Despre “tată” și “mamă”: UE dictează absurdul prin instaurarea agendei Diavolului

Aparent, mulți știm în ce situație ne aflăm, deși oarecum paralizați de pretențiile absurde  și abuzatoare ale statului de drept clocite de ONG-urile sorosiste din UE și din lume, venite direct din iad, prin Parlamentul European. Ne amintim de prima familie, aceea a lui Adam și a Evei, de primii lor copii, Cain și Abel. Cum trăiau ei ca familie într-o frumoasă armonie până ce s-a insinuat între ei Diavolul, alegoric prezentat prin vorbirea șireată a șarpelui.  Cuvintele sunt ca o sămânță, bună sau rea. Acele vorbe viclene ale diavolului au fost o sămânță foarte rea care a adus moartea spirituală a proto-părinților noștri, și blestemul, în loc de binecuvântare.

Moartea si viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele. (Proverbe 18:21) Continue reading “Despre “tată” și “mamă”: UE dictează absurdul prin instaurarea agendei Diavolului”

Valeriu Gafencu: „Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toți.”

by Irina Petra Stroe

100 de ani de la nașterea Sfântului Închisorilor – 24 ianuarie 1921

Pe 24 ianuarie 1921, în aceeași zi cu Unirea, se năștea Valeriu Gafencu, sfânt mărturisitor întru Hristos:

 “Cine nu luptă și nu învinge patimile și ignoranța, acela nu cunoaște pacea.

Luptă-te cu tine, înfruntă cu seninătate toate greutățile vieții prezente și nu te plânge de suferință; cu atât mai mult, cu cât azi aproape nu există familie care să nu fi încercat cele mai crunte dureri. Continue reading “Valeriu Gafencu: „Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toți.””

Stelian Goboș – Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania…

Primul ierarh pe care l-am întâlnit în viata mea a fost, în cursul anului 1984, la Biserica cu Luna – vechea Catedrala Episcopală din Oradea, venerabilul, blândul și vrednicul Episcop al Oradiei Dr. Vasile Conan, pe care atunci și acolo l-am cunoscut pentru prima data!…

De atunci începând am avut multe, felurite și binecuvântate ocazii, sa-i întâlnesc și să-i cunosc pe, aproape, toți marii ierarhi, membrii ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) Continue reading “Stelian Goboș – Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania…”

Arde a jura cu mâna pe Biblie

Am înțeles că o mână de politicieni nu au putut jura cu mâna pe Biblie, oare de ce? Oare vă arde puritatea acestei cărți și duhul de viață din ea? Sau conștiința voastră e prea puternică și vă e greu să jurați cu mâna pe Biblie? Dacă conștiința nu vă lasă, atunci vă înțeleg și apreciez sinceritatea, că alții au jurat pe Biblie și au furat țara cu tot cu oamenii din ea, trimițându-i cu avioanele la străini ca pe niște robi ca la noi nu mai au ce să muncească și nici pe bani decenți. Fără Biblie și fără politicieni care să creadă în ea va fi vai de noi la ce ar putea presupune cariera voastră. Aveți in portofoliu din nou legi “alambicate” despre educație sexuală și parteneriate x și știți bine că Biblia nu e de acord cu ele? Continue reading “Arde a jura cu mâna pe Biblie”

Donald Trump este de departe cel mai pro-creștin președinte pe care cred că l-a avut America în ultima perioadă

by Eduard Dumitrache

Pentru conservarea valorilor creștine în societate, Donald Trump este de departe cel mai pro-creștin președinte pe care cred că l-a avut America în ultima perioadă. Dacă mă gândesc pe scurt, aș putea completa o listă de zece măsuri, în cheie creștină, care m-au bucurat mult:
1. A reintrodus în discursul public al Casei Albe raportarea la spiritualitatea creștină, un tabu în ultimele mandate;
2. A susținut prezența simbolurilor creștine în instituții și spațiul public, a crucilor memoriale, a Bibliei;
3. A luat poziție față de persecuția creștinilor în lume, a finanțat programe în această direcție: Continue reading “Donald Trump este de departe cel mai pro-creștin președinte pe care cred că l-a avut America în ultima perioadă”

Papa Francisc susține parteneriatul civil pentru persoanele de același sex

Sunt copiii Domnului și au dreptul la familie“, sunt cuvintele Papei Francisc, susținător al parteneriatului civil între persoanele de același sex, conform Daily Mail.

Este un pas în față dar împotriva lui Dumnezeu și a Bibliei, pentru Biserica Catolică, poziția oficială a Vaticanului. Asta în timp ce poziția precedesorilor acestui papă era una NEGATIVĂ vizavi de comunitatea LGBTQ, ca să comparăm și să vedem mai bine despre ce e vorba, acest papă e în opoziție cu ultimii doi papi, unii de excepție, Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005, papă în perioada 1978-2005) și Benedict al XVI-lea (n.1927, papă 2005-2013 când s-a retras probabil tocmai datorită unor astfel de presiuni). Continue reading “Papa Francisc susține parteneriatul civil pentru persoanele de același sex”

Dr.Vasile Astărăstoae: Puterea și ipostazele cuvântului

În 2009, am propus Senatului UMF Grigore T. Popa Iași acordarea titlului de Doctor Honoris Causa mitropolitului Clujului, Vadului și Feleacului IPS Bartolomeu (Anania). Chiar dacă această propunere a trezit unele reacții în afara Universității, de la tot felul de „progresiști” – viitori demolatori de statui și profeți ai apocalipsei covid – ea a fost acceptată în unanimitate. La festivitatea legată de acest eveniment, mi-am încheiat Laudatio cu următoarele cuvinte „IPS Bartolomeu este un reper pentru cultura și civilizația românească. Continue reading “Dr.Vasile Astărăstoae: Puterea și ipostazele cuvântului”