ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)

Darul iubirii…

Vin Sarbatorile…vin!
 Cel mai mult imi place dintotdeauna Ajunul Craciunului. E normal…atunci vine Mosul…cu daruri si intreaga familie e acasa.
 Era seara cand mama ne spunea “povestea”. Da, ii pot spune la singular, caci, ca o contabila ce se respecta, mama stia o singura poveste. Ce schimba de la an la an erau doar animalutele: cand erau ursi albi, albi, albi…cand iepurasi albi, albi, albi.
 Povestea incepea asa:
 “Intr-o zi de vara, Ionel si Marioara, copiii padurarului, adunau surcele prin padure, cu o trasurica. La un moment dat, auzira niste plansete… S-au indreptat inspre acolo…Intr-o scorbura, gasira doi ursuleti albi, albi, albi. Mama lor, ursoaica, fusese impuscata de braconieri…si ei erau singuri si mici.
 Copiii luara ursuletii, si, cu acordul tatalui lor, ii adapostira intr-o anexa a locuintei. Ii hranira, la inceput, cu lapte…apoi, cu paine si graunte. Ursuletii erau cuminti si jucausi. Cresteau repede, vazand cu ochii. In toamna, in zilele insorite, asa, de joaca, Ionel si Marioara ii inhamau la trasurica si alergau veseli. Deja ii mutasera in grajd. Erau mari. Chiar puteau sa aduca o trasurica plina de lemne, ca sa-si ajute si ei prietenii, oameni.
 Dar, veni iarna geroasa. Ca sa nu iesa de atatea ori din casa, copiii se planificara cand e unul si cand e altul de serviciu la hranit ursii. Intr-o seara cu viscol, usa grajdului nu mai rezista si se deschise larg, invinsa de urgia de afara.
 Dimineata, cand veni Ionel sa le dea de mancare…ursii nu mai erau. Zadarnic i-au strigat, i-au chemat…viscolul le acoperise si urmele. Copiii si-au petrecut Sarbatorile inlacrimati. Oricate daruri le-a adus Mos Craciun, niciunul nu egala bucuria de a fi impreuna cu „copiii lor” (caci asa ii alintau Ionel si Marioara pe ursuleti…cu toate ca se facusera si ei niste ursi adevarati…tot „copiii”erau).
 Timpul nu sta…se ivi din nou soarele. Aparura primii ghiocei…apoi brandusele. Ionel si Marioara isi incepura si ei „munca”lor: sa adune, pentru foc, vreascuri, cu trasurica.
 Intr-una din zile, Marioara avu ideea sa caute scorbura in care gasisera in urma cu un an ursuletii. Surpriza! Acolo dormeau linistiti alti doi ursuleti albi, albi, albi. Copiii se apropiara sfiosi. Ii mangaiara, se jucara putin cu ei. Doar cand au vrut sa-i scoata din scorbura, au auzit in spatele lor, un marait cunoscut. Era ursoaica pe care ei o crescura. Se bucurau de revedere, dar s-au si speriat de maraitul ei. Atunci aparu si ursul. El intotdeauna a fost mai bland. Se strecura intre ursoica si Marioara si ii atinse acesteia bratul, ca si cum o indemna sa lase jos povara.
 “Lasa jos ursuletul!” zise Ionel. Marioara aseza cu grija in scorbura mica vietate pufoasa, care se intinse rasfatata. Abia atunci, ursoaica cea mare se cobori in patru labe si se gudura ca un catel pe langa Marioara, lingandu-i mana care odata o hranise.
 “E si ea mama!” intelesese acum Marioara si o saruta pe ursoica inlacrimata. „Prostuto, ai crezut ca-ti luam puii?”
 “Taci, nu o mai pacali, sopti aspru Ionel, ca voiai sa-i iei…ca sa te joci! Pentru tine, sunt jucarii…pentru ea, sunt copiii ei!”
 …lumina ochilor ei, asa cum sunteti voi, pentru mine, adauga intotdeauna mama si ne saruta pe frunte. Asta era momentul pe care il asteptam in fiecare an. Era cel mai frumos dar…mai frumos decat orice ne putea aduce Mos Craciun.
Timisoara, 02.12.2010                                                                      Corina-Lucia Costea

GICA

Este o poveste simpla, a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, o poveste traita de un barbat adevarat si de un copil curios si speriat …

Gica a fost un armasar negru, nascut din iapa Tanta, iapa pur sange englezesc si armasarul Tache, un “fustangiu” neaos, ramas abandonat de la tribul tiganilor zlatari ce-si petrecusera toamna in marginea izlazului nostru comunal. Tata l-a primit in brate pe Gica de la fatare si s-a ocupat de “educatia” lui in primii trei ani de viata. Gica devenise un fel de model, stia trapul apasat, galopul galant, ingenuchiatul pentru prins saua, stia sa-si fluture coama ori de cate ori il auzea pe tata vorbind, devenise armasarul dupa care mai toti vecinii si consatenii mei intorceau capul, dorindusi-l partener pentru iepele din ograda. Incepuse deja sa se faca un fel de liste de asteptare. Gica isi incepuse drumul glorios de cal-minune iar tata il imbracase in cele mai elegante harnasamente ce s-au vazut vreodata prin aceste locuri.

Sa va mai spun cata mandrie, cata fala si cata dragoste se abatuse asupra familiei noastre? Cand tata l-a pus prima zi la sareta, Gica a facut un gest de-o eleganta rara. S-a asezat in genunchi, l-a privit pe tata drept in ochi, pret de cateva minute, a fluturat din cap a nemultumire, si-a umflat narile cu toata forta… Tata a inteles imediat durerea lui Gica, l-a deshamat si l-a sarutat asa cum numai pe noi, copiii ne saruta atunci cand era multumit de comportamentul nostru. Din acel moment Gica n-a mai fost niciodata prins intre hulubele vreunei carute ori la gulura vreunei sarete.

Anul 1961, primavara, a venit peste noi cu blestemul bolsevizarii satelor romanesti. „Ori te spanzuri ori te-neci, ori la colectiv te treci”, era sloganul care se auzea peste tot in sat… la biserica, la scoala, la primarie, la sfatul popular, la caminul cultural, la posta, la militie… In casa noastra, casa linistita oarecum pana la acest nefericit eveniment, primul care ne-a adus vestea si sloganul de mai sus a fost Mitica tiganul unul dintre sutele de tigani nasiti de bunicul meu, fost primar un sfert de veac in comuna… Am uitat sa va spun ca mai toate comunele din sud au fost pricopsite de comunisti cu primari tigani, niste analfabeti aparent cuminti, cu trecut dubios dar buni de “bataie”, in caz ca cineva se opunea deciziei partidului de a intra la colectiv…

Cand Mitica tiganul a intrat in curtea noastra, adica tovarasul primar, tata la oprit politicos la prispa casei si la intrebat scurt:
– Ce cauti, ma, tu in curtea mea? Te-am chemat eu? Te-a chemat sotia mea? Te-a trimis cineva si a uitat sa-mi ceara voie?
Tiganul i-a raspuns tatei pe cel mai linistit ton din lume:
– Partidul, bre, nene Badeo, Partidul m-a trimis. Si daca talica vrei sa opresti partidul sa-si faca datoria, raspunzi! Eu nu mai sunt Mitica tiganul, finul lui talica, acuma sunt Mitica
Partidul… si n-am venit pentru talica, ca te stiu, am venit pentru Gica…
– Pentru Gica? A intrebat tata usor incruntat.
– Da, nene Badeo, pentru Gica. Il vrea Partidul, bre, il vrea la sareta mea… stii si talica ca noi ducem toti caii la abator… ne vin tractoare din Uniune, nu mai putem sta la coada calului… si ar fi pacat ca Gica sa mearga la abator… sigur daca vrei si talica sa ne intelegem asa ,ca oamenii… altfel…
– Asa, altfel ce, mai Mitica?
– Pai asa cum auzisi! Il luam pe Gica si-l trimitem la abator. N-o sa ne facem de rasul lumii tocmai acuma, la sfarsit de colectivizare… ca numai talica si cativa ati mai ramas in afara lumii, nu? S-a trecut toata lumea la colectiv? S-a trecut! Talica ce vrei, sa-mi ceara mie Partidul vot de blam? Sa ma creaza Partidul prost? Asta vrei? Tot mai crezi ca vin nenorocitii aia de americani sa te salveze? Tot nu vrei talica sa intelegi ca vremea chiaburilor s-a dus dracului si acuma este vremea noastra?
– Vremea voastra, mai Mitica? Vrei sa zici ca a venit vremea tiganilor?
– Bre, nene Badeo, ai noroc ca te stiu de mult bre…pentru vorbele astea Partidul te leaga fedeles bre, daca te spun…
– Ai dreptate… Este vremea voastra… numai ca eu pe Gica nu-l pot da! Mi-a cazut in genunchi si m-a rugat sa nu-l pun la caruta si nici la sareta… nu stie sa traga, nu stie sa stea in ham, nu stie sa mearga alaturi de alti cai… Stii foarte bine ca-l folosesc numai primavara, la calarie, sa vad cum imi merg recoltele… Gica nu este un cal normal, daca vrei tu sa intelegi, mai Mitica…
– Nici talica, nene Badeo nu esti tocmai normal, daca tot vorbim, dar Partidul are nevoie de Gica si trebuie sa mi-l dai, altfel…
– Stiu, abatorul…
– Abatorul, zise la fel de calm Mitica tiganul si se retrase spre poarta. Sopti mai mult pentru el. Maine vin sa-l iau pe Gica… vin cu militianul… o sa-l fac eu sa traga la sareta Partidului…
A urmat o noapte alba pentru tata. Tot noapte alba am facut si eu… Auzisem vorbele tiganului si vroiam sa stiu ce gandeste tata. L-am intrtebat cu sfiala:
– Ce faci, il dai pe Gica?
– O sa vedem…du-te la culcare…
A doua zi Mitica tiganul s-a tinut de cuvant. A venit cu militianul Cosac. Un munte de om era militianul Cosac. Vorbea rar si scuipa mereu printre dinti. Ca sa-i intre sapca pe cap o sparsese undeva la spate, un fel de crestus. M-am apropiat de tata, de tigan si de militian.
– Ba nea Badeo, am venit sa-l luam pe Gica, a zis scurt militianul. Intre timp a scuipat de cincizeci de ori printre dinti si l-a prins pe tata de incheietura mainii drepte.
– O sa-l invatam cu munca nene Badeo, o sa-l pun la sareta Partidului… a spus imediat si Mitica tiganul.
Eu priveam supus miscarile tatei si cu frica imensa gestul militianului. Asteptam raspunsul tatei… Veni dupa un tarziu…
– Pai, daca nu se poate altfel, zise tata, eu am sa-l duc personal la abator, mai Mitica… asta am sa fac… il duc la abator si las Partidul sa-si aduca tractoarele de care mi-ai vorbit… n-o sa ma opun eu vointei Partidului…
– Talica, glumesti cu Partidul, bre? Nu intelegi ca noi vrem calul asta la sareta Partidului?  Mai da-l dracului de cal, ca n-o fi om sa tii asa de mult la el… nu-i ajunge cat a domnit-o? Il pun la sareta, nu la plug…
Glasul tiganului devenise agresiv…palmele militianului se incordasera pe mana tatei…
– Daca noi vrem sa luam calul asta o sa-l luam, bre, zise imediat si militianul Cosac. E cal frumos, il vrea tovarasul presedinte… iar daca te opui o sa te luam si pe tine… asta e… fa ce vrei, dar repede ca n-avem timp.
Tata n-a scos o vorba. Alaturi, in grajd , Gica batea din copite asa cum facea mai mereu cand vroia sa iasa la plimbare.
– E un cal, da-l dracului incolo, n-o sa ne certam noi acuma pentru un amarat de cal, mai zise primarul tigan.
– Si nici n-o s-o duca rau…trage la sareta noastra, bre, o sa fie fala primariei… zise si militianul Cosac.
– Il duc la abator. Asta am sa fac. E dreptul meu sa respect porunca Partidului si vreau sa-l duc la abator, mai zise tata si-si retrase mana din stransoare. Maine am sa-l duc la Pitesti. Il predau personal la abator… e dreptul nostru sa ne supunem vointei Partidului… asta am sa fac…
Am ramas uimit. La fel au ramas tiganul si militianul.
– Hai bre, nene Badeo, chiar razi de noi? Pai asta e cal de abator?
– Pai, ce, eu sunt om de colectiv, mai Mitica? Daca asta vrea Partidul dece sa nu-l ascultam?
– Bine, bre, faci cum vrei, dar sa stii ca maine pleci cu el la abator… daca asa vrei talica asta e… eu vroiam sa-l tinem pe Gica la sareta noastra… e pacat de el…
Ziua urmatoare, era intr-o vinere, n-am sa uit niciodata, tata s-a sculat de dimineata, ne-a trezit pe toti si ne-a trimis in grajd sa-l sarutam pe Gica. Fratemi-o Nelu a inceput sa planga. Eu i-am luat botul in palme asa cum facea tata si l-am pupat pe buza de jos, pe frunte si pe urechi. Mama n-a vrut sa intre in grajd. S-a asezat in genunchi in pragul casei si s-a inchinat cu cruce mare si a inceput sa spuna „Tatal nostru”.

Cand am terminat cu pupaturile, tata a scos saua din tinda, a pus-o linistit pe Gica, i-a adus galeata cu apa. L-a busumat usor pe zgreaban si l-a scos in curte. Atunci am vazut cum Gica se aseaza din nou in genunchi, asa cum o mai facuse odata de mult si ne-a privit pe toti cu acelasi interes cu care ne privea tata, seara, la culcare. Parca ne-a innumarat, parca ne spunea ceva soptit printre buzele lui mari si negre… Eu aveam deja impresia ca spune aceiasi rugaciune ca si mama… Se ridicase soarele pana la coltul gardului nostru cand tata a incalecat pe Gica si a plecat spre Pitesti. Stiam toti pentru ce se duce tata cu Gica la Pitesti… Am asteptat trei zile sa vina tata de la abator. Trei zile si trei nopti, mama nu s-a miscat de langa icoana din odaie…

Dimineata, devreme, in cea de-a patra zi a venit si tata acasa. Avea pe umeri saua lui Gica si capastrul tintat, unguresc. S-a dus in grajd si n-a iesit de-acolo decat seara, la insistentele mamei. Avea chipul linistit si numai ochii ii jucau usor in umezeala unui inceput de lacrima… N-a spus nimeni nimic. O tacere sparta doar de cantecul greierilor ne-a acoperit pe toti ai casei, curtea si chiar casa, asa mare cum era, si frasinul din mijlocul curtii si soseaua care trecea pe la poarta noastra… era o liniste pe care niciodata in viata mea n-am mai simtit-o. Tarziu, tarziu de tot, cand luna lumina ca felinarul toata curtea, tata a spus doar atat: „Gata, asta a fost! Sa mergem cu Dumnezeu innainte!” Si asa am mers aproape douzeci de ani, pana cand, intr-o zi de septembrie, tata m-a chemat acasa. Si-a simtit sfarsitul aproape si m-a vrut langa el. Cand i-am dat ultima picatura de apa, mi-a luat capul in palme asa cum i-l lua si lui Gica si mi-a soptit, cu durerea unica a despartirii:
– Sa stii ,ca pe Gica nu l-am dus la abator… L-am terminat eu, in padurea de la Oarja. Am vrut sa termin tot atunci si cu mine, dar erati voi… Asta vreau sa stii… nu l-am vrut pe Gica sluga la tigani… nu l-am vrut sluga la nimeni… pentru ca era al nostru si noi n-am fost niciodata slugi… o sa-i povestesc si lui, cat de curand, de ce l-am injunghiiat… si o sa ma ierte… Iti spun tie, ca tu stii cum a fost si trebuie sa ma ierti si pe toti va rog sa ma iertati…

Ati aflat, pe scurt, povestea lui Gica. O poveste simpla a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, povestea traita de un barbat adevarat si un copil curios, poate prea curios si ingrozitor de speriat…

George RIZESCU
Pitesti
10 septembrie 2010

—————————————–
* RIZESCU George, scriitor pitestean. A debutat in anul 1982 cu proza scurta satirica. A scris peste douazeci si cinci de texte-scenarii pentru „Unda vesela” la Radio si a oferit texte satirice pentru efectuarea revelioanelor… A infiintat mai multe ziare si reviste de cultura. A publicat articole, recenzii, reportaje si cateva romane satirice precum: „SARLATANII” (Editura Porto-Franco), „SARLATANII sau IGOR SALVACHE-ROMANU si Revolutia” (Editura Coresi,1995), „GUVERNAREA LUI SALVACHE” (Editura Cultura,1998), „PARLAMENTARII LUI SALVACHE” (Editura Publistar, 2003), „MAREA SPOVEDANIE” (Editura Roza Vanturilor, 2008), „PREOTUL, PRIETENUL SUFLETULUI MEU” (2005) si „NEVOIA DE ORTODOXIE” (2009).

AVORTURI CU FORTA IN CHINA, IN LUNA A OPTA DE SARCINA

Politica unui singur copil din China are drept consecinta un numar de 13 milioane de avorturi anual, majoritatea fiind ordonate de catre oficialii centrelor de planificare familiala.
Potrivit blogului Al Jazeera, parintii implicati in aceasta “sarcina ilegala”, care a condus de asemenea la un avort ilegal, in luna a opta de sarcina, sunt socati de rapiditatea cu care povestea lor a fost propagata pe internet.

Se pare ca Luo Yan Qua si Xiao Ai Ying nu au stiut ca povestea lor a ajuns pe internet, fiind marcati de evenimentele recente. Se ia in considerare faptul ca un membru anonim, care stia despre avortul ilegal, pe care mama a fost fortata sa-l faca, a lansat vestea pe un site din China, similar Twitter. Raspandirea vestii de catre o sursa guvernamentala este o varianta posibila, deoarece, conform Public Vigil, avorturile fortate au loc, mai ales, in zonele rurale ori periferice ale Chinei, dar acest caz a fost semnalat intr-unul dintre orasele moderne ale tarii, lucru care nu este prea tolerat de catre Guvernul central.

Odata ce sarcina sa a fost detectata, Xiao Ai Ying, care mai are o fetita de 10 ani, a fost batuta si scoasa violent afara din casa de catre autoritatile de planificare familiala, insotite de catre ofiteri de politie. Potrivit digitaljournal, tatal copilului si sotul mamei a declarat ca un politist chiar a lovit-o in burta, incercand sa-i provoace un avort spontan. Apoi femeia a fost transportata la un spital din centrul orasului Xiamen, unde copilul care urma sa se nasca peste doar o luna, a fost ucis cu o injectie letala, in timp ce inca se mai afla in corpul mamei.

Femeile din China platesc amenda pentru ca raman insarcinate
in China, nasterea unui al doilea copil este ilegala, fiind considerata o infractiune pentru care mama plateste si o amenda, care porneste de la 1 dolar, pentru cele mai sarace femei si pana la 40.000 de dolari, pentru cele bogate. Alte femei sunt sterilizate imediat, cu forta. La ora actuala, nu se cunoaste inca daca Xiao Ai Ying va mai fi pedepsita si intr-un alt mod, in afara de cruzimea de-ai fi fost ucis bebelusul pe care l-a purtat opt luni in pantece, asteptand cu nerabdare sa se nasca. Al Jazeera a incercat sa ia legatura cu autoritatile chineze din Xiamen pentru a comenta acest caz, insa acestea au refuzat vehement.
Desi oficialii sustin ca in China au loc in jur de 13 milioane de avorturi pe an, cercetarile in acest domeniu, sustinute si de catre diverse publicatii locale, sunt de parere ca daca ar fi numarate si avorturile nedeclarate sau cele induse fortat de catre autoritatile de planning, s-ar ajunge la un numar infiorator, substantial mai mare decat cel din acte.

Rata intreruperilor de sarcina in China este de 24 avorturi la fiecare 1.000 de femei, cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, declara Organizatia de Sanatate Mondiala, intr-un studiu realizat impreuna cu Institutul Guttmacher. in 2003, un raport de acest gen arata ca in China numarul de avorturi este de 9 milioane, din totalul de 42 de milioane de intreruperi de sarcina inregistrate in intreaga lume.

Pentru toate autoritatile din afara Chinei, care nu privesc cu ochi buni aceste practici, cum ar fi cea din acest caz, nu mama este considerata a fi comis o crima, ci autoritatile care o obliga sa avorteze. Cu toate acestea, nimeni nu poate interveni in niciun fel.

http://www.orizontcrestin.org

Puncte de Vedere

Postati ferm si definitiv pe terenul familiar lor, unii oameni privesc lumea numai din perspectiva personala, limitata, locala, sau partizana, ignorand voit, ori dispretuind orice alte puncte de vedere. Putini sunt cei cu adevarat ignoranti cu privire la existenta altor unghiuri din care lumea poate fi privita. Ridicolul pozitiei lor consta in faptul ca se cred cocotati tocmai pe piscul muntelui, de unde privesc semet la semenii lor din vale. Dac-ar fi cu adevarat elevati pe creasta muntelui, pretentia lor ar putea fi legitima. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Blocaje insesizabile (de ei) se interpun intre ei si lume, precum copacii proverbiali, impiedicandu-i sa vada intreaga padure a realitatii in care-si duc existenta.
Iti va fi greu, daca nu imposibil, sa dialoghezi cu un om apartinand unei atari categorii. Nu va accepta argumente, nu se va lasa clintit din convingeri, nu va fi dispus a face un singur pas de apropiere. El nu stie ce-i compromisul. Convingerile lui, imbracate doar in straie de alb si negru, niciodata in nuante intermediare, sunt croite la comanda. I se potrivesc perfect si nu se simte confortabil decat in ele . Isi apara cu indarjire parerile, pe care nu le percepe ca “personale”, ci ca postulari emise de la inaltimea pozitiei lui de necontestat. Dubiul nu-i tulbura somnul si indoiala nu locuieste pe strada lui.
Incremenit pe soclul pozitiei auto-asumate, se izoleaza inevitabil de aproapele lui, auto-condamnat la singuratate si individualism, incapabil a comunica. Chiar si in familie el troneaza dictatorial de la inaltimea morala a unui pretins caracter fara pata.
Adevarul nu este relativ si binele nu-i personal . Fiind universal si absolut, adevarul poate fi acceptat, ignorat, sau respins (la modul personal). Nici un om nu dispune de adevarul intreg; nu-l cunoaste in stare pura. Minereul adevarului contine inca urme de reziduuri rezultate din educatie, prejudecati, cultura, traditii, etc, si-i supus unui proces continuu de rafinare.
Adevarul n-are tata, nici mama, ori nepoti si ne trateaza pe toti cu impartialitate. Nu tot asa, insa, ne raportam noi la adevar. Ceva, in natura noastra alterata de mandrie, ne convinge mai totdeauna ca am detine monopolul asupra lui. Adevarul nu origineaza in noi si nu-si va afla salas decat in mintea care-l cauta si accepta cu lepadare de sine. Adevarul si eroarea se exclud reciproc si nu pot coexista in mod pasnic, ca vecini.
Adevarul despre lumea inconjuratoare ne sta la indemana (progresiv) prin observare, cercetare si experienta. Cu privire la divinitate si la noi insine, adevarul nu este disponibil decat prin revelatie ?i este menit sa ne ?ocheze, sa ne trezeasca la realitate. Adevarul revelat ne zugraveste chipul real privit din perspectiva divina, zdruncinand din temelii convingeri, pareri, evaluari personale si puncte de vedere.
Iata ce i se intampla profetului Isaia cu ocazia revela?iei aratate lui, “Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate, si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Cu adevarat o revelatie socanta, cu potenta de a schimba intreaga perspectiva a unui om si, in consecinta, viata si loialitatile sale.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

REVOLTA CRESTINILOR CANADIENI

Astazi si in saptaminile urmatoare vom face ceva deosebit. Vom informa pe cititorii nostri despre “revolta” crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist si agresiv care a transformat societatea canadiana din una predominant crestina in una in care crestinii au fost redusi la rangul de cetateni de categorie inferioara. Procesul acesta de transformare nu a fost unul abrupt ci unul treptat. S-a manifestat in cursul a citeva decade, incepind cu anii 60. S-a intensificat radical in anii 70 cind Canada a fost dominata de ideologia si politica socialista a Premierului Pierre Trudeau. Tot in anii 70 miscarea homosexuala canadiana a inceput si ea sa-si deruleze agenda radicala de transformare a societatii canadiene in una “toleranta,” “multiculturala,” si permisiva. Campania de secularizare a crescut in anvergura in anii 80 si 90, rezultind in anul 2002 in declararea de catre un tribunal federal din Toronto a unui drept la casatorii
intre persoane de acelasi sex. Pe parcursul acestor decade diverse forte anticrestine si secularizante s-au unit intr-o campanie de distrugere a influentei celui mai rezistent bastion impotriva agendei seculariste – crestinii canadieni si lobby-ul crestin canadian. Strategia si perseverenta lor a rezultat in succese strategice care a fortat comunitatea crestina sa bata in retragere vreme de multi ani.

Spre finele anilor 90, insa, crestinii canadieni au demarat o contraofensiva, un “push back,” impotriva grupurilor secularizante si homosexuale. Aceasta “revolta” a inceput in provincia canadiana British Columbia unde crestinii evanghelici erau mai numerosi si mai bine organizati. De atunci “revolta” lor s-a extins in toata Canada rezultind intr-o schimbare radicala a situatiei de pe frontul razboiului pentru valori care e in derulare la ora actuala in Canada. Prin eforturi masive si strategii bine concepute si coordinate, initiate la nivel local, biserici, scoli si parohii, si apoi extinse la nivel national, in aprilie anul acesta au reusit sa scoata de la putere guvernul socialist din Ottawa, inlocuindu-l cu guvernul conservator al Premierului Harper. Iar de atunci incoace rezultatele au inceput sa se manifeste in mod pozitiv. Canada a anuntat in primava ca nu va mai finanta programe de avort sau de control al populatiei in Lumea a Treia; a
refuzat sa participe la marsul homosexual din Toronto; a refuzat sa-l finanteze; si a stopat finanterea unor programe de educatie sexuala in scolile publice canadiene.

Sa fie oare Canada tot tara din care sa inceapa redobindirea valorilor crestine in societate? Punem intrebarea aceasta deoarece tot in Canada a inceput procesul de globalizare a luptei pentru familie si casatorie prin decretarea dreptului la casatorii unisex in 2002. De atunci incoace acest flagel a devenit strigatul de batalie al miscarilor antifamilie si antivalori in toata lumea.

De ce facem cunoscuta “revolta” crestinilor canadieni in Romania? Din mai multe motive. In primul rind pentru ca succesul crestinilor canadieni este cu adevart istoric si unic. Trebuie cunoscut. In al doilea rind, e un eveniment care ne poate incuraja pe toti. In plus, ne poate servi ca model, nu numai noua, ci tuturor crestinilor din Uniunea Europeana care doresc sa restabileasca valorile crestine in tarile in care traiesc. Clasa politica ia aminte atunci cind crestinii isi unesc vocea si isi exprima doleantele. Se poate spune ca in Romania deocamdata nici crestinismul nici valorile crestine nu sunt periclitate de actiuni legislative, politice, sau de grupuri ostile, asa cum a fost cazul in Canada. Pentru asta suntem multumitori lui Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca lucrurile nu se pot deteriora in Romania chiar in viitorul imediat. Deciziile eronate ale Curtii Europene a Drepturilor Omului fara indoiala vor fi simtite si in Romania, mai devreme sau
mai tirziu. De exemplu, in decembrie Curtea va decide daca simbolurile religoase vor fi permise in scolile publice italiene. O decizie defavorabila Italiei ne poate afecta si pe noi. Ce vom face atunci? In acest sens mobilizarea plina de success a crestinilor canadieni ne poate servi ca model in lupta pentru pastrarea valorilor crestine in tara in care traim.

O Carte Despre Revolta Crestinilor Canadieni

O carte despre revolta si succesul crestinilor canadieni in respingerea secularismului si al lobby-ului homosexual a fost publicata in vara de una din cele mai prestigioase jurnaliste canadiene, Marci McDonald. Cartea este enorm de informativa, bine scrisa, obiectiva, si bazata pe informatii adunate din surse multiple, interviuri cu personalitati cheie a miscarii provalori din Canada si din Statele Unite. Titlul cartii este deasemenea sugestiv si confident: Armageddon (adica “Armaghedon”) Tot in vara, un jurnal canadian a publicat un capitol din aceasta carte, intitulat, la fel de sugestiv, “Raising the Joshua Generation, (“Cresterea Generatiei Iosua”), o aluzie evidenta la impozanta personalitate din Vechiul Testament, Iosua, care a cucerit Canaanul, dind la o parte paganismul canaanit. Capitolul a fost publicat in 5 serii. Voluntarii nostri l-au tradus si vi-l punem la dispozitie incepind de astazi.
Partea prima a capitolului o publicam astazi. Este intitulata “British Columbia, Test Bed for Harper’s Religious Base,” (“Columbia Britanica – Testul Bazei Religioase a lui Harper”) [Nota AFR – Stehpen Harper e Premierul curent al Canadei] si explica geneza conflictului intre crestinii din Columbia Britanica si miscarea homosexuala canadiana. A inceput cu o actiune judecatoreasca intentata de un cuplu homosexual care avea ca obiectiv predarea in scolile publice din provincie a unui curs de “toleranta a homosexualitatii.” Inainte ca procesul actiunii sa aibe loc insa, oficialitatile canadiene au facut o intelegere cu cuplul homosexual, una care insa nu s-au gindit ca va rezulta in revolta crestinilor. Printre altele, autoritatile canadiene se angajau sa permita predarea in scolile publice canadiene a unui curs de toleranta a homosexualitatii, iar scolile publice canadiene se angajau sa permita unor activisti homosexuali sa faca
prezentari in cadrul claselor de toleranta a homosexualitatii.
Aceasta prima parte a capitolului a fost tradusa pentru noi de un voluntar AFR, Ioana Pavel, redactor din Bacau. Nu avem cuvinte sufieiente sau adecvate sa ne exprima apreciarea fata de dinsa pentru investitia enorma care a facut-o in traducerea acestui segment, ait de timp cit mai ales intelectuala. L-a tradus in doar o saptamina, un text de peste 4.000 de cuvinte. O traducere de o calitatea excelenta si acuratete impecabila. Aceea dintre d-tra care cautati profesori de engleza, traducatori, sau redactori, va rugam sa ne contactati. In prezent d-na Pavel isi cauta un loc de munca. Va multumim.

ARMAGHEDON

Cum a devenit Columbia Britanica punctul de inceput al bataliei crestine conservatoare pentru schimbarea valorilor Provinciei?

In clasa a XII-a la ora de Studii Sociale, la scoala Riverside din orasul Port Coquitlam [din Columbia Britanica], 25 de elevi isi indreapta atentia catre un barbat bine imbracat, invitatul lor in aceasta sapatamana. Avand o infatisare impecabila in puloverul gri si camasa incheiata la nasturi in partea de jos, el este departe de a fi o figura impozanta, avand o inaltima cu usurinta intrecuta de fetele din clasa, dar acesti elevi stiu bine ca nu se poate ca acest barbat sa fie un “orisicine.” Cursul de Justitie Sociala 12 pe care il audiaza elevii, este noul si controversatul curs creat pentru combaterea discriminarii in scolile britanco-columbiene. Barbatul imbract impecabil este Murray Corren, sursa de inspiratie si forta acestui curs. Jumatate dintre cuplurile homosexuale candiene sunt in spatele celei mai provocatoare restructurari a programului de invatamant provincial de cand guvernul a indraznit sa predea elevilor un subiect pina recent
interzis si numit “sex”.

Pe chat-urile online si pe blogosfera conservatoare, s-a tot discutat despre Murray Corren si  “sotul” sau, Peter Corren, de cand au lansat plangerea judecatoreasca privind drepturile omului impotriva Ministerului Educatiei din Columbia Britanica pentru “discriminare sistematica pe baza de sex.” 7 ani mai tarziu, cand in sfarsit cazul a fost programat pentru a fi ascultat de judecator, guvernul a decis sa creeze un curs optional, folosindu-se de propunerea celor doi Corren, referitor la combaterea nu numai a homofobiei, dar si a bigotismului (intolerantei) de orice fel, incluzand si intoleranta fata de handicapati, fata de cei fara adapost si de cei saraci. Aceste subiecte li s-au parut celor mai multi parintii catolici si evanghelici suspecte, mai degraba niste “perdele” pentru a masca adevaratele scopuri ale cursului: introducerea fortata sau frauduloasa a unei “agende homosexuale” unor tineri usor de impresionat. Timp de doi ani au
incercat sa impiedice predarea acestui curs. Intre timp a aparut inca un produs al intelegerii dintre Corren si oficialitatie canadiene care a cauzat si mai multa consternare: un ghid al programei scolare de predare a diversitatii in anumite subiecte de la gradinita pana la liceu, unde “familiei” Corren i se acorda un rol fara precedent. Un grup de evaghelici, constituiti in Alianta Canadiana pentru Justitia Sociala si Asociatia pentru Valorile Familiei au strans 17.000 de semnaturi in favoarea unei petitii impotriva acestei intelegeri si au facut o demonstratie zgomotoasa in fata Parlamentului provincial. In plus, arhiepiscopul catolic al orasului Vancouver, Raymond Roussin, a avertizat parintii ca ghidul propus va infecta scolile cu un “material inacceptabil din punct de vedere moral”.

Dupa debutul cursului de Justitie Sociala 12 in toamna anului 2008, adversarii miscarii si-au marit eforturile. 6 organizatii, incluzand Real Women of Canada (“Adevaratele Femei Canadiene”), au format o coalitie numita “Dati-ne Inapoi Scolile”, care a atacat intelegerea dintre oficialitati si Corren ca subminind drepturile parentale.

In Abbotsford, epicentrul gruparii conservatoare crestine din Columbia Britanica, aceasi comisie scolara care a aprobat predarea creationismului (Nota AFR – creationismul este o ramura a stiintei care demonstreaza crearea universului dupa modelul biblic) a refuzat sa ofere cursul lui Corren vreme de un an – impotrivirea lor fiind sustinuta de un grup de oameni numit Parintii pentru Democratie in Educatie, afirmind ca predarea cursului ar avea iz de “dictatura guvernamentala.” “Dictatura Guvernului!” au strigat reclamele online, “Sunteti alarmati de noua revizuire a programei scolare? Sfideaza drepturile parintilor, valorile culturale si libertatea religioasa!”

In timp ce protestul zgomotos impotriva intelegerii Corren devenise cea mai polarizanta altercatie dintre razboaiele culturale canadiene, el de fapt a fost ultima batalie dintr-o lupta de jumatate de secol in privinta valorilor care vor fi sau nu vor fi predate in scolile publice, si cine va avea de spus ultimul cuvant in ceea ce priveste educatia copiilor: parintii sau guvernul. Inca de cand orice mentionare a creationismului a fost interzisa la orele de biologie si de cand rugaciunea a fost scoasa din scoala in numele armoniei intre confesiuni, multi crestini conservatori au inceput sa vada sistemul de educatie cu suspiciune si ostilitate. Dupa cum vedeau ei lucrurile, liberalii si umanistii seculari au conspirat cu sistemul juridic canadian pentru eliminarea tuturor simbolurile crestine din clasele scolare si pentru impunerea in constiinta copiilor lor a unui nou set de valori, unul strain.

Reactiile Provinciei Alberta

In Quebec, unde guvernul provincial a orchestrat secularizarea educatiei vreme de un deceniu, cativa catolici si evaghelici au demarat actiuni in instanta impotriva Ministerului Educatiei cu privire la un nou curs ecumenic numit Etica si Cultura Religioasa pe care Ministerul l-a declarat obligatoriu. Creat cu scopul de a spori intelegerea interculturala intr-o provincie unde  o astfel de intelere civica nu prea era, cursul a provocat o jignire grava pentru ca a acordat aceeasi importanta hinduismului, iudaismului, religiei Islamice, spiritualitatii aborigene canadiene si chiar si spiritualitatii Wicca (Nota AFR – vrajitorie), ca si crestinismului. Anul trecut, insa, un judecator din Quebec a respins un caz depus de doua familii din Drummondville care au acuzat ministerul ca le-ar fi violat drepturile constitutionale refuzand cererile lor de a-i scuti pe copiii lor de la curs, dar, cum multe alte cazuri pe rol asteapta sa fie audiate, acesta pare sa fi
fost cam ultimul cuvant al Curtii.

Intre timp, guvernul Albertei a fost si el atacat pentru introducerea unei masuri controversate care garanta parintilor din provincie dreptul care le-a fost refuzat parintilor din Quebec: posbilitatea de a-si scoate copiii de la cursurile care vizeaza strict religia sau orientarea sexuala. In ciuda obiectiilor federatiei provinciale a profesorilor si a unei avertizari primite din partea Asociatiei Canadiene a Libertatilor Civile ca proiectul legislativ va favoriza “promovarea regimului intolerantei religioase”, proiectul legislativ a supravietuit 5 saptamani furtunoase de discutii in Parlament si a fost adoptat ca lege in primavara lui 2009, un eveniment care l-a facut chiar pe fostul senator conservator Ron Ghitter sa observe ca “ne-am cam intors in Evul Mediu”.

Actiunea Albertei era vizata sa stopeze raspandirea cazului Corren peste granitele provinciale, o teama pe care crestinii conservatori au facut-o cunoscuta in toate provinciile canadiene. Cu toate acestea insa nu toate obiectiile la cursul de Justitie Sociala 12 au venit din tabara sustinatorilor valorilor familiei. In timp ce ministerul educatiei vedea in cursul acesta un eveniment important pentru promovarea diversitatii la nivel national, cele mai puternice obiectii au venit chiar din partea comunitatilor care alcatuiau  amestecatura demografica a provinciei: Hindu, Sikh si canadienii chinezi care au demonstrat ca in ceea ce privesc anumite valori, cum ar fi casatoriile homosexuale, pot fi la fel de conservatori ca si crestinii. Acest aspect nu a fost pierdut din vedere de catre Stephen Harper [Nota AFR – Premierul Canadei] atunci cand si-a trasat strategia teist-conservatoare, si nici nu a fost un accident faptul ca si-a pornit campania electiva in
2008, intr-un pulover albastru, plimbandu-se si sarutand bebelusii in compania unei politiciene locale de origine chineza, Alice Wong. La ora actuala Wang e parlamentara conservatoare a provinciei, si o purtatoare de cuvant si fondatoare al CASJAFVA, un grup al dreptei politice, ai carui membri, in mare parte chinezi, au organizat cel mai mare protest impotriva intelegerii guvernului provincial cu “sotii” Corren.

Dar opozitia impotriva cursului de Justitie Sociala 12 a fost incurajata si de personalitati profamilie din State Unite, cum a fost Focus on the Family, cu sediul canadian la periferia orasului Langley, in estul Vancouver-ului. La scurt timp dupa campania sa radiofonica impotriva casniciilor homosexuale in SUA, fondatorul lui Focus on the Family, James Dobson, a avertizat milioanele de abonati la buletinul sau informativ zilnic de inca o amenintare: un complot al unor activisti homosexuali  impotriva scolilor de pe intregul continent american. In linii mari, el a explicat “indrazneala homosexualilor de a remodela valorile unei intregi generatii, incepand cu cei mai tineri si vulnerabili” membrii ai societatii.

Invitandu-si ascultatorii sa respinga notiunea ca homosexualitatea este un stil de viata acceptabil, Dobson si-a facut argumentele fara timiditate, afirmind ca “Nu a mai fost incercata o strategie asa de perversa de cand Hitler a pregatit tanara generatie de germani si austrieci pentru razboi.”

“Fabricarea” lui Corren

Stand in fata elevilor de la ora de Justitie Sociala 12, Corren pare inacapabil de o proza atit de inflacarata ca a lui Dobson, dar ca un veteran al bataliei pentru drepturile homosexualilor in provincie, el este categoric un cosmar al lui James Dobson, un simbol al ceea ce conservatorii religiosi condamna ca fiind eronat cu educatia publica canadiana.

Murray Corren ar fi putut recita elevilor anumite statistici ireale: 82% dintre studentii homosexuali spun ca sunt hartuiti si 48% spun ca au incercat sa se sinucida. Putea chiar sa fi povestit tragedia a doi adolescenti americani care si ei s-au sinucis, unul dintre ei fiind gasit spanzurat de un cablu electric, dupa ce a fost hartuit si numit “fetita” de catre colegii lui. In loc de asta, insa, Corren le povesteste elevilor o versiune scurta a propriei sale biografii, cum a crescut avand numele de Murray Warren, intr-un orasel minier din Newfoundland, si cum era batjocorit de colegii de scoala care il numeau “fetita,” sau cum ajungea din cand in cand acasa schiopatand si cu nasul spart. El admite ca ce povestests copiilor este o strategie bine calculata: accentueaza aspectul personal, nu cel politic. “Toate studiile, spune el, arata ca daca cunosti un homosexual, e mult mai greu sa discriminezi”.

Ajungand la varsta majoratului in 1950, Corren a inceput sa fie bantuit de o carte pe care o gasise la o biblioteca publica, cu titlul “Sexualitatea anormala” care, spune el, detaliaza si explica homosexualitatea ca o “boala, afectiunea asta psihica pe care o am”. Chiar si cand a ajuns la Universitatea Memoriala din St John, apoi la Montreal, unde a predat pentru doi ani, a trait in teroarea de a-si dezvalui orientarea sexuala. Acest lucru insa s-a schimbat cand a plecat in Anglia sa isi termine teza de masterat. Lucrand intr-un club privat homosexual din Londra, a pus ochii pe un englez elegant, cu ochi albastri patrunzatori, cu numele de Peter Cook, si asta a fost inceputul unei relatii de 40 de ani, care a durat pana la moartea lui Cook, in decembrie 2009.
5 ani mai tarziu, cand cei doi au devenit cel mai popular cuplu homosexual casatorit, au aparut in documentarul “De ce sa te casatoresti” si si-au anuntat un nume comun nou, amestecandu-si numele de familie legal, formand din Cook si Warren, Corren, o porecla care a devenit un nume bine cunoscut in cercurile religioase.

Au stat impreuna aproape doua decenii, implicindu-se in afaceri cu flori in Anglia si Africa de Sud, pana le-a venit ideea sa se inscrie pe lista homosexualilor care adera la miscarea pentru drepturile homosexualilor. Mutati in Vancouver in preajma Olimpiadei Homosexuale 1990, au gasit acolo un oras unde homosexualii celebrau un nou sens al libertatii, dar la Coquitlam, la scoala elementara unde preda Corren, si-au pastrat relatiile in ascuns. Apoi, intr-o excursie la San Francisco, urmarind parada flamboianta a Mandriei Homosexualilor, Corren a fost uimit sa vada o multime de profesori homosexuali, demonstrind si tinand un banner, prin care isi proclamau identitatea sexuala. Corren a fost atat de miscat de deschiderea lor incat a iesit din multime sa li se alature, si numaidecat euforia i-a fost naruita de acuzatia unuia din multime: “Unde ai fost cand am avut nevoie de tine?” a strigat un tanar spectator catre grupul de profesori homnosexuali.
Incidentul acesta l-a impresionat mult pe Corren. “Mi-am dat seama ca era o intrebare la care trebuia sa raspund” spune el elevilor de la cursul de Justitie Sociala. “Unde am fost eu pentru elevii carora le predam, si care se luptau, si ei,  cu propria identitate sexuala ? »

Interzicerea cartii

Ca membru fondator al unui grup de suport “Educatorii Homosexuali si Lesbiene din British Columbia” (GALE BC), Corren a devenit vorbitorul lui si o tinta a atacurilor conservatorilor. Cand a rugat conducerea scolii sa investigheze dificultatile elevilor homosexuali, a primit primele amenintari cu moartea. Cateva luni mai tarziu, la o tumultuoasa intalnire a Federatiei Profesorilor din Columbia Britanica, decizia lui de a demara o politica oficiala de contracarare a homofobiei a fost un succes, dar aceasta victorie a fost scurta, rezultind intr-o contraofensiva a crestinilor conservatori care dupa aceea s-a extins in toata Canada. In consecinta, conducerea scolii din Surrey a interzis orice material recomandat de educatorii care faceau parte din organizatia invatatorilor homosexualui din Columbia Britanica. Acest succes nu a fost nici pe departe o surpriza, avind in vedere ca printre administratorii scolii din Surrey era Heather Stilwell, o fosta
lidera a Partidului Patrimoniului Crestin Canadian.

Dar nici organizatia invatatorilor homosexualui nu s-a lasat si a atacat decizia administratiei scolii. Cateva saptamani mai tarziu, un educator de gradinita, pe nume James Chamberlain, a cerut permisiunea de a folosi trei carti suplimentare de povesti pentru copiii de la gradinita care descriau familiile de homosexuali: Mamicile lui Asha, Buchetul lui Belinda si Un Singur Tata, Doi Tati, Tatii Maro, Tatii Albastri.

In timp ce Corren recita titlurile, elevii din scoala de la Riverside inclina capul in semn de aprobare – pentru cei mai multi, cartile au fost deja parcurse in scoala primara – dar administratorii din Surrey le-au interzis pe toate trei. Fiind de fata la o intalnire supra aglomerata a conducerii scolii unde Corren a aparut sa-l apere pe Chamberlain, Corren purta un tricou sport cu inscriptia “Bigotii Interzic Carti,” si numaidecat s-a aflat in mijlocul unei razmerite a parintilor. Un reporter l-a tras repede in masina, in timp ce unii dintre parinti l-au urmarit iar unul dintre ei l-au numit “pervers” si “pedofil”. Incidentul acesta insa l-a intaritat pe Corren si mai mult. El si partenerul lui au angajat un avocat specializat in drepturile omului, pe nume Joe Arvay, care cu o alta ocazie a aparat o vanzatoare lesbiana de la libraria “Micile surori” din Vancouver, si a demarat o actiune judecatoreasca impotriva administratiei scolii din
Surrey.
Cei doi Corren i-au garantat avocatului Arvay un onorari care a depasit 1 milion de dolari si a implicat doua recursuri in Tribunalul Suprem.

Un moment de cumpana – si pentru crestini

Dupa 5 ani de litigii Tribunalul Suprem a decis ca administratia scolii din Surrey a violat legea canadiana interzicand cele trei carti de povesti. Presedinta tribunalului, Beverly McLachlin, a refuzat sa recunoasca suprematia drepturilor parintilor in educatia copiilor. “Parerile sau punctele de vedere ale parintilor, oarecum importante, nu pot trece peste imperativul impus scolilor publice din Columbia Britanica, si anume acela de a oglindi diversitatea comunitatii, si de a preda toleranta si intelegerea diferentelor”, a declarat ea.

Pentru multi crestini conservatori, aceasta decizie a devenit un moment de cumpana, si a generat o batalie decisiva care i-a energizat intr-un activism al alegatorilor, similar cu acela demarat de  Ralph Reed in Statele Unite. [Nota AFR – Ralph Reed a fost liderul Coalitiei Crestine – Christian Coalition – din SUA care a mobilizat crestinii americani in alegerea lui George Bush ca presedinte al SUA in 2000 si in 2004) S-au mobilizat sa domineze administratia scolilor publice din Canada cit si a consiliilor municipale cu scopul de a organiza o miscare de rezistenta nationala. O coalitie social-conservatoare numita Organizatia Alegatorilor din Surrey a mobilizat alegatorii cistingind majoritatea administratiei scolii din Surrey, conducerea scolii si consiliul municipal. Pentru aproape un deceniu dupa aceea unul din liderii acestei organizatii a fost fosta directoare a scolii din Surrey, Mary Polak, care mai tirziu a devenit ministru plin in guvernul
provincial al lui Gordon Campbell.

“Cand se va intoarce Hristos, cum vor arata toate (lucrurile)?”

Aceasta este o intrebare la ora de istorie la una din scolile din Canada, in care se preda pe baza invataturii Bibliei. In scoala asta exista o singura definitie a “familiei”.

Jerry Falwell [Nota AFR – liderul miscarii crestine conservatoare din Statele Unite intre 1979 si 2000], care a ajutat la promovarea educatiei crestine ca obiectiv primordial pentru crestinii americani, a prezis, intr-o cuvantare tinuta in fata prietenilor lui fundamentalisti, “o vreme cand, ca si in vremurile dintai ale tarii noastre [Americii], nu vom mai avea scoli publice. Bisericile le vor lua in stapanire din nou si crestinii le vor conduce.”

Atat de exploziva a fost atmosfera in Columbia Britanican dupa intelegerea autoritatilor cu Corren incat Derek Rogusky, vicepresedintele organizatiei Focus al Familiilor Canadiene, a prezis ca se va produce un exod masiv al evanghelicilor din scolile publice canadiene. Dar cand Ministrul Educatiei a emis statisticile copiilor care erau inrolati in scolile publice, a fost evident ca un astfel de exod un s-a produs. In loc, insa, statisticile indicau o directie si mai ingrijoratoare pentru educatorii provinciali: o crestere  constanta anuala de 2%  a numarului de elevi ai Columbiei Britanice, in ultimele doua decenii, care invata in scoli private, cei mai multi dintre ei in scoli organizate de culte religioase.

Columbia Britanica are cel mai mare numar de scoli religioase

In ciuda hotararii ministerului de a garanta diversitatea in clase – sau poate ca din cauza ei- aproape 11% din elevii din Columbia Britanica invata la academii crestine, iudaice, sikh sau musulmane, cu o ratie de doua ori mai mare decat in alte provincii. In mod evident, unul din motivele pentru care s-a inregistrat aceasta crestere este ca, impreuna cu Alberta, Columbia Britanica plateste pana la 50% din taxa studentilor inscrisi in scolile private acreditate. Aceasta subventie insa a ingrijorat multe administratii scolare ca autoritatile le-ar putea forta sa se conformeze intelegerii lui Corren cu autoritatile canadiene. Desi ministerul le-a adresat o scrisoare in care le spunea ca nu au de ce sa se teama, controversa a dezvaluit o distinctie importanta: nu toate scolile crestine fac parte din aceeasi tabara de reactionari. In Surrey, Dennis de Groot, directorul Colegiului Crestin Fraser Valley, a socat pe cativa din colegii lui, predind programa
Justitia Sociala 12 studentilor lui. Explicatia lui a fost cursul se potriveste perfect cu misiunea scolii, aceea de a scoate studenti gata de a ataca probleme sociale, ca saracia, nedreptatea, sau rasismul – un curs care include si o excursie cu cei din ultimul an intr-un sat sarac din Africa. “Daca nu ii invatam noi despre dreptate…”, scria de Groot in Stirile Crestine ale Columbiei Britanice, “atunci cine o va face?”

Un curriculum crestin

Carata o educatie seculara bazata pe Biblie? In clasa a treia a lui Betty-Anne Rozema la scoala crestina din Knox, Bowmanville, Ontario, 20 de copilasi mici cat gamalia unui ac stau cu picioarele incrucisate pe covor langa o nava spatiala imitata de o mana. Batand din palme ca sa atraga atentia, Rozema tine in mana o carte uriasa cu imagini, aratand copiilor o explozie gigantica de lumina. “Multi astronomi cred ca universul s-a creat in urma unei explozii uriase numita Big Bang” spune ea. “Totul a inceput cu particule foarte, foarte mici de materie”. Un copil de 6 ani a fost destul de iute pentru a prinde unde « bate » profesoara. « Nu e adevarat » striga el. « Ei bine, asta e ceea ce cred oamenii de stiinta” spune invatatoarea cu calm. “Tu ce crezi?” Raspunsul vine de 20 de ori mai tare si raspicat: “Dumnezeu a facut-o!”

Rozema nu se opreste pentru a discuta situatia, mergand repede mai departe  la descrierea sistemului solar si fragila protectie pe care ne-o da atmosfera. “Sunt foarte fericita ca Dumnezeu ne-a pus pe planeta asta, la o distanta potrivita fata de soare”, spune ea. “Oamenii trebuie sa fie foarte atenti si sa aiba grija mai mult de atmosfera, altfel nu vom mai avea aer sa respiram”. In diferenta dintre teoria atmosferei si credinta scolii in infaibilitatea Bibliei, Rozema trateaza cu delicatete lucrurile, constienta fiind ca unii parinti cred in istoria creatiei lumii in 6 zile, in timp ce altii prefera o versiune crestina a Big Bang-ului in care Dumnezeu a “coregrafiat” artificiile cosmice. “Nu le spun care din versiuni sa creada – las asta in seama parintilor” spune ea. “Oricare din ele ar fi, il trateaza pe Dumnezeu ca suveran. El a initiat-o: ordinea a aparut din dezordine. Dumnezeu stie ce face.”

In clasele mai mari, copiii invata despre evolutie sau alte teorii privind originile universului care nu fac nicio referire la vreo zeitate, dar acesta nu este un mesaj pe care Rozema vrea sa il comunice clasei. “N-as promova nicio teorie in care Dumnezeu este absent – asta e un lucru de temut”, spune ea. “Cred ca copiii vor sa aiba parametri in care sa creada. Daca ceea ce aud aici este compatibil cu ceea ce aud acasa, viziunea lor asupra lumii devine mai solida.”

Scolile invizibile

Consideratia atat pentru autoritatea parentala cat si pentru cea biblica este unul din motivele pentru care 134 de familii platesc pana la 12.500$ pe an sa isi trimita copiii la scoala Crestina din Knox, una din cele aproximativ 1500 de scoli evanghelice private din Canada. In Ontario, ca si in celelalte provincii, acest numar sfideaza realitatea numarului de scoli crestine, deoarece multe dintre ele nu se inregistreaza cu organizatiile care promoveaza educatia crestina pe linga politienii canadieni.

“Exista anumite scoli care nu vor sa fie inregistrate” spune Adrian Guldemond, directorul executiv al Aliantei Scolilor Crestine din Ontario care pretinde ca are 80 de membri in asociatie dar estimeaza ca exista aproape 650 de institutii de genul acesta in toata provincia. “Ele sunt, ceea ce noi numim “scolile invizibile” – de obicei se gasesc in case sau in biserici” explica el. Ei cred despre guvern ca este anti-crestin si necooperativ, si le place sa stea departe de ochiul autoritatilor.

Un numar tot mai mare de conservatori, inclusiv multi imigranti, cauta si ei tot mai mult scoli crestine ca un refugiu de tot ce ei percep ca fiind strain culturii crestine in sistemul scolar public, unde clasele sunt de doua ori mai mari si unde traficantii de droguri se pot infiltra cu multa usurinta.

Parintii lui Winston Quintal, abia sositi din India, si-au scos copilul dintr-o scoala din cartier, fiind ingrijorati de zvonul in legatura cu prezenta drogurilor in scoli si cu preocuparea pe care o avea fiul lor cu dorgurile. “Parintii mei sunt foarte atenti cu viata mea sociala” spune Quintal in timpul unei pauze in clasa a VII-a, la Knox. “Aici, directorul cunoaste fiecare elev si profesorii sunt mult mai stricti. A trebuit sa ma obisnuiesc. In vechea mea scoala, tot ce conta era sa fii cool.”

Note mari

In testul de verificare a cunostintelor elementare pe care il sustin o data la 2 ani, elevii scolilor crestine obtin note mai mari decit elevii din scolile publice. Elevii din Alianta Crestina din Ontario au fost printre cei mai buni 20% dintre elevii din provincie, in timp ce studentii din scolile publice au reusit doar sa ia o medie de trecere.

“Adevarul despre scolile publice este ca e construita dupa modelul de consum”, spune directorul scolii din Knox, George Petrusma. “Daca nu ne-am face treaba, bancile noastre ar fi goale”. La Knox, fiecare zi incepe cu rugaciune si cu o jumatate de ora de inchinare. Curicula este desemnata de Asociatia Scolilor Crestine din Ontario, dar este modelata pentru a raspunde standardelor academice provinciale, legand insa fiecare fragment cu un citat din Biblie. Discutind, de exemplu, istoria aborigenilor canadieni, cursul contine si un avertisment pentru copii: “Nu numai noi, dar si Dumnezeu este jignit de stereotipuri”.

Asa cum afirma profesorul din clasa a VIII-a, Stephen Jansen, “noi avem o filozofie pedagogica diferita.” Fiul unui director al unei scoli crestine, Jansen recunoaste ca abordarea anumitor subiecte este mai dificila in scolile crestine decit cele predate de colegii lui de la scolile publice. “Conceptia crestina despre istorie este cu totul unidimensionala”, precizeaza el. “Dumnezeu conduce istoria si exista in ea un punct culminant: intoarcerea lui Hristos.” O intrebare scrisa in partea de sus a tablei pe care o folosete are rolul de a aminti copiilor de acel moment: “Cand Hristos se va intoarce,” intreaba ea, “ cum vor arata lucrurile?”

“Dezordinea lumii”

Este posibil pentru studentii care merg mai departe la liceul crestin din josul strazii, sau care mai departe vor absolvi o facultate crestina sau un colegiu biblic, sa isi petreaca intreaga perioada de studii, asa cum a facut Jansen, in interiorul institutiilor educationale crestine. Totusi, el inisista pe faptul ca “scoala nu inseamna a ridica ziduri si a spune “Noi suntem o fortareata a credintei crestine”. El invita elevii sa cunoasca si sa inteleaga ceea ce el numeste “dezordinea lumii”, de la problemele Afghanistanului si ale Orientul Mijlociu, pina la mesajele consumiste cu care ii bombardeaza mass-media. “Cand elevii vor parasi scoala, vrem sa fim siguri ca pleaca echipati si pregatiti sa faca alegeri intelepte si cu discernamant”, spune el, “ca actioneaza in conformitate cu valorile si credinta lor”.

La cursurile de stiinte sociale nu se spune nimic despre permutarile noii familii, ca de exemplu cea cu parinti de acelasi sex, si desi unii elevi sunt copiii unor mame singure sau unor parinti divortati, situatia lor este considerata atat de anormala incat li se ofera un program de consiliere speciala in timpul orei de pranz. “Definitia familiei aici este o mama, un tata si copii,” spune directorul Petrusma.

ROMANII DIN PORT COQUITLAM

Un amanunt interesant. In Port Coquitlam, locul unde a izbucnit revolta crestinilor canadieni impotriva secularismului fundamentalist, locuiesc romani. Si probabil nu putini avind in vedere ca, dupa cum aflam din articolul de mai jos tocmai publicat in Romanian Global News, acolo functioneaza si o biserica romana.

Seara de muzica si poezie Biserica Crestina Agape din Port Coquitlam, British Columbia
Port Coquitlam, Canada/Romanian Global News   miercuri, 20 octombrie 2010

Biserica Crestina Agape ii asteapta pe romanii din British Columbia sa ia parte sambata, 23 octombrie, de la ora 17:00, la sediul sau din Port Coquitlam, la un nou eveniment cultural-religios, o seara de muzica si poezie, transmite Romanian Global News, care citeaza Centrul Comunitar Romanesc din British Columbia. La eveniment va participa cunoscutul grup vocal Fratii Groza si a Rev. Tudor Gradinaru, Intalnirea este oferita in beneficiul comunitatii romanesti din Vancouver Area. Adresa manifestarii: 3433 Coast Meridian Rd, Port Coquitlam, B.C. Intrarea este libera.  Biserica Agape are in alcatuirea sa crestini din bisericile baptiste, penticostale si a crestinilor dupa Evanghelie. Ca orientare, biserica este evanghelica si non-denominationala. In cadrul serviciilor noastre participa si persoane care isi definesc altfel apartenta crestina. Provenind din cele trei denominatiuni aratate mai sus, biserica Agape are o conducere prezbiteriala, alcatuita in
prezent din pastorul Emanuel C. Pavel si prezbiterul Ioan Cota. Incepand cu a doua parte a anului 2008 , pastorul Ted Pope din SUA s-a retras din motive personale.

LIBERTATEA DE CONSTIINTA CISTIGA IN CONSILIUL EUROPEI
Vesti bune parvin din Consiliul Europei unde joia trecuta (7 octombrie) Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a respins mult criticatul Raport McCafferty. De ani de zile monitorizam evolutia rezolutiilor si a rapoartelor care privesc valorile si migrarea lor prin structurile europene. Experienta care am acumulat-o cred ca ne indreptateste sa numim evenimentul din 7 octombrie unul istoric.

Despre Raportul McCafferty am scris timp de mai multe saptamini, Raportul avind ca obiectiv specific si explicit ingradirea si chiar anihilarea libertatii de constiinta in raport cu avortul. Dupa dezbateri lungi Raportul a fost modificat prin amendamentele impuse de delegatii din European People’s Party (Partidul European Popular), adica grupul conservator din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Amendamentele au avut in final efectul net de a anula in intregime toate paragrafele din Raportul McCafferty care cautau sa submineze libertatea de constiinta. Printre altele amendamentele afirma ca nici o persoana sau institutie nu pot fi constrinse sau discriminate pentru ca refuza sa presteze servicii de avort, eutanasie, sau ori care alte actiuni care ar putea rezulta in moartea fetusului sau al embrionului uma. In plus, ele garanteaza libertatea de constiinta a individului si dreptul de a refuza sa participe la proceduri de avort sau de terminare
a vietii. Raportul final a fost rescris in formula sugerata de delegatii  EPP si a fost adoptat cu  un vot de 56 la 51, cu 4 abtineri.

Cum au Votat Romanii?

Din Moldova a participat la dezbateri si vot d-l Valeriu Ghiletci si a votat pentru Raport. Din Ucraina a participat d-l Ivan Popescu (grupul socialist) care si el a votat pentru Raport. Din Romania au participat d-l Viorel R. Badea (PLD) care si el a votat in favoarea Raportului, si d-l Titus Corlatean (PSD) care cu toate ca a votat in favoarea a doua amendamente pozitive, nu a votat raportul final. Va rugam retineti pozitiv numele d-lui Viorel Badea la alegerile parlamentare urmatoare. Restul delegatilor romani sau moldoveni nu au participat nici la  dezbateri nici la vot. Le mumtumim celor care au participat si mai ales apreciem ca au votat  in favoarea libertatii de constiinta. Astfel ne protejaza o libertate fundamentala care sta la baza oricarei societati democrate sau de drept.

O personalitate importanta care s-a remarcat cu prilejul demersurilor impotriva raportului McCafferty a fost d-l Luca Volonte din Italia. El a redactat majoritatea amendamentelor care in final au transformat raportul McCafferty din unul impotriva libertatii de constiinta in unul in favoarea ei. D-l Volonte e un prieten al Romaniei si al AFR. In martie 2010 ne-a onorat cu prezenta la conferinta anuala AFR de la Timisoara unde a vorbit cu multa pasiune despre credinta crestina si necesitatea promovarii constiintei crestine in structurile europene.

Multumim deasemenea pe aceasta cale tuturor fortelor provalori din intreaga Europa care si-au facut contributia la aceasta biruinta cruciala pentru libertatea de constiinta. La fel si d-tra, celor care sunteti preocupati de aceste aspecte si pe care le pomeniti in rugacinile d-tre. Am fost infomati ca demersul AFR facut in Consiliul Europei, impreuna cu demersurile altor organizatii provalori din Europa si din Statele Unite, a avut un impact pozitiv in influentarea delegatilor in actiunea care au luat-o. Mentionam in plus organizatii religioase din Letonia si Germania care si ele au facut demersuri de rigoare.
Articol: Recomandam un scurt articol in engleza despre acest eveniment istoric. http://www.lifesitenews.com/ldn/2010/oct/10100709.html

Textul Rezolutiei Adoptate il aflati aici: http://www.assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta10/ERES1763.htm

Stenograma: in linkul alaturat aflati stenograma dezbaterilor (lung de 50 de pagini) asupra Raportului McCafferty. Notati, printre altele, interventia d-lui Valeriu Giletchi.  http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2010/E/1010071500E.htm

Comunicat de Presa
Cu prilejul acestui eveniment cu adevarat istoric Asociatia ProVita Busuresti a emis Comunicatul de Presa alaturat.

Consiliul Europei reafirm? dreptul medicilor de a refuza practicarea avortului

– Comunicat de pres? –

Adunarea Parlamentar? a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, ieri, o rezolutie care re-afirm? dreptul personalului medical de a refuza, uzând de convingeri religioase sau morale, efectuarea anumitor proceduri medicale sau participarea la acestea. Rezolutia priveste atât medicii ginecologi si personalul sanitar mediu care nu practic? avortul, cât si farmacistii care refuz? eliberarea compulsilor abortivi. De asemenea, nici un medic nu poate fi constrâns s? practice eutanasia. “Nici o persoan?, nici un spital, nici o institu?ie nu poate fi for?at/?, tras/? la r?spundere sau discriminat/? în vreun fel din cauza refuzului de a practica, g?zdui sau asista la avort, eutanasie sau oricare alt act care poate provoca moartea unui fetus sau embrion uman, sub nici un motiv,” se afirm? în textul rezolutiei.

Desi textul initial propus Adun?rii cerea statelor membre tocmai restrângerea exercit?rii dreptului la obiectia de constiint?, în timpul dezbaterilor raportul a fost modificat pentru a proteja acest drept. În urma acestei evolutii, initiatoarea, socialista britanic? Christine McCafferty, reprezentant? a unei retele internationale pro-avort, s-a v?zut nevoit? s? voteze contra propriului raport.

Dezbaterea de ieri a suscitat un interes major în societatea civil? din t?rile membre ale Consiliului Europei. Organizatiile pro-vita românsti au remis membrilor delegatiei României la Consiliul Europei un memoriu juridic care sublinia c?, în timp ce nu exist? un drept la avort, obiectia pe motive de constiint? este un drept fundamental a c?rui îngr?dire este inacceptabil?.

Din partea României a participat la vot doar senatorul Viorel Badea (PD-L) care a votat în favoarea rezolutiei. Îi multumim pentru efort si în acelasi timp constat?m c? dezinteresul delegatiei t?rii noastre pentru lucr?rile Adun?rii Parlamentare a Consiliului Europei a devenit cronic. La ultimele dezbateri importante, prezenta românilor a fost aproape inexistent?. De altfel, Pro-vita si Alianta Familiilor din România au solicitat liderilor delegatiei românesti la APCE explicatii pentru acest comportament, solicitare r?mas? pân? acum f?r? r?spuns.

NU UITATI TIMISOARA!

Nu uitati sa semnati Declaratia de la Timisoara! Va multumim! http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Am trecut de 3.000 de semnaturi. Mai este loc. Haideti sa le dublam! Fiecare semnatura conteaza!

ANUNTURI

Conferinta ONU la Londra:

Anuntul urmator are de a face cu o conferinta ONU care va avea loc la Londra intre 24-26 noiembrie. Cei interesati pot sa mearga, conferinta fiind gratuita.

Dear Individual, Nonprofit/NGO Colleague, On behalf of the United Nations, the MDGs Conference Organizing and Scientific Committee invites you to the United Nations Millennium
Development Goals summit (END POVERTY 2015) to be held at the Springworth Hotel International Conference Hall London on 24th-26th November, 2010. We also extend this special invitation to you and to your colleagues to participate in the UN Millennium Development Goals International Conference & Exposition. This unprecedented and historic event is dedicated to the exchange of scientific data, governmental assessments, and public policies concerning community development, including poverty reduction and gender equality. Participating delegates are drawn from the individual to the global community, representatives of academic institutions, corporate sectors, non-governmental organizations, community associations. Leaders of religious organizations. Private and Public participation are also highly encouraged. Participants will be exposed to plenary lectures and concurrent sessions followed by face-face discussion with outstanding speakers and
multi-disciplinary researchers and scientists. Open discussions are planned to consider the broad challenges of the MDGs. This summit will record over 3,570 participants at which representatives from the health, educational, Finance and agricultural sector will present their programs to address the challenges of MDGs. Other corporate bodies and environmental organizations will present projects and training opportunities to participants. United Nations General Assembly has made provision for free all-round return flight ticket for all invited delegate. Participating individuals and organizations are responsible for their hotel accommodation cost at Springworth hotel for the (3 days) duration of this event. For accommodation booking, Contact Springworth Hotel. Springworth Hotel London. 13-15 Brenton Place, London W2 2SX, United Kingdom, Tel: + 44.702.407.4078, Fax: + 44.844.774.1598; Email: springworthhotel@london.com Registration is free. For
registration and other details, contact the Conference Coordinator Dr. Derrick Armstrong via Telephone +44-70-2407-6631 or email: mdg@un-conferences.org. Regards, Mrs. Christiana Figueres, [Organizing Secretary] United Nations Millennium Development Goals (MDGs) Conference.

Conferinta Internationala privind Libertatea Religioasa: V-am informat acum o luna despre o conferinta care urma sa fie organizata de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa pe 4-5 noiembrie la Viena si avind ca subiect libertatea religioasa. Recent am aflat ca a fost reprogramata pe 9-10 decembrie, tot la Viena. Conferinta a fost deja deschisa pentru inregistrari. Va incurajam sa mergeti. Detalii pentru inregistrare si alte amanunte le aflati aici: http://meetings.odihr.pl/

VRETI SA FITI INFORMATI?

Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro Buletinul informativ apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor.

FACETI-NE CUNOSCUTI

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

INTRE REAL SI IMAGINAR

Fiicei mele, Maria Parascheva

Am pus telefonul la ureche pentru a treia oara. „Asculta-ma, te rog. As vrea sa iti trimit un cadou pentru ziua ta. Ce ti-ai dori?” Un numar complex de imagini mi-a facut asteptarea mai riguroasa spre infinit. Daca i reprezenta radacina patrata a numarului -1, atunci o mai vazusem, in imaginar, de un numar determinat de ori, poate in vis, poate  in fata fotografiilor, amintindu-mi.
Eram antrenata de cateva luni in activitatea literara a grupului artistic din regiunea Parramatta si, fara sa realizez, saptamana dupa saptamana, incetul cu incetul, distanta dintre noi determina cresterea fortei de gravitatie, desi, practic vorbind, nimeni nu aducea in discutie partea reala, atractia terestra, ci, mai serios, valoarea scrisa a existentei australiene contemporane. Cine ar fi crezut ca o simpla vizita la biblioteca centrala va crea punctul de inflexiune a curbei timpului, va schimba sensul concavitatii?
Asteptam, fara sa ma grabesc, un semn de la celalalt capat al firului, vocea care sa traverseze oceanele. „Pot sa imi doresc orice?” „Incearca.” Iterativa discutia noastra, nu prea parea sa isi doreasca ceva anume, sau oricum, nu se asteptase la intrebarea mea. „Stai sa inchid televizorul.” Evident, avea nevoie de liniste pentru a se concentra. stiam ce va face exact, cat de departe este de telefon, cum va intinde mana spre telecomanda, ce va ramane pe ecran, cat de repede se va intoarce. Apoi cum isi ridica ochelarii si fasaitul receptorului pana la ureche. „Asa, sa vedem…”
Este adevarat, eram impresionata de onestitatea cu care fusesem primita in grup. Nu intelegeam decat in parte mentalitatea australiana, cu atat mai mult cu cat ceream explicatii in plus atunci cand era vorba de diferente culturale, de limba locala sau de tendinte literare. si totusi… ceva gasisem acolo din moment ce ma simteam „acasa”. Mai tarziu mi-am dat seama de reflectarea literaturii in spatiu absolut si de norocul pe care il avusesem. E greu sa descopar o formula, e foarte greu sa descopar un numar complex, e aproape imposibil sa descopar un fractal. Ce sanse as fi avut sa ma intorc la literatura inainte ca lumea sa se distruga, inainte ca sa nu mai am ce spune? Toata chestiunea trebuia privita absolut, din punctul de vedere al luminii, relativitatea fiind punctul slab al teoriilor mentale. si daca aveam incredere in soarta, de ce n-as fi avut incredere in semne? Trebuia numai sa fiu atenta.
„Cred ca mi-as dori ceva greu de obtinut si te-ai putea speria.” Sa ma sperii? De cand un cadou poate provoca teama, sau, mai mult, teama ei de a nu ma speria? Ceva se intampla in Emisfera Nordica, si cum nu foloseam in aceasta discutie messenger-ul, imi era destul de greu sa inteleg prin privire. Aveam nevoie, intr-adevar, sa o vad. „Vrei sa deschid internetul?”
De concurs am aflat ceva mai tarziu, dupa cateva luni de la primele intalniri la care am participat. si m-am gandit ca, o data in plus, imaginarul avea sa isi largeasca cuantumul si sa participe in viata mea intr-o proportie covarsitoare. Oricum, dezvoltandu-mi abilitatile in conditii de suprafata (parasisem liniaritatea), aveam sa descopar o noua dimensiune argumentabila. De ce nu? Sa ma intorc inca o data la mine, la ceea ce intelesesem ca pot accepta, o noua incercare intelectuala dupa o perioada de liniste, intr-o tara straina.
Am deschis amandoua pagina de Yahoo! si mi-am amintit brusc cat de usor imi spusese adevarul si ma rugase, dupa cea de a doua operatie: „Mami, a fost bine, dar pe a treia nu o mai facem, nu-i asa?” Blandetea copiilor e covarsitoare si ne simtim cumva in mitoc, din moment ce am cauzat problema, a priori. Ar trebui sa gasim solutia inaintea lor, sa ii super protejam si sa scapam de regrete. Dar realul are o alta valoare si pronuntarea ei, verdictul, isi are intelesurile mai adanc. „Acum spune-mi, te rog, ce iti doresti de ziua ta?”
Cred ca momentul in care s-a hotarat sa raspunda a precedat imaginea transmisa de satelit, deoarece, in prima fanta de timp, nu i-am putut deslusi cuvintele. Cu siguranta, stiam ca ma voi face de ras in fata copilului meu, cu atat mai dramatic cu cat nici nu puteam recupera prea repede pierderea. Sufeream deznadejdea si neputinta, asteptand indurarea gandurilor ei. Poate nu va fi un cadou prea scump… Poate va intelege cat de mult as fi vrut sa fim impreuna.
Fie ce-o fi! Incercam sa raman cat de mult legata de real, sa recunosc departarea geografica si sa ascult dorinta fiicei mele: „Mami, as vrea sa castigi un premiu pentru mine!” De facto, cred ca Dumnezeu are o preferinta speciala pentru copii. Aceasta este, de jure, singura explicatie a premiului ce mi-a fost acordat.

Mihaela Cristescu

Lista muzeelor care acorda INTRARE GRATUITA in data de 25 noiembrie in cadrul "Saptamanii familiei, saptamana fara TV"

Alba

Alba Iulia – Palatul Unirii
Sebes – Centru Cultural “Lucian Blaga”
Arad
Arad – Complexul Muzeal Arad
Arges

Campulung – Muzeul de Istorie (in asteptare)
Campulung – Muzeul de Etnografie (in asteptare)
Campulung – Muzeul de Istorie (in asteptare)
Pitesti – Muzeul de Istorie (in asteptare)
Bacau
Bacau – Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Bacau

Sera
Observator Astronomic “Victor Anestin”
Casa Memoriala “Ion Borcea”
Vivariul
Bihor
Oradea – Muzeul Memorial “Iosif Vulcan”
Oradea – Muzeul “Ady Endre”
Oradea – Muzeul “Aurel Lazar”
Oradea – Gradina Zoologica Oradea
Bistrita-Nasaud
Botosani
Botosani – Muzeul Judetean Botosani (in asteptare)

Muzeul de Archeologie – Saveni
Muzeul Memorial “George Enescu” – Dorohoi
Muzeul Stiinte ale Naturii
Casa Memorial G. Enescu Liveni
Casa Memorial Nicolae Iorga
Sectia si Galeriile de Arte Stefan Luchia
Sectia de Etnografie
Braila
Braila – Muzeul Brailei
Brasov
Brasov – Muzeul Bran
Brasov – Muzeul Judetean de Istorie

Casa Sfatului
Bastionul Tesetorilor
Turnul Alb
Bucuresti
Bucuresti – Muzeul Taranului Roman – acorda gratuitate in ziua de 26. XI. 2010
Bucuresti – Muzeul Aviatiei
Bucuresti – Muzeul National de Geologie (in asteptare)
Bucuresti – Muzeul Satului (in asteptare)
Bucuresti – Muzeul K. H. Zambaccian (in asteptare)
Bucuresti – Gradina Botanica Bucuresti (in asteptare)
Buzau
Buzau – Muzeul Judetean Buzau
Calarasi
Calarasi – Muzeul Dunarii de Jos
Caras-Severin
Resita – Muzeul Banatului Montan Resita (in asteptare)
Cluj
Cluj-Napoca – Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Cluj-Napoca – Gradina Botanica “Alexandru Borza” (in asteptare)
Dej – Muzeul Istorie Dej (in asteptare)
Turda – Gradina Zoo (in asteptare)
Constanta
Constanta – Muzeul de Istore Nationala si Arheologie (in asteptare)
Constanta – Delfinariu (in asteptare)
Constanta – Muzeul Militar (in asteptare)
Covasna
Sfantu Gheorghe – Muzeul National al Carpatilor Rasariteni (in asteptare)
Sfantu Gheorghe – Galeria “Gyarfas Jeno” (in asteptare)
Dâmbovita
Targoviste – Complexul Muzeal “Curtea Domneasca”

Muzeul de Istorie
Galeriile Stelea
Muzeul Scriitorilor Damboviteni
Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi Romanesti
Casa Atelier “Gheorghe Petrascu”
Muzeul “Vasile Blendea”
Muzeul de Etnografie Pucioasa
Muzeul Satesc Pietrosita
Casa Memoriala “I. L. Caragiale”
Muzeul Moreni
Casa Atelier “Gabriel Popescu”
Dolj
Craiova – Muzeul Olteniei
Galati
Galati – Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati

Muzeul de Arta Vizuala
Muzeul de Istorie
Gradina Zoologica Galati – Garboabele
Giurgiu
Gurgiu – Muzeul Judetean “Teohari Antonescu”
Gorj
Targu Jiu – Muzeul Gorjului
Muzeul de Etnografie
Muzeul de Arta
Casa Memoriala “Tudor Vladimirescu”
Casa Memoriala “Ecaterina Teodoroiu”
Casa Cartienilor
Casa Muzeu “Constantin Brancusi”
Casa Memoriala “Ion Ppescu Voitesti”
Pestera Polovragi
Drum de Plai, Polovragi
Harghita
Miercurea Ciuc – Muzeul Secuiesc al Ciucului (in asteptare)
Miercurea Ciuc – Muzeul Haaz Reszo (in asteptare)
Miercurea Ciuc – Casa Memoriala Nagy Imre (in asteptare)
Hunedoara
Hunedoara – Castelul Corvinilor (confirmare telefonica)
Ialomita
Slobozia – Muzeul Judetean Ialomita (in asteptare)
Slobozia – Muzeul National al Agriculturii (in asteptare)
Iasi
Iasi – Muzeul National de Istorie
Iasi – Complexul Muzeal National Moldova
Iasi – Gradina Botanica “Anastasie Fatu”
Ilfov
Maramures
Baia Mare – Planetariu
Baia Mare – Muzeu Mineralogie
Baia Mare – Gradina Zoo
Mehedinti
Drobeta Turnu Severin – Muzeul Regiunii Portile de Fier (in asteptare)
Mures
Targu Mures – Gradina Zoologica
Targu Mures – Palatul Culturii (in asteptare)
Neamt
Piatra Neamt – Complexul Muzean Judetean Neamt

Muzeul de Istorie si Arheologie Piatra-Neamt
Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni Piatra-Neamt
Muzeul de Istorie si Etnologie Tg. Neamt
Muzeul de Istorie Bicaz
Muzeul de Stiinte Naturale Piatra-Neamt
Casa Memoriala “Calistrat Hogas”
Casa Memoriala “Veronica Micle”
Casa Memoriala “Ion Creanga”
Muzeul Cetatea Neamt
Muzeul de Istorie Roman
Muzeul de Stiinte Naturale Roman
Muzeul de Arta Roman
Olt
Caracal – Muzeul Romanatiului Caracal (in asteptare)
Prahova

Sinaia – Muzeul Peles (in asteptare)
Ploiesti – Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova (in asteptare)
Ploiesti – Muzeul de Arta (in asteptare)
Ploiesti – Muzeul Ceasurilor (in asteptare)
Campina – Muzeul Nicolae Grigorescu (in asteptare)
Salaj
Jibou – Gradina Botanica a Institutului de Cercetari Biologice
Satu Mare
Satu Mare – Muzeul Judetean de Istorie
Sibiu
Sibiu – Muzeul National Brukenthal (in asteptare)
Sibiu – Gradina Zoo (in asteptare)
Suceava
Suceava – Complexul Muzeal Bucovina (in asteptare)
Teleorman
Timis
Timisoara – Muzeul Banatului Timisoara (in asteptare)
Timisoara – Muzeul de Arta (in asteptare)
Timisoara – Gradina Zoologica “Padurea Verde” (in asteptare)
Tulcea
Tulcea – Gradina Botanica a Palatului Copiilor
Tulcea – Institutul de Cercetare Eco-Muzeale (in asteptare)
Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunarii
Muzeul de Istorie si Arheologie
Muzeul de Arta
Vâlcea
Ramnicu Valcea – Muzeul de Istorie a Judetului Valcea – ofera gratuitate in 28 Octombrie
Muzeul Maldarasesti
Casa Memoriala “Anton Pann”
Muzeul Satului Valcean
Muzeul de Arta Casa Simian
Muzeul de Arheologie si Arta Religioasa Gh. Petre Gobora
Vaslui
Vrancea

LECTIA DE PEDAGOGIE: Violenta familiala si urmarile ei in procesul educativ

„Istoria umana, spunea H.G. Wells, devine tot mai mult o intrecere intre educatie si catastrofa”. Si asta pentru ca violenta umana a atins cote alarmante, iar educatia inca mai bajbaie.
Tinerii, inclusiv scolarii, se confrunta cu diverse tipuri de violenta, acestea variind de la abuzul copilului in familie la agresiunea stradala, de la violenta cauzata de framantarile sociale sau politice pana la conflictele deschise sau razboiul declarat. Indiferent de forma sa, impactul violentei asupra tinerilor este deosebit de nociv; aceasta le distruge increderea in sine si le diminueaza sentimentul ca pot avea o contributie pozitiva in societate.
Una din formele acute ale violentei isi are radacina in mediul familial, acolo unde copiii ar trebui sa intretina relatii intergrupale necesare socializarii si formarii sale ca personalitate.
Totul incepe cu neglijenta parintilor, grija prea mare pentru ziua de maine ii face pe acestia sa-si scape copiii de sub control si sa nu mai dea atentie nevoilor si modului de comportare al copiilor. La acestea se adauga anturajul din care fac parte adolescentii si dezinteresul lor fata de cei din jur. Traiesc continuu cu parerea ca lumea le apartine. O mare influenta asupra „micilor delincventi” o au, in alta odine de idei, criza nebuna de bani si faptul ca sunt crescuti intr-un mediu al alcoolemiei in care toti sunt invatati sa obtina ce vor prin fel si fel de metode, departe de a tine cont de o anume lege.
Sunt iesiti de sub control din dorinta de afirmare, de distractie. Vor sa copieze pe altii pentru ca ajung sa nu se mai cunoasca pe ei insisi. Pun in practica ce vad la televizor, in jurul lor si, din pacate, in familie: violenta, neglijenta, dezinteresul, razbunarea. Foarte multi dintre adolescenti abandoneaza scoala, iar sansele de a deveni un delincvent sunt mult mai mari.
Delincventa juvenila, tot mai des intalnita in ziua de azi, este masca „la moda” a acelor tineri care incep sa se maturizeze si trec printr-o perioada cu multiple schimbari ce implica tulburari comportamentale si crize de personalitate. Deci, o etapa de viata – normala dealtfel – stimulata de indiferenta si carente educationale, ce poate duce la conturarea unui psihic haotic si un ego traumatizat.
Societatea este un mediu care favorizeaza rebuturile umane pentru ca ea perverteste, corupe umanitatea din noi, o altereaza – cum ar spune Rousseau. Saracia este una din ranile societatii ce sangereaza mereu in mii de familii. De aici incolo, tinerii aceia firavi, curati, sunt impinsi la afaceri nu tocmai potrivite valorilor sociale: droguri, prostitutie, jaf, crima. Periferia societatii vine peste noi, sufocandu-ne, distrugandu-ne…
Un alt factor frecvent in lumea contemporana este dezbinarea familiei tanarului sau potentialele scandaluri provocate de gelozie, alcool si chiar droguri.
Ce-i de facut in sprijinul eliminarii efectelor negative ale societatii asupra adolescentului?
Un sistem educational corespunzator, deopotriva, valorilor societatii, dar si moralei comunitatii. In privinta sistemului educational, dincolo de litera manualului sau de perceptia socialului este relatia educator-educat, relatie in care trebuie sa primeze raportul instructiv-educativ bazat pe echilibrul dintre autoritate si libertate. Numai asa educatia poate deveni un control social.
Educatia fiind o colaborare intergeneratii, adultul, parintele sau profesorul au – ca reprezentanti ai maturitatii sociale – anumite prerogative rezultate din aceasta situatie: autoritate, control, coercitie, sanctiune etc. Tanarul trebuie sa suporte si sa se supuna rigorilor rezultate din caracteristicile sociologice ale acestui raport.
Relatia adult-tanar este o relatie de socializare prin care se transmit anumite modele ale raporturilor sociale scoala face acest lucru. Numai ca atunci cand adultul de acasa nu colaboreaza educational cu minorul, lasat prada violentei, efortul scolii este zadarnic, ea trebuind sa suporte actele violente ale tanarului care se crede prea liber, propriul lui stapan. Ca autoritatea adultului, profesorului sa fie eficienta in eliminarea comportamentului deviant ea trebuie sa fie de natura morala. Numai asa apar in educator doua conditii. Prima este vointa, a doua este autoritatea. Dar, autoritatea implica incredere, iar adolescentul nu poate avea incredere in cineva care ezita, care revine asupra hotararilor sale. Aceasta conditie este importanta numai daca educatorul insusi simte cu adevarat in el autoritatea pe care urmareste sa o faca simtita in copil. Educatorul, ca reprezentant al autoritatii, resimte totdeauna tentatia unui abuz de putere, a violentarii relatiei educator-educat, conform principiului: „eu sunt matur, prin urmare gandesc bine”. Aceasta stare, denumita de E. Durkheim „megalomanie scolara” rezulta din sentimentul exagerat al educatorului despre propria sa putere in raport cu educatul. In fapt, ea rezulta din decalajul psihosocial dintre cei doi. In acest caz relatia educationala este ineficienta, chiar nociva pentru copil care traumatizat devine violent, nu pentru ca si-a insusit modelul educatorului, ci pentru a se refula, a domina si el prin forta pe altii.
Autoritatea veritabila nu include nici orgoliul, nici vanitatea, nici pedanteria. Ea consta in intregime in respectul pe care educatorul il are fata de „functia sa”. Autoritatea fara libertate nu poate da nastere unui om cu personalitate bine formata, apta sa raspunda cerintelor sociale, politice, economice si culturale ale societatii. Dar libertatea sa fie fiica autoritatii bine inteleasa. „Caci a fi liber – spune Durkheim – nu inseamna a face ceea ce-ti place, ci a fi stapan pe tine, adica a te purta rational si a-ti face datoria. Pentru a dota un copil cu stapanire de sine, trebuie utilizata autoritatea educatorului, iar autoritatea acestuia nu este decat un aspect al autoritatii datoriei si ratiunii”.
Copilul va fi nevoit sa o recunoasca in cuvantul educatorului si sa renunte la o parte din prerogativele libertatii sale, constient ca prea multa libertate duce la disparitia unui model comparativ, la haos si dezumanizare. Numai in acest fel va sti mai tarziu sa o gaseasca in propria-i constiinta si sa i se supuna.
Un posibil dezechilibru intre autoritate si libertate ar duce, fie la despotism, fie la disparitia moralei sociale. In ambele cazuri numai violenta triumfa. Biruinta ei inseamna disparitia frumosului, a iubirii, a firescului dintre noi…
Scoala trebuie sa se deschida catre societate si sa constituie o viata interna bazata pe echilibrul autoritate-libertate in educatie. Considerand scoala ca o „societate scolara” unde au loc fenomene de contagiune sau de moralizare colectiva, de efervescenta, Durkheim spune ca educatorul trebuie sa precizeze prin actiunile sale sociale sensul notiunii de grup. Pentru ca in grup se invata bazele activitatii sociale transformatoare, se asimileaza regulile, se descifreaza intelesul autoritatii si iubirii, se intelege semnificatia lui „noi” in raport cu „ei”.
Marea problema a scolii de azi este disciplina, lipsa educatiei familiale, lipsa minimului de moralitate. Se poate vedea cu tristete ca tinerii – educatii nostri de toate zilele – fac parte din noi, din lacrima dulce plecata haihui inspre niciunde…
O putem strivi intre degete, ori saruta ca si cum am fi gresit cu noi insine.
_______________

Bibliolgrafie: Durkheim, Emile. – Education et sociologie / Emile Durkheim ; préf. de Maurice Debesse ; introd. de Paul Fauconnet. – [9e éd.]. – [Paris] : Presses Universitaires de France, 2005. – 130 p. ; 19 cm.,  ISBN 2–13–055329–X.

Prof. George Baciu

Casatoria. O lectie de intelepciune si modestie

“Doua suflete pereche astazi unul s-au facut
Si pe tarmul fericirii impreuna au trecut,
Unul stea cazuta-n mare, altul pasare maiastra,
Astazi ingerii canta-vor, azi e cununia noastra.”

Prima taina cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu, inca de la inceputuri, este casatoria – unirea barbatului si a femeii “intr-un singur trup” in dragoste si intelegere, caci “ Domnul Dumnezeu a zis : “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el” si “ de aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup” .(Facerea 2:18,24)
Ne intrabam astazi, intr-o epoca informationala, in care razboiul informatic ne desfiinteaza factura sensibila si pe cea religioasa, transformandu-ne, picatura cu picatura, intr-un mecanism automatizat, care este scopul existentei noastre si a vietii de cuplu, ce ar trebui sa insemne casatoria si cum sa ne comportam dupa acest eveniment din viata noastra?
Raspunsurile la aceste intrebari le gasim cu usurinta, uitandu-ne unii la ceilalti sau uitandu-ne in sufletul nostru, caci omul se naste prin dragoste si cu dragostea inserata in constiinta, precum si cu dorinta de a trai si de a duce viata mai departe. Dupa ce Dumnezeu a creat omul – barbatul si femeia – “i-a binecuvantat zicand : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti” (Facerea 1:28) incolo, fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine; si nevasta sa se teama de barbat. (Efeseni 5:33), rezultatul vietii de cuplu fiind acela de unire in iubire a sotilor pentru nasterea copiilor, apoi de intelegere si ajutor reciproc intru slava lui Dumnezeu, pentru ca in lume sa nu existe desfrau si faradelege trupeasca.
Pentru a intari importanta acestui eveniment ne vom aduce aminte care a fost prima minune a Mantuitorului si unde a fost savarsita aceasta. Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 2, ne prezinta o nunta din Cana Galileii, la care Isus si mama sa erau prezenti impreuna cu alti cativa ucenici. Isus indeplineste rugamintea mamei sale, care ii spune ca s-a terminat vinul, fapt care ar fi dus la terminarea petrecerii si la dezonoarea gazdei. Scopul prefacerii apei in vin insa este acela de a ne arata transformarea mirilor din acel moment, etapa nuntii fiind treapta de trecere catre o viata mai buna, asa cum si vinul a fost mai bun decat cel servit inainte. Fiecare dintre miri paraseste stilul de viata dus acasa la parintii sai, unde era ingrijit si protejat sau viata pe care o ducea de unul singur, in care nu trebuia sa-si imparta timpul si bunurile cu nimeni si intra intr-o uniune caracterizata prin lepadarea de sine si formare a unui nou nucleu in care fiecare sa traiasca pentru fericirea celuilalt ca pentru propria fericire.
Ma intreb acum ce poate avea o putere mai mare decat modelul de viata cu care ne-a miruit Dumnezeu? Care dintre „intelepciunile” laice ale vremii are conditii mai dure ca sa ne poata tine cat mai mult timp impreuna? Cum sa ne impartim copiii sau averile agonisite, despre care Dumnezeu spune sa ne lepadam ca sa putem ajunge la El? Revenind la Cartea tuturor cartilor si la singurul regulament de comportare morala si placuta in fata lui Dumnezeu, gasim raspunsul limpede la Matei 19:6 :”ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta”, iar cele mai bune vieti, dupa cum spunea Michel de Montaigne, sunt cele ale oamenilor obisnuiti, care nu cauta miraculosul sau extravaganta.

Tatiana Scurtu-Munteanu

In cautarea raspunsului la intrebarile fundamentale ale existentei

„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.

Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”

„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”.  A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.

Iosif Ton si scrierile sale

Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.

Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.

„Alege viata” – o carte apel

Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.

„Cine esti tu…?”

„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”

Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.

„Sa avem certitudinea ca El exista”

„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”

Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.

Lumea si teoriile ei

Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.

„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”

„Acum este clipa de har”

Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.

„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Sfaturi biblice privind viata de cuplu si relatiile parinti-copii, in „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” de Cristian Barbosu

S-au scris multe carti despre viata de familie si ne-am putea intreba daca ar mai fi ceva de spus sau de adaugat in aceasta privinta. Multe carti care trateaza acest subiect merg pe o abordare foarte specializata, ce restrictioneaza numarul potentialului auditoriu. Nu acesta este cazul cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie. Sot, sotie, parinti, copii. Intrebari si discutii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Imbinand in mod armonios o abordare dinamica cu un continut plin de valoare, autorul reuseste sa ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalina, a gandurilor pe care ni le impataseste.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). S-a nascut la Arad, dar a copilarit la Curtici. Dupa o perioada in care a muncit ca vames in vama Nadlac, Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea sa studieze intr-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat aceasta chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat sa urmeze trei scoli teologice in acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani) care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de carti si de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

„Nicio casnicie nu se zideste usor”

In mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” este o carte ce are la baza un studiu intens pe tema vietii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistenta a acestei carti. Dar dincolo de studiu, cartea exprima o experienta de valoare acumulata in propria viata de familie a autorului. Acest al doilea aspect ofera o valoare deosebita sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o maniera directa, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexa a vietii de familie.

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care tii la casnicia ta sau la copiii tai, dar care cauti implinire intr-un mod realist si sincer, recunoscand dificultatile si problemele existente, fiind insa constient ca Dumnezeu are un plan si solutii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte usoara, fiindca nicio casnicie nu se zideste usor si nicio cale parentala nu are un sablon anume, dar in randurile ei vei gasi principii biblice, practice si simple, aplicabile universal, indiferent de anii tai de casnicie sau de experienta ta de parinte.”

„Legamantul face diferenta”

Structura cartii contureaza doua arii mari ale vietii de familie: relatia dintre sot si sotie, respectiv relatia dintre parinti si copii. In ce priveste relatia dintre soti, autorul ne expune intr-o maniera didactica si usor de inteles, principiile bibice cu privire la actul casatoriei, scopul ei si nevoile ce se cer implinite. Nu este ocolita nici problema spinoasa a conflictelor din familie si a modului in care ele trebuie sa fie solutionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realista a complexitatiii problemelor cu care se confrunta orice familie, insa prezentandu-se metode si cai practice de rezolvare, pornindu-se de la invataturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

„Casatoria este un legamant incheiat intre sot si sotie inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna mult si este baza de la care pornim in orice discutie sau studiu pe tema casatoriei crestine, fiindca legamantul face diferenta. Cand Scriptura vorbeste despre legamant, ea face referinta la ceva unic, un concept de o importanta si o valoare sacra inaintea lui Dumnezeu. De aceea, casatoria a fost vazuta de biserica crestina de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legamant incheiat nu numai o data in viata, ci si pe viata.”

„Idealul lui Dumnezeu”

Intr-o lume supusa relativismului in privinta valorilor si schimbarilor de abordare privind casatoria, cu greu am putea sa credem ca sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotriva ratiunea si experienta demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat in perioada moderna. Cartea „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” se constituie ca o chemare de intoarcere la ceea ce este autentic si adevarat, adica la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp si circumstante. Ideea familiei nu i-a apartinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes in aceasta directie, trebuie sa urmam sfaturile Creatorului.

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. De aceea, eu nu voi incuraja niciodata divortul, ci voi cauta, atat cat tine de mine, sa ii ajut pe soti sa-si reabiliteze casnicia, pentru ca regula Scripturii este impacarea, pocainta, mentinerea unitatii, si nu despartirea.”

„Combustibilul necesar casatoriei”

Un aspect inedit pe care-l subliniaza autorul este cel legat de „combustibilul necesar casatoriei”. „Exista oare vreun combustibil necesar relatiilor, fie ele conjugale, parentale, prietenesti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special in relatiile noastre? Avem. Care este acela? Raspunsul este dragostea. „Daca dragoste nu e, nimic nu e.” Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viata. Dragostea ne tine vii amintirile, ea face parte din fiinta noastra. Ea este pusa acolo de Creatorul nostru si de aceea, dragostea este combustibilul relatiilor.”

Conflictele in familie si solutionarea lor

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se refera la explorarea cauzelor conflictelor din viata de familie. „Dumnezeu cauta pacea, intelegerea, atat in societate cat si in familie. Oare de ce? Fiindca El stie, asa cum stim si noi, ca in general, conflictele sunt inevitabile, ca pacea vine de la sine, ca trebuie sa ne luptam pentru ea.”

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reactie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturandu-se de fiecare data metode specifice de abordare si contracarare a problemelor aparute. „Comunicarea dintre soti este extrem de importanta. Aveti grija, cei care urmeaza sa va casatoriti, sa discutati deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci si despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul ca el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia dupa ce s-au casatorit, si durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar cand nici nu te astepti, in locuri si in legatura cu lucruri la care nici nu te gandeai ca ar putea sa creeze astfel de complicatii.”

Ce trebuie sa schimbi

Am putea afirma ca aceasta carte este mai mult decat un manual ce trateaza relatiile de familie. Mai precis, la finalul fiecarui capitol, autorul ne ofera ocazia de a exersa „teoria” prezentata. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al intrebarilor suntem provocati sa aplicam ceea ce am studiat, sa exersam principiile biblice ce privesc viata de familie. Acest gen de structurare si alcatuire a unei carti mareste valoarea invataturilor prezentate si ne provocaca sa experimentam si sa ne imbunatatim propria viata de familie. De fapt, aceasta carte se constituie ca o provocare adresata fiecaruia, avand ca principal obiectiv implinirea planului lui Dumnezeu in viata noastra.

„Daca citesti aceasta carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tau, in mod sigur iti vei irosi timpul. Aceasta carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citesti aici, tie si nu altuia i se adreseaza. De aceea, nu arata cu degetul spre altcineva, ci cauta sa vezi ce trebuie sa schimbi ca Dumnezeu sa poata lucra si in familia ta.”

Parinti si copii

Dar viata de familie nu se rezuma la relatiile dintre soti, ci se refera si la relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii. „Un studiu pe tema relatiilor de familie este incomplet fara o abordare a relatiilor dintre parinti si copii. Acesta este si modelul biblic, pe care-l gasim in multe dintre cartile Noului Testament.”

Prin urmare, este esential sa intelegem modul in care armonia dintre sot si sotie se transfera asupra relatiilor dintre ei si copii. „Un ingredient vital al cresterii sanatoase a copiilor nostri este linistea din familie. Am intalnit zeci de persoane adulte care inca mai sufera si astazi din cauza tulburarii care a existat in casa in perioada cand erau copii.”

Despre disciplina si disciplinare

Educarea copiilor presupune exercitarea cu intelepciune a autoritatii de parinte. Nu este simplu si nici nu se poate da o reteta generala, insa Biblia  ne ajuta si in aceasta privinta, oferindu-ne invataturi de valoare si solutii de urmat. „Regulile, limitele si consecintele incalcarii acelor reguli sau limite aduc siguranta in viata unui copil. Familiile care sunt disciplinate, in care viata este ordonata, ii ofera acea speranta copilului, acel mediu ce este propice atat dezvoltarii emotionale cat si celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu in care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina si disciplinarea ofera acele granite intre care copilul isi gaseste siguranta.”

„Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, o carte sintetica

Aceasta scurta trecere in revista a cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” contureaza fara a epuiza in vreun fel, bogatia si valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat si le-a prezentat intr-o maniera sintetica, usor de inteles si aplicabila fiecaruia. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca nu in ultimul rand, a pastori oameni inseamna a-i calauzi la principiile dreptatii si adevarului, asa cum au fost ele prevazute de catre Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” i se adreseaza oricarui cititor, indiferent de varsta. „Dragul meu, ajunsi la finalul acesti carti, nu te intreb ce te-a impresionat, dar sper insa, ca ceva s-a schimbat sau macar s-a miscat in tine, nu datorita autorului acestei carti, ci datorita cuvintelor Autorului Cartii Sfinte, cuvinte care au fost presarate indeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

LUPTA CREDINTEI de Vasile Bel

O prezentare a aparitiei primilor crestini  baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)

PREFATA

Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.

Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.

In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.

by Prep. Drd. Costel Ghioanca,

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:

Citeste aici

Descarca aici: