijina starea naturala a evreului.
Ce cauta, deci, Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei sa-i smulga Ierusalimului aura sa mistica si caracterul mitologic, pentru a transforma acest oras intr-o capitala moderna, cu ministere si o politie atotputernice? Este posibil. Numai ca aceasta va fi o efemera experienta in plus, ca toate institutiile iudaice de pana acum; pe de alta parte, o cetate o Ierusalimului concreta i-ar face pe evrei sa-si piarda credinta lor comuna, fundamentul vietii lor de pana acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel ? S-ar putea sa fie chiar asa.
Daca evreii sufera, sufera pentru ca sunt evrei. Vor inceta sa mai fie evrei, in ziua in care nu vor mai suferi si nu vor putea scapa de suferinta decat atunci cand nu vor mai fi evrei. Iata o teribila fatalitate, impotriva careia nu este nimic de facut: Israel va agoniza pana la sfarsitul lumii!
Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?”” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”.
Valurile „Dunarii Galati” – I
Se apropie finalul sezonului 2010-2011 al Campionatului National de Hochei. C.S.M. Dunarea Galati, echipa de suflet a hocheiului galatean, continua sa surprinda – evolutiile remarcabile alterneaza cu rezultatele umilitoare din anii precedenti! Discrepanta intre rezultate este atat de mare incat ai impresia ca sub culorile clubului joaca doua echipe, complet diferite!
Acum, in prag de sfarsit de sezon, tragem linie cautand sa identificam plusurile si minurile echipei, analizand totodata cauzele care conduc la aceste rezultate.
Pentru a realiza performante C.S.M. Dunarea Galati are nevoie de trei lucruri –
finantare, un lot valoros si o echipa de conducere (management) profesionista. Aceste trei cerinte sunt atat de necesare incat nu pot genera performanta daca nu se completeaza reciproc.
La Galati situatia este, din pacate, dureroasa. De ce? Voi explica detailat analiza facuta, independent, avand la baza notitele consemnate de-a lungul celor cateva intalniri aleatorii avute cu diversi iubitori ai sportului cu pucul si crosa – antrenori, jucatori, oameni din administratie si foste glorii ale hocheiului romanesc.
Sa incepem cu lucrurile pozitive. Echipa galateana joaca in semifinalele Campionatului National si a castigat medalia de bronz invingand in finala mica, a Cupei Romaniei, Steaua Rangers cu 4 – 3, o victorie de moral, de palmares si totodata o surpriza placuta, neasteptata nici de cei mai optimisti suporteri ai echipei – un pas enorm daca ne gandim ca echipa era in prag de desfiintare. De la rezultatele umilitoare din anii precedenti la medalia de bronz este un salt remarcabil care i se datoreaza in principal unui singur om – Ionel Corciova. El a reusit sa faca diferenta intre C.S.M. Dunarea Galati din ultimul deceniu si C.S.M. Dunarea Galati de astazi. Pasiunea, fondurile alocate, experienta si dorinta de a face performanta a omului de afaceri, fost castigator al Cupei Romaniei cu formatia galateana, si-au spus cuvantul.
Prezenta jucatorilor slovaci (Boris Ruzicka, Juraj Zemko, Eduard Hartmann, Tomas Porubsky, Michal Benadik, Stanislav Gavac) in randurile echipei noastre au consolidat, atat cat s-a putut, valoarea lotului – contribuind totodata la imbunatatirea calitatii jocului echipei concretizata printr-un plus de viteza si tehnicitate in evolutiile echipei. Acest sezon a fost o combinatie reusita intre ambitia de afirmare si pofta de joc a acestor remarcabili tineri jucatori slovaci dublata de experienta si daruire fostelor glorii ale echipei nationale – Catalin Geru, Andrei Nutu si Radu Viorel. Trebuie sa mentionam si contributia jucatorilor harghiteni Levente Elekes si Atilla Tanko care prin jocul prestat si golurile inscrise in finala mica au adus medaliile de bronz la Galati.
Un alt lucru pozitiv pe care clubul de la Dunare l-a implementat cu succes inainte de revolutie au fost investitiile in echipele de juniori. Acest lucru a fost pus in evidenta de prezenta in numar mare al sportivilor galateni in tricourile echipelor bucurestene (Steaua si Dinamo). Zeci de jucatori au reprezentat Steaua Bucuresti contribuind la castigarea Campionatului National si al Cupei Romaniei, talente care au fost incorporate „la ordin” fara ca clubul galatean sa beneficieze in mod direct de cei mai buni dintre ei. Daca ne uitam cu atentie la componenta actuala a echipei Steaua Ranger Bucuresti observam ca acesta metoda de a „dona” gratuit tinere talente echipei bucurestene este inca o practica de actualitate, desi clubul galatean a investit enorm in respectivii juniori. Poate d-l presedinte Brandabur ne poare lamuri de ce si pe ce, au ajuns respectivii jucatori la Steaua?
Un lucru de neinteles pentru iubitorii hocheiului galatean este lipsa sponsorilor. Galatiul cu un flux financiar de cateva ori mai mare decat al orasului Miercurea Ciuc nu reuseste sa atraga nici o zecime din suma de sponsorizare a echipei harghitene. De la infiintarea clubului galatean s-a practicat hochei de performanta numai cu finantare de la stat, o metoda invechita insa pentru ultimele doua decenii, caci din 1989 contributia statului a scazut dramatic iar sportivii au ajuns sa joace hochei doar din placere. Accidentarile, lipsa unor prime si salarii atractive, a unor facilitati de recuperare si a unui proiect de lunga durata a hocheiului galatean au condus la situatia actuala – cu exceptia acestui sezon, echipa de seniori a clubului de hochei galatean a facut doar figuratie in ultimii 15 ani in competitiile interne.
Lipsa sponsorilor este in mare masura datorata conducerii clubului. Atragerea unor sponsori nu se poate face daca nu ai platforme de comunicare, nu ai o organizare solida si o strategie pe termen lung.
O parte din vina cade si in spatele administratiei patinoarului. Acesti domni sunt complet depasiti de realitate si se ocupa cu orice, numai cu administrarea arenei nu. Va dau cateva exemple: toaletele pentru public arata deplorabil – nefunctionale si lipsite pana si de hartie igienica, in patinoar se fumeaza, se sparg seminte, se injura – comportament huliganic intretinut de administratie prin puterea exemplului, mantinela, scaunele, cabinele de pedepse, suprafetele de protectie din plexiglass nu au fost schimbate de decenii desi s-au alocat bani frumosi pentru modernizarea arenei. In Canada manageri si administratori cu asemenea performante si nivel de implicare nu li s-ar da pe mana nici masina de ascutit patine!
Cand eram copil pe terenurile de sport din jurul arenei se putea alerga. Existau porti de hochei uzate sau de fotbal instalate unde aveai posibilitatea sa te joci si sa te antrenezi cat doresti. Astazi, administratia patinoarului le-a transformat in garaje si parcari „rentabilizand”, in conceptia lor, activitatea acestei baze sportive. Cata lipsa de viziune si respect pentru miscarea sportiva din Galati au acesti domni!
La meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, in tot patinoarul, nu s-a gasit o foaie de plexiglass! Desfasurarea partidei a stat mult timp sub semnul intrebarii, meciul incepand cu ingaduinta echipei adverse, cu o ora intarziere! Ora in care instalatiile frigorifica si de iluminat au functionat in pierdere! Pe banii cui d-lor?! Ai contribuabililor. Atat de bine administrati voi banul public ca nu sunteti in stare sa aveti doua, trei foi de protectie rezerva?! Mai mult, unul din resposabili, nemultumit de decizia antrenorul suedez de a nu intra pe gheata, „gandea” cu voce tare: „Daca nu le convine, sa joace-n Liga M.O.L.!” Stimate domn, nu te supara dar este o onoare sa ai castigatoarea Ligii M.O.L. pe gheata! La conditiile pe care le oferiti nici in liga a doua nu meritati sa jucati. S-au convins de acest lucru si juniorii comunei Carta care au ramas fara celulare si bani, bunuri sustrase din vestiar. Vorba unui spectator „Nu am pierdut nici de data asta ocazia sa ne facem de ras”!
Florin Munteanu
http://balabanesti.wordpress.com/
APEL PENTRU SALVAREA CASEI DE CULTURA A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA!
Traim intr-o perioada nu doar a absurdului, ci si a marilor paradoxuri. In acest an intreaga elita a vietii cultural – artistice si stiintifice clujene actioneaza ferm si sustine eforturile autoritatilor locale, ce vizeaza obtinerea nominalizarii municipiului Cluj-Napoca pentru a deveni, in anul 2020, capitala culturala a Europei. In acelasi timp, insa, asistam la eforturile altora de a submina astfel de demersuri, urmarindu-si cu obstinatie o serie de interese economice si de profituri cu orice pret, chiar daca pentru obtinerea acestora risca sacrificarea unor institutii si obiective culturale majore, de care este nevoie pentru a fi considerati si acceptati ca parteneri respectati in dialogul cultural european si international.
De foarte multi ani, spatiul in care, de cateva decenii, isi desfasoara activitatea Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, este vizat de Asociatia Patronilor si Meseriasilor. Pe considerentul ca ei ar fi continuatoarea unei asociatii de acest fel, infiintata inca in secolul al XIX-lea, Asociatia Patronilor si Meseriasilor, desi beneficiaza din partea Consiliului Local, inca de la infiintare, de un spatiu generos, in care si-a putut desfasura toate actiunile, profitand de unele imperfectiuni ale legislatiei in vigoare si, probabil, de lipsa de fermitate din partea unor reprezentanti ai autoritatilor publice locale, a revendicat spatiul in discutie.
Chiar daca, lucru recunoscut de fostul primar al Clujului si actualul prim-ministru, spatiul in care Casa de cultura isi desfasoara activitatea este insuficient (si impropriu) pentru multitudinea actiunilor organizate, activitati si manifestari ce se adreseaza tuturor categoriilor de pregatire socio-profesionala, de varsta sau etnice ale locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, colectivul Casei de cultura a municipiului, desi constituit doar din opt persoane in momentul de fata, a reusit, prin eforturi deosebite, sa faca, in ultimii ani, din aceasta institutie una dintre cele mai active institutii, culturale clujene si din judet, inclusiv prin atragerea, in randul colaboratorilor sai, a numerosi membri ai Academiei Romane, scriitori, artisti, oameni de cultura locali, de mare prestigiu, de la nivel national sau de peste hotare.
Zi de zi, in Casa de cultura a municipiului se desfasoara activitati ce se adreseaza clujenilor, facandu-se eforturi pentru ca acestea sa corespunda asteptarilor si pretentiilor beneficiarilor nostri.
Din investigatiile care au fost facute in aceasta problema a rezultat faptul ca in legatura cu acest spatiu exista uriase interese de ordin financiar, care explica intr-un fel eforturile disperate ce se fac de catre solicitanti pentru intrarea in posesia lui cu orice pret .
Avand in vedere faptul ca aceasta chestiune pe care v-o supunem atentiei nu este una de ordin particular, avand in vedere faptul ca institutia noastra, respectiv Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, este o institutie de utilitate publica, desfasurand activitati ce se adreseaza si deservesc interesele intregii comunitati clujene, am considerat de datoria noastra sa aducem la cunostinta intregii opinii publice actiunile actuale indreptate impotriva noastra, dar si impotriva intereselor culturale ale clujenilor, solicitandu-va sprijinul si rugand intreaga elita culturala a municipiului si a tarii sa se pronunte daca se doreste ca la Cluj-Napoca, in spatiul pe care il detinem in prezent, sa-si desfasoare activitatea o Casa de cultura sau o placintarie, birt sau cine stie ce alta institutie aducatoare de profit pentru cine stie ce emanat post decembrist sau vreo gasca de interese ambalata in aparente democratice si legale.
Ne adresam, asadar, in primul rand locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, beneficiarilor muncii noastre, dar si colaboratorilor si intregii comunitati intelectuale din tara si de peste hotare pentru a se pronunta in aceasta chestiune si a impune autoritatilor si Justitiei luarea unei masuri care sa nu contribuie la disparitia, gratie unor interese meschine, nu intotdeauna ortodoxe, a unei institutii de cultura.
Mai facem, cu acest prilej, precizarea ca aceasta situatie o vom aduce si la cunostinta institutiilor comunitare, semnalandu-le modul in care, in Romania, in absenta unei pozitii ferme din partea celor in drept, dar si a unor grave lacune de ordin legislativ, se urmareste sacrificarea institutiilor culturale de utilitate publica.
Personal, ne exprimam increderea ca in Justitia clujeana exista inca numerosi oameni integri, competenti si buni profesionisti, care nu vor face jocurile unor cercuri de interese si nu vor tolera incalcarea legilor doar de dragul de a spori numarul miliardarilor de carton.
Colectivul Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca si eu personal, adresez multumiri tuturor celor care, in aceste momente decisive pentru viitorul Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, nu doar pentru colectivul acestei institutii, cat mai ales pentru viitorul si prestigiul institutiilor de cultura din acest spatiu, vor fi alaturi de noi si ne vor sprijini in eforturile pe care le facem, nu pentru a ne apara locurile de munca, ci pentru a ne opune, cu toata puterea si convingerea, abuzurilor si ilegalitatilor de orice fel in aceasta tara.
Sa se inteleaga cum se cuvine faptul ca noi respectam proprietatea si dreptul la proprietate, daca aceasta este obtinuta pe cai cinstite, nu prin fals, minciuna si frauda!
Asteptam sa ne comunicati opiniile si sprijinul dvs.
Dr. Dan BRUDASCU
GARBEA BATE URBEA!
(Scrisoare deschisa catre domnul scriitor si Mare Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, HORIA GARBEA)
Iata ce scrisoare stalinista primeste, azi, 4 martie 2011, o aspiranta la „fratia” USR – si scrisoarea cu pricina imi parvine, in timp util, prin intermediul unui amic bucurestean, scriitor si el:
„Stimata doamna,
Acum sint lamurit. Faptul ca aveti legaturi cu o organizatie de securitti si ati acceptat un premiu care poarta numele
securistului Arthur Silvestri, care a facut atita rau scriitorilor romani la fosta revista protocronista Luceafarul din anii 80
va exclude de la orice posibilitate de a fi primita in USR.
De altfel pretedintele comisei de validare este Dan Cristea, victima directa a acestei reviste, obligat sa emigreze din cauza acestor „protocronitti”.
Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.
Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.
M-at bucura sa scrieti literatura adevarata ti sa va situati de partea valorilor autentice.
Acuzatiile pe care le-ati lansat la adresa colegilor din filiala Pitetti se dovedesc nefondate ti a devenit pentru mine clar ca ati fost respinsa pentru lipsa de valoare a operei ti referintelor.
Horia Garbea ”
…Habar n-am cine este doamna cu pricina (amicul bucurestean imi scrie ca este vorba de doamna DANIELA VOICULESCU, din Pitesti…), dar nu asta conteaza! Ci modul perfect STALINIST al dlui GARBEA („doctor in inginerie din 1999, cu o teza din domeniul fiabilitatii constructiilor, cadru didactic la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din Bucuresti din 1987…”), de a trata problema userista (si a o…”imbunatati funciar”!), in Romania anulului 2011…
…Tin minte ca surorile mai mici (gemene) ale mamei mele, cand au solicitat statului roman (aflat, pe atunci, sub ocupatia Armatei Rosii Sovietice…!), sa dea examen de intrare la Scoala Normala din Falticeni, au primit, in anii ’50, un raspuns oficial (mazgalit pe marginea cererii de inscriere la examen), care suna cam asa:
“Tinand cont cas (sic!) fetele tovarasului ipodiacon Prodan Simion, care este un sarpe de chiabur si aduce si otraveste cu religie opim popoarelor (s. mea si nota mea: probabil, voia sa zica: “opiumul popoarelor”…), se respinge numita cerere de inscriere la scoala normala din falticeni (sic!). Semnat: indescifrabil.”
…Auziti ce senin si cinic, ranjind ca o hiena, scuipa (azi, 4 martie 2011!), printre colti, cu eleganta de crocodil, un alt politruc de serviciu, Marele Inchizitor, de la „Fiabilitea constructiilor, Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului”, jupan (sau…”jupan”?!) HORIA GARBEA: “Am luat nota ti de volumele dvs. ti de referintele critice, lipsite de orice relevanta, ti e limpede ca nu e cazul sa insistati pe acest segment al scrierilor dvs.
Daca veti depune dosarul eu il voi primi, desigur, dar va atrag atentia amical ca nu veti fi primita.”
… “Sa va situati de partea valorilor autentice” – …adica, de partea “valorilor” basisto-pedeliste, nu?! Pentru ca, altminteri, va anunt, cu scuzele de rigoare, ca Arta Autentica nu se situeaza… “ de partea” NIMANUI!!! Cel mult, confirma alchimii intime ale Duhului Umano-Divin si sugereaza (sau chiar comunica, expresiv!) Revelatii Divine…!
…”Garbea bate urbea”, da? Deci, Basescu, pe care numitul GARBEA (dimpreuna cu seful sau direct, dl N. Manolescu) il venereaza, a fost, cumva (si n-am aflat noi…SI NICI DOMNIA SA DL BASESCU…MACAR!…PENTRU CA, SINGUR, A RECUNOSCUT, LA TELEVIZIUNEA PUBLICA A ROMANILOR, CA A FOST ACTIVIST COMUNIST…cat despre Securitate, a dat din umeri…adica: ”Puteti s-o dovediti? – …sa mai gasiti arhivele pe care am pus sa le…<<pieptene>>?!… – n-aveti decat, cu placere!”), detinut politic anticomunist, “prizonier de constiinta”, martir la Sighet si Aiud, da?
Si, deci, intr-o linie de consecinta logica, daca ar fi recomandat-o analfabetul de hlizit mongoloid de la Cotroceni, numit Traian Basescu, pe Daniela Voiculescu (…din Pitesti), pentru a face parte din USR – totul era/ar fi fost “in ordine/regula”, nu, domnilor Garbea si Dan Cristea?! – “REFERINTELE CRITICE AR FI AVUT RELEVANTA”, nu?…si “putea sa insiste”, sau chiar…”N-AR FI FOST NEVOIE DE NICIO <<INSISTENTA PE SEGMENT>>” (se vad, clar si to-o-ocmai “din zare”, reusitele dvs., in domeniul “fiabilitatii constructiilor” si al “Imbunatatirilor Funciare”, domnule…”scriitor” GARBEA!!!) , pentru ca gardienii/pretorienii pedelisti sunt, cu totii, incuscriti intre ei!!! – …dar daca o recomanda Premiul oferit, “in memoriam”, de catre familia regretatului ganditor enciclopedist Artur Silvestri…lucrurile… “se modifica radical”, se invart cu…”360 de grade”, cum zice un elev de-al meu…deci, “SE CONFISCA AVEREA” si…”SE CONDAMNA PE VIATA”…pentru ca doamna…”e chiabur de-al lui Silvestri”, nu?! Sau, in limbajul “asezonat” americaneste, de azi: “Este o terorista Al- Qaida, de-a lui Silvestri!”
…Ia-ia-ia si mai-mai-mai…ce stalinism …”après la lettres”, la Garbovitul!!! Nu prea stie ce-i cu virgula, in romaneste – …dar, altminteri, e tare, stimabilul, tare de tot!
Pai, venerabile, sa-ti marturisesc ceva: si pe mine, subsemnatul, Adrian Botez, m-a onorat dl Artur Silvestri, cat traia, cu nominalizarea la Premiile ARP pe anul 2007, pentru volumul de hermeneutica literara “Loja Iohanica Romaneasca – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si
Ioan Slavici” – Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006 (n-a mai apucat sa le mai acorde, Premiile lui 2007, pentru ca…l-au prapadit, se zice “in sat” – … “ne-securistii” vostri!) – si eu ma mandresc cu corespondenta atat de fertil-ideatica si cu prietenia cu acest autentic si luminat erudit si patriot roman (…nu era ruda cu Bin Laden, asigur lumea de asta…)! “Securist”?! Poate, in sensul ca incerca sa “securizeze” Romania de niste lepre staliniste, precum sunteti (si va dovediti/confirmati, zi de zi si zi dupa zi!) domniile voastre…domnilor HORIA GARBEA si Dan Cristea si…si…si…!!!
…Daca nu ar fi existat, acum 7 ani, in USR, si oameni de valoare si integri, evident ca “stateam, si eu, pe dinafara” de USR…”INSISTAND DEGEABA, PE SEGMENT” – …nici cartile mele n-ar fi fost premiate de USR (ci puse la Index, fireste!) – dar asa, uite ca, acum, sunt publicate, citite si cunoscute scrierile mele, pe vreo trei-patru continente ale lumii…desi domniile voastre va faceti ca nu ma cunoasteti…Nici sa nu ma cunoasteti vreodata! M-as simti groaznic de jignit, mi s-ar intoarce stomacul pe dos…de atata… “placere”! – sa va simt ochii cei de broaste raioase, rostogolindu-se si tarandu-se catre mine!!!
…Ehe-hei! Vedeti, domniile voastre, ca nu greseam si nu schimbam “nicio iota, nicio cirta” din Adevar, cand ziceam ca “USR-ul este ultima institutie care ar avea dreptul moral, in Romania, azi, de a confirma valori estetice si morale”?!
Pentru ca, in fruntea ei, acum, nu mai sunt niste scriitori cu idealuri morale si estetice inalte si dumnezeiesti, ci doar niste gardieni politici pedelisto-maoisti, care pazesc sa nu cumva sa se strecoare, Doamne fereste (…chit ca, pentru domniile lor, Dumnezeu este…”opim popoarelor”!), vreun individ cu spinarea dreapta si cu idealuri estetice si morale inalte (nu de cei ce vor/”se screm” sa-l impuna, drept “Canon National”, in locul lui Eminescu – pe nefericitul si scatologicul acela, bun de Sectia de Maniaco-Depresivi a Spitalului 9 – Bucuresti, de …Mihail Galatanul!!!).
Daca nu esti un “yesman” si mancurt si un lingau exemplar si “competitiv”, al “rabinatului useristic” (citez!) – atunci…”OUT!” Cum au mai patit-o si-o patesc inca zeci si sute de talente autentice si “verticale”, din Romania Reala (…a se vedea “celebrul”, de-acum… – de fapt, tragicul … – “caz Liviu Ioan Stoiciu”!) – dar…”cu convingeri politice nesigure si cu origine nesanatoasa”!
…Ma intreaba cineva, de la cot: “Si ce-o sa faci acu’, daca citesc astia ce-ai scris?”
Pai, eu de ce-am scris-o?! CA SA SE CITEASCA!!! Poate ca, in sfarsit, vor intelege (si vor SI invata!!!) ca si nerusinarea si sfruntarea trebuie sa aiba o limita, ba pana si rabdarea (unora) dintre romani (de cei cu…”bube politice-n cap”!…cum zicea Securitatea invocata de domniile lor…fara sa-si vada “barna din ochi”!)… are (in fine!) o limita!
…Doamne,-ajuta Neamul Romanilor Celor cu Frica de Dumnezeu – … dar, rogu-Te, Doamne Sfinte, ai oleaca de grija si ocupa-Te si de… “sanatatea” precara a iudelor!
prof. dr. Adrian Botez
Ce va avea prioritate la Cluj: un boutiqe sau Casa de cultura?
Faceam, recent, un apel la Justitia Romana, dar si la clujeni aducandu-le la cunostinta faptul ca, in pofida eforturilor uriase pe care institutiile de cultura si autoritatile locale ale municipiului Cluj-Napoca le-au demarat in vederea obtinerii nominalizarii orasului nostru spre a deveni, in anul 2020, capitala culturala europeana, asistam la o incercare a unor „baieti smecheri” de a obtine, cu concursul Justitiei, imobilul in care, in prezent, isi desfasoara activitatea Casa de cultura a municipiului. Trecem peste aspectul, nici el de neglijat, ca municipiul Cluj-Napoca intre toate municipiile capitala de judet din Romania, dispune de cel mai meschin si impropriu loc in care isi desfasoara activitatea o institutie care prin manifestaile sale cultural-artistice, de loisir, dar si din domeniul educatiei continue, ofera tuturor cetatenilor interesati, indiferent de varsta, pregatire, limba, religie etc. actiuni in care se regasesc si care raspund nevoii lor de cultura, de arta, de frumos.
De cativa ani depunem eforturi, zi de zi, pentru a fi cat mai aproape de gusturile si asteptarile beneficiarilor muncii noastre chiar daca nu dispunem de cele mai adecvate conditii materiale si resurse financiare. Zi de zi, de multe ori 7 zile pe saptamana, Casa de cultura pune la dispozitia clujenilor o paleta larga si diversa de manifestari si actiuni, bucurandu-ne de sprijinul si concursul altor instiutii partenere, inclusiv universitatile, institutele de cercetari, uniunile de creatie, filiala Cluj a Academiei Romane, precum si reprezentanti de marca ai elitei cultural-artitice si stiintifice locale si nationale. Beneficiem, totodata, de sprijinul constant al Centrelor culturale strain ce-si desasoara actvitatea in Cluj-Napoca, dar si a numeroase sectii culturale ale ambasadelor straine acreditate in Romania. Mai amintim ca, datorita contactelor pe care le avem in lume, am reusit sa aducem in fata publicului clujean atat artisti, ca si oameni de cultura sau savanti din multe tari ale lumii. Suntem, asadar, conectati si participanti activi si, credem noi, redutabili, la dialogul cultural european si international, contribuind, prin munca noastra, la sporirea prestigiului si renumelui acestui oras.
Tot de cativa ani, gratie unor imperfectiuni din legislatia romaneasca, suntem amenintati, de niste baieti smecheri, pusi pe capatuiala, se pare, cu pierderea spatiului si asa insuficient si impropriu in care ne esfasuram activitatea. Pentru ca, la un moment dat, interesand-se ce spatii si imobile din zona centrala n-au fost inca retrocedate, au descoperit ca un astfel de imobil era tocmai cel in care activam noi. Si atunci, cu sprijinul unor persoane in varste, carora li s-a promis marea cu sarea, au reusit sa faca rost de tot felul de acte si declaratii, mincinoase, false etc., pe baza carora au demarat acest razboi. Intamplator o pesoana dintre cele folosite de baietii smecheri amintiti este una si aceeasi cu cea despre care presa clujeana a atentionat ca obstructioneaza, fanatic, desfasurarea activitatii Muzeului de speologie, unul dintre putinele muzee de acest gen pe plan european si mondial, care contine multe acte, obiecte, documente etc. ce au apartinut fondatorului acestei discipline stiintifice – savantul Emil Racovita.
Intamplator sau nu, cetateanul in cauza, ungur la origine, ne creaza, de ani de zile tot felul de sicane si greutati si a declarat, de mai multe ori, lucratorilor institutiei, ca asteapta momentul cand va vedea evacuata Casa de cultura din acest imobil. Nu am inteles ratiunea unei asemenea incrancenari. Speram ca nu este un demers motivat etnic, sustinut, din umbra, poate, si de Consulatul maghiar din vecini pentru ca, prin astfel de demersuri marsave, sa alunge orice urma (dar si institutie) de cultura romaneasca si in limba romana din centrul Clujului .
La penultima sedinta a completului de judecata, din luna februarie 2011, presedinta acestuia, socata de nonsalanta cu care reprezentantul reclamantului a mintit cu nerusinare , urmarind sa induca in eroare Justitia, i-a atras atentia in acest sens. Credem ca, de fapt, presedinta completului de judecata era perfect indreptatita, moral si legal, sa il trimita pe respectivul individ in judecata pentru sperjur, dar si pentru ofensa adusa, cu vadita rea credinta, organelor de judecata. Mai mult, fapta marsava savarsita de individul in cauza ar trebui sa o determine pe distinsa jurista sa aiba indoieli si in ceea ce priveste legalitatea unor acte depuse, ca probe, la dosarul cauzei. In felul acesta e imposibil sa nu fie descoperite falsurile ordinare la care s-a recurs.
Solicitantii, in fals, ai acestui imobil au ajuns, prin fapta lor, sa submineze eforturile insemnate pe care institutiile, intelectualitatea si intreaga comunitate culturala clujeana le depun pentru a reusi sa obtina nominalizarea municipiului Cluj-Napoca, in anul 2020, drept capitala culturala a Europei. Si asta pentru ca, in locul unei Case de cultura, sa apara vreun nou boutique, restaurant sau crasma ordinara. Ii intreb pe clujeni, dar si pe reprezentantii Justitiei ce considera dansii ca e mai important pentru acest oras: o institutie de cultura sau o crasma ?
Avand in vedere faptul ca, prin activitatea noastra noi slujim intregul oras, pe toti locuitori lui, deci sunem o instiutie de utlitate publica, as solicita Justitieisa se pronunte in acest caz abia dupa organizarea unui referendum prin care toti locuitorii municipiului sa-si spuna cuvantul. Asa mi s-ar parea firesc, onest, legal si moral.
Trag speranta ca din Justitia clujeana nu au disparut oamenii integri, de aleasa probitate si tinuta, iar aceasa marsava tentativa de distugere a unei institutii de cultura sa nu se bucure de succes. Pierderea nu vizeaza doar colectivul, mic, ce activeaza aici, ci toti clujenii, iubitorii culturii si artei din acest municipiu.
Dr. Dan BRUDASCU
Marin Sorescu si gandirea Samkhya
In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand, motivul are caracter contextual, chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva. Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris, a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet? Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm, si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.” Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
– Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010, pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?
Craiova, 26 02 2011
Nicolae Balasa
„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT
…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!) cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) – n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea de Duh fiind, deci, prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!) – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu – si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore, incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.
Adrian Botez
Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume
Trebuie sa spun, de la inceput, ca pot numara pe degete oamenii despre care am scris, fie si numai contextual. Si asta nu din rautate, nu din egoism, nu din egocentrism si nici din nepricepere, ci din rezerva ce mi-a sugerat-o, mai tot timpul, stiinta contemporana, si, mai ales, filosofia (in termenii kantieni, tot stiinta!) despre om. Vreau sau nu, chiar si cand trec pe ulita satului si o vad pe baba Floarea, femeia care, in urma cu vreo 40 de ani, se lua cu joarda dupa mine ca sa nu rup crengile ciresului in care dadeam buzna de cum i se parguiau fructele, ma plec, imi scot palaria, salut respectuos, apoi, ametit, la prima vedere, de un fel de gol in timp, ma intreb: cine e ea?, cine sunt eu?, ce este lumea? Cum nu pot indruga mai nimic, ma tot framant daca celelalte intrebari puse de Kant: „ce pot sa stiu”, „ce pot sa sper?”, „ce pot sa fac?”, isi mai au rostul, cata vreme nu pot raspunde nici macar la prima ,,ce este omul?” Dumneavoastra, citind aceste randuri, o sa ziceti: „speculatie!”. De data asta, n-am sa va contrazic, desi, de aci, din a bate apa in piua (a se intelege a pisa cuvantul, intr-o vesnica intoarcerea a fetelor, nu pierdere de vreme!), din despicarea firului in patru, din contradictii, s-a mai limpezit omenirea la cap (daca s-o fi limpezit?!), dar nici n-am sa va las (macar pe cei apropiati, pe cei ce ne cunoastem), fara sa intreb: cine esti tu? cine sunt eu? (despre mine puteti spune cate-n luna si-n stele tot am sa ma bucur!), dar mai ales, cine este Ion Maldarescu? Eee?! E altceva! Intrebare cu subiect si predicat. Vedeti, nici macar eu nu ma mai pun de-a contra (doar de dragul unui anume Gica!) si las gandurile sa curga. Mda! Hai, ziceti! Aud! ,,Pai, ca o fi, ca o patii…” „…si el ca ca si noi, ceilalti”, „…domnule, mare profesor! Carturar de vita veche!” ,, ma nene, asculta-ma pe mine: artist, nu gluma!” Altul: „…dumneata l-ai cunoscut?” Personal, adica, fata in fata, nu! – ii raspund cu sfiala. „Pacat! Dar mai ai vreme, altfel…”
Altfel? – m-am intrebat si m-am rusinat peste masura. – Altfel umblu si eu, ca multi altii, prin lume, fara sa vad Oamenii! In graba, imi propun o intalnire, insa pana atunci, rasfoiesc reviste, carti, privesc in trecut, rascolesc prezentul, caut cumva si-n viitorul nostru si, culmea, abia acolo il descopar ca intreg. Da! Ion Maldarescu, OM sau firea romanului de-a fi in lume! Si nu e putin, ascultati-ma pe mine!
La multi ani, Maestre!
Nicolae Balasa
POPORUL ROMAN NU ESTE O GAZETA DE PERETE SI LIMBA ROMANA O PIONEZA PE CARE S-O SCHIMBI DUPA MARIMEA DEGETULUI CARE O APASA
Am cantarit foarte mult pana sa purced a scrie aceste randuri, motive ar fi multe, numai daca l-as mentiona pe cel ”ete, ce se mai gasi si asta sa se ia de noi”, si ar fi de ajuns, Dar cum mancarimea buricelor destelor nu ma lasa in pace, musai sa ma scarpin intre ele. Al doilea ar fi, si mult mai important decat „destele” din dotare, incercarea de a se da un nume stalcirii limbii romane, de a inmatricula graba romanilor de a schimba doua vorbe intre doua schele si cinci caramizi in brate, si a „limpieselor”ce dau buzna sa intre si sa iasa de la metro si tren spre casele”seniorelor”unde lucreaza, nu inainte de a-si povesti cata „fianta” au platit la camera proaspat inchiriata, si cate „papeluri” au lipit pe stalpi pana sa gaseasca un loc de munca. Sa-mi fie iertata aceasta scurta incursiune in a folosi cateva cuvinte spaniole uzate mai des de romanii din Spania, dar era necesar pentru a creiona „materialul” de unde au plecat cateva minti luminate de au ajuns la concluzia ca este necesar sa numeasca acest amestec de romana cu spaniola…romaniol!
La inceput nu am dat atentie acetui „demers”, am crezut ca este un terubilism al unor tineri carora le pasa de felul cum se vorbeste pe aici.Dupa ceva vreme, am aflat cu stupoare ca chiar un porfesor s-a aplecat spre aceasta idee si a incercat sa o dezvolte, dorind sasi aleaga ca tema de doctorat…romaniolul, dar cum nu existau profesori care sa noteze…. a cazut ideea. Puteam trece si peste acest lucru, desi ma ingrozesc pana unde poate sa mearga limitarea conceptului de identitate nationala.
Nu ma declar eu, aici, cel mai infocat patriot.desi nu ne costa nimic sa fim atunci cand este vorba despre ceea ce ne reprezinta si avem ca mostenire de la cei de dinaintea noastra. Ma intreb, asa, ca prostul, cei care au avut aceasta idee, nu l-au visat pe Constantin Brancoveanu, care mai bine si-a vazut familia decapitata decat sa renunte credinta? Stiu, se vorbeste amestecat intre romanii din Spania, asta din graba, dar si din lejeritatea pronuntarii unor cuvinte spaniole, dar de aici si pana a incerca sa indexezi acest lucru , pe care ei l-au denumit fenomen, si sa denumesti ROMANIOL discutiile din strada, mi se pare ca este vorba despre altceva, ma si tem sa numesc asta negatiede identitate.
Ma intreb din nou, romanii din Canada, Chicago, sau ori de altundeva, care sunt plecati de generatii intregi, unele familii chiar de la inceputul secolului XX, comunitati de romani traditionale, lor de ce nu le-o fi venit ideea sa dea un nume babilonului de limbi vorbite . Oare cum s-ar fi numit amestecul dintre romana si engleza americana, …romacana? Sa fim seriosi si sa ne ocupam de lucruri mai importante, daca avem harul scrisului ,sa-l folosim in slujba celor care ne citersc, doar pentru ei scriem ,nu pentru noi, sa ne demonstram ca suntem plini de desteptaciune precum ursul de miere …in tufisul cu zmeura! Pe spanioli nu-i intereseaza acest fenomen, cum a fost denumit de initiatori, asa cum nu intereseaza nici pe omul de rand care tremura azi pentru instabilitatea zilei de munca de maine.Romani sunt peste tot, mai multi sau mai putini, dar ei au alte preocupari nu sa indexeze limba romana.
Pana si vlahii din Serbia, desi stiu sarbeste, clar, vorbesc tot romaneste, au luptat sa-si intemeieze scoli, biserici, si sunmt acolo de doua sute de ani, de cand ne „incuscriram” cu sarbii prin casatoria unei principese romance cu printul Obrenovici care a primit ca „dota” sate si comune intregi populate cu romani. Desi au fost amestecati de politica vremii, ei si-au pastrat limba. Am intanit batrani care nici nu stiau sarbeste. Nu as lasa acest subiect asa usor din plaivaz, daca la orizont nu ar fi aparut la inceputul acestui an, o alta gogomanie scrisa. Imi pare foarte rau ca trebuie sa fac acest lucru, cineva ar zice sa-mi vad de ale mele, asa cum spuneam la inceput, si sa las lumea sa scrie ce vrea. Sa scrie frate, este loc pentru toti, si nu comentez cum se scrie, bine sau rau, nu este treaba mea, dar sa nu se faca afirmatii mai mult decat injositoare despre poporul roman, si asa trecut prin ciur si darmon de asazisa Europa unita.
Am citit nu demult, o afirmatie, cum ca poporul roman este unul migrator! Fratilor, scrieti ce avesi de scris, despre ce vreti voi, dar nu va da nimeni dreptul sa va erijati in criticii unui popor intreg, criticati politica, politicienii, ei, oricum, sunt trecatori, dar poporul roman trebuie sa ramana asa cum il stim, avem obligatia asta. Pana sa ne arunce cineva cu noroi in ochi, o facem noi, gratuiit, de dragul unui teribilism nejustificat. Poporul roman nu este o gazeta de perete unde sa ne lipim toate rautatile si frustrarile noastre si limba romana o pioneza pe care s-o schimbi in functie de marimea degetului care o apasa. Sa nu confundam poporul cu persoanele aflate ,vremelnic, la conducere, poporul este ceva sfant, intangibil, este tot ce poate fi mai intreg in constiinta unui individ.
Nu vreau sa devin patetic desi ar trebui, poporul nu ni-l alegem noi, asa cum nu noi ne alegem parintii, el este dat de Dumnezeu, este , daca vreti, camera noatra de la drum,in care pastram tot ce avem mai frumos dar in care nu poti alerga dupa un taur. Revenind la termenul de popor migrator, este mult mai grav decat incercarea cu romaniolul. Oare numai noi am plecat aiurea prin lume sa ne cautam un rost mai bun?. Daca se spunea ca traim intr-o vreme in care lumea migreaza, iar romanii detin ponderea cea mai mare, era altceva, dar nu sa fim scosi din context.
Istoria noatra, atat cat am reusit s-o inteleg, nu a consemnat nicio destelenire din spatiul carpato-dunareano- pontic si asezarea in locuri cu iarba mai grasa, ca apoi sa se intoarca, ori, ce se intampla acum este cu totul altceva. Intr-adevar, sunt compatrioti de ai nostri care nu sunt tocmai „de pus la rana”, dar, asa cum zic si spaniolii, acestia exista peste tot. Sa criticam ce este antisocial, ce iese din tiparele bunei convietuiri intr-o societate, dar sa nu generalizam un popor. Se inghite foarte greu, cade la stomac mai rau decat carnea de porc. Destul ca suntem luati in baza de toate cancelariile Europei si suntem socotiti niste rude sarace la masa batranului continent, dar sa le mai ascutim si noi sabiile, mi se pare aiurea.
Marin Trasca
Revista ARMONIA - Saltmin Media 