Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a  “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit,  deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata  pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea  acelora de libertate,  în închisoare,  sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si  orbit de o lumina puternica.

 – Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului,  pe asasinul Saul din Tars,  care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.”  Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma –  nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât  timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi  sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti  din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

Revarsare de Har în Biserica Baptista din Asheville, NC

O zi de sarbatoare si bucurie-

Botezul a 7 tineri nascuti din nou!

În data de 6 Noiembrie 2011 în orasul Asheville, NC – împlinind porunca Mântuitorului Isus Christos -, a avut loc oficierea actului de botez la sapte tineri (veniti din Republica MOLDOVA) din Biserica  Baptista „BETEL” din Asheville, NC.

Biserica din Asheville este  slujita de catre SIMION PLACINTA (pastor)  si  DANIEL HODUT (evanghelist). 

Informatii sumare despre tinerii care au îmbracat haina alba a botezului:

  • Georgeta Fulga, în vârsta de 27 de ani, venita de cca 1 an din Republica MOLDOVA, împreuna cu copilul si mama sa.

  • Mariana Coroban, în vârsta de 17 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Grigore si Lidia Coroban) si inca 3 frati;

  • Ioan Coroban, în vârsta de 19 de ani (fratele Marianei Coroban), este student în Asheville;

  • Diana Chistol, în vârsta de 15 de ani, eleva în Asheville; este  împreuna cu parintii (Ioan si Svetlana Chistol, muzicienii bisericii; mama fiind profesoara de muzica) si inca 3 frati;

  • Alina Spenache, în vârsta de 16 de ani, studenta în Asheville; este  împreuna cu parintii (Valer si Nina Spenache) si inca 6 frati;

  • Sergiu Batrincea, în vârsta de 21 de ani, student în Galati; parintii sunt în Republica Moldova, la Dubasari;

  • Denis Fala, în vârsta de 25 de ani,  venit de aproximativ 2 luni din R. Moldova; locuieste cu bunicii la Detroit; o tânara (Diana) s-a rugat insistent ca Domnul sa i se descopere si sa-l lumineze cu dragostea Jertfei Sale, ceea ce s-a si întâmplat!

 Tinerii candidati au fost pregatiti spiritual, învatând din Cuvântul Domnului sub calauzirea nemijlocita a Duhului Sfânt, în Biserica baptista Betel din Asheville-NC, sub îndrumarea plina de elan duhovnicesc a fratilor slujitori mentionati:

Simion Placinta, pastor în Biserica Baptista din Greenfield Massachusetts, oras situat la cca 900 mile distanta de Asheville.

Daniel Hodut, Evanghelist (împreuna slujitor cu Simion Placinta, sub calauzirea Duhului Sfânt) din Greer South Carolina, oras situat cca 60 mile departare de Asheville. Prin competente servicii de caticheza, Daniel Hodut, precum si prin aportul substantial al pastorului Simion Placinta, un devotat rob al lui Dumnezeu, au reusit sa comprime deseori distantele fata de Asheville-NC, pentru a fi împreuna cu cei care aveau nevoie de o buna îndrumare spre bratele strapunse si pline de nespusa dragoste ale Mântuitorului Isus Christos!

 Marea Sarbatoare  a fost placut ornamentata – îndeosebi de prezenta Domnul Isus si a Duhului Sfânt, vizibila acum în cele 7 suflete care au primit chemarea Sa la pocainta –, dar si de participarea mai multor grupuri de credinciosi din câteva biserici române (de crestini baptisti din America), însotiti de pastori sau lideri cu muzica.

Cronicarul a consemnat  participarea urmatorilor:

  • Viorel Clintoc, pastor la Biserica Baptista „Harul” din Akron (Ohio), împreuna cu fanfara dirijata de Florea Burca, si un grup de cântareti;

  • Ionica Pelea, pastor la Biserica Baptista din Charlotte, împreuna cu pastorul asistent si un grup din biserica care l-au ladat pe Domnul Vietii prin cântare;

  • Nelu Urs, pastor la Biserica Baptista din Hickory, împreuna cu majoritatea membrilor bisericii si Corul dirijat de pastorul asistent Iacob Brâncovan (la pian, Vica Netza);

  • Aurel Chiu, pastor la Biserica Baptista din Greenville, South Carolina;

  • Sandu Palaghia, pastor la Biserica Penticostala din Greer South Carolina;

  • Dumitru Capatâna, pastor la cea de a doua Biserica Baptista din Asheville-NC;

  • Florea Burca si Todorut Nistor, din Biserica Baptista Harul din Florida, împreuna cu familiile, fanfara si un grup de cântareti.

    Momentele care au jalonat Sarbatoarea

a) Marturii ale candidatilor la botez:

marturia lui Sergiu: e singurul din familia sa care a ajuns pe pamânt american; a remarcat versetul de aur al Bibliei, Ioan 3:16, sub umbrela caruia se odihneste acum: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”

marturia lui Denis:printr-o mare minune se afla în USA; a subliniat ca a fost cineva care i-a spus despre Jertfa lui Isus si ca s-a rugat pentru el continuu, pâna ce a înteles cuvântul si s-a hotarât sa intre în apa botezului; , si ca e lucrarea Duhului Sfânt la inima lui.

b) Cuvântul participantilor la botez:

  • Pastorii au avut câte un scurt cuvânt din partea Domnului de încurajare pentru candidatii la botez;

    Daniel Hodut a avut îndemnul din Psalmul 73: 23-25; 28, luând cuvinte pline de putere, de mari promisiuni pe cararea vietii, din partea celui care îsi face din Domnul locul lui de adapost:

    Însa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreapta; ma vei calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi în slava. Pe cine altul am eu în cer în afara de Tine? Si pe pamânt nu-mi gasesc placerea în nimeni decât în Tine. (…) Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”;

  • Pastorul Simion Placinta a vorbit din cartea Deuteronom, 27.9-11; 28.1-14; 30.11-14 si 19-20, subliniind idei si fapte de maxima importanta pentru candidatii la botez:

Voi, de-acum sunteti cineva! Daca ascultati de Domnul, binecuvântarile va vor însoti, asa cum sunt promise în Scriptura. Nu e mai presus de puterile voastre, promisiunile fiind facute de Dumnezeu.: Iata ca Eu sunt cu voi, pâna la sfârsitul veacurilor.. Dumnezeu ia azi ca martor Cerul si Pamântul pentru ceea ce promite El si pentru ceea ce declara candidatii la botez, credinta, pocainta si ca-l vor asculta si-L vor urma pe Domnul lor!

c) Pastorul Simion Placinta a împlinit  porunca cu fiecare, botezând candidatii (prin scufundare în apa, conform cu învatatura biblica, în prezenta martorilor vazuti si nevazuti), acestia marturisindu-si credinta in Isus Christos Domnul;

d) Pastorul Nelu Urs, a marturisit Cuvântul Domnului (CLICK AICI), cu tema: Importanta Botezului Biblic, folosind, ca suport al predicii, Efeseni, 4:5, „Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.

A urmat actul biblic  “Rugaciunea si punerea mâinilor ” de catre ceata pastorilor prezenti (peste cei de curand intrati in turma Domnului Isus).

In final, in Biserica a avut loc Cina Domnului, prin participarea pentru prima data si a celor 7 tineri botezati.

Oficierea a fost încredintata pastorului Ionica Pelea care a citit textul din Matei, 26.26-29.

Sarbatoarea,  înaltatoare si plina de har divin,  s-a incheiat cu o Masa de dragoste (agapa) la care au participat majoritatea celor prezenti la aceasta mareata festivitate!

Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta în Hristos si care raspândeste prin noi, în orice loc, mireasma cunostintei Lui!


Cortina de fier, parte a vietii lui Richard Wurmbrand

 Pastorul Richard Wurmbrand este una dintre personalitatile care si-au pus viata la dispozitia semenilor, asumându-si riscul de a suferi închisoarea, boala si, în cele din urma, exilul.

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Caracterul puternic l-a ajutat sa învinga tragediile prin care a trecut si sa le transforme în tot atâtea victorii. Dupa ce, în prima tinerete, a încercat experienta comunista, descoperirea credintei în Isus Hristos i-a aratat sensul existentei crestine si desertaciunea devastatoare a necredintei.

Firea vulcanica si constructiva l-a antrenat în gesturi si actiuni puternic contestatoare, într-o lupta pe viata si pe moarte împotriva comunismului identificat cu ateismul. A împartit Biblii ostasilor Armatei Rosii în timpul ocupatiei sovietice. A protestat în 1948, în timpul unei conferinte generale a cultelor din România, împotriva falsului ecumenism si a ipocriziei guvernului comunist, care încerca sa-si subordoneze slujitorii bisericilor si sa-i transforme pe credinciosi în unelte inconstiente ale ateismului de stat. ?i-a manifestat public dezacordul cu practicile comuniste si, în cele din urma, a fost arestat si condamnat în doua rânduri, în 1948 si 1959, acuzat întâi de „uneltire contra ordinii de stat“, apoi de „activitate intensa contra clasei muncitoare“.

Dupa 14 ani de închisoare a reusit sa emigreze în Occident, împreuna cu sotia si fiul (dupa ce Sabina Wurmbrand suferise ea însasi încarcerarea si munca fortata).

Ajuns în Occident, pastorul Wurmbrand abia ca îsi începea lupta împotriva comunismului, de asta data în conditiile libertatii depline. O libertate care putea fi folosita de oricine, în orice directie, fara nicio raspundere. Cu temperamentul unui „Pavel al Cortinei de Fier“ (cum l-a numit cineva), uneori cu duhul blândetii, alteori cu vehementa, i-a pus la stâlpul infamiei pe ateii îmbracati în haine de pacifisti si de adepti ai „coexistentei pasnice între sisteme“, demascându-le ipocrizia si, în acelasi timp, luptând pentru drepturile crestinilor ramasi sub opresiunea comunista. Tuturor celor care încercau sa-l denigreze si sa i se opuna le arata cicatricile care-i brazdau trupul, din timpul anchetelor si torturii.

A devenit un personaj legendar si un autor de carti cu tiraje uriase, care – toate – propovaduiau credinta crestina si Evanghelia dreptatii. El este cel care a facut cunoscuta si recunoscuta în Statele Unite si în lumea întreaga intensitatea represiunii comuniste din România, argumentând-o cu propriul destin.

La Memorialul Sighet, figura lui Richard Wurmbrand ocupa un loc meritat în sala dedicata martirilor. Prezent în sala Represiunea împotriva Bisericii, portretul sau priveste cu solidaritate crestina spre slujitorii altarelor care i-au fost alaturi în anii lungi de închisoare si care îi sunt si azi alaturi în amintire. Cei mai multi dintre ei au murit, dar pentru vizitatorii muzeului reprezinta exemple vii ale jertfei crestine.

Vizitele tot mai numeroase, mai ales ale tinerilor, sunt o promisiune ca memoria lor va fi celebrata mult în timp. Conferintele, prezentarile de carti si de filme – cum au fost cele din 2005, facute de Mihai Wurmbrand sub egida fundatiei Vocea Martirilor si a Forumului Civic Crestin – sunt momente de încarcatura si adeziune spirituala sau – de ce nu? – o garantie ca exemplul luptatorilor pentru libertate crestina este nu numai asigurat, ci si transformat într-un model capabil sa functioneze în viitoarele generatii.

Romulus Rusan

Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot

De ce trebuie sa ne amintim de nevasta lui Lot?

(GENEZA, 19:26 & LUCA, 17:32)

  Ana Tatar-Andras

Stim ca Lot era nepotul lui Avraam, omul credintei,  binecunoscut  drept  “prietenul lui Dumnezeu”. Pentru o vreme acesti oameni insemnati  calatoreau impreuna spre tara in care Dumnezeu promisese lui Avraam ca-l va binecuvanta si-l va face un neam mare, dar si un nume mare.

Ajunsi intr-un anumit loc se pare ca nu mai incapeau impreuna, deoarece  Avraam si Lot  aveau mari bogatii si, in cele din urma,  au fost nevoiti sa se desparta.  Lot a ales toata Câmpia Iordanului care era bine udata in intregime si a mers spre rasarit. Avraam a locuit in tara Canaan, iar Lot a locuit in cetatile din Câmpie unde si-a intins corturile pâna la Sodoma.

In calatoria sa trecatoare pe acest Pamânt, in drumul spre Canaanul Ceresc, Avraam a  zidit in cinstea  Domnului mai multe altare si i s-a inchinat Lui.

Insa nu gasim  nicaieri scris in Scriptura ca Lot ar fi zidit vreun altar Domnului. Poate si din aceasta cauza,  când îngerii Domnului l-au anuntat pe Lot de judecata lui Dumnezeu asupra Sodomei ?i Gomorei si i-a oferit sansa de a-si salva viata, el si  familia sa, iar Lot si-a instiintat ginerii, acestia credeau ca Lot glumeste!

Insa Dumnezeu a hotarât sa distruga Sodoma si Gomora prin foc si puciosa din cauza pacatelor strigatoare la cer ale oamenilor acelor cetati. Dar, din pricina lui Avraam, Dumnezeu a vrut sa-l salveze pe Lot si familia sa. 

Superficiali si fara credinta, ginerii  lui Lot au ramas pe loc in Sodoma!

Unul din ingeri i-a  zis lui Lot: “Scapa-ti viata;  sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din Câmpie: scapa la munte ca sa nu pieri…

Nevasta lui Lot a calcat porunca, si-a intors capul sa priveasca inapoi spre lumea lasata in urma si supusa nimicirii prin foc si pucioasa!  Indata a fost transformata intr-un stâlp de sare.

Desi Lot fusese mult timp cu Avraam, crescând in preajma binecuvântarilor lui Dumnezeu,  Lot nu a învatat sa traiasca prin credinta in Dumnezeu, asemeni lui Avraam. Cum se poate sa traiesti asa de mult timp lânga un om al credintei ca si Avraam si sa nu înveti lectia?  Lot se gasea, cum se spune, “… in doua corabii” (ceea ce evident nu se poate). El voia imposibilul: sa aiba parte si de binecuvântarile Domnului, dar  si de “beneficiile” de-a se afla in Sodoma!  Bibila ne dezvaluie faptul ca Lot îsi chinuia sufletul în orasul lui. Nu, Lot nu era deloc fericit in situatia in care se afla, dar se complacea asa.

Ce oameni a pus Dumnezeu în viata ta ca sa înveti cum sa traiesti viata de credinta?

Cauti oameni ca si Avraam, plini de credinta, ca sa le poti urma exemplul?

Ce ai învatat pâna acum din purtarea lor? Te mustra constiinta când te simti confortabil în anumite pacate?

Daca Sodoma si Gomora erau asa de periculoase, oare de ce Lot si familia lui nu s-au mutat departe de intunerecul spiritual in care traiau acei oameni? S-au obisnuit cu pacatul? S-au obisnuit cu lumea din jur si cu obiceiurile lor?

Cum suntem noi? Ne-am obisnuit cu lumea din jurul nostru? Avem si noi “valorile” ei?

Cât este pretuit Cuvântul Domnului de cei din jurul nostru?

Este Cuvântul Domnului important pentru noi sau suntem confortabili cu pacatul si lumea?

Pentru ca Lot zabovea, îngerii au apucat pe Lot, pe nevasta lui si pe cele doua fiice ca sa-i scoata afara din oras înainte de pedeapsa.

Unii oameni sunt atinsi de Domnul si totusi se îndoiesc. Unii oameni sunt atinsi de Domnul dar totusi privesc înapoi. Unii oameni sunt atinsi de Domnul si totusi inima lor este mereu în lume si cu lumea.

Nevasta lui Lot a fost aproape scapata, dar s-a uitat înapoi si s-a prefacut într-un stâlp de sare.

Judecata lui Dumnezeu este dreapta pentru cei ce nu asculta.

Esti aproape de Împaratia lui Dumnezeu?

Esti aproape de mântuire?

Esti sensibil la atingerea lui Dumnezeu?

Vrei sa alegi astazi sa traiesti fara regrete fiind în Împaratia lui Dumnezeu, fiind mântuit, traind viata de credinta asa ca si Avraam?

Sa avem Cuvântul Domnului în inima noastra!

Intunerecul si placerile de-o clipa ale pacatului si lumii, ramâna afara, cu toata “bunastrarea” care o poate oferi!

Domnul sa ne ajute sa nu privim inapoi, ci sa privim inainte, spre  Viata vesnica!

Calea adevarului

Isus a spus: „Eu sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine”

                                            Evanghelia lui Ioan, 14:6


 Legenda spune ca apostolul Andrei ar fi adus Evanghelia in România, in zona Dobrogei, ceea ce este foarte posibil. Evanghelia contine in esenta vestea buna a rascumpararii omului din starea de pacat, prin credinta in Jertfa Mielului fara cusur, Isus Cristos din Nazaret, evreul, Om si Dumnezeu.

Insa, lucrarea apostolica de necontestat, scrisa prin inspiratia Duhului Sfânt,  aceea care  prezinta adevarul biblic lasat de Insusi Dumnezeu pentru informarea poporului Domnului, se regaseste numai in  cartile  canonice ale Bibliei. In cazul lui Andrei, in Evanghelii (pentru perioada traita impreuna cu Isus), respectiv in cartea Faptele apostolilor pentru timpul pe care l-a trait dupa inaltarea la Cer a Domnului Isus si a indeplinit, ca si ceilalti apostoli,  porunca Mântuitorlui Isus de a merge in toata lumea si de a face ucenici (discipoli).

[pullquote]

“Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.” Amin.

Matei, 28:19-20

[/pullquote]

Nimeni cu o minima ratiune si intelepciune duhovniceasca n-ar putea crede ca se pot face ucenici (discipoli) ai lui Isus doar botezându-i, ne mai punând la socoteala ca trebuie sa aiba si vârsta de a intelege, de a crede, de a discerne, de a-L putea urma ca un discipol pe Marele Invatator si Mântuitor!

Invatatura” – mai exact, „ratacirea”- promovata de ierarhii ortodoxiei din România si din strainatate, despre moaste si traditia „lor” „sfânta”, e cu totul lipsita de sens crestinesc, deoarece nu este cristica si nici biblica.

In JURNALUL NATIONAL sub titlul de-o schiopa „Capul Sfântului Apostol Andrei va fi adus pentru prima oara la Bucuresti” putem citi despre aberatiile raspândite de inaltii ierarhi ortodocsi de-a lungul multor secole de intunerec spiritual care le bântuie constiinta rigida.

Apostolul Pavel a atras atentia, ca de altfel Insusi Domnul Isus, sa ne tinem de adevarata invatatura.

Iata câteva invataturi biblice de atentionare sa ne ferim de astfel de surse:

Coloseni 2:8Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa învataturile începatoare ale lumii, si nu dupa Hristos

Matei, 15:1-9Atunci niste farisei si niste carturari din Ierusalim au venit la Isus si I-au zis: „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca.” Drept raspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? Caci Dumnezeu a zis: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit negresit cu moartea.” Dar voi ziceti: „Cine va zice tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu” nu mai este tinut sa cinsteasca pe tatal sau sau pe mama sa. Si ati desfiintat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti.

Psalmul 72.18Binecuvântat sa fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!

Acesti invatatori „orbi” incalca grav Cuvântul si poruncile lui Dumnezeu:

Luca, 4:7-8Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a aratat într-o clipa toate împaratiile pamântului si I-a zis: „Tie Îti voi da toata stapânirea si slava acestor împaratii; caci mie îmi este data si o dau oricui voiesc. Daca, dar, Te vei închina înaintea mea, toata va fi a Ta.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Sa te închini Domnului Dumnezeului tau si numai Lui sa-I slujesti.

Tot ce nu este Dumnezeu, este din partea Diavolului. Dumnezeu este Duh. Lui trebuie sa ne inchinam in duh si in adevar. De aceea, starea de rugaciune, normala, e cu ochii inchisi, pentru a intrerupe legatura cu ceea ce ne inconjoara, a putea face abstactie de multe alte lucruri, a crea o punte de legatura cat mai buna cu Creatorul nostru. (Ioan, 4:24)

Trebuie sa avem o inchinare constienta, in duh, unui Dumnezeu nevazut si in adevar, in concordanta cu adevarul vesnic si cu ceea ce suntem in fapt. E nevoie de o inchinare prin credinta si pocainta. In frica de Dumnezeu, adica prin departare de tot ceea ce este rau inaintea lui Dumnezeu.

Proverbe, 8:13Frica de Domnul este urârea raului; trufia si mândria, purtarea rea si gura mincinoasa, iata ce urasc eu.”

Ioan, 4:23-24Dar vine ceasul, si acum a si venit, când închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si în adevar; fiindca astfel de închinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se închina Lui trebuie sa I se închine în duh si în adevar.

Mijlocitor, indreptatit de insusi Sangele Sau cel Sfant,  scurs pe lemnul Crucii de la Golgota, este unul singur, Isus Cristos:

1 Timotei, 2:1-5Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita, si propovaduitorul si apostolul Lui am fost pus eu – spun adevarul în Hristos, nu mint – ca sa învat pe Neamuri credinta si adevarul.

Domnul Isus a spus ca El este si calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine (Ioan, 14.6)

Isus insusi ne cheama pe toti la El, deoarece numai El ne poate ajuta si mântui (salva) de viata pacatoasa in care este omul cazut. Iar in continuare, celor care se pocaiesc de viata lor rea, le va da vindecarea si viata vesnica.

Matei, 11: 25-28În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. (…) Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna.

Nu exista nici o invatatura biblica care sa indreptateasca cumva traditia ortodoxa care amageste poporul prin traditii saracacioase (omenesti, firesti si dracesti), care-l tin rob puterilor intunerecului acestui veac (Diavolului).

Asa cum ziaristii au scris in vara folosind titluri de forma Traditie si Circ sau Credinta si circ, asta vedem si in zilele de la Iasi cu privire la Racla Paraschivei. La fel va fi si cu Racla sf. Andrei. Minciuna si circ. Nimic altceva. Totusi, se implineste ce zice Biblia: Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta!

Solo Scriptura! Numai Scriptura! Si Numai Harul lui Dumnezeu aduce mantuirea omului pacatos. Harul si adevarul au venit prin Isus (Ioan, 1.17). GLORIE LUI!

Totul avem deplin prin El, dupa cum scrie apostolul Pavel in epistolele sale, ca invatatura sfânta pentru credinciosi.

Isus este Calea vie pe care trebuie s-o urmam, El e si Mijlocitorul, El e atotsuficient (dar si si necesar) pentru noi!

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava în veci! Amin. (Epistola catre Romani, 11:36)

Andrei CIOBANU

 

 

Alexandru Zub: Amintiri de dupa gratiile comuniste

Vorbind si despre Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Direct, nu am avut nicicând ocazia de a-l cunoaste. Am stat însa în „camere“ vecine la închisoarea din Gherla, unde reputatia de rezistent a pastorului Wurmbrand îi asigura un interes real din partea noilor veniti. El se afla, dupa cei opt ani din prima condamnare, într-o noua faza, printre „greii“ recluziunii politice, amestecati din când în când, dupa criterii nestiute, cu masa cenusie a „contrarevolutionarilor“, cei pe dosarul carora de însotire prin Gulag scria CR.

Personal, ajunsesem acolo dupa un ocol prin Iasi, Jilava, Insula Brailei, în al patrulea an din zece alocati de Tribunalul Militar din Iasi. Auzisem câte ceva despre Wurmbrand, elemente de biografie aporetica, dominate însa de impresia unanima ca era o figura aparte, de militant crestin, care nu ezita sa-si proclame crezul si între zidurile închisorii.

[pullquote]Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut în timp, însa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pâna la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un îndemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se întemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta îndurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era în fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Alexandru Zub[/pullquote]

Noua faza carcerala a început pentru rebarbativul pastor la 15 ianuarie 1959, pe când eu ma aflam la Jilava, închis de aproape un an si în cautare de echilibru launtric, dupa lunile de ancheta, mascarada procesului si o toamna apasatoare la penitenciarul din Iasi. A doua toamna mi-a fost harazita în „fortul nr. 13“, cum era cunoscuta de lume faimoasa închisoare de lânga Capitala.

A treia am petrecut-o în lagarul de munca de la Salcia, iar a patra la Gherla, unde faima de rezistent a pastorului Wurmbrand se instalase deja, raspândindu-se prin oameni si prin sistemele specifice de comunicare între spatiile abil izolate ale închisorii. Faptul ca în acelasi timp fusesera închisi preoti, predicatori, „ostasi ai Domnului“, simpli enoriasi implicati deschis în viata Bisericii a înlesnit, desigur, extensia faimei lui Wurmbrand.

Nu l-am întâlnit, personal, însa un timp am stat, cum spuneam, în camere vecine, iar un coleg de suferinta, mai abil, îsi asumase riscul de a comunica prin zid cu ceilalti, inclusiv cu pastorul Wurmbrand, pomenit adesea de baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali, dupa cum se întâmplase a-i întretaia pasii la un moment dat. Cel mai insistent si cu reala simpatie îl evoca un erudit coreligionar din partile Aradului, Vasile Moisescu, ale carui comentarii „ezoterice“ pe seama Bibliei stârneau destule controverse peste tot.

A venit o data si sa ma vada la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, unde functionam de la un timp ca bibliograf, ocazie de a evoca fulgurant si amintirea pastorului, ajuns deja în „lumea libera“, unde militantismul sau religios se manifesta acum în voie. Uneori l-am ascultat eu însumi, facând comentarii la un post de radio, în alte dati s-au transmis, pe aceeasi cale, stiri despre initiativele lui pastorale si mai cu seama despre unele carti publicate, traduse, raspândite peste tot.

Detin de la regretatul profesor Traian Gheorghiu, dramaturg si memorialist, care mi-a fost coleg de birou la amintita biblioteca, unele amanunte despre Wurmbrand, cu care fusese în penitenciarul-spital din Târgu-Ocna. Ele întaresc impresia ca acolo, în acel amestec schimbator de bolnavi suferind de tuberculoza si presati cu toate astea sa-si abjure credintele (politice, religioase, morale etc.), s-a ajuns la un moment de armonie multiconfesionala si ideologica, de adevarata comuniune.Nici un alt mediu nu e poate mai prielnic ecumenismului decât închisoarea, ne asigura pastorul însusi, alaturi de alti analisti marturisitori, între care Sergiu Grossu, N. Steinhardt, Nicole Valéry se cuvin amintiti numaidecât. „Nu de la straini vin, ci de la ai mei din închisoare la ai mei de acasa“, exclama undeva memorialistul, abia întors de acolo, aruncând o punte inefabila între mediile respective, aparent fara legatura.

Cu atât mai mult se justifica apropierea confesionala, ajunsa uneori destul de departe, în spiritul invocat pe atunci (1963) si de suveranul Pontif, pe linia unei reconcilieri a „fratilor dezbinati“. Poate ca, spiritual, lucrul cel mai de seama din experienta recluziunii este tocmai acest impuls confratern, pe care unii l-au pierdut în timp, însa caruia pastorul Wurmbrand i-a ramas fidel pâna la capat. Demersurile pastorale, ca si scrierile sale, constituie dovezi ineluctabile cu privire la aceasta atitudine, iar pentru posteritate o sursa de inspiratie si un îndemn. Singur s-a definit, prin opera, ca un mesianic spiritualist, al carui discurs se întemeia pe jertfa cristica, pe mesajul evanghelic. A propovaduit mereu, cu o tarie ce venea parca de „dincolo“, acel mesaj, inima lui fiind, cum si spune undeva, „inundata de dragoste si bucurie“. Suferinta îndurata, sub multiple dictaturi, i-a fost o sursa continua de tarie, aparenta anihilare sociala era în fond o biruinta a spiritului sau ardent.

Cartile publicate de-a lungul anilor, pline de râvna crestina, constituie o marturie dintre cele mai tulburatoare, de o consecventa fara cusur, o exegeza biblica în care autorul pune în valoare, subtil, propria experienta, deslusita în spirit evanghelic. Convins ca „observatorul face parte din realitatea observata“ si ca „frumusetea se afla în ochii celui care priveste“, el a stiut sa faca din propria viata o pilda pentru cei din jur, una ale carei ecouri se pot identifica peste tot, oriunde l-au purtat pasii, într-o existenta plina de vicisitudini.

Cu Dumnezeu în subterana, cartea de memorii în care îsi evoca biografia dinaintea exilului, defineste un tip de angajament spiritual, analog celui pe care cunoscatorii îl atribuie crestinismului eroic, cel trait în catacombe, capabil de jertfa suprema, prin identificarea cu marele model. Timpul de recluziune silnica, lung si penibil, l-a facut sa descopere bucuria în suferinta, fericirea posibila – la acest nivel – si dupa gratii. Se poate întelege de ce, parasind închisoarea, avea sentimentul „unui om care coboara de pe vârful muntelui, de unde cuprinsese pâna departe cu privirea pacea si frumusetea unui întreg tinut, ca sa revina în câmpie“.

Precum se vede, scrisul sau atesta si calitati literare la fel de pregnante, facând din memorialist un scriitor demn de stima, unul caruia istoria domeniului îi va gasi, poate, un loc onorabil. Oricum, memorialistica recluziunii silnice si aceea a misionarismului crestin nu s-ar putea lipsi de textele sale fara a se priva de achizitii importante.

Cartile neobositului militant vorbesc anume de suferinta si bucurie, ca elemente solidare, pledând pentru asumarea suferintei în spirit crestin, dar seria Analele patimirii, scoasa dupa schimbarea de regim, a pus-o clar sub semnul memoriei active, al transfigurarii suferintei în bucurie fara umbra.

Alexandru Zub

Filme documentare despre pastorul Richard Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND

 

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

 

Pastorul si Sa învingi prin iubire sunt titlurile a doua DVD-uri care contin documentare despre Richard Wurmbrand, aparute sub egida Forumului Civic Crestin. Realizate de Lucia Hossu Longin, documentarele acopera atât latura biografica a omului Richard Wurmbrand, cât si misiunea sa spirituala.

Pastorul este axat pe prezentarea fascinantei biografii a lui Richard Wurmbrand, începând cu copilaria si tineretea furtunoasa, cu perioada de comunism militant si dezamagirea crunta în privinta idealurilor politice, urmata de îmbratisarea credintei si a caii pastorale.

Arestarea si anii grei de temnita ocupa cea mai mare parte a filmului. Prin imagini de arhiva si declaratii ale camarazilor de suferinta (Gheorghe Calciu Dumitreasa, Tertulian Langa s.a.) este prezentat calvarul concentrationar pe care pastorul Richard Wurmbrand l-a înfruntat cu demnitate si credinta. Deosebit de emotionante sunt cadrele în care supravietuitorii închisorilor comuniste viziteaza Fortul Jilava si Memorialul de la Sighet. Interviurile cu membrii familiei (sotia Sabina, la rândul ei arestata de autoritatile comuniste, si fiul Mihai) si evocarea realizata de profesorul Ioan Panican vin sa întregeasca portretul lui Richard Wurmbrand.

Sa învingi prin iubire prezinta istoria si activitatea Vocii Martirilor, organizatia initiata în America de familia Wurmbrand pentru a-i ajuta pe crestinii persecutati de regimurile comuniste. Documentarul cuprinde un dialog cu Mihai Wurmbrand, care povesteste episoade din viata tatalui sau, începând cu arestarea si confiscarea averii si trecând prin avertismentele FBI, conform carora comunistii intentionau sa-l omoare în exil. De asemenea, este intervievat si Tom White, actualul lider al Vocii Martirilor, care vorbeste despre exemplul pe care l-a dat Richard Wurmbrand în rândul celor dornici sa-i sprijine pe credinciosii din tarile comuniste din întreaga lume, fiind supranumit „omul care a reusit sa strapunga Cortina de Fier cu Evanghelia“. (R.B.)

 

Nota: In fotografie este Richard Wurmbrand in Ierusalim, 1973

Pastorul german Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

Pastorul Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau însa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gândi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, în realitate, lupta sa distruga crestinismul.

În tezele lor, Marx si Engels spun foarte clar ca, în societatea comunista, crestinismul nu trebuie încurajat, ci, dimpotriva, distrus, anihilat.

Prin literatura lui, Richard Wurmbrand a luptat tocmai împotriva acestui fapt si l-a împiedicat.

Richard Wurmbrand a fost consecvent în lupta sa împotriva comunismului. Aceasta a fost tema pe care Richard Wurmbrand a urmarit-o consecvent în scrierile sale: comunism si crestinism. Le-a pus fata în fata si tot ce a scris merge în aceasta directie.
A scris si literatura pentru zidire sufleteasca, pentru zidirea si întarirea sufletelor crestinesti. El cunostea o sumedenie de întâmplari pe care le-a povestit în cartile sale, întâmplari prin care i-a convins pe cititori.

Literatura lui Richard Wurmbrand a jucat un rol hotarâtor în lumea crestina pe întreg pamântul.“

Adevarul despre pastorul Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/


Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard  Wurmbrand

(2) In poza de mai jos e Mihai Wurmbrand, fiul celebrului pastor R.W.

 

Despre o presupusa convertire la ortodoxie a Pastorului Luteran Richard Wurmbrand

Fiind singurul fiu al lui Richard Wurmbrand si, ajungând prin bunavointa Providentei la vârsta de 70 de ani, desi parintii mei si cu mine am trecut prin multe peripetii unice, ramân totusi înca uimit de zvonurile despre o presupusa convertire sau trecere la ortodoxie a lui Richard Wurmbrand, care înca apar pe tot felul de publicatii din Romania, dupa alegerea sa printre primele zece personalitati ale istoriei României, în cadrul concursului Mari Români din 2006. Exista persoane în România care nu se pot împaca cu gândul ca un evreu-crestin, nascut în România, a putut deveni o personalitate marcanta a acestei tari.

Richard Wurmbrand, decedat în 2001 a locuit în ultimii 10+ ani ai vietii în casa mea proprietate personala si a zacut la pat sub îngrijirea mea si a unor ajutoare 24 de ore din 24 în ultimii patru ani din viata. Motivul pentru care i-am pus casa la dispozitie si m-am mutat în alt apartament cu chirie a fost ca sa fiu cu parintii mei o buna parte din zi, casa oferind nu numai conditii pentru multii vizitatori pe care parintii mei îi primeau înainte de a cadea bolnavi dar si facilitati de birou pentru mine. Am colaborat zilnic cu tatal meu în aceeasi organizatie, numita în prezent Voice of the Martyrs (Vocea Martirilor) initiata de familia noastra, fara întrerupere de la venirea sa în America si pâna la îmbolnavirea care l-a rapus la pat, deci vreme de peste 30 de ani. Richard Wurmbrand care a fost un om animat de o profunda întelegere si dragoste crestina interconfesionala, nici în acesti ani si nici înainte nu s-a declarat vreodata interesat sa devina ortodox. El a fost initial hirotonisit în confesiunea Anglicana si mai târziu în confesiunea Luterana, ramânând un pastor luteran pâna la sfârsitul vietii.

[pullquote]

Exista în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, stramosul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecându-si o zi întreaga, alungând pasarile rapitoare care doreau sa se înfrupte din carnea jertfita. Chiar si acest om primitiv a înteles ca sacrificiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari, ce gaseau oportun sa se hraneasca cu ce era la îndemâna pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista, politica sau culturala.

Mihai Wurmbrand

[/pullquote]

Zvonul despre o presupusa convertire la ortodoxie, petrecându-si ultimile zile într-o manastire ortodoxa din America, a aparut mai întâi întrun forum al publicatiei Formula AS. În ultimii 6 ani de viata, tatal meu nu a calatorit nicaieri în alta parte decât cu ambulanta la un spital din apropiere. Când am dovedit imposibilitatea acestei gogorite, iata ca o alta publicatie notorie, anume Academia Catavencu, a schimbat circumstantele si a “plasat” convertirea la închisoarea Târgu Ocna prin anii 1951-52. Nici aceasta nu a avut loc.

Am raspuns publicatiei Academia Catavencu precum urmeaza:

În Rezistenta din Minti, A.C., nr. 822, ziaristul Alexandru Cautis face afirmatii, obtinute din auzite, eronate sau nedocumentate judicios despre pastorul luteran Richard Wurmbrand, un evreu-crestin închis timp de 14 ani în închisorile comuniste române si decedat în anul 2001. Neavând dreptul la replica, fiind singurul sau fiu, am cumparat acest spatiu limitat. Conform autorului, Richard Wurmbrand s-ar fi clasat pe locul 3 la concursul “Mari Români.” E o alta eroare. De fapt s-a clasat pe locul 5! Autorul descrie ca ar fi iesit din închisorile comuniste “crestin ortodox” cerând, pe când se afla într-o celula din închisoarea comunista Târgu Ocna, conform unui “martor” înca în viata, doctorul Lefa, care era închis ca legionar, sa fie botezat, “dupa religia ortodoxa.” Ortodoxia nu este o religie ci numai o confesiune din cadrul religiei crestine.

Richard Wurmbrand, o persoana publica în România pre-comunista, dupa ce a ajuns în Vest în 1965 si pâna la moartea sa, timp de 36 de ani, a predicat Evanghelia, fiind o personalitate cunoscuta pe 5 continente, publicând carti care au fost traduse în 85 de limbi.

Multi “colegi” de puscarie au publicat în strainatate sau chiar în România amanunte despre el.

Înaintea acestui concurs din 2006 nu a aparut nimic în scris despre o asemenea presupusa convertire si botez la ortodoxie.

Lamuriri vis a vis de dr.Aristide Lefa

Cea mai buna dovada totusi de cât de neverosimila este aceasta “noutate” provenita conform autorului de la dr.Lefa, este chiar cartea autobiografica a dr.Aristide Lefa, tiparita în 1998: Fericiti Cei Ce Plâng, aparuta la Editura Eminescu, unde îsi descrie activitatea ca doctor-puscarias la Târgu Ocna. Desi Richard Wurmbrand este mentionat pe larg si nu necesar pozitiv, absolut nimic despre o presupusa convertire la ortodoxie. Mihai Wurmbrand

Din pacate Academia Catavencu a refuzat sa-mi permita cumpararea unui spatiu sa public acest raspuns. De aceea, textul de mai sus l-am publicat într-un spatiu publicitar din Evenimentul Zilei. Nu-l învinuiesc pe dr.Lefa pentru primitivismul din frageda tinerete când credea în gogoritele miscarii legionare, cea care urma sa faca România “precum soarele sfânt de pe cer” prin eliminarea “jidanilor.” Îmi pare bine ca în mod consecvent si curajos a supravietuit torturilor comuniste si ca este sanatos. Dar iata ca are 84 de ani si scrie articole pe web din care reproduc mai jos.

Iata doar câteva afirmatii ale dr.Aristide Lefa, preluate de pe pagina de internet http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm:

Citându-l pe Mota: “Declaram în fata lui Dumnezeu si a Istoriei ca violentele noastre au fost totdeauna de aparare si legitim raspuns împotriva ilegalitatilor si a violentelor ce revin în întregime inamicilor nostri”

Iar la http://pages.prodigy.net/nnita/permanente.html gasim:

Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au sânge semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica.”

Nationalismul autentic în România a fost cel al Miscarii Legionare. Înca de la aparitia ei în anul 1927, s-a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei în Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si învingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca în spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret.”

La vârsta de 84 de ani dr.Lefa a ramas la aceleasi convingeri ca atunci când era un pusti, fara cel mai mic simt critic în fata criminalitatii dovedita de istorie a acestei doctrine si miscari antisemite. Las cititorul sa judece logic daca este cazul sa dea crezare cuiva care crede în originea turco-mongola a evreilor si în relatia sa directa cu Arhanghelul Mihail, înger despre care scrie Biblia, spre nefericirea tuturor antisemitilor, s-a aratat evreului Daniel.

În plus, eu nu am fost si nu sunt ortodox, ci timp de 40 de ani locuind în America, am fost membru în diverse biserici luterane. Sotia sau copii mei nu au fost si nu sunt ortodocsi. Pe preotul Calciu l-am cunoscut bine, am corespondat si am fost prezent la fiecare vizita facuta tatalui meu. Preotul Calciu, în timpul vietii sale, nu a facut niciodata vreo afirmatie despre o posibila convertire a tatalui meu.

Lamuriri vis a vis de legionarul Gafencu si streptomicina

O alta anecdota falsa despre tatal meu, aparuta prin presa româna, are ca subiect o presupusa daruire de streptomicina, în închisoarea din Târgu Ocna, din partea legionarului Gafencu catre tatal meu, cadou care i-ar fi salvat viata. Adevarul îl cunosc înedeaproape si este exact contrariu, cele scrise mai jos fiind probate gratie documentelor din fosta securitate comunista, recent facute publice.

Asa se întâmpla ca în mod neasteptat cunosc din prima mâna si foarte personal circumstantele primirii de catre tatal meu a 4-5 flacoane de streptomicina, dar nicidecum din partea lui Gafencu sau oricarei alte persoane dinlauntrul închisorii Târgu Ocna. Acest medicament tatal meu l-a primit direct de la mine. Iata cum stau faptele: În anul 1951 pe când mama mea era închisa la canal iar tatal meu la Târgu Ocna eu aveam 12 ani. Locuiam în casa care înca nu fusese confiscata si câteva persoane se organizasera si aveau oarecum grija de mine în timp ce eram la o scoala elementara. Aceste persoane erau fosti colaboratori intimi ai parintilor mei în lucrarea misionara facuta cu sprijin din Norvegia si Elvetia între 1945-1947. În foametea din 1946, de exemplu, tatal meu organizase o cantina unde primeau macar o masa pe zi un numar de 1000 de persoane. Doua dintre aceste persoane din jurul meu ramasesera pastori în biserica luterana fondata de tatal meu pe strada Olteni, în prezent strada este aproape în întregime demolata. De la doi detinuti care au fost cu el într-o duba cu care fusese luat la proces în 1950 stiam ca este în ultimul stadiu de tuberculoza si nu va avea mult de trait. Persoanele din jurul meu, bineînteles în numele meu au facut cerere catre Ministerul de Interne ca sa-i pot trimite tatalui meu medicamente precum streptomicina si Pas.

Neasteptat, prin iarna, la sfârsitul lui 1953 sau începutul lui 1954, tatalui meu i s-a permis singurul vorbitor pe care l-a avut în 14 ani de puscarie comunista. Aceste vorbitoare, am aflat mai târziu, au fost permise se pare numai pentru ca sotia fostului presedinte Roosevelt a vizitat România. Ea era o socialista activa în cauza drepturilor omului din închisori si cine stie ce le-o fi spus autoritatilor. Tatal meu a avut permisiunea sa scrie o carte postala de 10 rânduri familiei, în care, profitând de anafalbetismul gardienilor a semnat “Richard Wurmbrand Acrostih.” Noi, adica si eu, dar si persoanele mature din jurul meu, când am primit cartea postala ne-am prins ca în acrostih se putea citi “medicament.”

Mama mea, având domiciliu obligatoriu în Bucuresti dupa ce fusese închisa la Canal, nu avea cum sa mearga ea, asa ca eu am calatorit noaptea, cred ca prin gara Adjud, pâna la Târgu Ocna, împreuna cu o prietena de-a mamei mele, aducând câteva sticlute cu streptomicina, poate si cu pilule Pas, obtinute cu greu sacrificiu prin cunostinte, cât si un pachet cu marmelada, unt, pâine. Am intrat singur în incinta închisorii, o curte cu un caldarâm cu pietre mari, între doua porti enorme, precum la un castel medieval, unde erau cam 10 gardieni-militieni. Între aceste doua porti si doua rânduri de mese, de la distanta am vazut capul tatei prin vizeta. Tata a întrebat unde este mama, cum de n-a venit? Înainte de a putea da vreun raspuns, gardianul a strigat, “n-ai voie sa întrebi de familie!” Chiar daca as fi putut raspunde fusesem instruit bineînteles sa nu spun ca mama a fost arestata sau ca are domiciliu obligatoriu. Am îngânat ca mama te iubeste sau asa ceva. Tata m-a întrebat daca stiu daca a fost condamnat si la cât? Din nou gardianul a strigat, “nu poti întreba despre caz!” Tatal meu a început sa-mi spuna, “sa stii Mihai ca avem în cer un Dumnezeu care ne iubeste, sa crezi în El” la care din nou gardianul a strigat: “n-ai voie sa vorbesti religie aici” si a închis vizeta. Tot “vorbitorul” a durat mai putin de 2-3 minute. Bineînteles, eu fiind un copil prost îmbracat, fiind si iarna, dârdâiam incontrolabil. Apoi au luat tot continutul pachetului si l-au varsat într-o hârtie de ambalaj, au amestecat marmelada, untul, pâinea, brânza, nucile, sticlutele de streptomicina, pilulele de Pas sau aspirina si au facut un fel de terci si l-au luat. Streptomicina a ajuns la tatal meu dar nu a folosit-o,  ci, asa cum am aflat ulterior (nu dela tatal meu ci mai întâi dela un legionar care ne-a vizitat dupa eliberare, al carui nume daca-mi amintesc corect era Samoila), a dat-o altora. Nu lui Gafencu ci unui tânar legionar. În aceeasi zi am luat trenul si m-am întors la Bucuresti. Deci aceasta streptomicina eu personal am dus-o la Târgu Ocna, eu am fost sursa imediata a acestui medicament, considerat pe vremea aceea un medicament miraculos, bun la orisice.

Pâna de curând pentru povestea de mai sus în afara de mine a mai existat o alta persoana martora care a descris oarecum aceste întâmplari. Doamna care m-a însotit la Târgu Ocna, dupa ce a plecat din România a scris o carte în Franta în care, putin înainte de moartea ei prin 1979, descrie într-o pagina eforturile depuse de catre prietenii parintilor mei de a obtine aceasta streptomicina. Ceilalti care au participat la aceasta sunt decedati. Totusi mirabile mirabilis, datorita kilometrilor de dosare ale fostei securitati care au fost mai mult sau mai putin deschise, fara ca eu sa cer macar, am obtinut copia unui document pe care l-am primit dela cineva care a studiat dosarele din Ministerul Afacerilor Interne care arata cum în 1951, oamenii din jurul meu, bineînteles în numele meu, într-adevar facusera cerere sa parvina medicamentul acesta tatalui meu.

Exista o alta poveste despre un cadou din partea lui Gafencu catre tatal meu, constând în doua cuburi de zahar, povestire care apare în cartea tatalui meu, Cu Dumnezeu in Subterana, o carte pe care a scris-o si publicat-o în Anglia, în primul an dupa ce a iesit din România. Nu este vorba de nici o streptomicina.

Apelez la logica cititorilor. Majoritatea legionarilor erau în puscarii înca dinainte de 1941. Când au venit comunistii în 1948 au mai arestat toate rudele lor pâna la al treilea grad.

Tatal meu datorita activitatii sale, cunoasterii atâtor limbi straine, a avut incredibil de multe conectii solide în tara si strainatate, conectii care au rezistat la toate intemperiile sociale pâna la moartea sa si aceasta dovedeste ca nu a dezamagit oamenii cu schimbari bruste de caracter sau reprezentari neadevarate. Cei din jurul sau chiar si dupa câtiva ani de comunism înca aveau conectii cu crestini din tarile scandinave mai ales, cât si acces la surse de bani. De unde ar fi avut bietul Gafencu sau vreun alt legionar pe careva sa-i poarte înca de grija? Din povestile mamei mele stiu ca a stat închisa la canal cu o doamna Gafencu dar nu stiu daca si ce fel de rude erau. Deci este extrem de îndoielnic ca legionarul Gafencu sa fi avut o sursa independenta de streptomicina.

Lamuriri vis a vis de legionarul Ianolide

Un alt legionar, Ianolide, în scrieri care au aparut postmortem de origine nedocumentabila, de asemeni publicate de un grup cu un program ultranationalist, dupa concursul Mari Români, descrie pe larg presupuse discutii teologice între Gafencu si tatal meu, discutii care l-ar fi facut pe Richard Wurmbrand sa recunoasca superioritatea doctrinei ortodoxe si mai mult chiar sa se dezica de originea sa evreiasca. Din nou las cititorul sa judece logic asupra posibilitatii ca un tânar legionar, ajuns în puscarie la o vârsta frageda, fara sa fi avut acces la vreo educatie teologica, sa mentina o discutie pe teme doctrinare cu pastorul Richard Wurmbrand, cunoscator fluent al unui numar de 14 limbi straine, cu cunostinte teologice recunoscute ca fiind uimitoare de catre multi autori care l-au descris in multe carti.

Fiind de mic copil si ramânând de-a lungul vietii, volens nolens o persoana publica, adresa mea nu este un secret, PO Box 5161, Torrance, Ca. 90510, USA pentru orisicine are nevoie de informatii serioase si credibile despre tatal meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand.

Pe internet exista multe pagini dedicate personalitatii Pastorului Richard Wurmbrand. Aproape fara exceptie mai niciuna nu m-a contactat înainte de a publica diverse materiale chiar în numele meu.

Exista în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, stramosul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecându-si o zi întreaga, alungând pasarile rapitoare care doreau sa se înfrupte din carnea jertfita. Chiar si acest om primitiv a înteles ca sacrificiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari, ce gaseau oportun sa se hraneasca cu ce era la îndemâna pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista, politica sau culturala.

Mihai Wurmbrand

Mihai Ciuca deschide seria articolelor "WURMBRAND"

                         RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Mihai Ciuca este din Braila. Cocheteaza cu jurnalismul chiar de dupa revolutie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicatii, unele dintre ele doar cu aparitie electronica. Este membru fondator al organizatiei BIG Impact si intiator al proiectului Mersul Vremurilor

(In poza de mai jos este Mihai Ciuca, autorul articolului)

La 24 martie 1909 s-a nascut la Bucuresti, într-o familie de evrei, cel care mai târziu a fost gratulat cu titlul de “Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Personalitate marcanta a secolului XX, un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un evreu mesianic ajuns la Hristos dupa ce i-a fost ucenic lui Marx, un om torturat pentru credinta care a avut numai cuvinte de mila si dragoste fata de tortionarii sai, un luptator neînfricat pentru drepturile bisericii prigonite de pretutindeni, fondator al unei organizatii respectate – Vocea Martirilor, un predicator extrem de apreciat, poliglot, dar si un scriitor prolific ale carui carti au fost traduse si multiplicate mai mult decât cele ale oricarui alt român, un om care alaturi de Alexandr Soljenitîn a jucat un rol crucial în atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier – acestea sunt doar câteva fatete ale personalitatii sale complexe care au cucerit pe cei care au avut sansa sa vina în contact cu el.

Impactul sau a fost atât de mare ca i-a speriat pe organizatorii concursului “Mari Români”, ajungând la un moment dat în fruntea ierarhiei, situându-se în final, dupa obisnuitele jocuri de culise balcanice, pe un extrem de onorant loc cinci, devansând multe personalitati galonate ale neamului românesc.

La initiativa sitului Libertate Religioasa, crestinii români îl celebreaza de-a lungul întregului an 2009, an declarat “Anul Wurmbrand”, în semn de omagiu la comemorarea centenarului nasterii sale.

Acest site îi este dedicat în întregime si este dezvoltat cu scopul de a recupera cât mai mult din bogatiile mostenirii sale spirituale. Datorita contextului în care a trait, Richard Wurmbrand este mult mai bine cunoscut în afara granitelor decât de compatriotii sai, asa ca noi consideram ca un gest de reparatie morala acest demers care doreste sa ajute pe conationalii nostri sa-l descopere pe acest titan al credintei crestine.

Facem totodata apel la toti cei care detin documente scrise, audio, video, fotografii precum si orice informatii autentice legate de viata si activitatea lui Richard Wurmbrand, în mod special cei care l-au cunoscut si i-au fost colaboratori, sa ia legatura cu realizatorii acestui site, folosind pagina de contact, pentru a explora modalitati de împartasire a acestora prin intermediul acestui site.

Ne dorim prin intermediul acestui demers sa-l aducem pe Richard Wurmbrand mai aproape de tânara generatie, cea care are atâta nevoie de modele de traire autentica împreuna cu Hristos.

03.12.2008

Promisiunea celui mai mare miracol

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 38)

“Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7: 46)

Aproape întotdeauna Isus si-a surprins ascultatorii prin afirmatiile Sale extraordinare si nemaipomenite. El venea cu o noua învatatura coborâta din Cer de la Dumnezeu- Creatorul universului, o învatatura de dincolo de timp – atemporala – din vesnicie, si care e mai presus de judecata umana.

Se stie, nu numai ca se zice, dar asa si e- Adevarul îl supara pe om, desi normal ar fi sa nu-l supere, deoarece adevarul îl ajuta sa se îndrepte în directia buna.

Intr-o imprejurare, Isus a spus: “Veti afla adevarul si adevarul va face liberi.”

Numai adevarul ne poate elibera de orice superstitie, de orice minciuna si de multe alte lucruri asemanatoare. Când ai acces intelectual la informatiile exacte si complete dintr-un domeniu cum ar fi astronomia, pentru exemplificare, atunci vei li liber de toate dogmele existente care aduc atingere intr-un fel sau altul domeniului de care vorbim, care altfel iti pot incorseta si altera cugetul si gândirea.

In fapt, Isus le spunea intotdeauna adevarul. E drept, adesea le vorbea folosind comparatia si parabola sau alte metode eficiente.
Oamenilor le vorbea despre Dumnezeu Tatal si le marturisea despre El Insusi. Le spunea ca pentru a ajunge cineva in Imparatia Cerurilor, acel om, trebuie sa se nasca din nou, trebuie sa devina o creatie noua. Ce e vechi, e carne, e doar fire veche neputincioasa. Ei trebuie sa renasca din Dumnezeu, trebuie sa moara omul vechi si pacatos si sa fie o creatie noua. In oameni, asadar, trebuie sa lucreze Duhul Sfânt pentru a fi schimbati în oameni duhovnicesti. Trebuie ca Isus sa traiasca în inima lor, ei trebuie sa fie altoiti cu Christos, singurul nascut din Tatal.

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata.

Daca pâna acum am adus roade ale firii pamantesti (preacurvia, curvia, necuratia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, mâniile, neîntelegerile, dezbinarile, pizmele, uciderile, betile, îmbuibarile), de-acum, primindu-L pe Isus in inima noastra, va trebui si putem sa aducem roadele neprihanirii (dragostea, bucuria, rabdarea, bunatatea, pacea, facerea de bine, blândetea, credinciosia, înfrânarea poftelor).

“În ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare si a strigat:

„ Daca inseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” (Ioan, 7: 37-38)

“Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevarat Prorocul.” Alti ziceau: „Acesta este Christosul.” Si altii ziceau: „Cum, din Galileea are sa vina Christosul? Nu zice Scriptura ca Christosul are sa vina din samânta lui David si din satul Betleem, unde era David?” S-a facut deci dezbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau sa-L prinda; dar nimeni n-a pus mâna pe El. Aprozii s-au întors deci la preotii cei mai de seama si la farisei. Si acestia le-au zis: „De ce nu L-ati adus?” Aprozii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan, 7)

Aprozii sunt oamenii care au avut ocazia sa auda pe marii oratori ai vremii lor. Ei puteau sa-si dea cu parerea, ca experti in domeniu si ei au zis, la unison: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”

Intelegem ce au simtit in inima lor preotii si carturarii vremii? Pizma si ura! Multimea mergea dupa Isus, tot mai multi credeau in El, iar monopolul detinut de preotime se clatina de-a binelea! Se simteau in pericolul de-a ajunge sa-si piarda reputatia si câstigul.

Poporului i se facea o oferta de catre Insusi Fiul lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte:

“Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”

Iar apostolul Pavel, la randul sau, vorbeste la fel:

“Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti;”

Cu alte cuvinte, Isus le spunea tuturor:

Daca veniti la Mine, daca credeti in Mine, atunci si din inima voastra vor curge aceleasi cuvinte datatoare de viata. Ba mai mult, veti avea viata vesnica.

Intr-una din cartile sale, scriitorul si evanghelistul Ravi Zacharias – care la origine e indian, insa se stabileste cu familia mai intai in Canada, iar apoi in USA -, povesteste ca, mult timp dupa trecerea in vesnicie a bunicii lui, in India, a cautat sa-i vada mormantul. Dupa ce a curatat bine vegetatia care acoperea binisor locul, a iesit la iveala o placa pe care scria “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” – un cuvant adevarat spus de Isus. (Ioan 14.19).

Bunica lui Ravi, pe vremea cand era epidemie de holera, impreuna cu multi altii, din cauza acelei molime, a fost nevoita sa stea izolata intr-o scoala timp de doua saptamani. Printre cei retinuti se afla si un misionar care le-a marturisit vestea buna a evangheliei. Ea a primit Cuvantul, L-a crezut pe Isus Hristos ca spune adevarul, si, ca o marturie postuma, a lasat aceste putine cuvinte pe placa de mormant: “Pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.”

***

Vino la apa vietii

Vino la apa vietii
Slab, ostenit si-nsetat!
Vino, ca nu în zadar vii,
Si tu poti fi azi iertat!

R: Vino acum, nu amâna,
Viata de veci în Isus vei afla!
El este Apa vietii,
Vino, nu întârzia!

Spre-acest izvor te îndreapta
Plin de credinta, grabind,
Orice pacat ti se iarta,
Mila si harul primind.

Vin’ la izvorul acesta,
Vei fi deplin înnoit.
Vezi, izvoraste viata:
Bea si vei fi fericit.

PREZENT LA INTALNIRE

By Mihaela Arbid-Stoica , Beirut, Lebanon
Mi-a luat destul timp pana m-am hotarat sa scriu. Motivele sunt simple: mai mult de teama ca nu am sa reusesc, dupa 16 ani, sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.
In vara lui 1993, intr-una din zile, m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, crezand ca e o banala alergie, la care eram predispusa mai ales primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat – intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca „o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care asa-zisul „ciugulit” crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa ma vada un doctor ortoped. Mi-a prescris analizele de rigoare si am facut o radiografie in care se vedea ca osul avea o umflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si un antiinflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva lipsit de importanta. La cateva zile, o prietena m-a sunat si mi-a spus ca mi-a facut o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Foarte linistita, mai mult ca sa-i fac placere, am acceptat interventia ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat ce varsta am, cati copii si altele, pe care nici nu le-am luat in seama. Dupa ce i-am raspuns, ce-i drept, putin amuzata de indiscretia lui cu privire la situatia mea familiala, si-a ridicat privirea de pe hartii si mi-a spus cu un calm convingator:
– S-ar putea sa mor inaintea ta, calcat de o masina.
Am zambit.
– Ai cancer la oase, 99%. Ce-ai facut pana acum, de ce nu ti-ai facut biopsie si pierzi timpul cu medicamente banale?

Intr-o fractiune de secunda, am simtit ca ma aflu intr-o centrifuga sau ca traiesc un cosmar. Am inceput sa plang si gandul mi s-a dus la fata mea care nu implinise inca 12 ani. Inainte de a pune o intrebare doctorului sau de a-l asculta, planul era facut. Pe fata trebuia sa o duc la mama, in Romania, iar eu sa ma sinucid. Doctorul – poate Dumnezeu l-a inspirat – inainte de a fi inceput sa-mi faca trimiterea pentru spitalul american, m-a privit si, ca sa-mi mai dea cateva zile de speranta, mi-a propus sa repet radiografia si analizele, la un anumit spital, unde-l cunostea foarte bine pe radiolog. Am acceptat fara nicio sovaiala. Imi ramaneau cateva zile, in care aveam sa mai traiesc cu o bruma de speranta. Imi trebuia si timp sa ma obisnuiesc cu gandul.

Am plecat de la doctor ametita. Mergeam pe strada naucita dar, simteam in suflet o usurare, era mai mult o stare nervoasa. Se intampla, cand ai o problema, sa-ti simti inima, sufletul, grele, inecate in amaraciune, o stare foarte greu de explicat. Eu nu am avut acest sentiment si, astazi, cand imi amintesc, nu-mi pot explica, dar era ca si cum acceptasem diagnosticul si imi faceam un plan pentru calatorie. Sau poate socul este prea mare, incat pierdusem contactul cu realitatea.
Peste doua zile, eram in sala de asteptare a spitalului. Radiologul stia ca vin, era deja anuntat de doctorul meu.
M-a primit zambind si, dupa cea mi-a facut mai multe radiografii, m-a lasat sa astept poate 5 sau 10 minute, dupa care a aparut si m-a sarutat pe obraz spunandu-mi fericit:
– Nu ai cancer. Nu ai nimic, poate o malformatie a osului, dar este curat. Du-te acasa si uita totul.
Am plecat plangand, de data aceasta de emotie. A doua zi m-am prezentat la doctorul meu cu aerul unei invingatoare. Analizele erau perfecte. Am pus totul pe o greseala tampita, pe fatalitate, pe o farsa a sortii… nu avea importanta ce se intamplase, principalul era ca nu aveam cancer. Am oprit tratamentul si am incercat sa uit si sa ma bucur de viata, numai ca, dupa doua saptamani, m-am trezit din nou cu dureri ca la inceput, dar de o intensitate mai mare. L-am sunat pe doctor si mi-a spus ca este o cauza psihica. Iar am uitat. Ma trezeam noaptea cu dureri pana la umar. M-am intors la radiolog. Am refacut radiografiile, nimic. La doua luni de la primele investigatii, nu mai puteam sa-mi misc gatul, aveam dureri in brat si in bazin. Nu am lasat un doctor in oras, am facut toate analizele posibile de reumatism, artroza, disc cervical, dorsal, lombar… etc. Absolut normal. Toti ma luau de nebuna, iar eu plangeam in fiecare dimineata de durere. La radiologie, doctorul m-a gonit si mi-a spus ca nu am decat sa merg la tratamente in Romania. In primavara lui 1994, aveam impresia ca bazinul si articulatiile devenisera niste fiare vechi care scartaiau cand ma miscam. Intr-un fel, ma consolasem, credeam ca din cauza umiditatii din Beirut am artroza. Aveam senzatia ca osul ma arde si, inconstient, incepeam sa ma scarpin, sa-mi infig unghiile in articulatie. Intr-una din zile, am mers la o librarie sa cumpar o carte pentru fata mea, pentru ca incepeau examenele de sfarsit de an. Inainte de a plati, mi-am aruncat privirea pe standul de carti religioase. Mi-a atras atentia o carte, „Isus a facut din mine martorul Sau”, scrisa de un preot misionar, Tardif. Am cumparat-o imediat si, pana seara tarziu, era deja citita. Nu pot sa redau ce am simtit cand citeam. Era cea mai mare revelatie pentru mine, Dumnezeu este mereu prezent, chiar si atunci cand nu ne gandim la el. Preotul misionar lucrase intr-una din cele mai sarace tari din America de Sud. La un moment dat, s-a imbolnavit de cancer la plamani. Intors in Canada, isi astepta sfarsitul intr-un spital, zilele fiindu-i numarate.
Intr-una din zile a intrat la el in camera un grup de tineri care i-au spus ca vor sa se roage pentru el. Jenat pentru ca usa era deschisa si toata lumea care trecea prin hol privea inauntru, i-a rugat pe tineri sa o inchida. Numai ca, din fericire, Isus „era deja intrat”. Preotul se hranea artificial de mai mult timp si noua „problema” care a survenit dupa plecarea tinerilor a fost senzatia de foame. A cerut de mancare, spre surprinderea corpului medical, iar la cateva zile, cand i-au refacut analizele, nu mica le-a fost mirarea ca rezultatul a fost bun.
Dupa ce s-a insanatosit, si-a reluat munca de purtator al cuvantului lui Dumnezeu, cu si mai multa forta si convingere.
Intr-o zi, in timpul predicii, a auzit in cap o voce care i-a spus: „Vor fi vindecati cei care nu vad”…
De atunci, miracolele au curs in fiecare duminica, iar taranii din satele invecinate si chiar si cei de la distante mari, au inceput sa vina sa asculte predica preotului misionar. Intr-una din zile, a simtit nevoia sa-l acompanieze pe Isus, in misiunea lui prin mai multe tari din lume, de la Canada si USA, pana la cele mai indepartate din Africa. Stadioane intregi asistau la minunile facute de Isus care veghea asupra lui, il scotea din incurcaturi, primejdii si ii soptea ce trebuie sa vorbeasca. Tot El se ocupa de cheltuielile de transport si ii aducea mereu in drumul sau oameni care il sprijineau, dispusi sa-i faca mici donatii.

Odata ajunsa la ultima pagina, am luat cititul de la inceput si de fiecare data imi imaginam ce minunat, sublim, divin trebuia sa fie la prelegerile lui, stiind ca Domnul este sus si-l priveste pe fiecare in parte.

Nu am lasat un rand sa nu-l citesc si nu mica mi-a fost mirarea cand am citit pe coperta ca pe data de 4 septembrie „Père Tradif “ avea sa fie in Beirut. Deci si Libanul facea parte din programul sau si al lui Isus. Toata vara am asteptat nerabdatoare. Niciodata nu m-am gandit ca era o posibilitate sa scap de aceasta boala, care nu era diagnosticata de niciun doctor din Beirut. Ma gandeam ce fantastic, ce noroc pe mine, sa ajung intr-o adunare in care Isus avea sa fie prezent. El, Dumnezeul nostru, El, care a murit si pentru mine, El, care ne-a intors copii Tatalui, El, pe care, de cand eram mica il consideram Prietenul si Protectorul meu. La data fixata, am plecat impreuna cu o prietena. Ea venea la mine in fiecare dimineata si imi facea masaj cu toate cremele posibile, sa ma pot misca. Pe drum i-am spus fara niciun regret: „Daca nu mor pana vara viitoare, un lucru este cert – voi ajunge intr-un scaun, imobilizata pentru restul vietii”.
Am ajuns devreme si am avut norocul sa stau in al treilea rand. Pe primele erau copiii handicapati din cauza razboiului civil. M-am cutremurat, nici nu m-am gandit la mine, pe langa copiii paralizati de schije, eu nu vedeam ca as fi avut vreo problema. Dupa ce ne-a povestit cum s-a schimbat viata lui si toate aventurile avute in cele mai obscure si periculoase tari in care Isus l-a indrumat si mai ales despre increderea si credinta lasate in urma lui, ne-a spus: „Eu sunt magarul care l-a purtat pe Isus in ziua de Florii spre Ierusalim, sa nu credeti ca daca puneti mana pe mine, as fi vreun sfant”. Au inceput minunile; zeci de oameni s-au ridicat de pe scaunele unde erau fixati, altii au aruncat carjele si au inceput sa faca primii pasi. La un moment dat, a spus: „Sunt doua femei care au cancer la oase, ele nu stiu si din acest moment incep sa se vindece”. In tot acest timp, cu lacrimi de bucurie, pentru prima data in viata mi-L imaginasem pe Domnul nostru deasupra noastra, cu purpura pe care a purtat-o in drumul spre Cruce, zambindu-ne fiecaruia. Plangeam si ma rugam: „Doamne, nu vreau nimic, decat sa ma privesti si sa nu ma uiti cand Te intorci la tronul Tau, langa Tatal nostru. A fost un extaz pentru tot Libanul.
Sotul meu, ca de altfel mii de libanezi, a urmarit intalnirea cu Isus, in fata micului ecran. Au fost persoane care au fost atinse de miracol in fata sticlei televizorului.
Daca am venit la intalnire cu pasi marunti si cu durere, am plecat grabita, inainte de a se fi pus in miscare sutele de masini. Plangeam si eram emotionata. Aveam senzatia ca traiesc ceva unic si sfant. A doua zi m-am trezit si, fara sa ma gandesc la altceva in afara de minunea vazuta si traita cu o zi inainte, m-am apucat de treburile menajere. Spre pranz, am realizat ca nu mai aveam nicio durere, nici la bazin, nici la coloana, nici in zona cervicala. In sfarsit, eram ca la 20 de ani. Ma culcam pe pat de zeci de ori, ma sculam brusc si ma aplecam, faceam toate miscarile posibile. Nici cea mai mica durere. Timp de o saptamana, ma trezeam dimineata cu teama. Imi miscam un picior, nicio durere, il miscam si pe celalalt, si nimic. Ma ridicam brusc si saream de pe scaun de mai multe ori pe zi, mi-am reincaltat pana si pantofii cu toc, adica faceam tot ce nu mai facusem de un an. Nu puteam sa cred ca Isus m-a privit cu adevarat si m-a vindecat cu harul si bunatatea Lui sfanta, ma vedeam nedemna de dragostea Lui.
La sfarsitul saptamanii, l-am intrebat pe sotul meu daca a observat vreo schimbare la mine. Mi-a raspuns: „Da, dar asteptam sa-mi spui tu ca este adevarat”.
Multa vreme de-atunci, de fiecare data cand imi aminteam, plangeam de bucurie. A fost pentru prima data, de altfel si ultima, cand am stiut ce inseamna lacrimi de bucurie. Au fost si altele, dar cele pentru Isus sunt lacrimi speciale.
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca si „umila pacatoasa” care sunt a fost privita si atinsa de harul lui Isus. Am invatat sa-I vorbesc. Stiu ca in orice imprejurare ne priveste. Dumnezeu mi-a ascuns faptul ca eram bolnava, mi-a dat o sansa sa-mi dovedesc iubirea dezinteresata pentru El. Mama m-a invatat de mica sa ma rog si mi-a insuflat credinta si convingerea ca Dumnezeu este mereu prezent.

La inceput, imi propusesem sa incerc sa descriu exuberanta pe care am trait-o in prezenta Lui, sa retraiesc toata emotia de atunci, dar nu am reusit. I-am spus, cand am inceput sa scriu: „Doamne, da-mi inspiratie, ajuta-ma sa scriu si sa fiu crezuta”, iar la sfarsit am descoperit ca eram calma, ingrozitor de calma, iar in linistea interioara, imi soptea: „Nu-ti face griji. Cei care cred in Mine nu au nevoie de argumente. Eu sunt mereu prezent, chiar si atunci cand ei se indoiesc”…
www.orizontcrestin.org

DUMNEZEUL MEU

by Corina Diamanta Lupu

Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit –
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.

De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.

Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.