Sfânta traditie bate legea bunului simt

“Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident!” –

Justificare neadevărată

Opinia publică s-a “familiarizat” deja cu barbarismul de care dă dovada inconstiența preoților care “oficiaza” actul “încreștinării” copiilor de câteva săptămâni. Constituția României arată clar că religia este o chestiune de optiune liber consimțită, ori copilul e agresat fizic și psihic prin acel act la mâna sfintei tradiții, nebiblice și abuzive.

Biblia, care cuprinde cărțile canonice – nici vorba de așa zisa sfântă tradiție – invață că “Cine crede si se va boteza va fi mâtuit, iar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu, 16.16).
Copilul, inocent, el este inconștient dpdv al ințelegerii pocăinței și credinței (doctrinei creștine biblice), deci, actul in sine este, cum se zice, ca si apa sfințită, nici nu ajuta, nici nu incurcă!

Doar că îl poate omorî inconstiența și grosolănia preoților, care, în fața traumelor copilului micuț, supus supliciului, să răspundă cu iresponsabilă nonșalanță:

Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident!

Redăm mai jos cazul publicat azi 31.x.2011 de gândul.info/news, sub titlul Experiența traumatizantă la un botez: bebeluș în “șoc apneic” după ce este scufundat în cristelniță.

Articolul la care ne referim reamintește și alte cazuri în care, în loc sa facă un bine, familiei și copilului, cum se propovaduiește (degeaba), adică, vezi Doamne, să nu moara copilul nebotezat-încrestinat, îl omoara “botezat”, cu zile.

Insă învățătura Mântuitorului Isus zice așa:

Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sanatoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocaință nu pe cei neprihaniți, ci pe cei păcătoși.” (Marcu, 2.17)

Nu venise pentru cei care nu-L pot primi (și sunt inocenți dpdv al moralei). Isus a venit pentru cei păcătoși, să-i cheame la pocaință.

Actul comis de preoți e cu totul nejustificat. Ar trebui sa se teamă de vremea când li se va cere sa dea socoteală pentru faptele lor de-o cruzime (neglijență-necrestinească) deloc necesare copiilor de câteva săptămâni.

Andrei CIOBANU

***

Experienta traumatizanta la un botez: bebelus în “soc apneic” dupa ce este scufundat în cristelnita

de Diana Marcu

Dupa ce a fost scufundat de trei ori în cristelnita, cu capul în jos, un bebelus de doua luni si jumatate a început sa tremure cu convulsii pret de câteva secunde. Ceea ce pentru mama copilului a fost un episod traumatizant, diagnosticat ulterior de un pediatru drept “soc apneic”, pentru preotul care a oficiat botezul a fost un fapt obisnuit. Scena însa a fost înregistrata de un cameraman care “a sistat filmarea în momentul în care a vazut copilul iesit vânat din cazan”, ne-a declarat mama, Andreea R.

“Nu s-a întâmplat nimic deosebit”, explica pentru gândul Tudor Gheorghe, parohul bisericii din Bucuresti, unde a avut loc incidentul. “Mai mult a intrat în panica nasa”, mai spune acesta, povestind ca la botez a ajuns si o salvare, chemata de martorii la eveniment, pentru a consulta bebelusul.

“Cum a venit, asa a plecat. Copilul era bine”, sustine parintele Gheorghe amintindu-si ca în acel moment în biserica se mai afla un medic pediatru, nas la un alt botez. “A vazut si el copilul si le-a spus tuturor sa stea linistiti”. “Nu s-a întâmplat niciodata vreun accident”, da asigurari parohul amintind de cei 28 de ani de preotie pe care îi are.

“Nu are cum sa se întâmple ceva neplacut”, mai spune acesta rememorând o replica pe care tatal copilului i-ar fi dat-o la finalul ceremonialului religios. “Mi-a spus ca a mai avut un astfel de episod si acasa”.

ASCULTA cum explica preotul paroh Tudor Gheorghe incidentul de la botez

Mama lui Filip, bebelusul crestinat la mijlocul lui octombrie la biserica Precupetii Vechi din Capitala, afirma ca episoadele sunt diferite. “Sotul meu a crezut ca Filip s-a înecat cu apa, ca atunci când acasa a înghitit apa la baita si a tusit”, povesteste Andreea R. “La botez însa, copilul a iesit din apa vânat si cu ochii bulbucati. N-a mai respirat”, sustine mama. “Se auzea doar preotul care ne cerea sa avem încredere în Dumnezeu, ca Filip o sa-si revina, dar clipele alea au fost cumplite”, mai spune aceasta. Femeia îsi aminteste cu groaza clipele traite. “Mi s-au parut minute. Filip era alb, fara reactie”, povesteste Andreea.

Prematurii primesc recomandare speciala de botez

“Acestea sunt simptomele socului apneic”, declara pentru gândul Alina Boboc, medic pediatru. Doctorul, care a diagnosticat copilul în urma relatarii mamei, vorbeste despre absenta respiratiei si spune ca aceasta poate duce la stop cardiorespirator si ulterior la moarte în cazul unui nou-nascut. “Exista copii care pot face stop respirator în contact cu apa”, afirma Alina Boboc, explicând ca nou-nascutii nu au deprinderea de a-si tine respiratia: “Scufundati pâna peste cap, ei aspira apa, care patrunde în caile respiratorii si ulterior în plamâni”.

“Botezul nu înseamna barbarism”, afirma dr. Boboc, care sustine ca parintii ar trebui sa ceara preotilor, la oficierea botezului, sa nu le scufunde copilul în cristelnita în totalitate. “Nu cu capul la fund, ci doar pâna la gât”, recomanda pediatrul, “pentru a evita orice risc”. “De altfel, copiii nascuti prematur primesc chiar o recomandare medicala parafata în legatura cu modul în care ar trebui botezati”, mai spune dr. Boboc. Medicul, colaborator al Spitalului Judetean Ilfov, sectia Neonatologie, aminteste cazurile copiilor care au murit dupa botez, la Sibiu si în Republica Moldova.

Reprezentantii Patriarhiei sustin ca nu au auzit în România de cazuri în care nou-nascutii sa fi avut de suferit de pe urma botezului. “În acele cazuri a fost vorba de probleme medicale pe care copiii le aveau si au fost confirmate de rezultatele autopsiei”, spune parintele Constantin Stoica. “În 1996 un copil din zona Giulesti a murit la o saptamâna dupa ce a fost botezat, dar era bolnav de pneumonie, iar raportul histopatologic a confirmat diagnosticul”, conchide preotul Stoica.

Citeste si BISERICA FACE PACTUL CU INTERNETUL. Drumul banilor din pomelnice online: 1 euro acatistul de o zi, 24 de euro abonamentul la pomenire pe o luna

Un copil a murit înecat peste Prut

Un nou-nascut însa a murit înecat la botez, în iulie 2010. Tragedia s-a petrecut peste Prut, în comuna Mihaileni, când copilul sotilor Gaidau a fost scufundat de trei ori în cristelnita. Bebelusul si-a pierdut cunostinta, iar câteva minute mai târziu un doctor chemat de urgenta a constat decesul. Desi preotul a sustinut ca este nevinovat, la autopsie s-a stabilit contrariul. Copilul a murit prin asfixie mecanica prin înec, iar preotul e judecat pentru omor prin imprudenta.

“Sotul meu a iesit din biserica. N-a mai rezistat sa-l vada pe cel mic bagat în apa”

Printr-o tragedie au trecut sotii Bianca si Marius Vintila din satul Sasag, Sibiu. Ei si-au pierdut fiul, pe Marius Claudiu, la doar câteva ore dupa botez, pe 19 octombrie 2009. Baiatul avea doar 6 saptamâni. “Preotul Schiau nici nu si-a cerut scuze”, povesteste cu tristete Bianca Vintila. “E în continuare cu noi în sat, trece prin fata portii si nu a venit odata sa ne întrebe ce simtim. Ba dimpotriva, a încercat sa ne faca si rau dupa tot necazul”, sustine tânara. Ea spune ca fiul ei nu a fost bolnav, asa cum ar fi explicat preotul ulterior satenilor din Hasag. “Am bilet la iesirea din spital unde zice clar ca copilul era clinic sanatos”, declara mama pentru gândul.

Bianca Vintila nu-si explica rezultatul de la autopsie, care a venit dupa patru luni, potrivit caruia baiatul ei a avut o problema la inima. “Dar când a venit SMURD-ul si am mers la Sura, o ora s-au chinuit sa-l resusciteze. Iar când am ajuns cu el la Spitalul de Pediatrie din Sibiu ne-au zis ca avea apa la plamâni, ca plamânii lui sunt mici”, aminteste femeia plângând. “A murit la doua dimineata”, rememoreaza aceasta.

La un an de la pierderea lui Marius, sotii Vintila au mai avut un copil, un baiat, Ricardo, pe care l-au botezat la Sibiu, si nu în Hasag la preotul Ioan Schiau. “Eu n-am putut sa merg. A mers doar sotul care a iesit din biserica când l-a bagat în cristelnita pe Ricardo. N-a mai rezistat”, încheie femeia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.