MAGII LA IERUSALIM

George Danciu

(Din Cuvântul pastorului Nelu Urs, din 25 Decembrie 2011 – Seara, la Biserica din Hickory, NC)

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”      Evanghelia MATEI, 2. 1-2

Magii – oameni în căutarea adevărului

Întotdeauna au existat oameni de stiinta carora Dumnezeu le-a descoperit ceea ce cautau Continue reading “MAGII LA IERUSALIM”

Sărbătoarea bucuriei îndreptățite

George Danciu

(din Cuvântul pastorului Nelu Urs, din 25 Decembrie 2011, la Biserica din Hickory, NC)

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. (…)Si celor cati l-au primit, adica cei care cred in Numele Lui, li s-a dat dreptul sa se faca fii ai lui Dumnezeu. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –

Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

                                          Evanghelia dupa Ioan, 1: 1-5; 12-18

ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI

Sărbătoarea întrupării Lui Dumnezeu în omenire

Moartea președintelui corean, Kim Jong II, a prilejuit pentru Continue reading “Sărbătoarea bucuriei îndreptățite”

Crăciunul sau Nașterea Domnului Isus?

CE SĂRBĂTORIM


by Pastor

David L. Brown, Ph.D.

(Acest articol poate fi reprodus dacă se face în întregime, incluzând această notă. Acesta nu poate fi reprodus pentru revânzări. Pamfletul tipărit este disponibil de la Logos Communication Consortium, Inc. P. O. Box 173, Oak Creek, WI 53154.)

Crăciunul – Ce îl face important

Este oare data?

Unii cred în mod greşit că 25 decembrie a fost ziua când s-a născut Hristos Continue reading “Crăciunul sau Nașterea Domnului Isus?”

EXPERIENȚĂ CU DOMNUL

Silvia Tărniceriu

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

                 Filipeni, 4.4

Scumpii mei de departe şi de-aproape!

(Mărturia din http://www.peginduri.com/search/label/Silvia%20Tarniceriu; Rodica Boțan, http://www.peginduri.com/)

Am fost rugată să împărtăşesc această experienţă cu Domnul şi, prin aceste rânduri, vă spun la toţi Continue reading “EXPERIENȚĂ CU DOMNUL”

Spiritul Crăciunului

George Danciu

ISUS –  SPIRITUL CRĂCIUNULUI

Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Luca, 2.7)


În zilele din Decembrie, mai mult ca oricând, îndeosebi în decada nașterii Pruncului Isus, în lume e o mare forfotă pentru Shopping. E un spirit de Shopping si de a face si de a primi Cadouri.

Oamenii de afaceri cu această ocazie urmăresc să-și Continue reading “Spiritul Crăciunului”

Geneza conflictului spiritual

CĂDEREA ÎN PĂCAT

George Danciu

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.Geneza, 2.15

Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (…) îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. Epistola către Romani, 13.12;14

Acoperirea –  de care avem nevoie

Dumnezeu a creat lumea noastră, extraordinară,  și întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcătuiesc.  Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. (Geneza, 1.31).

Așezându-l pe om în Gradina Continue reading “Geneza conflictului spiritual”

Minuni, ca excepții de la regulă, în Genealogia Sfântului Prunc

Cartea neamului lui Isus Hristos

 George Danciu

Există două genealogii, paralele, care redau firul istoric nevăzut, asemeni firului cărămiziu întins de Rahav în cetatea Ierihon pentru a-si salva casa, la intrarea poporului evreu în ţara promisă, când a legat ca semn de recunoaștere și protecție funia de fir cărămiziu la fereastra prin care i-a coborât pe cei do Continue reading “Minuni, ca excepții de la regulă, în Genealogia Sfântului Prunc”

ASIGURARE DE VIATA VESNICA

Pregătirea pentru marea întâlnire

Rodica Boțan

A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna, de picura voioșia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul mărit al pasiunii pentru viață si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si culoare si în jurul meselor pline de bucate din cele mai alese, în partasia fratilor si surorilor de credință.

Pe vremea când eram săraci,  proaspăt veniti din România Continue reading “ASIGURARE DE VIATA VESNICA”

LUMEA DE DINCOLO

Experiența lui  Claudiu Lepădat,  aflat  în moarte clinică acum 9 ani


http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/mi-am-vazut-propria-inmormantare-marturia-unui-roman-care-spune-ca-a-fost-in-moarte-clinica.html

Povestirea lui Claudiu Lepădat

Într-o zi de Noiembrie acum câțiva ani eram înaintea unei călătorii mari, de 400 km, la o casă a noastră, la munte. De aceea, știind că drumul va fi greu, am intrat în biserică să mă rog. Am avut sentimentul că nu va fi ușor. Ajuns acasă am deschis Biblia, am citit un verset și Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt:  pericol Continue reading “LUMEA DE DINCOLO”

Iubirea Care S-a Jertfit

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

                     Evanghelia după Ioan, 3.16

George Danciu

Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!

Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânără mamă își lăsă copilul micut acasă în pătuț, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin să cumpere pâine. Lipsind numai puțin Continue reading “Iubirea Care S-a Jertfit”

Thanksgivind Day

Valoarea unui cuvânt

Duminică după amiaza am fost cu sora mea si familia ei la Biserică la San Ramon. Când fratele pastor Ioan Pascut a citit textul de predică, era exact același care îl avusesem de dimineață la Biserica mea. Numai că încă odată am realizat cât de nesecate sunt izvoarele de inspiratie ale Bibliei. Am sa povestesc Continue reading “Thanksgivind Day”

Importanta Botezului Biblic

Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.

 Efeseni, 4.5

       by Nelu Urs


Astazi în lume întâlnim o situație bizară: necreștini botezați și creștini nebotezați!

În Scriptură sunt două simboluri în care trebuie să fim parte ca și creștini: Cina Domnului și Botezul.

Dacă Cina Domnului este un  act cultic si biblic  repetabil, botezul este în esența lui (în mod normal) irepetabil, unic, în viața Continue reading “Importanta Botezului Biblic”

Sfânta traditie bate legea bunului simt

“Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident!” –

Justificare neadevărată

Opinia publică s-a “familiarizat” deja cu barbarismul de care dă dovada inconstiența preoților care “oficiaza” actul “încreștinării” copiilor de câteva săptămâni. Constituția României arată clar că religia este o chestiune de optiune liber consimțită, ori copilul e agresat fizic și psihic prin acel act la mâna sfintei tradiții Continue reading “Sfânta traditie bate legea bunului simt”