De fapt ce este rugaciunea? Rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roaga vorbeste cu Dumnezeu, cu sfintii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îsi înalta mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunatatile divine. S-a facut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, si a cîstigat cel ce a spus, ca omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune si asa este ! Care este cea mai mare fapta buna din lume ? RUGACIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, caci ea este cauza tuturor bunatatilor din lume. Sfintii au ajuns sfinti prin rugaciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea ca, “Omul este cea mai mare fiinta din lume, cînd ? Cînd sta în genunchi si se roaga Creatorului sau, atunci întrece tot universul”.
Rugaciunea este urcare si aceasta urcare se face pe 7 trepte, pîna se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceti Domnului roada buzelor voastre”, “Rugati-va neîncetat !”, “Faceti cereri, multumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugaciunea mea, sa se îndrepteze rugaciunea mea ca tamîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie sa ia aminte ca de are numai rugaciunea buzelor, înca nu se roaga. Sa nu se încreada cineva în cantitatea rugaciunii, am facut o caruta de Psaltiri, de Paraclise, caci rugaciunea cantitativa îl hraneste numai pe fariseul nostru cel dinlauntru. Iata cele 7 trepte ale rugaciunii:

1. RUGACIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru putin, daca va merge în sus spre cer, urcînd si celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obisnuiesti cu rugaciunea si începe sa-ti placa aceasta rugaciune, simti dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fara de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGACIUNEA MINTII aceasta o numesc Sfintii Parinti, rugaciune cu un picior, sau zbor cu o aripa, pasare cu o aripa. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !” zic cu limba, dar înteleg si cu mintea, deja aceasta rugaciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treapta superioara celei dintîi, caci zice Apostolul Pavel: “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta si cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserica vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa învat pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insista pentru rugaciunea cu mintea, mintea cînd se roaga trebuie sa fie la Dumnezeu, caci multe valuri o tulbura prin draci, atunci cînd se roaga.
3. RUGACIUNEA INIMII În rugaciune, cînd se uneste mintea cu inima, atunci întîlnesti cîteva piedici. Mintea este centrul fiintei umane. Un calugar i-a zis unui duhovnic, cum ca el a învatat rugaciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, calugarul a zis, adica duhovnicul catre ucenic: “Da-te jos din cap, ca acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei sa ai pace cîta vreme esti cu rugaciunea mintii? Cîta vreme esti cu rugaciunea mintii esti într-un tîrg de gînduri, mintea alearga cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar da-te jos acolo în inima”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog ca, în nimic nu poti ascunde mintea afara numai de inima acolo este camara ei lasata de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intra în camara ta, încuie usa ta, roaga-te Tatalui tau în ascuns si Tatal tau care vede în ascuns îti va rasplati tie la aratare”. Camara mintii este inima. Cînd vrei sa intri în camara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scararul, ai de INCUIAT TREI USI SI 2 VAMI AI PÎNA ACOLO. Cele doua vami sunt IMAGINATIA si INCHIPUIREA. Haide sa stau la rugaciune într-o pozitie, caci Dumnezeu nu cauta la pozitie, poti sa stai si culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De esti bolnav si batrîn, culca-te si roaga-te, sau pe scaun, cum poti, caci Dumnezeu stie neputinta ta”. Dumnezeu cauta numai pozitia mintii si a inimii. Cînd esti sanatos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poti. Stau la rugaciune si vreau sa-mi concentrez atentia spre inima. Prima vama unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINATIA, închipuirea sau fantezia. Ori ti-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rau, toate imaginatiile n-au ce cauta în timpul rugaciunii. Legea cea mai scurta a rugaciunii acesteia este, sa nu-ti închipui nimic în vremea rugaciunii. Pentru ce ? PENTRU CA MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINATIE, toti sfintii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, sa-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cadere. Adam înainte de cadere n-a avut imaginatie, dupa dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama ca atunci cînd Adam a cazut în imaginatie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu manînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ti se vor deschide ochii si vei cunoaste, vei fi ca Dumnezeu si mîncînd a cazut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINATIE. Cine a cazut mai întîi prin imaginatie? Tocmai diavolul, caci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tau: Deasupra norilor ma voi sui, ma voi sui peste muntii cei de miazanoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu si voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iata închipuirea diavolului. Si tot Isaia îi zice: “Cum ai cazut din cer tu stea de dimineata, te-ai facut locas a toata urîciunea si a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar si pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu dupa dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginatie, caci aceasta a fost patima la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a facut pe om cu imaginatie, ci era ca si pruncii cei nevinovati. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, si cînd si-a închipuit aceasta a si cazut.
De aceea, cînd vrei sa te rogi, fiindca Hristos vine cu o minte fara imaginatie, Hristos vrea sa-l refaca pe Adam în starea cea dintîi, fara imaginatie, asa si tu te roaga fara vreo imaginatie. De aceea, în vremea rugaciunii imaginatiile ne dau razboi. S-o luam mai practic: Stai la rugaciune, ba iti mai aduci aminte de fata celui ce te-a suparat, ca sa te sfadesti cu el, ba fata celui care l-ai iubit cu patima, ba slava desarta, ba sa ma duc la tîrg, ba am de cumparat, ba sa fac cutare, aceasta nu mai este rugaciune, dracii în acea clipa rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugaciune. Cînd noi stam la rugaciune, ca niste chip cioplit de crestini si în noi nu mai este rugaciune, ci împrastiere, acum rîd dracii de noi ca mintea noastra nu a coborît în inima. Locul unde trebuie sa se ascunda mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneste mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fara de moarte si tare îmi este frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre”. Cînd zice sa intri în camara ta, camara mintii este inima, zic toti Sfintii Parinti, dracii stiu aceasta, ca, daca a ajuns mintea sa se pogoare în inima îi arde foarte tare. Ai vazut cît de frumos spune staretul Vasile de la Poiana Marului, de cel care a cazut neajungînd cu mintea în inima. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie saptamîni, într-o clipa ti-ai pus în gînd, însa nu-ti închipui nimic.
Sa ai în minte prezenta lui Dumnezeu, ca este de fata, în inima setea dupa El si pe limba, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Dar în acest timp sa nu-ti închipui nimic, ca Dumnezeu nu cade sub închipuiri, ca de ar cadea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I este IMAGINATIA, prin ea se trece asa, sa nu-ti închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii vazînd ca mintea a trecut ca fulgerul pe lînga aceasta vama o asteapta pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o asteapta cu VAMA RATIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginatiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inima nici cu ratiunea. Aici la vama ratiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeste Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI si FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastra cu ratiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugaciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic si o palma de lung si o palma de lat, în pozitia cersetorului, pentru a putea învata rugaciunea mai repede. Stau la rugaciune si deodata vad ca apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tai, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au aparut aceste cuvinte îti pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe si care este marea ? Caii sunt Apostolii – dupa Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toata lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toata lumea. De vad dracii ca-ti place aceasta, îti aduc alta ratiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lînga iesle”. “au doara de boi se îngrijeste Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii rationali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povatuitoare: Patriarhii, mitropolitii, episcopii, preotii, diaconii. Oile cuvîntatoare sunt poporul de jos, Biserica ascultatoare, caci din Biserica se hranesc cu Prea Curatele Taine, atît Biserica cea Povatuitoare, ierarhii, cît si cea ascultatoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, ca nu vor mai fi boii lînga iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserica, cînd nu vor mai fi preoti si episcopi, care sa-i hraneasca cu Tainele. Aduc dracii apoi alta ratiune: “Muntii au saltat ca berbecii si dealurile ca mieii oilor”. Muntii sunt oamenii desavîrsiti în lucrarile Duhului Sfînt si în rugaciune, ca ei au saltarea inimii lor. Extazul si unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar sa vrea sa se desparta de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcusului duhovnicesc, ei n-au asa de mare putere ca si cei desavîrsiti, ci mai putina. De vede diavolul ca-ti plac acestea îti aduce bunaoara din Psaltire: “Vaile vor înmulti grîul” cînd sufletul se coboara în vaile smereniei, atunci se înmulteste grîul faptelor bune. Ca nu rodeste sufletul fara de smerenie. De primeste aceste ratiuni dracii rîd de ea cu gura pîna la urechi. Ei rîd, pentru ca acestea n-au ce cauta în rugaciunea mintii, ci numai în lucrarile mintii, acestea sunt bune altadata, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrarile mintii si alta este rugaciunea mintii. Aceste cugetari si ratiuni duhovnicesti sunt bune ca lucrari, dar cînd ai sa te rogi si sa vorbesti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asalteaza, vazînd ca te complaci în aceste ratiuni, care nu sunt rugaciune. Zice Sfîntul Ioan Gura de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, ca esti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, daca stau înaintea Mintii Celei negraite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie sa bag mintea în inima. Si la acesta vama a ratiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o ratiune duhovniceasca din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Sa ne pogorîm cu o singura ratiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !” cu aceasta singura ai sa poti ajunge în inima. Oare este vreun semn simtit ca s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inima, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc si la barbat si la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn ca sa pogorît mintea în inima. Pe urma se încalzeste inima toata, se încalzesc umerii, coloana vertebrala si s-a încalzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în padure, cu setea, cu frigul, cu golatatea si cu pusnicia (parintele Cleopa este acesta) si mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el saracul o Biblie, de la bordeiul lui si s-a dus într-un sat ca s-o ia si s-a nimerit ca era într-o Duminica. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai parinte pîna dimineata, ca el avea bordeiul la vreo 20 km departare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea si ca sa nu mearga Duminica pe drum si-a facut pravila, rugaciunile de dimineata acolo în casa, iar cei din casa au plecat la Biserica. Dupa Biserica a venit o nunta de la Biserica si era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar calugarul stînd la rugaciune avea în fata lui o icoana a Maicii Domnului, a omului unde statea. Pe icoana erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stateau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în bratele Maicii Domnului si i le dadeau lui Iisus. Saracul calugar stînd si cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scararul spune, ca unele cîntari mirenesti pe cei sporiti în cele duhovnicesti îi poate baga în cele mai înalte contemplatii. Cînd a auzit calugarul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Mai, daca oamenii stiu sa cînte asa, dar acesti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în bratele Maicii Domnului, cum cînta ei în ceruri ? Din acea simtire s-a pogorît mintea lui în inima, si era ca un ceas dupa masa, si 2 ore si 10 minute a stat mintea si numai în ceruri mai auzea îngerii si cîntarile lor, dar atît a transpirat calugarul, atîta dulceata în inima si atîta caldura am simtit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste si ca sa nu-mi pierd atentia din inima, ma stergeam cu batistele caci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dadeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot si-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasma a Duhului Sfînt mi-a venit si atîta caldura duhovniceasca, si-mi ziceam: Doamne, vreau sa mor! Voiam sa mor, ca asa doreste sufletul atunci din dulceata, încît vorbea: Ce bine ar fi sa mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inima, ce se întîmpla? Atunci inima se deschide si iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS SI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Marturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastra. Prin ratiunile tuturor lucrurilor este toata lumea, prin contractia naturala vedem într-un fir de iarba minunile lui Dumnezeu, si în inima îl vedem pe Dumnezeu prin rugaciunea cea în Duh”. Dupa 2 ore si 10 minute a iesit mintea din inima, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am ramas asa cu o mîhnire dulce si voiam mai bine sa mor, numai sa mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte si n-a mai venit. Ca spun Sfintii Parinti, ca harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se departeaza, ca sa nu te mîndresti. Plecarea Duhului Sfînt în aceasta clipa o numesc Sfintii Parinti: PARASIRE sau RACEALA, adica atunci cînd s-a departat putin harul, acest har îti da ajutor din ascuns, dar te lasa întîi sa vezi ce poti tu si ce este rugaciunea harica ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorba cu Iisus în inima. Spune acest gustator al rugaciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” ma gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simteam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceata, ce mîngîiere, ce caldura duhovniceasca, caci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea mintii în inima. Cei desavîrsiti o au aceasta stare la toate rugaciunile lor, iar cei nedesavîrsiti n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit dupa dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugaciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spala orice întinaciune, orice imaginatie pacatoasa si ramîne sufletul curat si atunci îsi da seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovnicesti du-le pîna la simtirea inimii, ca fiecare cuvînt al mintii sa-l simta inima, atunci sufletul se misca în cerc în miscare ocolitoare. În rugaciunea gurii se baga ispita, spun Sfintii Parinti, în a mintii înca se baga, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inima, atunci nu se mai baga ispita. Trei miscari are sufletul în vremea rugaciunii, iar una din ele este dreapta. La rugaciunea curata a inimii, Sfintii Parinti spun, ca ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGACIUNEA VAZATOARE este alta treapta a rugaciunii. Sufletul lui Amun a fost vazut de Sfîntul Antonie cel Mare, ca mergea la cer, desi Antonie era la mii de kilometri distanta de cel ce murise. Aceasta este rugaciunea vazatoare, face sufletul sa-l vada pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul vazator aici, ar vedea cît sunt aici si cîti îngeri sunt aici de fata si ne-ar sti toate gîndurile noastre. Ma duceam la batrînul Ionanichie Moroi, staretul Manastirii Sihastria, pe cînd eram eu la oi, ca sa ma Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însa unele pacate, iar el îmi zicea: “Vezi draga, ca mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, asa ma spovedea pe mine acest staret, cu rugaciunea vazatoare. “Spune-le si acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGACIUNEA DE SINE MISCATOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeiesti, inima aceasta se roaga permanent, cum ai porni ceasul, este o rugaciune de sine miscatoare pururea. Te misca sa te rogi, si cînd dormi si cînd vorbesti si cînd manînci si cînd calatoresti, inima se roaga mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntarilor: “Eu dorm, dar inima vegheaza”. Te simti, de la sine miscat spre rugaciune, din interiorul tau.
6. RUGACIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Asa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit mintii mele sa se duca o saptamîna în cer sau doua saptamîni. Si doua saptamîni stateam cu mintea în cer”. Acestia sunt rugatorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, ca era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge si-l aruncau strigînd si-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este rapit cu mintea la cer, aceasta se cheama rugaciune în uimire.
7. RUGACIUNEA CONTEMPLATIVA. Aceasta este rugaciunea duhovniceasca si pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, ca ea este mai presus de hotarele rugaciunii, ea se numeste vedere duhovniceasca si aceasta îl face pe om sa zica precum Pavel: “În trup sau afara de trup, Dumnezeu stie”. A fost rapit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luata în vremea acestei rugaciuni de catre Sfînta Treime si este dusa în cele mai înalte contemplatii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugaciunea duhovniceasca, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Daca ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamna: “Stiu omule, ca nu stii sa te rogi, îti dau un sfat, care? Roaga-te cum poti tu, dar roaga-te adeseori (des), caci, din rugaciunea deasa se naste rugaciunea de calitate”. Daca omul se roaga des, chiar de nu stie cum, Dumnezeu face cu el ca si cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima si cu fierbinteala Lui si mintea începe cu mare foc sa cugete la judecata, la moarte, la Dumnezeu, la iad si gustînd din aceasta rugaciune curata trece iar la rugaciunea risipita. Dar, sufletul gustînd cîte putin din rugaciunea cea adevarata, zice, da, aceasta-i rugaciunea! Nu-i de ajuns ca te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie sa ajungi la rugaciunea cea curata a inimii. Erau aici calugari mari, care stiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveste parinte!” si atît, le placea toata ziua sa vorbeasca cu Domnul. Dumnezeu da omului cîte o lingurita de rugaciune curata pentru a-i prinde gustul si apoi omul începe sa se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simtit dulceata rugaciunii va fugi de glonte ca un asin salbatic”. De ce ? Ca sa vorbeasca cu Hristos, vorbeste cu Dumnezeu multe si cu oamenii putine. Si noi cînd ne rugam trebuie sa ne ferim de oameni, sa vorbim cu Dumnezeu mult si cu oamenii putin, aceasta-i rugaciunea placuta lui Hristos.
Extras din”Pelerinul Român”1992, Arhimandritul CLEOPA ILIE

Dr. DOREL SCHOR

Doi ani i-au trebuit lui Albrecht Durer ca sa picteze un triptic religios, plasat în centrul unui altar. Lucrarea este considerata una dintre cele mai bune, dar si-a câstigat cu adevarat celebritatea datorita mâinilor unui apostol aflat în rugaciune. Si mai celebra decât pictura este, în mod paradoxal, studiul preliminar al acestor mâini. De fapt studiile, pentru ca i-au trebuit maestrului german nu mai putin de optsprezece variante de studiu ca sa se declare multumit.

Corneliu Baba sustinea ca sa pictezi mainile este foarte greu si foarte expresiv. Pictorul trebuie sa faca mainile sa vorbeasca… Credincios acestui principiu, el si-a imortalizat personajele in portrete in care mainile (ne) vorbesc nu mai putin decit figurile. Ele completeaza personalitatea subiectelor. In autoportretele plaseaza adesea mainile in prim plan, acoperind sau completind partial fata, tocmai pentru a o intregi.

In Rascoala (1907), tabloul atit de mediatizat al lui Octav Bancila, pumnii strânsi ai taranului au un mesaj social, dar si mai mult vorbesc mâinile croitorului sau, pictat cu nu mai putina deferenta. Incerc sa descopar o intentie de subtila ironie intr-un tablou controversat semnat de Dan Hatmanu în perioada “epocii de aur”, in care Stefan cel mare, desprins dintr-o icoana, intinde mâna catre cuplul Ceausescu…!

Mâna crispata pe jilt a cardinalului Fernando Nino de Guevarra, în cunoscuta pictura a lui El Greco, concureaza în expresivitate cu fata sa incrincenata. Privirea aspra a marelui inchizitor ar fi sugerat numai severitate, daca mâna ca o ghiara nu i-ar completa rautatea demoniaca si necrutatoare.

Imi amintesc de un tablou al lui Baruch Elron intitulat “Durerea”. Ingenunchiat de suferinta, un barbat ridica mâinile ca un strigat de disperare, de ajutor dar si de speranta. Lucrarea a devenit simbolul unor congrese internationale de medicina, tocmai pentru forta de comunicare comparabila, in opinia specialistilor, cu Strigatul lui Eduard Munch. Portretul mamei, semnat de Miriam Cojocaru, polarizeaza lumina si atentia privitorilor pe chipul dar si pe mâinile muncite care reflecta in aceeasi masura personalitatea distincta a modelului.

Exemplele sunt foarte numeroase. Voi incheia cu mâinile cele mai celebre, pictate de Michelangelo pe o sectiune a frescei din Capela Sixtina – Crearea lui Adam, conform legendei biblice. Degetul paternal al Creatorului (digitus paternae dexterae) este îndreptat catre mâna primului muritor, Adam. O dovada in plus ca mâna l-a creat pe om…!

.

Nota: Foto 1- Albrecht Durer,  Mâinile

Foto 2 – Octav Bancila, Rascoala (1907)

Foto 3 – Miriam Cojocaru, Portretul mamei

Foto 4 – Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtina – Crearea lui Adam

.

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr