„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT

…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!)  cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de  propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie  lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare  ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) –  n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea  de Duh fiind, deci,  prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam  pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!)  – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu  –  si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca  (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore,  incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.

Adrian Botez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.