Folclor sacral daco-românesc

PRICOLICIUL SI…ÎNVIEREA!

Noi consideram ca figura Lupului Fenrir (zeitate majora daco-geto-gotica, identificabila, functional, cu însusi Zalmoxis!) aduce, în toate cazurile, sugestia demiurgiei, a întemeierii Neamului Dacilor-DAOI (Poporul CAII DREPTE, dar si Poporul LUPULUI!) – sau, cel putin, a dorintei de schimbare a lumii (prin PURIFICARE – PURIFICAREA presupunând trecerea prin INITIEREA [MIORITICA] A MORTII). Munca acelor “Collegia fabrorum” (societati secrete, de la începutul mileniului I, cu misiunea de a “împaca”, în esenta lor spirituala, simbolurile divine ale antichitatii – zalmoxiene, în cazul României! – cu cele crestine) vadeste efecte limitate, din moment ce LUPUL SUPREM/ARHETIPAL, AXA DEMIURGICA A SPIRALEI LUMILOR, îsi pastreaza, pentru valahi, un chip aproape exclusiv negativ…!
Aceasta, în ciuda încercarilor unor Romulus Vulcanescu, Paul Lazar Tonciulescu sau Adrian Bucurescu de a-i restabili/restaura “aura” originara…Si, dupa ei, vin si alti ucenici – dar, din pacate, daca eficienta “Collegia fabrorum” a fost atât de limitata si de aproximativa, cum altfel poate fi cea a unor cercetatori singuratici si priviti chiorâs, de catre “modernitatea” cea cu mintea blocata, în borborosul materiei-Prakrti…?! “Lupul a fost un animal respectat în regiunea istorico-culturala din sud-estul Europei. El detine un loc important în fauna sgraffitata si pictata pe ceramica de Cucuteni, cu rost ritual sau ceremonial. Stindardul dac era un corp de balaur cu cap de lup, care apare figurat si pe columna lui Traian. Mircea Eliade raporteaza numele dacilor la termenul frigian dàos, dat “unui zeu sau stramos mitic lykomorf sau care s-a manifestat sub forma de lup“, patronul unei confrerii secrete de luptatori de tipul Männerbünde -ului german. În plus, romanii au adus cu ei cultul imperial al lupului, ce tinea de întemeietorul Romei si al statului roman. Aceasta mostenire a întarit si resemnificat unele aspecte ale culturii lupului la daci, care, combatut de crestinismul primitiv, a capatat în cele din urma un caracter anticrestin. Este vorba de lycantropie si de sarbatorile populare numite zilele lupului sau lupinii. Pentru a contracara puterea magico-mitica a lupilor, crestinismul primitiv i-a dat pe lupi în stapânirea lui Sânpetru, care îi tine în frâu, îi judeca si pedepseste dupa voia lui. Semnificatia extraordinara a acestui animal e dovedita si de faptul ca în cultura noastra populara îi sunt consacrate 35 de zile pe an. Aceste zile în care apar practici dedicate lupului sunt concentrate în perioada de toamna si iarna a anului: Sânpetru (29 iunie), Circovii Marinei (15-17 iulie), Martirul Lupu (22 august), Teclele (24 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Osie (17 octombrie), Lucinul (18 octombrie), Sâmedru (26 octombrie), Ziua Lupului (13 noiembrie), Filipii de Toamna (14-21 noiembrie), Filipul cel schiop (21 noiembrie), Sf. Andrei (30 noiembrie), Sâmpetru de Iarna (16 ianuarie), Tanase de Ciuma (18 ianuarie), Filipii de Iarna (25-31 ianuarie), Stretenie (2 februarie), Martinii de Iarna (1-3 februarie)” – cf. Cristina Cioara, Lycantropia1. Extrem de slabul efort al crestinismului de a asimila energetico-simbolistic zalmoxianismul este mai mult decât evident. Mereu, Lupul este expediat în tenebrele noptii si groazei si pustiului demoniac, în loc sa i se ofere/pastreze Tronul Solar-Demiurgic…sau, macar, bivalenta nocturn-diurn. (Bivalenta evidenta, totusi, daca luam în considerare „postarea” prioritara, a Sarbatorilor LUPULUI, în zona calendarului de toamna-iarna – din septembrie si pâna, hat, în februarie – 24 septembrie-2 februarie: de la A FACE/”FACATORUL” =”cvasi-etalarea”/cel putin, sugestia functiei circular-cosmico-demiurgice!!!): LUPULUI, deci, îi datoram „berbecirea”-împingerea duhurilor demonice/întunecate/”iernatice”, spre…SOLARITATEA ÎNVIERII NOULUI CICLU VITALISTIC-COSMIC!!!).
Iata, spre exemplu, cazul PRICOLICIULUI (a se observa cât de adânc a lucrat propaganda insidioasa a Bisericii Crestine “de zid”, “DISCURSUL TERORII”, în oamenii traditiei rurale – deci, în esenta lor, adepti ai zalmoxianismului, ca “umbra vestitoare” a Lui Hristos-Mântuitorul, Lumina Lumii si Învierea de Veci a Duhului) – cu atentie pe Obsesia Sângelui (“sângerozitatea” pricoliciului, “suge sângele” – de fapt, îl preschimba, prin metanoia… – “sângele spurcat/blestemat”, de fapt, garant al acelei “race faée”, de care vorbeste Vasile Lovinescu2) :
“O analiza «pozitivista» a textelor populare referitoare la pricolici releva faptul ca prin acest termen era desemnat un lup deosebit de rau, a carui cruzime si abilitate nu-si puteau afla explicatia decât prin invocarea unui amestec al puterilor demonice“ (cf. Mihai Coman).
Si: “Cel de-al doilea tip de strigoi este strigoiul mort, omologul vampirului din cultura occidentala, care, mort fiind, îsi poate parasi mormântul, în general cu scopul de a suge sângele rudelor mai apropiate sau al altor persoane. Exista numeroase cazuri în care pricoliciul este încadrat aici, superstitia afirmând ca acest strigoi mort se poate transforma în lup. De fapt, este vorba, în majoritatea cazurilor, de un pricolici sau un strigoi viu care, dupa moarte, devine strigoi mort, pastrându-si, însa, capacitatea de a se face lup. Marianne Mesnil arata ca “aceste cuvinte se reaseaza într-o serie de denominatii populare, care merg de la omul-lup la devoratorul de astre, trecând prin vampir (…)El apare în doua serii de termeni: vârcolac – priculici – striculici (devorator de astre – om-lup – forma compusa) pe de-o parte, priculici – striculici – strigoi (om-lup – forma compusa – vampir) pe de alta ” (cf. Cristina Cioara, Lycantropia).
Dar si: “Pricoliciul poarta uneori cap de om pe trup de lup, alteori cap de lup pe trup de om. El actioneaza numai noaptea, în pustietati, paduri neumblate (…). Împotriva puterii diavolesti a pricoliciului se foloseste o iarba rozacee, care creste în paduri, în locurile în care un om blestemat sau un lup, dându-se noaptea de trei ori peste cap, se preface în pricolici. Aceasta planta se numeste coada pricoliciului (Auruncus silvestris)” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magica.
Mai amanuntit si chiar mai relevant (n.n.: a se vedea cum Lupul Cosmic este asimilat, perfid-propagandistic, cu cele mai cumplite pacate ale sângelui – incesturile!): “Multe credinte populare atribuie originea lycantropiei unei întâmplari ciudate la nasterea copilului ce va deveni pricolici, sau unui atribut cu care se naste. În conceptia populara, cei nascuti cu caita sunt predestinati sa aiba stari extatice. Daca aceasta “tichie” este alba, avem de-a face cu un spirit pozitiv, un “dreptmergator”; daca e neagra sau rosie, cu unul malefic. Particularitatile, ciudateniile legate de nasterea cuiva, de momentul sosirii sale în lume, nu pot fi ignorate si par a-l urmari pe copil, pe tot parcursul vietii.
a) “Pricolici sunt toti oamenii care se nasc cu capul acoperit cu tichie (XI 19)” (cf. Ion Muslea, Ov. Bârlea). “Daca «chitia» pruncului este rosie, moasa o apuca repede, iese cu ea afara si striga: «Auziti lume, s-a nascut un lup pe pamânt! Nu e lup sa manânce lumea, ci e lup sa munceasca si sa aiba triste de ea!»” (cf. T. Pamfile) (n.n.: iata un prim semn – … din pacate, si singurul! – al DEMIURGIEI LUPULUI: nu doar distruge, ci…”MUNCESTE”!!!). “Strigoi e acela ce se naste cu «caciula» pe cap. Pe ce lucru îi sparge moasa caciula, pe ce va arunca-o mai întâi, pe acel lucru e acel om strigoi… Dupa moarte, acesti strigoi se hranesc… cu fiinte si lucruri… de acelea pe care au fost pusi. Astfel, se spune ca o fata, fiind pusa strigoaica pe un câine, dupa ce a îmbatrânit si a murit, s-a prefacut în lup si a mâncat toti câinii din sat.“ Aceasta credinta descrisa de Tudor Pamfile este un caz particular, deosebit de cele care afirma, pur si simplu, ca cei nascuti cu caita vor fi pricolici (n.n.: tocmai între aceste contradictii, trebuie cautat…”Adevaratul LUP”!).
b) “Pricoliciul se face din oameni sau femei cu coada“ (cf. Muslea, Bârlea). Tot aceasta coada, ca una dintre cauzele lycantropiei periodice, este mentionata si de N.L. Kostaki. “Aia care sa naste de strigoi are o coduta dinapoi, din nastere. Aia ase-i. Aia nu vre ei, da’ ase-i nascut.“ (cf. Despre omul-lup, în Maria Ionita, Cartea Vâlvelor).
c) “Pricoliciul se face din copil bastard, a carui mama a fost de asemenea «de dupa garduri» (XVII 103) (cf. V 194, IX 76, XVIII 28)“, “din a treia spita de fata necasatorita (VI 231 / 19)“, din al treilea rând de copii din flori, casatorit cu un alt individ, provenit tot din trei grade de nasteri din flori (IX 290)“, din “al saptelea fiu nelegiuit (XVII 126, 156), din a noua foachie (fata din flori) (XVII 22)“ (cf. Muslea, Bârlea). Pamfile afirma si el ca, “dupa unele credinti, tricoliciul se face dintr-un copil din flori, dupa altele este copilul unei fete gresita cu un flacau, nascuta si dânsa tot astfel, dintr-o mama zamislita la fel.“
d) Nascut din parinti incestuosi. Pricolici se fac din “copii din doi veri primari si chiar de gradul doi si trei (XV 168), din împreunarea tatalui cu fiica-sa sau a mamei cu fiu-sau. «Devenind mare, la epoci nehotarâte, îi vine o nebunie, fugind pâna se vede singur. Atunci se da de trei ori peste cap, se preface în lup, câine sau alta fiara si pleaca asa turbat, sa sfâsie pe cei din calea lui – chiar si pe ai sai » (VIII 92)“.
e) Nascut din încrucisarea cu lupi infernali. Este una din credintele pe care le expune Romulus Vulcanescu în lucrarea sa, Mitologie româneasca.
f) Nascut din al noualea frate din noua frati lunatici. Pamfile citeaza aceasta credinta , conform careia mezinul unei familii, în care toti cei noua frati sunt nascuti în aceeasi luna, este predestinat sa devina pricolici”.
…Cu alte cuvinte, prin intermediul Sângelui (ca-ntr-un POTIR GRAAL re-suscitat!), Esenta Sacra-LUP infiltreza si transcende esenta ne-sacra umana – RE-SACRALIZÂND-O!!!
…LYCANTROPOS este (sau devine, ceea ce, în situatia data, de METANOIA, e acelasi lucru!), de fapt, ARCHANTHROPOS/OMUL PRIMORDIAL!!!
…Ce pacat ca Biserica Crestina “de zid” (cel putin începând din Evul Mediu, când scopul Bisericii era si acela de a elimina foarte brutal si deloc “fair”, PRIN TEROARE, “adversarul” Religiilor Primare3, cum este si ZALMOXIANISMUL…despre care Religii Primare, Hristosul, prin spalarea picioarelor Sfintilor Apostoli, sugereaza ca sunt “radacinile arhetipal-religioase”, fata de care trebuie sa aratam profund respect!… – …dar neexistând buna-credinta si bunavointa de Duh, re-integratoare întru divin, nici pâna azi!) nu exploreaza hristicul implicit, ascuns sub exagerarile “distructive”: de fapt, “demonismul (pretins!) al Mortii” nu e altceva decât indiciul (continând valenta!) Mortii Hristice, INITIATOARE ÎNTRU ÎNVIERE/VIATA VESNICA!

prof. dr. Adrian BOTEZ

DESCOPERIND FARMECUL PREFECTURII FUKUSHIMA

Am ezitat mult timp înainte de a începe sa scriu despre un subiect atât de fierbinte cum este cel legat de prezenta criza din Japonia cauzata de explozia circuitelor de racire ale reactoarelor nucleare de la Fukushima. Fiindca informatiile despre ceea ce se întâmpla acolo ne vin într-o cadenta ce ne împiedica sa mai întelegem cu adevarat situatia reala, am preferat sa ma orientez catre anumite aspecte ce vor fi cu siguranta ignorate de catre presa internationala.

Mai întâi vreau sa îmi declar respectul si admiratia pentru cultura japoneza, precum si pentru aceasta natiune care a stiut sa se adapteze atât de bine circumstantelor fluctuante ale istoriei. De aceea, sunt sigur ca poporul japonez va învata lectii utile si din acest incident nedorit, care este posibil sa schimbe definitiv cursul actual al societatii nipone.

În primul rând, pot spune ca numele Fukushima nu îmi spunea nimic înainte de acest incident, la fel cum nici Cernobal nu era stiut înainte de catastrofa nucleara din timpul Uniunii Sovietice. Din acest punct de vedere, am constatat ca pe Wikipedia dupa un scurt paragraf ce descrie amplasarea orasului Fukushima, urmeaza o multime de relatari despre tragedia nucleara din regiune. Este trist ca un loc de pe planeta sa devina cunoscut doar dupa un eveniment nedorit, dar asa se scrie istoria, mai ales când te afli în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Curios fiind de acest loc, am început sa citesc materiale care sa îmi spuna ceva despre specificul locului, istoria sa, oamenii din regiune si cultura lor. Cred ca orice demers jurnalistic serios ar trebui ca atunci când exploreaza evenimentelor dintr-o anumita zona de interes, sa prezinte deopotriva câte ceva si din specificul locului. Bineînteles ca nu ma refer la acel jurnalism de senzatie si „creator de evenimente” care sa tina prima pagina a ziarelor sau destinat sa atinga cele mai mari cote de audienta. Mai precis ma refer la menirea comunicarii jurnalistice de a ne oferi informatii corecte, pline de miez, obiective si mai ales în context.

Vizionam o multime de emisiuni despre acest eveniment din Fukushima, dar nu ne întrebam de exemplu: Cine sunt acesti oameni? Care este istoria lor? Ce fel de cultura au? Cum gândesc? Cum se bucura? Cum se întristeaza? Ne postam în fata televizoarelor în timp ce se arunca în mod haotic în noi cu informatii trunchiate pe care le receptam într-un mod barbar, primitiv, în nuantele de gri ale temerii, îngrijorarii si senzationalului. Iar dupa ce „show-ul” mediatic s-a încheiat, aruncam la cos toata chestiunea pentru a trece la un alt subiect „fierbinte”, din care marile trusturi media îsi culeg profituri deloc lipsite de importanta.

Sa uitam acum aceste lucruri si de aceea va voi propune câteva date sintetice despre prefectura Fukushima, culese din mai multe surse de pe Internet. Mai jos voi indica si câteva link-uri pentru cei interesati sa extinda orizontul pe care l-am creionat în câteva cuvinte.

Mai întâi, Fukushima înseamna „insula bunului destin” (“good-fortune island”) si este capitala prefecturii cu acelasi nume din regiunea Tohoku a Japoniei. Orasul se afla la 250 km nord de Tokyo si la 80 km sud de Sendai. Desi orasul este localizat în interiorul insulei, prefectura are mai multe porturi la oceanul Pacific, câteva dintre ele numindu-se Onahama si Soma. La nivelul anului 2003, populatia orasului era estimata la 290.866 de locuitori la o suprafata de 746 km patrat rezultând o densitate de 390 de oameni / km patrat.

Fukushima City este înconjurata de o multime de izvoare termale si are nenumarate resurse naturale în regiune, fiind una dintre cele mai mari zone turistice din Tohoku. Plasarea orasului permite accesul catre multe alte regiuni ale Japoniei prin intermediul unui sistem de transport bine pus la punct. În numai o ora si jumatate poti ajunge în Tokio folosind caile ferate, iar aeroportul orasului, deschis din anul 1993, permite turistilor sa viziteze orasul venind nu numai din zonele metropolitane ale regiunii, dar chiar si din celelalte insule ale arhipelagului nipon.

Prefectura Fukushima este bogata în festivaluri unice ce se desfasoara în fiecare anotimp de-a lungul întregului an, având o semnificatie profund religioasa îmbinata cu practici agricole specific japoneze, reflectând istoria locala si diferitele traditii culturale. Astfel, marele festival Ryozen celebreaza perioada turbulenta Nanbokucho (1336 – 1392), când conflictul dintre doua curti imperiale rivale au divizat natiunea. Sau festivalul Soma – Noomaoi, ce dateaza de peste 1000 de ani, se desfasoara pe fostele proprietati ale clanului Soma si recreeaza atmosfera din perioada Statelor Razboinice (1467 – 1568). În jur de 500 de calareti costumati în samurai purtând steaguri medievale specifice ofera un spectacol de lupta deosebit în sunetul si lumina focurilor de artificii, fiind unul dintre cele mai reprezentative astfel de festivaluri din Japonia.

Lista poate continua, dar ma opresc aici fara a uita faptul ca pot fi întâlnite o multime de mestesuguri specifice locului. Astfel, lemnul de buna calitate se gaseste în calitati abundente în Fukushima fapt ce permite realizarea de obiecte artizanale de exceptie. De asemenea, o multime de obiecte din lut ars pot fi procurate reflectând cultura locala a regiunii.

Nu pot sa mai adaug decât ca pe masura ce exploram aceste informatii am uitat în cele din urma de isteria mediatica si fara sa vreau am înteles gestul acelor muncitori eroi, care au preferat sa îsi dea viata pentru a salva o tara, o natiune si un patrimoniu de exceptie. Am înteles de fapt ca ei aveau pentru ce sa moara, aveau ce sa apere si într-un fel am gasit o explicatie pentru spiritul de sacrificiu al japonezilor.

Oare noi ca români am avea ce apara sau mai bine zis, am putea proceda la fel daca destinul ar cere un astfel de sacrificiu?
…………………………………………………………………..

Referinte:
1. Wikipedia, Fukushima:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima,_Fukushima

2. Pagina prefecturii Fukushima:
http://www.pref.fukushima.jp/kokusai/IADwebsite/aboutfuku/aboutfuku7History.htm

3. Pagina orasului Fukushima:
http://www.city.fukushima.fukushima.jp/english/about/index.html

4. Privelisti în Fukuhsima:
http://fuku-tabi.jp/en/sightseeing/2010/03/000059.html

Octavian LUPU
18 martie 2011
Bucuresti

PICTURA SI MATEMATICA – O SIMBIOZA

Din câte se stie, desi apartin unor domenii aparent opuse, pictura si matematica nu se exclud, asa cum ar putea crede unii. Matematica face, de secole, casa buna cu diverse forme ale creativitatii artistice daca ar fi sa luam ca repere cel putin celebrele cazuri ale lui Michelangelo Buonaroti si cel al lui Dan Barblian (Ion Barbu). Nu sunt, desigur, singurele în acest sens. Dar ne oprim doar la ele pentru ca scopul acestui text nu este acela de a epuiza analiza sau inventarerea unui astfel de tip de raporturi interdisciplinare. Ne-a determinat la o astfel de abordare cazul unei fetite, aflata doar în clasa a IV-a în prezent, la celebrul liceu clujean „Nicolae Bacescu”. Este vorba despre eleva Bogdana Chis.
În perioada 25-27 martie a.c., mai multi elevi clujeni, între care si de la renumitul liceu clujean amintit, au participat, la Râmnicu Vâlcea, la un concurs international de matematica, denumit „scoala cu ceas”. S-au întrecut aproape 5.000 de copii din România, dar si din tari ca: Indonezia, Tailanda, Ucraina, Serbia, Ungaria, Basarabia, Croatia etc.
Cea mai înalta distinctie obtinuta de elevii clujeni, respeciv Medalia de argint, i-a revenit elevei Bogdana CHIS, din clasa a IV-a C a Liceului „Nicolae Balcescu” (învatatoare d-na Floarea Rostogol). O medalie de bronz s-a decernat elevei Bianca Papuc, iar mentiuni lui Horatiu Cepoi si Adrianei Damian, elevi ai aceleasi clase
Ne-a retinut atentia, însa, cazul elevei Bogdana Chis, dupa parerea noastra, una din cele mai dotate eleve ale acestui liceu, cu rezultate exceptionale la învatatura (inclusiv diplome si premii obtinute la Olimpiada de limba si literatura româna
Iata, însa, ca Bogdana Chis (pasionata nu doar de lucrurile specifice vârstei sale) a reusit sa se situeze pe un extrem de onorant loc doi, la un concurs international de matematica, între cei circa 5.000 de copii din România si alte tari participante.
Adresam sincere felicitari tuturor elevilor care au obtinut aceste frumoase rezultate, dar si celor c se ocupa de pregatirea lor. Avem deplina convingere ca, în viitorul apropiat, va spori substantial numarul olimpicilor scolilor clujene, evidentiind, si în acest fel, nivelul elevat al învatamântului din acest important centru cultural si universitar sud est european.

Note de subsol:
1. Din informatiile noastre, elevii îndrumati de doamna învatatoare Floarea Rostogol obtin, în ultima vreme rezultate cu totul deosebite la o serie de concursuri scolare, nclusiv la olimpiadele pe materii, rod al muncii si preouparii deosebite a dascalitei lor.
2. Înca de când era în clasa a II-a, Bogdana Chis este în masura sa recite o buna parte din poeziile lui Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavin Goga, dar si ale altor poti clasici si contemporani. Lecturile sale, atât cantitativ, cât si din punct de vedere al diveritatii lor, sunt de-a dreptul impresionante
Dr. Dan BRUDASCU

André Grétry – compozitor francez de origine belgiana al secolului al XVIII-lea

André-Ernest-Modeste Grétry este un compozitor francez nascut în Liège(Belgia) ce a trait în perioada 8 februarie 1741 – 24 septembrie 1813.
Desi tatal sau a fost violonist, Grétry nu a manifestat un interes deosebit pentru muzica. A studiat canto, bas si compozitie, dar nu a fost niciodata un mare orchestrator, vocatia sa fiind opera italiana. A câstigat o bursa de studii la Roma, de la Fundatia Lambert Darchis (1761 – 1766). Cunostintele sale muzicale si inventivitatea sa îl incita sa scrie opera. Prima sa opera comica, Isabelle si Gertrude, a fost creata în 1766 la Geneva, acolo unde îl întâlneste si se împrieteneste cu Voltaire.  
Grétry se casatoreste în 1771 cu pictorita Jeanne-Marie  Grandon, fiica pictorului Charles Lyon Grandon.  
Ca urmare a succesului sau obtinut la Paris, Grétry a compus 15 opere si 40 de opere comice pâna în 1803. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea a fost un maestru al acestui gen muzical si teatral. Dupa ce a fost director muzical al reginei, a devenit, dupa Revolutie, protejat al lui Napoleon, care l-a decorat  Cavaler al Legiunii de Onoare în 1802.     
Conform dorintei sale, a fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise, iar inima i-a fost  repatriata în orasul sau natal în 1842 si introdusa în statuia de bronz, în fata Operei Regale din Valonia. Academia de Muzica din Liège îi poarta numele, precum si o strada din Liège.          
Muzeul Grétry din Liège, casa în care s-a nascut compozitorul, este situat pe strada Récollets. A fost inaugurat oficial în prezenta regelui Albert I si Regina Elisabeta pe 13 iulie 1913. Cladirea a fost detinuta de o familie din Liège, Dubois-Desoer, pâna în 1859. La acel moment, familia a decis sa o doneze orasului Liège. Casa a fost renovata dupa modelul anului 1824, îndepartându-se modificarile efectuate de chiriasii succesivi.  
Multiple evenimente care au facut parte din viata compozitorului sunt evocate în colectiile muzeului.Acestea sunt distribuite în diferite parti ale casei si îsi pastreaza fiecare scopul lor initial. Pretutindeni o iconografie îl prezinta pe Grétry la toate vârstele (125 de efigii rarisime, din care picturi rare, desene, busturi, statuete, medalioane, miniaturi). Mai multe instrumente muzicale vechi sunt, de asemenea, expuse (fortepiano, pian, viori). Etajul al doilea contine o biblioteca bogata cu partiturile si cartile lui Grétry, scrisori si lucrari critice sau biografice.          
In incinta muzeului sunt organizate cu regularitate expozitii, concerte si conferinte.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Photographer: Raimond Spekking

ULLS INQUIETS"/"OJOS INQUIETOS

REVISTA “NOU HORIZONT” – VALENCIA
CENTRUL SOCIOCULTURAL “DIN INIMA” – VALENCIA
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI, ROMANIA
va invita in ziua de joi 17 martie 2011, orele 16.00, et.1, C.C.Sind.Galati la expozitia inedita de fotografie si poeme haiku: “ULLS INQUIETS”/”OJOS INQUIETOS”/ “OCHI NELINISTITI”
 coordonatori proiect:     – Adriana Vidroiu – poet, director revista “Nou Horizont”
 – Manolo Millán
 – Roberto Canelles
 – Cosmin Constantin Toma – presedinte Centrul Sociocultural “Din inima”
in colaborare cu: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl.
autorii expozitiei:
1. Laura Torres
2. Alex Contell
3. Laura Edo
4. Beatriz  Aranda
5. Estela Pastor
6. Miguel Ángel García Navarro – fiecare in parte au avut expozitii proprii si colective, sunt ziaristi fotografi si au sub 30 de ani.
tehnica:
digital, alb/negru si color
numarul de fotografii:
– 30 de tablouri de dimensiuni variate, predominand 30 x 40 CM
prezentare/comentariu:
Izvor de viata si sentimente, Valencia este unul dintre acele locuri privilegiate din lume unde arta si nobletea  s-au unit cu eternitatea. Sase ochi nelinistiti si sensibili, raze de lumina si culoare,  dezbraca in fata privirilor noastre curioase,  acest oras incantator si plin de mister.
Autorii sunt licentiati in comunicare audiovizuala si ziaristica  ai universitatii “Cardenal Herrera de Valencia”
grupuri tinta:
studenti in comunicare audio vizuala, agentii de turism, departamente de turism, iubitori de fotografie, profesionisti, artisti, scriitori, mass-media,etc.
expozitia cuprinde si un grupaj de poeme haiku semnate de poeta Angela Baciu
traducerea in limba spaniola: Adriana Vidroiu
despre VALENCIA:
In fotografie, timpul se opreste, cu fiecare „click” este capturat un moment, se decupeaza un fragment din  timpul care ramane nemiscat. Unindu-le, am creat mai multe timpuri intr-o aceasi mare imagine.
Sase „ochi nelinistiti” dezbraca in fata privirilor noastre orasul Valencia si imprejurimile acestuia, imortalizand frumusetea acelor elemente cotidiene, banale, ce pentru majoritatea trec neobservate.
Valencia este unul dintre cel mai „viu” oras spaniol, taramul florilor, barcilor, portocalilor, maslinilor, palmierilor si a plajei situate in inima orasului, scaldat in lumini si  sustinut de radacinile puternice ale istoriei , ce  impresioneaza prin dinamism si frumusete.
In ultimii ani, Valencia a capatat un important renume international prin construirea Orasului Artei si Stiintei, un complex cultural unic in lume,  odata cu construirea Palatului Operei si a Spitalului „Credinta” edificii cu dimensiuni unice in Europa si prin gazduirea a doua evenimente sportive importante si anume America’s Cup si Marele Premiu de Formula I.
Dar, mai presus de toate cele expuse anterior, Valencia este orasul artei, traditiilor si al focului care, in fiecare an  pentru sapte zile,  se imbraca in haine de sarbatoare. Povesti sub forma de monumente uriase de lemn si carton acompaniate de focuri imense de artificii, buchete de flori, activitati traditionale si religioase  si  mii de printese inunda strazile si bulevardele citadelei ce sarbatoreste intens, determinand milioane de persoane din toate colturile planetei sa se uneasca la aceasta sarbatoare ce ofera un spectacol unic.

traducere:
ORGANIZADORES:        
Revista “Nou Horizont” /Director- Adriana Vidroiu
Centre sociocultural “De cor” Valencia- Presidente: Cosmin Constantin Toma
Casa de  Cultura  de los Sindicatos Galati- Conseller de Cultura: Angela Baciu
Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
COORDINADORES DEL PROYECTO
Adriana Vidroiu
Manolo Millán
Roberto Canelles
 & Angela Baciu

AUTORES  DE LA EXPOSICION
Laura Torres
Alex Contell
Laura Edo
Beatriz  Aranda
Estela Pastor
Miguel Ángel García Navarro
 
TECNICA
Digital con retoque, blanco y negro y color
 
NUMERO DE FOTOGRAFÍAS
– 30 cuadros
Varios tamaños predominando  30 x 40 CM
 
COMENTARIO
Fuente sin fin de  vida y sentimientos, Valencia es uno de aquellos lugares privilegiados del mundo donde el arte y la nobleza han contraído matrimonio con la eternidad.  Seis ojos inquietos y sensibles, rayos de luz y color, desnudan  delante de nuestra mirada  una Valencia llena de misterio y encanto.
Los autores de esta exposición son licenciados en Comunicación Audiovisual y Periodismo de la Universidad Cardenal Herrera de Valencia.  
 
En fotografía el tiempo se para, con cada “click” se captura un momento, se recorta un fragmento del tiempo que se queda inmóvil en una imagen. Al unirlas, hemos creado muchos tiempos en una misma gran imagen. Seis maneras personales de ver la ciudad de Valencia y sus alrededores, encontrando belleza en las cosas más banales y cotidianas que generalmente pasan desapercibidas para
la mayoría. Valencia es una de las más vivas ciudades de España, tierra de flores, barcos, naranjos, olivos, palmeras y playas en el corazón de la ciudad, bañada en luces y sostenida por su historia, destaca por su dinamismo y belleza.
A todo esto, en los últimos años, Valencia a añadido un importante protagonismo internacional con la construcción de la Ciudad de las Artes y las Ciencias, único en el mundo, el Palacio de la Opera y el Hospital LA FE, con dimensiones y capacidades únicas en Europa. Dos eventos deportivos internacionales como America’s Cup, la competición de vela más importante del mundo, o del Gran Premio de Fórmula I son motivo de un gran atractivo turístico. Pero a pesar de lo anteriormente descrito, Valencia es la ciudad del arte, tradición y fuego que cada año, durante una semana, se viste de fiesta.
Monumentos gigantes de cartón y madera, castillos de artíficos, flores, tradición, religión y oleadas de princesas, inundan las calles de Valencia que vive a todo pulso y donde millones de personas de todo el mundo vienen a disfrutar de las Fallas, el espectáculo más original que existe.

 – poeme haiku:    – autor Angela Baciu,
                           – traducerea: Adriana Vidroiu
 
1. “Amaraciunea
    Zilei de ieri. Impliniri
    Voite astazi.
                            La amargura
                            De ayer. Éxitos
                            Deseadas hoy.
2. Nu-i mai pasa de
   Sufera pana cand el
   Saruta pleoapa.
                                Ya, no le importa
                                Sufrir hasta cuando
                               Le  besa  los parpados.
3. Secatuire
    Nascuta in pacate
    Martie sublim.
                                 Estenuamiento
                                 Nacida en pecado
                                En un marzo sublime.
 4. La POGOR
    Icoane si mari  ingeri
    Ai poeziei.
                                    La POGOR
                                   Iconos y  grandes  angeles
                                   De la poesía.
 
5.Stancuta neagra
  In dimineata zilei de azi
 Agudul in parg.
                                     Jilguero negro
                                     Volando en la mañana de hoy
                                     Morera casi madura.
6.Intre palmele
   Lui  Dumnezeu zabovesc
   Sufletul pleaca.
                                        Entre las palmas
                                       De Dios descansan
                                        El alma se va…
7.Pamant uscat in
   Fereastra deschisa la
   Casa. Du-re-re.
                                               Tierra seca, en
                                              La ventana abiera
                                              Casa. Do-lor.
8. Mama tanara
   Pe mainile ei doua bratari
  Varsta femeii.
                                                 Madre joven
                                                En la muñeca con dos pulseras
                                                La edad de la mujer…
9. Mireasma de tei
    Prinse radacini in mai
    Un scranciob singur…
                                              Olor de tila
                                              Agarra sus  raíces en mayo
                                              Un columpio sin nadie.
                                                             ******
             *  Evenimentul va cuprinde si un moment artistic realizat de elevii Liceului de Arta “D.Cuclin”,Galati
                                               coordonator prof. Elena Carmina Ilie
dar si multe alte surprize!

va asteptam, et.1, C.C.Sind.Gl,
echipa C.C.Sind.Galati – Director: ec.Ovidiu Ioan Manole
 
foto afis: Miguel Ángel García Navarro
afis realizat de: “adquest image”
 
intrarea libera, ceaiul din partea casei!
 
Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consilier cultural C.C.Sind.Gl

Grigore Vieru,biletul de voie de iesire dintr-o lume incheiata la copca

Trecuse parca prea mult timp de cand Eminescu cobora sara pe deal ascultand  buciumul ce suna a jale, iar glasul mamei, din negura de vremi, il chema sa mai fie baiet prin padurile ce le cutreiera si se  culca ades langa izvor privind lacul codrilor albastri incarcat cu flori de nufar. Poporul roman avea nevoie de cineva care sa-i aduca aminte ca toate trebuiau sa poarte un nume, asa ca, nu a fost nevoie de multe secole, nici macar doua implinite, ca sevele acestui pamant sa irumpa  si sa scoata la iveala lujerul de crin alb al limbii romane, cum zicea George Calinescu despre Eminescu. La mijloc de faurar, in 1935,  in Basarabia,  avea sa vada lumina zilei,  si mai tarziu itunericul politic azvarlit pe nedrept peste un popor, omul care-si cauta identitatea furata, omul caruia-i cazuse granita peste picior.
L-am descoperit in urma cu aproape 25 de ani, bland,  suav ca o mangaiere pe frunte de mana mamei, ca palma pe umar a fratelui,  sau ca albul un ghiocel ca se incapatana sa impunga gerul politic ce inghetase pana si Prutul. Eram la Deva, unde cultura literara nu era doar ”un punct”  pe ordinea de zi a cenaclurilor literare. Constelatia Liri era un volum colectiv care insa m-a introdus cu luare aminte in linistea de dincolo de cuvinte, era un volum care reunea vacile cele mai mari ale Modovei de dincolo de Prut. Acolo l-am descoperit pe Grigore Vieru, apoi a venit Radacina de foc, primul volum al lui Grigore Vieru editat in Romania.
De atunci am simtit ca nu mai sunt singur. L-am citit si recitit, de la cap la coada si invers, de nenumarate ori, dar de fiecare data descopeream ceva in plus fata de precedenta. Anii au trecut, iar viata, nu stii niciodata ce iti ofera. La Slatina, la una din manifestarile  prilejuite de Festivalul Ion Minulescu, unul dintre invitati era… Grigore Vieru, iar al doilea, George Tarnea. Cu acea ocazie , cei doi poeti aveau sa-si prezinte si ultimele volume scoase de sub tipar.
Ei bine, George Tarnea venise cu ele, dar Grigore Vieru un stia daca sunt gata la editura din Craiova. Ei bine, nu am mai stat pe ganduri si l-am cautat pe prietenul maestrului, editorul, si am luat cateva zeci de exemplare, altfel prezentarea era sortita esecului. Si am mai luat ceva, cateva cd-uri proaspat inregistrate, de muzica populara din Moldova, pe versuri de Grigore Vieru, lucru de care maestrul chiar ca nu avea stire. A fost o surpriza mare, dar si mai mare a fost placerea cu care s-a asezat  “la sfat” cu noi, ca si cu niste prieteni pe care nu-i vazuse de  mult timp.
Am vorbit, am plans, am ras,  si iar am plans,  si ma gandeam cat de bogat sunt sa strang la piept plansetul limbii romane. Nici un banuiam ca numai peste cativa ani aveam sa vorbesc despre Grigore Vieru la timpul trecut. Ne povestea, cu oarecare tristete, cum, la inceputul anilor 90, cand era vazut mai des prin Bucuresti, a fost intrebat ca…ce tot cauta. “Romania caut, Romania”. Prietenia sa cu Adrian Paunescu si mai inainte, cu Marin Sorescu, l-au atras mai mult spre Oltenia de care se simtea foarte legat. I se urase cu marele oras si, parca, prea multi erau dintre cei care radeau in dos de idealurile unirii. Nu stiu daca a gasit acea Romanie pe care o cauta si pe care o iubea, cert este ca Romania , prin versul lui, si-a prelungit, pentru mult timp biletul de voie de iesire dintr-o lume incheiata la copca spre alta lume unde valorile raman nealterate.

Marin Trasca

IANUARIE 2011, LA CENACLUL „VASILE SAV” DIN CLUJ-NAPOCA

Medalionul literar „Arc peste timp-Unirea Principatelor, Eminescu si noi”

Prima sedinta din acest an a cenaclului literar „Vasile Sav”, din cadrul Centrului de Zi pentru Varstnici nr.2, patronat spiritual de Liga Scriitorilor Romani, a fost deschisa de Maria Bobina (coordonatorul Centrului), care a invitat grupul vocal-instrumental „Speranta”, condus de prof. Modest Visoiu, sa-si desfasoare programul. Marcand astfel si implinirea a 7 ani de la infiintarea acestui cenaclu ce s-a remarcat printr-o activitate bogata pusa in slujba promovarii culturii.

Grupul vocal, in contextual medalionului literar-muzical „Arc peste timp – Unirea Principatelor, Eminescu si noi”, a sustinut un frumos program muzical-literar, in care poetul Al. Florin Tene a citit din creatiile sale dedicate Poetului National, iar grupul vocal-instrumental a interpretat un putpuriu de cantece pe versuri de Eminescu, unele compuse de Guilelm Sorban. Mini-concertul s-a incheiat cu cantecul Hora Unirii, pe versuri de Vasile Alecsandri si muzica de Alexandru Flechtenmacher.

Al.Florin Tene, presedintele cenaclului a prezentat ordinea de zi a sedintei care a continuat cu medalionul literar „Prin adevar invingem o parere”, sustinut, sedinta de sedinta, timp de 7 ani de catre Aurel Vuscan, acesta a vorbi despre „Actualitatea gandirii eminesciene oglindita in publicistica”.

Un interesant  medalion, datorita expunerilor sustinute de prof.Vasile Sfarlea si prof. Antonia Bodea, a fost „Memoria calendarului – Rolul scriitorilor si publicistilor in pregatirea si faurirea Unirii Principatelor”. Amanuntele aduse, bogatia de informatie, elocinta celor doua cuvantari au fost rasplatite cu vii aplauze de numerosul public prezent in sala. In incheierea sedintei a urmat recitalul poetic „Eminescu, ca aerul si seva…”, in cadrul caruia membrii cenaclului: Vasile B. Gadalin, Ionel Andrasoni, Maria Botiza, Gh.Soptirean, Titina Nica Tene, Maria Racoltea, Ioan Benche si Emilia Tudose (care a recitat din poeziile sotului Mircea Tudose), au citit din creatiile lor dedicate lui Eminescu si marelui eveniment de la 24 ianuarie 1859.

Viitoarea sedinta va avea loc miercuri, 23 februarie, ora 11, La Centrul de Zi pentru Varstnici, nr.2, din str. Decebal nr.21, municipiul Cluj-Napoca.

Karina DRAGAS
Cluj-Napoca
3 februarie 2011

AMPLOAREA UNEI MANIFESTARI-SIMBOL DEVENITA TRADITIONALA LA MIZIL

Duminica, 30 ianuarie 2011, la Mizil, in Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, au avut loc Sarbatoarea liceului, editia a V-a, si premierea Festivalului International de Poezie si Epigrame „Romeo si Julieta la Mizil”, editia a IV-a. Prof. Victor Minea, directorul   institutiei mentionate si prof. Laurentiu Badicioiu, coordonatorul proiectului cultural „Romeo si Julieta la Mizil”, au deschis festivalul. La acest eveniment au fost prezenti, printre altii: Mircea Ionescu-Quintus, Stefan Cazimir, Corneliu Leu, Corneliu Berbente, Sorin Rosca Stanescu, Mircea Dinescu, Nicolae Dragos, George Stanca, Lucia Olaru-Nenati, Aurel Antonie, George Corbu, Elis Rapeanu, Efim Tarlapan, Emil Proscan, Doru Dumitrescu, Gheorghe Borovina, Nicolae Angelescu, Matei Gheorghe. Premiile au fost oferite de Nicolae Dragos, Corneliu Berbente, Gheorghe Borovina si Emil Proscan. Corneliu Leu a facut o evaluare a calitatii productiei umoristice a festivalului, in raport cu valorile afirmate la editiile precedente. Nicolae Dragos si primarul Mizilului, Emil Proscan, au evidentiat nivelul ridicat a multor texte lirice. S-au inscris 314 concurenti din toate judetele, 237 la Poezie si 77 la Epigrame. Pe langa articipantii din tara au concurat autori din: Belgia, Brazilia, Spania, Italia, Franta, Germania, Rep. Modova, Siria, Macedonia, Albania, Canada, SUA.

Premiile au fost acordate astfel:

POEZIE

Marele Premiu „George Ranetti”:
•    Victoria Milescu din Bucuresti
•    Liviu Ofileanu din Hunedoara

Premiul „Grigore Tocilescu”:
•    Liliana Filisan – Constanta

Premiul Agatha Bacovia:
•    Raluca Dumitran – Campina
•    Maria Postu – Bucuresti

Mentiuni:
Gheorghe Balici – Chisinau; Oana Zahiu – Ploiesti; Valeriu Mititelu – Braila; Loredana Danila – Slobozia; Floarea Dan – Bucuresti; Alexandru Ghetie – Pitesti; Mihaela Lunca – Galda de Jos, Alba Iulia; Alexandar Stoikovici – Timisoara; Vasile Vajoga – Iasi; Roxana Baltaru – Suceava; Maria Cucu – Campulung Moldovenesc; Theodor Damian – Woodside, New York , USA, Maria Ion – Craiova; Ariadna Petri – Ploiesti; Lica Pavel – Bucuresti, Ana Maria Zlavog – Braila; Cristian Petru Balan – Sycamore Drive, New Jersey , USA; Ioan Barb – Calan, Hunedoara; Aida Hancer – Bucuresti; Marilena Apostu – Galati; Constantin Badea – Bucuresti; Alexa Bale – Sisesti; Maramures; Magda Botezat – Oradea, Bihor; Cezar Ciobaca – Botosani; Ciumarnean Carmen – Zalau; Salaj; Simona Craciunescu – Vatra Dornei; Suceava, Ion Moraru – Galati; George Chiriac – Onesti; Bacau, Mahmoud Djamal – Rakka, Siria; Eugenia Dumitriu – Campo Real de Madrid; Spania, Florina Isache – Rosiorii de Vede, Teleorman; Alexandru Piscu – Parava; Bacau; Marina Popescu – Bucuresti; Iulian Radu – Baba Ana, Prahova; Corina Stoean – Cazasu, Braila.

EPIGRAME

Marele Premiu „George Ranetti”:
•    Ioan Toderascu- Vaslui

Premiul “Grigore Tocilescu”:
•    Laurentiu Ghita- Bucuresti

Premiul Agatha Bacovia:
•    Constantin Iurascu – Iasi

Mentiuni:
Vasile Larco – Iasi; Stefan Alexandru- Al. Sasa – Campina; Nicolae Paul Mihail – Sinaia
Elis Rapeanu- Bucuresti; Slavu Petronela – Vulcan, Hunedoara; Corneliu Zeana – Bucuresti; Ion Ruse – Constanta; Gheorghe Balaceanu Iasi; Petru Ioan Garda – Cluj
Ion Moraru – Galati; Vasile Vajoga- Iasi; Janet Nica – Ostroveni, Dolj; Ionica Laurian – Boureni, Dolj; Viorel Martin – Bucuresti; Ion Munteanu – Soimari, Prahova

***
Domnii Sorin Rosca Stanescu si Corneliu Leu au prezentat sintetic portalul-librarie http://www.corectbooks.com. Publicului, alcatuit din oameni de cultura si personalitati culturale, i s-au demonstrat avantajele ce decurg prin editarea si distribuirea de carti on-line. Prezentarea, sustinuta tehnologic prin laptop, ecran si proiector, s-a bucurat de un mare interes, autorii dandu-si seama de rapiditatea punerii in valoare a operelor lor, cititorii de aceeasi rapiditate a obtinerii informatiei si textelor, iar cadrele didactice de o cale eficienta pentru a stimula interesul tinerilor pentru lectura.

Mircea Dinescu a vorbit despre cartea „Femeile din secolul trecut”, carte pe care o promoveaza in tara prin „Caravana cu cantecele, versurile si vinul lui Dinescu”. El a cantat melodii de pe un CD pe versuri din volum, puse pe muzica de autor. De asemenea a „servit” publicul cu vinul din productia proprie cu „versuri pe sticla”.

Mircea Ionescu Quintus, care a fost prezent si la editia precedenta, a apreciat calitatea festivalului, a organizarii si a invitatilor si a oferit un „Memento Mihai Eminescu”.

Corneliu Leu, prezent in juriu la toate editiile, a fost nominalizat de catre organizatori „Patriarh al festivalului”.

In ciuda faptului ca autoritatile din tara nu au dat atentie faptului ca marele Caragiale s-a nascut in acesta zi, manifestarea de la Mizil a subliniat din plin evenimentul, personalitatea lui I.L.Caragiale fiind evocata de catre prof. univ. dr. Stefan Cazimir, care a impresionat auditoriul prin comicul serios care ii caracterizeaza orice interventie.A fost prezenta si  o parada de moda realizata de Cristiana Maria Purdescu ale carei creatii au fost purtate de elevele liceului. O sceneta, „Lectia de literatura”, a fost jucata de elevii scolii, sub indrumarea prof. Luminita Burlacu care este si autoarea textului respectiv. Melodiile formatiei “Trei parale” si ale formatiei “Select” din Bucuresti au insotit bucuria spirituala a unei zile memorabile…

A consemnat
Prof. Laurentiu Badicioiu
Mizil, ianuarie 2011

M-AM NASCUT SI AM CRESCUT IN CASA CU EMINESCU…

Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General –  colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu”  – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
 
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica  „Divina armonie” –  Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si  senatorul  Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu,  muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu;  „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e   f r a t e s t i!).

Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu,  alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
                                             
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011

——————————————-

Cateva poezii personale dedicate evenimentului:

LUI EMINESCU

Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.

Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,

Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.

Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.

Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.

Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…

Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.

Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
 
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n  in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.

Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
 
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus  ai patimit.

Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.

Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.

El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!

***

Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)

MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai  plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”

„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.

„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.

Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.

Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.

Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.

Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi

Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.

Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce  e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.

Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!

Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.

Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
 
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.

*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)

Marin VOICAN-GHIOROIU

SUB EGIDA LIGII SCRIITORILOR S-A INFIINTAT PRIMA BIBLIOTECA PRIVATA DIN BANAT

La initiativa Societatii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat, condusa de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, membru al Ligi Scriitorilor, filiala Banat, in colaborare cu scriitorul Al. Florin Tene, presedintele Ligi Scriitorilor Romani, a luat fiinta prima biblioteca privata din Banat, sub genericul „CASA CARTI – CASA DARIA”, in localitatea Mehadia, strada Padurii nr. 389, jud. Caras-Severin, unde se afla castrul Praetorium, la 29 km distanta de Orsova si 80 de km. de Caransebes.

La inaugurarea bibliotecii au participat: primarul localitati Iancu Panduru si un numar important invitati din Timisoara, Cluj-Napoca, Resita,  participanti din Mehadia si  localitatile limitrofe, inclusiv dr. Alexandru Nemoianu, din Jackson, Michigan, USA, care a spus: „Acesti copii prezenti aici vor putea povesti copiilor lor despre inaugurarea Bibliotecii si astfel va intra in memoria colectiva a comunitatii si prin aceasta in vesnicie”.

Biblioteca isi propune sa deserveasca in mod gratuit cititorii, de orice varsta, cu osebire copii din familiile nevoiase. Pana in prezent la constituirea fondului de carte au contribuit numeroase personalitati din domeniul culturii si artei, membri Ligi Scriitorilor si ai Uniuni Scriitorilor, enumeram cativa dintre acestia: Lica Vostinaru, din Timisoara, scriitorul Ion Marin Almajan, din Timisoara, scriitorul Dumitru Velea, din Petrosani, prof. Ion Ciorobara din Lugoj, ziaristul Doru Dinu Glavan, redactor sef al Radioului din Resita, Ion Velica, din Petrosani, doctor Carmen Nemoianu din Timisoara, prof. Eva Gavrilescu, scriitorul Al. Florin Tene, Petre Birou, din Hunedoara, dr. Ionut Tene, Petre Petria din Rm. Valcea, Constantin Toni Dartu din Iasi, etc. Actiunea de strangere de carti continua prin filialele Ligi Scriitorilor.

Noi initiative a Ligii Scriitorilor Romani

In programul de perspectiva a Ligii Scriitorilor este prevazut ca in anul 2011 sa se infiinteze un lant de astfel de biblioteci in localitatile mai izolate de pe teritoriul tarii si in comunitatile romanesti mai numeroase de pe mapamond. La aceasta actiune vor contribui membri filialelor noastre. Tot in acest context, la propunerea medicilor-scriitori, membri ai Ligi Scriitorilor, care au cabinete particulare incepand din acest an, membri organizatiei noastre vor beneficia de consultatii gratuite.

Trebuie mentionat ca scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu editeaza periodicul social-cultural „Vestea” in care se promoveaza creatiile literare ale membrilor Ligii Scriitorilor.  Prin acest mod scriitorii clujeni sunt cunoscuti si in acea zona de tara. In trimestrul unu din acest an va apare o noua revista, sub egida Ligi Scriitorilor Romani, coordonata de Nicolae Danciu Petniceanu si Al. Florin Tene, care se doreste sa fie, in conditiile fenomenului de globalizare, un tezaur sau „lada de zestre” a spiritualitati romanesti din toate timpurile.

Al. Florin TENE
Presedintele Ligi Scriitorilor Romani
Ianuarie 2011

PROIECT EDUCATIV

“INTERFERENTE CULTURALE INTERNATIONALE”
Orice iubitor de muzica are deopotriva nevoie, ca oricare alt om,
de limba, de cuvant, de vorbire
Festivalul- Concurs
“PAUL POLIDOR,,
Sectiuni
Muzica de camera                    Creatie literara   (clasele I-XII)
Proiecte educationale
Avizat,
Inspectoratul Scolar Judetean Buzau       Liceul de Arta  Margareta  Sterian Buzau
Inspector General,                                                               Director,
Prof. Stoian Florina                                          Prof. Stanculeanu Constantin
-Membru al THE ACADEMY OF
INTERNATIONAL INTERFERENCES
<<PAUL POLIDOR>> BUCHAREST-
Fundatia „Paul Polidor” pentru UNESCO
Presedinte,
Paul Polidor – Master in ,,Romania in relatii internationale,,

DIRECTOR MANAGEMENT CULTURAL,
Prof. Ghizdeanu Carmen
Membru al THE ACADEMY OF INTERNATIONAL INTERFERENCES
,,PAUL POLIDOR,, BUCHAREST – ROMANIA  –

Coordonatori proiect, consilieri ai Fundatiei „Paul Polidor”
Sectiunea Muzica de camera
Prof. Duguleana Cristiana
Prof. Atodiresei Veronica
Sectiunea  Creatie literara
Prof. Androne Georgeta- Dir. adj.
Prof. Negoita Eugenia
Sectiunea  Proiecte Educationale
Prof. Nechita Nicoleta             CPPE
Prof. Tudose Veronica             CEAC

THE FOUNDATION <<PAUL POLIDOR>>
FOR UNESCO BUCHAREST – ROMANIA
THE ACADEMY OF INTERNATIONAL
INTERFERENCES <<PAUL POLIDOR>>
Text pentru teritoriul Romaniei
A.Denumirea proiectului:
Festivalul-Concurs „Paul Polidor” de Interferente Culturale Internationale
a.Mesajul:
„In imaginatie si talent sta puterea noastra”
b.Domeniul si tipul de educatie :Management educational si interferente
Educatie artistica
b.Tipul proiectului:  international

B.Aplicantul
-Centrul International de Management Educational si Interferente Culturale,
Liceul de Arta „Margareta Sterian” Buzau al Fundatiei „Paul Polidor”.
-Inspectoratul Scolar Judetean Buzau.
-Fundatia „Paul Polidor” Academia de Interferente Internationale-Bucuresti
-Universitatea Nationala de Muzica  „Ciprian Porumbescu” -Bucuresti
C. Context:
Argument
Acest parteneriat sprijina dezvoltarea unei atitudini creative,pozitive,autonome,
care sa armonizeze prin arta,relatiile cu sine si cu ceilalti.Dorinta noastra este de a stabili
reale punti de comunicare-prin sunet,culoare si cuvant-intre copii, parinti,cadre didactice
si reprezentanti ai comunitatii.

D. Descrierea proiectului:
Obiective specifice
a. Privind copiii implicati in proiect:
-Stimularea creativitatii elevilor din tara noastra,alaturi de talente din alte tari
-Formarea si dezvoltarea creativitatii prin muzica si literatura la nivelul tuturor ciclurilor scolare.
-Incurajarea actului creator literar,ca semn sincer de recunoastere si pretuire atat a talentului copiilor,cat si a pasiunii cadrelor didactice indrumatoare ;

b.Privind cadrele didactice  :
-promovarea domeniului de cercetare si proiectare din invatamantul prescolar,gimnazial si liceal.
-incurajarea cadrelor didactice pentru creearea unui mediu educational care sa favorizeze dezvoltarea sensibilitatii copiilor prin arta literara si prin arta muzicala
c.Privind parintii si ceilalti parteneri educationali :
-constientizarea parintilor cu rolul pe care-l au in educarea copiilor in perspectiva dezvoltarii sensibilitatii lor artistice.
-cresterea implicarii parintilor si a celorlalti parteneri in actiunile promovate de scoala,liceu, pentru creearea unui mediu familial si social pozitiv sanatos.
Grupul tinta
-elevi ai Liceelor de Arta inscrisi in concurs.
-elevi ai claselor I-VIII din tara cu rezultate remarcabile pe linia creatiei literare
-cadrele didactice din invatamantul primar antrenate in derularea unor proiecte educationale.
-cadrele didactice din Liceele de Arta implicate in proiect.

Durata proiectului    2 ani scolari      2010-2012
Contract de colaborare- asociere in participatiune.- Anexa 1
Calendarul activitatilor si regulamentul Festivalului-concurs de creatie literara,de muzica de camera si proiecte educationale + Anexa 2.
Metode si tehnici de lucru
-scriere reflexiva,interpretare artistica,activitati cultural-artistice,
– sectiunea muzica pe formatii (duet,trio,cvartet,cvintet)
Forme de organizare: frontal,in perechi,pe echipe.
-sectiunea proiect: grupuri de lucru parinti-copii
-sectiunea creatie literara-individuala.
Rezultate
-sincronizarea in cadrul formatiilor camerale
-creatii literare,portofolii,prezentari Power-Point
-publicatii ale creatiilor literare si a proiectelor educationale-sinteza in lucrarea Fundatiei Paul Polidor-„Management educational si Interferente”

Resurse umane
– Paul Polidor Presedintele Fundatiei Paul Polidor-Bucuresti
– Prof.conf.univ.dr. Marcel Frandes -Presedintele Juriului,U.N.M. –Bucuresti
-Inspector Paula Mihai – Presedintele Juriului Sectiunea Proiecte educationale
-Profesori Ghizdeanu Carmen,Atodiresei Veronica,Duguleana Cristiana,Coteanu           Maria,Zainia Cornelia, Tudose Veronica, Nechita Nicoleta
-Elevi din clasele I-XII din tara si strainatate
-Parintii elevilor cuprinsi in proiect
-Reprezentanti ai comunitatii locale care pot sprijini proiectul
-Profesori colaboratori din Liceul de Arta-Buzau:  Zecheru Anca,Stelea Emilia,Barbu Cristian,Rosioru Veronica, Costea Nouras, Nedef Elena, Diaconu Mihaela, Coroiu Aurora, Nitescu  Emil , Mitrea  Doina

Parteneri
-Centrul International de Management Educational si Interferente Culturale Liceul de Arta „Margareta Sterian” Buzau al Fundatiei ,,Paul Polidor,,
-Inspectoratul Scolar Judetean Buzau
-Fundatia Paul Polidor,Academia de Interferente Internationale Bucuresti
-Editura Fundatiei ,,Paul Polidor,, Bucuresti
-Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti
-Casa de Discuri a Fundatiei ,,Paul Polidor,, Bucuresti

Evaluare
-calitatea interpretarii artistice in ansamblul cameral
-lucrari,potofolii,materiale ilustrate,prezentari PPS
-albume de fotografii,CD-uri
-publicatia Management educational si Interferente Edit Fundatiei Paul Polidor
-diplome,carti,premii.

E.Sustenabilitatea proiectului

-continuarea si extinderea proiectului si in anii scolari urmatori
-realizarea unei cooperari bune intre parteneri.

G. Bugetul proiectului:

-surse de autofinantare si finantare din partea fundatiei

H. Anexe:

-Contract de colaborare-asociere de participatiune.
-Calendarul activitatilor
-Regulamentul de organizare a Festivalului-Concurs pe cele 3 sectiuni
-muzica de camera
-creatie literara
-proiecte educationale.
-Criteriile de evaluare ale proiectelor educationale aflate in concurs
Parteneriate in cadrul proiectului:

Consiliul Judetean Buzau    Gilmeanu Raul

Inspectoratul Scolar Judetean Buzau                  Davidescu Maria
Membru al THE ACADEMY OF INTERNATIONAL
INTERFERENCES „PAUL POLIDOR”
BUCHAREST – ROMANIA

Casa Corpului Didactic Buzau    Vasile Iulian

Biblioteca Judeteana Vasile Voiculescu    Burlacu Sorin

Programul activitatilor din anul scolar 2010-2011
Semestrul I
27 Noiembrie 2010
-Participarea la Festivalul Paul Polidor  Sectiunea Interpretare Instrumentala
Centrul Scoala de Muzica nr.4- Bucuresti
Responsabili:
Prof. Ghizdeanu Carmen

Semestrul II
12 Februarie 2011
– ora 9,30 deschiderea Concursului de Interpretare-sectiunea Muzica de camera
– ora 10,30-derularea concursului.
13 februarie 2011
– Lansari de materiale fonografice si tipografice ale Fundatiei „Paul Polidor”
– Recital sustinut de elevi ai Liceului de Arta Buzau
– Recital cvintetul Caprice- Bucuresti

Programul activitatilor la sectiunile  „Creatie literara” si „Proiecte educationale”
Lucrarile vor fi depuse la sediul Liceului de Arta  M. Sterian Buzau, pana la data de 31 ianuarie 2011, in vederea jurizarii. Participantii din afara judetului Buzau vor expedia proiectul pana in data de 31 ianuarie 2011
In data de 12 februarie 2011 ,ora 10,30,are loc festivitatea de premiere
Persoane de contact pentru relatii suplimentare
Director adjunct prof. Androne Georgeta           tel. 0744.66.24.11
Prof. Nechita Nicoleta
Prof. Tudose Veronica
Prof. Inv. primar  Negoita  Eugenia
Gala  Festivalului  (sectiunea muzica de camera) va avea loc duminica- 13 februarie 2011

I. Sectiunea     Muzica de camera

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Conditii de participare
Taxa de participare este de 25 RON si va fi depusa in contul
HVB TIRIAC BANK. FUNDATIA „PAUL POLIDOR” Sucursala IZVOR, B-dul LIBERTATII, Nr.20 bl.3, tronson I si II, sector 5 Cod 050707  BUCURESTI: RO.75.BAC.X.00.00.00.300.188.6000
pana la data de 31 ianuarie 2011, iar fisa de inscriere conform modelului anexat,
precum si o copie xerox  a partiturii vor fi expediate la Liceul de Arta ,,Margareta Sterian,, Buzau. In cazul neparticiparii la concurs, taxa nu se returneaza. Cheltuielile de cazare si masa vor fi suportate de catre participanti.

Adresa
Liceul de Arta „Margareta Sterian”-Buzau,str. Bucegi,nr.6

Desfasurarea concursului
Concursul este deschis tuturor elevilor liceelor de arta si scolilor de muzica din tara si din strainatate.
Concursul se va desfasura intr-o singura etapa, constand in interpretarea unei piese cu minutaj prevazut pentru fiecare ciclu, dupa cum urmeaza:
Clasele I-IV      -5 minute
Clasele V-VIII   -8 minute
Clasele IX-XII   -15 minute
Concursul prevede premii pentru fiecare formatie si un singur premiu special pentru cea mai buna interpretare
Notarea formatiilor se va face de la 1 la 10, pe baza urmatoarelor criterii:
-respectarea textului muzical
-realizarea tehnica
-realizarea artistica
-personlitatea interpretilor
Juriul isi rezerva dreptul de a nu acorda toate premiile.
Hotararile juriului sunt definitive si inatacabile.

******************************************************************************

Sectiunea Creatie literara

Regulamentul concursului
-TEMA CONCURSULUI :    Cantec de nea venit din amintiri…
-lucrarile vor avea maxim o pagina si vor fi tehnoredactate in format A5 la 1 rand, cu margini egale de 2 cm, folosind Times New Roman si diacritice
IN FORMAT ELECTRONIC pe cd
-fiecare lucrare va fi insotita de o fisa de inscriere care va cuprinde urmatoarele date personale ale concurentului:  numele si prenumele, clasa, scoala, adresa scolii, numele si prenumele profesorului coordonator, numar de telefon contact.
-lucrarile vor fi depuse la secretariatul Liceului de Arta Margareta Sterian, Buzau, str.
Bucegi, nr.6 pana la data de 31 ianuarie 2011.
-Taxa de inscriere a fiecarei lucrari este de 30 RON, reprezentand contravaloarea unei carti cu titlul Management educational si interferente , in care vor fi publicate creatiile literare ale elevilor castigatori.
Nota: Copiii parintilor care fac dovada directionarii pe 2011 a 2% din impozit catre Fundatia „Paul Polidor” participa la aceasta sectiune GRATUIT.
-Jurizarea se va realiza pana la data de 10 februarie 2011  de catre o comisie formata din
inspectori de specialitate si profesori cu gr didactic I.
*******************************************************************
Sectiunea Proiecte educationale

Regulamentul concursului

Criterii de redactare
-fiecare proiect trebuie sa fie avizat de Inspectoratul Scolar Judetean Buzau si va fi prezentat sub forma unui portofoliu, cuprinzand obligatoriu si fotografii cu aspecte din activitatile desfasurate cu elevii.
-fiecare proiect va fi redactat conform structurii aprobate de MECTS  (vezi anexa)
-fiecare portofoliu va fi insotit de un CD care sa cuprinda
– o prezentare Power Point de 5-7 min.
– o sinteza a proiectului de maximum 2 pagini tehnoredactate in format A5
la 1 rand, cu margini egale de 2 cm, folosind Times New Roman, 12  si diacritice.
Criterii de evaluare    Vezi Anexa 1
Conditii de participare
-Proiectele pot avea unul sau mai multi coordonatori, taxa de 30 Ron achitandu-se individual, cu exceptia cadrelor didactice ce fac parte din aceeasi familie.
-fiecare participant trebuie sa trimita prin posta, in afara lucrarii si a fisei de inscriere si un plic A4 autoadresat.
-portofoliile insotite de CD vor fi depuse la sediul Liceului de Arta Margareta Sterian str. Bucegi nr.6 pana la data de 31 ianuarie 2011 –dir.adj. prof. Androne Georgeta
– participantii din afara judetului Buzau vor expedia portofoliile pana la 31 ianuarie 2011.
-coordonatorul fiecarui proiect declarat castigator va achita, in plus, suma de 60 Ron, reprezentand contravaloarea a doua lucrari Management educational si interferente  in care vor fi publicate sintezele proiectelor aflate pe CD.

-Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament de concurs atrage dupa sine eliminarea lucrarii/proiectului din concurs.

-Jurizarea se va realiza pana la data de 10 februarie 2011  de catre o comisie formata din
inspectori de specialitate si profesori cu gr didactic I.
-Deciziile juriului sunt definitive. Nu se accepta contestatii.
Pentru informatii suplimentare se pot contacta organizatorii acestui  festival-concurs:
Dir.adj.prof.. Androne Georgeta     tel 0744662411    e-mail        androneart1@yahoo.com
Prof.Nechita Nicoleta                       tel 0742482328                     nicoletanichita@yahoo.com
Prof. Tudose Veronica                      tel 0723577570      tdsveronica@yahoo.com
Prof. Inv. primar. Negoita Eugenia  tel 0726364559                       eu_enya66@yahoo.com

SCRISOARE DIN GERMANIA: APEL PENTRU SALVAREA INSTITUTULUI SI BIBLIOTECII ROMANE DIN FREIBURG

Dragi confrati intru pribegie si exod,
DOAMNELOR si DOMNILOR,

In calitate de membru al Asociatiei Institutul Roman-Biblioteca Romana din Freiburg, e.V. si din 1963, de sustinator activ si desinteresat al acestei ctitorii a exilului combatant anticomunist roman, profit de apropeierea Sarbatorii Nasterii Domnului si Anului Nou, ca sa ma adresez Dumneavoastra, cu rugamintea de a Va alatura eforturilor ce se intreprind pentru salvgardarea si asigurarea existentei si functionarii normale a susnumitei institutiii.

Biblioteca Romana din Freiburg si-a inceput existenta la 1 Mai 1949, din initiativa profesorului Virgil Mihailescu si cu sprijinul intelectualilor de prestigiu, a oamenilor de suflet si combatantilor anticomunisti romani din Freiburg, Germania Occidentala si din cuprinsul a ceea ce s-a chemat Lumea Libera. In afara de efortul intreprins pentru a poseda un propriu lacas, materializat mai intai in vila donata de A.S. Printul Nicolae, in Mercy Straße, iar apoi in actualul imobil, din Uhland Straße 7, D- 79102 Freiburg i. Br., (cumparat in raport de: 1/3 prin propriul efort – cu concursul generos al exilului si emigratiei-; 1/3 prin contributia Landului Badenwürtenberg si 1/3 prin contributia Republicii Federale Germania, biblioteca a primit sau a procurat, a clasat si tezaurizat, a imprumutat si a pus la dispozitia universitatilor, institutiilor de cercetare, cercetatorilor individuali romani, germani si a altor interesati, pe toata perioada dictaturii comuniste din Est, tot ce s-a publicat in exil si in emigratia provenita din Romania, implicit in massmedia occidentala referitor la romani si chestiunile conexe – indiferent de spectrele politice carora le apartineau autorii si cei vizati -, si, in plus, tot ce s-a putut cumula si salva din zestrea documentara, stiintifica, culturala, literara, publicistica, artistica ori de alta natura a Romaniei de mai in ainte de instaurarea teroarei comuniste, valori care in R.P.R., R.S.R. ,R.S.S.M etc., au devenit inaccesibile, interzise sau au fost distruse in mod premeditat. Institutul – Biblioteca Romana din Freiburg a constituit, dincolo de ori ce fel de insinuari partizane, un cadru de interferenta si referinta a actiunilor si atitudinilor ce au confruntat exilul si emigratia noastra in ansamblu, dovedindu-se totodata o vatra de cultura si spiritualitate romaneasca autentica.

In perioada indelungatei si controversatei tranzitii, pretiosul sau fodul documentar a fost asaltat de feluriti emisari, „studenti”, „cercetatori” si reprezentanti ai noilor institute, fundatii si intocmiri create si intretinute cu fonduri generoase de catre cei ce s-au perindat la putere, si care le-au speculat in propriul interes, erijandu-se in „experti cercetatori”, „cunoscatori” si „post-corifei” ai exilului, folosindu-i mostenirile pentru felurite publicatii, aparute cu finantare publica sau cotributii particulare, in scop lucrativ sau interesat. Pentru aceste surogaturi ce si-au arogat  pretentia de a evalua viata exilului – cu care nu au avut nimic comun-, s-au cheltuit sume astronomice din fondurile publice, in timp ce un sprijin modest, acut necesar Bibliotecii, desi promis perpetuu, a fost  amanat sinedie.

In actualul deceniu, Biblioteca, a carui zestre depaseste cca. 90.000 de titluri, a functionat numai pe baza de voluntariat, fara retribuiri, gratie sacrificiilor a trei persoane in varsta: ale Directorlui Ion Iancu Bidian (n. 1934), actualei secretare, Doamna Rodica Moschinschki si Doamnei Irina Nasta, care, din cauza sanatatii, de trei ani a  renuntat la orice activitate.

Pentru o buna functionare Biblioteca are nevoie de trei angajati permanenti, cu diferite grade de raspundere, si de fonduri de intretinere, adica de un buget anual de minimum 60.000-70.000 Euro. Este o suma greu de adunat dar nu imposibil, motiv pentru care ma adresez si Dumneavoastra, pentru a sustine, printr-o donatie personala adecuata (eventual ciclica/ permanenta) aceasta actiune ce am dori-o popularizata activ si in randurile amicilor si cunoscutilor dvs.

Orice donatie conteaza si se expediaza numai direct catre:
Rumänisches Institut –Rum. Bibliothek e.V.
Uhlandstr. 7, 79102 Freiburg
Deutsche Bank, Filiale Freiburg,
Konto: 461830 – (BLZ 68070030),
cu specificatia expresa „Spende”-Geldzuwendung, für Rum. Inst.-Rum. Bibl. e.V. pentru care veti primi o adeverinta /Bestätigung pentru Einkommensteuer.

Pentru contacte sau informatii suplimentare, in functie de programul de lucru facultativ, va puteti adresa Doamnei Secretare Rodica Moschinski sau Domnului Director Ioan Iancu Bidian, la Tel. +49-0761- 7 35 51, Fax: 0761-7 35 51

Ajutati, ajutati, ajutati o cauza nobila!
VA ROG, NU UITATI!

S A R B A T O R I   F E R I C I T E !,
N O R O C  S I  V O I E  B U N A
S A N A T A T E  si  L A   M U L T  I   A N I

va ureaza,

Ion DUMITRU
München, Germania

A FI SAU A NU FI KAFKIAN

Kafkianismul nu este un moft sau o moda, cu toate ca in jurul anului 1930, adica dupa efectuarea traducerilor in franceza si engleza – ceea ce a facilitat circulatia scrierilor kafkiene pe arii culturale mult mai intinse, opera scriitorului praghez s-a constituit intr-o moda literara. Ba mai mult, dupa al doilea razboi mondial Franz Kafka ajunge sa fie socotit un adevarat profet al ororilor naziste.

Dar cu toate ca in tarile occidentale moda Kafka  incepe sa se estompeze in jurul anului 1950, gloria postuma pe care si-a adjudecat-o acest straniu scriitor, gratie unicitatii operei sale si imposibilitatii repetarii ei, nu a fost nicicat afectata de capriciile modei, si asta pentru ca ea (opera) – urmand curba ascendenta pe care se inscriu valorile perene ale literaturii universale -, s-a intiparit rodnic si definitiv in memoria culturala a omenirii atat ca obiect de cercetare stiinsifica, cat si ca model literar.

Prin urmare, pentru intelegerea corecta a kafkianismului, el trebuie receptat in dubla sa ipostaza determinanta: ca mod conceptual si atitudinal despre lume, respectiv ca mod de transfigurare artistica a intelegerii si a trairilor autorului.

In primul capitol al acestei parti, insusi Kafka ni se destainuie. Si astfel, intr-o maniera aparte, aflam despre traumele copilariei si despre unele dintre deceptiile ulterioare, dar si despre putinele bucurii ce i-au straluminat negurile vietii: bucuria de a citi, calatori si iubi (insa fara norocul rotund al implinirii prin dragoste si casatorie), precum si bucuria de-a scrie si de-a creste spiritual prin scris, chiar atunci cand te indoiesti de calitatea productiilor tale artistice. Caci, ne incredinteaza Kafka, „arta este pentru artist suferinta, de care se elibereaza pentru o noua suferinta”.

Neindoios ca sunt atatia si atatia semeni de-ai nostri, care in ceea ce priveste problemele sufletesti si suferintele provocate de viata, au tot dreptul sa afirme ca la acest capitol ei sunt mai kafkieni decat insusi Kafka. Riguros adevarat, cu mentiunea ca daca privim fenomenul in discutie din acest unghi, avem de-a face doar cu coaja kafkianismului: nenumarati oameni au cunoscut pe propria piele efectele dureroase ale alienarii si insingurarii, atata doar ca unuia singur i-a fost dat sa le infatiseze in opera sa la un inalt si inconfundabil nivel artistic! Caci, ne asigura Romul Munteanu in Prefata la romanul Procesul, „Opera constituie in astfel de imprejurari o ilustrare artistica a biografiei, un comentariu asupra conditiei umane, realizat din perspectiva individului care-si studiaza propriile vibratii interioare, ale caror legi sunt ridicate la rangul de principii cu valabilitate cosmica”.

Fara discutie ca analiza unei opere, oricat ar fi aceasta de accesibila, implica anumite riscuri: fie ca vei insista asupra unor elemente considerate de maxima importanta si atunci vei trata sumar ceea ce te-a impresionat in mai mica masura, fie ca vei proceda altminteri (desigur, cu tact si responsabilitate intelectuala), oricum o atare initiativa va genera discutii si va crea nemultumiri in randul comentatorilor de profesie. Ca, adica, vor spune ei, se putea altfel si atunci lucrurile ar fi iesit mult mai bine…

Cu atat mai mult in cazul operei lui Kafka, unde surprizele se itesc la tot pasul pe drumul captivant ce duce spre culmile impodobite cu delicioase capcane stilistice. Se stie doar ca opera acestui scriitor este inseparabila de strania sa persoana si ca mai ales, potrivit opiniei lui R.M. Albérès, el „a construit in mod deliberat povestiri neinteligibile, o lume inexplicabila si ireductibila la un comentariu rational”.

Insolitul si atractivitatea operei kafkiene sunt furnizate de anumite elemente nerative, care in imbinarea lor atinsa de gratia divina, ii definesc stilul si forta artistica a expresiei. Primul dintre aceste elemente este conceptia lui Kafka despre lume, din care – dupa propriile afirmatii – se va naste cretitudinea rostului sau pe acest pamant, anume aceea de a reda „universul prodigios pe care-l am in cap”. Filosofia sau conceptia kafkiana despre lume s-a cristalizat in decursul timpului, si la configurarea ei – precum in cazul atator si atator semeni celebri si mai putin celebri – si-au adus contributia cei doi factori: impresiile culese din viata si invataturile extrase din lecturi. Fireste ca diferentierile dintre oameni sunt aproape insesizabile (mult mai conturate sunt asemanarile!), atunci cand ele se datoreaza doar impresiilor si invataturilor acumulate. Baza deosebirilor esentiale dintre oameni este de ordin genetic si ea se invedereaza in insusirile native ale mintii, respectiv in cele ale inimii si firii.

Ei bine, la Kafka s-au altoit impresiile de viata si influenta lecturilor de calitate pe o minte receptiva si o fire hipersensibila. Din nefericire, primele sale impresii de viata se leaga de imaginea autoritara a tatalui sau, lucru pe care il va infatisa peste ani si ani in doua scrieri cu caracter net autobiografic: Scrisoare catre tata si Verdictul.

Povestirea Verdictul merita o mentiune speciala, intrucat ea reprezinta o etapa decisiva in evolutia artei kafkiene, cu toate ca a fost scrisa intr-o singura noapte: cea dintre 22 si 23 septembrie 1912. Cu o luna in urma, in casa lui Max Brod se petrecuse un alt eveniment important din viata lui Kafka – o cunoscuse pe Felice Bauer, cea care pana in 1917 avea sa-i fie de doua ori logodnica, dar de fiecare data logodna se desface din cauza scrupulelor sale complicate si a bolii neiertatoare de care suferea. „Plamanii si capul au complotat fara stirea mea”, avea sa noteze el… Asadar, putem spune ca anul 1912 se dovedeste un an bun si prosper pentru Georg Bendemann, personajul principal din Verdictul: se logodeste cu Frieda Brandelfeld, o fata dintr-o familie bogata, iar afacerile cunosc o crestere insemnata, cu toate ca „tatal sau il impiedicase de la adevarata activitate proprie, prin faptul ca nu vroia sa admita decat doar conceptiile sale personale”.

Cuprins de fericire, Georg se hotaraste sa-i scrie prietenului sau dificil din Petersburg despre logodna. Apoi, cu scrisoarea in buzunar, el se indreapta spre camera tatalui sau pentru a-l instiinta de cele planuite. Aici, insa, in cea mai autentica maniera kafkiana, va avea parte de un adevarat soc, ocazie cu care se va convinge ca fericirea nu-i decat o iluzie. Tatal sau are o comportare cat se poate de bizara: Daca la inceput pune sub semnul intrebarii existenta prietenului din Petersburg, putin mai tarziu neaga categoric ca Georg ar putea avea un asemenea prieten („N-ai nici un prieten la Petersburg!”), pentru ca in final sa-i spuna deschis si categoric: „De buna seama ca-ti cunosc prietenul. Ar fi fost un fiu pe placul inimii mele”. Indata dupa aceea el il acuza pe Georg ca prin logodna sa a profanat amintirea mamei, si-a tradat prietenul, iar pe el – batranul lui tata – l-a varat in pat. Devenit deodata justitiar, incheie cu cuvintele: „Te osandesc la moarte prin inec!” De indata ce verdictul a fost rostit, Georg se simte irezistibil atras de apa, asa ca o ia la fuga spre pod. Ajuns aici, el se avanta peste parapet  „ca un gimnast perfect”, iar in timpul caderii mai apuca sa rosteasca incetisor: „Dragi parinti, totusi v-am iubit mereu”…

Nici mai tarziu Franz Kafka nu s-a eliberat cu totul de sub povara autoritatii paterne, caci ea este modelul dupa care in romanele Procesul si Castelul a construit imaginea unei autoritati absolute si de neinteles. Cat priveste influenta lecturilor, se stie de la Max Brod ca viitorul mare scriitor praghez se simtea atras de tot ce e „mare, sanatos, simplu si solid construit, ce ajuta omul sa se purifice si sa se regenereze”. Fara a diminua catusi de putin rolul marilor scriitori (Goethe, Byron, Stendhal, Flaubert, Th. Mann, Dostoievski, Tolstoi etc.) in formarea intelectuala si artistica a lui Franz Kafka, este lesne de dedus ca el si-a consolidat conceptia despre lume studiind pe de o parte Biblia si problemele fundamentale ale iudaismului, pe de alta parte ganditori precum Spinoza, Darwin sau Nietzsche.

Profilul filosofic al lui Kafka i-a indemnat pe comentatorii operei sale sa caute noi apropieri si inrudiri. Astfel, daca pentru Max Brod, considerat primul si cel mai fidel interpret al gandurilor scriitorului, exista o certa inrudire spirituala a lui Kafka cu teologia iudaica si in acelasi timp cu Kierkegaard, Mariana Sora se arata mult mai rezervata la acest capitol. Caci iata ce sustine ea in Prefata la romanul Castelul: „Lectura operelor principale ale lui Kirkegaard e tardiva si, deci, irelevanta pentru toate scrierile anterioare care vadesc aceleasi caracteristici artistice si aceleasi tendinte ca si cele de mai tarziu”.

Si tot Mariana Sora face alte cateva precizari interesante:

a)Intre Kafka si filosofia existentei se pot stabili corespondente, dar nicidecum influentari, asa ca intre Proust si Bergson. Ba mai mult, intrucat Sein und Zeit a aparut la trei ani dupa moartea lui, el poate fi considerat un precursor al lui Heidegger;
b)Operele cele mai importante ale lui Karl Jaspers au aparut deasemenea dupa moartea lui Kafka;
c)Da, Kafka a cunoscut bine freudismul, doar ca vizionarismul sau este la antipodul inventiilor aberante si haotice, pe care le poate plasmui un creier atins de schizofrenie.

Lumea in care se misca eroii kafkieni corespunde in intregime intentiilor acuzatoare si critice ale autorului. Este o lume straina si labirintica, o lume cu adevarat leviatanica in sensul statului acaparator si dizolvant, in care personajele trebuie sa se lupte cu puteri ostile, stranii, neidentificate. Din punctul de vedere al aventurii mitice, exista certe asemanari intre lumea kafkiana si si marile modele ale literaturii universale: basmele, Odiseea, Don Quijote.

Dar lumea kafkiana nu apartine in intregime fictiunii. Ea pastreaza nenumarate puncte de contact cu realitatea, caci este lumea aflata in profunda criza spirituala dupa incheierea primului razboi mondial, iar aceasta la randul ei nu este decat o prelungire a Kakaniei lui Robert Musil. Aceste particule de realitate transpuse in fictiune sunt mai lesne identificabile in povestiri, actiunea lor – sau macar a primelor, desfasurandu-se in Praga. Dar ele nu lipsesc nici din romane. Astfel, cercetarile mai recente au reusit sa stabileasca fara urma de dubiu ca satul cadru din romanul Castelul are o topografie identica cu cea a satului Wossek, sat de unde se trage familia Kafka. O alta asemanare, de data aceasta remarcata de insusi Max Brod in Biografia lui Kafka, este aceea dintre Frieda (personaj din Castelul) si ziarista ceha Milena, pentru care scriitorul face o mare pasiune in vara anului 1920. Dovada furnizata de Brod este umatoarea: paginile despre Frieda si legatura ei cu arpentorul K. au fost scrise de Kafka in perioada pasiunii sale pentru Milena…

Iar aceasta lume kafkiana, pentru care s-a adoptat sintagma de realism magic, prin imbinarea dintre „concretetea descrierii si straniul intamplarii” (Mariana Sora), este traversata de sciziunea autorului si este atragator populata de el cu simboluri, absurd si fantastic. Sciziunea ni se prezinta ca un fel de dedublare, mai exact ca luciditatea autorului impartita intre antinomii de neimpacat. Desi Kafka stie prea bine ca antinomiile nu pot fi conciliate decat in absolut, totusi – conform marturisirii sale: „Am incercat intotdeauna sa comunic ceva necomunicabil, sa explic ceva inexplicabil, sa povestesc despre ceva ce am trait pana in maduva oaselor” -, el cauta sa uneasca contrariile cu ajutorul mijloacelor artistice, celalalt drum pe care se poate ajunge in vecinatatea absolutului, bunaoara asa ca in Castelul, unde eforturile enigmaticului K. vizeaza mai degraba absolutizarea cautarii decat cautarea absolutului. Si pentru moment el chiar izbuteste sa uneasca antinomiile in surprinzatoare fabula Puntea, scrisa la persoana intai, in care personajul central este puntea animizata. Iar ea ne anunta ca face legatura peste un abis, cu miinile infipte de-o parte a abisului, iar cu picioarele de cealalta parte. Puntea, insa, se prabuseste atunci cand se intoarce ca sa vada trecatorii, adica atunci cand tinde sa aiba o perspectiva universala.

De regula, sfasierile launtrice il incearca pe Kafka atunci cand se indoieste de valoarea productiilor sale literare. In acele momente i se pare ba ca tot ce pune pe hartie este “sec, teapan, fals”, ba ca ajunge sa puna o fraza pe hartie “ca ea sa fie perfecta”. De unde si convingerea lui ca mai poate incerca satisfactii trecatoare din lucrari, dar ca „fericirea n-as putea-o atinge decat daca as reusi sa ridic lumea ca s-o fac sa intre in adevar, pur, imuabil”. Ce sa ne mai mire in acest caz ca opera lui Kafka ne-a parvenit trunchiata (nici unul din cele trei romane nu-i terminat!), cand se stie prea bine ca sub imensa presiune a unor atari hiperexigente, insusi autorul si-a ars o parte din manuscrise, ba mai mult – dupa inspirata expresie a unui istoric literar, el a preconizat un veritabil autodafé postum, caci i-a lasat cu limba de moarte lui Max Brod ca sa-i arda cele mai multe dintre scrieri. Drept este ca s-a pus serios la indoiala sinceritatea acestei ultime dorinte exprimata de Kafka, atata vreme cat implinirea ei i-a fost incredintata lui Max Brod, adica taman aceluia care staruise din rasputeri ca autorul sa-si publice scrierile si facuse tot posibilul sa-l ajute in aceasta directie.

Simbolurile isi aduc partea lor de contributie la ceea ce singularizeaza arta kafkiana: reprezentarea parabolica a existentei. Este adevarat ca dupa Romul Munteanu, simbolurile kafkiene „plutesc parca intr-o voita nedeterminare”; dar tot atat de adevarat e, potrivit opiniei formulate de Wilhelm Emrich, ca simbolurile kafkiene „nu sunt niciodata simboluri pentru fenomene limitate, ci ele reprezinta realitati generale”. Pentru Max Brod, de pilda, tribunalul din romanul Procesul simbolizeaza judecata divina, iar castelul din romanul omonim, insasi divinitatea cu caile ei necunoscute. Pornind de la aceste proiectii ale lui Brod, unii comentatori au vazut in celebrul castel kafkian o vasta alegorie, cu cate o „“cheie” pentru fiecare personaj. Alti comentatori – ne instiinteaza Mariana Sora – au ajuns la identificari de-a dreptul hazardante, din moment ce pentru ei Hanul Podului (stabiliment din Castelul) este totuna cu biserica protestanta, iar Curtea domneasca cu cea catolica.

In ceea ce-l priveste pe Kafka, in ochii unora el este insasi expresia maniheismului, din cauza – afirma ei – credintei sale intr-un dumnezeu rau. Asa s-a ajuns ca imaginii unui Kafka religios sa i se opuna imaginea unui Kafka eretic, ba chiar nihilist… Este de la sine inteles ca dincolo de aceste interpretari mai mult sau mai putin juste, persista coordonatele artei kafkiene – simbolurile si fictiunile sale absconse, in spatele carora se invedereaza multiple sensuri posibile, caci pentru acest straniu scriitor totul pare sa fie posibil si nimic cert, sau altfel spus ca „intamplarile si situatiile stranii sunt metafore inventate de un spirit vizionar, in incercarea de a transpune in imagini concrete situatii si trairi de o larga valabilitate”, ca sa ne folosim de cuvintele Marianei Sora. Exemplul cel mai potrivit in acest sens ne este oferit de birocratia atotputernica si misterioasa a castelului (misterioasa mai ales din pricina irationalitatii ei), in care pe de o parte autorul satirizeaza sistemul absurd-birocratic bine cunoscut de el in calitate de functionar (prin extensie satira se indreapta impotriva oricarui sistem de dominatie), iar pe de alta parte in respectiva birocratie avem imaginea unei ordini cosmice implacabila.

Odata construita, lumea kafkiana trebuie admisa asa cum a conceput-o demiurgul ei, adica o lume absurda, in care dupa desacralizare, ordinea transcendenta si ratiunea nu mai au ce cauta. Intr-o astfel de lume este un nonsens total sa ne intrebam in ce masura este adevarata asertiunea hegeliana care sustine ca tot ce-i real este si rational. Cel mult putem raspunde in maniera lui Vasili Grossman, atunci cand el, in celebra povestire Panta rhei (Totul curge) abordeaza problema statului intemeiat de Lenin si apoi construit de Stalin – problema statului opresor si fara libertate, sau altfel spus problema statului in care tragicul se dizolva, locul lui fiind luat de apocaliptic: Nu, afirma categoric Grossman, nu tot ce e real este si rational. Dimpotriva, continua el, „tot ce este inuman e absurd si inutil”, caci „a trai inseamna pentru om a fi liber”! Avem astfel inca o data dovada ca nu doar in lumea kafkiana, ci si in lumea noastra cea de toate zilele, irationalul cistiga din ce in ce mai mult teren in fata rationalului prin razboaie, acte de terorism, intoleranta, minciuna sau avaritie, si ca el isi are corespondentele sale tot mai alarmante cu realitatea…

Aceasta fiind lumea plasmuita de Kafka, se subintelege de ce absurdul – uneori mai sters, alteori agresiv pana la halucinant, isi iteste capul cam peste tot in scrierile sale. Iata, bunaoara, senzationala parabola In fata legii, inclusa si in finalul romanului Procesul, si care este analizata de preotul inchisorii cu atata subtilitate si maiestrie, incat dupa parcurgerea argumentatiei sale, nu mai poti spune cu tarie cat din ea este absurd si cat rational (sau, ma rog, conform Scripturilor), dupa cum iarasi nu poti sa-ti dai seama care dintre cei doi este inselatul: paznicul sau omul de la tara! Caci – nu-i asa? – este relativ normal ca omul sa vina de la tara, iar pazitorul cu “barba lui tatareasca si neagra” sa nu-l lase sa intre in lege. Dar pe urma incepe sa-si faca mendrele absurdul. Omul nu se alarmeaza pentru atata lucru, ci se pune pe asteptat, sperand ca va putea intra mai tarziu. De altminteri, insusi pazitorul ii intretine aceasta speranta cand ii spune: „Tot ce se poate, dar acuma nu”. Timpul trece in aceeasi nota de asteptare rabdatoare, si iata ca omul nostru, de-acuma batran, se imbolnaveste si trage sa moara. Cu ultimele sale puteri, el ii face semn pazitorului sa se apropie pentru a-i putea sopti: „Toti se straduiesc, vezi bine, sa afle ce-i legea. Cum se face atunci ca, in atata amar de ani, n-a mai cerut nimeni, in afara de mine, sa intre inauntru?” Atunci pazitorul ii racneste la ureche: „Pe aici nu putea obtine sa intre nimeni altul, intrucat intrarea asta ti-era harazita doar tie. Acum ma duc s-o inchid”…

Daca nu luam aminte la faptul ca evenimentele din Verdictul nu sunt decat simptomele unei realitati tragice mult mai adanci, atunci spiritul justitiar al tatalui nemultumit de fiu ne apare deplasat, ba chiar absurd, iar gestul funest al al lui Georg cu atat mai mult. In aceeasi categorie, sa-i spunem socanta, intra si povestea tanarului Karl Rossmannn din romanul America. E drept ca tanarul Karl aspira la independenta, insa primeste de la unchiul sau – senatorul si omul de afaceri american, o pedeapsa disproportionat de mare in comparatie cu banalitatea culpei comise: Realmente el este izgonit de unchi, numai pentru ca fara consimtamantul acestuia, se hotaraste sa-l viziteze pe Pollunder (om de afaceri si prieten cu senatorul) in vila sa de la tara. Incalcarea de catre Karl a autoritatii unchiului, chiar daca dorinta acestuia nu ne apare clar formulata, duce automat la schimbarea modului de existenta, lucru ce-i va fi comunicat tanarului printr-o scrisoare ce-i va fi inmanata exact la miezul noptii: „Te-ai hotarat in aceasta seara sa pleci impotriva vointei mele. Ramai la aceasta hotarare intreaga ta viata”.

Dar absurdul naucitor cu care se confrunta procuristul de banca Josef K., personajul principal din romanul Procesul? Pur si simplu intr-o buna dimineata el este anuntat ca-i arestat, fara ca inspectorul care raspunde de cazul lui sa-i poata spune de ce anume este acuzat: “N-as putea spune ca esti acuzat”, il anunta acesta cu seninatate, „sau mai bine zis nu stiu daca esti. Adevarul este ca esti, mai mult nu stiu”. Astfel incepe romanul si totodata calvarul comodului procurist. Din acest moment demareaza goana lui in dreapta si stanga, mai intai pentru a afla continutul acuzatiei ce i se aduce, mai exact in temeiul careia a fost arestat, apoi – dupa ce o va cunoaste – pentru a-si pregati apararea. Dar zadarnic se prezinta in fata unor instante stranii si a unor judecatori mai mult decat dubiosi, ce-si au birourile in podurile unor imobile sumbre, cu scari interminabile (“Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului”, se amuza scriitorul in capitolul sapte), zadarnic apeleaza la avocat si la ajutorul unor cunostinte, culpa el tot nu si-o cunoaste, la judecatorii si functionarii influenti n-are sanse sa ajunga vreodata (ca peste tot in scrierile kafkiene, acestia sunt inabordabili pana la inexistenta), iar lui i se prelungeste starea bizar-echivoca instalata in clipa arestarii, cind inspectorul ii adusese la cunostinta urmatoarele: „Esti arestat, fireste, dar nimeni nu te impiedica sa-ti vezi mai departe de slujba. Deasemenea, nimeni nu te impiedica sa-ti vezi mai departe de traiul dumitale obisnuit”.

Dar exact la un an de la inceperea procesului, Josef K. ajunge la constiinta culpabilitatii sale, tot de-atunci rezistenta lui slabeste, ca atare el se lasa condus la marginea orasului de catre cei doi calai tacuti, care in final il ucid cu un urias cutit de bucatarie: “Ca un ciine”, spune el, “si era ca si cum rusinea ar trebuit sa-i supravietuiasca”. De altminteri, cu aceste cuvinte se incheie romanul.

Fantasticul este o alta componenta de baza care contribuie la insufletirea lumii kafkiene si la spectaculoasa implinire a fabuloasei sale arte. Pentru o corecta apreciere a operei kafkiene, trebuie sa facem distinctie intre fantasticul preeminent din Un medic de tara sau din Metamorfoza si cel din Castelul, de exemplu, unde personajele fac salturi uriase, respectiv cel din America, unde pietonii ba fac salturi de adevarati gimnasti, ba – atunci cand strada este prea aglomerata – prefera “sa deschida portiera cate unei masini si sa traverseze prin aceasta dincolo, ca si cum ar fi trecut printr-un pasaj public…”

La drept vorbind, fantasticul nu are aceeasi greutate in povestirile Un medic de tara si Metamorfoza. De ce? Pentru ca daca in prima povestire, fantasticul cu nedezmintite arome de basm este intamplator si benefic (medicul loveste cu piciorul in cocina porcilor si de acolo ies de indata caii cu care intr-o clipa ajunge la bolnavul aflat la o departare de peste zece mile!), in cea de-a doua avem parte de un fantastic precis (am putea spune chiar stiintific) si cu efecte punitive pentru Gregor Samsa, cel care intr-o dimineata s-a pomenit metamorfozat intr-o ginganie scarboasa. Caci chiar asta-i semnificatia miriapodului: existenta parazitara! Ori din povestire aflam, ca daca Gregor n-a fost chiar un parazit, oricum era un somnolent si un comod.

Intr-un autentic stil kafkian, povestirea demareaza cu aceasta transformare (cititorul este pus in fata faptului implinit, fara preparative si fara explicatii), dupa care actiunea se centreaza pe incercarile repetate ale lui Gregor de a-si asigura parintii si sora de bunele lui intentii si pe repulsia crescanda a acestora fata de miriapodul ce nu mai are nimic in comun cu Gregor de altadata. Dincolo de absurdul intamplarii, incredibila metamorfoza ne prezinta instrainarea dusa pana la cosmar si halucinant. Intr-adevar, situatia reintra pe fagasul normal de-abia dupa ce servitoarea il descopera pe Gregor mort din cauza inanitiei, caci pentru a-si grabi sfarsitul, el refuza cu obstinatie sa manance in ultimele zile ale vietii sale larvare. Fara a se mai gandi la cel plecat din aceasta lume, ba chiar cu un sentiment de usurare ca in sfarsit au scapat de pacoste, parintii si fiica ies la plimbare, ocazie cu care ei observa ca fata este numai buna de maritat, prin urmare trebuie sa-i gaseasca un sot bun. Deci viata merge mai departe…

*
Cel de-al doilea element narativ, care confera forta artistica scrierilor kafkiene, este dat de personaje. Cu precizarea ca este destul de dificil sa caracterizezi personajele lui Kafka, nu numai fiindca nu ni se spune nimic despre aspectul lor exterior, ci si pentru ca – asa cum cu justete afirma Romul Munteanu -, “personajele kafkiene sunt metafore, create prin referinta la familie, societate si legile ei apasatoare, sau la intregul univers”. Din acest motiv, cele mai multe dintre ele n-au nume, sau – ma rog – se cheama Betivul, Maestrul foamei, K., Josef K., si asta intrucat respectivul apelativ vizeaza un individ simbol, ale carui largi valente sunt destinate sa sugereze conditia umana in general.

Dar nici macar personajele botezate de autor nu sunt la acest capitol prea cusere, de indata ce Kafka recunoaste ca pentru atribuirea unor nume, el s-a dedat la speculatii cabalistice. Astfel, in Jurnalul din februarie 1913 el consemneaza ca „Georg are acelasi numar de litere ca Franz. In Bendemann – mann nu e decat o intarire a lui Bende, care are acelasi numar de litere ca si Kafka si vocala e se repeta in acelasi loc ca a in Kafka.” Cu certitudine ca si cu alt prilej el s-a pretat la speculatii cabalistice, ca de pilda in cazul lui Samsa, eroul din Metamorfoza, unde se evidentiaza aceeasi asemanare cu Kafka, mai precis cu atmosfera apasatoare din familie in vremea copilariei si adolescentei lui Franz. Cu toate ca initial autorul a negat ca ar fi vorba de o criptograma si in acest caz, ulterior a admis ca totusi „e indiscret sa vorbesti despre plosnitele din propria familie”.

Vedem, asadar, ca in opera kafkiana nu avem de-a face cu eroi, ci practic cu unul singur, care de drept si de fapt il reprezinta pe autor! In favoarea acestei asertiuni pledeaza cu hotarare multiplele corespondente dintre Kafka si personajele sale, in mod deosebit solitudinea ce-i marcheaza pe toti.

Axandu-si intreaga opera pe relatia dintre individ si societatea leviatanica din care face parte, Kafka dezvolta si argumenteaza cateva idei cu un mare impact psihologic si social:

a)Tragedia singularizarii si alienarii;
b)Imposibilitatea comunicarii;
c)Ideea ca omul nu poate ajuta pe semenul sau;
d)Neputinta valorificarii omului prin propriile sale forte.

Merita subliniat deasemenea ca eroii lui Kafka nu sunt aruncati in lume fara voie, atata timp cat ei isi asuma dificila sarcina de a vedea adevarul fata in fata. Desigur, nu e o misiune la indemina oricui, caci adevarul intreg se cmpune din adevaruri partiale, iar cel mai adesea partile sunt minciuni si, in plus, se contrazic. Dar, precizeaza autorul, numai in corul minciunilor zace adevarul! Cu toate ca ne apar debusolati si rataciti intr-o lume straina, eroii lui Kafka  – care dupa parerea lui Albert Camus „traiesc intr-o lume in care totul este dat si nimic nu este explicat” – si-au facut in timp record intrarea in loja literaturii universale. Si cu o asemenea autoritate incat unii critici si admiratori ai operei kafkiene au ajuns sa caracterizeze realitatea dupa lumea conceputa de el…

Iar apropierea facuta de Marthe Robert intre arpentorul K. si Don Quijote este pe deplin justificata: ambii sunt eroi solitari, care se lanseaza – fara a fi deloc eroici – in aventuri de care nici un esec nu-i vindeca; ratacirile lor au un scop precis, desi absurd, si le apare ca vital, iar cititorilor ca o nebunie; realismul se aliaza cu fantasticul, tragicul cu comicul.

*

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, cel de-al treilea element la care trebuie sa facem referire este limbajul kafkian: o limba simpla, clara si epurata de pretiozitatati sau ornamente inutile, care te duce de indata cu gandul la marii artisti ai cuvantului, preocupati pana la obsesie de puritatea expresiei. Franz Kafka este prin excelenta un scriitor citadin, interesat mai degraba sa descrie mizeria mahalalelor si a uriaselor maghernite pragheze, decat sa se lase furat de peisajele naturii. Cu toate ca a calatorit mult si a mentinut legaturi stranse cu natura locului unde se vedea purtat de destin (o vreme a fost chiar vegetarian), opera sa contine extrem de putine tablouri inspirate de natura, stilul lui precis si lapidar (deseori aidoma unei dari de seama) remarcandu-se mai degraba prin  disectii psihologice si subtile comentarii logice.

Poate tocmai datorita acestui fapt, frumosul tablou cu care practic se incheie romanul America iese de indata in evidenta, ca cea mai detaliata daca nu chiar cea mai frumoasa descriere a unui colt de natura din intreaga sa opera: „In prima zi trecura printre munti inalti. Peretii de stancarie neagra-albastruie isi aruncau inspre tren colturile ascutite. Scotand capul pe fereastra, cautai in zadar varfurile acestor masive. Prin fata ochilor se derulau vai intunecate, stramte si rupte, care se pierdeau in directii pe care le cautai urmarind orizontul cu degetul. Aveai sub ochi rauri largi de munte, care se rostogoleau unduitor pe solul bolovanos, spargandu-se in mii de valuri spumegoase, ca sa se prabuseasca apoi bolborosind pe sub poduri si viaducte, deasupra carora treceau trenuri; raurile acestea se aflau atat de aproape, incat raceala apei iti racorea fata.”

Se mentionam deasemenea subtila ironie kafkiana, indeosebi atunci cand autorul vrea sa scoata in evidenta contradictiile interne ale lumii zamislita de el. Ca de pilda bucatica de lume din castel, unde aflam ca „exista o coordonare admirabila a diverselor servicii, coordonare despre care se banuia ca e perfecta, indeosebi acolo unde parea sa nu existe”.

Concluzii

De la sine se impune prima si cea mai importanta concluzie: Franz Kafka apartine acelui grup binecuvantat de corifei din care mai fac parte Thomas Mann, Marcel Proust, James Joyce, Virginia Woolf, William Faulkner, grup despre care se stie ca a revolutionat literatura secolului 20, exercitand o influenta covarsitoare asupra generatiilor urmatoare de condeieri. Deci Kafka este un scriitor mare si profund.

Ori un scriitor mare nu se destainuie cu una cu doua, ci mereu invita la lectura atenta si reflectie adanca. Frumusetea acestei nobile indeletniciri consta in aceea ca la fiecare noua lectura descoperi lucruri surprinzatoare: ba ca recitirea unei carti iti provoaca o negraita bucurie intelectuala, acesta de altminteri fiind apanajul exclusiv al literaturii cu adevarat valoroasa, ba ca gandirea si simtirea artistica a unui scriitor ti se dezvaluie doar prin focalizarea insistenta a lecturilor efectuate in decursul timpului din diferite unghiuri de intelegere si cu diferite stari emotionale.

Opera kafkiana se dovedeste de-a dreptul inepuizabila prin varietatea starilor sufletesti pe care le poate induce cititorilor, functie de starea psihica si de gradul de instruire al acestora: de la emotie si incantare, pana la dezamagire si perplexitate. Si fiecare din aceste stari reprezinta in sine tot atatea concluzii impuse de cartile scriitorului praghez… Am cautat in cele doua capitole inchinate lui Kafka si kafkianismului sa imbin fluenta relatarii cu rigoarea informatiei si analizei, iar din aceasta imbinare sa rezulte un tot armonios si atragator. Altfel spus, in prima parte am optat pentru varianta epistolara, atribuindu-i lui Kafka ganduri si idei care precis ca l-au framantat, dar pe care n-a mai apucat sa le incredinteze hartiei, ori poate ca a facut-o, insa tocmai acele manuscrise au fost distruse.

In cea de-a doua parte am insistat pe ceea ce in opinia mea constituie coordonatele majore ale kafkianismului, dat tot asa, calauzit de marea grija sa nu fiu greoi in formulare si apasator in excesul de rigoare, respectiv in opiniile comentatorilor citati. E clar ca in asemenea conditii aflate intr-un relativ conflict, musai ramane ceva pe dinafara. Deci, amintindu-mi eu dupa intocmirea celor doua capitole ca n-am apucat sa scriu tot ce initial imi propusesem, ce mi-am zis? Decat sa peticesc ceea ce deja este incheiat – ca orisicat, peticele se vad de la o posta – haide mai bine sa lipesc un apendice caruia sa-i spun Concluzii. Ei da, acuma pot sa fac precizarea ca romanul Castelul este esoteric (Procesul la fel) si ca structura sa nu este piramidala, ci circulara.

Asa cum deja am aratat, a fost o vreme cand Kafka s-a aratat foarte preocupat de problemele muncitorilor. Faptul acesta se reflecta pe de o parte in critica vehementa adusa de scriitor mecanizarii si muncii neintrerupte, iar pe de alta parte in compasiunea lui fata de cei obiditi. Romanul America se impune la acest capitol, indeosebi prin dureroasa istorisire a Terezei despre mizeria crunta indurata impreuna cu mama ei, dupa ce tata le parasise pe amandoua, apoi despre cumplita disperare a mamei, incheiata cu sinuciderea ei sub ochii ingroziti ai fetitei. Citind paginile respective, gindul te poarta de indata la suferintele micutelor personaje ale lui Charles Dickens, la umilitii si obiditii lui Dostoievski si – de ce nu? – la teribila foame indurata de tanarul Knut Hamsun, ce ne este infatisata cutremurator de precis in romanul autobiografic cu acest nume acuzator la adresa autoritatilor si a potentatilor vremii. Sau poate ca profetismul de care aminteam a functionat atat de bine si de asta data, incat aproape ca suntem tentati sa credem ca Franz Kafka si-a prevazut enormele privatiuni din anii 1923-1924 – ultimii sai doi ani de viata, cand diminuarea drastica a pensiei din cauza devalorizarii monedei, l-a obligat sa ceara ajutorul familiei. Iar ajutorul nu intarzie sa soseasca: unchiul sau ce era medic, se grabeste sa vina la Berlin, pentru a-si ingriji nepotul grav bolnav.

Din aceasta intamplare deducem ca, in pofida relatiilor incordate dintre tata si fiu, familia nu i-a intors rebelului spatele, deci nu s-a repetat inumana corectie administrata lui Baruch Spinoza de catre familia acestuia si coreligionari, deopotriva indignati ca el se incapatana sa caute cu dezinteresare adevarul, desi fusese avertizat in chip ultimativ ca printr-o asemenea alegere, risca nici mai mult nici mai putin decat excomunicarea din comunitatea evreiasca si din congregatia orasului Amsterdam. Ceea ce chiar s-a intamplatnu peste mult timp, celebrul rebel Spinoza fiind vazut si tratat ca un adevarat paria de catre fostii sai coreligionari…

Ei bine, chiar daca distanta in timp dintre cei doi iudei inzestrati este de doua secole si jumatate (Spinoza s-a nascut la Amsterdam in 1632, iar Kafka la Praga in 1883), prin urmare am fi ispititi sa credem ca moravurile  (inclusiv cele religioase) s-au schimbat, lucrurile nu stau nici pe departe in aceste fel cand avem in vedere lumea inchisa a congregatiilor evreiesti, „o lume adancita in superstitia, fanatismul si ignoranta cele mai detestabile”, dupa cum se exprima contemporanul nostru Israël Shahak in uluitoarea sa carte Povara a trei milenii de istorie si de religie iudaica.

In paranteza fie spus, Israël Shahak s-a dovedit atat de transant si vehemet in denuntarea fundamentalismului iudaic (folosea expresia iudeo-nazism atunci cand condamna metodele israeliene de supunere si oprimare a palestinienilor), incat ziarul Washington Post i-a anuntat moartea, si nu s-a mai dat niciodata vreo dezmintire in legatura cu falsul intentionat publicat, nici macar dupa ce “mortul” a mers la redactie pentru a dovedi contrariul…

Daca Franz Kafka n-a avut parte de tratamentul la care a fost supus Spinoza, faptul acesta se datoreaza in mai mica masura timpului scurs (timpul se vadeste neputincios in societatile fanatice si inchise), decat gradului diferit de inzestrare al celor doi pentru intelegerea si argumentarea chestiunilor iudaice. Copil fiind, Spinoza pur si simplu ii uimea pe rabini cu subtilitatea dovedita la discutarea celor mai gingase probleme de religie, deci era de pe atunci privit ca un viitor mare rabin, pe cand Kafka a inceput sa se intereseze relativ tarziu de problemele iudaismului, dar nu un iudaism pur, ci ca parte componenta a unui cocteil intelectual, compus printre altele din teoria cuantelor, teoria relativitatii, freudism, filosofie clasica germana (Kant, Fichte, Hegel), spiritism si chiar teozofia lui Rudolf Steiner.

De retinut ca Franz Kafka , desi cu sanatatea la pamant, a inregistrat intoarcerea in familie ca pe o infrangere…

George PETROVAI
Sighetul-Marmatiei
Decembrie 2010