Izvorul tămăduirii!

George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

                                                                  Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

 

Isus a zis„Eu sunt Învierea şi Viaţa.”

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizători de drum. Dacă ne-am uita puțin la geneza speciilor literare am vedea cât de timid au evoluat la români dar, poate, și comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce Continue reading “Izvorul tămăduirii!”

Căutați pe Domnul!

George Danciu

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.

                                                                                                      ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SĂ-L CĂUTĂM PE DOMNUL

România e vizitată de străini din mai toate țările lumii. Românii caută, la rândul lor, să plece din țară în lumea largă, unde caută locuri în care să-și găsească împlinirea și fericirea. Continue reading “Căutați pe Domnul!”

Părerea mea și a altora, despre mine!

 George Danciu

Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.

PROVERBE, 22.1

Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

                                                                      Evanghelia dupa Matei, 16.

 .

Cine spun oamenii că sunt Eu?

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare că a zis și acest gând: Trăsătura esențială a geniului răului, e aceea că aceasta se va afla cu foarte mare întârziere! Continue reading “Părerea mea și a altora, despre mine!”

ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT

 George Danciu

În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii (…) Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”” Isaia, 6.

 .

Vai de mine! Sunt pierdut…!”

Democrația ca doctrină a societății, atât cât poate ea să existe, are părțile ei bune și rele. Dacă în epoca comunistă nu aveai voie să-ți manifești nemulțumirea față de conducătorii suspuși, acum, în democrație, în anumite limite o poți face fără să te aștepți că vei da vreodată socoteala cuiva Continue reading “ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT”

MODELUL DE URMAT

George Danciu

Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos.(1 Corinteni, 11.1)

Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.(Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Creștine suferim acut de o mare Criză –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânăra generație Continue reading “MODELUL DE URMAT”

VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. ”Evrei, 10.23-25

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Faptele apostolilor, 2.42

MĂRTURIA PUBLICĂo datorie a creștinului

Latura publică a poziției de creștin constă în primul rând în faptul că cineva se alătură părtășiei celorlalți creștini Continue reading “VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ”

UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. (…) Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută!”Psalm, 40.1-3; 16

Născut din noulatura personală a creștinului

Când fac o tabără cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunăm în fiecare dimineață, înainte de micul dejun, la un sfert de oră de reculegere. Cântăm mai întâi o cântare duhovnicească, apoi citim o meditație Continue reading “UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…”

CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ

Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

 Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări Continue reading “CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ”

PUTEM FI DEOSEBITI!

Un om special


În fiecare generatie sunt si oameni speciali. Nu întotdeauna ajung însa sa fie si celebri. Conducatorii, sefi de stat, împaratii si regii, ei ramân mai usor în istorie si în memoria maselor, pentru un lucru sau altul.

Vlad Țepeș e celebru pentru hotarârea sa de neclintit de a aplica legea, chiar cu cruzime, pâna la a-i trage în teapa pe raufacatorii calcatori de lege. Poate de acolo a ajuns pâna la noi vorba Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Ceea ce lipseste astazi României Continue reading “PUTEM FI DEOSEBITI!”

Calea ieșirii din Criză

George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

Eminescu, “Imparat si Proletar


Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!

Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare Continue reading “Calea ieșirii din Criză”

Garantat sută la sută

George Danciu

Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.„                                   (Geneza, 12.1-4)

Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”(Ioan, 3.16)

ÎN CALATORIA VIETII

Trista istorie a celebrului Vas maritim, TITANIC, este binecunoscuta!

A fost cel mai mare pachebot din lume, dar, din păcate,  doar pentru scurtă vreme  deoarece tragedia primei curse l-a prăbușit pentru totdeauna în apele înghețate ale Oceanului.

Înaintea istoricei croaziere, toata lumea era extraordinar de entuziasmata Continue reading “Garantat sută la sută”

Pâinea Vieții

Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”                                Matei, 6.11

GÂNDURI PENTRU 2012!

Nevoia de pâine pentru întreaga populație a lumii, care se ridica la aproximativ 6,7 miliarde de oameni, e deosebit de însemnată!

Pâinea, alimentul de bază al omului, a fost și este  o problemă majoră și în Anul în care suntem deja intrați!

Suntem în prima zi a Anului 2012!

Orice lucru se începe cu o Rugaciune. Cu atât mai mult la început de An 2012!

Fiecare crestin e bine sa aiba Continue reading “Pâinea Vieții”

Cristos cunoaste viitorul

SA CĂUTĂM SĂ FIM NEPRIHĂNIȚI ÎN 2012

Sorin Sabou

(http://www.sorinsabou.com/)

Cine va vedea pe Dumnezeu?

Ce răspunde Cristos la întrebarea: Ce va fi? Iar daca suntem și mai specifici putem reformula pornind de la cuvintele lui: A cui va fi împărăția? Cine va vedea pe Dumnezeu? și Cine va moșteni pământul?

Aceste întrebări cu privire la lucrurile esențiale din viitor oferă liniile de investigare la nivelul Evangheliei după Matei. Cristos dă răspunsul subliniind bucuria fără margini a celor care vor avea parte de Continue reading “Cristos cunoaste viitorul”