„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

Momentul in care am trecut pe langa moarte

by Daniel Ganea – Surprise, Arizona
http://www.phoenixmission.org

Dan_AnaIn vara anului 2002, inca mai eram proprietarul unei firme de transport interstate. Intr-o noapte, conduceam un tir mare, pe 18 roti, incarcat la maximum (in jur de 80.000 pounds), pe ruta California, cu destinatia Boston, Massachussets. In cabina, alaturi de mine, se afla sotia. O luasem cu mine, in plimbare, in acea cursa.  Aveam viteza  legala, de 75 mile pe ora din zona aceea . Inainte de Cheyenne Wyoming am fost implicat intr-un mare accident. Eram incarcat la maxim 80,000 pounds . Cum se intimpla foarte des in unele zone , in jurul orei doua noaptea instantaneu un cerb mare de padure mi-a taiat calea, ne avind prea multe sanse, s-a sfirsit cu rasturnarea truck-ului.
Chiar si acum, dupa atatia ani, sotia inca mai spune ca aude vuietul rotilor si parca vede tragedia accidentului si camionul, cazut intr-o parte. Atunci, a fost momentul cand am trecut pe langa moarte. Echipamentul pe care il transportam s-a facut praf. Pastrez si acum, pozele facute de politie, la locul accidentului, ca pe o marturie de la ce ne-a salvat Dumnezeu. Si eu si sotia eram grav raniti. Eu aveam mana dreapta sfartecata la cot, numai pielea atarna, iar sotia era plina de rani pe tot corpul. Insa rana cea mai periculoasa o avea la cap. Amandoi siroiam de sange, iar sotia nu se mai putea misca. Sa iesim afara, parea imposibil, trebuia sa fi sarit din cabina, insa la cat eram de raniti, ni se parea prea mare inaltimea de la care ar fi trebuit sa o pornim. In plus, cine sa ne fi scos de acolo, atata timp cat nimeni nu se apropia de camion, de frica unui incendiu sau a unei explozii? Cabina era deja plina de fum si de gaze. I-am strigat sotiei ca ar fi bine sa ne grabim sa iesim, pana cand nu ia foc camionul. “Du-te acasa, la copii”, mi-a soptit ea, “pentru ca eu nu mai pot sa ma misc. Aici voi muri.” In clipele acelea, mi-am dorit pentru  prima data in viata,  din toata inima, sa parasesc aceasta lume. “Adu-ti aminte”, i-am spus sotiei, “ca atunci cand ne-am casatorit, ti-am jurat dragoste si ti-am promis ca nu te voi parasi niciodata. De aceea, daca Dumnezeu vrea sa murim aici, vom muri amandoi. Parintii nostri ne vor creste copiii, iar Dumnezeu le va purta de grija.” Insa in acele clipe grele, mi-au revenit in minte,  cuvintele din scriptura pe care pastorului Nelu Veres, le repeta in nenumarate rinduri. “Ridica-te, incinge-ti coapsele si porneste inainte, caci Dumnezeu este cu tine. Nu te teme de nimic!”  Atunci, am prins curaj si am actionat. Am luat tot ce am gasit la indemana si folosindu-ma de mana sanatoasa, am inceput sa izbesc usa, care a cedat, in cele din urma. Imi amintesc ca am luat-o pe sotie pe umar, si am sarit din camionul avariat. Am asezat-o apoi, pe iarba, cat mai departe de masina. Au fost clipe extrem de tensionate, pentru ca ea nu mai era prezenta si nu ii mai simteam pulsul. Si atunci, am strigat cat am putut de tare – “Doamne Dumnezeule, nu imi pasa de nimic din tot ce mi-ai luat , dar Te rog, nu mi-o lua pe ea. Iti promit ca voi spune oricui, oriunde m-as afla, ca Tu existi.” In momentele acelea grele de necaz , sotia, ca printr-o minune, a deschis ochii. A mai durat o ora pana cand a sosit ambulanta, sa ne duca la spital. In tot acest timp, am tinut-o in permanenta, de vorba.  Ofiterul de politie locala, care a venit sa constate accidentul, m-a intrebat cine ne-a scos din cabina. Dupa parerea lui, meritau un premiu cei care reusisera sa ne salveze de la o moarte sigura. I-am raspuns ca nu s-a oferit nimeni sa ne dea o mana de ajutor, am iesit singuri din cabina, asa cum am putut. La inceput, i-a fost greu sa ma creada. Mi-a marturisit ca are ani buni de experienta in politia rutiera si nu a intalnit niciodata un caz in care victimele sa se elibereze singure. I-am spus ca ii dau dreptate, insa nu trebuie sa uitam ca exista Unul nevazut, care ne poate scapa din cele mai neasteptate si mai dificile situatii, si acesta este Dumnezeu. A fost de acord cu mine. Acelasi lucru l-am declarat in rapoartele intocmite de politie si la stirile locale. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sotia mea si cu mine suntem si astazi, in viata si sanatosi si Ii multumim Lui pentru aceasta.

Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres

by Daniel Ganea
Surprise, Arizona

Dan_AnaNelu Veres la prima vedere, un nume ca oricare altul. Un nume dincolo de care se afla o viata obisnuita, cu bucurii si tristeti. O viata de om care a muncit, a crescut copii si i-a vazut la casele lor. Cei care l-au cunoscut insa, pe pastorul Nelu Veres stiu ca mai presus de toate, acesta a fost un crestin devotat, un parinte in Israel, prin care Dumnezeu a facut adevarate minuni. Pretuit de urmasii lui Hristos din toate denominatiunile religioase, Nelu Veres va ramane unic, nu doar in istoria Clujului, unde a slujit ca pastor, ci si a credintei crestine din Romania. Tot astfel dupa cum Elisei si Ilie se detaseaza in felul lor, in paginile Vechiului Testament, datorita miracolelor pe care le-a facut Dumnezeu prin ei, si Nelu Veres si-a castigat un loc al sau, special, atat in istoria crestinismului din tara noastra, cat si in inimile atator credinciosi pe care i-a slujit, i-a iubit si i-a tamaduit, cu ajutorul Celui Atotputernic. Continue reading “Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres”

Cand pe lume vine o minune… de fetita

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !

“FUNIILE DRAGOSTEI”- când răul pierde prinsoarea cu omenirea, iar infernul se transformă în cer

Ligia SemanIn 1970, regizorul american Arthur Hiller castiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, “Love story”. Ecranizarea sa dupa cartea lui Erich Segal, avandu-i in rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot incercand sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – “love means never having to say you’re sorry”  si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi in cateva cuvinte istoria filmului. Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman in cea mai populara ei carte “Funiile dragostei“, tiparita la editura Cetate Deva, in anul 2008, care ne emoționează prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire frântă inainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. In creatiile sale, “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii”, autoarea impresionează prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gandim ca in acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta in conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

funiile_dragostei_de_ligia_seman“Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strange laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor in carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la inceput, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amandoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cat de cat predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani inainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut incadra fara probleme in “Colectia romanul de dragoste”, intr-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea in scena a personajele negative, Mircea Gabor (“un tanar imbracat cu un costum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire”) si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica, si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata in colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neimpartasite (despre el ni se spune ca este indragostit de Lia, aleasa Miss Boboc cu un an in urma, in prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei in Hristos). Asistam la trasarea in nuante de gri inchis a coordonatelor unei societati in miniatura, o societate in care la fel ca in basme, domina eterna lupta dintre bine si rau.

Actiunea romanului se invarte intre caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa Balul bobocilor, in incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, in care este ucis Dani, un student crestin implicat in misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, cand eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece in tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, in timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rand dornic sa isi depaseasca dintr-o data conditia, renuntand la orice scrupul, il face sa piarda de la inceput simpatia cititorului, iar drumul pe care il traverseaza in carte este intunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, “precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau imbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si in care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta intunecata, semanand mai degraba cu un travaliu, aducand cu sine consecintele tragice dezvaluite in finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia ii da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el il transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, in continuare, mediul in care se invarte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, il determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau in mod gratuit si inutil.

Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi in primele pagini pare sa fie in mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca in propriul suflet si sa inlature de acolo non-valoarea, marsavia, compromisul. In acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neimplinita dintre ultimii isi gaseste adevaratul sens in cazul celor dintai. Autoarea stie sa accentueze ideea ca in ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza in primul rand iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la inchisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. In final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin.

La fel ca in romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta in mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale il determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea in vileag, exact in momentul cand Lia si Florin se pregatesc sa isi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din Romania comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda insa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece in carte este in Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se intretes pe acest fundal, argumentand cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pana la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfanta, iar forta lor nemaintalnita, in contact cu derizoriul lumii marsave in care traiesc, departe de a se slabi, castiga, in detrimentul pretentiilor omenesti care intr-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa isi rateze partial tinta (“Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu il indepartase, impiedicandu-l sa-si duca la implinire planurile prin care Cuvantul Sau ar fi putut fi calcat in picioare”) indica inca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj in roman. Se vorbeste foarte des in “Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din cand in cand, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mantuirii. Personajele se aduna in jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, ii uneste pe cei ramasi in viata, ajungand sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de invataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte in felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, ii trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si in cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramane cat se poate de sugestiva, putand fi foarte bine un lait motiv al romanului: “Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decat sa ma aplec asupra acelei hartii din fata ochilor mei si sa semnez in favoarea fericirii mele personale si in detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pana la capat. “Indiferent ce va fi”, spune ea, “Dumnezeu ne va intari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe langa autenticitatea celor intamplate, actiunea din “Funiile dragostei” nu lancezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului in care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, insa in acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat in serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. “Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, intalnite in special in perioada intemeierii crestinismului. Insasi Lia, rememorand clipele petrecute alaturi de cel ce ii fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict. “De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, in urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. In toate veacurile, in urma martirajului miilor de crestini, in arenele romane ori in timpul inchizitiei ori al altor imprejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai inalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. “Si toata aceasta invioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase in noaptea aceea, inainte de a incepe misiunea de transport a acelor Biblii. – Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, in special in ultima parte, atunci cand Lia mediteaza asupra celor intamplate si incepe sa se gandeasca din ce in ce mai mult la trecerea in nefiinta. “Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care inoata cu curentul impreuna. Cat de bine era sa stie ca simplul ei gand, simplul ei pas, insemna infinit mai mult in ochii lui Dumnezeu, decat o simpla picatura purtata de curent, decat un simplu zbor de pasare in vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor intrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma intr-o jertfa ce ii uneste pe fostii ei colegi, candva hulitori de Dumnezeu, acum insa discipoli ai lui Hristos, intr-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei.

Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, “din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti -“De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui . Nici macar un costum pentru o seara deosebita?”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare, etc.- “Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decat elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai in momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, in contrast cu fata alba, prelunga, ii evidentiau parca mai mult decat altceva aerul de intelectual”), caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului (“Ajunse fata in fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine”; “Pentru Florin, fiecare clipa traita in viata aceasta insemnase Cristos, insemnase proslavirea Lui”).

Ar mai fi de remarcat ca “Funiile dragostei” nu este scrisa intr-un stil greoi, ci intr-un stil, modern, antrenant, insa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor in universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta in exprimare a Ligiei Seman demonstreaza autenticitate si puterea de a stapani un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvantul cheie este convertire, atat in planul limbajului si al continutului, cat si in cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea insa in banalul “best seller-urilor” ce se citesc in tren sau in avion. Dragostea innobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele intalnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se intalni in ceruri, asa cum isi dorise Lia, atunci cand ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gandindu-se “cat de frumos ar fi fost ca impreuna, ea si Florin, tinandu-se de mana, sa paseasca amandoi in fata zambetului Mantuitorului.” Asa se si intampla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei in viata de dincolo, lasand in urma iertare si impacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o invatam este una simpla si la obiect – “love means never having to say you’re sorry.”

BUCURIA îNVIERII MÂNTUITORULUI ISUS

the joy of Jesus' resurrection

by George Danciu

Matei 28: 1-8
La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze inspre ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie au venit sa vada mormantul. Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant; caci un inger al Domnului s-a pogorat din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormantului, si a sezut pe ea. Infatisarea lui era ca fulgerul, si imbracamintea lui alba ca zapada. Strajerii au tremurat de frica lui, si au ramas ca niste morti. Dar ingerul a luat cuvantul, si a zis femeilor: Nu va temeti; caci stiu ca voi cautati pe Isus, care a fost rastignit. Nu este aici; a inviat, dupa cum zisese. Veniti de vedeti locul unde zacea Domnul;  si duceti-va repede de spuneti ucenicilor Lui ca a inviat dintre cei morti. Iata ca El merge inaintea voastra in Galilea; acolo Il veti vedea. Iata ca v-am spus lucrul acesta. . Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui

Marcu 16: 1-7
Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, si Salome, au cumparat miresme, ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. In ziua dintai a saptamanii, s-au dus la mormant dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele. Femeile ziceau una catre alta: Cine ne va pravali piatra de la usa mormantului? . Si cand si-au ridicat ochii, au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese pravalita. Au intrat in mormant, au vazut pe un tinerel sezand la dreapta, imbracat intr-un vesmant alb, si s-au inspaimantat. El le-a zis: Nu va spaimantati! Cautati pe Isus din Nazaret, care a fost rastignit: a inviat, nu este aici; iata locul unde il pusesera. Dar duceti-va de spuneti ucenicilor Lui, si lui Petru, ca merge inaintea voastra in Galilea: acolo Il veti vedea, cum v-a spus

Luca 24: 1-6
“In ziua intai a saptamanii, femeile acestea, si altele impreuna cu ele, au venit la mormant dis-de-dimineata, si au adus miresmele, pe care le pregatisera. Au gasit piatra rasturnata de pe mormant, au intrat inauntru, si n-au gasit trupul Domnului Isus. Fiindca nu stiau ce sa creada, iata ca li s-au aratat doi barbati, imbracati in haine stralucitoare. Ingrozite, femeile si-au plecat fetele la pamant. Dar ei le-au zis: Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a inviat. Aduceti-va aminte ce v-a spus pe cand era inca in Galilea”

Ioan 20: 1-8
In ziua dintai a saptamanii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineata la mormant, pe cand era inca intuneric; si a vazut ca piatra fusese luata de pe mormant. A alergat la Simon Petru si la celalalt ucenic, pe care-l iubea Isus, si le-a zis: Au luat pe Domnul din mormant, si nu stiu unde L-au pus. . Petru si celalalt ucenic au iesit, si au plecat spre mormant. Au inceput sa alerge amandoi impreuna. Dar celalalt ucenic alerga mai repede decat Petru, si a ajuns cel dintai la mormant. S-a plecat si s-a uitat inauntru, a vazut fasiile de panza jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea dupa el, a ajuns si el, a intrat in mormant, si a vazut fasiile de panza jos. Iar stergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fasiile de panza, ci facut sul si pus intr-un alt loc singur. Atunci celalalt ucenic, care ajunsese cel dintai la mormant, a intrat si el; si a vazut, si a crezut

Cine se bucura?

1. Cerul si ingerii sunt primii la mormant

Primii care se bucura sunt si primii la marmantul Domnul Inviat: ingerii. Atunci se bucura Cerul intreg, toti cei care-l populeaza.

Apocalipsa 5: 9-14
In Cer, apostolul Ioan a vazut clar intr-o rapire in Duhul pe cei care se aflau acolo ? .. cantau o cantare noua, si ziceau: Vrednic esti tu sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost injunghiat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparati pe pamant!
M-am uitat, si imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii. . Ei ziceau cu glas tare: Vrednic este Mielul, care a fost injunghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! . Si pe toate fapturile, care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: A Celui ce sta pe scaunul de domnie, si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor! Si cele patru fapturi vii ziceau: Amin! Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant, si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor!?

2. Cei care îl cunosc: femeile si ucenicii Săi

Se bucura toti cei care-L cunosc pe Domnul, incepand cu femeile care-L cunoscusera si-L urmasera indeaproape.. Ele sunt si primele, dis-de-dimineata, la mormant. Au cumparat miresme, cu gandul sa unga trupul lui Isus. Dar, cand au vazut si au inteles ca El Inviase dintre cei morti ?? au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui?.

3. Cei care îl cauta din toata inima, chiar si atunci când totul pare fără speranță

Imediat dupa inviere Domnul Isus Cristos se arata Mariei Magdalena din care scosese sapte duhuri necurate, aceea care I-a demonstrat ca-L iubeste foarte mult “Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Isus, si I-a sters picioarele cu parul ei; si s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Ioan 12:3)

Ioan 20: 11-23Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.
13. “Femeie”, i-au zis ei, “pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: “Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.”
14. După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.
15. “Femeie”, i-a zis Isus, “de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: “Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”
16. Isus i-a zis: “Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: “Rabuni!”, adică: “Învăţătorule!”
17. “Nu mă ţine”, i-a zis Isus, “căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
18. Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.
19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: “Pace vouă!”
20. Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21. Isus le-a zis din nou: “Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: “Luaţi Duh Sfânt!
23. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.

Bucuria este ceea ce Insusi Mantuitorul a poruncit femeilor. Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui. Dar iata ca le-a intampinat Isus, si le-a zis: Bucurati-va! Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele, si I s-au inchinat. (Mt 28:9)

Este vorba de o bucurie care nu salasluieste in locurile pamantesti, ci isi are originea dincolo de existenta noastra efemera. Este bucuria biruintei asupra pacatului si a mortii pe care Insusi Domnul a adus-o la inviere.

Dragi crestini bucurati-va pentru ca moartea nu mai are nici o putere asupra celor ce sunt a lui Christos.

CHRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PE MOARTE CALCÂND, ȘI CELOR DIN MORMINTE VIAȚA DĂRUINDU-LE!

THE MIRACLE OF GOD'S GUIDANCE – MIRACOLUL CALAUZIRII DIVINE

by Octavian Curpas

[romanian]Probabil ca nu foarte multi din cei care se decid sa porneasca dinspre Arizona spre California cu expresul I-10 mai tin minte ca ultima localitate apartinand statului Marelui Canion, ce isi face aparitia dupa aproximativ nouazeci de minute de drum prin desert, este Quartzsite. Amplasata la 125 de mile de capitala Phoenix, la 129 de mile de asezarea turistica Palm Springs si la 20 de mile de Blythe, primul oras din California situat chiar pe granita cu Arizona, in Quartzsite locuiesc in jur de patru mii de suflete, printre care si un conational de-al nostru, pastorul John Todor.
Aflasem cu ceva timp in urma de John, dar nu reusisem inca sa il cunosc, pentru ca ne despartea o distanta de 120 de mile, cam doua ore de condus. Am tinut legatura prin e-mail si telefon pana la inceputul lui decembrie, cand revenind acasa dupa o saptamana petrecuta in California cu prilejul Zilei Recunostintei, cum drumul nostru spre Surprise trecea si prin Quartzsite, am stabilit o intalnire la biroul sau din incinta bisericii pe care o pastoreste. La sosire, am fost intampinati cu multa caldura de familia Todor, care ne-a aratat cladirea bisericii, un local destul de spatios si de impozant pentru un orasel cum este Quartzsite.

John Todor s-a nascut si a trait în România pâna la vârsta de 14 ani când va începe o noua viata dincolo de ocean. Bolnav de scolioza (curbura coloanei vertebrale), in conditiile in care medicii nu mai puteau face nimic pentru el in tara natala, adolescentul impreuna cu mama sa trec frontiera la sarbi pe 15 septembrie 1989. Vor ramane sase luni in lagar in Iugoslavia, ajungand in Statele Unite ale Americii pe 8 martie 1990. Dupa un an, familia se intregeste si celor doi li se alatura tatal si sora lui John. Vor locui din 1990 pana in 1996, in “Orasul Vanturilor”, Chicago, Illinois, de care John isi aminteste cu drag. La liceu avea multi colegi emigranti – romani, polonezi, indieni – si se intelegeau foarte bine, iar dupa ore, lucra la pizza delivery in Downtown Chicago, pentru ca mai tarziu, in colegiu, sa reuseasca sa prinda un post de noapte la “Chicago Tribune”. Au fost ani frumosi, afirma el, mai ales ca in Chicago exista o comunitate mare de romani si alti europeni…, de aceea se simtea uneori ca si cum s-ar fi aflat pe batranul continent.

Chicago s-a dovedit o experienta interesanta pentru Todor, venit dintr-o comuna cu doar doua mii de locuitori din Romania. Adolescentul s-a integrat repede si cu toate ca atunci cand a pus piciorul pe pamantul american nu stia deloc engleza, a invatat aceasta limba pe parcursul liceului. Nu i-a fost greu sa se adapteze la ritmul alert de viata al metropolei, probabil si pentru ca era la inceput de drum si avea credinta in Dumnezeu. Din 1996 pâna în prezent, cu o întrerupere de opt ani, când a revenit în România, John va locui în Phoenix, Arizona, unde l-au atras foarte mult clima, curatenia oraselor, linistea, dar si diferitele oportunitati pe care le ofera acest stat atat tinerilor, cat si celor mai in varsta.
2004  si aduce bucuria de a se casatori cu Mythyl Grace, sotie si mama ideala, dupa cum afirma chiar el, originara din Filipine, si amândoi sunt in prezent parintii unei fetite de un an, Elshana Grace Todor, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se în casa, rom?na filipineza si engleza. S-au cunoscut intr-un mod mai neobisnuit, intr-o zi din vara lui 2001, cand John, aflat la sala de computere de la Arizona State University pentru a scrie o lucrare, s-a simtit inspirat de Dumnezeu sa caute pe Internet tineri misionari cu care sa impartaseasca idei despre lucrarea in ogorul Evangheliei. Dupa o prima cautare, pe ecranul calculatorului au aparut mai multe organizatii, iar el a dat click la intamplare, pe una dintre ele si a descoperit o serie de profiluri, printre care si pe cel al viitoarei sale sotii, in momentul acela misionara in Singapore. John i-a scris un scurt e-mail, iar a doua zi a primit raspuns. Pe parcursul lunilor care au urmat, cei doi s-au imprietenit si s-au rugat unul pentru celalalt, asteptand sa vada ce plan avea Dumnezeu cu ei. Au tinut legatura prin e-mail, telefon, scrisori, iar pe 5 iunie 2004 au facut nunta la Bacolod City in Filipine. Despre Mythyl Grace, John spune ca este o persoana tematoare de Dumnezeu, o fiinta plina de dragoste si tandrete, la care l-au atras simplitatea si iubirea pentru Tatal Ceresc.

Pe românul John Todor, casatoria cu o femeie de alta nationalitate l-a facut sa devina mult mai interesat de cultura altor popoare, cu atat mai mult cu cat din toamna lui 2006, este pastorul unei biserici americane, “First Baptist Church” din Quartzsite, Arizona, unde slujeste cu devotament si consacrare. Daca pana atunci pastorise doar comunitati romanesti, ceea ce l-a atras cel mai mult aici a fost dragostea fata de Cuvantul lui Dumnezeu, fata de frati si fata de cei nemantuiti, pe care a descoperit-o la membrii si apartinatorii acestei biserici. ” First Baptist”  face parte din Conservative Baptist Association, iar daca ar fi sa mentioneze cateva dintre schimbarile care au avut loc in comunitate de când a preluat-o, ar trebui amintite infiintarea unui departament pentru copii si difuzarea in fiecare duminica, de la ora doua PM, a predicilor la o statie locala de radio, oferind astfel posibilitatea zecilor de mii de persoane ( snowbirds ) aflate in Quartzsite pe perioada iernii, sa auda Cuvantul lui Dumnezeu pe calea undelor. Slujirea sa in acest loc implica atributii de Senior Pastor, cum ar fi predicare de trei ori pe saptamana, vizite pastorale, consiliere. El studiaza minimum cinci ore pe zi, iar in timpul liber ii place sa citeasca, sa cante la chitara si sa mearga la pescuit.
In opinia lui Todor, chemarea de pastor inseamna sa fii ales de Domnul si nu de oameni pentru aceasta lucrare, cu atat mai mult cu cat pastoratia este mai mult decat o profesie sau un job si oricine se angajeaza sa Il slujeasca pe Dumnezeu ar trebui sa fie constient de acest lucru. Nici el si nici sotia nu au avut vreodata indoieli cu privire la invitatia pe care le-a adresat-o Tatal Ceresc de a servi aici, asa ca de la inceput au trait cu convingerea ca fac voia Lui.
John Todor si-a inceput studiile teologice in 1998, la Institutul Teologic Baptist Bucuresti si a fost pasionat de omiletica. Dupa termiarea facultatii (in conditiile in care revenise in Romania pentru o anumita perioada), viziunea sa a fost sa ramana in tara si sa ajute lucrarea de acolo, iar cu doi ani inainte de a se intoarce in Statele Unite, Domnul i-a facut cunoscut ca vrea sa slujeasca in biserica americana. Cu toate ca iubeste enorm de mult poporul roman si bisericile romane, se simte implinit si binecuvantat pentru ca impreuna cu familia are harul de a oficia serviciile divine pentru fratii americani.
Todor spune din proprie experienta ca un pastor care lucreaza cu adevarat, ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni, munceste mai mult de 40 de ore pe saptamana, pentru ca activitatea sa este practic, continua si nu poate fi incadrata intr-un anumit orar. In general, slujba de pastor nu este una usoara, asa ca perioada de inceput la “First Baptist”, i-a prilejuit bucuria de a constata ca totul era mult mai simplu decat s-ar fi asteptat, intrucat membrii comunitatii l-au incurajat si sustinut. In fiecare duminica, la sfarsitul zilei, el Ii este recunoscator Domnului si multumit in adancul sufletului, pentru ca samanta Evangheliei a fost semanata. Referindu-se la planurile de viitor, John declara ca isi doreste ca “First Baptist” sa ramana in continuare sub autoritatea lui Hristos, cultivand si pe mai departe modelul bisericii primare, prezentat in “Faptele Apostolilor” 2:42: “Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni.
Pentru el, Domnul Iisus este modelul perfect in slujire si in toate lucrurile, model pe care L-a urmat si atunci cand s-a convertit. John Todor a crescut intr-o familie de credinciosi baptisti, iar in 1991, intr-o duminica seara, la biserica din Chicago pastorita de fratele George Dancea, Duhul Sfant i-a facut cunoscut ca sosise momentul sa se predea lui Dumnezeu… La incheierea serviciului divin i-a marturisit pastorului hotararea sa si a fost botezat cateva saptamani mai tarziu, la First Romanian Baptist Church.

Una din experientele sale cu Dumnezeu s-a petrecut in copilarie, cand, desi urmase recomandarile medicilor de face gimnastica medicala, deoarece suferea de scolioza, acestia au hotarat ca pentru el nu mai exista nici o sansa de recuperare. Dupa spusele lor singura posibilitate era operatia, insa nu in Romania, ci in Statele Unite ale Americii, altfel ar fi ramas pitic si garbov pentru tot restul vietii. John s-a rugat si I-a promis lui Dumnezeu ca daca avea sa il ajute sa plece din tara si sa fie operat in America (ceea ce din punct de vedere legal, dar si ilegal era foarte greu in aceea vreme, cand regimul comunist detinea puterea), Il va sluji si va vorbi si altora despre puterea Lui. Dumezeu i-a inlesnit sa treaca frontiera impreuna cu mama sa si odata ajunsi pe pamantul fagaduintei, cei doi s-au rugat sa gaseasca un spital unde sa fie operat, in conditiile in care operatia costa cam 130.000 $, iar ei nu aveau nici bani, nici serviciu sau asigurare medicala. Dumnezeu i-a calauzit catre un spital din Chicago, sponsorizat de milionari din America, la care odata acceptat, nu plateai nimic. Cu toate ca pe lista de asteptare se aflau multi copii, John a fost primit destul de repede, interventia a reusit si el a inceput liceul, apoi a devenit student la psihologie la DePaul University din Chicago, noaptea lucrand pentru tipografia “Chicago Tribune”. Intre timp, s-a mutat cu familia in Arizona si s-a transferat la Arizona State University. Desi se considera un om realizat, simtea ca nu are pace, ca Dumnezeu ii pregatise o alta slujba, asa ca s-a rugat si a postit. Era in iarna anului 1996-1997. Dupa aproximativ o luna de rugaciune si post, a simtit cum un curent electric ii strabatea tot corpul, din cap pana in picioare si a izbucnit in plans. In acele momente, Domnul i-a reamintit de promisiunea pe care o facuse in copilarie, ca daca va ajunge in America si va fi operat, Il va sluji. Chemarea Lui, pe care a acceptat-o, a fost sa lase totul si sa Ii slujeasca, vestind Evanghelia. Siguranta ca El il va insoti pe acest drum o are si in prezent, de aceea John Todor se socoteste implinit si stie ca face voia Domnului suta la suta.
Cu toate ca nu a mai fost in Romania din iunie 2006, pastorul Todor se considera pe deplin roman, isi iubeste tara in care a crescut si a copilarit, poporul, limba si obiceiurile si tine legatura cu foarte multi romani din Arizona, cu membrii si pastorii Bisericii Baptiste din Phoenix. De asemenea, este foarte apropiat de comunitatea filipineza din California, zona Los Angeles.

Cititorilor nostri le doreste ca in noul an 2009 sa aiba parte de binecuvantarile lui Dumnezeu si sa isi aminteasca mereu ca Isus Hristos este: “CALEA, ADEVARUL SI VIATA“.[/romanian]

 

[english]How many of you who have traveled from Arizona towards California on Highway I-10 still remembers the last town you passed through prior to reaching the Californian border? – probably not many! Situated at about 125 miles from Phoenix, 129 miles from the tourist spot Palm Springs and about 20 miles away from Blythe (the first city from California), is a town called QUARTZSITE.
Quartzsite, a town with a year around population of about 4,000, swells to close to a million during the months of January and February. What Israel is to Christianity, Quartzsite, Arizona is to Snowbirds. Continue reading “THE MIRACLE OF GOD'S GUIDANCE – MIRACOLUL CALAUZIRII DIVINE”

EROU LA NUMAI 5 ANI

Marcus Hammond

Pentru ca si-a salvat mama, un copil de 5 ani este declarat “erou” de catre pompierii din Surprise, Arizona!

Un baietel de 5 ani din Surprise, statul Arizona, SUA, a fost ovationat in cadrul unei ceremonii organizate de catre Departamentul de Pompieri al urbei, pentru o fapta mai putin obisnuita la un copil de varsta lui.

In dimineata zilei de 16 august 2008, Erica Hammond se afla acasa doar cu fiul ei, Marcus, in varsta de cinci ani, cand a intrat in coma diabetica, situatie ce necesita o interventie medicala imediata. Continue reading “EROU LA NUMAI 5 ANI”

Having lived through three clinical deaths, the secret police suspected him of having contact with aliens!

[english]By Octavian D. Curpas

For 30 years the story of Ioan Gabor from Oradea, Romania amazed the medical world around the globe. Having fallen into a pool of boiling water mixed with hydrate of sodium, and then having been pulled out from 12 feet under by a miracle, his legs had lost their flesh. Mr Gabor is now able to walk again and in the place where there was once just bare bone, flesh and skin are now growing again. This event, which marked his life as well as the lives of hundreds of others around him, as well as the events that followed, came to the attention of the Department of Health, whose experts were left speechless. The communist regime at that time kept the miracle from being publicized by the media; moreover, they tried hard to silence the victim because medical science could not scientifically explain the miraculous outcome of his accident. Continue reading “Having lived through three clinical deaths, the secret police suspected him of having contact with aliens!”